Mănăstirea Curtea de Argeș

Mănăstirea Curtea de Argeș este o mănăstire ortodoxă din România,

situată în orașul Curtea de Argeș, construită între 1515-1517 de Neagoe
Basarab. Ansamblul cuprinde catedrala episcopală, unul dintre cele mai celebre
monumente de arhitectură din Țara Românească. În timpul lui Carol I, catedrala
a fost transformată în necropolă pentru familia regală a României. În afară de
mormintele regale, la Mănăstirea Curtea de Argeș se află și moaștele sfintei
Filofteia.
Dacă în 1857 complexul monastic era păstrat în întregime, două incendii
din 1866 și 1867 au distrus clădirile seminarului. La inițiativa lui Carol I, biserica
a fost restaurată începând cu 1875 de către arhitectul francez Lecomte du
Noüy, ceea ce a dus la înlocuirea frescei originale cu o pictură nouă și la alte
modificări radicale ale structurii interioare. În anul 1886 s-a terminat
restaurarea bisericii și a început construirea palatului regal din latura de est a
complexului, care va fi mai târziu transformat în palat episcopal.
Din 2009 a început construcția unei noi catedrale unde vor fi amplasate
mormintele membrilor familiei regale a României ce vor deceda de atunci
înainte, precum și moaștele sfintei Filofteia. Noua Catedrală Arhiepiscopală și
Regală de la Curtea de Argeș a fost sfințită la 7 decembrie 2018. Anterior, aici
fuseseră înmormântați regina Ana, pe 13 august 2016, și Regele Mihai, pe 16
decembrie 2017.
Istorie
Mănăstirea a fost construită de Neagoe Basarab pe locul vechii mitropolii. Pictura
interioară, realizată de zugravul Dobromir, a fost terminată în anul 1526, în timpul domniei
lui Radu de la Afumați. Construită din piatră fățuită și profilată, biserica are un plan triconc,
inspirat din planimetria bisericii Vodița II, reluat ulterior și în alte construcții.
Începută în 1514, din dorința lui Neagoe Basarab de a crea un monument fără
seamăn de frumos, lucrările s-au încheiat trei ani mai târziu, Ascultând nu numai legenda, ci
și unele știri istorice, se pare că din lipsă de bani, cu toată jertfirea podoabelor Doamnei sale,
dar mai ales din lipsă de zile, zugrăvirea bisericii n-a putut fi isprăvită înainte de trecerea
întru cele veșnice a lui Neagoe Basarab. Așadar, ginerele voievodului, Radu de la Afumați
odată urcat pe scaun, a consfințit continuarea decorării așezământului, prin pisania din 10
septembrie 1526.
După toate izvoadele, Neagoe Basarab a clădit biserica sa pe fundațiile unui locaș mai
vechi, care nu fusese altul decât sediul primei Mitropolii a Țării Românești. În această formă,
biserica Mănăstirii Curtea de Argeș cunoscută din 1793 sub denumirea de "Biserica
Episcopală", când a devenit reședința Episcopiei Argeșului, rămâne, pentru arhitectura
veacului al XVI-lea, dacă nu monumentul cel mai de seamă, una dintre cele mai
reprezentative construcții al sale.
După unele refaceri parțiale și întregiri în timp ale ansamblului sau, vătămată și de un
puternic incendiu, Biserica Episcopală Curtea de Argeș a fost refăcută - astfel după cum se
vede astăzi - de arhitectul francez André Lecomte du Noüy și de arhitectul român Nicolae
Gabrielescu, inspectorul lucrărilor de restaurare, în a doua jumătate a secolului al XIX-lea. A
fost isprăvită în anul 1885 și sfințită la 12 octombrie 1886.

Legenda meșterului Manole și a Anei

În apropierea mănăstirii Curtea de
Argeș se află fântâna meșterului Manole,
constructorul legendar al ctitoriei lui Neagoe
Basarab, eroul mai multor balade populare.
Balada Monastirea Argeșului spune că
meșterul Manole și-a zidit în zidurile acestei
magnifice mănăstiri soția (Ana), deoarece în
mod inexplicabil tot ceea ce era construit în timpul zilei se dărâma noaptea. Tot legenda dă o
explicație și pentru fântâna meșterului Manole: când domnitorul a văzut această măreață
construcție i-a întrebat pe cei zece meșteri dacă pot construi o mănăstire și mai frumoasă
decât aceasta. Aceștia răspunzând afirmativ, domnitorul, pentru a împiedica posibila
construcție a unei mânăstiri mai frumoase, a poruncit ca schelele pe care erau urcați
meșterii să fie dărâmate și astfel cei „zece meșteri mari, calfe și zidari” au rămas blocați pe
acoperiș. Ei și-au făcut aripi din șindrile și s-au aruncat de pe acoperișul mănăstirii sperând să
ajungă jos nevătămați, dar toți au murit. În locul unde s-a prăbușit meșterul Manole a apărut
un izvor - fântâna meșterului Manole.