Sunteți pe pagina 1din 7

„Stimularea comunicării orale la copiii preşcolari”

”Unde comunicare nu e, nimic nu e!”;


“Comunicarea susţine şi animă viaţa.”

Comunicarea stă la baza oricărei intervenţii educative. În grădiniţă,


comunicarea are un rol primordial, stăpânirea semnificaţiei cuvintelor fiind
premisa indispensabilă dobândirii abilităţilor şi capacităţilor de comunicare orală.

Educatoarea reprezintă un profesionist al comunicării, dând dovadă de asertivitate,


competenţe socio-comunicaţionale şi unitate în mesajul transmis verbal, nonverbal
şi paraverbal.

Ce intelegeti Dvs prin mesaje verbale, nonverbale si paraverbale:


Conceptul de comunicare
Comunicarea reprezintă un concept intens dezbătut de-al lungul timpului, pe care
specialiștii l-au explicat folosind mai multe teorii.
Indiferent dacă folosim comunicarea verbală – cuvintele – sau alegem să păstram
tăcerea în anumite situații, de fapt transmitem un mesaj și anumite stări și emoții.
Una dintre cele mai des întâlnite teorii este modelul matematic al
comunicării,elaborat de cercetătorii americani Shannon și Weaver, care presupune
mai multe elemente:
emițătorul (persoana care inițiază și formulează mesajul);
transmițătorul prin intermediul căruia mesajul este codificat, devenind semnal
(verbal, nonverbal, grafic etc.);
canalul prin care semnalele pătrund;
receptorul care preia semnalele și le decodifică;
destintarul (receptorul) la care ajunge mesajul și care îl interpretează.
Tipuri de comunicare
Mesajul poate fi transmis prin limbajul verbal (cuvinte), non-verbal (gesturi,
mimică) și paraverbal (formă a limbajului non-verbal, reprezentată de tonalitatea
vocii,ritmul de vorbire, modul de accentuare a cuvintelor, ticuri verbale etc.).
Astfel, comunicarea este de mai multe tipuri:
Comunicarea verbală
Se referă la comunicarea prin intermediul rostirii cuvintelor și poate fi:
Orală – cea pe care o folosim pentru a ne exprima în relațiile cu ceilalți, în viața de
zi cu zi, lalocul de muncă, la magazine, la telefon etc.
Scrisă – cea care are loc printr-un mijloc de comunicare indirect, cum ar fi sms-ul,
e-mail-ul, documente scrise, cărți, reviste, ziare, social media etc.
Comunicarea non-verbală
Oamenii comunică folosind mult mai mult decât simplele cuvinte rostite: prin
gesturi, expresii faciale, mers, postura corpului, contactul vizual; toate aceste
aspecte reprezintă comunicarea non-verbală. Aceasta parte a comunicării are un
impact semnificativ asupra mesajelor transmise.
Comunicarea paraverbală
Este o formă a comunicării non-verbale și include elemente precum:
Tonul vocii;
Volumul vocii;
Ritmul, intonația și accentul vorbirii;
Pauze, viteza vorbirii;

Limbajul este “un instrument virtual al comunicării, un arsenal


comunicativ individual, pe care copilul îl dinamizează în situaţii comunicative
concrete”.

Activităţile de educare a limbajului fac posibilă cultivarea limbajului


oral, accentul punându-se pe comunicare, pe dialogul liber, pe formarea deprinderii
de exprimare ordonată a gândirii şi de însuşire a structurii gramaticale.
Folosind limba ca mijloc puternic de educaţie intelectuală, morală şi estetică,
educatoarea realizează instruirea şi educarea copiilor, le dezvoltă vorbirea, atât de
necesară în procesul de comunicare şi de cunoaştere a vieţii înconjurătoare şi în
acelaşi timp le perfecţionează exprimarea, corectându-le pronunţia, le îmbogăţeşte
vocabularul şi îi ajută să îşi însuşească în mod practic structura gramaticală a
limbii.

Tema 1. Obiective ale aspectului lexical. Modalităţi de îmbogăţire a


vocabularului preşcolarilor
Vocabularul constituie totalitatea cuvintelor dintr-o limbă, acesta mai
fiind numit lexic. Cuvintele sunt menite, pe de o parte, să denumească
noţiunile sau să exprime legăturile dintre noţiuni, iar pe de alta, să participe
la formarea şi exteriorizarea gîndurilor. Vocabularul nu este o masă
informă, o adunare de cuvinte care au o valoare egală pentru limbă. El are o
parte esenţială, care constituie fondul principal lexical, şi masa de cuvinte
care formează “restul” vocabularului (termeni, frazeologisme etc.).
Numărul de cuvinte utilizat de către preşcolari diferă de la o perioadă
de vîrstă la alta. Dacă la un an acesta cuprinde între 5-15 cuvinte, la 2 ani –
200-300 de cuvinte, la 3 ani - pînă la 1300 de unităţi lexicale, apoi la finele
preşcolarităţii, vocabularul copilului numără aproximativ 4000 de cuvinte.

Printre metodele principale ce vizează îmbogăţirea vocabularului


figurează:
observarea, convorbirea, povestirea, lectura imaginilor, jocurile
didactice, exerciţii verbale, situaţii de joc, înscenarea etc., cît şi piramida,
diamantul, explozia stelară ş.a.

Jocul este conceput ca mijloc de instruire şi educaţie a copiilor, ca


procedeu metodic de realizare a sarcinilor concrete pe care şi le propune procesul
de învăţământ şi ca formă de organizare a activităţii de cunoaştere şi de dezvoltare
a capacităţilor psihofizice pe toate planurile. Particularităţile de dezvoltare ale
preşcolarilor fac ca prin joc ei să înveţe fără a se simţi constrânşi, obligaţi, nefiind
conştienţi că fac acest lucru.
Jocul didactic este un „mediu” care favorizează comunicarea
educatoare-copii, copii-copii, în care fiecare copil se poate „deschide” firesc, cu
încredere.
Jocul didactic reprezintă o punte între grădiniţă şi şcoală, abilităţile şi
capacităţile de comunicare orală au un rol esenţial în integrarea cu succes în
activitatea din clasa I.

Centrul de ALFABETIZARE/BIBLIOTECĂ
Centrul include cărţi şi materiale pentru activităţi de audiţie şi scriere.
E o zonă liniştită, unde copiii se pot aşeza şi privi cărţile sau pot asculta
lectura educatoarei sau a unui părinte, îşi pot citi unul altuia. Lectura
trebuie să fie o activitate zilnică şi copiii vor fi îndemnaţi să-şi creeze
propriile cărţi, să le citească celorlalţi, să inventeze istorioare, să le pună în
scenă şi să asculte o varietate mare de poveşti.

Materialele Centrul de ALFABETIZARE:


PENTRU VÎRSTA DE 1-3 ANI: Cărţi cu povestiri scurte cu sfîrşit
previzibil; Cărţi cu imagini clare şi simple, viu colorate; Cărţi care conţin
poveşti în care se repetă anumite formulări; Cărţi cu imagini-surpriză; Cărţi
cu poveşti cu rimă; Cărţi de colorat; Cărţi cu ilustraţii ce reprezintă oameni
de diferite vîrste, sexe, culturi, ocupaţii; Album cu fotografiile copiilor;
Casetofon şi/sau televizor şi înregistrări audio-video; Tablouri/imagini,
ilustrate, fotografii.

PENTRU VÎRSTA DE 4-7 ANI: Cărţi de colorat; Cărţi cu poveşti,


povestiri, poezii; Crestomaţii; Dicţionare; Enciclopedii; Texte, propoziţii
lacunare; Alfabetul în imagini; Reviste, ziare; Hîrtie, caiete, carioca,
creioane, pixuri, clei, scotch; Tablouri/imagini, ilustrate, fotografii şi seturi
de tablouri etc; Cărţi „scrise” şi „editate” de către copii, împreună cu
părinţii

Încă o clasificare clasică a jocurilor este :


 Jocuri didactice
– Verbale
– De masă
– De construcție
 Jocuri de creație
– Cu subiect din viața cotidiană
– Cu subiect din operele literare
– La alegerea copiilor
 Jocuri motrice
– Cu obiect
– Fără obiect
– Cu text și cînt
– Hazlii
Un joc didactic are următoarea structură:
1. Denumirea jocului
2. Obiective
3. Reguli de joc
4. Elemente de joc
5. Materiale
6. Organizarea jocului
7. Desfăşurarea jocului
8. Încheierea jocului
Jocul didactic interdisciplinar este o activitate în care se îmbină
sarcinile didactice din domenii de cunoaştere diverse într-o structură
unitară, axată pe învăţare, în condiţii agreabile, relaxante.
Simpla asemănare a unor cunoştinţe din diferite domenii nu constituie
o activitate interdisciplinară.

Exemple de jocuri interdisciplinare:


Denumirea: ”Corectează greșeala”
Obiective:
57
1. Să identifice cuvintele pronunțate greșit
2. Să pronunțe corect denumirea unor obiecte
3. Să completeze propozițiile începute de educatoare cu
onomatopeele potrivite
Reguli de joc
Răspunde copilul care ridică primul stegulețul la sesizarea greșelii.
Răspunsurile bune sînt aplaudate.
Elemente de joc
Ghicirea cît mai rapidă
Organizarea jocului
Aerisirea sălii de grupă, aranjarea mobilierului în semicerc, pregătirea
materialului, crearea condiţiilor favorabile desfăşurării activităţii
Desfăşurarea jocului
Educatoarea citește un text. Copiii ascultă cu atenție și corectează
cuvintele rostite greșit. Pentru a-i ajuta să înțeleagă cuvintele rostite, se pot
prezenta jetoane cu imagini corespunzătoare. Copiii care descoperă și
corectează pronunția greșită vor fi aplaudați sau recompensați.
Variantă:
Copiii trebuie să completeze propozițiile enunțate cu onomatopeele
corespunzătoare:
Ex.
Cioara face........ (cra-cra-cra)
Porcul face..............(groh-groh-groh)
Șoricelul face........(chiț-chiț-chiț)
Variantă: Educatoarea poate completa și ea unele propoziții, iar copiii
sesizează și corectează greșelile facute.
Ex.
Cucoșul face......mor,mor,mor
Albina face..........mac,mac,mac
Încheierea jocului
Se discută despre importanța animalelor.

Jocul „Ce sunt...?”


Obiective. Exersarea copiilor în perceperea şi utilizarea noţiunilor de
gen (cuvintelor generalizatoare). Dezvoltarea capacităţii de generalizare,
clasificare.
Regulile jocului. Copiii vin cu răspunsuri doar după ce s-a terminat
enumerarea şirului de cuvinte. Răspunde copilul solicitat
Desfăşurarea.
La etapa incipientă enunţarea şirului de cuvinte se propune de către
educatoare. Treptat acest rol şi-l asumă membrii unei echipe, iar ceilalţi
jucători trebuie să numească cuvîntul comun pentru toate.
Se pot propune următoarele şiruri:
Palton, rochie, cămaşă...- (îmbrăcăminte);
Autobuz, camion, tren... – ( mijloace de transport)
Trandafir, romaniţă, lalea...- (flori).
Exemple.
Jocul „Ce are...”
Obiective. Dezvoltarea memoriei, a vocabularului, a imaginaţiei, a
perceperii semnificaţiei cuvîntului, a capacităţii de a generaliza, analiza.
Regulile jocului. Răspunde copilul de care s-a apropiat conducătorul
jocului. Se admit completări.
Desfăşurare
Printr-o numărătoare se alege conducătorul jocului. Acesta, adresînd
întrebarea completă „Ce are...ceasornicul?, se apropie de un copil care
trebuie să răspundă. Ceilalţi jucători pot completa. Pentru fiecare
completare se oferă 2 puncte.
După 3-4 întrebări de genul: ce are ceasornicul, coniferul, ariciul,
albina etc., jucătorii sunt întrebaţi ce au comun toate acestea (ace).
Astfel mai pot fi utilizate grupurile de întrebări:
Ce are vaza, ulciorul, omul? Ce au comun toate?
Ce are vulpea, sapa, furculiţa? Prin ce se aseamănă? etc.

Jocul „Spune cuvinte cu sens opus”


Obiective. Dezvoltarea capacităţii de a pătrunde în sensul cuvintelor
polisemantice şi a găsi cuvintele cu sens opus.
Regulile jocului. Răspund copiii solicitaţi.
Desfăşurarea.
Se propun copiilor îmbinări de cuvinte (substantiv-adjectiv): lapte
dulce, rochie curată, faţă galbenă etc. Preşcolarii mari trebuie să găsească
cuvîntul antonim, dar şi să construiască propoziţii cu aceste îmbinări de
cuvinte.