Băuturile "uitate" ale ardelenilor

de Claudiu Padurean , 28 decembrie 2010, Romania Libera

Cidrul de mere şi „whiskey-ul moţesc" reprezintă două dintre băuturile fabricate de locuitorii din
zonele Muntele Băişorii şi Mărişel.

Locuitorii Munţilor Apuseni păstrează secretul unor băuturi tradiţionale mai puţin cunoscute
decât pălinca şi vinul de struguri. Unele dintre aceste reţete datează din vremuri imemoriale, în
timp ce istoria altora poate fi reconstituită graţie unor documente de familie, printre care se
numără scrisori, telegrame ori jurnale. Cel mai adesea, aceste băuturi sunt pregătite în
gospodăriile oamenilor. Din păcate, ele nu prea pot fi cumpărate de turişti din pensiuni, din cauza
unor reguli absurde referitoare la „igiena alimentară". „Noi suntem întotdeauna mai catolici decât
Papa. Dacă în Belgia oamenii pot să fabrice berea după metoda tradiţională, în camere în care, de
exemplu, au pânze de păianjen, pe motiv că acest mediu conţine fermenţii necesari care dau
gustul special al berii belgiene, la noi autorităţile aplică fără discernământ toate regulile
europene, fără să ţină seama că anumite reţete tradiţionale pot fi exceptate de la normele sanitare
clasice", spune Eugen Luncan, un clujean care deţine un magazin de alimente şi care regretă
faptul că nu poate să pună în vânzare băuturile fabricate de familia sa.

„Oţet de mere"

În zona Muntele Băişorii, localnicii servesc de Crăciun şi de Revelion o băutură pe care ei o

numesc „oţet de mere". Reţeta de preparare este simplă. Vara, moţii adună merele coapte, pe care
le spală şi le taie în patru. Le pun în butoaie şi toarnă apă de izvor, până când apa trece de stratul
de mere. Uneori, pentru a spori tăria alcoolică a băuturii localnicii mai adaugă şi miere.

Totul este lăsat la fermentat până în preajma Crăciunului. Gospodarii apoi trag, cu un furtun,
băutura fermentată, pe care o strecoară prin câteva straturi de tifon sau de pânză. Apoi, pun
băutura în sticle, pe care le astupă. „Oţetul de mere" astfel produs este, de fapt, cidru, asemănător
cu cel produs în Asturia. Istoricii cred că această reţetă datează din Antichitate, când pe actualul
teritoriu al Transilvaniei ea a fost adusă de celţi. De altfel, sursele istorice menţionează faptul că
dacii se învecinau cu trei regate celtice: cel al boilor, cel al scordiscilor şi cel al tauriscilor. Ele au
fost distruse de daci în vremea lui Burebista, iar o parte a populaţiei acestor trei regate a fost
inclusă în regatul dac. Astfel, prin intermediul unui amestec de populaţie, sfârşit cu asimilarea
celţilor, unele dintre tradiţiile culinare ale celor două popoare s-au împletit.

„Whiskey-ul moţilor"

O altă băutură tradiţională păstrată în Ţara Moţilor este secărica sau whiskey-ul moţilor. De fapt,
este o băutură a cărei reţetă a fost adusă din Statele Unite ale Americii de către ardeleni. La
sfârşitul secolului al XIX-lea şi începutul secolului XX, mulţi dintre românii din Transilvania au
plecat la muncă peste Ocean, din cauza crizei economice care lovise Imperiul Austro-Ungar.
După primul război mondial şi după Unirea Transilvaniei cu România, mulţi ardeleni s-au întors.
Ardelenii care au revenit din Statele Unite ale Americii au adus cu ei şi reţeta fabricării whiskey-
ului. Această reţetă s-a impus în Munţii Apuseni, unde secara era cea mai la îndemână specie de
cereale. Însă, spre deosebire de whiskey-ul american, secărica moţilor nu are culoare arămie, ci
este necolorată, la fel ca pălinca. Diferă şi gustul, pentru că diferă calitatea apei folosite în
procesul tehnologic, precum şi metoda de învechire.

Dacă fabricanţii de whiskey preferă butoaiele de stejar, în Ţara Moţilor oamenii învechesc
secărica în butoaie de paltin sau în damigene de sticlă. Tăria secăricii este inferioară celei a
pălincii, o altă băutură îndrăgită de ardeleni. „Noi suntem mândri de faptul că secărica fabricată
de noi este printre cele mai bune băuturi de acest fel din România", spune proprietarul pensiunii
Popasul Iancului din Mărişel, Viorel Pleşa.

Vinul de zmeură

O altă băutură tradiţională din Ţara Moţilor, fabricată în special în zone precum Valea Ierii sau
Valea Drăganului, este vinul de zmeură. El este produs în acele zone în care, din cauza climei, nu
creşte viţa-de-vie. Vara, moţii culeg cantităţi impresionante de fructe de zmeură, pe care le storc
în nişte teascuri asemănătoare celor folosite pentru producerea vinului din struguri. Siropul
obţinut este lăsat la fermentat. După câteva săptămâni, lichidul de culoare rosé se limpezeşte.
Acesta este semnul că vinul de zmeură poate fi servit. El este extras din butoaie ori damigene,
pus în sticle şi păstrat la rece. Vinul de zmeură este un tonic apreciat şi are un gust acidulat, care
aminteşte de şampanie. Localnicii spun că trebuie consumat în cantităţi mici, deoarece are un
puternic efect diuretic.