Îmbinarea sacrului cu profanul în opera lui Eliade.

Aplicație-,,La țiganci” sau reprezentarea drumului sufletului

Mircea Eliade este unul dintre scriitorii reprezentativi ai modernismului, stilul sau
axându-se pe proza care îmbina într-un mod atât de subtil si original: mitul, folclorul, conceptele
de natură filozofică sau de religie,alături de o analiză a psihismului si astfel pune o pecete a
autenticității si unicitatii sale în literatura română, el fiind unul dintre reprezentanții prozei
fantastice. Personajele primesc în construcția narativă o anumită notă de personalitate, o
investiție de originalitate. Ceea ce ar putea reprezenta un punct de interes în opera lui Eliade este
inițierea unei relații foarte strânse între real și fantastic, acesta din urma părând a fi foarte greu
de decelat, totul purtând masca cotidianului,dar care totusi ar avea urmele unei prezențe mistice.
Realitatea este ușor denaturată, abia la final dându-ne seama de prezența acestui fenomen.
Una dintre creațiile sale reprezentative este opera ,,La țigănci’’, o nuvelă scrisă în iunie
1959 și publicată în 1967 în țara noastră, construită prin punerea accentului pe mister cu
ajutorul ,,tehnicii crescendo”, cu un finalul intens ambiguizat. Autorul camuflează sacrul în
profan, intr-un mod irecognoscibil,realitatea părând banală și previzibila asemenea unui ocean
calm precum Pacificul. Autorul își inițiază discursul printr-o serie de simboluri, care au o
succesiune de la real la ireal, finalul aparținând tot acestei sfere. Încă din titlul nuvelei observăm
construirea unui spațiu hierofanic, țiganca fiind un simbol al acestei lumi, deoarece e capabilă de
a vedea lumea de dincolo, dar este de asemenea și clar-văzătoarea.
În această creație, Eliade dorește să ne inițieze în conceptul drumului de după moarte
îmbinând astfel mituri de origine grecească cu cele românești referitoare la sufletul uman. Grecii
antici sunt cei care asociază moartea cu zeul Hades, numele său presupunându-se ori ca ar fi avut
valoarea ontologică de nevăzut ori de cunoaștere a tuturor lucrurilor. Prezența sa este marcată
în mitologie de carul cu patru armăsari, de cei trei judecători ai morții, de bufniță, de râuri, de
Cerber, de coiful care îl face invizibil și de sceptrul acestuia care desparte cele două lumi.
Infernul din credința grecilor este apropiat ca înfățișare cu purgatoriul, prezentat în ,,Divina
comedie”. Contrucția pe o scară a valorilor, a lumii sufletelor de după Judecata de Apoi:
Tartarul, tărâmul damnaților și Câmpiile Elizee, tărâmul eroilor impresionează în ambele
ipostaze. Grecii antici redau o dimensiune cosmică a călătoriei sufletului. Cele două lumi par să
se intersecteze într-un mod simbolic în creația acestuia. Creștinii și folclorul românesc privesc
această dimensiune altfel: Dumnezeu hotărăște ziua morții; iar înaintea acesteia nimeni nu poate
să moară, ,,Marele Anonim’’ ia practic dimensiunea zeilor Cronos și Moira. Omul de-a lungul
vieții trebuie să parcurgă spiritual patru etape: nașterea, botezul, căsătoria și moartea,de unde și
faptul că este apropriat de spațiul mamă, pe care nu îl părăsește nici spiritual. Creștinii redau
moartea ca pe un drum spre cele două lumi, apare o scară și o judecată. Moartea este pedeapsa
fiilor lui Adam, cât și a personajului biblic, care scapă de perfecțiune. Ceea ce putem observa
este faptul că Eliade este cel care redă existența unor mituri primordiale, structurate în mental,
totul părând a avea o secretă legătură. Dacă ar fi să analizăm substratul, creația lui Eliade se
înclină mai mult spre partea greceasca .Să revenim la subiectul propus, la metatext.
Discursul începe cu construirea unui spațiu din realitatea cotidiană, alegându-și ca punct
de referință Bucureștiul, dar nu și timpul, naratorul redând impresia de viitor: “Nu s-au mai
pomenit aşa călduri din 1905!”, un moment-prag pe care totuși dorește să îl integreze în sfera
infinitului. În ceea ce privește timpul, acesta este o unitate mai degraba filozofică, care nu poate
fi văzută decât în analiza relației cauză-efect și in urmări, autorul rezumând totul la o zi de vară
călduroasă.Căldura este simbolul dragostei,al cunoașterii intuitive,al ridicării si al transmiterii
energiei seminale,ea fiind strâns legată de cosmos și de vitalitate.Autorul preia pentru început
tehnica privirii realității din viziunea lui Gavrilescu,personajul principal al operei reprezentativ
tipologiei artistului ,cu o condiție precară specifică timpurilor respective: purta totuși o pălărie de
paie și cu el ,,o cutie de tablă”. Pălăria conotează sfârșitul căutării inițiatice și ultimile gânduri. El
poartă cu sine totodată și o batistă, semnificând și ea moartea (apare la înmormântări). Începutul
se axează pe o introspecție a personajului principal, copleșit de vremurile respective, el
spunându-și: ֦Eşti un om cu noroc, Gavrilescule!”, încurajându-se și crezând în teoria karmei
legată de atragerea energiilor fie negative, fie pozitive. Încearcă să se adapteze condițiilor
vremurilor respective, în ciuda situației financiare și este destul de nonconformist, caută să tragă
de timp în privința biletului, pe care nu îl aveaș pe temeiul negăsirii acestuia se adresează: ,,îmi
cer iertare, şopti el după câteva clipe, neizbutind să găsească portmoneul. Niciodată nu ştiu unde
îl pun”.
Apoi regăsim un spațiu , care iscă o limită si care se va dovedi un portal fără cale de
întoarcere: ,, Că n-am ajuns încă la ţigănci…” Privind semnele de punctuație observăm faptul că
personajele ne ascund un detaliu esențial, care îi înspăimântă în ciuda conotației acestuia, el
purtând denumirea de ,,La țigănci”, un loc al vieții și al morții extrem de surprinzător. Probabil
că tramvaiul este barca destinului în care există mai multe suflete, ce parcurg drumul spre acel
loc, toate având să coboare înainte personajului principal. Lumea care îl însoțește este
asemănătoare celui care îi prezintă spațiul Edenului, ei făcând referire la ideal. Aici se redă
efectul analizei lucrurilor făcute în viață de către bărbatul de 49 de ani, având dorința destul de
arzatoare de a prospera în societate, el își prezintă activitatea: “Dau lecţii de pian, umblu mult cu
tramvaiul”, totul fiind aparent lipsit de farmec și de dinamism până în momentul respectiv, în
care se ivește dorința de a ieși din peșteră, fiind impresionat de locul în care stăteau țigăncile, un
conac umbrit de nuci. Locul are o dimensiune cosmică în sinea sa fiind însoțit de o casă a
spiritelor. Umbra este considerata de multe popoare drept a doua natură a ființelor și a lucrurilor,
fiind strâns legată de moarte - ,,omul nu își poate sări umbra֞. Sufletul și umbra se despart de
ființă doar după moarte, ea rămânând ca factor de menținere al legăturii cu cei vii. Nucul este
pom purtător de simbol erotic, dar și al etapelor vieții umane: prezent în riturile naşterii,
botezului, nunţii şi înmormântării. Dar putem să ne gândim că o nucă poate căpăta dimensiunea
minții umane, prin complexitatea ei și la faptul că ascunde o serie de gânduri, sentimente.
Protagonistul este atras de locul țigăncilor și scapă de dimensiunea realului, se duce la
poartă: locul de comuniune al celor două lumi. Acesta este chemat de o femeie în respectivul loc,
destul de misterioasă. Femeia pare a fi un simbol al ispitei, ,,Nu vreţi la ţigănci ? îl întrebă din
nou fata, coborând şi mai mult glasul” - caracter infernal (Persefona, soția lui Hades), totuși se
remarcă prin frumusețe, care îl atrage. Este de remarcat că găsim entități feminine care au impact
în viața personajului: Elsa, Hildegard. Acea copilă îl duce fără a mai sta pe gânduri în casa
“țigăncilor”, unde este întâmpinat de o bătrână, ea fiind asemănătoare cu Cerber. care păzea
lumea sufletelor, ea îl introduce în spațiul lipsit de limite și coordonate si de fapt îl conduce spre
urmatorul prag. Ea practic este cea care dorește să afle ce a făcut în această viață, deci la început
există un antrenament pentru acest episod. Observăm că în discursul ei și al personajului există
repetiția numărului 3: ,,Ce-ţi doreşte inima pe ziua de azi ? îl întrebă ea. O ţigancă, o grecoaică, o
nemţoaică.”, ,,trei sute de lei, adăugă’’, ,,Trei lecţii de pian!” acesta simbolizând perfecțiunea,
cosmosul, trinitatea trup-spirit-suflet, puterea, divinitatea, judecătorii iadului din mitologia
greacă. Bătrâna este un simbol al înțelepciunii, al călăuzei nemuritoare. Apar cele 3 femei
asemănătoare zeițelor destinului reprezentate toate într-o singură persoană: Clothos, Lachesis,
Antropos, ele fiind ursitoarele. Sunt descrise ca niște bătrâne urâte ,reci și neiertoare, ele
nedorind să taie firul destinului sau să îl refacă. Practic ele îl implică într-un joc al ghicitorilor
asemănător cu cel al ielelor, apărând în hore, deseori câte trei, într-un descântec fiind numite ca:
“dușmane oamenilor, stăpânele vîntului , doamnele pământului, ce prin văzduh zburați”. Îl
servesc cu cafea, simbol al ghicitului,dar si licoare a uitarii. Ele merg într-o încăpere cu
personajul: ,,ale cărei margini nu le putea vedea, căci perdelele erau trase şi în semiîntuneric
paravanele se confundau cu pereţii’’, destul de misterioasă, în ceea ce privește
aspectul.Gavrilescu incepe paradoxal,aici să își rememoreze viața și se gândește la iubirea, care
ține piept obstacolelor vieții. I se oferă un test, pe care îl pică însemnând faptul că nu și-a
îndeplinit toate etapele vieții, totuși apare elementul surpriză, care îl înclină mai tare spre
satisfacere, “Ghiceşte-ne ! Care-i ţiganca? Care-i ţiganca? strigară toate trei.” Pleacă seara târziu,
moment în care dispar granițele dintre lumea reală și cea a misterelor, dintre tărâmul vieții și al
morții. Este prins totuși într-o perdea, ,,încercă să se desprindă lăsând draperia din mâini, nu
reuşeste, şi foarte curând se simte înfăşurat, strâns din toate părţile, ca şi cum ar fi fost legat şi
împins într-un sac”, fapt semnificând avantajele și dezavantajele vieții,bagajul karmic de greseli,
trupul ființei sale de care se desparte, moartea speranței. Perdeaua poate reprezenta și
cunoașterea ascunsă. El preia portretul unui călător, care observă,din planul multidimensional,
ceea ce s-a întâmplat după moartea sa: plecarea Elsei, moartea lui madame Trandafir, ,,Lăsaţi-o
să doarmă, Dumnezeu s-o ierte, c-a murit de mult.’’, căsătoria elevei sale, Otilia, totuși devenind
confuz. Practic autorul face referire și la ridicarea sufletului la cer care află ce se va întâmpla cu
familia sa în acest timp. Merge pe trotuar, element al despărțirii celor două lumi și dorește să
meargă cu trăsura, semnificând ceea ce se întâmplă după moarte. Vorbește și despre flori cu
birjarul, care însoțesc omul în toate etapele vieții și i se potrivesc sufletului acestuia. Florile
reprezintă starea edenică, centrul spiritual,împlinirea si noblețea darurilor divine, dar ar putea
simboliza și sufletele morților, fiind asociate universului atemporal.
Trece pe lângă biserică, loc de maximă importanță în viața omului, lăcaș al comuniunii de
iubire și viață a oamenilor cu Dumnezeu prin Hristos în Duhul Sfânt. Simte mireasma florii
regina nopții, acestea reprezentând: florile care deschid noaptea, moartea, misterul, femininul.
Revine la casa țigăncilor,inundat pe neașteptate (dincolo de timp) de dorul pentru Hildegard ,dar
i se spune că pentru a o vedea trebuie sa treacă 7 uși, număr care semnifică depășirea inamicului,
victoria totală, infinitul și anagrama morții la italieni. Ușa simbolizează trecerea de la pământ la
cer sau în lumea de dincolo. Ea ne sugerează inițierea,dar si pragul care ne unește prin spațiu si
timp.
Ajunge la Hildegard, care îi spune că l-a așteptat foarte mult timp, protagonistul fiind
cuprins de o bucurie interioară extremă și ajunge în rai sau in Nirvana, absolutul. Aici este
prezentat ultimul drum către pădure, loc al haosului, al dezordonării, al tăcerii, fiind un traseu
metafizic. Împlinirea cosmică este asociată întâlnirii cu sufletul pereche, lucru prezentat și de
Mihai Eminescu în nuvela ,,Sărmanul Dionis֞.
Creația ,,La țigănci“ reprezentativă operei filozofului Mircea Eliade, impune așadar
printr-o serie de simboluri si motive aducerea în centrul atenției a conceptului vieții de după
moarte.Autorul marchează acest aspect prin simboluri și prin delimitarea elementelor sacre de
cele profane si astfel, dă o variantă de interpretare a călătoriei sufletului.

Popa Ioana Roxana

Colegiul Național ,, Costache Negruzzi” Iași, clasa a IX-a

Coord.:Prof.Luminita Hirca