UNIVERSITATEA DE STAT DIN MOLDOVA

FACULTATEA DE ŞTIINŢE ECONOMICE

DEPARTAMENTUL ECONOMIE, MARKETING ŞI TURISM

Proiect de investigație
Tema : Politica Agricolă Comunitară

Chișinău, 2021
Cuprins

Introducere.........................................................................................................3
Subiectul I :Premisele apariției , obiectivele si principiile PAC....................... 4
Subiectul II : Etape, instrumente şi mecanisme de implementare……………...6
Subiectul III : Reformele Politicii Agricole Comunitare………………………10
Concluzii .……………………………………………………………………...15
Bibliografie…………………………………………………………………….16

INTRODUCERE

Justificarea temei : Problema fundamentală a oricărei societăţi atât la scară

mondială, cât şi la nivel integraţionist ori naţional, a fost şi rămâne securitatea alimentară.

2
 Politica Agricolă Comună (PAC) este una dintre primele politici comune ale Uniunii
Europene , fiind fundamentată pe principiile pieței unice , preferinței comunitare și al
solidarității financiare.
De la bun început trebuie precizat că termenul de “politică comună” reflectă în mod
fidel una dintre trăsăturile definitorii ale PAC, și anume aceea că, pentru circa 90% din
produsele agricole, decizia nu mai aparine statelor membre, ci Uniunii Europene. În felul
acesta PAC este una dintre cele mai vechi și mai integrate politici comune.

Scopul lucrării : Prezentarea evoluției politicii agricole comunitare precum și

importața  politicii pentru societate.

Obiectivele lucrării :
-Stabilirea contextului de creare a PAC
-Identificarea obiectivelor și principiilor formulate in Tratatul de la Roma
-Prezentarea instrumentelor și mecanisme de implementare a PAC
-Reformele PAC

Metodologia de cercetare :
a)Baza informațională - cadrul legislativ și normativ , monografii și lucrări științifice ai
diversor autori.

b)Metode de cercetare utilizate : metoda abstracției stiințice; metoda analizei și sintezei cu

ajutorul cărora am descompuns fenomenul investigat în părțile sale componente pentru ai
evidenția esența; metoda istorică cu ajutorul careia am obordat apariția și dezvoltarea
fenomenului investigat.

Cuvinte cheie : Agricultură , Reforma McSharry , Agenda 2000 , FEOGA

Subiectul I: Premisele apariției , obiectivele si principiile PAC

3
 Istoricul PAC începe în 1957, odată cu semnarea Tratatului de la Roma privind crearea
Comunităţii Economice Europene de către aceleaşi şase state (Franţa, Germania, Italia,
Belgia, Olanda, Luxemburg) care, în 1952, înfiinţaseră CECO (Comunitatea Economică a
Cărbunelui şi Oţelului). Reglementările de politică agricolă sunt cuprinse în articolele 38-46
ale Tratatului de la Roma (în prezent, articolele 32-38, după modificările aduse de Tratatul de
la Amsterdam). Articolul 38 (acum, articolul 32) stabileşte că: „piaţa comună se va extinde şi
asupra sectorului agricol şi comerţului cu produse agricole” şi că „operarea şi dezvoltarea
pieţei comune pentru produsele agricole vor fi însoţite de crearea unei politici agricole
comune”, iar articolul 39 (articolul 33 din varianta consolidată a Tratatului) fixează
obiectivele politicii agricole comune:
-Creşterea productivităţii agricole prin promovarea progresului tehnic, prin asigurarea
dezvoltării raţionale a producţiei agricole, şi prin utilizarea optimă a factorilor de producţie, în
special a forţei de muncă
-Asigurarea unui nivel de trai echitabil pentru populaţia agricolă, în special prin
creşterea veniturilor individuale ale lucrătorilor agricoli
-Stabilizarea pieţelor
-Asigurarea siguranţei aprovizionărilor
-Asigurarea unor preţuri rezonabile pentru consumatori

Tratatul de la Roma nu explică însă concret cum aveau să fie realizate aceste obiective.
De aceea, în 1958, miniștrii agriculturii din cele ase state semnatare ale Tratatului s-au întâlnit
la Stresa (Italia) pentru a se pune de acord asupra modului de transpunere în practică a
politicii agricole.
Ei au stabilit trei principii care să guverneze PAC:
-Principiul pieţei unice: în interiorul Uniunii Europene, produsele agricole circulă fără
restricţii ;
-Principiul preferinţei comunitare: este favorizat consumul produselor originare din Uniunea
Europeană, prin impunerea de preţuri mai mari la produsele din import faţă de producţia
internă ;
-Principiul solidarităţii financiare: măsurile comune sunt finanţate dintr-un buget comun .

Odată stabilite aceste principii, Comisiei i-a revenit responsabilitatea de a detalia

măsurile de politică agricolă comună. “Arhitectul” politicii a fost olandezul Sicco Mansholt,
vice-preşedinte al Comisiei şi responsabil pentru agricultură.

4
 Mecanismul constă, în linii mari, în protejarea veniturilor producătorilor agricoli prin
intermediul preţurilor, şi anume prin instituirea unui nivel ridicat al protecţiei vamale faţă de
concurenţa străină, combinat, pentru anumite produse, cu unificarea preţurilor interne,
respectiv, fixarea de preţuri comune însoţită de un mecanism de susţinere a nivelurilor
acestora. Întrucât preţurile interne erau mai ridicate decât cele mondiale, exporturile trebuiau
încurajate prin subvenţii. Măsurile comune aveau să fie finanţate dintr-un buget comun. Piaţa
agricolă a Comunităţii devenea în acest fel o construcţie solidă, cu evoluţii independente de
tendinţele pieţelor internaţionale.
Propunerile Comisiei au fost acceptate de Consiliu în 1961, iar detaliile au fost
negociate în anul următor, încât PAC a intrat în vigoare din 1962. Efectiv, PAC a început să
funcţioneze din 1964, când s-au făcut primii paşi spre uniformizarea preţurilor.

Politica agricolă comună este nu numai una dintre primele politici comune, dar este şi
printre cele mai importante. Importanţa ei deosebită în cadrul construcţiei comunitare este
reflectată prin câteva trăsături distincte:
-Este o politică prin excelenţă integraţionistă, în mai mare măsură chiar decât Piaţa Internă,
unde standardele armonizate le-au înlocuit doar în proporţie de circa 10% pe cele naţionale. În
ce priveşte PAC, politicile agricole naţionale au fost înlocuite, pentru marea majoritate a
producţiei agricole, de reglementări comune de funcţionare a pieţelor şi comercializare a
produselor ;
-Este o politică mare consumatoare de resurse financiare. Politica agricolă consumă, prin
sistemul complex de subvenţii şi alte stimulente financiare, circa jumătate din bugetul comun
-Manifestă un grad sporit de vulnerabilitate la presiunile de lobbying, considerente altele
decât cele economice prevalând adesea în luarea deciziei de politică agricolă.

Având un rol de pionierat în procesul integraţionist, putem afirma că politica agricolă

comnună este una din temeliile pe care s-a clădit Uniunea Europeană de astăzi.

Subiectul II: Etape, instrumente şi mecanisme de implementare

5
 Etape de realizare
- 1958-1968 a fost perioada realizării pieţei comune a produselor agricole; primele
produse supuse reglementărilor au fost stabilite în 1962, iar preţurile comune au intrat în
vigoare din 1968; în aceeaşi perioadă  s-a aplicat principiul preferinţei comunitare prin
introducerea taxelor de prelevare la importul de produse agricole provenind din terţe ţări.

- 1972 a fost anul când a început introducerea unor măsuri structurale menite să
încurajeze modernizarea unităţilor agricole, au fost sprijiniţi fermierii să-şi perfecţioneze
pregătirea, iar tinerii să îmbrăţişeze activitatea agricolă. De asemenea, au fost ajutaţi agricultorii
din zonele de munte sau mai izolate, inclusiv prin livrarea şi comercializarea produselor realizate.

- 1979, s-au iniţiat măsuri de coparticipare a agricultorilor la finanţarea

excedentelor pe care le provocau. Astfel s-a introdus o taxă de coresponsabilitate la producţia
de lapte, cu scopul transferării asupra producătorilor a unei părţi din cheltuielile de stocare şi
din subvenţiile necesare exportării excedentelor acumulate ;

- 1984-1987 a fost perioada când s-au contingentat producţiile la unele produse

excedentare şi s-au adoptat o serie de programe de distribuţie a unor alimente persoanelor
aflate în dificultate. Pentru a apropia cât mai mult oferta de nivelul cererii (consum intern +
export) a fost introdus sistemul cotelor de producţie la lapte, iar pentru a plafona cheltuielile
P.A.C. s-a stabilit ca acestea să crească într-un ritm inferior PIB –ului comunitar (74% din
rata acestuia) ;

- 1988 este anul când s-au luat noi măsuri de raţionalizare a cheltuielilor PAC şi de
stabilizare a producţiei pentru a reduce stocurile şi excedentele. În acest scop s-au stabilit
cantităţile maxime ce beneficiază de ajutoare garantate. În ce priveşte cheltuielile s-a introdus
o nouă concepţie de măsuri structurale în sensul realizării unei coordonări mai strânse între
componenta “orientare” a PAC şi cea de dezvoltare socială şi regională a UE. S-a conturat o
strategie globală mai eficientă pentru zonele rurale şi cele defavorizate.

- 1992 a marcat demararea unei reforme radicale a PAC, reformă impusă de

evoluţiile celor 30 de ani parcurşi de această politică şi anume:

6
  Garantarea unor preţuri minime ridicate i-a determinat pe producători să practice o
agricultură superintensivă pentru a creşte cât mai mult producţia şi implicit profiturile.
S-a ajuns astfel la o utilizare excesivă a terenurilor, degradându-se mediul şi realizând
produse cu calităţi îndoielnice pentru sănătatea omului. Aceasta explică măsura ca,
din 2007, marilor ferme să li se reducă sprijinul financiar din partea PAC.
 producţiile mari au condus la realizarea unor excedente gigantice („munţi de unt”,
„mări de vin”) şi deci la stocuri a căror întreţinere a costat din ce în ce mai mult. În
medie producţia agricolă a crescut în cei 30 de ani de PAC cu 2%/an, în timp ce
consumul cu numai 0,5%.

Instrumente şi mecanisme de implementare a PAC

Pentru asigurarea securităţii aprovizionării populaţiei comunitare cu produse agro-

alimentare necesare, inclusiv prin stabilizarea preţurilor produselor agricole de bază, în vederea
garantării unor venituri echitabile producătorilor agricoli, PAC foloseşte următoarele
instrumente şi mecanisme:
Pentru reglementarea pieţei interne se foloseşte mecanismul preţurilor indicative la
majoritatea produselor agricole; acestea se stabilesc anual de către miniştrii agriculturii. La
fixarea lor se are în vedere asigurarea unui venit echitabil agricultorilor din UE care realizează
un volum dat de produse şi de o calitate predeterminată.
În cazul că preţul pieţei la un produs scade sub cel de intervenţie, atunci se
achiziţionează de către organismele comunitare produsul respectiv şi se trece pe stoc. În unele
cazuri se lansează cereri de ofertă pentru plasarea unor produse şi în stocuri private.
Pentru piaţa externă reglementările PAC prevăd posibilitatea ca anumite exporturi către
ţările terţe să beneficieze de restituirea diferenţei care există între preţurile comunitare şi cele
obţinute pe piaţa mondială. De asemenea, la importul de produse agricole din ţările terţe se
prevede plata diferenţei dintre preţurile comunitare şi preţurile mondiale (cele de import) prin
mecanismul aplicării taxelor de prelevare şi a celor vamale.
La unele produse agricultorii primesc direct contribuţii financiare pentru a-şi păstra
nivelul de venituri. Acestea sunt în general plăţi efectuate în cadrul politicii socio-structurale
şi vizează compensarea handicapului situării agricultorului într-o zonă defavorizată.

7
 Categoriile de preţuri în jurul cărora pivotează mecanismul PAC sunt:
Preţul orientativ, cel în jurul căruia sunt menţinute preţurile produselor agricole în
întreaga comunitate şi este situat la un nivel care să-i remunereze pe producătorii comunitari,
chiar dacă nu sunt eficienţi. Preţurile trebuie să fie uniforme, inclusiv pentru toţi consumatorii
comunitari. Aceste preţuri sunt mai mari decât cele practicate pe piaţa internaţională;
 preţul prag, care constituie baza pentru calcularea prelevărilor la importul de produse
agricole din terţe ţări, astfel încât să existe siguranţa că aceste produse extracomunitare nu
pătrund în UE la un nivel de preţ situat sub acest prag şi deci să anuleze preferinţa pentru
produsele comunitare;
 preţul de intervenţie, cel la care organismele comunitare sau naţionale trebuie să
cumpere de la producători produsele ce le sunt oferite. Acestea se stabilesc simultan cu cele
indicative şi sunt la un nivel inferior acestora cu câteva procente. Ele sunt de fapt preţurile
garantate pentru producătorii comunitari.
Mecanismul cotelor (introduse la zahăr, lapte şi la alte produse) a fost completat cu
alte limitări denumite stabilizatoare, destinate să controleze cheltuielile comunitare pentru
organizarea comună a pieţei. Acesta funcţionează pe baza principiului: dacă producţia
depăşeşte un nivel determinat (cantitatea maximă garantată) atunci sprijinul acordat
agricultorilor se reduce automat, iar reducerea se aplică ansamblului producţiei şi nu numai
părţii ce depăşea cantitatea maximă garantată. Pentru cereale cantitatea respectivă a fost fixată
la 160 milioane tone anual, iar, dacă se depăşea acest plafon, preţul se reducea cu 3% în anul
următor. Reducerile sunt cumulative, orice depăşire conduce la o nouă reducere. Stabilizatorii
au avut însă efect limitat, excedentele la carnea de bovine şi lapte au continuat să crească, iar
la cereale, datorită devalorizării dolarului, au crescut subvenţiile şi s-au pierdut pieţe
tradiţionale în Est şi Orientul Mijlociu.
În vederea modernizării şi restructurării sectorului agricol şi în general pentru
dezvoltarea rurală a UE, instrumentul folosit a fost Fondul European pentru Orientare şi
Garantare Agricolă (FEOGA) constituit din 1972. Începând cu 1988, acest fond a fost
alăturat Fondului European de Dezvoltare Regională (FEDER) şi Fondului Social
European (FSE) creându-se astfel o structură integrată pentru dezvoltarea rurală comunitară.
Obiectivul acestei noi structuri este diversificarea activităţilor economice din zonele rurale şi
dezvoltarea infrastructurii aferente acestora, în scopul susţinerii agriculturii ce va continua să
reprezinte temelia Europei rurale.
FEOGA încurajează investiţiile destinate ameliorării competitivităţii unităţilor agricole
prin finanţarea proiectelor de modernizare, instalarea tinerilor fermieri, pensionarea
anticipată, ajutorarea agricultorilor din zona montană şi alte regiuni defavorizate etc.
8
 Din fondurile comunitare se finanţează şi proiecte menite să conducă la:
- reducerea producţiilor excedentare;
- ameliorarea prelucrării şi comercializării produselor agricole şi silvice;
- îmbunătăţirea folosirii neagricole a terenurilor arabile;
- protecţia mediului înconjurător;
- mărirea suprafeţelor împădurite etc.
În 1991, a fost lansat programul “LEADER” de asistenţă a regiunilor agrare periferice
sau colectivităţilor rurale care au între 5 000 şi 10 000 de locuitori. În cadrul acestui program
sunt finanţate proiectele diversificării bazei economice a zonelor rurale, cele de asistenţă
tehnică şi consultanţă de specialitate etc.
În 1992 mecanismul şi instrumentele de intervenţie au fost completate cu noi măsuri ce
vizau reducerea preţurilor şi scoaterea din cultură a terenurilor. A avut loc trecerea de la
sistemul de garantare a preţurilor la sprijinirea directă a veniturilor agricultorilor.
Cea mai importantă sursă de finanţare a PAC o reprezintă contribuţia ţărilor membre
(circa 50%), urmată de TVA şi taxele de prelevare la importurile agricole.

Subiectul III: Reformele Politicii Agricole Comunitare

9
 Politica agricolă comună (PAC) a înregistrat, de-a lungul timpului, cinci mari reforme,
cele mai recente fiind cea din 2003 (evaluarea intermediară), cea din 2009 („bilanțul de
sănătate”) și cea din 2013 (pentru cadrul financiar 2014-2020).

Reforma McSharry
Reforma McShary este considerată cea mai radicală pe care agricultura europeană a
cunoscut-o până în momentul respectiv.

Obiectivele sale esenţiale erau în număr de cinci:

-Creşterea competitivităţii agricultorilor proprii;
-reducerea ofertei la nivelul cererii;
-concentrarea ajutorului pentru susţinerea celor mai defavorizaţi;
-încurajarea restrângerii terenurilor agricole;
-protecţia mediului şi creşterea potenţialului natural al statelor.
Elementul cheie al acestei reforme este reducerea preţurilor la produsele agricole de bază şi
scoaterea din cultură a unor terenuri arabile prin compensarea pierderilor de venituri ale celor ce
contribuie la realizarea acestui obiectiv (compensaţii directe). Culturile vizate erau: cerealele,
oleaginoasele, plantele proteice şi carnea de bovină. Astfel, preţurile minime garantate la cereale
s-au redus cu 29% în decurs de 3 ani, începând cu campania agricolă 1993/1994, şi în felul acesta
s-au apropiat de cel existent pe piaţa mondială.
Pentru păstrarea preferinţei comunitare (de cca. 40%) s-a menţinut un preţ minim de
import. În funcţie de cererea estimată, s-a stabilit şi suprafaţa arabilă retrasă din cultură
(în primul an reprezenta 15% din suprafaţa cerealieră a UE), care însă nu se aplică şi micilor
producători de cereale, respectiv celor cu mai puţin de 20 ha, cât reprezintă media comunitară.
Producătorilor de cereale li se compensează direct şi integral pierderea de venit rezultată
din reducerea preţurilor garantate, cu condiţia retragerii din cultură a 15% din suprafaţa
cultivată cu cereale, oleaginoase şi plante proteice. Toate plăţile compensatorii sunt calculate
pe baza randamentelor medii ale fiecărei regiuni agricole a UE. De menţionat că, acest sistem
de sprijinire directă a veniturilor producătorilor de cereale se aplica deja celor de legume
prelucrate, ulei de măsline şi tutun.
O altă măsură a reformei a fost reducerea preţurilor garantate la carnea de bovine cu
15% în decursul aceloraşi 3 ani.
Pentru crescătorii de vite această reducere era compensată în două moduri: agricultorii
ce folosesc păşunatul liber primesc primă suplimentară pe cap de animal peste pierderea

10
propriu-zisă, iar cei care le cresc în sistem industrial beneficiază doar de compensarea
pierderilor rezultate din utilizarea cerealelor furajere comunitare.
Reforma urmăreşte schimbarea şi a altor componente ale mecanismului de susţinere a PAC
sau completarea lor cu măsuri de acompaniere adiacente, destinate să încurajeze metodele de
cultură ecologice, bazate pe utilizarea într-o mai mică măsură a îngrăşămintelor chimice şi a
pesticidelor, finanţării programelor de împăduriri şi de gestionare a terenurilor scoase din circuitul
agricol. De asemenea, vizează cofinanţarea regimului de pensionare anticipată a
agricultorilor cu vârsta de peste 55 de ani.
Această reformă nu poate fi interpretată drept o abandonare a obiectivelor şi principiilor
PAC, deoarece şi în condiţiile preţurilor mai scăzute veniturile agricultorilor sunt garantate,
preferinţa pentru produsele comunitare respectată, piaţa unică a produselor agricole şi
preţurile unificate, menţinute.
În linii mari, reforma declanşată în 1992 a fost un succes deoarece:
- ponderea agriculturii în bugetul comunitar s-a redus (de la 54,4% în 1993 la 49,0% în
1997, cu perspectiva de a ajunge la 40,1% în 2006);
- la majoritatea produselor stocurile au scăzut;
- agricultorii şi-au adaptat mai bine producţia nevoilor consumatorilor;
- piaţa comunitară a devenit mai deschisă.

Agenda 2000: o nouă etapă în completarea reformei din 1992

După anul 1993 s-a reușit aplicarea integrală a principiului unicității pieței, s-a
armonizat legislația comunitară și a fost asigurată o mai mare deschidere a pieței comunitare
spre exterior. Comisia Europeană a evaluat impactul reformei din 1992 și a analizat noua
conjunctură a dezvoltării agriculturii europene in perspectiva liberalizării schimburilor
internaționale de marfuri si a extinderii Uniunii spre Est.
In „Documentul Strategiei Agricole” prezentat la reuniunea Consiliului European de
Madrid, în decembrie 1995, s-a hotarat elaborarea unei ample analize a PAC, prin luarea în
considerare a noii conjuncturi externe si interne.
„Agenda 2000” a fost prezentata Comisiei in iulie 1997, iar la 18 martie 1998 aceasta a
prezentat propunerile legislative. Șefii de state sau guverne au aprobat, in martie 1999, la
reuniunea de la Berlin, reformele inscrise in „Agenda 2000”.
Obiectivul principal al noii reforme este modernizarea politicilor Uniunii
Europene și pregatirea acesteia in vederea liberalizării pieței si extinderii spre Est.
Agenda 2000 cuprinde propuneri axate pe trei mari direcții de acțiune:
1. Modernizarea „modelului agricol european
11
 2. Reducerea disparităților economice dintre regiunile UE, cu referiri si la țările
candidate la aderare, prin dirijarea Fondurilor structurale spre economiile care au cea mai
mare nevoie pentru a se relansa.
3. Asigurarea resurselor bugetare necesare, cu respectarea prioritaților fixate pentru
perioada 2000-2006.
Setul de măsuri de reforma a PAC este insoțit și de pachetul financiar de sprijin al
acesteia. Aceste măsuri se bazează și pe prevederile acordului de la Marrakech, intrat în
vigoare in 1995, care impune o reducere, intr-o perioadă de șase ani, a susținerii agricole
interne, protecția la import numai pe baza taxelor vamale, reducerea restituțiilor la export și a
exporturilor subvenționate. Aceste măsuri determină adaptarea, modelului european de
agricultura la noile exigente ale pieței și la orientarea accentuată a economiilor moderne spre
o dezvoltare durabilă.
Modelul european de agricultură este destul de diferit de cel al concurenților săi; nu se
bazează pe legile pieței, ci este conceput astfel incât să asigure pastrarea nivelului și
stabilitatea veniturilor agricole. El trebuie sa se transforme, să indeplinească mai multe funcții
și să promoveze dezvoltarea economică și protecția mediului pentru a prezerva modul
european de viata rurală și a proteja peisajele. In acest scop este vital ca agricultura sa se
mențină ca un sector economic sănătos si competitiv.

Reforma din iunie 2003 : spre o PAC bazată pe ajutoarele decuplate

În cadrul Consiliului European de la Berlin din 1999, cele cincisprezece state membre
care au adoptat propunerile programului Agenda 2000 au invitat Comisia să realizeze o
evaluare intermediară în 2002 în vederea analizării impactului ultimei reforme a politicii
agricole comune. Evaluarea intermediară a devenit, în cele din urmă, cea mai ambițioasă
reformă prin care a trecut PAC până în prezent, având patru obiective principale: o mai mare
conectare a agriculturii europene la piețele mondiale, pregătirea extinderii Uniunii Europene,
un răspuns mai adecvat la noile cerințe ale societății în ceea ce privește protecția mediului și
calitatea produselor (în condițiile în care opinia publică a fost afectată de crize sanitare
succesive) și sporirea compatibilității politicii agricole comune cu cerințele țărilor terțe.
La 26 iunie 2003, la Luxemburg, miniștrii agriculturii din Uniunea Europeană au
ajuns la un acord care, de fapt, a modificat considerabil politica agricolă comună și a introdus
o serie de noi principii și/sau mecanisme:
-decuplarea ajutoarelor în raport cu volumul produs, în vederea unei mai bune orientări a
fermelor în funcție de piață și a reducerii denaturării producției și a comerțului agricol.
Ajutoarele decuplate au devenit astfel o plată unică pe exploatație, axată pe stabilitatea
12
veniturilor;
-ecocondiționalitatea (în engleză, „cross-compliance”), conform căreia plățile unice depind
de respectarea unor criterii în materie de mediu și sănătate publică, ca răspuns la așteptările
cetățenilor europeni;
-redistribuirea publică a drepturilor de plată acordate exploatațiilor conform unor referințe
istorice, prin intermediul a două mecanisme: modularea, care permite transferul creditelor
între cei doi piloni ai politicii agricole comune în vederea consolidării dezvoltării rurale și
eventuala aplicare a unui model regional de decuplare, care permite armonizarea plăților pe
hectar acordate după criterii teritoriale
- în cele din urmă, în 2007, s-a instituit organizarea comună unică a piețelor, care codifica
mecanismele de reglementare a celor 21 de OCP existente ;

Bilanțul de sănătate” din 2009: consolidarea cadrului reformei din 2003

Bilanțul de sănătate”, adoptat de Consiliu la 20 noiembrie 2008, a revizuit o serie amplă
de măsuri aplicate ca urmare a reformei PAC din 2003. Acesta a urmărit:
- consolidarea decuplării totale a ajutoarelor, prin eliminarea progresivă a ultimelor
plăți cuplate cu producția, integrându-le în regimul de plată unică pe exploatație;
- reorientarea parțială a fondurilor din primul pilon către dezvoltarea rurală, prin
creșterea ratei de modulare a ajutoarelor directe;
- asigurarea flexibilității normelor de intervenție publică și control al ofertei pentru a nu
împiedica agricultorii să reacționeze la semnalele pieței.

Reforma din 2013: o abordare mai cuprinzătoare și mai integrată

Reforma din 2013 constituie ultima etapă a procesului de adaptare a PAC
Principalele aspecte ale PAC pentru perioada 2014-2020:
-transformarea ajutoarelor decuplate într-un sistem multifuncțional de sprijin. Etapa
de decuplare de producție a ajutoarelor agricole pentru a trece la acordarea unui sprijin
general veniturilor, demarată în 2003, va lăsa loc unei faze de recuplare a instrumentelor în
jurul unor obiective specifice, eliminând orice referință istorică . Noile ajutoare pe hectar sunt
rezervate doar agricultorilor activi. În plus, este prevăzut că pachetele de plăți directe
disponibile pentru fiecare stat membru să fie ajustate treptat astfel încât toate să se transforme
în plăți minime în euro pe hectar până în 2019 (așa-numitul proces de „convergență externă”);

13
 -consolidarea celor doi piloni PAC: primul pilon, care finanțează ajutoarele directe și
măsurile de piață, finanțat integral din Fondul european de garantare agricolă (FEGA); al
doilea pilon pentru dezvoltarea rurală, în regim de cofinanțare. Modularea ajutoarelor directe
în favoarea celui de al doilea pilon este eliminată și înlocuită cu reducerea obligatorie a
plăților de bază începând cu suma de 150 000 EUR („degresivitate”). A fost ameliorată, de
asemenea, flexibilitatea între piloni: din 2015, statele membre au posibilitatea de a transfera
fonduri alocate inițial în cele două sensuri (din primul pilon către cel de al doilea pilon, până
la 15 %, precum și din al doilea pilon către primul pilon, până la 25 % pentru anumite state-
consolidarea instrumentelor OCP unică devenite măsură de protecție de utilizat doar în cazul
unei crize a prețurilor și al perturbării pieței. În plus, este confirmată eliminarea tuturor
măsurilor de control al ofertei: regimul cotelor la zahăr a expirat în septembrie 2017, iar
drepturile de plantare a viței-de-vie au fost înlocuite cu un sistem de autorizare începând din
2016.
-o abordare mai integrată, cu obiective mai clare și axată pe regiuni pentru dezvoltarea
rurală. Se prevede o mai bună coordonare a măsurilor rurale cu celelalte fonduri structurale.
Gama largă de instrumente existente în cadrul celui de-al doilea pilon al PAC a fost
simplificată pentru a se concentra asupra sprijinului pentru competitivitate, inovare,
agricultură întemeiată pe „cunoaștere”, instalarea tinerilor agricultori, gestionarea durabilă a
resurselor naturale și dezvoltarea teritorială echilibrată .

Parlamentul European a susținut, în general, toate reformele politicii agricole comune.

De asemenea a adoptat, de asemenea, o serie de rezoluții referitoare la subiecte care vin să
completeze ultima reformă a PAC: venituri echitabile pentru agricultori: îmbunătățirea
funcționării lanțului de aprovizionare cu alimente în Europa , recunoașterea agriculturii ca
sector strategic în contextul securității alimentare , agricultura și comerțul internațional,
deficitul de proteaginoase în UE și lanțul de aprovizionare cu factori de producție agricolă:
structură și implicații .

CONCLUZII

Agricultura este ramura primordială de activitate a întregii populaţii.

14
Politica Agricolă Comună a Uniunii Europene sau „PAC”, așa cum este aceasta cunoscută,
are drept scop sprijinirea veniturilor fermierilor, oferind un trai rezonabil pentru aceștia și
îmbunătățirea productivității agricole, asigurând o aprovizionare stabilă cu alimente accesibile
și protejând, în egală măsură mediul înconjurător.
PAC a suferit o serie de transformări de-a lungul anilor pentru a răspunde
circumstanțelor economice în schimbare, cerințelor și nevoilor cetățenilor. derulare negocieri
Noua Politică Agricolă Comună trebuie să răspundă unor provocări tot mai mari, așa cum sunt
schimbările climatice, pierderea biodiversității și degradarea solului.
Analiza diferitelor reforme la care a fost supusă Politica Agricolă Comună de la
instituirea acesteia în anii ’60 demonstrează faptul că acest domeniu este un domeniu dinamic
care încearcă să țină cont de noile condiții apărute atât la nivel local cât și regional și global în
domeniul agricol. Dacă inițial PAC a fost concepută ca un sistem capabil să asigure
autosuficiența produselor agricole într-o Europă ce tocmai trăise experiența tristă a lipsei
hranei în perioada deceniului cinci, foarte repede s-a ajuns la supraproducție agricolă,
supraproducție încurajată tocmai de sistemul veniturilor minime garantate fermierilor prin
PAC. Costurile aferente susținerii acestui sistem au determinat în primul rând punerea
problemei revizuirii PAC, urmărindu-se scăderea ponderii disproporționate pe care bugetul
PAC îl reprezenta în bugetul total al UE.
Pentru Republica Moldova agricultura este un sector strategic care dispune de potenţial
de dezvoltare şi putem contribui la revenirea înceată a griculturii la poziţiile pierdute în
ultimile decenii. Creşterea productivităţii necesită investiţii, de aceea e necesară creşterea
fondurilor de subvenţionare în agricultură; o şansă pentru creşterea veniturilor obţinute în
sectorul agricol ar fi promovarea şi facilitarea exporturilor de produse agroalimentare; trebuie
să delimităm cele mai competitive domenii din sectorul agrar şi să punem accent anume pe
dezvoltarea acestora: un domeniu important care dispune de bază pentru dezvoltare este
legumicultura şi pomicultura, care deţin o pondere crescîndă pe piaţa locală.
Agricultura în RM dispune de un potenţial natural, uman, dar mai puţin economic de
dezvoltare, existînd decalaje mari în înzestrarea tehnică, productivitatea muncii, utilizarea de
îngrăşăminte, inovare în domeniu, cu toate acestea, prin politici coerente de modernizare,
măsuri bine calculate şi eforturi comune ale autorităţilor, producătorilor şi exportatorilor
putem contribui la reabilitarea şi dezvoltarea agriculturii, la dezvoltarea ţării noastre şi la
bunăstarea poporului acestei ţări.
BIBLIOGRAFIE:

1.Câmpeanu Virginia, Reforma politicilor comunitare în perspectiva lărgirii UE, IEM, 2003

15
2.Tema V : Economia Europeană și Integrarea Economică
3.https://www.europarl.europa.eu/ftu/pdf/ro/FTU_3.2.3.pdf
4.https://www.mae.ro/node/1625
5.https://www.europarl.europa.eu/factsheets/ro/sheet/103/politica-agricola-comuna-pac-si-
tratatul
6.http://steconomiceuoradea.ro/anale/volume/2006/economie-si-administrarea-
afacerilor/20.pdf

16