UNIVERSITATEA HYPERION DIN BUCURESTI

FACULATATEA DE PSIHOLOGIE SI STIINTE ALE EDUCATIEI

PROGRAMUL DE STUDIU: PSIHOLOGIE

Cursul: Psihologia Personalitatii

Titular curs: Lector univ.dr. Stomff Mihaela

Prezentare Tulburare Obsesiv - Compulsiva si Depresia
Tulburarea
Obsesiv -
Compulsiva
Tulburare caracterizata prin
prezenta obsesiilor si /sau
compulsiilor suficient de
severe pentru a crea
suferinta si a perturba
functionarea normala a
pacientului.
Obsesiile
● Ganduri, impulsuri sau imagini recurente si persistente, care sunt
traite, intr-un anumit moment pe parcursul tulburarii ca intruzive si
inadecvate si care produc anxietate si suferinta marcata;
● Gandurile, impulsurile sau imaginile nu sunt numai ingrijorari legate
de problemele vietii reale;
● Persoana incearca sa ignore sau sa suprime gandurile, impulsurile sau
imaginile respective sau sa le neutralizeze printr-un alt gand sau
actiune;
● Persoana recunoaste ca gandurile, impulsurile sau imaginile sunt un
produs al propriei minti (neimpuse din afara).
● Pot avea teme agresive, sexuale, religioase, de contaminare.
●
Compulsiile
● Sunt comportamente repetitive (de ex.., spălatul mâinilor, ordonatul,
verificatul) sau acte mentale (de ex., rugatul, număratul, repetarea de cuvinte în
gând) al căror scop este acela de a preveni sau reduce anxietatea sau detresa si
nu cel de a obţine plăcere sau gratificare. în cele mai multe cazuri, persoana se
simte obligată să efectueze compulsia pentru a reduce destresa care
acompaniază o obsesie ori pentru a preveni un eveniment sau o situa ţie temut ă
oarecare.
● Compulsiile sunt, fie clar excesive, fie nu sunt conectate în mod realist cu ceea
ce sunt destinate să neutralizeze sau să prevină. Cele mai frecvente compulsii
implică spălatul şi curăţatul, număratul, verificatul, cererea sau solicitarea de
asigurări, acţiunile repetate şi ordonarea.
●
Criterii DSM IV
● Obsesiile sau compulsiile trebuie să fie consumatoare de timp (s ă ia mai mult de o
oră pe zi) ori sa interfereze semnificativ cu rutina normal ă a individului, cu
funcţionarea profesională ori cu activităţile sociale uzuale sau cu rela ţiile cu al ţii.
● Tulburarea nu este datorata efectelor fiziologice directe ale unei substante sau unei
conditii medicale generale.
● Obsesiile sau compulsiile pot înlocui comportamentul util şi satisfăcător, şi pot fi
foarte perturbante pentru funcţionarea generală. Deoarece intruziunile obsesive pot
distrage foarte mult, ele pot duce la o funcţionare ineficientă în sarcinile cognitive
care cer concentrare, cum ar fi cititul sau calculatul. în afară de aceasta, mulţi
indivizi evită obiectele sau situaţiile care provoacă obsesii sau compulsii. O astfel
de evitare poate deveni extinsă şi poate restrânge sever func ţionarea general ă.
●
Comorbiditate
La copii, aceasta poate fiDSM
●
IV
asociată cu tulburări de învăţare şi cu tulbur ări de
comportament disruptive.
● La adulţi, tulburarea obsesivo-compulsivă poate fi asociat ă cu tulbur ări
anxioase(fobia specifică, fobia socială, panica, anxietatea generalizat ă ), cu
tulburările de comportament alimentar şi cu unele tulbur ări de personalitate (de ex.,
tulburarea de personalitate obsesivocompulsivă, tulburarea de personalitate
evitantă, tulburarea de personalitate dependentă).
● Există o incidenţă crescută a tulburării obsesivocompulsive la copiii şi adul ţii cu
tulburarea Tourette, cu estimări mergând de la aproximativ 35% la 50%. Inciden ţa
tulburării Tourette în tulburarea obsesivocompulsiv ă este mai redus ă, cu estim ări
cuprinse între 5% şi 7%. între 20% şi 30% dintre indivizii cu tulburare obsesivo-
compulsivă au relatat ticuri curente sau trecute.
Comorbiditate DSM V
Definiția clinică a TOC
● DSM-5 oferă clinicienilor definiții și criterii oficiale pentru diagnosticarea tulbur ărilor și disfunc țiilor mentale.
Deși nu toți experții sunt de acord cu definițiile și criteriile stabilite în DSM-5, este considerat „standardul de
aur” de către majoritatea profesioniștilor din domeniul s ăn ăt ății mintale din Statele Unite.
● DSM-5 Criterii de diagnostic pentru tulburarea obsesiv-compulsiv ă (300.3)
A. Prezența obsesiilor, constrângerilor sau ambelor:
Obsesiile sunt definite de:
1. Gândurile, impulsurile sau impulsurile recurente și persistente care sunt experimentate, la un moment dat în
timpul tulburării, ca intruzive și nedorite și care la majoritatea indivizilor provoac ă anxietate sau suferin ță marcat ă.
2. Individul încearcă să ignore sau să suprime astfel de gânduri, îndemnuri sau imagini sau s ă le neutralizeze cu un
alt gând sau acțiune (adică, efectuând o constrângere).
Compulsiile sunt definite de:
1. Comportamente repetitive (de exemplu, sp ălarea mâinilor, ordonare, verificare) sau acte mentale (de exemplu,
rugăciune, numărare, repetarea cuvintelor în tăcere) pe care individul le simte condus s ă le îndeplineasc ă ca r ăspuns
la o obsesie sau conform regulilor care trebuie aplicate rigid.
2. Comportamentele sau actele mentale vizeaz ă prevenirea sau reducerea anxiet ății sau a stresului sau prevenirea
unor evenimente sau situații temute; cu toate acestea, aceste comportamente sau acte mentale nu sunt legate într-un
mod realist cu ceea ce sunt concepute pentru a neutraliza sau preveni sau sunt în mod clar excesive.
Notă : Copii
Aproximativ 1–2% din copii sunt afecta ți de TOC. Simptomele tulbur ării obsesiv-compulsive tind s ă se dezvolte
mai frecvent la copiii care au vârsta de la 10 la 14 ani, b ăie ții prezentând simptome la o vârst ă mai timpurie și la un
nivel mai sever decât fetele.La copii, simptomele pot fi grupate în cel pu țin patru tipuri.
B. Obsesiile sau constrângerile consum ă mult timp (de exemplu, dureaz ă mai mult de 1 or ă pe zi) sau provoac ă
suferință sau afectare semnificativă din punct de vedere clinic în domeniile sociale, profesionale sau în alte domenii
importante de funcționare.
C. Simptomele obsesiv-compulsive nu pot fi atribuite efectelor fiziologice ale unei substan țe (de exemplu, un drog
de abuz, un medicament) sau unei alte afec țiuni medicale.
Inserția gândirii sau preocupări delirante, ca în spectrul schizofreniei și alte tulbur ări psihotice; sau modele
repetitive de comportament, ca în tulburarea spectrului autist).
Specificați dacă:
Cu o perspectivă bună sau corectă : individul recunoa ște c ă convingerile tulbur ării obsesiv-compulsive sunt cu
siguranță sau probabil că nu sunt adevărate sau că pot fi sau nu adev ărate.
Diagnostic diferential DSM V
● Tulburări de anxietate: gânduri recurente, comportamente evitante, și cererile repetitive de reasigurare pot
apărea si în tulburări de anxietate. Cu toate acestea, gândurile recurente care sunt prezente în tulburarea de
anxietate generalizată sunt, de obicei, despre preocup ările reale de via ță, în timp ce obsesiile TOC, de obicei, nu
implică preocupări reale și pot include conținut care este ciudat, ira țional sau de un caracter aparent magic; în
plus, compulsiile sunt adesea prezente și legate de obsesii.
● Tulburare depresivă majoră: TOC pot fi distinsa de tulburare depresiv ă majoră, în care gândurile sunt
starea de spirit congruente și nu neapărat experien țe stresante;
● Tulburarea dismorfic corporală: obsesii și compulsiile sunt limitate la preocup ările legate de aspectul
fizic;
● Tricotilomania (hair-pulling disorder): comportamentul compulsiv este limitat la tras de p ăr în absen ța
obsesiilor.
● Tulburari de alimentatie: TOC se pot distinge de anorexie nervoas ă, prin faptul ca obsesiile și compulsiile
nu sunt limitate la preocupările legate de greutate și hran ă.
● Alte comportamente compulsive: anumite comportamente sunt descrise ca, '' compulsive ", inclusiv
comportamentul sexual (în cazul parafiliilor), jocurilor de noroc (gambling disorder) și consumul de
substanțe (alcohol use disorder). Aceste comportamente difer ă de compulsiile TOC, în care persoana are
parte de placere din activitatea și ar putea dori s ă-I reziste numai in cazul consecin țelor negative.
 EVALUARE
● TOC este o boala care in cele mai multe cazuri evolueaza lent,
progresiv;
● TOC apare ca o boala cronica, cu evolutie indelungata, uneori
fluctuanta sau oscilanta;
● Simtomatologia in unele cazuri poate fi accentuata in per. de viata
stresanta sau in situatii speciale (85% dintre pacienti ajungeau
mai demult, la o deteriorare cronica a functionalitatii sociale);
● Remisiune: - in unele studii 12% din cazuri au constatat o
remisiune completa.
● la 47% din cazuri s-a constatat o remisiune partiala.
● dupa remisiune probabilitatea unei recidive ar fi de 48%.
● Evolutia episodica – ar putea fi corelata cu o comorbiditate cu
tulburarea bipolara. Ea apare la cazuri cu un debut mai tardiv, cu
existenta tulburarii bipolare in familie si in comorbiditate cu
atacurile de panica.
● Obsesiile magice si ritualurile compulsive – indica un pronostic
nefavorabil mai ales daca sunt insotite de un debut precoce, de un
nivel scazut de adaptare socila si de o tendinta de cronicitate la
inceput.
● TOC – este considerata o boala cu evolutie indelungata, tendinta
de cronicizare si reducerea progresiva a functionarii sociale
Evaluare
DSM V

In Statele Unite, vârsta medie la debut a TOC este 19.5 ani şi 25% din cazuri încep de la vârstă de 14 ani. Debut după vârsta de 35
de ani este neobişnuit, dar apare. Barbatiii au o vârstă mai precoce la debut decat femeile: aproape 25% din b ărba ţi au un debut înainte
de vârsta de 10 ani.
Debutul simptomelor este de obicei treptat; cu toate acestea, debut acut, de asemenea, a fost raportat. În cazul în care TOC este
netratata, evolutia este de obicei cronica.Unele persoane au o evolutie episodică, iar la o minoritate exista o evolutie rea in timp. Fara
tratament, ratele de remitere la adulți sunt mici (de exemplu, 20% pentru cei ce au fost reevaluati mai târziu 40 ani ). Debutul in
copilarie sau adolescenta poate duce la o rezistenta in timp a TOC. Cu toate acestea,
40% din persoanele cu debut de TOC în copilărie sau adolescență pot prezenta
ameliorae mai devreme de varsta adulta. Evolutia TOC este adesea complicata de apariția
de alte tulburări (a se vedea secțiunea "Comorbidity" pentru această tulburare).
Compulsiiile sunt mult mai usor de diagnosticat la copii decât obsesiile, pentru ca trairile compulsive sunt mai observabile. Cu
toate acestea, cei mai mulți copii prezinta atat obsesii cat si compulsii
(la fel ca majoritatea adultilor). Simptomele la adulti pot fi stabile de a lungul timpului, spre deosebire la copii, unde sunt
schimbatoare. Unele diferențe în conținutul de obsesii și compulsii
au fost raportate atunci când probele copiilor și adolescenților au fost comparate cu
probele adulților. Aceste diferențe reflectă probabil conținut adecvat de diferite stadii de dezvoltare (de exemplu, rate mai mari
de
Manifestare
Obsesiile și compulsiile provoac ă stres, consum ă mult timp și interfereaz ă cu via ța zilnic ă a persoanei respective. Simptomele pot ap ărea inclusiv la copii și

adolescenți și se accentuează odat ă cu vârsta. Acestea pot fi de la u șoare la severe. Unii oameni experimenteaz ă doar gânduri obsesive, f ăr ă a se angaja în

comportamente compulsive, în timp ce al ții le dezvolt ă pe amândou ă.

Obsesiile reprezintă mult mai mult decât grijile cotidiene cu care se confrunt ă majoritatea oamenilor atunci când se gândesc la problemele din via ța real ă.

Persoanele cu OCD experimenteaz ă temeri și griji excesive, ce îi determin ă s ă fac ă anumite ac țiuni sau s ă aib ă anumite gânduri, în încercarea de a atenua sau

de a elimina frica și anxietatea.

O persoană care suferă de OCD, de obicei:

● Are gânduri, imagini sau impulsuri repetitive, pe care nu le poate controla;

● Este conștientă de aceste gânduri și sentimente intruzive și nu le dorește;
● Consideră că aceste gânduri sunt nocive, conștientizează că sunt nefondate și iraționale;
● Experimentează stări precum frică, dezgust, îndoială sau sentimentul că lucrurile trebuie făcute într-un mod care este „corect”;
● Dedică mult timp, în mod nejustificat, satisfacerii acestor obsesii.

Unii dintre indivizii cu OCD reușesc s ă mascheze comportamentele compulsive, astfel încât acestea s ă fie mai pu țin evidente în situa țiile sociale. Pentru al ții,

însă, situațiile sociale sunt cele care declan șeaz ă compulsiile.

Terapia
Terapia cognitiv-comportamentală este o metodă eficientă de tratare a tulburării obsesiv-compulsive. Studiile au ar ătat c ă 75% dintre persoanele

cu OCD ce au apelat la TCC au fost ajutate în mod semnificativ de aceasta. TCC î și propune s ă schimbe modul de gândire al persoanei respective,

emoțiile și comportamentul, prin două tipuri de metode:

● Expunere: înseamnă confruntarea cu situațiile și obiectele care declanșează frică și anxietate. În timp, anxietatea generată de motivele
obsesive scade și, în cele din urmă, acestea provoacă tot mai puțină anxietate sau deloc – pentru că devine obișnuință.
● Prevenire a răspunsului: se referă la învățarea abținerii de la compulsia de angajare în ritualurile comportamentale de care persoana OCD
are nevoie pentru a reduce anxietatea.

Alte tehnici se concentrează exclusiv pe terapia cognitivă. Persoanele care se angajează în acest tip de terapie lucrează pentru a scăpa de

comportamentul compulsiv. Acest lucru este obținut prin identificarea și reevaluarea s ăn ătoas ă a credin țelor personale despre consecin țele ac țiunii

sau non-acțiunii în manifestarea unui comportament compulsiv.

Odată ce sunt identificate gândurile intruzive și semnificațiile date de persoana respectivă, terapeutul încurajează examinarea motivelor ce

provoacă obsesia, identificarea distorsiunilor cognitive și dezvoltarea unei alternative funcționale de răspuns la gândurile și ideile nedorite.
Medicatie

● Medicamentele SSRI (inhibitorii reabsorbției selective de serotonină) sunt utilizate în doze

specifice OCD, care sunt adesea mai mari decât dozele pentru depresie.
● Durata minimă a unui tratament este de trei luni și el nu poate fi întrerupt fără indicație
medicală. Stabilizarea efectelor pozitive are nevoie de un timp ceva mai îndelungat.
● Aproximativ jumătate dintre persoanele OCD au nevoie și răspund bine și la antipsihotice.
● În cele mai multe cazuri, persoana OCD are nevoie atât de psihoterapie, cât și de medicație
antidepresivă sau antipsihotică.

●
 Tratament Medicamentos
● Modificarea cantitatii de neurotransmitatori produsa in creier;
● Este un factor important, in special pentru persoanele care prezinta o anxietate mare legata de obsesii.
● In aprox. 56-60% dintre cazuri, tratamentul medicamentos are un efect pozitiv.

Clomipramina ISRS
(Inhibitor de Recaptare a Serotoninei) (Inhibitori selectivi ai recaptarii serotoninei)
• Un antidepresiv triciclic care intervine ● Este un grup de medicamente format din:
asupra nivelului de serotonina; 1. Fluoxetina
• Este mai eficient decat tratamentul placebo 2. Fluvoxamina
• A produs ameliorari semnificative la 51- 3. Paroxetina
60% dintre pacienti. 4. Sertralina
5. Citalopramul & Escitalopramul
● Eficient doar in cazul utilizarii pe un timp
indelungat si a unor doze mari.
Concluzii
● În cazul unei tulburări obsesiv-compulsive ușoare, situa ția se poate îmbun ăt ăți

uneori chiar și fără tratament. I

● In cazul stadiului moderat sau sever al tulburării, nu există un prognostic favorabil

în afara medicației. O schemă de tratament potrivită poate îmbun ăt ăți semnificativ

și chiar vindeca OCD.

● Din punct de vedere statistic, psihoterapia spre deosebire de medicamente, a

inregistrat cele mai bune rezultate in tratarea TOC.

●
Depresia
Istroic
● Hippocrate a descris sindromul melancoliei ca o boală distinctă cu simptome fizice și psihice
particulare; a caracterizat toate „fricile și descurajările, dacă dureaz ă mult timp” ca fiind simptome
ale bolii A fost un concept asemănător, dar mult mai larg decât cel al depresiei de azi; condi ția era
dată de o îngrămădire de simptome de tristețe, deprimare și descurajare, și adesea fric ă, furie,
deluzii și obsesii.
● Termenul depresie însuși este derivat din verbul latin deprimere, „a ap ăsa” si incepand cu secolul
XIV, a însemnat a subjuga sau a decepționa spiritul.Sigmund Freud a f ăcut leg ătur ă între starea de
melancolie și doliu în articolul său din 1917 Doliul și melancolia. A teoretizat c ă pierderea
obiectivă, cum este pierderea unei relații prețuite prin deces sau desp ăr țite, are ca rezultat pierderea
subiectivă de asemenea; individul depresiv s-a identificat cu obiectul afec țiunii printr-un proces
inconștient, narcisist, numit catexie libidinală a egoului.
● O atare pierdere are ca rezultat simptome melancolice severe mai profunde decât doliul; nu doar c ă
lumea exterioară este văzută negativ, dar egoul însuși este compromis.Declinul auto-percep ției
pacientului se arată a fi propria sa vină, inferioritate și nevrednicie.De asemenea, a subliniat c ă
experiențele timpurii de viață pot fi un factor care predispune spre o atare stare.
● Prima versiune a DSM (DSM-I, 1952) a conținut reacție depresivă, iar DSM-II (1968) -
nevroză depresivă, definită ca reacție excesivă la un conflict intern sau un eveniment
identificabil și a inclus de asemenea tipul depresiv al psihozei maniaco-depresive în rândul
tulburărilor afective majore.Pe la mijlocul secolului 20, cercetătorii au teoretizat c ă depresia
este cauzată de o imbalanță chimică a neurotransmițătorilor din creier, teorie bazată pe
observațiile făcute în anii 1950 cu privire la efectele reserpinei și izoniazidei în modificarea
nivelurilor de neurotransmițători de monoamină și afectarea simptomelor depresive.
● Termnul „unipolar” (împreună cu termenul înrudit „bipolar”) a fost conceput de neurologul
și psihiatrul Karl Kleist și a fost ulterior utilizat de discipolii săi Edda Neele și Karl
Leonhard.
● Termenul Tulburare depresivă majoră a fost introdus în uz de un grup de clinicieni din SUA
la mijlocul anilor 1970 ca parte a propunerilor pentru criterii de diagnostic pe baza tiparelor
simptomelor și a fost încorporat în DSM-III în 1980. Pentru păstrarea consecvenței, ICD-10 a
utilizat aceleași criterii, doar cu modificări minore, dar utilizând pragul de diagnostic al DSM
pentru a marca un episod depresiv ușor și adăugând categorii pentru episoadele moderate și
severe.
 Criterii DSM si ICD
Atât DSM-5 cât și ICD-10 marchează simptomele depresive tipice (principale) ICD-10 define ște
trei simptome depresive tipice (dispoziția depresivă, anhedonia și energia redusă), două dintre
care trebuie să fie prezente pentru determinarea unui diagnostic de tulburare depresivă.In cazul
DSM-5, sunt doua simptome principale-dispozitia depresiva si anhedonia. Aceste simptome,
precum și cinci din nouă simptome mai specifice enumerate trebuie să se manifeste frecvent timp
de mai mult de două săptămâni (până în punctul în care afectează activitatea) pentru a se pune un
diagnostic.Tulburarea depresivă majoră este clasificată ca tulburare de dispoziție în DSM-5 si
pentru a fi diagnosticata este necesara prezenta a unul sau mai multe episoade recurente.
Depresia majoră, cunoscută și sub denumirea de tulburare unipolară sau depresivă majoră
(MDD), se caracterizează printr-un sentiment persistent de tristețe sau o lipsă de interes față de
stimulii externi. Unipolarul conotează o diferență între depresia majoră și depresia bipolară ,
care se referă la o stare oscilantă între depresie și manie. În schimb, depresia unipolară se
concentrează exclusiv pe „minime” sau pe emoțiile și simptomele negative pe care le-ați putut
experimenta.
 In DSM-5 sunt excluse mai multe diagnostice inrudite precum:distimia, depresia scurta
recurenta, tulburarea depresiv minora, tulburarea de adaptare cu dispozitie depresiva.Alte
tulburari depresive au fost adaugate in DSM-5:tulburarea disruptiva de dereglare a dispozitiei,
tulburare disforica premenstruala si tulburarea depresiva persistenta.
DSM-5 recunoaște șase subtipuri adiționale ale TDM, numite specificatori:
1. Depresia melancolica: se caracterizează prin
pierderea plăcerii pentru cele mai multe sau toate activitățile, sentiment de vina,
trezirea foarte devreme, pierderea in greutate.
2. Depresia atipica: care se caracterizeaza prin prin reactivitate a dispoziției, somn excesiv,
apetit crescut.
3. Depresia catatonica: reprezinta o forma rara si severa a depresiei majore in care apar
perturbari la nivelul comportamentului motor si alte simptome.In acest caz, persoana fie
manifesta miscari fara scop, fie ramane imobila.
4. Depresia cu inceput peri-partum: se caracterizeaza prin limitarea miscarilor si activitatiolr
persoanei.
5. Depresia anxioasa:a fost adaugata in DSM-5 pentru a evidentia co-manifestrea depresiei sau
maniei alaturi de anxietate, precum și riscul de sinucidere al indivizilor depresivi cu
anxietate.
Cauze
● Depresia poate afecta pe oricine, chiar si persoane care par sa traiasca in circumstante de viata aproape ideale.
Cu toate acestea, exista anumiti factori importanti in debutul depresiei.
● Factori:
❖ Factori biochimici. Nivelurile anormale de serotonina si norepinefrina, doua elemente chimice din creier, pot
contribui la aparitia simptomelor depresiei, cum ar fi starea de anxietate, iritabilitatea si oboseala. Acestea nu
sunt insa singurele substante implicate, cercetatorii se afla intr-o continua descoperire de noi informatii in
acest domeniu.
❖ Factori genetici. Depresia poate aparea la mai multi membri ai aceleiasi familii. Ca un exemplu, daca un
geaman identic are depresie, celalalt are sanse de 70% sa traiasca si el aceasta afectiune la un moment dat pe
parcursul vietii.
❖ Personalitatea. Persoanele cu o stima de sine mai scazuta, care sunt usor coplesite de stres sau care au o
atitudine generala pesimista, par sa fie mai vulnerabile in fata depresiei.
❖ Factori de mediu. Expunerea continua la violenta, neglijenta, abuz sau saracie poate face ca persoanele care
sunt deja predispuse la depresie sa fie si mai vulnerabile la aceasta afectiune. De asemenea, o alta afectiune
medicala poate determina aparitia depresiei. Relatia dintre o afectiune medicala fizica si una psihica poate fi
foarte complexa, acestea putandu-se influenta si potenta una pe celalalta, astfel de cazuri trebuind urmarite
atat din punct de vedere somatic, cat si psihologic.
❖
Cum ne purtam cu o persoana depresiva

-Comutati atentia depresivului asupra aspectelor

pozitive ale vietii si ale fiecarui lucru in
parte.Preferabil sa-i manipulati (intr-un sens,
desigur, pozitiv) in asa fel incat afirmatiile sa le
apartina.
-Antrenati-l in activitati placute, fara a-l forta.
-Sa va aratati consideratia intr-un mod rezonabil si
convingator.
- Aveti grija sa nu va contaminati!
- Indemnati-l sa caute ajutor specializat.
Tratament
A)Stilul de viata: exercitiu fizic, somnul, alimentatia,
renuntarea la fumat.
B)Psihanaliza: este folosita de catre unii specialisti pentru
tratarea depresiei majore
C)Terapii cognitiv-comportamentale: sunt utilizate în caz de
depresie, cele mai notabile fiind
terapia rațional-emotivă și comportamentală și terapia
cognitivă bazată pe conștiința plină.
D)Medicatie: antidepresive si alte medicatii
E)Terapia electroconvulsiva: ca interventie de ultima linie.