Ceasul mamei

Cristina, o fetiţă de cinci ani, dorea mai repede să crească mare. Ea îi urmărea cu atenție pe cei
maturi şi se străduia să repete cuvintele, gesturile şi acțiunile lor. Când tata se ducea la serviciu,
iar mama la magazin sau la piaţă, Cristina încălţa pantofii mamei îşi punea pe cap basmaua ei,
lua Biblia şi culegerea de cântări şi organiza adunări pentru colecția de păpuși.

Cel mai mult Cristinei îi plăcea să poarte ceasul de mână al mamei. Bunicul îi dăruise mamei
acest ceas, iar mama ținea la el foarte mult. Mama i-a interzis Cristinei să ia ceasul fără
permisiune.

Odată, după amiază, mama s-a dus la magazin şi Cristina a rămas singură acasă. Imediat a
hotărât să se joace de-a adunarea. A adus în camera copiilor taburetele din bucătărie şi
scaunele din salon şi le-a aranjat în două rânduri. Apoi a aşezat păpuşile şi jucăriile din pluş, iar
lângă ele a pus cărţile care trebuiau să înlocuiască culegerile de cântări. Cristina a luat însă o
Biblie adevărată şi culegerea de cântări „Razele cerului”. A încălţat pantofii mamei cei noi, iar
pe cap și-a pus basmaua. Zărind pe poliţă ceasul mamei, Cristina s-a ridicat în vârful degetelor
ca să-l ia, dar imediat şi-a amintit că mama i-a interzis.

„Mama mă va pedepsi”, se gândi Cristina şi își retrase repede mâna. În acelaşi moment îşi
aminti că tata, când predică, uneori priveşte la ceas.

„Am să-l iau să mă joc puţin, apoi am să-l pun la loc. Mama nu va observa!” decise Cristina.

Astfel ceasul a ajuns pe mâna ei.

– Deci e timpul să începem adunarea! spuse Cristina cu entuziasm şi privi la ceas.

Dacă cineva ar fi intrat în odaie în acel moment, ar fi auzit predica despre oiţa neascultătoare,
apoi multe cântări pentru copii.

Timpul a zburat repede. În curând s-a întors mama de la magazin. Auzind cum s-a deschis cu
zgomot uşa de la intrare, Cristina sări din pantofi, scoase basmaua şi se grăbi în antreu. Nu avea
răbdare să povestească mamei ce a făcut în lipsa ei.

– Dar de ce pantofii mei stau în mijlocul odăii? se miră mama privind în camera copiilor.

Şi deodată Cristina îşi aminti de ceas. Era atât de entuziasmată că n-a observat cum ceasul a
alunecat de pe mâna ei. Inima a început să-i bată neliniştit.

– Mămico, iartă-mă, imediat am să pun pantofii la loc! spuse repede Cristina şi se repezi să
pună pantofii în dulap.

„Poate mama nu va observa că ceasul nu e pe raft”, se îngrijora ea.

Când mama a plecat la bucătărie, Cristina începu să facă ordine în odaie. Strânse jucăriile şi
duse scaunele din odaie.

„Nu găsesc ceasul! se nelinişti fetiţa. De ce n-am ascultat-o pe mama? Ce voi face acum?”
Se mai uită o dată sub canapea, sub masă, dar cadoul bunicului dispăruse fără urmă. Din
fericire, mama pregătea cina şi n-a observat pierderea.

Seara, când tata veni de la serviciu, toţi s-au aşezat să cineze. Cristina, care de obicei era foarte
vorbăreaţă, tăcea. Se simţea vinovată pentru că nu găsise încă ceasul mamei.

După cină tata merse în salon să citească, iar Cristina o ajută pe mama să strângă masa.

– De ce ceasul mamei e pe dușumea? se auzi vocea mirată a tatei.

Mama privi în salon şi imediat se întoarse spre Cristina:

– Tu ai luat ceasul meu?

– Nu, nu l-am luat!

– Straniu... rosti mama.

În seara aceea nimeni nu şi-a mai amintit de ceas.

Înainte de culcare, tata a citit din Biblie despre a doua venire a lui Hristos.

– Isus îi va lua la cer pe cei cu inima curată, spunea tata. Dacă ne vom ascunde păcatele, vom
rămâne pe pământ împreună cu toţi păcătoşii.

„Trebuie să recunosc, se gândi Cristina. Sunt păcătoasă că am mințit-o astăzi pe mama...”

Şi totuşi Cristina tăcu. După rugăciune ea îi sărută repede pe tata şi mama şi plecă la culcare.

„De ce am luat ceasul?” era necăjită ea.

În acea seară nicidecum nu putea să adoarmă. În minte îi răsunau cuvintele tatei: „Dumnezeu
nu va lua la cer pe cei neascultători!”

În sfârşit Cristina adormi. Ea visă că a venit Isus şi i-a luat la cer pe tata şi mama, iar ea a rămas
pe pământ. Cristina se înfricoşă foarte tare. Începu să plângă şi se trezi. Odaia deja era luminată
de razele soarelui.

„Dacă va veni Isus, nu mă va lua la cer! îşi aminti Cristina. Trebuie să-mi cer iertare mai repede!”

Cristina auzi cum curge robinetul la bucătărie. Înseamnă că mama pregătește deja dejunul.
Cristina se grăbi la ea.

– Mamă, iartă-mă! Aseară am luat ceasul tău, apoi te-am minţit... Cristina îşi cufundă faţa în
şorţul mamei. Vreau ca Domnul când va veni să mă ia şi pe mine la cer!