Personalitatea şi rolul lui Gheorghe Gheorghiu

Dej

Personalitate puternică şi contradictorie, Gheorghe

Gheorghiu Dej s-a afirmat în prim-planul vieţii politice, din
1948 şi pâ nă la moartea sa în martie 1965. A urmă rit cu
tenacitate două ţeluri esenţiale: întă rirea Partidului Muncitoresc
(Comunist) Româ n, a regimului democrat-popular; pă strarea şi
consolidarea poziţiei personale în fruntea partidului.

Devenit revoluționar după  Primul Ră zboi Mondial ,

Gheorghiu-Dej s-a ală turat Partidului Comunist Româ n din acel
moment în afara legii în 1930 și a fost condamnat la 12 ani de
muncă grea pentru rolul să u în greva feroviarilor din Grivița din
1933. Scă pâ nd de închisoare în august 1944, s-a stabilit secretar
general - adică șef oficial - al partidului pâ nă la lovitura
antifascistă din 23 august 1944, care a determinat Româ nia să
schimbe pă rțile și să se ală ture Aliaților împotriva Germaniei. A
devenit ministru al comunicațiilor în primele cabinete de
eliberare (1944-1946). În ciuda poziției sale relativ minore de
guvern, el a jucat un rol instrumental în forțarea primului
ministruNicolae Ră descu a ieșit din funcție și a instituit un
guvern dominat de comuniști și aliații lor politici (martie
1945). Între 1945 și 1965, Gheorghiu-Dej a ocupat mai întâ i
funcția de secretar general și apoi primul secretar al Partidului
Comunist, ocupâ nd simultan funcții cheie în planificarea
economică a guvernului . Aderâ nd strict la obiectivele de
socializare stabilite de Moscova , el a promovat dezvoltarea
industriei în Româ nia.
A fost solidar cu ceilalţi membrii din conducere în
edictarea legilor şi mă surilor considerate atunci absolut necesare
regimului de democraţie populară , în economie (industrie,
finanţe, comerţ), în administrarea statului, în justiţie,
învă ţă mâ nt, armată …

Solidar cu ceilalţi tovară şi din conducerea efectivă a

P.M.R., împarte ră spunderea pentru represiunea generalizată şi
repetatele încă lcă ri ale propriei „legalită ţi socialiste” – abuzuri,
bă tă i, violenţe şi procese prefabricate de securitate, deportă ri,
deţineri fă ră lege. Nu a exprimat vreodată un regret pentru
represiunea aplicată la scara întregii ţă ri.

Punâ nd în aplicare o politică de relaxare, Gheorghiu Dej

şi-a dat seama de nevoia de a oferi ceva ce poate fi înţeles de
majoritatea cetă ţenilor. Drept urmare, procentul alocat fondului
de acumulare a fost redus sensibil.

Gheorghiu-Dej a murit de cancer pulmonar la București la

19 martie 1965. Unii susțin că a fost iradiat în mod intenționat
în timpul unei vizite la Moscova, din cauza poziției sale politice.
Gheorghe Apostol a susținut că a fost numit succesor de însuși
Gheorghe Gheorghiu-Dej - în orice caz mulți l-au perceput ca
atare în 1965. Dar prim-ministrul Ion Gheorghe Maurer , care își
dezvoltase ostilitatea față de
Apostol, s-a asigurat a fost împiedicat să câ știge puterea,
adunâ nd conducerea partidului în jurul lui Nicolae Ceaușescu -
un protejat de multă vreme al lui Gheorghiu-Dej. Generalul de
securitate Ion Mihai Pacepa, care a pă ră sit Statele Unite în 1978,
a scris că Ceaușescu i-ar fi spus despre „zece lideri
internaționali pe care Kremlinul i-a ucis sau a încercat să -i
omoare”; Gheorghiu-Dej se numă ra printre acelea.

Gheorghiu-Dej a fost îngropat într-un mausoleu din Liberty

Park din București. În 1990, după Revoluția Româ nă , trupul
să u a fost exhumat și reîngropat într-un cimitir al orașului.
Institutul Politehnic din București, redenumit în Institutul
Politehnic „Gheorghe Gheorghiu-Dej” București în onoarea sa,
este acum cunoscut sub numele de Universitatea Politehnică din
București . Orașul Onești a fost numit odinioară Gheorghe-
Gheorghiu Dej . De asemenea, orașul rus Liski a fost numit, în
perioada 1965-1990, Georgiu-Dezh în cinstea sa.
Gheorghiu-Dej a fost că să torit cu Maria Alexe și au avut
două fiice: Vasilica (1928–1987) și Constantina (1931-2000).

Chelsey Parrott-Sheffer

Dinu C. Giurescu

Chicago Tribune , 4 iulie 1964; pag. 11; Socialismul Tito câștigă sprijin în Balcani; Donald
Starr.