Țara mea – de Otilia Cazimir

Frumoasă mi-e ţara străveche,

Întinsă pe munţi şi pe văi,
Cu fete cu flori la ureche,
Cu mândri şi ageri flăcăi!

Frumoasă mi-e ţara cea nouă,

Când râde cu râs tineresc,
Cum râde grădina când plouă
Şi florile când înfloresc.

AM UN PLAI CA DIN POVESTE

DE  GRIGORE VIERU
Am o casă printre ramuri,
Am un sat întreg de neamuri,
Am un codru, o câmpie,
Am un grai ce-mi place mie.
A un plai ca din poveste,
Altul mai frumos nu este,
El mi-i drag până la stele
Şi pân’dincolo de ele!
Ce-ți doresc eu ție, dulce Românie,
Țara mea de glorii, țara mea de dor,
Brațele nervoase, arma de tărie,
La trecutu-ți mare, mare viitor!
Fiarbă vinu-n cupe, spumege pocalul,
Dacă fiii-ți mândri aste le nutresc;
Căci rămâne stânca, deși moare valul,
Dulce Românie, asta ți-o doresc.

Vis de răzbunare negru ca mormântul

Spada ta de sânge dușman fumegând,
Și deasupra idrei fluture cu vântul
Visul tău de glorii falnic triumfând,
Spună lumii large steaguri tricoloare,
Spună ce-i poporul mare, românesc,
Când s-aprinde sacru candida-i vâlvoare,
Dulce Românie, asta ți-o doresc.

Îngerul iubirii, îngerul de pace,

Pe altarul Vestei tainic surâzând,
Ce pe Marte-n glorii să orbească-l face,
Când cu lampa-i zboară lumea luminând,
El pe sânu-ți vergin încă să coboare,
Guste fericirea raiului ceresc,
Tu îl strânge-n brațe, tu îi fă altare,
Dulce Românie, asta ți-o doresc.

Ce-ți doresc eu ție, dulce Românie!

Tânără mireasă, mamă cu amor!
Fiii tăi trăiască numai în frăție
Ca a nopții stele, ca a zilei zori,
Viață în vecie, glorii, bucurie,
Arme cu tărie, suflet românesc,
Vis de vitejie, fală și mândrie,
Dulce Românie, asta ți-o doresc!
O ţară am, îi spun acasă.
Ca ea nu-i alta mai frumoasă.
Mi-e dor, în fiecare zi,
De munţi, de mare, de câmpii.

Mi-e dor de casa de pe culme,

Ascunsă între păduri de lume,
De pita făcută-n cuptor, afară,
De tot, de mirosul acela de ţară.

Doar amintiri mă poartă-n gând,

Pe patul florilor plecate-n vânt.
Când am să vin, potecile din sat
Am să le bat în lung şi-n lat.

O ţară am, îi spun acasă,

Unde aveam un colţ de masă.
N-aveam de toate, asta-i bună,
Eram săraci, dar împreună.

M-a dus peste oceane viaţa,

Unde nu-i rouă dimineaţa,
Nici ceaţa de pe dealul meu,
Unde fugeam de toate eu.

Mi-e dor de plaiul românesc,

De graiul neaoş, strămoşesc,
De ochii mamei cu speranţe,
Mi-e dor să-l iau pe tata-n braţe.

Mai e puţin, emoţii am, e drept,

Îmi tremură şi inima din piept
Şi mă imploră să o las afară,
Să verse şi ea lacrimi pentru ţară.

O ţară am... fraţi, un întreg popor.

Îi plâng printre străini de dor.
Prin ale mele vine am mândria
Că sângele mi-e pur, de România.
Nu plâ nge, maică Româ nie!
Versuri găsite ȋn raniţa unui soldat mort ȋn toamna anului 1918, pe muntele Sorica, din
Carpaţii de Curbură.

Nu plânge, maică Românie,

Că am să mor neȋmpărtăşit!
Un glonţ pornit spre pieptul tău,
Cu pieptul meu eu l-am oprit…

Nu plânge, maică Românie!

E rândul nostru să luptăm
Şi din pământul ce ne arde
Nici o fărâmă să nu dăm!

Nu plânge, maică Românie!

Pentru dreptate noi pierim;
Copiii noştri, peste veacuri,
Onoare ne vor da, o ştim!

Nu plânge, maică Românie!

Adună tot ce-i bun sub soare;
Ne cheamă şi pe noi la praznic,
Când România va fi mare!

Tara-ncepe chiar cu mine,

Parte sunt si eu din ea:
Sangele ce-mi curge-n vine
E un rau din tara mea.
 
Tara-ncepe langa mine,
Casa mea e-un strop de tara,
Curtea, stupul de albine,
Lacu-n care-not in vara.
„Românie, țara mea, astăzi este ziua ta! La mulți ani!

Să fii frumoasă, îmi pun sufletul pe masă

La mulți ani cu sănătate, ți le zic cu drag pe toate

Eu n-am flori, tu n-ai bomboane, ai oameni prin tomberoane

Ce-ai fost și ce-ai ajuns, că d-au veselia-n plâns!

Nu zic vorbe într-o doară, nu e românaș în țară să n-aibă un văr, un frate

La muncă-nstrăinătate.

Facem alte țări frumoase, construim la alții case

Cât le îngrijim bătrânii, pe aici ne mănâncă câinii.

Românii își lasă copii acasă,

Să pună o pâine pe masă.

Și-i văd o lună pe vară, atunci când se-ntorc în țară.

Drumul ăsta nu-i ușor, te usuci încet, de dor.

Anglia, Italia, cei mai mulți în Spania.

Ne-a bătut Albania, că nici fotbal nu mai știm

Peste minge noi sărim, de ea zici că aproape fugim.

Vai de tine, vai de noi.

Asta e, ăștia suntem. 

Noi la supărare bem.

Europa ne cam ține la perete, avem servicii mult, mult prea secrete.

Deși nu-s autostrăzi, la permise-s cozi de cozi.

Mulți se chinuie de foame, avem mai puține mame.

De pădure ce să spun? Că pădurea zici că-i drum.

Școala e pe arătură, se face pe scurtătură.

Gimnastică nu mai avem, aia e! Atât putem.

Nu mai face nimeni bârna, nu mai strigă nimeni sârma.

Sănătatea nu-ți mai spun, moare pacientu-n drum.

Doctorii, precum se știe, sunt plecați în pribegie.

Cei ce fură milioane au costume și sutane.

De-ai trecut prin pușcărie, nu-i rușine! E mândrie.

Vai de tine, vai de noi. 

Asta e, ăștia suntem.

Noi la supărare bem.

Românie, țara mea, astăzi este ziua ta și în loc de o urare

Din piepuțul meu de dac am să string în gura mare

Iartă-mă că nu mai fac

Nu-i mai las să te mai fure

Nu-i mai las să te înjure.

Nu-i mai las să-și bată joc

Și de-o fi, îi trec prin foc.

Și sper că în a mea viață să te văd în față pe harta lumii

La-mpărțeală cu jupânii. 
Asta e, ăștia suntem

Noi la bucurie bem. 

Și-ți mai spun, nu mă feresc.

Românie, te iubesc!”

Iata-ma, sunt romancuta,

Cam micuta, dar draguta,
In picioare am opincute
Si la brau port tricolor.
Pe cap naframa cu flori.
 
Poale mandre c-ale mele,
Mititele, frumusele,
Spuneti, care fata oare
Se mandreste ca le are?
 
Am si panzaturi frumoase
Cum le stie mama coase.
Si la gat mi-am pus margele
Tot dintr-ale mamei mele.

Iata-ma, sunt romanas!

Tata zice ca-s fecior,
Iara mama, puisor,
Ma imbraca, ma gateste,
Uite-asa pe romaneste.
 
Cu opinci, cu zurgalai,
Cum sta bine la flacai 
Si cu cusma pe-o ureche,
Ca sa le fiu drag la fete.