Tema 1. Planificarea financiară– noțiuni generale.

➢ Necesitatea, conținutul și sarcinile planificării financiare.

➢ Principiile planificării financiare
➢ Obiectivele si responsabilitatile planificarii financiare
➢ Etapele de planificare financiară
➢ Tipurile și caracteristica planurilor financiare.

1.1. Necesitatea, conținutul și sarcinile planificării financiare.

În general noțiunea de planificare presupune întocmirea unui proiect cu o serie de obiective
și pași pentru realizarea acestora, destinate să ducă la atingerea unui scop.
Activitatea oricărei organizaţii industriale sau de alt tip se realizează prin exercitarea
funcţiilor de planificare, organizare, conducere şi control. Însă funcţia de planificare se consideră
funcţia de bază a întreprinderii, pentru că prin toate acţiunile manageriale de organizare, conducere
şi control se urmăreşte aducerea la îndeplinire a deciziilor planificării. Astfel, planificarea
efectuată la nivel ştiinţific corespunzător este considerată funcţia de bază a managementului [3,
p.136]. În această ordine de idei planificarea în cadul unei întreprinderi poate fi definită ca:
„programarea, coordonarea și conducerea pe bază de plan a activității întreprinderii” [1, p.213].
Deci, putem deduce că planificarea în cadrul întreprinderii consta în analizarea unei situatii
date, determinarea obiectivelor care trebuie urmărite în viitor pentru atingerea scopului de sporire
a capitalului investit în întreprindere și luarea unor decizii în avans privind acțiunile care trebuie
luate pentru realizarea obiectivelor stabilite, ținand cont de circumstanțele previzionate în care
urmează să acționeze întreprinderea.
Indiferent de dimensiunile sau scopurile organizaţiei, planificarea aduce beneficii printre
care [2, p.71]:
- dezvoltarea de abilităţi manageriale;
- sporirea șanselor de a avea succes;
- coordonarea eforturilor interdepartamentale;
- pregătirea pentru schimbare.
Finantele întreprinderii pot fi definite ca reprezentand totalitatea raporturilor generate de
formarea, repartizarea și utilizarea fondurilor bănești necesare realizarii diferitelor activități la
nivel de întreprindere.
Reieșind din această definiție se poate afirma că planificarea financiară este un proces prin
care se proiectează:
• de cîte resurse are nevoie întreprinderea;
• care vor fi resursele financiare necesare functionării și dezvoltării întreprinderii;
• când este nevoie de aceste resurse;
• de unde vor fi ele procurate;
 • care sunt posibilele riscuri de înfruntat asociate acestor resurse.
Planificarea financiară a entității economice este principala componentă a planificării în
cadrul întreprinderii și presupune previzionarea situațiilor financiare, pentru perioadele viitoare de
activitate, cu scopul prevenirii lipsei de lichidități, a menținerii echilibrului financiar și gradului
de autonomie financiară.

Sistemul planificării

Analiza conjuncturii: Analiza activității întreprinderii:

Piața de desfacere Rentabilitatea
Piața furnizorilor Lichiditatea
Piața forței de muncă Indicii gestionării activelor și datoriilor
Piața financiară Valoarea de piață

Identificarea punctelor forte și a punctelor slabe a întreprinderii

Stabilirea obiectivelor de dezvoltare strategică a entității
Planul de dezvoltare a întreprinderii pe termen lung

Strategia de Strategia de Strategia funcțională Strategia Strategia de

marketing producție de personal financiară cercetare-dezvoltare

Bugetul Bugetul resurselor materiale Bugetul Surse de finanțare pe Bugetul de

cheltuielilor Bugetul consumurilor directe salariaților termen lung cercetare-
de marketing Bugetul consumurilor indirecte Surse de finanțare pe dezvoltare
Bugetul cheltuielilor de termen scurt
remunerare a forței de muncă Direcții de utilizare a
resurselor financiare

Bugetul contabil Fluxul mijloacelor bănești Raportul privind rezultatele financiare

Fig.1.1. Sistemul de planificare la întreprindere.

Sursa: Elaborat de autor în baza surselor [1, p.223; 4, p.181].

Scopul de bază a unei întreprinderi constă în sporirea avuției investitorilor strategici ale
acesteia, iar acest scop se poate realiza doar prin asigurarea unei activități stabile pe un termen cît
mai îndelungat. În condițiile compețiție și instabilităților în economia de piață funcţia planificării
s-a născut şi s-a dezvoltat, în timp, din necesitatea sporirii capacităţii de adaptare a organizaţiei la
mutaţiile intervenite în mediul extern.
Importanța planificării financiare este explicată de prezența riscurilor asumate de
antreprenori în creditarea investițiilor sale. În practica întreprinderilor deseori se realizează
investiții peste limitele fondurilor proprii disponibile. Managerii financiari trebuie să identifice
surse externe de finanțare, care ar asigura resursele necesare efectuării investițiilor planificate. În
această ordine de idei din nou apare în evidență rolul planificării financiare, care stă la baza
elaborării planurilor de afaceri, necesare în procesul de negociere și obținere a fondurilor externe
[2, p.71].

Odată cu trecerea la economia de piaţă în Republica Moldova planificarea a devenit practic

un instrument financiar neglijat. Dat fiind faptul că planificarea reprezintă o funcţie atăt de
importantă a managementului, o înţelegere profundă a metodelor şi documentării planificării este
foarte importantă.
Experienţa multianuală a întreprinderilor atît din ţara noastră, cît şi din alte state
demonstrează că ignorarea activităţii de planificare conduce la pierderi şi risipe neîndreptăţite, iar
uneori – la faliment. Este absolut necesară cunoaşterea de către manageri, economişti,
întreprinzători a problemelor teoretice şi metodologice de bază privind organizarea şi înfăptuirea
activităţii de planificare financiară. Devine astfel posibilă stabilirea în timp a opţiunilor şi
priorităţilor, alegerea celor mai optimale variante de soluţionare a problemelor, precum şi
estimarea riscurilor probabile a măsurilor antirisc prin studii şi calcule de specialitate.

1.2. Principiile planificării financiare.

Pentru ca planificarea activităţii financiare a întreprinderilor să poarte un caracter veridic
şi pentru a obţine un tablou real, necesar argumentării indicatorilor planificaţi, este necesar ca
procesul de planificare să decurgă în corespundere cu anumite principii:
1. principiul unității și coordonării, însemnând o direcție unică de activitate planificată,
obiective comune tuturor departamentelor;
2. principiul continuității, care presupune că procesul de planificare ar trebui să fie realizat
în mod sistematic, planurile trebuie rafinate și ajustate;
3. principiul exactității, care presupune că planurile ar trebui să fie concretizate și detaliate
în măsura în care condițiile permit;
4. principiul corelației financiare a termenilor, adică primirea și utilizarea fondurilor
trebuie să aibă loc în perioada de timp stabilită, investițiile cu perioade lungi de
rambursare ar trebui să fie finanțate din fonduri împrumutate pe termen lung;
5. principiul lichidității înseamnă că planificarea numerarului ar trebui să asigure
solvabilitatea organizației în orice moment al anului;
6. principiul rentabilității capitalului înseamnă că pentru investițiile în active imobilizate
este necesar să se aleagă cele mai ieftine metode de finanțare. Capitalul împrumutat ar
 trebui atras numai dacă crește randamentul capitalurilor proprii, adică. este furnizat
efectul efectului de levier financiar (efectul de levier); -
7. principiul echilibrării riscurilor înseamnă că este recomandabil să finanțăm investiții
riscante pe termen lung, pe cheltuiala noastră;
8. principiul adaptării la nevoile pieței, adică este necesar să se țină seama de condițiile
pieței și de dependența acestora de împrumuturile acordate;
9. principiul rentabilității înseamnă că este recomandabil să alegeți astfel de investiții care
să ofere rentabilitate maximă.

1.3. Obiectivele si responsabilitatile planificarii financiare.

Scopul planificării financiare este de a asigura activitatea de bază a entității cu resurse
financiare și de a îndeplini obligațiile față de sistemul financiar și de credit.
La general, principalele obiective ale planificării financiare sunt:
• furnizarea resurselor financiare necesare pentru producția, investițiile și activitățile
financiare ale organizației;
• identificarea modalităților de a investi eficient capitalul;
• identificarea rezervelor intraeconomice pentru creșterea profitului: stabilirea
relațiilor financiare raționale cu bugetul, deservirea băncilor și a contrapartidelor.
Obiectivele planificării financiare depind însă de orizontul de timp vizat (perioada
planificării). Perioadele pentru care se face planificarea financiara sunt:
▪ pe termen scurt (1 an) – se vizeaza realizarea unui beneficiu maxim, de obicei prin cresterea
volumului vanzarilor si reducerea costurilor de productie;
▪ pe termen mediu (1-3 ani) – se urmăreste înlocuirea (cu unele noi) a unor produse al căror
ciclu de viata se apropie de sfârsit sau înnoirea tehnologiei de fabricatie pentru produsele
înca viabile;
▪ pe termen lung (3-5 ani, dar în functie de specificul firmei, planificarea financiara poate
ajunge si la 25 ani, de exemplu pentru otelarii) – obiectivul principal nu este profitul, ci
cresterea capitalului si extinderea segmentului de piata.

1.4. Etapele planificării financiare.

1. Analiza posibilităţilor investiţionale şi alternativelor de finanţare ale entităţii. Analiza
posibilităţilor investiţionale şi alternativelor de finanţare ale entităţii permit stabilirea unor niveluri
posibile de atins sau praguri limita impuse pentru diferiti indicatori cum ar fi: cifra de afaceri,
cheltuielile aferente cifrei de afaceri profitul brut, stocurile limită, nivelul indatorarii sau
numerarul necesar unei anumite investitii, etc.
 2.Stabilirea unui obiectiv, in special, a unor indicatori financiari de atins si a pragurilor limita
de încadrare a acestora;
3. Previziunea consecinţelor deciziilor adoptate în plan financiar.
4. Selectarea celei mai optimale variante de plan.
3. Elaborarea situațiilor financiare previzionate;
4.Verificarea îndeplinirii obiectivelor stabilite. Planificarea este un proces care nu se încheie
odată cu crearea unui plan, ci continuă cu implementarea acestuia, ţinându-se cont de faptul că,
în etapa de implementare şi control, planul poate necesita îmbunătăţiri.

1.5. Tipurile și caracteristica planurilor financiare.

Produsele finale ale planificării financiare sunt planurile financiare. Un plan financiar este
o formă specială a planului, al cărui indicator este întotdeauna reflectat în termeni monetari și
justifică circulația resurselor financiare pentru o anumită perioadă.
Există mai multe tipuri de planuri financiare ce pot fi utilizate de către o întreprindere în
procesul planificării financiare, de aceia se impune o grupare a acestora. Cel mai important criteriu
de clasificare a planurilor financiare este perioada de timp pentru care se realizează planificarea.
Planificarea financiară la firma antreprenorială include trei subsisteme principale:
planificarea financiară de perspectivă, curentă şi operativă ” [2, p.71].
Planificarea strategică a finanţelor presupune realizarea prin intermediul gestiunii
finanţelor a obiectivului fundamental – îmbogăţirea proprietarilor. Planul financiar de perspectivă
stabileşte indicatorii cei mai importanţi, proporţiile şi ritmul reproducţiei lărgite. Acestea vizează
orizonturi de timp de 3 – 5 ani. Planul pentru cinci ani constituie principala formă de realizare a
obiectivelor şi sarcinilor de dezvoltare a întreprinderilor, strategiei investiţiilor şi acumulărilor
preconizate. În unele ţări, planurile strategice vizează perioade mai mari (în Japonia – până la 10
ani). Planurile strategice se detaliază în planurile de afaceri, proiecte de investiţii, bugete. Planurile
de afaceri, dar şi proiectele investiţionale, conţin în mod obligatoriu un plan financiar, care se
reflectă prin previziuni ale fluxului de numerar, ale profitabilităţii etc.
Planificarea financiară curentă (bugetare). Bugetele sunt elaborate, de regulă, pe o
perioadă de până la un an. Acestea sunt cele mai detaliate şi mai complete și vor fi studiate mai
detaliat în cadrul unei teme aparte.
Planificarea financiară operativă constă în întocmirea şi utilizarea calendarului de plăţi
sau a bugetului de trezorerie semestriale, trimestriale lunare sau zilnice, care sunt documente
financiare detaliate, ce reflectă circulaţia operativă a mijloacelor băneşti ale întreprinderii. Prin
întocmirea şi folosirea acestor documente se realizează funcţia distributivă şi de control a
finanţelor întreprinderii.
Bibliografie:
1. BOTNARI N. Finanțele întreprinderii. Chișinău: Editerra Prim, 2008. 240 p.
2. DUHLICHER G. Planificarea financiară a întreprinderii. În: Vector European,
Nr.1/2020, p.69-73.
3. ȘCHIOPU I. Planificarea financiară, rolul şi importanţa ei într-o gestiune financiară
eficientă a întreprinderii. În materialele Conferinței „Aspecte ale dezvoltării
potenţialului economico-managerial în contextul asigurării securităţii naţionale”,
Bălți, Moldova, 6-7 iulie 2015, p.136-140
4. HALPERN P., WESTON J.F., BRIGHAM. E.F. Finanțe manageriale. Modelul
canadian. București: Editura economică, 1998. 948 p.