CAPITOLUL VII

Schimbări în educaţia mea

ÎNCEPUTUL CARIEREI ACADEMICE
Taxele şcolii-internat erau foarte ridicate, dar dragii mei părinţi au recu-
noscut că rezultatele obţinute la învăţătură de mine (O-Levels) vor fi suficiente
pentru examenele de intrare la Oxford, deoarece primisem un „Honors Certifi-
cate with Distinction” (certificat onorabil cu distincţie). Oxford era întru-câtva
mai scump decât şcoala cu internat de la Taunton, unde risipisem mult timp.
Prin urmare, tata a vorbit cu prietenul său, Profesorul Chattaway, Professor de
Chimie de la Queen's College, Oxford, care era un frate de credinţă în religia
frankmasonă. Acesta a aranjat ca eu să dau examenul de intrare şi după aceea
să studiez direct la Universitatea Oxford. Ultimii doi ani la internat fuseseră
o pierdere totală de timp. Aşadar, când am început cursurile la Oxford m-am
simţit foarte fericit. Calitatea predării era incomparabil mai bună decât aceea
pe care o experimentarem la vechea şcoală internat. De asemenea, a devenit
posibil să fac naveta cu automobilul la Oxford în primul an, pentru a evita
cheltuielile până obţineam „Primul Examen Public” în Ştiinţele Naturii.
Am devenit afiliat cu St. Edmund Hall şi am studiat sub Profesor Gavin
de Beer, Profesor E. B. Ford, Profesor E. B. Ford, Professor Robert Robinson,
Profesor Chattaway şi alţii. De Beer ţinea cursuri excelente în evoluţie şi zoo-
logie. Era francez, vorbea perfect engleza şi era un ateu convins, evoluţionist
şi darwinist. În anii ulteriori, s-a mutat la Institutul Regal din Londra. Dar nu
era foarte tolerant, având înclinaţia să-i dispreţuiască pe cei care nu gândeau şi
nu raţionau exact cum făcea el. Ford era un genetician inspirat, al cărui animal
favorit era Drosophila melanogaster – musca de fructe. Întreaga lui viaţă, a lucrat
asupra „hărţilor” cromozomilor muştelor de fructe. Chattaway era tutorele
drag, care veghea asupra mea. Robert Robinson, profesorul de chimie orga-
nică, ce era un expert de seamă în domeniul său, avea un laborator pe South
Parkes Road, cu o superbă echipă de chimişti în jurul său.
După un an, am recuperat tot timpul pierdut la şcoala-internat, trecând
Primul Examen Public al Universităţii Oxford cu calificativul de „bine”. După
aceea, am avut dreptul de a fi un student rezident la Oxford.
Examinatorul meu la Cunoştinţe Generale din domeniul Istoriei Medieva-
le Engleze era C.S. Lewis. Era un examinator foarte strict şi insista ca studenţii
să se poată exprima cursiv şi exact în limba lor maternă. Mai mulţi studenţi se
61
temeau de el din această pricină. Când un student începea să se fâstâcească şi
să se bâlbâie în timp ce încerca să răspundă la întrebările lui C.S. Lewis, el îl
întrerupea, zicându-i: „Domnule, n-aţi vrea să păşiţi afară, până ce veţi reuşi
să vă reorganizaţi gândurile, venind apoi înapoi să-mi daţi un răspuns bine
structurat şi limpede?”
Pe de altă parte, C.S. Lewis era renumit şi respectat de studenţi şi profesori
deopotrivă pentru excelentele sale cursuri. Duminica, ori de câte ori predica
C.S. Lewis, biserica era întotdeauna arhiplină, contrastând cu celelalte biserici,
care erau puţin frecventate.

MAREA DEPRESIUNE REVIZITATĂ

Era anul 1933. Întreaga Europă se afla din nou în criză acută. Anglia nu
stătea deloc mai bine. În Germania a fost ales Hitler şi, odată cu aceasta, a
început reînarmarea, deşi toate naţiunile erau falimentare. Apoi a venit la pu-
tere în Anglia Neville Chamberlain, un om total manipulat de Hitler, care s-a
întors la Londra de la München cu un petic de hârtie în buzunar, prin care
proclama lumii întregi că deţine pacea în mână. În astfel de timpuri mi-am
început eu studiile la Oxford. Peste tatăl meu se lăsase o tăcere deplină. Dar
mama ne-a dezvăluit că tata nu putea să ne mai finanţeze educaţia. A trebuit
să cumpărăm noi maşini agricole ca să înlocuim muncitorii, deoarece aceştia
deveniseră prea scumpi. Tata vânduse turme întregi de oi fără să spună niciun
cuvânt, pentru ca să poată plăti pentru educaţia copiilor săi. Banca începuse
să refuze acordarea de credite în contul proprietăţii, deoarece deficitul era şi
aşa prea ridicat.
Lucrătorii noştri era plătiţi în fiecare vineri. Fiecare se prezenta la ghişeul
tatălui meu, să-şi primească plata şi, eventual, ore suplimentare. Aveam oa-
meni buni, loiali, care era totuşi dependenţi de salariul lor, pentru că aveau şi
ei responsabilităţile lor. Cei mai mulţi aveau copii. Într-o vineri seară, cu puţin
înainte de ora 5 după amiază. sărmanul meu tată s-a apropiat de mine cu o
rugăminte mişcătoare. Nu aş putea să-i fiu bancher astăzi? Banca nu-i dăduse
bani pentru salariile pe care le datora în seara aceasta. Peste o jumătate de oră,
muncitorii se vor prezenta la ghişeu pentru a-şi încasa salariul. Atât el, cât şi
scumpa mea mamă nu aveau nicio leţcaie cu care să-i plătească. Fratele meu şi
cu mine întotdeauna primeam şase pence pe săptămână ca bani de buzunar.
Totdeauna economisisem aceşti bani. Mama ne învăţase să fim buni economi.
Fratele meu Walter şi cu mine am numărat economiile noastre şi i-am prezen-
tat bunului nostru tată. El a fost astfel învrednicit să plătească până la ultimul
bănuţ ce le datora muncitorilor săi. Am fost foarte bucuroşi că am putut achita
salariile, pentru cel puţin o săptămână.
Dar mai departe ce vom face? Săptămâna următoare iar vor trebui plăti
salariile. Deşi recolta era deja vândută, doar cumpărătorul de grâu să-i achite
tatălui. Până când negustorul de grâne nu putea plăti, tata nu putea, la rândul
62
său, plăti salariile, nu putea face rost de petrol pentru tractoare şi nu putea
achiziţiona cele necesare traiului nostru. La sfârşitul săptămânii, tatăl meu a
întrebat dacă nu aş putea să-i vin în ajutor din nou, dar eu nu mai aveam bani.
Fratelui meu, Walter, nu-i mai rămăsese, de asemenea, niciun ban. În fiecare
zi sute de oameni tineri, şomeri, treceau pe la ferma noastră, cerşind ceva de
lucru sau de mâncare. Situaţia se înrăutăţise la culme. Ce va face tatăl meu
acum? N-aş vrea să încerc următorul lucru pentru el: să merg la banca din
Reading cu un cec bancar, explicând managerului situaţia şi rugându-l să ne
ajute până va achita ce datora negustorul de grâne? Managerul nu mai asculta
de tata. Poate va asculta de un tânăr. Planul era complicat de tot, dar dispera-
rea ne conduse la el.
Toată lumea cerşea pentru acordarea de credit, iar banca, pentru a supra-
vieţui, trebuia să-şi menţină rigoarea. Dar poate că de un tânăr i se va face
milă! Aşadar, mi-am asumat această sarcină extrem de stânjenitoare. Noi eram
fermieri mândri, care, din motive de principiu, nu datoram nimănui nimic.
Funcţionara de la bancă stătea în spatele ghişeului, în timp ce eu mă apropiam
şovăind de ea. I-am arătat cecul, explicându-i că ziua de plată a muncitorilor
noştri agricoli (vineri) aproape sosise şi că vânduserăm o cantitate mare de
grâu, pentru care însă nu sosise plata. Ea a ascultat cu multă atenţie, după care
a plecat înăuntru. După o perioadă de timp, ce mie mi s-a părut o veşnicie, s-a
înapoiat. Minunea minunilor – de data aceasta, ea a zâmbit, spunându-mi că
totul e în ordine. Tocmai vorbise la telefon cu negustorul de grâne, care se nu-
mea Soundy. Acesta trimisese cecul pentru plata grânelor chiar în ziua aceea!
Astfel, nu biet tânăr s-a dus acasă triumfător, cu portmoneul plin! Familia era
în culmea fericirii pentru succesul acesta! Iar eu începusem să fiu recunoscut
ca geniu financiar în devenire!
Dar situaţia financiară mi se părea mie, cel puţin, insuportabilă! Tatăl meu
nu mai putea continua în felul acesta. În plus, nu-mi puteam permite să-l
împovărez cu cheltuieli suplimentare pentru educaţia mea. Oxford era prea
scump. Trebuia să găsesc o universitate mai puţin costisitoare, sau să înceteze
studiile imediat şi să mă angajez în câmpul muncii.

DECIZII IMPORTANTE
Noi locuiam între Oxford, oraşul reşedinţă al comitatului Oxfordshire, şi
Reading, oraşul de reşedinţă al lui Berkshire. Reading avea o universitate tâ-
nără, care punea la dispoziţie majoritatea subiectelor de studiu, cu excepţia
medicinei şi a teologiei. Prin urmare, m-am dus să mă interesez. Ajuns acolo,
am descoperit că universitatea va fi foarte bucuroasă să mă primească – căci
veneam de la Universitatea Oxford şi trecusem Primul Examen Public în Şti-
inţe Naturale cu succes. Mi s-a oferit un curs de diplomă în ştiinţe naturale, iar
cursul costa doar o treime cât costa la Oxford. Fără să le spun nimic părinţilor,
m-am înscris la Reading şi am început imediat în Septembrie 1934. Cursurile
63
şi profesorii erau plăcuţi – majoritatea fiind mai tineri, care doreau să-şi facă o
carieră. Unii îşi luaseră deja FRS-ul (Fellowship of the Royal Society, cea mai
înaltă distincţie din lumea academică a Angliei). M-am înţeles perfect cu ei,
iar în 1937, am obţinut diploma de Bachelor of Science (Licenţa în ştiinţe sau
Honors in Chemistry) cu calificativul de „bine”. Această diplomă este cam
echivalentul trecerii examenelor de stat cu „bine” pe continentul european.
Dar acum ce urma? Dacă doream să merg în învăţământ, trebuia să obţin
diploma de profesor, ceea ce-mi lua încă un an. Abia atunci aveam să mă cali-
fic în calitate de profesor de scoală secundară. Perspectiva de a fi profesor nu
mă entuziasma, deşi mama era o profesoară, şi chiar absolvise de la Reading.
Părinţii mei şi cu mine am discutat pentru multă vreme despre viitorul meu.
Eu voiam să devin un specialist în ştiinţele naturii şi un cercetător, în special
dacă reuşeam să fiu asociat cu biologia şi chimia organică structurală. M-am
dus apoi să stau de vorbă cu profesorul de chimie organică, Dr. A.K. Mills, care
îşi luase doctoratul în Heidelberg, Germania. Mills mă cunoştea bine, fiind tu-
torele (îndrumătorul) meu. (Fiecare student la universităţile engleze avea un
profesor din disciplina sa, pus să-l supravegheze pe protejatul său.)
Dar un tutore nu se mulţumeşte să supravegheze progresul academic al
studentului, ci aruncă o privire şi asupra dezvoltării caracterului studentului.
Cum se exprima tutorele meu, el era acolo să mă consilieze în toate ramurile,
de la căsătorie la matematici. Tocmai în asta constă marea deosebire dintre
universităţile britanice şi cele de pe continent. Universităţile continentale îşi
educă un student exclusiv în latura academică, neacordând atenţie condiţiei
omului – cu alte cuvinte, dacă e de un caracter moral. În schimb, pe continent,
dacă un criminal sau un dealer în droguri doreşte să devină farmacist, asta îl
priveşte pe el – atâta timp cât are calificarea necesară. Universitatea continen-
tală trebuie să afle doar dacă respectivul candidat cunoaşte subiectul. Dacă-şi
cunoaşte subiectul, atunci îşi va promova examenele. Sistemul englez era ba-
zat pe conceptul holistic, anume că un academic trebuie să fie de un caracter
moral. De pildă, numai o persoană cu morală bună trebuie să fie lăsată să
devină un judecător, iar o persoană integră să fie doctor. Niciun psihopat nu
poate să devină farmacist. De aceea, un tutore veghează asupra caracterului
studentului său.
Astfel, teoretic, sistemul este excelent – dacă o persoană beneficiază de
profesori buni. Dar când materialişti sau egoişti deţin conducerea catedrelor
universitare, atunci sistemul tutorial eşuează. Am avut fericirea, atât la Ox-
ford, cât şi la Reading, să am parte de tutori excelenţi.
Deci l-am întrebat pe tutorele meu care e calea pe care ar trebui s-o ur-
mez în viitor. După părerea sa, eu aveam talent pentru muncă teoretică şi că
un profesor de şcoală secundară nu m-ar satisface intelectual. El mă cunoştea
foarte bine. Soţia sa era de naţionalitate germană. Ea îl cunoscuse în timpul
studiilor sale la Heidelberg, Germania, sub profesorul Karl Freudenberg. Une-
64
ori vorbeam germana între noi. Începusem să studiez germana, pentru care
ceilalţi profesori nu manifestau niciun interes. Hitler venise la putere în 1933,
şi poporul englez era polarizat cu privire la germani.
Cum tutorele meu şi cu mine am ajuns la această concluzie cu privire la
viitorul meu, deodată el a afirmat că tocmai avea o poziţie deschisă pentru un
doctorand. M-ar interesa? El avea două probleme de cercetare pentru doctorat.
Erau chestiuni teoretice cu consecinţe academice foarte cuprinzătoare. Îmi pu-
tea oferi, împreună cu un stipendiu de cincizeci de lire sterline, ce ar echivala
astăzi cu 5,000 de lire sterline! Am acceptat îndată şi am şofat acasă la părinţi,
ducând cu mine vestea bună. Tatăl meu şi mama mea au fost încântaţi. Dar
asta nu era totul! Imediat după aceea, urma să iau parte la o conferinţă BAAS
în Aberdeen (BAAS = British Association for the Advacement of Science, sau
asociaţia britanică pentru promovarea ştiinţei). Spre a-mi acoperi cheltuielile
de cazare şi călătorie, tutorele meu mi-a oferit, în acele vremuri dificile, suma
de cinci litere sterline!
Aşadar, am devenit un student doctorand în chimie fizică şi organică. Era
anul 1938 şi Hitler ţinea întreaga Europă sub vraja sa. Neville Chamberlain era
prea mult un gentleman, fiind prea naiv pentru a-l înţelege pe Hitler. El credea
ce spunea Hitler! Această naivitate a condus curând la izbucnirea celui de-al
doilea război mondial, cu toate consecinţele sale devastatoare.

MUNCA MEA ASUPRA COMPUŞILOR SINTETICI

ÎNCEPE ÎN VREMURI TULBURI
Între timp, am început cu primul subiect de cercetare, privind sinteza chi-
mică, muncind şase luni fără succes. Cum aceştia se ocupau cu sinteza a doi
compuşi cu atomi de carbon asimetrici, rezultau jumătate de racemaţi, a că-
ror comportare era problematică în ce priveşte caracterizarea. Prin strădaniile
mele, câştigasem oarecare experienţă în tratarea problemelor complexe, astfel
activităţile mele nu fuseseră chiar o pierdere de timp. Tutorele meu îmi pro-
pusese să mă ocup de a doua temă de cercetare, deoarece era mult mai promi-
ţătoare. Astfel, am început cu sinteza asimetrică a diferiţilor alfa-amino acizi
ca bază pentru dezvoltarea formării de cetonă activă din punct de vedere op-
tic, care trebuia să-şi aducă contribuţia la măsurarea forţelor electronice într-o
moleculă conjugată. Lucrarea a supravieţuit până la izbucnirea războiului în
septembrie 1939. Lucrasem un an asupra problemei şi supervizorul meu era
entuziast cu privire la lucru.

IZBUCNIREA RĂZBOIULUI – 1939

În toamna anului 1939, Hitler a invadat Polonia, iar Anglia şi Franţa de
declarat război împotriva lui Hitler. Din cauza războiului, universitatea a fost
reorganizată. Mulţi profesori s-au alăturat forţelor militare. Aceia dintre noi
65
care au rămas au trebuit să salvgardeze întreaga zonă din jurul Reading-ului
împotriva unei eventuale ofensive, cât puteam mai bine. Am produs modele
din diferitele gaze otrăvitoare – adesea o chestiune foarte dificilă. Între timp,
eu am lucrat asupra disertaţiei mele zi şi noapte. Şi astfel, primul an al războ-
iului a trecut, cu lucrări sintetice, cu lucru asupra protecţiei împotriva gazelor
otrăvitoare şi cu serviciul în cadrul brigăzii de incendii.
În timpul verii lui 1940, Hitler a ocupat Franţa, Olanda, Belgia, Danemarca
şi Norvegia. Situaţia internaţională a devenit foarte, foarte serioasă. Anglia
pierduse porturile europene pentru aprovizionare. Hitler a ocupat întreaga
Europă până la graniţa cu Rusia, ceea ce l-a costat mult sub aspectul energiei
şi al soldaţilor. În septembrie 1940, a făcut o încercare de a cuceri Anglia pe
calea aerului, dar a pierdut atât de multe avioane, încât încercarea a trebuit să
fie abandonată (deja până la 15 septembrie 1940 pierduse circa 180 de avioa-
ne), care, la rândul ei, a dus la consecinţe dezastruoase pentru întreg efortul
german de război.
Pe măsură ce Anglia în sfârşit a ajuns să înţeleagă adevăratele scopuri şi
ţeluri urmărite de Hitler – anume că dorea să cucerească Marea Britanie – ţara
a început să se pregătească serios pentru război. Până în anul 1940, fusese un
„simulacru de război”. Acum dintr-odată a devenit mortal de serios. Chur-
chill a fost ales Prim Ministru şi intenţia Naziştilor de a conduce lumea a fost
explicată populaţiei. Hitler descrisese profetic ţelurile sale, în detalii clare şi
precise, în cartea sa: „Mein Kampf”. Dar majoritatea germanilor şi cei mai
mulţi europeni pur şi simplu nu au luat în serios planul lui Hitler. Din nefe-
ricire, lumea de astăzi pare să fi învăţat foarte puţin de atunci, deoarece ţelu-
rile comuniştilor de dominaţie mondială sunt foarte clar expuse şi descrise
în literatura comunistă. Dar cine să le ia în serios azi? Chiar şi acum, după
prăbuşirea Zidului Berlinului, o mare parte din lume zace sub teroarea co-
munistă. Nemţii au crezut, pe vremea aceea, că dictatura lui Hitler va aduce
o soluţionare a problemelor cu care se confruntă lumea. Mulţi cred astăzi, în
special în mass-media vestică ce înclină spre stânga, că libertatea democratică
nu aduce decât haos, în vreme ce stăpânirea comunistă ar aduce dreptate. În
felul acesta, vestul a permis subversiunii comuniste să continue, până când, în
vara lui 1940, tirania era chiar la uşă! Abia atunci s-au trezit englezii. Dar, vai!
A fost prea târziu! Dacă nu ar fi sărit în ajutor Statele Unite, Anglia şi Europa
ar fi fost pierdute!

EVACUAREA UNIVERSITĂŢILOR – 1940

Urmarea tuturor acestor evenimente groaznice a fost evacuarea universită-
ţilor. Mie mi s-a oferit un post de cercetător în industrie în nord-estul Angliei.
Din pricina situaţiei dezastruoase, de bună voie m-am învoit să renunţ la înflo-
ritorul meu laborator de la universitate. Dar înainte de a părăsi universitatea,
am ajuns la un acord cu senatul universităţii că voi fi lăsat să-mi termin diser-
66
taţia, în timp ce lucram în industrie. Deja executasem cele mai multe sinteze
cu succes şi încheiasem măsurătorile optice cu polarimetrul. Doar multiplele
micro-analize au mai rămas, pe care le-am încheiat la noul meu cămin din
Stockton-on-Tees.
În septembrie 1940, am luat trenul spre Stockton-on-Tees. Nu puteai călă-
tori prin Londra, deoarece oraşul era bombardat zilnic din aer. Ulterior, am
călătorit adesea noaptea. Situaţia era gravă în Londra. Mii şi mii de oameni
închiriau locuri pe platformele Metroului, unde au dormit luni de zile în pu-
blic. Trenurile continuau să circule toată noaptea, dar nu-i deranjau defel pe
cei ce-şi făcuseră culcuşul pe platforme. Se obişnuiseră cu mersul trenurilor.
După o călătorie de peste zece ore cu trenul, am sosit la Stockton-on-Tees,
unde urmam să lucrez în industria chimică ca cercetător profesionist pentru
următorii patru ani.

67
68