LUCRAREA PRACTICĂ NR.

INFLUENŢA FACTORILOR ASUPRA PERMEABILITĂŢII CELULARE PENTRU

APĂ ŞI SUBSTANŢE DIZOLVATE

REZUMAT

Permeabilitatea este o proprietate fiziologică a materiei vii.

Peretele celular este permeabil pentru apă şi substanţele dizolvate. Plasmalema
precum şi alte biomembrane se caracterizează prin proprietatea de semipermeabilitate. Datorită
particularităţilor structurale, membranele biologice sunt permeabile pentru apă şi relativ selective
pentru substanţe. Transportul transmembranal al substanţelor depinde de gradul de
permeabilitate al membranelor sau altfel spus, de gradul de selectivitate al acestora. Această
proprietate variază în funcţie de vârsta celulelor, structura membranelor, natura substanţelor
transportate, influenţa factorilor etc.
Celulele vegetale sunt permeabile pentru apă, dar absorb în mod selectiv şi substanţe
dizolvate. Substanţele absorbite pot exercita diferite influenţe la nivel celular, precum
modificarea vâscozităţii citoplasmei şi a gradului de permeabilitate a membranelor.
Gradul de permeabilitate al membranelor se poate determina indirect cu ajutorul
conductometrului (fig.1.).

Fig.1. Conductometrul tip OK- 101

Se poate determina cantitatea totală de electroliţi care ies din ţesuturi în apă (scurgerea
electroliţilor – “electrolyte leakage”) exprimată în S/cm. Pentru aceasta se măsoară
conductibilitatea electrică a soluţiei în care s-a menţinut ţesutul vegetal. Cu cât permeabilitatea
membranelor este mai mare, cu atât scurgerea electroliţilor este mai mare.
 Importanţa determinării permeabilităţii membranelor constă în:
- evaluarea evoluţiei în dinamică a maturării şi apariţiei centrelor de maturare la fructe;
- aprecierea gradului de lezare a ţesuturilor afectate de temperaturi extreme;
- aprecierea integrităţii celulelor în caz de loviri, atac al unor agenţi patogeni sau dăunători;
aprecierea intrării în starea de repaus vegetativ etc

Experienţa 1

Plasmoliza în calotă

Principiul metodei
Metoda se bazează pe gradul diferit de permeabilitate pentru substanţe dizolvate a
plasmalemei şi tonoplastului.

Materiale necesare: bulb de ceapă, ac spatulat, microscop, lamă, lamelă, soluţie de azotat de
potasiu (KNO3) 1 M, soluţie de sulfocianură de potasiu (KSCN) 1 M.
Modul de lucru:

Se efectuează simultan două preparate microscopice (unul la fiecare capăt al lamei

microscopice). Se foloseşte câte un fragment de epidermă de ceapă, proaspăt desprins din bulb şi
1 – 2 picături de soluţie de KSCN 1 M, respectiv la capătul celălalt 1 – 2 picături soluţie KNO 3 1
M. Preparatele se examinează la microscop, în mod alternativ.
Se constată că celulele plasmolizează convex aproape instantaneu în cazul
plasmolizantului reprezentat de sulfocianura de potasiu, deoarece sub acţiunea radicalului SCN
protoplasma devine foarte fluidă.
În cazul KNO3 1 M celulele plasmolizează convex, obişnuit, după circa 15 minute. În
cazul KSCN, după circa 10-20 minute se observă o aglomerare a protoplasmei, la capetele
celulelor, între plasmalemă şi tonoplast, sub forma unor calote (căpiţe) (fig. 2.).

Fig.2. Plasmoliza în calotă

 Explicaţia:
Cationul K+ este foarte mobil. El difuzează prin peretele celular, traversează uşor
plasmalema, citoplasma, tonoplastul şi se acumulează în vacuolă. Anionul SCN- străbate de
asemenea peretele celular, traversează uşor plasmalema, dar trece mai greu prin tonoplast. De
aceea se aglomerează pentru un timp la nivelul protoplasmei, cu precădere la capetele celulei,
unde se formează nişte calote - plasmoliză în calotă.
La nivelul calotelor, soluţia are un indice de refracţie diferit de cel al citoplasmei şi
aceasta conferă un aspect lucios zonelor respective. Tonoplastul va fi străbătut mai greu. Peste
câtva timp celulele vor apărea plasmolizate convex, obişnuit.

► Concluzia: Traversarea plasmalemei de către substanţe se realizează mai facil,

comparativ cu traversarea tonoplastului.

Experienţa 16

Experienţa 2

Influenţa unor cationi asupra formei şi timpului de plasmoliză

Principiul metodei
Celulele vegetale sunt permeabile pentru apă, dar absorb în mod selectiv şi substanţe
dizolvate. Pe lângă rolul fiziologic al substanţelor minerale la nivel celular, acestea au anumite
efecte specifice asupra vâscozităţii protoplastului în general şi asupra permeabilităţii
membranelor în particular.

Materiale necesare: bulb de ceapă, lame, lamele, microscop, baghetă de sticlă, ac spatulat, soluţie
de azotat de potasiu (KNO3) 0,5 M, soluţie de azotat de calciu Ca(NO3)2 0,5 M, marker.

Modul de lucru

Se pregătesc simultan două preparate microscopice, pe aceeaşi lamă microscopică. La

capete se trece câte un fragment din epiderma de ceapă, proaspăt desprinsă din bulb, într-o
picătură de azotat de potasiu 0,5 M (la un capăt al lamei) şi respectiv azotat de calciu 0,5M (la
celălalt capăt al lamei). Preparatele se examinează imediat la microscop, alternativ.
După circa 10 minute se constată că în cazul azotatului de potasiu, celulele
plasmolizează convex. În cazul azotatului de calciu, celulele apar plasmolizate concav (fig. 3.).
Dacă timpul de observaţie depăşeşte circa 10 minute, pentru ambele preparate se poate observa
aceeaşi formă de plasmoliză - plasmoliza convexă.
 Fig.3. Reprezentare schematică a influenţei cationilor asupra plasmolizei

Desen, Observaţii

Explicaţia:
Ambele soluţii sunt de concentraţie 0,5 M. Ambele sunt electrolite şi posedă acelaşi
anion. Condiţiile de experimentare au fost identice.
Timpul diferit de plasmoliză se explică prin acţiunea specifică la nivel celular a cationilor
K+ şi Ca2+.
Potasiul este un cation foarte mobil. El a pătruns în celulă şi a provoacat o fluidizare a
protoplasmei. Exosmoza a fost mai rapidă şi plasmoliza convexă s-a instalat într-un interval mai
scurt de timp.
Cationul calciu este foarte puţin mobil. În parte, acesta s-a acumulat la nivelul
membranelor, ceea ce a condus la o “impermeabilizare” a acestora. Plasmoliza convexă s-a
instalat într-un timp mai îndelungat.
► Concluzia: Ionii minerali pătrund în celula vegeală. Prin acţiunea specifică asupra
protoplastului, ionii minerali influenţează procesul de exosmoză.
 Experienţa 3

Evaluarea permeabilităţii membranelor prin determinarea scurgerii electroliţilor

Principiul metodei
Metoda se bazează pe menţinerea materialului vegetal, de masă cunoscută, în 20 ml apă
distilată şi determinarea conductibilităţii electrice a soluţiei respective după 3,5 h.

Materiale necesare: ţesut vegetal sănătos şi afectat (spre exemplu frunze de muşcată sănătoase şi
afectate; fructe etc.), perforator de dopuri, balanţă analitică, pahare Berzelius de 50 ml, pipete gradate,
dopuri de sticlă, conductometru, eprubetă pentru introducerea probei în vederea citirii conductibilităţii.

Modul de lucru
Dacă materialul vegetal este reprezentat de frunze se pregătesc 20 de discuri pentru
fiecare probă, cu ajutorul perforatorului de dopuri. Discurile se cântăresc şi se introduc în câte
un pahar Berzelius. Se acoperă cu câte un dop de sticlă şi se adaugă câte 20 ml apă distilată.
După 3,5 ore se citeşte conductibilitatea electrică a soluţiilor respective, la conductometru.
Conductometrul tip OK-101 permite efectuarea de citiri de la 1,5 S (microSiemens), până la 500.000 S,
prin folosirea a 12 domenii de lucru. Citirile se efectuează pe una sau alta din scălile sale gradate (de la 0 la 5 şi
respectiv de la 0 la 15), în raport cu domeniul de lucru utilizat.
Electroliţii trec în apă, în funcţie de cantitatea existenţă în ţesut, dar şi în raport cu gradul
de permeabilitate al membranelor. Pe baza valorilor citite se calculează scurgerea electroliţilor.
Rezultatele se exprimă în S/cm/g/20 ml apă distilată.

Rezultate obţinute

Concluzia:
Scurgerea electroliţilor reprezintă un indicator fiziologic care caracterizează
transportul prin membrane. Pentru ţesutul vegetal afectat, gradul de permeabilitate a
membranelor este mai mare.

Concluzia:
Scurgerea electroliţilor reprezintă un indicator fiziologic care caracterizează
transportul prin membrane. Pentru ţesutul vegetal afectat, gradul de permeabilitate a
membranelor este mai mare.

Experienţa 4
 Determinarea conţinutului total de electroliţi

Principiul metodei
Metoda se bazează pe distrugerea integrităţii structurale a materialului vegetal de masă
cunoscută, în vederea eliberării cantităţii totale de electroliţii în mediul extern, reprezentat de
apa distilată şi determinarea conductibilităţii electrice a respectivei soluţii.

Modul de lucru

Probele la care s-a stabilit scurgerea electroliţilor se trec în eprubete care se închid etanş.
Sunt supuse autoclavării la 120oC, timp de 20 minute. Astfel se distrug celulele şi are loc
scurgerea totală a electroliţilor în mediu.
După răcire se citeşte la conductometru, conductibilitatea electrică a soluţiilor.
Rezultatele se exprimă în S/cm/g/20 ml apă distilată.
O altă procedură este cea care constă în cântărirea unui gram de material vegetal. Acesta se mojarează
pentru a distruge celulele şi se adaugă 20 ml apă distilată.

! CALCULUL INDICELUI DE PERMEABILITATE

Pe baza celor două valori obţinute prin determinările anterioare se calculează indicele de
permeabilitate (IP). Acest indice oferă date mai apropiate de realitate, privind gradul de
permeabilitate al membranelor.

Scurgerea electroliţilor
(IP)  ---------------------------------------
Conţinutul total de electroliţi
►Concluzia: Pentru materialul vegetal afectat, indicele de permeabilitate are valoarea
mai mare, comparativ cu Rezultate obţinute materialul vegetal sănătos. Aceasta semnifică o
selectivitate mai redusă a membranelor biologice afectate de factorii de
stres abiotici şi/sau biotici.