CONCEPEREA ŞI PROMOVAREA PRODUSULUI TURISTIC

ITINERANT "Mănăstiri din Bucovina"

Elev
Turcu Dragoş Valentin
 Introducere

Când rosteşti Bucovina, gândul îţi zboară la meleagurile pline de o frumuseţe rară, la
,,dulcea Bucovină cu pomi roditori şi mândrii feciori,, la mănăstirile ridicate de voievozii vremii,
la cadrul secular al Slatioarei, la Obcinele domoale, la semetia Rarăului şi Pietrele Doamnei, la
Cetatea de Scaun şi la muzeele încărcate de istorie ale vremurilor de slavă ale acestor ţinuturi
pitoreşti.

Bucovina este una dintre zonele României care se deosebeşte printr-o cultură populară
impresionantă şi încă vie, materializată în arhitectură populară, port, meşteşuguri tradiţionale,
numeroase obiceiuri calendaristice şi obiceiuri din ciclul vieţii. Bucovina înseamnă o largă şi
preţioasă paletă de bogăţii naturale ce simulează potenţialul de creativitate, înseamnă frumuseţea
plaiurilor şi ospitalitatea gospodăriilor, diversitatea cinegetică adăpostită de patrimoniul forestier ce
acoperă peste 52% din acest minunat colţ al ţării.

Istoria acestui ţinut porneşte de pe timpul dacilor, însă la jumătatea secolului XVI-lea Bogdan
Voievod este recunoscut ,,întemeietor şi legiuitor al ţării,,. În 1775 devine parte a Imperiului
Austro-Ungar în a cărui componenţă rămâne până în 1918 când a avut loc Marea Unire. Numele de
Bucovina i-a rămas din perioada ocupaţiei Imperiului Austro-Ungar când i-a fost atribuită
denumirea de Ţara Fagilor.

Zona este presărată pe toată întinderea ei de mănăstiri şi biserici, cele cu o valoare deosebită
fiind construite în timpul domniilor voievozilor Ştefan cel Mare şi Petru Rareş, între sec. XV-XVI.
Aflate în patrimoniul UNESCO şi premiate cu Mărul de Aur în anul 1975 de către Uniunea
Internaţională a Jurnaliştilor şi Scriitorilor din Turism, mănăstirile cu fresce interioare şi exterioare-
Voroneţ, Humor, Moldoviţa, Suceviţa, Arbore, constituie principala atracţie turistică pentru această
zonă.

Prin Obcinele Bucovinei se defineşte o unitate geografică al cărui specific este dat de o
succesiune de culmi paralele, prelungi, puţin înalte, împădurite, separate de văi largi, de pajişti
întinse şi intens urbanizate.

La originea acestei denumiri geografice stă totuşi toponimul de obcină, frecvent folosit şi
astăzi de populaţia locală şi care prin generalizare geografică a fost extins ulterior în întreaga
regiune din N-E Carpaţilor Orientali.
Harta Bucovinei
 Capitolul I. Conceptul de produs turistic

1.1 . Elemente componente ale produsului turistic

Produsul turistic este o combinaţie în variante multiple a:

a. elementelor de atractivitate (resurse turistice naturale şi antropice) pe care le oferă o zonă
(destinaţie dată);
b. serviciilor specifice şi nespecifice (rezultat al acţiunii forţei de muncă asupra bazei
materiale generale şi specifice).
În sens restrâns, prin produs turistic se înţelege totalitatea bunurilor şi serviciilor oferite
turiştilor de către una sau mai multe întreprinderi turistice (agenţii de turism sau prestatori direcţi
– hotel, restaurant etc.).
Produsul turistic este deci o formă de comercializare a ofertei turistice. Elementele sale
componente (transport, cazare, alimentaţie, agrement, tratament balnear ş.a.) putându-se
comercializa sub forma de pachet turistic sau separat. Între componentele produsului turistic
există o relaţie de interdependenţă, fiecare dintre acestea având un rol important în crearea
satisfacţiei clienţilor.

1.2. Principalele caracteristici ale produselor turistice

Principalele caracteristici ale produselor turistice sunt:

a. sunt eterogene – rezultat al dependenţei serviciilor de dotările materiale şi persoana
prestatorului;
b. sunt complexe – rezultat al combinării în variante multiple a elementelor componente;
c. sunt nestocabile – elementele care le compun (exemplu: locurile din avion, zăpada,
nopţile de cazare etc.) nu pot fi stocate;
d. se produc pe măsură ce se manifestă consumul;
e. au caracter sezonier, cu excepţia reuniunilor, afacerilor şi, parţial, turismul de sfârşit de
săptămână sau cel balnear.
1.3. Etapele conceperii unui produs turistic
Conceperea unui produs turistic presupune parcurgerea următoarelor etape:
1. Culegerea informaţiilor despre:
- cerere: motivaţii de călătorie, venituri disponibile, timp liber, vârstă, categorie
socioprofesională, gusturi turistice etc.;
- oferta concurenţei: produsele turistice oferite, preţurile şi tarifele practicate etc.;
- analiza propriei oferte comparativ cu cea a concurenţei;
- componentele care vor fi incluse în propria ofertă: obiective turistice variate, baza materială
specifică şi serviciile oferite, posibilităţile de acces în diferite zone.
2. Selectarea obiectivelor turistice, serviciilor oferite şi unităţilor prestatoare în funcţie de
tipologia clientelei şi particularităţile cererii.
3. Combinarea (pornind de la rezultatele studierii cererii) şi asamblarea componentelor
produsului turistic (organizarea preliminară) – realizate cu mult înainte de exprimarea cererii - în
care touropreatorul alege: destinaţia, mijlocul de transport, unităţile de cazare, alimentaţia, alte
servicii incluse în pachet, dacă grupul va beneficia de asistenţa turistică realizată de către ghid pe
tot parcursul călătoriei etc.
4. Asigurarea serviciilor necesare pe tot parcursul călătoriei. Pentru aceasta agenţia de turism:
- încheie contracte, convenţii, minute cu prestatorii direcţi de servicii turistice;
- emite comenzile de rezervare.
În cazul produselor turistice de tip tour, această etapă presupune alegerea itinerariului şi
întocmirea programului turistic.
5. Determinarea (calculul) preţului produsului turistic:
- pornind de la costul serviciilor de transport, cazare, alimentaţie etc.
- de la celelalte elemente de calcul conform legii (comision, TVA, asigurări, contribuţia de
participare la fondul de dezvoltare şi promovare a turismului).
6. Promovarea produsului turistic:
- realizarea şi distribuirea broşurilor, pliantelor, afişelor turistice etc.;
- publicitate prin mass-media.
7. Lansarea produsului turistic pe piaţă – un şir de acţiuni prin care agenţia îşi face cunoscute
produsele pe plan local şi naţional.
1.4. Categorii de produse turistice oferite de o agenţie de turism şi
caracteristicile lor
Principalele categorii de produse turistice oferite de o agenţie de turism sunt:
- sejururi (pachete de vacanţă);
- circuite;
- croaziere;
- produse tematice (exemple: vânătoare sportivă, congrese etc.)
1. Sejururile – reprezintă un pachet de servicii oferit turiştilor pentru petrecerea vacanţei
într-o staţiune turistică. Acest tip de produs turistic presupune rămânerea în această staţiune.
Forme: - sejururi cu pensiune completă de tipul: a. formulei tradiţionale pentru hotelurile din
staţiunile turistice; 45 b. formulei moderne propusă de cluburile de turism care adaugă un
program de animaţie şi de sporturi. - sejururi comercializate în formula: demipensiune, cazare +
mic dejun sau doar simpla cazare.
2. Circuitele – sunt un produs turistic vândut de o agenţie de turism grupurilor
organizate sau turiştilor individuali care presupune vizitarea pe parcursul acestora a unor
obiective turistice, regiuni sau ţări. Alături de transport, pachetul de servicii poate include cazare
în formula pensiune completă, demipensiune, cazare + mic dejun. Cel mai utilizat mijloc de
transport este autocarul.
3. Croazierele – reprezintă un tur realizat cu vaporul care include un pachet de servicii
de vacanţă oferite de un hotel plutitor: transport, cazare, alimentaţie şi o multitudine de
posibilităţi de divertisment: baruri, restaurante, (servirea mesei 24 de ore din 24) sală de fitness,
cinema, cazinouri.
Paralel cu acestea s-au dezvoltat şi multe produse noi care oferă transport şi cazare
combinate cu servicii specializate pentru diferite grupuri:

 vacanţe sportive (sky, golf, pescuit);

 vacanţe cu sejururi de tratament pentru sănătate;
 călătorii de aventură; o incentive;
 pentru conferinţe etc. sau o formulele care asociază transportul cu anumite
prestaţii; exemplu: formulele “fly & drive” şi “fly & hotel”, care pe lângă
transport cu avionul oferă şi vouchere pentru hotel, care pot fi utilizate în mai
multe staţiuni turistice.
 Capitolul II. Produsul turistic de tip agroturism

2.1. Caracterizarea produsului de tip agroturism

Din 1990, în România a început sa se dezvolte  turismul rural (agroturismul). Nucleul

l-a constituit zona Moeciu – Bran.  Apoi, încetul cu încetul fenomenul s-a extins în toata tara. Pe
de o parte turistii au început sa prefere linistea si aerul nepoluat din mediul rural în locul
hotelurilor. Pe de alta parte, taranii sunt din ce în ce mai interesati de
aceasta noua  îndeletnicire – turismul rural. Turismul rural ofera turistilor straini posibilitatea de
a cunoaste direct traditiile poporului român, ospitalitatea acestuia si bucataria autentica din
fiecare zona. Frumusetea cadrului natural si monumentele istorice de valoare nationala
si internationala, creeaza premisele obtinerii unui important aport economic din sfera turismului
rural.

Dezvoltarea si promovarea turismului rural românesc este realizata de Asociatia

Nationala pentru Turism Rural, Ecologic si Cultural (ANTREC), organizatie non-
guvernamentala înfiintata în 1994, membra a Federatiei Europene de Turism Rural –
EUROGITES. ANTREC are 31 de filiale judetene, un numar de 2500 de membrii  si pensiuni
turistice si agroturistice în 770 de sate românesti.

            Satul românesc – prin specificul etnocultural si etnografic, prin originalitate si bogatia

resurselor proprii spatiului geografic aferent - reprezinta un produs turistic inedit pentru piata
nationala, dar mai ales pentru cea mondiala. Pe de alta parte, satul turistic românesc poate
contribui la descoperirea tarii noastre, ca posibila destinatie turistica, creând interesul fata de
România ca loc ce ofera o gama larga de experiente, de vacante de calitate si chiar oportunitati
de afaceri. 

           2.1.1. Motivatiile ce stau la baza practicǎrii agroturismului

Pornind de la caracteristicile mediului citadin, alǎturate conventiilor sociale specifice,

poate fi depistatǎ o serie de necesitǎti pe care orǎseanul le emite din ce în ce mai constant si tinde
sǎ le transforme în actiuni:

 Reîntoarcerea la naturǎ, motivatie valabilǎ pentru toate categoriile de varstǎ, sex,

profesie, statut social. Este rezultatul necesitǎtii de relaxare, sǎnǎtate, confort fizic si
spiritual;
 Cunoasterea si adeziunea temporarǎ la grupurile de apartenentǎ specificǎ zonelor
rurale, dintre care pot fi amintite: familia de tip patriarhal, comunitatea locativǎ, grupul
de muncǎ, grupul folcloric etc.;
 Cunoasterea, întelegerea si creativitatea sunt, de asemenea, motivatii care se pot realiza
cu succes în ambianta satului turistic. Contactul nemijlocit cu piese ale
 tezaurului istoriei nationale, ale folclorului, ocupatiilor traditionale si obiceiurilor
populare, transformǎ vacantele rustice într-un veritabil proces de asimilare a unor noi si
numeroase cunostinte;
  Motivatiile estetice ce decurg din nevoia de frumos, ordine, armonie, naturalete,
determinǎ majoritatea turistilor, care viziteazǎ satele respective, sǎ se considere
privilegiati pentru posibilitatea de a cunoaste locuri atât de frumoase si de pitoresti;
 Curiozitatea ce decurge din informatii asupra ospitalitǎtii populare, obiceiurilor
gastronomice, artizanatului si ritualurilor sǎtesti, determinǎ dorinta multor turisti de a
cunoaste la fata locului toate acestea;
 Odihna, cura de aer si fructe, consumul de alimente proaspete de care doresc sǎ
beneficieze cei care îsi îngrijesc sǎnǎtatea în vacantǎ;
 Sportul, vânǎtoarea, pescuitul sportiv, ascensiunile si drumetiile sunt motivatii care
capǎtǎ o notǎ autenticǎ, lǎsând loc suficient initiativei, imaginatiei si înclinatiilor
individuale.

        Satul românesc – prin specificul etnocultural si etnografic, prin originalitate sibogǎtia

resurselor proprii spatiului geografic aferent – poate sǎ se constituie ca un produs turistic inedit,
care sǎ satisfacǎ o gamǎ largǎ de motivatii în turismul organizat si pe cont propriu, intern si
international. Un numǎr mare de sate, recunoscute ca sate turistice, constituie destinatii pentru
turismul de sejur, turismul de cunoastere, balneoturismul etc.

            Cazarea turisticǎ în mediul rural cuprinde toate formele de primire, de la ferme la

hoteluri rurale sau camere de oaspeti, gestionate direct si personal de proprietari persoane fizice,
asociatii sau comunitǎti locale. Aceste spatii de cazare trebuie sǎ fie clasificate si înregistrate la
Registrul de Comert Judetean sau Orǎsenesc în functie de situatie.

            Agroturismul, ca formǎ a turismului rural, utilizeazǎ ca spatii de cazare si de servire a

mesei, fermele si pensiunile turistice rurale.

            2.1.2.  Principalele structuri de primire care se întâlnesc în zonele rurale din România

sunt urmǎtoarele:

 Satul de vacantǎ este un centru turistic compus din vile sau bungalouri destinate cazǎrii
individuale sau familiale si grupate în jurul unor spatii comune pentru masǎ, distractii si
sport. Preturile de sejur cuprind atât pensiunea cât si distractiile oferite. Primele sate de
vacantǎ au fost create în anul 1947 de cǎtre Touring Club de France si au intrat în
circuitul turistic începând cu anul 1965.
 Popasul turistic este un tip de hotel destinat în special turistilor în trecere si amenajat de-
a lungul unui mare traseu turistic sau în apropierea lui; are mai putin de 10 camere si un
restaurant cu specific gastronomic regional.
 Motelul. La origine termenul desemna un ansamblu de apartamente grupate în
bungalouri, izolate unele de altele sau aflate în acelasi corp de clǎdire, compuse dintr-o
camerǎ cu baie si un amplasament pentru masinǎ. Situate de-a lungul cǎilor rutiere,
motelurile permit automobilistilor sǎ aibǎ în permanentǎ masina la dispozitie. Motelurile
diferǎ de hoteluri prin aceea cǎ, în principiu, nu au personal la dispozitia clientului
-  autoservire – acesta închiriând apartamentul sau camera a carui cheie îi este data la
receptie imediat ce a sosit  si a plǎtit suma cerutǎ. Conceptia despre moteluri a evoluat
rapid, în prezent fiind definit astfel: constructie cu functie hotelierǎ – cazare, masǎ – de
capacitate micǎ sau mijlocie, amplasatǎ în general in afara localitǎtilor si în imediata
 apropiere a retelei rutiere si a dotǎrilor acesteia si destinatǎ sǎ ofere serviciile necesare, la
diferite grade de confort, îndeosebi pentru turistul automobilist.
 Hotelul rustic pavilionar este un tip de hotel turistic, situat în mediul rural, grupând o
serie de pavilioane rustice.
 Campingul este forma de turism care presupune cazarea în corturi sau rulote, utilizând,
pentru un sejur mai mult sau mai putin prelungit, un echipament adecvat. Dezvoltarea
crescândǎ a acestei forme de turism a impus introducerea unor reglementǎri privind
amenajarea terenurilor si compartimentul turistilor.
 Pensiunile turistice sunt structuri de primire turistice având capacitate de cazare de pânǎ
la 10 camere, totalizând maxim 30 de locuri în mediul rural, si pânǎ la 20 de camere în
mediul urban, functionând în locuintele cetǎtenilor sau în clǎdiri independente, care
asigurǎ în spatii special amenajate cazarea turistilor în conditii de pregǎtire si servire a
mesei.
 Ferma agroturisticǎ este o structurǎ de primire pentru gǎzduire si servire a mesei, cu
capacitate cuprinsǎ între 3 si 20 de camere, functionând în cadrul gospodǎriilor tǎrǎnesti
care asigurǎ alimentatia turistilor cu produse proaspete din surse proprii si locale.

2.2. Caracterizarea turistică a zonei Bucovina

2.2.1. Scurt istoric

Ţinutul Bucovinei se află în nordul Moldovei, una dintre cele trei provincii
istorice ale României, alături de Muntenia (Valahia), Transilvania (Siebenbuergen). Această
zonă a devenit în 1775 parte a Imperiului Austro-Habsburgic rămânând în componenţa
acestuia până în 1918. Numele de Bucovina dat provinciei a rămas din acea perioadă,
când i-a fost atribuit această denumire de “ ţara a fagilor “ (Buchenland).
 Slăbiciunea Porţii a permis Imperiului Austriac şi Rusiei să î-şi sporească aria de
influenţă şi să ia în posesie alte părţi ale Imperiului Otoman. Nordul Moldovei a fost
inclus în provincia Galizia, în 1849 a fost numită Ducat al Bucovinei, constituind până
în 1918 o provincie independentă a Austro-Ungariei, Bucovina de astăzi este constituită
din partea de sud a provinciei, în timp ce jumătatea de nord aparţine Ucrainei

Bucovina înglobează pagini de istorie, tradiţii şi obiceiuri străvechi, monumente

unice şi obiceiuri specifice, ctitorii medievale care atestă o permanenţă spirituală şi
istorică a acestor meleaguri.

Austria, în 1774, ocupă partea nordică a Moldovei, Bucovina. Din timpul

domniei austriece datează “ mozaicul etnic “ al regiunii.

Apogeul strălucirii acestor locuri a fost atins în vremea lui Ştefan cel Mare, când
s-au scris şi s-au păstrat manuscrise şi cărţi valoroase, s-au lucrat broderii, podoabe de
aur, ţesături, au funcţionat vestite şcoli. Caracteristica domniei lui au fost numeroasele
monumente de artă ridicate. Avea obiceiul de a construi câte o biserică sau mănăstire
după fiecare victorie, dintre ele detaşându-se Mănăstirea Putna. Urmaşii lui Ştefan cel
Mare au continuat opera acestuia. Au fost ridicate, refăcute sau numai împodobite cu
picturi exterioare binecunoscutele monumente de artă medievală de la Voroneţ, Mănăstirea
Humorului, Moldoviţa, Arbore, Probota

Construirea acestor monumente de artă, devenite azi obiective turistice de mare

atractivitate şi incluse în programe turistice internaţionale, s-a datorat în primul rând
domnilor moldoveni, însă a fost favorizată de un cadru natural extrem de variat şi bogat,
precum şi de existenţa unor oameni harnici şi talentaţi

Un moment cu profunde semnificaţii în istoria acestor locuri îl constituie intrarea

lui Mihai Viteazul (21 mai 1600) în cetatea de scaun a Sucevei, acţiune ce marca, pentru
prima dată, actul primei uniri a celor trei ţări româneşti.

Alături de alte zone ale ţării, Bucovina oferă o mărturie vie asupra vechimii,
continuităţii şi unităţii vieţii materiale şi spirituale româneşti.

2.3. Cadru natural

Întregul cadru natural al Bucovinei constituie un adevărat monument al naturii,

ce îndeamnă la odihnă şi drumeţie. Odihnitor, însă fără a fi monoton, armonios, şi
prietenesc, el dispune de o serie de obiective de mare interes turistic şi ştiinţific, unele
ocrotite de lege, altele prin bunul simţ al oricărui turist adevărat.

Proporţionalitatea, etajarea formelor naturale pe verticală, tipologia ecosistemelor,

armonia peisagistică a teritoriului justifică până la un punct, definirea lui ca sinteză a
geografiei pământului românesc. Cu excepţia caracterului concentric, toate acestea
reeditează principalele particularităţi ale cadrului natural al ţării.

Situarea geografică face ca în limitele acestui teritoriu să-şi dea întâlnire

elemente biomorfologice specifice centrului, estului şi nordului continentului european.

2.3.1 Relieful

Raportat la marile unităţi geografice ale ţării, teritoriul se suprapune parţial

Carpaţilor Orientali şi Podişului Sucevei. De la vest la est, relieful înregistrează o
scădere treptată în altitudine, tipurile de forme orientându-se în fâşii cu direcţia nord-sud
şi în general, paralele între ele.

În ansamblu, teritoriul cuprinde două importante unităţi de relief: regiunea

muntoasă, ce reprezintă 2/3 din suprafaţa totală şi regiunea de podiş, în proporţie de 1/3.

Regiunea muntoasă se include Carpaţilor Orientali. Este alcătuită din masive,

grupe de masive şi complexe de culmi, separate între ele prin culoare adânci şi arii
depresionare: masivele Suhard şi Căliman, Obcinele Bucovinei, masivele Giumalău-Rarău,
Munţii Stânişoarei, Depresiunea Dornelor, culoarul depresionar Vatra Dornei- Câmpulung
Moldovenesc- Gura Humorului.

Munţii care alcătuiesc masivul Suhard se desfăşoară sub forma unui triunghi
prelung, situat la vest de Bistriţa Aurie şi dominat de mai multe vârfuri care depăşesc
altitudinea de 1600 m: Omu (1931 m), Suhardu (1709 m), Ouşoru (1639 m). Vârfurile cele
mai înalte cunosc condiţiile mediului subalpin, cu consecinţe însemnate asupra tuturor
elementelor fizico-geografice.

Masivul Căliman este cel mai înalt şi cel mai impunător munte vulcanic (Vf.
Pietrosu- 2102 m) din ţara noastră şi oferă aspecte de relief aparte, constând din vârfuri
ascuţite, forme reziduale curioase, platouri structurale, câmpuri întinse de grohotişuri, cu
dispunere radiară faţă de conul vulcanic principal.

Obcinile Bucovinei reprezintă un sistem de culmi muntoase, paralele între

ele, orientate NV-SE pe direcţia generală a grupei nordice a Carpaţilor Orientali.

Obcina Mestecănişului se desfăşoară ca o culme prelungă cu altitudini din ce

în ce mai scăzute spre SE (Vf. Lucina- 1588 m, Vf. Mestecăniş- 1291 m, Popasul
Mestecăniş- 1086 m) şi cu profil transversal asimetric.

Obcina Feredeu, care începe din vest seria unităţilor muntoase alcătuite din
fliş poartă pe spinarea sa câteva „ cocoaşe “ , dintre care cea mai înaltă este vârful
Paşcanu (1479 m).
 Obcina Mare la est de valea largă a Moldoviţei, format din numeroase culmi
prelungi, care rar depăşesc 1200 m.

Sistemul de depresiuni din zona muntoasă constituie importante arii de

discontinuitate morfologică faţă de regiunile înconjurătoare înalte, caracterizându-se printr-
un relief neted (Depresiunea Dornelor) şi câmpuri de lunci şi terase desfăşurate în lungul
văilor (culoarul depresionar Câmpulung Moldovenesc- Gura Humorului; Culoarul
depresionar al Moldoviţei).

Regiunea de podiş este mai coborâtă în medie cu 200 m faţă de cele mai
estice culmi muntoase, fiind alcătuit din platouri structurale, versanţi cu microrelief de
alunecare, martori de eroziune şi denudaţie, văi asimetrice, depresiuni erozivo-
denudaţionale, culoare morfologice de vale. Compartiment al Podişului Moldovei, Podişul
Sucevei (460 m- denumit astfel după apa Sucevei, care îl străbate prin mijloc) a fost
studiat cu interes de mai mulţi geografi, printre care şi V. Bărcăuanu în lucrarea sa
Podişul Moldovei- natură, om, economie. El consideră că cele mai importante subunităţi
de relief din această regiune sunt:

Dealurile piemontane Marginea-Ciungi se întind la poalele Obcinelor spre est,

până în albia majoră a Sucevei. Este partea de podiş cea mai fragmentată şi cea mai
erodată, ca urmare a apropierii de munte şi a adâncirii reţelei hidrografice. Cota maximă
este în dealul Ciungi (692 m).

Depresiunea Rădăuţi este aşezată între râurile Suceava şi Suceviţa, în faţa

Obcinelor. Ea corespunde treptei celei mai coborâte a Podişului Sucevei, cu o altitudine
medie de 360 m.

Podişul Suceava-Fălticeni, subunitate înaltă a podişului Ssucevei, este de formă

asemănătoare cu masivul deluros Dragomirna, dar de dimensiuni mai mari. Se întinde
între culoarele văilor Moldova şi Suceava-Siret, are altitudine de 528 m.

Podişul Dragomirna este cea mai tipică parte a podişului Sucevei prin toate
caracteristicile geomorfologice proprii Podişului Moldovenesc: monoclin cu forme
structurale (cueste şi platforme), înălţimea medie 450 m, cota maximă este 528 m (Vf.
Teişoara). Este cuprins între culoarele văilor Suceava şi Siret.

Depresiunea Liteni este situată în NE Podişului Fălticeni, în bazinul superior al

Şomuzului Mare. Are o altitudine de 320 m; văi largi cu fund mlăştinos, cu alunecări de
teren şi forme structurale.

Câmpia piemontană Baia este situată în lungul văii extramontane a Moldovei.

Culoarul Văii Siretului are în ţinutul Sucevei 6-8 km lăţime, iar în zona de
confluenţă cu râul Suceava ia aspectul unei câmpii aluvionare intracolinare cu o lăţime
de peste 12 km. Cea mai înaltă dar şi cea mai fragmentată subunitate de relief o
constituie dealurile piemontane Marginea-Ciungi, în timp ce culoarul Văii Siretului,
Câmpia piemontană Baia, Depresiunea Rădăuţi reprezintă forme de relief neted, uneori
terasat şi cu altitudinile cele mai coborâte.

Analizând modul cum se îmbină componentele mediului, regiunea Bucovina se

caracterizează printr-un inedit indiscutabil: aici se desfăşoară unul dintre cele mai
spectaculoase sisteme de culmi muntoase paralele între ele (Obcinile Bucovinei); aici se
întâlnesc interesante sisteme ecosisteme depresionare, cu turbării şi ape subterane
mineralizate (Depresiunea Dornelor); aici se află cele mai pitoreşti depesiuni de contact
dintre unităţile muntoase şi cele deluroase (Depresiunea Rădăuţi, Cacica, Solca) (N. Pop,
1973).

2.3.2 Alcatuirea geologică

Arhitectura teritoriului are drept caracteristică de bază succesiunea de la vest la

est a patru zone structurale, dispuse astfel: zona vulcanică, zona cristalino-mezozoică,
zona flişului şi zona de platformă. Primele trei alcătuiesc regiunea muntoasă, iar ultima
formează unitatea de podiş.

În alcătuirea zonei cristalino-mezozoice intră şisturile cristaline bine

metamorfozate (gnaisuri , şisturi sericito-cloritoase, manganoase, cuarţite, calcare cristaline,
roci porfiroide).

Zona flişului, ocupată în mare parte de obcinele Bucovinei, este alcătuită din
pachete puternic cutate de gresii, marne, argile, conglomerate, şisturi.

Zona de platformă, situată în partea de est, este formată din drate

cvasiorizontale, la alcătuirea cărora participă roci în general moi: gresii, nisipuri,
pietrişuri, argile, depozite loessoide.

2.3.3 Clima

Clima este temperat-continentală, cu diferenţieri vizibile între regiunea muntoasă

şi cea de podiş în ceea ce priveşte caracteristicile topoclimatice

Acest climat este clar evidenţiat de temperaturile medii anuale, de temperaturile

extreme, amplitudinile termice. Temperaturile medii anuale, cuprinse între valori de sub
00 C pe munţii cei mai înalţi şi 6 0 C pe versantul estic al Obcinei Mari caracterizează
climatul montan. Climatului de podiş îi sunt specifice temperaturi medii anuale cuprinse
între 7-80 C. Temperatura minimă (-38,50 C) s-a înregistrat la Vatra Dornei (13 ianuarie
1950), iar temperatura maximă (38,80 C) a fost la Suceava (17 august 1952). Masele de
aer care vin dinspre vest î-şi pierd treptat din umezeală în timpul escaladării barierei
Carpaţilor Orientali, încât în partea de est ajung mai uscate, clima suferind un proces de
continentalizare. De asemenea, din partea estică primeşte influenţe climatice continentale
cu secete vara, cu geruri şi viscole iarna şi ploi reci, primăvara şi toamna.

Influenţa altitudinii reliefului se resimte pregnant în regimul precipitaţiilor

atmosferice, care se caracterizează printr-o scădere a cantităţii de la SV spre NE. Media
anuală variază între 1200-1400 mm/an. Precipitaţii scăzute sub formă de ploaie reprezintă
70-80%. Cele mai mici cantităţi de precipitaţii se înregistrează în luna februarie, iar cele
mai mari în lunile mai şi iunie, favorizând dezvoltarea vegetaţiei spontane şi a plantelor
de cultură.

Consecinţa efectivă a sistemului specific de circulaţie a maselor de aer pe

direcţia V-E, regimul vânturilor prezintă o serie de diferenţieri, condiţionate de dispunerea
treptelor de relief şi a culoarelor de vale. Astfel, în zona montană, direcţia dominantă a
vânturilor este impusă de orientarea formelor de relief şi a culoarelor de vale. Astfel în
zona montană, direcţia dominantă a vânturilor este impusă de orientarea formelor de
relief, iar în regiunea de podiş, vânturile predominante acţionează dinspre NV şi se
canalizează pe culoarele văilor Siret şi Suceava. (N. Pop).

2.3.4 Reteaua hidrologica

Reţeaua hidrografică este destul de deasă în zona de munte (1 km/km) şi se

răreşte treptat spre podiş (0,5km/km), unde se schimbă şi regimul hidrologic al râurilor.
Ea este reprezentată de râuri şi pâraie (principalele unităţi hidrografice), dar  şi de lacuri,
iazuri şi mlaştini. Ea deţine şi importante rezerve de ape subterane.

Datorită configuraţiei generale a reliefului, aproape toate râurile care drenează

teritoriul sunt tributare Siretului. Afluenţii principali sunt Suceava, Moldova şi Bistriţa şi
îşi au zonele de obârşie în munţi înalţi de la V la NV.

Bazinul propriu-zis al Siretului se rezumă la albia lui majoră şi la câţiva

afluenţi mici direcţi pe dreapta. Panta mică în acest sector face ca Siretul să aibă o
luncă largă, un curs foarte meandrat, iar în unele locuri chiar o dublare albiei minore.

Bistriţa cel mai important afluent al Siretului şi drenează partea de vest.

Izvorăşte de pe versantul nordic al munţilor Rodnei din unirea pârâurilor Bistricioara şi
Putreda. Afluenţii pe dreapta sunt Dorna, Neagra Şarului, iar pe stânga Ţibău, Cârlibaba

Moldova izvorăşte din Obcina Lucina şi are numeroşi afluenţi. Afluenţii de

dreapta sunt: Putna, Suha şi de stânga Moldoviţa, Humor.
 Suceava izvorăşte tot din Obcina Lucina, bazinul este asimetric, mai dezvoltat pe
dreapta. Cea mai mare parte a bazinului este în regiunea de munte, afluenţii cei mai
importanţi fiind Suceviţa, Putna, Pozen, Solca, Soloneţ.

Şomuzurile izvorăsc din, la sud de oraşul Suceava, fiind singurele râuri de podiş
pe toată lungimea cursului lor. Sunt două râuri gemene: Şomuzul Mic (30 km) şi
Şomuzul Mare (51 km).

În ceea ce priveşte apele stătătoare acestea sunt reprezentate doar de câteva

lacuri antropice.

Apele subterane se prezintă foarte diferenţiat în sensul că există regiuni cu roci

impermeabile, lipsite aproape total de ape subterane. Ele sunt cantonate în depozitele
unor structuri cristalino-mezozoice, de fliş, în depozite miocene şi mai ales în formaţiuni
sedimentare cuaternare. Bucovina deţine rezerve mari de ape minerale şi mineralizate,
renumite prin efectele lor terapeutice asupra unor afecţiuni ale organismului uman: ape
carbogazoase, izvoare sulfatate, sulfuroase, clorurate. Se remarcă Depresiunea Dornelor cu
circa 40 izvoare minerale (Şaru Dornei, Poiana Negri, Coşna).

2.3.5 Vegetatia si fauna

Pe un relief diferenţiat cu înălţimi ce depăşesc 1400 m în Obcine şi coboară

treptat spre est până la 300 m în Lunca Siretului, condiţionată şi de climă se poate vorbi
de zonarea vegetaţiei.

Pădurea de conifere corespunde cele mai întinse zone de vegetaţie din

Bucovina, şi coboară până la 1000 m. Astfel toată partea muntoasă se încadrează zonei
răşinoaselor în care se dezvoltă în amestec molidul (Picea excelsa) şi bradul (Abies alba),
iar la limita inferioară se adaugă şi fagul (Fagus silvestris).

În zona coniferelor se intercalează, ca asociaţie specifică, turbăriile acide cu

Sphagnum din Ţara Dornelor, cunoscute sub numele de tinoave.

Pădurea de foioase are o importanţă redusă datorită suprafeţei mici pe care o

ocupă. Se întâlneşte sub formă de petice numai în Podişul Sucevei. Cele mai întinse
făgete (Fagus silvatica) se întâlnesc în zonele Dragomirna , Dolheşti, Ilişeşti. Stejărişurile
amestecate (Quercus cu ulm, tei, alun) ocupă suprafeţe şi mai mici şi numai pe dealurile
din podişurile Dragomirna.

Intrazonal, în luncile Siretului, Sucevei şi Moldovei de la ieşirea din munte a

acestor râuri apare o vegetaţie de luncă, cu plante lemnoase (salcie, plop, arin) sau
ierboase (rogoz, pipirig).
 Diversitatea mare a condiţiilor fizico-geografice din Bucovina se reflectă şi la
nivelul faunei. Pădurea de conifere se remarcă prin bogăţia şi diversitatea speciilor cu
valoare cinegetică ridicată : ursul brun (Ursus arctos), râsul (Lynx lynx), jderul (Martes
martes) , mistreţul (Sus scrofa) răspândite în lunci şi zăvoaie.

Din lumea păsărilor trăieşte în jnepenişuri cocoşul de mesteacăn (Lyrurus tetrix)

specie declarată monument al naturii, aflată numai în nordul ţării, diverse specii de
acvile, vulturi şi bufniţe.

Apele de munte adăpostesc păstrăvi (Salmo trutta fario), lipani (Thymallus

thymallus), lostriţe (Salmo hucho), mrene (Barbus fluviatilus).

Unele specii au dispărut : boierul (dispărut în secolul XVI), capra ibex (dispărută
pe la mijlocul secolului XIX).

2.4. Principalele atracţii turistice

Originalitatea Bucovinei o formează locaşurile sfinte, alese drept locuri de veşnica

odihnă de domnitorii Moldovei, refugii ale credinţei, reprezentând în acelaşi timp autentice
opere de artă în care cunoscătorii au găsit o sinteză a inspiraţiei de origine bizantină cu
influenţa Renaşterii occidentale din secolele XV-lea şi al XVI-lea. Ele pot fi considerate şi
deţinătoarele multor relicve de artă (manuscrise cu miniaturi strălucite, giuvaeruri, piese de
îmbrăcăminte brodate, obiecte religioase de mare preţ aduse de la Muntele Athos) din
vremurile cele mai înfloritoare ale voievozilor moldoveni.

Aceste monumente au fost incluse de UNESCO printre capodoperele de artă ale

lumii şi de asemenea Federaţia Internaţională de Turism a Jurnaliştilor şi Scriitorilor (FIJET) le-
a decernat Premiul internaţional „Pomme d’ or” (1975). Demne de amintit sunt : Mănăstirea
Voroneţ (1488), Ctitoria lui Ştefan cel Mare, Biserica Arbore(1503)-hatmanul Luca Arbore,
Mănăstirea Humor (1530) , Ctitoria logofătului Teodor Bubuiog, Mănăstirea Moldoviţa (1532),
Ctitoria lui Petru Rareş, Mănăstirea Suceviţa, Ctitoria boierilor Movileşti. Acestea sunt singurele
biserici pictate, conservate ca atare, monumente de importanţă universală. Ele au fost
pictate în epoca lui Petru Rareş, la iniţiativa vărului său, Mitropolitul Grigore Roşca, la Şcoala
de pictori moldoveni ce luase fiinţă la Voroneţ. Frescele exterioare, „de o mirifică exuberanţă
cromatică” sunt comparate, ca valoare artistică cu picturile murale de la San Marco din
Veneţia. Voroneţul este cea mai valoroasă prin picturile sale monumentale, prin
amploarea şi efectul lor decorativ, fiind situată de istoricii de artă înaintea bisericilor din
Athos şi Pisa. Suceviţa, care prin fresce continua tradiţia lui Petru Rareş, încheie seria
marilor monumente din epoca formării şi apogeului stilului moldovenesc. Compoziţia
culorilor (albastru de Voroneţ , roşul de Humor, galbenul de Moldoviţa şi verdele de Suceviţa
– culorile de fond ale frescelor) a rămas încă necunoscută iar prospeţimea picturilor este
nealterat. Aceste mănăstiri prezintă scene unice prin compoziţia lor grafică scene care
descriu scene importante din religie sau care oglindesc momente din istoria Europei
(Cucerirea Constantinopolului la Humor, Geneza şi Judecata de apoi la Voroneţ, Scara
virtuţilor la Humor).

Opera artiştilor moldoveni anonimi este comparată cu operele lui Giotto,

Leonard da Vinci sau Michelangelo. Acesta a îndreptăţit pe George Vâlsan (1965) să afirme
că :”numai un popor de păstori munteni[…] a putut născoci o astfel de minune artistică,
socotită azi ca una dintre cele mai alese realizări artistice populare ale Europei.”

Alte mănăstiri vizitate şi apreciate de turişti sunt Mănăstirea Dragomirna (1609) a

lui Anastasie Crimca, Putna lui Ştefan cel Mare(1466) Slatina a lui Alexandru Lăpusneanu(1561)
Solca lui Ştefan Tomşa , Probota(1530), Raşca.

O alta forma de aşezări monahale o reprezintă schiturile, edificii de mici dimensiuni,

ce adăpostesc un număr redus de călugări, situate în poziţii greu accesibile în special în
zona de munte. Multe dintre ele prezintă atractivitate datorita literaturii populare care
circula pe baza lor, ca de exemplu Chilia lui Daniil Sihastru, a picturilor realizate şi a
unei vieţi monahale ascetice, caracterizată de post priveghere şi rugăciune.

Bisericile în Bucovina ca de altfel şi în Ţara Româneasca, se remarcă nu atât

prin dimensiuni cât mai ales prin unitatea compoziţiei, prin armonia intre dimensiuni,
influentele bizantine, precum şi prin pictura murală interioară sau exterioara. Ele au avut
un rol important după secolul al XV-lea atât pe plan cultural cât şi istoric. Multe dintre
ele sunt ctitorii voievodale şi în perioada lui Ştefan cel Mare au reprezentat tot atâtea
marcări ale războaielor şi victoriilor sale. Se impune biserica Bogdana, Ctitoria
Muşatinilor, şi Necropola Domnească, considerată cea mai veche construcţie medievală de
zid din Moldova.

La Suceava în cadrul celor câteva zeci de biserici se remarcă bisericile Mirăuţi, Sfântu
Gheorghe, Sfântul Dumitru, Zamca.

Bucovina cuprinde „ un sobor de locaşuri sfinte”, dovezi ale evlaviei românilor căci toate au
fost întemeiate de voievozi, preoţi, negustori, sau răzeşi români. Primul care a cercetat numărul
mănăstirilor şi schiturilor în Bucovina a fost Aaron Pumnul, conform Fondului Religionar din
Bucovina (1865). El a ajuns la concluzia că în acest ţinut şi-ar duce existenţa 23 de mănăstiri
şi schituri.

Bucovina înseamnă pentru fiecare turist în parte o experienţă extraordinară şi în acelaşi

timp o călătorie obositoare, care se recomandă a fi făcută în timp. Acest circuit nu poate
începe decât din oraşul Suceava.
Oraşul Suceava, oraş reşedinţă de judeţ este un oraş vechi, mândru de trecutul său. „Această
bătrâna cetate de scaun, după ce a cunoscut strălucirea, a ajuns un fel de târg de interes
mai mult local care păstrează din trecut numai bisericile şi ruinele cetăţii.” Astfel caracteriza
Enciclopedia României din 1938, oraşul Suceava, devenit astăzi un important centru
turistic şi recunoscut datorită obiectivelor sale de mare atractivitate turistică, dar şi datorită
binecunoscutei ospitalităţi bucovinene.

Cel mai însemnat edificiu religios, vizitat de numeroşi turişti români şi străini este
Mănăstirea Sfântul Ioan cel Nou, unde se găsesc moaştele Sfântului Ioan cel Nou de la
Suceava aduse de la Biserica de la Mirăuţi. Hramul bisericii este „Sfântul Gheorghe” (23
aprilie), dar sărbătoarea propriu-zisă care atrage mii de turişti, este scoaterea sfintelor
moaşte pe 24 iunie. Mănăstirea se află chiar în centrul oraşului. Zidirea ei a durat opt
ani fiind începută în 1514 de către fiul lui Ştefan cel Mare, Bogdan al III-lea cel Orb
şi terminată de Ştefăniţă, (1522).

Clădirea este impunătoare, repetând cu mici deosebiri forma şi stilul bisericii lui Ştefan
cel Mare de la Mănăstirea Neamţ. Nu lipsesc decorul policrom, realizat prin cărămizi şi
discuri smălţuite, însă apar şi decorul prin frescă. Deşi podoaba picturală a exteriorului
(realizată în 1534) s-au păstrat urme doar pe peretele sudic. În schimb, în interior se
păstrează pictura originală, care actualmente se află în lucrări de restaurare. Sunt
remarcabile frescele din altar şi naos, care au fost curăţate fără a fi refăcute. Deosebit de
valoros este tabloul votiv şi în special portretul lui Ştefăniţă Vodă. Picturile din pronaos şi
din pridvor sunt mai puţin valoroase, suferind de pe urma spălării şi fiind pe alocuri
repictate.

În interiorul bisericii se află racla moaştelor Sfântului Ioan cel Nou, împodobită cu 12
plăci de argint gravate, aşezate pe lemn de chiparos din secolul al XV-lea. Gravurile
înfăţişează, ca şi frescele mai noi din pridvor, scene din viaţa Sfântului Ioan cel Nou.

În Spatele parcului central al oraşului, înconjurată doar de construcţii noi, se află Biserica
Învierii, zidită în 1551, de Elena Rareş. Ea este o copie a bisericilor orăşeneşti cu plan
mixt din epoca lui Ştefan cel Mare, (Sfântul Ioan din Piatra Neamţ). Are însa o formă
mai greoaie şi este realizată cu materiale inferioare.

Tot în centrul oraşului, chiar pe locul unde s-au aflat curţile domneşti din Suceava, se
află Biserica Domniţelor cu hramul Sfântul Ioan Botezătorul (7 ianuarie). Ea a fost zidită
în 1643 de Vasile Lupu ca paraclis a palatului domnesc. Construcţia are proporţii mici,
dar armonioase fiind încoronată de o turlă zveltă. Ea este ridicată pe un plan simplu,
dreptunghiular, interiorul este tratat unitar, împărţirea tradiţionala în pronaos, naos şi altar,
fiind mai mult simbolică. Clopotniţa, lipită pe partea nordică, dăunează aspectului general
al monumentului.
Mai spre vest nu departe de locul Curţii Domneşti se afla Ctitoria lui Petru Rareş,
Biserica Sfântul Dimitrie (26 octombrie ziua în care se sărbătoreşte hramul). Construcţia
a durat doi ani (1534-1536), o prima clădire dărâmându-se din motive necunoscute. Are
un plan triconic şi seamănă cu o alta clădire a lui Petru Rareş, Moldoviţa, doar că la
Suceava pridvorul este închis. Biserica are o construcţie monumentală: 36 metri lungime şi
16 metri lăţime. Faţadele au fost acoperite în întregime cu fresce dar nu s-au păstrat decât
parţial pe turlă. Momentan se afla în lucrări de restaurare în ceea ce priveşte pictura
interioară. Catapeteasma a fost lucrată în foiţă de aur. În partea de răsărit a bisericii se
află un masiv turn de clopotniţa. El a fost construit în 1561 de Alexandru Lăpuşneanu şi
înălţat cu un etaj în secolul al XIX-lea, când a fost folosit ca foişor de foc. Acum se află
şi el într-un program naţional de restaurare iniţiat de Ministerul Culturii şi Cultelor.

Pe o străduţa care se îndreaptă din centrul oraşului spre Cetate se află Biserica Mirăuţi,
numită astfel fiindcă aici erau unşi „mireuţi” voievozii Moldovei. Prima construcţie a fost
ridicată probabil în secolul al XIV-lea de Petru Muşat, biserica existând în 1401, când s-
au adus la Suceava moaştele Sfântului Ioan cel Nou. Ea a fost reconstruită în totalitate în
secolul al XVII-lea, iar la sfârşitul secolului al XIX-lea ea a fost restaurată de K.A.
Romstorfer.

Mănăstirea-cetate Zamca se situează în zona armenească a oraşului dincolo de piaţa

comerciala a oraşului. Construcţiile actuale datează de la începutul secolului al XVII-lea , o
inscripţie pe turnul intrării indicând anul 1606. Biserica ridicată pe plan dreptunghiular se
află în mijlocul unor incinte de forma unui patrulater neregulat . Zidurile sunt întărite cu
contraforturi spre exterior şi interior, dar nu au turnuri la colţuri. Pe latura răsăriteană se
află turnul intrării, iar pe cea apuseană o construcţie combinată ingenios cu rol dublu:
turn de apărare şi paraclis.

Părăsind oraşul prin cartierul Iţcani şi urmând drumul E 85, orice turist îşi poate
desfăşura periplul spre obiectivele turistice din Bucovina. După trecerea pasarelei peste
calea ferată, la dreapta se desprinde o şosea asfaltată care conduce la Mănăstirea
Dragomirna.

1. Mănăstirea Dragomirna

Situata la 10 kilometri de Suceava, în comuna Mitocu Dragomirnei, acest

complex mănăstiresc reprezintă, după Putna, unul dintre locurile cele mai vizitate de către
turiştii din ţară şi străinătate. Acest statut se datorează nu numai faptul că reprezintă una
dintre creaţiile arhitecturale româneşti dintre cele mai importante din Moldova, cu o mare
bogăţie de elemente înnoitoare, dar şi faptului că adăposteşte un muzeu, un adevărat tezaur
de valori din diverse ramuri de activitate artistică.
 Ctitorii complexului au fost cărturarul Anastasie Crimca împreună cu fraţii Stroici.
Ridicarea complexului Dragomirna s-a făcut în etape. În 1602 s-a ridicat bisericuţa care
se afla în afara zidurilor ce înconjoară mănăstirea, iar în 1609 se înalţă mănăstirea
propriu-zisă. Ulterior, în 1627, la porunca domnitorului Miron Barnovski se ridică ziduri,
cu tunuri şi contraforţi, care dau înfăţişarea unei impresionante cetăţi medievale.

Ctitoria este impresionantă prin dimensiunile neobişnuite (mai ales prin înălţimea
sa care atinge 42 de metri faţă de lăţimea de 9,60 m) şi originală prin bogatul decor de
piatră. Dacă tendinţa de înălţare manifestată în secolele anterioare a atins aici punctul
maxim, socotit de unii excesiv, noul decor al faţadelor prin prelucrarea artistică a pietrei
va fi un punct de plecare pentru arhitectura Moldovei şi va fi dezvoltat la alte
monumente ale secolului al XVII-lea (biserica Trei Ierarhi de la Iaşi). Interiorul bisericii
surprinde ca şi exteriorul prin monumentalitate, dar mai ales prin bogata reţea de nervuri
de piatră profilată. De remarcat, de asemenea că începând de la pridvor , pardoseala se
înalţă progresiv cu fiecare încăpere până la altar, contribuind alături de gradarea care o dau
bolţile, la realizarea unei dinamici spaţiale excepţionale. Pictura, realizată de meşteri locali,
nu se mai păstrează decât în naos şi altar. Catapeteasma, sculptată în lemn şi aurită
provine de la Biserica din Solca. În pridvorul bisericii se află mai multe pietre de
mormânt, printre care şi cea a lui Anastasie Crimca. Remarcabilă este şi trapeza mănăstirii,
situată lângă turnul intrării, pe care specialiştii o consideră ca fiind una din realizările de
frunte ale complexului Dragomirna.

De mare interes pentru turişti este muzeul de artă feudală organizată în incinta mănăstirii.
El deţine o serie de piese de mare valoare din secolele al XV-lea şi al XVI-lea, care au
aparţinut mănăstirii Voroneţ: acoperăminte de vase liturgice (secolul al XVI-lea), un
evangheliar ferecat (1557), o cruce din lemn de abanos, cu motive sculpturale (1542),
numeroase manuscrise cu miniaturi de o înaltă măiestrie artistică. Pe lângă manuscrise
muzeul mai conţine şi alte piese de mare valoare: broderii, ferecături în aur şi argint,
obiecte sculptate în lemn, veşminte cu fir de aur, argint şi mătase.

2. Mănăstirea Suceviţa

A fost ridicată într-un cadru pitoresc (la 19 kilometri din Rădăuţi), cel mai fortificat
complex mănăstiresc din Moldova, ce are hramul „Învierea Domnului” (hram ce variază de la
an la an). Construita la sfârşitul secolului al XVI-lea, incinta mănăstirii (cu laturile de circa
100 metri, cu ziduri groase de 3 metri şi înalte de 6 metri, flancate de 5 turnuri puternice).
Avea menirea de a adăposti familia Movileştilor şi fabuloasele lor averi. Biserica mănăstirii este
ultima ctitorie domnească ce îmbracă haina somptuoasă a acestei maniere decorative
apărută în vremea primei domnii a lui Petru Rareş. În acelaşi timp, zidul de cetate care
înconjoară mănăstirea este, alături de cel al Dragomirnei, cel mai bine păstrat din vechea
arhitectură moldovenească şi cel mai impresionant ca înfăţişare.

Dacă în ceea ce priveşte arhitectura, biserica mănăstirii a încheiat perioada de strălucire a

stilului moldovenesc de la sfârşitul secolului al XVI-lea, pictura sa interioară şi exterioară
marchează din punctul de vedere al realizării artistice, un început de declin. Pictura
exterioară de la Suceviţa încheie seria bisericilor moldoveneşti unice în lume prin frescele
care le acoperă în întregime pereţii. Pictura impresionează pe privitor prin mărimea
ansamblului şi prin armonia şi strălucirea coloritului, dominat de verde. Cel mai valoros
ansamblu al picturii exterioare este „ Scara virtuţilor”.

Lângă incinta mănăstirii, lângă cimitirul satului se află un alt monument istoric, o biserică de
piatră şi un turn-clopotniţă, cu hramul „Schimbarea la faţă (6 august).

În clădirile mănăstirii situate pe latura de est a fost amenajat în fosta trapeză de la etaj
un mic muzeu ce cuprinde valoroase obiecte de artă religioasă, remarcabile fiind broderiile.
Două acoperăminte de morminte sunt nu numai obiecte de artă, dar şi documente istorice,
păstrându-se astfel chipul fraţilor Movilă. Tot în muzeu se păstrează capsula de argint aurit
cu părul Elisabetei, soţia lui Ieremia Movilă.

3. Mănăstirea Moldoviţa

Se află la 32 kilometri distanţă de la Suceviţa, urmând DN17 A, peste pasul Cuimârna,

după numeroase serpentine.

Aceasta mănăstire, cu hramul „Buna Vestire” (25 martie) a fost ridicată în 1532 din
iniţiativa şi cheltuiala lui Petru Rareş. În jurul bisericii a fost înălţată o adevărată cetate de
formă pătrată, cu ziduri puternice. Ele se mai păstrează încă cu excepţia aceluia sudic, unde
au apărut construcţii recente. Biserica este acoperită cu strălucita podoabă a frescelor care îi
dau o valoare inestimabilă, situând-o printre cele mai importante monumente de artă
românească veche.

Pictura Moldoviţei, realizată cronologic între cea de la Humor şi cea de la Voroneţ, se

impune prin monumentalitate, prin forţa expresiva a desenului, prin calda armonie
cromatică, de asemenea prin claritatea programului iconografic. Dominanta gamei cromatice
este, în cazul Moldoviţei, galbenul auriu cu reflexe solare de un fast subtil şi o distinsă
eleganţă. Alături de Voroneţ, Suceviţa, Arbore şi Humor ,Moldoviţa face parte din salba
de monumente de notorietate universală pentru ceea ce specialiştii numesc „ genul picturii
exterioare medievale din Moldova”.

În afară de biserică, în incinta mănăstirii se păstrează în colţul dinspre nord-vest încă o

construcţie veche, una din puţinele clădiri de locuit rămase de la începutul secolului al XVII-
lea, clisarniţa. Ea a fost folosită de-a lungul anilor ca locuinţă domnească sau episcopală, dar
avea multe încăperi destinate păstrării tezaurului mănăstiresc. După restaurarea dintre 1955-
1957, aici a fost instalat, în încăperile de la pastor, micul muzeu al Moldoviţei.

În muzeul mănăstirii, turistul are ocazia să vadă o serie de obiecte sculptate în lemn,
adevărate capodopere. Cel mai valoros este jilţul domnesc, ornamentat cu sculpturi. Interesant
este că pomelnicul mănăstirii care cuprinde pe toţi donatorii, începând cu Alexandru cel Bun.
Vase, candele, broderii, icoane de multe sute de ani stau alături de cel mai onorat si
contemporan „odor”-„Mărul de aur”- distincţie atribuită de Federaţia Internaţională a Ziariştilor
şi Scriitorilor de Turism ca legitimă recunoaştere a valorii fără egal a monumentelor de
artă medievală din această parte de ţară.

De la Suceviţa, turistul poate ajunge şi la Solca, unde Ştefan al II-lea Tomşa a construit
o biserică de piatră cu hramul „Sf. Apostoli Petru şi Pavel” (29 iunie), dar care are o
structură masivă, greoaie. Deşi Solca se ajunge uşor pe un drum local în comuna Arbore,
situat la 6 kilometri spre est.

Biserica, cu hramul „Tăierea capului Sf. Ioan Botezătorul” (29 august) a fost construită în
1503, în pronaos aflându-se mormântul ctitorului Luca Arbore, portar al Sucevei. Pictura
din interior nu a putut fi datată precis din cauza degradărilor şi repictărilor. În schimb, pictura
exterioară se păstrează încă bine pe pereţii de sud şi vest, remarcându-se scenele „Rugul
lui Moise”, „Judecata de Apoi”.

Din vatra Moldoviţei, turistul poate vizita Gura Humorului, urmând din Vama drumul
E576. Oraşul Gura Humorului se recomandă ca baza de plecare spre cele doua obiective
turistice renumite din apropiere: Mănăstirea Humor (la 6 kilometri de oraş, în partea de
nord-vest) şi Mănăstirea Voroneţ (la 5 kilometri de oraş în partea sudică).

4. Mănăstirea Humorului

A fost construită în 1530 de marele logofăt Toader Bubuiog. Utilizând cu o

înaltă pricepere elementele caracteristice stilului moldovenesc, constructorul a dat zidirii sale
individualitate şi originalitate, prin introducerea unor elemente noi. Astfel, apare aici pentru
prima data pridvorul deschis, care dă intrării mai multă eleganţă şi luminozitate, precum şi
o încăpere specială pentru păstrarea obiectelor de preţ (clisarniţa). Biserica Mănăstirii Humor,
cu hramul „Adormirea Maicii Domnului” (15 august) se număra printre cele cinci ctitorii,
împodobite în interior şi exterior, cu fresce bizantine. Fresca exterioară, pictată de Toma
Zugravul în 1531, în care domină roşul, deschide şirul celorlalte biserici cu pictură
exterioară. Principalele teme iconografice sunt: Acatistul Bunei Vestiri (în sud), Arborele
lui Iesei (faţada nordică), judecata de Apoi (în vest) . Temele picturii sunt în general
aceleaşi ca la Suceviţa, dar cu deosebiri în aşezare şi mai reduse ca număr.
În interior, o deosebită importanţă estetică, dar mai ales istorico-documentară o prezintă
cele doua tablouri votive.

5. Mănăstirea Voroneţ

A fost înălţată doar în câteva luni (26 mai-14 septembrie 1488) la porunca lui Ştefan cel
Mare şi face parte din grupul primelor ctitorii, de mici proporţii, la care începe să se
definească stilul moldovenesc. Biserica, ce poartă hramul „Sf Mare Mucenic Gheorghe” (23
aprilie) a fost pictată în cea mai mare parte încă din timpul lui Ştefan cel Mare, această
pictură păstrându-se şi astăzi mai ales în altar şi naos. Urmând modele mai vechi de
iconografie, pictorul Voroneţului a realizat un ansamblu sobru , dar plin de măreţie, cu un
vădit caracter monumental şi în care numărul scenelor şi personajelor este redus la
esenţial („Durerea crucii”, „Cina cea de taină”).

Pictura exterioară a Voroneţului este socotită drept cel mai reuşit ansamblu al artei feudale
moldoveneşti. Cea mai amplă, cea mai dramatică şi în acelaşi timp cea mai reuşită
compoziţie din frescele exterioare ale tuturor bisericilor din nordul Moldovei este „Judecata
de Apoi”, care ocupă în întregime peretele de vest. Din acest punct de vedere, Mănăstirea
Voroneţ este socotită „ Capela Sixtină a Orientului”. O altă particularitate este folosirea
unui albastru de o tonalitate deosebită, „ aşa numitul albastru de Voroneţ”, considerat de
specialişti unic în lume şi comparat cu roşul lui Rubens sau cu verdele lui Veronese. Un
alt punct de interes este mormântul lui Daniil Sihastrul din pronaos.

În acelaşi an Ştefan cel Mare înalţă şi biserica din satul Şcheia, asemănătoare cu cea de
la Pătrăuţi.

O altă concentrare de mănăstiri, dar nu de importanţa celor din nord, se află în sudul
judeţului Suceava, în împrejurimile oraşului Fălticeni.

Drumul E85 urmăreşte cumpăna de ape dintre Şomuzu Mare şi Şomuzu Mic. Nu departe
de şosea, în nordul comunei Moara se află un interesant monument istoric, mănăstirea
armenească Hagigadar (1512).

La kilometrul 424 se desfac două drumuri, unul dintre ele ducând spre Bosanci. El
întâlneşte drumul DJ 208 modernizat, care oferă posibilitatea vizitării bisericii de la
Reuseni. Această biserică cu hramul „Tăierea capului Sfântului Ioan Botezătorul” a fost
înălţată de Ştefan cel Mare în 1503, în amintirea tatălui său Bogdan II. Biserica face
parte din categoria construcţiilor cu plan dreptunghiular, dar cu mici abside înscrise în
grosimea zidului (tip mixt întâlnit în zona Neamţului).

Următoarea oprire a turistului poate fi făcută la Dolheştii Mari, la o distanţă de 17

kilometri de Fălticeni. Aici se păstrează o biserică zidită în timpul lui Ştefan cel Mare
(1481), ctitorie boierească a familiei Sendrea. Ea este construită în întregime din bolovani
de râu, planul ei simplu amintind de biserica de la Rădăuţi. Ceea ce sare în ochii turiştilor
sunt resturile de frescă de pe pereţii pronaosului şi chenarele de piatră ale ferestrelor rău
conservate.

La 6 kilometri de Dolhasca spre sud se află pe un deal Mănăstirea Probota, unul din
vechile aşezăminte monahale moldoveneşti ce s-a numit la început „ Sfântul Nicolae din
Poiana Siretului”. Ea este o ctitorie din 1530 a lui Petru Rareş , devenind una dintre cele
mai însemnate necropole domneşti. A fost prima biserică nouă cu exteriorul în întregime pictat.
Actualmente din frescele exterioare nu se mai păstrează decât mici urme. În schimb, din
pictura interioară (1532) se păstrează mai multe ansambluri deosebit de valoroase, restaurate
recent de o echipă mixtă româno-japoneză. În pridvor poate fi remarcată „Judecata de
Apoi”, cea mai veche ilustrare moldovenească a acestei teme.

În incinta mănăstirii, în colţul nord-vestic a fost înălţată o dată cu zidurile cetăţii o casă
domnească. Este o construcţie cu etaj, de mici dimensiuni, cu şase încăperi. Peste aceasta
se înalţă un turn-clopotniţă, în care s-a organizat un mic muzeu arheologic şi de artă
feudală. Mănăstirea Probota rămâne testamentul epocii culturale a lui Petru Rareş, culmea
arhitecturii feudale din Moldova.

La 18 kilometri de Fălticeni, urmând şoseaua Falticeni-Vadu Moldovei-Praxia-Bogdăneşti se

află Mănăstirea Râşca, ctitorie tot a lui Petru Rareş. Reparaţiile făcute de-a lungul anilor au
schimbat mult din înfăţişarea originală a acestei construcţii şi au distrus frescele bogate în
aur care o împodobeau în interior. Se mai păstrează portretul familiei domnitorului şi două
valoroase icoane din secolul al XV-lea Într-o cameră din clopotniţă a stat închis şase luni
istoricul Mihail Kogălniceanu. Hramul clopotniţei este „Sfântul Ierarh Nicolae”, iar
paraclisierul are ca patron spiritual pe Sfântul Gheorghe (23 aprilie)

La 8 kilometri de Fălticeni se află cel mai vechi oraş şi prima capitală a Moldovei, Baia,
unde se mai păstrează ruinele bisericii gotice din 1415, construită de Alexandru cel Bun,
singura construcţie catolică rămasă în Moldova. În afara acestor ruine se mai poate vizita
Biserica Albă, ctitorie a lui Ştefan ridicată în amintirea marii sale victorii asupra armatelor lui
Matei Corvin. Ultima ctitorie domnească de la Baia este Biserica Adormirii ridicată în
1532 de Petru Rareş.

Pe valea Suhei Mici, turistul poate vizita şi ctitoria voievodului Alexandru Lăpuşneanu
din 1561, Mănăstirea Slatina. Locaşul are aceeaşi semnificaţie ca Putna pentru Ştefan cel
Mare sau Probota pentru Petru Rareş, remarcându-se printr-o înaltă valoare, somptuozitate şi
rafinament. Biserica este înconjurată cu ziduri groase de piatră, metereze şi drumuri de
strajă. În interiorul incintei, între biserică şi zidul dinspre sud, se află casa domnească, o
construcţie simplă. Această mănăstire, trebuia s ă slujească familiei domneşti nu numai ca
gropniţă , ci şi ca loc de refugiu în caz de primejdie. Pictura originală din interior a fost
acoperită în secolul al XIX-lea cu o pictură în ulei, fără valoare artistică.

Expresia artistica a dreptei noastre credinţe, a rafinamentului şi gustului pentru frumos a

neamului românesc, toate aceste mănăstiri îndeamnă la reculegere şi încântă inima şi
mintea privitorului ce ajunge în Bucovina din toate colţurile lumii.

6.Mănăstirea Putna

Este primul monument pe care Ştefan cel Mare l-a zidit în perioada de început
a domniei sale. Construcţia a început în 1466, s-a terminat în 1469, şi a fost inaugurată în
1470. La 15 martie 1484 Letopiseţul de la Putna notează arderea mănăstirii” cu desăvârşire” ,
însă este refăcută imediat. Clădirile aflate astăzi în incinta mănăstirii au fost construite între
1854-1856. Cel care a făcut ultima reparaţie (1902) a fost arhitectul austriac Romstorfer, care-i
imprimă aspectul natural cu acoperişul de ţiglă smălţuită, cu faţadele decorate în maniera
secolelor al XVII-lea – al XIX-lea şi cu turla împodobită cu elemente baroce. În interior
nu se mai păstrează pictura din secolul al XV-lea. Au rămas din acea epocă doar
canaturile uşii dintre pronaos şi gropniţă. Biserica cu hramul „ Intrarea Maicii Domnului
în Biserică”, (21 noiembrie) a fost una dintre marile necropole domneşti ale Moldovei, în
ea fiind înmormântaţi Ştefan cel Mare, Maria Voichiţa, Maria de Mangop, Bogdan cel Orb,
Ştefăniţă-Vodă.

Chiar de la înfiinţarea sa, Mănăstirea Putna a primit numeroase danii, Ştefan cel Mare
arătându-se deosebit de darnic cu aceasta ctitorie a sa. În 1503, domeniul Putnei cuprindea
nu mai puţin de 30 de sate (25 provenite din danie domnească), mănăstiri anexe, vii. În
acelaşi timp Putna a devenit ea însăşi factor cultural după tradiţia medievală, cu şcoala de
caligrafi şi miniaturişti, ateliere de broderii. Prin darurile domnilor şi boierilor, Putna a ajuns
să deţină un mare şi valoros tezaur de artă medievală. În afară de unele piese păstrate la
Muzeul de Artă a României şi în Biblioteca Academiei, tot ce a mai rămas din tezaurul
Putnei este depus astăzi în muzeul mănăstirii, socotit de specialişti ca unul dintre cele mai
bogate muzee de artă religioasă medievală din lume. El este amenajat în clădirea de pe
latura nordică a incintei. Portretul muzeului prezintă piese găsite cu ocazia cercetărilor
arheologice şi a lucrărilor de restaurare, precum şi manuscrise valoroase şi documente
medievale autentice. La etaj, sunt expuse exemplare reprezentative pentru arta
moldovenească (XV-XVI). Din numeroase broderii expuse în muzeu, se pot menţiona
patrafirul din 1469, broderie executată cu fir de mătase, aur şi argint; acoperământul de pe
mormântul Mariei de Mangop (cel mai vechi portret brodat din arta moldovenească 1477),
epitrahilul cu portretul lui Ştefan cel Mare cu fiul său (1480-1496), epitaful din 1420,
patrafirul din 1504, care dovedesc că atelierul de la Putna atinge punctul culminant al dezvoltării
sale artistice. Din colecţii de argintărie se remarcă cadelniţa din 1470, cele doua evantaie
liturgice, executate în 1497 în filigramă de argint aurit şi mai ales Tetraevanghelarul de la
Humor (1487). Din valoroasele manuscrise medievale, adevărate opere de artă, Biblioteca
mănăstirii păstrează nouă exemplare ce aparţin epocii lui Ştefan cel Mare.

O vizită la Mănăstirea Putna înseamnă o incursiune pe viu în trecutul glorios al Moldovei, nu

numai în cel politico-militar, ci şi cel spiritual.

7. Biserica din Pătrăuţi

Cu această clădire şi cu aceea de la Mirăuţi, zidită în acelaşi timp, Ştefan cel

Mare inaugurează „marea campanie” de construcţii din ultima parte a domniei sale.
Tradiţia, consemnată de cronici, spune că această biserică a fost construită de Ştefan cel
Mare pentru o mănăstire de călugăriţe „cu scopul ca să fie un fel de spital pentru ostaşii cei
răniţi” (E.Hostiuc, 1922).

Biserica din Pătrăuţi cu hramul „Înălţarea Sfintei Cruci” (14 septembrie) are
dimensiuni modeste (este cea mai mică ctitorie a lui Ştefan cel Mare), dar cu o siluetă
armonioasă. În interior se păstrează ansamblul picturilor originale, ce demonstrează că în
Moldova se stabileşte în această epocă un program iconografic specific. Deşi starea de
conservare a picturilor este destul de precară, se pot distinge o serie de scene, cum ar fi
„ Asediul Constantinopolului” , una dintre cele mai grandioase compoziţii din nordul Moldovei.
Un mare interes prezintă şi tabloul votiv, cu unul dintre cele mai reuşite portrete a lui
Ştefan cel Mare.

Având în permanenţă în stânga râul Suceava, turistul îşi poate continua

drumul până în comuna Dărmăneşti (15 kilometri de Suceava), unde E85 este întretăiată de
DJ209. Acesta oferă posibilitatea de a ajunge în satul Părhăuţi (la stânga) sau la Siret (la
dreapta).

Biserica din satul Părhăuţi poartă denumirea de „Biserica tuturor Sfinţilor” şi

este ctitoria logofătului Gavril Trotuşan (1522). Ea este importantă în istoria arhitecturii
moldoveneşti prin faptul că aici apare un pridvor neobişnuit cu două caturi şi cu goluri.
Construită din piatră brută, această biserică nu are faţadele împodobite. În interior se
păstrează pictura originală în stare mai bună dar pe pereţii din pronaos.

În apropiere, în Vălineşti, sat din comuna Grăniceşti, se păstrează un valoros

monument de la sfârşitul secolului al XV-lea. Este vorba de o biserică de curte boierească, cu
hramul „Sf. Nicolae” (6 decembrie). Ctitorie a logofătului Tăutu, ea a fost terminată între
1493-1494.

Biserica este ridicată pe un plan dreptunghiular, iar în partea sudică i s-a

alipit un turn-clopotniţă. Faţadele sunt împodobite cu o frumoasă decoraţie de ceramică
policromă. De o deosebită valoare este ansamblul picturilor interioare ce trădează calităţile
artistice excepţionale ale zugravului moldovean, Gavril Ieromonahul. Picturile marchează un
moment important în istoria artei Moldovei, Gavril introducând o serie de inovaţii care vor
fi preluate ulterior: introduce fresca în pictura moldovenească şi reprezintă cele şapte
sinoade ecumenice. Deoarece aceste picturi se degradează din ce în ce mai mult, Ministerul
Culturii şi Cultelor a iniţiat un proces intens de restaurare.

8. Biserica Sfânta Treime

Este principalul obiectiv al oraşului Siret (16 iunie) construită ca paraclis al

curţii domneşti din centrul târgului vechi. Clădire restaurată cu multă g rijă, ea este
atribuită de tradiţie voievodului Sao şi aparţine secolului al XV-lea. Biserica este o
construcţie modestă zidită în piatră brută. Interiorul ei este alcătuit dintr-un pronaos îngust
un naos alungit şi un altar semicircular. Decorul este simplu dar de mare efect plastic,
care alături de planul trilobat va sta la baza dezvoltării ulterioare a întregii arhitecturi
religioase din Moldova.

9. Biserica Bogdana

Oraşul Rădăuţi (la 36 kilometri distanţă de Suceava se remarcă şi prin

existenţa Bisericii Bogdana, cu hramul „Sf. Nicolae” (6 decembrie); cea mai veche
construcţie de piatră a Moldovei. După tradiţie, pe locul ei a existat o biserică de lemn,
înlocuită de Bogdan I cu o construcţie de zid, devenită ulterior necropolă a primilor
domnitori. Anul precis al construcţiei nu se cunoaşte. Ea are un stil unitar, sinteza
elementelor romanice, bizantine şi gotice. Biserica a fost restaurată în 1559, când
Alexandru Lăpuşneanu a adăugat un pridvor deschis. Pictura din interior este de data mai
recentă în pronaos şi naos. Cea din altar, deşi mult refăcută se aseamănă cu cea de la
Voroneţ din punct de vedere iconografic.

La 5 kilometri de Rădăuţi, pe DJ178 se găseşte una dintre cele mai vechi

localităţi ale Moldovei, Volovăţ. Tradiţia spune că aici ar fi existat o biserică de lemn
construită de Dragoş Vodă, care a fost mutată de Ştefan cel Mare la Putna (1468). În apropierea
fostei bisericuţe, Ştefan a construit între 1500-1502 o impunătoare biserică de piatră, unul din
interesantele monumente istorice rămase din ultima perioadă de domnie a marelui voievod.

De la Rădăuţi la Putna, turistul parcurge cei 33 kilometri tot pe DJ209E, urmând valea superioara
a Sucevei.
Primul obiectiv important pe acest traseu se afla în comuna Horodnic, unde a fost zidită cea
dintâi mănăstire de maici din Moldova. Deşi aceasta a dispărut la sfârşitul secolului al XVIII-
lea, amintirea ei se păstrează în numele cătunului Călugăriţa şi în bisericuţa de lemn.

După ce este străbătută comuna Putna, drumul se transformă într-o alee ce se opreşte
brusc la poarta mănăstirii Putna.

Este primul monument pe care Ştefan cel Mare l-a zidit în perioada de început a domniei sale.
Construcţia a început în 1466, s-a terminat în 1469, şi a fost inaugurată în 1470. La 15
martie 1484 Letopiseţul de la Putna notează arderea mănăstirii” cu desăvârşire” , însă este
refăcută imediat. Clădirile aflate astăzi în incinta mănăstirii au fost construite între 1854-1856.
Cel care a făcut ultima reparaţie (1902) a fost arhitectul austriac Romstorfer, care-i imprimă
aspectul natural cu acoperişul de ţiglă smălţuită, cu faţadele decorate în maniera secolelor
al XVII-lea – al XIX-lea şi cu turla împodobită cu elemente baroce. În interior nu se mai
păstrează pictura din secolul al XV-lea. Au rămas din acea epocă doar canaturile uşii
dintre pronaos şi gropniţă. Biserica cu hramul „ Intrarea Maicii Domnului în Biserică”, (21
noiembrie) a fost una dintre marile necropole domneşti ale Moldovei, în ea fiind
înmormântaţi Ştefan cel Mare, Maria Voichiţa, Maria de Mangop, Bogdan cel Orb, Ştefăniţă-
Vodă.

Chiar de la înfiinţarea sa, Mănăstirea Putna a primit numeroase danii, Ştefan cel Mare
arătându-se deosebit de darnic cu aceasta ctitorie a sa. În 1503, domeniul Putnei cuprindea
nu mai puţin de 30 de sate (25 provenite din danie domnească), mănăstiri anexe, vii. În
acelaşi timp Putna a devenit ea însăşi factor cultural după tradiţia medievală, cu şcoala de
caligrafi şi miniaturişti, ateliere de broderii. Prin darurile domnilor şi boierilor, Putna a ajuns
să deţină un mare şi valoros tezaur de artă medievală. În afară de unele piese păstrate la
Muzeul de Artă a României şi în Biblioteca Academiei, tot ce a mai rămas din tezaurul
Putnei este depus astăzi în muzeul mănăstirii, socotit de specialişti ca unul dintre cele mai
bogate muzee de artă religioasă medievală din lume. El este amenajat în clădirea de pe
latura nordică a incintei. Portretul muzeului prezintă piese găsite cu ocazia cercetărilor
arheologice şi a lucrărilor de restaurare, precum şi manuscrise valoroase şi documente
medievale autentice. La etaj, sunt expuse exemplare reprezentative pentru arta
moldovenească (XV-XVI). Din numeroase broderii expuse în muzeu, se pot menţiona
patrafirul din 1469, broderie executată cu fir de mătase, aur şi argint; acoperământul de pe
mormântul Mariei de Mangop (cel mai vechi portret brodat din arta moldovenească 1477),
epitrahilul cu portretul lui Ştefan cel Mare cu fiul său (1480-1496), epitaful din 1420,
patrafirul din 1504, care dovedesc că atelierul de la Putna atinge punctul culminant al dezvoltării
sale artistice. Din colecţii de argintărie se remarcă cadelniţa din 1470, cele doua evantaie
liturgice, executate în 1497 în filigramă de argint aurit şi mai ales Tetraevanghelarul de la
Humor (1487). Din valoroasele manuscrise medievale, adevărate opere de artă, Biblioteca
mănăstirii păstrează nouă exemplare ce aparţin epocii lui Ştefan cel Mare.
 10. Biserica de lemn a lui Dragoş Vodă

Se află în cimitirul satului la circa 500 metri sud-est de mănăstire. Ea a fost

ridicată iniţial la Volovăţ (1346) şi mutată de Ştefan cel Mare la Putna (1468).

11. Chilia lui Daniil Sihastrul

Se află la aproximativ 1,5 kilometri de mănăstire dincolo de podul de peste

râul Putna. Aici a trăit Daniil, înainte de construirea mănăstirii, care s-a mutat apoi la Voroneţ
unde se află mormântul lui. Într-o stâncă de mari dimensiuni, el a săpat cu dalta, ani de-a
rândul o bisericuţă care reproduce, la scară redusă planul oricărui locaş sfânt, cu pronaos,
naos şi altar. Sub bisericuţă, se află chilia extrem de austeră în care trăia Daniil, cel care
l-a încurajat pe Ştefan cel Mare în clipele grele ale înfrângerii de la Valea Albă (1476).

12. Ruinele Sihăstriei

Se află pe valea Prahovei, în amonte, la circa 3,5 kilometri de mănăstire. La

Suceviţa turistul poate ajunge direct de la Putna, fie prin Vicovu de Jos- Marginea pe
DJ209, fie pe poteci de munte.

2.5. Prezentarea unui circuit turistic în Bucovina

Pensiunea Candrut oferă un traseu turistic, recomandat persoanelor dinamice, dornice de

aventură şi dornice să cunoască această regiune. Zona de desfăşurare a traseului este bineinţeles
Bucovina cu mănăstirile şi satele ei pitoreşti. Acest traseu se va realiza pe parcursul a 2 zile.

a)Traseu: Vatra Moldoviţei- Câmpulung Moldovenesc-Voroneţ-Gura Humorului-

Suceava-Rădăuţi-Putna-Marginea-Suceviţa-Vatra Moldoviţei.

Ziua 1 - plecare din Moldoviţa – vizită la Mănăstirea Moldoviţa

 ● Câmpulung Moldovenesc – vizită la Muzeul lemnului
● Vizită la Mănăstirea Voroneţ
● Prânz
● Gura Humorului- vizită la Mănăstirea Humor
● Suceava- vizită la Cetatea de Scaun, Curtea Domnească,
Mănăstirea Sf. Ioan cel Nou şi Dragomirna
- cină şi cazare

Ziua 2 - Suceava- mic dejun

● Rădăuţi- vizită la Muzeul Etnografic ,,Tehnici Populare

Bucovinene,,
● Mănăstirea Putna
● Marginea- vizitză la centrul de ceramică neagră
- prânz

● Mănăstirea Suceviţa
● Vatra Moldoviţei

b) Detaliere cheltuieli

1. Cheltuieli de transport: km=280

Consum microbuz cu 16 locuri = 8 l

Consum litri motorină = 23

Preţ motorină = 4,7 lei/l

Total cheltuieli cu transportul= 85 lei

2. Gradul de ocupare – la un microbuz de 16 locuri gradul de ocupare este de 90 %

- 14 locuri ocupate

- 6 lei / pers
 ● Itinerarii religioase

Cea mai veche si mai consacrata activitate de agrement turistica este si cea de
vizitare in grup organizat a manastirilor din Bucovina, a celor din Nordul Moldovei sau iesiri
in Maramures. Astfel operatori consacrati imbie prin afise atragatoare pe turistii zonei sa se
inscrie pe lista de oferte pentru plecarea pe timp de o zi pe traseele mentionate. O astfel de
vizita dureaza timp de o zi si prevede vizitarea unui numar de 4 manastiri pe un traseu de
pana in 400 de km, Operatori turistici consacrati sunt cei de la Vila Frantz Joseph (o230 373
709) si respectiv mai nou Hotelul Sport (o230 371 488). Ambii operatori dispun de masini
performante – perfect echipate si pun la dispozitie o serie de ghizi turistici de profil.
Deplasarile au loc in zilele de sezon (pe perioadele de vara) si de regula in week end ptr
restul perioadelor. Cei doi operatori sunt in perfecta armonie si colaboreaza perfect la
completarea numarului de clienti pe fiecare masina (astfel incat nimeni nu ramane pe
dinafara sau primeste biletele inapoi pentru necompletarea locurilor). Recomandam cu
incredere oricarui turist angajarea acestor educative servicii turistice care costa in jur de 40
de lei de pers si va spunem in context - Bun venit in Bucovina !

● Drumetii

Sugeram o diversificare a sejururilor Dvs prin completarea lor cu angajarea unor

drumetii tematice in Calimani. Este un serviciu turistic nou, pornit de la initiativa Parcului
National Calimani de a pune in valoare biodiversitatea locului, scop in care a format si pus in
valoare rangeri – ghizi, special pregatiti acestui lucru. Excursiile cu ghizi contribuie esential la
aflarea unor informatiilor specifice – greu de gasit prin alte mijloace. O astfel de iesire (cu
masini special pregatite) va crea o buna dispozitie caracteristica iesirilor pe munte si va contribui
la cresterea volumului de cunostinte cu informatii valoroase despre istoria locului, plante si
animale, geografia si geodezia muntelui Calimani, traditii locale, frumoase elemente de mit si
cultura, si nu in cele din urma despre legendele locului. Din fericire izolarea muntelui Caliman
face ca foarte putina lume sa mearga acolo, fapt care permite o buna conservare si protectie a
ecosistemelor montane, lipsa deseurilor si a copacilor scrijeliti etc. O astfel de iesire dureaza
intre 5 si 6 ore, implica existenta unui grup de min 4 oameni si costa 40 de lei / pers. Nu exista
restrictii legate de varsta sau conditie fizica, traseele alese fiind extrem de accesibile chiar daca
ajung la altitudinea de 1770 m (pe la Rezervatia Geologica a celor 12 Apostoli). Pentru relatiii,
apelati cu incredere serviciile centrul de agrement montan “ Bucovina Ranger “ la 0246 972 116
sau sunati-l pe rangerul Dan din cadrul Parcului Calimani la telefonul 0733 006 946

2.6. Mijloace de promovare a produsului turistic

Turismul cultural din România este în general de natură religioasă, practicat de

turişti români şi stăini atraşi de frumuseţea şi de încărcătura cultural istorică a
obiectivelor turistice (mănăstiri, biserici, schituri, chilii, muzee). Această formă de turism
comportă şi o latură spirituală pentru turiştii români , în general oameni simplii şi una
informaţională mai ales în cazul turiştilor străini şi al turiştilor români (intelectuali,
studenţi, elevi) motivaţi de ideea de a învăţa şi de cunoaşte lucruri noi despre locurile
vizitate.

Cea mai vizitată dintre mănăstiri este Mănăstirea Voroneţ. Mănăstirea Putna se
remarcă prin cea mai importantă bază de cazare care se află în lucrări de extindere. E a
se pregăteşte pentru manifestările din 2004, ocazionate de împlinirea a 500 de ani de la
moartea ctitorului Mănăstirii Putna, Ştefan cel Mare.

În perioada de după revoluţia din decembrie 1989, turismul religios s-a dezvoltat
mai mult ca urmare a afirmării credinţei, a liberei circulaţii, dar şi a programelor de
promovare ele turismului. Aşadar, numărul turiştilor români şi străini a crescut de la un
an la altul, ponderea turiştilor români fiind mereu mai mare.

Ca urmare a intensificării acestor forme de turism, care implică un număr din ce

în ce mai mare de persoane, a luat fiinţă agroturismul (turismul rural), aflat încă în
studiu incipient. Pentru pensiunile turistice şi fermele agroturistice se înregistrează o cerere
mult mai mică raportat la oferta turistică (potenţialul turistic şi capacitatea de cazare
existentă). Pe de o parte este vorba de lipsa mijloacelor financiare, mai ales în cazul
turiştilor români, iar pe de altă parte un aspect negativ esenţial îl reprezintă promovarea
insuficientă în străinătate a obiectivelor turistice religioase.

Potenţialul turistic al Bucovinei nu este suficient pus în valoare, iar serviciile

turistice nu sunt foarte diversificate. Acestea sunt motivele principale pentru care asistăm
la o devansare a amenajărilor turistice de către fluxul de turişti. În codiţiile unei
valorificări juste agroturismul ar constitui o adevărată investiţie profitabilă.

În cazul turismului religios nu se poate vorbi despre o evidenţă strictă a

turiştilor pentru că nu există o statistică exactă a acestor date. Cifrele utilizate au fost
culese de la maicile stareţe sau de maicile-ghizi, care s-au orientat după numărul de
bilete vândute sau după însemnările din cartea de impresii.

În general media anuală a turiştilor care vizitează mănăstirile din Bucovina este
de 100.000 de turişti. Acest număr poate să crească dacă se vor lua măsuri în ceea ce
priveşte dezvoltarea şi diversificarea bazei de cazare, mai ales în incinta mănăstirilor,
modernizarea căilor de acces la obiectivele turistice şi a mijloacelor de transport, precum
şi organizarea mai bună a reţelei ce oferă ghiduri, albume, pliante în vederea promovării
obiectivelor turistice de natură religioasă.
ANEXE:
Bibliografie
1. STĂNCIULESCU, G. şi colaboratorii – Tehnologia turismului – manual pentru clasele a
XI-a şi a XII-a, Editura Niculescu ABC, Bucureşti, 2002;
2. 2. CRISTUREANU, C. – Economia şi politica turismului internaţional, Editura Abeona,
Bucureşti, 1992;
3. FORIŞ, T., DIMA, D. (coord.) – Manual de formare managerială în turism, Editura
Psihomedia, Sibiu, 2001;
4. Barbu, N., Ionesei L. 1987 „Obcinele Bucovinei”, Ed. Sport Turism, Bucureşti.
5. www.agroturism.com
www.alpinet.org
 www.antrec.ro
www.apmbm.ro
www.borsa.ro
www.carpati.org        
 www.romanianmuseum.com
 www.wikipedia.org