Statia de tratare a apei de la Rosu

Uzina de la Roşu este una dintre cele mai importante din Romȃ nia. Ea
furnizează zilnic 300.000 m3 de apă orașului București. Capacitatea sa poate
crește, dacă este necesar, până la 520.000 m3, pentru a susţine uzina de la Arcuda
şi noua uzină de la Ogrezeni.

Ca și stația de tratare de la Arcuda, cea de la Roşu aparține municipalității

București, care a încredințat, în 2001, modernizarea societății APA NOVA către
compania franceză Veolia Eau. Ca să fim precişi, operarea întregului sistem de
alimentare cu apă al Capitalei a fost încredințată, prin contract de concesiune,
societății Veolia Eau, ce a avut în sarcină, pentru atingerea nivelului de servicii cu
privire la calitatea apei şi modernizarea stației de tratare Roşu.

Construită in 1970, uzina a fost modernizată în totalitate în 2002. Astăzi

este echipată cu o filieră de tratare, care permite eliminarea tuturor toxinelor și
substanțelor nedorite, ce rezultă din activități casnice, industriale, agricole sau
provocate de mediul natural. Uzina de la Roșu este una dintre cele mai moderne din
țară.
 Captare

Apa este captată din râul Argeș în localitatea Crivina (17 km) și transportată
printr-un apeduct până la stația de tratare Roșu. Pomparea apei se realizează cu
ajutorul a 2 grupuri de pompe tip DV 2-87, fiecare cu o capacitate de 900 mc/h; 2
grupuri fixe WILO, fiecare cu o capacitate de 7200 mc/h; 2 grupuri variabile
WILO, fiecare cu o capacitate de 4400 mc/h.

La acest nivel se găseşte un grătar mecanic care înlătură toate obiectele

plutitoare (crengi, frunze, pungi de plastic) și alte particule grosiere. Surplusul de
apă din acest punct este direcţionat către Lacul Morii. În acest punct se
monitorizează cei mai importanți parametri ai apei: pH-ul, turbiditatea,
conductivitatea  și temperatura. Tot aici se realizeză și corecția pH-ului (optim: 6-
7 până la 6-9) cu lapte de var, în cazul unui pH mic sau cu acid sulfuric, în cazul unui
pH mare.

Coagulare-Floculare-Decantare-Filtrare

Particulele foarte fine, aflate în suspensie în apă, se adună sub formă de

floconi, sub acțiunea unui coagulant, un adjuvant de tip polielectrolit, care uneşte
aceste particule, mărindu-le masa şi volumul. În principal este folosit sulfatul de
aluminiu Al2(SO4)3, iar polimerii – ca și coagulanți adjuvanți eliminaţi sub formă de
nămol. Această substanţă rămȃ ne ȋn apă ȋn proporţie de 0.03-0.04 %. Apa este
recirculată, iar floconii se adună în mici aglomerații. Antrenați de propria lor
greutate, floconii se depun în 6 decantoare cilindrice, cu un debit de 3600 m 3/oră
fiecare și de 48 m diametru. La sfârșitul acestei etape, apa este vizibil mai curată.
Nămolul care provine din decantare este dirijat spre bazinele (iazuri) situate la 3
km de uzina de tratare.
După decantare, apa limpezită, situată aproape de suprafață, este dirijată
prin intermediul unor canale, către cele 30 de filtre ale stației de tratare, dintre
care 28 de filtre sunt cu nisip și 2 filtre cu dublu strat: nisip și cărbune activ
granular, cu o suprafața unitară de 120 de metri pătrați. Această etapă a tratării
permite eliminarea tuturor particulelor rămase după floculare. Metoda care
folosește cărbunele ca element de adsorbție este modernă și eficientă dar mai ales
costisitoare, comparativ cu cea clasică. Aceasta măreşte capacitatea de a reţine
suspensiile mecanice (nisip, praf şi alte impurităţi) mai mari de 0.5 microni, de a
reduce concentraţia fierului şi metalelor grele, a compuşilor fenolici; de asemenea,
sunt reținute și distruse microorganismele din apă,
 Reechilibrare calco-carbonică (cu sodă) și dezinfecţie (cu clor gazos)

În timpul deplasării prin conducte, apele agresive sau corozive atacă stratul
calcaros al țevilor, generând colmatări prin depuneri de calcar. Tratarea cu sodă la
ieșirea din filieră permite evitarea acestor incoveniente.

Dezinfecția este un tratament care vizează eliminarea microorganismelor

patogene. Acestă etapă a tratării permite obținerea unei ape fără germeni
bacteriologici, cu o putere de dezinfecție destul de ridicată pentru a evita atât
contaminarea filtrelor, dar și a apei la nivelul rețelei de distribuție.

La ieșirea din uzina Roșu, apa este transportată prin apeducte de beton, la
cele 20 rezervoare situate la ieșirea din orașul București și care asigură o stocare
a apei de 360.000 m3 pe an. Toate rezervoarele sunt curățate, spălate și
dezinfectate în fiecare an.

Apa potabilă este pompată din rezervoare prin intermediul a opt stații de
pompare compuse din 52 de pompe, apoi este distribuită în rețeaua de alimentare.

Laboratoare

În cadrul laboratoarelor de procesare se efectuează analize, atȃ t fizice,

chimice, biologice cȃ t şi microbiologice. Se efectuează zilnic aproximativ 250-280
teste pentru apele brute, decantate și cele filtrate. Calitatea apei se urmăreşte pe
analizoare on-line, ȋn mod permanent. Personalul este alcătuit nu numai din chimişti
dar şi din biologi, laboranţi şi inspectori de microbiologie, care stabilesc dozele de
reactivi pentru tratare. Laboratoarele de biologie şi microbiologie se ocupă, ȋn
principal, cu analiza fitoplanctonului si zooplanctonului din apa, ce urmează a fi
furnizată cetăţenilor Bucureştiului. În cadrul laboratoarelor companiei Apa Nova,
se afla singurul aparat pentru determinarea existentei protozoarelor, giardiei si
cryptosporidiumului. Se urmăreşte identificarea bacteriilor poliforme, a
enterococilor, germenilor şi mai ales a halometanului şi pesticidelor. Existenţa celor
din urmă se verifică atȃ t ȋn apa brută cȃ t şi ȋn cea filtrată/tratată.

Toţi parametrii apei din instalaţiile de tratare, de producţie şi de stocare, ȋn

cadrul Direcţiei de Producţie, sunt supravegheați printr-un post de comandă
centralizat, aflat la stația de tratare de la Roşu. Postul de comandă centralizat
este conectat la centrul de Mişcare a Apei, de unde sunt supervizate ȋn timp real
diferitele fluxuri hidraulice ale reţelei şi ale siturilor de producţie.
 Apa potabilă este un drept universal, recunoscut de Organizația Națiunilor
Unite prin rezoluția 64/292 din 28 iulie 2010. Acest document stipulează dreptul la
apă potabilă sigură și curată și salubritate ca un drept al omului  .

Dezinfecția apei a fost realizată încă din antichitate, chiar dacă pe atunci
principiile procesului erau relativ puțin sau chiar deloc înțelese (se recomanda
atunci fierberea apei). Clorul apare în ecuație abia la sfârșitul secolului XIX, în
câteva experimente de eliminare a agenților patogeni din apa de băut în SUA și
Marea Britanie. La momentul respectiv fusese stabilită corelația dintre
microorganimele din apa de băut și epidemiile de febră tifoidă, holeră sau
dizenterie (germ theory of disease – sursa), iar societatea era în căutare de soluții
prin care să se limiteze decesele în masă.

Prima utilizare continuă a clorului apare în Belgia, în 1902, pentru ca în 1908

să se aplice pentru lacul de acumulare Boonton, care constituia rezerva de apă a
Jersey City, N.J. (SUA). Măsura a fost contestată în justiție, dar contestația a
fost respinsă, astfel că măsura de clorinare a apei potabile a fost declarată o
măsură de sănătate publică, dezvoltându-se ulterior la nivel global

Eficiența procesului de clorinare depinde de 4 factori principali:

concentrație, timp de contact, temperatură și pH. Pentru fiecare clasă de agenți
patogeni și nivel de inactivare a acestora există o concentrație (în mg/L) înmulțită
cu timpul de contact (în minute) la anumite valori de pH și temperatură. Astfel,
pentru virusuri, la valori ale ph-ului între 6 și 9 și o temperatură de 10 oC, produsul
CT are valoarea 3 mg*min/L pentru reducerea cu 99% a agenților respectivi (nivel
de inactivare 2) și 6 mg*min/L pentru reducerea cu 99,99% (nivel de inactivare 4) .

Legea apei potabile 458/2002 stabilește pentru clorul liber rezidual o

valoare ≥ 0,1 mg/l – ≤ 0,5 mg/l,  cu observația că acest interval trebuie respectat în
întregul circuit al apei potabile. Cu alte cuvinte, indiferent dacă analizăm
concentrația de clor liber rezidual la ieșirea din stația de tratare a apei de la Roșu
(am dat-o exemplu pentru că pe aceasta am vizitat-o pe când eram la master – foto
dreapta) sau la mine la robinet în Vitan, ea trebuie să fie cuprinsă în intervalul
respectiv.
 Dependența de temperatură face ca iarna mirosul de clor să fie mai
pregnant, deoarece clorul este mai stabil în apă rece, descompunându-se mai lent. E
suficient să puneți apa rece într-un vas în cameră (unde temperatura este peste 20
de grade), iar mirosul va dispărea relativ repede.

Dezavantajul major al utilizării procesului de clorinare a apei se referă la

formarea unor produși secundari ai dezinfecției (DBPs) și la rezistența dobândită în
timp de anumite categorii de agenți patogeni (de ex. Cryptosporidium – sursa).
Printre produșii secundari se numără trihalometanii (THMs) și acizii haloacetici
(HAAs). Aceștia apar atunci când apa din sursa captată are un conținut ridicat de
materii organice (naturale, de ex. substanțe humice, sau de origine antropică).
Evitarea formării acestora se poate realiza prin includerea unei etape de pre-
tratare a apei înainte de cea de clorinare (la București se folosește ozonarea).

Concentrația maximă admisă de THM în România este de 0,1 mg/L (valoare

stabilită la nivel european prin Directiva 98/83/CE din 3 noiembrie 1998 – sursa) și
de 0,08 mg/L în SUA (conform EPA – sursa). Conform analizelor multianuale
efectuate de Apa Nova, valorile THM în probele de apă recoltate din rețeaua
municipiului București au indicat valori cuprinse între 21,1 micrograme/L (minim) și
68,3 micrograme/L (maxim), încadrându-se astfel în limitele impuse prin lege.

Pe lângă clorinare, alte metode de dezinfectare a apei sunt: ozonarea,

utilizarea radiațiilor UV sau a radiațiilor ionizante (X, gama sau fascicul de
electroni), utilizarea unor filtre/cartușe filtrante, utilizarea unor compuși
alternativi (cloramină, brom sau iod). Aceste metode pot fi utilizate separat sau
împreună. Fiecare metodă prezintă avantaje și dezavantaje (de aceea apar de multe
ori combinate). Avantajele clorinării sunt simplitatea, eficiența și siguranța (dacă
exploatarea se face în mod corect).