XIII.

CRIMINALITATEA ŞI TRANZIŢIA

13. 1. Volumul şi structura criminalităţii şi principalele sale trăsături

după 1989

Dacă am definit noțiunea de criminalitate ( inclusiv dimensiunile

acesteia în capitolele anterioare), atunci se impune să precizăm și sensul
celuilalt termen din titlul anunțat.
Așadar, cuvânul tranziție1 are mai multe sensuri, de aceea, am
selecționat doar două care sunt adecvate contextului tratat. Astfel, un prim
sens este trecere de la o stare, situație la alta, iar al doilea, mai
cuprinzător, societate (sau economie) aflată în etapa de trecere de la
conducerea centralizată la cea de piață liberă.2
Această temă s-a impus din cauza evenimentelor din decembrie
1989 deoarece au apărut modificări atât la nivel cantitativ, cât și la nivel
calitativ în ceea ce privește fenomenul criminalității.
Pe de altă parte, modificările survenite în volumul și structura
criminalității validează anumite teorii criminologice, preponderent
isnpirate din orientarea sociologică. De aceea, în final vom puncta
câteva teorii criminologice care pot explica mai bine, clar schimbările
generate de saltul calitativ.
Din punct de vedere metodologic, pentru a evidenția aceste
schimbări sunt valorificate statisticile judiciare, metoda
comparativă,istorică, etc.
De regulă, statisticile judiciare se regăsesc pe site-ul INS sau în
anuarele acestuia, pe site-urile instituțiilor din sistemul justiției penale și
nu numai. Statistici neoficiale, relevante pentru domeniul criminologiei
se pot efectua și de către ONG-uri, mass-media, societăți de avocatură,
tc.
Criminalitatea este un fenomen social major prin efectele sale profunde,
de durată, comparabil cu criza economică, generatoare de cauze ale
criminalităţii, dar implicând şi unele dintre efectele ei. În legătură cu

1
conform https://dexonline.ro/definitie/tranzi%C8%9Bie, accesat în data de 20 mai 2020
2
Idem

1
dinamica criminalităţii, în perioada de tranziţie, ceea ce îngrijorează nu
vizează dimensiunile fenomenului (de la o rată de 192, 5 infracţiuni la 100.
000 locuitori, în 1988, s-a ajuns la 699, în 1999), ci ritmul de creştere,
modificările în structura criminalităţii, mai ales în direcţia „marii
criminalităţi”, a violenţei, dar mai cu seamă percepţia la nivelul populaţiei
(comparativ cu perioada anterioară anului 1989, se situează pe primele
locuri ale motivelor de nelinişte).
Din analiza informaţiilor statistice cu privire la criminalitatea în primii 3
ani ai perioadei de tranziţie se constată următoarele:
- Creşterea cu 265% a infracţiunilor descoperite faţă de perioada
precedentă (1988, 1989), crescând cu 163% numărul celor învinuiţi.
- Media anuală a celor patru grupe de infracţiuni analizate
(infracţiuni contra avutului public, contra avutului privat, contra persoanei,
contra unor relaţii de convieţuire socială) a crescut de peste 3 ori şi jumătate
în primii 3 ani ai perioadei de tranziţie; cea mai importantă pondere o deţin
infracţiunile contra proprietăţii, care au generat un prejudiciu ce depăşeşte
cu aproape 282% întreg prejudiciul cauzat în anii 1988-1989.
- Infracţiunile contra persoanei au crescut în medie de 4 ori
comparativ cu perioada anterioară, în timp ce infracţiunile care aduc
atingere unor relaţii privind convieţuirea socială au înregistrat o creștere de
peste două ori în raport cu perioada 1988-1989.

13.2. Evaluare critică a concepţiilor criminologice din perioada

totalitară din perspectiva controlului social

În perioada comunismului, rata scăzută a criminalităţii era un slogan

menit să ateste superioritatea sistemului, însă, paradoxal, în planul politicii
penale exista un model de reacţie socială deosebit de represiv. Rata reală a
criminalităţii nu poate fi apreciată cu exactitate datorită lipsei statisticilor,
factorilor filtru care modificau dimensiunile reale ale fenomenului (actele de
clemenţă), lipsa studiilor de victimizare, a celor de autoraportare, cenzura
mass-mediei etc. În ceea ce priveşte cauzele criminalităţii, cu excepţia

2
unor cercuri de specialişti, ele nu constituiau obiectul unor dezbateri
deschise.
În cadrul preocupărilor de identifica cauzele criminalităţii, precum şi
dimensiunile reale ale fenomenului, studiile realizate au surprins acei factori
la nivel macrosocial (crize sociale – războaie, calamităţi –, dezechilibre
sociale – migraţia, urbanizarea), la nivel microsocial (eşec, anturaj nociv,
antecedente penale în familie, climat familial tensionat) şi la nivelul
individului (de natură bio şi psihologică) care reprezentau risc pentru
producerea criminalităţii.
Pornind de la faptul că rata scăzută a criminalităţii a fost o realitate
incontestabilă, explicaţiile de pe poziţiile teoriilor criminologice inspirate
din controlul social oferă repere interesante.
Noţiunea de control social include grupuri mici, precum familie,
şcoală, anturaj şi procesele prin care aceste grupuri socializează individul.
Există trei modele de control social3 (C. Ray Jeffery):
- controlul bazat pe acceptarea standardelor normative, obiceiuri,
cutumă;
- controlul bazat pe schimbul de mărfuri şi servicii;
- controlul bazat pe folosirea fricii şi coerciţiunii.
Dintre teoriile controlului social, cea care interesează în special este
teoria angajamentelor a lui Travis Hirschi. Acesta consideră, cum am arătat,
că majoritatea indivizilor au tendinţe antisociale şi este important să se
cerceteze cauzele conformismului, nu cele ale criminalităţii. Probabilitatea
ca individul să devină deviant sau conformist depinde de intensitatea a patru
factori:
a) ataşamentul faţă de şcoală, grupul de prieteni;
b) angajarea într-o linie convenţională de conduită;
c) implicarea în activităţi convenţionale;
d) crezul în valori convenţionale.
4
Hirschi propune întărirea controlului social prin: restaurarea unei
discipline stricte în şcoală, reducerea sau eliminarea ajutorului social, pentru

3
R.M.Stănoiu, Tranziţie şi criminalitate, Oscar Print, Bucureşti, 1994, p.12
4
Ibidem, p. 16 şi 29

3
a cultiva responsabilitatea individuală, şi întărirea sistemului represiv, prin
sporirea severităţii sancţiunilor penale.
Nici unul din factorii consideraţi esenţiali în determinarea unui
comportament conformist nu justifică rata mai redusă a criminalităţii în
sistemul totalitar. Principalul factor în descurajarea conduitelor deviante l-a
constituit frica, instrumentul principal pentru asigurarea ordinii publice şi
pentru transformarea totală a societăţii. Controlul social circumscris celui de
al treilea model prezentat avea ca atribute esenţiale frica, violenţa, teroarea
manifestă şi insidioasă.

13.3. Interpretarea criminalităţii în perioada de tranziţie din

perspectiva teoriilor dezorganizării sociale, ale controlului social şi
personalităţii criminale

Unul dintre cele mai grave fenomene cu care se confruntă România

după 1989 este creşterea criminalităţii. In contextul unor probleme
complexe în plan economic, social, moral, generate de necompetitivitatea
economiei, prăbuşirea sistemului de protecţie socială, scăderea nivelului de
trai, creşterea şomajului şi inflaţiei, lipsa sau confuzia unor norme sau
valori, slăbirea controlului social, creşte deosebit de mult riscul apariţiei
comportamentelor deviante, ca fenomen „normal” de adaptare la starea de
anomie, aşa cum îl descrie E. Durkheim sau ca un comportament „inovativ”
în viziunea lui Merton5. Actuala creştere a criminalităţii se datorează unor
modificări importante la nivelul controlului social.
Astfel, legea nu are deplină autoritate, la nivelul politicii penale s-au
produs modificări (abolirea pedepsei cu moartea, introducerea cauţiunii
etc.), la nivel microsocial s-a produs o scădere a prestigiului şi autorităţii
instanţelor de control social; existenţa comportamentului deviant „la
vedere”, care sfidează direct normele sociale (încălcarea normelor de
circulaţie, comerţul stradal ilicit, prostituţia), este semnificativă în acest
sens. Acest tip de comportament prezintă un pericol deosebit prin impactul
său asupra populaţiei, care se simte abandonată, prin eroziunea imaginii
instituţiilor statului de drept şi a ideii de justiţie în general.
5
Ibidem, p.28

4
 Teoriile controlului social, alături de teoria „asociaţiilor diferenţiate” a
lui E. Sutherland şi variantele teoriei „subculturilor delincvente” a lui
Cohen, Cloward şi Ohlin, pot fi verificate în practică în domeniul
delincvenţei juvenile, fenomen deosebit de grav, generat, alături de alţi
factori de risc, de „sărăcia infantilă”.
Un alt fenomen deosebit de grav în perioada de tranziţie este creşterea
numărului de infracţiuni săvârşite cu violenţă, mai ales în rândul minorilor şi
tinerilor, violenţa de tip utilitar şi cea asociată criminalității organizate
deţinând o pondere însemnată. Cel mai grav aspect este constituirea, în
perioada de tranziţie, a unui „nucleu dur” al criminalităţii, format din
infractori periculoşi pentru care activitatea criminală este un stil de viaţă,
impunându-se, ca o prioritate, adoptarea unor măsuri de politică penală
deosebit de drastică faţă de aceştia.