Nr.

Măsurile preventive şi prezumţia de nevinovăţie

Este de necontestat faptul că libertatea persoanei trebuie garantată de legislaţia

oricărui stat. Cu toate acestea, unii indivizi decid să adopte o conduită
neconformă legilor penale motiv pentru care autoritățile statului sunt
determinate să întreprindă toate eforturile necesare pentru stoparea acestor
devianţe sociale și pentru restabilirea ordinii sociale dereglate de conduita
reprobată a indivizilor.

Astfel, Statul devine subiect activ al raportului juridic de drept procesul penal,
raport în care poziţiile subiecţilor se inversează faţă de raportul juridic de drept
penal. În baza suveranităţii sale, Statul este îndreptăţit să tragă la răspundere
persoanele care încalcă legile și potrivit acestui drept, făptuitorul, din poziția de
subiect activ al infracțiunii, ajunge pe poziţia de subiect pasiv al acțiunii penale,
trebuind să suporte orice constrângere prevăzută de legea statului pe care a
violat-o.

Este evident că acest conflict de drept face ca cei doi actori ai săi să se afle pe
poziții diametral opuse, iar interesele acestora să devină divergente. Sub acest
aspect, ne regăsim pe doua planuri. Un plan în care identificăm statul, ca
suveran, în încercarea lui de a trage la răspundere făptuitorul și un alt plan în
care regăsim individul, ca supus al contractului social, care încearcă de cele mai
multe ori să evite să se supună măsurilor de constrângere juridică venite din
partea statului.

În multe situații interesul individului cu privire la fapta cercetată nu se manifestă

în favoarea aflării adevărul în timp util, ci la tergiversa prin orice modalitate a
anchetei desfășurate împotriva sa. Mai mult decât atât, în numeroase situații
acești indivizii cercetați se străduiesc să zădărnicească aplicarea corectă a legii
penale prin diferite mijloace, precum sustragerea de la ancheta penală ori de la
judecata faptei sale.

Pentru a preîntâmpina folosirea unor astfel de practici evazive, Statul are la

dispoziţie o serie de măsuri procesuale cu ajutorul cărora poate evita
impedimentele, obstacolele sau dificultăţile care pot periclita eficacitatea
activităţii judiciare. În lipsa acestor măsuri procesuale, există pericolul ca
suspectul sau inculpatul lăsat în libertate să săvârşească în continuare şi alte
infracţiuni sau să îngreuneze activitatea organelor judiciare prin ştergerea
probelor, influenţarea martorilor ori prin sustragere de la procesul penal.[13]

Deşi nu se bucură de foarte multă simpatia, instituția măsurilor preventive

reprezintă preţul pe care societatea îl plăteşte Statului ca o contraprestaţie la
serviciul de siguranţă pe care acesta îl aduce. Deoarece prin aceste măsuri se
aduce atingere dreptului la libertate, acestea sunt considerate cele mai grave
măsuri procesuale.[14]

Având un caracter de constrângere, măsurile preventive sunt instituţii de drept

procesual penal prin care suspectul sau inculpatul sunt împiedicaţi să desfăşoare
anumite activităţi care s-ar răsfrânge negativ asupra procesului penal sau asupra
atingerii scopului acestuia. Sub acest aspect, art. 202 din noul Cod de procedură
penală subliniază funcţionalitatea măsurilor (scopul) preventive arătând că
acestea se pot lua pentru a se asigura buna desfăşurare a procesului penal ori
pentru a se împiedica sustragerea suspectului ori a inculpatului de la procesul
penal.[15]

Având în vedere obiectul specific al măsurilor preventive, în doctrină[16] s-a

evidenţiat faptul că acestea au un caracter adiacent activităţilor principale ale
procesului penal. Apreciem deci că întrebuinţarea acestor mecanisme de
constrângere are loc doar în cazul în care în procesul penal se întâmpina greutăţi
sau se profilează situaţii a căror evitare impune luarea acestor măsuri.

Cu toate că au stârnit numeroase discuţii în literatura de specialitate, importanţa

măsurilor preventive apare ca o consecinţă logică a faptului că prin intermediul
lor se satisface nevoia de apărare a societăţii faţă de posibilele impedimente care
ar putea întârzia luarea unor măsuri de coerciţie faţă de cei care săvârşesc fapte
antisociale. În acelaşi timp, nu trebuie trecută cu vederea importanţa garanţiilor
care trebuie să însoţească persoana împotriva căreia sunt îndreptate acestea.[17]

În lumina celor arătate mai sus, rezultă că măsurile preventive sunt instituţii de
drept procesual penal utile, dar nu obligatorii pentru procesul penal.
Întrebuinţarea lor trebuie să se facă într-un mod excepţional, intervenţia efectivă
a acestora manifestându-se numai dacă în procesul penal apar greutăţi care
impun luarea lor. Deşi suntem obişnuiţi ca prin măsurile preventive să se aducă
protecţie cursului normal al procesului penal ori societăţii, nu puţine au fost
cazurile când prin luarea acestor măsuri a fost asigurată protecţia suspectului
faţă de indignarea membrilor unei colectivităţi ori a fost realizată împiedicarea
inculpatului de automutilare sau suicid. După cum se poate observa, protecţia
acestor măsuri se extinde şi asupra suspectului sau inculpatului, fapt care denotă
concluzia că scopul de prevenire poate fi atins în funcţie de fiecare cauză, prin
raportarea concretă la gravitatea faptei şi periculozitatea făptuitorului.