REVOLUȚIA DIN 1848

Revoluția europeană din 1848 a izbucnit în luna ianuarie la Palermo. În februarie regele
Ludovic-Filip era răsturnat la Paris, iar în martie populația Vienei era în stradă. Impactul acestei
cascade democratice a fost resimțit și în principatele române.

Mișcarea de la Iași. Cadrul internațional favorabil a fost doar ocazia revoluției române. Ea a
avut însă cauze specifice societății românești: acutizarea problemei agrare și necesitatea rezolvării sale,
acțiunea contradictorie a Regulamentului organic și asuprirea străină în cele trei țări românești.

Efervescența începe la Iași la 27 martie, când la hotelul Petersburg circa o mie de

revoluționari adoptă o petiție în 35 de articole pe care o înaintează domnitorului Mihail Sturdza.
Cererile nu erau prea radicale, astfel că au fost acceptate de domnitor, mai puțin două: cea referitoare
la alegerea unei alte Adunări Obștești-din care nu mai trebuiau să facă parte oamenii domnitorului- și
cea referitoare la formarea unei gărzi civice. Somat să accepte petiția fără nicio modificare, Mihail
Sturdza anihilează mișcarea cu brutalitate. 13 revoluționari arestați sunt trimiși în exil la Istanbul. Șase
dintre ei scapă însă laGalați și se refugiază în Transilvania.

Revoluția din Țara Românească. În Țara Românească revoluția a fost bine organizată de un
Comitet Revoluționar. Ea a izbucnit în două locuri: la 9 iunie, la Islaz, unde a și fost citit programul
revoluției -ce prevedea, spre deosebire de cel moldovean, emanciparea și împroprietărirea țăranilor și
abolirea protectoratului rusesc, alegerea unui principe pe cinci ani și emanciparea evreilor și țiganilor –
și, la 11 iunie, la București. Domnitorul Gheorghe Bibescu, inițial de acord cu programul
revoluționarilor, abdică două zile mai târziu. Un guvern revoluționar, avându-i în frunte, printre alții,
pe Nicolae Golescu, Nicolae Bălcescu, C.A. Rosetti, Ion Eliade Rădulescu, conduce țara vreme de
aproape două luni. Guvernul are realizări însemnate: desființează rangurile boierești, instituie tricolorul
ca drapel național, trece la crearea gărzilor civice și la alcătuirea unei armate naționale și încearcă chiar
rezolvarea problemei țărănești: o comisie a proprietății discută problema împroprietăririi țăranilor, dar
în final problema rămâne nerezolvată.

În fața amplorii neașteptate a mișcării din Muntenia, turcii intervin mai întâi pe cale
diplomatică, înlocuind guvernul revoluționar cu o locotenență domnească. Apoi, sub presiunea Rusiei,
hotărăsc să reprime brutal mișcarea: incidente sângeroase au loc cu acest prilej în Dealul Spirii, când
pompierii căpitanului Zăgănescu încearcă zadarnic să oprească lichidarea revoluției.

Revoluția română din Transilvania. În întreg Imperiul habsburgic, existența mai multor
popoare cu interese deosebite, dacă nu de-a dreptul contradictorii, a coplicat considerabil situația.
Astfel, în Transilvania, revoluția maghiară a intrat în conflict cu cea română, căci prima, animată de un
naționalism excesiv, proclama anexarea provinciei la Ungaria și refuza acordarea de drepturi egale
românilor. Aceștia din urmă protestează și, la Blaj, au loc trei mari adunări naționale, cea mai
importantă fiind cea din 3-5 mai care a cuprins 40.000 de oameni. Aici Simion Bărnuțiu rostește un
discurs înflăcărat și este adoptat programul revoluției - ,, Petiția Națională” – care cere egalitatea în
drepturi a națiunii româane cu celelalte națiuni din Trabsilvania, oficializarea limbii române,
desființarea obăgiei etc.; cererile au fost refuzate de maghiari.

În aceste condiții, Avram Iancu trece la organizarea unei armate revoluționare în Munții
Apuseni și instaurează chiar și o administrație românească în Transilvania. Ofensiva trupelor
maghiare, condusă de generalul Iosif Bem, restrânge această arie la Munții Apuseni. Nicolae Bălcescu
încearcă să remedieze o împăcare între Lajos Kossuth și Avram Iancu. Se ajunge chiar la un acord, dar
prea târziu, căci la 13 august 1849 armata rusă, chemată în ajutor de împăratul Austriei Franz Joseph, îi
înfrânge pe maghiari la Șiria, lângă Arad.

Revoluția pașoptistă română s-a desfășurat cu mai puțină intensitate și mai puține reușite și în
Banat și în Bucovina.