Resursele întreprinderii

4.3. Surse de finanţare. Valoarea în timp a banilor

Surse proprii de natura autofinanţării: amortizarea, profitul destinat dezvoltării,

vânzarea de active fixe, alte surse care asigură cach-flow-ul. Firmele trebuie să asigure o politică
constantă de reinvestire a profitului în vederea executării unor lucrări de investiţii.
Surse de pe pieţele financiare: creditele bancare, ipotecare, creditele cach-flow (garante
doar cu plan de afaceri), împrumuturi participative (statul, instituţii publice, băncile).
Alocaţii şi subvenţii bugetare pentru investiţii de la bugetul public naţional.
Apelul la bursele de valori sau folosirea unor intermediari pentru atragerea unor sume.
Sursele externe pot fi: credite cu garanţie guvernamentală acordate firmelor în care
statul are interesul să dezvolte anumite investiţii, sume primite de la FMI, sume primite de la
Banca Mondială, posibilitatea obţinerii de fonduri de la instituţii financiare externe.
Alte surse de finanţare: leasingul – formă nouă (franceză – credit-bail).
În această operaţiune de finanţare, finanţatorul asigură fonduri necesare pentru întreaga
investiţie (interpretare economică). Din punct de vedere juridic, reprezintă un contract complex
care permite unei persoane să obţină şi să utilizeze un bun fără a plăti imediat preţul. Suma care
se plăteşte pentru bunul închiriat se numeşte redevenţă, care se constituie din cotă parte din
preţ la care se adaogă cotă parte din amortizare, comision şi profit aferent.
La sfârşitul perioadei pentru care a fost închiriat bunul există posibilitatea de opţiune, cu
mai multe variante:
a) Dobândirea bunului la un preţ rezidual după deducerea amortizării aferente;:
b) Prelungirea contractului;
c) Încetarea contractului respectiv.
Avantajele leasingului:
 Leasingul de operare pe termen scurt;
 Cel care face închirierea utilajelor este un bun specialist în domeniu;
 Asigurarea întreţinerii se face de către societatea de leasing care are echipe de
intervenţie specializate care se deplasează la cel care utilizează leasingul şi asigură funcţionarea
permanentă a utilajelor închiriate;
 Reducerea impozitelor plătite de firmă, care conduce la economii pe linie financiară;
 Evitarea unor proceduri birocratice.
Durata contractului de leasing este, în general, de 75 – 80% din durata de viaţă economică
a bunului închiriat, dar se poate conveni şi asupra unei durate mai scurte. Societatea de leasing
rămâne proprietară a bunului până la scadenţa contractului.
Contractul de leasing este, în general, irevocabil.
Decizia pentru a opta pentru leasing în raport cu un împrumut bancar sau obligatar, se
fundamentează pe valoarea actualizată netă (VAN), calculată după relaţia:
𝐶𝐶𝐶𝐶𝑡𝑡 𝑉𝑉𝑉𝑉
𝑉𝑉𝑉𝑉𝑉𝑉 = ∑𝑛𝑛𝑡𝑡=1 − .
(1+𝑟𝑟)𝑡𝑡 (1+𝑟𝑟)𝑚𝑚
Deoarece nu se plăteşte costul achiziţiei al bunului închiriat în formula VAN nu se cuprinde
scăderea valorii investiţiei (I). de asemenea, cach-flow-urile (CFt) vor fi determinate în funcţie de
profiturile viitoare şi de chiria plătită (chiria este şi ea o cheltuială deductibilă de la plata

1
© Ghelbet Angela, 2018
 Resursele întreprinderii

impozitului). Valoarea reziduală (VR) este plătită în anul (m), înaintea încheierii duratei de viaţă
(n) a bunului închiriat. 1/ (1 + r)t este factorul de actualizare pentru o rată a dobânzii stabilită.
Această valoare actualizată se compară cu cea a împrumutului, pentru a se analiza care
dintre aceste surse de finanţare este mai avantajoasă.

Valoarea în timp a banilor

O schimbare care se referă la iniţierea, deschiderea sau dezvoltarea unei activităţi

economice se realizează printr-o investiţie.
Comparativ cu cheltuielile curente, investiţiile presupun existenţa unui decalaj în timp
între momentul efectuării lor (t0) şi cel al apariţiei rezultatelor evidente (tn).
Principiul de bază într-o acţiune de investire a capitalului este că un leu pe care îl deţinem
astăzi este mai valoros decât în viitor, el devine echivalent cu cel din viitor dacă i se ataşează
dobânda (D), ca recompensă a investirii. Astfel, suma (I), prin folosirea sa productivă la o rată a
dobânzii (r) %, devine comparabilă după (n) ani cu suma (I(1+r)n), după următorul mecanism:
I – suma deţinută la momentul (t0);
I + D = I + r * I = I(1+r)n – suma (I) deţinută la sfârşitul anului (t0 + 1);
I(1+r)n – suma (I), folosită productiv timp de (n) ani.
În luarea deciziilor privind investirea în proiecte de schimbare este absolut necesar să se
calculeze modificarea în timp a banilor.
Actualizarea este un mijloc de luare în considerare a factorului timp asupra investiţiilor şi
a fost asimilată de teoria şi practica economică pentru posibilitatea oferită întreprinzătorului de
a fructifica (încasa) dobânzile pentru depunerea unei sume de bani la bancă.
În principiu, posesorul unei sume de bani (S) se află întotdeauna în faţa a două alternative:
să depună suma la bancă sau să investească această sumă. Evident, că pentru a se justifica actul
investiţional, câştigul (B) de pe urma investirii sumei deţinute trebuie să fie cel puţin egal cu
dobânda (D) pe care posesorul ar încasa-o dacă ar depune suma respectivă la bancă, pentru
aceeaşi perioadă de timp. Se decide deci pentru o investiţie, dacă şi numai dacă: B ≥ D!
Valoarea în viitor a banilor
Dobânda evidenţiază puterea de câştig a banilor. Suma de bani (S), de astăzi, trebuie să
genereze în viitor cel puţin valoarea (S + D), pentru ca investiţia să fie eficientă.
Rata dobânzii (r) exprimă numărul de procente pe care trebuie să-l reprezinte dobânda
(D) în raport cu suma investită (S). Dobânda poate fi exprimată în manieră simplă sau compusă.
Dobânda simplă (Ds) este specifică în calcule pentru sume investite pentru perioade până
la un an de zile:
𝐷𝐷𝑠𝑠 = 𝑆𝑆 ∙ 𝑟𝑟 ∙ 𝑛𝑛,
unde: S – suma împrumutată sau depusă, lei
r – rata dobânzii, %
n – perioada de împrumut sau depunere, zile/an
Exemplu: o sumă de 10000 lei împrumutată (depusă) la o rată anuală a dobânzii r = 18 %,
pe o perioadă de 92 zile, va genera dobânda Ds:
92
𝐷𝐷𝑠𝑠 = 10000 ∙ 0,18 ∙ = 453,7 lei
365
Dobânda revine posesorului de capital.
Dobânda compusă (Dc) se calculează pentru perioade mai mari de un an, iar rambursarea
acesteia poate fi făcută în una din următoarele variante:

2
© Ghelbet Angela, 2018
 Resursele întreprinderii

Dobânda aferentă fiecărui an se rambursează la sfârşitul acestuia, astfel încât la începutul

noului an suma datorată este aceeaşi cu cea iniţială şi se va restitui la sfârşitul perioadei
împrumutului, odată cu ultima dobândă.
Dobânda capitalizată până la sfârşitul perioadei de împrumut, rambursarea fiind făcută la
sfârşitul acesteia (exemplu la lecțiile practice).
Prin calculul dobânzii se determină valoarea viitoare (V), după (n) ani, a unei sume
prezente (P) ce face obiectul luării unei decizii de depunere la bancă sau de investire.
Mecanismul de calcul se numeşte în mod simplu compunere şi are loc după relaţia:
𝑉𝑉 = 𝑃𝑃(1 + 𝑟𝑟)𝑛𝑛 .
Procesul de transformare a unei sume de primit în viitor (V) la valoarea prezentă (P),
pentru o anumită rată a dobânzii (r), se numeşte reducere (scontare) şi se exprimă prin relaţia:
𝑉𝑉
𝑃𝑃 = ,
(1+𝑟𝑟)𝑛𝑛
1
unde: este factor de actualizare.
(1+𝑟𝑟)𝑛𝑛

1. Gheorghiţă, M., Economia întreprinderii industriale, Chişinău: Cuvântul ABC, 2011.

2. Ciornâi, N., Blaj, I. Economia firmei contemporane. Chişinău: Prut Internaţional. 2003.
3. Druică, E., Druică, I., Ianole, R., Sandu, M. Statistica pe înțelesul tuturor. București: C. H.
Beck. 2011.
4. Юденков, Ю., Н. Финансы и Кредит, Москва: Изд. Современный Гуманитарный
Институт, Рабочий учебник. Дистанционное образование. 2003
5. Luca, G.-P., Olariu, N. Elemente de management financiar. Iaşi: Dosoftei. 1994
6. Rusu, C., Frunză, V., Luca, G., Berinde, D. Analiza şi reglarea firmei prin costuri. Iaşi: Gh.
Asachi. 1995
7. Bugaian, L. şi alţii, Antreprenoriat. Inițierea afacerii, Chişinău: UTM. 2010.

3
© Ghelbet Angela, 2018