Sunteți pe pagina 1din 10

UNIVERSITATEA TEHNICĂ DIN CLUJ-NAPOCA

FACULTATEA DE ARHITECTURĂ ŞI URBANISM


Disciplina SINTEZE DE PROIECTARE 3
Anul universitar 2020- 2021
Anul V Semestrul 1

SINTEZE DE PROIECTARE 3
SALĂ DE CONCERTE

1. DATE GENERALE

Un spațiu dedicat pentru concerte este un privilegiu pentru un oraș de dimensiuni


medii, așa cum este Clujul, și un program aproape de nișă între spațiile consacrate de specta-
col. Acest aspect devine cu atât mai evident dacă de gândim la adaptabilitatea concertelor - în
sensul larg, în raport cu spațiile în care au loc.

Dezvoltată în secolul XIX, odată cu specializarea spațiilor de spectacole, sala de con-


certe de mici dimensiuni, ca program de sine stătător, este astăzi adesea consacrată memoriei
și creației marilor personalități ale muzicii culte, un spațiu performativ al excelenței într-un
domeniu muzical foarte precis. Însă într-o perioadă a democratizării spațiilor de cultură și a
căutării justificate a unei mai mari flexibilități a clădirilor pentru dotări publice, sala de concerte
poate deveni astăzi un spațiu relativ versatil în ce privește gama de evenimente pe care le poate
găzdui. În orașe de mai mici dimensiuni, auditoriul, ca variantă simplificată a marilor săli de
spectacole, poate deveni un spațiu de cultură multifuncțional. Nu mai puțin, sala de concerte
poate fi un „venue” privat care găzduiește spectacole din diverse genuri muzicale, dar și alte
evenimente, adresate unor categorii variate de public.

Într-una din aceste ipostaze democratizate, publică sau privată din punct de vedere al
gestiunii, o sală de concerte de mici dimensiuni își poate găsi locul și în Cluj între spațiile cultur-
ale și de spectacole existente și alte asemenea funcţiuni preconizate. În oraș există câteva săli
de teatru, săli ale diverselor instituții publice, universitare sau ale diverselor asociații, mai multe
săli de cinematograf aflate în funcțiune sau dezafectate și, desigur, marile dotări care pot găzdui
spectacole: cele două săli multisport și stadionul orașului, astăzi toate trei subutilizate. Pe de
altă parte proiecte ca Centrul Cultural Transilvania, care ar urma să conțină printre altele un nou
sediu pentru Filarmonica din Cluj, sau un nou sediu pentru Conservator, sunt deziderate și
necesități mai vechi în oraș, care încă sunt departe de a deveni realitate. Oportunitatea unui
asemenea program în acest context ține așadar de măsura în care reușește să-și propună și să
atingă o largă accesibilitate, respectiv să se adreseze mai multor categorii de public și să in-
cludă o destul de mare diversitate de evenimente. Aceasta, în acord cu rolul orașului de centru
de cultură regional și cu specializarea sa recentă ca piață de consum și producție culturală sau
artistică - într-un sens larg.

1
UNIVERSITATEA TEHNICĂ DIN CLUJ-NAPOCA
FACULTATEA DE ARHITECTURĂ ŞI URBANISM
Disciplina SINTEZE DE PROIECTARE 3
Anul universitar 2020- 2021
Anul V Semestrul 1

2. Obiectivul proiectului

Ceea ce se dorește este un obiect construit care își va propune programatic o abordare
flexibilă si comunicativă, integratoare, care în configurația sa spațială se centrează pe utilizatorii
săi - pe diversitatea publicului și pe tema comunității sau a comunităților, mai mult decât pe
orice alte elemente de concept, și mai ales în defavoarea unei abordări excesiv sculpturale sau
iconice. Arhitectura propusă, contemporană ca expresie, va rămâne însă una relevantă pentru
o dotare (publică) importantă pentru oraș.

Se încurajează flexibilitatea și permeabilitatea spațială, în măsura permisă de exigențele


funcționale și în limita unui buget rezonabil.

Se solicită o configurație spațială care să permită o utilizare intuitivă, care sa elimine pe


cât posibil dificultățile de orientare și care să excludă inegalitățile de accesibilitate.

Se dorește de asemenea o relație permeabilă cu spațiile publice exterioare. Se va ține


cont de specificul ansamblului urban propus, de natura amplasamentului și de relațiile sale în
cadrul orașului. Se va avea în vedere de asemenea relaționarea cu spațiile publice, minerale sau
verzi și cu posibilele funcțiuni conexe generate în urma proiectului de urbanism.

3. DESCRIEREA LOCULUI

Tematica atelierului de Sinteze de proiectare 3 va continua demersul început în cadrul


Atelierului de Urbanism, utilizând soluția predată ca punct de pornire.

Soluționarea temei va utiliza amplasamentul și cubajul propus anterior, continuând de-


talierea acestora la nivel de proiect de arhitectură. Se va lucra așadar pe terenul situat în centrul
cartierului Mărăști, delimitat de străzile Fabricii, Fabricii de Zahăr, Trotușului și Grădinarilor, care
prin propunerea urbanistica deja definită în faza anterioară are alocată o zonă bine pusă în val-
oare din punct de vedere urbanistic, care să primească o dotare culturală de această impor-
tanță.

Deși se prevede amplasarea noii săli de concerte într-un cartier dens, dar lipsit de dotări
suficiente, printr-o măsură de regenerare urbană locală, scara intervenției și dealtfel capacitatea
clădirii ce urmează a fi realizate califică proiectul ca unul de importanță pentru întregul oraș.

Proiectul se înscrie astfel într-o viziune firească de dezvoltare a orașului în ansamblul


său, ce are ca miză creșterea calităților sale spațiale și funcţionale și în afara polilor actuali gen-
eratori de imagine publică.

2
UNIVERSITATEA TEHNICĂ DIN CLUJ-NAPOCA
FACULTATEA DE ARHITECTURĂ ŞI URBANISM
Disciplina SINTEZE DE PROIECTARE 3
Anul universitar 2020- 2021
Anul V Semestrul 1

4. CERINȚELE DE TEMA

4.1. Aria de studiu și aria de intervenție

Ținând cont de natura publică a programului arhitectural propus, aria de studiu care va
fi luată în considerare atât pe parcursul semestrului cât și la evaluarea finală va fi definită de atât
de elementele propuse in faza de urbanism, cât și de imobilele existente în vecinătate.

Situl pe care va fi amplasată sala de concerte este parcela propusă in acest scop in
cadrul proiectului de urbanism.

4.2. Direcții de proiectare

a. Încadrare în localitate

Se va acorda o deosebită atenție racordării zonei de intervenție cu vecinătățile, existente


sau parte a propunerii din proiectul de urbanism, și crearea unor parcursuri coerente. Se va ține
seama de caracterul predominant al zonelor învecinate și se va evita ca propunerea să
genereze situații conflictuale.

b. Configurație spațială

Propunerile vor analiza creativ imaginea zonei si reglementarile urbanistice in vigoare. O


importanță deosebită o au relația cu spațiile publice, principalele trasee din zonă și funcțiunea
predominantă a vecinătăților.

De asemenea ambianța arhitecturală va trebui să reflecte funcțiunea propusă.

c. Funcțiuni

Dată fiind dimensiunea clădirii proiectul presupune o serie de relații complexe între
principalele grupări funcționale dar și în interiorul acestora, relații care vor tine cont de fluxul
vizitatorilor, al artiștilor, tehnic etc.

(1) Zona de intrare-primire, reprezintă zona de acces a publicului și zona unor


evenimente de mică anvergură, dar și interfața consacrată între clădire și vecină-
tatea ei, spațiul său cel mai public. Cuprinde holul de intrare și următoarele
funcțiuni:
• birou informații, casă de bilete
• zonă de vânzare publicații, materiale audio – video, materiale promoționale
• cafenea și/sau restaurant cu bucătărie restrânsă
• garderobă (conform normelor) și dulapuri cu cheie
• grupuri sanitare (conform normelor)
• circulații principale și secundare

3
UNIVERSITATEA TEHNICĂ DIN CLUJ-NAPOCA
FACULTATEA DE ARHITECTURĂ ŞI URBANISM
Disciplina SINTEZE DE PROIECTARE 3
Anul universitar 2020- 2021
Anul V Semestrul 1

• Suprafață totală cca. 600 mp

(2) Sala auditoriu pentru 500 de spectatori, reprezintă unitatea funcțională de bază a
programului în care au loc audițiile, concertele sau alte evenimente (banchete,
conferințe etc). Se va opta pentru un sistem de sală de concerte care poate
asigura un grad mai ridicat de flexibilitate interioară sau unul care favorizează un
anumit tip de ambianță (inclusiv sonoră) și o anume relație a publicului cu scena.
Ea cuprinde în principiu zona de ședere a publicului, organizată în plan orizontal,
pe gradene, galerii sau balcoane sau o combinație a acestor configurații, zona
scenei și circulațiile în interiorul sălii și între sală și spațiile conexe, dar și cele
către exterior (foarte important). Adiacent sălii de concerte se află foaierul, zona
de detentă și de pauze, aflată în același timp în relație cu zona de intrare-primire.
Organizarea foaierului se poate face pe mai multe niveluri sau în module sepa-
rate, de exemplu, în corelare cu varianta aleasă de organizare a zonele de ședere
ale publicului în interiorul sălii. În funcție de soluția aleasă, se poate jusitifica și o
comasare a foaierului cu zona de hol, sau o suprapunere parțială a suprafeţelor
aferente celor două.

• Suprafață totală cca. 1300 mp

(3) Zona anexelor scenei va fi compusa din:

• cabine individuale artiști (patru unități)


• cabine artiști pe sexe
• cabină machiaj
• spațiu regrupare / lounge
• spațiu repetiție
• birou regie
• cabină sunet și lumini
• cabină traducere
• cabină proiecție
• depozite echipament / instrumente
• depozit temporar
• grupuri sanitare
• acces culise

• Suprafață totală cca. 400 mp

(4) Zona administrativă se află în relație cu zona culiselor, dar comunică și cu zona
de acces a publicului. Cuprinde:
• birou secretar / relații externe și comunicare
• birou administrator sală 3. arhivă
• spațiu comun / spațiu primire oaspeți
• oficiu
• grupuri sanitare

• Suprafață totală cca. 150 mp

4
UNIVERSITATEA TEHNICĂ DIN CLUJ-NAPOCA
FACULTATEA DE ARHITECTURĂ ŞI URBANISM
Disciplina SINTEZE DE PROIECTARE 3
Anul universitar 2020- 2021
Anul V Semestrul 1

(5) Zona anexelor:

• Spații destinate aprovizionării bucătăriei, magazinului, spațiu pentru în-


treținere și spațiu de odihnă pentru personalul de întreținere, grup sanitar,
accesul / accesele de serviciu.
• Spații tehnice (centrală termică, centrală de ventilație, generator, spațiu
server și telecomunicații, cabină supraveghere și pază)
• Adăpost apărare civilă – 300 persoane

• Suprafață totală cca 550 mp

De asemenea va fi prevăzut un garaj subteran cu acces public, conform Anexei nr. 2 din
Regulamentul local de urbanism al mun. Cluj-Napoca.

Suprafeţele propuse prin temă sunt orientative şi ariile utile cuprind şi zonele de circu-
laţie aferente funcţiunilor enumerate. Se estimează o arie desfăşurată de cca. 3500 mp. Se
admit depășiri ale acestei suprafețe cu maxim 10% din suprafața estimată. Se va asigura
accesul persoanelor cu dizabilități în fiecare zonă funcțională cu acces public a clădirii.

Dispunerea functiunilor amintite, configuratia spatiilor interioare, flexibilitatea


acestora și capacitatea de răspuns la scenarii de utilizare variate sau completarea cu
alte funcțiuni pot fi privite inovativ. Acest aspect va fi unul dintre criteriile de apreciere
a proiectului.

d. Materiale și texturi

Este indicat ca materialele folosite să fie alese ținând cont de caracterul zonei si de
specificul programului arhitectural.

Scenariile și soluțiile propuse trebuie să individualizeze spațiul și să îi confere


importanța pe care o merită atât în cadrul ansamblului urban din care face parte, cât
și la nivelul orașului.

Se dorește crearea unei interventii contemporane care să se integreze în


contextul vecinătăților și care să aibă potențialul de a contribui la regenerearea
imaginii urbane a zonei.

Atenția pentru materiale și texturi va trebui să se reflecte și la interior prin


detalierea principalelor spații ale clădirii propuse.

5
UNIVERSITATEA TEHNICĂ DIN CLUJ-NAPOCA
FACULTATEA DE ARHITECTURĂ ŞI URBANISM
Disciplina SINTEZE DE PROIECTARE 3
Anul universitar 2020- 2021
Anul V Semestrul 1

e. Structura

Se dorește definirea unei structuri compatibile cu conceptul arhitectural. 


Se va urmări:

• Definirea / conformarea conceptului structural.


• Dispunerea elementelor de rezistență în planuri și secțiuni conform conceptului structur-
al.
• Dimensionarea elementelor structurale.
• Dimensionarea elementelor structurale.
• Rezolvarea corectă a detaliului de travee. 
• Schema statica axonometrica.

5. CONDIȚII DE REDACTARE

a. Faza 1 - Concept arhitectural și urbanistic

Se va explicita soluția propusă sub formă de scheme, schiţe, montaje foto, text etc,
urmărind și relația clădirii cu ansamblul din care face parte și cu alte elemente ale amplasamen-
tului.

Piesele obligatorii sunt:

• Plan de încadrare în zonă conform soluției de la proiectul de urbanism, scara


1:1000
• plan de situaţie, scara 1:500
• planurile tuturor nivelurilor cu zonificari funcţionale, scara 1:500
• 2 secțiuni caracteristice, scara 1:500
• perspective cu propunerea volumetrică şi integrarea acesteia in context

Aceste piese pot fi completate cu piese la alegere pentru cat mai buna explicare a con-
ceptului propus și a integrării volumului în context.
La această fază se va discuta și conceptul structural al proiectului.

b. Faza 2 - Detalierea volumetriei și a expresiei arhitecturale a obiectului

Se va detalia imaginea exterioară a ansamblului, cu o atenție față de compozitia


volumetrică, materiale și finisaje alese și amenajarea spațiilor exterioare.

Piesele obligatorii sunt:

• Plan de încadrare în zonă conform soluției de la proiectul de urbanism, scara


1:1000
• referinte arhitecturale
• plan de situaţie, scara 1:500

6
UNIVERSITATEA TEHNICĂ DIN CLUJ-NAPOCA
FACULTATEA DE ARHITECTURĂ ŞI URBANISM
Disciplina SINTEZE DE PROIECTARE 3
Anul universitar 2020- 2021
Anul V Semestrul 1

• planurile tuturor nivelurilor cu rezolvări funcţionale, scara 1:200 (planul parter va


include amenajarea spatiilor exterioare)
• 1 secțiune caracteristica, scara 1:200
• minim 2 fațade, scara 1:200
• minim 2 perspective aeriene cu propunerea volumetrică şi contextul propus
• minim 2 perspective de la nivelul ochiului cu propunerea volumetrică şi contextul
propus

Aceste piese pot fi completate cu piese la alegere (scheme, diagrame, crochiuri etc.)
pentru cât mai buna explicare a conceptului propus.
La această fază se vor discuta și soluțiile constructive ale proiectului.

c. Faza 3 - Scenografie interioară

Dincolo de configurația planimetrică și volumetrică a unui obiect de arhitectură, un rol


major în calitatea rezultatului final îl are calitatea spațiului interior, senzațiile pe care acesta le
oferă utilizatorilor, ambianțele propuse. În această fază se urmarește detalierea a două spații
interioare repezentative: sala de concerte (principalul element al clădirii), respectiv foyerul și
aparatul de primire a vizitatorilor.

Piesele obligatorii sunt:

• Pentru sala de concerte:


• plan etaj curent din care să reiasă relațiile sălii cu clădirea
• plan amenajare, scara 1:100
• o secțiunie caracteristică, scara 1:100
• perspective interioare cu ambianța propusă și indicarea materialelor.
• Pentru foyer:
• plan etaj curent din care să reiasă relațiile sălii cu clădirea
• plan amenajare pentru o zonă relevantă , scara 1:100 (pot fi incluse două
planuri în cazul configurațiilor spațiale pe doua niveluri)
• 2 secțiuni caracteristice, scara 1:100
• perspective interioare cu ambianta propusa si indicarea materialelor.

Aceste piese pot fi completate cu piese la alegere pentru cat mai buna explicare a con-
ceptului propus.

d. Predare finala - Faza de soluție arhitecturală completă cu detaliere


constructivă și soluție structurală
Se vor prezenta pe planşe paginate orizontal, toate piese necesare pentru a explica
proiectul la diferite niveluri de detaliu:

• Plan de încadrare în zonă conform soluției de la proiectul de urbanism, scara


1:1000

7
UNIVERSITATEA TEHNICĂ DIN CLUJ-NAPOCA
FACULTATEA DE ARHITECTURĂ ŞI URBANISM
Disciplina SINTEZE DE PROIECTARE 3
Anul universitar 2020- 2021
Anul V Semestrul 1

• plan de situaţie scara 1:500 cuprinzând vecinătăţile şi amenajarea spaţiului


urban
• planurile tuturor nivelurilor subterane şi supraterane ale clădirii, scara 1:200
(planul parter va cuprinde şi amenajările exterioare), cu identificarea elementelor
de structură

• 2 secţiuni caracteristice la scara 1:200, cu identificarea elementelor de structură


• toate faţadele, inclusiv faţadele clădirilor învecinate (dacă este cazul), scara
1:200
• perspective exterioare de ansamblu și de detaliu insistând pe ambianța clădirii și
vecinătăților propuse în raport cu spațiul public
• plan amenajare pentru o zonă relevantă , scara 1:100 (pot fi incluse două planuri
în cazul configurațiilor spațiale pe doua niveluri)
• Perspective care să surprindă scenografia spațiilor interioare principale (sala de
concerte și foyerul)
• detaliu de travee, care sa cuprindă și detalierea elementelor structurale, scara
1:20
• Schema axonometrică a structurii
• orice alte elemente considerate relevante in sustinerea solutiei propuse

Predarea unei faze de proiect se poate face doar prin predarea în prealabil a tuturor
fazelor anterioare.

6. METODA DE LUCRU / CALENDAR

Se va lucra în echipe de câte doi studenți, conform echipelor de la proiectul de


urbanism.
Pentru rezolvarea structurala corecta se va efectua numărul necesar de discuții
individuale dar minim 3 pe student.

Calendar
3 noiembrie - Lansarea Temei
17 noiembrie - Corectură obligatorie Faza 1
4 Decembrie - Corectură obligatorie Faza 2
18 Decembrie - Corectură obligatorie Faza 3
12-15 Ianuarie - Predare finală

8
UNIVERSITATEA TEHNICĂ DIN CLUJ-NAPOCA
FACULTATEA DE ARHITECTURĂ ŞI URBANISM
Disciplina SINTEZE DE PROIECTARE 3
Anul universitar 2020- 2021
Anul V Semestrul 1

7. CRITERII DE APRECIERE

În aprecierea soluțiilor vor fi luate in calcul urmatoarele criterii:

A. Satisfacerea necesităților funcționale arhitectural-urbanistice

A1. Criteriul funcțional

Se vor puncta scenariile de utilizare propuse, rezolvarea acceselor și traseelor din


punct de vedere urbanistic și arhitectural.
A2. Criteriul financiar

Se vor aprecia raționalitatea și sustenabilitatea soluției funcțional spațiale.


A3. Calitatea și claritatea reprezentării ideilor
Se vor aprecia lizibilitatea și expresivitatea generală a pieselor prezentate, respectiv
modul în care acestea reușesc să exprime calitățile proiectului.

B. Valoarea arhitectural-artistică adăugată

B1. Caracterul și atmosfera generală a intervenției

Se va puncta calitatea generala a interventiei, ambianta propusa, solutiile specifice


de design care sa puna in valoare particularitatile sitului.
B2. Criteriul arhitectural-istoric

Se va puncta integrarea proiectului în zona, modul de relaționare cu fondul


construit existent și modul în care sunt puse în valoare elementele valoroase
existente.
B3. Criteriul arhitectural-inovativ

Se va puncta modul in care expresia arhitecturala este adaptata la programul


propus si va fi apreciata inovarea spatiala.

8. BIBLIOGRAFIE

LITTLEFIELD David, "Metric Handbook - Planning and Design Data", Editura


Architectural Press, 3 rd Edition, 2008.
NEUFERT, ,,Manualul arhitectului’’, Ed. Alutus, Miercurea Ciuc, 2004.
VAIS Gheorghe, ,,Programe de arhitectură’’, Editura UTCN, Cluj-Napoca, 1998
Normativ de siguranță la foc a construcțiilor, Indicativ P118-99
Normativ privind proiectarea sălilor aglomerate cu vizitatori, Indicativ NP 006-96
Normativ pentru proiectarea, execuția și exploatarea parcajelor etajate pentru
autoturisme, Indicativ NP 24 - 98
Normativ privind proiectarea scărilor și rampelor la clădiri, Indicativ GP 089-03
9
UNIVERSITATEA TEHNICĂ DIN CLUJ-NAPOCA
FACULTATEA DE ARHITECTURĂ ŞI URBANISM
Disciplina SINTEZE DE PROIECTARE 3
Anul universitar 2020- 2021
Anul V Semestrul 1

Referințe online: Divisare, ArchDaily etc.

Întocmit: Asist. Dr. Arh. Mihai Racu


Sef disciplina: Conf. Dr. Arh. Vlad Rusu
Colectiv disciplina:
Conf. Dr. Arh. Gheorghe Vais, Conf. Dr. Arh. Vlad Rusu, SL. Dr. Arh. Dragos Dascălu, As. Dr. Arh.
Teodora Stanciu, As. Dr. Arh. Mihai Racu, As. Dr. Arh. Daniel Șerban, Arh. Florin Dascăl, Arh. Nicolae
Milășan, Arh. Luminita Veer, Conf. Dr. Ing. Petru Rus, SL. Dr. Ing. Radu Hulea, Dr. Ing. Ligia Lupan, SL Dr.
Ing. Imola Kirizsan

10

S-ar putea să vă placă și