ŞCOALA NAŢIONALĂ DE STUDII POLITICE ŞI

ADMINISTRATIVE
FACULTATEA DE COMUNICARE ŞI RELAŢII PUBLICE
CURS DE TEHNICI DE CERCETARE ŞI REDACTARE ÎN ŞTIINŢELE
SOCIALE
CENTRUL TERITORIAL CONSTANŢA, ANUL I ID (IDD_U1CT)

DIN VATRA SATULUI, ÎN BURICUL TÂRGULUI.

STUDIU COMPARAT

ianuarie, 2009
 SUMAR

REZUMAT / 3
SISTEM DE CITARE AUTOR-DATĂ (HARVARD) / 4
BIBLIOGRAFIE / 11
SISTEM DE CITARE AUTOR-NUMĂR (OXFORD) / 12
BIBLIOGRAFIE / 19

2
 Rezumat

Studiul cuprinde prezentarea prin comparaţie a unor constrângeri şi cerinţe avute

în vedere de monografia sociologică şi ancheta sociologică, utilizate în cercetarea faptelor
sociale identificate la nivelul unei comunităţi rurale, la nivel de acte permanente şi tipice,
izvorâte din tradiţie şi, pe de altă parte, desfăşurarea mult mai nuanţată în spaţiul urban a
metodelor de cercetare, ca urmare a complexităţii şi întrepătrunderii socioumane.
În plus, studiul arată că rezultatele indirecte observate într-o monografie
sociologică pot constitui puncte de reper importante pentru desfăşurarea unor investigaţii
sociologice axate pe probleme punctuale.

3
 Din vatra satului, în buricul târgului.
Studiu comparat

Introducere

Oamenii sau grupurile din care fac parte se află într-o continuă dinamică şi
reflectă la un moment dat, prin acţiunile lor, modul în care aduc schimbări menite să
modifice, la rându-le, comportamentele semenilor lor. De ce au loc astfel de modificări,
care sunt cauzele care le generează şi în ce măsură, cum se poate cuantifica într-o astfel
de formulă contribuţia unui factor de mediu? Iată numai câteva întrebări care pot face
obiectul unei cercetări ştiinţifice a cărei finalitate trebuie să ofere răspunsuri, explicaţii ce
pot înlătura în orice moment invocarea hazardului, a unei finalităţi supuse arbitrarului sau
care pot constitui puncte de plecare utile pentru economia unor acţiuni vitoare menite să
aducă îmbunătăţiri unui sistem care să cuprindă în final tot omul, sau grupul din care face
parte.
În plină perioadă de abordare a cercetării folclorice pe baze ştiinţifice de ultimă
oră, menită să ofere informaţii fără distorsiuni despre suma de semne imprimate în
conştinţa atavică, cercetarea la faţa locului reprezintă pentru un cercetător avizat impactul
cu patru puncte cardinale după ale căror coordonate îşi parcurge traseul viaţa socială. Este
vorba de manifestări spirituale, economice, juridice şi politice. Asupra celor constatate,
sociologul trebuie să observe şi nu să intervină (Henri Stahl, Tehnica monografiei
sociologice, 1934, pp.6-7).
Astăzi, schimbările se petrec cu viteza timpului pe care îl străbatem. Observaţiile
unei monografii sociologice nu şi-ar găsi spaţiul favorabil în mijloacele de informare de
masă decât în măsura în care, de exemplu, un copil din grupa de vârstă de 12-15 ani din
zona de sud-vest a judeţului Constanţa – care figurează pe „harta sărăciei“ – este dat
dispărut de acasă, împovărat prea mult de sarcinile trasate de capul familiei. Nici vorbă
de citarea concluziilor unui demers sociologic, ce arată că pe scala răului, la bază, stă
abandonul şcolar. Traian Rotariu şi Petru Iluţ (1997/2006, 263) în Ancheta sociologică şi
sondajul de opinie: teorie şi practică merg chiar mai departe şi afirmă că majoritatea

4
jurnaliştilor nu au cunoştinţe statistice şi sociologice minime. Astfel, chiar şi simpla
reproducere a datelor se transformă într-un accident. Mai grav, continuă Rotariu şi Iluţ
(1997/2006, 265), uneori intenţia este prezentată de presă drept predicţie, de aceea
sondajele de opinie politice de tip pre-electoral conduc la o lipsă de credibilitate din
partea publicului.
Întregul spectru social analizat este unul sensibil; simpla schimbare de registru
necesită abordări diferite şi instrumente exacte. Prin intermediul a două decupaje –
spaţiul arhaic, al mediului rural vs. spaţiul urban – proiecţia metodelor ştiinţifice devine
evidentă, chiar şi la o primă evaluare.

5
 Spaţiu închis vs. spaţiu deschis

Metodele moderne de cercetare a unor comunităţi cu potenţial de depozitare a

zestrei colective a literaturii orale şi a obiceiurilor „din bătrâni“ au avut în prim plan
aşezările izolate, cât mai puţin influenţate de factorii moderni de civilizaţie. Filonul
neatins, sau în formă cât mai pură nu poate fi ascuns decât în suma ritualurilor de trecere
şi a celor sezoniere, transmise şi menţinute de o comunitate prea puţin afectată de
prefacerile noului şi puţin receptivă la stricarea obiceiurilor. Clasicii literaturii noastre –
şi în acelaşi timp romantici ca tendinţă – au fost primii care au explorat şi valorificat acest
tezaur, într-un pionierat care situa entuziasmul deasupra rigorii ştiinţifice. Lor le datorăm
Mioriţa, Traian şi Dochia, sau Sburătorul. Pe măsura trecerii timpului, dar şi prin
sincronizare cu cele mai noi curente ale vremii, exploratorii au devenit specialişti,
reprezentanţi ai unor discipline riguroase, care nu lăsau nimic la voia întâmplării. Odată
cu ei s-a prefigurat şi descrierea spaţiului deschis: aşezarea urbană, care nu are mai nimic
de ascuns, unde totul este la vedere. Spaţiul deschis are alte reguli, menite să îi menţină
statutul, iar oamenii aflaţi în acest spaţiu îşi clădesc acţiunile şi relaţiile în acord cu
normele de expansiune şi de întrepătrundere.

Mai mult, demersul sociologic care vizează cele două spaţii nu poate folosi
procedee similare. Din dorinţa de a duce la bun sfârşit un astfel de parcurs, cercetătorul
trebuie să ştie ce instrumente să utilizeze.

Învăţători, cărturari, cooperatori etc. vor să alcătuiască monografia colţului de

ţară. […] Am spus că ceea ce ni se cere de obicei sunt «chestionare». Aşa s-au
desprins oamenii să lucreze aceste probleme cu ajutorul chestionarelor. O
cercetare de monografie sociologică nu trebuie însă confundată cu «anchetele»
care se fac cu ajutorul chestionarelor. (Henri Stahl, Tehnica monografiei
sociologice, 1934, 124).

În schimb, în acest context, cercetătorul are la îndemână un set de probleme

cărora trebuie să le caute răspuns. Henri Stahl (1934) elaborează un ghid de norme
teoretice şi practice, pornind de la manifestarea socială avută în vedere, modul în care se
înregistrează faptul social şi apoi interpretarea acestuia, identificarea zonei în care se
desfăşoară studiul, precum şi un îndrumar practic. Cât priveşte acest din urmă segment,
Stahl dimensionează spaţiul de lucru pornind de la cosmos (natura şi influenţa exercitată

6
de om asupra sa) până la ethos, la familie, la cele trei generaţii care trăiesc sub acelaşi
acoperiş, în vatra satului. Individul în rol de actor este studiat pe parcursul modelizării
spaţiale, pe paradigmele relaţiilor cu autorităţile şi cu ceilalţi membri ai comunităţii.

În textul de mai sus a fost adus în discuţie termenul „chestionar“. În Ancheta

sociologică şi sondajul de opinie: teorie şi practică, chestionarul este văzut de Traian
Rotariu şi Petru Iluţ (1997/2006, cap. III) ca fiind un instrument fundamental pentru o
anchetă sau un sondaj, însă incert ca validitate şi fidelitate. Explicaţia rezidă în
necesitatea alcătuirii de fiecare dată a unui alt tip de astfel de instrument (care necesită şi
o probare înainte de aplicaţia propriu-zisă), în condiţiile presiunii timpului, dictată de
rapiditatea studierii unui fenomen scurt ca durată. O astfel de situaţie apare când
conducerea unui hypermarket doreşte să afle cum îi sunt influenţate vânzările de
concurenţa care a deschis de curând un spaţiu similar într-o zonă apropiată.

Construcţia oricărui chestionar trebuie să înceapă cu specificarea foarte clară şi

detaliată a problemei de cercetat. Problemele sociale au, de regulă, un grad de
complexitate care impune descompunerea lor în mai multe dimensiuni. La rându-
le, aceste dimensiuni se cer traduse în indicatori […]. În cazul anchetei,
indicatorii vor fi aduşi, până la urmă, sub forma unui text, a unei întrebări care va
apărea în chestionar. (Traian Rotariu şi Petru Iluţ, 1997/2006, 96).

În plus, Rotariu şi Iluţ (1997/2006, cap. III) pun accent şi pe faptul că în

construcţia chestionarului, specialistul trebuie să ia în calcul şi structura populaţiei care
va răspunde întrebărilor. Ţinând cont de aceste aspecte, înţelegem de ce Henri Stahl
(1934, 124) nu recomanda utilizarea chestionarului în monografia sociologică. Mai mult,
era greu de acceptat ca un cercetător aflat în zona rurală să ceară răspunsuri despre
sărbători sau fapte ciclice, în baza unui chestionar. În plus, mai era vorba şi de un alt
criteriu: selecţia populaţiei asupra căreia se proiectează studiul anchetei şi stabilirea
selecţiei, eşantionarea, ca fiind reprezentantivă (Rotariu şi Iluţ, cap. V). Revenind la
monografia sociologică, Stahl (1934, pp. 130-131) pune în discuţie intervenţia unui fapt
întâmplător care poate afecta un individ sau o familie : morţi, sau naşteri. Ritualurile au
practici bine determinate, cum ar fi obiceiul de a pune o monedă în palma celui care se
petrece în lumea „fără dor“. Ori, dacă familia nu face parte din eşantion, cercetătorul
preocupat de întrebările deja elaborate în sondaj pierde o bună ocazie de a consemna cum

7
procedează individul în astfel de situaţii. Cu toate acestea, era o confuzie legată de
terminologie. Stahl a vrut doar să clarifice distincţia între metode.

În altă ordine de idei, monografia sociologică cere o cercetare amplă de teren.

Faptul cultural interpretat de un individ învestit cu autoritate socială îşi pierde
prospeţimea, suferă alterări. Frédéric Le Play, sociolog francez – apud Henri Stahl (1934,
14) – făcea această greşeală adresându-se unui cunoscător al grupului social vizat, fără a
se concentra asupra obiectului însuşi.

Pus în faţa unor probleme cu totul noi pe care nu le întâlnise nici în Franţa, [Ion
Ionescu de la Brad] a reuşit sã înveţe cum se fac cercetãri sociale pe calea
anchetelor. E drept cã Frédéric le Play începuse încã din 1855 sã publice seria
celor 6 volume Les ouvriers européens şi în 1864 cele douã volume La réforme
sociale en France; Ion Ionescu nu se mulţumeşte însã, ca Le Play, sã alcãtuiascã
prin numeroşi colaboratori „bugete de familie“, ci executã anchete personale la
faţa locului, acoperind sistematic toate satele dintr-un judeţ. (Henri Stahl,
Gânditori şi curente de istorie socială românească, VI. Ion Ionescu de la Brad şi
curentul monografiilor militant-sociale, Universitatea din Bucureşti,
http://ebooks.unibuc.ro/Sociologie/henri/8.htm, 05.01.2009).

Prin comparaţie, chestionarul inclus în anchetă poate primi răspunsuri fie direct,
faţă în faţă sau prin telefon - ancheta orală - fie indirect, atunci când subiectul
completează răspunsul întrebărilor aşezate pe foaia de hârtie (Traian Rotariu şi Petru Iluţ,
1997/2006, 5. Tehnici de anchetă). În această ultimă situaţie, Rotariu şi Iluţ descriu o
situaţie în care subiectul furnizează informaţiile solicitate făcând parte în momentul
respectiv dintr-un grup (apare avantajul obţinerii unui număr mai mare de seturi de
răspunsuri în aproximativ aceeaşi bază de timp). Utilizarea metodei mai este datorată şi
contextului în care chestionarul cuprinde o gamă largă şi diversă de probleme de la care
se aşteaptă răspuns (Traian Rotariu şi Petru Iluţ, 1997/2006, 5).

Dacă în ceea ce priveşte actualitatea studiilor făcute de Rotariu şi Iluţ nu există

dubii legate de aplicabilitate, nici metodele descrise de Stahl nu au un caracter revolut.
Constantin Antonescu (Gestionarea faptului cultural în mediul sătesc, 2002, 9) descrie
principalele depozite de cultură din spaţiul rural cercetat la nivelul comunităţilor din
judeţul Constanţa.

8
 Cultura materială, cuantificabilă prin existenţa şi vitalitatea meşteşugurilor
tradiţionale cât şi a specificităţii zonale a mobilierului comunitar. […] Cultura
spirituală, cuantificată prin existenţa şi performarea datinilor şi obiceiurilor cât şi
a folclorului muzical, literar şi coregrafic şi a altor domenii ale creaţiei sensibile,
cărora încercăm să le găsim motivaţia socială. […] Cultura politică, izvorâtă din
participarea membrilor comunităţii la luarea deciziilor în domeniul social şi
economic, în contextul unei stări de echilibru economic în care individul nu este
conştient doar de propriile sale nevoi ci şi de nevoile comunităţii. […] Cultura
religioasă, cuantificabilă prin participarea la actul religios a individului, tradus
prin efectul acestui act în plan moral cât şi prin efectul ce se manifestă în planul
creşterii coeziunii comunitare. […] Cultura economică, reieşită din studiul
relaţiilor cantitative dintre acceptarea economiei de supravieţuire şi adoptarea, cu
grade diferite de agresivitate, a economiei de prosperitate. Între acestea două
apare ca nuanţă intermediară şi economia de consum familial.[…] (Constantin
Antonescu, Gestionarea faptului cultural în mediul sătesc, 2002, pp. 9-10).

Constantin Antonescu, director al Centrului Judeţean al Creaţiei Populare

Constanţa, instituţie aflată în subordinea Consiliului Judeţean, vorbeşte despre un volum
important de informaţii, obţinut în urma activităţii de cercetare desfăşurată în zona de
sud-vest a judeţului Constanţa, pe durata a doi ani (zona este preponderent rurală, trasată
de canalul Dunăre-Marea Neagră la nord, de la Medgidia la Cernavodă; oraşul Negru-
Vodă la sud şi graniţa cu Bulgaria; la vest Dunărea, de la Ostrov la Cernavodă. Aria
cuprinde obiective de interes turistic şi religios: Peştera Sf. Ap. Andrei, Tropaeum
Traiani, Mănăstirea Dervent, Păcuiul lui Soare, ecosisteme protejate etc). Antonescu arată
că a constatat, pe lângă cercetarea realităţilor cultural-patrimoniale din comunităţi şi
absenţa speranţei de realizare la grupa de vârstă 12-15 ani, în sensul că din motive
financiare şi pe fondul desfiinţării multor internate şcolare, copiii abandonează
învăţământul la sfârşitul clasei a patra şi se integrează, de multe ori sub presiuni familiale,
în obligaţiile sociale ale obştei. Pentru contracararea acestor efecte, cercetătorul descrie în
anexa lucrării citate un scenariu de cointeresare ludică a grupei de vârstă identificată cu
risc, în sensul deprinderii unor meşteşuguri tradiţionale, pe fondul valorificării
potenţialului turistic al zonei. Antonescu (2002, Anexe) include în scenariu o colaborare
cu Inspectoratul Şcolar Judeţean Constanţa, pentru investigarea sociologică a opţiunii
profesionale a întregului eşantion furnizat de clasele terminale ale ciclului primar de
învăţământ din şcolile arondate unui număr de 10 comune cuprinse în zonă. Conform
cercetătorului, investigarea sociologică urma să ţină cont de cunoaşterea, aprecierea
psiho-socială şi aderenţa la meşteşugurilor tradiţionale de către subiecţi. Condiţionat de

9
rezultat, scenariul cuprindea apoi dezvoltarea unor ateliere şi a unor nuclee educaţionale,
cu sursă directă de finanţare de la Consiliul Judeţean, primării şi sponsori.

Concluzii

În cuprinsul studiului, am utilizat surse autorizate care structurează clar aria

cercetărilor în domenii diferite, vizând cele două tipuri de spaţii, pentru a contura ideea
că, dincolo de varietatea metodelor utilizate în investigaţia sociologică, aplicabilitatea se
restrânge sau se lărgeşte în funcţie de obiectivul urmărit.
Faptul cultural dintr-un spaţiu închis nu acceptă modalităţi de abordare comune în
spaţiul deschis, în măsura în care obiectivul strict este cel de conservare a bogăţiei de
semnificaţii moştenite pe cale orală; în schimb aria de cercetare este amplă şi necesită,
pentru colectarea datelor, lucrul în totalitate pe teren.
Spaţiul deschis, prin multitudinea de relaţii, implică şi un număr mare de tehnici
de cercetare, cerute de fenomenele sociale diversificate, iar dinamica fenomenelor
studiate permite utilizarea unor metode în care prezenţa faţă în faţă nu mai este neapărat o
condiţie de bază.

10
 Bibliografie

Stahl, Henri H. (1934). Tehnica monografiei sociologice. Bucureşti: Editura Institutului

Social Român.
Rotariu, Traian şi Iluţ, Petru (1997/2006). Ancheta sociologică şi sondajul de opinie:
teorie şi practică. Iaşi: Editura Polirom.
Stahl, H. Henri. Gânditori şi curente de istorie socială românească. Universitatea din
Bucureşti, http://ebooks.unibuc.ro/Sociologie/henri/8.htm, 05.01.2009.
Antonescu, Constantin (2002). Gestionarea faptului cultural în mediul sătesc. Constanţa:
Editura Infcon.

11
 Din vatra satului, în buricul târgului.
Studiu comparat

Introducere

Oamenii sau grupurile din care fac parte se află într-o continuă dinamică şi
reflectă la un moment dat, prin acţiunile lor, modul în care aduc schimbări menite să
modifice, la rându-le, comportamentele semenilor lor. De ce au loc astfel de modificări,
care sunt cauzele care le generează şi în ce măsură, cum se poate cuantifica într-o astfel
de formulă contribuţia unui factor de mediu? Iată numai câteva întrebări care pot face
obiectul unei cercetări ştiinţifice a cărei finalitate trebuie să ofere răspunsuri, explicaţii ce
pot înlătura în orice moment invocarea hazardului, a unei finalităţi supuse arbitrarului sau
care pot constitui puncte de plecare utile pentru economia unor acţiuni vitoare menite să
aducă îmbunătăţiri unui sistem care să cuprindă în final tot omul, sau grupul din care face
parte.
În plină perioadă de abordare a cercetării folclorice pe baze ştiinţifice de ultimă
oră, menită să ofere informaţii fără distorsiuni despre suma de semne imprimate în
conştinţa atavică, cercetarea la faţa locului reprezintă pentru un cercetător avizat impactul
cu patru puncte cardinale după ale căror coordonate îşi parcurge traseul viaţa socială. Este
vorba de manifestări spirituale, economice, juridice şi politice. Asupra celor constatate,
sociologul trebuie să observe şi nu să intervină1.
Astăzi, schimbările se petrec cu viteza timpului pe care îl străbatem. Observaţiile
unei monografii sociologice nu şi-ar găsi spaţiul favorabil în mijloacele de informare de
masă decât în măsura în care, de exemplu, un copil din grupa de vârstă de 12-15 ani din
zona de sud-vest a judeţului Constanţa – care figurează pe „harta sărăciei“ – este dat
dispărut de acasă, împovărat prea mult de sarcinile trasate de capul familiei. Nici vorbă
de citarea concluziilor unui demers sociologic, ce arată că pe scala răului, la bază, stă
abandonul şcolar. Traian Rotariu şi Petru Iluţ2 merg chiar mai departe şi afirmă că
majoritatea jurnaliştilor nu au cunoştinţe statistice şi sociologice minime. Astfel, chiar şi
1
. Henri Stahl, Tehnica monografiei sociologice, Bucureşti, Editura Institutului Social Român,
1934, pp.6-7.
2
. Traian Rotariu şi Petru Iluţ, Ancheta sociologică şi sondajul de opinie: teorie şi practică, Iaşi,
editura Polirom, 2006, p. 263.

12
simpla reproducere a datelor se transformă într-un accident. Mai grav, continuă Rotariu şi
Iluţ, uneori intenţia este prezentată de presă drept predicţie, de aceea sondajele de opinie
politice de tip pre-electoral conduc la o lipsă de credibilitate din partea publicului.
Întregul spectru social analizat este unul sensibil; simpla schimbare de registru
necesită abordări diferite şi instrumente exacte. Prin intermediul a două decupaje –
spaţiul arhaic, al mediului rural vs. spaţiul urban – proiecţia metodelor ştiinţifice devine
evidentă, chiar şi la o primă evaluare.

13
 Spaţiu închis vs. spaţiu deschis

Metodele moderne de cercetare a unor comunităţi cu potenţial de depozitare a

zestrei colective a literaturii orale şi a obiceiurilor „din bătrâni“ au avut în prim plan
aşezările izolate, cât mai puţin influenţate de factorii moderni de civilizaţie. Filonul
neatins, sau în formă cât mai pură nu poate fi ascuns decât în suma ritualurilor de trecere
şi a celor sezoniere, transmise şi menţinute de o comunitate prea puţin afectată de
prefacerile noului şi puţin receptivă la stricarea obiceiurilor. Clasicii literaturii noastre –
şi în acelaşi timp romantici ca tendinţă – au fost primii care au explorat şi valorificat acest
tezaur, într-un pionierat care situa entuziasmul deasupra rigorii ştiinţifice. Lor le datorăm
Mioriţa, Traian şi Dochia, sau Sburătorul. Pe măsura trecerii timpului, dar şi prin
sincronizare cu cele mai noi curente ale vremii, exploratorii au devenit specialişti,
reprezentanţi ai unor discipline riguroase, care nu lăsau nimic la voia întâmplării. Odată
cu ei s-a prefigurat şi descrierea spaţiului deschis: aşezarea urbană, care nu are mai nimic
de ascuns, unde totul este la vedere. Spaţiul deschis are alte reguli, menite să îi menţină
statutul, iar oamenii aflaţi în acest spaţiu îşi clădesc acţiunile şi relaţiile în acord cu
normele de expansiune şi de întrepătrundere.

Mai mult, demersul sociologic care vizează cele două spaţii nu poate folosi
procedee similare. Din dorinţa de a duce la bun sfârşit un astfel de parcurs, cercetătorul
trebuie să ştie ce instrumente să utilizeze.

„Învăţători, cărturari, cooperatori etc. vor să alcătuiască monografia colţului de

ţară. […] Am spus că ceea ce ni se cere de obicei sunt «chestionare». Aşa s-au
desprins oamenii să lucreze aceste probleme cu ajutorul chestionarelor. O
cercetare de monografie sociologică nu trebuie însă confundată cu «anchetele»
care se fac cu ajutorul chestionarelor.“ 1

În schimb, în acest context, cercetătorul are la îndemână un set de probleme

cărora trebuie să le caute răspuns. Henri Stahl elaborează un ghid de norme teoretice şi
practice, pornind de la manifestarea socială avută în vedere, modul în care se
înregistrează faptul social şi apoi interpretarea acestuia, identificarea zonei în care se

1
. Henri Stahl, Tehnica monografiei sociologice, Bucureşti, Editura Institutului Social Român,
1934, p. 124.

14
desfăşoară studiul, precum şi un îndrumar practic. Cât priveşte acest din urmă segment,
Stahl dimensionează spaţiul de lucru pornind de la cosmos (natura şi influenţa exercitată
de om asupra sa) până la ethos, la familie, la cele trei generaţii care trăiesc sub acelaşi
acoperiş, în vatra satului. Individul în rol de actor este studiat pe parcursul modelizării
spaţiale, pe paradigmele relaţiilor cu autorităţile şi cu ceilalţi membri ai comunităţii.

În textul de mai sus a fost adus în discuţie termenul „chestionar“. Chestionarul

este văzut de Traian Rotariu şi Petru Iluţ 1 ca fiind un instrument fundamental pentru o
anchetă sau un sondaj, însă incert ca validitate şi fidelitate. Explicaţia rezidă în
necesitatea alcătuirii de fiecare dată a unui alt tip de astfel de instrument (care necesită şi
o probare înainte de aplicaţia propriu-zisă), în condiţiile presiunii timpului, dictată de
rapiditatea studierii unui fenomen scurt ca durată. O astfel de situaţie apare când
conducerea unui hypermarket doreşte să afle cum îi sunt influenţate vânzările de
concurenţa care a deschis de curând un spaţiu similar într-o zonă apropiată.

„Construcţia oricărui chestionar trebuie să înceapă cu specificarea foarte clară şi

detaliată a problemei de cercetat. Problemele sociale au, de regulă, un grad de
complexitate care impune descompunerea lor în mai multe dimensiuni. La rându-
le, aceste dimensiuni se cer traduse în indicatori […]. În cazul anchetei,
indicatorii vor fi aduşi, până la urmă, sub forma unui text, a unei întrebări care va
apărea în chestionar.“2

În plus, Rotariu şi Iluţ3 pun accent şi pe faptul că în construcţia chestionarului,

specialistul trebuie să ia în calcul şi structura populaţiei care va răspunde întrebărilor.
Ţinând cont de aceste aspecte, înţelegem de ce Henri Stahl 4 nu recomanda utilizarea
chestionarului în monografia sociologică. Mai mult, era greu de acceptat ca un cercetător
aflat în zona rurală să ceară răspunsuri despre sărbători sau fapte ciclice, în baza unui
chestionar. În plus, mai era vorba şi de un alt criteriu cerut pentru buul mers al anchetei:
selecţia populaţiei asupra căreia se proiectează studiul anchetei şi stabilirea selecţiei,

1
. Traian Rotariu şi Petru Iluţ, „Capitolul III Construcţia chestionarului“, în Ancheta sociologică
şi sondajul de opinie: teorie şi practică, Iaşi, Editura Polirom, 2006.
2
. Traian Rotariu şi Petru Iluţ, „Capitolul III Construcţia chestionarului“, în Ancheta sociologică
şi sondajul de opinie: teorie şi practică, Iaşi Editura Polirom, 2006, p. 96.
3
. Traian Rotariu şi Petru Iluţ, „Capitolul III Construcţia chestionarului“, în Ancheta sociologică
şi sondajul de opinie: teorie şi practică, Iaşi, Editura Polirom, 2006.
4
. Henri Stahl, Tehnica monografiei sociologice, Bucureşti, Editura Institutului Social Român,
1934, p. 124.

15
eşantionarea, ca fiind reprezentantivă5. Revenind la monografia sociologică, Stahl2 pune
în discuţie intervenţia unui fapt întâmplător care poate afecta un individ sau o familie :
morţi, sau naşteri. Ritualurile au practici bine determinate, cum ar fi obiceiul de a pune o
monedă în palma celui care se petrece în lumea „fără dor“. Ori, dacă familia nu face parte
din eşantion, cercetătorul preocupat de întrebările deja elaborate în sondaj pierde o bună
ocazie de a consemna cum procedează individul în astfel de situaţii. Cu toate acestea, era
o confuzie legată de terminologie. Stahl a vrut doar să clarifice distincţia între metode.

În altă ordine de idei, monografia sociologică cere o cercetare amplă de teren.

Faptul cultural interpretat de un individ învestit cu autoritate socială îşi pierde
prospeţimea, suferă alterări. Frédéric Le Play, sociolog francez – apud Henri Stahl 3 –
făcea această greşeală adresându-se unui cunoscător al grupului social vizat, fără a se
concentra asupra obiectului însuşi.

„Pus în faţa unor probleme cu totul noi pe care nu le întâlnise nici în Franţa, [Ion
Ionescu de la Brad] a reuşit sã înveţe cum se fac cercetãri sociale pe calea
anchetelor. E drept cã Frédéric le Play începuse încã din 1855 sã publice seria
celor 6 volume Les ouvriers européens şi în 1864 cele douã volume La réforme
sociale en France; Ion Ionescu nu se mulţumeşte însã, ca Le Play, sã alcãtuiascã
prin numeroşi colaboratori „bugete de familie“, ci executã anchete personale la
faţa locului, acoperind sistematic toate satele dintr-un judeţ.“ 4.

Prin comparaţie, chestionarul inclus în anchetă poate primi răspunsuri fie direct,
faţă în faţă sau prin telefon - ancheta orală - fie indirect, atunci când subiectul
completează răspunsul întrebărilor aşezate pe foaia de hârtie5. În această ultimă situaţie,
Rotariu şi Iluţ descriu o situaţie în care subiectul furnizează informaţiile solicitate făcând
parte în momentul respectiv dintr-un grup (apare avantajul obţinerii unui număr mai mare
de seturi de răspunsuri în aproximativ aceeaşi bază de timp). Utilizarea metodei mai este
1
. Traian Rotariu şi Petru Iluţ, „Capitolul V. Populaţie şi eşantion (I) “, în Ancheta sociologică şi
sondajul de opinie: teorie şi practică, Iaşi, Editura Polirom, 2006.
2
. Henri Stahl, Tehnica monografiei sociologice, Bucureşti, Editura Institutului Social Român,
1934, pp. 130-131.
3
. Henri Stahl, Tehnica monografiei sociologice, Bucureşti, Editura Institutului Social Român,
1934, p. 14.
4
. Henri Stahl, „VI. Ion Ionescu de la Brad şi curentul monografiilor militant-sociale“, în
Gânditori şi curente de istorie socială românească, Universitatea din Bucureşti,
http://ebooks.unibuc.ro/Sociologie/henri/8.htm, 05.01.2009.
5
. Traian Rotariu şi Petru Iluţ, „5. Tehnici de anchetă“, în Ancheta sociologică şi sondajul de
opinie: teorie şi practică, Iaşi, Editura Polirom, 2006.

16
datorată şi contextului în care chestionarul cuprinde o gamă largă şi diversă de probleme
de la care se aşteaptă răspuns1.

Dacă în ceea ce priveşte actualitatea studiilor făcute de Rotariu şi Iluţ nu există

dubii legate de aplicabilitate, nici metodele descrise de Stahl nu au un caracter revolut.
Constantin Antonescu. Iată cum arată, la 68 de ani distanţă, descrierea principalelor
depozite de cultură din spaţiul rural cercetat la nivelul comunităţilor din judeţul
Constanţa.

„Cultura materială, cuantificabilă prin existenţa şi vitalitatea meşteşugurilor

tradiţionale cât şi a specificităţii zonale a mobilierului comunitar. […] Cultura
spirituală, cuantificată prin existenţa şi performarea datinilor şi obiceiurilor cât şi
a folclorului muzical, literar şi coregrafic şi a altor domenii ale creaţiei sensibile,
cărora încercăm să le găsim motivaţia socială. […] Cultura politică, izvorâtă din
participarea membrilor comunităţii la luarea deciziilor în domeniul social şi
economic, în contextul unei stări de echilibru economic în care individul nu este
conştient doar de propriile sale nevoi ci şi de nevoile comunităţii. […] Cultura
religioasă, cuantificabilă prin participarea la actul religios a individului, tradus
prin efectul acestui act în plan moral cât şi prin efectul ce se manifestă în planul
creşterii coeziunii comunitare. […] Cultura economică, reieşită din studiul
relaţiilor cantitative dintre acceptarea economiei de supravieţuire şi adoptarea, cu
grade diferite de agresivitate, a economiei de prosperitate. Între acestea două
apare ca nuanţă intermediară şi economia de consum familial.[…]“ 2

Constantin Antonescu, director al Centrului Judeţean al Creaţiei Populare

Constanţa, instituţie aflată în subordinea Consiliului Judeţean, vorbeşte despre un volum
important de informaţii, obţinut în urma activităţii de cercetare desfăşurată în zona de
sud-vest a judeţului Constanţa, pe durata a doi ani (zona este preponderent rurală, trasată
de canalul Dunăre-Marea Neagră la nord, de la Medgidia la Cernavodă; oraşul Negru-
Vodă la sud şi graniţa cu Bulgaria; la vest Dunărea, de la Ostrov la Cernavodă. Aria
cuprinde obiective de interes turistic şi religios: Peştera Sf. Ap. Andrei, Tropaeum
Traiani, Mănăstirea Dervent, Păcuiul lui Soare, ecosisteme protejate etc). Antonescu arată
că a constatat, pe lângă cercetarea realităţilor cultural-patrimoniale din comunităţi şi
absenţa speranţei de realizare la grupa de vârstă 12-15 ani, în sensul că din motive
financiare şi pe fondul desfiinţării multor internate şcolare, copiii abandonează
1
. Traian Rotariu şi Petru Iluţ, „5. Tehnici de anchetă“, în Ancheta sociologică şi sondajul de
opinie: teorie şi practică, Iaşi, Editura Polirom, 2006.
2
. Constantin Antonescu, Gestionarea faptului cultural în mediul sătesc, Constanţa, Editura
Infcon, 2002, pp. 9-10.

17
învăţământul la sfârşitul clasei a patra şi se integrează, de multe ori sub presiuni familiale,
în obligaţiile sociale ale obştei. Pentru contracararea acestor efecte, cercetătorul descrie în
anexa lucrării citate un scenariu de cointeresare ludică a grupei de vârstă identificată cu
risc, în sensul deprinderii unor meşteşuguri tradiţionale, pe fondul valorificării
potenţialului turistic al zonei. Antonescu1 include în scenariu o colaborare cu
Inspectoratul Şcolar Judeţean Constanţa, pentru investigarea sociologică a opţiunii
profesionale a întregului eşantion furnizat de clasele terminale ale ciclului primar de
învăţământ din şcolile arondate unui număr de 10 comune cuprinse în zonă. Conform
cercetătorului, investigarea sociologică urma să ţină cont de cunoaşterea, aprecierea
psiho-socială şi aderenţa la meşteşugurilor tradiţionale de către subiecţi. Condiţionat de
rezultat, scenariul cuprindea apoi dezvoltarea unor ateliere şi a unor nuclee educaţionale,
cu sursă directă de finanţare de la Consiliul Judeţean, primării şi sponsori.

Concluzii

În cuprinsul studiului, am utilizat surse autorizate care structurează clar aria

cercetărilor în domenii diferite, vizând cele două tipuri de spaţii, pentru a contura ideea
că, dincolo de varietatea metodelor utilizate în investigaţia sociologică, aplicabilitatea se
restrânge sau se lărgeşte în funcţie de obiectivul urmărit.
Faptul cultural dintr-un spaţiu închis nu acceptă modalităţi de abordare comune în
spaţiul deschis, în măsura în care obiectivul strict este cel de conservare a bogăţiei de
semnificaţii moştenite pe cale orală; în schimb aria de cercetare este amplă şi necesită,
pentru colectarea datelor, lucrul în totalitate pe teren.
Spaţiul deschis, prin multitudinea de relaţii, implică şi un număr mare de tehnici
de cercetare, cerute de fenomenele sociale diversificate, iar dinamica fenomenelor
studiate permite utilizarea unor metode în care prezenţa faţă în faţă nu mai este neapărat o
condiţie de bază.
Bibliografie

. Constantin Antonescu, „Anexe“, Gestionarea faptului cultural în mediul sătesc, Constanţa,

1

Editura Infcon, 2002.p. 33.

18
Stahl, Henri H., Tehnica monografiei sociologice, Bucureşti, Editura Institutului Social
Român, 1934.
Rotariu, Traian şi Iluţ, Petru, Ancheta sociologică şi sondajul de opinie: teorie şi
practică, Iaşi, Editura Polirom, 2006.
Stahl, H. Henri. Gânditori şi curente de istorie socială românească, Universitatea din
Bucureşti, http://ebooks.unibuc.ro/Sociologie/henri/8.htm, 05.01.2009.
Antonescu, Constantin, Gestionarea faptului cultural în mediul sătesc, Constanţa, Editura
Infcon, 2002.

19