Nicolae Titulescu 

(n. 4 martie 1882,[1][2] Craiova, România – d. 17

martie 1941,[1][2] Cannes, Alpes-Maritimes, Franța) a fost diplomat, jurist,
profesor universitar și om politic român, în repetate rânduri ministru al
afacerilor străine, ministru plenipotențiar, fost președinte al Ligii
Națiunilor și membru titular (din 1935) al Academiei Române. Inființează
la Paris Comitetul Național Român, cu scopul de a propaga în opinia
publică internațională dreptul poporului român la unitatea națională,
comitet recunoscut oficial de guvernele puterilor aliate ca organ
plenipotențiar al națiunii române.Are o contribuție decisivă la acceptarea
internațională a punctului de vedere românesc cu privire la
problema „optanților” maghiari, ridicată de Budapesta, precum că România
ar fi discriminat la reforma agrară din 1921 pe marii
proprietari (moșieri) maghiari transilvani. Titulescu a combătut reproșul
guvernului maghiar, demonstrând clar corectitudinea efectuării reformei
respective de către București. Începând din anul 1921 a funcționat ca
delegat permanent al României la Liga Națiunilor de la Geneva, fiind ales
de două ori (1930 și 1931) Președinte al acestei organizații internaționale.
În această calitate a militat contra revizionismului din Europa, pentru
păstrarea frontierelor stabilite prin tratatele de pace, pentru raporturi de
bună vecinătate între statele mari și mici, pentru respectarea suveranității și
egalității tuturor statelor în relațiile internaționale, pentru securitate
colectivă și prevenirea agresiunii. Titulescu a depus o vie activitate în
direcția întăririi colaborării internaționale, în interesul păcii și securității
europene. Titulescu a semnat la Londra, în 1933, în numele guvernului
României, convențiile:

 împotriva agresorului și a depus eforturi remarcabile pentru

încheierea în 1933 a Micii Înțelegeri;
 pentru încheierea în 1934 a Înțelegerii Balcanice (pacte regionale în
care vedea o pavăză împotriva agresiunii din partea statelor
revizioniste);
Mica Antantă, numită și Mica Înțelegere a fost o alianță formată
în 1920 și 1921 de Cehoslovacia, România și Iugoslavia (de fapt Regatul
Sârbo-Croato-Sloven, denumit Iugoslavia abia din 1929) pentru a se apăra
de revizionismul maghiar (în urma Tratatului de la Trianon care prevedea
că partea de nord a Republicii Croația și Voivodinei intrau în cadrul
Regatul Sârbilor, Slovacia și Rutenia - azi Regiunea Transcarpatia din
Ucraina - era cedată Cehoslovaciei, iar Transilvania și partea răsăriteană
a Banatului era recunoscută în cadrul României) și pentru a împiedica
întoarcerea casei de Habsburg la putere. Mica Înțelegere, inițiată de
ministrul de externe al Cehoslovaciei, Edvard Beneš, ca organizație de
securitate regională, a apărut prin semnarea succesivă de convenții
bilaterale de alianțe între Cehoslovacia și Iugoslavia (14 august 1920),
România și Cehoslovacia (Convenția de alianță defensivă româno-
cehoslovacă, 23 aprilie 1921[1]) și România-Iugoslavia (7 iunie 1921).Prin
această inițiativă, Edvard Beneš a vrut (și a reușit) să contracareze un
proiect al diplomației franceze care dorea o apropiere franco-ungară, fapt
ce ar fi putut, după părerea sa, să amenințe Statu quo-ul de după 1920.
Înțelegerea Balcanică a fost o alianță formată pe 9 februarie 1934,
la Atena, de către Iugoslavia, România, Grecia și Turcia (fostul Bloc
Balcanic)[1] cu un caracter defensiv, în cazul izbucnirii unui război, țările
aliate își puteau apăra granițele. Era prin urmare în armonie cu Mica
Înțelegere (formată din Iugoslavia, România, și Cehoslovacia ce avea
același caracter defensiv).Ideea principală a acestor înțelegeri a fost de a
crea o alianță a Balcanilor, țările din acest spațiu fiind o zonă tampon între
Rusia si Vest. Ele doreau să își poata apară granițele împotriva oricărui
inamic. Singura țară ce nu a participat la aceste alianțe a fost Bulgaria, care
deși nu era o putere, cu o armata mică, avea mari pretenții teritoriale.
Evenimentele din cadrul celui de-al doilea război mondial au dus la
dezintegrarea Înțelegerii Balcanice.
Forma de stat- regat
Forma de guvernare- monarhie constitutional
Regim politic- democratic
Rege – Ferdinand I 1914-1927
Constitutia din anul 1923
Prevede
Dupa adoptarea constitutiei din 1923 au fost adoptate legi si reforme care au contribuit la
organizarea unitara a statului roman.Printre ele pot fi enumerate :
Eseu pag A4
`` Activitatea partidelor si gruparilor politice din Romania in primul deceniu interbelic
:realizari si esecuri ``(vezi informatia pag 11-13 manualul istoria romanilor )
Partidele si gruparile politice, in ce an aceste partied politice au facut parte din
govern, care sunt problremele, solutiile, succesele si esecurile
Entitatea a procurat un brevet in valoare de 97000 lei pentru fabricarea pieselor de
schimb.Primul an de activitate s-a fabricat 38 000, al doilea an 39 500, al treilea an
36 700, al patrulea an 31 000, pentru anul cinci 20 000. Volumului de produse