Tema 19: Teoria comportamentelor agregate

19.1. Cererea agregată şi rolul statului în reglementarea ei

19.2. Oferta agregată şi abordarea ei în diverse teorii economice
19.3. Modelul AD – AS şi echilibrul macroeconomic de ansamblu

19.1. Cererea agregată şi rolul statului în reglementarea ei

În afară de analiza comportamentului individual al consumatorului şi producătorului o importanţă
deosebită o are şi cunoaşterea modului de funcţionare a economiei naţionale ca un tot întreg. Analiza
generală a conceptelor de bază cu care operează macroeconomia începe cu cererea şi cu oferta agregată şi cu
modelul echilibrului macroeconomic de ansamblu.
Cererea agregată (AD) – cererea totală a menajelor, firmelor, guvernului, străinilor (care importă)
bunuri materiale şi de diverse servicii produse într-o economie, într-o anumită perioadă de timp şi la un
nivel mediu general al preţurilor.
Cerere agregată (AD) – totalitatea cheltuielilor efectuate de cumpărători în economia unei ţări pentru
achiziţionarea de bunuri materiale şi servicii, adică volumul total al achiziţiilor de bunuri finale, indiferent de
destinaţia acestora: consum, investiţii, export.
Cererea agregată are următoarea componenţă:
1. Cererea pentru consumul personal (C; CM), totalitatea cheltuielilor de consum ale sectorului
privat (menaje), pentru achiziţionarea de bunuri materiale şi servicii. Este elementul de bază al cererii
agregate şi este influenţată de următorii factori:
a. preţul – relaţie indirectă;
b. venitul – relaţie directă;
c. preţul bunurilor substituibile şi complementare – pentru bunuri substituibile relaţie directă, pentru
bunurile complementare relaţie indirectă;
d. numărul de consumatori – relaţie directă;
e.previziuni privind evoluţia preţului – relaţie directă.
2. Achiziţii guvernamentale (G; CG) – cheltuielile pentru consum şi investiţii publice. Ele nu
trebuie confundate cu cheltuielile guvernamentale, care mai cuprind şi transferurile de plăţi către alte
sectoare.
3. Cererea pentru investiţii (I, FBK) – cheltuielile efectuate de către firme sub formă de
investiţii pentru formarea brută de capital tehnic, şi nu includ achiziţia titlurilor de valoare şi investiţiile în
capital uman.
4. Exporturile nete (EN), reflectă influenţa comerţului exterior asupra cererii agregate şi
reprezintă diferenţa dintre exporturile şi importurile unei ţări. EN = EX – IMP.
În baza acestor elemente cererea agregată poate fi calculată ca suma dintre ele.
 AD = C + G + I + EN sau AD = CM + CG + FBK + EN.
Poate fi reprezentată grafic astfel:
Curba cererii agregate are o pantă negativă şi ne arată totalitatea combinaţiilor posibile dintre
volumul de producţie şi nivelul general al preţurilor în economie, în acel moment cînd piaţa bunurilor de
consum şi monetară se află în echilibru.

Relaţia indirectă existentă este explicată de existenţa următoarelor efecte:

1. Efectul ratei dobînzii (d'), creşterea nivelului general al preţurilor
afectează şi volumul investiţiilor. Astfel, dacă investiţiile au la bază împrumuturile
bancare, atunci creşterea preţului preţului duce la creşterea ratei dobînzii, de unde
reiese că creditul devine mai scump, iar odată cu scumpirea creditului scad investiţiile făcute şi scade şi
cererea agregată.
2. Efectul puterii de cumpărare, dacă nivelul general al preţurilor creşte, valoarea reală a
banilor scade, cea ce reduce puterea de cumpărare, fapt pentru care vom putea cumpăra mai puţine bunuri şi
servicii. ↓C => ↓AD.
3. Efectul importului, dacă pe piaţa internă vor creşte preţurile la bunurile autohtone şi ele vor
fi mai scumpe decît cele străine, atunci ca efect va avea loc creşterea consumului din import, ceea ce va
duce la scăderea exporturilor, iar odată cu ele se va reduce cererea agregată. Cu cît dependenţa de comerţul
internaţional a unei ţări va fi mai mare, cu atît creşterea nivelului general al preţului pe piaţa internă va avea
un efect mai mare asupra reducerii nivelului cererii agregate.
4. Relaţia indirectă mai este caracterizată şi de „teoria cantitativă a banilor”:
M x V = P x Y, M – masa monetară; V – viteza de circulaţie a banilor;
P – preţul; Y – volumul producţiei.
 Deoarece curba cererii agregate depinde de masa monetară şi viteza de circulaţie a banilor în
societate, rezultă că odată cu creşterea preţului rezervele reale de monedă se reduc, ceea ce determină
reducerea bunurilor şi serviciilor cerute în societate.
Astfel, variaţia generală a preţurilor are ca rezultat fie contracţia fie extinderea curbei cererii
agregate.

Dacă nivelul general al preţurilor este stabil, atunci cererea

agregată creşte sau descreşte sub acţiunea unor factori, numiţi
condiţiile cererii agregate:
1. Schimbarea nivelului de trai al populaţiei;
2. Anticiparea consumurilor şi investiţiilor;
3. Politica fiscală (impozite, taxe);
4. politica bugetară (subvenţii, ajutoare);
5. Creşterea gradului de inovare şi tehnologizare;
6. Fluctuaţii în sistemul politic şi social;
7. Schimbări ale pieţei externe.
Analiza componentelor cererii agregate cuprinde:
a. Cererea pentru consumul personal (consumurile);
b. Cererea pentru investiţii (investiţiile);
c. Achiziţiile guvernamentale, care cuprinde:
- consumul sectorului public (ex. salariile);
- investiţiile publice (ex. drumuri, porturi, poduri, construcţii cu destinaţie publică);
- transferurile sectorului privat;
- dobînzi pentru plata datoriilor publice.

19.2. Oferta agregată şi abordarea ei în diverse teorii economice

Oferta agregată (AS) este oferta de piaţă a tuturor bunurilor materiale şi serviciilor produse într-
o perioadă de timp determinată, de către o economie naţională.
Exprimînd producţia totală reală de bunuri marfare dintr-o perioadă de timp, oferta agregată
este egală cu Produsul Naţional Brut, în termeni reali. De aceea evoluţia ofertei agregate se face în
funcţie de modificarea nivelului general al preţurilor.
 Poate fi reprezentată grafic astfel:
Modificarea nivelului general al preţurilor se reflectă în oferta agregată prin intermediul
costurilor cu factorii de producţie achiziţionaţi, costuri ce depind de gradul de utilizare a capacităţilor
de producţie ale întreprinderii.
Astfel, dacă majoritatea firmelor ce formează oferta agregată lucrează sub nivelul capacităţii de
producţie de care dispun, atunci cererea de resurse economice este redusă,
reiese că preţul factorilor de producţie la care se aprovizionează agenţii
economici este în scădere. În aceste condiţii costul producţiei de ofertă este
mai redus.
Dacă firmele îşi cresc gradul de utilizare a capacităţilor de
producţie spre potenţialul lor real, atunci cererea de factori de producţie va creşte antrenînd creşterea
preţului acestora. În acest caz costul producţiei de ofertă va spori.
Ţinînd cont că oferta agregată se exprimă prin PIB c, în preţuri comparabile, pentru a determina
modificările apărute în volumul şi structura producţiei fizice este necesar ca din valoarea PIB r să se
elimine influenţa modificărilor preţurilor. Acest lucru se realizează prin raportarea PIB r la indicele
general al preţurilor (deflatorul PIB). Dacă nivelul general al preţurilor este stabil, modificarea ofertei
agregate se află sub influenţa unor factori, numiţi condiţiile ofertei agregate:
1. Productivitatea factorilor de producţie. Dacă productivitatea factorilor de producţie are
tendinţa de creştere, atunci are ca efect reducerea costurilor de achiziţie a factorilor, are loc creşterea
volumului producţiei şi ca rezultat creşte oferta agregată, şi invers.
2. Volumul factorilor de producţie. Dacă volumul factorilor de producţie creşte, atunci
creşte şi oferta agregată, şi invers.
3. Preţul factorilor de producţie. Dacă preţul factorilor de producţie creşte, atunci se
reduce oferta agregată.
Evoluţia ofertei agregate sub influenţa modificării nivelului general al preţurilor sau ca urmare a
influenţei condiţiilor ofertei pe termen lung şi scurt este prezentată astfel:

Modelul clasic al ofertei agregate caracterizează comportamentul economic pe termen lung.

Intersecţia curbei ofertei agregate cu axa PIB-ului reflectă volumul
potenţial al producţiei în cazul ocupării depline a factorilor de producţie
(capital, muncă). La modelul clasic al ofertei agregate, oferta are un caracter perfect inelastic, din acest
motiv variaţia nivelului preţului în societate nu influenţează nivelul ofertei agregate
Astfel, oferta agregată are următoarele caracteristici specifice:
1. Volumul producţiei depinde doar de cantitatea de factori de producţie şi tehnologiile utilizate, dar
nu depinde de nivelul preţului;
2. Preţurile şi salariul nominal real este elastic şi schimbător, menţinînd echilibru pe piaţa muncii;
3. Economia funcţionează în condiţiile de ocuparea deplină a factorilor de producţie;
4. Curba ofertei agregate are o poziţie verticală, ce se intersectează cu axa PIB-ului în punctul de
ocupare deplină a factorilor de producţie.
5. Modificările ofertei agregate au loc doar în baza creşterii cantităţii factorilor de producţie şi
modificarea tehnologiilor de producţie;
6. În modelul clasic de analiză a ofertei agregate nu este prezentă influenţa politicii monetare.
Modelul Keynisian al ofertei agregate caracterizează comportamentul economiei pe termen
scurt (2-3 ani), şi are la bază ipoteza că mărimile nominale (preţul şi salariul) nu sunt atît de elastice ca
să permită atingerea echilibrului în societate.
Cauzele:
1. existenţa contractelor de muncă colective pe termen lung;
2. reglementarea de către stat a nivelului salariului minim;
3. activitatea sindicatelor în direcţia majorării salariului şi
condiţiilor de muncă;
4. politica internă a întreprinderilor de descentralizare a salariilor.
Ideea de bază a modelului Keynisist al ofertei agregate este că
nivelul salariului real este indirect proporţional cu nivelul preţului. Astfel,
dacă preţul creşte, salariul real va scădea, ceea ce face ca munca să devină
mai ieftenă, şi va duce la creşte cererii de forţă de muncă din partea întreprinderilor, ca rezultat avînd
creşterea cantităţii de produse, ceea ce determină o creşterea a ofertei agregate.
Panta pozitivă a curbei ofertei agregate are o importanţă deosebită asupra economiei din punct de
vedere a statului. Astfel, dacă statul va ridica nivel preţului, atunci salariul va avea tendinţa de
descreştere, munca devine mai ieftenă ceea ce duce la creşterea cererii şi cantităţii de forţă de muncă,
care va avea ca efect creşterea nivelului PIB-ului.

19.3. Modelul AD – AS şi echilibrul macroeconomic de ansamblu

 Pentru elaborarea unei politici economice eficiente, cu efecte pozitive asupra economiei este
necesar de a analiza echilibru macroeconomic, care poate fi pe termen lung şi scurt.
Pe termen scurt, caracterizează acea situaţie, unde la un anumit nivel al preţului la bunuri şi
servicii, cheltuielile agregate sunt egale cu volumul producţiei. Punctele ”2” şi ”3” reflectă echilibru pe
termen scurt. Aici volumul ral al producţiei (Y1 <=> Y2) nu corespunde cu volumul potenţial al
producţiei.
Pe termen lung, caracterizează o
situaţie de ocupare deplină a factorilor de
producţie, pentru care volumul real al
producţiei este egal cu volumul potenţial,
reprezentat de punctul ”1”. Trecerea de la
echilibru pe termen scurt la echilibru pe termen
lung se realizează prin intermediul
mecanismului preţurilor. Astfel,
variaţia preţurilor la producţia finală şi la
producţia intermediară determină nişte
schimbări diferite în echilibru
macroeconomic:
1. Preţul rezultatelor economice este elastic pe termen lung. Dacă preţul la bunuri şi
servicii creşte, atunci creşte şi preţul rezultatelor economice, ceea ce are ca efect faptul că rezultatul
final al agenţilor economici rămîne neschimbat. Astfel întreprindrea nu îşi mai poate modifica volumul
de producţie în perioada dată, iar curba ofertei agregate are poziţie verticală.
2. Creşterea preţului la bunuri şi servicii nu cauzează o creştere rapidă a preţului la
rezultatele economice din cauza existenţei contractelor de livrare pe termen lung şi a existenţei
stocurilor. Astfel, pe perioadă scurtă de timp preţul rezultatelor economice variază foarte puţin la
creşterea preţului la bunuri şi servicii. Curba ofertei agregate are o pantă pozitivă, panta caracterizează
comportamentul agenţilor economici pînă în momentul cînd preţul la rezultatele economice ating un
nou nivel de piaţă.
Procesul de autoreglare a economiei prin intermediul modelului AD – AS se reprezintă grafic
astfel:
 În punctul „1” economia se află în echilibru atît pe termen scurt cît şi lung, cu condiţia ca să
se intersecteze simultan 3 curbe: curba AS(L), curba AS1 şi curba AD, ceea ce semnifică:
1. Intersecţia curbei AS1 cu AS(L), caracterizează acel nivel al preţului la rezultatele economice
la care întreprinderile previzionează să le procure în perioada scurtă de timp. Punctele „3”, „5” şi „7”
ne arată nivelul aşteptat al preţului la rezultatele economice în perioadele viitoare.
2. Intersecţia curbei AS1 cu AD1,
caracterizează nivelul preţului la bunurile şui
serviciile finale şi volumul real al
producţiei, pentru care AD1 = AS1 la un
anumit nivel de preţ al rezultatului economic
aşteptat.
3. Intersecţia curbei AS(L) cu AD1,
caracterizează acel nivel al preţului pentru
care cheltuielile agregate reale planificate
sunt egale cu volumul potenţial al producţiei
(Y*).
4. Intersecţia curbei AS(L) cu AS1 şi
AD1 ne arată punctul de echilibru pe termen scurt şi lung al economiei.
Dacă prin anumite măsuri macroeconomice, ca politica bugetar-fiscală, politica monetar-
creditară statul stimulează nivelul cererii agregate, atunci curba cererii agregate AD 1 se deplasează la
dreapta în sus la poziţia AD2. în acest caz economia va ieşi din echilibru pe termen lung (punctul 1) şi
se va afla într-un nou echilibru pe termen scurt (punctul 2), din următoarele cauze:
- întreprinderea îşi va creşte volumul producţiei de la Y* la Y1;
- preţurile vor creşte de la P1 la P2 la producţia finală, iar preţul la rezultatul economic va fi stabil.
După o perioadă determinată de timp preţul la rezultatele economice va creşte. Punctul „3”
reprezintă nivelul aşteptat al preţului la rezultatul economic. Creşterea preţului rezultatului economic
are ca efect reducerea ofertei agregate (de la AS 1 la AS2). Dacă cererea agregată nu se modifică, atunci
preţul la producţia finită va creşte, iar cantitatea cerută pe piaţă se va reduce, obţinîndu-se un nou
echilibru pe termen scurt.
Astfel, indiferent de motivele variaţiei cererii agregate AD de la punctul de echilibru pe termen
lung, economia prin procesul de autoreglare revine la poziţia iniţială a producţiei potenţiale, ce depinde
de cantitatea de factori de producţie, utilităţi şi tehnologii existente.
La economia reală, în special, în situaţii de criză are loc un proces invers de reducere a ofertei
agregate şi de deplasare a curbei la stînga în jos, ceea ce duce la creşterea şomajului şi reducerea
volumului producţiei. Reducerea continuă a preţurilor va duce în ultimă instanţă la atingerea
echilibrului pe termen lung la un nivel al preţului mult mai redus.