UNIVERSITATEA DIN BUCUREŞTI

Facultatea de Geografie
Specializarea: Geografia Turismului

PROIECT INDIVIDUAL LA
DISCIPLINA BIOGEOGRAFIE
Caracterizarea potențialului ecologic și
al exploatării biologice, în arealul
localității Pitești

Student: Voica Iulia-Alexandra

București,
2021
 PROIECT INDIVIDUAL LA DISCIPLINA BIOGEOGRAFIE
Caracterizarea potențialului ecologic și al exploatării biologice, în arealul
localității Pitești

I. INTRODUCERE
Biogeografia este o ştiinţă interdisciplinară care studiază răspândirea geografică a
vieţuitoarelor şi a complexelor lor biocenotice, precum şi factorii genetici şi ecologici care
condiţionează această răspândire. Se poate considera că biogeografia este o ştiinţă de graniţă
între biologie şi geografie.
Obiectul de studiu al biogeografiei îl formează lumea vie, componentă a mediului
înconjurător, cu toate relaţiile de interdependenţă formate în decursul timpului între
reprezentanții ei animali şi vegetali şi între aceştia şi ceilalți factori ai mediului geografic.
(Călinescu R. 1973).
Deci biogeografia studiază relaţiile bioecologice care s-au stabilit în decursul timpului
între componenţii săi: biocenoza şi biotopul. Biocenoza reprezintă comunitatea de plante şi
animale care populează un biotop. Biogeografia se ocupă cu preponderenţă de caracteristicile
învelişului biocenotic în strânsă legătură cu particularităţile mediului. Domeniul de cercetare
este variat şi complex, concentrându-se pe trei direcţii:
 -corologia: studiază răspândirea taxonilor (specii, genuri etc.), cât şi arealul lor pe baza
cărora Pământul a fost împărţi în unităţi biogeografice;
-ecologia: studiază modul cum factorii de mediu influenţează dezvoltarea şi răspândirea
organismelor vii şi a biocenozelor;
-biocenologia: studiază biocenozele din punct de vedere al organizării, al componenţei, al
relaţiilor cu factorii de mediu, al dinamicii răspândirii lor pe Glob

1.1. Studii reprezentative asupra cercetării vegetației și lumii animale din România,
în general și din aria de studiu, în special

Încă din antichitate, învățați precum Aristotel, Teofrast, Hippocrat și Platon, au observat și
consemnat în cărțile lor influența pe care o au asupra distribuției vegetației elementele
climatice, edafice și geomorfologice. De asemenea, tot ei au fost cei care au sesizat legăturile
dintre mediu şi om.
În literatura noastrǎ, Simion Mehedinți realizează prima sintezǎ asupra biosferei ca înveliş
terestru în lucrarea “Terra” (1931), în capitolele “Descrierea biosferei” şi “Descrierea
omenirii ca parte integrantǎ a biosferei”.
Printre reprezentanții de seamă în domeniul biogeografiei care au contribuit cu studii și
cercetări se numără și Călinescu Raul (n. 27 dec. 1901, Craiova). Devine licenţiat în științe
naturale în 1926 şi în geografie 1930, iar mai apoi devine doctor în geografie. A debutat în
1922 în revista Arhivele Olteniei. Înfiinţează „Asociaţia Naturaliştilor din Oltenia” şi scoate
buletinul asociaţiei în 1928. Întreprinde călătorii de studii în țări Turcia, Grecia, Italia,
Iugoslavia, Ungaria, Austria, Cehoslovacia, Germania, Siria, Palestina şi Egipt. De asemenea,
a primit premiul Gheorghe Lazăr, al Academiei Române pentru „Studiul taxonomic, biologic
şi zoologic al spermophilidelor din România”, raportor fiind dr. Emil Racoviţă. Printre
titlurile de referință se numără: „Biogeografia României - 1969”, „Biogeografie - 1973”,
„Aspecte din fauna patriei - 1957” etc.
Grigore Antipa (n. 27 noiembrie 1867, Botoșani – d. 9 martie 1944, București) a fost un
naturalist, biolog darwinist, zoolog, ihtiolog, ecolog, oceanolog și profesor universitar român.
Este savantul care a reorganizat Muzeul Național de Istorie Naturală în noua clădire care
astăzi îi poartă numele. Printre lucrările lui Grigore Antipa se numără: „Despre necesitatea
introducerii unei pisciculturi sistematice în apele României - 1892”, „Studii asupra pescăriilor
din România - 1895”, „Proiect de lege a pescuitului - 1896”, „Fauna ihtiologică a României -
1909”, „Marea Neagră și ihtiologia ei - 1941”, etc.
Cercetările biogeografice moderne au început cu studiile efectuate de Al. Von Homboldt
(1769-1859). El a pus bazele fitogeografiei şi fitoecologiei, prin lucrarea sa numită
„Fizionomia plantelor”, în care arată că mediul geografic determină fizionomia vegetaţiei.
A. Young s-a preocupat de influenţa condiţiilor de mediu asupra migraţiei şi răspândirii
plantelor. F. Schouw a întocmit primele hărţi fitogeografice. Un alt moment de referinţă
pentru biogeografie l-a reprezentat anul 1859, odată cu apariţia lucrării lui Charles Darwin
(1809- 1892) „On the origin of species by means of natural selection” (Despre originea
speciilor în lumina selecţiei naturale).
În 1866, Haeckel pune bazele ştiinţelor ecologice ca parte a biologiei. În lucrarea sa
intitulată „Morfologia generală a organismelor”, Haeckel defineşte biologia ca fiind ştiinţa
vieţii sau ştiinţa organismelor Pământiului.
În secolul XX contribuţii la dezvoltarea biogeografiei au adus mai mulţi autori, cercetările
având o pronunţată orientare ecologică. Apar numeroase studii ecologice regionale. În a doua
jumătate a secolului XX s-a implementat analiza statistică, studiul populaţiilor şi se face
simţită influenţa teoriei tectonicii globale în răspândirea vieţuitoarelor pe Glob etc. Apar
preocupări în cadrul geografiei fizice, care s-au intensificat în ultimele decenii.
Informații științifice despre arealul de studiu se pot găsi în „Strategia de dezvoltare 2014-
2020 a localității Pitești” care urmărește formularea unei viziuni adecvate contextului extern
și intern pentru dezvoltarea durabilă a microregiunii pe termen mediu și lung. În lucrare sunt
abordate, pe langă probleme de ordin administrativ, și probleme de mediu (flora, fauna, soluri,
hidrografie).

1.2 Prezentarea etapelor de investigare și a surselor de documentare utilizate în

realizarea studiului
Arealul Municipiului Pitești este unul foarte complex din punct de vedere biogeografic și,
prin urmare, a necesitat o documentare profundă. În realizarea proiectului, am folosit
informații din diferite surse precum: cărți de specialitate, suporturi de curs, aricole științifice,
strategii de dezvoltare regională, reprezentări grafice și cartografice, date statistice, dar și alte.
Un impediement major în realizarea proiectului l-a reprezentat accesul limitat la informație.
Mediul online, singurul nostru furnizor de informție în această perioadă de pandemie, pune la
dispoziție un numar relativ mic de resurse.
Orice studiu biogeografic presupune parcurgerea succesivǎ a trei etape: etapa de
documentare şi informare; etapa de teren; etapa de cabinet sau deliberativǎ. Studiul realizat
prezintă doar prima etapă. Etapa de documentare și informare a avut următoarele obiective:
delimitarea perimetrului de cercetare (unitate fizico-geograficǎ, unitate de relief, bazin
hidrografic, orizont local etc.), pe baza hǎrţilor puse la dispoziție de Google Earth, Google
Maps etc.; consultarea informaţiilor bibliografice, a datelor statistice şi a materialelor
cartografice referitoare la potenţialul ecologic din arealul de studiu.
Etapele pe care le-am parcurs în vederea redactării proiectului au urmărit câteva puncte
esențiale:
1. Alegerea temei și areal de interes
2. Identificarea materialelor (cărți de specialitate, reviste și articole științifice, pagini
web) care pot fi folosite ca sursa pentru realizarea proiectului;
3. Citirea materialelor care fac obiectul temei alese;
4. Structurarea materialelor prelucrate pe capitole și subcapitole;
5. Redactarea proiectului;
În vederea redactării studiului științific am utilizat diverse metode, ce au avut ca scop
organizarea și clasificarea conținutului prezentat. Astfel ca, metoda este calea concretă prin
care se ajunge la cunoașterea obiectului de studiu prin intermediul unui ansamblu particular
de procedee.
Printre metodele utilizate în cercetare amintim:
l. Metoda observației - constǎ în distingerea caracterelor esenţiale ale fenomenelor
biogeografice.
2. Metoda comparației - aceastǎ metodǎ am utilizat-o pentru a scoate in evidență
particularitǎţile mediului analizat, care permit raportarea componentelor la întreg.
3. Metoda diagramelor.
4. Metoda analitica, experimentalǎ - la baza ei se aflǎ aprecierea cantitativǎ a unor
particularitǎţi, care genereazǎ apariţia unei noi calitǎţi în procesul dezvoltǎrii învelişului biotic
5. Metode cartografice
6. Metode numerice

II. LOCALIZAREA AREALULUI DE STUDIU

2.1 Localizarea geografică

Municipiul Piteşti, reşedinţă a judeţului Argeş, este situat la o distanță de aproximativ 110
km de capitala României, fiind atestat documentar pentru prima dată la 20 mai 1388, într-un
document al domnitorului Mircea cel Bătrân. Municipiul Pitești este situat în partea central-
sudică a României, între Carpații Meridionali și Dunăre, în nord-vestul regiunii istorice
Muntenia în punctul de intersecție al paralelei de 44°51'30" latitudine nordică cu meridianul
de 24°52' longitudine estică.
Municipiul Pitești se află la o altitudine de 250 m, la nivelul albiei minore a râului Argeș
(sud), care urcă până la 356 m, în cartierul Trivale (vest). La nord-vest de terasa Trivale-
Papucești se află cota de 373 m, iar la est de Valea Mare-Podgoria, cota de 406 m. În sectorul
de vest-sud-vest al satului Mica, în comuna Bascov, se găsește cota de 439 m (Pădurea
Bogdăneasa). Suprafața municipiului Pitești este de 11117,13 ha, 111,17 km², inclusiv parcul
Trivale de 7000 ha. Această suprafață a fost calculată în anul 2014.
Reședința judeţului Argeş se învecinează cu următoarele localităţi, după cum urmează:
 nord şi nord-vest – Bascov
 nord şi nord-est – Budeasa
 nord-est – Mărăcineni
 est şi sud-est – Ştefăneşti
 sud – Geamăna
  sud şi sud-vest – Bradu
 sud-vest – Smeura
 sud-vest – Albota
 vest – Moşoaia
 vest şi nordvest – Băbana

(sursa:
http://www.primariapitesti.ro/portal/arges/prim/portal.nsf/62EB9EF035D963B9C22580EA0
03921E2/$FILE/03_Cap1_1%20-%20Date%20generale.pdf?OpenElement )

2.2 Localizarea biogeografică a arealului analizat

Piteștiul, conform hărții regionării biogeografice a României din 2011, se află în
bioregiunea continentală. Regiunea continentală acoperă peste un sfert din teritoriul Uniunii
Europene și se întinde pe o fâșie largă de la vest la est, pornind din centrul Franței și
îndreptându-se către granița estică a Poloniei în partea de nord. Pentru România, acest timp de
bioregiune este specifică pentru partea de sudică, centrală și estică. În general, clima se
caracterizează prin contraste puternice între iernile reci și verile foarte călduroase. Climatul
continental devine mai pronunțat pe măsură ce ne deplasăm spre est. În est, condițiile extreme
de căldură și frig, umezeală și secetă, sunt mai frecvente și au un impact puternic asupra
vegetației.
În cadrul țării, Municipiului Piteşti poate fi localizat la contactul Câmpiei Înalte a
Piteştilor cu subunităţile estice ale Podişului Getic: Piemontul Cotmeana în vest şi nord-vest,
Dealurile sau Gruiurile Argeşului în nord şi nord-est, Piemontul Cândeşti în est.
Din punctul de vedere al zonei și etajului biopedoclimatice, orașul Pitești se suprapune
zonei și etajului nemoral, determinate în special de vecinătatea Carpaților. De asemenea, se
mai pot identifica 2 subetaje și anume: subetajul gorunului (200/300-600/700 m) și subetajul
făgetelor colinare (400-800 m). În alcătuirea pădurilor nemorale intră specii de cvercinee, de
regulă mezofile, și alte specii de foioase pe care le întâlnim și în pâlcurile de pădure din
silvostepă. Acestea se dezvoltă în special pe soluri mai evaluate din clasa cernisoluri,
faeoziomuri, dar și pe alte tipuri de sol din clasa luvisoluri (preluvosoluri, preluvosoluri și
luvosoluri tipice și roşcate). Aceste păduri le întâlnim în sud, sud-est, centrul și vestul
României. În sud apar în partea central-nordică, apoi în jumătatea de sud a Podişului
Piemontan Getic, dar și în ariile subcarpatice joase. În sud-est apar în Dobrogea de Nord, în
timp ce în sud-estul României, le întâlnim în Podişul Bârladului, ariile mai joase din Podişul
Sucevei, nordul Câmpiei colinare a Jijiei. Local în aria subcarpatică Moldavă și Subcarpaţii de
Curbură. În centrul țării se dezvoltă în partea centrală şi sud-vestică a bazinului Transilvan,
respectiv în sud-vestul Câmpiei Transilvaniei, Pod. Secaşelor, culoarul Mureș-Arieș-Strei, în
timp ce în vestul României, se dezvoltă în Câmpia Someșului, cât și la nivelul Dealurilor de
Vest. Zonalitatea și etajarea elementelor biopedoclimatice sunt date de altitudinea reliefului.
Astfel, intervalul altitudinal cu rol de prag între zonare și etajare este cuprins între 250-350 m.
Acest prag este marcat prin schimbări ale regimului termic general (izoterma de 10 OC) și ale
structurii învelișului vegetal (formații forestiere).

(sursa: Zonele și etajele de vegetație din România

Lect. dr. Roxana Cuculici)

III. POTENŢIALUL ECOLOGIC – SUPORT ABIOTIC AL COMUNITĂŢILOR

VEGETALE ŞI ANIMALE
3.1 Potenţialul climatic
Orașul propriu-zis, așezat între dealuri înalte, pe terasele râului Argeș, are un topoclimat
de vale, calm și moderat fără viscole și geruri puternice iarna, iar vara cu temperaturi mai
moderate decât în regiunile înconjurătoare. Temperatura medie anuală variază între 9° și 10
°C, media lunii ianuarie fiind de -2,4 °C, iar cea a lunii iulie de +20,8 °C. Precipitațiile
atmosferice depășesc media pe țară, oscilând între 680 și 700 mm anual. Suprafaţa relativ
omogenă a scoarţei terestre în zona studiată determină variaţii mici în regimul schimbului de
căldură şi umiditate între suprafaţa activă şi masele de aer învecinate.
 Poziţia municipiului Piteşti în cadrul Câmpiei Române, duce la întrepătrunderea
influențelor continentale estice cu influenţele oceanice vestice şi mediteraneene sud-vestice.
Ca o consecinţă circulaţia aerului este predominantă din sectoarele V, SV și E. De asemenea,
modificările antropice din interiorul orașului: construcțiile, înălțimea clădirilor, asfaltul,
culoarele stradale, emisiile industriale și din transporturi determină un climat specific în
interiorul orașului, un topoclimat urban.
Din datele pluviometrice ale staţiei meteorologice din Piteşti rezultă o cantitate medie
multianuală de 648 mm, cantitate reprezentată atât de precipitaţii lichide cât şi solide. Există
însă ani ploioşi când cantitatea totală de precipitaţii poate depăşi 1000 mm, iar în anii secetoşi
nici nu atinge 400 mm. Principala caracteristică a distribuţiei precipitaţiilor în cursul anului o
constituie caracterul lor neregulat.
Umezeala relativă a aerului oscilează în jurul valorilor medii anuale de 68%. În decursul
anului valoarea medie oscilează între 78% iarna la 59% vara. Maximul de 78% înregistrându-
se în luna noiembrie când advecţia aerului cald şi mai umed dinspre Marea Mediterană este
mai frecventă. Minimul de 59% se înregistrează în intervalul iulie-august datorită valorilor
maxime ale regimului termic.
Evapotranspiraţia poate atinge anual valori de 660 mm şi efectele se resfrâng cu precădere
asupra covorului vegetal, fiind influenţat totodată şi regimul hidrologic al afluenţilor de pe
dreapta Argeşului care seacă spre sfârşitul verilor secetoase.

Diagrama temperaturilor maxime, minime și a umidității relative pentru anul 2020

(realizată cu ajutorul site-ului:
https://www.meteoblue.com/ro/vreme/historyclimate/weatherarchive/pite%C8%99ti_rom
%C3%A2nia_670609?fcstlength=1y&year=2020&month=1 )

3.2 Potenţialul hidrologic

Teritoriul municipiului Piteşti aparţine bazinului hidrografic al Argeşului (12550 kmp).
Raul Arges are 350 km și este un curs de apă din S-SE României, afluent al Dunării la
Oltenița. Izvorăște din partea central-vestică a culmii principale a Munților Făgăraș prin doi
afluenți: Buda și Capra. Buda (izvorul principal al sistemului hidrografic Arges) izvoraste de
sub varful Arpașu Mic, de la 2.030 m altitudine, din lacul glaciar Buda, iar râul Capra
izvorăște din lacul glaciar Capra, aflat sub varful Vânătarea lui Buteanu. De la izvor si până în
zona municipiului Pitesti, raul Arges are o directie de curgere N-S. Debitul mediu multianual
variaza între 19,6 m3/s în cursul superior, 40 m3/s la ieșirea din zona piemontana si 73 m3/s
la varsare.
 Raul Arges are un regim hidrografic de tip moldavo-valah specific zonei Muntenia și
Moldova. Cele mai mari debite se înregistreaza adesea în luna martie, iar viiturile sunt
produse adesea primavara, vara, chiar și toamna. Nivelul debitului scade in lunile de vara si
toamna deoarece precipitațiile se reduc și se intensifică evapotranspirația, astfel în regimul
hidrologic apar apele mici de vară.
Principalii săi afluenţi de la N de Piteşti sunt: Râul Vâlsan şi Râul Doamnei, cu Bratia şi
Argeşel. Confluența dintre Râul Argeș cu Râul Doamnei este situată la E de Orașul Pitești.
Râul Argeş colectează, de asemenea, de pe partea dreaptă, din Piemontul Cotmeana, mai
multe cursuri de apă cu regim semipermanent.
Datorită configuraţiei reliefului si a structurii petrografice Râul Argeş prezintă un ridicat
potenţial hidroenergetic, mai ales în zona montană şi subcarpatică. Acest potenţial a fost
valorificat prin amenajarea mai multor lacuri de baraj: Vidraru, Cerbureni, Curtea de Argeş,
Zigoneni, Vâlcele, Budeasa, Bascov, Prundu şi Goleşti.

(Sursa:
http://www.primariapitesti.ro/portal/arges/prim/portal.nsf/62EB9EF035D963B9C22580EA0
03921E2/$FILE/03_Cap1_1%20-%20Date%20generale.pdf?OpenElement )

3.3 Potențialul edafic

Solul reprezintă unul dintre cele mai importante elemente ale complexului fizico-
geografic, cu implicaţii deosebite în modul de valorificare a terenurilor şi în definirea
specificului biogeografic al arealului. În zona municipiului Piteşti depozitul de solidificare s-a
format mai întâi pe terase, ducând ulterior la formarea solurilor actuale (soluri mai evoluate pe
terasele superioare, mai vechi). Pe podurile teraselor s-au dezvoltat soluri argiloiluviale (cu
atât mai evoluate, cu cât vârsta teraselor este mai mare): soluri brune argiloiluviale pe terasele
inferioare, brune luvice pseudogleizate sau vertice-pseudogleizate, planosoluri, soluri brun-
roşcate luvice, luvisoluri albice. Majoritatea solurilor argiloiluviale prezintă un orizont B
argilos care le conferă un caracter vertic, şi sunt caracterizate printr-un proces de
pseudogleizare generat de stagnarea apei meteorice. Pe versanţii văilor sau pe frunţile
teraselor, cu pante moderate, sub 5%, s-au format soluri brunroşcate luvice sau brune luvice.
Pe pantele mai mari, (de la 5% până la 35%) caracterizate printr-o erodabilitate ridicată,
întâlnim soluri brun-roşcate litice, regosoluri sau erodisoluri. Toate pantele se remarcă prin
prezenţa pietrişurilor, materialul din baza tuturor.
Pe fundurile de vale, în luncile ferite de viituri şi pe terasa inferioară a Argeşului s-au
dezvoltat soluri brune eumezobazice. În cadrul luncilor, mai apar soluri aluviale, slab sau
moderat gleizate, iar pe suprafeţele cu ape freatice aproape de suprafaţă s-au dezvoltat soluri
gleice mlăştinoase. Solurile aluviale prezintă în general la suprafaţă textură grosieră fiind
alcătuite din nisip lutos sau lut nisipos.

(Sursa: http://www.geomorphologyonline.com/node/125)

3.4 Potenţialul geomorfologic

Orașul Piteşti a fost fondat la contactul Câmpiei Înalte a Piteştilor cu subunităţile estice
ale Podişului Getic: Piemontul Cotmeana în vest şi nord-vest, Gruiurile Argeşului în nord şi
nord-est, Piemontul Cândeşti în est. Dacă limita Câmpiei Piteştilor cu Dealurile Argeşului şi
Podişul Cândeşti este clară, faţă de Podişul Cotmeana limita este dificil de urmărit, singura
deosebire între cele două unităţi piemontane fiind căderea în trepte (terase) spre Argeş a
Câmpiei Piteştilor.
Pe teritoriul orașului și în împrejurimi au loc diferite procese geomorfologice care prezintă
o deosebită importanţă pentru dinamica formelor de relief şi pentru modul de utilizare a
terenurilor. Aceste procese ocupă spaţii relativ reduse datorită reliefului slab fragmentat şi
înclinării reduse a pantelor. Pe argile apar alunecări de teren, și curgeri noroiase iar pe
versanţii puternic înclinaţi apar surpări și forme de şiroire care creează un relief de badlands.
Pe nisipuri se impun interfluvii extinse, versanţi afectaţi de şiroire, alunecări, năruiri, surpări,
văi largi, microdepresiuni. Pe loess apar crovuri, mici depresiuni de tasare, procese de
sufoziune, năruiri, surpări.
Pluviodenudarea şi eroziunea în suprafaţă afectează intens stratul de sol şi datorită
defrişărilor masive din trecut. Relieful antropic a fost generat mai ales prin activitatea de
construcţie, care pentru a feri de inundaţii aşezările sau pentru a străpunge zonele mai înalte, a
creat diguri de protecție, ramblee şi deblee.

IV. VEGETAȚIA ȘI LUMEA ANIMALĂ SPECIFICE AREALULUI DE STUDIU

Caracteristicile florei și faunei sunt în strânsă corelaţie cu configuraţia reliefului, regimul

elementelor climatice, hidrografie și nu în ultimul rand, soluri. În dezvoltarea și răspândirea
vegetaţiei şi faunei un rol esenţial îl joacă factorii climatici: lumina, temperatura aerului şi
solului, precipitaţiile, vântul şi stratul de zăpadă. Dispunerea vegetaţiei şi a faunei este în
general zonală, apărând şi elemente de azonalitate datorate unor particularităţi ale reţelei
hidrografice (ascensiunea nivelului freatic în cadrul luncilor) și a unor intervenții de ordin
antropic.

4.1 Caracteristicile formațiilor vegetale

Specificul forestier face legătura între etajul stejarului şi cel al gorunului, tot aici
identificându-se şi limita sudică a mesteacănului alb (Betula verucosa). Vegetația forestieră
ocupă suprafeţe importante, pădurea Trivale, reprezentând cea mai importantă suprafaţă
silvică, ce se întinde spre vest şi nord dincolo de limitele administrative ale oraşului. Speciile
reprezentative în această pădure sunt cvercineele mezofile:
 gorunul (Quercus petraea)
 stejarul pedunculat (Quercus robur)
 carpenul (Carpinus betulus)
 fagul (Fagus silvatica)
 gârniţa (Quercus frainetto)
 cerul (Quercus cerrus)
 ulmul (Ulmus campestre, Ulmus foliacea, Ulmus ambigua)
Local mai apar paltinul (Acer pseudoplatanus), arţarul (Acer campestre, Acer
platanoides), frasinul (Frasinus excelsior), jugastrul (Acer campestre), teiul (Tilia parvifolia,
Tilia cordata), castanul (Castanea sativa), salcâmul (Robinia pseudoacacia) dar şi arbuşti
cum ar fi: cornul (Cornus mas), sângerul (Cornus sanguinea), păducelul (Crataegus
monogyna), măceşul (Rosa canina), porumbarul (Prunus spinosa), murul (Rubur subluctus),
mărul pădureţ (Malus silvestris), cătina (Hippophae rhamnoides) și alunul (Corrylus
avellana).
 În partea sud-vestica a orașului, în prelungirea pădurii Trivale, pentru a reduce impactul
vizual produs de depozitul de deșeuri menajere de la Albota a fost plantată în trecut o centură
verde, alcătuită din pini (Pinus Sylvestris). Altă asociaţie este cea a păşunilor care ocupă
suprafaţe destul de întinse. În locul pădurii, pe pajiştile secundare întâlnim iarba vântului
(Agrustis tenuis), păiuşul (Festuca rubra, Festuca valesiaca), ţepoşica (Nardus stricta) și
trifoiul (Trifolium arvense). Fenomenul intrazonal floristic este prezent în albia majoră a
Argeşului şi a afluenţilor săi, sub forma unor specii cum sunt arinul (Alnus glutinosa, Alnus
incana), plopul (Populus tremula, Populus alba, Plopulus nigra) și salcia (Salix) care însoţesc
cursurile râurilor, numai în anumite sectoare. Din loc în loc în funcţie de gradul de umiditate
se adaugă şi unele specii ierboase hidrofile ca rogozul (Carex), ţipirigul (Scirpus sylvaticus),
papura (Typha), sau unele specii xerofile cum ar fi iarba bărboasa (Echinochloa crus-galli) și
ovăsciorul (Arrhenatherum elatius).

4.2 Categorii de plante adaptate la factorii de mediu întâlnite în arealul analizat

Lunca este o zonă umedă sub formă de șes aflată, de obicei, de-a lungul unei ape
curgătoare sau în jurul lacurilor mari, caracterizată prin vegetație specifică și prin soluri
aluvionare care sunt supra-saturate cu apă periodic, parțial sau pe parcursul întregului sezon.
Spre deosebire de o mlaștină sau de o pădure inundabilă, lunca nu are apă permanentă, cu
excepția perioadelor scurte când apa râurilor crește la limita de inundare, datorită topirii
zăpezilor sau a ploilor abundente. Umiditatea solului luncilor variază între saturație spre
inundare alternând cu perioade în care este doar constant umed sau chiar uscat.
În lunci cresc o varietate de plante specifice zonelor umede, care pot adesea supraviețui ca
semințe, rizomi sau bulbi, atunci când este secetă, dar se pot rapid regenera atunci când este
apă din belșug.
Lunca Argeșului are o floră bogată constituită din vegetație palustră (de baltă) asociată cu
cea acvatică, precum și comunități de lizieră cu ierburi înalte higrofile, cu specii de: rogoz
(Carex acutiformis), pipirig (Scirpus sylvatjcus), papură (Typha latifolia), stuf (Phragmites
communis) sau vegetație ierbacee precum coada calului (Equisetuni arvense), izma broaștei
(Mentua aquatica), săgeata apei (Sagitaria sagitifolia), iarba mlaștinii (Juncus effusus),
piciorul cocoșului (Ranunculus lingua), țipirigul (Heleocharis palustris), cucuta de apă
(Cicuta virosa), rosatea (Buttomus umbelatus), coada șoricelului (Achillea millefolium),
traista-ciobanului (Capsella bursa-pastoris), plutnița (Nymphoides peltata), troscotul de apă
(Polygonum amphibium), ciulinul de baltă (Trapa natans), broscărița (Potamogeton natans),
lintița (Lemna sp.), peștișoara (Salvinia natans).
Habitatul reprezentat de păduri ripariene mixte, este dezvoltat pe depozite aluvionare
recente, situate în cursul major al râurilor, expuse inundațiilor și este constituit din arbori de
esență tare, cu specii de stejar (Quercus robur), ulmul (Ulmus laevis), frasinul (cu specii de
Fraxinus excelsior sau Fraxinus angustifolia).
Zăvoaiele sunt specifice solurilor aluviale, inundate periodic și cu exces de umiditate
freatică. Vegetația lemnoasă este alcătuită mai ales din esențe moi ca: salcie (Salix alba), plop
alb (Populus alba), cătină roșie (Tamarix ramosisimd).
Suprafaţa de teren acoperită cu păduri în raza administrativ teritorială a municipiului
Piteşti este de circa 750 de hectare. Structura pe specii a acestor păduri este următoarea: fag
15%, carpen 13%, diverse esenţe tari 3 %, gârliţa 2%, pin 2%, salcâm 1%, tei 1 %, diverse
esenţe moi 1%. Aceste păduri sunt încadrate în grupa I funcţională – păduri cu rol de
protecţie.
4.3 Particularități ale lumii animale și adaptări la mediul de viață

Aria naturală a lucii Argeșului adăpostește și asigură condiții de viețuire mai multor specii
faunistice (mamifere, amfibieni și pești) enumerate în anexa a II-a Directivei Consiliului
Europei 92/43/CEE din 21 mai 1992 (privind conservarea habitatelor naturale și a speciilor de
faună și floră sălbatică) printre care: vidră (Lutra lutra), nevăstuică (Mustela nivalis) și
popândău (Spermophilus citellus).
Ca specii de păsări: buhaiul de baltă cu burtă roșie (Bombina bombina), lebăda mută
(Cygnus olor) și rața salbatică mare (Anas platyrhynchos).
Dintre amfibieni menționăm broaște (Rana sp.), salamandra (Salamandra salamandra), al
căror număr devine foarte numeros în perioadele cu umiditate ridicată și tritoni (tritonul cu
creastă - Triturus cristatus, tritonul alpin – Triturus alpestris) specii care beneficiază de
zonele unde apă stagnează temporar.
Dintre speciile de pești menționăm avatul (Aspius aspius), svârluga (Cobitis taenia),
dunărița (Sabanejewia aurata), ocheana (Rutilus rutilus), petrocul (Gobio kessleri).
De asemenea, în pădurea Trivale există păsări specifice ecosistemului forestier. Referitor
la fauna prezentă în pădurea Trivale, trebuie precizat faptul că, datorită influenţei antropice
numărul de specii este redus. Se poate semnala totuşi prezenţa următoarelor: veveriţa (Sciurus
vulgaris), mistreţul (Sus scrofa), căpriorul (Capreolus capreolus) și vulpea (Vulpes vulpes).

V. SPECII CU VALOARE PEISAGISTICĂ, ETNO-CULTURALĂ, TURISTICĂ ȘI

UTILITARĂ PREZENTE ÎN AREALUL DE STUDIU

Zona nordică a platformelor prezintă condiţii naturale foarte favorabile pentru cultura
pomilor şi a viţei-de-vie. Zona sudică a Câmpiei Piteştiului este intens cultivată cu cereale şi
plante tehnice. În întreaga zonă preorăşenească, creşterea animalelor şi cultura zarzavaturilor
reprezintă, de asemenea, activităţi agricole deosebit de importante.

5.1 Specii vegetale valorificate în medicina populară și în ritualuri religioase sau care
marchează sărbători diverse

Încă de pe vremea dacilor, o serie de plante ce cresc pe teritoriul de astăzi al României

erau întrebuințate ca ierburi de leac. Chiar expresiile neaoș românești a lecui, leac, o leaca
trimit la remedii în aparență infime (cantitativ vorbind), care însă pot vindeca sau menține
sănătatea celor care le cunosc adevarăta întrebuințare. Renumele unora dintre aceste plante
merge până în puncul în care astăzi ele apar în percepția populară ca fiind înzestrate cu virtuți
vindecatoare.
Pe teritoriul orașului Pitești și în împrejurimile acestuia se gasesc astfel de plante.
 Anason (Pimpinella anisum). Este o plantă medicinală aromatică, erbacee, care
înflorește în perioada iunie – septembrie, iar fructele pot fi culese de la sfârșitul lunii
august până în septembrie. Printre proprietățile benefice ale acesteia amintim:
antispasmodic, diuretic, tonic, vermifug sau galactogen (favorizează secreția de lapte).
Planta medicinală anason este indicată și în astenie, migrenă, amețeală, tuse,
reumatism, dureri gastrice, flatulență, spasme intestinale, dureri menstruale.
 Albăstrea (Centaurea cyanus). Albăstrelele se găsesc adesea în zonele de câmpie și
deal, au o durată de viață de 1-2 ani, iar perioada optimă de maturitate este în luna
iulie, atunci când se folosesc în mod special florile plantei medicinale. Cele mai
importante proprietăți ale albăstrelelor sunt: diuretice, calmante, antiinflamatoare,
astringente, emoliente și bacteriostatice. Albăstrelele se mai folosesc și în caz de
conjunctivită, inflamație la nivelul ochilor ori pleoapelor.
 Arnică (Arnica montana). Esta planta medicinală cu flori galben-aurii pe care o
găsești în mai toate regiunile de munte, pe pășuni. Mai este cunoscută și sub
denumirea de carul pădurilor, carul zânelor sau cujdă și se folosesc în mod exclusiv
doar florile plantei. Printre acțiunile specifice plantei medicinale se numără: acțiune
antiseptică și antiinflamatoare. Are indicații terapeutice și pentru vindecarea rănilor,
entorselor, contuziilor, vânătăilor, insomniilor, accidentelor vasculare și ulcerului
varicos.
 Brusture (Arctium Lappa). Este planta medicinală care se găsește adesea în regiunile
de câmpie, chiar și în cele de munte și care rezistă la condiții extreme, chiar
neprietenoase. Din plantă se folosește rădăcina în scopuri medicinale pentru a folosi în
extracte și pulberi. Planta medicinală Brusture are acțiune diuretică, depurativă,
sudorifică, antitumorală, hepatoprotectoare, antioxidantă și antimutagenică, iar printre
indicații terapeutice se numără și: vindecarea afecțiunilor pielii precume eczeme,
acnee ori seboree, dar și afecțiuni renale și gută ori reumatism.
 Cătină (Hippophae rhamnoides). Una dintre cele mai prezente plante medicinale în
România. Se găsește în nisipuri, pietrișurile litorale, dar și regiunile muntoase și se
întinde adesea pe tufișuri lungi. Fructele de cătină sunt bogate în vitamina C, dar și
alte vitamine precum E, K, F și complexul B. Cătina are efect antioxidant, emolient,
depurativ, antiinflamator, cicatrizant, citoprotector, imunostimulator. Este
recomandată și în acțiuni terapeutice precum răceli, viroze, pojar, afecțiuni
gastroduodenale, urticarii, viroze respiratorii, ulcer gastric ori afecțiuni oculare.
 Coada-calului (Equisetum arvense). Planta medicinală din România, dar care se
găsește pe toată întinderea Europei și a Statelor Unite. Se poate observa adesea în
zonele mlăștinoase. Coada-calului este recomandată pentru boli renale, artrită, ulcere
hemoragice, tuberculoză, combaterea celulitei, hemoragii interne ori externe, boli
reumatice, detoxifiere ori obezitate. În uz externe este indicată și pentru vindecarea
contuziilor, a degerăturilor, cicatrizarea rănilor, combaterea transpirației excesive a
picioarelor, osteoporoza, crampele musculare și ulcerului gastro-duodenal.
 Coada-șoricelului (Achillea millefolium). Lista cu plante medicinale din România
continuă cu coada șoricelului, plantă care crește pe solurile aspre de pe pășuni ori chiar
pe marginea drumului. Are efecte benefice în caz de: enterocolite, enterite, afecțiuni
digestive, colici abdominali, boli diareice, tratament al hemoroizilor. Planta este
recomandată și în caz de: aciditate gastrică, spasme musculare ori calmarea durerilor.
 Gălbenele (Calendula officinalis). Gălbenelele cresc fie cultivate fie spontan în
grădini, pe zidurile caselor, în parcuri ori pe drumuri. Ele înfloresc începând cu luna
mai până în septembrie, iar în scop terapeutic se folosesc florile care trebuie culese
atunci când este cald și planta este deschisă, doarece emană uleiuri volatile. Se poate
consuma sub formă de ceai de gălbenele. Planta este benefică pentru calmarea
durerilor menstruale, pentru tratarea locală a plăgilor de diverse origini, pentru
 vindecarea înțepăturilor de insecte, a arsurilor, infecțiilor locale ale pielii, a plăgilor
care se vindecă greu și pentru tratarea acneei.
 Mușețel (Matricaria chamomilla). Una dintre cele mai populare plante medicinale
răspândite în România în toate zonele de câmp, pe pajiști ori în locuri însorite pe
marginea drumului sau pe terenuri sărate. Consumul de mușetel are o mulțime de
proprietăți terapeutice, printre care: acțiune antispastică, antiinflamatoare, carminativă,
antialergică, antiinflamatoare, antispastică. Poate fi utilizat în cazul afecțiunilor
digestive pentru bilă leneșă, balonare ori flatulență, dar și pentru a elimina toxinele din
organism.
 Rostopască (Chelidonium majus). Rostopasca este planta care crește în apropierea
așezărilor umane, în locuri umede, dar și umbrite. Înflorește la sfârșitul primăverii, iar
din plantă se folosesc tulpinile înflorite și rădăcina. Proprietățile rostopascăi sunt:
analgezice, antispastice, vasodilatatoare. De asemenea, planta are acțiune antiseptică,
cicatrizantă, antibacteriană, regenerantă, antitumorală și este recomandată în cazul
bolilor de piele, în cazul negilor, dar și pentru icter, constipație sau reumatism.
Multe dintre plante sunt considerate sfinte, precum busuiocul (Ocimum basilicum), unele
facand candva obiectul unui cult specific, așa cum este cazul mătragunei (Atropa belladonna),
al cărei nume este cu totul consonant, în mod uimitor, cu două cuvinte din vocabularul mistic
al vedelor (matra și guna). Acest cult urmarește întotdeauna rezultate din domeniul medicinei
magice, cum este cazul descântecelor ce se săvarșesc cu ajutorul anumitor ierburi. De la pin
(Pinus) se utilizeză rășina care are un miros plăcut și meditativ. Purifică, intărește și
încalzește, Rasina de pin produce un nor gros de fum, este excelenta pentru improspatarea
simturilor si revigorarea sufletului obosit.
Există de asemenea nenumărate plante care marchează sărbători. Spre exemplu, în apa
primei băi tradiția spune că trebuie să se pună:
 Busuioc - ca să fie atrăgător copilul, mai ales dacă este fată
 Grâu - să fie cinstit
 Mărar - să fie plăcut ca mărarul în bucate
 Mentă și romaniță - să crească ușor și să fie sănătos
 Măciulii de mac - ca să doarmă bine
 Semințe de cânepă - ca să crească repede
Giocelul (Galanthus) constituie un silmbol al primăverii. În fiecare an, de 1 Martie,
bărbatii dăruiesc mărțișoare și ghiocei femeilor. Mărţişorul, care a fost inclus în lista
reprezentativă a patrimoniului imaterial UNESCO în 2017, este un simbol al trecerii de la
iarnă la primăvară şi un vestitor al înnoirii.
Florii - Coroniță de salcie
,,Simfonia Lalelelor” este o sarbatoare unică în Pitești, considerată a fi cea mai importantă
manifestare social-culturală, artistică, sportivă şi comercială a municipiului. Tradiţia
expoziţiei este lungă, iar Piteştiul a devenit asociat cu ideea de oraş al lalelelor. Prima ediţie a
avut loc la începutul lunii mai, în 1978 şi a încântat locuitorii prin bogăţia de culori.

5.2 Specii de plante utilizate în alimentație/gastronomie locală sau utilizate în

alimentația animalelor

Plantele aromatice sunt folosite în mod tradiţional în bucătărie pentru diferite scopuri: pe
post de aromatizant sau colorant, pentru condimentarea preparatelor sau pentru conservarea
alimentelor timp îndelungat. Simple sau combinate între ele, proaspete sau uscate, plantele pot
da o savoare deosebită mâncărurilor pe bază de legume şi carne, supelor şi sosurilor, orezului
şi chiar pâinii.
Usturoiul (Allium sativum) este o plantă cu o foarte mare valoare alimentară, cu un gust
picant și o aromă inconfundabilă. Usturoiul este utilizat în bucătărie la prepararea,
condimentarea sau aromatizarea unui număr mare de preparate culinare.
Salvia (Salvia officinalis) – ca mirodenie foarte gustoasă, salvia se întrebuințează în porții
foarte mici, asemănător cimbrului, la mâncăruri grase, cum ar fi friptura de porc, de gâscă sau
de curcan. Și vânatul devine mai gustos prin adaosul unei frunzulițe de salvie.
Busuiocul (Ocimum basilicum) este un condiment alimentar cu aromă asemănătoare
uleiului volatil de cuișoare, foarte des folosit în bucătărie.
Aroma caracteristică a leușteanului (Levisticum officinale) îl face potrivit pentru murături
și oțeturi aromate, supe și mâncăruri de cartofi, tocănițe, mixuri de legume, sosuri de roșii.
Cimbrul de cultură (Thymus vulgaris) este un condiment important în bucătăriile
europene. Fie că este utilizat proaspăt sau uscat, gustul plăcut, dulceag-picant al cimbrului de
cultură se potrivește foarte bine în multe preparate.
În cazul animalelor, acestea se hrănesc cu nutreț. Nutreț este o denumire generică dată
plantelor recoltate care servesc ca hrană animalelor domestice erbivore.
Nutrețurile pot fi:
 nutețuri verzi, proaspăt cosite. Nutrețul verde de pe pajiștile naturale nu acoperă
necesarul de hrană al animalelor, impunându-se astfel cultivarea plantelor de nutreț, în
special leguminoase și graminee care dau producții mari de masă verde la hectar.
Dintre leguminoasele de nutreț cultivate, prezintă o importanță deosebită: lucerna,
trifoiul, sparceta, ghizdeiul (ca plante perene) și mazărea, măzărichea, soia furajeră,
fasolița (ca plante anuale).
 nutețuri uscate (fân)
 nutrețuri concentrate (premixuri, combinate, făinuri)

5.3 Specii floristice utilizate în cosmetică sau în industria ușoară

Mușețelul este una dintre plantele cu cele mai largi aplicații în cosmetică, având
proprietăți antiinflamatoare, antiseptice, anestezice, decongestionante, dezinfectante,
cicatrizante și emoliente. Extractul de musețel normalizează metabolismul pielii, activează
epitelizarea și apariția țesutului de granulație după arsuri. Este recomandat în special în
îngrijirea pielii sensibile și în întreținerea sănatății părului.
Galbenelele au fost folosite in tratarea multor afectiuni. Planta este folosita sub forma de
infuzie, tinctura, alifie. Florile contin ulei volatil, saponozide triterpenice, carotenoide,
flavonoizi, vitamina C, substante proteice.
Sunatoare – are actiune stimulatoare pentru tenurile uscate si imbatranite.
Frunzele de salvie – au proprietăți atât astringente, cât și antiseptice.
Rozmarinul are proprietăţi antifungice, antiinflamatoare, antioxidante şi antimicrobiene.
Tratează cu succes alopecia, stimulând creşterea părului, şi acţionează ca balsam, revigorând
firul de păr şi redându-i aspectul sănătos. Proprietăţile tonice şi hidratante, recomandă uleiul
de rozmarin pentru reducerea ridurilor fine şi pentru curăţarea tenului afectat de acnee.

5.4 Specii floristice cu valoare decorativă

 Într-un mediu din ce in ce mai urbanizat, nevoia de flori și verdeață se simte mai mult, atât
din motive estetice cât și pentru beneficiile lor ecologice. Agricultura urbana a fost văzută ca
o activitate executată de orășeni pentru orășeni sau un ansamblu de activități efectuate în
zonele urbane sau la periferiile lor de către persoane care trăiesc între granițele administrative
ale orașului. Este diferită de cea rurală prin prezența sa în sistemul economic și ecologic
urban, care se încadrează perfect în oraș și interactionează cu el. Un loc aparte in acest gen de
activități îl au și aceste plante ornamentale.
Printre aceste plante se numără: Arbore de matase (Albizzia julibrissin), Arțar (Acer
campestre), Magnolie (Magnolia grandiflora), Platan (Platanus acerifolia), Salcie pletoasă
(Salix babylonica), Lemn câinesc (Ligustrum vulgare), Mâna Maicii Domnului (Lonicera
Sp.), Iedera (Hedera helix), Tuia (Thuja), Laleaua (Tulipa), Trandafirul (Rosa), Forsythia
intermedia, Leandru (Nerium Oleander), Rhus typhina.

5.5 Specii faunistice cu rol de indicatori meteorologici

Temperatura este un facor important în desfășurarea activităților tuturor organismelor vii.
Un poichiloterm este un organism a cărui temperatură internă variază considerabil, în funcție
de tempratura mediului ambiant. Este opus homeotermelor, organisme ce își mențin
temperatura internă relativ constantă. De obicei, variația de temperatură este o consecință a
modificării temperaturii mediului înconjurător (ambiant).
Hibernarea este o stare de inactivitate și de scădere a metabolismului la animale,
caracterizată printr-o temperatură joasă a corpului, respirație lentă și o rată metabolică de bază
mai mică. Animalele intră în starea de hibernare mai ales în timpul iernii când aprovizionarea
cu alimente este limitată. Rata metabolică micșorată duce la o reducere a temperaturii
corpului și nu invers.
Animale din arealul studiat care hibernează sunt: Viezure (Meles meles), Popândău,
(Spermophilus citellus), Hârciog (Cricetus cricetus) și Arici (Erinaceinae).

5.6 Specii faunistice utilizate în alimentație/gastronomie locală

În alimentație sunt folosite produse provenite de la animale din specia porcinelor,

bovinelor, ovinelor, caprinelor și păsărilor (cocoși, găini, rațe, gâște, curcani, curci și bibilici).

5.7 Specii faunistice utilizate în ritualuri locale

Tăiatul porcului sau Ignatul este una dintre cele mai mari sărbători de iarnă și se
sărbătorește în fiecare an pe 20 decembrie. Acum începe perioada sărbătorilor de iarnă. Mai
puțin cunoscut este faptul că tăiatul porcului sau Ignatul este o sărbătoare păgână în care
demonismul spiritual este la apogeu. Păstrarea Ignatului până în zilele noastre și tăiatul
porcului înainte de Crăciun, chiar dacă a ajuns să fie mai degrabă o tradiție gastronomică, este
dovada vie a rezistenței sărbătorilor păgâne în tradițiile românilor.
De Sfintele Pasti exista obiceiul sa se sacrifice miei.
VI. NECESITATEA PROTECŢIEI NATURII ÎN GENERAL ŞI A BIODIVERSITĂŢII
ÎN SPECIAL
6.1 Categorii de arii protejate localizate în arealul analizat
Pădurea Trivale, de pe teritoriul municipiului Pitești se află în administrarea Ocolului
Silvic Piteşti și are o suprafaţă de circa 750 ha, din suprafaţa totală de 1808,9 ha (diferenţa de
suprafaţă se regăseşte pe teritoriul comunelor Bascov, Moşoaia şi Băbana). În conformitate cu
Hotărârea nr. 18/1994 a Consiliului Judeţean Argeş, o suprafaţă de 484.3 ha din această
pădure este declarată rezervaţie forestieră, devenind astfel arie protejată de interes local. În
acest fel se are în vedere conservarea patrimoniului natural existent pentru a putea să
îndeplinească în continuare rolul de protecţie al factorilor de mediu dar şi pe acela peisagistic
şi recreativ. Din punct de vedere forestier, Pădurea Trivale este inclusă în unitatea forestieră a
Argeşului mijlociu. Raportat la relief, ea acoperă colinele joase, cu altitudinea cuprinsă între
290 şi 430 metri, de pe terasele de pe dreapta râurilor Argeş şi Bascov, începând de la Valea
Ursului, până la sud de Piteşti. Panta predominantă este uşor înclinată, fapt care face ca
eroziunea să fie slabă, chiar şi acolo unde terenul a fost defrişat.
Expoziţia terenului pe care se află suprafaţa pădurii este nord-estică. Pădurea Trivale este
situată la limita dintre subzona fagului şi a stejarului, aici fiind şi limita sudică a
mesteacănului, această situare generând o vegetaţia variată, care permite coexistenţa speciilor
caracteristice zonei montane cu cele caracteristice zonelor de deal şi câmpie. Conspectul
floristic cuprinde 764 de taxoni, repartizaţi în 95 de familii, cu diferite regimuri de protecţie
fiind 21 de specii. De asemenea, fauna prezentă în Pădurea Trivale este una bogată în taxoni,
cu diferite regimuri de protecţie, înregistrându-se 12 specii de mamifere, 87 specii de păsări, 2
specii de reptile, 12 specii de amfibieni şi numeroase specii de nevertebrate. Pădurea Trivale
este principala zonă verde a oraşului Piteşti. O parte din această pădure a fost amenajată sub
numele de Parc Trivale încă din anul 1900, parcul făcând parte din pădurea seculară de stejar
şi devenind unul din locurile favorite de promenadă ale piteştenilor.
Parcul Lunca Argeșului a fost inaugurat în anul 2013 fiind cel mai mare parc natural
amenajat cu fonduri europene din România. Parcul se întinde pe 24 de hectare și este o
continuare a Centurii Verzi a oraşului nostru, începută cu Parcul Ştrand, apoi legată cu zona
Tudor Vladimirescu.

6.2 Analiza factorilor naturali și antropici care amenință speciile și habitatele

identificate sau care pot duce la dispariția (extincția) unor specii de plante și animale, în
timp geologic și în timp istoric

Factorii antropici care amenință speciile și habitatele din arealul de studiu sunt de ordin
administrativ, zona Pădurii Trivale aflându-se în pericolul iminent al defrișărilor.
În anul 2019, declararea Pădurii Trivale drept arie protejată era blocată de tergiversările
municipalității piteștene, care refuză să reînnoiască avizul dat de către Consiliul Local pentru
declararea pădurii drept arie protejată. Deși oficialii Ministerului Mediului au cerut acest lucru
în mod repetat, autoritățile locale nu vor, practic, să inițieze un proiect de hotărâre de consiliu
local pentru asigurarea documentației necesare deblocării procedurii. Primarul de la acea
vreme, Cornel Ionică a invocat, în mai multe rânduri, o serie de motive prin care încearcă să
convingă că e mai bine ca Pădurea Trivale să nu devină arie protejată, motive despre care
domnia sa a firmat că n-ar avea nicio legătură cu eventuale interese imobiliare.
În luna august a anului trecut apare în Pădurea Trivale, pe strada Zamfirești, cea mai
recentă defrișare, legală de această dată, în scop imbiliar, zeci de stejari fiind puși la pământ
de pe o suprafață de 1000 metri pătrați pentru a face loc unei noi construcții de beton,
conform răspunsului primit de la Direcția Silvică Argeș. Acea suprafață era deja scoasă din
fondul forestier. Declararea Pădurii Trivale arie naturală protejată ar face imposibile astfel de
siluiri ale acestei păduri dragi piteştenilor, însă Primăria Pitești, prin domnul primar Ionică, se
opune, practic, salvării acestei păduri.
Defrișările necontrolate restrâng habitatul natural al tuturor viețuitoarelor din pădure.
Râul Argeș este și el expus degradării habitatului, dar de această dată, degradarea se
datoarează poluării. Tabelul de mai jos cuprinde societățile comerciale poluante și poluanții
emiși.

(Sursa: https://rowater.ro/)
 Având în vedere aşezarea geografică și dezvoltarea industrială a municipiul Piteşti, acesta
este supus riscurilor de mediu ce se încadrează în categoriile de risc natural. Planul de analiză
şi acoperire a riscurilor, aprobat de Consiliul Local prin HCL nr. 156/30.09.2008, cuprinde
activităţile specifice ce se execută în situaţii de: cutremur, accident chimic, inundaţii şi
incendii.
Riscurile de mediu monitorizate la nivelul municipiului Pitești sunt: a) Riscuri naturale:
furtuni, îngheţ, secetă, inundaţii, incendii, cutremur. Din statisticile ultimilor 60 de ani a
rezultat că municipiul Pitești nu a fost afectat de fenomene incluse în categoria riscurilor
naturale. Totuşi, există posibilitatea inundării unor zone din oraș din cauza incapacității de
evacuare prin canalele existente, în cazul unor ploi torențiale, din cauza dezvoltării imobiliare
în mod nesistematizat. Referitor la fenomenele naturale de inundații, alunecări de teren,
eroziuni, pe raza municipiului Pitești nu s-au înregistrat astfel de evenimente în ultimii 30 ani.

6.3 Care sunt principalele constrângeri si provocări în utilizarea publică a ariilor

protejate?

Pădurea Trivale este principala zonă verde a oraşului Piteşti. O parte din această pădure a
fost amenajată sub numele de Parc Trivale încă din anul 1900, parcul făcând parte din pădurea
seculară de stejar şi devenind unul din locurile favorite de promenadă ale piteştenilor. Pădurea
în care s-a amenajat parcul Trivale se păstrează în mare parte şi astăzi, mărginind două
cartiere ale oraşului. Accesul la această zonă este facil, putându-se ajunge chiar din centrul
oraşului Piteşti.
Datorită faptului ca Pădurea Trivale este o zonă tradiţională de recreere a locuitorilor
municipiului Piteşti, aceştia s-au implicat activ, susţinând declararea acesteia ca arie naturală
protejată de interes naţional. Implicarea locuitorilor s-a concretizat prin numeroase demersuri
făcute atât în presă cât şi prin petiţii către instituţiile statului, în sensul conservării acestei
păduri prin minimizarea presiunilor antropice. De asemenea, organizaţiile neguvernamentale
s-au implicat, direct şi activ susţinând declararea Pădurii Trivale ca arie naturală protejată de
interes naţional.

6.4. Cine este răspunzător de dispariția (extincția) în masă, a unor specii de plante și
animale, în timp geologic și în timp istoric? (timpul istoric începe la sfârșitul
cuaternarului, odată cu apariția primilor umanoizi)

Motivele principale ale pierderii biodiversității:

 schimbarea destinației terenurilor (despăduriri, monoculturi intensive, urbanizare)
 exploatarea directă, precum vânătoarea și pescuitul excesiv
 schimbările climatice
 poluarea
 speciile invazive

6.5. Ce categorii de arii protejate cunoașteți?

Rezervații științifice – acele zone cu regim strict de protecție, în care activitățile umane sunt
interzise cu excepția celor în scop științific.
Parcuri naționale – zone naturale în care se protejează speciile reprezentative pentru natura
României și mediul lor de viață, cu o intervenție minimă a oamenilor. Sunt permise activități
recreative, educative și de cercetare științifică, activități tradiționale și de construire a unui
minim de infrastructură turistică (marcaje, refugii).
Monumente al naturii – zone desemnate pentru importanța deosebită cu privire la raritatea și
unicitatea unor elemente de floră, faună (specii de plante sau animale sălbatice rare, endemice
sau amenințate cu dispariția, arbori seculari, asociații floristice și faunistice), fenomene
geologice (peșteri, martori de eroziune, chei, cursuri de apă, cascade) sau a altor elemente
naturale.
Rezervații naturale – zone naturale în care se protejează o specie sau un mediu de viață
important. Aici sunt permise acțiuni recreative, educative și de cercetare.
Parcuri naturale – zone naturale în care se protejează peisajul, important și datorită
activităților umane tradiționale desfășurate în zonă, a căror păstrare reprezintă unul din
obiective. Sunt permise activități recreative și educative, construcția de infrastructură turistică
(marcaje, cabane, refugii), activități umane de dezvoltare durabilă.

6.6. Care sunt principalele constrângeri si provocări în utilizarea publică a ariilor

protejate? Dați exemple pe studii de caz din orizontul local, cunoscute din teren sau din
mediul online.

Acţiunea negativă a omului asupra mediului se numeşte deteriorare (degradare). Există o

serie de surse majore de deteriorare ca rezultat al activităţii umane, care nu este lipsită nici din
ariile protejate. Aceste căi de deteriorare nu acţionează separat în timp şi spaţiu, ci de cele mai
multe ori agresiunea se exercită simultan asupra diferitelor componente ale mediului.
Poluarea este una din aceste căi. Poluarea reprezintă pătrunderea în mediul natural a unor
poluanţi naturali, dar mai ales artificiali rezultaţi din activitatea umană, îndeosebi din
industrie, agricultură, transporturi, care reprezintă deşeuri ale activităţii umane.
Exemple de poluare:
Administrarea îngrăşămintelor chimice poate avea urmări nedorite pentru mediul
înconjurător. Substanţele chimice pătrund în pânza de apă freatică şi de aici în fântâni sau
izvoare, ameninţând sănătatea oamenilor şi a animalelor.
Mările şi oceanele sunt afectate de petrolul care se revarsă în urma diferitelor accidente.
Petrolul este rezistent la acţiunea bacteriilor, de aceea persistă mult timp. Formează o peliculă
la suprafaţa apei, care împiedică difuzarea oxigenului în apă.
Reţelele electrice de înaltă şi joasă tensiune produc:
- poluare vizuală - firele şi staţiile de transformare;
- poluare sonoră — generează sentiment de frică, duc la pierderea parţială sau totală a auzului;
- poluare electromagnetică — perturbă emisiile de radio şi televiziune;
- poluare psihică — generată de teama de pericole de accidentare.
Industrializarea, urbanizarea cu intensificarea accentuată a circulaţiei rutiere, aeriene, a
construcţiilor de drumuri, răspândirea fără precedent a aparatelor audio-vizuale au dus la
creşterea semnificativă a poluării sonore.
Un alt efect negativ al industrializării masive este poluarea prin deversarea rezidurilor şi
gazelor toxice rezultate în urma proceselor tehnologice. Poluarea este doar una din căile
majore de deteriorare a mediului, dar există şi alte surse majore de degradare, ca rezultat al
activităţii umane.
 Ariile naturale protejate au devenit, atât din punctul de vedere al consumatorilor de turism,
al cercetătorilor cât şi al altor categorii de stakeholderi, destinaţii de vacanţă bazate pe
principiile dezvoltării durabile. Activitatea turistică se dovedeşte a fi un real sprijin în
dezvoltarea sustenabilă a acestor zone, în protejarea resurselor lor naturale, pe măsură ce
creşte gradul de conştientizare al valorii şi importanţei lor pe plan local, naţional şi uneori
chiar regional. Condiţia realizării acestui sprijin vine însă din comportamentul responsabil de
consum turistic în ariile naturale protejate

Concluzii:

Municipiul Piteşti este reşedinţa Judeţului Argeş, fiind situat în partea nord – vestică a
Munteniei, în zona Subcarpaților Getici pe Piemontul Cotmenei, la limita dintre Piemontul
Getic şi Câmpia Română, în zona de tranziţie denumită Câmpia Înaltă a Piteştilor. Municipiul
este dezvoltat în lungul Râului Argeş, fiind delimitat la nord de Pârâul Bascov şi la sud de
Pârâul Geamăna. Oraşul se află la cota absolută maximă de + 385 m şi respectiv, minimă de +
265 m faţă de nivelul Mării Negre. Este aşezat pe un relief colinar, care urcă încet din lunca
Argeşului spre vest, pe patru terase şi se întinde până la Pădurea Trivale.
Piteștiul, prin amplasamentul său într-o zonă de climat continental, la contactul dintre deal
și câmpie, prezintă o biodiversiate bogată. Suprafaţa de teren acoperită cu păduri în raza
administrativ teritorială a municipiului Piteşti este de aproximativ 750 de hectare.
Prezența în aproapiere a râului Argeș a determinat apariția unei flore și faune specifice
unor medii umede.
Protecţia, conservarea şi utilizarea durabilă a patrimoniului natural sunt obiective de
interes public major şi totodată obiective fundamentale ale politicii pentru protecţia mediului
şi ale strategiei naţionale pentru dezvoltare durabilă.

Bibliografie:
Călinescu Raul, Bunescu Alexandra, Nadin Pătronescu Maria, „Biogeografie”, Editura
didactică și pedagicică, București, 1973
Budui Vasile, „Biogeografie - Suport de curs”, Universitatea Ștefan cel Mare, Suceava
Conf. univ. dr. Gabriela Manea, „Elemente de Biogeografie”, Editura Universitara București,
2011, ISBN 978-606-591-109-3
Lect. dr. Roxana Cuculici, „Zonele și etajele de vegetație din România”, universitatea din
bucurești, facultatea de geografie
Administraţia Bazinală de Apă Argeş - Vedea, „Planul de management al riscului la
inundaţii”
Lect. dr. Mihai NICULIȚĂ, Prof. univ. dr. Constantin RUSU, „Curs – Geografia fizică a
României”
Curs – Utilizări ale plantelor medicinale și aromatice în gastronomie, igienă corporală și
aromotarapie, 2011, Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare pentru științe biologice
Ovidiu IONESCU, Georgeta IONESCU, Ramon JURJ, Constantin CAZACU, Mihai
ADAMESCU, Ancuţa COTOVELEA, Claudiu PAŞCA, Marius POPA, Ion MIREA, George
SÎRBU, Silviu CHIRIAC, Mihai POP, Şandor ATTILLA şi Răzvan DEJU, „Ghid sintetic de
monitorizare pentru speciile de mamifere de interes comunitar din românia”, Editura Silvică,
2013, ISBN 978-606-8020-37-2
https://ro.wikipedia.org/wiki/Pite%C8%99ti
http://aman.ro/betawp/wp-content/uploads/personalitati/C/calinescu%20raul.pdf
https://www.cjarges.ro/prezentare-generala
https://ec.europa.eu/environment/nature/info/pubs/docs/biogeos/Continental/KH7809635ROC
_002.pdf
http://www.primariapitesti.ro/portal/arges/prim/portal.nsf/F89C3F2EDC98C441C22580EA00
392188/$FILE/02_Introducere.pdf?OpenElement
http://www.primariapitesti.ro/portal/arges/prim/portal.nsf/62EB9EF035D963B9C22580EA00
3921E2/$FILE/03_Cap1_1%20-%20Date%20generale.pdf?OpenElement
http://www.primariapitesti.ro/portal/arges/prim/portal.nsf/630404709960E21EC22580EA003
92334/$FILE/08_Cap1_2%20-%20Audit%20teritorial%20-%201_2_5%20Patrimoniul
%20natural%20si%20cultural%20_%20Turism.pdf?OpenElement
https://ro.wikipedia.org/wiki/Gorun
https://ro.wikipedia.org/wiki/Lunc%C4%83
https://www.libertatea.ro/lifestyle/plante-medicinale-miraculoase-care-se-gasesc-in-romania-
3059460
https://ro.wikipedia.org/wiki/Tradi%C8%9Bii_rom%C3%A2ne%C8%99ti
https://stirileprotv.ro/divers/1-martie-ziua-in-care-se-dau-martisoare-si-ghiocei.html
https://www.europarl.europa.eu/news/ro/headlines/society/20200109STO69929/pierderea-
biodiversitatii-problema-si-cauzele
https://www.eco-romania.ro/blog/tipuri-de-arii-naturale-protejate-si-diferentele-dintre-ele/
https://www.amfiteatrueconomic.ro/temp/Articol_1348.pdf