Sunteți pe pagina 1din 1

Prajitura cu iaurt si ananas ( fara coacere)

Prajitura cu iaurt si ananas este un desert fara coacere , fin si delicios. Blatul este pe baza de biscuiti
si unt, crema fina cu iaurt si frisca , iar ananasul da nota finala. Prajitura cu iaurt si ananas este
desertul verii.
Timp preparare: 1 ora
Portii: 8 / Forma rotunda cu baza detasabila de diamatru 18cm.
Ingrediente:
Blat - 125 gr biscuiti, 60 gr unt.
Crema - 1 ou, 70 ml lapte , 100 gr zahar, 5 gr gelatina, 1 praf sare, 250 ml smantana pentru
frisca, 100 ml iaurt grecesc, 10 gr zahar vanilat, 1 conserva compot ananas rondele(565gr).
Jeleu - 100 ml suc de la compotul de ananas, 3 rondele ananas, 3 gr gelatina
Decor - 50 gr frisca batuta, cirese confiate, frunze de menta.
Instructiuni preparare
Operatii pregatitoare
5 gr gelatina se amesteca cu 20 ml lapte rece si se lasa 15 minute deoparte.
Din cantitatea de ananas vom opri 3 rondele pentru jeleu, restul se taie marunt.
Preparare Blat
Biscuitii se sfarama si se amesteca cu untul topit.
Compozitia formata se pune in tava unsa cu unt si tapetata cu hartie de copt.
Cu o masura sau lingura vom uniformiza toata suprafata – prin apasare.
Se introduce la frigider minim 30 de minute , timp in care pregatim crema.
Preparare Crema
Intr-un bol amestecam oul cu zahar (60 gr) , restul de lapte rece ( 50 ml) si un praf de sare.
Adaugam gelatina hidratata ( 5 gr) si amestecam.
Compozitia formata se pune intr-un vas pe baie de abur si se amesteca periodic pana se ingroasa.
Se ia vasul de pe abur , se adauga zaharul vanilat si amestecam.
Smantana pentru frisca se bate spuma cu restul de zahar.
Compozitia de mai sus se mixeaza cu iaurtul grecesc.
Adaugam frisca si amestecam usor pana la incorporare.
Asamblare prajitura
In forma pregatita anterior se toarna un strat de crema cu iaurt , un strat de ananas si repetam
operatiunea pana la finalizare.
Prajitura cu iaurt si ananas se pune la rece pentru minim 2 ore.
Gelatina (3 gr ) se pune la hidratat in 20 ml suc de ananas ( timp de 15 minute).
Rondelele de ananas cu restul de suc (80 ml) se pun intr-un blender si mixam.
Sucul format se amesteca cu gelatina hidratata ( 3 gr) si se incalzeste usor, fara sa fiarba.
Se lasa sa se raceasca si se adauga peste prajitura.
Se introduce la rece pentru minim 1 ora, de preferat peste noapte.
Prajitura se scoate cu grija din forma si se pune pe un platou.
Se decoreaza cu aveline din frisca, cirese confiate si frunze de menta.
Se portioneaza si se pastreaza la rece , maxim 24 ore.

S-ar putea să vă placă și