Definirea şi evoluţia conceptelor privind calitatea

Calitatea produselor a constituit problema oamenilor încă din cele mai vechi
timpuri, deoarece aceasta duce la creşterea eficienţei muncii sociale, satisface nevoile
societăţii, ridicând astfel nivelul de trai al populaţiei.
Cuvântul calitate, din latinescul qualitas, înseamnă fel de a fi, calitate, proprietate.
Pentru noţiunea de calitate a produselor au fost emise de-a lungul timpului foarte multe
definiţii şi formule, astfel calitatea a fost denumită: grad de satisfacere a consumatorului,
conformitate cu modelul dat, conformitate cu caietele de sarcini, capacitate de a îndeplini
o trebuinţă, satisfacerea în totalitate a beneficiarilor, ansamblul însuşirilor care fac ca
produsele să fie ceea ce sunt şi să se deosebească unele de altele etc.
O definiţie acceptată până la apariţia standardelor ISO 9000, prezintă calitatea ca
fiind „expresia gradului de utilitate socială al produsului sau a procesului, măsura în
care, prin ansamblul caracteristicilor sale tehnice, economice, funcţionale, psiho-
senzoriale şi sociale, satisface nevoia pentru care a fost creat şi respectă restricţiile
impuse de interesele generale ale societăţii privind eficienţa socio-economică şi protecţia
mediului natural şi social”. Conform acestei definiţii, calitatea poate fi caracterizată
astfel:
- gradul în care sunt satisfăcute cerinţele impuse de beneficiar;
- calitatea nu este exprimată printr-o caracteristică de calitate, ci printr-un
ansamblu de caracteristici;
- satisfacerea cerinţelor trebuie să se realizeze în condiţiile restrictive, impuse de
societate, privind eficienţa economică, protecţia sănătăţii omului şi a mediului.
Standardul EN ISO-8402: 1995, preluat de standardul român SR ISO 8042: 1995,
intitulat „Managementul calităţii şi asigurarea calităţii. Vocabular”, defineşte calitatea
ca fiind „ansamblul caracteristicilor unei entităţi, care îi conferă acesteia aptitudinea de
a satisface cerinţele exprimate sau implicite”. Pe baza acestei definiţii se pot face
următoarele aprecieri:
- termenul de entitate defineşte ceea ce poate fii descris şi luat în consideraţie în
mod individual, ca de exemplu: un produs, un proces, o activitate, o organizaţie;
- calitatea nu este exprimată printr-o caracteristică de calitate, ci printr-un
ansamblu de caracteristici;
- calitatea este strâns legată de cerinţele beneficiarilor;

1
 - cerinţele pot fi atât exprimate, deci posibil de înscris în specificaţii, cât şi
implicite, fiind dificil de înscris în specificaţii.
În anul 2001 a apărut standardul terminologic EN ISO 9000: 2000 preluat în
standardul român SR EN ISO 9000: 2001, intitulat”Sisteme de management al calităţii.
Principii fundamentale şi vocabular” conform căruia calitatea reprezintă: „măsura în
care un ansamblu de caracteristici intrinseci îndeplinesc cerinţele”. Conform acestui
standard termenului calitate, în funcţie de gradul de satisfacere a cerinţelor şi exigenţelor
manifestate de beneficiar, i se pot asocia diferite niveluri, cum ar fi: slabă, bună,
excelentă. Prin caracteristică intrinsecă se înţelege o proprietate specifică, permanentă, a
produsului, procesului, utilajului, etc.
Indiferent de definiţia acceptată, calitatea are un caracter relativ, complex şi
dinamic. Calitatea reprezintă un răspuns la cerinţele beneficiarului, iar caracterul relativ
al acesteia, derivă din faptul că utilizatorii pot avea cerinţe diferite în raport cu acelaşi
produs în funcţie de nivelul de cultură, grupul de apartenenţă, vârstă, preferinţe, etc.
Caracterul dinamic rezultă din faptul că cerinţele beneficiarilor şi ale societăţii în
ansamblul sau evoluează în mod continuu. Această evoluţie este determinată de creşterea
nivelului tehnic, creşterea nivelului de trai, de schimbările permanente ale modei.
Noţiunea ce calitate prezintă un caracter complex, fiind strâns legată de alte
noţiuni, cum ar fi: valoarea de întrebuinţare, eficienţa economică, cerinţele beneficiarului.
Calitatea poate fi privită din prisma producătorului sau a beneficiarului, iar
punctele lor de vedere pot fi uneori contradictorii. Puncte de vedere ale producătorului şi
beneficiarului asupra calităţii sunt prezentate în tabelul 1.1:
Tabelul 1.1. Puncte de vedere asupra calităţii
Punct de vedere Producător / Furnizor Beneficiar direct/indirect -
referitor la clientul
produs - să poată fi realizat în - să satisfacă cerinţele impuse de
producţie în condiţii de utilizare
rentabilitate
definiţie - conformitatea cu - valoare de întrebuinţare în funcţie
specificaţiile de preţul plătit
- disponibil la momentul potrivit
- conform scopului dorit
costuri - de prevenire a defectelor - de achiziţie
- de remediere a defectelor - pentru întreţinere şi remediere în
- de evaluare şi control timpul utilizării

2
Indicatorii calităţii
Indicatorii calităţii reprezintă forma de manifestare exterioară a proprietăţii
produsului în condiţii determinate şi caracterizează cantitativ măsura în care produsul
este capabil să satisfacă o cerinţă determinată. Indicatorii de calitate ce caracterizează o
proprietate se numesc unitari (sau locali), iar în cazul caracterizării mai multor proprietăţi
se numesc indicatori complecşi (indicatori unitari: poziţia mânecii, a cantului, a gulerului,
permeabilitatea la aer la vapori etc. Indicatorul corespondenţei în regim static dintre corp
şi produs, este un indicator complex).
Un indicator unitar sau complex poate fi principal sau determinant atunci când el
serveşte la aprecierea calităţii produsului. Calitatea aşezării produsului pe corp este
apreciată după indicatorul principal corespondenţa în regim static între corp şi produs.
Datorită multitudinii funcţiilor la care trebuie să răspundă produsele de
îmbrăcăminte şi indicatorii de calitate care apreciază răspunsul acestora sunt foarte
numeroşi.
În literatura de specialitate se prezintă clasificări generale ale indicatorilor de
calitate pentru bunuri de larg consum şi mai puţin concretizate pentru produse de
îmbrăcăminte.
Structura sistemului pentru aprecierea calităţii îmbrăcămintei poate fi prezentată
de arborele calităţii. În această schemă structurală este cuprinsă mulţimea factorilor care
influenţează calitatea îmbrăcămintei, atât ca obiect de consum cât şi ca produs al
producţiei industriale (figura 3.1).
Calitatea îmbrăcămintei la nivelul superior (zero), în schema structurală se
prezintă ca o sumă de însuşiri,care pot fi schimbate cantitativ în timp,iar nivelul calităţii
poate fi apreciat printr-un indicator complex K.
La primul nivel în schema structurală se situează două subsisteme de indicatori
(K1, K2) care determină nivelul de utilizare, respectiv nivelul tehnico-economic al
produsului. Aceşti indicatori aflaţi în interacţiune şi subordonaţi scopului comun, au rolul
de evaluare a calităţii îmbrăcămintei.
În continuare, indicatorii fiecărui subsistem depind de indicatorii de clasă şi de
grup a însuşirilor care stau la următoarele nivele ale ierarhiei. Stadiul de complexitate a
indicatorilor se micşorează de la nivelul zero către următoarele nivele, ultimul fiind
format din indicatori unitari care se pot evalua prin diferite metode.

3
 Pentru optimizarea construcţiei îmbrăcămintei, prezintă o deosebită importanţă
studierea indicatorilor ergonomici de apreciere a calităţii funcţionării elementelor
sistemului corp-produs de îmbrăcăminte,în regim static şi dinamic.
Această problemă în literatura de specialitate de pe plan mondial, este studiată mai
mult sub aspectul inventarierii acestor indicatori, al precizării tipurilor de produse la care
este necesară studierea lor, mijloacelor şi metodelor recomandate pentru evaluarea lor,fără
a se face legătura cu tiparele produselor de îmbrăcăminte - în sensul că nu se prezintă care
sunt deficienţele tiparelor, cum se pot remedia acestea astfel încât produsele să asigure o
bună corespondenţă cu corpul purtătorilor.

4
nivelul 0 Indicator complex
Calitatea îmbrăcămintei K0 Sistem

nivelul 1 Subsisteme de
Indicatorii utilizatorului K1 Indicatorii tehnico-economici K2 indicatori

Economicitate
De exploatare

Tehnologici
Ergonomici
Funcţionali
Nivelul 2

Estetici
Sociali

Standardizării
şi unificării
Indicatori
de clasa
Nivelul 3

Indicatori
de grup

Figura 3.1 Fragment din schema structurii ierarhice a indicatorilor de calitate a îmbrăcămintei

5
 Este deci necesară cunoaşterea acestor indicatori, evaluarea lor şi studierea posibilităţii
de luare în considerare a acestora la construcţia îmbrăcămintei în scopul asigurării unei înalte
corespondenţe de multiple feluri, dintre corp şi produs, în regim static şi dinamic.
În etapa actuală o importanţă deosebită o are ridicarea calităţii produselor de
îmbrăcăminte, concomitent cu creşterea eficienţei economice a activităţii întreprinderilor.
Nomenclatorul indicatorilor calităţii depinde de destinaţia produsului, astfel că înainte
de a trece la evaluarea calităţii unui produs, este necesar să se stabilească acele proprietăţi şi
indicatorii care urmează a fi luaţi în considerare.
Orice produs industrial, deci şi produsele de îmbrăcăminte, în procesele de fabricaţie,
comercializare şi utilizare există sub diferite forme: obiect de prognoză şi proiectare, obiect de
planificare, obiect al muncii, produs finit, marfă, obiect de consum.
Principala formă de existenţă a produselor este aceea a obiectului de consum. Din
acest motiv, când se analizează cele mai importante proprietăţi ale unui produs, se iau în
considerare în primul rând caracteristicile de calitate ale produsului, ca obiect de utilizare,
caracteristicile rezultând din cerinţele purtătorului.
În rândul acestora se includ în principal indicatorii proprietăţilor legate de satisfacerea
unor necesităţi determinante ale purtătorilor: utilitate colectivă, comoditate şi frumuseţe.
Aceşti indicatori pot fi înglobaţi într-un termen global sub numele de indicatori ai
utilizatorului. Calitatea unui produs însă nu ar fi definită complet dacă nu s-ar ţine cont în
acelaşi timp şi de cerinţele tehnico-economice de realizare a producţiei. De aici decurge
caracterul multilateral şi complex al calităţii produselor.

2 Structura calităţii îmbrăcămintei

La institutul tehnologic pentru industria uşoară din Moscova a fost elaborată o
clasificare a indicatorilor calităţii, structura calităţii îmbrăcămintei fiind prezentată sub forma
unei scheme ierarhice cu mai multe nivele, schemă numită şi „arborele calităţii”.
În această schemă este cuprinsă mulţimea factorilor care influenţează calitatea
îmbrăcămintei atât ca obiect de consum cât şi ca produs al producţiei industriale.
Calitatea îmbrăcămintei la nivelul superior „nivel zero” este reprezentată ca mulţimea
proprietăţilor care pot fi periodic măsurate, iar nivelul de calitate se evaluează prin
indicatorul complex K0. La primul nivel în schema ierarhică se situează două subsisteme de
indicatori care determină nivelul de utilizare K1 şi respectiv nivelul tehnico-economic al
produsului K2, indicatori aflaţi în interdependenţă şi subordonaţi scopului comun, acela de
evaluare a calităţii îmbrăcămintei.

6
 În schema structurală, indicatorii utilizatorului (K1) la nivelul al doilea se împart în
cinci clase de indicatori, care determină valoarea ei nemijlocită, colectivă şi individuală,
pentru consumator.
 indicatori sociali K11
 indicatori funcţionali K12
 indicatori estetici K13
 indicatori ergonomici K14
 indicatori de exploatare K15
Indicatorii tehnico - economici ai calităţii îmbrăcămintei K2 determină gradul de
perfecţiune tehnică a construcţiei a metodelor de proiectare şi ai tehnologiilor de execuţie a
produsului ţinând cont de fabricaţie şi de utilizarea produsului.
Acesti indicatori la nivelul al doilea se împart în trei clase de indicatori:
 indicatorul standardizării şi unificării K21,
 indicatorul tehnologităţii K22
 indicatorul economicităţii K23.
La nivelul al treilea schema ierarhică a calităţii îmbrăcămintei se detaliază în
continuare şi cuprinde 20 de indicatori reuniţi în cele două subsisteme. La nivelul al patrulea
şi al cincilea (nivele inferioare) sunt prezentaţi indicatori unitari care pot fi măsuraţi
experimental sau determinaţi organoleptic folosind metoda expertizei.
În acest fel, evaluarea complexă a calităţii îmbrăcămintei se propun 102 indicatori de
calitate cu diferite grade de sinteză. Schema este astfel structurată încât rămâne deschisă şi
poate fi completată şi perfecţionată în continuare.
a. Indicatori care determină nivelul de calitate a îmbrăcămintei din punctul de vedere al
utilizatorului (K1)
Proprietăţile de utilizare a îmbrăcămintei sunt acele caracteristici care servesc la
satisfacerea unor cerinţe determinate în procesul de utilizare a îmbrăcămintei. În continuare se
prezintă sumar indicatorii de utilizare ai calităţii îmbrăcămintei.
Indicatorii sociali (K11), caracterizează corespondenţa produsului cu necesităţile
colective,care determină oportunitatea producţiei şi desfacerii acestuia.
Cerinţele economico-sociale trebuie luate în consideraţie în etapa de creaţie la
stabilirea sortimentului raţional de produse, astfel că se accentuează importanţa cercetărilor de
marketing şi organizării unor servicii specializate care să analizeze date importante pentru
elaborarea noilor colecţii de modele.

7
 Pentru produsele destinate exportului o importanţă deosebită o are asigurarea
competitivităţii şi noutăţii produselor. Unul din indicatorii sociali cei mai importanţi îl
reprezintă gradul de corespondenţă a sortimentului dimensional în care se execută un produs
cu cerinţele reale ale purtătorilor.
Pentru stabilirea corectă a acestuia sunt necesare date furnizate de rapoarte
antropometrice desfăşurate periodic în diferite zone ale ţării.
În clasa indicatorilor sociali, K11, în schemă sunt cuprinşi la nivelul al treilea trei grupe
de indicatori:
- corespondenţa prognozei cu cererea purtătorilor pentru un produs cu o destinaţie dată K111;
- competitivitatea produsului pe piaţa internaţională K112;
- corespondenţa între dimensiunile în care se execută produsul şi cererea purtătorilor K113.
Utilizarea indicatorilor sociali permite fundamentarea corectă a sortimentului de
produse.
Indicatorii funcţionali K12 caracterizează destinaţia de bază a produsului, care serveşte
la satisfacerea nemijlocită a unor necesităţi materiale şi spirituale determinante ale
purtătorilor. Destinaţia produsului impune cerinţe cu privire la model, materiale şi construcţia
produsului. În rezolvarea modelelor, aparţinând aceluiaşi tip de produs, cu aceeaşi destinaţie,
trebuie avute în vedere cerinţele specifice ale grupei de purtători (particularităţile de vârstă,
sex, conformaţie, psihologie, etc.). Astfel clasa indicatorilor funcţionali ai calităţii
îmbrăcămintei K12, include la nivelul al treilea două grupe de indicatori:
- corespondenţa produsului cu funcţia de bază impusă de o destinaţie concretă K121;
- corespondenţa cu cerinţele unei grupe de purtători cu particularităţi de vârstă, sex şi
conformaţie K122.
În continuare, pe următoarele nivele, diferenţierea indicatorilor funcţionali ai calităţii
evidenţiază corespondenţa produsului cu modul de viaţă actual, cu condiţiile concrete de
muncă şi odihnă, cu aspectul exterior al purtătorilor de diferite vârste, mărimi, talii, grupe de
conformaţii, corespondenţă cu particularităţile psihologice specifice grupelor de sex şi vârstă.
Indicatorii estetici K13, caracterizează corespondenţa produsului cu cerinţele estetice
ale societăţii şi ale individului.
Îmbrăcămintea, ca unul din mijloacele de transpunere în viaţă a idealurilor estetice ale
epocii, se proiectează în corespondenţă cu stilul artistic dominant şi cu orientările modei.
Clasa indicatorilor estetici se divide la nivelul al treilea în trei grupe de indicatori,
- noutatea modelului şi a construcţiei (corespondenţa cu stilul şi moda actuală) K131;
- gradul de perfecţiune a compoziţiei modelului K132;

8
- valoarea de prezentare a produsului ca marfă K133.
Gradul de noutate al modelului şi a construcţiei acestuia K133 se evaluează prin
indicatori situaţi pe nivelul al patrulea în schema ierarhică cum ar fi:
- silueta produsului K1311;
- modul de divizare a formei produsului K1312;
- forma reperelor K1313;
- rezolvarea cromatică a modelului K1314;
- tipul materialelor utilizate K1315.
În grupa indicatorilor de evaluare a gradului de perfecţiune a compoziţiei K132, se
includ următorii indicatori unitari:
- arhitectonica formei (unitatea formei, corespondenţa dintre forma şi funcţia produsului,
dintre formă şi culoare, proporţiile dintre diferite părţi şi întreg) K1321;
- expresia plastică: precizia şi eleganţa elementelor constructive K1322;
- interdependenţa dintre forma, construcţia produsului şi proprietăţile materialelor alese K1323.
Indicatorii prin care se evaluează valoarea de prezentare a produsului ca marfă K133 pot
fi caracterizaţi prin următorii indicatori elementari situaţi la nivelul al patrulea:
- aspectul exterior (precizia şi acurateţea prelucrărilor tehnologice şi a finisării produsului)
K1331;
- finisarea interioară (calitatea căptuşelilor, corespondenţa cromatică cu stratul exterior, modul
de finisare interioară la produsele necăptuşite etc.) K1332;
- tehnoprezentarea produsului (modul de marcare, etichetare a produsului, expresivitatea
emblemelor şi a altor elemente care furnizează informaţii despre produs şi întreprinderea
producătoare, calitatea ambalajelor etc.) K1333.
Indicatori ergonomici K14 se introduc în scopul caracterizării capacităţii de adaptare a
produsului la corpul uman şi sunt fundamentaţi pe baza proprietăţilor ale sistemului om –
îmbrăcăminte - mediu.
Această clasă de indicatori se divide la nivelul al treilea al schemei ierarhice (fig. 3.1)
în următoarele grupe:
- indicatorii corespondenţei antropometrice K141;
- indicatorii corespondenţei igienice K142;
- indicatorii corespondenţei psihologice K143.
Caracterul contactului dintre îmbrăcăminte şi corp este diferit în statică şi dinamică,
astfel grupa indicatorilor corespondenţei antropometrici K141 este constituită la nivelul al
patrulea din doi indicatori:

9
- indicatorii corespondenţei în statică K1411;
- indicatorii corespondenţei în dinamică K1412.
Indicatorii corespondenţei în statică K1411 pot fi caracterizaţi de doi indicatori unitari
situaţi la nivelul al cincilea şi anume:
- indicatorii corespondenţei proporţiilor produsului cu cele ale corpului uman (corespondenţa
construcţiei produsului cu dimensiunile corpului) K14111;
- indicatorul corespondenţei produsului cu forma corpului (indicatorul echilibrului produsului
pe corp) K14112.
Pe baza particularităţilor de funcţionare a sistemului om-îmbrăcăminte cu sprijin pe
umăr, pentru caracterizarea corespondenţei în dinamică a produsului K1422 se propun trei
indicatori unitari la nivelul al cincilea, care pot fi măsuraţi instrumental şi determinaţi
cantitativ:
- nivelul deformaţiilor elementelor produsului în proces de exploatare K14121;
- amplitudinea de mişcare a braţelor la corpul îmbrăcat K14122;
- deplasarea terminaţiei produsului la ridicarea braţelor K14123.
Indicatorii igienici K142 caracterizează corespondenţa produsului cu normele igienico-
sanitare, care trebuie să asigure condiţii de confort în spaţiul subvestimentar, în funcţie de
particularităţile climatului exterior şi al mediului de activitate. Cu ajutorul indicatorilor din
această grupă se poate evalua atât calitatea construcţiei produsului cât şi a materialelor
utilizate. Grupa indicatorilor igienici K142 poate fi reprezentată la nivelul al patrulea de trei
indicatori care determină funcţia de termoreglare a produsului:
- echilibru termic K1421;
- gradul de ventilare a corpului (capacitatea de eliminare a noxelor produse de respiraţie a
tegumentelor) K1422;
- capacitatea de protejare faţă de vaporii interiori (din spaţiul subvestimentar) şi exteriori (din
atmosferă) K1423.
Detalierea în continuare a acestor indicatori la nivelul al cincilea conduce la suma de
indicatori unitari care pot fi determinaţi experimental şi care vor caracteriza corespondenţa
materialelor,a ansamblurilor de straturi în asigurarea funcţiei igienice a produsului.
În grupa indicatorilor psiho-senzoriali K143 se includ indicatorii corespondenţei
produsului cu proprietăţile fiziologice şi particularităţile psihologice ale purtătorului. Astfel
această grupă se concretizează la nivelul al patrulea în trei indicatori unitari:
- comoditatea îmbrăcării şi dezbrăcării produsului K1431 (modul de dispunere şi funcţionare a
sistemelor de îmbrăcare - dezbrăcare, capacitatea de alunecare a căptuşelilor etc.);

10
- comoditate în utilizarea elementelor produsului K1432 (raţionalitatea construcţiei şi
corectitudinea dispunerii buzunarelor, bretelelor, cordoanelor);
- masa produsului (cerinţa de reducere a masei, în special la îmbrăcăminte termoizolatoare)
K1433.
Indicatori de exploatare K15. Prin calitatea unui produs se înţelege şi capacitatea
acestuia de a-şi păstra proprietăţile atât pe durata achiziţionării sale, cât şi ulterior după
exploatare. Cea mai importantă caracteristică de exploatare a majorităţii produselor industriale
printre care se include şi îmbrăcămintea, o constituie fiabilitatea. Fiabilitatea este o
caracteristică complexă, care determină capacitatea de utilizare a produsului.
Fiabilitatea produsului de îmbrăcăminte corespunde perioadei de utilizare a produsului
până în momentul în care intervine uzura morală sau fizică. Ideal ar fi ca uzura morală să
apară odată cu cea fizică, dar în realitate acestea nu coincid. Din acest motiv, este necesar să
se desfăşoare cercetări în direcţia stabilirii indicatorilor optimi ai fiabilităţii materialelor,
cusăturilor şi a produsului în ansamblu, în corespondenţă cu uzura morală.
Clasa indicatorilor de exploatare a capacităţii îmbrăcămintei este caracterizată la
nivelul al treilea prin trei grupe de indicatori:
- stabilirea materialelor şi a îmbinărilor la rupere K151;
- stabilirea formei elementelor şi a marginilor produsului K152;
- rezistenţă la uzură a materialelor şi a elementelor constructive ale produsului K153.
Stabilirea materialelor şi a îmbinărilor la rupere K151 se evaluează prin următorii
indicatori unitari situaţi la nivelul al patrulea:
- rezistenţa la rupere a materialelor şi a îmbinărilor K1511;
- alungirea la rupere a materialelor şi a îmbinărilor K1512;
- lucrul mecanic la rupere K1513.
Stabilitatea formei produsului K152 se poate caracteriza prin capacitatea îmbrăcămintei
de a-şi păstra dimensiunile în timpul exploatării şi poate fi determinată prin următorii
indicatori unitari situaţi la nivelul al patrulea:
- elasticitatea K1521;
- rigiditatea K1522;
- drapajul K1523;
- şifonabilitatea K1524;
- contracţia K1525.
Rezistenţa la uzură a materialelor constructive K153. Poate fi apreciată pe baza
indicatorilor unitari situaţi la nivelul al patrulea cum ar fi:

11
- rezistenţă la frecare K1531;
- rezistenţă la solicitări ciclice de întindere K1532;
- rezistenţă la acţiunea luminii solare K1533;
- rezistenţă la spălare, curăţire chimică, călcare K1534:
b. Indicatori care determină nivelul tehnico-economic al calităţii îmbrăcămintei (K2)
Indicatorii standardizării şi unificării K21- nivelul standardizării şi unificării
construcţiei reprezintă o caracteristică principală a calităţii produselor industriale. În ultimii
ani în industria de confecţii s-au răspândit metodele progresive de proiectare a familiilor de
modele,care tind să înlocuiască metoda tradiţională de proiectare individuală a fiecărui model.
Prin aceste metode perfecţionate se asigură interschimbabilitatea constructivă şi tehnologică a
elementelor între diferitele modele ale aceluiaşi tip de produs şi utilizarea pe scară largă a
reperelor şi subansamblelor unificate şi tipizate. Aplicarea largă a principiilor standardizării şi
unificării în proiectarea produselor de îmbrăcăminte permite reducerea duratei de proiectare şi
de pregătire tehnică a fabricaţiei, concomitent cu reducerea cheltuielilor aferente.
Clasa indicatorilor care determină nivelul de standardizare şi unificare este
caracterizată la nivelul al treilea de două grupe de indicatori:
- gradul de interschimbabilitate constructivă a modelelor serie K21 se caracterizează prin
coeficienţii de refolosire a elementelor componente tipizate constructiv;
- gradul de interschimbabilitate tehnologică a modelelor K22: este determinat prin coeficienţii
de utilizare a microproceselor şi tehnologiilor tipizate.
Indicatorii tehnologităţii construcţiei sale K22. - prin tehnologitatea unui produs se
înţelege mulţimea proprietăţilor construcţiei sale, proprietăţi care caracterizează posibilitatea
de optimizare a cheltuielilor de muncă, timp şi mijloace în toate etapele de proiectare,
execuţie şi exploatare a produsului.
Clasa indicatorilor tehnologităţii este reprezentată la nivelul al treilea de două grupe de
indicatori:
- tehnologitatea de producţie K221;
- tehnologitatea de exploatare K222.
La nivelul al patrulea grupa indicatorilor care caracterizează tehnologitatea de
producţie, a modelului K221 poate fi caracterizată de către trei indicatori unitari:
- progresivitatea construcţiei produsului K2211;
- consumul de manoperă la execuţia produsului K2212;
- consumul de materiale pentru produs K2213.

12
 Indicatorii care evaluează tehnologitatea de exploatare K222 se divid la nivelul al
patrulea în indicatori unitari:
- capacitatea de a fi curăţat,spălat chimic cu cheltuieli minime K2221;
- capacitatea de a fi recondiţionat K2222.
Indicatorii economicităţii produsului K23 corelează indicatorii de utilizare cu cei de
producţie şi oglindesc eficienţa economică a cheltuielilor ocazionate de proiectarea, fabricaţia
şi exploatarea produsului.
În etapa de proiectare trebuie analizate şi alese cele mai eficiente variante de ridicare
a indicatorilor de utilizare ai calităţii îmbrăcămintei ţinând cont nu numai de cerinţele
utilizatorului, dar şi de posibilităţile reale ale unităţilor economice producătoare.
Astfel, pentru determinarea nivelului economicităţii în sistemul de evaluare a calităţii
îmbrăcămintei (produs de utilizare individuală şi în acelaşi timp rezultat al producţiei
industriale) este necesar să se ia în considerare atât indicatorii economicităţii de producţie, cât
şi de exploatare.
Din acest motiv, la nivelul al treilea în schema indicatorilor economicităţii K23 sunt
reprezentaţi de două grupe de indicatori:
- nivelul cheltuielilor de producţie pe unitate de produs (cheltuieli cu proiectarea constructivă,
cu cea tehnologică, cheltuieli de fabricaţie ale produsului K231);
- nivelul cheltuielilor în perioada de exploatare a produsului (cheltuieli pentru recondiţionarea
acestuia etc.) K232.

13
14