Sunteți pe pagina 1din 7

Capitolul IV

TEHNOLOGIA DE CULTURĂ A VIŢEI DE VIE ÎN CADRUL S.C.C.A.S.S. BRĂILA

4.1.SISTEME DE TĂIERE

În viticultură se folosesc mai multe sisteme mde tăiere care se definesc, în principal, prin
felul elementelor lemnoase care se lasă pe butuc la tăiere şi în secundar prin numărul şi lungimea
acestora.

Sistemul de tăiere scurt. Se caracterizează prin folosirea în exclusivitate, a elementelor


scurte de rod (cepi de 1-2 ochi).
Coardele de rod existente pe butuc se taie în cepi, numărul cepilor care se rezervă butucului
fiind în funcţie de vigoarea viţelor şi productivitatea soiului.
Avantajele pe care le oferă sunt următoarele:
asigură un echilibru mai bun între creşterea şi rodirea viţelor;
grăbeşte procesul de maturare şi înlătură coacerea neuniformă a strugurilor, care se
manifestă adesea la soiurile foarte productive;
uşurează executarea tratamentelor fitosanitare, prin reducerea masei vegetative pe butuc:
operaţia de tăiere fiind oarecum simplă, poate fi executată de persoane mai puţin calificate.
Ca dezavantaj, se menţionează faptul că pe butuc se reţine numai circa 5-10% din
formaţiunile lemnoase purtătoare de rod şi ca urmare producţia de struguri este întrucâtva
diminuată.

Sistemul de tăiere mixt. Reprezintă o îmbinare a celor două sisteme de tăiere (scurt şi lung),
prin folosirea elementelor scurte şi lungi de rod.
Îmbinarea se realizează prin constituirea verigilor de rod: cep + cordiţă sau coardă de rod.
Acest sistem de tăiere este cel mai corespunzător, deoarece prezenţa coardelor sau cordiţelor de rod
asigură producţia de struguri pe anul în curs, iar prezenţa cepilor asigură formarea lemnului de rod
pentru anul următor.
Sistemul de tăiere mixt a fost elaborat în Franţa de către dr. Guyot. De aceea în viticultură
este cunoscut şi sub denumirea de „tăierea dr. Guyot”. El a fost conceput pentru cultura viţei de vie
pe solurile subţiri şi sărace din sudul Franţei, unde pe butuc se formează coarde puţine.
După numărul verigilor de rod care se lasă pe butuc la tăiere, se deosebesc mai multe tipuri
de tăiere: Guyot simplu, cu o singură verigăde rod pe butuc; Guyot dublu, cu două verigi de rod;
Guyot multiplu, cu trei sau mai multe verigi de rod.

1
În podgoriile din ţara noastră a fost generalizat tipul de tăiere Guyot multiplu.

4.2. TIPURI DE TĂIERE

Tipurile de tăiere folosite în cadrul SCCASS, se clasifică în funcţie de scop (tăieri de


formare, tăieri de rodire şi tăierea de regenerare), după starea de vegetaţie a viţelor.

Tăierile de formare. Tăierea de formare trebuie să asigure o creştere puternică a viţelor


pentru a se putea realiza formele de conducere în plantaţii. Concomitent cu formarea butucilor se
urmăreşte şi intrarea cât mai devreme a viţelor pe rod.
Complexitatea tăierilor de formare, depinde de conducerea viţelor în plantaţie şi de sistemul
de tăiere care urmează să fie aplicat. Este mult mai simplu de format butucii la viţele conduse în
formă joasă şi tăiate în sistem scurt, care se realizează în 2-3 ani de la plantare, faţă de viţele
conduse în forme înalte pe tulpini şi tăiate în sistem mixt, care se realizează în 4-5 ani de la plantare
şi chiar mai mult.
Tăierile de rodire. Aceste tăieri se execută la viţa de vie în fiecare an, după încheierea
tăierilor de formare.
Prin aplicarea lor se urmăreşte: păstrarea echilibrului între creştere şi rodire a viţelor;
dimensionarea producţiei de struguri pe butuc, în funcţie de vârsta plantaţiilor şi vigoarea butucilor;
asigurarea unei rodiri susţinute a viţelor în plantaţii, eliminându-se periodicitatea de rodire;
prevenirea degarnisirii cordoanelor de formaţiunile lemnoase roditoare înlocuirea lemnului bătrân
de pe butuc, cu lemn mai tânăr purtător de rod; menţinerea capacităţii de regenerare a butucilor, prin
îndepărtarea lemnului uscat.
Tăierea de regenerare. Se aplică în plantaţiile de vii bătrâne sau îmbătrânite prematur, în
care datorită vârstei înaintate sau altor cauze, capacitatea de creştere şi de fructificare a viţelor a
scăzut foarte mult.
Scopul urmărit este revigorarea butucilor, pentru refacerea pe o perioadă de câţiva ani (5-7
ani), a potenţialului de creştere şi fructificare. Tăierile de regenerare trebuie asociate cu alte măsuri
agrotehnice cum sunt: redesfundatul parţial şi încorporarea adâncă în sol a îngrăşămintelor organice
şi chimice, în scopul refacerii sistemului radicular al viţelor.
Reducerea potenţialului de creştere şi de rodire a butucilor este o consecinţă firească a
procesului de îmbătrânire la viţa de vie. Prin tăierile de regenerare şi celelalte măsuri agrotehnice
care la însoţesc, se ameliorează în timp scurt capacitatea de rodire a viţelor, fără să se ajungă la
potenţialul lor iniţial.

4.3.LUCRĂRI ŞI OPERAŢIUNI ÎN VERDE

2
Din această categorie fac parte:
Legarea sau dirijarea lăstarilor
Plivitul
Copilitul
Cârnitul lăstarilor
Lucrări fitotehnice speciale:
Ciupitul lăstarilor
Polenizarea suplimentară
Incizia inelară a lăstarilor
Desfrunzitul parţial
Legarea sau dirijarea lăstarilor. Pe măsură ce lăstarii cresc în lungime, nu se pot menţine în
poziţie verticală şi se apleacă în jos.
Ca urmare, o parte se rup, vegetaţia se aglomerează pe rândul de viţe, lumina şi aerul
pătrund tot mai greu în interiorul butucului, se favorizează bolile şi atacul dăunătorilor, iar
mecanizarea lucrărilor în plantaţie este îngreunată.
Pentru a se preveni aceste neajunsuri, trebuie să se facă legarea sau dirijarea lăstarilor pe
mijloace de susţinere. Lucrarea se execută de 3 ori în timpul perioadei de vegetaţie: primul legat,
înainte de înflorit, pe la mijlocul sau sfârşitul lunii mai, când lăstarii au lungimea de 40-60 cm; al
doilea legat, după înflorit, pe la mijlocul sau sfârşitul lunii iunie; iar al treilea legat, înainte de
intrarea strugurilor în pârgă (sfârşitul lunii iulie, începutul lunii august). Ca materiale de legat, se
folosesc: liberul de tei topit, rafie sintetică, fibrele de cânepă, deşeurile textile.
Plivitul lăstarilor. Prin această lucrare se înlătură lăstarii socotiţi de prisos pe butuc şi
anume: în primul rând, eventualii lăstari daţi din portaltoi (înlăturarea sălbaticului); lăstarii de pe
lemnul bătrân plasaţi necorespunzător, cum sunt lăstarii lacomi şi cei de pe partea inferioară a
coardelor; lăstarii sterili (fără rod) şi cei slab dezvoltaţi.
Prin reducerea numărului de lăstari pe butuc ser favorizează creşterea şi dezvoltarea celor
rămaşi, cu formarea unui aparat foliar bogat, capabil să furnizeze cantităţi mari de substanţe
asimilate. Acestea vor contribui la sporirea producţiei, acumularea de zaharuri în struguri şi la o mai
bună diferenţiere a mugurilor de rod pentru anul următor.
Plivitul se execută numai după apariţia inflorescenţelor, pentru a se putea deosebi lăstarii
sterili de cei fertili, atunci când ei sunt în stare erbacee şi pot fi suprimaţi uşor cu mâna de pe butuc.
Lucrarea se recomandă îndeosebi la soiurile cu capacitate mare de lăstărire, care dezvoltă o masă
vegetativă bogată pe butuc.
Copilitul. Constă în suprimarea, totală sau parţială, a lăstarilor secundari (copililor) care se
formează din mugurii de vară la subsuoara frunzelor, pe lăstarii principali.

3
Este o operaţiune în verde facultativă, carte se execută o dată cu legatul lăstarilor, obişnuit la
legatul II şi III. Deoarece la majoritatea soiurilor copilii sunt lipsiţi de rod, au fost socotiţi ca nişte
organe parazitare.
Strugurii formaţi pe copili sunt mici şi de calitate inferioară, ştiut fiind că ei se maturează cu
cca. 25-30 zile mai târziu decât cei de pe lăstarii principali.
Cârnitul lăstarilor. Este o operaţiune în verde generalizată în practica viticolă, care se face
atât la soiurile pentru struguri de masă, cât şi la cele pentru struguri de vin.
Prin cârnit se procedează la suprimarea vârfurilor tuturor lăstarilor de pe butuc, în momentul
intrării strugurilor în pârgă, când creşterea intensă a lăstarilor s-a terminat (începutul lunii august).
Se taie cu foarfeca, vârfurile lăstarilor împreună cu frunze tinere (6-10), care nu au ajuns la
mărimea normală şi deci consumă substanţele asimilate. Prin aceasta se favorizează procesele de
maturare a strugurilor şi lemnului lăstarului.
Practic, prin cârnit se suprimă vârfurile lăstarilor care depăşesc înălţimea şpalierului sau
capetele aracilor, lungimea lăstarilor fiind redusă astfel la cca 130-150 cm, rar mai mult. Lucrarea
este absolut necesară la soiurile cu creşteri viguroase, în special în anii cu exces de precipitaţii,
pentru a se asigura pătrunderea luminii şi aerului în interiorul butucului, limita consumului de
asimilate de către lăstari.
Cârnitul prea sever cu îndepărtarea unor porţiuni mari din lăstar, afectează masa vegetativă a
butucilor, influenţând negativ procesul de maturare a strugurilor şi gradul de maturare a lemnului
coardelor.
Ciupitul lăstarilor. Constă în suprimarea vârfului de creştere sau coroniţei lăstarilor fertili,
prin ciupit, înainte de înflorit (o săptămână înainte de înflorit). Scopul urmărit: întreruperea din
creştere a lăstarilor, pe perioada înfloritului (8-12 zile) pentru a se favoriza procesul de fecundare a
florilor (legarea rodului).
Se ştie că în timpul înfloritului, creşterea lăstarilor rămâne procesul dominant, cu un consum
ridicat de substanţe asimilate. Din această cauză, multe flori din inflorescenţă rămân subnutrite şi
cad.
Pentru a se îmbunătăţi condiţiile de hrănire a florilor este necesar, mai ales la soiurile care
înregistrează un procent ridicat de cădere a florilor, să se intervină prin ciupitul lăstarilor. Ciupitul
lăstarilor la viţa de vie se practică şi în alte situaţii: în cazul viilor afectate de îngheţ, când se ciupesc
lăstarii lacomi, pentru a se stimula formarea copililor, în vederea refacerii potenţialului vegetativ şi
productiv al butucilor; ciupitul lăstarilor în plantaţii de vii tinere, atunci când se proiectează formele
de conducere.
Polenizarea suplimentară. Este necesară în cazul soiurilor cu flori fiziologic femele, la care
polenul nu germinează şi a soiurilor la care capacitatea de germinare a polenului este slabă (Bicane,
Crâmpoşie). Polenizarea acestor soiuri, mai ales în anii răcoroşi şi ploioşi, se realizează defectuos:

4
florile nu leagă decât într-o proporţie redusă, strugurii meiază şi mărgeluiesc puternic. Pentru a se
elimina aceste neajunsuri este nevoie de polenizare suplimentară, cu polenul de la alte soiuri.
Operaţiunea este greu de realizat pe suprafeţe mari şi la un număr mare de butuci.
Incizia inelară a lăstarilor. Operaţiune în verde facultativă, cu efect limitat, care nu poate fi
generalizat. Ea constă în tăierea şi scoaterea unui inel de scoarţă lat de 5-6 mm pe internodul situat
sub prima inflorescenţă de la baza lăstarului.
În acest mod este întreruptă circulaţia bazipetă a sevei elaborate, asigurându-se o
supranutrire a inflorescenţelor şi strugurilor cu substanţe asimilate. Efectul operaţiunii se menţine
atât timp cât rana provocată (incizia) rămâne deschisă, adică până se realizează cicatrizarea.
Inelarea se face obişnuit pe lăstari, dar se poate aplica şi la baza coardelor sau chiar braţelor.
Se execută cu foarfeci speciale de inelat a căror lame secţionează scoarţa şi liberul, după care inelul
se desprinde şi este scos cu ajutorul unui briceag. Cicatrizarea rănii cu reluarea circulaţiei normale a
sevei elaborate are loc în decurs de cca 3 săptămâni.
Obiectivele urmărite prin incizia inelară: legarea unui procent mai mare de flori în
inflorescenţe, în care caz inelarea lăstarilor se face cu 2-3 zile înainte de înflorit; creşterea mărimii
boabelor şi strugurilor, când inelarea se face după înflorit la 2-3 zile; grăbirea procesului de
maturare a strugurilor şi de intensificare a coloritului boabelor, când inelarea se face înainte de
intrarea strugurilor în pârgă.
Desfrunzitul parţial. Lucrarea în verde se recomandă deopotrivă, atât la soiurile de masă cât
şi la cele de vin, în scopul prevenirii atacurilor puternice de mucegai pe struguri. Se efectuează cu
2-3 săptămâni înainte de cules, la intrarea strugurilor în pârgă, când mucegaiul (Botritisul) începe să
atace strugurii.
Constă din suprimarea frunzelor (2-3 frunze) situate în zona strugurilor. Prin această lucrare
se ameliorează microclimatul din jurul strugurilor, în sensul că reduce umiditatea, se intensifică
aerisirea şi gradul de iluminare.
Efectele pozitive asupra calităţii strugurilor sunt următoarele: colorarea uniformă a boabelor
la soiurile pentru struguri de masă, sporirea conţinutului în zaharuri, reducerea acidităţii totale prin
degradarea acidului malic, sub acţiunea mai intensă a luminii.

4.4. CONDUCEREA COARDELOR DE PRODUCŢIE PE MIJLOACE DE SUSŢINERE

Susţinerea şi conducerea viţelor se realizează prin palisatul tulpinilor şi cordoanelor,


cercuitul sau legatul coardelor, dirijarea lăstarilor pe mijloacele de susţinere.
Revizuirea sistemului de susţinere. În fiecare primăvară, prin luna martie, se procedează la
revizuirea şpalierului, înlocuirea tutorilor şi aracilor necorespunzător.

5
Revizuirea şpalierului comportă: înlocuirea bulumacilor rupţi din beton sau a bulumacilor
putreziţi din lemn; îndreptarea bulumacilor mijlocaşi pe rând; refacerea ancorelor, la bulumacii
fruntaşi; completarea şi întinderea sârmelor.
Palisatul tulpinilor şi cordoanelor. După revizuirea mijlocului de susţinere, la viţele conduse
pe tulpini, se reface palisatul tulpinilor şi cordoanelor.
În acest scop, sunt înlocuiţi tutorii putrezi (5-10% anual), se îndreaptă cei rămaşi şi se
fixează cât mai aproape de butuci, după care urmează palisarea tulpinii prin legarea ei de tutore cu
răchită sau deşeuri textile. Prin palisare se urmăreşte realizarea de tulpini drepte, fără curburi sau
torsionări. La viţele cu tulpini duble, paralele, în absenţa tutorilor, palisatul se realizează prin
legarea tulpinilor una de alta.
Cordoanele se palisează orizontal pe sârmele portante ale şpalierului, prin legarea lor cu
răchită, rafie sintetică sau deşeuri textile.
Cercuitul sau legatul coardelor. Această lucrare este necesară la formele de conducere cu
elemente lungi de rod la tăiere (coardele de 10-16 ochi).
Din cauza fenomenului de polaritate care se manifestă puternic la viţa de vie este nevoie de
conducerea coardelor într-o poziţie cât mai apropiată de orizontală, care să aşeze mugurii în acelaşi
plan pentru uniformizarea creşterii lăstarilor şi a formării rodului.
Până la lungimea de 8-10 ochi a coardelor, polaritatea nu se manifestă puternic. Peste
această lungime, stabilită prin tăiere, polaritatea influenţează distribuţia lăstarilor fertili pe coarde şi
implicit producţia de struguri.
Conducerea verticală şi oblic-ascendentă a coardelor, favorizează polaritatea în sensul că
lăstarii cei mai viguroşi se formează spre vârful coardelor, iar cei de la bază rămân slab dezvoltaţi.
Cercuitul sau legatul coardelor se execută înainte de pornirea viţelor în vegetaţi (umflarea
mugurilor), pentru a se evita căderea ochilor prin lovirea coardelor. Coardele se leagă individual pe
mijloace de susţinere, urmărindu-se o distribuire cât mai corespunzătoare a lor în spaţiu.
Materialele utilizate la legat sunt următoarele: răchita, liberul de topit, rafia sintetică,
deşeurile textile.
Înălţimea la care sunt conduse coardele. Este determinată de forma de conducere a viţelor în
plantaţii.
La forma de conducere joasă, coardele de rod se situează la înălţimi variabile,
cuprinseîntre20-40 cm faţă de sol; la forma de conducere semiînaltă, coardele de rod sunt la 60-70
cm înălţime; la forma de conducere înaltă, 100-150 cm înălţime; iar la conducere în formă de
pergolă şi palmetă, la înălţimi de 180-210 cm.
Înălţimea de conducere a coardelor, influenţează în primul rând, calitatea strugurilor. În
climatul temperat, cu cât înălţimea este mai mare, strugurii acumulează cantităţi mai mici de
zaharuri şi mai mari de aciditate.

6
Formele de conducere pe tulpini asigură în schimb producţii mai mari de struguri, o
protecţie fitosanitară mai bună a viţelor şi condiţii optime pentru mecanizarea lucrărilor în
plantaţiile de vii.