Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
este o lucrare muzicală instrumentală alcătuită din mai multe părți scrise în aceeași tonalitate, dar
contrastante prin caracter și prin mișcare. Practic, este o compoziție muzicală, constând dintr-o serie de piese
instrumentale, unite într-o operă de proporții mai mari.
Nici un termen nu poate desemna mai bine genul muzical la care se raportează. Un număr impresionant de lucrări
scrise pentru un singur instrument, pentru formații de cameră sau orchestrale poartă denumirea de suită. Prin suită
se înțelege un gen muzical alcătuit din mai multe lucrări contrastante ca expresie și dinamică.
Procesul de formare a suitei cunoaște două etape ale căror rezultate au dus la desăvârșirea genului atât pe linia
conținutului cât și pe linia formei. De aici au rezultat cele două tipuri de bază denumite în mod simbolic: suita
preclasică, a cărei perioadă de înflorire se situează în secolul al XII-lea și o bună parte a secolului următor, și suita
modernă, care are ca perioadă de înflorire secolul al XIX-lea și continuă și în secolul al XX-lea.
Cuprins
1Suita preclasică
o 1.1Evoluție
o 1.2Caracteristici
2Suita modernă
o 2.1Suita de dansuri
o 2.2Suita simfonică
o 2.3Suita din lucrări scenice
3Bibliografie
Evoluție[modificare | modificare sursă]
La evoluția suitei, în forma pe care o cunoaștem în special în epoca ei de apogeu (Bach, Handel), au concurat mai
mulți factori.
Întrucât numărul și ordinea în suită nu căpătaseră încă o precizare, apar unele suite care conțin între 4 și 23, ba
chiar și de 27 de dansuri. O asemenea aglomerare punea pe instrumentiști in situația de a alege o parte din piesele
suitei pe care urmau apoi să le interpreteze. La începutul secolului al XVIII-lea, în creațiile lui Johann Sebastian
Bach (1685-1750) suita capătă fundamentarea ei clasică. În primul rând observăm că patru
dansuri; allemanda, curanta, sarabanda și giga se constituie în prototipul de bază al suitei. Orice dans în plus se
introduce după sarabandă, adică între sarabandă și gigă. Acestea sunt de
obicei; menuetul, bourree, gavota, loure, passepied, rigauden, siciliana etc.. În plus, Bach aduce ca o introducere
ce urmărește fixarea de la început a tonalității unice a suitei termenul de „preludiu” pentru suite instrumentale
(uneori „intradă”), iar pentru cele orchestrale denumirea de „uvertură”. Mai putem întâlni o mișcare ce nu intră în
categoria dansurilor populare, pe numele de arie. Ea este introdusă pentru obținerea unui contrast mai puternic
între piesele componente.