PACATE

A. Păcatul strămoşesc (păcatul lui Adam şi Eva)

B. Păcatele personale

I . Păcatele capitale

Păcatele capitale izvorăsc din slăbiciunea voinţei omului, slăbiciune creată de păcatul
strămoşesc.

1. mândria - izvorăşte din intimitatea spirituală. Este cauza căderii îngerilor răi, şi, deci cauza
primă a păcatelor. Semnele mândriei:
Nu se supune superiorilor
Nu lasă întâietatea celor de-o seamă şi celor mai mici
Vorbeşte mult şi cu semeţie
Caută în tot chipul slavă, cinste şi laude
Se înalţă pe sine şi faptele sale
Dispreţuieşte pe ceilalţi
Caută să sară în ochii celorlalţi
Se laudă cu neruşinare.
Orice lucru bun ar avea, şi-l asumă lui, nu lui Dumnezeu
Se laudă cu lucrurile bune pe care nu le are
Se străduieşte mult să îşi ascundă neajunsurile şi păcatele.
Nu primeşte îndemnurile, mustrările şi sfaturile.
Se amestecă în treburi care nu-l privesc.
Este neiubitor şi plin de ură.
2. iubirea de arginţi are şi ea izvorul în inima omului şi se manifestă ca o dorinţă nestăpânită
după lucrurile trecătoare.
3. desfrânarea înseamnă lăsarea în voile trupeşti realizate prin simţuri şi prin trup. Cine se
desfrânează, păcătuieşte în însuşi trupul său. După Sfântul Ioan Casian, desfrânarea are mai
multe forme:
una lucrată în cadrul unirii dintre două persoane de sex opus. (curvia premaritală, perversiunile,
etc)(a se vedea şi articolul prostituţia)
alta, în afară sau în lipsa atingerii unei persoane de sex opus, autosatisfacerea
a treia, curvia în suflet şi în minte
4. invidia se manifestă prin părere de rău faţă de binele aproapelui şi bucurie pentru necazul
lui. Este o încălcare a dreptăţii faţă de Dumnezeu şi faţă de aproapele. "Spune-te Domnului
şi roagă-L pe El; nu râvni după cel ce sporeşte în calea sa, după omul care face nelegiuirea."
Invidia îi face pe oameni mai răi decât orice şarpe veninos!
5. lăcomia este un păcat trupesc caracterizat prin pofta nestăpânită de a bea şi a mânca. "De
mâncare numai atât să ne folosim, cât să trăim, nu ca să ne facem robi poruncilor poftei. De
acest păcat se leagă obezitatea şi alcoolismul care reprezintă două din cele mai importante
probleme contemporane ale omului (alături de fumat şi consumul de droguri).
6. mânia presupune supărarea peste măsură pentru orice lucru şi dorinţa de răzbunare pe cei
care ne-au făcut (aparent chiar) un rău. "Eu însă vă zic vouă: Că oricine se mânie pe fratele
său vrednic este de osândă; şi cine va zice fratelui său: netrebnicule, vrednic va fi de
judecata Sinedriului; iar cine va zice: nebunule, vrednic va fi de gheara focului. (Matei 5:22).
Mânia este o otravă puternică, cu care a adăpat Diavolul sufletul omenesc. Iată
caracteristicile mâniei:
când este îndelung păstrată şi hrănită, ea se preface în răutate şi ranchiună. "Soarele să nu
apună peste mânia voastră. Nici să nu daţi loc Diavolului." (Efeseni 4:26-27)
împreună cu răutatea, se naşte din o nemărginită iubire de sine
mânia se transformă in cazuri extreme uciderea celui pe care îl priveşte. Astfel Cain, împins de
mânie l-a ucis pe bunul său frate Abel.
mânia se înfăptuieşte şi prin defăimare şi clevetire
omul prins de mânie "păcătuieşte şi se laudă cu păcatul".
7. lenea este nepăsarea faţă de îndatoririle creştine şi cele sociale. Din ea izvorăşte slăbiciunea
fizică şi psihică, lipsurile, îndemnul la furt, ceartă, uitare de Dumnezeu. "Nu fiţi greoi, ci
urmăritori ai celor ce, prin credinţă şi îndelungă răbdare, moştenesc făgăduinţele." (Evrei
6:12). "Calea celui leneş e un gard de spini, iar calea celui silitor e netedă." (Pilde 15:19). "În
sudoarea feţei tale îţi vei mânca pâinea ta, până te vei întoarce din pământul din care eşti
luat; căci pământ eşti şi în pământ te vei întoarce." (Facerea 3:19) De la lene nu e decât un
pas până la beţie, care stârneşte o mulţime de alte păcate grele: desfrânarea, batjocurile,
clevetirile, hulele, desele ospeţe, jafurile, călcările de jurământ, jocurile de noroc,
înşelăciunile, certurile, bătăile, etc. Cei ce trăiesc în trândăvie sunt supuşi tuturor bolilor şi
neputinţelor, căci la fel cum se cloceşte apa stătătoare şi trupul omenesc se strică şi slăbeşte
fără mişcare şi osteneală; ei nu au poftă de mâncare, au somn neliniştit, sunt ponegriţi de
oameni şi se chinuiesc în sărăcie şi în lipsuri. Se opun lenei: munca, rugăciunea şi cugetarea
la poruncile lui Dumnezeu.
II. Păcate împotriva Duhului Sfânt
Păcatele împotriva Duhului Sfânt sunt acelea care încalcă conştient şi îndărătnic legea lui
Dumnezeu şi adevărurile Sfântului Duh. Ele se opun celor trei mari lucrări ale Harului Sfântului
Duh: credinţa, nădejdea, dragostea.

1.Păcatele împotriva credinţei: necredinţa, nepăsarea faţă de adevărurile creştine (vezi articolul
mai cuprinzător nepăsarea), închinarea la dumnezei străini (inclusiv idolatria, astrologia), erezia,
lepădarea de Biserică, superstiţia, vrăjitoria
2.Păcatele împotriva nădejdii
1) Deznădăjduirea în mila şi bunătatea lui Dumnezeu. Sunt oameni care socotesc că păcatele
făcute de ei sunt atât de mari încât nu vor mai putea găsi iertare la Dumnezeu, chiar dacă s-ar
pocăi, şi de aceea nu mai încearcă să se îndrepte, ci păcătuiesc mereu (Ioel 2.12-14). De acest
păcat s-a făcut vinovat Iuda, care, după ce L-a vândut pe Mântuitorul s-a dus şi s-a spânzurat.
(Mt27.5)
2) Încrederea nesocotită în bunătatea lui Dumnezeu. De acest păcat se face vinovat cel ce
păcătuieşte neîncetat, şi totuşi crede că Dumnezeu, fiind atotbun, îl va ierta; de asemenea cel ce
socoteşte că se va putea mântui numai prin credinţa lipsită de fapte bune (Rom2.4-5; Iac2.26)
[22]
3.Păcatele împotriva dragostei
1) Pizmuirea aproapelui pentru harul care i s-a împărtăşit
2) Nepocăinţa până la moarte;nesocotirea darurilor lui Dumnezeu şi a rolului Lui în viaţa noastră
prin neacceptarea lucrărilor Sfintei Biserici.[23]
Păcatele făcute împotriva Sfântului Duh sunt o cădere totală de har şi sunt de neiertat dacă cel
păcătos nu se pocăieşte şi nu renunţă la ele.

III. Păcate strigătoare la cer

Cain şi Abel-Oswalt Kreusel,1591, reproducere dintr-o carte de artă

Nimicirea Sodomei şi Gomorei-John Martin

Greutatea păcatelor strigătoare la cer reclamă o pedeapsă chiar aici pe pământ. Ele strică însuşi
chipul lui Dumnezeu din om. Ele sunt:

1. Uciderea[24]
2. Homosexualitatea[25]
3. Asuprirea orfanilor, văduvelor, străinilor[26](vezi articolul mai cuprinzător: Asuprirea
orfanilor, văduvelor, străinilor, săracilor, năpăstuiţilor )
4. Întârzierea sau oprirea plăţii lucrătorilor.[27]

C. Alte păcate

1. Furtul
2. Vrăjitoria
3. Păcatul jocurilor pe bani
4. Nedreptatea (măsluirea măsurilor, părtinirea, mita şi primirea de daruri, cămătăria,
stoacerea de bani prin forţă sau ameninţarea cu forţa şi altele)
5. Nesocotirea părinţilor
6. Nesăbuinţa (lipsa de înţelepciune)
7. Lovirea
8. Nepăsarea
9. Păcatele limbii (minciuna, mărturia mincinoasă, cearta, bârfa, limbuţia, hula şi altele)
10. Gândurile rele
11. Fumatul
12. Drogurile
D. PĂCATELE ÎMPOTRIVA CELOR ZECE PORUNCI

I. Împotriva poruncii īntāi greşesc:

- Cei fără de Dumnezeu;

- Cei cu mulţi dumnezei;
- Cei ce se leapădă de pronia lui Dumnezeu şi cred în noroc, în superstiţii, ursitori, fermecători,
vrăjitori, descântători, eretici;
- Cei ce se nădăjduiesc spre sine şi spre alţi oameni;
- Cei care se deznădăjduiesc de mila lui Dumnezeu;
- Cei care se hotărăsc de a păcătui până la moarte şi a nu se pocăi;
- Cei ce urăsc pe Dumnezeu şi se leapădă de El;
- Cei care ispitesc pe Dumnezeu şi cer de la El minuni fără de nevoie;
- Cei care fură lucruri sfinte şi bisericeşti;
- Cei care cumpără cu bani darul lui Dumnezeu;
- Cei care se lenevesc şi nu voiesc a învăţa tainele credinţei celei dreptmăritoare;
- Cei care citesc cărţile eretice şi care se împărtăşesc cu nevrednicie cu Sfintele şi Preacuratele
Taine ale lui Hristos.

II. La porunca a II-a greşesc:

- Cei care se închină zidirii în locul Ziditorului;

- Cei care prin împătimirea către materie slujesc zidirii în locul Ziditorului, aşa cum sunt iubitorii
de argint, desfrânaţii, lacomii cu pântecele, pe care Apostolul îi numeşte închinători de idoli,
zicând: „Omorâţi mădularele voastre cele de pe pământ: desfrânarea, iubirea de argint şi
lăcomia, care este slujire de idoli” (Coloseni 3, 5) şi cărora „dumnezeul lor este pântecele”
(Filipeni 3, 19);
- Toţi câţi au evlavie făţarnică;
- Cei care cred în viziuni şi în vedenii deşarte şi înşelătoare;
- Toţi iubitorii de dezmierdări, care iubesc chipurile şi idolii patimilor cu mintea şi cu inima lor.

III. La porunca a III-a greşesc:

- Toţi hulitorii, cei ce jură strâmb şi pun pe alţii să jure;

- Cei ce zic "zău";
- Cei ce fac făgăduinţe bune şi le calcă;
- Proorocii cei mincinoşi, dascălii cei mincinoşi, ereticii;
- Cei ce fac glume cu cuvintele Sfintei Scripturi;
- Cei ce hulesc şi cârtesc împotriva lui Dumnezeu la necazuri şi la supărări;
- Toţi care nu suferă cu răbdare şi mulţumire bolile, necazurile, pagubele şi alte încercări care le
vin prin îngăduinţa lui Dumnezeu;
- Toţi care hulesc adevărul şi Sfintele Scripturi şi zic că în Scriptură se află basme şi alte
neadevăruri.

IV. La porunca a IV-a greşesc:

- Toţi care nu merg regulat la Sfânta Biserică în ziua Duminicii

- Cei ce lucrează în Duminici şi sărbători;
- Cei ce prăznuiesc păgâneşte şi nu creştineşte şi se duc în Duminici şi sărbători la cârciumi, la
baluri, la jocuri, la filme nepermise, la scrânciob, la jocuri de noroc;
- Toţi păstorii duhovniceşti care nu învaţă poporul în zile de Duminici şi sărbători, din Sfânta
Evanghelie şi din alte învăţături ale Sfintei Scripturi.

V. La porunca a V-a greşesc:

- Toţi copiii care nu cinstesc şi nu ascultă pe părinţii lor;

- Cei care nu ascultă de părinţii lor duhovniceşti, de arhierei, de duhovnici, de dascălii Bisericii;
- Toţi supuşii care nu ascultă de stăpânii şi conducătorii ţării lor;
- Toţi părinţii trupeşti şi duhovniceşti care nu se îngrijesc de fiii lor trupeşti şi duhovniceşti;
- Bărbaţii care nu îngrijesc trupeşte şi sufleteşte de femeile lor şi femeile care nu ascultă de
bărbaţii lor când aceia le învaţă pe ele cele bune.

VI. La porunca a VI-a greşesc:

- Toţi care omoară pe alţii cu mâna lor sau prin alte meşteşuguri, sau prin pâră şi clevetire;
- Toţi care omoară sufleteşte pe alţii, precum sunt ereticii şi învăţătorii cei mincinoşi;
- Cei bolnavi de boli contagioase care molipsesc pe alţii;
- Cei care se aruncă în primejdie de moarte fără de socoteală şi se omoară singuri în orice fel;
- Femeile care omoară pe pruncii lor şi cei ce le ajută pe ele la acest mare păcat;
- Toţi cei care fac sminteală prin pilda vieţii lor celei rele;
- Toţi care se bucură de răul şi primejdia aproapelui lor;
- Toţi care zavistuiesc şi se mâhnesc pentru binele şi sporirea aproapelui lor.

VII. La porunca a VII-a greşesc:

- Toţi câţi preacurvesc cu femei străine, măritate sau nemăritate;

- Monahii care au căzut din făgăduinţă;
- Cei ce se sulemenesc cu scopul de a atrage pe alţii în cursa desfrânării;
- Cei ce au căzut în desfrânare duhovnicească (eres);
- Toţi câţi au îndemnat pe alţii să păcătuiască, i-au ajutat sau i-au sfătuit prin scrisori şi prin alte
mijloace spre păcatul desfrânării.

VIII. La porunca a VIlI-a greşesc:

- Toţi furii, tâlharii, răpitorii cei ce iau cu sila lucrurile sau viaţa altora;
- Toţi care fură din averea altora;
- Toţi negustorii care fură cu vicleşug punând cumpene nedrepte şi înşeală la cântar;
- Toţi care cumpără lucruri de furat ştiind aceasta;
- Toţi care iau amanet lucru străin şi îl strică sau nu-l dau înapoi în starea în care a fost;
- Toţi care fură prin acte false de la stat, de la Biserică sau de la oricine;
- Cei ce lucrează cu vicleşug şi cu nepăsare la lucrul aproapelui şi îl fac în pagubă în loc de folos;
- Toţi care nu plătesc, cât s-au învoit, la cei ce le-au lucrat;
- Toţi câţi amestecă cele bune cu cele rele (cum ar fi vinul curat cu apă, laptele cu apă, smântâna
cu lapte, mierea cu zahăr, seminţele de grâu cu alte seminţe, cu corpuri străine, spre a trage
mult la cântar ş.a.m.d.).
- Cizmarii, croitorii, lemnarii, cojocarii şi alţi meseriaşi care fac lucrul rău sau fură din materialul
care li s-a încredinţat, spre a face lucrul cerut.
- Toţi care mută gardul sau hotarul ş.a.

IX. La porunca a IX-a greşesc:

- Cei ce mărturisesc strâmb asupra altora;

- Cei ce jură strâmb spre paguba altora;
- Cei ce primesc şi se învoiesc cu minciunile minţii, adică cu păreri greşite asupra altora;
- Cei ce râd de sluţeniile şi neajunsurile fireşti ale altora;
- Cei ce îndeamnă pe alţii să jure strâmb;
- Cei ce clevetesc pe fraţii lor şi îi pârăsc pe ei la alţii spre a le face rău sau pagubă sau necinste;
- Judecătorii care luând mită judecă strâmb;
- Toţi cei care spun minciuni sau îndeamnă pe alţii să spună minciuni sau să jure strâmb;
- Toţi care din zavistie pun piedică altora care au dregătorii spre folosul de obşte al poporului.

X. La porunca a X-a greşesc:

_ Toţi care poftesc lucru străin, ca de exemplu: femeie, casă, ţarină, bou, slugă, slujnică, haine,
avere şi toate câte sunt ale aproapelui. opreşte păcatul spre a nu se face nici cu gândul şi nici cu
pofta. Cu alte cuvinte această poruncă scoate păcatul din rădăcina lui.
Din cele zece porunci, patru învaţă dragostea şi datoriile noastre faţă de Dumnezeu, iar celelalte
şase porunci învaţă dragostea şi datoriile noastre faţă de aproapele.