Sunteți pe pagina 1din 2

De ce este importantă toleranța?

Răspunsul este simplu: pentru a fi mai fericiți. Toleranța înseamnă să accepți că oamenii gândesc
și acționează diferit față de tine Nu poți vorbi despre toleranță atâta timp cât nu-ți accepți
propriile imperfecțiuni. Acceptarea imperfecțiunilor noastre nu numai ca ne ajută să ne
înțelegem, ci ne deschide și noi orizonturi.
A fi tolerant nu înseamnă să renunți la principiile și ideile tale, sau să renunți la ceea ce ai fost
până în prezent.

Toleranta este utila in relatiile interpersonale, dar, comunicarea este salvatoare! Important este sa
nu cadem in capcana de a-l schimba pe celalalt, doar noi insine suntem cei care ne putem
schimba, ajusta, fata de celalalt si ideal este sa o facem intr-un sens pozitiv!

Un pas important către toleranță este recunoașterea individualității celuilalt. S-ar putea să nu fim
de acord cu un anume comportament, însă dacă încercăm să înțelegem și perspectiva celuilalt,
există șanse să găsim explicații destul de plauzibile pentru acel comportament. Fiind mai
toleranți unii cu ceilalți, viața de zi cu zi va fi mult mai plăcută. Când suntem toleranți cu cei care
sunt semnificativi pentru noi, când avem răbdare și înțelegere, putem clădi relații sănătoase.

In momentul in care ne orientam mai mult catre interiorul nostru, ne dam seama ca ceea ce ne
face pe noi fericiti, pe altii poate îi nefericeste. De ce ar trebui noi sa judecam conceptiile si
atitudinile celorlalti? Cine spune ca-l iubeste pe cel de langa el, dar nu-l accepta si cu greselile lui
- are impresia ca propria persoana e perfecta si se considera superior celorlalti.

Lipsa de toleranță creează haos în relații. Iar toleranța este o virtute.


Așa cum spunea Epictet: “Oamenii nu sunt deranjați de lucruri, ci de propria lor viziune asupra
lucrurilor.”

În primul rând, să învățăm să nu (mai) criticăm  greselile si slăbiciunile altora, pentru că multe
dintre ele le-am putea avea și noi. Este foarte ușor să aruncăm vorbe în vânt, să îi scoatem în
evidență celuilalt toate părțile rele, să dăm vina pe celalalt, uitând că și noi avem părți rele și că
nimeni nu este perfect – nici chiar noi înșine. “Să arunce prima piatră cine n-a greşit vreodată”

Pentru că fiecare are felul lui de-a fi, noi toți ne manifestăm diferit la ceea ce se întâmplă în jur.
De obicei, când regăsim în celălalt ceea ce nu ne place la noi înșine, avem tendința de a-l
îndepărta și de a-l respinge. Atunci cand respingem pe cineva, este bine sa fim constienti de ce o
facem. Daca NE analizam mai bine, s-ar putea sa aflam ca si noi avem aceleasi defecte. Este
posibil sa-i respingem tocmai pe cei in care ne oglindim. De cele mai multe ori, lăsăm lipsa de
răbdare să pună stăpânire pe noi și, în acest proces, pierdem o persoană care ne era mult mai
dragă decât problema pentru care ne-am pierdut răbdarea și pe care am considerat-o ca fiind ceva
de netolerat.

Se spune ca persoanele empatice sunt mai sensibile față de gândurile, sentimentele și


experiențele altora. Asemenea oameni sunt capabili să se pună în pantofii altcuiva, iar plasarea în
pantofii altcuiva este esența toleranței.
Aproape toată lumea știe ce NU vrea de la o relație. Și aproape toată lumea crede că știe ce NU
poate tolera la celălalt. În loc să ne facem griji pentru a crea o relație perfectă, ar fi mai util să
învățăm să ne bucurăm unii de ceilalți. Să nu uităm că un nivel optim de toleranță este cel ce
poate oferi o temelie solidă pentru o relație în care să ne simțim confortabil, să ne simțim
acceptați și iubiți.
“Când nu te mai aștepți ca oamenii să fie perfecți, îi poți dori pentru ceea ce sunt”. – Donald
Miller

S-ar putea să vă placă și