Barbarii și ceilalți romani

În această carte, autorul aduce în atenția cititorului  tema originilor popoarelor europene încă din
cele mai vechi timpuri. 
Construcția propiei identități a unui popor  gravitat de cele mai multe ori în jurul solidarității
și a raportării acesteia comparativ cu un factor de alteritate. Oamenii au avut întotdeauna tendința
de a-și construi propia identitate prin prisma factorilor și a elementelor care îi făceau diferiți de
ceilalți. 
Acesta fiind și cazul civilizației romane care contrapune lumii lor  - pe cea barbară. Acest apect fiind
tratat în capitolul III, unde autorul realizează o definire a romanului și a barbarului.   Romanul era o
categorie constituțională, nu etnică, era mai probabil  ca indivizii să simtă un atașament prima dată
făță de clasă, ocupație sau oraș decât să împărtășească o identitate etnică.  B
Barbarii reprezentau tot ce nu era roman, însă cele două nu se excludeau una pe cealaltă chiar dacă
romanii puneauu accent pe separarea dintre ele. 
Conform lucrării, deși identitatea romană s-a creionat prin prisma alterității față de lumea barbară,
adevăratele solidarități și opoziții în cadrul imperiului derivau din deosebirile de clasă, regionale, de
ocupație și  religioase ( în anumite împrejurări limitate). 
1 Identitatea de clasă  
Diferențierea în cadrul imperiului se făcea între om liber și sclav, această separație fiind una
permeabilă cu alte cuvinte cu timpul un sclav putea să își recapete libertatea păstrând obligații
specifice de respect plăți și spijin față de stăpânii lor așa cum un om liber puteau cădea în sclavie din
cauza unor procese penale sau civile.   
În ceea ce privește omul liber, și aici avem diferențe dee statut în funcție de venituri   anume elitele
– honestiores și cetățenii obișnuiți – humiliores , situația celor din urmă fiind, doar din punct de
vedere economic, fiind mai rea decât a sclavilor, neavând nimic în comun cu bogații care controlau
cele mi multe aspecte ale vieții lor. Elitele se diferențiau de mase nu doar din punct dee vedere
economic ci si prin cultura care definea ceea ce înseamnă nu doar să fii roman ci și civilizat.   
 
2 Identitate regională 
Pe cât a fost posibil, expansiunea imperială romană  a atras în orbita romană puterile locale
preexistente însă statul central nu a cerut niciodată adeziune exclusivistă la valorile Romei. Fiind
posibilă astfel existența unei identități regionale, unele  elite locale rămânând puternic înrădăcinate
în particularitățile regiunii. 
3 Identitatea religioasa 
În cazul religiilor pluriteiste este prezent un sincretism al zeităților , un caz clar fiind cel al lui Isis ce
purta diferite denumiri în celelalte popoare însă atribuțiile erau aceleași. 
Singurele exceptii mai importante în privința abilității Romeide a absorbi religiile în cea propie a fost
iudaismul si creștinismul. Monoteismul radical punea o problemă de netrecut politicii religioase
romane. Chiar dacă creștinii insistau că ei erau întrutotulasemănători cetățenilor de seama lor:
ascultători, morali și sprijinitori loiali ai împăratului, orașelor claselor și ocupațiilor lor. Totuși credința
lor îi separa radical de legăturile sacre care uneau lumea romană. 
 
 
Centrul roman era reprezentat de aristrocrație și armată. Riguroasa tradiție a educației aristrocratice
s-a identificat pe deplin cu tradițiile romane centrale. Marile familii aristrocrate fiind purtătoarele
tradiției romane în integralitatea ei. Pentru a ajunge la acest statut, sau cel mai sigur mod de a-l
menține era prin serviciul imperial 
Armata putem spune  că a fost principalul vehicul l romanizării, reprezentânt totodată un tip diferit
de identitate, una mai puțin legată de particularităție unei regiuni. Legiunile romane erau recrutate
din tot imperiul și staționau în regiunile de frontieră cu rol strategic.  
Identități sociale în lumea barbară 
P Geary realizează o structură a lumii barbare, fixând în centru familia, ce era încadrată în forme de
înrudire   mai largi, numite și spițe de neam sau clan. Membrii unui clan aveau în comun miturile
originii, tradițiile culturale, un sistem juridic, precum  și conducătorii.  
Privind asupra faptului juridic acesta era pus în seama capilor familiei, adunările sătești și
conducătorii militari ce aveau rolul de gestiona confruntarea spre a nu afecta comunitatea. Cu alte
cuvinte aceste grupuri barbare erau organizate sub o conducere politica, conducere care în primele
secole ale contactului cu Roma a suferit transformări profunde. 
Conform lucrării referințele despre  arme, arta militara, tacticile folosite de acesști barbari, care
puteau fi un factor al identității, pot desemna mai de grabă  o reflectare a maniei clasificatoare
romane decât o practică reală a barbarilor. Exemplu: cazul toporului franc care pare a fi o
caracteristică de pe la sf sec al –lea – se pare ca franci  nu îl percepeau ca pe o tradiție  francă spre
deosebire de inamicii lor vizigoții.  Acelaș principiu se poate aplica și în materie de îmbrăcăminte sau
podoabe.  
 
Tot din text aflăm faptul că în lumea barbară, odată cu contactul acestora cu romanii, au apărut
unele rupturi. Regii tradiționali sacri fiind abandonați de supuși în favoarea unor conducători
războinici fapt ce avantaja Imperiul, acesta putând controla mult mai ușor pe noii conducători decât
pe moștenitorii vechii autorități religioase.  Identitatea și continuitatea acestor noi popoare
depindeau de război și cuceriri. Înfrângerea de către romani sau alte popoare putea însemna nu doar
sfârșitul unui conducător ci și sfârșitul unui popor care putea fi absorbit de către altă confederație
mai victorioasă.  
 
Ajungem astfel să consemnăm impotante alianțe împotriva romanilor, cum ar fi cea a marcomanilor,
totul în încercarea de a-și menține identitatea, însă identitatea barbarilor a fost extraordinar de
fluidă, căci noi grupuri se nășteau, iar altele vechi dispăreau. Ce rămânea adesea era doar credința,
oricum imaginară, că grupul poseda un trecut antic și de drept divin.