ADEZIUNEA SAȘILOR LA MAREA UNIRE DIN 1918

REFLECTATĂ ÎN PRESA BUCUREȘTEANĂ

Dragoș Lucian Țigău

Evenimentele cruciale ale anului 1918 care au condus la crearea României

Mari, au avut un larg ecou în presa timpului. Acum, la un secol distanță de acel
memorabil an, când România se dovedește a fi cea mai durabilă dintre
construcțiile naționale înfăptuite la sfârșitul Primului Război Mondial, presa apare
ca o sursă indispensabilă pentru reconstituirea condițiilor și etapelor Marii Uniri.
Studierea jurnalelor epocii și valorificarea informațiilor cuprinse în ele au o
tradiție îndelungată, iar rezultatele sunt cuprinse în repertoriile istoriografice
naționale1. În anul 2007 a fost înființată Asociaţia Română de Istorie a Presei, cu
scopul de a sprijini cercetarea în domeniul istoriei presei atât pe plan naţional cât
şi internaţional. Asociația editează „Revista română de istoria presei” și
organizează congrese (inter)naționale de istoria presei, cel mai recent având ca
temă generală Presa Marii Uniri (ediția XI, Arad, 20–21 aprilie 2018)2. De asemenea,
Universitatea din București și Asociația „Ars Historica” au inițiat editarea a zece
volume cu articole referitoare la Marea Unire, apărute în gazetele anilor 1917–
19203. Preocupări similare au existat și în privința presei editate de minoritățile
naționale. Cercetarea periodicelor germane (săsești) s-a concretizat în câteva
contribuții apărute, de regulă, la aniversările rotunde ale Marii Uniri4. Cu toate
aceste rezultate, multe aspecte din istoria presei au rămas ignorate, iar unul dintre
acestea îl reprezintă modul în care ziarele bucureștene și-au informat cititorii
despre atitudinea sașilor față de unirea tuturor românilor.
Este binecunoscut faptul că Declarațiile solemne ale românilor din
Basarabia, Bucovina, Banat și Transilvania de unire cu România au fost urmate de
adeziunile altor grupuri etnice, precum germanii bucovineni, sașii ardeleni, șvabii

1 A se consulta BIR (pentru perioada 1944–2010) și AIR (anii 2011–2013).

2 A se consulta pagina electronică a asociației, http://www.arip.ro/.
3 Diaconescu-Sora 2018 (au apărut primele două volume din cele zece proiectate, care

acoperă perioada 21 martie 1917 – 8 aprilie 1918).

4 Ungureanu 1979; Nussbächer 1988; Vlaicu-Nussbächer 1988; Ciobanu 1994.

110
bănățeni, evreii și țiganii transilvăneni5. Acceptul dat de minorități a fost primit cu
satisfacție de autoritățile și publicul din Capitala României, fiind prezentat pe larg
în presa centrală. În cazul sașilor, informațiile se concentrează în perioada
cuprinsă între sfârșitul lunii noiembrie 1918 și mijlocul lunii ianuarie 1919. Pe
atunci era încă în vigoare diferența de 13 zile dintre calendarul pe stil vechi
(utilizat în Vechiul Regat) și cel pe stil nou (valabil în Transilvania). Lectura atentă
a datelor de apariție a ziarelor previne confuzii sau paradoxuri de genul:
declarația sașilor de la Mediaș, adoptată pe 8 ianuarie 1919, a fost evocată în
gazetele bucureștene de la sfârșitul lui 1918! Tot astfel, a existat un decalaj între
data producerii evenimentelor și momentul în care ajungeau la public. Datările
ambigue de genul „aseară”, „azi” sau „ieri” se raportează la clipa în care scrie
jurnalistul. În realitate, evenimentele se consumaseră cu 1–2 zile mai înainte și
urmau să parvină cititorului abia în edițiile de „mâine”.
În intervalul menționat mai sus, presa bucureșteană era foarte extinsă,
fiind semnalate peste 60 de periodice6. Este un număr apreciabil, dacă se ține
seama de faptul că orașul abia scăpase de sub ocupația spoliatoare a Puterilor
Centrale și se confrunta cu mari lipsuri. Presa nu a fost ferită de vicisitudini:
tiparul era de slabă calitate, pe hârtie ordinară și puțină, tipografii organizau greve
și manifestații (care au culminat cu episodul sângeros din 13/ 26 decembrie 1918),
iar cenzura era riguroasă. Pe lângă publicațiile românești apăreau și jurnale în
limbi străine, preponderent în franceză, mai rar în engleză și italiană. Aversiunea
față de ocupanți se întrevede prin absența oricărui ziar german. Este perioada în
care unele gazete își încetează apariția („Agrarul”, „Astra”, „Cronicarul”,
„Bukarester Tagblatt”), iar altele își reiau cursul întrerupt în toamna anului 1916
(„Adevărul”, „Convorbiri literare”, „Dimineața”, „Universul”). Multe redacții
revin în Capitală din refugiul ieșean. Consultarea celor peste 60 de periodice
relevă faptul că doar o treime dintre acestea au semnalat atitudinea sașilor față de
actul Unirii. Episodul adeziunii a fost ignorat de publicațiile oficiale („Buletinul
oficial al Ministerului de interne”, „Buletinul telegrafo-poștal”, „Monitorul
comerciului, industriei și financelor”, „Monitorul Oficial” cu Dezbaterile Adunării și

5 Facsimile ale adeziunilor în România 1993, p. 113 (germanii din Bucovina, Cernăuți, 15/ 28
noiembrie 1918), 152 (evreii ardeleni din București, 18/ 31 martie 1919), 153 (țiganii
ardeleni, Ibașfalău, 27 aprilie 1919) și 155 (șvabii bănățeni, Timișoara, 10 august 1919).
6 A se consulta PPR 1969 și PPR 1987.

111
Senatului), de gazetele sau revistele tematice: „Agrarul”, „Analele minelor din
România”, „Analele statistice și economice”, „Argus”, „Buletinul AGIR”,
„Buletinul Camerei de comerciu și industrie din București”, „Bursa”, „Comerțul în
România”, „Gazeta/Glasul meseriașilor”, „Viața cooperativă” (economice); „Astra.
Literară, artistică, științifică”, „Avantgarda”, „Cronicarul”, „Letopiseți”, „Rampa
nouă ilustrată”, „Viața nouă”, „The English Review” (literare, teatrale, de artă);
„Buletin. Societatea Geografică Română”, „Buletinul Societății Politehnice”
(științifice); „Revista generală de drept, legislație, doctrină, jurisprudență”,
„Săptămâna juridică/ Jurispridența română” (juridice); „Calendarul Lumea
ilustrată 1919”, „Dumineca poporului”, „Veselia” (populare, de divertisment);
„Neamul evreesc” (iudaică); „Semnele timpului” (biblică); „Poporul Muncitor”
(sindicală). Absența semnalărilor nu mai este explicabilă în cazul publicațiilor
vădit patriotice: „Renașterea română”, „Vocea României”, „Salvarea” etc. Tot
astfel, frapează lipsa știrilor din prestigioasele „Convorbiri literare” (mai
preocupată de propriul semicentenar) și „Revista istorică” (editată de Nicolae
Iorga). În ultimul caz, marele istoric a suplinit lacuna prin câteva articole
importante despre sași, scrise în „Neamul românesc”, și prin ajutorul dat lui Emil
Neugeboren de a edita un studiu de popularizare, intitulat sugestiv Ce sînt și ce vor
sașii din Ardeal. Expunere din izvor competent7.
Așadar, cele mai consistente și relevante informații se găsesc în cotidienele
de mare tiraj, apărute în limbile română și franceză, care acoperă întregul spectru
politic. Aici trebuie făcută distincția între foile de partid („Epoca” și „Românimea”
– ale Partidului Conservator-Naționalist (Take Ionescu); „Steagul” și „Le Progrès”
– ziarele Partidului Conservator-Progresist (Al. Marghiloman); „Îndreptarea” –
organul Ligii Poporului (gen. Al. Averescu); „Neamul românesc” – foaia
Partidului Naționalist-Democrat (N. Iorga); „Viitorul” – oficiosul Partidului
Național-Liberal condus de Ionel Brătianu), jurnalele fără partid, dar cu orientare
politică („Adevărul”, „Dimineața” – democratice de stânga; „Gazeta Poporului” și
„L’Indépendance Roumaine” – liberale), ziarele independente („Dacia”,
„Izbânda”, „L’Orient”, „Renașterea”, „Universul”, „Vestea”, „La Victoire”) și

7 Autorul neprecizat al textului a fost identificat în persoana lui Emil Neugeboren (1870–
1951), cf. Ciobanu 2013, p. 76. Neugeboren publicase anterior o altă lucrare de
popularizare Az erdély szászok [Sașii din Ardeal], Budapest, 1913, 172 p. Detalii despre
studiile și cariera lui Neugeboren, la Szabó-Simon-Szögi 2014, vol. 2, p. 125, nr. 5877.

112
gazeta de propagandă românească la Paris („La Roumanie”). Din peisajul
publicistic de la cumpăna anilor 1918 și 1919 lipsesc ziarele care simpatizează
socialismul („România liberă” nu apare de la 19 decembrie 1918 și până la 24
ianuarie 1919) sau sunt pe calea comunizării („România muncitoare/ Socialismul”
nu apare între 14/ 27 decembrie 1918 și 10/ 23 februarie 1919, iar „Foaia tânărului
(socialist)” reapare abia în martie 1919), ele fiind suprimate de autorități după
evenimentele grave petrecute în Piața Teatrului Național, la 13/ 26 decembrie 1918.
*
La sfârșitul anului 1918, românii din Vechiul Regat aveau o idee vagă
despre noii lor concetățeni de limbă germană care locuiau peste munți, fapt
recunoscut de Emil Neugeboren în introducerea la amintita broșură de
popularizare: „în publicul mare al Regatului român sașii sunt puțin cunoscuți. Desigur,
vor fi puțini dintre cetitorii de ziare, care, cetind înainte cu vreo câteva luni despre
hotărârea sașilor, vor fi știut în ce părți locuiesc sașii, și cu atât mai puțin vor fi știut ceva
despre împrejurările în care au trăit și au lucrat în trecut și mai lucrează și acum pentru
pământul lor strămoșesc. De aceea va fi, fără îndoială, binevenit publicului mare românesc
dacă va afla într-o expunere scurtă ceva despre proveniența și istoria poporului săsesc,
despre cultura și munca lui, și totodată va afla cu ce aspirații, nădejdi și dorințe a intrat în
uniune cu patria lor cea nouă”8. Societatea bucureșteană, mai alfabetizată și mai
umblată decât populația rurală, avea cunoștințe mai largi despre sașii ardeleni. În
cele șapte decenii dintre Revoluția pașoptistă și Marea Unire, ziarele din Capitală
au prezentat numeroase informații referitoare la situația conaționalilor de peste
munți, oferind, în mod inerent, amănunte și despre populația de limbă germană.
Pe de altă parte, în București exista din vechime o comunitate săsească aflată în
plină afirmare. La apusul secolului XVIII, sașii din oraș s-au bucurat de dărnicia și
ocrotirea domnilor români. Alexandru Moruzi le-a dăruit bolovani de sare și
slujitori (29 octombrie 1793), iar Alexandru Ipsilanti i-a luat sub protecția sa și le-a
permis să-și ridice o bisericuță în oraș înzestrată cu venituri și scutită de taxe (15
iunie 1797)9. După aproape un veac, la 27 martie 1887, sașii au pus bazele unei
asociații moderne, care să le reprezinte interesele. Atunci au fost adoptate Statuten
und Geschäfts-Ordnung der „Transsylvania” Verein der siebenbürger Sachsen in

8 [Neugeboren] 1919, p. 9-10.

9 Urechia 1894, p. 26.

113
Bukarest10 și s-a ales comitetul provizoriu de conducere al asociației de către cei 36
de membri fondatori. În primul an de funcționare, societatea își avea sediul
(Vereinslocal) în strada Buzești, nr. 32; a organizat două adunări generale (prima în
4 decembrie, când s-a ales o conducere definitivă, cealaltă la 8/ 20 mai următor); a
încheiat primul bilanț la 24 aprilie 1888 cu 879 franci (lei) la venituri, 219 franci la
cheltuieli, rezultând un excedent de 660 de franci11. Societatea sașilor ardeleni din
București a avut o existență de peste 60 de ani, fiind dizolvată de regimul
comunist, la 20 ianuarie 194912. Astfel, în momentul realizării Marii Uniri, asociația
se afla la jumătatea existenței sale și avea perspective promițătoare de dezvoltare.
Scurta prezentare a societății sașilor este necesară pentru că tocmai aceasta
a fost prima care și-a declarat adeziunea la Unirea cea mare, cu o lună mai
devreme decât conaționalii din Transilvania. La o săptămână după istorica
Adunare Națională de la Alba Iulia, peste 500 de sași din București s-au întrunit
„luni seara” (26 noiembrie s.v.) în sala „Transilvania”, sub președinția dr. Adolf
Frank13. Evenimentul a fost descris pe larg de ziarele „Dacia” și „Viitorul”, din
cuprinsul primului cotidian urmând a fi spicuite amănuntele reuniunii. Șeful
comunității săsești a deschis ședința, arătând însemnătatea momentului „și
necesitatea pentru poporul sas de a-și fixa atitudinea”. A urmat la cuvânt preotul
Rudolf Honigberger14 de la biserica protestantă, care a vorbit „despre necesitatea din
toate punctele de vedere ca și sașii de peste munți să se unească cu România, avându-se în
vedere garanțiile care se dau prin rezoluția votată la Alba Iulia de românii ardeleni,
bănățeni și din toate regiunile din Ungaria”. În continuare, Oscar Müller, președintele
comunității luterane din București, „arată situația superioară ce se creează azi bisericii
și instituțiilor culturale ale sașilor transilvăneni (...) Individual, elementul sas este
avantajat prin aceea că fiecare sas devine cetățean român”. A urcat la tribună arhitectul

10 Statuten 1887 (16 p.). Statutele aveau 41 de articole, iar regulamentul intern 26 de articole.
11 Transilvania [1888], p. 2 (invitația pentru adunarea din 20 mai 1888, cu indicarea adresei
localului), 3 (componența conducerii provizorii și definitive), 6 (deviza asociației „Einigkeit
macht stark”), 7 (bilanțul), 8-9 (numele membrilor). Ediția a zecea a anuarului (1897) arată
că societatea avea peste 200 de membri, iar averea sporise la 10125 lei.
12 „Monitorul Oficial”, nr. 25/ I, 31 ianuarie 1949, p. 938.

13 Adolf Frank (1871 – ?) era sibian și urmase studii medicale, cf. Szabó-Simon-Szögi 2014,

vol. 1, p. 281-282, nr. 2326.

14 Rudolf Honigberger (1878–1943) a fost parohul comunității luterane din București între

1905 și 1937 (Ciobanu 2013, p. 61, nota 175); alte detalii la Szabó-Simon-Szögi 2014, vol. 1,
p. 394-395, nr. 3437.

114
Ernst Schmidts15, secretarul societății, care, în calitate de cetățean român „sprijină
cu căldură ideea ca sașii să adere la unirea cu România, spunând că prin unire locul său
natal nu-i mai este străin, ci se află cuprins în propria sa patrie”. El a propus alegerea
unei comisii care să se deplaseze în Ardeal pentru a lua contact cu fruntașii sașilor
de acolo și a-i îndemna să adopte aceeași rezoluție ca și cei din București. Dr.
Frank a reluat cuvântul și a pus la vot o Moțiune16 în care se arată că sașii
bucureșteni au luat act cu bucurie de hotărârile adoptate la Alba Iulia, aderă la
rezoluția proclamată acolo și salută unirea Ardealului cu România. Totodată, sașii
recunosc că spiritul de dreptate și de libertate al rezoluției din 1 Decembrie le-a
spulberat toate temerile cu privire la viitorul lor. La sfârșitul moțiunii se arată: „cu
toate că sașii transilvăneni din București nu sunt autorizați să vorbească în numele
națiunii săsești din Ardeal, totuși, întemeindu-se pe îndelungata lor conviețuire cu
românii din Regat, nu voiesc să piardă prilejul de a da conaționalilor din patrie sfatul bine
gândit, ca pe temeiul asigurărilor din actul unirii din Alba Iulia, să voteze și ei unirea
Ardealului cu România”. Moțiunea a fost primită în unanimitate prin aclamații
prelungite și cu urarea „Trăiască vechea și noua noastră Patrie!”, urmate de intonarea
imnului săsesc „Transilvanie, țară binecuvântată” (Siebenbürgen, Land des Segens).
La finalul adunării s-a ales comisia care să contacteze sașii ardeleni, compusă din:
dr. Adolf Frank, Rudolf Honigberger, arhitectul Ernst Schmidt și Michael Teutsch.
Președintele comunității a adus mulțumiri premierului român, generalul
Constantin Coandă, și prefectului poliției Capitalei pentru că au permis ținerea
adunării (care se încheie la orele 23). Fără îndoială, hotărârea sașilor bucureșteni a
fost primită cu satisfacție de autorități și de opinia publică. La câteva zile după
întrunire, o delegație a comunității condusă de dr. Frank, etalând tricolorul săsesc,
a participat la primirea festivă a reprezentanților românilor de peste munți (30
noiembrie/ 13 decembrie), apoi la ceremonia oficială de înmânare a Rezoluției
unirii Transilvaniei cu România. Dr. Adolf Frank s-a folosit de acest prilej pentru a
solicita reprezentanților Consiliului Dirigent să ia sub protecția sa pe sașii ardeleni
(1/ 14 decembrie)17. Plecarea dr. Frank la Sibiu s-a realizat, cel mai probabil, în a
doua jumătate a lunii decembrie. Nu se cunoaște dacă a fost însoțit și de ceilalți

15 Originar din Brașov, face studii la München, cf. Szabó-Simon-Szögi 2014, vol. 2, p. 270, nr. 7391.
16 Textul moțiunii este reprodus la Ciobanu 2013, p. 263-264, anexa V, după ziarul „Dacia”
din 29 noiembrie 1918.
17 „Unirea”, Blaj, 28, nr. 31-32, 22 decembrie 1918, p. 4; Ciobanu 2013, p. 61-62.

115
membri ai comisiei. O singură informație târzie atestă faptul că „Le docteur Frank,
un des notables Saxons de Roumanie et qui a des relations étendues parmi les Saxons de
Transylvanie et les Souabes du Banat, est parti de Bucarest pour Sibiu afin, dit le « Vilag »
de Budapest, de se concerter avec ses compatriotes en vue d’une coopération entre les
Allemands et les Roumains de la future Roumanie”18. Așadar, moțiunea adoptată de
sașii bucureșteni și misiunea dr. Frank au contribuit la clarificarea opțiunilor
germanilor din Transilvania și la adoptarea proclamației de la Mediaș, pe 8
ianuarie 1919.
*
În zilele hotărâtoare ale lunii noiembrie 1918, când Transilvania a ieșit de
sub stăpânirea Dublei Monarhii austro-ungare aflată în plină destructurare,
intrând în componența României Mari, majoritatea sașilor ardeleni au susținut
principiile autodeterminării naționale și democratizării. Ei doreau ca în viitor să
trăiască în calitate de concetățeni cu drepturi egale într-un stat modern și
democratic, care să le garanteze păstrarea identității lingvistice și culturale.
Organul de conducere politică al minorității germane a fost Comitetul Central
Săsesc, avându-l în frunte (din 29 octombrie 1918) pe Adolf Schullerus19. În paralel,
consiliile naționale săsești de pe cuprinsul Transilvaniei au fost coordonate de
către un Consiliu Național German-Săsesc (Deutsch-Sächsische Nationalrat) creat la
Sibiu, pe 11 noiembrie 191820. Sașii au primit în mod pozitiv hotărârile adoptate la
Alba Iulia, dar au rămas reticenți în privința aplicării concrete a principiilor
generoase cuprinse în Rezoluția unirii. Un raport diplomatic din 24 decembrie
1918 subliniază că „începe să se impună printre sași o concepție destul de optimistă cu
privire la soarta viitoare a poporului lor (...) Ei au fost, în ultimul timp, solicitați de mai
multe ori de guvernul român din Sibiu (Consiliul Dirigent – n.n.) să ia o decizie în ce
privește relațiile lor cu românii (...) Sașii au dat un răspuns evaziv și au accentuat că nu ar
avea nicio ezitare de a se alipi imediat românilor, dacă ar fi siguri că actualii membri ai
guvernului român, în care au deplină încredere, vor păstra și mai departe influența
hotărâtoare asupra ordinei noi a situației. Deoarece însă relațiile guvernului din Sibiu cu

18 „La Roumanie”, Paris, 2, nr. 53, 16 janvier 1919, p. 4 (art. La Roumanie et la Transylvanie).
19 Studiile și cariera lui Adolf Schullerus (1864–1928), la Szabó-Simon-Szögi 2014, vol. 2, p.
287, nr. 7570 și la Göllner 1986.
20 Crearea și activitatea consiliului în perioada noiembrie 1918 – iulie 1919 este descrisă de

Ungureanu 1979, p. 308-313 și Ciobanu 2013, p. 31-119.

116
guvernul din Iași nu sunt încă clarificate și, ca urmare, sașii nu au nicio garanție că
guvernul din Regat este și el înclinat să recunoască și să îndeplinească dorințele lor, sașii
trebuie să-și mai țină în rezervă decizia”21. Intrarea în Transilvania a trupelor
românești alături de o misiune militară franceză, atitudinea prietenoasă a acestora
față de localnicii care le-au întâmpinat în modul cel mai cordial, au grăbit
adoptarea deciziei de aderare a sașilor la unirea provinciei cu România (17/ 30
decembrie 1918). Atunci s-a hotărât convocarea unei Adunări Naționale formate
din Consiliul Național German-Săsesc și Comitetul Central Săsesc lărgit, care să
declare în mod explicit aderarea minorității germane la statul român22. Poziția
oficială a liderilor sași a fost comunicată Consiliului Dirigent la 19 decembrie 1918/
1 ianuarie 191923. După o săptămână, la 26 decembrie 1918/ 8 ianuarie 1919, în
cadrul istoricei Adunări Naționale de la Mediaș24 și prin glasul unanim al celor 138
de reprezentanți ai săi „poporul sas din Transilvania, bazându-se pe dreptul popoarelor
de a dispune în mod liber de ele înseși, proclamă unirea sa cu regatul României și
transmite poporului român salutul său frățesc și cordiale urări pentru realizarea completă
a idealului său național (...) Poporul sas se consideră de acum înainte ca parte a statului
român”25. Vestita proclamație „An unser Volk!” (Către poporul nostru!) s-a
răspândit rapid, mai întâi în presa germană și românească din Transilvania 26, apoi
și în presa de peste munți. La 28 decembrie 1918/ 10 ianuarie 1919, o delegație a
sașilor condusă de Adolf Schullerus a predat Consiliului Dirigent din Sibiu
documentul cu hotărârea adoptată la Mediaș27. În aceeași zi, Iuliu Maniu a
comunicat la București (guvernului și regelui) adeziunea sașilor, menționând „că

21 Raportul consului german la Budapesta transmis la Berlin, în 1918 la români 1983, p. 1277,
nr. 439.
22 Amănunte la Ciobanu 2013, p. 63-68.

23 Ungureanu 1979, p. 311.

24 Ungureanu 1979, p. 311-312; Ciobanu 2013, p. 68-74.

25 Conținutul proclamației în 1918 la români 1986, p. 122-124, nr. 490 (text francez cu

traducere română); Ciobanu 2013, p. 264-266, anexa VI (traducere română).

26 Ungureanu 1979, p. 312-313; Nussbächer 1988, p. 247-248; Vlaicu-Nussbächer 1988, p.

240-241; Ciobanu 1994, p. 80-82; Ciobanu 2013, p. 75-90.

27 Ungureanu 1979, p. 313; Nussbächer 1988, p. 248; Vlaicu-Nussbächer 1988, p. 241;

Ciobanu 2013, p. 77.

117
poporul săsesc dorește, ca printr-o deputațiune a sa, să-și prezinte omagiile sale la treptele
Tronului”28.
Evenimentele petrecute la Mediaș și Sibiu au fost cunoscute după scurt
timp și în Capitală. Rapiditatea circulației știrilor a fost asigurată de stabilirea unei
legături telefonice peste Carpați. Chiar în acele zile, ziarul „L’Indépendance
Roumaine” anunța că „La communication téléphonique a été établie entre Bucarest et
Sibiu. Les conversations se fait très-clairement”29. Totodată, cele mai veridice
informații parvin de la Sibiu, unde funcționau agenția de știri „Dacia” și noul
birou de presă al Consiliului Dirigent. „Același birou transmite un rezumat din
articolele publicate de ziarele săsești din Ardeal asupra actului de unire al sașilor cu
românii. Din acest rezumat se vede că sașii își pun toată încrederea în spiritul de dreptate
al românilor și se așteaptă la o frățească conviețuire”30. În ultima zi a anului 1918, patru
cotidiene bucureștene („Acțiunea Română”, „Izbânda”, „Românimea” și
„Universul”), prin articole cu titluri identice, au adus cititorilor lor încă o veste
plăcută, anume că Sașii aderă la întregirea României. În prima săptămână din 1919
(pe stil vechi), alte nouă gazete au prezentat, într-o formă mai amplă sau mai
concisă, hotărârea Adunării Naționale săsești de la Mediaș și predarea acestei
adeziuni Consiliului Dirigent român din Sibiu. Ziarul „Universul” din 4/ 17
ianuarie 1919 reproduce alocuțiunile rostite la Sibiu cu prilejul înmânării actului
cu hotărârea sașilor. „Președintele delegației (Adolf Schullerus – n.n.) a spus
următoarele: Adunarea națională săsească voiește să-și exprime toată încrederea în noua
patrie a sașilor, România, a cărei cetățeni se consideră azi toți sașii. Aceeași încredere
venim s-o exprimăm poporului român cu care trăim de secole împreună, și conducătorilor
lui care și-au expus viața pentru a valorifica drepturile poporului lor. Noi, sașii, avem
deplină încredere că conducătorii poporului român vor recunoaște în deplină măsură
drepturile popoarelor pentru care românii au luptat și suferit atât de mult”. Răspunsul
lui Iuliu Maniu exprimă mulțumirile națiunii române și optimismul în privința
viitorului sașilor: „Vă mulțumesc pentru hotărârea d-voastră de a vă alătura regatului

28 1918 la români 1986, p. 127-128, nr. 492; Bucur 2017, p. 365-366, d133 (scrisoarea lui Maniu
către premierul Ionel Brătianu) și p. 367, d133 (scrisoarea către rege).
29 „L’Indépendance Roumaine”, 42, nr. 13146, 29 décembre 1918/ 11 janvier 1919, p. 2.

30 „Viitorul”, 11, nr. 3223, 6/ 19 ianuarie 1919, p. 3 (rubrica Ultime informații); „Dimineața”,

13 (corect, anul 16), nr. 4576, 7 ianuarie 1919, p. 2 (citat din articolul De la biroul presei din
Sibiu); „Românimea”, 2, nr. 33, 7/ 20 ianuarie 1919, p. 2 (rubrica Ultime informații);
„Alarma”, 9, nr. 200, 9 ianuarie 1919, p. 1 (rubrica Știri din Ardeal).

118
român, arătându-vă dispuși (de) a conlucra cu noi cu lealitatea care vă caracterizează,
pentru propășirea și întărirea României întregite. Îndeosebi vă mulțumesc pentru tonul
cald și plin de încredere prin care tălmăciți această hotărâre a d-voastră care arată că ați
înțeles rostul vremurilor (...). Instituțiile d-voastră culturale și economice vor fi respectate
(...). Poporul săsesc se va folosi de aceste drepturi pentru întărirea sa și pentru înflorirea
statului român care va ști întotdeauna să aprecieze pe cetățenii săi loiali, harnici și
deștepți”.
Știrile au fost reproduse și în publicațiile de limba franceză, fapt care a
sporit accesibilitatea lor. La 1/ 14 ianuarie 1919, ziarul „L’Indépendance
Roumaine” a preluat un comunicat oficial din 30 decembrie, informându-și
cititorii că „Le Comité central saxon, de concert avec le Conseil national saxon-allemand
de l’Ardéal, dans sa réunion tenue le janvier à Mediash, a proclamé à l’unanimité l’union
du peuple saxon au Royaume de Roumanie. Par la motion votée, le peuple saxon de
Transylvanie reconnaît officiellement et publiquement que l’union politique de la
Transylvanie, votée dans la grande Assemblée nationale du 18 novembre à Alba-Julia, est
la conséquence fatale, équitable et sacrée de l’unité nationale absolue des Roumains qui a
existe sans discontinuer entre la Theiss et le Dniester”. La rândul său, jurnalul „Le
Progres” din 3/ 16 ianuarie a valorificat corespondența agenției „Dacia” din Sibiu:
„L’agence « Dacia » mande de Sibiu qu’une délégation des Saxons de Transylvanie,
composée de M. Adolphe Schuller, Rodolphe Brandsch et Arthur Polony, a remis au
gouvernement provisoire roumain le texte des résolutions adoptées par l’assemblée
nationale des Saxons, tenue le 8 janvier (n. st.) à Medies. A l’allocution que prononçait, à
cette ocasion, M. Schuller, M. Jules Maniu, au nom du gouvernement provisoire,
répondait en donnant aux Saxons l’assurance que le peuple roumain respecterait toujours
les droits et les institutions des autres nationalités”.
Parcurgerea presei din aceste zile evidențiază și alte aspecte ale atitudinii
sașilor: bucuria față de hotărârea adoptată la Mediaș (a Sighisoara les Saxons ont
admis à une réunion, dans les acclamations de la foule, la décision prise à Mediash) și
considerația arătată noilor autorități (sașii, după ce au declarat odată că recunosc
unirea Transilvaniei cu România, dau dovadă de multă loialitate. În ziua de Anul Nou (1/
14 ianuarie 1919 – n.n.), spre mulțumirea Consiliului Dirigent român, au trimis din

119
toate satele telegrame de felicitare și aderență regelui Ferdinand)31. De asemenea, ochiul
atent al presei sesizează faptul că „sașii, de care se știe că au făcut declarația de alipire
cu România, vor să atragă cu dânșii și pe șvabii din Ungaria”32.
*
Mult mai importante sunt articolele, puține la număr, care exprimă
atitudini, opinii și speranțe în legătură cu decizia luată de sași la Mediaș. Primul
număr din 1919 al ziarului „Universul” debutează cu articolul de fond 1918 – 1919
în care se scrie: „cu ziua de ieri s-a scurs anul 1918 care va rămâne de-a pururi în istorie
ca unul dintre cei mai însemnați pentru țara și neamul nostru (...). Minoritățile au
consfințit oficial întregirea României, recunoscând-o ca firească și dreaptă. Declarațiunea
Comitetului central al sașilor și a Comitetului saso-german pentru Transilvania, pe care
am publicat-o chiar în zilele astea, e în această ordine de fapte, un act politic de înaltă
însemnătate”33.
Tot astfel, cel dintâi număr pe 1919 din „Neamul Românesc” începe cu
editorialul istoricului Nicolae Iorga, intitulat Declarația sașilor. Fondatorul și
animatorul ziarului salută decizia luată la Mediaș și îi justifică importanța prin
legătura trainică dintre români și sași. „Hotărârea aceasta așa de prudent și de frumos
redactată, vine la vremea sa, și ea corespunde nu numai dorințelor noastre (...) ci și
interesului probat în cursul secolelor al acestora (sașilor – n.n.) însuși. Dacă sașii s-au
putut menține contra fiarelor și contra unor oameni asemenea cu ele, pecenegii și cumanii,
o datoresc elementului românesc aflat acolo. Dacă orașele săsești au ajuns la puternica
organizare economică pe care o știm, ele o datoresc românilor de dincoace (de Carpați –
n.n.) care organizând domniile Moldovei și Țării Românești, le-au deschis căile de comerț
spre Dunăre și Marea Neagră. Astfel, sașii au fost un complement politic, cultural și
economic al națiunii noastre. Și ei pot să fie aceasta și azi (...). A-i desface pe sași de
Ungaria înseamnă a-i reda misiunii lor istorice. Și-mi pare bine că o recunosc - gata să
reînceapă cu noi o colaborare aproape milenară”34.

31 „L’Indépendance Roumaine”, 43, nr. 13152, 6/ 19 janvier 1919, p. 3 (rubrica Communiqué

officiel du 5 janvier); „Izbânda”, 1, nr. 73, 15/ 28 ianuarie 1919, p. 1 (articolul Convorbire cu d.
dr. Alex. Vaida-Voevod).
32 „Îndreptarea”, 2, nr. 4, 5 ianuarie 1919, p. 1 (grupajul În Ardeal).

33 „Universul”, 37, nr. 61, 2/ 15 ianuarie 1919, p. 1 (cu trimitere la numărul anterior din 31

decembrie).
34 „Neamul Românesc”, 14, nr. 1, 3 ianuarie 1919, p. 1.

120
 În aceeași zi de 3 ianuarie 1919, cotidianul „Îndreptarea” aprecia că
„declarația sașilor este nu numai o manifestare politică de cel mai mare interes pentru noi,
dar în același timp un omagiu adus României și românilor (...). Este cel mai frumos
răspuns care se dă tuturor acelora care își închipuie că ne-ar putea știrbi ceva din
drepturile noastre peste Carpați, și cea mai luminoasă indicație despre modul cum suntem
judecați în raport cu ceilalți revendicatori ...”35.
O părere similară, însă exprimată mai amplu și răspicat, a apărut la 4/ 17
ianuarie în coloanele oficiosului liberal „Viitorul”. Autorul arată că „gestul
spontaneu al sașilor are o deosebită importanță pentru statul nostru, mai cu seamă în
împrejurările zilelor în care trăim, zile în care se vor (sic!) regula pentru multă vreme
soarta popoarelor”. După ce expune trecutul sașilor, privilegiile medievale, dar și
nemulțumirile lor față de regimul dualist, autorul declară: „sașii au suferit aceleași
avanii (oprimări – n.n.) ca și românii sub falsul regim liberal al Ungariei autonome. Era,
dar, natural ca acum, când Ungaria va fi redusă la proporțiile ei legitime, să prefere a trăi o
viață comună cu cei care au suferit în comun. Gestul sașilor este o manifestațiune cu
răsunet european. Ei răspund într-un mod elocvent și fără replică zvârcolelilor pe care le
fac ungurii în străinătate în favoarea faimoasei unități a statului maghiar și a
liberalismului lor. Gestul lor este este un omagiu adus civilizației noastre, spiritului
nostru de dreptate, încrederii într-un viitor strălucit ce inspiră România Mare”36.
În consonanță cu opiniile arătate mai sus, se află pozițiile exprimate de alte
trei cotidiene centrale. „Acțiunea Română” este convinsă că „în Transilvania
diversele naționalități - exceptând pe maghiari - sunt hotărâte a duce o politică curat
românească, recunoscând că interesele lor politice și economice nu vor avea nimic de
suferit în urma unirii Ardealului cu România. Acesta este cel mai bun augur și de o
deosebită însemnătate pentru buna și definitiva consolidare a situației din Ardeal și a
desăvârșirii reale a Unirii”37. La rândul său, „Alarma. Organul revendicărilor
democratice”, în numărul său din 5 ianuarie, dovedește o înțelegere corectă a
locului și rolului sașilor în istoria românilor: „poporul sașilor din Transilvania,
element recunoscut de ordine și înțelepciune, nu s-a dezmințit nici de data aceasta.
Conlocuitori cu noi pe culmile Carpaților, sașii au dat neamului românesc, în prima lui

35 Sașii și românii, în „Îndreptarea”, 2, nr. 2, 3 ianuarie 1919, p. 1.

36 Emil Culoglu, Declarația de unire a sașilor, în „Viitorul”, 11, nr. 3221, 4/ 17 ianuarie 1919, p. 1.
37„Acțiunea Română”, 3, nr. 596, 4 ianuarie 1919, p. 1 (știre distinctă la rubrica Situația
politică).

121
formațiune politică, primele indicațiuni de viață organizată municipală (...). Poporul
săsesc sârguitor și aducând cu sine cunoștințele de civilizație ale Apusului, s-a impus
printr-o muncă fără de preget și printr-o deosebită cumpătare. Am învățat mult de la
acești oameni și am trăit relativ în pace cu dânșii (...). De la acești oameni atât de cuminți
nu ne așteptăm la contrariul. Sașii vor găsi la noi cea mai caldă simpatie și o perfectă
egalitate de drepturi, iar noi ... (ne vom) sprijini cu temei pe concursul neprecupețit al
altui element care, oricât ar fi de neprecumpănitor ca număr, însumează foarte mult prin
temperamentul, priceperea și statornicia de care a dat dovadă în cursul secolelor”38. Nu
mai puțin importantă este opinia exprimată de ziarul „L’Indépendance
Roumaine”: „lorsque le projet de la Mitteleuropa avait fait l’objet de pourparles entre les
Puissances Centrales, le peuple saxon de l’Ardéal avait encore gagné de l’importance aux
yeux des Hongrois, car il devait constituer le trait d’union entre la Hongrie et l’Empire
allemand. Aujourd’hui, les Saxons sont parmi les premiers des nationalités étrangères de
l’Ardéal à condamner cette politique de domination magyaro-allemande, et ils
reconnaissent avec une loyauté qui leur fait honneur les droits imprescriptibles de la
majorité roumaine de Transylvanie. C’est là une acte de sagesse politique. Les Saxons
adhèrent spontanément à l’Union de la Transylvanie avec la Roumanie, dont ils désirent
devenir des citoyens fidèles et loyaux. Ils possèdent au sein de la nation roumaine de
Hongrie une longue tradition de culture et travail dans toutes les branches de l’activité
humaine. L’Etat roumain leur donnera la possibilité de continuer cette tradition et de
devenir un facteur utile et productif dans la Roumanie de demain”39.
*
Interesul presei bucureștene pentru sașii ardeleni s-a revigorat la mijlocul
lunii ianuarie 1919, cu ocazia sosirii în Capitală a delegației săsești trimisă să
prezinte în mod oficial autorităților române actul de aderare al acestei minorități la
Unirea cea mare. Prima publicație care anticipează venirea oaspeților sași este „Le
Progres”, la 10/ 23 ianuarie: „une délégation du Comité National des Saxons de
Transsylvanie, qui vient proclamer son adhéssion au royaume de Roumanie, arrivera sous
peu à Bucarest, pour remettre au gouvernement le texte de la résolution votée à l’assemblée
nationale de Mediash”. Delegația era formată din șapte persoane de vază: dr. Adolf

38 Sașii și românii. Alipirea sașilor la România, în „Alarma”, 9, nr. 196, 5 ianuarie 1919, p. 1.
39 Le vote de Mediash, în „L’Indépendance Roumaine”, 43, nr. 13150, 4/ 17 janvier 1919, p. 1.

122
Schullerus și dr. Hans Otto Roth40 – primul în calitate de președinte, iar al doilea
de secretar al Comitetului Central săsesc, dr. Rudolf Brandsch41 și dr. Rudolf
Schuller42 – foști deputați ai sașilor în parlamentul maghiar, dr. Arthur Polony43 –
ziarist, dr. Ludwig Jekeli44 – șeful cancelariei economice din Sibiu, dr. Eugen
Filtsch45 – preot. Conducătorul reprezentanței a fost dr. Schullerus, cel care a
vorbit mai întotdeauna din partea delegației. Ei au pornit spre București cu un
vagon special la 14/ 27 ianuarie, călătoria fiind facilitată de punerea în circulație,
chiar atunci, a unui tren direct pe ruta București-Predeal-Brașov-Cluj46. Fruntașii
sașilor au sosit în seara zilei de 15/ 28 ianuarie, fiind întâmpinați la Gara de Nord
de Ion G. Duca – ministrul Domeniilor, Alexandru Vaida-Voevod, Ștefan Cicio
Pop și Ion Nistor – miniștri fără portofoliu, Vasile Trifu, director de cabinet în
Ministerul de Externe, dr. Popovici – funcționar în același minister, dr. Adolf
Frank – președintele societății „Transilvania” (a sașilor bucureșteni) și dr. Rudolf
Honigberger – parohul comunității evanghelice din Capitală. Cuvântul de bun
venit a fost adresat de către Al. Vaida-Voevod, la care a răspuns dr. Schullerus47.
Pe timpul misiunii, delegația sașilor a fost găzduită la hotelul „Continental” de pe
Calea Victoriei48. Evenimentul a fost foarte mediatizat, fiind semnalat, mai mult
sau mai puțin detaliat, de 16 cotidiene apărute între 16 și 18 ianuarie.
Ziua de miercuri, 16/ 29 ianuarie a fost planificată pentru discuțiile cu
Guvernul român. Delegația a fost primită de Mihail Pherekyde, un vechi fruntaș
liberal, care deținea funcția de prim-ministru ad-interim pe timpul cât titularul
funcției, Ionel Brătianu, participa la Conferința Păcii de la Paris. Presa s-a arătat

40 Amănunte despre studiile și cariera lui Hans Otto Roth (1890–1953), la Szabó-Simon-
Szögi 2014, vol. 2, p. 231-232, nr. 6973.
41 Despre Rudolf Brandsch (1880–1953), a se vedea Szabó-Simon-Szögi 2014, vol. 1, p. 143,

nr. 1026.
42 Studiile și cariera lui Rudolf Albert Schuller (1873–1952), la Szabó-Simon-Szögi 2014, vol.

2, p. 286, nr. 7564.

43 Despre Arthur Richard Polony (1880 – ?) a se vedea Szabó-Simon-Szögi 2014, vol. 2, p.

180, nr. 6423.

44 Date biografice pentru Ludwig Jekeli (1882–1926), la Szabó-Simon-Szögi 2014, vol. 1, p.

426-427, nr. 3737.

45 Studiile și cariera lui Eugen Filtsch (1856–1919), la Szabó-Simon-Szögi 2014, vol. 1, p. 267,

nr. 2179.
46 Ciobanu 2013, p. 78; „Îndreptarea”, 2, nr. 12, 14 ianuarie 1919, p. 2 (anunțul trenului direct).

47 „Universul”, 37, nr. 75, 18/ 31 ianuarie 1919, p. 1.

48 „Dacia”, 1, nr. 38, 17 ianuarie 1919, p. 1; „Izbânda”, 1, nr. 76, 18/ 31 ianuarie 1919, p. 2.

123
mai detașată față de acest eveniment, în schimb a fost foarte interesată să discute
cu dr. Schullerus, vocea cea mai autorizată a sașilor. Interviurile acordate de
președintele delegației săsești în zilele de 16 și 17 ianuarie au apărut în câteva
cotidiene („Dimineața”, „Izbânda”, „Neamul Românesc”, „Le Progres”,
„Universul”), iar afirmațiile sale s-au bucurat de apreciere. El a răspuns punctual
la întrebările reporterilor, astfel că anumite declarații nu se regăsesc în toate
jurnalele. Doar prin coroborarea lor se întregește poziția delegației săsești. De la
început, Schullerus a evidențiat: „un fapt asupra căruia ținem să insistăm în mod
special este acela că unirea noastră cu românii este determinată pe de o parte de reala
înțelegere a interesului nostru, iar pe de alta de dragostea pe care o avem pentru poporul
român. Ungurii caută să speculeze acum în urmă hotărârea sașilor, arătând că s-a
exercitat asupra noastră o presiune. Faptul e cu desăvârșire fals49. Ne-am unit de bună
voie, din propriul nostru îndemn. De 800 de ani, trăim împreună cu românii cu care am
avut legături în toate domeniile. Ca studenți, grupurile noastre se văd adeseori împreună.
Iar în Parlament, deputații noștri au făcut întotdeauna cauză comună cu deputații români
împotriva asupritorului comun – maghiarii. Venim cu dragoste și cu încredere către
România, cu speranța că vom trăi sub un regim democratic care ne garantează libera
dezvoltare culturală și religioasă. Suntem vreo 250 de mii de sași în Ardeal, care, în toate
vremurile ne-am dovedit un element de ordine și de progres, contribuind în cea mai largă
măsură la prosperitatea generală a Ardealului. Am invitat pe șvabi să arate încredere în
guvernul român și credem că ei nu vor întârzia să urmeze exemplul nostru. Bunăvoința
care ni s-a arătat din primul moment când am pus piciorul pe pământul românesc, ne-a
mișcat mult. Pășim cu încredere către România Mare ...”50. Reporterul de la ziarul
„Dimineața” a reținut din declarațiile lui Schullerus faptul că sașii au „o cultură
foarte veche, numărând numeroși oameni de litere, drept, muzicanți și filosofi cunoscuți”
și a remarcat politețea liderului german care și-a încheiat dialogul cu tradiționalul
„bine v-am găsit!”, rostit în limba română51. Un interviu amplu este acordat
„Neamului Românesc”, pe 17/ 30 ianuarie, după audiența de la Palat. Schullerus a
detaliat motivele care i-au determinat pe sași să adopte proclamația de unire cu

49 Dezinformările din ziarul „Az Est” de la Budapesta și dezmințirea lui Schullerus sunt
semnalate de Ciobanu 2013, p. 84.
50 „Universul”, 37, nr. 75, 18/ 31 ianuarie 1919, p. 1. Unele pasaje au fost preluate de ziarul

„Le Progres” din 19 ianuarie, care astfel a sporit accesibilitatea ideilor exprimate.
51 „Dimineața”, 16, nr. 4587, 18 ianuarie 1919, p. 1.

124
România, apoi a expus așteptările pe care le au conaționalii săi: autonomie
bisericească și școlară, ocrotirea propriei limbi, reprezentare proporțională în
administrația locală, grijă pentru micile gospodării etc. Liderul german îl asigură
pe interlocutor că sașii au proviziile necesare pentru iarnă, știu să facă economie și
să păstreze ordinea acasă. La capătul interviului, dr. Schullerus a mărturisit că
„acum ne ducem acasă mulțumiți de ce am împlinit acolo și aici, mulțumiți de primirea d-
voastră ospitalieră și frățească și hotărâți să nu șovăim nicio clipă de a ajuta statul român
și să sporim prin muncă și prin priceperea noastră la buna gospodărire a țării”52.
Seara a fost rezervată întâlnirii cu comunitatea evanghelică și cu sașii
stabiliți în București, fapt anunțat de ziarul „Dacia” din 17 ianuarie.
Momentul culminant din programul vizitei a fost recepția de la Palat, când
s-a prezentat regelui Ferdinand actul adeziunii sașilor la unirea Transilvaniei cu
România. Evenimentul s-a bucurat de o atenție pe măsură, fiind descris de 13
gazete bucureștene. Primirea solilor ardeleni s-a realizat la Palatul Cotroceni, joi,
17/ 30 ianuarie 1919, la ora 12.30. Ceremonia a fost asemănătoare celei petrecute cu
doar o lună și jumătate în urmă, când suveranul a primit de la reprezentanții
românilor de peste Carpați actul solemn al unirii teritoriilor locuite de aceștia cu
Vechiul Regat (1/ 14 decembrie 1918). La solemnitate au asistat premierul ad-
interim Mihail Pherekyde, miniștrii titulari și cei fără portofoliu (Alexandru
Vaida-Voevod, Ion Inculeț, Daniel Ciugureanu, Ștefan Cicio Pop), miniștrii Franței
și Marii Britanii, prefectul poliției Capitalei, Henry Catargi – mareșalul Curții
regale și alți demnitari ai statului53. Președintele delegației, dr. Adolf Schullerus a
înmânat regelui pergamentul cu declarația de adeziune a sașilor, adoptată la
Mediaș pe 8 ianuarie, apoi a rostit o cuvântare54 „prin care cere ocrotirea limbii și
culturii săsești, întrucât ea dăinuiește de opt veacuri în Ardeal”55. Nicolae Iorga arăta că
„ei (sașii – n.n.) au adus dorințe pe care le cunoaștem și pe care le socotim pe deplin
îndreptățite (...). Regele le-a răspuns limpede și hotărât. Omul loial a vorbit din inimă

52 E. Ciuceanu, Un interview cu d. dr. Schullerus, în „Neamul Românesc”, 14, nr. 17, 22

ianuarie 1919, p. 1-2. Interviul a fost reprodus în „Românul” din Arad, 8, nr. 22, 27
ianuarie/ 9 februarie 1919, p. 2-3.
53 Numele și funcțiile celor prezenți sunt prezentate în numerele din 19 ianuarie 1919 ale

ziarelor „Acțiunea Română”, p. 1 și „Izbânda”, p. 1;

54 Documentul solemn al adeziunii este reprodus color în Bucur 2017, p. 363-364, d132. Un

fragment din textul discursului lui Schullerus, dactilografiat în limba germană, este
reprodus în România 1993, p. 151.
55 „Izbânda”, 1, nr. 77, 19 ianuarie/ 1 martie (!), p. 1.

125
noilor supuși ai Coroanei sale (...) pentru a le spune că nu vor avea să regrete niciodată
hotărârea pe care, într-un ceas de cuminte socoteală a împrejurărilor, au luat-o, rupând cu
maghiarismul de stat ...”56. După terminarea ceremoniei „delegațiunea a fost reținută
de M. S. Regele la dejun; la care a luat parte și M. S. Regina împreună cu A. Lor Principii
și Principesele. În cursul dejunului, M. Lor s-au întreținut cu membrii delegației asupra
vieții din Ardeal”57. Vizita la Cotroceni s-a încheiat la ora 14.30 în cele mai cordiale
relații, fapt sesizat de presă: „farmecul familiei regale a făcut ca și delegația sașilor să
plece de aici cu lumină și bucurie în inimă”58.
La rândul ei, presa de limbă franceză și-a informat cititorii despre
eveniment, evidențiind doleanțele sașilor și asigurările date de rege: „M.
Schullerus, président de la délégation, a présenté au Roi l’acte de réunion des Saxons à la
Roumanie et a prononcé un discours par lequel il demande la protection de la langue et de
la culture saxonnes, lesquelles sont vieiles de huit siècles dans l’Ardéal. Le souverain a
répondis, en affirmant que non seulement il n’atténuera en rien la culture nationale
saxonne, mais que ce peuple jouira de toute la sollicitude des Roumains, parce que les
Saxons ont toujours montré qu’ils étaient conscients des devoirs de l’ordre”59.
A doua parte a zilei de 17 ianuarie a fost rezervată interviurilor și
banchetului oferit de guvern în onoarea oaspeților sași. Recepția a avut loc în sala
de marmură60 a hotelului „Boulevard”, începând cu ora 20.00. Au fost prezenți toți
membrii cabinetului care se aflau atunci în Capitală (M. Pherekyde, Al.
Constantinescu, A. Saligny, I. G. Duca, G. Mârzescu, O. Kiriacescu, Al. Vaida-
Voevod, Șt. Cicio Pop, I. Inculeț, I. Nistor), generalii C. Prezan, A. Văitoianu, C.
Coandă, I. Popovici și Th. Râmniceanu – șeful Casei militare regale, H. Catargi –
mareșalul Curții regale, V. Trifu – din ministerul de externe, alte notabilități
precum I. Grădișteanu, C. Brediceanu, V. Morțun,. Sașii bucureșteni au fost
reprezentați de dr. A. Frank și R. Honigberger.
„La șampanie, d. M. Pherekyde ridică paharul în sănătatea regelui, apoi spune:
actul dvs. dovedește că România este un stat de ordine. Noi suntem fericiți a vă primi în

56 Nicolae Iorga, Sașii la regele, în „Neamul Românesc”, 14, nr. 17, 22 ianuarie 1919, p. 1.
57 „Îndreptarea”, 2, nr. 17, 19 ianuarie 1919, p. 2.
58 „Românimea”, 2, nr. 44, 19 ianuarie 1919, p. 1 (plecarea de la palat și revenirea la hotel);

„Neamul Românesc”, 14, nr. 17, 22 ianuarie 1919, p. 2 (citatul).

59 „L’Orient”, 2, nr. 49, 19 janvier 1919, p. 1 (citatul); „Le Progres”, 2, nr. 29, 19 janvier 1919, p. 3.

60 Amănunt expus numai în „Românimea” (nr. 45, p. 2) și „Steagul” (nr. 264, p. 2) din 20

ianuarie/ 2 februarie 1919.

126
mijlocul nostru. Sunt convins că venirea dvs. la noi, ne va întări forțele. Națiunea română
primește hotărârea dvs. cu dragoste, iar primirea ce vi s-a făcut este o chezășie care vă
asigură că cuvântul ce v-am dat va fi ținut. În numele guvernului vă zic: fiți bine veniți în
mijlocul nostru, pentru ca împreună să conlucrăm pentru propășirea României mari.
Trăiască poporul sas!
D. dr. Schullerus mulțumește guvernului pentru primirea făcută reprezentanților
poporului sas. Asigură că sașii, uniți cu românii, vor fi credinioși regelui și dinastiei. Apoi
își exprimă speranța că o eră nouă de prosperitate și libertate începe pentru poporul săsesc.
D. Ludwig Jekeli arată sentimentele înalte cu care delegația a trecut Carpații,
pentru a se uni cu poporul românesc. Asigurările date de rege și de dvs. că vom păstra nu
numai ce am avut înainte, dar că vom fi sprijiniți în aspirațiile noastre culturale, ne face să
vă aducem prinosul recunoștinței noastre cele mai profunde.
D. Vaida-Voevod spune că și-a făcut educația în școlile sașilor și deci cunoaște
caracterul cinstit și hotărât al acestui popor. Explică apoi că sașii nu iau niciodată o
hotărâre până nu sunt absolut siguri de ea. Deci, alipirea sașilor la români este o
certitudine că România Mare a fost deja înfăptuită. În speranța că și șvabii îi vor urma,
ridică paharul pentru prosperitatea poporului sas”. Au mai ținut toasturi I.
Grădișteanu „în numele partidului conservator”61, Șt. Cicio Pop, E. Filtsch, R. Schuller
și R. Brandsch, banchetul sfârșindu-se aproape de miezul nopții62.
Ziarul „Acțiunea Română” dezvăluie că „membrii delegației sașilor din Ardeal
mai stau în Capitală câteva zile”, zăbavă determinată de faptul că „liniile (ferate –
n.n.) înzăpezindu-se, niciun tren nu mai circulă începând de ieri, până la desfundarea
lor”63. În acest timp, delegația sașilor a intrat în contact și cu alte personalități ale
vieții culturale și politice64. Sâmbătă, pe 19 ianuarie/ 1 februarie, delegația îl
vizitează pe Nicolae Iorga, savantul arătând necesitatea unei biblioteci românești
la Sibiu. El conversează în nemțește, dar remarcă faptul că Adolf Frank i se
adresează doar în română65. Înainte de plecare, delegația face un gest mărinimos,
oferind 3000 de lei pentru săracii orașului66. Liderii sașilor au părăsit Capitala

61 „Românimea”, 2, nr. 45, 20 ianuarie/ 2 februarie 1919, p. 2.

62 Prezentare detaliată în „Adevărul”, 32, nr. 10677, 19 ianuarie 1919, p. 1 (art. Reprezentanții
sașilor în Capitală).
63 Știri tardive la rubrica Informațiuni din nr. 611, 20 ianuarie 1919, p. 2.

64 Ciobanu 2013, p. 79.

65 Iorga f.a., p. 154.

66 „Unirea”, Blaj, 29, nr. 29, 9 februarie 1919, p. 4 (rubrica Informațiuni).

127
sâmbătă seara, după încetarea viscolului și reluarea circulației feroviare.
Evenimentul a fost puțin mediatizat în presa locală, însă din cercetarea jurnalelor
ardelene se poate afla că delegația a fost condusă la tren de Mihail Pherekyde, Al.
Vaida-Voevod și Șt. Cicio Pop, despărțirea fiind precedată de cuvinte alese67. La 22
ianuarie/ 4 februarie, delegația ajunsese cu bine la Sibiu și prezenta Consiliului
Național săsesc un raport asupra misiunii îndeplinite în Capitală68. Concomitent,
la București, apăreau ultimele articole referitoare la sași și la vizita lor. Ziarul
„Alarma” din 21 ianuarie/ 3 februarie saluta cu bucurie actul adeziunii și sublinia
că „un popor cu o veche cultură, care a influențat atât de considerabil în bine asupra
tuturor vecinilor, timp de veacuri, nu poate fi primit decât cu entuziasm în sânul nostru
pentru o pașnică conlucrare în viitor. Popor de ordine și muncitor, sașii, alături cu noi, vor
contribui în mod strălucit la propășirea generală a statului românesc”69.
Popularizarea adeziunii sașilor s-a realizat și prin alte modalități. Armata
română avea un buletin de informații propriu, care circula doar în mediul militar
și sintetiza principalele știri apărute în perioada anterioară. Ediția apărută la
mijlocul lunii februarie 1919 era destinată tuturor cadrelor active de comandă
(Avis. Conținutul acestui buletin trebuie comunicat tuturor ofițerilor din corp) și
prezintă succint conduita sașilor.
„Sașii din Transilvania, care la început se arătau rezervați față de mișcarea și
aspirațiunile românilor, înțelegând curând adevăratul lor interes, au convocat și ei o mare
adunare a fruntașilor lor, care a avut loc în ziua de 8 ianuarie st. v. (sic!) la Mediaș și în
care s-a proclamat cu mare însuflețire aderarea poporului săsesc la unirea Ardealului cu
România, iar în ziua de 15/ 28 ianuarie o delegație a poporului săsesc a sosit la București
pentru a aduce la cunoștința M. S. Regelui și guvernului român declarația solemnă votată
în adunarea de la Mediaș”70.
Indiscutabil, aderarea sașilor la Unirea cea mare și vizita reprezentanților
lor în Capitala țării au fost mediatizate în toată Europa. Oficiosul „Viitorul” din 19
ianuarie prelua cu satisfacție un semnal venit de la Paris pe data de 17 (stil vechi),
care confirma apariția unui articol despre hotărârea adoptată de sași la Mediaș și

67 „Unirea”, Blaj, 29, nr. 29, 9 februarie 1919, p. 4 (rubrica Informațiuni).

68 Ciobanu 2013, p. 79.
69 „Alarma”, 9, nr. 212, 21 ianuarie 1919, p. 1-2 (articolul Unirea cu sașii).

70 Marele Cartier General. Secția II-a Informații, „Buletin de informațiuni (cuprinde

perioada de la 1 decembrie 1918 – 31 ianuarie 1919)”, nr. 14, 31 ianuarie/ 13 februarie 1919,
coperta (avizul) și p. 44-45 (citatul).

128
în legătură cu misiunea delegației pornită deja spre București71. Aceste știri au
apărut într-un moment foarte potrivit, când Conferința Păcii își deschisese
lucrările, iar delegația română promova cu febrilitate cauza națională. Adeziunea
sașilor a fost menționată în mai multe cotidiene franceze, începând cu influentul
„Le Temps” și până în ziarele coloniale72.
În lumina celor prezentate mai sus, presa bucureșteană se dovedește un
martor prețios nu numai al evenimentelor concrete ci și al atitudinilor, opiniilor și
sentimentelor legate de hotărârea sașilor de a-și lega destinul de România Mare.

ANEXĂ

Lista articolelor de presă despre adeziunea sașilor la Marea Unire

1. Adunarea și moțiunea de unire a Societății „Transilvania” a sașilor din București (26

noiembrie/ 9 decembrie 1918)

Adunarea sașilor transilvăneni. Sașii din Capitală originari din Transilvania proclamă unirea
cu România, în „Viitorul”, 11, nr. 3187, 28 noiembrie/ 11 decembrie 1918, p. 2.
Sașii din București aderă la Unire. Întrunirea din sala Transilvania, în „Dacia”, 1, nr. 7, 29
noiembrie 1918 (s.v.), p. 1.

2. Legăturile sașilor din București cu conaționalii din Transilvania (decembrie 1918)

La Roumanie et la Transylvanie, grupaj de știri în „La Roumanie. Organe hebdomadaire

de l’Unité nationale roumaine”, Paris, 2, nr. 53, 16 janvier 1919, p. 4.

71 „Viitorul”, 11, nr. 3235, 19 ianuarie/ 1 februarie 1919, p. 1 (articolul Hotărârile sașilor din
Ardeal).
72 „Le Temps”, 59, nr. 21013, 17 janvier 1919, p. 2 (art. La Roumanie et les Saxons de

Transylvanie), nr. 21025, 29 janvier 1919, p. 2 (art. Les Saxons de Transylvanie); „Le Rappel” și
„Le XIXe siècle”, ambele cu anul 127, nr. 17586, 21 nivose/ 11 janvier 1919, p. 2; nr. 17603, 8
pluviose/ 28 janvier 1919, p. 2 (articolele identice La Roumanie s’agrandit și Les Saxons de
Transylvanie); „L’Echo d’Alger”, 8, nr. 2515, 11 février 1919, p. 1 (art. Les Saxons de
Transylvanie demandent le rattachement a la Roumanie).

129
3. Adunarea de la Mediaș și proclamația către poporul săsesc (26 decembrie 1918/ 8
ianuarie 1919)

Sașii aderă la întregirea României, titluri identice în ziarele cu data 31 decembrie 1918/ 13
ianuarie 1919: „Acțiunea Română. Ziar independent”, 2, nr. 593, p. 1; „Izbânda. Ziar
democrat independent”, 1, nr. 60, p. 2; „Românimea. Ziar de dimineață”, 1, nr. 27, p. 1;
„Universul”, 36, nr. 59, p. 1.
Știre la rubrica Informațiuni, în „Epoca”, 24, nr. 102, 1 ianuarie 1919, p. 2.
Știre la rubrica Informațiuni, în „Îndreptarea. Organ politic al Ligii Poporului”, 2, nr. 1,
1 ianuarie 1919, p. 2.
Știre la rubrica Informations. Communiqués officiels du 30 décembre 1918, în
„L’Indépendance Roumaine”, 42, nr. 13148, 1/ 14 janvier 1919, p. 3.
Adhésion des Saxons de Transylvanie à l’Etat roumain, în „Le Progres. Organe du Parti
conservateur-progressiste”, 1, nr. 15, 1/ 14 janvier 1919, p. 3 (subtitlu la rubrica
Informations).
Știre la rubrica Ultime informații, în „Vestea. Ziar național-democrat-independent”, 3,
nr. 212, 2/ 15 ianuarie 1919, p. 3.
Nicolae Iorga, Declarația sașilor, în „Neamul Românesc”, 14, nr. 1, 3 ianuarie 1919, p. 1.
Alipirea sașilor la România, în „Epoca”, 25, nr. 5, 7 ianuarie 1919, p. 2.
Alipirea sașilor la regatul român. Manifestul consiliului național săsesc, în „Îndreptarea”, 2,
nr. 5, 7 ianuarie 1919, p. 2.

4. Delegația sașilor prezintă Consiliului Dirigent hotărârea Adunării Naționale de la

Mediaș (28 decembrie 1918/ 10 ianuarie 1919)

Delegații sașilor la guvernul din Ardeal, în „Dimineața”, 13, nr. 4567 (corect: anul 16, nr.
4572), 2 ianuarie 1919, p. 3.
România și naționalitățile. Declarațiile d-lui Maniu, în „Izbânda”, 1, nr. 62, 3/ 15 ianuarie
1919, p. 1.
Știre la rubrica Informations, în „Le Progres”, 2, nr. 16, 3/ 16 janvier 1919, p. 4.
Știre la rubrica Informations. Communiqué officiel du 3 janvier 1919, în „L’Indépendance
Roumaine”, 43, nr. 13150, 4/ 17 janvier 1919, p. 2.
Sașii la Consiliul Dirigent, în „Universul”, 37, nr. 62, 4/ 17 ianuarie 1919, p. 1.

5. Comentarii despre adeziunea sașilor

1918 – 1919, în „Universul”, 37, nr. 61, 2/ 15 ianuarie 1919, p. 1 (articol de fond).
Sașii și românii, în „Îndreptarea”, 2, nr. 2, 3 ianuarie 1919, p. 1.
Nicolae Iorga, Declarația sașilor, în „Neamul Românesc”, 14, nr. 1, 3 ianuarie 1919, p. 1
(articol de fond).

130
Le vote de Mediash, în „L’Indépendance Roumaine”, 43, nr. 13150, 4/ 17 janvier
1919, p. 1.
Emil Culoglu, Declarația de unire a sașilor, în „Viitorul”, 11, nr. 3221, 4/ 17 ianuarie
1919, p. 1.
Sașii și românii. Alipirea sașilor la România, în „Alarma. Organul revendicărilor
democratice”, 9, nr. 196, 5 ianuarie 1919, p. 1.
Nicolae Iorga, Conlocuitorii noștri sași, în „Neamul Românesc”, 14, nr. 6, 9 ianuarie
1919, p. 3.

6. Anunțarea venirii delegației săsești la București

Știre la rubrica Informations, în „Le Progres”, 2, nr. 21, 10/ 23 janvier 1919, p. 3.
Știre la rubrica Ultime informații, în „Universul”, 37, nr. 73, 16/ 29 ianuarie 1919, p. 4.

7. Primirea oficială a delegației săsești la Gara de Nord din București (15/ 28 ianuarie
1919)

Știre la rubrica Informațiuni, în „Adevărul”, 32, nr. 10674, 16 ianuarie 1919, p. 2.

Știre la rubrica Informations. Communiqués officiels du 14 janvier 1919, în
„L’Indépendance Roumaine”, 43, nr. 13159, 16/ 29 janvier 1919, p. 2.
Știre la rubrica Informations, în „L’Orient. Quotidien roumain indépendant du soir”, 2,
nr. 46, 16/ 29 janvier 1919, p. 2.
Știre la rubrica Informations, în „Le Progres”, 2, nr. 26, 16/ 29 janvier 1919, p. 3.
Știre la rubrica Ultime informații, în „Viitorul”, 11, nr. 3232, 16/ 29 ianuarie 1919, p. 1.
Știre la rubrica Informațiuni, în „Acțiunea Română”, 3, nr. 608, 17 ianuarie 1919, p. 2.
Delegația sașilor la București, în „Dacia”, 1, nr. 38, 17/ 30 ianuarie 1919, p. 1.
Știre la rubrica Ultime informațiuni, în „Izbânda”, 1, nr. 75, 17/ 30 ianuarie 1919, p. 2.
Știre la rubrica Reportaj politic, în „Îndreptarea”, 2, nr. 14, 17 ianuarie 1919, p. 2.
Știre la rubrica Ultime informații, în „Românimea”, 2, nr. 42, 17/ 30 ianuarie 1919, p. 2.
Știre la rubrica Ultime informațiuni, în „Steagul. Organ al Partidului conservator-
progresist”, 5, nr. 261, 17/ 30 ianuarie 1919, p. 2.
Știre la rubrica Ultime informații, în „Universul”, 37, nr. 74, 17/ 30 ianuarie 1919, p. 3.
Știre la rubrica Informațiuni, în „Vestea”, 3, nr. 224, 17/ 30 ianuarie 1919, p. 2.
Știre la rubrica Informations, în „La Victoire. Journal indépendant”, 1, nr. 56, 30 janvier
1919, p. 2.
Delegația sasă remite pergamentul unirei. Interview cu președintele delegației. Raporturile
dintre sași și români, în „Dimineața”, 16, nr. 4587, 18 ianuarie 1919, p. 1.
Sosirea în Capitală a delegației sașilor. Cuvântările rostite, în „Epoca”, 25, nr. 15, 18
ianuarie 1919, p. 2.
Adeziunea sașilor la unire, în „Izbânda”, 1, nr. 76, 18/ 31 ianuarie 1919, p. 2.

131
Sosirea delegaților sași în Capitală, în „Universul”, 37, nr. 75, 18/ 31 ianuarie 1919, p. 1.
Delegația sașilor din Ardeal, în „Viitorul”, 11, nr. 3234, 18/ 31 ianuarie 1919, p. 2.

8. Primirea delegației sașilor la Guvernul României (16/ 29 ianuarie 1919)

Știre la rubrica Viața politică, în „Dacia”, 1, nr. 39, 18/ 31 ianuarie 1919, p. 1.
Delegația sasă remite pergamentul unirei. Interview cu președintele delegației. Raporturile
dintre sași și români, în „Dimineața”, 16, nr. 4587, 18 ianuarie 1919, p. 1.
Știre la rubrica Informations. Communiqués officiels du 17 janvier 1919, în
„L’Indépendance Roumaine”, 43, nr. 13161, 18/ 31 janvier 1919, p. 2.
Adeziunea sașilor la unire, în „Izbânda”, 1, nr. 76, 18/ 31 ianuarie 1919, p. 2.

9. Interviuri acordate presei de către Adolf Schullerus, președintele delegației

săsești (16/ 29 și 17/ 30 ianuarie 1919)

Ce spune președintele delegației săsești (la rubrica Viața politică), în „Dacia”, 1, nr. 39, 18/
31 ianuarie 1919, p. 1.
Delegația sasă remite pergamentul unirei. Interview cu președintele delegației. Raporturile
dintre sași și români, în „Dimineața”, 16, nr. 4587, 18 ianuarie 1919, p. 1.
Adeziunea sașilor la unire, în „Izbânda”, 1, nr. 76, 18/ 31 ianuarie 1919, p. 2.
Convorbire cu d. Adolf Schullerus președintele delegațiunei săsești, în „Universul”, 37, nr.
75, 18/ 31 ianuarie 1919, p. 1.
Les Saxons et les Souabes de Transylvanie, în „Le Progres”, 2, nr. 29, 19 janvier/ 1 février
1919, p. 2.
E. Ciuceanu, Un interview cu d. dr. Schullerus, în „Neamul Românesc”, 14, nr. 17, 22
ianuarie 1919, p. 1-2.

10. Prezentarea la regele Ferdinand (17/ 30 ianuarie 1919)

„Nivroc”, Solemnitatea de la Palat. Primirea delegați(e)i sașilor, în „Acțiunea Română”, 3,

nr. 610, 19 ianuarie 1919, p. 1.
Misiunea sașilor la rege, în „Adevărul”, 32, nr. 10676, 18 ianuarie 1919, p. 1.
Știre la rubrica Informations, în „Le Progres”, 2, nr. 28, 18/ 31 janvier 1919, p. 3.
Reprezentanții sașilor în Capitală, în „Adevărul”, 32, nr. 10677, 19 ianuarie 1919, p. 1.
Știre la rubrica Informations. Communiqués officiels du 18 janvier 1919, în
„L’Indépendance Roumaine”, 43, nr. 13162, 19 janvier/ 1 février 1919, p. 2.
Sașii la rege, în „Izbânda”, 1, nr. 77, 19 ianuarie/ 1 martie (sic!) 1919, p. 1.
Delegația sașilor în audiență la Palat, în „Îndreptarea”, 2, nr. 17, 19 ianuarie 1919, p. 2.
Les Saxons chez le roi (știre la rubrica Telegrammes), în „L’Orient”, 2, nr. 49, 19 janvier / 1
février 1919, p. 1.

132
Știre la rubrica Informations, în „Le Progres”, 2, nr. 29, 19 janvier/ 1 février 1919, p. 3.
Delegația sașilor la Palat, în „Românimea”, 2, nr. 44, 19 ianuarie/ 1 februarie 1919, p. 1.
Delegația sașilor la Palat, în „Steagul”, 5, nr. 263, 19 ianuarie/ 1 februarie 1919, p. 2.
Sașii au remis regelui actul unirii lor, în „Universul”, 37, nr. 76, 19 ianuarie/ 1 februarie
1919, p. 1.
Știre la rubrica Ultime informații, în „Viitorul”, 11, nr. 3235, 19 ianuarie/ 1 februarie
1919, p. 1.
Unirea cu sașii, în „Alarma”, 9, nr. 212, 21 ianuarie 1919, p. 1-2.
Sașii la regele, în „Neamul Românesc”, 14, nr. 17, 22 ianuarie 1919, p. 1.

11. Banchetul dat de guvernul român în onoarea delegației sașilor (17/30 ianuarie
1919)

Reprezentanții sașilor în Capitală, în „Adevărul”, 32, nr. 10677, 19 ianuarie 1919, p. 1.

Semnalare la rubrica Știri politice, în „Epoca”, 25, nr. 16, 19 ianuarie 1919, p. 2.
Banchetul de la Bulevard, în „Îndreptarea”, 2, nr. 17, 19 ianuarie 1919, p. 2.
Banchetul în onoarea delegației sașilor, în „Izbânda”, 1, nr. 78, 20 ianuarie/ 2 martie (sic!)
1919, p. 1.
Banchetul în onoarea delegației sașilor, în „Românimea”, 2, nr. 45, 20 ianuarie/ 2 februarie
1919, p. 2.
Banchetul în onoarea delegației sașilor, în „Steagul”, 5, nr. 264, 20 ianuarie/ 2 februarie
1919, p. 2.
Banchetul în onoarea delegațiunii sase, în „Universul”, 37, nr. 77, 20 ianuarie/ 2 februarie
1919, p. 1.
În onoarea sașilor din Ardeal. Banchetul guvernului în onoarea delegațiunii, în „Viitorul”,
11, nr. 3236, 20 ianuarie/ 2 februarie 1919, p. 4.

12. Plecarea din București a delegație săsești (19 ianuarie/ 1 februarie 1919)

Știre la rubrica Informațiuni, în „Adevărul”, 32, nr. 10679, 21 ianuarie 1919, p. 2.

Știre la rubrica Ultime informațiuni, în „Dacia”, 1, nr. 42, 21 ianuarie / 3 februarie 1919,
p. 2.
Știre la rubrica Ultime informațiuni, în „Dimineața”, 16, nr. 4590, 21 ianuarie 1919, p. 3.
Știre la rubrica Ultime informațiuni, în „Îndreptarea”, 2, nr. 19, 21 ianuarie 1919, p. 2.
Știre la rubrica Informations, în „L’Indépendance Roumaine”, 43, nr. 13164, 22 janvier/
4 février 1919, p. 2.
Știre la rubrica Informations, în „Le Progres”, 2, nr. 31, 22 janvier/ 4 février 1919, p. 3.
Știre la rubrica Ultime informații, în „Viitorul”, 11, nr. 3238, 22 ianuarie/ 4 februarie
1919, p. 1.

133
Bibliografie:

Instrumente de lucru și orientare

AIR – Biblioteca Centrală Universitară „Lucian Blaga” Cluj-Napoca, Anuarul

istoriografic al României, Cluj-Napoca, 2013–2016, 3 volume.
BIR – Academia Română, Bibliografia istorică a României, București, Cluj-Napoca,
1970–2011, 13 volume.
PPR 1969 – Biblioteca Academiei Române, Publicațiile periodice românești (ziare,
gazete, reviste), tom II (1907–1918), București, 1969.
PPR 1987 – Biblioteca Academiei Române, Publicațiile periodice românești (ziare,
gazete, reviste), tom III (1919–1924), București, 1987.

Lucrări

Bucur 2017 – Cartea de aur a Centenarului Marii Uniri, ed. Bogdan Bucur, București,
2017.
Ciobanu 2013 – Vasile Ciobanu, Germanii din România în anii 1918–1920, Sibiu-
Hermannstadt, 2013.
Diaconescu-Sora 2018 – Ziarele românești despre Unirea Basarabiei, Bucovinei și
Transilvaniei, coord. Marius Diaconescu și Andrei Florin Sora, București,
2018, 2 volume.
Göllner 1986 – Carl Göllner, Adof Schullerus. Sein Leben und Wirken in Wort und Bild,
București, 1986.
Iorga f.a. – Nicolae Iorga, Memorii (însemnări zilnice, mai 1917 – martie 1920), vol. 2,
[București], f. a.
[Neugeboren] 1919 – [Emil Neugeboren], Ce sînt și ce vor sașii din Ardeal. Expunere
din izvor competent, cu o prefață de N. Iorga, București, 1919.
România 1993 – Arhivele Statului din România, România. Documentele Unirii 1918.
Album, București, 1993.
Statuten 1887 – Statuten und Geschäfts-Ordnung der „Transsylvania” Verein der
siebenbürger Sachsen in Bukarest, Bukarest, 1887.
Szabó-Simon-Szögi 2014 – Szabó Miklós, Simon Zsolt, Szögi László, Erdélyiek
külföldi egyetemjárása 1849–1919 között, Marosvásárhely/ Tg. Mureş, 2014, 2
volume.
Transilvania [1888] – „Transilvania” Verein der siebenbürger Sachsen in Bukarest.
Jahres-Bericht für das I. abgelaufene Vereinsjahr vom 27. März 1887 bis 24. April
1888, Bukarest, [1888].
Urechia 1894 – V. A. Urechia, Istoria românilor. Seria 1774–1800, tom VII, București,
1894.

134
1918 la români 1983 – Direcția Generală a Arhivelor Statului, 1918 la români.
Desăvârșirea unității național-statale a poporului român. Documente externe 1916–
1918, vol. 2, București, 1983.
1918 la români 1986 – 1918 la români. Desăvârșirea unității național-statale a poporului
român. Recunoașterea ei internațională. Documente interne și externe august 1918
– iunie 1919, vol. 3, București, 1986.

Articole și studii

Ciobanu 1994 – Vasile Ciobanu, Presa românească despre adeziunile germanilor din
România la Marea Unire din 1918, în „Anuarul institutului de cercetări socio-
umane Sibiu”, 1, 1994, p. 78-89.
Nussbächer 1988 – Gernot Nussbächer, Presa germană din Brașov despre adeziunea
sașilor la unirea Transilvaniei cu România, în „Anuarul Institutului de Istorie și
Arheologie A. D. Xenopol”, Iași, XXV/2, 1988, p. 243-249.
Ungureanu 1979 – Arnold Ungureanu, Atitudinea presei săsești față de unirea
Transilvaniei cu România, în „Cumidava”, Brașov, XII/1, 1979-1980, p. 305-317.
Vlaicu-Nussbächer 1988 – Monica Vlaicu, Gernot Nussbächer, Aspecte privind
adeziunea sașilor la actul din 1 Decembrie 1918, oglindite în presa germană din
Transilvania, în „Anuarul Institutului de Istorie și Arheologie A. D.
Xenopol”, Iași, XXV/2, 1988, p. 237-242.

135