I

Furtul
Gradul prejudiciabil al infracţiunilor contra patrimoniului decurge din însăşi natura valorilor sociale
vătămate sau periclitate.
Obiectul juridic special al furtului îl constituie relaţiile sociale cu privire la posesia asupra bunurilor
mobile. În cazul furtului săvârșit prin pătrundere în locuinţă sunt vătămate, în mod adiacent, relaţiile
sociale cu privire la inviolabilitatea domiciliului.
Obiectul juridic nemijlocit îl constituie relaţiile sociale a căror existenţă şi desfăşurare normală sunt
condiţionate de ocrotirea relaţiilor patrimoniale.
Obiectul material al furtului îl formează bunurile care au o existenţă materială, sunt create prin munca
omului, dispun de valoare materială și cost determinat, fiind bunuri mobile și străine pentru făptuitor.
Latura obiectivă a infracţiunii prevăzute la art. 186 din CP al RM are următoarea structură: 1) fapta
prejudiciabilă care constă în acţiunea de luare ilegală și gratuită; 2) urmările prejudiciabile sub formă de
prejudiciu patrimonial efectiv; 3) legătura de cauzalitate dintre fapta prejudiciabilă și urmările
prejudiciabile; 4) modul ascuns.
Specificul furtului, în raport cu celelalte infracţiuni săvârșite prin sustragere, constă în modul ascuns
(clandestin) de comitere a faptei. Întrucât, anterior, la analiza elementelor constitutive ale sustragerii, au
fost supuse examinării semnele comune ale laturii obiective a tuturor formelor de sustragere, în cele ce
urmează ne vom îndrepta atenţia asupra modului ascuns de comitere a faptei, care este specific pentru
furt.
Latura subiectivă a faptei incriminate la art. 186 din CP al RM se manifestă, în primul rând, prin
vinovăţie sub formă de intenţie directă. De asemenea, obligatoriu pentru calificarea faptei este stabilirea
scopului de cupiditate (profit).
Subiectul infracţiunii de furt este persoana fizică responsabilă, care la momentul săvârșirii infracţiunii a
împlinit vârsta de 14 ani.
Jaful
Gradul prejudiciabil al infracţiunilor contra patrimoniului decurge din însăşi natura valorilor sociale
vătămate sau periclitate.
Obiectul juridic special al infracţiunii prevăzute la art. 187 din CP al RM corespunde, în majoritatea
cazurilor, cu obiectul juridic special al furtului: relaţiile sociale cu privire la posesia asupra bunurilor
mobile. Excepţie constituie cazul acţiunii agravantei specifice a jafului de la lit. e) din alin. (2) al art. 187
din CP al RM. În cazul dat, jaful adoptă forma unei infracţiuni complexe. De aceea, și obiectul juridic
special devine complex: obiectul juridic principal al faptei prevăzute la lit. e) din alin. (2) al art. 187 din
CP al RM îl formează relaţiile sociale cu privire la posesia asupra bunurilor mobile; obiectul juridic
secundar îl constituie relaţiile sociale cu privire la integritatea corporală a persoanei (în cazul aplicării
violenţei nepericuloase pentru viaţa sau sănătatea persoanei) sau libertatea morală a persoanei (în cazul
ameninţării cu aplicarea unei asemenea violenţe).
Când nu se referă la fapta de la lit. e) din alin. (2) al art.187 din CP al RM, obiectul material al jafului se
caracterizează prin aceleași trăsături ca și obiectul material al furtului: bunurile care au o existenţă
materială sunt create prin munca omului, dispun de valoare materială și cost determinat, fiind bunuri
mobile și străine pentru făptuitor.
Latura obiectivă a infracţiunii de jaf are următoarea structură: 1) fapta prejudiciabilă care constă în
acţiunea de luare ilegală și gratuită, 2) urmările prejudiciabile sub formă de prejudiciu patrimonial efectiv;
3) legătura de cauzalitate dintre fapta prejudiciabilă și urmările prejudiciabile; 4) modul deschis.
Latura subiectivă a infracţiunii de jaf se manifestă, în primul rând, prin vinovăţie sub formă de intenţie
directă. La calificare, este obligatorie stabilirea scopului special – a scopului de cupiditate (profit).
Subiectul faptei infracţionale analizate este persoana fizică responsabilă, care la momentul săvârșirii
infracţiunii a împlinit vârsta de 14 ani.
Tîlhăria
Gradul prejudiciabil al infracţiunilor contra patrimoniului decurge din însăşi natura valorilor sociale
vătămate sau periclitate.
Caracterul complex al faptei prejudiciabile în contextul tâlhăriei are ca efect caracterul complex al
obiectului juridic special al tâlhăriei. Astfel, obiectul juridic principal al acestei infracţiuni îl constituie,
ca și în cazul obiectului juridic special al furtului și jafului, relaţiile sociale cu privire la posesia asupra
bunurilor mobile. În cazul aplicării violenţei periculoase pentru viaţa sau sănătatea persoanei agresate,
obiectul juridic secundar îl constituie relaţiile sociale cu privire la sănătatea persoanei.
Obiectul juridic nemijlocit îl constituie relaţiile sociale a căror existenţă şi desfăşurare normală sunt
condiţionate de ocrotirea relaţiilor patrimoniale.
Complexitatea faptei prejudiciabile în contextul tâlhăriei se răsfrânge și asupra obiectului material al
tâlhăriei. Astfel, obiectul material principal este constituit din bunurile care au o existenţă materială, sunt
create prin munca omului, dispun de valoare materială și cost determinat. Obiectul material secundar al
tâlhăriei (în cazul în care este aplicată violenţa periculoasă pentru viaţa sau sănătatea persoanei agresate,
nu și ameninţarea cu aplicarea unei asemenea violenţe) îl formează corpul persoanei.
Latura obiectivă a tâlhăriei are următoarea structură: a) acţiunea principală care se exprimă în sustragere
(sub forma infracţiunii fapt tentat); b) acţiunea adiacentă care constă în atacul săvârșit asupra unei
persoane, care este însoţit în mod alternativ de: 1) violenţa periculoasă pentru viaţa sau sănătatea
persoanei agresate; 2) ameninţarea cu aplicarea unei asemenea violenţe.
Latura subiectivă a faptei incriminate la art. 188 din CP al RM se manifestă, în primul rând, prin
vinovăţie sub formă de intenţie directă. La calificare, este obligatorie stabilirea scopului special – de
sustragere, prin care se exprimă scopul de cupiditate. Fapta nu va putea fi calificată în conformitate cu art.
188 din CP al RM, dacă scopul de sustragere a apărut la făptuitor deja după aplicarea violenţei sau a
ameninţării corespunzătoare. În această ipoteză, cele comise trebuie calificate prin concurs: furt sau jaf și
infracţiunea prevăzută la art. 151, 152 sau 153, ori la art. 155 din CP al RM.
Subiectul infracţiunii examinate este persoana fizică responsabilă, care la momentul săvârșirii infracţiunii
a împlinit vârsta de 14 ani.
Circumstanțele agravante
Furtul
- Furtul săvârşit de două sau mai multe persoane se consideră săvârşirea acţiunilor la care:
a) au participat două sau mai multe persoane, dintre care cel puţin două, potrivit alin.6 art.42 CP, trebuie
să întrunească semnele subiectului infracţiunii;
b) ele s-au înţeles să comită un furt împreună până a începe desfăşurarea acţiunii sau chiar în acel
moment, dar nu mai târziu de consumarea furtului;
c) ele au participat nemijlocit la realizarea laturii obiective a furtului, adică cel puţin doi participanţi ai
infracţiunii trebuie să fie coautori. Dacă la săvârşirea furtului participă şi alte persoane în calitate de
organizatori, instigatori sau complici, acţiunile lor trebuie calificate conform situaţiei concrete (un autor
sau doi şi mai mulţi), potrivit art.42 şi alin.1 art.186 sau art.42 şi alin.2 art.186 CP. De exemplu, dacă o
persoană (instigatorul) a determinat o altă persoană să săvârşească un furt, acţiunile autorului trebuie
calificate potrivit alin.1 art.186 CP, iar acţiunile instigatorului - potrivit art.42 şi alin.1 art.186 CP. În
cazul în care instigatorul a determinat două persoane la săvârşirea furtului, acţiunile lui trebuie calificate
potrivit art.42 şi potrivit prevederilor din lit.b) alin.2 art.186, iar acţiunile coautorilor - potrivit lit.b)
art.186 CP. Potrivit p.18 al HP CSJ din 6 iunie 1992, coautori ai însuşirilor trebuie considerate şi
persoanele cu care, deşi nu participă nemijlocit la sustragerea averii, coautorii s-au înţeles să stea la pândă
lângă locul săvârşirii infracţiunii, să ameninţe cu aplicarea violenţei, să percheziţioneze victima sau să ia
o atitudine ce le demonstrează victimelor că orice rezistenţă n-are nici un rost etc.
- Furtul săvârşit prin pătrundere în încăpere, în alt loc pentru depozitare sau în locuinţă. Termenii
pătrundere, încăpere, alt loc pentru depozitare şi locuinţă sunt explicaţi în p.21 al HP CSJ din 6 iulie
1992.
Prin noţiunea de pătrundere se înţelege intrarea ilegală, pe ascuns sau deschis, într-o încăpere, în alt loc
pentru depozitare sau locuinţă cu scopul săvârşirii furtului, jafului sau tâlhăriei. Pătrunderea poate fi
comisă atât cu învingerea piedicilor şi a rezistenţei, cât şi fără aceasta. Ea poate fi realizată de asemenea
cu ajutorul dispozitivelor când infractorul extrage obiectele fără a intra în încăperea respectivă.
Prin termenul încăpere se înţeleg construcţiile, edificiile, beciurile, hambarele, garajele şi alte construcţii
gospodăreşti, menite pentru păstrarea permanentă sau temporară a bunurilor materiale, utilate cu un gard
sau mijloace tehnice sau asigurate cu o altă pază; magazinele mobile, limuzinele, refrigeratoarele,
containerele, seifurile şi alte depozite asemănătoare. Totodată, sectoarele de teritorii care nu sunt folosite
pentru păstrare, ci, de exemplu, pentru cultivarea unei oarecare producţii, nu se încadrează în noţiunea de
alt loc pentru depozitare.
Termenul de locuinţă denumeşte o încăpere sau un grup de încăperi destinate traiului permanent sau
temporar al persoanelor, în care se află o parte sau întreaga avere de care dispun ele. Tot la acest termen
se referă părţile componente ale locuinţei în care oamenii pot să nu locuiască nemijlocit. În afară de
aceasta, trebuie considerate drept locuinţă nu numai încăperile de locuit (odăile, antreurile, bucătăriile),
dar şi cele alăturate nemijlocit lor, alcătuind o parte indivizibilă, cum ar fi: balcoanele, loggiile, în casele
individuale - verandele, mansardele, beciurile, cămările etc.
Potrivit p.22 al HP CSJ din 6 iulie 1992, pentru încadrarea sustragerii averii proprietarului, cu menţiunea
pătrunderii în încăpere, în alt loc pentru depozitare sau locuinţă, intenţia de a sustrage trebuie să apară la
infractor până la pătrunderea în această încăpere, în alt loc pentru depozitare sau în locuinţă.
- Furtul săvârşit cu cauzarea de daune în proporţii considerabile. Caracterul considerabil sau esenţial al
daunei cauzate se stabileşte luându-se în considerare valoarea, cantitatea şi însemnătatea bunurilor pentru
victimă, starea materială şi venitul acesteia, existenţa persoanelor întreţinute, alte circumstanţe care
influenţează esenţial asupra stării materiale a victimei, iar în cazul prejudicierii drepturilor şi intereselor
ocrotite de lege - gradul lezării drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului.
- Furtul săvârşit în timpul unei calamităţi. Prin calamitate se înţeleg nenorocirile mari, dezastrele care
lovesc o colectivitate. Prin noţiunea de furt săvârşit în timpul unei calamităţi se înţelege situaţia în care se
produce furtul, ca urmare a unui eveniment, a unei stări de fapt păgubitoare sau periculoase pentru o
colectivitate. De exemplu, starea de fapt produsă în timpul unui cutremur, al unei inundaţii, pe timp de
incendiu, în momentul unei catastrofe de cale ferată, în timpul unei epidemii, molime etc. Este necesar ca
fapta să fie săvârşită în perioada de timp cuprinsă între momentul când se produce evenimentul care dă
naştere stării de calamitate şi momentul când această stare încetează.
- Furtul săvârşit de un grup criminal organizat sau de o organizaţie criminală. Noţiunea de grup criminal
organizat şi de organizaţie criminală este explicată în art.46 şi 47 CP.
Jaful
- Noţiunea şi semnele jafului săvârşit în mod repetat, de două sau mai multe persoane, prin pătrunderea în
încăpere, în alt loc pentru depozitare sau în locuinţă, cu cauzarea de daune în proporţii considerabile, în
timpul unei calamităţi, de un grup criminal organizat sau de o organizaţie criminală sunt identice cu cele
din cazul furtului (a se vedea explicaţiile corespunzătoare de la art.186 CP).
- Jaful săvârşit de o persoană mascată, deghizată sau travestită are drept agravantă folosirea de către
infractor a unui anumit procedeu pentru a nu putea fi recunoscut. În cazul mascării, făptuitorul îşi acoperă
faţa cu mască, adică cu o bucată de stofă, de mătase, de dantelă, de carton etc., înfăţişând o faţă
omenească sau figura unui animal, lăsând numai ochii descoperiţi; obrăzar.
În cazul deghizării sau travestirii, făptuitorul îşi creează o înfăţişare sau se îmbracă în aşa fel încât să nu
poată fi recunoscut. De exemplu, îşi pune barbă falsă, ochelari, foloseşte îmbrăcămintea sexului opus etc.
- Jaful cu aplicarea violenţei nepericuloase pentru viaţa sau sănătatea persoanei ori cu ameninţarea
aplicării unei asemenea violenţe. Potrivit p.4 al HP CSJ din 6 iulie 1992, violenţă nepericuloasă pentru
viaţa şi sănătatea victimei e considerată cauzarea unei vătămări neînsemnate integrităţii corporale sau
sănătăţii care nu a pricinuit o dereglare de scurtă durată sănătăţii sau o pierdere neînsemnată, dar stabilă a
capacităţii de muncă, precum şi aplicarea intenţionată a loviturilor sau a altor acţiuni violente care au
cauzat numai dureri fizice (art.154 CP).
În conformitate cu Regulamentul de apreciere medico-legală a gravităţii vătămărilor corporale, prin
violenţă nepericuloasă pentru viaţa şi sănătatea victimei se înţeleg vătămările trecătoare sub formă de
zgârieturi, echimoze (vânătăi) etc., care se încheie cu restabilirea completă a sănătăţii într-un termen de
cel mult 6 zile, precum şi durerile fizice fără o dereglare pe un anumit termen a sănătăţii victimei.
Prin ameninţarea cu aplicarea violenţei nepericuloase pentru viaţa ori sănătatea persoanei păgubaşe se
înţelege un act de violenţă psihică care poate paraliza rezistenţa victimei şi înlesni sustragerea averii
proprietarului. Ameninţările nedeterminate de tipul "va fi rău de tine", "ţi-arăt eu ţie", "am să-ţi dau de
cheltuială" şi altele sunt considerate ca ameninţări cu aplicarea violenţei nepericuloase pentru viaţa ori
sănătatea persoanei în cazurile în care circumstanţele obiective nu mărturisesc intenţii mai serioase ale
infractorului. De exemplu, făptuitorul ameninţă victima că va fi rău de ea, începând să scoată un pistol din
buzunar. Astfel de ameninţare se referă la tâlhărie, şi nicidecum la jaf.
- Jaful săvârșit cu cauzarea de daune în proporții considerabile. Ca şi orice alt semn estimativ, „proporţiile
considerabile” reprezintă un concept juridico-penal neconcretizat în lege sau alt act normativ-juridic,
menit să reflecte nu obiectul în plentitudinea sa, ci proprietăţile sau relaţiile acestuia. Se constată că
majoritatea urmăririlor penale în cazurile în care figurează minori sunt cele legate de sustrageri, mai
îndeosebi cele pornite în baza art.186 alin.(2) CP cu calificativul «cauzarea victimei a daunelor în
proporţii considerabile» cu prejudiciu material care variază în majoritatea cazurilor între 500-1.500 lei”.
Tîlhăria
- Tâlhăria săvârşită în mod repetat, de două sau mai multe persoane, prin pătrundere în încăpere, în alt loc
pentru depozitare sau în locuinţă, cu cauzarea de daune în proporţii considerabile, în timpul unei
calamităţi, de un grup criminal organizat sau de o organizaţie criminală este identică cu furtul, iar tâlhăria
săvârşită de o persoană mascată, deghizată sau travestită este identică cu jaful. (A se vedea explicaţiile
corespunzătoare de la art.186 şi 187 CP.) Aici vom analiza doar agravantele specifice tâlhăriei.
- Tâlhăria săvârşită cu aplicarea armei sau a altor obiecte folosite în calitate de armă. Prin armă de foc se
înţelege arma a cărei funcţionare determină aruncarea unuia sau a mai multor proiectile, datorită forţei de
expansiune a gazelor provenite din detonarea unei capse ori prin explozia unei încărcături.
Prin alte obiecte folosite în calitate de armă se înţeleg orice obiecte care pot cauza daune considerabile
sănătăţii sau vieţii persoanei (topor, cuţit, brici, coasă, furcă sau orice obiect metalic etc.).
Prin aplicarea armei sau a altor obiecte folosite în calitate de armă se înţelege utilizarea lor în timpul
actelor de violenţă fizică sau ameninţarea cu aplicarea acestor arme, care creează un pericol real pentru
viaţa sau sănătatea persoanei.
Dacă infractorul în timpul tâlhăriei a ameninţat cu o armă cu bună-ştiinţă imposibil de a fi folosită sau cu
o imitaţie a armei, de exemplu - un machet de pistolet, un pumnal-jucărie etc., neavând intenţia să
folosească aceste obiecte pentru cauzarea vătămărilor integrităţii corporale sau sănătăţii periculoase
pentru viaţă şi sănătate, chiar dacă victima a perceput-o drept armă, acţiunile lui (în lipsa altor
circumstanţe agravante) trebuie încadrate în baza alin.1 art.188 CP.
Potrivit p.7 al HP CSJ din 6 iulie 1992, atacul în scopul însuşirii averii, însoţit de violenţă, care a atras
după sine cauzarea unor vătămări grave a integrităţii corporale sau a sănătăţii victimei trebuie încadrat în
baza lit.c), alin.3 din art.188 CP fără încadrarea suplimentară în baza alin.1 art.151 CP. Dacă în urma
vătămărilor integrităţii corporale sau a sănătăţii a survenit moartea victimei, cele săvârşite trebuie să fie
încadrate prin concurs de infracţiuni prevăzute de lit.c) alin.3 art.188 CP şi alin.4 art.151 CP.
Tâlhăria săvârşită cu un omor intenţionat trebuie să fie încadrată conform concursului de infracţiuni,
prevăzute de lit.c) alin.3 art.188 CP şi lit.b) alin.2 art.145 CP.
Deoarece agravanta în cauză, spre deosebire de componenţa de bază din alin.1 art.188 CP, este formulată
ca o componenţă materială, în cazurile în care intenţia făptuitorului este îndreptată spre cauzarea
vătămărilor grave, dar de fapt el a pricinuit numai vătămări uşoare sau medii integrităţii corporale, cele
săvârşite trebuie calificate ca tentativă de infracţiune (art.27 şi lit.c) alin.3 art.188 CP).
În cazul tâlhăriei prevăzute de alin.1 art.188 CP tentativa de tâlhărie se exclude; până la începerea
atacului poate fi vorba numai de o pregătire de infracţiune, iar din primul act de atac tâlhăria se consideră
consumată (componenţă formal redusă).
- În cazul tâlhăriei săvârşite prin schingiuire, tortură, tratament inuman sau degradant, prin schingiuire
se înţeleg nişte acţiuni care provoacă victimei suferinţe prin lipsirea de hrană, de băutură sau de căldură
ori prin abandonarea victimei în condiţii nocive pentru viaţă etc.
Torturarea se manifestă prin acţiuni care produc dureri acute repetate sau îndelungate (prin pişcături,
biciuire, împunsături cu obiecte înţepătoare, cauterizări cu agenţi termici sau chimici etc.).
Prin tratamente inumane sau degradante se înţelege supunerea victimei la experienţe medicale sau
ştiinţifice nejustificate de un tratament medical în interesul lor sau obligarea victimei la condiţii de hrană,
locuinţă, îmbrăcăminte, de igienă, asistenţă medicală etc. greu de suportat fizic şi umilitoare din punct de
vedere moral.
II
Și furtul, și jaful implică confiscarea ilegală a proprietății aparținând unei alte persoane.
Cel mai important criteriu de calificare este modul de savârșire, și anume, furtul se caracterizează prin
modul ascuns adică, faptașul tinde spre faptul ca acțiunile sale să nu fie observate de cei din jur. În cazul
jafului, faptașul din contra acționează în mod deschis, adică acțiunile sale sunt observate de către
proprietar sau de alte persoane din jur.
Cea mai importantă circumstanță care permite distincția între compoziția infracțiunii, este intenția. Dacă
făptașul credea că a comis o delapidare secretă, chiar dacă alți oameni au fost martori al actului criminal,
atunci responsabilitatea va fi purtată tocmai pentru furt. Dacă făptașul a fost prins la locul crimei, dar a
continuat să comită o crimă, va fi responsabil pentru jaf.
Jaful este răpirea proprietății folosind forța sau intimidarea. Dacă victima era la locul crimei - înseamnă
că a avut loc jaful. Spre deosebire de jaf, furtul are loc fără utilizarea forței în raport cu proprietarul
bunului. Dacă a apărut delapidarea proprietății fără prezența victimei la fața locului, înseamnă că a apărut
furtul.
Furtul se referă la orice acțiune care implică preluarea oricărei forme de proprietate de la cineva fără
cunoștința lor, cu intenția de al priva pe acea persoană de proprietatea permanentă, în timp ce "jaf" se
referă la a lua ceva valoros de la o altă persoană prin folosirea amenințărilor, forței și intimidării .

Furtul nu implică prezența unei victime în timp ce jaful implică prezența unei victime în momentul
jafului.
Furtul nu implică folosirea de arme mortale, în timp ce crimele de clasă C și jaful agravat implică
prezența unei arme mortale.