SECOLUL XX ÎNTRE DEMOCRAŢIE ŞI TOTALITARISM

Secolul XX reprezintă perioada din istoria României în care principiile legate de

democrație și de respectare a drepturilor omului s-au impus în multe state ale lumii.
Drepturile omului au fost garantate prin lege (constituții) și respectate de autorități, fapt ce a
contribuit la creșterea prosperității cetățenilor.
În alte state au fost instaurate regimuri totalitare care au încălcat drepturile omului.

A. IDEOLOGII ŞI PRACTICI POLITICE DEMOCRATICE

Ideologia democratică care stă la baza unui astfel de regim se bazează pe următoarele
idei/principii:
-respectarea drepturilor și a libertăților cetățenești (între care libertatea de expresie, de
întrunire, libertattea presei)
-egalitatea în fața legii; din acest principiu decurge un altul, al statului de drept (nimeni nu
este mai presus de lege)
-suveranitatea poporului (a națiunii);
-regimurile politice sunt constituționale (bazate pe respectarea unei constituții) și
reprezentative (în urma votului, el reprezintă voința majorității alegătorilor).
-pluralismul politic (existența mai multor partide politice care exprimă viziuni diferite
asupra dezvoltării societății).

Franța
Între 1918-1940 Franța a cunoscut un regim democratic republican (A Treia
Republică Franceză, 1870-1940).
Parlamentul, format Adunarea Națională și Senat din a fost instituția cea mai
importantă, ea numea președintele republicii și pe șeful consiliului de miniștri (primul-
ministru).
Președintele era ales prin majoritatea absolută a membrilor Parlamentului național.
După 1945 prin noua Constituţie, s-a instituit un regim parlamentar clasic.
Președintele Charles de Gaulle (1959-1969) a susținut necesitatea acordării unor
atibuții sporite președintelui. Prin reforma constituţională din 1962, s-a stabilit alegerea
preşedintelui prin vot universal, direct de către cetăţeni și nu printr-un colegiu electoral.
În perioada interbelică, regimul politic din Franța s-a caracterizat prin dezvoltare
economică dar și prin instabilitate politică, guverenele schimbându-se frecvent.

Marea Britanie

Era o monarhie constituțională parlamentară încă de la sfârșitul secolului al XVII-

lea.
Parlamentul format din Camera Comunelor și Camera Lorzilor deținea puterea
legislativă. În urma alegerilor, partidul care obținea majoritatea mandatelor (locurilor) din
Parlament, avea dreptul de a forma guvernul.
Sistemul politic britanic a fost/este unul bipartidist, bazat pe existența a două partide,
Partidul Conservator și Partidul Liberal, înlocuit la începutul secolului al XX-lea de
Partidul Liberal.
În anii 1920-1922, liberalul Loyd George a condus un guvern de coaliție format din
liberali și conservatori. După ce a demisionat s-a produs alternanța la putere. Conservatorii au
condus în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial prin primul-ministru Winston Churchill

1
(1940-1945), ulterior prin Margareth Thatcher (1951-1955) care a consolidat economia și
prestigiul extern al țării.
Monarhul (rege, regină) avea doar funcții simbolice.

S.U.A.
A fost organizată ca o republică prezidențială.
Parlamentul american a fost/este unul bicameral, Congresul fiind format din Camera
Reprezentanților și Senat.
Viața politică americană a fost dominată în continuare de cele două partide, Partidul
Democrat și Partidul Republican, care au alternat la guvernare.
În anul 1920 s-a introdus votul universal pentru femei.

În perioada de criză economică (1929-1933), statele democratice s-au confruntat cu

grave probleme economice şi sociale, care au avut drept consecinţe fie menţinerea regimurilor
liberale, fie degenerarea în regimuri totalitare.

B. IDEOLOGII ŞI PRACTICI POLITICE TOTALITARE

Ideologiile totalitare se caracterizează prin următoarele trăsături:

-existența unui conducător unic, sprijinit de un partid unic (monopartidism);
-promovarea culturlui personalității conducătorului;
-la baza regimului stătea ideologie unică, de factură totalitară.
-conducătorul și partidul său exercitau un control total asupra societății prin intermediul
organelor de represiune care recurgeau la intimidare și violență (CEKA, NKVD, GRU în
Uniunea Sovietică, GESTAPO în Germania nazistă, Securitatea în România comunuistă).
-nerespectarea drepturilor și libertăților cetățenești;
-aplicarea cenzurii
-interesele individului erau subordonate statului.

Venirea la putere a unor regimuri totalitare a fost determinată de unele cauze precum:
- Inflaţia, scăderea nivelului de trai în anii marii crize economice și
instabilitatea politică internă din multe state europene;
- politica revanşardă şi revizionistă a unor state europene, nemulţumite de
conţinutul tratatelor de pace semnate la sfârşitul Primului Război Mondial (Germania,
Uniunea Sovietică, Italia, Bulgaria, Ungaria.

Fascismul în Italia:
În octombrie 1922, fasciştii (Partidul Naţional Fascist), conduşi de Benito Mussolini
(Il Duce), au întreprins marşul asupra Romei (încercare de preluare a puterii pe cale
violentă). Regele Italiei, Victor Emanuel al III-lea a fost silit să demită guvernul şi să-l
numească pe Mussolini prim-ministru (29 oct. 1922). În noiembrie 1922, Parlamentul i-a
acordat puteri depline;
După alegerile din 6 aprilie 1924, în Camera Deputaţilor, au intrat numeroase
elemente fasciste
Regimul fascist a luat următoarele măsuri de consolidare a puterii obținute:
- a organizat societatea în grupuri profesionale – corporaţii şi a promovat ideea
„statului naţiune”;
- a desfiinţat sindicatele;
- a suprimat libertatea presei;
- a interzis activitatea partidelor politice şi a eliminat opozanţii politici;

2
 - au fost înfiinţate miliţiile fasciste „Ovra”, organizaţiile paramilitare Cămăşile
negre şi Ballila şi a Tribunalului special (1925);
Angajarea Italiei în cel de-al Doilea Război Mondial a condus la o slăbire a
popularităţii lui Mussolini şi a înlăturării regimului în urma debarcării din Sicilia a trupelor de
coaliţie (iulie 1943). A fost executat de patrioţii italieni în 1945.

Nazismul în Germania:
Nazismul a fost o ideologie elaborată de Adolf Hitler în lucrarea „Mein Kampf”.
Era promovată ideea creării prin cucerire spre est a unui imperiu (Reich) german, din nevoia
de „spaţiu vital” pentru rasa ariană (germană).
Antisemitismul (intoleranța la adresa evreilor) a fost o trăsătură esenţială a
programului lui Hitler.
În ianuarie 1933, preşedintele Hindenburg l-a numit cancelar al Germaniei pe Hitler,
liderul Partidului Naţional Socialist al Muncitorilor din Germania;
În luna martie 1933, Parlamentul era dominat de nazişti. În anul 1934, după moartea
lui Hindenburg, Hitler s-a proclamat „fuhrer” (conducător al poporului german).
Pentru consolidarea regimului nazist au fost luate mai multe măsuri:
- scoaterea în afara legii a partidelor politice şi eliminarea adversarilor politici;
- desfiinţarea sindicatelor;
- înregimentarea în organizaţii controlate de Partidul Naţional Socialist al
Muncitorilor, cum ar fi: Frontul Muncii – a înlocuit sindicatele, Tineretul hitlerist –
organizaţie paramilitară a tinerilor;
- înfiinţarea poliţiei politice, Gestapo;
- măsuri antisemite: eliminarea evreilor din avocatură, spitale, şcoli, administraţie
-cenzura presei;
- intensificarea propagandei naziste în presă, radio, cinematografie
Prin Legile de la Nurnberg, din 1935, le-au fost retrase toate drepturile civile şi
politice în statul german. În noaptea de 9/10 noiembrie 1938 (,,Noaptea de cristal”) au fost
întreprinse acțiuni foarte violente împotriva evreilor.
Din anul 1942 a fost aplicată „soluţia finală”, Holocaust (Shoah) până în 1945, fiind
ucişi aproximativ 6 milioane de evrei în lagărele de la Auschwitz, Birkenau, Treblinka,
Maidanek.
Germania nazistă a pierdut cel de-Al Doilea Război Mondial. La 30 aprilie 1945, Hitler s-a
sinucis în buncărul său din Berlin, iar la 9 mai 1945 Germania a capitulat.

Comunismul în Rusia:
Ideologia comunistă a fost fundamentată de gânditorul german Karl Marx și promova
ideea preluării puterii de către proletariat (muncitori) pe cale revoluţionară în statele mai
dezvoltate. Revoluționarul rus Lenin a dezvoltat această teorie şi a susţinut preluarea puterii
şi într-un stat mai puţin evoluat (Rusia).
Ideologia marxistă susţinea egalitatea socială şi menţinerea statului ca instrument al
„dictaturii” proletariatului.
În februrie 1917 s-a declanșat în Rusia revoluţia la Petrograd, fiind implicate Partidul
Constituţional Democrat (elemente burgheze) şi Partidul Social – Democrat (menșevici).
La 16 februarie /1 martie 1917 s-a instaurat un guvern provizoriu, iar a doua zi, ţarul
Nicolae al II-lea a abdicat.
La 25 octombrie/7 noiembrie 1917 a avut loc lovitura de stat declanşată de bolşevici
(comuniști) în frunte cu Lenin la Petrograd, cu scopul preluării puterii şi
denumită ,,Revoluţia din Octombrie”, eveniment care este considerat momentul de
înființare a statului sovietic.

3
 Modul de organizare a acestuia a fost elaborat de Lenin în textele sale cunoscute ca
Tezele din Aprilie.
Între 1918-1921 a avut loc războiul civil între albi (partizanii vechiului regim) şi roşii
(susţinătorii bolşevismului), câștigat de bolșevici (comuniști).
Drept urmare, în 1922 s-a format Uniunea Republicilor Sovietice Socialiste sau U.R.S.S.
(formată din Rusia Sovietică; Ucraina, Bielorusia, Transcaucazia).
Între 1924 – 1953 regimul sovietic s-a consolidat în timpul guvernării lui I. V. Stalin.
În acest scop, au fost luate mai multe măsuri printre care:
- economice: naţionalizarea fabricilor şi băncilor, a terenurilor; industrializarea forţată;
cooperativizarea forţată a agriculturii (din 1929), înlocuirea proprietăţii private cu cea de
stat; economie centralizată şi planificată rigid (planurile cincinale);
- politice: promovarea monopartidismului – Partidul Comunist al Uniunii Sovietice,
înfiinţarea poliţiei secrete (CEKA; NKVD; KGB); desfiinţarea partidelor politice,
lichidarea opozanţilor politici în închisori sau în lagărele de muncă forţată (Gulag-ul
sovietic); în anii Marii Terori, din 1936 şi 1939, au căzut victime din rândul tuturor
categoriilor socio-profesionale; suprimarea libertăţii presei;
- militare: înfiinţarea Armatei Roşii;
- instituirea cultului personalităţii lui Stalin;
După moartea lui Stalin, noul secretar general al partidului, Nikita Hrusciov, din
1956, a dezvăluit crimele abominabile comise în perioada anterioară şi a condamnat cultul
personalităţii acestuia.
După 1985, noul secretar general al partidului Mihail Gorbaciov, a lansat o nouă
politică (perestroika i glaznosti=reconstrucţie şi deschidere). Aceasta a culminat cu
desfiinţarea regimului comunist din statele satelit ale URSS-ului

C. IDEOLOGII ŞI PRACTICI POLITICE ÎN ROMÂNIA

Ideologii şi practici politice până în 1918

Potrivit Constituţiei din 1866, România era o monarhie constituţională, bazată pe

principiul separării puterilor în stat şi al votului cenzitar.
Formaţiunile politice care au dominat scena politică a României au fost Partidul
Naţional Liberal, înfiinţat în 1875 şi Partidul Conservator, constituit în 1880, care au
guvernat alternativ potrivit principiului rotativei guvernamentale introdus de regele
Carol I din 1895.
Ideologii:
-liberalismul promovat de preşedintele PNL Ion I. C. Brătianu (1909-1927) susținea
dezvoltărea economiei de tip capitalist pe baza capitalului autohton.
-conservatorismul promovat de preşedintele P.Conservator Gheorghe Gr. Cantacuzino
(1899-1907) era adept al dezvoltării treptate a statului.

Ideologii şi practici politice în perioada interbelică

Consolidarea regimului democratic după Primul Război Mondial s-a înfăptuit în timpul
regelui Ferdinand I (1914-1927). Au fost adoptate o serie de măsuri și legi democratice:
- 1918 - introducerea votului universal doar pentru bărbați (de la 21 de
ani), cu excepţia magistraţilor şi a cadrelor militare;
- 1923 – adoptarea Constituţiei, una democratică.
- 1926 – legea electorală, supranumită „a primei electorale” potrivit căreia,
partidul care obţinea în alegeri 40 % din voturi devenea majoritar şi deţinea jumătate din

4
locurile parlamentare, cealaltă jumătate fiind împărţită între toate partidele inclusiv gruparea
majoritară.

Monarhia constituţională:
În perioada decembrie 1925 - ianuarie 1926 familia regală s-a confruntat cu o criză
dinastică datorită renunţării la tronul României a principelui Carol. Criza a fost soluţionată
de Parlament prin proclamarea lui Mihai, fiul lui Carol, ca prinţ moştenitor şi numirea unei
Regenţe care urma să intre în funcţiune după moartea regelui Ferdinand I.
În anul 1927 regele Ferdinand I s-a stins din viaţă, iar în perioada 1927-1930 a
funcţionat Regenţa;
Între 1930-1940 a domnit Carol al II-lea, revenit pe tron. Din anul 1938, a instaurat un
regim de autoritate monarhică (dictatura regală). Singura formaţiune politică activă a fost
Frontul Renaşterii Naţionale, denumită, din 1940, Partidul Naţiunii

Ideologii politice:
Partide politice care au dominat scena politică interbelică au fost Partidul Naţional
Liberal şi Partidul Naţional Ţărănesc (dispar partidele conservatoare).

Neoliberalismul, după Primul Război Mondial, punea accentul pe intervenţia statului şi

pe industrializare şi urbanizare;
Teoreticienii neoliberalismului au fost Ştefan Zeletin (cel mai de seamă teoretician al
neoliberalismului - considera că documentul oficial de naştere a neoliberalismului românesc îl
reprezintă Constituţia din 1923, regimul politic se întemeia pe separaţia puterilor în stat),
Mihail Manoilescu, Vintilă Brătianu, Victor Slăvescu, care au întrevăzut legătura strânsă
între industrializare, modernizare şi consolidarea independenţei politice.
Neoliberalismul a susținut teoria „protecţionismului” concretizată prin formula „prin
noi înşine”, adică dezvoltarea țării prin resursele românești autohtone, colaborând cu capitalul
străin şi nu eliminându-l pe acesta in viața economică.
Guvernele liberale au adoptat legi importante: 1923 – Constituţia; 1924 – legea privind
comercializarea şi controlul întreprinderilor statului, legea minelor, legea energiei; 1925
– legea pentru organizarea şi exploatarea căilor ferate.

Ţărănismul a fost ideologia promovată de Partidul Naţional Ţărănesc, înfiinţat în 1926.

Teoreticienii țărănismului au fost Constantin Stere (1920- aprecia că statul român nu
poate fi decât un stat ţărănesc), Virgil Madgearu, Ion Mihalache, Gh. Zane.
Acorda o atenţie deosebită gospodăriei ţărăneşti şi agriculturii. Țărănimea era considerată
o clasă socială omogenă şi independentă;
Țărăniștii considerau că cea mai autentică expresie a democraţiei o reprezenta „statul
ţărănesc”. Se susţinea ideea creşterii rolului statului în economie.
Practicau politica „porţilor deschise” faţă de capitalul străin, considerându-l necesar în
economia românească.
PNȚ a guvernat în perioadele 1928-1931 şi 1932-1933, în timpul marii crize economice
mondiale, rezultatele fiind modeste.
După 1918 s-a menţinut practica introdusă de Carol I, ca regele să numească guvernul după
care urma dizolvarea corpurilor legiuitoare şi organizarea alegerilor.
În perioada interbelică s-a înregistrat o mare instabilitate guvernamentală: s-au
perindat la conducerea ţării 30 de guverne şi au avut loc 10 alegeri generale.
Extremismul:
Extremismul de dreapta a fost reprezentat de Liga Apărării Naţional Creştine,
înființată de profesorul A. C. Cuza în 1923.

5
 În anul 1927 din aceasta s-a desprins Legiunea Arhanghelului Mihail, care din 1930
s-a numit Garda de Fier. Liderul grupării a fost Corneliu Zelea Codreanu şi după moartea
acestuia, în 1938, Horia Sima.
Ideologia legionară a avut o orientare creştină dar și antisemită; legionarii susţineau teoria
elitelor, iar în plan extern, orientarea ţării către Germania nazistă şi Italia.
Între 1940-1941 legionarii s-au aflat la guvernare, instaurând un regim de teroare,
antidemocratic.
Extremismul de stânga a fost reprezentat Partidului Comunist din România (PCdR) înființat
în anul 1921, care a aderat la Internaţionala a III-a comunistă (Comintern), organizație
comunistă internațională condusă de Uniunea Sovietică.
Se susţinea ideea eliminării regimului capitalist şi a burgheziei şi moşierimii de la putere
pe cale revoluţionară, instaurarea puterii proletariatului, naţionalizarea principalelor mijloace
de producţie în scopul edificării societăţii socialiste.
În anul 1923 partidul comunist a adoptat s-a adoptat şi teza cominternistă privind
dreptul popoarelor la autodeterminare; România era considerată stat multinaţional şi trebuia
dezmembrată. În consecință, în anul 1924 PCdR a fost scos în afara legii.
Din august 1944, după înlăturarea regimuluiMareșalului Ion Antonescu, PCdR a preluat
treptat puterea în România.