Sunteți pe pagina 1din 8

UNIVERSITATEA “DUNĂREA DE JOS” GALAȚI, ROMÂNIA

SPECIALITATEA EDUCAȚIA FIZICĂ ȘI SPORT

REFERAT

Tema: Jocul de volei

Disciplina: Fundamentele științifice ale voleiului

Autor: Rotari (Verejan) V. Alina

Coordonator: Alexandru Păcuraru

Chișinău 2021

1
Cuprins:

Introducere………………………………………………………………………................... .….3

Caracterul formativ si valoarea educativa a jocului de volei ……..……………………………...3

Tehnica jocului de volei: definitie; element tehnic; procedeu tehnic;stil tehnic


- Sistematizarea tehnicii.................................................................................................
…..…….4

Pozitii fundamentale in volei ; descriere; de cate feluri sunt . Deplasarile in teren : descriere ; de
cate feluri sunt .................................................................................................................................6

Instalatii si dimensiuni specifice jocului de volei: teren,spatiu de joc,plasa, mingea,etc………..7

Bibliografie………………………………………………………………….…………………….7

2
Introducere

Voleiul este un sport (al doilea în lume ca popularitate) în care două echipe, separate de un


fileu înalt, trebuie să treacă mingea deasupra acestuia, folosind mainile, cu scopul de a face
ca mingea să atingă terenul advers. Fiecărei echipe îi sunt permise doar trei loviri pentru a trimite
mingea către terenul celeilalte echipe. Un punct se câștigă dacă mingea atinge terenul advers sau
dacă nu respectă regula celor trei atingeri.
O echipa de volei este alcătuită din 6 jucători. Se joacă 3 seturi câștigătoare din 5, fiecare set a
câte 25 de puncte; în caz de egalitate 24 – 24 se continuă setul până în momentul în care una din
cele două echipe obține o diferență de 2 puncte (29 – 27, 31 – 29 etc). În cazul în care este
nevoie de jucarea ultimului set pentru desemnarea câștigătorului, acesta se joacă pâna la 15 (sau
pâna la o diferență de 2 puncte).
Acest joc sportiv a fost inventat in anul 1885 de profesorul american William G. Morgan .La
inceput, voleiul a fost conceput ca o activitate recreativa a oamenilor.   Jucatorii celor doua
echipe trebuiau sa trimita mingea peste plasa, in terenul advers. Pe atunci jocul se practica in aer
liber, pe baza unor reguli conventionale ce se refereau la numarul jucatorilor, la contactul cu
mingea, la numarul punctelor, la dimensiunile terenului, la inaltimea plasei, etc.
Caracterul formativ si valoarea educativa a jocului de volei. Fără a minimaliza celelalte
discipline sportive, se poate afirma cu certitudine că voleiul este un joc tehnic, la cel mai înalt
grad. Spre deosebire de celelalte jocuri sportive, care presupun alergare, săritură, aruncare şi
prindere, păstrarea mingii pentru un timp cît mai mic de către un sportiv, şi în care se poate trece
direct la joc cu începătorii, în volei este obligatorie o pregătire iniţială corespunzătoare. Jocul de
volei constituie o parte importantă a activităţii sportive. El repre-zintă o formă de manifestare a
exerciţiului fizic, avînd o valoare educativă deosebită. Caracterul formativ se datoreşte faptului
că practicarea jocului colectiv realizează cumulativ influenţe şi efecte pozitive sanotrofice ale
sportului şi exerciţiului fizic, în general, cu influenţe şi efecte edu-cative remarcabile. Scopul
principal al jocului de volei este ca jucătorii unei echipe să reuș ească trimiterea mingii peste
plasă, în terenul de joc advers, în aşa fel încît adversarii să nu o mai poată trimite înapoi. Ţinînd
seama de condiţiile de mai sus, mijlocul principal prin care se poate realiza acest lucru este

3
lovitura de atac. Lovitura de atac este un element tehnic care se învaţă şi se perfecţionează după
o perioadă mai lungă de timp de la începerea pregătirii, fiind legată de calităţile fizice specifice şi
de particularităţile jucătorului. Constituie în acelaşi timp şi cel mai complex element în procesul
de instruire şi antrenament. Datorită acestui lucru, va trebui să se ţină seama de părţile sale
componente, procesul de învăţare şi perfecţionare fiind legat direct de acestea. Pentru a evita
demobilizarea începătorilor, elementul fiind greu de realizat în joc, este indicat ca profesorul sau
antrenorul să găsească cele mai eficiente mijloace de pregătire şi stimulare. Atacul poate fi
executat din prima lovitură, atunci cînd mingea vine direct de la adversar, peste fileu, bună de
atac; din a doua lovitură din primul pas sau pas direct şi din a treia lovitură de cele mai multe ori.
Toate procedeele de atac se pot executa: fără elan, de pe loc şi cu elan. Privind sub aspectul
mişcărilor necesare executării loviturii de atac, deosebim mai multe componente: elanul, bătaia,
zborul, lovirea mingii şi aterizarea.
Prin urmare, voleiul, alături de celelalte jocuri sportive, ocupa un loc aparte, important, in
sistemul nostru de educatie fizica concurand prin valoarea lui practica, igienica si educativa, la
procesul complex al educatiei multilaterale a tineretului. Datorita valorii educative si formative, a
multiplelor calitati pe care le dezvolta voleiul detine un rol extrem de important in cele trei
domenii: -educatia fizica -sportul de masa -sportul de performanta.
Tehnica jocului de volei: definitie; element tehnic; procedeu tehnic; stil tehnic -
Sistematizarea tehnicii
Dragnea A. considera ca tehnica,,cuprinde totaliatea actiunilor executate ideal din punct de
vedere al eficientei acestora''.
Teodorescu L.intelege prin tehnica ,,ansamblul de procedee specifice ca forma si
continut(cunoscute sub denumirea de procedee tehnice)folosit in scopul practicarii cu randament
maxim al unui joc sportiv,in concordanta cu cerintele jocului competitional.Folosirea acestor
procedee tehnice se refera atat la manevrarea obiectului de joc,cat si la deplasarile jucatorilor
effectuate in vederea acestor manevre''.
Dupa Colibaba-Evulet D.,,tehnica de joc este un system de miscari integrate sau inlantuire de
miscari partiale(acte,gesturi,priceperi,deprinderi)specializate si automate,cu ajutorul carora se
rezolva scopul si sarcinile fazelor de atac si aparare ale jocului''.

4
Mai mult ca in oricare alt joc sportiv, tehnica in volei este esentiala pentru desfasurarea jocului.
Majoritatea actiunilor necesita tehnici speciale de exectutie,deoarece voleiul comparativ cu
celelalte jocuri sportive, are in continutul sau foarte putine miscari naturale.
In jocul de volei predomina tehnica in regimul calitatiilor motrice, in pregatirea tehnica in volei
un rol important il are nivelul initial al tehnicii jucatorului si experienta aplicarii tehnicii in joc.
Pregatirea tehnica are ca obiectiv principal creearea posibilitatiilor de a utilize cu maximum de
eficienta potentialul biometric si functional al fiecarui jucator in efectuarea actiunilor specifice
de joc.
Conceptele cu care se opereaza in cadrul pregatirii tehnice sunt elementele, procedeele si
stilul.
Elementul tehnic este o structura motrica fundamentala a practicarii unei ramuri de sport
(A. Dragnea). Pasa, aruncarea, deplasarea intr-o ramura de sport reprezinta notiuni fundamentale,
oarecum abstracte, care definesc mecanismul de baza al actului motric.
Procedeul tehnic este particularizarea biomecanica a elementului tehnic si reprezinta
actiuni concrete, care de multe ori sunt conditionate de particularitatile biopsihomotrice ale
executantului sau de situatia ivita pe parcursul actiunii din teren.
Desigur ca legaturile procedeelor si elementelor tehnice sunt delimitate de coduri,
regulament si de continutul motric.
Stilul tehnic si sistematizarea  constituie amprenta personala de efectuare a unui
procedeu tehnic. Stilul se manifesta doar la sportivii de mare clasa. De multe ori, sportivii de
mare performanta inventeaza prin stilul lor eficient noi procedee care sunt asimilate si analizate
de teoreticieni si sportivi devenind procedee de sine statatoare: O’Brian si Fosbury (atletism),
Tsukahara si Comaneci (gimnastica), Lutz si Salkoff (patinaj).
Indiferent de stilul de executie, fiecarui procedeu tehnic ii sunt specifice o succesiune logica
de acte motrice, care garanteaza efectuarea corecta a actului motric. Mecanismul de baza al
miscarii dintr-un procedeu tehnic trebuie corelat cu un sistem de factori (spatiali, temporali,
dinamici, energetici).
Jocul de volei presupune o succesiune de faze de joc incepand cu serviciul si uneori
incheiindu-se cu lovitura de atac,ceea ce permite realizarea unei sistematizari a actiunilor tehnice
de joc,care se manifesta in cadrul acestor faze de atac si aparare.Jocul de volei se caracterizeaza

5
prin actiuni specifice atacului prin actiuni specifice apararii si prin actiuni comune atacului si
apararii.
Prin urmare tehnica jocului de volei cuprinde:elemente tehnice si actiuni tehnice,iar
sistematizarea o prezentam prin: elemente specifice atacului, elemente specifice apararii și
elemente specifice atacului si apararii.
Pozitii fundamentale în volei. În momentul când mingea este lovită de către sportivul aflat
la serviciu, jucătorii fiecărei echipe trebuie să fie plasaţi, potrivit cu ordinea la rotaţie, în
interiorul propriului teren (cu excepţia jucătorului la serviciu). Poziţiile jucătorilor sunt
numerotate după cum urmează : cei trei jucători plasaţi de-a lungul fileului sunt jucătorii din linia
întâi şi ocupă poziţiile 4 (în faţă - stânga), 3 (în faţă - centru) şi 2 (în faţă - dreapta). ceilalţi trei
sunt jucători din linia a doua şi ocupă poziţiile 5 (în spate - stânga), 6 (în spate - centru) şi 1 (în
spate - dreapta). Poziţii relative între jucători: fiecare jucător din linia a doua trebuie să fie plasat
mai departe de linia de centru decât corespondentul său din linia întâi; atât jucătorii din linia întâi
cât şi jucătorii din linia a doua trebuie să fie poziţionaţi lateral în ordinea indicată de Regula
7.4.1. Poziţiile jucătorilor sunt determinate şi controlate prin poziţiile picioarelor lor în contact cu
solul, după cum urmează: fiecare jucător din linia întâi trebuie să aibă cel puţin o parte a
piciorului mai aproape de linia de centru decât picioarele jucătorului corespondent din linia a
doua; fiecare jucător din partea dreaptă (stângă) trebuie să aibă cel puţin o parte a piciorului mai
aproape de linia laterală din dreapta (stânga) decât picioarele jucătorului din centrul liniei sale.
După lovitura de serviciu, jucătorii pot să se deplaseze şi să ocupe orice poziţie în propriul lor
teren de joc şi în zona liberă.
Tehnica: deplasarea in teren este deosebit de importanta, atat in jocul de atac cat si in cel de
aparare.Procedeele prin care se manifesta deplasarea sunt:mersul, alergarea, pasii adaugati, pasii
incrucisati, fandarile precum si fandarile.Deplasarile se fac in functie de traiectoria mingii si de
pozitia coechipierilor.
Prin urmare, tehnica de joc reprezintă acel system de miscari integrate sau inlantuire de miscari
partiale (acte,gesturi,priceperi,deprinderi) specializate si automate, cu ajutorul carora se rezolva
scopul si sarcinile fazelor de atac si aparare ale jocului. Iar caracteristicile tehnicii jocului de
volei, au un caracter individualizat, subordonat tacticii si cerintelor stipulate in regulamentul de
joc, precum si  un caracter evolutiv si perfectibil.

6
Instalatii si dimensiuni specifice jocului de volei: teren,spatiu de joc,plasa, mingea,etc
Terenul de joc este un dreptunghi de 18 m pe 9 m, impartit in doua patrate egale printr-o linie de
mijioc. Liniile de marcare ale terenului sunt late de 5 cm si fac parte din terenul de joc.
Se poate juca pe pamint, pe iarba, pe bitum, zgura sau in sali de sport. Fileul care separa cele
doua terenuri de joc are inaltimea (la marginea sa superioara), de 2,43 m pentru barbati, 2,24
m pentru femei.
Mingea este confectionata din benzi de piele avand o camera de cauciuc in interior, o
circumferinta de 65-68 cm si o greutate de 250 g.
Echipa este formata din 6 jucatori titulari (care sunt pe teren) si inca 6 jucatori de rezerva,
care pot fi introdusi oricand in timpul jocului (dar nu mai mult de 6 schimbari intr-un set).
Jucatorii unei echipe stau pe teren astfel incat sa acopere intreaga suprafata de 81 mp.
In timpul efectuarii serviciului, jucatorii sunt obligati sa stea pe teren in ordinea numerelor
anuntate de catre antrenor la arbitrul scorer. Pentru a usura intelegerea unui joc, cele 6 zone de pe
teren au fost numerotate de la 1-6 in sensul invers de miscare a acelor ceasornicului.
Ori de cate ori o echipa castiga serviciul de la adversari, jucatorii isi schimba locurile pe teren,
efectuand o rotatie in sensul acelor ceasornicului. Echipele aflate fata in fata, incearca sa-si
trimita astfel mingea de joc, incat adversarul sa nu o poata returna in conditii regulamentare.
Mingea se pune in joc printr-un servici care este executat din afara terenului (din spatiul special
destinat) de catre jucatorul aflat in dreapta, pe linia de fund a terenului.
Echipa care este in posesia mingii este obligata ca, prin maximum trei lovituri, sa o trimita in
terenul advers. Se obtine un punct de catre echipa care a servit in cazul cand echipa adversa nu
reuseste sa-i retransmita mingea regulamentar. Un set se incheie atunci cand o echipa a totalizat
15 puncte (cu condifia departajarii cu 2 puncte la scorul de 14:14, 15:15 etc.).
Victoria este obtinuta de catre echipa care castiga prima doua seturi (din trei) sau trei din cinci.

Bibliografie

1. MIHAI EPURAN, „Pregatirea psihologica a sportivului', Editura Uniunii de Cultura Fizica


si Sport, 1964.

7
2. N. MURAFA, ST. STROIE, „Jocul de volei', Editura Uniunii de Cultura Fizica si Sport,
3. PANTELIMON GALU, MIELU ZLATE, EMIL VERZA, „Psihologia copilului', Editura
Didactica si Pedagogica, Bucuresti, 1991.
4. N. TARCHILA, M. SERBAN, „Volei pentru juniori', Editia a-II-a revazuta si completata,
Editura Sport - Turism, 1975.
5. STEFAN STROIE, „Pregatirea fizica a jucatorilor de volei', Editura Sport - Turism,n
6. EUGEN SCARLAT, „Volei, pregatirea echipelor scolare', editia a-II-a revazuta si adaugita,
Editura Sport - Turism, 1976.
7.MARCEL H. SERBAN, PIERRE DE HILLERIN, „Volei. Strategie si tactica', Editura
Sport - Turism, Bucuresti, 1984.
8. VASILE GHENADE, „Volei sub forma de joc', Editura Stadion, 1971