Caracterizarea lui Alexandru Lapusneanul

Nuvela Alexandru Lapusneanul, de Costache Negruzzi, este prima nuvela de inspiratie istorica din
literatura romana, o capodopera a speciei si un model pentru autorii care au cultivat-o ulterior (de exemplu:
Al. Odobescu).
Publicata in perioada pasoptista, in primul numar al Daciei literare (1840), nuvela ilustreaza una
dintre sursele literaturii romantice, istoria nationala, potrivit recomandarilor lui Mihail Kogalniceanu din
articolul-program al revistei, intitulat Introductie, care constituie si manifestul literar al romantismului
romanesc. Ulterior, nuvela Alexandru Lapusneanul a fost inclusa in ciclul Fragmente istorice, din
volumul Pacatele tineretilor (1857).
Actiunea nuvelei este pusa pe seama unor personaje ale caror caractere se dezvaluie in evolutia
gradata a conflictului. In functie de rolul lor in actiune, ele sunt puternic individualizate, construite cu
minutiozitate sau portretizate succint. In desfasurarea narativa, Alexandru lapusneanul este principalul
element constitutiv, celelalte personaje gravitand in jurul personalitatii sale.
Alexandru Lapusneanul este protagonistul nuvelei, personaj romantic, exceptional, care actioneaza
in situatii exceptionale, de exemplu: scena uciderii boierilor, a pedepsirii lui Motoc. Intruchipeaza tipul
domnitorului sangeros, tiran si crud. El este construit din contraste si are o psihologie complexa, calitati si
defecte puternice, fiind “un damnat” romantic. (G. Calinescu) Autorul ii marcheaza destinul prin cele patru
replici memorabile, plasate in fruntea capitolelor si avand rol de motto. Destinul sau este acela de a impune
autoritatea domneasca prin orice mijloace. Afirmatia “Eu nu sunt calugar, sunt domn!” reflecta faptul ca nu
abdica de la propriul destin nici in fata limitelor lumesti (boala, moartea).
Crud, hotarat, viclean, disimulat, inteligent, bun cunoscator al psihologiei umane, abil politic,
personajul este puternic individualizat si memorabil. “Echilibrul intre conventia romantica si realitatea
individului, aceasta e minunea creatiei lui Negruzzi.” (G. Calinescu)
Hotararea de a avea puterea domneasca este implacabila si formulata de la inceoutul nuvelei, in
raspunsul dat soliei boierilor: “Daca voi nu ma vreti, eu va vreu, raspunse Lapusneanul, a carui ochi
scanteira ca un fulger, si daca voi nu ma iubiti, eu va iubesc pre voi si voi merge ori cu voia, ori fara voia
voastra. Sa ma intorc? Mai degraba-si va intoarce Dunarea cursul indarapt”. Hotararea este pusa in
practica prin guvernarea cu ajutorul terorii, prin lichidarea posibilelor opozitii, culminand cu uciderea celor
47 de boieri la ospat si incheindu-se prin revenirea asupra hotararii de a se calugari.
Vointei neabatute i se asociaza alte trasaturi. Abilitatea in ceea ce priveste relatiile umane,
diplomatia, cunoasterea psihologiei umane sunt calitati ale conducatorului, dar folosite pentru
consolidarea puterii absolute devin mijloace perfide. Face promisiuni linistitoare pentru ceilalti, dar care
ascund un plan de razbunare. Stapanirea de sine, sangele rece sunt dovedite in momentul pedepsirii lui
Motoc, pe care il ofera gloatei ca tap ispasitor. “Leacul de frica” promis cu umor negru doamnei Ruxanda,
piramida din capetele boierilor, reflecta sadismul domnitorului.
Disimulat, regizeaza invitatia la ospatul de impacare, de fapt o cursa, de la alegerea locului si a
momentului (liturghia de la mitropolie), la integrarea frazelor biblice in discurs (“Bate-voi pastorul, si se
vor imprastia oile”) si pana la detaliile propriei vestimentatii (“in ziua aceea, era imbracat cu toata pompa
domneasca”). Are o inteligenta diabolica, reusind sa manipuleze masele sau persoanele (boierii), sa-si puna
in aplicare planurile.
Cruzimea este o insusire obisnuita in Evul Mediu, dominat de luptele pentru putere (ca si cruzimea
lui Spancioc si Stroici care asista la moartea domnitorului), dar in cazul lui Lapusneanul are manifestari care
apartin exceptionalului: asista razand la macelul boierilor, nascoceste schingiuiri “ca sa nu uite dorul lui cel
tiranic de a vedea suferiri omenesti”, ameninta chiar sa-si ucida propriul fiu, in care vede un uzurpator al
puterii. Uciderea lui cumplita (prin otravire) este singura cale de a-l opri si o plata pentru cruzimea sa.
 Este caracterizat direct de catre narator (“nenorocitul domn”), de alte personaje (“crud si cumplit
este omul acesta”– mitropolitul Teofan; “sangele cel pangarit al unui tiran ca tine”– Spancioc) si prin
autocaracterizare (“n-as fi un natarau de frunte, cand m-as increde in tine?”). Caracterizarea indirecta
reiese din fapte, limbaj, comportament, relatiile cu celelalte personaje, gesturi, atitudine si vestimentatie.
Forta exceptionala a personajului domina relatiile cu celelalte personaje, care, in general, sunt manipulate de
domnitor. Cruzimea sfarsitului ales pentru fiecare personaj depinde de “gravitatea” vinii: pe boieri ii
macelareste, pe Motoc il da multimii, doamnei Ruxanda ii da “un leac de frica”. Propriul sfarsit va sta sub
semnul cruzimii si al razbunarii celorlalti: “Invata a muri, tu care stiai numai a omori.”
Relatia cu doamna Ruxanda este construita pe antiteza romantica angelic-demonic. Diversitatea
atitudinilor adoptate de lapusneanul fata de sotia sa reflecta ipocrizia, disimularea. Se casatorise cu ea “ca
sa atraga inimile norodului in care via inca pomenirea lui Rares.” Nu o respecta nici pentru originea ei
nobila (descendenta a lui Stefan cel Mare), nici pentru ca ii este sotie sau mama a copiilor sai. Iar doamna
“ar fi voit sa-l iubeasca, daca ar fi aflat in el cat de putina simtire omeneasca.” Gesturile, mimica si
cuvintele rostite de Lapusneanul in capitolul al II-lea, in scena discutiei cu sotia lui, evidentiaza ipocrizia.
Mai intai ii saruta mana, apoi se posomoraste, reactioneaza impulsiv la rugamintea ei, ducandu-si mana la
jungher, dar se stapaneste si ii promite “un leac de frica”. In capitolul urmator se razbuna pe boieri, pe
Motoc, si nu o iarta nici pe Ruxanda pentru indrazneala de a-i fi cerut sa opreasca uciderile. Se bucura cu
cruzime de spaima doamnei care lesinase la vederea piramidei de capete: “- Femeia tot femeie, zise
Lapusneanul zambind: in loc sa se bucure, ea se sparie.” Insistentele boierilor si amenintarea din final ca ii
va ucide fiul o determina pe doamna Ruxanda sa il otraveasca.
Avand “capacitatea de a ne surprinde, intr-un mod convingator”, Lapusneanul este un personaj
“rotund”, spre deosebire de celelalte personaje individuale din nuvela, personaje “plate”, “construite in
jurul unei singure idei sau calitati.” (E.M.Forster)