Sunteți pe pagina 1din 2

Macedonski - CÂNTECUL PLOAIEI -

Comentariu
Textul liric ,,Cântecul ploaiei”de Alexandru Macedonski este un text literar în care
autorul exprimă gânduri, idei, sentimente în mod direct, prin intermediul unei voci
numite eu liric, folosind un limbaj artistic, încărcat de subiectivitate.

Titlul poeziei este o personificare ce descrie sunetul dezlănţuirii naturii ce îşi află un
corespondent în fiinţa interioară, răvăşită, lipsită de apărare în spaţiul acvatic;
,,cântecul”este un simbol,o metaforă a deznădejdii, a senzației de amenințare,
învăluind ființa într-o stare sumbră, de melancolie,,,ploaia”devine o muzică într-un
spectacol al tristeții.
În primul rând, este un text liric ,pentru că exprimă trăirile proprii ale unui suflet
agitat ce urmărește ploaia nesfârșită.Poezia începe printr-o repetiție,,plouă,plouă”ca
o desfășurare monotonă și obsedantă a ploii nesfârșite ce cade peste întreaga
lume,devenind copleșitoare pentru sufletul omului.Ploaia de-afară reamintește
suferinți vechi,uitate sufletului dominat deja de tristețea,,cea nouă”.Învăluit de starea
sufletească apăsătoare,de mâhnire, poetul înțelege căutarea zadarnică,fără rost a
fericiților,,cei scutiți de-ntristare”(metaforă)a înălţării în lumea frumosului,a lirismului,a
purității.
Poetul trăiește sentimentul de dramatică singurătate a ființei , neputinţa de a-și
manifesta trăirile,iar
atmosfera generală a poeziei este dominată de tristețe, melancolie și nostalgie,
sentimente datorate ploii nesfârșite. Cadrul exterior, în care ploaia copleșește totul,
influențează trăirile și sentimentele, eului liric care constată că existența continuă cu
îndrăzneală, curaj, hotărâre.Sunetul ploii este un vaiet ,un bocet al inimii ce
prevestește o nenorocire.
În al doilea rând, textul este liric, deoarece există un eu liric,a cărui prezență există în
pronumele,,m”,adjectivul,,mea”, verbele la persoana I „sufăr,plâng”,în constatrea
exclamativă,,plouă cât poate să plouă”-ca o împăcare cu aspectul naturii ,este
disperarea interioară,fiindcă nu poate opri ploaia obsesivă.
În al treilea rând, caracterul liric al textului este dat de limbajul artistic, abundența
substantivelor și a adjectivelor realizează imagini artistice și figuri de stil prin
intermediul cărora poetul îşi exprimă neliniștea. Imaginea vizual-auditivă ,,cântece
clare ca florile umezi de rouă”aduce o notă luminoasă în poezie prin comparația
sunetelor vieții cu apa pură celestă,lacrimi divine.O altă imagine auditivă este a
durerii interioare:ploaia,,rapănă-n geamuri ca-n tobe” declanşează manifestarea tristă
a universului în deznădejdea inimii,a sufletului suferind. Epitetele,,durerea cea
veche,cea nouă;trist;umezi”transmit un sentiment de neliniște,de teamă în fața
potopului.Repetiția:,,plouă,plouă,plouă cât poate să plouă”accentuează starea de
teamă, tristeţe, melancolie, solitudine,este refrenul poeziei. Repetiţia cuvintelor are
rolul de a intensifica emoţia, de a accentua trăirile,de a apăsa accentele asupra
elementelor ambianţei lirice. Comparația: ,,Afară e trist ca și-n casă” evidențiază
legătura care se stabilește între poet și mediul intim, astfel sentimentele și trăirile
sunt mult mai pregnante.
Limbajul artistic se arată prin forma muzicală a textului, care este organizat în versuri
cu număr egal,dispuse în patru strofe, măsură variabilă, rimă împerecheată,ritm
trohaic.