Sunteți pe pagina 1din 12

FIȘA DE LUCRU 1

1. Analizați comparativ ideile despre școală și educație promovate de către cei doi mari filosofi
ai antichității: Platon si Aristotel.
2. Explicați în ce consta metoda socratică și care sunt implicațiile sale în plan educațional.

3. Care sunt valențele psihopedagogice ale îndemnului socratic ,,Cunoaște-te pe tine însuți”?

4. Scopul educației rezidă, așa cum se exprimă Aristotel în Politica, în a-l face pe om să
iubească ceea ce este demn de a fi iubit și să urască ceea ce trebuie urât. Comentați acest crez
pedagogic.

5. A se consulta mitul peșterii și elementele sale și de interpretat sub aspectul legăturii cu


cunoașterea umană.

REZOLVARE

1.Analizati comparativ ideile despre școală și educație promovate de către cei doi mari
filosofi ai antichității: Platon si Aristotel.

Aristotel și Platon au fost filozofi din Grecia Antică care au studiat critic problemele de etică,
știință, politică și multe altele. Deși multe alte lucrări ale lui Platon au supraviețuit secolelor,
contribuțiile lui Aristotel au fost, probabil, mai influente, în special în ceea ce privește știința și
raționamentul logic. În timp ce operele ambilor filosofi sunt considerate mai puțin valoroase din
punct de vedere teoretic în timpurile moderne, ele continuă să aibă o valoare istorică deosebită.

PLATON ARISTOTEL
Idei Teoria formelor, idealismul Mijlocul de aur, motivul, logica, biologia,
notabile platonic, realism platonic. pasiunea.

Principalele Retorică, artă, realism, justiție, Politică, metafizică, știință, logică, etică.
interese virtute, politică, educație,
familie, militarism.
Data de 427-343 î. Hr 384-322 î. Hr
naștere
Locul Atena Stageria , Chalcidice
nașterii
Influențat Socrate, Homer, Hesiod, Parmenide, Socrate, Platon, Heraclit
Aristofan, Esop, Protagoras,
Parmenide, Pitagora, Heraclit,
Orfism

ASEMĂNARI DEOSEBIRI
Concepția pedagogic are la bază Scopul suprem al întregii sale cugetări
concepția filozofică. era pentru Platon promovarea
valorilor: Binele, Frumosul, Armonia,
Dreptatea.

Scopul educației era pentru Aristotel


dobândirea virtuții deoarece, numai
Atât Platon cât și Aristotel urmăresc un om virtuos reușește să subordoneze
dezvoltarea copilului, spre sufletul vegetativ și cel animal
descoperirea de sine. sufletului rațional.
Platon a fost idealist deoarece credea
Ambii urmăresc o dezvoltare ca fiecare concept are o formă ideală
completă atât din punct de vedere sau universal.
fizic cât și spiritual, La Platon predomină educația
intelectuală.
Aristotel nu a crezut într-o formă
universal. El a crezut că fiecare
concept sau obiect ar trebui studiat
individual pentru a le înțelege.
Platon credea că cunoașterea bună este
egală cu a face bine. El a spus că acă o
persoană știe ce este bine, îl va
conduce în mod automat să facă ceea
ce trebuie.
Aristotel considera că pentru a fi
virtuos nu este suficient să cunoști
binele, asa cum credea Platon, și să-l
practici.
Aristotel a fondat și condus o instituție
de învățământ superior numită
Lyceum unde se studiau cu deosebire
științele naturii, științe practice și
teoretice (fizica, matematica și
teologia).
Aristotel consider că familiei îi
revenea rolul de a-l forma pe copil
pâna la vârsta de 7 ani, după care
acesta trebuia să urmeze o perioadă de
școlaritate pâna la vârsta de 21 de ani.
Primii ani de școala includeau și
exerciții fizice (gimnastica) ce nu
solicitau însa depunerea unui efort
prea mare, întrucât, considera el, la o
vârsta frageda, exercițiile grele puteau
afecta dezvoltarea fizică și psihică
normală. Exercițiile mai grele,
inclusiv cele cu specific militar,
trebuiau realizate dupa vârsta de 17
ani când tânarul era deja format sub
cele mai diferite aspecte.
Platon este și primul gânditor care s-a
preocupat de educarea copiilor de
vârsta preșcolara (3-6 ani), sarcina
care, dupa opinia lui, trebuia sa revina
statului. La aceasta vârsta jocul
trebuia să devina un mijloc de
educație, un mijloc de dezvoltare a
curajului si initiativei. Alături de joc,
un rol important trebuia sa
îndeplineasca povestirea, cântul si
gimnastica. De la 7 ani copilul trebuia
să urmeze școala de gramatica unde se
învăța cititul, scrisul, socotitul și
gramatica. Între 12-16 ani se urma
școala de gimnastică (palestra) iar
între 16-18 ani se învăța aritmetica,
astronomia și geometria. De la 18-20
de ani tinerii urmau școala militară
unde educația era orientată spre
activități cu specific militar sau
practic-utilitar. Cei care dovedeau
calități deosebite de conducători
continuau să studieze și după această
vârstă (chiar până la 35 de ani),
preocupările fiind, de aceasta dată,
filosofice și morale.

PLATON

Ca prim discipol al lui Socrate, PLATON avea să continue și, totodată să dezvolte ideile
despre educație ale învățătorului său. Platon este creatorul Akademia (388 î.Hr.), școala de înaltă
cultură, înființată de el pe lângă gimnaziul închinat lui Akademos. În aceasta școală filosofică, el
s-a ocupat și de educația și instruirea practică a tinerilor, aspecte tratate pe larg în doua dintre
principalele sale lucrări: „Republica” si „Legile.
Platon a scris despre matematică, geometrie și fizică, dar munca sa a fost mai mult
exploratorie în concept decât aplicabilă. Unele dintre scrierile sale au abordat biologia și
astronomia, dar puține dintre eforturile sale au extins cu adevărat corpul de cunoștințe la acea
vreme.
Platon este și primul gânditor care s-a preocupat de educarea copiilor de vârsta preșcolara
(3-6 ani), sarcina care, după opinia lui, trebuia să revină statului. La aceasta vârsta jocul trebuia
să devina un mijloc de educație, un mijloc de dezvoltare a curajului si inițiativei. Alături de joc,
un rol important trebuia sa îndeplinească povestirea, cântul si gimnastica. De la 7 ani copilul
trebuia să urmeze școala de gramatica unde se învăța cititul, scrisul, socotitul și gramatica. Între
12-16 ani se urma școala de gimnastică (palestra) iar între 16-18 ani se învăța aritmetica,
astronomia și geometria. De la 18-20 de ani tinerii urmau școala militară unde educația era
orientată spre activități cu specific militar sau practic-utilitar. Cei care dovedeau calități
deosebite de conducători continuau să studieze și după această vârstă (chiar până la 35 de ani),
preocupările fiind, de aceasta dată, filosofice și morale.

ARISTOTEL

Cel mai original discipol al lui Platon a fost ARISTOTEL care a împlinit rationalismul
întemeiat de către Socrate și îmbogățit apoi de Platon. El s-a remarcat, de la început, în domeniul
educării și formarii tinerilor, dovada este una dintre principalele sale lucrări de tinerețe intitulată
„Despre educație”. Este considerat până astăzi întemeietorul unei instituții de învățământ
filosofic (Lyceu).
Școala întemeiată de el se numea si peripatetica, întrucât dascălii și ucenicii lor obișnuiau
să discute plimbându-se pe o alee cu plopi. Prioritare în preocupările liceului erau studierea
științelor naturii, a matematicii și filosofiei. Pentru a crea condițiile necesare studiului, el pune
bazele primei grădini zoologice, a unei biblioteci si a unui muzeu de istorie naturală.
Aristotel, printre câțiva alții, este considerat a fi unul dintre primii oameni de știință
adevărați. El a creat o versiune timpurie a metodei științifice pentru a observa universul și a trage
concluzii pe baza observațiilor sale. Deși metoda lui a fost modificată de-a lungul timpului,
procesul general rămâne același. El a contribuit cu concepte noi în matematică, fizică și
geometrie, deși o mare parte din munca sa a fost în principal extinderi sau explicații ale ideilor
emergente, mai degrabă decât perspective. Observațiile sale în zoologie și botanică l-au
determinat să clasifice toate tipurile de viață, un efort care a domnit ca sistem de biologie de bază
timp de secole.
Scopul educației era pentru Aristotel dobândirea virtuții deoarece, numai un om virtuos
reușește să subordoneze sufletul vegetativ și cel animal sufletului rațional.
El considera ca exista un suflet vegetativ, unul animal si altul rațional. Sufletul vegetativ
se manifesta prin hrănire și înmulțire; sufletul animal cere în plus și capacitatea de a avea senzații
și dorințe; sufletului rațional îi este proprie gândirea si, prin aceasta, el este nemuritor.
Fiecărui suflet îi corespunde un anumit fel de educație. Astfel, sufletului vegetativ îi
corespunde educația fizică, sufletului animal – educația morală, iar sufletului rațional – educația
intelectuală.

2.Explicați în ce consta metoda socratică și care sunt implicațiile sale în plan


educațional.

Metoda socratică poartă numele filosofului grec Socrate, care îi preda pe elevi punând întrebări
după întrebări. Socrate a căutat să expună contradicții în gândurile și ideile elevilor pentru a-i
îndruma apoi spre concluzii solide și durabile. Metoda este încă populară în clasele juridice de
astăzi. 

Principiul care stă la baza metodei socratice este acela că elevii învață prin utilizarea gândirii
critice , a raționamentului și a logicii. Această tehnică implică găsirea de găuri în propriile teorii
și apoi repararea lor. În special la facultatea de drept, un profesor va pune o serie de întrebări
socratice după ce un student va rezuma un caz, inclusiv principiile juridice relevante asociate
cazului. Profesorii manipulează adesea faptele sau principiile legale asociate cazului pentru a
demonstra modul în care soluționarea cazului se poate schimba foarte mult dacă se schimbă chiar
și un fapt. Scopul este ca elevii să își consolideze cunoștințele despre caz gândind critic sub
presiune.
Acest schimb adesea rapid de foc are loc în fața întregii clase, astfel încât elevii să poată
exersa gândirea și argumentarea pe picioare. De asemenea, îi ajută să stăpânească arta de a vorbi
în fața grupurilor mari. Unii studenți la drept consideră că procesul este intimidant sau umilitor -
interpretarea câștigată de Oscar a lui John Houseman în „The Paper Chase” - dar metoda
socratică poate produce, de fapt, o atmosferă plină de viață, antrenantă și intelectuală atunci când
este realizată corect de un mare profesor.

Simpla ascultare a unei discuții despre metoda socratică vă poate ajuta chiar dacă nu sunteți
studentul care este chemat. Profesorii folosesc metoda socratică pentru a menține studenții
concentrați, deoarece posibilitatea constantă de a fi invitați în clasă îi determină pe elevi să
urmărească îndeaproape profesorul și discuția la clasă.
 
3.Care sunt valențele psihopedagogice ale îndemnului socratic ,,Cunoaște-te pe tine
însuți”?

Aceasta inscripție reliefata pe frontonul templului lui Apolo din Delfi a devenit principiul
fundamental al filosofiei lui Socrate. “Cunoaște-te pe tine însuți!” s-a transformat într-un îndemn
urmat de majoritatea oamenilor, bineînțeles fiecare urmându-și calea proprie.
A ne cunoaște pe noi înșine este imboldul lăuntric pe care îl simțim de când începem să
raționăm din jurul vârstei de 2 ani, și pe care îl urmăm conștient sau nu toată viața. Această
cunoaștere este temelia înțelepciunii și a înțelegerii realității si iluziei. Cunoscându-ne și
înțelegându-ne pe noi înșine, vom putea cunoaște și înțelege pe ceilalți și ceea ce se întâmplă
atât cu noi cât și în jurul nostru.
Socrate i-a schimbat sensul ,,Cunoaște-te pe tine însuți” înseamnă pentru el: să știi că
ești doar un om care are opinii, dorințe și prejudecăți.
4.Scopul educației rezidă, așa cum se exprimă Aristotel în Politica, în a-l face pe om să
iubească ceea ce este demn de a fi iubit și să urască ceea ce trebuie urât.

Comentați acest crez pedagogic.

Scopul educației rezidă în a-l face pe om să iubească ceea ce este demn de a fi iubit și să
urască ceea ce trebuie urât.

Problema educației și a instruirii este o problema veche ,dar tot timpul nouă. Educația și
instruirea au apărut odată cu apariția omului, familiei, societății, statului.

De la o treaptă de dezvoltare a societății la alta, procesul educațional și instructiv se


perfecționează , se aduc în conformitate cu etapele respective de dezvoltare a societății și
necesitățile ei. În general, procesul educațional și instructiv a parcurs o cale lungă, dificilă și
glorioasă.

Fiecare civilizație, fiecare țară, popor, au particularitățile sale, specificul său de educație și
instruire.

În actul educațional, înălțarea spirituală incumbă ambelor părți: profesorul își desfășoară
activitatea sub preocuparea permanentă a educației elevului/studentului, cât și sub conștiința
necesității propriei dezvoltări spirituale, deoarece eficiența actului educațional depinde în mod
direct de devotamentul, deschiderea și empatia profesorului. În același mod, se concretizează și
chemarea către educație a individului dornic de cunoaștere. Fiind o îngemănare spirituală întru
efortul comun al părților implicate de a tinde către desăvârșire, educația presupune, prin ea
însăși, îndepărtarea Ființei de neajunsurile umane. După cum afirma Aristotel în
lucrarea Politica scopul educației rezidă în a-l face pe om să iubească ceea ce este demn de a fi
iubit și să urască ceea ce trebuie urât. În acest punct, devine evident că inserarea violenței în
actul educațional este o dihotomie ne-necesară. Educația reprezintă principalul mijloc de
cunoaștere a indivizilor, a comunităților umane, a tradiției și culturii popoarelor – motiv pentru
care aceasta constituie instrumentul adecvat asigurării solidarității umane și a păcii între națiuni.
Pe cale de consecință, fiind un instrument destinat a servi concilierii, este paradoxal ca actul
educațional să fie purtător de violență.

5. A se consulta mitul peșterii și elementele sale și de interpretat sub aspectul legăturii cu


cunoașterea umană.

Mitul peșterii, alegoria lui Platon!

Mitul Peșterii este o alegorie folosita de Platon pentru a demonstra gradele   până la care
naturile noastre pot fi iluminate, fiind desemnată cea mai convingătoare și originală metaforă a
idealismului.

     Alegoria peșterii este o încercare de a justifica locul filosofului în societate, și anume acela de
rege. Platon își imaginează un grup de oameni care locuiesc într-o  peșteră, înlănțuiți pe un perete
în subteran, astfel încât să nu vadă lumina zilei. În spatele oamenilor arde constant un foc care
luminează diferite statui care sunt mutate de alții, și care produc umbre ce se mișcă pe pereții
peșterii. Când oamenii peșterii au văzut acele umbre nu au realizat cât de lipsite de importanță
sunt ele pentru viața lor și încep să atribuie acelor umbre diferite forme. Umbrele i-au făcut pe
oamenii peșterii să vadă ceea ce ei consideră că ar fi realitatea.

     Alegoric, Platon afirmă că omul eliberat din aceste lanțuri este filosoful, iar filosoful este
singura persoană capabilă să deslușească Forma Binelui și deci bunătatea absolută și adevărul.
La sfârșitul acestei alegorii, Platon afirmă că este datoria filosofului de a reintra în peșteră. Aceia
care au văzut lumea ideală, reprezentată de Soarele dinafara peșterii, care luminează lumea
dinafara ei, au datoria să educe oamenii din lumea materială, sau să răspândească lumina acelora
din întuneric. De vreme ce filosoful este singurul capabil să recunoască ce este cu adevărat bun și
singurul care poate atinge absolutul, el este singurul potrivit să conducă o societate, după spusele
lui Platon.

     Astfel că, găsim în alegoria aceasta diferite simboluri cum ar fi:

 peștera semnifică lumea sensibilă (a realității aparente);


 întunericul peșterii semnifică ignoranța omului incult, limitat;
 lanțurile semnifică prejudecățile, simțurile care ne limitează;
 focul semnifică lumina cunoașterii;
 umbrele de pe peretele peșterii semnifică imaginile corpurilor fizice, aparențele
care generează opinii întâmplătoare (păreri, rodul percepțiilor și al imaginației),
ilustrează în sens simbolic cultura oamenilor, bazată pe aparențe, având deci, o
valoare artificială derutantă;
 corpurile purtate prin fața focului semnifică aparențele adevărate, realitatea
fizică, generează opiniile adevărate („orthe doxa”), suișul greu spre ieșirea din
peșteră și ilustrează în sens simbolic drumul inițiatic spre cunoașterea esențială,
cunoașterea prin intelectul analitic;
 contemplarea lumii din afara peșterii — cunoașterea metafizică, prin intelectul
pur (episteme, cunoașterea adevărată prin intelect și rațiune)
 Soarele — Ideea Binelui (Perfecțiunea)
     Sufletul se aseamănă cu Ideile pentru că este simplu, nemuritor, cunoaște lumea inteligibilă
printr-un proces de conversiune a cărui forță o constituie erosul (iubirea — are ca efect uitarea, în
vederea dobândirii purității primare); cunoașterea Ideilor este doar o reamintire („anamnesis”) a
sufletului încarcerat în corpul fizic (ideea corpului — închisoarea este o reminescență a
orfismului); menirea sufletului este să pregătească omul pentru moarte (eliberarea sufletului
nemuritor și întoarcerea în lumea ideilor); condiția eliberării definitive a sufletului este o viață
virtuoasă; filosofia este pregătirea sufletului pentru recunoașterea imortalității sale. Teoria Ideilor
a fost sever criticată de către Aristotel, dar și de către Platon în dialogul Parmenide.
     Distincția fundamentală pentru psihologia contemporană o constituie distincția sensibil-
latent care a pornit de la Platon și de la Mitul peșterii, astăzi, find regăsită într-o teză freudiană
care face distincția între conținutul conștient al visului și conținutul latent la care se ajunge prin
efort, pornind de la acel conștient.
     Astfel că:

– în Mitul peșterii de Platon, găsim ca sensibil – umbrele văzute de prizonieri pe pereții peșterii


și latentul – ceea ce deduceau ei ca există în lumea reală.
– în semnificația visului după Freud (ce a bazat metoda psihanalizei pe baza Mitului Peșterii),
găsim sensibilul – visul cum ni-l amintim dimineața și imaginile rămase în minte privind
conținutul visului și latentul – semnificația visului, scena primară.

Peștera în care se află oamenii este de fapt spațiul închis al lumii sensibile, al realității
percepute de acei oameni. Se precizează faptul că peștera este o ”încăpere subpământeană”, ceea
ce semnalează prezența întunericului în acel spațiu. Întunericul reprezintă cunoașterea limitată a
oamenilor. Dacă ar fi să corelez întunericul din peșteră cu faptul că oamenii sunt de multe ori
indiferenți și nepăsători la lumea din jurul lor, acestea două s-ar suprapune ca înțeles, întunericul
ar reprezenta indiferența oamenilor. Cât despre lanțurile cu care erau legați, ele au aceeași
semnificație ca întunericul, și anume limitarea la care sunt supuși oamenii. Cunoașterea este
simbolizată prin ”lumină”, prin ”foc”: ”lumina le vine de sus și de departe, de la un foc aprins
înapoia lor”. Prezența elementelor spațiale ”sus”, ”departe” pot face referire la localizarea
cunoașterii absolute, specifică Divinității. Peretele este reprezentarea treptei pe care trebuie să o
urcăm în ascensiunea noastră către absolut, obstacolul pe care trebuie să-l doborâm. Umbrele
proiectate pe perete sunt doar aparențe, iluzii ale realității absolute.
În a doua parte a operei este prezentată posibilitatea dezlegării din lanțuri, ascensiunea
spre cunoaștere (”vindecarea de lipsa lor de minte”), ieșirea din spațiul limitat al peșterii spre
lumea de la suprafață (”să umble și să privească spre lumină”). Aflați pe acest drum inițiatic,
oamenii ”se află mai aproape de ceea-ce-este”, adică de adevărul absolut. Totuși, faptul că omul
se află într-o situație improprie naturii sale, acesta ar putea avea de suferit: ”Iar dacă l-ar sili să
privească spre lumina însăși, nu crezi că l-ar durea ochii și ar da fuga îndărăt, întorcându-se spre
acele lucruri pe care poate să le vadă?”. Totuși, acestuia i-ar lua ceva timp până să se obișnuiască
cu noutatea lucrurilor la care asistă și ar avea nevoie de altă durată de timp să se obișnuiască dni
nou cu întunericul peșterii din care provine: ”oare nu ar avea ochii plini de întunecime, sosind
deodată dinspre lumea însorită?”. Orbirea omului care se întoarce la statul său din peșteră
reprezintă tocmai acea reacomodare. De altfel, el devine străin lumii de care se presupune că ar
aparține ”în caz că ei ar putea să pună mâinile pe el și să-l ucidă, oare nu l-ar ucide?”.Tocmai de
aceea, acea ascensiune spre cunoașterea absolută se dovedește a fii neprielnică pentru om.
Lumea de jos, din peșteră, devine suficientă pentru o viață comodă, liniștită, nefiind necesară
deținerea adevărului absolut.
Așa cum am mai precizat, sunt de părere că omul nu va putea niciodată ajunge la
cunoașterea absolută, dar totodată consider că nu este necesar acest tip de cunoaștere în stadiul în
care ne aflăm. Acest lucru nu ar însemna decât un dezechilibru al firii umane, incapabile de
conștientizare a lumii în care trăiește la un nivel care nu îi este propriu.

S-ar putea să vă placă și