Sunteți pe pagina 1din 1

CIRCUITUL APE IN NATURA

Nu se poate găsi un punct în care începe sau se termină ciclul natural al apei. Moleculele de apă se mișcă în mod
continuu de la un compartiment sau rezervor al hidrosferei la altul, prin diferite procese fizice.
În principiu, ciclul apei constă din următoarele procese:
 Evaporarea este procesul prin care apa se transferă de la suprafața oceanelor și a altor corpuri de apă
în atmosferă. Acest transfer implică o schimbare de stare de agregare a apei, din stare lichidă în stare gazoasă.
Sursa de energie a acestui proces o constituie energia solară. Pe lângă aceasta, apa se mai elimină în atmosferă
prin transpirația solului, plantelor și, în mult mai mică măsură, cea a animalelor, numită evapotranspirație.
Aproximativ 90% din apa din atmosferă provine din evaporație și numai 10% din evapotranspirație.
 Condensarea este procesul prin care vaporii de apă din aer se transformă în picături lichide de apă,
formând nori sau ceață.
 Precipitațiile sunt constituite din apa care s-a condensat în atmosferă și cade pe suprafața pământului. Forma
de precipitații care apare cel mai frecvent este ploaia, alte forme fiind zăpada, grindina, chiciura, lapovița și
prelingerea de apă din ceață.
 Sublimarea este procesul prin care apa în stare solidă (gheață sau zăpadă) se transformă direct în vapori, fără
a mai trece prin starea lichidă.
 Intercepția prin foliaj este partea din precipitații care este interceptată de frunzișul plantelor și care, în timp,
se evaporă fără a mai ajunge la suprafața solului. Cantitatea de apă interceptată depinde de durata ploii, de viteza
vântului, de temperatură, de densitatea frunzișului și de alți factori mai puțin însemnați.

Ploaie la nord de Funen, Danemarca.


 Infiltrația este procesul de pătrundere a apei de la suprafața solului în interiorul solului, prin umplerea golurilor
dintre particulele de sol.
 Topirea este procesul de transformare a apei din starea solidă (gheață sau zăpadă) în stare lichidă.
 Scurgerea este procesul prin care apa se mișcă la suprafața sau sub suprafața solului. În această mișcare se
poate face distincție între:
o scurgerea de suprafață este scurgerea care are loc pe suprafața solului, având de obicei loc în
straturi subțiri sau în șuvoaie, acoperind cea mai mare parte a solului;
o scurgerea în albii este procesul care are loc în albii, în care se concentrează apa provenind din
scurgerea de suprafață, formând pâraie, râuri și fluvii;
o scurgerea subterană este scurgerea care are loc sub suprafața solului, fie prin stratele freatice, fie
prin stratele acvifere de adâncime. Apa din stratele subterane se reîntoarce la suprafață fie prin izvoare, fie
prin infiltrație în râuri, oceane sau alte rezervoare de suprafață.
 Capilaritatea este mecanismul care asigură mișcarea verticală a apei subterane.
În principiu, apa se evaporă de la suprafața oceanelor, formează nori din care apa cade sub formă de  precipitații pe
pământ și apoi se scurge înapoi în oceane. Totuși moleculele de apă nu își efectuează în mod necesar mișcarea în
această ordine. Înainte de a se reîntoarce în ocean, o moleculă de apă poate să fi fost evaporată, condensată,
precipitată și scursă de repetate rânduri sau poate să fi urmat o cale mai scurtă și să fi fost precipitată direct în ocean,
fără a mai parcurge celelalte componente ale 

S-ar putea să vă placă și