Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
Anul III
Semestrul I
- Constanta 2019 -
Cuprins
1.0. Generalitati................................................................................................................................2
1.1.Triunghiul Focului.....................................................................................................................2-3
1.2.Tipuri de instalatii de stingere a incendiului la bordul navei.
Consideratii si cerinte principale la bordul navei..........................................................................3
2.0. Instalatia de stins incendiul cu pulberi.......................................................................................4
2.1. Instalatia de stins incendiul cu dioxid de carbon........................................................................5
2.2. Instalatia de stins incediul cu spumă.....................................................................................6
2.3. Instalatia de stins incendiul cu jet de apa ....................................................................................
2.4. Instalatia de stins incendiul cu apa pulverizata.................................................................................
3.0. Consideratii generale. Obligatii, prevederi si practici internationale privind prevenirea,
protecția si organizarea activitatii in caz de incendiu la bordul navei........................................
După modurile de stingere a incendiilor, instalaţiile pot fi: de suprafaţă, respectiv volumice.
Primele trimit la suprafaţa focarului de incendiu substanţa stingătoare, care răceşte sau opreşte
alimentarea cu oxigenul din aer a zonei de ardere, împiedicând ieşirea aburului.
Ca exemple de instalaţii de suprafaţă sunt: instalaţia de stingere cu apă, instalaţia de stingere cu
spumă etc.
În grupa instalaţiilor de stingere volumică intră cele care umplu volumul liber al încăperii cu
substanţe care nu întreţin arderea, cum ar fi: abur, gaze inerte, spume foarte uşoare. In aceasta
categorie nu sunt incluse instalaţiile care umplu încăperile cu apă şi anume, instalaţiile de inundare şi
stropire a încăperilor.
Orice substanţă stingătoare, acţionând asupra unui focar de incendiu, răceşte, izolează de
oxigenul din aer, distruge mecanic flacăra şi îngreunează ieşirea din zona de ardere a aburului format.
Instalaţiile de stins incendiul trebuie să corespundă următoarelor cerinţe principale:
• să fie oricând gata de funcţionare, pentru nava în staţionare sau în marş;
• să nu intensifice prin funcţionarea lor arderea;
• să fie sigure în funcţionare şi să aibă vitalitate ridicată;
• să acţioneze asupra focarului de incendiu astfel încât să excludă posibilitatea reaprinderii;
• să aibă mijloace de acţionare locală şi de la distanţă, şi posibilităţi de control;
• să nu fie periculoase pentru om;
• substanţele stingătoare să nu provoace corodarea instalaţiilor şi construcţiilor afectate, să nu
fie deficitare şi să-şi menţină proprietăţile stingătoare după o depozitare îndelungată.
În afară de aceste cerinţe, instalaţiile de stins incendiu de la bordul navei sunt dublate întotdeauna cu
sisteme de prevenire (avertizare) a incendiilor.
Instalatia de stins incendiul cu pulberi face parte din categoria instalaţiilor volumice de
stingere a incendiului.
Pulberea este un agent de stingere a incendiilor foarte eficient, întrebuinţat la combaterea
incendiilor provocate de produse petroliere, instalaţii electrice şi de gaze combustibile. Componenta
de bază a pulberilor este bicarbonatul de sodiu sau bicarbonat de potasiu.
Instalaţia constă din: staţii pentru amplasarea rezervoarelor cu praf (pulberi), a buteliilor cu gaz de
antrenare şi a colectorului de distribuţie; posturi de stingere; tubulaturi şi armături pentru pornirea
instalaţiei şi pentru transmiterea pulberilor spre posturile de stingere.
Pornirea trebuie asigurată de la distanţă din orice post de stingere. Instalaţia trebuie să fie pusă în
funcţiune în cel mult 30s după deschiderea buteliei de pornire din postul de stingere cel mai
îndepărtat, conectat la staţie. Raza de îndoire a tubului de praf trebuie să fie cel puţin 10 diametre de
tubulatură.
Pentru o cinetică bună, fără depuneri de pulberi, tubulatura trebuie să aibă raze de curbură cât mai
mari, armăturile trebuie să evite schimbarea direcţiei curgerii agentului. Pentru aceasta se utilizează
armături cu cap sferic care lasă nemodificată secţiunea de trecere. Staţia de stingere cu pulberi
trebuie să fie amplasată deasupra punţii principale.
O instalaţie de stins incendiu cu pulberi trebuie să fie prevăzută cu cel puţin două staţii
independente (excepţie fac navele LPG, având capacitatea mai mică de 1000 mc).
La navele LPG, prevăzute la prova sau pupa cu colector de încărcare-descărcare, pentru protecţie,
trebuie să se prevadă o staţie suplimentară de stingere cu praf dotată cu cel puţin un tun de refulare
şi o tubulatură de refulare manuală. Staţia trebuie să asigure funcţionarea separată şi simultană a
tuturor posturilor conectate la ea.
Echipamentul postului de stingere se va păstra într-o incintă (cutie, dulap), etanşe la apă. Tubulatura
sau dispozitivul de împrăştiere trebuie să fie prevăzute cu un mecanism de declanşare-pornire a
debitării prafului.
Construcţia pulverizatoarelor, numărul şi amplasarea lor trebuie să asigure pulverizarea
uniformă a prafului în întregul volumul încăperii. Presiunea la cel mai îndepărtat pulverizator se va
lua cel puţin egală cu presiunea minimă necesară pentru pulverizarea efectivă a prafului.
2.1. Instalatia de stins incendiul cu dioxid de carbon
Instalatia de stins incendiul cu dioxid de carbon face parte din categoria instalaţiilor de
stingere volumică a incendiului, reducând conţinutul de oxigen din încăperea protejată sub limita de
15% (la care încetează procesul de ardere).
Funcţionarea tuturor instalaţiilor de stingere volumică este periculoasă pentru oameni, fapt pentru
care, ele nu se utilizează în încăperile de locuit şi serviciu. Pornirea instalaţiei este precedată
obligatoriu de semnalizări de avertizare optică şi acustică.
Instalaţia reduce conţinutul de oxigen din încăperea protejată, înlocuindu-l parţial cu dioxid de
carbon, inert la ardere. Se utilizează la stingerea incendiilor în încăperile diesel-generatoarelor de
avarie, în magazii de substanţe explozive sau uşor inflamabile, lampisterii, magazii de pituri, magaziile
de marfă şi compartimentele de maşini ale navelor cargo, tobele de eşapament etc.
Instalaţia de stingere a incendiilor cu dioxid de carbon nu este admisă ca sistem de bază
pentru magaziile de petrol întrucât, în cazul exploziilor, tubulatura sub presiune poate fi uşor avariată
şi scoasă din funcţiune, rezervele de gaz fiind limitate la bordul navei.
• de înaltă presiune, pentru care se utilizează butelii de 40 litri la presiunea minimă de (125...150)
bar;
• de joasă presiune, la care cantitatea necesară de agent stingător se păstrează într-un singur
rezervor, la presiunea de lucru de 20 bar.
Dioxidul de carbon se foloseşte ca agent de stingere în stare lichefiată, păstrat în butelii din
oţel cu capacitatea de 40 litri. Folosirea sa la stingerea incendiilor este preferată datorită
următoarelor avantaje: nu este bun conducător de electricitate; nu deteriorează materialele
incendiate; nu este influenţat de temperaturile coborâte; pătrunde profund în materialele care ard,
întrucât este mai greu decât aerul.
Atât în butelii, cât şi în tubulatura de transport spre ajutaje, gazul trebuie să rămână în stare lichidă,
trecerea în stare gazoasă declanşând o răcire puternică care ar putea provoca obturarea tubulaturii
prin îngheţare.
În general, staţia de stingere cu dioxid de carbon a incendiilor dispune de cantitatea necesară
unei singure intervenţii în încăperea de volum maxim. Într-o staţie nu se pot depozita mai mult de
1400 kg de dioxid de carbon. Dacă din calcule rezultă o cantitate mai mare de gaz, instalaţia va fi
prevăzută cu două staţii.
Instalatia de stins incendiul cu spuma face parte din categoria instalaţiilor care folosesc
mijloace chimice, având rolul de a trimite asupra focarului de incendiu un strat de spumă chimică în
scopul izolării incendiului de aer.
Spuma este o structură alveolar-peliculară dispersată, formată dintr-o aglomerare de bule de gaz,
separate între ele prin pelicule relativ subţiri de lichid şi poate fi considerată o emulsie concentrată
de gaz într-un lichid. Ea poate fi obţinută în urma unei reacţii chimice sau prin introducerea mecanică
a unui gaz într-un lichid. Pentru obţinerea unei structuri alveolar-peliculare stabile în timp, în lichide
se introduc substanţe spumogene.
Substanţele spumogene permit stabilizarea structurii alveolar-peliculare şi întârzierea
distrugerii ei. Introducerea substanţelor spumogene micşorează tensiunea superficială a lichidului,
ceea ce încetineşte subţierea şi ruperea peliculelor lichide. O caracteristică importantă a substanţelor
spumogene este factorul de spumare, care reprezintă raportul dintre volumul de spumă şi volumul
amestecului de apă cu substanţa spumogenă. Spuma obţinută trebuie să se menţină fără urme
vizibile de deteriorare în timp, cel puţin 30 min.
Structura alveolar-peliculară a spumei determină o densitate relativ mică a acesteia faţă de
orice produs petrolier, fapt ce o face larg utilizabilă pentru stingerea incendiilor produselor petroliere
de toate tipurile. Stingerea unui incendiu cu spumă trimisă la suprafaţa unui lichid arzând este
eficientă întrucât pelicula sa lichidă răceşte stratul superficial al lichidului ce arde şi îl izolează faţă de
oxigenul din aerul înconjurător. Având un coeficient de termoconductibilitate redus, spuma
îngreunează transmiterea căldurii de la nucleul flăcării la lichid şi ieşirea vaporilor de lichid în zona de
ardere, De asemenea, spuma trimisă la suprafaţa unei substanţe care arde, exercită o influenţă
mecanică asupra flăcării.
După modul de obţinere a spumei, există instalaţii de stingere: cu formare interioară a
spumei, respectiv cu formare exterioară a spumei.
Instalaţiile cu formarea interioară a spumei sunt utilizate pentru stingerea incendiilor de proporţii
relativ reduse, în compartimentele de maşini, pentru reziduuri petroliere, aparataj şi maşini electrice.
Instalaţiile cu formarea exterioară a spumei sunt utilizate în special pentru stingerea incendiilor în
tancurile de marfă ale petrolierelor şi în compartimentele de maşini-căldări de dimensiuni mari.
Stingătoarele aerospumă pot fi: portative, respectiv staţionare.
Stingătoarele aerospumă portative sunt manevrate manual, debitele lor fiind limitate la 8
mc/min spumă. Sunt utilizate pentru stingerea incendiilor în încăperile nedestinate transportării
produselor petroliere.
Apa care acţionează asupra focarului de incendiu poate provoca formarea de stropi (cazul
produselor petroliere, lacuri bituminoase, grăsimi) care nu se amestecă cu apa, dar care pot contribui
la extinderea incendiului. Acţionând cu jet cinetic de apă asupra focarului de incendiu, substanţele
care se află în stare pulverizată (praf de ebonită, plută măcinată, lână, zahăr) pot fi antrenate cu jetul
de apă, ceea ce face ca stingerea incendiilor cu jeturi cinetice de apă să aibă o aplicabilitate limitată.
Cu apă nu se pot stinge incendiile provocate de carbura de calciu, var nestins, kaliu sau natriu, cu
care apa poate intra în reacţie chimică, exotermică, urmată de formarea, împreună cu aerul, a unor
amestecuri explozive ce amplifică incendiul.
Aceste instalaţii nu au nevoie de păstrarea rezervelor de apă, ele primind agentul de lucru de
peste bord, cu ajutorul pompelor de incendiu racordate la tubulaturi, care deservesc hidranţi cu
furtunuri flexibile şi ajutaje manuale ce dirijează apa spre focarul de incendiu.
De obicei, debitele de apă necesare instalaţiei sunt asigurate de pompe centrifugale
monoetajate. Întrucât pompele centrifugale nu sunt autoamorsabile, ele se vor amplasa mereu sub
linia de plutire a navei, pentru amorsarea gravitaţională. Ca pompe de incendiu pot fi folosite şi
pompele sanitare, de balast, drenaj sau alte pompe care lucrează cu apă sărată, fără reziduuri
petroliere şi care au debitul şi sarcina necesare funcţionării instalaţiei. Numărul de pompe staţionare,
recomandat de registrele de clasificare navală, este de minim două, iar pentru navele cu
deplasamente mari, se va monta, obligatoriu, o pompă staţionară de avarie.
Amplasarea hidranţilor trebuie să permită racordarea rapidă şi uşoară a furtunurilor de
incendiu, iar numărul lor trebuie să asigure alimentarea cu cel puţin două jeturi de apă în orice parte
a fiecărei încăperi, punţi sau magazii de mărfuri.
Instalaţia de stins incendiul cu jet de apă aspiră apă de mare prin chesoane specifice (prize de fund),
denumite Kingston, amplasate la nivelul gurnei navei.
O atenţie deosebită se acordă instalaţiei de stins incendiul cu jet de apă în cazul navelor
pasager. În acest caz, dimensionarea instalaţiei se realizează în baza criteriul de serviciu (care ţine
cont de spaţiile de locuit, numărul de pasageri şi spaţiile utilitare), precum şi a factorului de
compartimentare (care depinde de lungimea navei).
POMPA DE INCENDIU
se prevăd două pompe de incendiu;
presiunea minimă la hidrant va fi de 3 bar;
suma debitelor pompelor staționare de incendiu cu presiunea la hidrant, nu mai mică
de 2.8 bar, trebuie să asigure un debit minim Q al țevilor de refulare manuale:
Q km2[m3 / h]
M 1.68LB H 25
Tubulaturi
Hidranți de incendiu
1) Pe fiecare navă în postul central de incendiu, în timonerie, sau în locuri vizibile pe coridoare,
trebuie afişate planuri generale ale navei, în care să se arate clar pentru fiecare punte:
- amplasareaposturilor de comandă;
-amplasarea construcţiilor rezistente la foc;
- încăperile prevăzute cu instalaţii fixe de detectare şi semnalizare a incendiului, cuindicarea locurilor
în care se găsesc dispozitivele şi armăturile de comandă ale instalaţiilor menţionate, precum şi a
hidranţilor de incendiu;
- căile de acces şi căile de evacuare;
- instalaţia de ventilaţie şi numerele distinctive ale ventilatoarelor care deservescfiecare spaţiu;
- amplasarea inventarului de incendiu;
2) În locul planurilor de informare indicate la punctul (1), se pot tipări broşuri care să conţină aceste
informaţii ce trebuie să fie păstrate de fiecare ofiţer, iar un exemplar într –un loc uşor accesibil.
3) Un al doilea set de planuri sau o broşură trebuie să se păstreze permanent înafară suprastructurii,
într-o cutie etanşă la apă, care să se deschidă uşor şi care să fieaccesibilă pompierilor de la mal.
Pentru aceasta cutia se plasează în general lângă scarade bord într-un loc care să poată fi iluminat cu
lumina de avarie. În cazul în care cutia nu se află lângă scara de bord vor fi prevăzute marcaje care
săindice cu claritate locul unde se află aceste planuri.
4) Informaţiile din planuri şi broşuri trebuie să fie date atât în limba română, cât şi înlimba engleză.
Această prescripţie nu este impusă, navelor care nu efectuează voiajeinternaţionale.
6) Într-o mapă separată, ce va fi ţinută într -un loc uşor accesibil, se vor păstrainstrucţiunile privind
deservirea şi funcţionarea tuturor mijloacelor şi instalaţiilor existente labord, pentru combaterea şi
localizarea incendiului.3
Bibliografie:
Ion C. Ioniţă ş.a. Instalaţii navale de bord. Construcţie şi exploatare. Bucureşti, Editura Tehnică, 1992.
2
Petre Iancu. Sisteme hidraulice navale. Bucureşti, Editura Militară, 1963.
3
https://graduo.ro/referate/transporturi/instalatii-de-stins-incendii-391799