Sunteți pe pagina 1din 23

______________SRL

INSTRUCTAJ INTRODUCTIV GENERAL


privind
APĂRAREA ÎMPOTRIVA INCENDIILOR

1. SCOPUL ŞI CONDIŢIILE DE EFECTUARE A INSTRUCTAJULUI


INTRODUCTIV GENERAL

Instruirea salariaţilor în domeniul apărării împotriva incendiilor este o componentă a


pregătirii profesionale şi are ca scop însuşirea cunoştinţelor şi formarea deprinderilor necesare în
vederea prevenirii şi stingerii incendiilor, reducerii efectelor negative ale situaţiilor de urgenţă
sau ale dezastrelor la locul de muncă şi în incinta instituţiilor şi operatorilor economici.

La instructajul introductiv general participă următoarele categorii de persoane:


a) nou-angajaţii în muncă, indiferent de durata sau de forma contractului de muncă;
b) salariaţii transferaţi de la o unitate la alta sau detaşaţi în unitatea respectivă;
c) lucrătorii sezonieri, temporari sau zilieri;
d) studenţii şi elevii din şcoli şi licee aflaţi în practică de specialitate.

La terminarea instructajului introductiv general persoanele instruite vor fi verificate pe bază


de teste asupra cunoştinţelor acumulate. Persoanele care nu şi-au însuşit nivelul minim de
cunoştinţe stabilit pentru instructajul introductiv general nu vor fi admise la locurile de muncă.

Reglementări specifice:
 Legea nr. 307/2006 privind apărarea împotriva incendiilor
 Normele generale de apărare împotriva incendiilor, aprobate cu Ordinul Ministrului de
Internelor şi Reformei Administrative nr. 163/2007
 OMAI nr. 712/ 2005 privind executarea instructajului în domeniul situaţiilor de urgenţă

Tematici pentru instructajul în domeniul apărării împotriva incendiilor


17
______________SRL

Cauze de incendii
Iniţierea unui incendiu presupune următoarele elemente, absolut obligatorii pentru producerea
acestuia:
 sursa de aprindere şi, implicit, mijlocul care o produce, sursă care să posede energia minimă
necesară pentru aprinderea combustibilului;
 existenţa combustibilului (gazos, lichid, solid), în cantitate suficientă pentru susţinerea
arderii;
 existenţa unor împrejurări determinante şi a altor condiţii favorizante, care să pună în
contact sursa de aprindere cu masa combustibilă.

Analiza şi clasificarea incendiilor se face după sursa de aprindere, astfel, se pot deosebi:

a) Surse de aprindere cu flacără:


Chibritul. Aruncat din neglijenţă, un băţ de chibrit aprins poate iniţia incendierea unor materiale
uşor inflamabile (lan de grâu, resturi de hârtie – inclusiv din coşuri de gunoi, lichide inflamabile –
inclusiv uleiul închis din bucătării ş.a.).
Un risc deosebit îl reprezintă aprinderea unui băţ de chibrit în atmosferă explozivă (chiar
scurgeri de gaz).

Focurile în loc deschis, aprinse voluntar în diferite scopuri, cum ar fi pentru arderea
gunoaielor ori deşeurilor, lăsate fără supraveghere şi scăpate de sub control în, şantiere, curţi,
depozite, cât şi în spaţii interioare (clădiri în construcţie ş.a.) pot să se propage la materiale şi
elemente de construcţie combustibile din apropiere, iniţiind incendii dezvoltate.
Factori favorizanţi sunt vântul şi prezenţa materialului combustibil în apropiere (deşeuri ori
resturi menajere, construcţii din lemn etc.).
Aparatele de tăiere, lipire, sudare oxiacetilenică. Flăcările acestor aparate pot atinge temperaturi
înalte şi pot provoca incendii prin acţiune directă asupra materialelor combustibile din apropiere sau
prin conducţie termică – când se sudează grinzi metalice.

b) Surse de aprindere de natură termică

Ţigara. Incendiile datorate fumatului deţin o pondere ridicată (10-11% din total). Restul de
ţigară poate iniţia incendierea resturilor de hârtie, ţesăturilor din materiale fibroase ş.a.

Becuri incandescente, proiectoare. Se pot iniţia incendii în cazul becurilor cu puteri mari,
peste 150 W şi în cazul contactului direct cu materiale combustibile (draperii, perdele, hârtie, rafturi,
mărfuri în stive înalte, abajururi din materiale combustibile).
Sobele, îndeosebi cele cu combustibil lichid, pot prezenta un pericol ridicat de incendiu în
perioada de iarnă, în special, ca urmare, a unor situaţii anormale de funcţionare.
În cazul sobelor cu combustibil solid, ca surse de aprindere potenţiale sunt jarul şi cenuşa
provenite din ardere, uneori depozitate necorespunzător, precum şi scânteile şi particulele aprinse
care ies pe uşiţa deschisă a focarului.
În cazul sobelor metalice, dar mai ales a sobelor cu acumulare de căldură, depozitarea
materialelor combustibile în contact direct cu pereţii sobei sau în imediata apropiere provoacă
incendii chiar după încetarea programului de lucru.

Tematici pentru instructajul în domeniul apărării împotriva incendiilor


18
______________SRL

Coşurile de evacuare a fumului defecte si burlanele supraîncălzite se manifestă ca sursă de


aprindere prin scânteile şi particulele incandescente care ies pe gura coşului sau prin fisurile
existente, ca şi prin temperatura pereţilor lor în contact direct cu elementele de construcţie
combustibile (grinzi lemn ş.a.).

Aparatele de încălzire electrice. Reşourile şi radiatoarele constituie o sursă de aprindere, prin


amplasarea necorespunzătoare – sub birouri şi rafturi etc., unde există o probabilitate mare de intra în
contact cu materiale combustibile (lemn, textile etc.). Un risc mărit îl prezintă reşourile improvizate,
de putere mare, executate artizanal, datorită pericolului de supraîncălzire a ştecherelor improvizate.

Brocurile de la sudare şi particulele incandescente. Incendiile datorate acestei cauze au încă o


frecvenţă mare şi provoacă deseori pagube importante. Aceste particule au un potenţial termic ridicat
şi pot pătrunde în cele mai mici fisuri sau crăpături. Un astfel de broc de la sudare poate ajunge până
la o distanţă de 10 m de punctul de lucru, cu o temperatură de peste 800°C.

c) Surse de aprindere de natură electrică

Scurtcircuitul – poate deveni o sursă de aprindere în anumite condiţii favorizante:


 montarea instalaţiilor electrice direct pe elementele combustibile;
 depozitarea materialelor combustibile (hârtie, ambalaje, textile, paie) în apropierea circuitelor
sau în interiorul tablourilor electrice;
 îmbinarea conductorilor electrici prin metode improvizate şi nu prin cleme de legătură, lipire
sau sudare;
 supradimensionarea sau improvizarea elementelor de protecţie (îndeosebi a siguranţelor);
 suprasolicitarea instalaţiilor electrice prin folosirea de consumatori (reşouri, ventilatoare,
aparate electrocasnice etc.) cu puteri care depăşesc puterea calculată prin proiect pentru
reţeaua respectivă;
 instalarea sau înlocuirea unor echipamente sau accesorii electrice (întrerupătoare, prize, dulii
etc.) de către persoane incompetente, cu nerespectarea prevederilor normelor;
 în cazul aparatelor electrice, cordonul de alimentare constituie cea mai importantă cauză de
incendiu; nu numai că astfel de cordoane de alimentare sunt mai puţin bine izolate, atât
electric cât şi mecanic, dar suferă numeroase deteriorări datorită unor manevrări greşite sau a
unor şocuri; cordoanele se încălzesc, atât de la o suprasarcină electrică, cât şi de la
eventualele surse exterioare, iar izolaţia din plastic se înmoaie, suficient pentru ca să intre în
contact conductoarele, provocând un scurtcircuit care va aprinde, de regulă, izolaţia.
Arcul electric, scânteile electrice – constituie importante surse de incendii şi explozii, în
general, în prezenţa unor materiale combustibile uşor inflamabile sau a unor amestecuri inflamabile.

2. SURSE DE APRINDERE DE NATURĂ TERMICĂ


Sursele de aprindere de acest tip se caracterizează prin nivelul termic ridicat, acţionând fie în
contact direct cu materialul combustibil ( conducţie termică ), fie la distanţă prin radiaţie şi
convecţie, în ambele cazuri ridicând temperatura materialului la valori superioare temperaturii de
aprindere spontană. Este o categorie foarte largă care include obiecte incandescente( ţigară, becuri
electrice ) căldura degajată de aparate termice, căldura degajată prin efectul termic al curentului
electric.
Radiaţia
Radiaţia termică este o formă particulară a transferului de căldură, în care purtătorul de energie
este reprezentat de undele electromagnetice.
Conducţia termică
Reprezintă transportul direct al căldurii în interiorul aceluiaşi corp material, lipsit de mişcări
aparente, în masa căruia există diferenţe de temperatură, sau în corpuri diferite, atunci când între
acestea există un contact minim şi diferenţe de temperatură.

Tematici pentru instructajul în domeniul apărării împotriva incendiilor


19
______________SRL

Corpurile incandescente – de natură diferită ( ţigară, becuri, topituri metalice ) pot atinge
temperaturi ridicate, 700 – 1 500 grade C, prin acest nivel termic acţionează ca sursă de aprindere a
materialelor combustibile.
Incendiile datorate neglijenţei fumătorilor ( ţigară uitată sau aruncată la întâmplare pe materiale
uşor inflamabile ) reprezintă 7-8 % din total în ultimii ani.
Spre deosebire de lămpile ce furnizează aşa numita lumină rece, becurile incandescente se
caracterizează prin temperatura ridicată la suprafaţa balonului de sticlă.
Surse de aprindere datorate unor substanţe topite se întâlnesc rar, dar prezintă un nivel termic
deosebit de ridicat. Astfel de pericole sunt asociate, de regulă, cu efectuarea unor manevre greşite sau
defecţiuni. În cazul în care cantitatea de material topit deversat este mare, propagarea incendiului
este rapidă, iar intervenţia dificilă.
Brocurile de sudură şi particulele de metal topit rezultate în urma operaţiunilor de lipire, tăiere,
sudare, formează o categorie aparte, ce nu poate fi identificată cu scânteile mecanice ( rezultate din
operaţiuni mecanice care au un potenţial termic mai scăzut ) sau particulele incandescente proiectate
de gazele arse prin coşuri.
Scânteile care ies pe coşurile clădirilor de locuit sau ale unor ateliere industriale au potenţial
termic necesar pentru a iniţia aprinderea învelişului combustibil al acoperişului respectiv sau al unei
clădiri învecinate, precum şi materialele combustibile de pe terenul înconjurător. Distanţa de acţiune
este de circa 10 – 30 m.
Sobele metalice , îndeosebi cele cu combustibil lichid, prezintă un pericol mai ridicat de
incendiu decât sobele cu acumulare de căldură, cu o construcţie şi o funcţionare mai robuste.
Coşurile se manifestă ca sursă de aprindere îndeosebi prin scânteile şi particulele incandescente
ce ies prin coş şi mai puţin prin temperatura pereţilor care rareori atinge valori importante.

3. SURSE DE APRINDERE DE NATURĂ ELECTRICĂ


Incendiile provocate la instalaţiile electrice, atât în ţară, cât şi în străinătate, au o pondere tot
mai mare în totalul incendiilor cu pierderi materiale importante şi în unele cazuri cu pierderi de vieţi
omeneşti. Regulile anormale de funcţionare care apar la instalaţiile electrice pot pune în pericol fie
instalaţia respectivă, fie viaţa personalului de exploatare, fie mediul înconjurător prin distrugerea
unor piese electrice şi întreruperea funcţionării instalaţiei sau iniţierea unui incendiu. În toate aceste
cazuri trebuie să intervină dispozitivele de protecţie, care la ivirea unui regim anormal să comande
izolarea părţii efecte prin deconectarea ei, sau numai să semnalizeze apariţia regimului anormal.
Cele mai frecvente regimuri anormale care pot apărea în funcţionarea instalaţiilor electrice de
joasă tensiune şi care constituie principalele cauze de incendii de natură electrică sunt :
- Supracurenţii;
- Supratensiunile;
- Scăderea tensiunilor sub anumite limite;
- Apariţia tensiunii pe piese care în mod normal nu sunt sub tensiune;
- Punerea la pământ a unei faze.
Principalele surse de aprindere de natură electrică rezultate în urma acestor regimuri anormale
de funcţionare, în ordinea frecvenţei de manifestare sunt :
- creşterea temperaturii datorită suprasarcinii în conductoare şi aparate;
- creşterea temperaturii datorită curenţilor de scurtcircuit în conductoare şi aparate;
- producerea anormală de căldură în izolaţie;
- producerea normală şi anormală de căldură în contacte defectuoase;
- arcuri amorsate între conductori sau între conductori şi masă;
- arcuri şi scântei în aparate şi echipamente;
- localizarea anormală a căldurii în aparate de utilizare, datorită şi lipsei posibilităţilor de
disipare a căldurii produse.
Arcul electric este o descărcare disruptivă, continuă, între doi electrozi sub tensiune.
Arcul electric apare în instalaţiile electrice şi în condiţii normale de funcţionare, în momentul
deschiderii unui circuit electric prin intermediul contactelor mobile ale întrerupătoarelor şi

Tematici pentru instructajul în domeniul apărării împotriva incendiilor


20
______________SRL

separatoarelor. Dacă parametrii acestui arc se încadrează în limitele capacităţii de rupere a


întrerupătorului, el se stinge fără consecinţe. Dacă însă apare în alte puncte, unde în mod normal nu
este prevăzut a apare, sau dacă depăşeşte capacitatea de rupere a aparatajului, apar efectele sale
devastatoare.
Prin scurtcircuit se înţelege contactul accidental, fără rezistenţă sau printr-o rezistenţă de
valoare mică a două sau mai multe conductoare aflate sub tensiune. Scurtcircuitul se produce când
izolaţia dintre două conductoare ale unei instalaţii electrice ale unei reţele sau ale unui aparat se
degradează şi cele două conductoare între care există o diferenţă de potenţial ajung în contact unul cu
celălalt.

4. SURSE DE APRINDERE SPONTANĂ


Aprinderea spontană ( autoaprindera ) este fenomenul de declanşare a procesului de ardere
prin autoîncălzirea unei substanţe combustibile până la valoarea temperaturii de aprindere spontană,
specifică, fără a veni în contact direct cu o sursă exterioară de aprindere. După natura proceselor şi
reacţiilor ce produc autoîncălzirea se deosebesc aprinderi spontane de natură chimică, fizico-chimică
şi biologică.
Aprinderea spontană de natură chimică se defineşte ca fiind aprinderea spontană a unor
substanţe în contact cu oxigenul din aer, cu apa sau cu compuşi organici cu care majoritatea
substanţelor nu reacţionează în condiţii normale.
Reacţiile chimice exoterme se pot produce pe timpul fabricaţiei, transportului, manipulării şi
depozitării substanţelor care acţionează reciproc, atunci când vin în contact. Reacţiile pot fi
favorizate de factori externi : scântei, lumină solară, căldură, umiditate. Efectul de aprindere,
explozie se manifestă fie asupra substanţelor care reacţionează, fie asupra unor substanţe sau
materiale combustibile prin transmiterea unor cantităţi mari de căldură sau a flăcării iniţiale.
Aprinderea spontană de natură fizico-chimică se defineşte ca fiind aprinderea spontană a unor
substanţe combustibile în urma acţiunii atât a unor procese chimice, cât şi a unor factori de natură
fizică.
- În cazul cărbunelui depozitat, intervine în principal tendinţa spre oxidare puternică.
Are loc atât o absorţie de oxigen ce ridică temperatura întregii mase. Procesul de oxidare este
foarte lent şi poate dura săptămâni sau luni. Acumularea căldurii duce la creşterea
temperaturii peste cea de autoaprindere. Îndeosebi după depăşirea temperaturii de 50 grade C
focarele de aprindere spontane se înmulţesc.
Aprinderea spontană a lemnului este un proces complex, în care intervine şi fenomenul de
acumulare de căldură. Acumularea de căldură are loc datorită expunerii prelungite în timp la acţiunea
unei surse de căldură şi este favorizată de existenţa unor straturi exterioare din alte materiale care
împiedică disiparea căldurii, precum şi absenţa unor cantităţi suficiente de oxigen, mai ales în spaţii
închise.
Lacurile şi vopselele sub formă de depuneri în cabinele de vopsire prezintă tendinţă de
aprindere spontană la contactul cu aerul, în timp. Utilizarea unor pigmenţi cu reactivitate mare, mai
ales în combinaţie cu diluanţi având conţinut de toluen, mai mare decât limitele admise duce la
iniţierea unor incendii atât în cabinele de vopsire cât şi la locul de depozitare ( în condiţii favorizante,
lipsă ventilaţie, tip recipient.
Aprinderea spontană de natură de natură biologică este caracteristică atât unor produse
vegetale, cât şi unor produse de natură animală ( lână, păr de animale, bălegar ), care sub influenţa
acţiunii unor microorganisme produc căldura necesară procesului de autoaprindere.
Se poate aprecia că aprinderea spontană a produselor vegetale este un fenomen relativ
frecvent.
Autoîncălzirea şi aprinderea spontană a fibrelor vegetale impregnate cu uleiuri sau oxidabile
constitui o cauză importantă de incendii, care nu trebuie neglijată. Un caz des întâlnit îl reprezintă
ţesăturile impregnate cu grăsimi, uleiuri sau lacuri. Atunci când aceste produse sunt absorbite de
materialele poroase, cum sunt ţesăturile, creşte suprafaţa uleiului în contact direct cu aerul, viteza de
oxidare se măreşte considerabil la fel debitul de căldură. Materialul poros asigură izolarea termică
necesară, pentru autoîncălzire până la producerea aprinderii spontane. În cazul în care lavetele

Tematici pentru instructajul în domeniul apărării împotriva incendiilor


21
______________SRL

impregnate vin în contact cu oxigenul curat, cum este cel stocat în butelii, reacţia de oxidare devine
violentă, putând provoca explozii.
Seminţele oleaginoase, ca şi rezidurile de la extracţia uleiului prezintă un risc semnificativ de
încălzire, atunci când din motive accidentale, se depăşeşte nivelul admis de umiditate, de regulă 9-
14%. Autoîncălzirea se datorează în principal activităţii ciupercilor şi mucegaiurilor, în prezenţa
umidităţii în exces şi mai puţin respiraţiei seminţelor aflate sub nivelul necesar pentru germinaţie.

5. SURSE DE APRINDERE DE NATURĂ MECANICĂ


Spre deosebire de scânteile electrice care sunt de tipul descărcărilor electrice, scânteile
mecanice sunt particule materiale, cu dimensiuni mici, provenite din diferite operaţii de prelucrare a
metalelor sau din ciocniri mecanice. Deşi ca sursă de aprindere intervin prin potenţialul lor termic,
sunt individualizate prin natura activităţilor mecanice care le generează.
Frecarea este un proces de natură moleculară-mecanică-energetică, care are loc între două
suprafeţe în contact, în mişcare relativă, supuse la o forţă normală de apăsare.
Scânteile mecanice sunt particule mici, cu diametrul de câţiva microni, de metal prelucrat,
care se încălzesc până la incandescenţă. Dacă în zona în care se produc aceste scântei există
materiale combustibile sau amestecuri explozive, nu poate fi neglijată posibilitatea unor aprinderi sau
explozii.

6. SURSE DE APRINDERE NATURALE


Trăsnetul este o descărcare electrică disruptivă, de mare intensitate care se produce în timp de
furtună, între nori şi pământ, prin interiorul unor canale de aer izolat
Se pot deosebi:
- trăsnet cald – descărcare caracterizată prin intensitate moderată, dar cu durată relativ
mare, astfel încât sarcina electrică trecută prin canal este considerabilă. Produce pagube
îndeosebi prin efecte termice;
- trăsnet rece – descărcare caracterizată prin intensitate foarte mare, dar durată mică,
sarcina trecută prin canalul de descărcare fiind relativ mică; efectul termic este redus dar
produce pagube prin efectele electromagnetice puternice.

7. SURSE DE APRINDERE DATORATE EXPLOZIBILILOR SI


MATERIALELOR INCENDIARE
Explozivii
Explozivii sunt substanţe sau amestecuri de substanţe care sub acţiunea căldurii sau a unui
factor mecanic se descompun brusc şi violent, cu degajare de lumină, căldură şi gaze. Marea
majoritate a explozivilor au o structură organică complexă cu particularitatea că au în structură
molecule de azot.
Explozivii pot fi clasificaţi în trei tipuri :
- propulsori – care generează gaze ( de exemplu pulberea neagră formată dintr-un
amestec de salpetru-azotat de potasiu-mangal şi sulf );
- lenţi( primari sau iniţiatori ) care detonează la şoc sau la încălzire;
- brizanţi ( secundari ) care pot fi detonaţi doar prin explozie lentă iniţială ( de
exemplu : dinamita, trinitrotoluenul TNT, acid picric, nitroglicerina ).
Artificii
Artificiile sunt dispozitive compuse dintr-un amestec carburant şi o substanţă care să coloreze
flacăra sau să producă ceaţă şi fum pentru obţinerea unui efect vizual sau auditiv (artificii
pirotehnice) în teatre pentru imitarea focului sau a incendiului, în arta militară — pentru semnalizări
luminoase etc.
In împrejurări favorabile (apropiere de materiale uşor inflamabile, aflate în condiţii de
deshidratare sub acţiunea unei călduri intense pot fi generate incendii. Substanţe incendiare

Tematici pentru instructajul în domeniul apărării împotriva incendiilor


22
______________SRL

Pe lângă substanţe piroforice (fosfor alb, sodiul ş.a.) ca surse cu potenţial mare de aprindere pot
fi menţionate şi substanţele incendiare special fabricate în acest scop, utilizate încă din al doilea
război mondial pentru bombele incendiare:
— electronul, având în componenţă magneziu 85—90%, aluminiu 14—9%, mangan, cupru,
alte elemente .1%, se aprinde la 800°C şi degajă o temperatură de circa 3000°C. Arde cu o flacără
albastră, puternică, degajând un fum alb, dens.
— termitul este un amestec mecanic format din oxid de fier 76% şi praf de aluminiu 24%. Se
foloseşte sub formă de praf presat într-o masă solidă, formată din amestecul de mai sus, plus o răşină
dizolvată în alcool. Temperatura de aprindere este de circa 1200—1300°C, pentru aprindere fiind
necesară o amorsă specială. Dezvoltă prin ardere o temperatură de circa 2000°C fără a genera fum
sau gaze.
— napalmul, cea mai cunoscută substanţă incendiară, este un gel alcătuit din 90—95% benzină
şi 5—10% săpun de napalm (fabricat din stearat sau naftenat de aluminiu, plus acceleranţi: spirt,
creozot etc.).
Napalmul se aprinde şi arde uşor cu o temperatură de circa 1000°C, având şi putere de aderenţă
superioară benzinei.
Substanţele incendiare de luptă aflate în dotarea actuală a armatelor (supernapalm ş.a.) au
caracteristici destructive superioare.

8. INCENDII INTENŢIONATE (ARSON)


Incendierea este considerată din cele mai vechi timpuri drept o faptă foarte gravă care
provoacă distrugeri, tragedii omeneşti, deseori infirmitate şi moarte. Chiar dacă iniţial nu a fost
îndreptată împotriva unei vieţi omeneşti, prin evoluţia sa aleatorie şi violentă pune în pericol viaţa
pompierilor şi a persoanelor care iau parte la acţiunea de stingere sau de salvare.
Termenul de arson, utilizat în literatura de specialitate anglo-saxonă şi generalizat pe plan
internaţional, a fost preluat ca atare în limba română, prin standardul SR-ISO 8421/1 în care este
definit drept incendiu provocat cu intenţii răuvoitoare. Arson nu are echivalent în terminologia
juridică românească.
Incendierile tip arson pot fi clasificate astfel :
- pentru obţinerea unui câştig;
- din răzbunare;
- pentru acoperirea altor infracţiuni;
- din motive social-politice;
- din vanitate;
- din vandalism;
- înfăptuite de persoane cu tulburări mentale;
- autoincendierea.

Efectele nocive ale incendiilor


Efectele nocive asupra oamenilor, bunurilor şi mediului au şi căldura degajată, fumul şi gazele
arse şi chiar utilizarea neadecvată a unor produse de stingere.
Fenomene cum ar fi degajarea fumului şi a gazelor de ardere sunt de multe ori ignorate,
neapărând atât de evident periculoase cu flăcările. De multe ori, însă, aceste produse ale arderii
provoacă pericole şi distrugeri mai mari decât flăcările, inclusiv pierderi de vieţi omeneşti.

A SE REŢINE: Propagarea rapidă a fumului (pe casa scărilor, tubulatura de ventilaţie, coridoare
etc.) provoacă panică în rândul persoanelor care ocupă clădirea. Reducerea vizibilităţii duce atât la
diminuarea capacităţii de orientare a acestora, cât şi la îngreunarea intervenţiei pompierilor.
Aceasta împiedică părăsirea rapidă a zonei periculoase şi, ca urmare, se măreşte durata de
staţionare sub influenţa căldurii şi gazelor toxice, şansele de supravieţuire diminuându-se.

Tematici pentru instructajul în domeniul apărării împotriva incendiilor


23
______________SRL

Particularităţile fizico-psihice ale fiecărui individ provoacă reacţii faţă de incendii şi fum, în
funcţie de anumiţi factori, cum ar fi:
- gradul de cunoaştere a căilor de evacuare;
- interesul privind bunurile afectate de incendiu;
- instructajul prealabil asupra conduitei optime în caz de evenimente negative;
- aptitudini fizice;
- starea emotivă şi trăsături psihice.
Deşi majoritatea particulelor de fum sunt prea grosiere pentru a fi inhalate, ele se pot localiza
mai întâi în nas, în gură sau în gât, înainte de a fi înghiţite, provocând simptome de ameţeală şi
vomă.
Lipsindu-i oxigenul, victima incendiului intră în stări euforice, comportându-se însă într-o
manieră iraţională sau ineficace.
Reacţia datorită atât stresului, cât şi alterării comportării datorită fumului este predominant
caracterizată de frică şi panică şi se manifestă sub trei forme majore: fuga (uneori, însă, în direcţie
greşită), lupta sau acţiunea (de multe ori victimele sunt împinse la gesturi disperate – aruncarea pe
fereastră în cazul clădirilor înalte) ori ignorarea realităţii pericolului, o pasivitate totală (un procent
mic de oameni se pot apuca de ordonarea hârtiilor de pe birou, în timp ce acoperişul în flăcări se
prăbuşeşte peste ei).

IMPORTANT: Comportarea recomandată în toate cazurile de propagare a fumului într-o incintă


este următoarea: ştiind că fumul şi gazele au tendinţa de a se aduna în strat sub tavan, se dă
alarma, apoi se merge aplecat, fără ezitări, spre o cale de evacuare. De aceea, o importanţă
deosebită o are instructajul periodic în cazul ocupanţilor unei clădiri (care asigură reflexe
indispensabile evitării actelor ilogice datorate intoxicaţiei cu fum), respectiv inscripţionarea vizibilă
a căilor de evacuare şi măsuri de avertizare.

În compoziţia fumului intră însă şi gaze de ardere cu efecte, deseori, extrem de nocive.
Oxidul de carbon se formează aproape la toate incendiile (mai ales la cele mocnite sau cu aport
insuficient de aer). El reprezintă cel mai mare pericol, deoarece este deosebit de toxic (oxidul de
carbon are pentru hemoglobina din sânge o afinitate de 300 de ori mai mare decât oxigenul, formând
carboxihemoglobina, care, chiar la valori foarte mici, induce modificări ireversibile fatale).
Dioxidul de carbon produce moartea prin asfixie la concentraţii peste 20%, iar la concentraţii
mai mici produce dureri de cap, congestie cerebrală, reducerea capacităţii de a auzi.
Tot mai des utilizate ca elemente de construcţii, de finisaj, obiecte de uz casnic, izolaţie electrică
etc., materialele plastice degajă, prin ardere, gaze toxice sau corozive. Alături de fosgen, amoniac,
formaldehidă, îndeosebi acidul clorhidric produce simptome de sufocare şi afectează sistemul
pulmonar, dar, în acelaşi timp, are un efect coroziv, distructiv asupra aparatelor şi instalaţiilor
tehnologice, calculatoarelor, aparaturii de măsură şi control, de birotică etc.
În caz de incendiu, un pericol deosebit îl reprezintă materialele plastice termoplaste, care se
înmoaie la căldură, se topesc şi curg. Ele pot cădea pe pielea oamenilor, provocând arsuri greu
vindecabile sau pe alte materiale, propagând incendiul mai rapid.
Evacuarea persoanelor
Evacuarea persoanelor urmăreşte scoaterea organizată a persoanelor din spaţiile în care
incendiul sau alte evenimente pot afecta viaţa şi sănătatea oamenilor.
Căile de circulaţie, prin care se realizează evacuarea, sunt constituite din uşi, scări, coridoare
care asigură ieşirea persoanelor în exterior, la nivelul terenului (stradă, curte etc.) sau a unor
suprafeţe circulabile (deschise, de unde se poate ajunge în exterior), în cel mai scurt timp posibil şi în
deplină siguranţă.
Dimensionarea căilor de evacuare se face de proiectanţi, pe baza reglementărilor în vigoare, în
funcţie de numărul de persoane pe fiecare nivel şi compartiment de incendiu, concretizat în numărul
de fluxuri de persoane.
Avertizarea la timp a ocupanţilor unei clădiri despre apariţia unui incendiu creşte mult şansele de
evacuare şi salvare a celor care ar putea fi surprinşi de flăcări şi fum.

Tematici pentru instructajul în domeniul apărării împotriva incendiilor


24
______________SRL

A SE REŢINE:
- nu constituie căi de evacuare: ascensoarele, trecerile prin uşi antifoc care se pot bloca în poziţie
închisă, precum şi trecerile, galeriile, tunelurile etc. prin care se transportă substanţe periculoase;
- traseele căilor de evacuare trebuie să fie distincte şi independente (după caz) şi astfel
inscripţionate încât persoanele care se evacuează să recunoască traseul spre exterior cu uşurinţă;
- căile de evacuare trebuie să asigure capacitatea de ieşire rapidă şi în siguranţă a tuturor
persoanelor aflate la orice etaj;
- căile de evacuare nu trebuie să intersecteze zone cu pericol de incendiu;
- în casele de scări de evacuare nu vor fi amenajate spaţii de lucru sau de depozitare şi nu vor fi
introduse conducte de gaze naturale sau lichide combustibile; căile de evacuare trebuie să fie în
permanenţă libere;
- se recomandă iluminatul natural pentru casele de scări de evacuare, direct din exterior; în caz
contrar, se va asigura iluminatul de siguranţă şi posibilitatea de evacuare a fumului;
- uşile căilor de evacuare se vor deschide numai spre exterior;
- nu se vor amplasa oglinzi pe căile de evacuare.

9. STINGEREA INCENDIILOR

Clase de incendii
În funcţie de natura materialelor sau substanţelor combustibile prezente în spaţiile afectate de
incendiu, care pot fi implicate în procesul de ardere, incendiile pot fi clasificate, astfel:
- clasa A – incendii de materiale solide, în general de natură organică, a căror combustie are loc în
mod normal cu formare de jar. Exemple: lemn, hârtie, materiale textile, rumeguş, piele, produse
din cauciuc, materiale plastice care nu se topesc la căldură ş.a.;
- clasa B – incendii de lichide sau de solide lichefiabile. Exemple: benzină, petrol, alcool, toluen,
lacuri, vopsele, uleiuri, gudroane, ceară, parafină, materiale plastice care se topesc la căldură ş.a.;
- clasa C – incendii de gaze. Exemple: hidrogen, metan, acetilenă, butan, gaz de sondă etc.;
- clasa D – incendii de metale. Exemple: sodiu, potasiu, aluminiu, litiu, magneziu, titan etc.

Procedee de întrerupe a arderii


Alegerea unui sau altuia dintre procedee depinde de natura, situaţia şi mărimea incendiului, de
proprietăţile substanţelor care ard, de calitatea produselor de stingere, de mijloacele şi personalul
care participă la stingere şi altele.

a) Răcirea zonei de ardere. Se realizează prin introducerea unor substanţe aflate la temperatură
joasă comparativ cu cea a incendiului, care să preia o parte din căldura necesară continuării
procesului de ardere. Ca urmare, viteza de ardere se micşorează, iar cantitatea de căldură
degajată se reduce.
Produsele de stingere indicate a se folosi în acest procedeu sunt: apa, zăpada – când lipseşte
apa, dioxidul de carbon sau alte gaze de stingere.

b) Izolarea materialelor şi substanţelor combustibile de aerul atmosferic care întreţine


arderea. În acest fel, se reduce viteza de ardere şi, respectiv, degajarea de căldură. Metodele
cele mai utilizate pentru izolarea de aerul atmosferic a materialelor şi substanţelor care ard sunt
aplicarea de prelate ude, refularea de spume ori pulberi stingătoare etc.

c) Reducerea conţinutului de oxigen. Procedeul constă în introducerea de substanţe care nu


întreţin arderea. La un conţinut în oxigen sub 15% arderea încetează.
Produsele de diluare cele mai întrebuinţate sunt dioxidul de carbon, aburul, apa pulverizată
foarte fin etc.

Tematici pentru instructajul în domeniul apărării împotriva incendiilor


25
______________SRL

d) Îndepărtarea materialelor combustibile din zona de ardere. Prin îndepărtarea materialelor


combustibile care vin în contact cu zonele de ardere, propagarea incendiului poate fi limitată.

Pentru întreruperea procesului de ardere se pot folosi, simultan, mai multe procedee descrise.
La o combinare a acestora însă, unul din ele este principal şi hotărâtor în acţiunea de stingere a
incendiului.

10. PREVEDERI GENERALE PRIVIND ORGANIZAREA APĂRĂRII


ÎMPOTRIVA INCENDIILOR

Apărarea împotriva incendiilor reprezintă ansamblul de activităţi specifice şi măsuri


organizatorice şi tehnice, în scopul prevenirii şi reducerii riscurilor de producere a incendiilor şi
asigurării intervenţiei operative pentru limitarea şi stingerea incendiilor, în vederea evacuării, salvării
şi protecţiei persoanelor periclitate, protejării bunurilor şi mediului împotriva efectelor situaţiilor de
urgenţă determinate de incendii.

Responsabilităţile şi modul de organizare privind apărarea împotriva incendiilor sunt


reglementate de Legea nr. 307/2006 privind apărarea împotriva incendiilor si actele normative
subsecvente acesteia. La art. 22 sunt stabilite pentru salariaţi următoarele obligaţii privind prevenirea
si stingerea incendiilor la locul de muncă:
a) să respecte regulile şi măsurile de apărare împotriva incendiilor, aduse la cunoştinţă, sub
orice formă, de conducătorul unităţii;
b) să utilizeze instalaţiile, aparatura şi echipamentele, potrivit instrucţiunilor tehnice, precum şi
celor date de conducătorul unităţii;
c) să nu efectueze manevre nepermise sau modificări neautorizate ale mijloacelor tehnice şi
instalaţiilor de apărare împotriva incendiilor;
d) să comunice, imediat după constatare, conducătorului unităţii orice încălcare a normelor de
apărare împotriva incendiilor sau a oricărei situaţii stabilite de acesta ca fiind un pericol de
incendiu, precum şi orice defecţiune sesizată la mijloacele tehnice şi instalaţiile de apărare
împotriva incendiilor;
e) să coopereze cu salariaţii cu atribuţii în domeniul apărării împotriva incendiilor, în vederea
realizării măsurilor de apărare împotriva incendiilor;
f) să acţioneze, în conformitate cu procedurile stabilite la locul de muncă, în cazul apariţiei
oricărui pericol iminent de incendiu;
g) să furnizeze persoanelor abilitate toate datele şi informaţiile de care are cunoştinţă, referitoare
la producerea incendiilor.

Organizarea apărării împotriva incendiilor într-o unitate constă în:


a) respectarea regulilor de prevenire a incendiilor, prin întreţinerea aparatelor si echipamentelor
care prezintă pericol de incendiu, eliminarea surselor posibile de aprindere, marcarea
pericolelor de incendiu prin montarea de indicatoare de securitate şi de orientare sau a altor
inscripţii ori mijloace de atenţionare;
b) asigurarea condiţiilor tehnice si organizatorice pentru alarmarea personalului si anunţarea
dispeceratului pentru situaţii de urgenta, precum si a mijloacelor de intervenţie pentru
stingere;
c) instruirea salariaţilor şi certificarea efectuării acestuia;
d) menţinerea condiţiilor de evacuare pentru salvarea personalului propriu si clienţilor şi
evacuarea valorilor si bunurilor, precum si afişarea planurilor de evacuare;

Tematici pentru instructajul în domeniul apărării împotriva incendiilor


26
______________SRL

e) stabilirea componenţei echipei care trebuie să asigure stingerea unui eventual incendiu,
salvarea şi evacuarea persoanelor.

11. REGULI DE PREVENIRE A INCENDIILOR

Reguli specifice încăperilor pentru birouri

a) Se vor lua măsuri de reducere, la minim, a pericolului de incendiu, prin limitarea, la strictul
necesar, a materialelor combustibile şi respectarea regulilor stabilite privind folosirea focului
deschis etc.
b) Deşeurile din hârtie şi alte materiale combustibile, care rezultă din operaţiunile de lucru în
birouri, se colectează şi se evacuează ritmic si la terminarea programului.
c) La terminarea programului de lucru, toţi consumatorii electrici se vor deconecta de la reţea.
d) Insecticidele sau alte produse inflamabile se vor utiliza la lumina zilei, numai după
întreruperea curentului de la tabloul de alimentare, a reţelei electrice existente în încăperi,
precum şi verificarea inexistenţei altor surse de foc sau scântei.

Reguli specifice exploatării instalaţiilor electrice

Pentru a nu constitui cauze de incendiu, instalaţiile si aparatele electrice vor fi întreţinute,


verificate şi utilizate în condiţiile prevăzute în documentaţiile producătorului. Se interzice:
a) înlocuirea siguranţelor, releelor de protecţie şi a întreruptoarelor automate cu altele
necalibrate;
b) supraîncărcarea circuitelor peste sarcina admisă pentru instalaţia respectivă prin racordarea
mai multor consumatori;
c) supunerea conductorilor si legăturilor electrice la eforturi de tracţiune;
d) folosirea legăturilor provizorii prin introducerea conductoarelor electrice, fără ştecher, direct
în prize;
e) utilizarea receptorilor de energie electrică ( radiatoare, reşouri etc.) fără luarea măsurilor de
izolare faţă de materialele şi elementele combustibile din spaţiul sau încăperea respectivă;
f) utilizarea lămpilor mobile (portative), alimentate prin cordoane improvizate şi/sau uzate;
g) utilizarea consumatorilor electrici neomologaţi sau în alte locuri decât cele stabilite prin
instrucţiunile producătorului;
h) folosirea în stare defectă, uzată şi/sau cu improvizaţii, a instalaţiei electrice şi/sau a
receptorilor electrici;
i) introducerea în panouri, nişe, tablouri sau canale electrice a obiectelor de orice fel;
j) efectuarea lucrărilor de întreţinere, revizii şi reparaţii de către personal necalificat şi
neautorizat.

Lucrările cu foc deschis

Prin foc deschis, în sensul prezentelor instrucţiuni, se înţelege acea ardere care nu se desfăşoară
într-un spaţiu închis de combustie. Pot fi incluse în această categorie flacăra produsă de: brichete,
chibrituri, aparate de lipire, tăiere, sudură etc.
În categoria foc deschis se includ şi materialele în stare incandescentă, aflate în situaţii deosebite,
cum sunt: împroşcările, deversările, care pot provoca incendii datorită contactului direct cu
materialele combustibile.
Lucrările cu foc deschis se vor executa şi se vor supraveghea numai de persoane calificate şi
instruite.

Tematici pentru instructajul în domeniul apărării împotriva incendiilor


27
______________SRL

Fumatul

Incendiile produse de fumat se datorează atât flăcării (chibrit, brichetă) utilizate pentru
aprinderea ţigării, cât şi resturilor de ţigări si chibrituri aprinse aruncate la întâmplare pe materiale
combustibile.
La locurile de muncă unde este permis fumatul se vor asigura scrumiere. Acestea se amplasează
astfel încât să nu facă posibilă aprinderea materialelor combustibile din apropiere. De asemenea, la
locurile stabilite pentru fumat se vor prevedea scrumiere si se vor instala inscripţii "LOC PENTRU
FUMAT".
Golirea scrumierelor şi a vaselor în coşurile de hârtie sau în alte locuri în care există materiale
combustibile este interzisă.
Aruncarea la întâmplare a resturilor de ţigări sau chibrituri aprinse este interzisă.
Se interzice aprinderea chibriturilor sau a brichetelor în încăperi în care s-au produs scurgeri de
gaze.

Căi de acces, de evacuare şi de intervenţie

Menţinerea în stare de utilizare a căilor de acces, de evacuare şi de intervenţie la parametrii la


care au fost proiectate şi realizate, este necesara în vederea salvării şi acordării ajutorului persoanelor
aflate în pericol, stingerii incendiilor şi limitării efectelor acestora.
Se interzice blocarea căilor de acces, de evacuare şi de intervenţie cu materiale care reduc lăţimea
sau înălţimea liberă de circulaţie stabilită ori efectuarea unor modificări la acestea, prin care se
înrăutăţeşte situaţia iniţială.
Nu este permisa blocarea în poziţie deschisă a uşilor care, în caz de incendiu, au rol să oprească
pătrunderea fumului, a gazelor fierbinţi şi propagarea incendiilor.
Sistemul de închidere a uşilor de pe traseele de evacuare trebuie menţinut in stare de funcţionare
încât să permită deschiderea cu uşurinţă a acestora în caz de incendiu.

Sezonul rece

Perioada sezonului rece este caracterizată de creşterea numărului de incendii datorate utilizării
necorespunzătoare a sistemelor şi mijloacelor de încălzire. Efectele sezonului rece (îngheţ şi
depuneri de zăpadă) pot influenţa în sens negativ şi operaţiunile de intervenţie pentru stingerea
incendiilor prin reducerea posibilităţilor de acces la locul incendiului si de folosire a surselor de
alimentare cu apă.
Aparatele electrice de încălzit si reşourile constituie o sursă frecventă de aprindere prin plasarea
lor necorespunzătoare, în contact cu materiale combustibile (textile, hârtie, lemn etc.). De asemenea,
aparatele electrice de încălzit improvizate şi artizanale prezintă risc deosebit datorită puterii mari a
acestora şi a deficienţelor pe circuitele de alimentare, care conduc la suprasolicitarea instalaţiei
electrice la care sunt racordate (conductori, prize, ştechere etc.).

Incendiile intenţionate

Numărul incendiilor intenţionate este într-o continuă creştere, atât pe plan mondial, cât şi în ţara
noastră.
Locurile alese de un incendiator pentru a provoca incendiu sunt, de regulă, nepăzite, puţin
circulate (mai dosnice), cu aglomerare de materiale (mobilier, arhive, deşeuri etc.) care permit, în
primele faze ale incendiului, o dezvoltare lentă şi fără manifestări vizibile. Obiectivele fără pază
vizibila şi împrejmuiri sigure, fără instalaţii de antiefracţie şi antiincendiu sunt ţinte pentru
incendiator.

Tematici pentru instructajul în domeniul apărării împotriva incendiilor


28
______________SRL

12. REGULI PRIVIND STINGEREA ŞI EVACUAREA ÎN CAZ DE


INCENDIU

Responsabilităţi

Conducătorul unităţii este responsabil pentru:


 Repartizarea membrilor echipei de primă intervenţie;
 Asigurarea resurselor necesare tuturor membrilor echipei de intervenţie, pentru a-şi putea
îndeplini atribuţiile;
 Asigurarea îndeplinirii măsurilor şi recomandărilor făcute de autorităţi, cu ocazia controalelor
de specialitate, pe timpul aplicaţiilor şi exerciţiilor;
 Asigurarea gestionării eficiente a modului de evacuare.

Responsabilul cu atribuţii de prevenire si stingere a incendiilor are următoarele obligaţii:


 Verifică funcţionarea mijloacelor tehnice de prevenire si stingere a incendiilor şi se ocupă de
întreţinerea periodică a acestora;
 Menţine legătura cu serviciile de urgenţă (pompieri, ambulanta, protecţia civilă, poliţia etc.)
pentru asigurarea pregătirii intervenţiei în caz de incendiu;
 Întocmeşte evidenţa exerciţiilor de stingere şi evacuare în caz de incendiu, efectuate în
unitate;

Membrii echipei de primă intervenţie sunt responsabili pentru:


 Cunoaşterea locurilor în care sunt amplasate mijloacele de primă intervenţie în caz de
incendiu, ieşirile de urgenţă şi punctele de declanşare manuală alarmei de incendiu din zona
de care răspund;
 Îndeplinirea atribuţiilor stabilite pentru intervenţia în cazul unui incendiu;
 Anunţarea la Dispeceratul pentru Situaţii de Urgenţă (tel. 112) a oricărui început de incendiu
sau alt accident tehnic, generator de incendii sau explozii, care impune necesitatea evacuării
persoanelor sau a altor situaţii de risc deosebit, care presupune intervenţie organizată cu
mijloace adecvate;

Procedura de urgenţă

La descoperirea unui incendiu, orice persoană are următoarele obligaţii:


 Să anunţe imediat incendiul si sa acţioneze butoanele manuale de alarmare;
 Să încerce să stingă incendiul (se vor utiliza 2-3 stingătoare), iar dacă focul nu s-a putut
stinge – să părăsească imediat zona;
 Să anunţe telefonic la Dispeceratul pentru Situaţii de Urgenta – număr 112, din cea mai
apropiată zonă neafectată;
 Să comunice conducătorului unităţii informaţii privind locaţia exactă şi la amploarea
incendiului.

La declanşarea alarmei de incendiu, salariaţii sunt obligaţi să acţioneze astfel:


 Încetează orice activitate;
 Opresc aparatele sau echipamentele la care lucrează;
 Părăsesc imediat clădirea prin ieşirile de urgenţă sau prin locurile indicate de membri echipei
de intervenţie şi se deplasează la locul de adunare stabilit;
 Urmează toate indicaţiile primite de la membrii echipei de intervenţie;
 Participă, dacă este posibil, la evacuarea în siguranţă a persoanelor din afara unităţii si a
bunurilor si valorilor materiale;

Tematici pentru instructajul în domeniul apărării împotriva incendiilor


29
______________SRL

La declanşarea alarmei de incendiu, membrii echipei de primă intervenţie sunt obligaţi:


 Să dirijeze clienţii pentru evacuarea clădirii pe cea mai apropiată ieşire de urgenţă;
 Să încerce stingerea incendiului, folosind stingătoare şi hidranţii interiori, iar dacă focul nu
poate fi stins – să părăsească imediat zona;
 Să anunţe telefonic la Dispeceratul pentru Situaţii de Urgenta – număr 112, din cea mai
apropiată zonă neafectată;
 Să informeze conducătorul unităţii privind locul şi amploarea incendiului;
 Să se deplaseze la punctul de adunare după evacuare;
 Să asigure ca nici o persoană să nu intre înapoi în clădire până la primirea dispoziţiei, în
acest sens, a conducerii unităţii;
 Să participe la analiza de după terminarea evenimentului şi să informeze despre orice
dificultate întâlnită în procesul de evacuare;
Stingătoarele sunt recipiente sub presiune care la punerea în funcţiune refulează o pulbere fină
cu efect de stingere, care acoperă focarul, împiedicând contactul acestuia cu oxigenul
atmosferic. Agentul propulsor utilizat este azotul sau dioxidul de carbon.
Stingătoarele se utilizează la incendii incipiente, pentru stingerea focarelor de tip A (solide
combustibile) sau de tip B (lichide combustibile).
Declanşarea stingătorului se face prin scoaterea siguranţei şi acţionarea mânerului.
Jetul de pulbere va fi îndreptat la baza focarului.

Procedura de contabilizare a persoanelor


Îndată ce salariaţii unităţii şi persoanele din afara acesteia, care se aflau în clădire, s-au
adunat la locul stabilit, membrii echipei de intervenţie vor proceda la numărarea persoanelor.
Contabilizarea persoanelor se va face consultând:
 Condica de prezenţă a personalului salariat;
 Informaţiile primite de la personalul salariat al unităţii, după asigurarea validităţii
informaţiei.
Se va ţine cont de starea emotivă a persoanelor într-o astfel de situaţie şi se va încerca validarea
informaţiilor primite prin consultarea a cel puţin 2 surse de informare.

Accesul forţelor de intervenţie


Accesul echipajelor specializate ale pompierilor militari se va face pe uşa de acces principală.
Conducătorul unităţii sau şeful echipei de primă intervenţie vor asigura accesul echipelor de
intervenţie şi le vor comunica detalii referitoare la incendiu (locaţie, amploare, situaţiile în care nu se
va folosi apa pentru stingere, starea alimentării cu energie electrică etc.).
De asemenea, îi vor informa cu privire la eventualele persoane lipsă la apel (împreună cu locaţia
presupusă a acestora) şi vor rămâne la dispoziţia acestora pe durata operaţiunii de stingere a
incendiului.

Tematici pentru instructajul în domeniul apărării împotriva incendiilor


30
______________SRL

Modul de acţiune şi evacuare în cazul unui incendiu


La descoperirea unui incendiu, orice angajat are următoarele obligaţii:
 Să anunţe imediat incendiul;
 Să încerce să stingă incendiul, dacă nu este prea riscant (se vor utiliza 2-3 stingătoare), iar
dacă focul nu s-a putut stinge – să părăsească imediat zona;
 Să comunice conducătorului unităţii informaţii privind locaţia exactă şi la amploarea
incendiului;
 Să anunţe telefonic la Dispeceratul pentru Situaţii de Urgenţă – număr 112, din cea mai
apropiată zonă neafectată.
La declanşarea alarmei de incendiu, salariaţii sunt obligaţi să acţioneze astfel:
 Încetează orice activitate;
 Opresc instalaţiile sau aparatele la care lucrează;
 Părăsesc imediat clădirea prin ieşirile de urgenţă sau prin locurile indicate de membri echipei
de intervenţie şi se deplasează la locul de adunare stabilit;
 Urmează toate indicaţiile primite de la membrii echipei de intervenţie;
 Participă, dacă este posibil, la evacuarea în siguranţă a persoanelor din afara unităţii si a
bunurilor si valorilor materiale.
Apelarea la numărul de urgenţă 112
Apelarea la numărul de urgenţă 112 este gratuită şi poate fi făcută din orice reţea de telefonie
fixă sau mobilă. Cu cât daţi mai multe informaţii corecte, cu atât intervenţia pompierilor va fi mai
rapidă, eficientă şi mai sigură.
Dacă sunaţi la 112 trebuie sa anunţaţi:
- Ce urgenţă aveţi (exemplu: incendiu si ce arde...);
- Unde este urgenţa (adresa exactă);
- Unde vă aflaţi;
- De la ce număr de telefon sunaţi;
- Cum vă numiţi.
Operatorul evaluează urgenţa apelantului în funcţie de informaţiile primite şi transmite aceste
informaţii serviciilor de urgenţă.
După furnizarea acestor date, trebuie să rămâneţi la telefon pentru a fi puşi în legătură cu
pompierii şi pentru a primi eventuale recomandări.
Dacă legătura cu numărul 112 se întrerupe, trebuie să sunaţi din nou.
Rămâneţi calmi şi răspundeţi la toate întrebările; nu închideţi până când nu vi se spune.
Sunaţi la 112 doar dacă aveţi o urgenţă!
Apelurile false sunt pedepsite prin lege!

Utilizarea stingătoarelor portative de incendiu

Stingătoarele pot salva vieţi şi pot împiedica producerea unor pagube materiale considerabile.
Daca s-a observat la timp producerea unui incendiu, acesta poate fi stins si de neprofesionişti cu un
stingător.
Declanşarea stingătorului se face prin scoaterea siguranţei şi acţionarea mânerului.
Jetul de pulbere sau de bioxid de carbon va fi îndreptat la baza focarului.
Stingătoarele se utilizează la incendii incipiente, pentru stingerea focarelor de tip A (solide
combustibile) sau de tip B (lichide combustibile).

Tematici pentru instructajul în domeniul apărării împotriva incendiilor


31
______________SRL

Evacuarea persoanelor

Evacuarea persoanelor urmăreşte scoaterea organizată a persoanelor din spaţiile în care


incendiul sau alte evenimente pot afecta viaţa şi sănătatea oamenilor.
Căile de circulaţie prin care se realizează evacuarea sunt constituite din uşi, scări, coridoare
care asigură ieşirea persoanelor în exterior, la nivelul terenului (stradă, curte etc.) sau a unor
suprafeţe circulabile (deschise, de unde se poate ajunge în exterior), în cel mai scurt timp posibil şi în
deplină siguranţă.
Deschideţi cu prudenţă uşile, deoarece afluxul de aer proaspăt poate provoca o înteţire a arderii.

Deplasarea prin spaţiile inundate cu fum se poate face târâş, deoarece la nivelul pardoselii
este mai puţin fum. Puneţi pe cap o pătură sau o haină umedă.

Căile de evacuare (holurile, casa scării) nu trebuie blocate prin depozitarea a tot felul de
materiale, mobilier, coşuri de gunoi, cutii ş.a.
În cazul în care aţi părăsit clădirea nu vă mai întoarceţi în nici un caz înapoi, pentru a vă lua
acte, haine sau lucruri de valoare.
Aşteptaţi sosirea echipajelor de intervenţie în apropierea clădirii.
La sosirea acestora informaţi-i despre situaţia din clădire şi despre eventuala existenţă a altor
persoane surprinse în interiorul acesteia.
Pompierii pot găsi persoanele rămase înăuntru mai repede cu ajutorul informaţiilor care le daţi
dumneavoastră.

Cum se procedează dacă este blocată calea de evacuare


Dacă sunteţi într-o clădire cu mai multe etaje, în cele mai multe cazuri, singura cale de
evacuare este casa scărilor. În cazul în care nu puteţi coborî pe scări:
- Închideţi uşile care despart zona unde se manifestă incendiul de restul clădirii.
- Dacă incendiul v-a blocat ieşirea sau atunci când casa scărilor din clădire este blocată sau
inundată cu fum, păstraţi-vă calmul, încercaţi să vă retrageţi într-o cameră cât mai depărtată
de focar şi care să aibă, pe cât posibil, telefon şi geam care să poată fi deschis.
- Aşezaţi cârpe, pături şi alte materiale textile umede avute la dispoziţie, în jurul cadrului uşii,
pentru a împiedica pătrunderea fumului în încăperea în care vă aflaţi.
- Deschideţi geamul pentru a respira aer curat, pentru a striga după ajutor şi pentru a putea fi
observat şi salvat de echipajele de intervenţie. Dacă nu puteţi deschide geamul, atunci trebuie
să-l spargeţi.

Cum se procedează dacă vă iau foc hainele:


- OPRIŢI-VĂ!
- ARUNCAŢI-VĂ LA PODEA!
- ROSTOGOLIŢI-VĂ!
Nu alergaţi sau să vă agitaţi atunci când vă iau foc hainele deoarece acest comportament nu
duce decât la o ardere şi mai accentuată.
Dacă hainele nu se sting prin rostogolire, încercaţi să înăbuşiţi flăcările acoperindu-le cu un
material textil umed (pătură udă, prelată, ş.a.).

Tematici pentru instructajul în domeniul apărării împotriva incendiilor


32
______________SRL

Tratarea arsurilor
Arsurile sunt leziuni ale pielii şi pot fi: uşoare (când pielea se înroşeşte, devine fierbinte şi
dureroasă), medii (când pe piele apar băşicuţe) şi grave (când arsura a străpuns pielea, a ajuns la
muşchi şi vase de sânge). Gravitatea arsurii poate depinde şi de suprafaţa ei, chiar dacă este uşoară
sau medie. Primul-ajutor constă în stingerea focului de pe accidentat cu o pătură şi îndepărtarea
hainelor. În funcţie de felul arsurii se va proceda astfel:
a) pentru arsuri uşoare - aplicarea compreselor cu apă rece, spirt sanitar sau cloramină;
b) pentru arsuri medii - leziunile se dezinfectează cu betadină sau cloramină, (atenţie, nu se
sparg băşicile!), se pansează steril;
c) pentru cele grave sau pe suprafeţe mari (peste 10 % din suprafaţa corpului) accidentatul se
va acoperi cu un prosop curat şi se va transporta cât mai repede la spital. Pentru calmarea durerilor se
vor administra calmante.

Este interzisă folosirea cremelor, unguentelor, substanţelor uleioase!

Se folosesc pe cât posibil pansamente sterile sau cârpe foarte curate, umezite. Nu se pune
gheaţă în contact direct cu tegumentul. Se acoperă pacientul pentru a preveni pierderea căldurii.

13. STINGĂTOARE DE INCENDIU

În cadrul mijloacelor de prima intervenţie la incendiu, stingătoarele ocupa un loc prioritar. Ele
sunt mijloace de stingere acţionate manual, care conţin o substanţa ce poate fi refulata si dirijata
asupra unui focar de ardere, sub efectul presiunii create in interiorul lor.
Întrucât stingătoarele au o capacitate limitata (o anumita cantitate de substanţa de stingere), ele
pot fi folosite numai in faza iniţiala a arderii.
Utilizarea stingătoarelor la stingerea unor suprafeţe mai mari decât cele recomandate
(capacitatea de stingere a utilajului) este inutila, in aceste cazuri fiind indicat a se recurge la alte
mijloace de prima intervenţie ( hidranţi, motopompe,etc.).
In general, suprafaţa controlata de un stingător este dependenta de natura materialelor
combustibile si de substanţa de stingere , precum si de caracteristicile funcţionale ale utilajului
(capacitate, intensitate de refulare,lungime jet).
Acţiunea de stingere poate fi influenţata şi de îndemânarea mânuitorului, de condiţiile de mediu
in care se desfăşoară intervenţia (temperatura, umiditate, curenţi de aer), la care se pot adăuga uneori
factori de influenta subiectiva, de natura psihica ( frica, incertitudine, inhibare ) sau de natura tehnica
(încărcare necorespunzătoare, defecţiuni, etc.).
Stingătorul de incendiu este un utilaj ce conţine o substanţa de stingere care poate fi expulzata
prin acţiunea presiunii interioare şi poate fi dirijat asupra unui focar.
Stingătorul portabil de incendiu este un stingător de incendiu care este proiectat să fie cărat şi
operat cu mâna şi care în stare de serviciu are o masă mai mica de 20 kg.
Stingătoarele se simbolizează în funcţie de natura substanţei de stingere pe care o conţin, astfel:
 cu pulbere (P);
 cu spuma mecanica (S.M.);
 cu dioxid de carbon (G);
 cu apa pulverizata (AP).

STINGĂTOARE PORTABILE CU PULBERE


Stingătoarele portabile cu pulberi sunt destinate primei intervenţii la incendiile din clasele B si
C (gaze combustibile sub presiune) si mai puţin la cele din clasele A si D, la care se utilizează
pulberi speciale.
Eficienta ridicata la stingerea lichidelor combustibile, lipsa pericolului de electrocutare in cazul
intervenţiei la echipamentele electrice sub tensiune si domeniul larg al temperaturii admise pentru
păstrare, le asigura utilizarea cu preponderenta in spatii exterioare sau interioare cu pericol mediu si

Tematici pentru instructajul în domeniul apărării împotriva incendiilor


33
______________SRL

mare de incendiu: magazine, ateliere mici de reparaţii auto si vopsitorii, instalaţii tehnologice
folosind lichide combustibile, ateliere pentru tratamente termice ( călire în ulei ), depozite de mărime
redusa pentru lichide combustibile, posturi TRAFO de mica capacitate,etc.
Aplicarea substanţei de stingere pe suprafaţa incendiata, mai ales la stingerea lichidelor
combustibile, se face prin dirijarea jetului la baza flăcărilor, începându-se, in general, cu marginea
cea mai apropiata si progresându-se câtre extremitatea opusa cu o mişcare de maturare (dreapta -
stânga), pe întreaga lăţime a focarului. Trebuie avut grija, totuşi, a se dirija jetul tangenţial la
suprafaţa ce arde, pentru a se evita deversarea lichidului incendiat.
În cazul utilizării stingătorului in aer liber, pentru contracararea efectelor nedorite ale curenţilor
de aer, se recomanda dirijarea jetului perpendicular pe direcţia vântului, cu deplasare spre direcţia de
înaintare a acestuia. In nici un caz nu se acţionează in sens contrar direcţiei vântului.

STINGĂTOARE PORTABILE CU PULBERE SI DIOXID DE CARBON


Acestea folosesc ca agent de vehiculare dioxidul de carbon, încărcat in butelii interioare sau
exterioare.
Funcţionarea stingătoarelor se bazează pe principiul sifonului: dioxidul de carbon eliberat din
butelie, prin spargerea membranei, împinge cu presiune pulberea din recipient şi o dirijează prin
tubul sifon si furtunul de refulare spre exterior.
Recipienţii stingătoarelor sunt executaţi din oţel sudat.

STINGĂTOARE PORTABILE CU PULBERE PRESURIZATE


Aceste stingătoare sunt presurizate permanent,
agentul propulsor utilizat fiind azotul ce prezintă stabilitate
la variaţiile de temperatura şi este ecologic.
Recipienţii stingătoarelor sunt executaţi din otel sau
aluminiu.
Stingătoarele cu pulbere sunt echipate cu robineţi din
alama cu pârghie de declanşare, dotaţi cu supapa de
siguranţa cu arc pentru autodeclanşare la 20-24 bari şi inel
de siguranţa cu sigiliu.
Furtunul de evacuare este executat din cauciuc cu
întăritura textila stratificata si dotat cu duza din alama
galvanizata. Manometrul este tip EBUR, de înalta precizie.
Pulberea utilizata este tip ABC sau BC; nu este coroziva,
abraziva si este ecologica.
Se utilizează pentru echipamente electrice aflate sub
tensiune mai mica de 1000 V.

Tip Încărcătura Masa Dimensiuni HxD


Focar
stingător nominala (kg) totala (kg) (mm x mm)
P1 5A; 21BC 1 2,4 330x80
P2 8A; 34BC 2 4,2 420x100
P4 13A; 70BC 4 8 460x160
P6 21A; 113BC 6 10 500x160
P9 27A; 144BC 9 13,5 620x170
P12 43A; 183BC 12 18 700x170

Tematici pentru instructajul în domeniul apărării împotriva incendiilor


34
______________SRL

STINGĂTOARE PORTABILE CU SPUMA MECANICĂ

Stingătoarele presurizate pe baza de spuma sunt


utilizate cu mare eficienta pentru stingerea începutului de
incendiu la focare de tip A si B.
Ele sunt presurizate permanent, agentul propulsor
utilizat fiind azotul, ce prezintă stabilitate la variaţiile de
temperatura si este ecologic.
Agentul de stingere utilizat este spuma.
Recipienţii stingătoarelor pe baza de spuma sunt
executaţi din otel sudat sau aluminiu si sunt protejate la
interior
Stingătoarele pe baza de spuma sunt echipate cu
robineţi din alama cu pârghie de declanşare, supapa de
siguranţa cu arc pentru autodeclanşare la 20-24 bari şi inel
de siguranţa cu sigiliu.
Furtunul de evacuare este executat din cauciuc cu
întăritura textila stratificata. Duza de spuma este realizata
din alama galvanizata sau material plastic, proiectata si
executata pentru a obţine un grad de înfoiere corespunzător, o lungime a jetului si un timp de
descărcare optime.
Manometrul este tip EBUR, de înalta precizie.
ATENŢIE ! Nu se utilizează pentru echipamentul electric !

Tip Încărcătura Masa Dimensiuni HxD


Focar
stingător nominala (kg) totala (kg) (mm x mm)
5A;
SM3 3 6 430x130
55BC
8A;113B
SM6 6 10,5 500x160
C
13A;
SM9 9 14,7 620x170
183BC

STINGĂTOARE PORTABILE CU DIOXID DE CARBON


Stingătoarele portabile cu dioxid de carbon sunt destinate primei intervenţii la incendiile
dezvoltate, in general, in spatii închise de dimensiuni reduse, indiferent de natura materialelor
combustibile, exceptându-le pe cele din clasa D(metale piroforice), cu care dioxidul de carbon,
venind in contact, ar putea genera reacţii periculoase.
Stingătoarele cu dioxid de carbon sunt utilizate la stingerea incendiilor din clasele B, C si E, in
spatii interioare si exterioare.
Utilizarea dioxidului de carbon are avantajul ca:
- nu lasă urme;
- nu impurifica
- nu prezintă pericol de electrocutare in cazul
intervenţiei la echipamente electrice sub tensiune.
Pentru punerea in funcţiune a stingătoarelor cu
dioxid de carbon, indiferent de tipul ventilului sau
mărimea lui, se procedează astfel:
- se apuca stingătorul de suportul de susţinere sau
mânerul pistoletului si se scoate agrafa de siguranţa
( sigiliul );

Tematici pentru instructajul în domeniul apărării împotriva incendiilor


35
______________SRL

- se acţionează ventilul pentru refularea dioxidului de carbon, dirijând jetul spre focar;
Refularea poate fi făcută, după caz, cu întreruperi, chiar repetate. Ea nu necesita o tehnica
deosebita de lucru,dar nu este recomandabil a se dirija jetul direct asupra lichidelor care ard, pentru a
se evita împrăştierea sau deversarea acestora, precum si asupra elementelor electronice sensibile,
socul termic putându-le deteriora.
În medii deschise sau cu curenţi puternici de aer, eficacitatea dioxidului de carbon scade
apreciabil, mai ales la stingerea lichidelor inflamabile in strat adânc şi în rezervoare metalice.
Stingătoarele cu dioxid de carbon au o dubla acţiune asupra focarului: înlocuirea oxigenului
atmosferic şi răcirea focarului prin evacuarea agentului de stingere sub forma de zăpada carbonica.
Stingătoarele cu dioxid de carbon au Recipienţii din oţel sau aluminiu, recipienţi care sunt
testaţi la o proba de presiune de 250 bar, in conformitate cu normele in vigoare (EN).
Furtunul de evacuare este executat din cauciuc cu inserţie dubla de metal, iar duza de evacuare
de înaltă performanta este realizata dintr-un plastic izolator special împotriva răcirii mâinii.
Se utilizează pentru echipamente electrice aflate sub tensiune mai mica de 1000 V.

Tip Foc Încărcătura Dimensiuni HxD


Masa totala (kg)
stingător ar nominala (kg) (mm x mm)
21
G2 2 9 505x115
B
34
G3 3 12 645x115
B
55
G5 5 20 615x152
B
70
G6 6 23 720x152
B

STINGĂTOARE PORTABILE CU APĂ PULVERIZATĂ


Stingătoarele portabile cu apa pulverizata sunt destinate primei intervenţii la incendiile de clasa
A (materiale celulozice si cărbunoase uscate, mase plastice) si limitat la unele din clasa B ( motorina
grea, uleiuri, vopsele, unsori) dezvoltate cu precădere în spatii cu pericol redus de incendii (locuinţe,
birouri, scoli, magazine, ateliere sau locuri unde se lucrează cu cantităţi mici de materiale
combustibile, de regula solide.
Stingătoarele cu apa îmbunătăţită sunt utilizate cu eficienta ridicata pentru stingerea începutului
de incendiu din clasa A. Apa este pulverizata sub forma de ceata,
iar presiunea ridicata permite stingerea incendiilor de la o
distanta sigura.
Aplicarea substanţei de stingere (a apei) trebuie să înceapă
cât mai aproape de focar pentru a folosi energia jetului la
pătrunderea apei in masa incendiata. Totodată, prin mişcări
permanente ale furtunului de refulare sau rotire in jurul focarului,
se va asigura acoperirea întregii suprafeţe incendiate.
Pentru răcirea jarului, refularea va continua chiar după ce
se observa dispariţia flăcărilor. ,La stingerea unor lichide
combustibile, procedeul de intervenţie va fi, in prima faza,
diferit: refularea apei va începe de la distanta de peste 2 m si pe o
direcţie tangenţiala la suprafaţa lichidului incendiat, pentru
evitarea unor reacţii de intensificare brusca a arderii ( prin
descompunerea vaporilor de apa) si pentru eliminarea pericolului
de împrăştiere a lichidului combustibil.
Stingătoarele cu apa îmbunătăţită sunt presurizate permanent, agentul propulsor utilizat fiind
azotul ce prezintă stabilitate la variaţiile de temperatura si este ecologic.
Recipienţii stingătoarelor cu apa îmbunătăţită sunt executaţi din otel sau aluminiu si sunt
protejaţi la interior.

Tematici pentru instructajul în domeniul apărării împotriva incendiilor


36
______________SRL

Stingătoarele cu apa îmbunătăţită sunt echipate cu robineţi din alama cu pârghia de declanşare,
dotaţi cu supapa de siguranţa cu arc pentru autodeclanşare la 20-24 bari si inel de siguranţa cu sigiliu.
Furtunul de evacuare este executat din cauciuc cu întăritura textila stratificata si dotat cu duza din
alama galvanizata. Manometrul este tip EBUR, de înalta precizie.
ATENŢIE ! Nu se utilizează pentru echipamentul electric

Tip Foc Încărcătura Dimensiuni HxD


Masa totala (kg)
stingător ar normala (l) (mm x mm)
AP6 8A 6 10,5 500x160
13
AP9 9 14,7 620x170
A
13
AP10 10 14,5 640x170
A
21
AP12 12 18 700x170
A

STINGĂTOARE TRANSPORTABILE CU PULBERE

Tip Încărcătura Masa Dimensiuni HxD


Focar
stingător nominala (kg) totala (kg) (mm x mm)
P30 ABC 30 60 850x300
P50 ABC 50 75 1070x300
P100 ABC 100 145 1300x350

STINGĂTOARE TRANSPORTABILE CU SPUMA

Tematici pentru instructajul în domeniul apărării împotriva incendiilor


37
______________SRL

Tip Încărcătura Masa Dimensiuni HxD


Focar
stingător nominala (kg) totala (kg) (mm x mm)
SM50 AB 50 78 1070x300
SM100 AB 100 156 1300x350

STINGĂTOARE TRANSPORTABILE CU DIOXID DE CARBON


Stingătoarele transportabile sunt o soluţie eficienta in stingerea incendiilor prin cantitatea mare
de agent de stingere ce se eliberează intr-un interval de timp redus. Pot fi încărcate cu pulbere, spuma
sau dioxid de carbon.
Sistemul mobil de transport permite deplasarea cu uşurinţă la locul incendiului.

Tip Foc Încărcătura Dimensiuni HxD


Masa totala (kg)
stingător ar nominala (kg) (mm x mm)
BC
G10 10 40 1190x170
E

Tematici pentru instructajul în domeniul apărării împotriva incendiilor


38
______________SRL

BC
G20 20 67 1240x202
E
BC
G30 30 80 1700x202
E
BC
G60 60 173 1700x440
E

ÎNDRUMAR PENTRU COMPLETAREA ETICHETELOR STINGĂTOARELOR

Culoare
Culoarea corpului stingătorului trebuie să fie roşie. Culoarea etichetei (precizată mai jos) va fi
utilizată pentru identificarea produsului de stingere, iar textul etichetei (se recomandă tipul de literă
TIMES NEW ROMAN) va fi scris cu litere de culoare conform tabelului:

Substanţa de stingere Culoare de Culoare litere text


identificare
Apă Albastru Alb
Spumă Galben Roşu
CO2 Negru Alb
Pulbere Alb Negru

Tematici pentru instructajul în domeniul apărării împotriva incendiilor


39