Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
SALUT PREOTUL
VORBESC NEINTREBAT IN BISERICA
ALERG IN BISERICA
SUNT ATENT LA SLUJBA
2. Selectați, din lista faptelor bune, 5 acțiuni pe care le puteți realiza- subliniati-
le.
Fii un copil cuminte.
Fii politicos cu cei din jur.
Depune străduință în tot ce faci.
Hrănește-l pe ce flămând.
Vizitează-l pe cel bolnav.
Dă-i un sfat bun aproapelui tău.
Alină-l pe cel întristat.
Nu răzbuna răul.
Iartă din toată inima supărarea.
Ajută-l pe cel care are nevoie.
3. Citește familiei tale textul.
Credința și faptele
Un necredincios i-a spus într-o zi unui credincios:
– Cât de bună ar fi purtarea mea, dacă aș fi credincios!..
– De unde știi asta?
– Fiindcă văd ce bună purtare au credincioșii.
Atunci omul cu credință îi zice:
– Prietene, începe și tu să ai o purtare bună și ai să vezi că-ți vine și
credința.
Omul acela, care nu era un suflet pierdut, începu să-și dea osteneala
pentru a face fapte bune și după un timp vine la cel credincios și zice:
– Îți mulțumesc, prietene, de sfatul ce mi-ai dat, căci iată am ajuns și eu
la credință.
– Credința, dragul meu, este izvorul faptelor bune, dar și faptele bune
aduc credință, a rostit acesta.
DE RETINUT!
Omul este unica ființă pe pământ care poate gândi, poate deosebi binele
de rău, poate crea valori materiale și poate să-și formeze valori spirituale
pe parcursul întregii vieți. Un om adevărat este un om bun, care depune
toată străduința pentru a cultiva binele pentru sine, pentru alți oameni,
pentru țară, pentru natură.