Drept Curs Aplicativ-2

UNIVERSITATEA “CONSTANTIN BRÂNCOVEANU”
Grădinaru Nicolae (coordonator)

Mihalcea Ion
Stancea Isabela
Bonciu Gheorghe
DREPT
- CURS APLICATIV -
Editura „Independenţa Economică”

Piteşti, 2018
ISBN: 978-606-502-066-5
Editura „Independenţa Economică”

Calea Bascovului nr. 2A, Piteşti
Comenzi la tel./fax: 0248/21.64.27
Editură acreditată de către C.N.C.S.I.S.
© Editura „Independenţa Economică” 2018

Niciun fragment din această carte nu poate fi reprodus
fără permisiunea scrisă a Editurii „Independenţa Economică”
Descrierea CIP a Bibliotecii Naţionale a României

Drept : curs aplicativ / dr. Nicolae Grădinaru,
- Piteşti : Independenţa Economică, 2018
Bibliogr.
ISBN 978-606-502-066-5
I. Grădinaru, Nicolae
II. Stancea Isabela
34(075.8)
CUPRINS
I. INFORMAŢII GENERALE..............................................................................5
a) Date de identificare a cursului..................................................................................5
b) Condiţionări şi cunoştinţe anterioare.........................................................................5
c) Descrierea cursului..................................................................................................5
d) Competenţe............................................................................................................6
e) Organizarea modulelor în cadrul cursului..................................................................6
g) Materiale bibliografice............................................................................................7
h) Materiale şi instrumente necesare pentru curs............................................................8
i) Calendarul cursului..................................................................................................8
j) Politica de evaluare şi notare.....................................................................................8
k) Elemente de deontologie academică.........................................................................8
l) Strategii de studiu recomandate.................................................................................9
II. SUPORTUL DE CURS PROPRIU-ZIS ........................................................10

Modulul I. Obiectul de reglementare al dreptului civil. Teoria legii civile. Norma juridică,
aplicarea normelor de drept .......................................................................................................10
Lecţia 1. Obiectul de reglementare al dreptului civil. Norma juridică şi aplicarea
acesteia ...................................................................................................................11
Modulul II. Bunurile. Patrimoniul. Raportul juridic civil ................................................................... 19
Lecţia 2. Bunurile. Patrimoniu. Raportul juridic...................................................20
Modulul III. Actul juridic civil .....................................................................................................
Lecţia 3. Noţiunea şi clasificarea actului juridic civil. Condiţiile de fond şi formă ale
actului juridic civil. Efectele actului
juridic .............................................................................................
Lecţia 4. Nulitatea actului juridic ................................................................................................
Modulul IV. Persoana fizică şi persoana juridică – subiecte ale raporturilor juridice.....35
Lecţia 5. Persoana fizică: capacitate civilă, atribute de identificare a persoanei..36
Lecţia 6. Persoana juridică: capacitate civilă, atribute de identificare, înfintarea
persoanelor juridice, încetarea existenţei persoanelor juridice prin dizolvare şi lichidare.
...............................................................................................................................46
Modulul V. Prescripţia extinctivă.............................................................................79
Lecţia 7. Prescripţia extinctivă, termene, suspendare, întrerupere şi repunerea în
termen ............................................................................................................80
Modulul VI. Profesioniştii persoane fizice..................................................................93
Lecţia 8. Profesioniştii. Persoana fizică autorizată, întreprinderea individuală,
întreprinderea familială ......................................................................................94
Modulul VII. Societăţile ........................................................................................106
Lecţia 9. Societăţile: noţiune, forme, clasificare..................................................107
Lecţia 10. Constituirea societăţilor. Constituire filialelor şi sucursalelor...........114
Lecţia 11. Funcţionarea societăţilor....................................................................130
Lecţia 12. Lichidarea societăţilor ........................................................................138
Modulul VIII. Contractele încheiate de profesinişti..................................................137
3
Lecţia 13. Contractul de vânzare – clauze şi garanţii.........................................138
Lecţia 14. Contracte încheiate de către profesionişti...........................................144
BIBLIOGRAFIE.................................................................................................154
4
I. INFORMAŢII GENERALE
a) Date de identificare a cursului

semestrul I nr. credite 7*/5**
a. formativă
Categoria (DF - fundamentală, DS - specialitate, DC- DF
disciplinei complementară)
b. opţionalitate
DO
(DO - obligatorie, DA - la alegere, DF - facultativă)
Numărul orelor de C/SI S/L/P
activităţi didactice 28*/28** 28*/14**
Conf. univ. dr. Grădinaru Nicolae
Colectivul
Conf. univ. dr. Mihalcea Ion
disciplinei:
Conf. univ. dr. Bonciu Gheorghe
Lect.univ.dr. Stancea Isabela
b) Condiţionări şi cunoştinţe anterioare

Cursul de Drept nu este condiţionat de promovarea niciunui examen din anii
anteriori.
c) Descrierea cursului
Cursul de ,,Drept" reprezintă o componentă necesară în pregătirea de
specialitate a viitorilor economişti şi îşi propune însuşirea cunoştinţelor
fundamentale – concepte, mecanisme, instituţii fundamentale ce alcătuiesc suportul
minimal de instruire juridică pentru aceştia, în plan teoretic şi aplicativ. Abordarea
instituţiilor dreptului civil şi comercial se realizează pornind de lalegislaţia română
în vigoare, dar şi de la soluţiile consacrate în doctrină sau degajate din
jurisprudenţa română, judiciară sau arbitrală, ori promovate în practica afacerilor.
Obiectivele cursului:
 crearea unui vocabular specific domeniului studiat prin
însuşirea limbajului tehnic al dreptului şi a expresiilor uzuale juridice,
 însuşirea şi aprofundarea cunoştinţelor teoretice şi practice
privind principiile, conceptele şi instituţiile fundamentale ale dreptului,
 familiarizarea studentului economist cu noţiunile juridice
fundamentale ale organizării şi derulării afacerii
 prezentarea şi analizarea instituţiilor dreptului în mod
interdisciplinar;
 formarea deprinderilor de interpretare şi înţelegere a
fenomenelor economico – juridice.
*
Pentru programul de studii studii Contabilitate şi Informatică de Gestiune
**
Pentru programul de studii studii Management
5
Beneficiarii cursului vor dobândi cunoştinţele necesare utilizării legislaţiei
aplicabile activităţilor economice viitoare.
Cursul începe cu o scurtă introducere în domeniul dreptului, pentru ca în
următoarele module să abordeze instituţiile fundamentale ale dreptului civil şi
comercial. Ca disciplină fundamentală, cursul de ,,Drept" este, de asemenea, menit
să întregească bagajul de cunoştinţe necesare studentului economist în înţelegerea
şi aprofundarea disciplinelor economice, de specialitate, făcându-l pe acesta să
pătrundă mai corect reperele juridice ale mecanismelor de natură economică.
d) Competenţe.
Cursul de ,,Drept", familiarizează studenţii cu concepte şi metode de analiză
necesare pentru înţelegerea mecanismelor economico-juridice ale economiei de
piaţă în toată complexitatea lor. Prin conceptele şi tehnicile utilizate disciplina
,,Drept" urmăreşte dezvoltarea următoarelor competenţe:
 cunoaşterea şi utilizarea adecvată a noţiunilor specifice disciplinei
 explicarea şi interpretarea principiilor, conceptelor şi instituţiilor
fundamentale specifice acesteia;
 realizarea de conexiuni între conceptele şi instituţiile fundamentale specifice
acesteia;
 aplicarea cunoştinţelor şi informaţiilor teoretice dobândite, la situaţii concrete;
 conceperea şi derularea de proiecte pe parcursul activităţii la disciplina
Drept;
 evaluarea activităţilor practice specifice disciplinei;
 manifestarea unor atitudini pozitive si responsabile faţă de domeniul stiinţific în care
se regăseste disciplina, participarea la propria dezvoltare profesională;
 abilitatea de a colabora cu specialiştii din alte domenii.
e) Organizarea modulelor în cadrul cursului

Cursul este structurat pe 8 module:
Modulul I. Obiectul de reglementare al dreptului civil, norma juridică,
aplicarea normelor de drept.
Lecţia 1. Obiectul de reglementare al dreptului civil. Norma juridică şi
aplicarea acesteia.
Modulul II. Bunurile. Patrimoniul. Raporturile juridice civile.
Lecţia 2. Bunurile. Patrimoniul. Raportul juridic.
Modulul III Actul juridic civil.
Lecţia 3. Noţiunea şi clasificarea actului juridic civil. Condiţiile de fond şi
formă ale actului juridic civil. Efectele actului juridic
Lecţia 4. Nulitatea actului juridic.
Modulul IV. Persoana fizică şi persoana juridică – subiecte
ale raporturilor juridice
Lecţia 5. Persoana fizică: capacitate civilă, atribute de identificare ale
persoanei.
6
Lecţia 6. Persoana juridică: capacitate civilă, atribute de identificare.
înfinţarea persoanelor juridice, încetarea existenţei persoanelor juridice prin
dizolvare şi lichidare.
Modulul V: Prescripţia extinctivă.
Lecţia 7. Prescripţia extinctivă, termene, suspendare, întrerupere şi
repunerea în termen.
Modulul VI. Profesioniştii persoane fizice
Lecţia 8 Profesioniştii. Persoana fizică autorizată, întreprinderea individuală,
întreprinderea familială.
Modulul VII. Societăţile
Lecţia 9. Societăţile: noţiune, forme, clasificare
Lecţia 10. Constituirea societăţilor. Constituirea filialelor şi sucursalelor
Lecţia 11. Funcţionarea societăţilor.
Lecţia 12. Lichidarea societăţilor.
Modulul VIII. Contractele încheiate de profesionişti
Lecţia 13. Contractul de vânzare – clauze.
Lecţia 14. Contracte încheiate de către profesionişti
f) Formatul şi tipul activităţilor implicate de curs

Acest curs a fost elaborat pentru a uşura ”munca” studentului în parcurgerea
cursului de ,,Drept”. Parcurgerea cursului presupune atât activităţi obligatorii cât şi
facultative din partea studentului, în funcţie de cuprinsul fiecărui modul – acest
lucru va fi precizat mai explicit la sfârşitul modulelor. Activităţile facultative
constau în activităţi tutoriale, consultaţii on-line şi faţă în faţă; activităţile
obligatorii presupun prezenţa studentului la sediul Universităţii « Constantin
Brâncoveanu ».
g) Materiale bibliografice
de bază:
1.N. Grădinaru (coord) – Drept, Editura Independenţa Economică, Piteşti, 2018.
2. N Gradinaru (coord) – Teoria generală a dreptului, Editura Independenta
Economica, Pitesti, 2018
3. N. Grădinaru (coord)– Dreptul afacerilor, Editura Independenţa
Economică, Piteşti, 2018.
4. N. Grădinaru – Dreptul civil. Partea generală, Editura Independenţa
5. N. Grădinaru – Dreptul civil. Persoanele, Editura Independenţa
facultativă:
1. S. Cărpenaru - Dreptul comercial român, Editura Universul Juridic,
Bucureşti, 2012.
2. N.Grădinaru – Drept civil. Contracte civile. Editura Universitară
Danubius. Galaţi 2018.
7
h) Materiale şi instrumente necesare pentru curs
Se recomandă utilizarea următoarelor materiale, instrumente şi echipamente:
- în cazul studiului individual studentului îi este necesar suportul de curs,
manualul şi un calculator de birou. Se poate utiliza şi un calculator cu legătură
internet pentru accesarea suportul de curs,
- pentru desfăşurarea în condiţii optime a activităţilor de seminar sunt necesare:
laptop (asigurat de facultate); videoproiector (asigurat de facultate).
i) Calendarul cursului
Studentul de la frecvenţă redusă va studia individual suportul de curs,
manualul, urmând ca activităţile aplicative, cum este seminarul la disciplina Drept
să aibă loc la sediul Universităţii “Constantin Brâncoveanu” unde vor fi
seminarizate modulele cursului. Calendarul activităţilor este înmânat studenţilor la
începutul fiecărui semestru.
j) Politica de evaluare şi notare

Evaluarea studenţilor se va realiza printr-un examen examen oral în
sesiunea de examene din modulele cursului, notă care va avea o pondere de 70%
din nota finală, precum şi din nota primită pentru activităţile realizate în timpul
semestrului cu pondere de 30%.
Forma de evaluare (E - examen, V - verificare pe parcurs) E
Stabilirea notei finale - examenul 70%
la examene (%) - activitatea din timpul semestrului 30%
- teste şi lucrări de control pe parcursul
33%
semestrului
Evaluarea activităţii din - răspunsuri în cadrul seminarului şi
33%
timpul semestrului (%) laboratoarelor
- notarea activităţilor aplicative (proiecte,
33%
lucrări practice etc.)
k) Elemente de deontologie academică

Se vor avea în vedere următoarele detalii de natură organizatorică:
 orice tentativă de fraudă sau fraudă depistată va fi sancţionată conform
reglementărilor în vigoare;
 rezultatele finale vor fi puse la dispoziţia studenţilor prin comunicare directă
după examinarea orală.
l) Strategii de studiu recomandate

Schema modului de lucru recomandat de cadrele didactice care funcţionează la această
disciplină pentru parcurgerea cursului de ceste următoarea:
1. Parcurgeţi cu atenţie modulele cursului, bibliografia obligatorie şi

informaţiile suplimentare primite cu ocazia activităţilor de seminar
8

2. Localizaţi în text conceptele şi cuvintele cheie.

3. Răspundeţi la întrebările recapitulative sub forma unor expuneri verbale sau
în scris.

4. Realizaţi testele de autoevaluare şi temele de control, fără a apela la
răspunsuri. Evaluaţi răspunsurile şi reluaţi documentarea pe baza silabusului şi
al bibliografiei suplimentare.

5. Rezolvaţi aplicaţiile, studiile de caz şi exerciţiile consemnate cu ocazia
activităţilor aplicative.

6. Vă documentaţi pentru examen.
9
II. SUPORTUL DE CURS PROPRIU-ZIS
Modulul I. Obiectul de reglementare al dreptului civil, norma juridică,
aplicarea normelor de drept.
Obiective
 prezentarea obiectului de reglementare al dreptului civil;
 definirea legii, izvoarele dreptului şi a normei juridice;
 definirea, caracterizarea şi structura normelor juridice;
 prezentarea aplicării normelor juridice în timp, în spaţiu şi asupra persoanelor.
Fond de timp:
- 2 ore studiu individual şi 2 ore seminar (programul de studii Contabilitate
şi Informatică de Gestiune)
- 2 ore studiu individual şi 1 oră seminar (programul de studii
Management)
Ritmul de studiu: Temele şi lecţiile noi sunt expuse în conexiune cu vechile

cunoştinţe. Ele sunt grupate conform programei analitice şi se recomandă
respectarea acesteia.
Ritmul de studiu recomandat este de o lecţie pe săptămână.
Timpul recomandabil de învăţare este de maximum 50 de minute, cu pauză
de 10 minute.
Cuvinte cheie: drept civil, norme juridice, izvoarele şi aplicarea

normelor de drept în timp şi spaţiu
Recomandări privind studiul:
Însuşirea aspectelor teoretice presupune studiul individual al prezentului
material şi a bibliografiei indicate pe parcurs, suportul de curs reprezentând numai
un ghid pentru sistematizarea materialului.
Se recomandă ca la început să se abordeze subiectele grele, să se grupeze
subiectele în funcţie de similitudine, iar după înţelegerea chestiunilor teoretice să se
treacă la rezolvarea aplicaţiilor şi studiilor de caz. Pentru a întâmpina transferul
negativ se vor lua pauze mai mari la trecerea spre alte subiecte neînrudite.
De asemenea, se face apel la cunoştinţele dobândite de studenţi pe parcursul
anilor de studiu la alte discipline. În cazul în care cititorul nu îşi mai aduce aminte
de aspectele respective este necesară recitirea suportului de curs de la disciplina în
cauză.
Lecţia 1. Obiectul de reglementare al dreptului civil. Norma juridică şi

aplicarea acesteia.
Dreptul civil este acea ramură a dreptului privat care reglementează
raporturile juridice patrimoniale, raporturi personale nepatrimoniale între
persoanele fizice şi juridice, aflate în poziţie de egalitate juridică, precum şi
10
condiţia juridică a persoanelor fizice şi juridice în calitatea lor de subiecte ale
raporturilor juridice civile1, fiind principala ramură de drept privat.
Normele juridice care alcătuiesc dreptul civil formează „conţinutul” acestei
ramuri de drept. Ele sunt cuprinse în „acte normative” (Codul civil, legi şi alte acte
normative emise în baza legii). Ele sunt numite „izvoare ale dreptului civil”.
1.1. Obiectul de reglementare al dreptului civil

Dreptul civil, aşa cum rezultă şi din definiţia sa, are drept obiect o serie de
raporturi sociale, specifice dreptului privat, astfel:
A. Raporturi juridice patrimoniale, adică acele raporturi ce au conţinut
economic şi, ca atare, sunt susceptibile de a fi evaluate în bani, cum ar fi:
vânzarea-cumpărarea, schimbul, locaţiunea, împrumutul, donaţia, transportul,
antrepriza, etc. Alături de aceste raporturi, mai intră în sfera de reglementare a
dreptului civil şi acelea care se nasc din săvârşirea unor fapte ilicite cauzatoare de
prejudicii, de exemplu infracţiunile de furt, înşelăciune, etc. sau cele ce se nasc din
fapte licite cauzatoare de prejudicii, cum sunt: îmbogăţirea fără justă cauză, găsirea
lucrului pierdut.
B. Raporturi juridice personale nepatrimoniale, adică acele raporturi ce
privesc existenţa şi integritatea fizică ori morală a persoanei cum sunt: dreptul la viaţă,
dreptul la sănătate şi la integritate fizică a persoanei fizice, dreptul la libertate, dreptul la
secretul vieţii private, etc., de asemenea, sunt raporturi personale nepatrimoniale şi acelea
care privesc elementele de identificare ale unei persoane fizice, cum sunt: dreptul la
nume, dreptul la domiciliu, la reşedinţă, precum şi la o stare civilă, iar la persoana
juridică: denumire, sediu, etc., precum şi raporturile ce izvorăsc din creaţia intelectuală a
persoanei, de exemplu: dreptul de autor, de inventator, dreptul asupra unei opere
artistice, etc.
C. Dreptul civil, în al treilea rând, mai are drept obiect normele de drept care
stabilesc condiţiile în care o persoană fizică sau juridică poate avea calitatea de
subiect de drept în aceste raporturi. În acest sens, persoanei fizice i se recunoaşte
calitatea de subiect de drept ca urmare a faptului că există ca fiinţă umană, iar
pentru persoana juridică se cere, pentru a fi subiect de drept, întrunirea a trei
condiţii: să fie un colectiv organizat conform legii, să aibă un patrimoniu propriu şi
un scop determinat2.
1.2. Principiile dreptului civil

Normele ce alcătuiesc dreptul civil au în vedere următoarele principii
fundamentale:
a) Garantarea dreptului la proprietate
1
Iosif Urs - Drept civil, vol. I, Ed.Oscar Print 1998., p. 26.
Iosif Urs – Drept civil, Teoria Generală, Ed.Oscar Print, Bucureşti, 2000.
M. Cantacuzino, Elementele dreptului, 1921; M. Rarincescu, Drept civil, 1940; Gh. Beleiu, Drept
civil român, 1992; G. Boroi, Drept civil, 1998; Teofil Pop, Drept civil, 1993.
2
G. Boroi - Drept civil, Ed.All Beck.2002, p. 3.
11
Acest principiu este înscris în art. 44 din Constituţia României şi este
dezvoltat în amănunt în Codul civil şi alte legi speciale. 3
Codul civil român, în art. 555 prevede că: „Proprietatea privată este dreptul
titularului de a poseda, folosi şi dispune de un bun în mod exclusiv, absolut şi
perpetuu, în limitele stabilite de lege”.
b) Principiul egalităţii în faţa legii civile
Acest principiu este consacrat în art.16 din Constituţia României 4, iar art.30
din Codul civil prevede că „E:\Sintact
2.0\cache\Legislatie\temp\00141529.HTML - #Rasa, culoarea, naţionalitatea,
originea etnică, limba, religia, vârsta, sexul sau orientarea sexuală, opinia,
convingerile personale, apartenenţa politică, sindicală, la o categorie socială ori la o
categorie defavorizată, averea, originea socială, gradul de cultură, precum şi orice
altă situaţie similară nu au nicio influenţă asupra capacităţii civile”.
c) Principiul îmbinării intereselor individuale cu cele generale.
Acest principiu este consacrat atât pentru persoanele fizice, cât şi pentru
persoanele juridice.
Principiul respectiv este consacrat în art.26, 40, 44, 56, 57 din Constituţia
României.
d) Principiul exercitării drepturilor şi obligaţiilor cu bună-credinţă.
Potrivit art.57 din Constituţia României, Cetăţenii români, cetăţenii străini şi
apatrizii trebuie să-şi exercite drepturile şi libertăţile constituţionale cu bună-
credinţă, fără să încalce drepturile şi libertăţile celorlalţi.
În acest sens, art.14 din Codul civil prevede că „Orice persoană fizică sau
juridică trebuie să îşi exercite drepturile şi să îşi execute obligaţiile civile cu bună-
credinţă, în acord cu ordinea şi bunele moravuri. 5
Buna-credinţă se prezumă până la proba contrarie.”
e) Principiul ocrotirii şi garantării drepturilor subiective civile
3
Legea nr.287/2009 Codul civil publicată în M.Of.nr.511/24.07.2009, punerea în aplicare a fost
făcută prin Legea nr.71/2011 publicată în M.Of.nr.409/10.06.2011, OUG nr.79/2011 pentru
reglementarea unor măsuri necesare intrării în vigoare a Legii nr.287/2009, publicată în
M.Of.nr.696/30.09.2011, aprobată prin Legea nr.60/2012 publicată în M.Of.nr.255/17.04.2012, ,
modificată prin OUG nr.1/2016 pentru modificarea Legii nr.134/2010 privind Codul de procedură
civilă precum şi a unor acte normative conexe, publicată în M.Of.nr.85/04.02.2016, Legea nr.17/2017
publicată în M.Of.nr.196/21.03.2017. Legea nr.287/2009 a fost republicată în
M.Of.nr.505/15.07.2011 a intrat în vigoare la 01 octombrie 2011.
4
(1) Cetăţenii sunt egali în faţa legii şi a autorităţilor publice, fără privilegii şi fără discriminări.
(2) Nimeni nu este mai presus de lege.
(3) Funcţiile şi demnităţile publice, civile sau militare, pot fi ocupate, în condiţiile legii, de persoanele
care au cetăţenia română şi domiciliul în ţară. Statul român garantează egalitatea de şanse între femei
şi bărbaţi pentru ocuparea acestor funcţii şi demnităţi.
(4) În condiţiile aderării României la Uniunea Europeană, cetăţenii Uniunii care îndeplinesc cerinţele legii
organice au dreptul de a alege şi de a fi aleşi în autorităţile administraţiei publice locale.
5
Art.11 din Codul civil
Nu se poate deroga prin convenţii sau acte juridice unilaterale de la legile care interesează ordinea
publică sau de la bunele moravuri.
12
Acest principiu este consacrat în „Pactul internaţional cu privire la drepturile
economice, sociale şi culturale şi Pactul internaţional cu privire la drepturile civile”,
pact la care a aderat şi România prin Decretul nr.212/19746.
În conformitate cu dispoziţiile cuprinse în această reglementare de drept
internaţional art.26 din Pact, „toate persoanele sunt egale în faţa legii şi au, fără
discriminare, drept la o ocrotire egală din partea legii”.7
Constituţia României prevede în art.11(2) că, „Tratatele ratificate de
Parlament, potrivit legii, fac parte din dreptul intern”, iar art.20 „Dispoziţiile
constituţionale privind drepturile şi libertăţile cetăţenilor vor fi interpretate şi
aplicate în concordanţă cu Declaraţia Universală a Drepturilor Omului 8, cu pactele
şi cu celelalte tratate la care România este parte. Dacă există neconcordanţe între
pactele şi tratatele, privitoare la drepturile fundamentale ale omului, la care
România este parte, şi legile interne, au prioritate reglementările internaţionale, cu
excepţia cazului în care Constituţia sau legile interne conţin dispoziţii mai
favorabile”
Potrivit art.16 din Declaraţia Universală a Drepturilor Omului, adoptată de
Adunarea Generală ONU
„1. Cu începere de la vârsta nubilă9, bărbatul şi femeia, fără nici o restricţie
în privinţa rasei, cetăţeniei sau religiei, au dreptul să se căsătorească şi să
întemeieze o familie. Ei au drepturi egale la încheierea căsătoriei, pe durata
căsătoriei şi la desfacerea ei.
2. Căsătoria nu poate fi încheiată decât cu consimţământul liber şi deplin
exprimat al viitorilor soţi.
3. Familia este elementul natural şi fundamental al societăţii şi are dreptul
la ocrotire din partea societăţii şi a statului”.
1.3. Norma juridică – norma de drept

Definiţie: Norma de drept este o regulă de conduită obligatorie, cu caracter
general şi impersonal, stabilită de stat într-o formă specifică dreptului – lege,
decret, ordonanţă, hotărâre de guvern, ordin al unui ministru, hotărârii şi dispoziţii
a unei autorităţi a administraţiei publice – care are ca scop asigurarea ordinii
sociale şi care poate fi îndeplinită la nevoie prin forţa de constrângere a statului.
Caracteristici:
6
Pactul Internaţional cu privire la drepturile civile şi politice, adoptat de Adunarea Generală ONU, la
16 decembrie 1966, intrat în vigoare la 23 martie 1976, a fost ratificat de România prin Decretul
nr.212/31.10.1974, publicat în B.Of.nr.146/20.11.1974.
7
Art.57 din Constituţie „Cetăţenii români, cetăţenii străini şi apatrizi trebuie să-şi exercite drepturile
şi libertăţile constituţionale cu bună-credinţă, fără să încalce drepturile şi libertăţile celorlalţi.”
8
Declaraţia Universală a Drepturilor Omului, adoptată de Adunarea Generală ONU, la 10 decembrie
1948.
9
Dicţionarul explicativ al limbii române, DEX, Ed Academiei, 1984.
Nubil, este persoana care a atins vârsta la care se poate căsători.
Nubilitate, este perioada finală a adolescenţei, a pubertăţii, stare a unei persoane nubile. Din fracezul
„nubilite”.
13
a) caracterul obligatoriu, în sensul că norma de drept cuprinde
prevederi ce pot fi impuse subiecţilor de drept (persoanelor) prin mijloace specifice
(sancţiuni), norma de drept trebuie respectată din convingere dar atunci când este
încălcată, persoana aflată într-o astfel de situaţie suportă consecinţele, norma se aplică
astfel, prin constrângere. Obligativitatea prescripţiilor cuprinse în normele juridice se
întinde de la „caracterul imperativ” (specific în domeniul dreptului public), până la
„caracterul permisiv” ce este specific dreptului privat;
b) caracterul general, ca urmare a faptului că norma prescrie o
conduită tipică pentru situaţii tipice, pentru toate persoanele (Legea nr.287/2009
Codul civil) sau pentru anumite grupuri de persoane (Legea.nr.188/1999 privind
statutul funcţionarilor publici, Legea nr.303/2004 privind statutul magistraţilor,
Legea nr.360/2002 privind statutul poliţistului, etc.) şi, de regulă, se aplică pe
întreg teritoriul ţării.
c) caracterul impersonal, deoarece norma nu se adresează direct unei
anumite persoane, chiar dacă vizează conduita unor organe unipersonale
(preşedintele ţării, primul-ministru, procurorul general, prefect, primar, etc.) căci
nu se are în vedere persoana ce deţine funcţia respectivă, ci instituţia în cauză.
Normele juridice se deosebesc de „normele de morală”, aplicabile şi ele în
raporturile sociale, deoarece normele juridice, în caz de nevoie, se realizează prin
constrângerea statului, faţă de normele moralei care se duc la îndeplinire numai
prin convingere sau ca urmare a oprobiului public.
Structura normei juridice
Normele juridice au o dublă structură: structură logico-juridică şi structură
tehnico-legislativă.
Structura logico-juridică
În principiu, o normă juridică se compune din următoarele trei elemente:
ipoteza, dispoziţia şi sancţiunea.
Ipoteza este acea parte a normei juridice care arată condiţiile sau
împrejurările în care urmează să se aplice norma juridică.
Ipoteza poate fi „determinată”, când arată concret împrejurările în care se va
aplica norma juridică, de exemplu: art.1724, E:\Sintact
2.0\cache\Legislatie\temp\00141529.HTML - #când cumpărătorul nu a plătit,
vânzătorul este îndreptăţit să obţină fie executarea silită a obligaţiei de plată, fie
rezoluţiunea vânzării, precum şi, în ambele situaţii, daune-interese, dacă este cazul;
art.1725 alin.1 din Codul civil „În cazul vânzării bunurilor mobile, cumpărătorul
este de drept în întârziere cu privire la îndeplinirea obligaţiilor sale dacă, la
scadenţă, nici nu a plătit preţul şi nici nu a preluat bunul”, art.17 din Codul civil
„Nimeni nu poate transmite sau constitui mai multe drepturi decât are el însuşi” şi
„relativ determinată”, când împrejurările sunt formulate de o manieră generală.
Dispoziţia prescrie conduita pe care trebuie să o aibă persoanele în împrejurările
prevăzute de ipoteză. Ea reprezintă partea cea mai importantă a normei juridice. Dispoziţia
impune persoanelor fie „săvârşirea unor acţiuni”, fie „abţinerea de la săvârşirea unor
acţiuni” sau „permite săvârşirea diferitelor acţiuni”.
14
Dispoziţia poate fi: determinată cu precizie, de exemplu, „E:\Sintact
2.0\cache\Legislatie\temp\00141529.HTML - #Vânzătorul are următoarele
obligaţii principale:
1. E:\Sintact 2.0\cache\Legislatie\temp\00141529.HTML - #să
transmită proprietatea bunului sau, după caz, dreptul vândut;
2. E:\Sintact 2.0\cache\Legislatie\temp\00141529.HTML - #să predea
bunul;
3. E:\Sintact 2.0\cache\Legislatie\temp\00141529.HTML - #să îl
garanteze pe cumpărător contra evicţiunii şi viciilor bunului.” (art. 1672 Cod civil).
Potrivit art.503 din Codul civil, părinţii exercită împreună şi în mod egal
autoritatea părintească.
- relativ-determinată, atunci când este mai puţin categorică, de pildă,
art.1693 „În lipsa unui termen, cumpărătorul poate cere predarea bunului de îndată
ce preţul este plătit.” şi art.559 alin.2 „Proprietarul poate face, deasupra şi în
subsolul terenului, toate construcţiile, plantaţiile şi lucrările pe care le găseşte de
cuviinţă, în afară de excepţiile stabilite de lege, şi poate trage din ele toate foloasele
pe care acestea le-ar produce.” Art.696 din Codul civil, E:\Sintact
2.0\cache\Legislatie\temp\00141529.HTML - #încetarea coproprietăţii prin
partaj poate fi cerută oricând, afară de cazul în care partajul a fost suspendat prin
lege, act juridic ori hotărâre judecătorească.
Sancţiunea reprezintă partea normei juridice care precizează consecinţele
nerespectării dispoziţiei normei, adică măsurile ce pot fi luate împotriva celor în
cauză care au nesocotit conduita prevăzută de norma de drept.
Structura tehnico-legislativă
Normele juridice apar sub forma unor texte concise, clare, redactate pe
articole şi aliniate. Articolele pot fi grupate, aşa cum este şi cazul Codului civil
român, pe cărţi, titluri, secţiuni, capitole, articole, paragrafe, părţi.
Elementul structural de bază este articolul, cu precizarea că, nu întotdeauna,
articolul reprezintă o normă separată şi completă. Sunt cazuri în care un singur
articol poate conţine mai multe norme juridice, de exemplu, art. 1786 Cod civil
privitor la contractul de locaţiune: „Locatorul este ţinut, chiar fără vreo stipulaţie
expresă:
a) să predea locatarului bunul dat în locaţiune;
b) să menţină bunul în stare corespunzătoare de folosinţă pe toată durata
locaţiunii;
c) să asigure locatarului liniştita şi utila folosinţă a bunului pe tot timpul
locaţiunii.”
Mai multe norme juridice cuprinse într-un număr de articole alcătuiesc un
act normativ. La rândul său, actul normativ prezintă în general următoarele părţi în
structura sa:
- titlul actului normativ (de exemplu „Legea nr.215/2001 a administraţiei
publice locale”);
- formula introductivă (de exemplu „Parlamentul României adoptă prezenta
lege”);
15
- dispoziţiile generale care cuprind referiri la obiectul, scopul şi relaţiile
sociale reglementate de actul normativ respectiv;
- dispoziţiile de conţinut - reprezintă regulile ce se stabilesc prin actul
normativ respectiv;
- dispoziţiile tranzitorii şi finale indică dispoziţiile legale anterioare ce
urmează să fie abrogate sau modificate, data la care intră în vigoare noile
reglementări, organele care sunt însărcinate cu aplicarea acestor noi dispoziţii
precum şi orice alte măsuri necesare pentru aplicarea cu succes în relaţiile sociale a
noului act normativ.
1.4. Izvoarele dreptului

Noţiunea de izvor de drept
Noţiunea „izvor de drept” are două înţelesuri, şi anume:
a) În sens material, prin izvor de drept înţelegem condiţiile materiale
de existenţă ale societăţii care determină transpunerea în norme juridice cerinţele
sociale. Aşa, de exemplu, din preocupările societăţii de a stăvili degradarea
mediului ambiant se nasc normele de drept care vor stabili măsuri concrete,
obligatorii, în vederea realizării acestui deziderat, adică instituirea normelor
juridice de protejare a mediului.
b) În sens formal, izvoarele de drept reprezintă forma concretă în care
este redată conştiinţa juridică a societăţii pentru a deveni normă juridică.
În sistemul dreptului nostru, principala formă de exprimare a dreptului –
principalul izvor de drept – îl reprezintă „actele normative”, la care se adaugă
„obiceiul juridic”.
Enumerarea izvoarelor dreptului civil
Codul civil în art.1 precizează că sunt izvoare ale dreptului civil legea,
uzanţele şi principiile generale ale dreptului.
În ierarhia izvoarelor dreptului civil, se disting următoarele „acte normative”.
A. Legea
Cuvântul lege are două sensuri, un sens mai larg şi altul restrâns.
În sens larg – lato sensu – prin lege înţelegem totalitatea actelor normative
emise de organele statului (legi, decrete, ordonanţe, hotărâri, decizii etc.). Este
sensul utilizat în vorbirea curentă, tocmai pentru a evidenţia existenţa unui anumit
comportament juridic.
În sens restrâns – stricto sensu – cuvântul lege desemnează actul normativ
emis de Parlament după o procedură prestabilită. Legea este actul juridic cu forţa
juridică cea mai mare, căreia trebuie să i se subordoneze toate celelalte acte
normative.
În funcţie de forţa lor juridică, legile sunt:
I. Constituţionale, în care includem Constituţia – legea fundamentală a
statului şi legile constituţionale, adică acelea de revizuire a Constituţiei – Legea
nr.429/2003.10
10
Modificată şi completată prin Legea de revizuire a Constituţiei României nr. 429/2003, publicată în
Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 758 din 29 octombrie 2003; republicată, cu reactualizarea
16
II. Legi organice adoptate pentru reglementarea diferitelor domenii de
relaţii, prevăzute în mod expres de Constituţie în art.73 alin.3
Prin lege organică se reglementează:
a) sistemul electoral; organizarea şi funcţionarea Autorităţii Electorale
Permanente;
b) organizarea, funcţionarea şi finanţarea partidelor politice;
c) statutul deputaţilor şi al senatorilor, stabilirea indemnizaţiei şi a celorlalte
drepturi ale acestora;
d) organizarea şi desfăşurarea referendumului;
e) organizarea Guvernului şi a Consiliului Suprem de Apărare a Ţării;
f) regimul stării de mobilizare parţială sau totală a forţelor armate şi al stării
de război;
g) regimul stării de asediu şi al stării de urgenţă;
h) infracţiunile, pedepsele şi regimul executării acestora;
i) acordarea amnistiei sau a graţierii colective;
j) statutul funcţionarilor publici;
k) contenciosul administrativ;
l) organizarea şi funcţionarea Consiliului Superior al Magistraturii, a
instanţelor judecătoreşti, a Ministerului Public şi a Curţii de Conturi;
m) regimul juridic general al proprietăţii şi al moştenirii;
n) organizarea generală a învăţământului;
o) organizarea administraţiei publice locale, a teritoriului, precum şi regimul
general privind autonomia locală;
p) regimul general privind raporturile de muncă, sindicatele, patronatele şi
protecţia socială;
r) statutul minorităţilor naţionale din România;
s) regimul general al cultelor;
t) celelalte domenii pentru care în Constituţie se prevede adoptarea de legi
organice.
Codul civil român este cel mai important izvor al dreptului civil.
Primul Cod civil a intrat în vigoare la 1 decembrie 186511.
denumirilor şi dându-se textelor o nouă numerotare, în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.
767 din 31 octombrie 2003.
Legea de revizuire a Constituţiei României nr. 429/2003 a fost aprobată prin referendumul naţional
din 18-19 octombrie 2003 şi a intrat în vigoare la data de 29 octombrie 2003, data publicării în
Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 758 din 29 octombrie 2003, a Hotărârii Curţii
Constituţionale nr. 3 din 22 octombrie 2003 pentru confirmarea rezultatului referendumului naţional
din 18-19 octombrie 2003 privind Legea de revizuire a Constituţiei României.
Constituţia României, în forma iniţială, a fost publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.
233 din 21 noiembrie 1991 şi a intrat in vigoare în urma aprobării ei prin referendumul naţional din 8
decembrie 1991.
11
Art. 1-347 publicate în M.Of.nr.271 din 1864 iar art.348-1914 publicate în M.Of.nr.7, 8, 9, 11 şi
13 din 1865.
Era alcătuit dintr-un titlu preliminar şi 3 cărţi ce conţineau 1914 articole, după Codul Civil francez,
numit Codul lui Napoleon din 1804.
17
De la 1 octombrie a intrat în vigoare noul Cod civil, Legea nr.287/2009. 12
Dispoziţiile Codului civil reglementează raporturile patrimoniale şi
nepatrimoniale dintre persoane, ca subiecte de drept civil.
CE:\Sintact 2.0\cache\Legislatie\temp\00141529.HTML - #odul civil
este alcătuit dintr-un ansamblu de reguli care constituie dreptul comun pentru toate
domeniile la care se referă litera sau spiritul dispoziţiilor sale.
În măsura în care prevederile din Constituţie şi din legile organice conţin
norme referitoare la relaţiile patrimoniale ori nepatrimoniale din domeniul
dreptului civil, acestea sunt izvoare de drept civil.
III. Legi ordinare.
Legile ordinare sunt adoptate de Parlament în temeiul puterilor ce i-au fost
acordate prin Constituţie; ele trebuie să respecte limitele impuse prin prevederile
Constituţiei şi a celorlalte legi constituţionale. Încălcarea acestor limite duce la declararea
„neconstituţionalităţii legii” de către Curtea Constituţională.
B. Decretele
Sunt acte normative cu caracter de lege, emise înainte de 1989 şi de
Consiliul Frontului Salvării Naţionale sau de Consiliul Provizoriu de Uniune
Naţională în perioada decembrie 1989 - mai 1990, cum ar fi: D-L nr.66/1990
privind reorganizarea şi funcţionarea cooperaţiei meşteşugăreşti, D-L nr.30/1990
privind trecerea în proprietatea statului a patrimoniului fostului P.C.R. 13, Decretul-
lege nr.118/1990 privind acordarea unor drepturi persoanelor persecutate din
motive politice de dictatura instaurata cu începere de la 6 martie 1945, precum i
celor deportate în străinătate ori constituite în prizonieri.
Sunt izvoare de drept civil şi decretele normative emise de Preşedintele
României dacă reglementează raporturi juridice civile.14
12
Legea nr.287/2009 Codul civil, republicată în M.Of.nr.505/15.07.2011 intrat în vigoare la 1
octombrie 2011.
13
D-L nr.66/1990 publicat în M.Of.nr.23/09.02.1990.
D-L nr.30/1990 publicat în M.Of.nr.12/19.01.1990.
14
Potrivit Constituţiei României numai Preşedintele României emite decrete.
Decretele normative emise de Preşedinte sunt izvoare de drept.
Potrivit art. 100 alin.2 din Constituţie, Preşedintele emite decrete conform cu art.91 alin.1 şi 2
„Preşedintele încheie tratate internaţionale în numele României, negociate de Guvern, şi le supune
spre ratificare Parlamentului, într-un termen rezonabil. Celelalte tratate şi acorduri internaţionale se
încheie, se aprobă sau se ratifică potrivit procedurii stabilite prin lege.
(2) Preşedintele, la propunerea Guvernului, acreditează şi recheamă reprezentanţii diplomatici ai
României şi aprobă înfiinţarea, desfiinţarea sau schimbarea rangului misiunilor diplomatice.”
Art.92 alin.2 şi 3 „(2) El poate declara, cu aprobarea prealabilă a Parlamentului, mobilizarea parţială
sau totală a forţelor armate. Numai în cazuri excepţionale, hotărârea Preşedintelui se supune ulterior
aprobării Parlamentului, în cel mult 5 zile de la adoptare.
(3) În caz de agresiune armată îndreptată împotriva ţării, Preşedintele României ia măsuri pentru
respingerea agresiunii şi le aduce neîntârziat la cunoştinţă Parlamentului, printr-un mesaj. Dacă
Parlamentul nu se află în sesiune, el se convoacă de drept în 24 de ore de la declanşarea agresiunii.”
Art.93 alin.1 „Preşedintele României instituie, potrivit legii, starea de asediu sau starea de urgenţă în
întreaga ţară ori în unele unităţi administrativ-teritoriale şi solicită Parlamentului încuviinţarea
măsurii adoptate, în cel mult 5 zile de la luarea acesteia.
18
C. Ordonanţele Guvernului
Sunt acte normative ce se adoptă de Guvern, dacă este abilitat printr-o lege
specială în acest sens de către Parlament. Nu pot fi emise ordonanţe în domeniile
rezervate legilor organice (art. 115 alin.1 din Constituţie). În acest sens
exemplificăm: OG nr.41/2003 privind dobândirea şi schimbarea pe cale
administrativă a numelor persoanelor fizice.
D. Ordonanţele de urgenţă
Guvernul poate adopta ordonanţe de urgenţă numai în situaţii extraordinare
a căror reglementare nu poate fi amânată, având obligaţia de a motiva urgenţa în
cuprinsul acestora. O astfel de ordonanţă amintim OUG nr.97/2005 privind
evidenţa, domiciliul, reşedinţa şi actele de identitate ale cetăţenilor români, OUG
nr.80/2011 privind modificarea Legii nr.119/1996 privind actele de stare civilă,
Legea nr.98/2016 privind achiziţiile publice.
E. Hotărârile guvernului
Guvernul adoptă hotărâri în vederea organizării şi executării legilor, cum sunt:
Hotărârea nr.64/2011 pentru aprobarea Metodologiei privind aplicarea unitară a
dispoziţiilor în materie de stare civilă, Hotărârea nr.1275/2000 privind aprobarea
Normelor metodologice pentru punerea în aplicare a prevederilor Legii locuinţei
nr.114/1996, Hotărârea nr.867/2015 pentru aprobarea nomenclatorului serviciilor
sociale, precum şi a regulamentelor-cadru de organizare şi funcţíonare a serviciilor
sociale, Hotărârea nr.267/1995 privind constituirea şi utilizarea fondului de
ameliorare a fondului funciar, Hotărârea nr. 1103/2014 pentru aprobarea
metodologiei privind realizarea obligaţiilor ce revin autorităţilor administraţiei
publice locale, instituţiilor şi profesioniştilor implicaţi în prevenirea şi intervenţia
în cazurile de copii aflaţi în situaţie de risc de părăsire sau părăsiţi în unităţi
sanitare.
F. Ordinele, instrucţiunile şi reglementările miniştrilor
Toate aceste acte normative, în măsura în care reglementează raporturi
juridice civile, constituie izvoare de drept civil. În acest domeniu exemplificăm:
Ordinul nr.304/38571018/2004 al ministrului administraţiei şi internelor, al muncii,
solidarităţii sociale şi familiei şi al ministrului sănătăţii privind aprobarea
instrucţiunilor de organizare şi funcţionare a unităţilor pentru prevenirea şi
combaterea violenţei în familie, Ordinul nr. 81/C/2011 privind copletarea
Regulamentului de punere în aplicare a Legii notarilor publici şi a activităţii
notariale nr.36/1995, adoptat prin Ordinul ministrului justiţiei nr.710/C/1995,
privind procedura divorţului prin acordul părţilor, Ordinul nr.201/126/2002 al
ministrului agriculturii, alimentaţiei şi pădurilor şi al ministrului administraţiei şi
internelor, privind redarea în circuitul agricol a terenurilor aferente construcţiilor
agrozootehnice demolate, Ordinul nr.72/2010 al ANPC privind unele măsuri de
informare a consumatorilor.
G. Actele normative emise de autorităţile administraţiei publice locale
Potrivit art. 120-123 din Constituţie şi a prevederilor Legii nr. 215/2001 privind
administraţia publică locală, autorităţile administraţiei publice locale sunt: „consiliile
19
locale”, comunale şi orăşeneşti ori municipale, ca „organe deliberative” (deliberează şi
adoptă hotărâri) şi „primarii”, ca autorităţi „executive”.
La nivelul judeţului este ales un „consiliu judeţean”, iar Guvernul numeşte
ca reprezentant al său un „prefect”.
În exercitarea atribuţiilor lor, consiliile locale şi consiliile judeţene adoptă
„hotărâri”, primarii emit „dispoziţii”, iar prefecţii „ordine”. Dacă actele normative
emise de aceste autorităţi, reglementează relaţii de domeniul dreptului civil, devin
„izvoare de drept civil”.
H. Reglementări internaţionale
Fac parte din această categorie de izvoare de drept civil: acordurile,
convenţiile, tratatele, pactele internaţionale, în măsura în care reglementează
raporturi juridice civile şi sunt ratificate de Parlamentul României („Tratatele
ratificate de Parlament fac parte din dreptul intern” – art. 11, al. 2 din Constituţie).
În cazul în care un tratat la care România urmează să devină parte cuprinde
dispoziţii contrare Constituţiei, ratificarea lui poate avea loc numai după revizuirea
Constituţiei.
Potrivit art.4 din Codul civil, în materiile reglementate de Codul civil,
dispoziţiile privind drepturile şi libertăţile persoanelor vor fi interpretate şi aplicate
în concordanţă cu Constituţia, Declaraţia Universală a Drepturilor Omului, pactele
şi celelalte tratate la care România este parte.
E:\Sintact 2.0\cache\Legislatie\temp\00141529.HTML - #Dacă există
neconcordanţe între pactele şi tratatele privitoare la drepturile fundamentale ale
omului, la care România este parte, şi Codul civil, au prioritate reglementările
internaţionale, cu excepţia cazului în care Codul civil conţine dispoziţii mai
favorabile.
E:\Sintact 2.0\cache\Legislatie\temp\00141529.HTML - #În materiile
reglementate de Codul civil, normele dreptului Uniunii Europene se aplică în mod
prioritar, indiferent de calitatea sau statutul părţilor.
I. Uzanţele
Normele juridice au forma unor reguli tradiţionale ce au fost stabilite prin uz
îndelungat şi general ce s-a fixat în decursul vremii.
Aceste obiceiuri sau datini formează dreptul cutumiar ce mai este numit şi
drept nescris, deoarece în cele mai multe cazuri nu sunt constatate prin texte scrise.
Codul civil prevede la art.1 alin.2 că, în cazurile neprevăzute de lege se
aplică uzanţele, iar în lipsa acestora, dispoziţiile legale privitoare la situaţii
asemănătoare, iar când nu există asemenea dispoziţii, principiile generale ale
dreptului.
reglementate prin lege, uzanţele se aplică numai în măsura în care legea trimite în
mod expres la acestea.15
15
DEX 1998 - uzanţă – practică uzuală, regulă, obicei statornicit.
Uzanţele sunt caracterizate prin: continuitate, constanță și uniformitate și se impun prin durată,
repetabilitate și stabilitate.
20
E:\Sintact 2.0\cache\Legislatie\temp\00141529.HTML - #Numai
uzanţele conforme ordinii publice şi bunelor moravuri sunt recunoscute ca izvoare
de drept.
E:\Sintact 2.0\cache\Legislatie\temp\00141529.HTML - #Codul civil la
art.1 alin.6 arată că, prin uzanţe se înţelege obiceiul (cutuma) şi uzurile
profesionale.16
Obiceiul sau cutuma reprezintă o regulă de conduită nescrisă, formată prin
respectarea unei practici într-o perioadă de timp îndelungată. Pentru a deveni
cutumă, o anumită practică trebuie să fie repetată în mod uniform.
Cutuma are o mare importanţă în dreptul comercial internaţional şi apare
sub forma aşa-numitelor „uzuri comerciale” sau „uzanţe comerciale
internaţionale”. Dintre acestea, cele mai cunoscute sunt „Regulile INCOTERMS”,
publicate de Camera Internaţională de Comerţ. 17
Conform prevederilor art.1272 din Codul civil, contractul valabil încheiat
obligă nu numai la ceea ce este expres stipulat, dar şi la toate urmările pe care
practicile statornicite între părţi, uzanţele, legea sau echitatea le dau contractului,
după natura lui.
J. Doctrina judiciară
Doctrina judiciară cuprinde teoriile, aprecierile şi interpretările prevederilor legale
cuprinse în lucrările de specialitate ale specialiştilor în materie.
Doctrina juridică, în principiu, nu constituie izvor de drept, însă diferitele opinii
şi soluţii formulate în diversele lucrări de specialitate încep să se impună şi să
influenţeze preocupările de perfecţionare a normelor de drept.
K. Jurisprudenţa – precedentul judiciar
Prin jurisprudenţă înţelegem totalitatea hotărârilor judecătoreşti prin care
s-au interpretat şi aplicat dispoziţiile normelor de drept.
Uzanțele comerciale sunt practici sau reguli care se aplică în relațiile contractuale dintre participanții
comerțului internațional.
16
De exemplu: Uniunea Naţională a Notarilor Publici din România este singura autoritate abilitată să
elaboreze culegeri de uzuri şi uzanţe profesionale în materie notarială.
17
WIKIPEDIA
În funcție de întinderea lor în spațiu uzanțele pot fi:
- interne care se folosesc pe terioriul unui anumit stat
- internaționale care se utilizează în comerțul internațional
În funcție de sfera de aplicare avem uzanțe:
- locale - care se aplică într-o localitate, port sau o anumită regiune
- speciale - care se aplică în funcție de ramura de activitate comercială, obiectul contractului sau
profesiune părților. De exemplu, uzanțele în comerțului cu citrice, bumbac sau uzanțele agenților la
bursă
- generale - care au în vedere ansamblul de relații comerciale internaționale. De exemplu, uzanțele
privind calitatea mărfii.
În funcție de forța juridică avem:
- uzanţe normative - care au valoarea unor norme juridice. Mai sunt denumite și uzanțe de drept sau
legale.
- uzanţe convenţionale - care au valoarea unor norme contractuale. (uzanțe de fapt sau interpretative)
21
În sistemul dreptului românesc, jurisprudenţa nu constituie izvor de drept,
pentru că, potrivit art. 124 alin.3 din Constituţia României, „Judecătorii sunt
independenţi şi se supun numai legii” şi, deci, hotărârea unei instanţe nu se poate
întemeia decât pe lege. Desigur, un judecător, în soluţiile pe care le alege în
pronunţarea unei hotărâri, se poate orienta după precedentele judiciare, mai cu
seamă când acestea sunt soluţii ale instanţei supreme – Înalta Curte de Casaţie şi
Justiţie.
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie soluţionează prin decizie şi dezlegarea
unor chestiuni de drept cu care este sesizată, decizii care sunt obligatorii pentru
instanţe.18
1.5. Aplicarea normelor de drept
Norma juridică are o acţiune concomitentă sub trei aspecte: în timp, pe un
anumit teritoriu şi cu privire la persoanele cărora li se adresează legea 19.
E:\Sintact 2.0\cache\Legislatie\temp\00141529.HTML - #Dispoziţiile
Codului civil se aplică şi raporturilor dintre profesionişti, precum şi raporturilor
dintre aceştia şi orice alte subiecte de drept civil.
E:\Sintact 2.0\cache\Legislatie\temp\00141529.HTML - #Sunt
consideraţi profesionişti toţi cei care exploatează o întreprindere.
E:\Sintact 2.0\cache\Legislatie\temp\00141529.HTML - #Constituie
exploatarea unei întreprinderi exercitarea sistematică, de către una sau mai multe
persoane, a unei activităţi organizate ce constă în producerea, administrarea ori
înstrăinarea de bunuri sau în prestarea de servicii, indiferent dacă are sau nu un
scop lucrativ.
Aplicarea prioritară a tratatelor internaţionale privind drepturile
omului
reglementate de Codul civil, dispoziţiile privind drepturile şi libertăţile persoanelor
vor fi interpretate şi aplicate în concordanţă cu Constituţia, Declaraţia Universală a
Drepturilor Omului, pactele şi celelalte tratate la care România este parte.
E:\Sintact 2.0\cache\Legislatie\temp\00141529.HTML - #Dacă există
neconcordanţe între pactele şi tratatele privitoare la drepturile fundamentale ale
omului, la care România este parte, şi Codul civil, au prioritate reglementările
internaţionale, cu excepţia cazului în care codul conţine dispoziţii mai favorabile.
1.6.Aplicarea prioritară a dreptului Uniunii Europene

18
Art.521 alin.3 din Codul de procedură civilă
Dezlegarea dată chestiunilor de drept este obligatorie pentru instanţa care a solicitat dezlegarea de la
data pronunţării deciziei, iar pentru celelalte instanţe, de la data publicării deciziei în Monitorul
Oficial al României, Partea I.
19
1.Gheorghe Beleiu, M.Nicolae, P.Truşcă – Drept civil român, Ed. Universul juridic, Bucureşti,
2001, p. 58-58,
22
A. Aplicarea normei juridice în timp
Aplicarea normei juridice în timp priveşte momentul de la care norma intră
în vigoare şi până când îşi încetează aplicabilitatea.
Principiul după care normele juridice se aplică în timp este principiul
neretroactivităţii legii;
Conform „principiului neretroactivităţii legii”, normele juridice nu se aplică
faptelor petrecute înainte de apariţia normei. Fac excepţie de la acest principiu:
situaţiile în care legea prevede că se aplică şi unor fapte din trecut. De exemplu
legea penală mai blândă, se aplică şi faptelor petrecute înainte de apariţia ei.
Constituţia prevede în art. 15(2) că „Legea dispune numai pentru viitor, cu excepţia
legii penale sau contravenţionale mai favorabile”. Acest principiu este prevăzut
expres şi în art.6 al Codului Civil „Legea civilă este aplicabilă cât timp este în
vigoare. Aceasta nu are putere retroactivă.”
Ieşirea din vigoare a legii se numeşte „abrogarea legii” şi poate fi „expresă”,
de exemplu, în lege se precizează „începând cu o anumită dată, legea nr.X, sau o
parte a legii, (articole sau capitole) se abrogă” sau cuprinde prevederea „orice
dispoziţie contrară se abrogă”, şi „tacită” (implicită), atunci când legea nouă nu
precizează normele abrogate, însă dispoziţiile ei sunt contrare legii vechi şi, în
consecinţă, legea veche este abrogată.
Abrogarea unui act normativ se face printr-un alt act normativ emis de un
organ de stat de acelaşi grad sau având un grad superior;
Legile temporare încetează atunci când s-a scurs perioada pentru care ele au
fost adoptate, de exemplu Legea nr.137/1997 privind graţierea unor pedepse. 20
B. Aplicarea normei juridice în spaţiu

Principiul care stă la baza aplicării normelor juridice în spaţiu este
„principiul teritorialităţii legii”.
Aplicarea legii civile în spaţiu face distincţie între dreptul intern şi dreptul
internaţional.
Potrivit art.7 din Codul civil, actele normative adoptate de autorităţile şi
instituţiile publice centrale se aplică pe întreg teritoriul ţării, afară de cazul în care
se prevede altfel.
E:\Sintact 2.0\cache\Legislatie\temp\00141529.HTML - #Actele
normative adoptate, în condiţiile legii, de autorităţile şi instituţiile administraţiei
publice locale se aplică numai în raza lor de competenţă teritorială.
C. Aplicarea legii cu privire la persoane
Din punct de vedere al subiectelor la care se aplică legile civile, se disting:
- legi civile cu aplicaţie generală, care se aplică atât persoanelor fizice, cât
şi celor juridice, de exemplu: Codul civil, etc.;
20
Legea nr.137/1997 privind graţierea unor pedepse, publicată în M.Of.nr.170/25.07.1997.
Dispoziţiile prezentei legi se aplică numai faptelor comise până la data de 26 mai 1997.
23
- legi civile care se aplică numai persoanelor fizice, cum ar fi: Legea
nr.119/1996 cu privire la actele de stare civilă, Legea nr.272/2004 privind protecţia şi
promovarea drepturilor copilului, Legea nr.273/2004 privind procedura adopţiei;21
- legi civile aplicabile numai persoanelor juridice, precum: Legea
nr.31/1990 privind societăţile, Legea nr.122/1996 privind regimul juridic al caselor
de ajutor reciproc, ale salariaţilor şi al uniunilor acestora, Legea nr.1/2005 privind
organizarea şi funcţionarea cooperaţiei etc.
Rezumat
Dreptul civil este acea ramură a dreptului privat care reglementează
raporturile juridice patrimoniale, raporturi personale nepatrimoniale între
persoanele fizice şi juridice, aflate în poziţie de egalitate juridică, precum şi
condiţia juridică a persoanelor fizice şi juridice în calitatea lor de subiecte ale
raporturilor juridice civile, fiind principala ramură de drept privat.
Norma de drept este o regulă de conduită obligatorie, cu caracter general şi
impersonal, stabilită de stat într-o formă specifică dreptului – lege, decret, ordonanţă,
hotărâre de guvern, ordin al unui ministru, hotărârii şi dispoziţii a unei autorităţi a
administraţiei publice – care are ca scop asigurarea ordinii sociale şi care poate fi
îndeplinită la nevoie prin forţa de constrângere a statului. Norma juridică are o acţiune
concomitentă sub trei aspecte: în timp, pe un anumit teritoriu şi cu privire la persoanele
cărora li se adresează legea.
Norma de drept este o regulă de conduită obligatorie, cu caracter general şi
impersonal, stabilită de stat într-o formă specifică dreptului – lege, decret,
ordonanţă, hotărâre de guvern, ordin al unui ministru, hotărârii şi dispoziţii a unei
autorităţi a administraţiei publice – care are ca scop asigurarea ordinii sociale şi
care poate fi îndeplinită la nevoie prin forţa de constrângere a statului.
Bibliografie
1. N. Grădinaru (coord) – Drept, Ed. Independenţa Economică, 2018, p. 7- 25.
2. N.Grădinaru – Drept civil. Partea generală. Ed.Independenţa Economică.
Piteşti. 2018.
facultativă:
1.N Gradinaru (coord) – Teoria generală a dreptului, Editura Independenta
Economica, Pitesti, 2018, p.5-68.
Întrebări de autoevaluare :
1. Prezentaţi conţinutul principiilor dreptului civil.
2. Definiţi norma juridică şi prezentaţi caracteristicile acesteia.
21
Legea nr.272/2004 privind protecţia şi promovarea drepturilor copilului, republicată în
M.Of.nr.159/05.03.2014.
Legea nr.273/2004 privind procedura adopţiei, republicată în M.Of.nr.259/19.04.2012.
24
3. Prezentaţi elementele de structură a normei juridice.
4. Prezentaţi izvorele dreptului civil.
5. Prezentaţi momentele intrării în vigoare a normei de drept.
Aplicaţii
Exemplu
Identificaţi elementele de structură (ipoteză, dispoziţie, sancţiune) din următoarea
normă de drept civil: „În caz de neîndeplinire a obligaţiei de plată a ratelor scadente,
credirentierul poate cere sechestrul şi vânzarea bunurilor debirentierului, până la
concurenţa unei sume suficiente spre a asigura plata rentei pentru viitor” (art.2250
alin.1).
Ipoteza - în caz de;
Dispoziţia – neîndeplinire a obligaţiei de plată a ratelor scadente;
Sancţiunea- credirentierul poate cere sechestrul şi vânzarea bunurilor
debirentierului, până la concurenţa unei sume suficiente spre a asigura plata rentei
pentru viitor.
1. Identificaţi elementele de structură (ipoteză, dispoziţie, sancţiune) din
următoarele norme de drept civil:
În cazul în care vânzătorul nu asigură transmiterea dreptului de proprietate către
cumpărător, acesta din urmă poate cere rezoluţiunea contractului, restituirea
preţului, precum şi, dacă este cazul, daune-interese (art.1683 alin.4).
Cumpărătorul poate cere rezoluţiunea vânzării dacă a fost evins de întregul bun sau
de o parte a acestuia îndeajuns de însemnată încât, dacă ar fi cunoscut evicţiunea, el
nu ar mai fi încheiat contractul.
Odată cu rezoluţiunea, cumpărătorul poate cere restituirea preţului şi repararea
prejudiciului suferit (art.1700).
Dacă lucrul vândut are, la data evicţiunii, o valoare mai mare, din orice cauză,
vânzătorul este dator să plătească cumpărătorului, pe lângă preţul vânzării, sporul
de valoare acumulat până la data evicţiunii (art.1701 alin.3).
În cazul în care evicţiunea parţială nu atrage rezoluţiunea contractului, vânzătorul
trebuie să restituie cumpărătorului o parte din preţ proporţională cu valoarea părţii
de care a fost evins şi, dacă este cazul, să plătească daune-interese (art.1703).
Cumpărătorul care află de existenţa unei cauze de evicţiune este îndreptăţit să
suspende plata preţului până la încetarea tulburării sau până când vânzătorul oferă
o garanţie corespunzătoare (art.1722 alin.1).
Când cumpărătorul nu a plătit, vânzătorul este îndreptăţit să obţină fie executarea
silită a obligaţiei de plată, fie rezoluţiunea vânzării, precum şi, în ambele situaţii,
daune-interese, dacă este cazul (art.1724).
Teste grilă
1. Sunt elemente ale normei juridice:
a) ipoteza;
b) dispoziţia;
c) sancţiunea;
d) rezoluţiunea.
2. Sunt izvoare de drept:
25
a) legile constituţionale;
b) hotărâri ale guvernului;
c) uzanţele.
3. Aspectele faţă de care se aplică normelor juridice:
a) în timp;
b) în spaţiu;
c) privind bunuri.
4. Data intrării în vigoare a normei juridice:

a) la 3 zile de la publicarea în Monitorul Oficial a normei juridice;
b) la o dată ulterioară prevăzută expres în norma juridică;
c) de la adoptarea normei juridice.
5. Conform prevederilor art.6 din Codul Civil, legea civilă dispune:
a) numai pentru viitor;
b) numai pentru trecut;
c) pentru viitor şi pentru trecut.
6. Dreptul civil cuprinde raporturi:
a) patrimoniale;
b) nepatrimoniale;
c) administrative.
7. Principiile dreptului civil sunt:
a) egalitatea părţilor în faţa legii;
b) exercitarea drepturilor şi obligaţiilor cu bună-credinţă;
c) garantarea proprietăţii;
d) proces echizabil.
8. Ce presupune principiul legalității pentru regimurile democratice:
a) că toți cetățenii romȃni trebuie să respecte legea;
b) că cetățenii sunt egali ȋn fața legii;
c) că ȋntreaga activitate politică, socială și economică trebuie să se bazeze pe
lege.
9. Printre principiile generale ale dreptului civil se numără:
a) principiul consensualismului privind forma actului juridic civil;
b) principiul garantării şi ocrotirii drepturilor subiective civile;
c) principiul bunei-credinţe.
10. Principiile generale ale dreptului civil:
a) include şi principiul supravieţuirii legii vechi;
b) sunt aplicabile tuturor ramurilor de drept;
c) cuprind şi principiul imbinării intereselor individuale cu cele generale.
11. Constituie principiu general al dreptului civil:
a) principiul proprietăţii;-
b) principiul libertăţii de voinţă;
c) principiul egalităţii în faţa legii civile.
12. Principiul bunei- credinţe:
a) priveşte nu numai exercitarea drepturilor subiective civile, ci şi executarea
obligaţiilor civile;
b) constituie un principiu general al dreptului civil;
26
c) este reglementat de dreptul civil numai pentru anumite materii.
R: 1.a,b,c; 2.a,b,c; 3.a,b; 4.a,b; 5.a,d; 6.a,b;.7 a,b,c. 8. c; 9.b, c; 10. c; 11. c;
12. a, b.
27
Modulul II. Bunurile. Patrimoniul. Raporturile juridice civile.
Obiective
 definirea bunurilor şi prezentarea principlalelor clasificări ale acestora;
 prezentarea noţiunii, trăsăturilor, structurii şi funcţiilor patrimoniului;
 definirea raportului juridic şi prezentarea trăsăturilor şi elementelor de
structură ale acestuia.
Fond de timp:
2 ore studiu individual şi 2 ore seminar ( programul de studii Contabilitate
2 ore studiu individual şi 1 oră seminar ( programul de studii Management)

de 10 minute.
Cuvinte cheie: bunuri, patrimoniu, raport juridic civil, drepturi

subiective civile, obligaţii civile.

cauză.
Lecţia 2. Bunurile, Patrimoniul. Raporturile juridice civile.

2.1. Bunurile
Noţiunea de bun
În legislaţia civilă nu găsim o definiţie a „bunului”, cu toate că în numeroase texte de
lege (în special în Codul civil) se foloseşte acest termen.
28
Potrivit art.535 din Codul civil „Sunt bunuri lucrurile, corporale sau necorporale,
care constituie obiectul unui drept patrimonial”. În art.536 Cod civil se precizează că:
„bunurile sunt mobile sau imobile”, iar art.1229 dispune că: „numai lucrurile care sunt
în circuitul civil pot face obiectul unei prestaţii contractuale” şi în art.1228 se prevede
că „în lipsa unei prevederi legale contrare, contractele pot purta şi asupra bunurilor
viitoare”.
Din aceste texte, precum şi din numeroase altele, se desprinde concluzia
următoare:
a) Codul civil român consideră că termenii de „bun” şi de „lucru” au
acelaşi înţeles;
b) Prin termenii „bun” şi „lucru” se înţelege:
- fie obiectul material, deci bunul cu valoare economică (în sens restrâns);
- fie bunul (obiectul) împreună cu drepturile patrimoniale privitoare la
acest bun (lucru), în sens larg.
Prin bun se înţelege o valoare economică ce este utilă pentru satisfacerea
unei nevoi materiale ori spirituale a oamenilor şi care este susceptibilă de
apropriere (însuşire) sub forma dreptului patrimonial
Clasificarea bunurilor
Clasificarea bunurilor, în dreptul modern, se face după anumite criterii specifice, cu
precizarea că orice bun poate fi clasificat după toate criteriile generale, la care pentru
categoria bunurilor corporale se mai adaugă unele criterii specifice.
Clasificarea are importanţă teoretică, dar mai ales practică, deoarece
determină regimul juridic aplicabil diferitelor bunuri şi regimul publicităţii
necesare şi condiţiile speciale pe care trebuie să le îndeplinească actele juridice
care se încheie şi au ca obiect aceste bunuri.
A. BUNURI IMOBILE ŞI BUNURI MOBILE.
Această clasificare este prevăzută în mod expres în Codul civil român. Astfel,
art.536 prevede că: „bunurile sunt mobile sau imobile”.
1. Bunurile mobile
În grupa bunurilor mobile sunt cuprinse bunurile care se mişcă, care se
deplasează dintr-un loc în altul, fie prin ele însele, fie prin concursul altor forţe
străine.
Bunurile mobile se clasifică în:
Bunuri mobile prin natura lor precum: animalele, mijloacele de transport,
lucrurile separate de sol, produsele finite ale societăţilor, creanţele, drepturile
incorporale. Potrivit art.539 din Codul civil, sunt bunuri mobile acele bunuri pe
care legea nu le consideră bunuri imobile.
Bunuri mobile prin determinarea legii
Sunt de asemenea, sunt bunuri mobile potrivit art.539 din Codul civil şi undele
electromagnetice sau asimilate acestora, precum şi energia de orice fel produse,
captate şi transmise, în condiţiile legii, de orice persoană şi puse în serviciul său,
indiferent de natura mobiliară sau imobiliară a sursei acestora.
Sunt bunuri mobile:
29
- acţiunile în justiţie privind un drept mobiliar sau readucerea în patrimoniu
a unui asemenea drept;
- acţiunile şi părţile sociale aduse ca aport la capitalul social al unei
societăţi ( Legea nr. 31/1990 privind societăţile);
- obligaţiunile emise de societăţile pe acţiuni care constată drepturi de
creanţă faţă de societate;
- dreptul de proprietate literară şi artistică al autorului de a-şi exploata
opera;
- dreptul de proprietate industrială (dreptul de inventator, inovator).
Bunuri mobile prin anticipaţie
Potrivit art.540 din Codul civil, sunt bunuri mobile prin anticipaţie, bogăţiile
de orice natură ale solului şi subsolului, fructele neculese încă, plantaţiile şi
construcţiile încorporate în sol devin mobile prin anticipaţie, atunci când, prin
voinţa părţilor, sunt privite în natura lor individuală în vederea detaşării lor.
O utilitate practică a distincţiei făcute de legiuitor privind bunurile mobile prin
anticipaţie constă în aceea că, pentru a fi opozabile terţilor, se pune problema îndeplinirii unor
acte procedurale de publicitate, aşa cum se cere în cazul imobilelor, bunurile mobile prin
anticipaţie pot face obiectul unei ipoteci mobiliare potrivit art.2389 din Codul civil..
2. Bunurile imobile, sunt acele lucruri care sunt fixe, prinse de sol.
Potrivit art.876 alin.3 din Codul civil, prin imobil, se înţelege una sau mai
multe parcele de teren alăturate, indiferent de categoria de folosinţă, cu sau fără
construcţii, aparţinând aceluiaşi proprietar, situate pe teritoriul unei unităţi
administrativ-teritoriale şi care sunt identificate printr-un număr cadastral unic.
Potrivit art.1 alin.5 din Legea nr.7/1996, prin imobil, se înţelege terenul, cu
sau fără construcţii, de pe teritoriul unei unităţi administrativ-teritoriale, aparţinând
unuia sau mai multor proprietari, care se identifică printr-un număr cadastral unic. 22
Ca şi bunurile mobile, bunurile imobile se subclasifică astfel:
Bunuri imobile prin natura lor.
Codul civil prevede în art.537 că E:\Sintact
2.0\cache\Legislatie\temp\00141529.HTML - #sunt imobile terenurile,
izvoarele şi cursurile de apă, plantaţiile prinse în rădăcini, construcţiile şi orice alte
lucrări fixate în pământ cu caracter permanent, platformele şi alte instalaţii de
exploatare a resurselor submarine situate pe platoul continental, precum şi tot ceea
ce, în mod natural sau artificial, este încorporat în acestea cu caracter permanent.
Codul civil în art.876 alin.3, menţionează că prin imobil se înţelege una sau
mai multe parcele de teren alăturate, indiferent de categoria de folosinţă, cu sau
fără construcţii, aparţinând aceluiaşi proprietar, situate pe teritoriul unei unităţi
administrativ-teritoriale şi care sunt identificate printr-un număr cadastral unic.
22
Legea nr.7/1996 a cadastrului şi a publicităţii imobiliare, republicată în M.Of.nr.720/24.09.2015,
modificată prin OUG nr.57/2015, OUG nr.35/2016, Legea nr.243/2016, OUG nr.98/2016.
Ordinul nr.700/2014 privind aprobarea Regulamentului de avizare, recepţie şi înscriere în evidenţele
de cadastru şi carte funciară, publicat în M.Of.nr.571 bis/31.07.2014, modificat prin Ordinul
nr.1340/2015.
30
Bunurile imobile prin obiectul la care se aplică sunt, potrivit art.542 Cod
civil, „dacă nu se prevede altfel, sunt supuse regulilor referitoare la bunurile
imobile şi drepturile reale asupra acestora.”
În această categorie de bunuri intră:
– drepturile reale;
– drepturile de creanţă cărora le corespunde obligaţia de a da, privind un imobil;
În art.542 alin.2 se face precizarea că „Celelalte drepturi patrimoniale sunt
supuse, în limitele prevăzute de lege, regulilor referitoare la bunurile mobile.”
Acestea sunt celelalte drepturi de creanţă.
Bunuri care rămân sau devin imobile - adică legea le consideră în continuare bunuri
imobiliare deşi sunt separate în mod provizoriu de acestea.
Potrivit art.538 din Codul civil, rămân bunuri imobile materialele separate în
mod provizoriu de un imobil, pentru a fi din nou întrebuinţate, atât timp cât sunt
păstrate în aceeaşi formă, precum şi părţile integrante ale unui imobil care sunt
temporar detaşate de acesta, dacă sunt destinate spre a fi reintegrate.
Bunuri imobile prin destinaţie se numesc - acele lucruri mobile prin natura
lor care, prin serviciul pe care-l îndeplinesc, sunt ataşate, cu titlu accesoriu, unui
bun imobil ori pentru a înlocui pe cele vechi23.
Potrivit art.538 alin.2 din Codul civil, materialele aduse pentru a fi
întrebuinţate în locul celor vechi devin bunuri imobile din momentul în care au
dobândit această destinaţie.
Spre deosebire de bunurile imobile prin natura lor, unde imobilizarea este
reală şi materială, la bunurile imobile prin destinaţie, materializarea este „fictivă şi
juridică”. Ea se face prin voinţa proprietarului care are interes ca un lucru mişcător
să fie ataşat de un lucru nemişcător, pentru a-i completa utilitatea acestuia din
urmă.
B. CLASIFICAREA DUPĂ REGIMUL CIRCULAŢIEI JURIDICE
În funcţie de acest criteriu, bunurile pot fi: bunuri care se află în circuitul
civil şi bunuri scoase din circuitul civil.
Bunurile îaflate în circuitul civil (cele mai numeroase) sunt acele bunuri
care pot face obiectul actelor juridice civile, adică pot fi dobândite şi se pot
înstrăina prin diferite acte juridice. Astfel, art.1229 precizează că: „numai lucrurile
care sunt în circuitul civil pot face obiectul unei prestaţii contractuale.”
Bunurile scoase din circuitul civil sunt acelea care nu pot face obiectul
unor acte juridice civile, ele fiind „inalienabile”. Art. 136 (4) din Constituţie
prevede în acest sens: „Bunurile proprietate publică sunt inalienabile”. De
asemenea, Legea nr. 18/1991 în art. 5 alin. 2 prevede că: „Terenurile care fac parte
din domeniul public sunt inalienabile, insesizabile şi imprescriptibile. Ele nu pot fi
introduse în circuitul civil decât dacă, potrivit legii, sunt dezafectate din domeniul
public”.
Actele juridice încheiate cu încălcarea prevederilor menţionate privind regimul
juridic al bunurilor din domeniul public sunt lovite de nulitate absolută.
23
Gh. N. Luţescu - Drept civil,Ed. Lumina Lex,1998, p. 121.
31
Potrivit art.861 din Codul civil, bunurile proprietate publică sunt inalienabile,
imprescriptibile şi insesizabile.
C. CLASIFICAREA ÎN FUNCŢIE DE MODUL DE DETERMINARE
În funcţie de acest criteriu, bunurile se împart în bunuri determinate
individual sau singulare şi bunuri de gen.
Bunurile determinate individual – singulare – „res certa” bunuri certe,
sunt acelea care, după natura lor sau după voinţa părţilor, sunt determinate prin
elemente specifice, de exemplu casa din strada Bascov, numărul 2, tabloul
„Ţărancă din Muscel” de N. Grigorescu (original nu copie), autoturismul Dacia
Logan cu numărul de înmatriculare AG 20 UCB, un anumit ceasornic vechi şi, în
general, unicatele.24
Potrivit art.1659 din Codul civil, E:\Sintact
2.0\cache\Legislatie\temp\00141529.HTML - #dacă în momentul vânzării unui
bun individual determinat acesta pierise în întregime, contractul nu produce niciun
efect. Dacă bunul pierise numai în parte, cumpărătorul care nu cunoştea acest fapt
în momentul vânzării poate cere fie anularea vânzării, fie reducerea
corespunzătoare a preţului.
Bunurile determinabile sau de gen sunt acelea care se individualizează
prin însuşirile şi caracteristicile speciei sau categoriei din care fac parte.
Individualizarea acestor bunuri se face prin măsurare, cântărire, numărare,
de exemplu 100 m3 cherestea răşinoase, 10 tone de grâu cu următorii indici de
calitate: 78% greutate hectolitrică, 3% corpuri străine, 13% umiditate, 10 duzini de
ciorapi de un anumit tip, etc.
D. DUPĂ CUM POT FI ÎNLOCUITE ÎN EXECUTAREA UNEI OBLIGAŢII
În funcţie de acest criteriu, bunurile pot fi: fungibile şi nefungibile.
Potrivit art.543 din Codul civil, bunurile sunt fungibile sau nefungibile.
Bunuri fungibile, sunt acelea care se pot înlocui unele cu altele în
executarea unei obligaţii civile, fără ca valabilitatea plăţii să fie afectată 25.
Sunt fungibile bunurile determinabile adică de gen, el sunt determinate după
număr, măsură, sau greutate.
De regulă, bunurile generice sunt fungibile.
Potrivit art.543 alin.3, prin act juridic, un bun fungibil prin natura sa poate fi
considerat ca nefungibil prin contract de către părţi.
Bunurile nefungibile, sunt acelea care nu pot fi înlocuite cu altele, debitorul
neputând fi eliberat prin predarea altui bun.
Caracterul nefungibil al bunurilor este determinat fie de faptul că bunurile
sunt „res genera”, fie că părţile au hotărât astfel.
24
Obiectul ipotecii
Ipoteca poate avea ca obiect bunuri mobile sau imobile, corporale sau incorporale.
E:\Sintact 2.0\cache\Legislatie\temp\00141529.HTML - #Ea poate greva bunuri
determinate ori determinabile sau universalităţi de bunuri.
25
Gh. Beleiu - Drept civil român, Ed. Universul juridic, Bucureşti, 2001, p. 92.
Gh. Beleiu, Drept civil român, ediţia a IX revizuită şi adăugită, Ed. Universul Juridic, Bucureşti, 2004.
32
De regulă, bunurile certe (individual determinate) sunt nefungibile.
Clasificarea are importanţă în executarea obligaţiilor civile. Astfel, debitorul se
eliberează de obligaţia sa, în cazul bunurilor de gen, dacă predă creditorului bunuri de acelaşi
gen (cantitatea şi calitatea convenită prin contract), iar dacă obligaţia de predare priveşte un
bun „res certa”, plata este valabilă numai dacă predă bunul determinat, adică cert, asupra
căruia s-a convenit prin contract.
E. DUPĂ CUM FOLOSIREA BUNURILOR IMPLICĂ ŞI CONSUMAREA LOR:
Potrivit art.544 din Codul civil, bunurile sunt consumptibile sau
neconsumptibile.
În funcţie de faptul că unele bunuri se consumă o dată cu prima lor
întrebuinţare, iar altele servesc la întrebuinţări repetate, bunurile se împart în
bunuri consumptibile şi bunuri neconsumptibile.
Sunt consumptibile bunurile mobile a căror întrebuinţare obişnuită implică
înstrăinarea sau consumarea substanţei.
Sunt acele bunuri care, la prima lor întrebuinţare, îşi consumă substanţa,
precum: alimentele, băuturile, materiile prime (minereuri, ţiţei, fibre textile etc.),
banii (monede, bancnote). În cazul banilor, avem de-a face cu o „consumaţie
juridică” sau „civilă”, deoarece utilizarea lor se face printr-un act de înstrăinare,
spre deosebire de celelalte bunuri consumptibile, unde are loc o „consumare
materială”.
Sunt bunuri neconsumptibile acelea care pot fi întrebuinţate în mod
repetat. Din punct de vedere material, ele nu se distrug la prima întrebuinţare, ci
servesc la întrebuinţări repetate. Astfel sunt: casa, mobila, obiectele de uz casnic,
cărţile, mijloacele de transport etc. În procesele de întrebuinţare ale acestor bunuri
nu contează faptul că ele suferă un proces de uzură, important este faptul că servesc
la mai multe întrebuinţări, că nu dispar de la primul act de folosinţă a lor 26.
F. DUPĂ CUM SUNT SAU NU PRODUCĂTOARE DE FRUCTE, se disting:
Bunuri frugifere, acelea care, periodic, fără a-şi consuma substanţa lor, produc
anumite fructe, exemplu banii sunt frugiferi, fructul este dobânda.
Bunurile nefrugifere, acelea care nu au calitatea de a produce, în mod
periodic, fructe fără consumarea substanţei lor 27.
Potrivit art.547 din Codul civil, produsele bunurilor sunt fructele şi
productele.
Fructele
Codul civil în art.548 prevede că, fructele reprezintă acele produse care
derivă din folosirea unui bun, fără a diminua substanţa acestuia. Fructele sunt:
naturale, industriale şi civile. Fructele civile se numesc şi venituri.
- E:\Sintact 2.0\cache\Legislatie\temp\00141529.HTML - #Fructele
naturale sunt produsele directe şi periodice ale unui bun, obţinute fără intervenţia
omului, cum ar fi acelea pe care pământul le produce de la sine (iarba păşunii,
fructele de pădure, plantele medicinale din flora spontană), producţia şi sporul
animalelor.
26
27
Gh. Beleiu, M.Nicolae, N.Truşcă - Drept civil român, Ed. Universul juridic, Bucureşti, 2001, p. 92.
33
industriale sunt produsele directe şi periodice ale unui bun, obţinute ca rezultat al
intervenţiei omului, cum ar fi recoltele de orice fel.
civile sunt veniturile rezultate din folosirea bunului de către o altă persoană în
virtutea unui act juridic, precum chiriile, arenzile, dobânzile, venitul rentelor şi
dividendele.
Productele
E:\Sintact 2.0\cache\Legislatie\temp\00141529.HTML - #Productele
sunt produsele obţinute dintr-un bun cu consumarea sau diminuarea substanţei
acestuia, precum copacii unei păduri, piatra dintr-o carieră şi altele asemenea.
Productele sunt „foloase trase dintr-un bun cu consumarea substanţei
sale”28. În acest sens, marmura, piatra din carieră, nisipul ori pietrişul extras din
albia râurilor, argila, caolinul, piatra de var, etc., sunt „producte”.
Spre deosebire de fructe, productele sunt foloase ce rezultă dintr-un bun prin
consumarea substanţei acestuia (exemplu, piatra dintr-o carieră, lemnul dintr-o
pădure).
G. CLASIFICAREA DUPĂ CUM POT ORI NU POT FI DIVIZATE FĂRĂ A-ŞI
SCHIMBA DESTINAŢIA ECONOMICĂ.
În funcţie de acest criteriu, bunurile pot fi potrivit art.545 din Codul civil:
divizibile şi indivizibile.
Bunurile divizibile sunt acelea care, din punct de vedere material, pot fi
împărţite fără ca prin aceasta să-şi schimbe destinaţia economică, spre exemplu,
suprafeţele de teren, o bucată de stofă, alimentele, un lingou de aur, etc.
Bunurile indivizibile sunt acelea care nu pot fi împărţite în natură fără a li
se schimba destinaţia.
Bunurile indivizibile sunt acelea care prin divizare îşi pierd destinaţia lor
economică, de exemplu: un televizor, o haină, un vas, un mijloc de transport, etc.
Potrivit art.545 alin.3 din Codul civil, prin act juridic, un bun divizibil prin
natura lui poate fi considerat indivizibil – adică, părţile convin aceasta prin
contract.
H. CLASIFICAREA BUNURILOR DUPĂ MODUL ÎN CARE POT FI PERCEPUTE.
În funcţie de acest criteriu, bunurile pot fi: bunuri corporale şi bunuri incorporale.
Bunurile corporale sunt acelea care au o existenţă materială, care se
prezintă sub o formă concretă, fiind percepute prin simţurile noastre, cum ar fi:
pământul, imobilele, metalele, îmbrăcămintea, alimentele, obiectele de uz casnic,
animalele, materiile prime etc. Latinii exprimau această idee prin: „quae tangi
possunt” (care pot fi atinse).
Bunurile incorporale sunt acelea care, dimpotrivă, au o existenţă abstractă,
putând fi percepute doar cu „ochii minţii”29. Aceste lucruri nu intră sub simţurile noastre
28
I. Urs - Drept civil, vol. I, Ed.Oscar Print 1998, p. 76.
29
Gh. Beleiu, M.Nicolae, M.Truşcă - Drept civil român, Ed. Universul juridic, Bucureşti, 2001, p. 94. Gh. Beleiu, Drept
civil român, ediţia a IX revizuită şi adăugită, Ed. Universul Juridic, Bucureşti, 2004.
34
fiindcă nu au consistenţă materială: „quae tangi non possunt”30 (care nu pot fi atinse). Cu
toate că nu au existenţă materială, ele reprezintă o valoare economică şi, sub acest titlu,
fac parte din „patrimoniul persoanei”. Se includ în această categorie: toate creanţele şi
toate drepturile (reale, personale şi intelectuale).
Trebuie precizat faptul că lucrurile, bunurile corporale nu participă la viaţa
juridică decât prin intermediul drepturilor care se exercită asupra lor, căci lucrul
absoarbe şi drepturile. Pentru aceasta, nu se spune „vând dreptul de proprietate
asupra unei case”, ci simplu: „vând casa”, cu toate că, în realitate, se înstrăinează
toate prerogativele juridice odată cu lucrul 31.
I. CLASIFICAREA BUNURILOR ÎN FUNCŢIE DE CORELAŢIA DINTRE ELE.
În funcţie de acest criteriu, bunurile pot fi: principale şi accesorii.
Bunurile principale sunt acelea care pot fi folosite independent, fără a servi la
întrebuinţarea altui bun, precum: casa, automobilul, televizorul, vioara, barca, etc.
Bunurile accesorii sunt acelea care nu pot să servească, nu pot fi utile decât
prin intermediul altui lucru, de care sunt intim legate, destinaţia lor fiind să
servească la întrebuinţarea unui bun principal, cum ar fi: acumulatorul unui
autovehicul; antena unui televizor; arcuşul pentru o vioară; cheile unui lacăt, etc.
J. CLASIFICAREA BUNURILOR DUPĂ CUM POT SAU NU POT FI URMĂRITE
DE CREDITORI
În funcţie de acest criteriu de clasificare, bunurile se împart în: bunuri
sesizabile şi bunuri insesizabile.
Este bun sesizabil acela care poate forma obiectul executării silite a
debitorului. În acest sens, art.406 Cod de procedură civilă precizează care sunt
bunurile ce nu pot fi urmărite silit de către creditori, iar în consecinţă, toate cele ce
nu sunt menţionate de art.406 se consideră ca fiind bunuri sesizabile şi, prin
urmare, sunt supuse procedurii executării silite.
Este bun insesizabil orice bun ce nu poate fi urmărit silit pentru plata unei datorii, cum ar fi:
bunurile de uz personal sau casnic strict necesare debitorului şi familiei sale, precum şi obiectele de
cult religios, dacă nu sunt mai multe de acelaşi fel, alimentele necesare debitorului şi familiei sale pe
timp de două luni iar, dacă debitorul se ocupă exclusiv cu agricultura, alimentele necesare până la
noua recoltă, animalele destinate obţinerii mijloacelor de existenţă şi furajele necesare pentru aceste
animale până la noua recoltă, combustibilul necesar debitorului şi familiei sale socotit pentru 3 luni de
iarnă şi alte bunuri declarate neurmăribile prin alte dispoziţii legale - art.406 Cod procedură civilă.
În art.407 Cod procedură civilă se găsesc prevederi care precizează şi alte bunuri
exceptate cum ar fi cele care servesc la exercitarea ocupaţiei debitorului sau, dispoziţiile
art.409 ce privesc urmărirea salariilor şi alte venituri periodice realizate din muncă,
pensiile acordate în cadrul asigurărilor sociale.
2.2. Patrimoniul persoanei

Potrivit art.31 din Codul civil
este definit patrimoniul „ E:\Sintact
2.0\cache\Legislatie\temp\00141529.HTML - #Orice persoană fizică sau
30
31
I. Urs - Drept civil, vol. I, Ed.Oscar Print 1998, p. 77. Iosif Urs – Drept civil, Teoria Generală,
Ed.Oscar Print, Bucureşti, 2000.
35
persoană juridică este titulară a unui patrimoniu care include toate drepturile şi
datoriile ce pot fi evaluate în bani şi aparţin acesteia.”
Patrimoniul reprezintă totalitatea drepturilor şi obligaţiilor unei persoane
care pot fi evaluate în bani.
Aşadar, patrimoniul cuprinde „toate drepturile unei persoane”, adică ale unui
subiect de drept, precum şi „toate obligaţiile” sau îndatoririle pe care această
persoană le are faţă de alta.
Caracteristicile patrimoniului
a) Patrimoniul reprezintă o „universalitate” pentru că întruneşte cele
două elemente ale noţiunii juridice de universalitate, şi anume:
- patrimoniul este o masă de
bunuri legate între ele şi supuse, în principiu, aceluiaşi regim juridic;
- bunurile ce alcătuiesc
patrimoniul sunt distincte de universalitate, astfel încât schimbările care pot
interveni nu alterează câtuşi de puţin identitatea universalităţii, căci aceste bunuri nu
sunt cuprinse în universalitate decât sub aspectul valorii lor băneşti.
Aşadar, patrimoniul, ca universalitate, este distinct de conţinutul său; el
nu se confundă cu bunurile care intră în componenţa sa; el este o unitate
abstractă, susceptibilă de modificări în elementele sale, deoarece ele nu figurează
în patrimoniu sub aspectul lor material, ci prin valoarea lor (suma bănească pe care
o reprezintă).
b) Patrimoniul nu poate exista în afara persoanelor sau, altfel spus,
numai persoanele pot avea patrimoniu. Patrimoniul constituie, în adevăr, una dintre
manifestările personalităţii. El este, am putea spune, „proprietatea personalităţii
juridice a omului asupra lumii lucrurilor”.
În acest sens, se poate afirma că „după cum nu poate exista drept subiectiv
fără o persoană care să-l exercite, tot astfel nici patrimoniul nu poate exista fără
persoană”
c) Orice persoană are un patrimoniu. Urmare a faptului că patrimoniul
reprezintă o masă de bunuri, precum şi că aptitudinea de a avea drepturi şi obligaţii este
specifică personalităţii umane, în mod logic se poate deduce că orice persoană are un
patrimoniu.
d) O persoană nu poate avea decât un singur patrimoniu. Această
caracteristică mai este cunoscută şi sub numele de „unicitatea patrimoniului”.
Potrivit art.353 din Codul civil, bunurile comune nu pot fi urmărite de creditorii
personali ai unuia dintre soţi.
E:\Sintact 2.0\cache\Legislatie\temp\00141529.HTML - #Cu toate
acestea, după urmărirea bunurilor proprii ale soţului debitor, creditorul său personal
poate cere partajul bunurilor comune, însă numai în măsura necesară pentru
acoperirea creanţei sale.
E:\Sintact 2.0\cache\Legislatie\temp\00141529.HTML - #Bunurile
astfel împărţite devin bunuri proprii.
Art.360 din Codul civil reglementează regimul separaţiei de bunuri, astfel,
fiecare dintre soţi este proprietar exclusiv în privinţa bunurilor dobândite înainte de
36
încheierea căsătoriei, precum şi a celor pe care le dobândeşte în nume propriu după
această dată.
Independenţa patrimonială
Codul civil în art.500 reglementează independenţa patrimonială, E:\Sintact
2.0\cache\Legislatie\temp\00141529.HTML - #părintele nu are niciun drept
asupra bunurilor copilului şi nici copilul asupra bunurilor părintelui, în afară de
dreptul la moştenire şi la întreţinere.
Diviziuni ale patrimoniului
E:\Sintact 2.0\cache\Legislatie\temp\00141529.HTML - #Patrimoniul
poate face obiectul unei diviziuni sau unei afectaţiuni numai în cazurile şi condiţiile
prevăzute de lege.
Se introduce noţiunea de „mase patrimoniale” astfel că, patrimoniul
persoanei poate cuprinde mai multe mase patrimoniale ce sunt determinate prin
lege.
Elementele patrimoniului
Aşa, cum s-a mai arătat, în compunerea patrimoniului deosebim două părţi: „activul”,
în care intră valoarea pecuniară a tuturor drepturilor şi bunurile aparţinând unei
persoane şi „pasivul”, în care intră expresia bănească a tuturor îndatoririlor şi
obligaţiilor, de orice natură, stabilite în sarcina unui acelaşi subiect de drept. Cu alte
cuvinte, patrimoniul are ca elemente componente „drepturi şi obligaţii” privite sub
aspectul lor bănesc (valoric).
Caracterul patrimonial este, prin urmare, recunoscut numai drepturilor şi
obligaţiilor care au valoare economică, celelalte care nu îndeplinesc această
condiţie nu pot intra în componenţa patrimoniului.
În conţinutul patrimoniului intră două categorii de elemente: „drepturi reale”
şi „drepturi de creanţă”. Dacă acestea sunt privite din punctul de vedere al
persoanei căreia profită, ele reprezintă „activul patrimoniului”, iar dacă sunt privite
din punctul de vedere al persoanei asupra căreia ele apasă, adică le suportă, atunci
avem de-a face cu „pasivul acelui patrimoniu”.
Actele pe care le exercităm cu privire la patrimoniu sunt actele de conservare, de
administrare şi de dispoziţie.
Aşa cum o indică denumirea lor, actele de conservare au drept scop apărarea
bunurilor din componenţa patrimoniului de pericole iminente, cu o cheltuială de
minimă importanţă. Spre exemplu, act de conservare reprezintă repararea
acoperişului unui imobil avariat de o furtună, cu o cheltuială neglijabilă, faţă de
valoarea bunului respectiv sau constituirea unei ipoteci şi înscrierea acesteia la
grefa judecătoriei unde este situat imobilul.
Pentru a se socoti act de conservare, trebuie întrunite două condiţii:
a) să existe un „pericol iminent”, care să ameninţe pierderea unui lucru
sau a unui drept ce face parte din patrimoniu;
b) actul săvârşit să necesite o cheltuială neglijabilă, în raport cu bunul
salvat.
37
E:\Sintact 2.0\cache\Legislatie\temp\00141529.HTML - #Pentru cei
care nu au capacitate de exerciţiu, actele juridice se încheie, în numele acestora, de
reprezentanţii lor legali, în condiţiile prevăzute de lege.
acestea, persoana lipsită de capacitatea de exerciţiu poate încheia singură actele
anume prevăzute de lege, actele de conservare, precum şi actele de dispoziţie de
mică valoare, cu caracter curent şi care se execută la momentul încheierii lor, de
exemplu repararea unui geam spart de o furtună, repararea urgentă a unui bun
proprietate – cum ar fi un telefon, un ceas, cumpărarea de rechizite, bilete la
mijloace de transport, bilete la spectacole, alimente.
E:\Sintact 2.0\cache\Legislatie\temp\00141529.HTML - #Actele pe
care minorul le poate încheia singur pot fi făcute şi de reprezentantul său legal,
afară de cazul în care legea ar dispune altfel sau natura actului nu i-ar permite acest
lucru.
Actele de administrare sunt actele săvârşite în scopul de a asigura
conservarea şi punerea în valoare a patrimoniului sau a unora din elementele
acestuia, în condiţiile statornicite de lege.
Spre deosebire de actele de conservare, actele de administrare intră în cadrul
normal al acţiunii de administrare pe care o desfăşoară o persoană cu privire la
patrimoniul său şi cu privire la patrimoniul altei persoane. Astfel, a închiria un
imobil, încasarea de chirii, a încasa dobânzile unei sume de bani împrumutate, a
vinde recolta unei ferme, înseamnă a îndeplini acte de administraţie.
Conform art.501 din Codul civil, părinţii au dreptul şi îndatorirea de a
administra bunurile copilului lor minor, precum şi de a-l reprezenta în actele
juridice civile ori de a-i încuviinţa aceste acte, după caz.
Actele de dispoziţie sunt actele prin care se produce o modificare în
componenţa patrimoniului, prin transmiterea unui bun sau un drept în favoarea altei
persoane.
Actele de dispoziţie pot fi consimţite fie în schimbul unei contraprestaţii,
adică în urma unui echivalent care va intra în patrimoniul din care a ieşit bunul
înstrăinat, caz în care avem de-a face cu „acte de dispoziţie cu caracter oneros”, de
pildă, actul de vânzare-cumpărare, fie prin „acte de dispoziţie cu titlu gratuit”, cum
ar fi actul de donaţie, în care nu se dă un contra echivalent.
Funcţiile patrimoniului
Importanţa patrimoniului rezultă din funcţiile pe care el le îndeplineşte. Funcţiile
patrimoniului sunt: funcţia de gaj general al creditorilor chirografari; funcţia de a
explica şi justifica subrogaţia reală cu titlu universal şi funcţia prin care patrimoniul
permite transmisiunea universală şi transmisiunea cu titlu universal.
A. Patrimoniul şi dreptul de gaj general al creditorilor chirografari
Sunt creditori chirografari aceia care au creanţa constatată printr-un înscris (din
greceşte: un înscris la mână, „chirographum”). Deci, toţi aceşti creditori, care nu au
creanţa lor garantată de o garanţie reală (ipotecă, gaj sau privilegiu), vor avea un
drept egal asupra elementelor patrimoniului debitorului. În consecinţă, atunci când
valoarea bunurilor este mai mică decât datoriile, ei vor suferi efectele aşa-numitei
38
„legi a concursului”, conform căreia suma rezultată din vânzarea bunurilor se va
împărţi proporţional cu valoarea creanţei fiecărui creditor.
B. Patrimoniul şi subrogaţia reală cu titlu universal
Cuvântul „subrogaţie” înseamnă înlocuire, substituire. Subrogaţia este „personală”, când o
persoană, alta decât debitorul, plăteşte datoria acestuia creditorului, acesta se subrogă în
drepturile creditorului (devine creditorul debitorului respectiv) şi va avea dreptul să
urmărească pe debitorul în locul căruia a plătit.32
Subrogaţia poate fi şi „reală”, atunci când un lucru este înlocuit cu un alt lucru. Astfel,
dacă un bun este înstrăinat, locul lui în patrimoniu va fi luat de preţul obţinut sau de
bunul cumpărat cu acest preţ. Deoarece înlocuirea se produce în cuprinsul
patrimoniului, privit ca universalitate, poartă denumirea de „subrogaţie cu titlu
universal”, spre deosebire de subrogaţia care se referă la un bun privit izolat, şi care se
numeşte „subrogaţie cu titlu particular”.
Potrivit art.1484 din Codul civil, dacă bunul a pierit, s-a pierdut sau a fost
scos din circuitul civil, fără culpa debitorului, acesta este dator să cedeze
creditorului drepturile sau acţiunile în despăgubire pe care le are cu privire la bunul
respectiv.
C. Patrimoniul şi transmisiunea universală şi transmisiunea cu titlu

universal
Pornind de la ideea că orice persoană are patrimoniu, trebuie lămurit ce se întâmplă
cu patrimoniul persoanelor când:
- încetează din viaţă, în cazul persoanelor fizice;
- se desfiinţează, în cazul persoanelor juridice.
Şi în cazul persoanei fizice şi al celei juridice, patrimoniul acestora se transmite
succesorilor legali.
Transmisiunea este universală atunci când întreg patrimoniul se transmite unui singur
succesor, acesta urmând a primi atât activul, cât şi pasivul.
Transmisiunea este cu titlu universal atunci când patrimoniul se transmite,
fracţionat la mai mulţi moştenitori, sub formă de fracţii (1/2; 1/3; 1/4; etc.) sau sub
formă de procent (50%; 25%; 20%; etc.), atât din activul, cât şi din pasivul
patrimonial.
Conform prevederilor art.1114 alin.1 din Codul civil, Acceptarea
consolidează transmisiunea moştenirii realizată de plin drept la data decesului.
32
art.1593 din Codul civil
Oricine plăteşte în locul debitorului poate fi subrogat în drepturile creditorului, fără a putea însă
dobândi mai multe drepturi decât acesta.
E:\Sintact 2.0\cache\Legislatie\temp\00141529.HTML - #Subrogaţia poate fi
convenţională sau legală.
E:\Sintact 2.0\cache\Legislatie\temp\00141529.HTML - #Subrogaţia
convenţională poate fi consimţită de debitor sau de creditor. Ea trebuie să fie expresă şi, pentru a fi
opusă terţilor, trebuie constatată prin înscris.
39
E:\Sintact 2.0\cache\Legislatie\temp\00141529.HTML - #Moştenitorii
legali şi legatarii universali sau cu titlu universal răspund pentru datoriile şi
sarcinile moştenirii numai cu bunurile din patrimoniul succesoral, proporţional cu
cota fiecăruia.
2.3. Raporturile juridice civile

Noţiune, caracteristici, elemente
Raportul juridic este o relaţie socială reglementată de o normă juridică.
Din multitudinea de relaţii sociale nu toate sunt raporturi juridice, ci numai
acelea care sunt reglementate de normele de drept. Aşa, de exemplu, relaţiile de
prietenie dintre oameni, nu sunt raporturi juridice, pentru că nu sunt reglementate
de către normele de drept, acestea sunt lăsate în sfera morală. În funcţie de obiectul
reglementării juridice, raporturile juridice pot fi:
a) raporturi de drept administrativ;
b) raporturi de drept financiar;
c) raporturi de drept civil;
d) raporturi de drept comercial;
e) raporturi de dreptul muncii etc.
Există atâtea categorii de raporturi juridice, câte categorii de norme juridice
distingem.
În ceea ce priveşte raportul juridic civil, el poate fi definit ca: o relaţie specială,
patrimonială sau personală nepatrimonială, reglementată de o normă de drept civil33. Sunt
raporturi juridice civile, de exemplu: raportul ce rezultă din încheierea unui contract de
vânzare-cumpărare, dintr-un contract de locaţiune, contract de donaţie , schimb, arendă,
etc34.
Caracterele raportului juridic civil
Ca orice raport juridic, raportul juridic civil se caracterizează prin aceea că
este o relaţie socială, că are un caracter voliţional şi, în plus, părţile se află pe
poziţie de egalitate juridică.
Caracterul social al raportului juridic civil
Raportul de drept civil este un „raport social” pentru că se stabileşte între
membrii societăţii, priviţi fie în calitate de subiect individual, persoană fizică, fie în
calitate de subiect colectiv adică persoană juridică.
Caracterul social al normei de drept civil nu se schimbă nici în cazul normelor
privitoare la anumite lucruri (bunuri), deoarece prevederile lor se adresează conduitei
persoanelor în legătură cu acele lucruri, stabilindu-le „regimul juridic”
Caracterul voliţional al raportului juridic civil
Caracterul voliţional al raportului juridic civil rezultă, în primul rând, din
„voinţa legiuitorului”, voinţă transpusă în dispoziţia normei juridice şi prin care se
reglementează conduita participanţilor la raporturile juridice respective.
331
N. Popa – Teoria generală a dreptului, Bucureşti 2002, p. 290-294
2
Gh. Boroi - Drept civil. Partea generală. Ed.All Beck, 2002, p. 39.
34
40
În al doilea rând, caracterul voliţional al raportului juridic şi, în special al
celor civile, rezultă din „actele juridice civile” ale părţilor, adică din manifestarea
voinţei acestora atunci când intră într-un raport juridic, de exemplu, vânzătorul şi
cumpărătorul îşi manifestă voinţa cu privire la lucrul vândut şi la preţul plătit.
Rezultă, deci, că raportul juridic civil are „un caracter dublu voliţional” (exprimă
voinţa legiuitorului care a adoptat norma de drept şi a părţilor).
Caracterul de egalitate juridică a părţilor reprezintă o caracteristică
specifică raporturilor juridice civile şi se exprimă prin nesubordonarea unei părţi
faţă de cealaltă parte.
Izvoarele raportului juridic civil
Orice fapt, eveniment sau orice act material care produce un efect juridic,
adică dă naştere, transmite sau stinge un drept poartă numele generic de fapt
juridic.
Printre faptele juridice, unele sunt săvârşite de o persoană cu scopul de a
produce efecte juridice, acestea se numesc acte juridice. Alte fapte juridice produc
efecte independent de voinţa persoanei, acestea se numesc fapte juridice propiu-
zise.35
Faptele juridice de care legea condiţionează producerea efectelor juridice se
împart în:
a) evenimente, acele împrejurări, situaţii care se produc independent de voinţa
oamenilor şi de care norma juridică condiţionează producerea unor efecte juridice,
precum: naşterea sau moartea, de care este legată apariţia sau dispariţia unor subiecte de
drept civil; cutremurul, trăsnetul, inundaţiile, etc., pot constitui forţă majoră care poate
duce la efecte juridice civile, cum ar fi exonerarea de răspundere în executarea
obligaţiilor civile contractuale; scurgerea timpului care poate avea ca efect pierderea
dreptului la acţiune prin „prescripţie extinctivă”, etc.36.
b) acţiunile omeneşti, acele fapte comisive sau omisive, săvârşite cu sau
fără intenţie de a produce efecte juridice.
Acţiunile omeneşti, la rândul lor, se subîmpart în:
1. Acte juridice care sunt săvârşite cu intenţia de a produce efecte
juridice, cum ar fi un contract de împrumut în care împrumutătorul şi împrumutatul
îşi manifestă voinţa în vederea producerii unor efecte juridice. Astfel de acţiuni,
făcute cu scopul de a produce efecte juridice, se numesc „acte juridice civile”.
2. Fapte juridice care sunt săvârşite fără intenţia de a produce efecte
juridice, dar care, totuşi, în virtutea legii, pot avea ca efect: crearea, modificarea ori
stingerea unor raporturi juridice, de exemplu: distrugerea bunului unei persoane, obligă
pe autorul faptei la repararea prejudiciului cauzat, indiferent dacă a acţionat cu intenţie
sau fără intenţie (din neglijenţă ori imprudenţă).
35
C.Hamangiu, I.Rosetti-Bălănescu, Al.Băicoianu – Tratat de Drept civil român, Ed. All BECK.
2002. p.76.
36
Gh. Beleiu, Drept civil român, Ed. Şansa, 1992, p. 52.
Gh. Beleiu, Drept civil român, ediţia a IX revizuită şi adăugită, Ed. Universul Juridic, Bucureşti,
2004.
41
Asemenea acţiuni omeneşti, voluntare sau involuntare, se numesc „fapte
juridice” şi produc efecte juridice37.
Faptele juridice pot fi licite sau ilicite.
a) faptele juridice licite sunt săvârşite fără a se încălca dispoziţiile legale, de
exemplu: gestiunea de afaceri, plata nedatorată, îmbogăţirea fără justă cauză. (art.1330-
1348);
b) faptele juridice ilicite sunt acele acţiuni omeneşti ce se săvârşesc prin
încălcarea legii şi sunt cauzatoare de prejudicii şi, ca urmare, dau naştere la
raporturi juridice de despăgubire.
Săvârşirea unor astfel de fapte cauzatoare de prejudicii antrenează ceea ce
numim „răspundere civilă delictuală”. Se numeşte răspundere civilă delictuală
deoarece este generată de „delicte”, adică fapte săvârşite fără intenţia de a păgubi,
cum ar fi: avarierea unui autoturism prin neatenţia la observarea unor indicatoare
de circulaţie, exces de viteză, etc.
Conform prevederilor art.1357 din Codul civil, Cel care cauzează altuia un
prejudiciu printr-o faptă ilicită, săvârşită cu vinovăţie, este obligat să îl repare.
E:\Sintact 2.0\cache\Legislatie\temp\00141529.HTML - #Autorul
prejudiciului răspunde pentru cea mai uşoară culpă.
Structura raportului juridic civil
Elementele raportului juridic sunt:
a) subiectele sau părţile între care se statorniceşte raportul juridic civil, adică
persoanele fizice şi persoanele juridice;
b) conţinutul care este constituit din drepturile şi obligaţiile părţilor care
participă la raportul juridic civil;
c) obiectul, adică acţiunile şi inacţiunile pe care le vizează drepturile şi
obligaţiile părţilor.
Subiectele raportului juridic civil
Prin subiect al raportului juridic se înţelege calitatea de a fi titular de drepturi
şi obligaţii. Subiectele raportului juridic sunt oamenii care participă la raportul
juridic, fie în mod individual ca persoane fizice, fie în cadrul unor organisme, ca
persoane juridice.
Subiectele raportului juridic civil sunt persoanele care au calitatea de titulare
de drepturi şi obligaţii civile.
Într-un raport juridic civil, subiectele se află pe două poziţii distincte, astfel:
a) subiectul activ, acela care dobândeşte drepturi şi
b) subiectul pasiv, acela care se obligă.
Când raportul juridic este de natură contractuală, subiectul activ se numeşte
„creditor”, iar subiectul pasiv este numit „debitor”. În funcţie de felul contractelor,
subiectele raporturilor juridice se particularizează prin denumiri specifice, precum:
vânzător-cumpărător, la vânzare-cumpărare; locator-locatar, la locaţiune; mandant-
mandatar, la mandat; deponent-depozitar, la depozit; donator-donatar, la donaţie.
Pluralitatea de subiecte
37
Iosif Urs - Drept civil, vol. I, Ed.Oscar Print 1998, p. 52.
42
De regulă, raportul juridic se stabileşte între două persoane şi este denumit
„raport juridic simplu”. Sunt, însă, numeroase situaţiile în care raportul juridic se
naşte între mai multe persoane, fie ca subiecte active (creditori), fie ca subiecte
pasive (debitori), fie sub ambele aspecte (mai mulţi creditori şi mai mulţi debitori).
Capacitatea civilă a subiectelor raportului juridic civil
E:\Sintact 2.0\cache\Legislatie\temp\00141529.HTML - #Potrivit
art.26 din Codul civil, drepturile şi libertăţile civile ale persoanelor fizice, precum
şi drepturile şi libertăţile civile ale persoanelor juridice sunt ocrotite şi garantate de
lege.
Potrivit art.28 din Codul civil, capacitatea civilă este recunoscută tuturor
persoanelor.
Capacitatea de subiect de drept civil presupune „existenţa capacităţii civile”,
alcătuită din două elemente fundamentale: capacitatea de folosinţă şi capacitatea de
exerciţiu.
Capacitatea de folosinţă, reprezintă aptitudinea generală şi abstractă a
persoanei de a fi subiect de drept în raporturile juridice civile, având posibilitatea de
a dobândi drepturi şi de a-şi asuma obligaţii concrete, adică aptitudinea de a avea
drepturi şi obligaţii, fără a face ceva pentru aceasta, numai în baza faptului că
persoana fizică există sau juridică este înfiinţată sau înregistrată potrivit legii.
Capacitatea de exerciţiu este acea latură a capacităţii civile care constă în aptitudinea
persoanei de a exercita drepturi civile şi de a-şi asuma obligaţii civile prin încheierea de
acte juridice civile.38
Conţinutul raportului juridic civil
Conţinutul raportului juridic civil poate fi definit ca fiind totalitatea
drepturilor civile şi a obligaţiilor corelative pe care le au părţile în acel raport
juridic.
Drepturile şi obligaţiile civile ce aparţin subiectelor raportului juridic se află
într-o relaţie de interdependenţă, întrucât drepturilor subiectului activ le corespund
obligaţiile corelative ale subiectului pasiv şi invers, obligaţiilor subiectului pasiv le
corespund drepturile subiectului activ. De asemenea, conţinutului dreptului
subiectiv îi corespunde un conţinut al obligaţiei, după cum conţinutului obligaţiei îi
corespunde un conţinut al dreptului subiectiv.
Conţinutul unui raport juridic este alcătuit din:
a) drepturile subiectului activ;
b) obligaţiile corelative ale subiectului pasiv.
Drepturile subiective formează latura activă a raportului juridic, iar obligaţiile
alcătuiesc latura pasivă. Oricărui drept subiectiv îi corespunde o anumită obligaţie.
Dreptul subiectiv civil şi obligaţia civilă constituie aşadar, elementele
conţinutului raportului juridic civil.
2.4. Obligaţiile
Noţiunea de obligaţie
Termenul de „obligaţie” are mai multe înţelesuri. Astfel, în vorbirea curentă
acest termen desemnează orice îndatorire de care este ţinută o persoană, cum ar fi,
38
I. Urs, C. Todică – Drept civil, Ed.Universitară, Bucureşti, 2007.
43
de exemplu: obligaţii morale, obligaţii fiscale, obligaţiile profesionale, obligaţiile
religioase, etc.
Din punct de vedere juridic, termenul de „obligaţie” desemnează îndatoririle
persoanelor (fizice sau juridice) care sunt reglementate de o normă de drept şi care,
„în caz de nevoie, pot fi aduse la îndeplinire prin intervenţia forţei publice”.
Codul civil defineşte obligaţia în art.1164, aceasta fiind, E:\Sintact
2.0\cache\Legislatie\temp\00141529.HTML - #obligaţia este o legătură de
drept în virtutea căreia debitorul este ţinut să procure o prestaţie creditorului, iar
acesta are dreptul să obţină prestaţia datorată.
Îndatorirea subiectului pasiv se realizează printr-o „prestaţie pozitivă” ce constă
în „a da ceva” sau „a face ceva” sau printr-o „abţinere de a face ceva”.
A da (aut dare), constă în obligaţia debitorului de a constitui sau a transmite
dreptul de proprietate sau orice alt drept real asupra unui lucru. Exemplu obligaţia
vânzătorului de a transmite dreptul de proprietate asupra lucrului vândut
cumpărătorului.
Potrivit art.557 alin.4, în cazul bunurilor imobile dreptul de proprietate se
dobândeşte prin înscriere în cartea funciară. 39
În cazul bunurilor mobile certe obligaţia de a da se suprapune cu obligaţia de
a face, dacă părţile nu convin altfel.
A face constă în îndatorirea debitorului de a efectua o prestaţie pozitivă
creditorului şi care constă în a preda un lucru, de a remite o sumă de bani, a presta
un serviciu sau a executa o lucrare.
Obligaţia de a face nu se confundă cu obligaţia de a da, deşi în cazul unor
contracte ele se apropie până la identitate. Astfel, în cazul contractului de vânzare-
cumpărare, obligaţia de a da, deci de a transmite proprietatea, poate fi executată
simultan cu obligaţia de remitere materială a bunului care este o obligaţie de a face.
Sunt obligaţii de a face: obligaţia vânzătorului de a preda lucrul vândut
cumpărătorului, obligaţia cumpărătorului de a achita preţul, obligaţia de a repara un
autoturism, obligaţia a anteprenorului de a construi casa la care s-a obligat,
obligaţia de întreţinere a unei persoane.
Obligaţia de a nu face este o obligaţie negativă şi constă în îndatorirea
debitorului de a nu face ceva din ceea ce ar fi fost îndreptăţit prin lege să-l
înfăptuiască, dacă nu s-ar fi obligat la această inacţiune. De exemplu: obligaţia
împrumutatului de a nu înstrăina un anumit lucru până când nu va achita
împrumutul; obligaţia depozitarului de a nu folosi lucrul ce a fost depozitat,
obligaţia pe care şi-o asumă autorul unei opere literare faţă de editură de a nu mai
difuza acea operă şi prin intermediul altor edituri.
39
art.888 din Codul civil.
E:\Sintact 2.0\cache\Legislatie\temp\00141529.HTML - #Înscrierea în cartea
funciară se efectuează în baza înscrisului autentic notarial, a hotărârii judecătoreşti rămase definitivă,
a certificatului de moştenitor sau în baza unui alt act emis de autorităţile administrative, în cazurile în
care legea prevede aceasta.
44
În acest caz, debitorul, prin voinţa sa liberă şi-a asumat obligaţia concretă de
a nu urma o conduită pe care ar fi putut-o urma în cazul când nu s-ar fi angajat în
raportul obligaţional.
2.5. Dreptul subiectiv civil

Noţiunea de drept subiectiv civil
Dreptul subiectiv civil reprezintă posibilitatea recunoscută de legea civilă
subiectului activ de a avea o anumită conduită, sau de a pretinde o conduită
corespunzătoare subiectului pasiv (să dea, să facă ori să nu facă ceva) şi să poată să
ceară concursul forţei coercitive a statului, în caz de nevoie40.
Caracteristicile drepturilor subiective
a) dreptul subiectiv reprezintă o „prerogativă” (o posibilitate) a subiectului
activ de avea o anumită conduită, de exemplu, titularul dreptului de proprietate are
dreptul de a poseda, de a folosi şi de a dispune de lucrurile pe care le are în
proprietate etc.;
b) prerogativa, trebuie să fie recunoscută subiectelor de către normele de
drept;
c) posibilitatea titularului dreptului de a avea o anumită conduită şi de a
impune o anume conduită altor persoane, este asigurată, la nevoie, prin apelarea
la forţa de constrângere a statului.
Clasificarea drepturilor subiective civile
Drepturile subiective civile se pot clasifica astfel:
A. În funcţie de sfera (numărul) persoanelor obligate faţă de titularul
dreptului, pot fi: drepturi absolute şi drepturi relative.
Drepturile absolute, sunt acele drepturi subiective civile, în baza cărora
titularul dreptului are posibilitatea să-şi exercite singur, toate celelalte persoane,
care sunt subiecte pasive, având o obligaţie generală negativă de a nu face nimic de
natură să aducă atingere dreptului titularului.
Caracterele specifice ale drepturilor absolute:
a) în momentul în care se naşte un drept absolut, se identifică numai subiectul
activ (titularul dreptului), toate celelalte persoane sunt subiecte pasive nedeterminate
(dreptul de proprietate, dreptul la viaţă, etc.);
b) obligaţia subiectelor pasive nedeterminate este, întotdeauna, o
absenţiune de a nu face ceva prin care să afecteze exercitarea dreptului subiectului
activ;
c) drepturile absolute sunt opozabile tuturor – „erga omnes” – adică au
individualizate subiectul activ (titularul dreptului) toate celelalte persoane neidentificate
au obligaţia de a respecta prerogativele recunoscute de lege titularilor dreptului;
d) au un caracter exclusiv şi perpetuu. Exclusiv, în virtutea cărora titularii
dreptului îşi pot exercita prerogativele (posesia, folosinţa şi dispoziţia) asupra unor
lucruri, în mod direct şi nemijlocit, fără intervenţia altei persoane. Perpetuu, adică
dreptul nu se stinge prin neuz, va exista atâta timp cât va exista bunul (uneori sunt
40
45
limitate în timp, cum este dreptul de uzufruct), şi poate fi transmis altor persoane prin
moştenire ori printr-un contract;
e) au ca obiect bunuri individual-determinate adică certe (res certa);
f) generează titularului prerogativele: dreptul de urmărire şi dreptul de
preferinţă.41
g) Sunt limitate ca număr, fiind expres prevăzute de lege;
h) Sunt apărate prin acţiuni reale.
Drepturile relative sunt acele drepturi care, în momentul naşterii lor,
presupun cunoaşterea atât a subiectului activ, cât şi a celui pasiv.
Caracterele specifice ale drepturilor relative:
a) în momentul naşterii lor, se identifică atât subiectul activ cât şi subiectul pasiv;
b) obligaţia subiectului pasiv constă întotdeauna într-o prestaţie de a da sau
de a face ori de a nu face ceva, ceea ce ar fi putut face dacă nu s-ar fi obligat la
această abţinere;
c) opozabilitatea acestor drepturi se manifestă numai faţă de subiectul pasiv,
determinat chiar din momentul naşterii dreptului respectiv;
d) sunt nelimitate ca număr;
e) nu dau naştere la prerogativa de urmărire şi de preferinţă;
f) sunt apărate prin acţiuni personale.
B. În funcţie de conţinutul lor, drepturile subiective civile se clasifică în:
drepturi patrimoniale şi drepturi personale nepatrimoniale.
Drepturile patrimoniale sunt acele drepturi subiective care au conţinut
economic şi, ca atare, pot fi evaluate în bani.
Drepturile patrimoniale intră, ca elemente, în patrimoniul persoanelor.
Drepturile patrimoniale se subîmpart în drepturi reale şi drepturi de creanţă.
Drepturile reale – „jus in re” – sunt acele drepturi subiective patrimoniale în
virtutea cărora titularii îşi pot exercita prerogativele (posesia, folosinţa şi
dispoziţia) asupra unor lucruri, în mod direct şi nemijlocit, fără intervenţia altei
persoane42.
Denumirea de drepturi "reale" vine din limba latină de la cuvântul re (lucru).
2.6. Obiectul raportului juridic civil

Prin obiect al raportului juridic civil se înţelege „acţiunea” sau „abstenţiunea” la care
este îndreptăţit subiectul activ şi la care este obligat subiectul pasiv, cu alte cuvinte - conduita
părţilor.
Prestaţia concretă poate fi transmiterea dreptului real – a da ceva – sau să fie
un fapt al debitorului – a face ceva (pozitiv), a nu face ceva (negativ). De
exemplu, obligaţia vânzătorului de a preda lucrul şi dreptul cumpărătorului de a
41
Dreptul de urmărire este prerogativa ce conferă titularului dreptului dreptul de a urmări bunul la
care se referă dreptul său în mâinile oricărei persoane s-ar afla în mod nelegal.
Dreptul de preferinţă este prerogativa ce conferă titularului dreptului dreptul de a avea prioritate faţă
de alţi titulari de drepturi dobândite ulterior sau titulari unor drepturi de creanţă fără garanţii
(creditorii chirografari).
42
46
pretinde predarea lucrului intră în conţinutul raportului juridic, iar acţiunea
efectivă de predare-primire a lucrului reprezintă obiectul acestui raport juridic (a
face)43.
Lucrurile asupra cărora se exercită conduita părţilor, formează obiectul
derivat al raporturilor juridice.
Rezumat
Raportul juridic este o relaţie socială specială patrimonială sau personal
nepatrimonială reglementată de o normă juridică. Elementele raportului juridic sunt:
subiectele, conţinutul şi obiectul.
Bunurile reprezintă acele valori materiale susceptibile să satisfacă o nevoie
materială sau spirituală a omului şi care pot fi apropiate sub forma unui drept
patrimonial. Acestea se clasifică în raport cu o serie de criterii, clasificare
prezentând importanţă teoretică, dar mai ales practică, deoarece determină regimul
juridic aplicabil diferitelor bunuri.
În strânsă legătură cu noţiunea de „bunuri” se află noţiunea de „patrimoniu”.
Patrimoniul reprezintă totalitatea drepturilor şi obligaţiilor unei persoane (cu
valoare economică) care pot fi evaluate în bani.
Bibliografie
a. obligatorie
1. N. Grădinaru (coord) – Drept, Editura Independenţa Economică, Piteşti, 2018,
p. 26 – 49;
2. Ghe.Bonciu, N Gradinaru – Drept civil. Drepturile reale principale. Ed.
Independenţa Economică. Piteşti 2017.
b. facultativă
1. N.Grădinaru – Drept civil. Partea generală. Ed.Independenţa Economică.
Piteşti 2017.
Întrebări de autoevaluare :
1. Definiţi raportul juridic şi prezentaţi trasăturile acestuia.
2. Prezentaţi elemetele de structura ale raportului juridic.
3. Prezentaţi principalele criterii de clasificare a bunurilor.
4. Definiţi patrimoniul şi prezentaţi elementele de strucură ale acestuia.
5. Enumeraţi şi explicaţi funcţiile patrimoniului.
Aplicaţii
Caracterizaţi în funcţie de toate criteriile cunoscute următorul bun: o casă;
alimente; antena unui televizor; un teren; sume de banii; acţiunile unei societăţi;
recoltele neculese.
Exemplu: o casă
Este un bun imobil prin natura lui, aflat în circuitul civil, individual determinat,
nefungibil, neconsumptibil, frugifer (poate produce chirie), în principiu indivizibil,
corporal, principal.
Speţă
43
47
Maria, elevă la Liceul X, în penultimul an, a primit de ziua ei un telefon. Întrucât
are nevoie de bani, aceasta doreşte să-l vândă. Mitică este cumpărătorul, el
oferindu-i suma de 200 lei motivând ca telefonul este Second Hand.
Precizaţi:
a) este valabil contractul de vânzare-cumparăre întrucât priveşte un bun aflat în
patrimoniul Mariei;
b) nu este valabil contractul şi prin urmare Maria trebuie să-i restituie banii, iar
Mitică telefonul;
c) tatăl Mariei este îndreptăţit să-i solicite lui Mitică returnarea bunului, dându-i în
schimb bani.
Teste grilă
1. După regimul circulaţiei juridice, bunurile se împart în:
a) bunuri care se află în circuitul civil;
b) bunuri scoase din circuitul civil;
c) bunuri frugifere.
2. Bunurile sunt mobile prin:
a) natura lor;
b) determinarea legii (obiectul la care se referă);
c) anticipaţie;
d) destinaţie.
3. Bunurile fungibile sunt acelea care:
a) se pot înlocui unele cu altele în executarea unei obligaţii;
b) nu se pot înlocui cu altele în executarea unei obligaţii;
c) sunt scoase din circuitul civil.
4. Bunurile nefrugifere sunt:
a) bunurile care produc periodic, fără consumarea substanţei , fructe;
b) cele care nu produc fructe;
c) cele care produc fructe consumându-şi substanţa.
5. Conform prevederilor art. 548 Cod Civil, fructele sunt:
a) naturale;
b) civile;
c) industriale;
d) producte.
6. Productele sunt:
a) produse obţinute dintr-un bun care îşi consumă substanţa;
b) produse obţinute dintr-un bun, fără ca acesta să-şi consume substanţa;
c) copacii din pădure, piatra din carieră.
7. Bunurile corporale sunt acelea care:
a) au o existenţă abstractă, ideală, ce nu pot fi percepute cu simţurile umane;
b) au o existenţă materială, putând fi percepute cu simţurile umane;
c) nu pot fi înstrăinate.
8. Bunurile divizibile sunt bunurile care:
a) nu pot fi împărţite fără ca ele să-şi schimbe destinaţia;
b) pot fi împărţite fără ca acestea să-şi schimbe destinaţia;
c) nu pot fi înlocuite unele cu altele în executarea unei obligaţii.
48
9. Prin raport juridic civil se înţelege:
a) manifestarea de voinţă făcută cu intenţia de a produce efecte juridice;
b) relaţia socială patrimonială sau personală nepatrimonială reglementată de
norma de drept civil;
c) normă de drept civil aplicabilă într-un caz determinat.
10. Raportul juridic civil este o relaţie socială, reglementată de:
a) o convenţie;
b) un contract;
c) o normă de drept.
11. După felul subiectelor lor, raporturile civile pot fi grupate în:
a) raporturi numai între persoane fizice;
b) raporturi numai între persoane juridice;
c) raporturi mixte.
12. Raportul juridic civil poate avea:
a) un caracter normativ;
b) raportul juridic civil are un caracter social;
c) raportul juridic civil se caracterizează prin poziţia de subordonare a unei
părţi faţă de alta;
d) raportul juridic civil, se caracterizează prin poziţia de egalitate a părţilor.
13.Atunci când întreg patrimoniul se transmite unui singur succesor,
transmisiunea este:
a) cu titlu universal
b) cu titlu particular
c) universală
14. Patrimoniul:
a) este totalitatea drepturilor şi obligaţiilor cu valoare economică;
b) este totalitatea drepturilor şi obligaţiilor fără valoare economică
c) este totalitatea drepturilor şi obligaţiilor cu valoare economică şi fără
valoare economică.
15. Funcţiile patrimoniului sunt:
a) patrimoniul şi gajul general al creditorilor chirografari;
b) patrimoniul şi subrogaţia reală cu titlu universal
c) patrimoniul şi transmisiunea universală şi cu titlu universal.
R: 1.a,b; 2.a,b,c; 3.a; 4.b; 5.a,b,c; 6.a,c; 7.b; 8.b; 9.b; 10.c; 11.a,b,c; 12.b,d;
13.c; 14.a; 15 a,b,.c.
49
Modulul III. Actul juridic civil
Obiective
 înţelegerea noţiunii de act juridic civil şi a principalelor criterii de
clasificare a actelor juridice;
 prezentarea condiţiilor de fond şi formă necesare pentru încheierea
valabilă a actului juridic civil;
 prezentarea efectelor actului juridic civil;
 definirea nulităţii şi prezentarea regimului juridic şi a efectelor acesteia;
Fond de timp:
- 4 ore studiu individual şi 2 ore seminar (programul de studii
Management)

50
de 10 minute.
Cuvinte cheie: act juridic civil, condiţii de fond, condiţii de formă,

nulitate, efectele actului juridic.

cauză.
Lecţia 3. Noţiunea şi clasificarea actului juridic civil. Condiţiile de fond şi

formă ale actului juridic civil. Efectele actului juridic
3.1. Noţiunea de act juridic civil
Existenţa raporturilor juridice este condiţionată de existenţa unor împrejurări
– fapte juridice – care pot genera, modifica, transmite ori stinge raporturile
juridice.
Faptele juridice generatoare de efecte juridice se împart în două mari categorii:
„evenimente”, care se produc independent de voinţa oamenilor (naşterea, moartea,
calamităţile naturale, scurgerea timpului etc.) şi „acţiunile omeneşti”, adică fapte ale
oamenilor, „comisive” sau „omisive”, săvârşite cu sau fără intenţia de a produce efecte
juridice, dar care, în virtutea legii, produc efecte juridice.
Dintre acţiunile omeneşti care vor fi analizate în capitolul de faţă, cele care ne
interesează sunt „acţiunile omeneşti săvârşite cu intenţia de a produce efecte juridice”
şi pe care le cunoaştem sub denumirea de „acte juridice”.
3.2. Clasificarea actelor juridice civile

Clasificarea actelor juridice se face în funcţie de anumite criterii, dintre care
mai importante sunt:
A. După numărul părţilor care îşi manifestă voinţa, actele juridice sunt:
unilaterale şi bilaterale.
Actele unilaterale sunt acelea care se nasc din manifestarea voinţei unei
singure persoane şi care creează obligaţii în sarcina persoanei care a exprimat-o,
51
cum ar fi: testamentul, legatul,44 promisiunea publică de recompensă, promisiunea
publică de premiere, renunţarea la un drept, confirmarea unui act anulabil,
recunoaşterea paternităţii unui copil, recunoaşterea maternităţii unui copil,
revocarea mandatului, oferta de a contracta, etc.
Actele bilaterale, sunt rezultatul unui acord de voinţă dintre minim două
părţi, cum sunt: vânzarea-cumpărarea, schimbul, locaţiunea, împrumutul,
depozitul, donaţia, etc.
B. După scopul urmărit de părţi la încheierea lor, actele juridice pot fi: acte
cu titlu oneros şi acte cu titlu gratuit.
Actele cu titlu oneros
Conform art.1172 alin.1, contractul prin care fiecare parte urmăreşte să îşi
procure un avantaj în schimbul obligaţiilor asumate este cu titlu oneros.
Actul cu titlu oneros este acela prin care o parte procură alteia un folos
patrimonial echivalent, cum ar fi: vânzarea-cumpărarea, transportul, locaţiunea,
împrumutul cu dobândă, etc.
Actele cu titlu oneros, la rândul lor, se subîmpart în acte comutative şi aleatorii.
Potrivit art.1173 alin.1, este comutativ contractul în care, la momentul încheierii
sale, existenţa drepturilor şi obligaţiilor părţilor este certă, iar întinderea acestora
este determinată sau determinabilă.
Acte comutative – sunt cele în care la momentul încheierii lor, părţile cunosc
întinderea obligaţiilor. De exemplu: vânzarea-cumpărarea, schimbul, locaţiunea,
împrumutul, mandatul, etc.
Actele aleatorii – presupun că la momentul încheierii lor, părţile nu cunosc
întinderea obligaţiilor, acestea depinzând de realizarea unui eveniment viitor incert.
De exemplu: asigurarea, renta viageră, jocul şi pariu, loteria, vânzarea de drepturi
litigioase etc.
Potrivit art.1173 alin.2, este aleatoriu contractul care, prin natura lui sau prin
voinţa părţilor, oferă cel puţin uneia dintre părţi şansa unui câştig şi o expune
totodată la riscul unei pierderi, ce depind de un eveniment viitor şi incert.
Actele cu titlu gratuit.
Conform art.1172 alin.2, contractul prin care una dintre părţi urmăreşte să
procure celeilalte părţi un beneficiu, fără a obţine în schimb vreun avantaj, este cu
titlu gratuit.
Actul juridic cu titlu gratuit, acela prin care o parte procură alteia un folos
patrimonial diminuându-şi patrimoniul fără a urmări un folos patrimonial
echivalent şi prin care are loc o micşorare a patrimoniului dispunătorului, cum ar fi
contractul de donaţie. Acestea se mai numesc şi „liberalităţi”, spre deosebire de
alte acte juridice, prin care dispunătorul se obligă să presteze un serviciu fără să
44
Legatul este, potrivit art.986 din Codul civil, dispoziţia testamentară prin care testatorul stipulează
ca, la decesul său, unul sau mai mulţi legatari să dobândească întregul său patrimoniu, o fracţiune din
acesta sau anumite bunuri determinate.
Testamentul este, potrivit art.1034 din Codul civil, actul unilateral, personal şi revocabil prin care o
persoană, numită testator, dispune, în una dintre formele cerute de lege, pentru timpul când nu va mai
fi în viaţă.
52
producă mărirea sau micşorarea patrimoniului său şi care se numesc „acte juridice
dezinteresate”, cum ar fi contractul de comodat (împrumutul de folosinţă),
împrumutul fără dobândă sau mandatul gratuit.
C. După modul de formare, actele juridice se clasifică în: acte juridice
consensuale, acte juridice solemne şi acte juridice reale.
Potrivit art.1174 din Codul civil, contractul poate fi consensual, solemn sau
real.
E:\Sintact 2.0\cache\Legislatie\temp\00141529.HTML - #Contractul
este consensual atunci când se formează prin simplul acord de voinţă al părţilor.
Acestea se formează „solo consensu” şi constituie regula formării contractelor, în
timp ce contractele solemne şi cele reale sunt excepţii de la regulă şi în consecinţă,
sunt expres prevăzute de lege.
este solemn atunci când validitatea sa este supusă îndeplinirii unor formalităţi
prevăzute de lege.
Aceste contracte au nevoie de o anumită formă impusă de lege pentru a fi
valabile.
Actele juridice solemne – numite şi formale, se socotesc încheiate numai după
ce au fost îndeplinite anumite formalităţi impuse de lege – ad validitatem – (donaţie,
ipotecă, vânzarea-cumpărarea de imobile, întreţinere etc.).
este real atunci când, pentru validitatea sa, este necesară remiterea bunului.
Bunurile mobile corporale cu o valoare de până la 25.000 lei pot face
obiectul unui dar manual, cu excepţia cazurilor prevăzute de lege. Darul manual se
încheie valabil prin acordul de voinţe al părţilor, însoţit de tradiţiunea bunului.
Actele juridice reale – se socotesc a fi încheiate în mod valabil, numai
după ce a avut loc remiterea lucrului cu privire la care s-a încheiat actul juridic,
cum sunt: gajul, împrumutul, comodat, transport, depozitul, etc.
D. După efectele pe care le produc, actele juridice pot fi constitutive,
translative şi declarative.
- Actele constitutive sunt acelea care dau naştere la drepturi subiective care
n-au existat anterior, de exemplu, constituirea unui drept de uzufruct, a unui drept
de ipotecă, a unei pensii de întreţinere, etc.
- Actele translative sunt acelea prin care drepturi subiective existente se
transmit la alte persoane ( exemplu transmiterea dreptului de proprietate în cazul
contractului de vânzare-cumpărare, schimb, donaţie, etc.).
- Acte declarative sunt acelea care au ca efect definitivarea ori consolidarea
unor situaţii juridice preexistente cum ar fi de exemplu, recunoaşterea unor datorii,
partajul bunurilor comune ale foştilor soţi, tranzacţia etc.
E. După importanţa lor asupra patrimoniului, actele juridice pot fi: de
conservare, de administrare şi de dispoziţie.
- Actele de conservare – urmăresc să se prevină pierderea unui drept
subiectiv, cum ar fi o acţiune în justiţie în vederea întreruperii prescripţiei.
53
- Actele de administrare sunt acelea prin care se urmăreşte exploatarea
normală a unui patrimoniu, cum ar fi încasarea veniturilor, culegerea recoltelor,
efectuarea unor reparaţii etc.
- Actele de dispoziţie – au drept rezultat ieşirea din patrimoniu a unor bunuri,
ori grevarea cu sarcini a unor elemente patrimoniale (gaj, ipotecă).
F. După conţinutul lor, actele juridice civile pot fi: patrimoniale şi
nepatrimoniale.
- Actul patrimonial este acela care are un conţinut economic, adică poate fi
evaluat în bani (vânzare-cumpărare, schimb, împrumut, etc.).
- Actul civil nepatrimonial este acela care are un conţinut neevaluabil în
bani, care se referă la un drept personal nepatrimonial (înţelegerea părinţilor
privind numele copilului din afara căsătoriei sau atunci când soţii au nume diferite
în cazul copilului din căsătorie, înţelegerea dintre foştii soţi de a purta numele de
familie purtat în timpul căsătoriei şi după divorţ).
G. După momentul în care produc efectele, actele juridice pot fi: acte între
vii şi acte pentru cauză de moarte.
- Actele între vii – „inter vivos” – produc efecte în timpul vieţii persoanelor
care le-au încheiat, (vânzare-cumpărare, donaţie, împrumut, locaţiune, depozit,
mandat, etc.).
- Acte pentru cauză de moarte – „mortis causa” – actele care produc efecte după
moartea autorului actului, cum ar fi testamentul, legatul, etc.
H. După raportul dintre ele, actele juridice sunt: principale şi accesorii.
- Actele principale, sunt acelea a căror existenţă nu depinde de alt act juridic,
de exemplu, vânzarea-cumpărarea, schimbul, împrumutul, etc.
- Actele accesorii, depind de existenţa unui alt act juridic principal, de
exemplu: arvuna, sau gajul ori ipoteca faţă de contractul de credit sau împrumut.
I. După modul de executare, actele juridice pot fi: acte juridice cu
executare dintr-o dată şi acte juridice cu executare succesivă.
- Actele juridice cu executare dintr-o dată sau instantanee sunt acelea a căror
executare presupune o singură prestaţie din partea debitorului, de exemplu,
vânzarea-cumpărare, schimbul, donaţia, etc.
- Actele juridice cu executare succesivă, sunt acelea în care prestaţia
debitorului se face în tranşe, în mod succesiv, cum este contractul de locaţiune,
arendă, renta viageră, etc.
J. După legătura cu modalităţile (termenul şi condiţia), actele juridice pot
fi: acte pure şi simple şi acte afectate de modalităţi, adică de termen şi/sau de
condiţie.
- Actele pure şi simple, produc efecte fără a depinde de vreun termen, de
vreo condiţie ori vreo sarcină.
- Actele afectate de modalităţi sunt acelea ale căror efecte se produc la
împlinirea unui anumit termen sau atunci când se realizează un eveniment viitor
incert (se va plăti despăgubirea dacă bunul asigurat piere ca urmare a unei
calamităţi naturale).
Modalităţile actului juridic civil sunt: termenul, condiţia şi sarcina.
54
3.3. Condiţiile actului juridic
Definiţie: Prin condiţiile actului juridic înţelegem elementele din care este
alcătuit actul juridic
Potrivit prevederilor art.1179 din Codului civil, condiţiile esenţiale pentru
validitatea contractului sunt:
A. capacitatea de a contracta;
B. consimţământul părţilor;
C. un obiect determinat şi licit;
D. o cauză licită şi morală.
Pe lângă aceste condiţii, la unele acte juridice se mai adaugă încă o condiţie:
îndeplinirea unei „forme exterioare”. Literatura juridică de specialitate clasifică
condiţiile actului juridic astfel:
a) Condiţii de fond, care privesc conţinutul actului juridic şi unde se includ:
capacitatea de a contracta, consimţământul, obiectul şi cauza actului.
b) Condiţii de formă, care se referă la forma juridică în care se exprimă voinţa
părţilor care dau naştere actului juridic.
3.3.1. Condiţii esenţiale pentru validitatea actului juridic
A. Capacitatea de a încheia actul juridic
În principiu, orice persoană are capacitatea de a încheia acte juridice civile,
cu excepţia acelora pe care legea le declară incapabile. În acest sens, art. 1180 din Codul
civil prevede că: „E:\Sintact 2.0\cache\Legislatie\temp\00141529.HTML -
#Poate contracta orice persoană care nu este declarată incapabilă de lege şi nici
oprită să încheie anumite contracte.
E:\Sintact 2.0\cache\Legislatie\temp\00141529.HTML - #Poate
contracta orice persoană care nu este declarată incapabilă de lege şi nici oprită să
încheie anumite contracte”, iar art.12 din Codul civil prevede că, oricine poate dispune
de bunurile sale, dacă legea nu prevede în mod expres altfel.
B. Consimţământul părţilor
Manifestarea voinţei de a încheia un act juridic este „rezultatul a două
elemente psihice care determină consimţământul: motivul determinant şi luarea
hotărârii de a încheia actul”.
Pentru ca un act juridic să existe este nevoie de voinţa care să-l creeze.
Voinţa trebuie să se manifeste adică, să fie exteriorizată, dreptul nu se ocupă de
voinţa internă deşi aceasta este importantă ci de voinţa exteriorizată. Atunci când
voinţa nu se manifestă adică nu este exteriorizată înseamnă că nu există şi atunci
nici actul juridic nu există. De aici rezultă că la baza actului juridic stă voinţa
persoanei.
Pentru a produce efecte juridice, consimţământul trebuie să îndeplinească
următoarele condiţii:
- să emane de la o persoană care să aibă capacitatea de exerciţiu ori cu
capacitate de exerciţiu restrânsă;
55
- să fie făcut cu intenţia de a produce efecte juridice;
- să fie serios şi nu în glumă, din curtoazie, din prietenie etc.;
- să fie precis, manifestarea de voinţă să nu fie vagă, nedefinită;
- să fie manifestat în exterior (prin înscris, verbal, gesturi, semne, simbol
sau orice fapt concludent);
- să nu fie alterat de viciile de consimţământ, adică să fie liber exprimat.
Rezultă că voinţa persoanei nu este îndestulător ca aceasta să existe ci să
îndeplinească unele condiţii pe care le-am enumerat.
Consimţământul poate fi viciat prin eroare, dol, violenţă şi leziune.
Eroarea.
În general, eroarea este o falsă cunoaştere şi reprezentare a realităţii
concrete pe care şi-o face partea (părţile) cu privire la încheierea unui act juridic.
Eroarea este ideea greşită pe care o avem despre un lucru, credinţa în
existenţa unei calităţi sau a unui fapt, calitate sau fapt care nu există în realitate. 45
Potrivit prevederilor art.1206 Cod civil, „Consimţământul este viciat când
este dat din eroare”.
Eroarea este esenţială:
a) E:\Sintact 2.0\cache\Legislatie\temp\00141529.HTML - #când
poartă asupra naturii sau obiectului contractului;
Eroarea este aceea care împiedică formarea consimţământului (acordului de
voinţă), ca o consecinţă a unei false reprezentări asupra „naturii juridice” a actului juridic
sau a obiectului contractului – error in negotio – , spre exemplu, dacă o parte este convinsă
că vinde casa, iar cealaltă crede că i se donează, reprezintă o eroare asupra naturii juridice a
contractului, spre deosebire de situaţia în care o parte vinde un anumit obiect, iar cealaltă
doreşte să cumpere un altul, când există eroare asupra identităţii obiectului.
b) E:\Sintact 2.0\cache\Legislatie\temp\00141529.HTML - #când
poartă asupra identităţii obiectului prestaţiei sau asupra unei calităţi a acestuia ori
asupra unei alte împrejurări considerate esenţiale de către părţi în absenţa căreia
contractul nu s-ar fi încheiat.
Eroarea asupra identităţii sau calităţilor esenţiale ale obiectului prestaţiei
error in corpore, în lipsa cărora nu s-ar fi încheiat actul, de exemplu, cumpărătorul
crede că a cumpărat un anumit obiect de artă original, în realitate fiind vorba despre o
copie fără valoare deosebită;
c) E:\Sintact 2.0\cache\Legislatie\temp\00141529.HTML - #când
poartă asupra identităţii persoanei sau asupra unei calităţi a acesteia în absenţa
căreia contractul nu s-ar fi încheiat.
Eroarea asupra identităţii ori calităţilor esenţiale ale persoanei
contractante; acest gen de eroare apare numai în contractele „intuitu personae”,
unde factorul hotărâtor la încheierea unui contract îl constituie calităţile persoanei,
de exemplu, donează casa persoanei care îi este nepot sau încheie contract cu un
anumit arhitect sau cu un pictor cu renume, etc. 46
Sancţiunea erorii esenţiale
45
C.Hamangiu, I.Rosetti-Bălănescu, al.Băicoianu – Tratat de Drept civil român, Ed.All Beck, 2002.
p.81.
56
Conform prevederilor art.1207 din Codul civil, partea care, la momentul
încheierii contractului, se afla într-o eroare esenţială poate cere anularea acestuia
(nulitatea relativă), dacă cealaltă parte ştia sau, după caz, trebuia să ştie că faptul
asupra căruia a purtat eroarea era esenţial pentru încheierea contractului.
E:\Sintact 2.0\cache\Legislatie\temp\00141529.HTML - #Eroarea de
drept este esenţială atunci când priveşte o normă juridică determinantă, potrivit
voinţei părţilor, pentru încheierea contractului.
E:\Sintact 2.0\cache\Legislatie\temp\00141529.HTML - #Eroarea de
drept nu poate fi invocată în cazul dispoziţiilor legale accesibile şi previzibile
(art.1208 alin.2 din Codul civil).
E:\Sintact 2.0\cache\Legislatie\temp\00141529.HTML - #Eroarea
care priveşte simplele motive ale contractului nu este esenţială, cu excepţia cazului
în care prin voinţa părţilor asemenea motive au fost considerate hotărâtoare.
Eroarea nescuzabilă
E:\Sintact 2.0\cache\Legislatie\temp\00141529.HTML - #Contractul nu
poate fi anulat dacă faptul asupra căruia a purtat eroarea putea fi, după împrejurări,
cunoscut cu diligenţe rezonabile.
Eroarea asumată
E:\Sintact 2.0\cache\Legislatie\temp\00141529.HTML - #Nu atrage
anularea contractului eroarea care poartă asupra unui element cu privire la care
riscul de eroare a fost asumat de cel care o invocă sau, după împrejurări, trebuia să
fie asumat de acesta.
Eroarea de calcul
E:\Sintact 2.0\cache\Legislatie\temp\00141529.HTML - #Simpla
eroare de calcul nu atrage anularea contractului, ci numai rectificarea, afară de
cazul în care, concretizându-se într-o eroare asupra cantităţii, a fost esenţială pentru
încheierea contractului. Eroarea de calcul trebuie corectată la cererea oricăreia
dintre părţi.
Eroarea de comunicare sau de transmitere
privitoare la eroare se aplică în mod corespunzător şi atunci când eroarea poartă
asupra declaraţiei de voinţă ori când declaraţia a fost transmisă inexact prin
intermediul unei alte persoane sau prin mijloace de comunicare la distanţă.
Eroare indiferentă
Eroarea indiferentă este reprezentarea falsă a unor împrejurări mai puţin
importante la încheierea actului juridic şi care nu influentează valabilitatea actului
încheiat.
46
„Intuitu personae” în considerarea unei anumite persoane, expresie latină care defineşte actele
juridice la încheierea cărora elementul determinant l-au constituit aptitudinile, calităţile sau pregătirea
profesională a unei persoane, de exemplu contractul de muncă, contractul de întreţinere, contractul de
mandat cu reprezentare, contractul de editare, contractul pentru executarea unei picturi, a unei
sculpturi etc. Datorită acestei caracteristici, obligaţiile asumate de către persoana respectivă nu pot fi
îndeplinite prin reprezentant si nu sunt transmisibile.
57
Eroarea indiferentă este falsa reprezentare a unor împrejurări mai puţin
importante la încheierea actului juridic, neafectând însăşi valabilitatea acestuia (de
exemplu, eroarea asupra stării civile a cumpărătorului, eroarea asupra solvabilităţii
cocontractantului, eroarea asupra calităţilor nesubstanţiale ale obiectului actului
juridic etc.).
Dolul – viclenia. Dolul este acel viciu de consimţământ care constă în
inducerea în eroare a unei persoane prin mijloace viclene, cu scopul de a o
determina să încheie un anumit act juridic.
Dolul este un viciu doar în măsura în care are drept rezultat să determine o
eroare în voinţa autorului actului. Dolul constă în inducerea în eroare de către o
persoană a unei alte persoane, prin folosirea unor mijloace viclene, pentru a o
determina să încheie un act juridic, la care altfel aceasta nu ar fi consimţit.
Ca şi eroarea, dolul falsifică realitatea, însă această falsă realitate este provocată
prin mijloace viclene de către cealaltă parte contractantă. Unii autori definesc dolul ca
fiind „o eroare provocată” de cealaltă parte contractantă.
Conform prevederilor art.1214 din Codul civil, consimţământul este viciat
prin dol atunci când partea s-a aflat într-o eroare provocată de manoperele
frauduloase ale celeilalte părţi ori când aceasta din urmă a omis, în mod fraudulos,
să îl informeze pe contractant asupra unor împrejurări pe care se cuvenea să i le
dezvăluie.
Potrivit art.1214 alin.2 din Codul civil, E:\Sintact
2.0\cache\Legislatie\temp\00141529.HTML - #partea al cărei consimţământ a
fost viciat prin dol poate cere anularea contractului, chiar dacă eroarea în care s-a
aflat nu a fost esenţială.
Sancţiunea este nulitatea relativă a actului juridic încheiat, deoarece norma
de drept protejează un interes privat, cu dreptul victimei dolului de a pretinde şi
daune interese, adică despăgubiri care să acopere prejudiciul suferit.
Violenţa. Violenţa reprezintă acel viciu de consimţământ care constă în
ameninţarea unei peroane cu un rău care îi produce o temere, induse de cealaltă
parte sau de un terţ, şi care o determină să încheie un act juridic, pe care altfel nu
l-ar fi încheiat47.
Violenţa este aşadar, o constrângere exercitată asupra unei persoane pentru a
o determina să încheie un anumit act juridic.
În funcţie de „natura răului”, cu care se ameninţă, violenţa poate fi:
violenţă fizică şi violenţă morală.
Violenţa fizică există atunci când ameninţarea cu răul priveşte integritatea
fizică ori bunurile persoanei sau a rudelor acesteia.
Violenţa morală există atunci când ameninţarea cu răul se referă la onoarea,
demnitatea, cinstea ori sentimentele persoanei.
Ceea ce alterează (viciază) consimţământul este un element psihic, adică
temerea insuflată persoanei că dacă nu va încheia actul juridic respectiv, răul cu
care este ameninţată se va produce.
47
2004, p. 154.
58
Pentru a fi viciu de consimţământ, violenţa trebuie să întrunească,
cumulativ, următoarele condiţii:
- să fie determinantă (hotărâtoare) pentru încheierea actului juridic;
- să fie injustă (nelegitimă), ameninţarea să constituie o încălcare a legii;
Leziunea.
Prin leziune, ca viciu de consimţământ, se înţelege o pagubă generată de
disproporţia vădită de valoare dintre două prestaţii reciproce. Aşadar, leziunea este o
pagubă materială sau pecuniară pe care o suferă o persoană, ca urmare a încheierii unui
act juridic.
Leziunea ca viciu de consimţământ o întâlnim în contractele cu titlu oneros.
Întâlnim acest viciu de consimţământ atât în cazul minorului dar şi în cazul
majorului.
Pentru a fi admisă ca viciu de consimţământ, leziunea trebuie să întrunească
- leziunea să fie consecinţa directă a actului respectiv;
- disproporţia de valoare între contraprestaţii să fie evidentă;
- leziunea să existe în momentul încheierii actului juridic.
- o parte profitând de starea de nevoie, de lipsa de experienţă ori de lipsa de
cunoştinţe a celeilalte părţi, stipulează în favoarea sa ori a unei alte persoane o
prestaţie de o valoare considerabil mai mare, la data încheierii contractului, decât
valoarea propriei prestaţii
E:\Sintact 2.0\cache\Legislatie\temp\00141529.HTML - #Leziunea
poate exista şi atunci când minorul îşi asumă o obligaţie excesivă prin raportare la
starea sa patrimonială, la avantajele pe care le obţine din contract ori la ansamblul
circumstanţelor.
E:\Sintact 2.0\cache\Legislatie\temp\00141529.HTML - #În toate
cazurile, instanţa poate să menţină contractul dacă cealaltă parte oferă, în mod
echitabil, o reducere a propriei creanţe sau, după caz, o majorare a propriei
obligaţii.
C. Obiectul actului juridic
Definiţie: Obiectul actului juridic reprezintă conduita părţilor stabilită prin
acel act juridic civil, respectiv acţiunile ori inacţiunile pe care părţile sunt
îndreptăţite sau de care sunt ţinute a le face.
Cu privire la actele juridice din categoria convenţii, art.1225 din Codul civil
prevede că: „Obiectul contractului îl reprezintă operaţiunea juridică, precum
vânzarea, locaţiunea, împrumutul şi alte asemenea, convenită de părţi, astfel cum
aceasta reiese din ansamblul drepturilor şi obligaţiilor contractuale.”
Obiectul şi conţinutul actului juridic civil se găsesc în aceeaşi corelaţie ca şi
obiectul şi conţinutul raportului juridic civil.48
Obiectul actului juridic trebuie să îndeplinească următoarele condiţii:
48
2004, p. 161
59
a) să fie licit şi moral - obiectul este ilicit atunci când este prohibit de lege sau
contravine ordinii publice ori bunelor moravuri.
Obiectul trebuie să fie licit şi moral, adică să nu fie interzis printr-o dispoziţie
legală, de exemplu, cultivarea unor plante din care se extrag narcotice ori
comercializarea unor asemenea produse. Tot ilicit este şi obiectul acelor contracte prin
care se încalcă ordinea publică şi bunele moravuri.49
Sancţiunea nerespectării acestor condiţii este nulitatea absolută a
contractului.
b) trebuie să existe cu certitudine în momentul încheierii actului juridic.
Excepţie de la această regulă fac bunurile ce constituie obiect al vânzării-
cumpărării, în legătură cu care art.1228 din Codul civil dispune: „ E:\Sintact
2.0\cache\Legislatie\temp\00141529.HTML - #În lipsa unei prevederi legale
contrare, contractele pot purta şi asupra bunurilor viitoare.”
Conform art.1658 din Codul civil, dacă obiectul vânzării îl constituie un bun
viitor, cumpărătorul dobândeşte proprietatea în momentul în care bunul s-a realizat.
În privinţa construcţiilor, sunt aplicabile dispoziţiile corespunzătoare în materie de
carte funciară.
c) trebuie să fie în circuitul civil. Astfel, art.1229 din Codul civil prevede:
„Numai bunurile care sunt în circuitul civil pot face obiectul unei prestări
contractuale”. Nu sunt în circuitul civil bunurile proprietate publică.
În legislaţia română au existat şi există în prezent norme prin care anumite
bunuri sunt scoase din circuitul civil, de exemplu, art. 136, al. 4 din Constituţie
declară „inalienabile” bunurile proprietate publică.
Încălcarea dispoziţiilor legale referitoare la astfel de bunuri atrage după sine
„nulitatea absolută” a contractului respectiv.
Potrivit art.861 din Codul civil, bunurile proprietate publică sunt inalienabile,
imprescriptibile şi insesizabile.
E:\Sintact 2.0\cache\Legislatie\temp\00141529.HTML - #În condiţiile
legii, bunurile proprietate publică pot fi date în administrare sau în folosinţă şi pot
fi concesionate ori închiriate.
d) trebuie să fie determinat sau determinabil.
Obiectul este determinat (cert) atunci când sunt precizate, în actul juridic,
toate elementele care îl individualizează indicându-se natura acestora (casa din
strada Bascovului, nr. 15, Piteşti, Dacia Logan cu nr. de înmatriculare AG 01 UCB,
culoare, an fabricaţie, serie motor) şi este determinabil, sau generic ori de gen (res
genera) atunci când în actul juridic se înscriu elementele necesare pentru
49
Î.C.C.J., secţia comercială, decizia nr. 1910 din 30 mai 2006
Nulitatea absolută a unei convenţii poate fi invocată de un terţ doar în situaţia în care, la încheierea
convenţiei s-a adus atingere unui interes general, obştesc. Neseriozitatea preţului sau consimţământul
reprezintă motive de nulitate relativă, care pot fi invocate doar de partea prejudiciată, astfel încât
terţul nu poate cere constatarea nulităţii absolute a convenţiei pentru cauză ilicită.
Stabilirea unei chirii exagerate, pentru preconstituirea unei probe ce poate fi utilizată într-o altă
pricină, reprezintă un element de fapt, distinct de cauzele de nulitate absolută, care, sub aspectul forţei
probante va fi lăsat la înţelepciunea judecătorului.
60
identificarea sa în viitor (10 tone grâu cu greutatea hectolitrică 78; corpuri străine
3% şi 13% umiditate).
În cazul bunurilor de gen, individualizarea se face în funcţie de natura
obiectului, cantitatea, sortimentul şi calitatea. Aceste bunuri pot fi individualizate
prin cântărire, măsurare sau numărare. Dacă nu este specificată calitatea, se va
preda un bun de calitate medie.
e) trebuie să fie posibil. Această condiţie rezultă din regula de drept,
conform căreia „nimeni nu poate fi obligat la imposibil”.
Obiectul să fie posibil, adică priveşte un lucru care se poate procura sau de
un fapt care stă în puterea oamenilor. Cel care s-a obligat prin contract la o anumită
prestaţie, nu va putea să ceară exonerarea de îndeplinirea acesteia, pe motiv că îi
sunt depăşite puterile, aptitudinile necesare, cunoştinţele în materie sau capacitatea.
f) trebuie să fie un fapt personal al celui ce se obligă, căci nimeni nu poate fi
obligat prin voinţa altuia. Totuşi, potrivit art.1230 din Codul civil, E:\Sintact
2.0\cache\Legislatie\temp\00141529.HTML - #dacă prin lege nu se prevede
altfel, bunurile unui terţ pot face obiectul unei prestaţii, debitorul fiind obligat să le
procure şi să le transmită creditorului sau, după caz, să obţină acordul terţului. În
cazul neexecutării obligaţiei, debitorul răspunde pentru prejudiciile cauzate. 50
D. Cauza actului juridic
Definiţie: Cauza sau scopul este acel element al actului juridic care constă
în obiectivul urmărit la încheierea unui asemenea act.51
50
E:\Sintact 2.0\cache\Legislatie\temp\00141529.HTML - #Dacă, la data încheierii
contractului asupra unui bun individual determinat, acesta se află în proprietatea unui terţ, contractul
este valabil, iar vânzătorul este obligat să asigure transmiterea dreptului de proprietate de la titularul
său către cumpărător.
E:\Sintact 2.0\cache\Legislatie\temp\00141529.HTML - #Obligaţia vânzătorului
se consideră ca fiind executată fie prin dobândirea de către acesta a bunului, fie prin ratificarea
vânzării de către proprietar, fie prin orice alt mijloc, direct ori indirect, care procură cumpărătorului
proprietatea asupra bunului.
E:\Sintact 2.0\cache\Legislatie\temp\00141529.HTML - #Dacă din lege sau din
voinţa părţilor nu rezultă contrariul, proprietatea se strămută de drept cumpărătorului din momentul
dobândirii bunului de către vânzător sau al ratificării contractului de vânzare de către proprietar.
E:\Sintact 2.0\cache\Legislatie\temp\00141529.HTML - #În cazul în care
vânzătorul nu asigură transmiterea dreptului de proprietate către cumpărător, acesta din urmă poate
cere rezoluţiunea contractului, restituirea preţului, precum şi, dacă este cazul, daune-interese.
E:\Sintact 2.0\cache\Legislatie\temp\00141529.HTML - #Atunci când un
coproprietar a vândut bunul proprietate comună şi ulterior nu asigură transmiterea proprietăţii
întregului bun către cumpărător, acesta din urmă poate cere, pe lângă daune-interese, la alegerea sa,
fie reducerea preţului proporţional cu cota-parte pe care nu a dobândit-o, fie rezoluţiunea contractului
în cazul în care nu ar fi cumpărat dacă ar fi ştiut că nu va dobândi proprietatea întregului bun.
51
2004, p. 165.
61
Potrivit art.1235 din Codul
civil, E:\Sintact
2.0\cache\Legislatie\temp\00141529.HTML - #cauza este motivul care
determină fiecare parte să încheie contractul.
Exprimarea consimţământului (acordul de voinţă) este urmarea existenţei
unei anumite cauze, adică scopul concret al actului juridic.
Cauza actului juridic cuprinde două elemente: scopul imediat şi scopul
mediat.
Pentru a atrage nulitatea absolută cauza ilicită şi imorală, trebuie să fie
comună, sau cealaltă parte să o cunoască sau să fi trebuit să o cunoască.
E:\Sintact 2.0\cache\Legislatie\temp\00141529.HTML - #Cauza este
ilicită şi atunci când contractul este doar mijlocul pentru a eluda aplicarea unei
norme legale imperative. În această situaţie se sancţionează cu nulitatea absolută,
frauda la lege.
3.3.2. Forma actului juridic civil
Pe lângă condiţiile esenţiale de fond, actul juridic trebuie să întrunească şi o
anumită formă, necesară pentru exteriorizarea voinţei de a produce efecte juridice.
Pentru anumite acte juridice, forma este cerută pentru „validitatea actului
juridic”. În alte cazuri, forma este necesară pentru „probaţiunea actului juridic”,
sau pentru „opozabilitatea actului juridic faţă de terţi”.
Principiul care guvernează forma actelor juridice este „principiul
consensualismului”. Conform acestui principiu, simpla manifestare de voinţă este
suficientă pentru ca actul juridic civil să ia naştere în mod valabil.
Aşadar, forma nu este o condiţie a actului juridic, însă nimic nu se opune ca
părţile să întocmească un înscris constatator, de care să se poată folosi într-un
eventual litigiu privitor la conţinutul actului respectiv.
Consensualismul
Forma contractului are ca regulă principiul libertăţii formei prevăzut de
art.1178 din Codul civil, care stipulează că, un contract se încheie prin simplul
acord de voinţe al părţilor, dacă legea nu impune o anumită formalitate pentru
încheierea sa valabilă.
Codul civil prin această reglementare consacră în mod expres principiul
consensualismului, adică simplul acord de voinţă al persoanelor capabile de a
contracta, este suficient ca un contract să fie încheiat valabil, dacă legea nu impune
o altă formalitate. Există astfel, şi excepţia cazurilor când legea impune anumitor
contracte o altă formă, pentru ca acele contracte să fie valabil încheiate.
Formele de exprimare a consimţământului sunt reglementate în art.1240,
care precizează că, voinţa de a contracta poate fi exprimată verbal sau în scris.
Prin urmare, voinţa de a contracta poate fi exprimată scris sau verbal sau
poate fi manifestată şi printr-un comportament care, potrivit legii, convenţiei
părţilor, practicilor statornicite între acestea sau uzanţelor, nu lasă nicio îndoială
asupra intenţiei de a produce efecte juridice corespunzătoare. 52
A. Forma impusă de lege „ad validitatem” (ad solemnitatem).
52
Codul civil al României. Îndrumar notarial. Vol.I. Ed. Monitorul Oficial, Bucureşti, 2011.
62
Este vorba de forma cerută „ad validitatem”, fără de care actul juridic cade
sub sancţiunea „nulităţii absolute”. Aceste acte juridice sunt numite acte juridice
solemne şi se încheie în formă „autentică”, în faţa notarului public. Fac parte din
această categorie acte precum: testamentul, donaţia, ipoteca, vânzarea-cumpărarea
de imobile, actul de recunoaştere a unui copil, etc. 53
În cazul anumitor contracte, legea impune o anumită formă pentru ca actul
să fie încheiat valabil, de aceea este nevoie să se respecte o condiţie specială şi
esenţială care presupune îndeplinirea unor formalităţi prevăzute de lege, în caz
contrar actul este lovit de nulitate absolută, de exemplu vânzarea de imobile care se
încheie la notarul public sub sancţiunea nulităţii absolute.
B. Forma „ad probationem”
Forma cerută pentru probaţiunea actului juridic – „ad probationem” –
este un înscris necesar pentru a se putea proba existenţa actului juridic respectiv. Lipsa
înscrisului constatator atrage după sine sancţiunea inadmisibilităţii dovedirii actului
juridic cu orice alt mijloc de probă. Din această categorie putem cita: contractul de
închiriere, contractul de depozit voluntar, contractul de asigurare etc.
Forma „ad probationem” este acea condiţie impusă de lege sau de părţi,
care constă în întocmirea unui înscris cu scopul de a proba actul juridic civil valabil
încheiat. Actul juridic este încheiat valabil prin acordul de voinţă al părţilor,
condiţia este impusă doar pentru a dovedi că actul juridic a fost încheiat,
nerespectarea formei cerute „ad probationem” nu atrage nevalabilitatea actului, aşa
cum se întâmplă în cazul formei „ad validitatem”, ci imposibilitatea dovedirii
actului cu alt mijloc de probă.
Potrivit art.309 alin.2 din Codul de procedură civilă, niciun act juridic nu
poate fi dovedit cu martori, dacă valoarea obiectului său este mai mare de 250 lei.
Cu toate acestea, se poate face dovada cu martori, contra unui profesionist, a
oricărui act juridic, indiferent de valoarea lui, dacă a fost făcut de acesta în
exerciţiul activităţii sale profesionale, în afară de cazul în care legea specială cere
probă scrisă.
C. Forma cerută pentru opozabilitate faţă de terţi reprezintă acele
formalităţi pe care trebuie să le îndeplinească actul juridic spre a-l face opozabil şi
persoanelor care n-au participat la încheierea lui, în vederea ocrotirii drepturilor
şi intereselor lor.
Formalităţile se referă, în principal, la sistemul „de publicitate” al actelor
juridice privitoare la imobile (vânzare-cumpărare, donaţie, ipotecă).
De reţinut este faptul că treptat de la finalizarea lucrărilor cadastrale şi a
registrelor de publicitate imobiliară pentru întreg teritoriul administrativ al fiecărui
judeţ îşi încetează aplicabilitatea dispoziţiile Codului Civil şi Codului de procedură
civilă, devenind aplicabile dispoziţiile Legii nr. 7/1996 a cadastrului şi publicităţii
imobiliare (art. 72).
53
2004, p. 174.
63
E:\Sintact 2.0\cache\Legislatie\temp\00141529.HTML - #Publicitatea
se realizează prin cartea funciară, 54 Arhiva Electronică de Garanţii Reale
Mobiliare,55 prin registrul comerţului56 pentru societăţilor, precum şi prin alte forme
de publicitate prevăzute de lege.
Opozabilitatea se asigură prin îndeplinirea unor formalităţi de publicitate,
în special prin înscrieri sau notări în cartea funciară pentru înstrăinările de drepturi
imobiliare, sau înscrieri în Arhiva Electronică de Garanţii Reale Mobiliare.
Contractele electronice
Codul civil reglementează forma contractelor electronice în art. 1245, aceste
contracte se încheie prin mijloace electronice şi sunt supuse condiţiilor de formă
prevăzute de legea specială.57
Contractele încheiate prin mijloace electronice produc toate efectele pe care
legea le recunoaşte contractelor, atunci când sunt întrunite condiţiile cerute de lege
pentru validitatea acestora.
E:\Sintact 2.0\cache\Legislatie\temp\00098009.HTML - #Pentru
validitatea contractelor încheiate prin mijloace electronice nu este necesar
consimţământul prealabil al părţilor asupra utilizării mijloacelor electronice.
E:\Sintact 2.0\cache\Legislatie\temp\00098009.HTML - #Proba
încheierii contractelor prin mijloace electronice şi a obligaţiilor care rezultă din
aceste contracte este supusă dispoziţiilor dreptului comun în materie de probă şi
prevederilor Legii nr.455/2001 privind semnătura electronică.
54
Legea nr.7/1996 republicată în M. Of. nr.83/07.02.2013, modificată prin Legea nr.127/2013
publicată în M.Of.nr.246/29.04.2013, Legea nr.214/2013 publicată în M.Of.nr.388/28.06.2013, Legea
nr.221/2013 publicată în M.Of.nr.434/17.07.2013, Legea nr.68/2014 publicată în
M.Of.nr.352/13.05.2014, OUG nr.8/2014 publicată în M.Of.nr.151/28.02.2014, OUG nr.11/2014
publicată în M.Of.nr.203/21.03.2014.
Ordinul nr.700/2014 privind aprobarea Regulamentului de avizare, recepţie şi înscriere în evidenţele
de cadastru şi carte funciară, publicat în M.Of.nr.571 bis/31.07.2014.
55
OG nr.89/2000 privind unele măsuri pentru autorizarea operatorilor şi efectuarea înscrierilor în
Arhiva Electronică de Garanţii Reale Mobiliare, publicată în M.Of.nr.423/01.09.2000.
HG nr.802/1999 privind adoptarea Regulamentului pentru organizarea şi funcţionarea Arhivei
Electronice de Garanţii Reale Mobiliare, publicată în M.Of.nr.499/15.10.1999.
56
Legea nr.26/1990 privind registrul comerţului, republicată în M.Of. nr.49/04.02.1998, modificată
prin Legea nr.71/2011 publicată în M.Of.nr.409/10.06.2011.
57
Contractele încheiate prin mijloace electronice sunt reglementate de capitolul 3 al Legii nr.
365/2002 privind comerţul electronic, produc toate efectele pe care legea le recunoaşte contractelor
clasice încheiate în mod valabil, însă art. 7 instituie obligaţia probării sale şi prin perspectiva
prevederilor legii privind semnătura electronică, Legea nr. 455/2001.
Proba contractelor încheiate prin intermediul mijloacelor electronice este ceva mai dificil de realizat
din cauza absenţei suporturilor durabile (hârtie), însă, în cazul apariţiei unor litigii, ele pot fi folosite
ca probă în instanţă, cu respectarea regulilor generale în materie ţinând seama si de prevederile legii
speciale privind semnătura electronică.
64
3.4. Efectele actului juridic
Noţiune: Prin efectele actului juridic înţelegem drepturile subiective şi
obligaţiile civile la care dă naştere, pe care le modifică sau stinge un asemenea
act58.
Aşa cum rezultă din această definiţie, observăm că între conţinutul
raportului juridic civil (drepturile subiective şi obligaţiile corelative) şi efectele
actului juridic există identitate, adică se suprapun. Pentru a cunoaşte efectele
actului juridic, trebuie stabilit conţinutul raportului juridic, respectiv drepturile şi
obligaţiile părţilor în acel raport.
Principiile efectelor actului juridic civil
Principiile efectelor actului juridic civil sunt reguli care indică cum şi faţă de
cine se produc aceste efecte.
Aceste principii sunt formulate astfel:
1. „principiul forţei obligatorii”, desemnat prin adagiul „pacta sunt servanda”;
2. „principiul irevocabilităţii” actului juridic;
3. „principiul relativităţii”, desemnat prin adagiul „res inter alias acta”.
I. Principiul forţei obligatorii.

Principiul „pacta sunt servanda” este consacrat în art.1270 Cod civil care
stipulează, convenţiile legal făcute au putere de lege între părţile contractante.
Aşa stând lucrurile, se mai spune: „contractul este legea părţilor” şi, în
consecinţă, trebuie respectat ca şi legea.
„Principiul forţei obligatorii reprezintă acea regulă a efectelor actului
juridic civil, conform căreia actul juridic civil încheiat cu respectarea legii se
impune autorilor sau autorului actului întocmai ca şi legea”.
II. Principiul irevocabilităţii
Principiul irevocabilităţii reprezintă regula de drept potrivit căreia actul
juridic bilateral nu poate fi desfiinţat prin voinţa numai a uneia din părţi, iar
actului unilateral nu i se poate pune capăt prin voinţa autorului actului, decât
numai în condiţiile pe care le prevede legea (exemplu, testamentul).
Aşadar, actul juridic încheiat prin acordul de voinţă al părţilor, cu respectarea
dispoziţiilor legii, nu poate fi desfiinţat decât tot prin acordul de voinţă al celor care
l-au încheiat.
III. Principiul relativităţii
Principiul relativităţii efectelor actului juridic reprezintă regula de drept
potrivit căreia actul juridic civil produce efecte numai faţă de autorii sau autorul
actului, el neputând să profite ori să dăuneze altor persoane.
Principiul îşi găseşte justificarea însăşi în natura voliţională a actului juridic
civil care impune un asemenea principiu în sensul că, este firesc ca o persoană să
devină debitor sau creditor pentru că şi-a manifestat voinţa sa în acest sens şi orice
58
2004, p. 190.
65
altă persoană să nu devină debitor sau creditor fără voia sa, iar, pe de altă parte, o
soluţie contrară ar fi de natură să aducă atingere libertăţii persoanei.
Înţelegerea conţinutului principiului relativităţii actului juridic presupune
explicarea noţiunilor: părţi, avânzi-cauză şi terţi.
Părţi sunt persoanele care încheie actul juridic, de exemplu vânzătorul şi
cumpărătorul sunt părţi în contractul de vânzare-cumpărare.
Mai trebuie precizat că, parte, din punct de vedere juridic, este nu numai
persoana care încheie actul direct şi personal, ci şi printr-un reprezentant al său.
Avânzi-cauză sunt persoanele care, deşi n-au participat la încheierea actului
juridic, totuşi, suportă efectele actului, ca urmare a legăturii lor juridice cu părţile
actului.59
Situaţia avînzilor – cauză nu constituie o excepţie de la principiul
relativităţii efectelor actului juridic civil, deoarece succesorii universali şi cei cu
titlu universal sunt persoane asimilate părţilor, în sensul că iau locul părţilor iniţiale
prin moştenire.
Drepturile, precum şi, în cazurile prevăzute de lege, obligaţiile contractuale
în strânsă legătură cu un bun se transmit, odată cu acesta, succesorilor cu titlu
particular ai părţilor (art.1282 alin.2 din Codul civil).
Creditorii chirografari, adică creditorii obişnuiţi, care nu au o garanţie reală
pentru creanţa lor (gaj, ipotecă) care să asigure creanţa acestora împotriva
debitorului, ci au numai drept de gaj general asupra bunurilor debitorului.
Terţii sunt persoane străine actului juridic.
Terţa persoană rămâne străină de contract, după ce şi-a asumat faţă de
creditor angajamentul promis, orice obligaţie a debitorului care a promis fapta
altuia încetează prin executare. El nu este ţinut în continuare de vreo altă obligaţie
de garanţie. Promisiunea faptei altuia este doar o aparenta excepţie de la principiul
relativităţii efectelor contractului, întrucât în realitate, chiar şi promiţând fapta
altuia, debitorul îşi asumă el, personal, o obligaţie. Din această convenţie nu rezultă
nicio obligaţie pentru terţ, care, va încheia în viitor un contract cu creditorul, va
adera sau va ratifica un astfel de contract.
Rezumat
Actul juridic reprezintă o manifestare de voinţă făcută cu intenţia de a
produce efecte juridice, respectiv de a da naştere, de a modifica, de a transmite ori
de a stinge raporturi juridice concrete.
Pentru încheierea sa valabilă trebuie respectate condiţiile de fond şi de formă
impuse de lege.
Scopul pentru care se incheie un act juridic este producerea de efecte
juridice, acestea desemnând drepturile subiective şi obligaţiile civile la care dă
naştere, pe care le modifică sau le stinge un asemenea act.
Bibliografie
obligatorie
59
2004, p. 199-208.
66
1. N. Grădinaru (coord) – Drept, Editura Independenţa Economică, Piteşti, 2018.
2. N.Grădinaru – Drept civil. Partea generală. Editura Independenţa Economică.
Piteşti 2018.
facultativă
1. N.Grădinaru –Drept civil. Contractele civile. Editura Universitară Danubius.
Galaţi 2018
Întrebări de autoevaluare
1. Definiţi actul juridic civil şi prezentaţi criteriile de clasificare a acestuia.
2. Enumeraţi şi prezentaţi condiţiile de valabilitate ale actelor juridice.
3. Definiţi şi prezentaţi viciile de consimţământ.
4. Prezentaţi consecinţele ce se produc asupra actului juridic atunci când
există un viciu de consimţământ.
5. Definiţi efectele actului juridic civil şi prezentaţi principiile ce
guvernează aceste efecte.
Aplicaţii
Speţe.
Printr-o ofertă făcută de A sub semnătură privată (scrisă şi semnată de el) la
10.09.2011, A i-a propus lui B să-i vândă un apartament , ale cărui date de
identificare le-a prezentat , cu preţul de 70 000 euro.Această ofertă a ajuns în
posesia lui B la 13.09.2011.
B a dar o declaraţie autentică (adică în faţa notarului) prin care a acceptat
oferta lui A la 12.10.2011,această declaraţie ajungând în posesia lui A la 14-10-
2011.Prin acţiunea intentată la 15.12.2011 ,B l-a chemat în judecată pe A solicitând
instanţei să-l oblige să-i predea acel apartament.În motivare B a arătat că cele două
acte ,oferta şi acceptarea ei, au dus la încheierea contractului de vânzare-
cumpărare, contract din care s-a născut obligaţia lui A de a preda acel apartament,
obligaţie ce nu s-a executat de bună-voie.
Contractele între absenţi sunt contractele în care părţile nu sunt prezente în
acelaşi loc în momentul încheierii contractului şi manifestările lor de voinţă sunt
despărţite de un interval de timp mai mare.(Totuşi contractul încheiat prin telefon e
contract între prezenţi). Încheierea valabilă a contractului între absenţi se face prin
încheierea valabilă a 2 acte juridice unilterale ce exprimă fiecare manifestarea de
voinţă a unei părţi , oferta de a contracta şi actul de acceptare a ofertei.
Codul civil anterior nu cerea nicio forma pentru incheierea valabila
vanzarilor de apartamente, Codul civil cere forma autentica pentru validitatea unor
asemenea contracte. Codul civil prevede ca in cazul contractelor intre absenti oferta
de a contracta si acceptarea ofertei trebuie sa imbrace forma ceruta de lege pentru
acel contract.Contractul intre absenti se considera incheiat in momentul in care
ofertantul primeste actul de acceptare a ofertei.
Ce va hotărî instanţa?
Teste grilă
67
1. Actul juridic reprezintă manifestarea de voinţă săvârşită cu intenţia de a
produce:
a) naşterea unui raport juridic concret;
b) modificarea unui raport juridic concret;
c) stingerea unui raport juridic concret.
2. După efectul lor, actele civile se împart în:
a) constitutive;
b) consensuale;
c) translative;
d) declarative.
3. După raporturile dintre ele, actele civile sunt:
a) principale;
b) aleatorii;
c) accesorii.
4. După modul lor de executare, actele civile se împart în:
a) acte cu executare dintr-o dată (uno ictu);
b) acte cu executare succesivă;
c) acte aleatorii.
5. Actul juridic civil translativ are ca efect:
a) consolidarea unui drept subiectiv civil;
b) definitivarea unui drept subiectiv civil;
c) strămutarea unui drept subiectiv civil dintr-un patrimoniu în altul.
6. Actul juridic civil constitutiv îşi produce efectele:
a) numai pentru viitor (ex. nunc);
b) numai pentru trecut;
c) pentru trecut şi pentru viitor.
7. Este constitutiv actul juridic civil care:
a) stinge un drept subiectiv civil;
b) consolidează un drept subiectiv preexistent;
c) dă naştere la un drept subiectiv, care n-a existat anterior.
8. Este act mortis cauza (pentru cauză de moarte):
a) testamentul;
b) contractul de vânzare-cumpărare;
c) donaţia.
9. Condiţiile de valabilitate ale consimţământului sunt:
a) să provină de la o persoană cu discernământ;
b) să fie exprimat cu intenţia de a produce efecte juridice;
c) să fie exteriorizat;
d) să nu fie alterat de vreun viciu de consimţământ.
10. Viciile de consimţământ sunt:
a) eroarea;
b) dolul;
c) violenţa;
d) leziunea.
11. Pentru a constitui viciu de consimţământ, dolul trebuie:
a) să provină de la ambele părţi;
b) să provină de la cealaltă parte;
68
c) să fie determinant pentru încheierea actului juridic.
12. Violenţa constituie viciu de consimţământ atunci când:
a) este determinantă pentru încheierea actului juridic;
b) este injustă (nelegitimă, ilicită);
c) este legitimă.
13. Leziunea priveşte:
a) minorii sub 14 ani;
b) minorii între 14-18 ani;
c) persoanele peste 18 ani;
d) numai persoanele căsătorite.
14. Pentru a fi valabil, obiectul actului juridic civil trebuie:
a) să existe;
b) să fie în circuitul civil;
c) să nu existe în circuitul civil;
d) să fie determinat sau determinabil;
e) să fie posibil;
f) să fie licit şi moral.
15. După scopul urmărit de părţi la încheierea lui, actul juridic poate fi:
a) act juridic cu titlu oneros;
b) act juridic cu titlu gratuit;
c) act juridic solemn.
16. Sunt principii care guvernează efectele actelor juridice civile:
a) principiul forţei obligatorii;
b) principiul consensualismului;
c) principiul irevocabilităţii.
17. Potrivit principiului relativităţii, avânzii-cauză sunt:
a) părţile actului juridic civil;
b) persoanele care nu au participat la încheierea actului juridic civil;
c) persoanele care deşi nu au participat la încheierea actului juridic civil,
suportă totuşi efectele actului ca urmare a legăturii lor juridice cu una din părţile
actului.
R: 1.a,b,c; 2.a,c,d; 3.a,c; 4.a,b; 5.c; 6.a; 7.c; 8.a; 9.a,b,c,d; 10.a,b,c,d; 11.b,c;
12.a,b; 13.b,c; 14.a,b,d,e,f; 15.a,b; 16.a, b,c; 17.c.
69
Lecţia 4. Nulitatea actului juridic
4.1. Nulitatea actelor juridice
Codul civil nu dă o definiţie nulităţii revenind doctrinei rolul de a defini
nulitatea.
Prin nulitate înţelegem acea sancţiune de drept civil care lipseşte actul
juridic de efectele urmărite la încheierea lui, desfiinţându-l retroactiv, în tot sau în
parte, ca urmare a încălcării unor dispoziţii legale privitoare la condiţiile de
validitate atunci când a fost încheiat.
Nulitate este acea sancţiune de drept civil care constă în lipsirea unui act, în
tot sau în parte, de efectele juridice în vederea cărora acesta a fost întocmit, din
cauza nesocotirii dispoziţiilor legale impuse pentru încheierea sa valabilă. Prin
urmare, cauza care conduce la constatarea nulităţii actului juridic ar trebui să existe
la chiar momentul încheierii acestuia.
Ca instituţie a dreptului civil, nulitatea îndeplineşte următoarele funcţii:
a. Funcţia preventivă, aceea care constă în ameninţarea subiecţilor de drept
civil tentaţi să încheie actul juridic civil cu nerespectarea condiţiilor sale de
validitate.
Ştiind că actul juridic încheiat cu încălcarea dispoziţiilor privitoare la
validitate nu va produce efecte, subiecţii de drept civil sunt descurajaţi şi, în acelaşi
timp, îndemnaţi să respecte dispoziţiile legii.
b. Funcţia sancţionatorie intervine atunci când subiecţii de drept civil nu au
respectat legea când au încheiat actul juridic şi urmăreşte să înlăture efectele
contrare legii.
c. Funcţia de garantare a principiului legalităţii în domeniul actelor
juridice civile este aceea care se realizează prin intermediul primelor două funcţii,
cea preventivă şi cea sancţionatorie. Prin aceste două funcţii se asigură respectarea
normelor de drept civil referitoare la condiţiile de validitate ale actului juridic civil
şi, totodată, se asigură şi respectarea ordinii publice şi a bunelor moravuri. 60
Când se pune problema analizării aspectelor juridice legate de nulitatea
actelor juridice, la a căror încheiere au fost nesocotite regulile privind condiţiile de
60
2004, p. 211.
70
validitate, se impune a analiza, pe lângă nulitate şi alte cauze, posterioare
încheierii actului, care să înlăture efectele generate de intervenţia anumitor cauze
prevăzute de lege, precum: rezoluţiunea, rezilierea, revocarea, caducitatea,
inopozabilitatea.
Clasificarea nulităţilor
Nulităţile pot fi clasificate astfel:
a) după natura interesului general sau individual ocrotit prin norma de drept
încălcată la momentul încheierii actului, se disting două nulităţi: nulitatea absolută
şi nulitatea relativă;
b) după întinderea efectelor nulitatea poate fi:
- parţială (atunci când desfiinţează doar parte din efectele actului juridic,
celelalte efecte menţinându-se deoarece nu contravin legii);
- totală (desfiinţează în întregime efectele actului juridic). Aşadar, trebuie
înlăturate numai acele efecte care ar contraveni scopului dispoziţiei încălcate,
menţinându-se, în acelaşi timp, celelalte efecte.
Codul civil vine cu o reglementare în sensul că acele clauze din actul juridic
care nesocotesc ordinea publică şi bunele moravuri sunt considerate nescrise, adică
nu produc nici un efect. Astfel, potrivit art.1255 din Codul civil, clauzele contrare
legii, ordinii publice sau bunelor moravuri şi care nu sunt considerate nescrise
atrag nulitatea contractului în întregul său numai dacă sunt, prin natura lor,
esenţiale sau dacă, în lipsa acestora, nu s-ar fi încheiat.
În cazul în care contractul este menţinut în parte, clauzele nule sunt înlocuite
de drept cu dispoziţiile legale aplicabile.
Aceste dispoziţii se aplică în mod corespunzător şi clauzelor care contravin
unor dispoziţii legale imperative şi sunt considerate de lege nescrise.
E:\Sintact 2.0\cache\Legislatie\temp\00141529.HTML - #În cazul
contractelor cu mai multe părţi în care prestaţia fiecărei părţi este făcută în
considerarea unui scop comun, nulitatea contractului în privinţa uneia dintre părţi
nu atrage desfiinţarea în întregime a contractului, afară de cazul în care participarea
acesteia este esenţială pentru existenţa contractului.
Codul civil utilizează trei concepte referitoare la unele clauze contractuale:
clauze nule, clauze considerate nescrise şi clauze care nu produc efecte.
Clauzele considerate nescrise sunt clauze contrare legii, ordinii publice sau
bunelor moravuri sau clauze care contravin unor norme legale imperative care nu
sunt prin natura lor esenţiale, astfel încât contractul să nu se poată încheia în lipsa
lor.
Pentru a salva contractul, legiuitorul a prevăzut că aceste clauze vor fi
înlocuite cu dispoziţii legale aplicabile.
Aplicaţii ce vizează nulitatea parţială din Codul civil:
- potrivit art.1009 din Codul civil, sunt reglementate clauzele nescrise în
materia liberalităţilor. Astfel, eE:\Sintact
2.0\cache\Legislatie\temp\00141529.HTML - #ste considerată nescrisă clauza
prin care, sub sancţiunea desfiinţării liberalităţii sau restituirii obiectului acesteia,
71
beneficiarul este obligat să nu conteste validitatea unei clauze de inalienabilitate ori
să nu solicite revizuirea condiţiilor sau a sarcinilor.
E:\Sintact 2.0\cache\Legislatie\temp\00141529.HTML - #De
asemenea, este considerată nescrisă dispoziţia testamentară prin care se prevede
dezmoştenirea ca sancţiune pentru încălcarea obligaţiilor menţionate sau pentru
contestarea dispoziţiilor din testament care aduc atingere drepturilor moştenitorilor
rezervatari ori sunt contrare ordinii publice sau bunelor moravuri:
- potrivit art.19 alin.3 din Codul civil, sunt reglementate clauzele nescrise în
materia publicităţii drepturilor, a actelor şi a faptelor juridice. Astfel, orice
renunţare sau restrângere a dreptului de a îndeplini o formalitate de publicitate,
precum şi orice clauză penală sau altă sancţiune stipulată pentru a împiedica
exercitarea acestui drept sunt considerate nescrise;
- este nescrisă stipulaţia vizând exonerarea de răspundere pentru evicţiune a
vânzătorului provenită din fapta vânzătorului sau o cauză anterioară, reglementată
de art.1699 din Codul civil, E:\Sintact
2.0\cache\Legislatie\temp\00141529.HTML - #chiar dacă s-a convenit că
vânzătorul nu va datora nicio garanţie, el răspunde totuşi de evicţiunea cauzată
ulterior vânzării prin faptul său personal ori de cea provenită din cauze pe care,
cunoscându-le în momentul vânzării, le-a ascuns cumpărătorului. Orice stipulaţie
contrară este considerată nescrisă.
- contractul încheiat pe perioadă nedeterminată, poate fi denunţat unilateral
de oricare dintre părţi cu respectarea unui termen rezonabil de preaviz. Orice
clauză contrară sau stipularea unei prestaţii în schimbul denunţării contractului se
consideră nescrisă (art.1277 din Codul civil).
- potrivit art.218 alin.3 din Codul civil, clauzele sau dispoziţiile actului de
constituire ori ale statutului, precum şi hotărârile organelor statutare ale persoanei
juridice care limitează sau lărgesc puterile conferite exclusiv de lege acestor organe
sunt considerate nescrise, chiar dacă au fost publicate;
- E:\Sintact 2.0\cache\Legislatie\temp\00141529.HTML - #dispensa de
a da socoteală acordată, tutorelui, de părinţi sau de o persoană care ar fi făcut
minorului o liberalitate este considerată ca nescrisă (art.154 din Codul civil).
- E:\Sintact 2.0\cache\Legislatie\temp\00141529.HTML - #Condiţia
imposibilă, contrară legii sau bunelor moravuri este considerată nescrisă, iar dacă
este însăşi cauza contractului, atrage nulitatea absolută a acestuia (art.1402 din
Codul civil).
- E:\Sintact 2.0\cache\Legislatie\temp\00141529.HTML - #Obligaţia
contractată sub o condiţie suspensivă ce depinde exclusiv de voinţa debitorului nu
produce niciun efect (art.1403 din Codul civil).
c) după consacrarea legislativă sunt: nulităţi exprese, adică sunt prevăzute
expres de lege şi nulităţi virtuale sau implicite, adică rezultă neîndoielnic din
modul de reglementare a unei condiţii de validitate a actului juridic. Potrivit
art.1253 din Codul civil, este nulitate virtuală atunci când, E:\Sintact
2.0\cache\Legislatie\temp\00141529.HTML - #în afara cazurilor în care legea
prevede sancţiunea nulităţii, contractul se desfiinţează şi atunci când sancţiunea
72
nulităţii absolute sau, după caz, relative trebuie aplicată pentru ca scopul dispoziţiei
legale încălcate să fie atins;
- creditorul nu are dreptul la rezoluţiune atunci când neexecutarea este de
mică însemnătate. În cazul contractelor cu executare succesivă, creditorul are
dreptul la reziliere, chiar dacă neexecutarea este de mică însemnătate, însă are un
caracter repetat. Orice stipulaţie contrară este considerată nescrisă (art.1551 din
Codul civil).
d) după modul de operare sunt: nulităţi judiciare care produc efecte în baza
unei hotărârii judecătoreşti şi convenţionale care operează în baza acordului
părţilor. Astfel, art.1246 alin.3 din Codul civil prevede că, dacă prin lege nu se
prevede altfel, nulitatea contractului poate fi constatată sau declarată prin acordul
părţilor;
e) după felul condiţiei de valabilitate încălcate sunt: nulităţi de fond, atunci
când se încalcă o condiţiei de valabilitate (capacitatea, consimţământul, obiectul şi
cauza) şi nulităţi de formă atunci când se încalcă o condiţie de formă, cum ar fi
încălcarea formei ad validitatem. Astfel, potrivit art.1238 din Codul civil, nulitate
de fond, lipsa cauzei atrage anulabilitatea contractului, cu excepţia cazului în care
contractul a fost greşit calificat şi poate produce alte efecte juridice, şi nulitatea de
formă, art.1011 din Codul civil, donaţia se încheie prin înscris autentic, sub
sancţiunea nulităţii absolute.
Conform prevederilor art.1246 alin.1 din Codul civil, orice contract încheiat
cu încălcarea condiţiilor cerute de lege pentru încheierea sa valabilă este supus
nulităţii, dacă prin lege nu se prevede o altă sancţiune.
4.2. Categorii de nulităţi

Potrivit art.1246 alin.2 din Codul civil, nulitatea poate fi absolută sau
relativă.
1. Nulitatea absolută
Nulitatea absolută este aceea care sancţionează actul juridic încheiat cu
încălcarea unor norme ce ocrotesc un interes general, obştesc.
2.0\cache\Legislatie\temp\00141529.HTML - #contractul este lovit de nulitate
absolută în cazurile anume prevăzute de lege, precum şi atunci când rezultă
neîndoielnic din lege că interesul ocrotit este unul general. Iar art.1247 alin.1
statuează că, este nul contractul încheiat cu încălcarea unei dispoziţii legale
instituite pentru ocrotirea unui interes general.
Cauze de nulitate absolută sunt considerate următoarele situaţii:
A. când se încalcă dispoziţiile legale privitoare la capacitatea părţilor de a încheia
anumite acte juridice, cum ar fi situaţia prevăzută de art.1653 din Codul civil, sub
sancţiunea nulităţii absolute, judecătorii, procurorii, grefierii, executorii, avocaţii,
notarii publici, consilierii juridici şi practicienii în insolvenţă nu pot cumpăra,
direct sau prin persoane interpuse, drepturi litigioase care sunt de competenţa
instanţei judecătoreşti în a cărei circumscripţie îşi desfăşoară activitatea.
Sunt exceptate:
73
- E:\Sintact 2.0\cache\Legislatie\temp\00141529.HTML - #cumpărarea
drepturilor succesorale ori a cotelor-părţi din dreptul de proprietate de la
comoştenitori sau coproprietari, după caz;
unui drept litigios în vederea îndestulării unei creanţe care s-a născut înainte ca
dreptul să fi devenit litigios;
care s-a făcut pentru apărarea drepturilor celui ce stăpâneşte bunul în legătură cu
care există dreptul litigios.
E:\Sintact 2.0\cache\Legislatie\temp\00141529.HTML - #Dreptul este
litigios dacă există un proces început şi neterminat cu privire la existenţa sau
întinderea sa, ori, în cazul persoanelor juridice, nu se respectă principiul specialităţii
capacităţii.
Sunt incapabili de a cumpăra, direct sau prin persoane interpuse, chiar şi prin
licitaţie publică, sancţiunea nerespectării acestor interdicţii este nulitatea absolută a
contractului:
- funcţionarii publici, judecătorii-sindici, practicienii în insolvenţă,
executorii, precum şi alte asemenea persoane, care ar putea influenţa condiţiile
vânzării făcute prin intermediul lor sau care are ca obiect bunurile pe care le
administrează ori a căror administrare o supraveghează (art.1654 din Codul civil).
art.1655 din Codul civil, persoanele prevăzute la alte incapacităţi de a cumpăra nu
pot, de asemenea, să vândă bunurile proprii pentru un preţ care constă într-o sumă
de bani provenită din vânzarea ori exploatarea bunului sau patrimoniului pe care îl
administrează ori a cărui administrare o supraveghează, după caz.
E:\Sintact 2.0\cache\Legislatie\temp\00141529.HTML - #Aceste
dispoziţii se aplică în mod corespunzător şi contractelor în care, în schimbul unei
prestaţii promise de persoanele menţionate, cealaltă parte se obligă să plătească o
sumă de bani.
Conform prevederilor art.989 din Codul civil, E:\Sintact
2.0\cache\Legislatie\temp\00141529.HTML - #sub sancţiunea nulităţii
absolute, dispunătorul trebuie să îl determine pe beneficiarul liberalităţii ori cel
puţin să prevadă criteriile pe baza cărora acest beneficiar să poată fi determinat la
data la care liberalitatea produce efecte juridice.
E:\Sintact 2.0\cache\Legislatie\temp\00141529.HTML - #Persoana
care nu există la data întocmirii liberalităţii poate beneficia de o liberalitate dacă
aceasta este făcută în favoarea unei persoane capabile, cu sarcina pentru aceasta din
urmă de a transmite beneficiarului obiectul liberalităţii îndată ce va fi posibil.
E:\Sintact 2.0\cache\Legislatie\temp\00141529.HTML - #Sub
sancţiunea nulităţii absolute, dispunătorul nu poate lăsa unui terţ dreptul de a-l
desemna pe beneficiarul liberalităţii sau de a stabili obiectul acesteia. Cu toate
acestea, repartizarea bunurilor transmise prin legat unor persoane desemnate de
testator poate fi lăsată la aprecierea unui terţ.
74
E:\Sintact 2.0\cache\Legislatie\temp\00141529.HTML - #Este valabilă
liberalitatea făcută unei persoane desemnate de dispunător, cu o sarcină în favoarea
unei persoane alese fie de gratificat, fie de un terţ desemnat, la rândul său, tot de
către dispunător.
absolute a testamentului, două sau mai multe persoane nu pot dispune, prin acelaşi
testament, una în favoarea celeilalte sau în favoarea unui terţ.
E:\Sintact 2.0\cache\Legislatie\temp\00141529.HTML - #Donaţia nu
este valabilă atunci când cuprinde clauze ce permit donatorului să o revoce prin
voinţa sa.
Astfel, este lovită de nulitate absolută donaţia care:
E:\Sintact 2.0\cache\Legislatie\temp\00141529.HTML - #- este
afectată de o condiţie a cărei realizare depinde exclusiv de voinţa donatorului;
E:\Sintact 2.0\cache\Legislatie\temp\00141529.HTML - #- impune
donatarului plata datoriilor pe care donatorul le-ar contracta în viitor, dacă valoarea
maximă a acestora nu este determinată în contractul de donaţie;
E:\Sintact 2.0\cache\Legislatie\temp\00141529.HTML - #- conferă
donatorului dreptul de a denunţa unilateral contractul;
E:\Sintact 2.0\cache\Legislatie\temp\00141529.HTML - #- permite
donatorului să dispună în viitor de bunul donat, chiar dacă donatorul moare fără să
fi dispus de acel bun. Dacă dreptul de a dispune vizează doar o parte din bunurile
donate, nulitatea operează numai în privinţa acestei părţi (art.1015 din Codul civil);
B. când priveşte o condiţie esenţială pentru validitatea actului juridic

(obiect, cauză).
- când cauza actului juridic a fost ilicită sau imorală - art.1238 alin.2 din
Codul civil, cauza ilicită sau imorală atrage nulitatea absolută a contractului dacă
este comună ori, în caz contrar, dacă cealaltă parte a cunoscut-o sau, după
împrejurări, trebuia s-o cunoască.61
- când obiectul contractului trebuie să fie determinat şi licit, sub sancţiunea
nulităţii absolute (art.1225 alin.2). E:\Sintact
2.0\cache\Legislatie\temp\00141529.HTML - #Obiectul este ilicit atunci când
este prohibit de lege sau contravine ordinii publice ori bunelor moravuri. Obiectul
contractului îl reprezintă operaţiunea juridică, precum vânzarea, locaţiunea,
împrumutul şi altele asemenea, convenită de părţi, astfel cum aceasta reiese din
ansamblul drepturilor şi obligaţiilor contractuale.
- obiectul obligaţiei, sub sancţiunea nulităţii absolute, el trebuie să fie
determinat sau cel puţin determinabil şi licit (art.1226 alin.2). Obiectul obligaţiei
este prestaţia la care se angajează debitorul.
61
Contractul este valabil chiar atunci când cauza nu este expres prevăzută.
Existenţa unei cauze valabile se prezumă până la proba contrară.
75
art.418 din Codul civil, recunoaşterea copilului este lovită de nulitate absolută
dacă:
E:\Sintact 2.0\cache\Legislatie\temp\00141529.HTML - #- a fost
recunoscut un copil a cărui filiaţie, stabilită potrivit legii, nu a fost înlăturată. Cu
toate acestea, dacă filiaţia anterioară a fost înlăturată prin hotărâre judecătorească,
recunoaşterea este valabilă;
E:\Sintact 2.0\cache\Legislatie\temp\00141529.HTML - #- a fost făcută
după decesul copilului, iar acesta nu a lăsat descendenţi fireşti.
2.0\cache\Legislatie\temp\00141529.HTML - #este lovit de nulitate absolută
contractul care stipulează o rentă viageră constituită pe durata vieţii unui terţ care
era decedat în ziua încheierii contractului.
E:\Sintact 2.0\cache\Legislatie\temp\00141529.HTML - #Nu produce,
de asemenea, niciun efect contractul prin care s-a constituit cu titlu oneros o rentă
pe durata vieţii unei persoane care, la data încheierii contractului, suferea de o
boală din cauza căreia a murit în interval de cel mult 30 de zile de la această dată.
C. când forma cerută de lege în mod obligatoriu – ad validitatem – nu a fost
respectată de părţi (de exemplu, actul de vânzare-cumpărare de imobile, actul de
donaţie, ipoteca care are ca obiect bunuri imobile, etc., nu au fost încheiate în
formă autentică).
Potrivit art.557 alin.4 din Codul civil, privind dobândirea prorpietăţii, în
cazul bunurilor imobile dreptul de proprietate se dobândeşte prin înscrierea în
cartea funciară.
2.0\cache\Legislatie\temp\00141529.HTML - #înscrierea în cartea funciară se
efectuează în baza înscrisului autentic notarial, a hotărârii judecătoreşti rămase
definitivă, a certificatului de moştenitor sau în baza unui alt act emis de autorităţile
administrative, în cazurile în care legea prevede aceasta. Iar potrivit art.885 alin.1
din Codul civil, drepturile reale asupra imobilelor cuprinse în cartea funciară se
dobândesc, atât între părţi, cât şi faţă de terţi, numai prin înscrierea lor în cartea
funciară, pe baza actului sau faptului care a justificat înscrierea. 62
Din analiza textelor rezultă că dobândirea proprietăţi imobiliare se face prin
înscris autentic sub sancţiunea nulităţii absolute.
62
Art.56 din Legea nr.71/2011 publicată în M.Of.nr.409/10.06.2011, modificată prin OUG
nr.79/2011 aprobată cu modificări prin Legea nr.60/2012, publicată în M.Of.nr.255/17.04.2012.
Dispoziţiile Codului civil privitoare la dobândirea drepturilor reale imobiliare prin efectul înscrierii
acestora în cartea funciară se aplică numai după finalizarea lucrărilor de cadastru pentru fiecare
unitate administrativ - teritorială şi deschiderea, la cerere sau din oficiu, a cărţilor funciare pentru
imobilele respective, în conformitate cu dispoziţiile Legii cadastrului şi a publicităţii imobiliare
nr.7/1996 republicată, cu modificările şi completările ulterioare.
76
absolute, testamentul olograf trebuie scris în întregime, datat şi semnat de mâna
testatorului.
Potrivit art.2378 din Codul civil, contractul de ipotecă imobiliară, se încheie
în formă autentică de către notarul public, sub sancţiunea nulităţii absolute.
Ipoteca asupra unui bun imobil se constituie prin înscriere în cartea funciară.
E:\Sintact 2.0\cache\Legislatie\temp\00141529.HTML - #Ipoteca
asupra unei universalităţi de bunuri nu grevează bunurile imobile cuprinse în
aceasta decât din momentul înscrierii ipotecii în cartea funciară cu privire la fiecare
dintre imobile.
Potrivit art.418 lit.c din Codul civil, recunoaşterea unui copil a fost făcută în
alte forme decât cele prevăzute de lege. 63
2.0\cache\Legislatie\temp\00141529.HTML - #contractul prin care se
constituie o ipotecă mobiliară se încheie în formă autentică sau sub semnătură
privată, sub sancţiunea nulităţii absolute;
- prin art.1011 din Codul civil se reglementează forma contractului de
donaţie care se încheie prin înscris autentic, sub sancţiunea nulităţii absolute.
Nu sunt supuse acestor dispoziţii, donaţiile indirecte, cele deghizate şi
darurile manuale.
- E:\Sintact 2.0\cache\Legislatie\temp\00141529.HTML - #potrivit
art.1015 din Codul civil, donaţia nu este valabilă atunci când cuprinde clauze ce
permit donatorului să o revoce prin voinţa sa.
Astfel, este lovită de nulitate absolută donaţia care:
E:\Sintact 2.0\cache\Legislatie\temp\00141529.HTML - #a) este
afectată de o condiţie a cărei realizare depinde exclusiv de voinţa donatorului;
E:\Sintact 2.0\cache\Legislatie\temp\00141529.HTML - #b) impune
donatarului plata datoriilor pe care donatorul le-ar contracta în viitor, dacă valoarea
maximă a acestora nu este determinată în contractul de donaţie;
E:\Sintact 2.0\cache\Legislatie\temp\00141529.HTML - #c) conferă
donatorului dreptul de a denunţa unilateral contractul;
E:\Sintact 2.0\cache\Legislatie\temp\00141529.HTML - #d) permite
donatorului să dispună în viitor de bunul donat, chiar dacă donatorul moare fără să
fi dispus de acel bun. Dacă dreptul de a dispune vizează doar o parte din bunurile
donate, nulitatea operează numai în privinţa acestei părţi.
63
Recunoaşterea poate fi făcută prin declaraţie la serviciul de stare civilă, prin înscris autentic sau prin
testament.
E:\Sintact 2.0\cache\Legislatie\temp\00141529.HTML - #Dacă recunoaşterea este
făcută prin înscris autentic, o copie a acestuia este trimisă din oficiu serviciului de stare civilă
competent, pentru a se face menţiunea corespunzătoare în registrele de stare civilă.
E:\Sintact 2.0\cache\Legislatie\temp\00141529.HTML - #Recunoaşterea, chiar
dacă a fost făcută prin testament, este irevocabilă.
77
- potrivit art.1838 sunt reglementate condiţiile de formă pentru contractul de
arendare care trebuie încheiat în formă scrisă, sub sancţiunea nulităţii absolute.
sancţiunea unei amenzi civile stabilite de instanţa de judecată pentru fiecare zi de
întârziere, arendaşul trebuie să depună un exemplar al contractului la consiliul local
în a cărui rază teritorială se află bunurile agricole arendate, pentru a fi înregistrat
într-un registru special ţinut de secretarul consiliului local.
E:\Sintact 2.0\cache\Legislatie\temp\00141529.HTML - #Când
bunurile arendate sunt situate în raza teritorială a mai multor consilii locale, câte un
exemplar al contractului se depune la fiecare consiliu local în a cărui rază
teritorială sunt situate bunurile arendate.
în materie de carte funciară rămân aplicabile în sensul că acest contract se înscrie în
cartea funciară.
- art.2282 reglementează condiţiile de formă ale E:\Sintact
2.0\cache\Legislatie\temp\00141529.HTML - #fideiusiunii. Fideiusiunea nu se
prezumă, ea trebuie asumată în mod expres printr-un înscris, autentic sau sub
semnătură privată, sub sancţiunea nulităţii absolute.
- pentru a fi înscrise în cartea funciară, contractele care strămută sau
constituie drepturi reale, trebuie să fie încheiate prin înscris autentic, sub
sancţiunea nulităţii absolute - cum ar fi vânzarea-cumpărarea de imobile –
(art.1244 din Codul civil).
- un alt contract care trebuie să îndeplinească aceste condiţii este şi
contractul de întreţinere.
Prin contractul de întreţinere o parte se obligă să efectueze în folosul
celeilalte părţi sau al unui anumit terţ prestaţiile necesare întreţinerii şi îngrijirii
pentru o anumită durată – acest contract nu a fost reglementat de vechiul cod civil.
E:\Sintact 2.0\cache\Legislatie\temp\00141529.HTML - #Dacă prin
contract nu s-a prevăzut durata întreţinerii ori s-a prevăzut numai caracterul viager
al acesteia, atunci întreţinerea se datorează pentru toată durata vieţii creditorului
întreţinerii.
Potrivit art.2255, contractul de întreţinere se încheie în formă autentică, sub
sancţiunea nulităţii absolute.
- vânzarea unei moşteniri este supusă aceloraşi reguli astfel, potrivit
art.1747, sub sancţiunea nulităţii absolute a contractului, vânzarea unei moşteniri se
încheie în formă autentică;
- art.1884 reglementează forma contractului prin care se înfiinţează o
societate cu personalitate juridică.
Contractul de societate se încheie în formă scrisă. Dacă prin lege nu se
prevede altfel, forma scrisă este necesară numai pentru dovada contractului.
sancţiunea nulităţii absolute, contractul prin care se înfiinţează o societate cu
78
personalitate juridică trebuie încheiat în formă scrisă şi trebuie să prevadă asociaţii,
aporturile, forma juridică, obiectul, denumirea şi sediul societăţii; 64
- potrivit art.330 din Codul civil, sub sancţiunea nulităţii absolute, convenţia
matrimonială se încheie prin înscris autentificat de notarul public, cu
consimţământul tuturor părţilor, exprimat personal sau prin mandatar cu procură
autentică, specială şi având conţinut predeterminat 65;
- potrivit art.774 din Codul civil, fiducia este stabilită prin lege sau prin
contract încheiat în formă autentică. Ea trebuie să fie expresă. 66;
64
În cazul societăţilor Legea nr.31/1990 în art.5 dispune:
Societatea în nume colectiv sau în comandită simplă se constituie prin contract de societate, iar
societatea pe acţiuni, în comandită pe acţiuni sau cu răspundere limitată se constituie prin contract de
societate şi statut.
E:\Documents and Settings\SILVIA\Sintact
2.0\cache\Legislatie\temp\00078665.HTML - #Societatea cu răspundere limitată se
poate constitui şi prin actul de voinţă al unei singure persoane. În acest caz se întocmeşte numai
statutul.
2.0\cache\Legislatie\temp\00078665.HTML - #Contractul de societate şi statutul pot
fi încheiate sub forma unui înscris unic, denumit act constitutiv.
2.0\cache\Legislatie\temp\00078665.HTML - #Când se încheie numai contract de
societate sau numai statut, acestea pot fi denumite, de asemenea, act constitutiv. În cuprinsul prezentei
legi, denumirea act constitutiv desemnează atât înscrisul unic, cât şi contractul de societate şi/sau
statutul societăţii.
2.0\cache\Legislatie\temp\00078665.HTML - #În cazurile în care contractul de
societate şi statutul constituie acte distincte, acesta din urmă va cuprinde datele de identificare a
asociaţilor şi clauze reglementând organizarea, funcţionarea şi desfăşurarea activităţii societăţii.
Actul constitutiv se încheie sub semnătură privată, se semnează de toţi asociaţii sau, în caz de
subscripţie publică, de fondatori. Forma autentică a actului constitutiv este obligatorie atunci când:
2.0\cache\Legislatie\temp\00078665.HTML - #a) printre bunurile subscrise ca aport la
capitalul social se află un teren;
2.0\cache\Legislatie\temp\00078665.HTML - #b) se constituie o societate în nume
colectiv sau în comandită simplă;
2.0\cache\Legislatie\temp\00078665.HTML - #c) societatea pe acţiuni se constituie
prin subscripţie publică.
2.0\cache\Legislatie\temp\00078665.HTML - #Actul constitutiv dobândeşte dată certă
şi prin depunerea la oficiul registrului comerţului.
65
Convenţia matrimonială
79
D. au fost încălcate dispoziţiile imperative ale legii, ordinea publică şi
bunele moravuri. Obiectul contractului îl reprezintă operaţiunea juridică, precum
vânzarea, locaţiunea, împrumutul şi altele asemenea, convenită de părţi, astfel cum
aceasta reiese din ansamblul drepturilor şi obligaţiilor contractuale.
Obiectul contractului trebuie să fie determinat şi licit, sub sancţiunea
nulităţii absolute.
E:\Sintact 2.0\cache\Legislatie\temp\00141529.HTML - #Obiectul este
ilicit atunci când este prohibit de lege sau contravine ordinii publice ori bunelor
moravuri.
2.0\cache\Legislatie\temp\00141529.HTML - #este lovită de nulitate orice
simulaţie în care donaţia reprezintă contractul secret în scopul de a eluda
revocabilitatea donaţiilor între soţi.
E:\Sintact 2.0\cache\Legislatie\temp\00141529.HTML - #Este
prezumată persoană interpusă, până la proba contrară, orice rudă a donatarului la a
cărei moştenire acesta ar avea vocaţie în momentul donaţiei şi care nu a rezultat din
căsătoria cu donatorul.
Potrivit art.196 din Codul civil, nulitatea absolută a unei persoane juridice
poate fi constatată sau, după caz, declarată de instanţa judecătorească numai atunci
când:
- E:\Sintact 2.0\cache\Legislatie\temp\00141529.HTML - #obiectul de
activitate este ilicit, contrar ordinii publice ori bunelor moravuri.
E:\Sintact 2.0\cache\Legislatie\temp\00141529.HTML - #- au fost
nesocotite alte dispoziţii legale imperative prevăzute sub sancţiunea nulităţii actului
de înfiinţare a persoanei juridice;
E. când lipseşte autorizaţia administrativă ori aceasta nu este valabilă,
deoarece s-a dat cu încălcarea legii.
Potrivit art.196 alin.1 lit d) din Codul civil, nulitatea absolută a unei
persoane juridice poate fi constatată sau, după caz, declarată de instanţa
judecătorească numai atunci când: lipseşte autorizaţia administrativă necesară
pentru înfiinţarea acesteia.
Dreptul de procurare, de deţinere sau, după caz, de port şi folosire a armelor
letale se dobândeşte de la data emiterii de către autorităţile competente a
autorizaţiei de procurare a armei sau, după caz, a permisului de armă (art.10 din
Legea nr.295/2004 privind regimul armelor şi al muniţiilor);
F. când, prin actul juridic încheiat, s-a fraudat legea.
E:\Sintact 2.0\cache\Legislatie\temp\00141529.HTML - #Alegerea unui alt regim

matrimonial decât cel al comunităţii legale se face prin încheierea unei convenţii matrimoniale.
66
E:\Sintact 2.0\cache\Legislatie\temp\00141529.HTML - #Fiducia este
operaţiunea juridică prin care unul sau mai mulţi constituitori transferă drepturi reale, drepturi de
creanţă, garanţii ori alte drepturi patrimoniale sau un ansamblu de asemenea drepturi, prezente ori
viitoare, către unul sau mai mulţi fiduciari care le exercită cu un scop determinat, în folosul unuia sau
mai multor beneficiari. Aceste drepturi alcătuiesc o masă patrimonială autonomă, distinctă de
celelalte drepturi şi obligaţii din patrimoniile fiduciarilor.
80
Aplicarea legii, în litera şi spiritul ei, este o necesitate de interes obştesc şi de
aceea actele juridice săvârşite în frauda legii sunt sancţionate cu nulitate absolută.
Frauda se deosebeşte de dol, deşi are un element comun cu acesta: reaua –
credinţă a autorului ei.
În timp ce dolul se exercită asupra uneia din părţile actului juridic, al cărui
consimţământ îl viciază, frauda se săvârşeşte de părţi în dauna terţilor, lăsând
nealterat consimţământul părţilor, în vederea realizării unui folos injust pentru cei
ce fraudează.
Interesul distincţiei dintre fraudă şi dol constă în faptul că cea dintâi este
sancţionată cu nulitatea absolută a actului juridic, iar cea din urmă atrage nulitatea
relativă.
Codul civil în art.1237 reglementează frauda de lege şi precizează,
E:\Sintact 2.0\cache\Legislatie\temp\00141529.HTML - #cauza este ilicită şi
atunci când contractul este doar mijlocul pentru a eluda aplicarea unei norme legale
imperative, iar în art.45 reglementează frauda comisă de incapabil ca fiind
E:\Sintact 2.0\cache\Legislatie\temp\00141529.HTML - #simpla declaraţie că
este capabil să contracteze, făcută de cel lipsit de capacitate de exerciţiu sau cu
capacitate de exerciţiu restrânsă, nu înlătură anulabilitatea actului. Dacă însă a
folosit manopere dolosive, instanţa, la cererea părţii induse în eroare, poate menţine
contractul atunci când apreciază că aceasta ar constitui o sancţiune civilă adecvată,
dar în această situaţie suntem în faţa nulităţii relative.
Regimul juridic aplicabil nulităţii absolute are la bază următoarele reguli:
- Nulitatea absolută poate fi invocată de orice persoană interesată, precum:
părţile, avânzi-cauză, procurorul, instanţa de judecată din oficiu.
Terţii, străini de actul juridic pot invoca nulitatea absolută în măsura în care
actul juridic le este opozabil. Nulitatea absolută poate fi invocată de orice persoană
interesată, pe cale de acţiune sau de excepţie (art.1247 alin.2).
E:\Sintact 2.0\cache\Legislatie\temp\00141529.HTML - #Conform
prevederilor art.1656 din Codul civil, cei cărora le este interzis să cumpere ori să
vândă nu pot să ceară anularea vânzării nici în nume propriu, nici în numele
persoanei ocrotite.
Potrivit art.296 din Codul civil, orice persoană interesată poate introduce
acţiunea în constatarea nulităţii absolute a căsătoriei. Cu toate acestea, procurorul
nu poate introduce acţiunea după încetarea sau desfacerea căsătoriei, cu excepţia
cazului în care ar acţiona pentru apărarea drepturilor minorilor sau a persoanelor
puse sub interdicţie.
- Acţiunea în nulitate absolută este imprescriptibilă, oricât timp ar trece de
la momentul încheierii actului juridic ea poate fi invocată. Potrivit art.1249 din
Codul civil, dacă prin lege nu se prevede altfel, nulitatea absolută poate fi invocată
oricând, fie pe cale de acţiune, fie pe cale de excepţie.
- Instanţa este obligată să invoce din oficiu nulitatea actului (art.1247 alin.3
din Codul civil). Această obligaţie a instanţei derivă din funcţia organului
jurisdicţional de a restabili ordinea de drept încălcată.
- Nulitatea absolută nu poate fi acoperită prin confirmarea actului.
81
Nulitatea absolută nu este susceptibilă de confirmare decât în cazurile
prevăzute de lege. Această regulă îşi găseşte explicaţia în natura interesului ocrotit
de norma a cărei încălcare atrage nulitatea absolută. Totuşi, inadmisibilitatea
confirmării nulităţii absolute nu se confundă cu validarea actului prin îndeplinirea
ulterioară a cerinţelor legale, nerespectate în momentul încheierii actului (cum ar fi,
obţinerea autorizaţiei administrative, până la anularea actului), validare care
decurge din concepţia despre nulitate, ca şi din regula potrivit căreia convenţiile
trebuie să fie interpretate în sensul în care să producă efecte juridice, iar nu în
sensul de a nu produce nici unul.
Astfel, art.1247 alin.4 din Codul civil prevede, contractul lovit de nulitate
absolută nu este susceptibil de confirmare decât în cazurile prevăzute de lege. 67
Potrivit art.197 din Codul civil când, nulitatea absolută sau relativă a
persoanei juridice se acoperă în toate cazurile, dacă, până la închiderea dezbaterilor
în faţa primei instanţe de judecată, cauza de nulitate a fost înlăturată.
Alte situaţii de acoperire a nulităţii absolute o întâlnim şi în art.294 din
Codul civil care prevede „Căsătoria încheiată de minorul care nu a împlinit vârsta
de 16 ani este lovită de nulitate absolută.
Cu toate acestea, nulitatea căsătoriei se acoperă dacă, până la rămânerea
definitivă a hotărârii judecătoreşti, ambii soţi au împlinit vârsta de 18 ani sau dacă
soţia a născut ori a rămas însărcinată.”
Iar art.295 din Codul civil privind căsătoria fictivă prevede „căsătoria
încheiată în alte scopuri decât acela de a întemeia o familie este lovită de nulitate
absolută.
Cu toate acestea, nulitatea căsătoriei se acoperă dacă, până la rămânerea
definitivă a hotărârii judecătoreşti, a intervenit convieţuirea soţilor, soţia a născut
sau a rămas însărcinată ori au trecut 2 ani de la încheierea căsătoriei.”
II. Nulitatea relativă

Nulitatea relativă reprezintă acea nulitatea care sancţionează actul juridic,
la a cărui încheiere a fost încălcată o normă juridică care ocroteşte un interes
particular sau individual. Astfel, potrivit art.1248 din Codul civil, contractul
încheiat cu încălcarea unei dispoziţii legale instituite pentru ocrotirea unui interes
particular este anulabil.
Între cele două nulităţi există şi deosebiri sub aspect terminologic, în timp ce
în cazul celei absolute se spune, „contractul este nul”, în cazul celei relative se
spune, „contractul este anulabil”.
Codul civil instituie prezumţia de nulitate relativă în art.1252, astfel că, în
cazurile în care natura nulităţii nu este determinată ori nu reiese în chip
neîndoielnic din lege, contractul este anulabil.
Cauze de nulitate relativă
este anulabil când au fost nesocotite dispoziţiile legale privitoare la capacitatea de
67
Art.1261 – 1265 din Codul civil. Validarea contractului
82
exerciţiu, când consimţământul uneia dintre părţi a fost viciat, precum şi în alte
cazuri anume prevăzute de lege.
Cauze de nulitate relativă sunt considerate următoarele:
A. când, în momentul încheierii actului juridic lipseşte cauza – art.1238 alin.1
din Codul civil, lipsa cauzei atrage anulabilitatea contractului, cu excepţia cazului în
care contractul a fost greşit calificat şi poate produce alte efecte juridice.
B. când consimţământul exprimat în actul juridic a fost viciat prin eroare,
dol, violenţă sau leziune.
2.0\cache\Legislatie\temp\00141529.HTML - #recunoaşterea unui copil poate
fi anulată pentru eroare, dol sau violenţă.
art.1222 din Codul civil, partea al cărei consimţământ a fost viciat prin leziune
poate cere, la alegerea sa, anularea contractului sau reducerea obligaţiilor sale cu
valoarea daunelor-interese la care ar fi îndreptăţită.
E:\Sintact 2.0\cache\Legislatie\temp\00141529.HTML - #Cu excepţia
cazului prevăzut la art.1221 alin.(3), acţiunea în anulare este admisibilă numai dacă
leziunea depăşeşte jumătate din valoarea pe care o avea, la momentul încheierii
contractului, prestaţia promisă sau executată de partea lezată. Disproporţia trebuie
să subziste până la data cererii de anulare.
cazurile, instanţa poate să menţină contractul dacă cealaltă parte oferă, în mod
echitabil, o reducere a propriei creanţe sau, după caz, o majorare a propriei
obligaţii.
E:\Sintact 2.0\cache\Legislatie\temp\00141529.HTML - #Nu pot fi
atacate pentru leziune contractele aleatorii, tranzacţia, precum şi alte contracte
anume prevăzute de lege.
prevederilor art.1214 din Codul civil, consimţământul este viciat prin dol atunci
când partea s-a aflat într-o eroare provocată de manoperele frauduloase ale
celeilalte părţi ori când aceasta din urmă a omis, în mod fraudulos, să îl informeze
pe contractant asupra unor împrejurări pe care se cuvenea să i le dezvăluie.
E:\Sintact 2.0\cache\Legislatie\temp\00141529.HTML - #Partea al
cărei consimţământ a fost viciat prin dol poate cere anularea contractului, chiar
dacă eroarea în care s-a aflat nu a fost esenţială.
este anulabil şi atunci când dolul provine de la reprezentantul, prepusul ori gerantul
afacerilor celeilalte părţi.
art.1216 din Codul civil, poate cere anularea contractului partea care a contractat
83
sub imperiul unei temeri justificate induse, fără drept (adică violenţa care este viciu
de consimţământ), de cealaltă parte sau de un terţ.
Conform prevederilor art.298 din Codul civil, căsătoria poate fi anulată la
cererea soţului al cărui consimţământ a fost viciat prin eroare, prin doi sau prin
violenţă.
constituie viciu de consimţământ numai atunci când priveşte identitatea fizică a
viitorului soţ.
C. când lipseşte capacitatea deplină de exerciţiu. Se cunosc anumite situaţii
cum ar fi: atunci când actul juridic a fost încheiat cu încălcarea dispoziţiilor legale
privind capacitatea de exerciţiu a minorului şi a interzisului judecătoresc (actul s-a
încheiat fără încuviinţarea părinţilor sau a tutorelui şi autorizaţia instanţei de
tutelă).
Potrivit art.196 din Codul civil, nulitatea unei persoane juridice poate fi
constatată sau, după caz, declarată de instanţa judecătorească numai atunci când:
- E:\Sintact 2.0\cache\Legislatie\temp\00141529.HTML - #toţi
fondatorii sau asociaţii au fost, potrivit legii, incapabili, la data înfiinţării persoanei
juridice.
Lipsa capacităţii depline de exerciţiu a dispunătorului în cazul liberalităţilor
duce la nulitatea relativă a actului juridic încheiat în acest sens.
prevederilor art.988 din Codul civil, cel lipsit de capacitate de exerciţiu sau cu
capacitate de exerciţiu restrânsă nu poate dispune de bunurile sale prin liberalităţi,
cu excepţia cazurilor prevăzute de lege.
sancţiunea nulităţii relative, nici chiar după dobândirea capacităţii depline de
exerciţiu persoana nu poate dispune prin liberalităţi în folosul celui care a avut
calitatea de reprezentant ori ocrotitor legal al său, înainte ca acesta să fi primit de la
instanţa de tutelă descărcare pentru gestiunea sa.
Se exceptează situaţia în care reprezentantul ori, după caz, ocrotitorul legal
este ascendentul dispunătorului, adică părinţi sau bunici.
Lipsa vremelnică a discernământului la încheierea căsătoriei este
reglementată în art.299 din Codul civil, căsătoria încheiată în această situaţie este
lovită de nulitate relativă.
Căsătoria încheiată între tutore şi persoana minoră aflată sub tutela sa este
anulabilă.
art.297 din Codul civil, este anulabilă căsătoria încheiată fără încuviinţările sau
autorizarea instanţei de tutelă.68
68
Pentru motive temeinice, minorul care a împlinit vârsta de 16 ani se poate căsători în temeiul unui
aviz medical, cu încuviinţarea părinţilor săi sau, după caz, a tutorelui şi cu autorizarea instanţei de
tutelă în a cărei circumscripţie minorul îşi are domiciliul. În cazul în care unul dintre părinţi refuză să
încuviinţeze căsătoria, instanţa de tutelă hotărăşte şi asupra acestei divergenţe, având în vedere
interesul superior al copilului.
84
E:\Sintact 2.0\cache\Legislatie\temp\00141529.HTML -
#Anulabilitatea poate fi invocată numai de cel a cărui încuviinţare era necesară.
Atunci când actul căsătoriei s-a încheiat fără autorizarea instanţei de tutelă,
aceasta va sesiza procurorul în vederea exercitării acţiunii în anulare.
Potrivit art.44 din Codul civil, actele făcute de persoana lipsită de capacitate
de exerciţiu sau cu capacitate de exerciţiu restrânsă, altele decât cele prevăzute la
art.41 alin.(3) şi la art.43 alin.(3), 69 precum şi actele făcute de tutore fără
autorizarea instanţei de tutelă, atunci când această autorizare este cerută de lege,
sunt anulabile, chiar fără dovedirea unui prejudiciu.
E:\Sintact 2.0\cache\Legislatie\temp\00141529.HTML - #Cel lipsit de
capacitate de exerciţiu sau cu capacitate de exerciţiu restrânsă poate invoca şi
singur, în apărare, anulabilitatea actului pentru incapacitatea sa rezultată din
minoritate ori din punerea sub interdicţie judecătorească.
O altă situaţie o întâlnim când actul juridic a fost încheiat cu încălcarea
unor dispoziţii legale privind ocrotirea unor interese particulare, altele decât în
cazul celor lipsiţi de capacitate de exerciţiu şi cei cu capacitate de exerciţiu
restrânsă. E:\Sintact 2.0\cache\Legislatie\temp\00141529.HTML - #Astfel,
potrivit art.990 din Codul civil, sunt anulabile (lovite de nulitate relativă)
liberalităţile făcute medicilor, farmaciştilor sau altor persoane, în perioada în care,
în mod direct sau indirect, îi acordau îngrijiri de specialitate dispunătorului pentru
boala care este cauză a decesului.
Sunt exceptate de la aceste prevederi:
E:\Sintact 2.0\cache\Legislatie\temp\00141529.HTML - #a)
liberalităţile făcute soţului, rudelor în linie dreaptă sau colateralilor privilegiaţi;
E:\Sintact 2.0\cache\Legislatie\temp\00141529.HTML - #b)
liberalităţile făcute altor rude până la al patrulea grad inclusiv, dacă, la data
liberalităţii, dispunătorul nu are soţ şi nici rude în linie dreaptă sau colaterali
privilegiaţi.
dispoziţii sunt aplicabile şi în privinţa preoţilor sau a altor persoane care acordau
asistenţă religioasă în timpul bolii care este cauză a decesului.
E:\Sintact 2.0\cache\Legislatie\temp\00141529.HTML - #Dacă
dispunătorul a decedat din cauza bolii, termenul de prescripţie a dreptului la
acţiunea în anulare curge de la data la care moştenitorii au luat cunoştinţă de
existenţa liberalităţii.
69
art.41 alin.3
Cu toate acestea, minorul cu capacitate de exerciţiu restrânsă poate face singur acte de conservare,
acte de administrare care nu îl prejudiciază, precum şi acte de dispoziţie de mică valoare, cu caracter
curent şi care se execută la data încheierii lor.
art.43 alin.3
Cu toate acestea, persoana lipsită de capacitatea de exerciţiu poate încheia singură actele anume
prevăzute de lege, actele de conservare, precum şi actele de dispoziţie de mică valoare, cu caracter
curent şi care se execută la momentul încheierii lor.
85
E:\Sintact 2.0\cache\Legislatie\temp\00141529.HTML - #În cazul în
care dispunătorul s-a restabilit, legatul devine valabil, iar acţiunea în anularea
donaţiei poate fi introdusă în termen de 3 ani de la data la care dispunătorul s-a
restabilit.
Incapacităţile speciale în materia legatelor
prevederilor art.991 din Codul civil, sunt anulabile legatele în favoarea:
E:\Sintact 2.0\cache\Legislatie\temp\00141529.HTML - #a) notarului
public care a autentificat testamentul;
interpretului care a participat la procedura de autentificare a testamentului;
E:\Sintact 2.0\cache\Legislatie\temp\00141529.HTML - #c)
70
martorilor;
E:\Sintact 2.0\cache\Legislatie\temp\00141529.HTML - #d) agenţilor
instrumentatori:
E:\Sintact 2.0\cache\Legislatie\temp\00141529.HTML - #- în faţa unui
funcţionar competent al autorităţii civile locale, în caz de epidemii, catastrofe,
războaie sau alte asemenea împrejurări excepţionale;
E:\Sintact 2.0\cache\Legislatie\temp\00141529.HTML - #- în faţa
comandantului vasului sau a celui care îl înlocuieşte, dacă testatorul se află la
bordul unui vas sub pavilionul României, în cursul unei călătorii maritime sau
fluviale. Testamentul întocmit la bordul unei aeronave este supus aceloraşi condiţii;
comandantului unităţii militare ori a celui care îl înlocuieşte, dacă testatorul este
militar sau, fără a avea această calitate, este salariat ori prestează servicii în cadrul
forţelor armate ale României şi nu se poate adresa unui notar public;
directorului, medicului şef al instituţiei sanitare sau a medicului şef al serviciului
ori, în lipsa acestora, în faţa medicului de gardă, cât timp dispunătorul este internat
într-o instituţie sanitară în care notarul public nu are acces;
70
În acest sens exemplificăm prezenţa martorilor în cazul testamentului autentic:
Testamentul este autentic dacă a fost autentificat de un notar public sau de o altă persoană învestită cu
autoritate publică de către stat, potrivit legii.
E:\Sintact 2.0\cache\Legislatie\temp\00141529.HTML - #Cu ocazia autentificării,
testatorul poate fi asistat de unul sau de 2 martori.
În cazul testamentului privilegiat:
Se poate întocmi în mod valabil un testament în situaţii speciale.
E:\Sintact 2.0\cache\Legislatie\temp\00141529.HTML - #În toate cazurile este
obligatoriu ca testamentul să se întocmească în prezenţa a 2 martori.
E:\Sintact 2.0\cache\Legislatie\temp\00141529.HTML - #Testamentul privilegiat
se semnează de testator, de agentul instrumentator şi de cei 2 martori. Dacă testatorul sau unul dintre
martori nu poate semna, se va face menţiune despre cauza care l-a împiedicat să semneze. Încălcarea
acestor prevederi duce la sancţiunea nulităţii absolute.
86
E:\Sintact 2.0\cache\Legislatie\temp\00141529.HTML - #e)
persoanelor care au acordat, în mod legal, asistenţă juridică la redactarea
testamentului.
Potrivit art.992 din Codul civil, sancţiunea nulităţii relative se aplică şi
liberalităţilor deghizate sub forma unui contract cu titlu oneros sau făcute unei
persoane interpuse.
E:\Sintact 2.0\cache\Legislatie\temp\00141529.HTML - #Sunt
prezumate până la proba contrară ca fiind persoane interpuse ascendenţii,
descendenţii şi soţul persoanei incapabile de a primi liberalităţi, precum şi
ascendenţii şi descendenţii soţului acestei persoane
E:\Sintact 2.0\cache\Legislatie\temp\00141529.HTML - #Nulitatea
căsătoriei atrage nulitatea relativă a donaţiei făcute soţului de rea-credinţă.
Conform prevederilor art.1654 din Codul civil, sunt incapabili de a cumpăra,
direct sau prin persoane interpuse, chiar şi prin licitaţie publică:
E:\Sintact 2.0\cache\Legislatie\temp\00141529.HTML - #- mandatarii,
pentru bunurile pe care sunt însărcinaţi să le vândă. Cu excepţia, contractul
încheiat de reprezentant cu sine însuşi, în nume propriu, este anulabil numai la
cererea reprezentatului, cu excepţia cazului în care reprezentantul a fost
împuternicit în mod expres în acest sens sau cuprinsul contractului a fost
determinat în asemenea mod încât să excludă posibilitatea unui conflict de interese;
- E:\Sintact 2.0\cache\Legislatie\temp\00141529.HTML - #părinţii,
tutorele, curatorul, administratorul provizoriu, pentru bunurile persoanelor pe care
le reprezintă.
Contractul încheiat cu încălcarea acestor interdicţii se sancţionează cu
nulitate relativă.
art.1655 din Codul civil, persoanele prevăzute la alte incapacităţi de a cumpăra nu
pot, de asemenea, să vândă bunurile proprii pentru un preţ care constă într-o sumă
de bani provenită din vânzarea ori exploatarea bunului sau patrimoniului pe care îl
administrează ori a cărui administrare o supraveghează, după caz.
dispoziţii se aplică în mod corespunzător şi contractelor în care, în schimbul unei
prestaţii promise de persoanele menţionate, cealaltă parte se obligă să plătească o
sumă de bani.
D. nu sunt respectate prevederi ale legii.
Potrivit art.45 din Legea nr.46/2008, coproprietarii şi vecinii proprietari de
fond forestier, persoane fizice sau juridice, de drept public sau privat, au un drept
de preempţiune, în ordinea prevăzută la art. 1.746 din Codul civil 71 şi în condiţiile
71
Terenurile din fondul forestier aflate în proprietate privată se pot vinde cu respectarea, în ordine, a
dreptului de preemţiune al coproprietarilor sau vecinilor.
87
Legii nr.46/2008, la cumpărarea de terenuri din fondul forestier aflate în proprietate
privată, la preţ şi în condiţii egale.72
Vânzătorul are obligaţia de a-i înştiinţa în scris pe toţi preemptorii, prin
executorul judecătoresc sau notarul public, despre intenţia de vânzare, arătând şi
preţul cerut pentru terenul ce urmează a fi vândut. În cazul în care coproprietarii
sau vecinii fondului, alţii decât administratorul pădurilor proprietate publică a
statului, nu au domiciliul ori sediul cunoscut, înştiinţarea ofertei de vânzare se
înregistrează la primăria sau, după caz, primăriile în raza cărora este situat terenul
şi se afişează, în aceeaşi zi, la sediul primăriei, prin grija secretarului consiliului
local.
Titularii dreptului de preempţiune trebuie să îşi manifeste în scris intenţia de
cumpărare şi să comunice acceptarea ofertei de vânzare sau, după caz, să o
înregistreze la sediul primăriei unde aceasta a fost afişată, în termen de 30 de zile
de la comunicarea ofertei de vânzare ori, după caz, de la afişarea acesteia la sediul
primăriei.
În situaţia în care terenul ce urmează a fi vândut este limitrof cu fondul
forestier proprietate publică a statului sau a unităţilor administrativ-teritoriale,
exercitarea dreptului de preempţiune al statului ori al unităţilor administrativ-
teritoriale în termenul de 30 de zile prevalează în raport cu dreptul de preempţiune
al vecinilor.
Dacă în termenul de 30 de zile niciunul dintre preemptori nu îşi manifestă
intenţia de cumpărare, vânzarea terenului este liberă. În faţa notarului public
dovada înştiinţării preemptorilor se face cu copie de pe comunicările făcute sau,
dacă este cazul, cu certificatul eliberat de primărie, după expirarea termenului de
30 de zile în care trebuia manifestată intenţia de cumpărare.
Nerespectarea de către vânzător a obligaţiei, de a-i înştiinţa în scris pe toţi
preemptorii, prin executorul judecătoresc sau notarul public, despre intenţia de
vânzare, arătând şi preţul cerut pentru terenul ce urmează a fi vândut, sau
vânzarea terenului la un preţ mai mic ori în condiţii mai avantajoase decât cele
arătate în oferta de vânzare atrage anulabilitatea vânzării.
Dispoziţiile privitoare la exercitarea dreptului de preempţiune se
completează cu prevederile de drept comun, adică cele din Codul civil.
Regimul juridic al nulităţii relative are la bază următoarele reguli:
- Nulitatea relativă poate fi invocată numai de persoana ocrotită de
dispoziţia legală ce priveşte nulitatea. Astfel, art.1248 alin.2 prevede că, nulitatea
relativă poate fi invocată numai de cel al cărui interes este ocrotit prin dispoziţia
legală încălcată.
Există totuşi şi situaţii în care, în afara persoanei interesate, nulitatea relativă
mai poate fi invocată şi de către alte persoane, cum ar fi: reprezentantul legal al
celui lipsit de capacitate de exerciţiu; ocrotitorul legal al minorului cu capacitate de
72
Legea nr.46/2008, Codul silvic, republicată în M.Of.nr.611/12.08.2015, modificată prin Legea
nr.232/2016 publicată în M.Of.nr.972/05.12.2016/, prin Legea nr.175/2017 publicată în
M.Of.nr.569/18.07.2017.
88
exerciţiu restrânsă sau consiliul de familie; succesorii părţii ocrotite şi creditori
chirografari pe calea acţiunii oblice.
Sunt anumite situaţii cum este şi cea prevăzută de art.46 alin.3 din Codul
civill când procurorul poate introduce acţiune în anulare.
art.297 din Codul civil, este anulabilă căsătoria încheiată fără încuviinţările sau
autorizarea instanţei de tutelă.
#Anulabilitatea poate fi invocată numai de cel a cărui încuviinţare era necesară.
Atunci când actul căsătoriei s-a încheiat fără autorizarea instanţei de tutelă,
aceasta va sesiza procurorul în vederea exercitării acţiunii în anulare.
prevederilor art.1656 din Codul civil, cei cărora le este interzis să cumpere ori să
vândă nu pot să ceară anularea vânzării nici în nume propriu, nici în numele
persoanei ocrotite.
- Nulitatea relativă nu poate fi invocată din oficiu de către instanţa de
judecată, astfel că, dacă partea ocrotită de norma juridică nu pune în discuţie
nulitatea actului juridic, instanţa nu va putea să facă din oficiu aprecieri asupra
acesteia, sau să pună în dezbaterea părţilor nulitatea şi să se pronunţe asupra ei;
- Acţiunea în nulitate relativă (anulare) este supusă prescripţiei extinctive.
Nu este un termen de prescripţie car se aplică la toate acţiunile în anulare, exemplu art. 301
din Codul civil prevede că, anularea căsătoriei poate fi cerută în termen de 6 luni.
În cazul încheierii căsătoriei fără încuviinţarea părinţilor sau a tutorelui şi
autorizarea instanţei de tutelă, termenul curge de la data la care cei a căror
încuviinţare sau autorizare era necesară pentru încheierea căsătoriei au luat
cunoştinţă de aceasta.
nulităţii pentru vicii de consimţământ ori pentru lipsa discernământului, termenul
curge de la data încetării violenţei sau, după caz, de la data la care cel interesat a
cunoscut dolul, eroarea ori lipsa vremelnică a discernământului.
căsătoriei încheiate între tutore şi persoana minoră aflată sub tutela sa, termenul
curge de la data încheierii căsătoriei.
Conform prevederilor art.1223 din Codul civil, dreptul la acţiunea în anulare
sau în reducerea obligaţiilor pentru leziune se prescrie în termen de un an de la
data încheierii contractului.
#Anulabilitatea contractului nu poate să fie opusă pe cale de excepţie când dreptul
la acţiune este prescris.
relativă a persoanei juridice poate fi invocată în termen de un an de la data
înregistrării sau înfiinţării acesteia, după caz (art.197).
Potrivit art.1249 din Codul civil, nulitatea relativă poate fi invocată pe cale
de acţiune numai în termenul de prescripţie stabilit de lege. Iar art. 2517 din Codul
89
civil prevede că, termenul general de prescripţie este de 3 ani, iar momentul de la
care începe să curgă este diferit, în funcţie de cauza de anulabilitate invocată.
Conform prevederilor art. 2529 din Codul civil, prescripţia dreptului la
acţiune în anularea unui act juridic începe să curgă:
a) în caz de violenţă, din ziua când aceasta a încetat;
b) în cazul dolului, din ziua când a fost descoperit;
c) în caz de eroare ori în celelalte cazuri de anulare, din ziua când cel
îndreptăţit, reprezentantul său legal ori cel chemat de lege să îi încuviinţeze sau să
îi autorizeze actele, a cunoscut cauza anulării, dar nu mai târziu de împlinirea a 18
luni din ziua încheierii actului juridic.
În cazurile în care nulitatea relativă poate fi invocată de o terţă persoană
(reprezentant legal, ocrotitor legal, succesori, etc.), prescripţia începe să curgă,
dacă prin lege nu se dispune altfel, de la data când terţul a cunoscut existenţa
cauzei de nulitate.
Deoarece invocarea nulităţii relative pe cale de acţiune este supusă
prescripţiei extinctive, atunci când este vorba de valorificarea pe cale de excepţie,
anulabilitatea actului poate fi opusă întotdeauna de cel căruia i se cere executarea
actului. Astfel, art. 1249 alin. 2 din Codul civil prevede că, partea căreia i se cere
executarea contractului poate opune oricând nulitatea relativă a contractului, chiar
şi după împlinirea termenului de prescripţie a dreptului la acţiunea în anulare.
Conform prevederilor art.419 alin.2 din Codul civil, E:\Sintact
2.0\cache\Legislatie\temp\00141529.HTML - #prescripţia dreptului la acţiune
în anulare a recunoşterii, începe să curgă de la data încetării violenţei ori, după caz,
a descoperirii erorii sau dolului.
- Nulitatea relativă poate fi acoperită prin confirmare. Potrivit art.1248
alin.4, contractul anulabil este susceptibil de confirmare.
Confirmarea nulităţii se poate face de către persoana interesată sau de
succesorii ei în drepturi, în mod expres ori tacit. Confirmarea poate rezulta, de
exemplu, din executarea actului anulabil sau din neinvocarea nulităţii relative
înăuntrul termenului de prescripţie. În ambele ipoteze însă, cel în cauză trebuie să
fi cunoscut cauza de nulitate pentru ca astfel, atitudinea lui să valoreze confirmare
a nulităţii.
Conform prevederilor art.48 din Codul civil, minorul devenit major poate
confirma actul făcut singur în timpul minorităţii, atunci când el trebuia să fie
reprezentat sau asistat. După descărcarea tutorelui, el poate, de asemenea, să
confirme actul făcut de tutorele său fără respectarea tuturor formalităţilor cerute
pentru încheierea lui valabilă. În timpul minorităţii, confirmarea actului anulabil se
poate face numai în condiţiile art. 1.263 şi 1.264.
Astfel, potrivit art.1263 din Codul civil, un contract anulabil poate fi
confirmat dacă în momentul confirmării condiţiile sale de validitate sunt întrunite.
Persoana care poate invoca nulitatea poate confirma contractul numai
cunoscând cauza de nulitate şi, în caz de violenţă, numai după încetarea acesteia.
Persoana chemată de lege să încuviinţeze actele minorului poate, în numele
şi în interesul acestuia, cere anularea contractului făcut fără încuviinţarea sa ori să
90
confirme contractul atunci când această încuviinţare era suficientă pentru
încheierea valabilă a acestuia.
Aceste dispoziţiile se aplică în mod corespunzător şi în cazul actelor
încheiate fără autorizarea instanţei de tutelă.
În lipsa confirmării exprese, este suficient ca obligaţia să fie executată în
mod voluntar la data la care ea putea fi valabil confirmată de către partea
interesată.
Cel care trebuie să confirme poate să fie pus în întârziere printr-o notificare
prin care partea interesată să îi solicite fie să confirme contractul anulabil, fie să
exercite acţiunea în anulare, în termen de 6 luni de la notificare, sub sancţiunea
decăderii din dreptul de a cere anularea contractului.
Pentru a fi valabil, actul confirmativ trebuie să cuprindă obiectul, cauza şi
natura obligaţiei şi să facă menţiune despre motivul acţiunii în anulare, precum şi
despre intenţia de a repara viciul pe care se întemeiază acea acţiune.
art.197 din Codul civil, nulitatea absolută sau relativă a persoanei juridice se
acoperă în toate cazurile, dacă, până la închiderea dezbaterilor în faţa primei
instanţe de judecată, cauza de nulitate a fost înlăturată.
Nulitatea absolută sau relativă a legatului este sancţiunea care intervine ca o
consecinţă a încălcării dispoziţiilor legale prin care se stabilesc condiţiile de fond şi
condiţiile de formă ale legatului.
Aceste încălcări pot fi anterioare sau concomitente întocmirii actului
respectiv.
Cauzele de nulitate sunt cele comune tuturor actelor juridice cum ar fi:
viciile de consimţământ, cauza sau obiectul ilicite sau imorale, lipsa capacităţii de a
dispune prin liberalităţii, ori cauze specifice cum ar fi: testamentul reciproc 73,
obiectul testamentului este format din bunul altuia cu credinţa greşită că este bunul
testatorului, o substituţie fideicomisare nepermisă de lege 74 etc.
După moatrtea testatorului nulitatea poate fi acoperită prin confirmarea
legatului făcută de moştenitorii universali ori de moştenitorii cu titlul universal.
Astfel, conform prevederilor art.1010 din Codul civil, confirmarea unei liberalităţi
de către moştenitorii universali ori cu titlu universal ai dispunătorului atrage
renunţarea la dreptul de a opune viciile de formă sau orice alte motive de nulitate,
fără ca prin această renunţare să se prejudicieze drepturile terţilor.
4.3. Efectele nulităţii actului juridic

73
Testamentul reciproc contravine caracterului unilateral, personal şi individual al testamentului şi
este sancţionată cu nulitatea absolută.
Sub sancţiunea nulităţii absolute a testamentului, două sau mai multe persoane nu pot dispune, prin
acelaşi testament, una în favoarea celeilalte sau în favoarea unui terţ.
74
Substituţia fideicomisară este dispoziţia cuprinsă într-un testament sau într-o donaţie prin care
dispunătorul obligă pe beneficiarul liberalităţii numit instituit sau grevat, să conserve bunurile primite
şi să le transmită la moartea sa unei alte persoane, numită substituit sau fideicomisar, desemnată de
dispunător.
91
Prin efectele nulităţii actului juridic înţelegem consecinţele juridice ale
aplicării sancţiunii nulităţii, adică urmările survenite în cazul desfiinţării în
întregime sau în parte, a unui act juridic lovit de nulitate. 75
Concret, efectul nulităţii constă în desfiinţarea raportului juridic generat de
actul juridic sancţionat cu nulitate şi, prin aceasta, restabilirea ordinii de drept
încălcate.
Efectul nulităţii se exprimă în adagiul latin quod nullum est, nullum producit
effectum (ceea ce este nul nu produce niciun efect), indiferent că nulitatea este
absolută sau relativă.
Codul civil reglementează efectele nulităţii în art. 1254-1265.
Efectele nulităţii pot fi mai întinse ori mai restrânse.
Sunt mai întinse când desfiinţează actul juridic în totalitate, cum este cazul
actului juridic căruia îi lipseşte o condiţie de validitate (forma autentică în cazul
contractului de donaţie, de exemplu) şi sunt mai restrânse când desfiinţează numai
parţial actul juridic, de pildă, un contract de împrumut cu dobândă mai mare decât
cea legală (camăta), unde se desfiinţează numai clauza privitoare la camătă.
Efectele nulităţii actului juridic civil sunt generate de următoarele principii:
principiul retroactivităţii, principiul restabilirii situaţiei anterioare şi principiul
anulării actului subsecvent.
1. Principiul retroactivităţii reprezintă o regulă potrivit căreia nulitatea înlătură efectele
actului juridic şi pentru trecut – „ex tunc” – şi pentru viitor – „ex nunc”.
Constatarea nulităţii absolute sau după caz, declararea anulabilităţii actului juridic
produce desfiinţarea retroactivă a actului.
Principiul retroactivităţii este o regulă în virtutea căreia toate efectele actului
încheiat cu încălcarea dispoziţiilor legale sunt înlăturate atât pentru trecut (ex tunc),
cât şi pentru viitor (ex nunc), considerându-se că, actul juridic nu a fost niciodată
încheiat. Principiu respectiv este consacrat de prevederile art. 1254 din Codul civil,
contractul lovit de nulitate absolută sau anulat, adică lovit de nulitatea relativă, este
considerat a nu fi fost niciodată încheiat.
2. Principiul restabilirii situaţiei anterioare – „restitutio in integrum”, este
regula de drept potrivit căreia tot ce s-a executat în baza actului anulat, trebuie
restituit.
Principiul restabilirii situaţiei anterioare este dependent de principiul
retroactivităţii efectelor nulităţii actului juridic, trebuind să ducă la restituirea
reciprocă şi integrală a prestaţiilor executate de la încheierea actului juridic şi până
la desfiinţarea lui.
Efectele nulităţii între părţii
- În cazul în care, actul nu a fost executat, acesta încetează, aşa încât nu se
mai poate cere îndeplinirea prestaţiilor de către părţi, rezultate dintr-un asemenea
act juridic.
75
2004, p. 224.
92
Datorită efectului retroactiv al nulităţii, se consideră că între părţi nu a
existat niciodată un raport juridic creator de drepturi şi obligaţii, în baza căruia să
se poată pretinde executarea prestaţiilor.
- Problema se complică atunci când actul juridic a produs efecte şi a fost
executat în tot sau în parte, apărând astfel, situaţii de fapt şi de drept între
momentul încheierii actului şi momentul anulării, problema restituirii prestaţiilor
fiind complicată.
Dreptul la restituire aparţine celui care a efectuat prestaţia, astfel, în art.1254
alin.3 din Codul civil se prevede că, în cazul în care contractul este desfiinţat,
fiecare parte trebuie să restituie celeilalte, în natură sau prin echivalent, prestaţiile
primite, chiar dacă acestea au fost executate succesiv sau au avut un caracter
continu.
Potrivit art.1636 din Codul civil, dreptul de restituire aparţine celui care a
efectuat prestaţia supusă restituirii sau, unei alte persoane îndreptăţite. Iar art.1637
prevede că, restituirea se face în natură sau prin echivalent. restituirea prestaţiilor
are loc chiar dacă, nu sunt datorate daune-interese.
E:\Sintact 2.0\cache\Legislatie\temp\00141529.HTML - #Restituirea
prestaţiilor se face în natură, prin înapoierea bunului primit.
Potrivit art.1640 din Codul civil, dE:\Sintact
2.0\cache\Legislatie\temp\00141529.HTML - #acă restituirea nu poate avea
loc în natură din cauza imposibilităţii sau a unui impediment serios ori dacă
restituirea priveşte prestarea unor servicii deja efectuate, restituirea se face prin
echivalent.
E:\Sintact 2.0\cache\Legislatie\temp\00141529.HTML - #În cazurile
menţionate, valoarea prestaţiilor se apreciază la momentul în care debitorul a primit
ceea ce trebuie să restituie.
prevederilor art.1641 din Codul civil, este reglementată situaţia debitorului de
bună-credinţă, astfel, în cazul pieirii totale sau înstrăinării bunului supus restituirii,
debitorul obligaţiei de restituire este ţinut să plătească valoarea bunului,
considerată fie la momentul primirii sale, fie la acela al pierderii ori al înstrăinării,
în funcţie de cea mai mică dintre aceste valori.
Dacă debitorul este de rea-credinţă ori obligaţia de restituire provine din
culpa sa, atunci restituirea se face în funcţie de valoarea cea mai mare.
art.1257 din Codul civil, în caz de violenţă sau dol, cel al cărui consimţământ este
viciat are dreptul de a pretinde, în afară de anulare, şi daune-interese sau, dacă
preferă menţinerea contractului, de a solicita numai reducerea prestaţiei sale cu
valoarea daunelor-interese la care ar fi îndreptăţit.
prevederilor art.1258 din Codul civil, în cazul anulării sau constatării nulităţii
contractului încheiat în formă autentică pentru o cauză de nulitate a cărei existenţă
rezultă din însuşi textul contractului, partea prejudiciată poate cere obligarea
93
notarului public la repararea prejudiciilor suferite, în condiţiile răspunderii civile
delictuale pentru fapta proprie.
Codul civil instituie un caz expres de răspundere civilă a notarului public.
răspunderea notarului public operează în condiţiile răspunderii civile delictuale
pentru fapta proprie (art.1357-1371).
Excepţii:
- Dacă bunul supus restituirii a pierit fortuit, debitorul obligaţiei de restituire
este liberat de această obligaţie, însă el trebuie să cedeze creditorului, după caz, fie
indemnizaţia încasată pentru această pieire, fie, atunci când nu a încasat-o încă,
dreptul de a primi această indemnizaţie.
Dacă debitorul este de rea-credinţă ori obligaţia de restituire provine din
culpa sa, el nu este liberat de restituire decât dacă dovedeşte că bunul ar fi pierit şi
în cazul în care, la data pieirii, ar fi fost deja predat creditorului (art.1642).
- Dacă bunul ce face obiectul restituirii a suferit o pierdere parţială, cum
este o deteriorare sau o altă scădere de valoare, cel obligat la restituire este ţinut să
îl indemnizeze pe creditor, cu excepţia cazului în care pierderea rezultă din
folosinţa normală a bunului sau dintr-o împrejurare neimputabilă debitorului.
Atunci când cauza restituirii este imputabilă creditorului, bunul ce face
obiectul restituirii trebuie înapoiat în starea în care se găseşte la momentul
introducerii acţiunii, fără despăgubiri, afară de cazul când această stare este cauzată
din culpa debitorului restituirii.
- Dacă a fost de bună-credinţă, cel obligat la restituire dobândeşte fructele
produse de bunul supus restituirii şi suportă cheltuielile angajate cu producerea lor.
El nu datorează nicio indemnizaţie pentru folosinţa bunului, cu excepţia cazului în
care această folosinţă a fost obiectul principal al prestaţiei şi a cazului în care bunul
era, prin natura lui, supus unei deprecieri rapide.
E:\Sintact 2.0\cache\Legislatie\temp\00141529.HTML - #Atunci când
cel obligat la restituire a fost de rea-credinţă ori când cauza restituirii îi este
imputabilă, el este ţinut, după compensarea cheltuielilor angajate cu producerea lor,
să restituie fructele pe care le-a dobândit sau putea să le dobândească şi să-l
indemnizeze pe creditor pentru folosinţa pe care bunul i-a putut-o procura
(art.1645).
- Persoana care nu are capacitate de exerciţiu deplină nu este ţinută la
restituirea prestaţiilor decât în limita folosului realizat, apreciat la data cererii de
restituire. Sarcina probei acestei îmbogăţiri incumbă celui care solicită restituirea.
E:\Sintact 2.0\cache\Legislatie\temp\00141529.HTML - #Ea poate fi
ţinută la restituirea integrală atunci când, cu intenţie sau din culpă gravă, a făcut ca
restituirea să fie imposibilă (art.1647).
Efectele nulităţii faţă de terţi
Potrivit art.1648 din Codul civil, dacă bunul supus restituirii a fost
înstrăinat, acţiunea în restituire poate fi exercitată şi împotriva terţului dobânditor,
sub rezerva regulilor de carte funciară sau a efectului dobândirii cu bună-credinţă a
bunurilor mobile ori, după caz, a aplicării regulilor privitoare la uzucapiune.
94
E:\Sintact 2.0\cache\Legislatie\temp\00141529.HTML - #În afara
actelor de dispoziţie menţionate, toate celelalte acte juridice făcute în favoarea unui
terţ de bună-credinţă sunt opozabile adevăratului proprietar sau celui care are
dreptul la restituire. Contractele cu executare succesivă, sub condiţia respectării
formalităţilor de publicitate prevăzute de lege, vor continua să producă efecte pe
durata stipulată de părţi, dar nu mai mult de un an de la data desfiinţării titlului
constituitorului.
3. Principiul anulării actelor juridice subsecvente ca urmare a anulării
actului iniţial reprezintă o regulă de drept în virtutea căreia anularea actului iniţial,
primar, atrage şi anularea actului subsecvent, ca o consecinţă a legăturii sale cu
primul.
Potrivit art.1254 alin.2 din Codul civil, desfiinţarea contractului atrage şi
desfiinţarea actelor subsecvente încheiate în baza lui.
Conform prevederilor art.1032 din Codul civil, nulitatea căsătoriei atrage
nulitatea relativă a donației făcute soțului de rea/credință.
4. Efectele nulităţii în cazul persoanei juridice.
Efectele nulităţii în cazul persoanei juridice este reglementată în art.198 din
Codul civil, astfel că, E:\Sintact 2.0\cache\Legislatie\temp\00141529.HTML -
#de la data la care hotărârea judecătorească de constatare sau declarare a nulităţii a
devenit definitivă, persoana juridică încetează fără efect retroactiv şi intră în
lichidare.
E:\Sintact 2.0\cache\Legislatie\temp\00141529.HTML - #Prin
hotărârea judecătorească de constatare sau declarare a nulităţii se numesc şi
lichidatorii.
E:\Sintact 2.0\cache\Legislatie\temp\00141529.HTML - #Hotărârea
judecătorească definitivă se comunică, din oficiu, spre a fi notată în toate registrele
publice în care persoana juridică a fost înregistrată sau, după caz, menţionată.
cazurile, fondatorii sau asociaţii răspund, în condiţiile legii, pentru obligaţiile
persoanei juridice care s-au născut în sarcina acesteia de la data înfiinţării ei şi până
la data notării în registrele publice a hotărârii judecătoreşti.
Reguli care înlătură efectele nulităţii
Nulitatea presupune lipsirea actului juridic civil de efectele în vederea cărora
a fost încheiat, deoarece a fost încheiat cu încălcarea unor norme de drept şi fiind
nul sau anulat nu mai produce efectele dorite de părţi. Totuşi sunt situaţii în care,
deşi actul juridic este lovit de nulitate, lui i se poate recunoaşte valabilitatea, în tot
sau în parte.
Reguli, de natură să înlăture efectele nulităţii:
- conversiunea actului juridic;
- validarea contractului;
- validitatea aparenţei în drept (error communis facit ius);
- răspunderea civilă delictuală.
Refacerea contractului nul.
95
prevede art.1259 din Codul civil, contractul nul poate fi refăcut, în tot sau în parte,
cu respectarea tuturor condiţiilor prevăzute de lege la data refacerii lui. În toate
cazurile, contractul refăcut nu va produce efecte decât pentru viitor, iar nu şi pentru
trecut.
Conversia contractului nul.
E:\Sintact 2.0\cache\Legislatie\temp\00141529.HTML - #Un contract
lovit de nulitate absolută va produce totuşi efectele actului juridic pentru care sunt
îndeplinite condiţiile de fond şi de formă prevăzute de lege.
Urmare a faptului că părţile pot, prin convenţie să constate sau să declare
nulitatea (art.1246 alin.3 din Codul civil)76, în acest sens părţile vor încheia un
contract de declararea sau de constatarea nulităţii. Declararea nulităţii sau
constatarea pe cale amiabilă, a unui contract nu obligă la refacerea contractului,
efectul principal fiind restituirea prestaţiilor.
Legiuitorul a prevăzut expres că părţile au posibilitatea refacerii totale sau
parţiale a contractului nul (art.1259 din Codul civil).
Rezultă că, pentru a putea opera conversiunea, este necesar să fie îndeplinite
- actul nul să fie desfiinţat efectiv şi total;
- să existe un element de diferenţă între actul nul şi actul valabil;
- actul socotit valabil să îndeplinească toate condiţiile de validitate, iar
acestea să se regăsească în chiar actul desfiinţat. 77
În actele translative ale dreptului de proprietate asupra unui bun imobil atât
în contractul de declarare a nulităţii sau de constatarea nulităţii, cât şi pentru
refacerea actului nul sunt necesare: extrasul de carte funciară, certificatul fiscal şi
orice alt înscris cerut de lege pentru încheierea acestui contract.
Contractul de declarare sau constatare a nulităţii şi refacerea contractului nul
se pot realiza şi printr-un contract de tranzacţie. 78
Tranzacţionarea trebuie să fie expresă, în caz contrar tranzacţia fiind nulă
dacă priveşte executarea unui contract lovit de nulitate absolută.
acestea, dispoziţiile nu se aplică dacă intenţia de a exclude aplicarea conversiunii
este stipulată în contractul lovit de nulitate sau reiese, în chip neîndoielnic, din
scopurile urmărite de părţi la data încheierii contractului.
76
Dacă prin lege nu se prevede altfel, nulitatea contractului poate fi constatată sau declarată prin
acordul părţilor.
77
Marilena Uliescu, Adina Georgeta Nicolae – Instituţii de Drept civil în noul Cod civil, Bucureşti,
2010.
78
art.2267 din Codul civil.
Tranzacţia este contractul prin care părţile previn sau sting un litigiu, inclusiv în faza executării silite,
prin concesii sau renunţări reciproce la drepturi ori prin transferul unor drepturi de la una la cealaltă.
E:\Sintact 2.0\cache\Legislatie\temp\00141529.HTML - #Prin tranzacţie se pot
naşte, modifica sau stinge raporturi juridice diferite de cele ce fac obiectul litigiului dintre părţi.
96
Conversia actului juridic nul este reglementat și în art.1050 din Codul civil,
astfel, E:\Sintact 2.0\cache\Legislatie\temp\00141529.HTML - #un testament
nul din cauza unui viciu de formă produce efecte dacă îndeplineşte condiţiile
prevăzute de lege pentru altă formă testamentară, exemplu testamentul autentic în
testament olograf.
Validarea contractului
Codul civil reglementează în art.1261-1265 validarea contractului lovit de
nulitate.
afectat de o cauză de nulitate este validat atunci când nulitatea este acoperită.
poate fi acoperită prin confirmare sau prin alte moduri anume prevăzute de lege.
Confirmarea contractului
E:\Sintact 2.0\cache\Legislatie\temp\00141529.HTML - #Confirmarea
unui contract anulabil rezultă din voinţa, expresă sau tacită, de a renunţa la dreptul
de a invoca nulitatea.
E:\Sintact 2.0\cache\Legislatie\temp\00141529.HTML - #Voinţa de a
renunţa trebuie să fie certă.
Condiţiile confirmării
E:\Sintact 2.0\cache\Legislatie\temp\00141529.HTML - #Un contract
anulabil (lovit de nulitate relativă) poate fi confirmat dacă în momentul confirmării
condiţiile sale de validitate sunt întrunite.
care poate invoca nulitatea poate confirma contractul numai cunoscând cauza de
nulitate şi, în caz de violenţă, numai după încetarea acesteia.
chemată de lege să încuviinţeze actele minorului poate, în numele şi în interesul
acestuia, cere anularea contractului făcut fără încuviinţarea sa ori să confirme
contractul atunci când această încuviinţare era suficientă pentru încheierea valabilă
a acestuia.
Aceste dE:\Sintact 2.0\cache\Legislatie\temp\00141529.HTML -
#ispoziţii se aplică în mod corespunzător şi în cazul actelor încheiate fără
autorizarea instanţei de tutelă.
E:\Sintact 2.0\cache\Legislatie\temp\00141529.HTML - #În lipsa
confirmării exprese, este suficient ca obligaţia să fie executată în mod voluntar la
data la care ea putea fi valabil confirmată de către partea interesată.
E:\Sintact 2.0\cache\Legislatie\temp\00141529.HTML - #Cel care
trebuie să confirme poate să fie pus în întârziere printr-o notificare prin care partea
interesată să îi solicite fie să confirme contractul anulabil, fie să exercite acţiunea în
anulare, în termen de 6 luni de la notificare, sub sancţiunea decăderii din dreptul de
a cere anularea contractului.
Este o procedură nouă în legislaţia română care are drept scop, clarificarea
sorţii contractului anulabil.
97
Partea care ar suferi efectele anulării, poate pune în întârziere printr-o
notificare cealaltă parte care este titulara dreptului la acţiune în anulare, pentru a o
determina să opteze ori va confirma actul ori va introduce acţiunea în anulare, sub
sancţiunea decăderii din dreptul de a mai cere anularea contractului, dacă nu
introduce acţiune în anulare în termen de 6 luni de la notificare.
O astfel, de aplicaţie o întâlnim în materia contractului de societate
reglementat de art.1934 din Codul civil, în cazul anulabilităţii societăţii pentru
vicierea consimţământului sau incapacitatea unui asociat şi atunci când
regularizarea este posibilă, orice persoană interesată poate să pună în întârziere pe
acela care este îndreptăţit să invoce nulitatea, fie pentru a se face regularizarea, fie
pentru a exercita acţiunea în anulare în termen de 6 luni de când a fost pus în
întârziere, sub sancţiunea decăderii. Despre punerea în întârziere va fi înştiinţată şi
societatea.
E:\Sintact 2.0\cache\Legislatie\temp\00141529.HTML - #Societatea
sau orice asociat poate, în termenul prevăzut la alin. (1), să propună instanţei
învestite cu acţiunea în anulare orice măsuri de acoperire a nulităţii, în special prin
răscumpărarea drepturilor sociale care aparţin reclamantului. În acest caz, instanţa
poate fie să pronunţe nulitatea, fie să declare obligatorii măsurile propuse, dacă
acestea din urmă au fost în prealabil adoptate de societate în condiţiile cerute
pentru modificările aduse contractului de societate. La adoptarea acestor din urmă
măsuri nu se ţine seama de votul asociatului reclamant.
Cuprinsul actului confirmativ
E:\Sintact 2.0\cache\Legislatie\temp\00141529.HTML - #Pentru a fi
valabil, actul confirmativ trebuie să cuprindă obiectul, cauza şi natura obligaţiei şi
să facă menţiune despre motivul acţiunii în anulare, precum şi despre intenţia de a
repara viciul pe care se întemeiază acea acţiune.
Efectele confirmării
îşi produce efectele din momentul încheierii contractului şi atrage renunţarea la
mijloacele şi excepţiile ce puteau fi opuse, sub rezerva însă a drepturilor dobândite
şi conservate de terţii de bună-credinţă.
E:\Sintact 2.0\cache\Legislatie\temp\00141529.HTML - #Când fiecare
dintre părţi poate invoca nulitatea contractului sau mai multe părţi o pot invoca
împotriva alteia, confirmarea făcută de una dintre acestea nu împiedică invocarea
nulităţii de către celelalte părţi.
unui contract anulabil pentru vicierea consimţământului prin dol sau violenţă nu
implică prin ea însăşi renunţarea la dreptul de a cere daune-interese. 79
79
E:\Sintact 2.0\cache\Legislatie\temp\00141529.HTML - #art.1257 din Codul
civil
În caz de violenţă sau dol, cel al cărui consimţământ este viciat are dreptul de a pretinde, în afară de
anulare, şi daune-interese sau, dacă preferă menţinerea contractului, de a solicita numai reducerea
prestaţiei sale cu valoarea daunelor-interese la care ar fi îndreptăţit.
98
Anularea nu este o cauză de încetare a contractului, ci o cauză de invalidare
a acestuia.
Contractul lovit de o cauză de nulitate va fi valid atunci când nulitatea este
acoperită prin confirmare sau alte moduri.
Validitatea aparenţei în drept (error communis facit ius)
Efectele validităţii aparenţei în drept îşi găsesc reglementare în dispoziţiile
art. 17 din Codul civil. astfel că, nimeni nu poate transmite sau constitui mai multe
drepturi decât are el însuşi.
Cu toate acestea, când cineva, împărtăşind o credinţă comună şi invincibilă,
a considerat că o persoană are un anumit drept sau o anumită calitate juridică,
instanţa judecătorească, ţinând seama de împrejurări, va putea hotărî că actul
încheiat în această stare va produce, faţă de cel aflat în eroare, aceleaşi efecte ca şi
când ar fi valabil, afară de cazul în care desfiinţarea lui nu i-ar cauza niciun
prejudiciu.
comună şi invincibilă nu se prezumă.
Aceste E:\Sintact 2.0\cache\Legislatie\temp\00141529.HTML -
#dispoziţii nu sunt aplicabile în materie de carte funciară şi nici în alte materii în
care legea reglementează un sistem de publicitate.
În acest sens o aplicaţie o întâlnim în cazul reglementat de art.293 alin.2 din
Codul civil, în cazul în care soţul unei persoane declarate moarte s-a recăsătorit şi,
după aceasta, hotărârea declarativă de moarte este anulată, noua căsătorie rămâne
valabilă, dacă soţul celui declarat mort a fost de bună-credinţă. Prima căsătorie se
consideră desfăcută pe data încheierii noii căsătorii.
Răspunderea civilă delictuală
În acest sens Codul civil reglementează frauda comisă de incapabil.
În cazul incapabilului minor, dacă acesta ar săvârşi un delict civil cu ocazia
încheierii actului (de exemplu, prin manopere dolosive, cum ar fi falsificarea datei
naşterii din actul de identitate, ar crea o aparenţă înşelătoare că este major), el nu
va putea cere anularea respectivului act, deoarece cealaltă parte ar fi prejudiciată.
E:\Sintact 2.0\cache\Legislatie\temp\00141529.HTML - #Simpla
declaraţie că este capabil să contracteze, făcută de cel lipsit de capacitate de
exerciţiu sau cu capacitate de exerciţiu restrânsă, nu înlătură anulabilitatea actului.
Dacă însă a folosit manopere dolosive, instanţa, la cererea părţii induse în eroare,
poate menţine contractul atunci când apreciază că aceasta ar constitui o sancţiune
civilă adecvată (art.45 din Codul civil).
Comparaţie de regim juridic între nulitatea absolută şi nulitatea relativă
Nu există deosebiri de efecte între nulitatea absolută şi nulitatea relativă, în
sensul că în toate cazurile de încălcare a normei de drept, indiferent că interesul
ocrotit este unul general sau particular, actul nul sau anulabil dacă instanţa
pronunţă nulitatea actului juridic, acesta este lipsit de efectele juridice în vederea
căruia a fost încheiat.
Deosebirile sunt de regim juridic şi constau în următoarele:
99
- nulitatea absolută poate fi invocată de orice persoană interesată, iar
nulitatea relativă poate fi invocată numai de persoana al cărei interes a fost încălcat
la încheierea actului juridic;
- nulitatea absolută este invocată din oficiu de instanţa de judecată, nulitatea
relativă nu poate fi invocată de instanţă din oficiu;
- nulitatea absolută nu este susceptibilă de confirmare numai în mod
excepţional, în cazurile prevăzute de lege, iar nulitatea relativă poate fi acoperită
prin confirmare de către partea interesată;
- nulitatea absolută este imprescriptibilă, putând fi invocată oricând, pe cale
de acţiune sau de excepţie, nulitatea relativă poate fi invocată pe cale de acţiune
doar înăuntrul termenului de prescripţie şi numai atunci când este
opusă pe cale de excepţie invocarea se poate face nelimitat în timp (de către partea
căreia i se cere executarea contractului anulabil).
4.4. Cauzele de desfiinţare a efectelor actului juridic posterioare

încheierii actului sunt: rezoluţiunea, rezilierea, revocarea, caducitatea şi
inopozabilitatea.
Rezoluţiunea reprezintă acea sancţiune civilă care constă în desfiinţarea
retroactivă a unui contract sinalagmatic (cu executare dintr-o dată – „uno ictu”), pe
motiv că una dintre părţi, din culpă, nu şi-a executat obligaţiile contractuale.
În cazul în care una din părţile contractante refuză să-şi execute obligaţia
partea ce şi-a îndeplinit-o sau e gata să o îndeplinească are două posibilităţi:
- să ceară executarea silită a obligaţiei sau;
- să solicite rezoluţiunea contractului şi eventuale despăgubiri pentru
prejudiciul încercat prin neexecutare.
Rezoluţiunea reprezintă al doilea efect ce decurge din neexecutarea culpabilă
a obligaţiei uneia dintre părţile contractelor sinalagmatice cu executare dintr-o dată.
E:\Sintact 2.0\cache\Legislatie\temp\00141529.HTML - #Rezoluţiunea
poate avea loc pentru o parte a contractului, numai atunci când executarea sa este
divizibilă. De asemenea, în cazul contractului plurilateral, neîndeplinirea de către
una dintre părţi a obligaţiei nu atrage rezoluţiunea contractului faţă de celelalte
părţi, cu excepţia cazului în care prestaţia neexecutată trebuia, după circumstanţe,
să fie considerată esenţială.
E:\Sintact 2.0\cache\Legislatie\temp\00141529.HTML - #Dacă nu se
prevede altfel, dispoziţiile referitoare la rezoluţiune se aplică şi în cazul rezilierii.
Regula o constituie rezoluţiune judiciară şi excepţia cea convenţională.
art.1550 din Codul civil, rezoluţiunea poate fi dispusă de instanţă, la cerere, sau,
după caz, poate fi declarată unilateral de către partea îndreptăţită.
Rezilierea este sancţiunea care constă în desfiinţarea unui contract
sinalagmatic cu executare succesivă, pentru neexecutarea culpabilă a obligaţiilor
contractuale de către una dintre părţi.
100
Spre deosebire de rezoluţiune, operantă în cazul contractelor sinalagmatice
cu executare instantanee, rezilierea operează doar în privinţa contractelor
bilaterale susceptibile de executare succesivă.
Rezilierea se caracterizează prin următoarele:
- se aplică numai contractelor cu executare succesivă;
- priveşte un contract valabil încheiat;
- cauza rezilierii constă în neexecutarea din culpă a contractului;
- efectele rezilierii se produc numai pentru viitor.
Potrivit art.1554 din Codul civil, alin.3, contractul reziliat încetează doar
pentru viitor.
Revocarea poate avea mai multe înţelesuri, astfel: a contramanda un ordin, a destitui
pe cineva dintr-o funcţie şi acela de a anula efectele unui act juridic.
În domeniul dreptului civil, prin „revocare” înţelegem acea sancţiune care
constă în înlăturarea efectelor unui act juridic civil pe motiv de ingratitudine a
gratificatului, ori pentru neexecutarea culpabilă a unei sarcini impusă printr-un
contract. Aşa, de exemplu, se poate revoca o donaţie pentru că donatarul a atentat
la viaţa donatorului sau contractul de întreţinere se poate revoca pe motiv că
beneficiarul nu-şi respectă obligaţiile stabilite prin contract.
Mai trebuie precizat că revocarea, privită ca sancţiune care lipseşte actul
juridic de efecte, nu trebuie confundată cu revocarea actului juridic prin acordul de
voinţă al părţilor înainte de începerea executării.
Potrivit art.1031 din Codul civil, este reglementată revocare donaţiei între
soţi, astfel, oE:\Sintact 2.0\cache\Legislatie\temp\00141529.HTML - #rice
donaţie încheiată între soţi este revocabilă numai în timpul căsătoriei.
Revocare o întâlnim şi în cazul testamentului, astfel, potrivit art.1051 din
Codul civil, un testament nu poate fi revocat expres, în tot sau în parte, decât printr-
un act autentic notarial sau printr-un testament ulterior.
E:\Sintact 2.0\cache\Legislatie\temp\00141529.HTML - #Distrugerea,
ruperea sau ştergerea testamentului olograf, cunoscută de testator, atrage de
asemenea revocarea, cu condiţia ca acesta să fi fost în măsură să îl refacă.
E:\Sintact 2.0\cache\Legislatie\temp\00141529.HTML - #Testamentul
ulterior nu îl revocă pe cel anterior decât în măsura în care conţine dispoziţii
contrare sau incompatibile cu acesta. Efectele revocării nu sunt înlăturate în caz de
caducitate sau revocare a testamentului ulterior.
Caducitatea este o cauză de ineficacitate a actului juridic civil, care-l lipseşte
de orice efecte, ca o consecinţă a intervenirii unor cauze ulterioare încheierii
actului şi independent de voinţa autorului actului juridic respectiv sau de culpa
părţilor.
Prevederile art.1071 din Codul civil reglementează caducitatea legatului,
astfel, orice legat devine caduc atunci când:
E:\Sintact 2.0\cache\Legislatie\temp\00141529.HTML - #a) legatarul
nu mai este în viaţă la data deschiderii moştenirii;
E:\Sintact 2.0\cache\Legislatie\temp\00141529.HTML - #b) legatarul
este incapabil de a primi legatul la data deschiderii moştenirii;
101
E:\Sintact 2.0\cache\Legislatie\temp\00141529.HTML - #c) legatarul
este nedemn;
E:\Sintact 2.0\cache\Legislatie\temp\00141529.HTML - #d) legatarul
renunţă la legat;
E:\Sintact 2.0\cache\Legislatie\temp\00141529.HTML - #e) legatarul
decedează înaintea împlinirii condiţiei suspensive ce afectează legatul, dacă aceasta
avea un caracter pur personal;
E:\Sintact 2.0\cache\Legislatie\temp\00141529.HTML - #f) bunul ce
formează obiectul legatului cu titlu particular a pierit în totalitate din motive care
nu ţin de voinţa testatorului, în timpul vieţii testatorului sau înaintea împlinirii
condiţiei suspensive ce afectează legatul.
Inopozabilitatea este acea sancţiune aplicabilă efectelor actului juridic care a
fost încheiat prin încălcarea unor cerinţe de publicitate faţă de terţi. De exemplu nu
s-a făcut înregistrarea actului de vânzare-cumpărare, conform prevederilor Legii nr.
7/1996.
Conform prevederilor art.22 din Codul civil, d E:\Sintact
2.0\cache\Legislatie\temp\00141529.HTML - #acă formalitatea de publicitate
nu a fost realizată, iar aceasta nu era prevăzută de lege cu caracter constitutiv,
drepturile, actele, faptele sau alte raporturi juridice supuse publicităţii sunt
inopozabile terţilor, afară de cazul în care se dovedeşte că aceştia le-au cunoscut pe
altă cale.
legea prevede că simpla cunoaştere de fapt nu suplineşte lipsa de publicitate,
absenţa acesteia poate fi invocată de orice persoană interesată, inclusiv de terţul
care a cunoscut, pe altă cale, dreptul, actul, faptul sau raportul juridic supus
publicităţii.
Rezumat
Nulitatea reprezintă acea sancţiune de drept civil care lipseşte actul juridic
de efectele urmărite la încheierea lui, ca urmare a încălcării unor norme juridice
care ocrotesc un interes general sau particular.
Nulitatea actelor juridice poate fi: nulitate absolută şi nulitate relativă.
Când se pune problema analizării aspectelor juridice legate de nulitatea
actelor juridice, la a căror încheiere au fost nesocotite regulile privind condiţiile de
validitate, se impune a analiza, pe lângă nulitate şi alte cauze, posterioare
încheierii actului, care să înlăture efectele generate de intervenţia anumitor cauze
prevăzute de lege, după ce actul a fost încheiat în mod legal, precum: rezoluţiunea,
rezilierea, revocarea, caducitatea, inopozabilitatea.
Bibliografie
obligatorie
2.N.Grădinaru – Drept civil. Partea generală. Ed. Independenţa Economică.
Piteşti. 2018.
102
facultativă
N.Grădinaru – Drept civil. Contractele civile. Editura Universitară Danubius.
Galaţi 2018.
Întrebări de autocontrol
1. Definiţi nulitatea şi precizaţi ce cauze de nulitate cunoasteţi.
2. Indicaţi felurile de nulitate şi precizaţi care este regimul juridic al acestora.
3. Prezentaţi efectele nulităţii.
4. Definiţi rezoluţiunea şi rezilierea şi prezentaţi efectele acestora.
5. Delimitaţi nulitatea de alte cauze anulare a efectelor actului juridic
posterioare încheierii actului.
Speţe
Printr-un contract încheiat la sub semnătură privată la 12.09.2011 A i-a transmis
lui B dreptul de proprietate asupra unei apartament cu pretul de 55,000 euro.Preţul
a fost plătit şi apartamentul a fost predat în ziua încheierii contractului.Ulterior la
12.02.2012 A îl chemă în judecată pe B solicitând să constate nulitatea absolută a
contractului de vănzare-cumpărare încheiat între părţi.În motivare reclamantul a
arătat că acel contract e nul fiindcă nu a fost încheiat în forma autentică prevăzută
de Cod Civil.
Ce va hotărî instanţa?
Teste grilă
1. Nulitatea actului juridic:
a) este o sancţiune a actului juridic;
b) lipseşte actul juridic de efectele sale, deoarece ka încheierea acestuia au fost
încălcate normele de drept;
c) constituie un dezmembrământ.
2. În funcţie de natura interesului ocrotit prin dispoziţia legală încălcată, la
încheierea actului juridic civil, nulitatea este:
a) absolută;
b) relativă;
c) reziliere.80
80
În doctrină există mai multe criterii de clasificare a nulităţilor şi sunt prezentate categoriile de
nulităţi în funcţie de acestea :
– în funcţie de felul (natura) interesului ocrotit prin dispoziţia legală încălcată la încheierea actului
juridic, nulitate este absolută şi relativă;
– în funcţie de întinderea efectelor sale, nulitatea este totală şi parâială;
– în funcţie de modul de consacrare legislativă, nulitatea este expresă şi virtuală;
– în funcţie de felul condiţiei de validitate neîndeplinita la încheierea actului juridic, nulitatea este de
fond şi de formă;
– în funcţie de modul de valorificare se consideră că nulitatea este amiabilă şi judiciară.
A. Pop, Gh. Beleiu, Drept civil. Teoria generala a dreptului civil, 1980, p. 358 si urm.; G.
Boroi, Drept civil, 2001, p. 227 si urm.; A. Cojocaru, Drept civil. Partea generala, Ed. Lumina Lex,
2000, p. 278 si urm.; E. Poenaru, Drept civil. Teoria generala. Persoanele, Ed. All Beck, 2002, p.
217-218; O. Ungureanu, Manual de drept civil. Partea generala, 1999, p. 166-171.
103
3. După modul de consacrare legislativă, nulitatea este:
a) expresă;
b) virtuală;81
c) tacită.
4. Atrag nulitatea relativă a actului juridic civil:
a) viciile de consimţământ;
b) lipsa totală a consimţământului;
c) lipsa cauzei.82
5. Atrag nulitatea absolută a actului juridic civil:
a) nerespectarea formei cerută ad validitatem;
b) frauda legii;
c) lipsa ori nevalabilitatea autorizaţiei administrative;
d) lipsa discernământului în momentul încheierii actului juridic civil. 83
6. Este absolută nulitatea care:
a) sancţionează nerespectarea la încheierea actului juridic, a unei norme care
ocroteşte un interes general (public);
b) sancţionează nerespectarea la încheierea actului juridic civil, a unei norme
care ocroteşte un interes particular;
c) sancţionează neexercitarea în termenul prevăzut de lege a unui drept
subiectiv civil.
7. Regimul juridic al nulităţii priveşte următoarele aspecte:
a) cine poate invoca nulitatea;
b) cauzele de nulitate;
c) cât timp poate fi invocată nulitatea;
d) dacă nulitatea poate fi sau nu acoperită prin confirmare.
8. Nulitatea absolută:
a) poate fi invocată numai de instanţă din oficiu;
b) poate fi invocată de orice persoană interesată;
c) acţiunea în nulitate absolută este imprescriptibilă;
81
Art.1253 nulitatea virtuală
În afara cazurilor în care legea prevede sancţiunea nulităţii, contractul se desfiinţează şi atunci când
sancţiunea nulităţii absolute sau, după caz, relative trebuie aplicată pentru ca scopul dispoziţiei legale
încălcate să fie atins.
82
Art.1238
Lipsa cauzei atrage anulabilitatea contractului, cu excepţia cazului în care contractul a fost greşit
calificat şi poate produce alte efecte juridice.
Cauza ilicită sau imorală atrage nulitatea absolută a contractului dacă este comună ori, în caz contrar,
dacă cealaltă parte a cunoscut-o sau, după împrejurări, trebuia s-o cunoască.
83
Decizia nr.92/05.02.2009 a Curţii de Apel Timişoara
Instanţa a apreciat că lipsa discernământului la momentul încheierii contractului reprezintă o cauză de
nulitate absolută, deoarece presupune lipsa unei voinţe conştiente a persoanei care încheie un act
juridic. Instanţa a apreciat că în lipsa discernământului nu se poate exprima un consimţământ valabil,
neexistând reprezentarea conştientă asupra naturii convenţiei încheiate şi a consecinţelor acesteia, a
scopului imediat şi a celui mediat, iar nevalabilitatea consimţământului atrage nulitatea absolută a
convenţiei.
Este anulabilă căsătoria încheiată de persoana lipsită vremelnic de discernământ.
104
d) poate fi acoperită prin confirmare.
9. Nulitatea relativă:
a) poate fi invocată numai de procurorul care participă la şedinţă; 84
b) nu poate fi acoperită prin confirmare;
c) poate fi invocată doar de persoana al cărei interes a fost nesocotit la
încheierea actului juridic.
10. Efectele nulităţilor:
a) produce efecte numai pentru trecut;
b) produce efecte numai pentru viitor;
c) produce efecte atât pentru viitor, cât şi pentru trecut.
11. Cauzele posterioare încheieri actului juridic care lasă actul fără efecte:
a) rezoluţiunea;
b) rezilierea;
c) revocarea;
d) caducitatea.
12. Nerespectarea condiţiilor de validitate ale actului juridic civil se
sancţionează cu:
a) inopozabilitatea actului juridic faţă de terţi;
b) rezilierea actului juridic civil;
c) nulitatea actului juridic.
13. În cazul persoanelor fizice, dacă s-a nesocotit o incapacitate de
folosinţă impusă pentru ocrotirea unui interes obştesc, va interveni:
a) nulitatea absolută;
b) nulitatea relativă;
c) caducitatea.
14. Atunci când lipsa cauzei se datorează lipsei scopului imediat,
sancţiunea va fi:
a) nulitatea absolută a actului juridic respectiv;
b) nulitatea relativă a actului juridic respectiv;
c) inopozabilitatea actului juridic respectiv.
15. Nulitatea relativă:
a) poate fi acoperită prin confirmare;
b) poate fi invocată şi de instanţă din oficiu;
c) este imprescriptibilă.
R: 1.a,b; 2.a,b; 3.a,b; 4.a, c; 5.a,b,c,d; 6.a; 7.a,c,d; 8.b,c; 9.c; 10.c.
11.a,b,c,.d. 12. c; 13. a; 14. a; 15. a.
84
Art.1248
Contractul încheiat cu încălcarea unei dispoziţii legale instituite pentru ocrotirea unui interes
particular este anulabil.
Nulitatea relativă poate fi invocată numai de cel al cărui interes este ocrotit prin dispoziţia legală
încălcată.
Nulitatea relativă nu poate fi invocată din oficiu de instanţa judecătorească.
105
Modulul IV. Persoana fizică şi persoana juridică – subiecte
ale raporturilor juridice
Obiective
 prezentarea capacităţii juridice civile a persoanelor fizice;
 prezentarea atributelor de identificare ale persoanei fizice,
 prezentarea modurilor de înfiinţare a persoanelor juridice;
 prezentarea capacităţii juridice civile a persoanelor juridice;
 prezentarea atributelor de identificare ale persoanei juridice;
 prezentarea modurilor de încetare a existenţei persoanei juridice.
Fond de timp:
Management)

de 10 minute.
106
Cuvinte cheie: persoană fizică, persoană juridică, capacitate de folosinţă,
capacitate de exerciţiu, atribute de identificare, reorganizare, dizolvare.

cauză.
Lecţia 5. Persoana fizică: capacitate civilă, atribute de identificare

5.1. Consideraţii generale
Subiectul de drept civil este fiinţa umană, adică persoana care participă
individual sau în forme organizate la raporturile juridice civile, în care poate să
aibă drepturi şi obligaţii.
Subiectele de drept civil sunt persoanele fizice şi persoanele juridice.
fizică este omul, privit individual, ca titular de drepturi şi de obligaţii civile.
persoanelor.
Capacitatea juridică civilă cuprinde două elemente: capacitatea de folosinţă
şi capacitatea de exerciţiu.
5.2. Capacitatea de folosinţă a persoanei fizice
Definiţie: Capacitatea de folosinţă reprezintă aptitudinea generală şi abstractă
a persoanei de a fi subiect de drept în raporturile juridice civile, având posibilitatea
de a dobândi drepturi şi de a-şi asuma obligaţii concrete.
Caracterele juridice ale capacităţii de folosinţă sunt următoarele: legalitatea, generalitatea,
inalienabilitatea, intangibilitatea, egalitatea şi universalitatea.
Legalitatea rezultă din faptul că este reglementată prin lege. „Capacitatea de folosinţă
este aptitudinea de a avea drepturi şi obligaţii civile” (art.34 din Codul civil). Legea
dispune că toate persoanele fizice au capacitate de folosinţă stabilind, totodată,
începutul, sfârşitul şi conţinutul ei.
Generalitatea
persoanelor.
107
E:\Sintact 2.0\cache\Legislatie\temp\00141529.HTML - #Orice
persoană are capacitate de folosinţă şi, cu excepţia cazurilor prevăzute de lege,
capacitate de exerciţiu.
Inalienabilitatea exprimă ideea conform căreia capacitatea de folosinţă nu
poate constitui obiect al unor acte juridice prin care să se renunţe la ea sau să se
înstrăineze, în totalitate sau în parte.
Potrivit art.29 alin.2 din Codul civil, E:\Sintact
2.0\cache\Legislatie\temp\00141529.HTML - #nimeni nu poate renunţa, în tot
sau în parte, la capacitatea de folosinţă sau la capacitatea de exerciţiu.
Un asemenea act ar fi lovit de nulitate absolută.
Intangibilitatea rezultă din faptul că nici o fiinţă umană nu poate fi îngrădită sau
limitată în exercitarea capacităţii de folosinţă, decât în cazurile şi în condiţiile
prevăzute de lege.
Conform prevederilor art.29 alin.1 din Codul civil, nimeni nu poate fi
îngrădit în capacitatea de folosinţă sau lipsit, în tot sau în parte, de capacitatea de
exerciţiu, decât în cazurile şi condiţiile expres prevăzute de lege.
Egalitatea rezultă din ideea că toate fiinţele umane sunt egale în ceea ce
priveşte aplicarea dispoziţiilor legii române. În acest sens, art. 16 din Constituţie
prevede: „Cetăţenii sunt egali în faţa legii şi a autorităţilor publice, fără privilegii
şi fără discriminări”.
Universalitatea exprimă ideea că această capacitate este recunoscută, deopotrivă,
tuturor persoanelor fizice. Caracterul universal al capacităţii de folosinţă rezultă din Pactul
internaţional cu privire la drepturile civile şi politice, care prevede că: „Orice om are
dreptul de a i se recunoaşte pretutindeni personalitatea juridică” (art. 16 din Pactul
internaţional cu privire la drepturile economice, sociale şi culturale şi Pactul
internaţional cu privire la drepturile civile”).
Potrivit art.15 din Constituţia României, cetăţenii beneficiază de drepturile şi de
libertăţile consacrate de Constituţie şi prin alte legi şi au obligaţiile prevăzute de acestea.
A. Începutul capacităţii de folosinţă
Potrivit art.35 din Codul civil, capacitatea de folosinţă a persoanei fizice începe
la naşterea persoanei şi încetează odată cu moartea acesteia.
Drepturile copilului sunt recunoscute de la concepţiune, însă numai dacă el
se naşte viu.
Pentru a se considera că un copil a dobândit capacitatea de folosinţă în
momentul concepţiei, trebuie întrunite două condiţii:
a) copilul conceput nu poate dobândi decât drepturi;
b) copilul să se nască viu.
Rezultă că această capacitate de folosinţă apare ca o „capacitate de folosinţă
anticipată”, capacitate de folosinţă ce se caracterizează printr-un conţinut mai
restrâns decât cea obişnuită, în sensul că reprezintă numai aptitudinea de a avea
drepturi civile85.
85
N. Grădinaru – Drept civil. Partea generală. Persoanele. Ed.Aius Print 2011, Craiova, p.258.
108
prevederilor art.36 din Codul civil, drepturile copilului sunt recunoscute de la
concepţiune, însă numai dacă el se naşte viu.
Legea impune copilului doar să se nască viu (pentru a dobândi numai drepturi) nu
şi viabil, acesta poate respira o singură dată şi să intervină decesul, în acest caz se
întocmeşte certificat de naştere şi apoi certificat de deces.
Pentru stabilirea datei concepţiei, legiuitorul a instituit o prezumţie legală, statuând
că: „timpul cuprins între a treia sută şi a o sută optzecia zi dinaintea naşterii
copilului este timpul legal al concepţiunii.
B. Încetarea capacităţii de folosinţă a persoanelor fizice
Capacitatea de folosinţă a persoanei fizice începe la naştere şi încetează odată cu
moartea acesteia (art. 35 din Codul civil).
Aşadar, momentul în care încetează capacitatea de folosinţă, este decesul persoanei
fizice şi el se realizează în două moduri:
I. Moartea constatată fizic, direct, prin examinarea cadavrului şi
întocmirea unui certificat medical constatator al decesului. Certificatul medical
constatator al decesului, în care se consemnează cauza decesului, se întocmeşte şi
se semnează de către medic sau, în lipsa acestuia, de către un cadru mediu sanitar
care a făcut constatarea.
E:\Sintact 2.0\cache\Legislatie\temp\00126569.HTML - #Dacă decesul
s-a produs pe o navă sau pe o aeronavă şi nu există medic la bord, constatarea
decesului se va face în primul port sau aeroport de escală, de către un medic.
E:\Sintact 2.0\cache\Legislatie\temp\00126569.HTML - #În situaţia
când durata călătoriei navei până la primul port de escală este mai mare de 24 de
ore, constatarea decesului se face de către comandant, împreună cu consiliul de
bord, şi se consemnează în jurnalul de bord. În caz de moarte violentă,
comandantul navei va efectua cercetări, potrivit legii. (art.35 din Legea
nr.119/1996).
II. Declararea judecătorească a morţii, atunci când nu este posibilă
constatarea morţii fizice şi nu se poate încheia certificatul medical constatator al
decesului (art.49-57 din Codul civil).
A. Cazuri în care se declară prin hotărâre judecătorească moartea.
care o persoană este dispărută şi există indicii că a încetat din viaţă, aceasta poate fi
declarată moartă prin hotărâre judecătorească, la cererea oricărei persoane
interesate, dacă au trecut cel puţin 2 ani de la data primirii ultimelor informaţii sau
indicii din care rezultă că era în viaţă.
B. Cazuri speciale
E:\Sintact 2.0\cache\Legislatie\temp\00141529.HTML - #Cel dispărut
în împrejurări deosebite, cum sunt inundaţiile, cutremurul, catastrofa de cale ferată
ori aeriană, naufragiul, în cursul unor fapte de război sau într-o altă împrejurare
asemănătoare, ce îndreptăţeşte a se presupune decesul, poate fi declarat mort, dacă
au trecut cel puţin 6 luni de la data împrejurării în care a avut loc dispariţia.
109
E:\Sintact 2.0\cache\Legislatie\temp\00141529.HTML - #Dacă ziua în
care a intervenit împrejurarea când a avut loc dispariţia nu poate fi stabilită,
termenul de cel puţin 6 luni se socoteşte de la sfârşitul lunii în care s-au primit
ultimele informaţii sau indicii, iar în cazul în care nu se poate stabili nici luna, de la
sfârşitul anului calendaristic.
este sigur că decesul s-a produs, deşi cadavrul nu poate fi găsit sau identificat,
moartea poate fi declarată prin hotărâre judecătorească, fără a se aştepta împlinirea
vreunui termen de la dispariţie.
5.3. Capacitatea de exerciţiu a persoanei fizice
Capacitatea de exerciţiu a persoanei fizice este acea latură a capacităţii civile care
constă în aptitudinea acesteia de a exercita drepturi civile şi de a-şi asuma obligaţii
civile prin încheierea de acte juridice civile.86
Potrivit art.37 din Codul civil, capacitatea de exerciţiu este aptitudinea
persoanei de a încheia singură acte juridice civile.
În legătură cu capacitatea de exerciţiu a persoanelor fizice, se disting trei situaţii
juridice: capacitatea de exerciţiu deplină; capacitatea de exerciţiu restrânsă;
persoane lipsite de capacitate de exerciţiu.
Capacitatea de exerciţiu deplină
Capacitatea de exerciţiu deplină a persoanei fizice reprezintă aptitudinea
omului de a dobândi şi exercita drepturile civile şi de a-şi asuma şi exercita
obligaţiile civile prin încheierea, personal şi singur, a tuturor actelor juridice civile
87
Prin capacitate de exerciţiu deplină se înţelege aptitudinea persoanei fizice de

a-şi exercita drepturile subiective civile şi de a-şi asuma obligaţii prin încheierea
personal şi singur a tuturor actelor juridice îngăduite de lege. 88
Persoana fizică dobândeşte capacitatea de exerciţiu deplină la împlinirea
vârstei de 18 ani, când ea devine „majoră”.
După împlinirea vârstei de 18 ani, persoana se bucură de o prezumţie de
capacitate, care poate fi combătută numai dacă se face dovada punerii sub
interdicţie a acelei persoane, cât şi de o prezumţie de discernământ, care se poate
combate atunci când, prin orice mijloc de probă, se face dovada lipsei
discernământului.89
Dobândirea capacităţii depline de exerciţiu prin căsătorie
Conform prevederilor art.272 din Codul civil, căsătoria se poate încheia
dacă viitorii soţi au împlinit vârsta de 18 ani.
86
87
Gh. Beleiu, Drept civil român. Introducere în dreptul civil. Subiectele dreptului civil, ed. a 11-a,
Ed. Universul Juridic, Bucureşti, 2001, p. 349.
88
N. Grădinaru – Drept civil. Partea generală. Persoanele. Ed.Aius Print 2011, Craiova.
89
prin discernământ se înţelege componenta capacităţii psihice, care se referă la o faptă anume şi din
care decurge posibilitatea persoanei respective de a aprecia conţinutul şi consecinţele acestei fapte.
110
Excepţia de la această regulă este reglementată de art.272 alin.2 din Codul
civil şi astfel, pentru motive temeinice, minorul care a împlinit vârsta de 16 ani se
poate căsători în temeiul unui aviz medical, cu încuviinţarea părinţilor săi sau, după
caz, a tutorelui şi cu autorizarea instanţei de tutelă în a cărei circumscripţie minorul
îşi are domiciliul.
motive temeinice, minorul care a împlinit vârsta de 16 ani se poate căsători în
temeiul unui aviz medical, cu încuviinţarea părinţilor săi sau, după caz, a tutorelui
şi cu autorizarea instanţei de tutelă în a cărei circumscripţie minorul îşi are
domiciliul. În cazul în care unul dintre părinţi refuză să încuviinţeze căsătoria,
instanţa de tutelă hotărăşte şi asupra acestei divergenţe, având în vedere interesul
superior al copilului.
E:\Sintact 2.0\cache\Legislatie\temp\00141529.HTML - #Dacă unul
dintre părinţi este decedat sau se află în imposibilitate de a-şi manifesta voinţa,
încuviinţarea celuilalt părinte este suficientă.
E:\Sintact 2.0\cache\Legislatie\temp\00141529.HTML - # Dacă există
motive întemeiate, având în vedere interesul superior al copilului, instanţa hotărăşte
ca autoritatea părintească să fie exercitată numai de către unul dintre părinţi, este
suficientă încuviinţarea părintelui care exercită autoritatea părintească.
E:\Sintact 2.0\cache\Legislatie\temp\00141529.HTML - #Dacă nu
există nici părinţi, nici tutore care să poată încuviinţa căsătoria, este necesară
încuviinţarea persoanei sau a autorităţii care a fost abilitată să exercite drepturile
părinteşti.
Motivele temeinice nu sunt prevăzute de către Codul civil, dar în practica
judiciară s-a stabilit că acestea sunt: naşterea unui copil, starea de graviditate sau
convieţuirea împreună a celor doi viitori soţi etc.
Prin căsătorie, minorul dobândeşte capacitate deplină de exerciţiu dar,
numai în ceea ce priveşte încheierea unor anumite acte juridice civile.
Prevederile art.490 din Codul civil, arată că, părintele minor care a împlinit
vârsta de 14 ani are numai drepturile şi îndatoririle părinteşti cu privire la persoana
copilului. Se face referire la minorul care nu are capacitate de exerciţiu deplină
dobândită prin căsătorie ci la minorul cu capacitate de exerciţiu restrânsă (14 – 18
ani), dar care nu îndeplineşte condiţia de a fi împlinit vârsta de 16 ani pentru a se
putea căsători, sau a împlinit vârsta de 16 ani dar nu s-a casătorit, având doar
drepturi şi îndatoriri părinteşti pe care le exercită asupra propriului copil. În această
situaţie E:\Sintact 2.0\cache\Legislatie\temp\00141529.HTML - #drepturile şi
îndatoririle cu privire la bunurile copilului revin tutorelui sau, după caz, altei
persoane.
Capacitatea de exerciţiu anticipată.
art.40 din Codul civil, pentru motive temeinice, instanţa de tutelă poate recunoaşte
minorului care a împlinit vârsta de 16 ani capacitatea deplină de exerciţiu. În acest
111
scop, vor fi ascultaţi şi părinţii sau tutorele minorului, luându-se, când este cazul, şi
avizul consiliului de familie.90
Legea nu precizează dacă este vorba de o procedură contencioasă sau
necontencioasă. Având în vedere că prin solicitarea recunoaşterii capacităţii de
exerciţiu anticipate a minorului nu se urmăreşte stabilirea unui drept potrivnic faţă
de o altă persoană, considerăm că aceasta ar putea fi soluţionată prin procedura
necontencioasă.91
Instanța va putea pronunța o hotărâre, numai în condițiile în care va aprecia
că aceasta este justificată, dar și după ce va stabili, în prealabil, că minorul are
discernământul necesar gestionării vieții sale, întocmai ca o persoană majoră.
Codul Civil nu defineşte care sunt aceste motive temeinice, dar minorul
respectiv atunci când consideră că are aceste motive, se poate adresa instanţei
pentru a-i fi recunoscută această capacitate de exerciţiu anticipată.
Considerăm că minorul de 16 ani poate să ceară instanţei de tutelă, să i se
recunoască capacitatea deplină de exerciţiu anticipată, pe motiv că a dobândit
capacitate de muncă şi este angajat într-o societate comercială în altă localitate şi
este capabil de a efectua şi celelalte acte juridice şi a-şi asuma obligaţii ca şi
majorul.92
Un motiv temeinic considerăm că este şi administrarea bunurilor proprii ale
minorului de 16 ani când acesta observă că părinţii sau tutorele exagerează în
acordarea încuviinţării, încheierii acestor acte juridice.
Un alt motiv temeinic ar fi posibilitatea constituirii unei societăţi
comerciale, asociatul nu este condiţionat de vârsta de 18 ani ci de a nu fi incapabil,
adică, minorul care nu a împlinit vârsta de 14 ani şi interzisul judecătoresc.
Persoane lipsite total de capacitatea de exerciţiu.
Potrivit art.43 din Codul civil, nu au capacitate de exerciţiu:
- E:\Sintact 2.0\cache\Legislatie\temp\00141529.HTML - #minorul
care nu a împlinit vârsta de 14 ani;
- E:\Sintact 2.0\cache\Legislatie\temp\00141529.HTML - #interzisul
judecătoresc.
Sunt lipsite total de capacitatea de exerciţiu:
a) Minorii care nu au împlinit 14 ani, deoarece legiuitorul consideră că nu
au discernământul necesar care să le permită să aprecieze corect consecinţele
actelor juridice pe care le încheie.
90
În dreptul civil francez, minorul necăsătorit poate fi emancipat dacă a împlinit vârsta de 16 ani (art.
413 – 2 alin. 1 C. civ. fr.). Instanţa se va pronunţa asupra cererii de emancipare introdusă de către
părinţi împreună sau de către unul dintre ei (art. 413 – 2 alin. 2 C. civ. fr.), luând hotărârea de a
admite sau de a respinge cererea, în funcţie de elementele relevate în cauză.
91
Dan Lupaşcu Cristina Mihaela Crâciunescu – Dreptul familiei, Ed.Universul Juridic, 2011, p. 29.
92
O. Ungureanu, C. Munteanu - Drept civil. Persoanele in reglementarea noului Cod Civil, Editura
Hamangiu 2013, p. 172
În urma încheierii unui contract de muncă, ar fi nevoit să traiască departe de parinţii săi.
Lipsa de maturitate şi de discernamant ale minorului, precum şi posibilitatea acestuia de a-şi cunoaste
propriul interes, vor constitui obstacole în calea acordarii capacităţii de exerciţiu anticipate.
112
În această perioadă actele minorului sunt încheiate de către reprezentatul
legal (părintele sau tutorele) în numele minorului. 93
b) Persoanele puse sub interdicţie sunt, de asemenea, lipsite de capacitatea
de exerciţiu, pe considerentul că ele trebuie protejate împotriva consecinţelor
actelor juridice încheiate în detrimentul lor, ca urmare a alienaţiei sau a debilităţii
mintale. Măsura punerii sub interdicţie a persoanei fizice lipsite de discernământ o
ia instanţa de tutelă, care numeşte şi un tutore şi care comunică hotărârea de punere
sub interdicţie irevocabilă, autorităţii administraţiei publice locale.
E:\Sintact 2.0\cache\Legislatie\temp\00141529.HTML - #Pentru cei
care nu au capacitate de exerciţiu, actele juridice se încheie, în numele acestora, de
reprezentanţii lor legali (părinţii sau tutorele după caz).
Încetarea lipsei capacităţii de exerciţiu are loc în următoarele împrejurări:
- când minorul a împlinit 14 ani;
- prin decesul minorului;
- prin ridicarea interdicţiei judecătoreşti, pentru cei puşi sub interdicţie,
însă tot printr-o hotărâre judecătorească.
Capacitatea de exerciţiu restrânsă
Capacitatea de exerciţiu restrânsă a minorului de 14-18 ani reprezintă
aptitudinea acestuia de a dobândi şi exercita drepturi civile şi de a-şi asuma
obligaţiile civile prin încheierea, personal, a anumitor acte civile, cu încuviinţarea
prealabilă a ocrotitorului său legal.
Potrivit art.41 din Codul civil, mE:\Sintact
2.0\cache\Legislatie\temp\00141529.HTML - #inorul care a împlinit vârsta de
14 ani are capacitatea de exerciţiu restrânsă.
În această perioadă a vieţii, minorul trebuie să fie asistat de către ocrotitorul
legal, pentru ocrotirea drepturilor şi intereselor minorului cu capacitate restrânsă.
E:\Sintact 2.0\cache\Legislatie\temp\00141529.HTML - #Actele
juridice ale minorului cu capacitate de exerciţiu restrânsă se încheie de către acesta,
cu încuviinţarea părinţilor sau, după caz, a tutorelui, iar în cazurile prevăzute de
lege, şi cu autorizarea instanţei de tutelă. Încuviinţarea sau autorizarea poate fi
dată, cel mai târziu, în momentul încheierii actului.
acestea, minorul cu capacitate de exerciţiu restrânsă poate face singur acte de
conservare, acte de administrare care nu îl prejudiciază, precum şi acte de
dispoziţie de mică valoare, cu caracter curent şi care se execută la data încheierii
lor.
Conform prevederilor art.42 din Codul civil, m E:\Sintact
2.0\cache\Legislatie\temp\00141529.HTML - #inorul poate să încheie acte
juridice privind munca, îndeletnicirile artistice sau sportive ori referitoare la
93
Legea nr.272/2004 privind protecţia şi promovarea drepturilor copilului, publicată în
M.Of.nr.557/23.06.2004., Art. 4 – g) reprezentant legal al copilului – părintele sau persoana
desemnată potrivit legii să exercite drepturile şi să îndeplinească obligaţiile părinteşti faţă de copil.
113
profesia sa, cu încuviinţarea părinţilor sau a tutorelui, precum şi cu respectarea
dispoziţiilor legii speciale, dacă este cazul.
E:\Sintact 2.0\cache\Legislatie\temp\00141529.HTML - #În acest caz,
minorul exercită singur drepturile şi execută tot astfel obligaţiile izvorâte din aceste
acte şi poate dispune singur de veniturile dobândite.
2.0\cache\Legislatie\temp\00141529.HTML - #oferta de donaţie făcută unei
persoane cu capacitate de exerciţiu restrânsă poate fi acceptată de către aceasta, cu
încuviinţarea ocrotitorului legal.
Constituţia României în art.49 alin.4 dispune că, minorii sub vârsta de 15 ani
nu pot fi angajaţi ca salariaţi.
De la vârsta de 15 ani minorii pot încheia contract individual de muncă cu
încuviinţarea părinţilor sau a tutorelui, după caz.
Potrivit art.13 din Codul muncii, E:\Sintact
2.0\cache\Legislatie\temp\00140285.HTML - #persoana fizică dobândeşte
capacitate de muncă la împlinirea vârstei de 16 ani.
5.4. Atributele de identificare ale persoanei fizice
persoană are dreptul la nume, la domiciliu, la reşedinţă, precum şi la o stare civilă
Pentru a determina, concret, care sunt subiectele unui anumit raport juridic civil, se
impune identificarea lor. Identificarea persoanei fizice se face prin intermediul
„atributelor de identificare”, şi anume: nume, domiciliu şi starea civilă.
Numele persoanei fizice
Orice persoană fizică are dreptul la numele stabilit sau dobândit, potrivit
legii.
Numele persoanei fizice este alcătuit din „Numele de familie şi prenumele”
„Numele cuprinde numele de familie şi prenumele” 94 - art.1 din
O.G.nr.41/2003.
Dobândirea numelui
„Numele de familie se dobândeşte prin efectul filiaţiei şi se schimbă de drept
prin modificarea intervenită în statutul civil al persoanei fizice, în condiţiile
prevăzute de lege.” (art.2 alin.2 din O.G.41/2003), ceea ce înseamnă că numele de
familie al părinţilor va fi transmis, prin filiaţie copiilor.
prevederilor art.84 din Codul civil numele de familie se dobândeşte prin efectul
filiaţiei şi poate fi modificat prin efectul schimbării stării civile.
94
O.G.41/2003 privind dobândirea şi schimbarea pe cale administrativă a numelor persoanelor fizice
publicată în M.Of.nr.68/02.02.2003 aprobată prin Legea nr.323/2003 publicată în
M.Of.nr.510/15.07.2003.
114
Filiaţia faţă de mamă rezultă din faptul naşterii; ea se poate stabili şi prin
recunoaştere sau prin hotărâre judecătorească.
E:\Sintact 2.0\cache\Legislatie\temp\00141529.HTML - #Filiaţia faţă
de tatăl din căsătorie se stabileşte prin efectul prezumţiei de paternitate.
Copilul născut sau conceput în timpul căsătoriei are ca tată pe soţul mamei.
E:\Sintact 2.0\cache\Legislatie\temp\00141529.HTML - #Paternitatea
poate fi tăgăduită, dacă este cu neputinţă ca soţul mamei să fie tatăl copilului
E:\Sintact 2.0\cache\Legislatie\temp\00141529.HTML - #Filiaţia faţă
de tatăl din afara căsătoriei se stabileşte prin recunoaştere sau prin hotărâre
judecătorească, după caz.
Dobândirea numelui de familie al copiilor se face avându-se în vedere
următoarele situaţii:
a) Copilul născut din căsătorie ia numele de familie comun al părinţilor
săi (art.449 Codul civil).
Potrivit art.492 din Codul civil, părinţii aleg prenumele şi, când este cazul,
numele de familie al copilului.
b) Dacă părinţii nu au nume de familie comun, copilul va lua numele
unuia dintre ei, ori numele lor reunite.
Potrivit art.382 din Codul civil, viitorii soţi pot conveni să îşi păstreze
numele dinaintea căsătoriei, să ia numele oricăruia dintre ei sau numele lor reunite.
De asemenea, un soţ poate să îşi păstreze numele de dinaintea căsătoriei, iar
celălalt să poarte numele lor reunite.
În aceste cazuri, când părinţii au nume diferite, numele copilului se
stabileşte prin acordul părinţilor şi se declară, odată cu naşterea copilului, la
serviciului public comunitar local de evidenţă a persoanelor.
În lipsa acordului părinţilor, instanţa de tutelă hotărăşte şi comunică de
îndată hotărârea rămasă definitivă la serviciul public comunitar de evidenţă a
persoanelor unde a fost înregistrată naşterea.(art.449 din Codul civil)
c) Copilul născut din afara căsătoriei va avea numele stabilit astfel:
- copilul din afara căsătoriei ia numele de familie al aceluia dintre părinţi
faţă de care filiaţia a fost mai întâi stabilită, adică faţă de mamă.
- E:\Sintact 2.0\cache\Legislatie\temp\00141529.HTML - #în cazul în
care filiaţia a fost stabilită ulterior şi faţă de celălalt părinte, copilul, prin acordul
părinţilor, poate lua numele de familie al părintelui faţă de care şi-a stabilit filiaţia
ulterior sau numele reunite ale acestora. Noul nume de familie al copilului se
declară de către părinţi, împreună, la serviciul public comunitar local de evidenţă a
persoanelor la care a fost înregistrată naşterea. În lipsa acordului părinţilor, instanţa
de tutelă hotărăşte şi comunică de îndată hotărârea rămasă definitivă la serviciul
public comunitar de evidenţă a persoanelor.
- în cazul în care copilul şi-a stabilit filiaţia în acelaşi timp faţă de ambii
părinţi, se procedează astfel: în acest caz numele copilului se stabileşte prin acordul
părinţilor şi se declară, odată cu naşterea copilului, la serviciului de stare civilă.
115
În lipsa acordului părinţilor, instanţa de tutelă hotărăşte şi comunică de
îndată hotărârea rămasă definitivă la serviciul public comunitar local de evidenţă a
persoanelor unde a fost înregistrată naşterea.(art.450 din Codul civil).
Recunoaşterea copilului
Dacă naşterea nu a fost înregistrată în registrul de stare civilă sau copilul a
fost trecut în registrul de stare civilă ca născut din părinţi necunoscuţi, mama îl
poate recunoaşte pe copil.
E:\Sintact 2.0\cache\Legislatie\temp\00141529.HTML - #Copilul
conceput şi născut în afara căsătoriei poate fi recunoscut de către tatăl său.
E:\Sintact 2.0\cache\Legislatie\temp\00141529.HTML - #După
moartea copilului, acesta poate fi recunoscut numai dacă a lăsat descendenţi fireşti.
#Recunoaşterea poate fi făcută prin declaraţie la serviciul de stare civilă, prin
înscris autentic sau prin testament.
recunoaşterea este făcută prin înscris autentic, o copie a acestuia este trimisă din
oficiu serviciului de stare civilă competent, pentru a se face menţiunea
corespunzătoare în registrele de stare civilă.
#Recunoaşterea, chiar dacă a fost făcută prin testament, este irevocabilă.
Numele copilului găsit
E:\Sintact 2.0\cache\Legislatie\temp\00141529.HTML - #Numele de
familie şi prenumele copilului găsit, născut din părinţi necunoscuţi, precum şi cele
ale copilului care este părăsit de către mamă în spital, iar identitatea acesteia nu a
fost stabilită în termenul prevăzut de lege, se stabilesc prin dispoziţia primarului
comunei, oraşului, municipiului sau al sectorului municipiului Bucureşti în a cărui
rază teritorială a fost găsit copilul ori, după caz, s-a constatat părăsirea lui, în
condiţiile legii speciale. Legea specială este Legea nr.119/1996 privind actele de
stare civilă şi OG nr.41/2003 privind dobândirea şi schimbarea pe cale
administrativă a numelui persoanei fizice.
Prenumele persoanei fizice
Prenumele se stabileşte la data înregistrării naşterii, pe baza declaraţiei de
naştere făcută de persoana care declară naşterea.
Prenumele este numit uneori „nume de botez” ceea ce este inexact deoarece
sunt persoane care au prenume dar nu sunt botezate.
Potrivit art.492 din Codul civil, părinţii aleg prenumele şi, când este cazul,
numele de familie al copilului.
Rolul prenumelui este acela de a individualiza persoana în familie şi în societate,
individualizează membrii aceleiaşi familii, care poartă acelaşi nume de familie.
Împreună cu numele de familie al unei persoane, prenumele alcătuieşte o unitate,
de exemplu, Grădinaru (numele de familie) şi Ana Maria (prenumele). O persoană,
cum se observă şi din exemplul dat, poate avea prenumele format din una, două sau
mai multe cuvinte.
Pseudonimul
116
Este nume fictiv folosit de o persoană ca o alternativă la numele lui legal.
Pseudonimul este un nume ce îl înlocuieşte pe cel adevărat, având drept scop
ascunderea acestuia.
Pseudonimul individualizează persoana fizică în societate, în general, într-un
anumit domeniu de activitate, printr-un cuvânt sau un grup de cuvinte.
Pseudonimul, de regulă, este folosit pentru a consacra dreptul de autor asupra unei
opere literare, ştiinţifice ori artistice, fără a se mai indica numele autorului.
Exemple de pseudonime: poetul Tudor Arghezi pe numele său adevărat Ion
Theodorescu; reprezentant al Şcolii Ardelene, autor al „Ţiganiadei” poem eroi-
comic Ion Budai Deleanu – pseudonim Leon Dianu; reprezentant al Şcolii
Ardelene, Petru Maior – Mitru Perea (pseudonim); A fost din 1874 membru titular
al Societății Academice Române și președinte al ei din 1876 până în 1879, când
instituția a fost redenumită în Academia Română. A fost președinte al Academiei
României de mai multe ori (1879 - 1882, 1884 - 1887, 1890 - 1893 și 1894 - 1895),
revoluţionar la 1848, Ion Ghica – G.Chainoi (pseudonim), diplomat, om politic,
scriitor, matematician, economist, a fost prim-ministru de 5 ori, în timpul
domnitorului Alexandru Ioan Cuza şi Carol I; poetul George Coşbuc – C. Boşcu
(pseudonim); poetul Octavian Goga – Nic. Otavă (pseudonim).
Porecla
Porecla este un cuvânt, care se adaugă la nume, arătând de regulă, o însuşire
sau o calitate.
Porecla nu trebuie confundată cu pseudonimul. Ea înseamnă, în vorbirea
obişnuită un „supranume”, acordat unei persoane fizice spre a scoate în evidenţă o
trăsătură a caracterului ei (Şacalul), a aspectului exterior (Chiorul) ori a activităţii
sale (Ţapinarul) etc.
Nu este un atribut de identificarea persoanei fizice dar are importanţă în
materie penală, aceasta se trece în cazierul judiciar.
Porecla prezintă importanţă în privinţa cazierului judiciar unde formularele
de completat cuprinde şi porecla persoanei.
Modificarea numelui de familie şi a prenumelui
Numele de familie al persoanei fizice poate suferi modificări, ca urmare a
unor schimbări intervenite în starea civilă a persoanei, în condiţiile stabilite de
Codul civil cu privire la nume. Aceste modificări sunt determinate de următoarele
modificări:
a) a intervenit o schimbare în legătură cu filiaţia persoanei, precum: s-a
stabilit filiaţia unui copil găsit şi născut din părinţi necunoscuţi la data când i s -a
atribuit numele; s-a stabilit filiaţia copilului născut din afara căsătoriei; a intervenit
recunoaşterea copilului născut din afara căsătoriei; s-a admis acţiunea de tăgadă a
paternităţii.
b) se modifică numele de familie ca urmare a adopţiei 95. Potrivit art.473 din
Codul civil, copilul adoptat dobândeşte prin adopţie numele de familie al celui care
adoptă.
95
Legea nr.273/2004 privind regimul juridic al adopţiei, publicată în M.Of.nr.557/23.06.2004.
117
c) modificarea numelui este determinată de căsătorie, când soţii declară, în
faţa ofiţerului de stare civilă, numele pe care au convenit să-l poarte. În această
situaţie, soţii pot opta între:
- să poarte, în continuare, numele dinaintea căsătoriei;
- să poarte numele unuia dintre soţi;
- să poarte numele lor reunite;
- un soţ să păstreze numele de dinaintea căsătoriei, iar celălalt să poarte
numele lor reunite.
Soţi în niciun caz nu pot lua alte nume de familie decât cele prevăzute de
lege, adică nu pot conveni să ia numele de familie „Georgescu” iar unul din soţi are
numele „Petrescu” şi celălalt are numele de familie „Marinescu”.
modificarea a fost dispusă printr-o hotărâre judecătorească definitivă şi irevocabilă,
aceasta se comunică, din oficiu, în termenul de 10 zile de către instanţa care s-a
pronunţat ultima asupra fondului.
Schimbarea numelui pe cale administrativă
2.0\cache\Legislatie\temp\00141529.HTML - #cetăţenii români pot obţine, în
condiţiile legii, schimbarea pe cale administrativă a numelui de familie şi a
prenumelui sau numai a unuia dintre acestea.
Numele de familie şi a prenumelui ale persoanei fizice, cetăţeni români sau
persoanelor fără cetăţenie cu domiciliul în România, se poate schimba pe cale
administrativă, pentru motive temeinice, în condiţiile stabilite de O.G.nr.41/2003.
Publicitatea cererii
E:\Sintact 2.0\cache\Legislatie\temp\00061151.HTML - #Cererea de
schimbare a numelui se publică, în extras, în Monitorul Oficial al României, Partea
a III-a, prin grija şi pe cheltuiala solicitantului.
E:\Sintact 2.0\cache\Legislatie\temp\00061151.HTML - #Cu aprobarea
conducătorilor serviciilor publice judeţene, respectiv a conducătorului serviciului
public al municipiului Bucureşti, cererea de schimbare a numelui format din
expresii indecente, ridicole ori transformat prin traducere sau în alt mod poate fi
exceptată de la publicare.
Opoziţia la cerere
persoană interesată poate face opoziţie la cererea de schimbare a numelui, cu
excepţia situaţiei când numele ce se cere a fi schimbat este format din expresii
indecente, în termen de 30 de zile de la publicarea extrasului din cererea de
schimbare a numelui în Monitorul Oficial al României, Partea a III-a.
E:\Sintact 2.0\cache\Legislatie\temp\00061151.HTML - #Opoziţia se
face în scris, motivat şi se depune la serviciul public în a cărui rază de competenţă
teritorială îşi are domiciliul persoana care solicită schimbarea numelui pe cale
administrativă.
În caz de respingere a cererii, solicitantul se poate adresa instanţei judecătoreşti
potrivit Legii nr.554/2004 privind contenciosul administrativ.
118
Domiciliul persoanei fizice
Prin domiciliu se înţelege acel atribut de identificare a persoanei fizice care
o individualizează în spaţiu, prin indicarea unui loc, unde se presupune că
persoana poate fi găsită.96
Termenul „domiciliu” desemnează locuinţa statornică a unei persoane, spre
deosebire de termenul „reşedinţă”, prin care este desemnată locuinţa temporară.
Constituţia României în art.25 prevede că: „Fiecărui cetăţean îi este
asigurat dreptul de a-şi stabili domiciliul sau reşedinţa în orice localitate din ţară,
de a emigra, precum şi de a reveni în ţară.”
Domiciliul este stabilit acolo unde îl declară persoana.
Conform prevederilor art.26 alin.1.din OUG nr.97/2005, domiciliul
persoanei fizice este acolo unde aceasta declară că are locuinţa principală.
2.0\cache\Legislatie\temp\00141529.HTML - #domiciliul persoanei fizice, în
vederea exercitării drepturilor şi libertăţilor sale civile, este acolo unde aceasta
declară că îşi are locuinţa principală.
Felul domiciliului
În funcţie de modul de stabilire, domiciliul poate fi:
1. Domiciliu voluntar;
2. Domiciliu legal;
3. Domiciliu ales (convenţional);
Domiciliul de drept comun este numit de unii autori şi „domiciliu voluntar”, ca o
interpretare a prevederilor art. 25 din Constituţie, amintit mai înainte, şi conform căruia
cetăţenilor le este asigurat dreptul de a-şi alege domiciliul „Fiecărui cetăţean îi este
asigurat dreptul de a-şi stabili domiciliul sau reşedinţa în orice localitate din ţară, de a
emigra, precum şi de a reveni în ţară”.
Domiciliul legal este domiciliul stabilit de lege pentru anumite categorii de
persoane fizice, cum sunt: minorii, interzişii judecătoreşti şi dispăruţii (art.92 din
Codul civil).
Domiciliul minorului care nu a dobândit capacitate deplină de exerciţiu în
condiţiile prevăzute de lege este la părinţii săi sau la acela dintre părinţi la care el
locuieşte în mod statornic.
care părinţii au domicilii separate şi nu se înţeleg la care dintre ei va avea
domiciliul copilul, instanţa de tutelă, ascultându-i pe părinţi, precum şi pe copil,
dacă acesta a împlinit vârsta de 10 ani, va decide ţinând seama de interesele
copilului. Până la rămânerea definitivă a hotărârii judecătoreşti, minorul este
prezumat că are domiciliul la părintele la care locuieşte în mod statornic.
Prin excepţie, în situaţiile prevăzute de lege, domiciliul minorului poate fi la
bunici, la alte rude ori persoane de încredere, cu consimţământul acestora. De
asemenea, domiciliul minorului poate fi şi la o instituţie de ocrotire.
96
2004, p. 323.
119
E:\Sintact 2.0\cache\Legislatie\temp\00141529.HTML - #Domiciliul
minorului, în cazul în care numai unul dintre părinţii săi îl reprezintă ori în cazul în
care se află sub tutelă, precum şi domiciliul persoanei puse sub interdicţie
judecătorească, este la reprezentantul legal.
Conform prevederilor art.496 din Codul civil, copilul minor locuieşte la
părinţii săi.
Schimbarea locuinţei copilului
afectează exerciţiul autorităţii sau al unor drepturi părinteşti, schimbarea locuinţei
copilului, împreună cu părintele la care locuieşte, nu poate avea loc decât cu
acordul prealabil al celuilalt părinte.
E:\Sintact 2.0\cache\Legislatie\temp\00141529.HTML - #În caz de
neînţelegere între părinţi, hotărăşte instanţa de tutelă potrivit interesului superior al
copilului, luând în considerare concluziile raportului de anchetă psihosocială şi
ascultându-i pe părinţi. Ascultarea copilului este obligatorie.
Cazuri speciale
art.93 din Codul civil, domiciliul copilului lipsit, temporar sau definitiv, de
ocrotirea părinţilor săi şi supus unor măsuri de protecţie specială, în cazurile
prevăzute de lege, se află la instituţia, la familia sau la persoanele cărora le-a fost
dat în plasament.
Domiciliul persoanei puse sub curatelă
care s-a instituit o curatelă asupra bunurilor celui care a dispărut, acesta are
domiciliul la curator, în măsura în care acesta este îndreptăţit să îl reprezinte (art.94
din Codul civil).
Domiciliul la curatorul special
E:\Sintact 2.0\cache\Legislatie\temp\00141529.HTML - #Dacă a fost
numit un curator special pentru administrarea bunurilor succesorale, cei chemaţi la
moştenire au domiciliul la curator, în măsura în care acesta este îndreptăţit să îi
reprezinte (art.95 din Codul civil).
Domiciliul profesional
E:\Sintact 2.0\cache\Legislatie\temp\00141529.HTML - #Cel care
exploatează o întreprindere are domiciliul şi la locul acelei întreprinderi, în tot ceea
ce priveşte obligaţiile patrimoniale ce s-au născut sau urmează a se executa în acel
loc.
Exemplu la aceste domicilii se comunică citaţiile numai în legătură cu
exercitarea drepturilor sau executarea obligaţiilor, rezultat al activităţii
profesionale.
Domiciliul ales (convenţional)
art.97 din Codul civil, părţile unui act juridic pot să aleagă un domiciliu în vederea
exercitării drepturilor sau a executării obligaţiilor născute din acel act.
120
E:\Sintact 2.0\cache\Legislatie\temp\00141529.HTML - #Alegerea
domiciliului nu se prezumă, ci trebuie făcută în scris.
Domiciliul convenţional reprezintă o convenţie prin care se derogă de la
reglementările privitoare la domiciliu. Printr-o convenţie, fie prin înscris, fie prin
declaraţie în faţa instanţelor judecătoreşti, părţile comunică locul (locuinţa) unde se
vor îndeplini şi li se va comunica, actele procedurale privitoare la un proces.
Acesta poate fi ales la sediul profesional al avocatului sau la mandatarul care
reprezintă partea ori în altă locaţie.
Potrivit art.194 alin.1 lit.a) teza a patra din Codul de procedură civilă, dacă
reclamantul locuieşte în străinătate, va arăta şi domiciliul ales în România unde
urmează să i se facă toate comunicările privind procesul. Iar potrivit art.470 alin.1
lit.a) teza a doua din Codul de procedură civilă. dacă reclamantul locuieşte în
străinătate, va arăta şi domiciliul ales în România unde urmează să i se facă toate
comunicările privind procesul.
Acest domiciliu ales poate fi la biroul avocaţial al avocatului ales de către
parte sau la domiciliul mandatarului împuternicit de către parte.
Potrivit art.156 din Codul de procedură civilă, persoanele care se află în
străinătate, citate potrivit art. 155 alin. (1) pct. 12 şi 13 pentru primul termen de
judecată, vor fi înştiinţate prin citaţie că au obligaţia de a-şi alege un domiciliu în
România unde urmează să li se facă toate comunicările privind procesul. În cazul în
care acestea nu se conformează, comunicările li se vor face prin scrisoare
recomandată, recipisa de predare la poşta română a scrisorii, în cuprinsul căreia vor
fi menţionate actele ce se expediază, ţinând loc de dovadă de îndeplinire a
procedurii.
Domiciliul obligatoriu
Potrivit art.1036 din Codul de procedură civilă, locatarul şi ocupantul
imobilului sunt socotiţi ca având domiciliul lor obligatoriu la imobilul pe care îl
ocupă fără niciun drept.
Dacă imobilul este închis, toate notificările, citaţiile şi celelalte acte de
procedură emise potrivit dispoziţiilor prezentului titlu vor fi afişate la uşa
imobilului.
Reşedinţa persoanei fizice
Reşedinţa persoanei fizice este o locuinţă temporară sau secundară. Dreptul
de a avea o reşedinţă temporară este asigurat persoanelor prin acelaşi text al art. 25
din Constituţie privitor la alegerea domiciliului sau reşedinţei în orice localitate din
ţară de a emigra precum şi de a reveni în ţară.
Potrivit art.88 din Codul civil, reşedinţa persoanei fizice este în locul unde îşi
are locuinţa secundară.
../../../Sintact 2.0/cache/Legislatie/temp/00084759.HTML - #Reşedinţa
se înscrie în actul de identitate la cererea persoanei fizice care locuieşte mai mult
de 15 zile la adresa la care are locuinţa secundară.
../../../Sintact 2.0/cache/Legislatie/temp/00084759.HTML -
#Menţiunea de stabilire a reşedinţei se acordă pentru perioada solicitată, dar nu mai
mare de un an, şi are valabilitate pe timpul cât persoana locuieşte în mod efectiv la
121
adresa declarată ca reşedinţă. La expirarea acestui termen, persoana poate solicita
înscrierea unei noi menţiuni de stabilire a reşedinţei.
Starea civilă
Starea civilă este mijlocul juridic de individualizare a persoanei fizice prin
intermediul unor elemente strict personale referitoare la indicarea unor calităţi
personale semnificative.
Conform prevederilor art.98 din Codul civil, starea civilă este dreptul
persoanei de a se individualiza, în familie şi societate, prin calităţile strict personale
care decurg din actele şi faptele de stare civilă. 97
Ca şi numele şi domiciliul, starea civilă este un drept personal nepatrimonial,
menit a servi la individualizarea persoanei fizice.
În studiile de specialitate privind această materie, starea civilă mai este
denumită şi „statutul civil” al persoanei.
În legătură cu starea civilă, se emit acte civile: actul de naştere, actul de
căsătorie, actul de deces.
Rezumat
Subiectul de drept civil este fiinţa umană, adică persoana care participă
individual sau în forme organizate la raporturile juridice civile, în care poate să
aibă drepturi şi obligaţii.
Subiecţii de drept civil pot fi atât persoane fizice, cât şi persoane juridice.
Persoana fizică este subiectul individual de drept , adică omul privit ca titular de
drepturi şi obligaţii civile.
Calitatea de subiect de drept a persoanelor, fizice se exprimă prin ceea ce se
numeşte „capacitatea juridică civilă”. Capacitatea juridică civilă cuprinde două
elemente: capacitatea de folosinţă şi capacitatea de exerciţiu.
Identificarea persoanei fizice se realizează cu ajutorul mijloacelor de
identificare, respectiv: numele, domiciliul şi starea civilă.
Bibliografie
obligatorie
2. N.Grădinaru – Drept civil. Persoanele. Editura Independenţa Economică.
Piteşti 2018.
facultativă
N.Grădinaru – Drept civil. Contractele civile. Editura Universitară Danubius.
Galaţi 2018.
Întrebări de autocontrol
1. Precizaţi când începe şi când încetează capacitatea de folosinţă a
persoanei fizice.
2. Definiţi capacitatea de exerciţiu a personaei fizice şi precizaţi de câte
feluri este.
3. Enumeraţi şi prezentaţi atributele de identificare ale persoanei fizice.
97
N. Grădinaru – Drept civil. Persoanele. Ed. Danubius. Galaţi. 2016.
122
4. Precizaţi cum se dobândeşte şi cum se modifică numele şi prenumele
persoanei fizice.
5. Precizaţi de câte feluri este domiciliul şi care sunt trăsăturile specifice
ficarei categorii.
Spete
Printr-o hotărâre judecătorească rămasă definitivă şi irevocabilă la 9
iulie 2014, căsătoria dintre A şi B a fost desfăcută din culpa exclusivă a lui B. La
15 august 2014, B i-a vândut lui C printr-un act autentic un apartament propriu cu
preţul de 45.000 de euro. Prin acţiunea intentată de Ministerul Public împotriva
pârâţilor B şi C, s-a solicitat anularea contractului pentru lipsa încuviinţării
prealabile a ocrotitorului legal. Reclamantul a arătat că în momentul încheierii
contractului B nu împlinise 18 ani, motiv pentru care avea nevoie de încuviinţarea
prelabilă a ocrotitorului legal. Se reţine că la momentul încheierii căsătoriei, B
împlinise vârsta de 16 ani şi într-adevar, la momentul vânzării apartamentului, nu
împlinise încă vârsta de 18 ani. D este ocrotitorul legal al lui B.
Ce va hotărî instanţa ?
Teste grilă
1. Capacitatea de folosinţă este aptitudinea de a avea:
a) numai drepturi;
b) numai obligaţii;
c) drepturi şi obligaţii.
2. Caracterele juridice ale capacităţii de folosinţă sunt:
a) legalitatea;
b) generalitatea;
c) unicitatea;
d) inalienabilitatea;
e) intangibilitatea;
f) egalitatea;
g) universalitatea.
3. Capacitatea de folosinţă a persoanei fizice începe la:
a) naşterea persoanei;
b) la vârsta de 14 ani;
c) la vârsta de 18 ani.
4. Drepturile copilului conceput, în cazul în care se naşte viu, sunt recunoscute de
la:
a) naştere;
b) concepţiune;
c) vârsta de 14 ani.
5. Timpul legal al concepţiunii este timpul cuprins între:
a) a 296-a zi şi a 100-a zi dinaintea naşterii copilului;
b) a 180-a zi şi a 300-a zi dinaintea naşterii copilului;
c) a 300-a zi şi a 180-a zi dinaintea naşterii copilului.
6. Capacitatea de folosinţă a persoanei fizice încetează la:
123
a) moartea persoanei;
b) punerea persoanei sub interdicţie;
c) împlinirea vârstei de 18 ani.
7. Nu are capacitate de exerciţiu restrânsă:
a) minorul care nu a împlinit vârsta de 14 ani;
b) persoana fizică pusă sub interdicţie;
c) minorul între 14-18 ani.
8. Minorul cu capacitate de exerciţiu restrânsă poate încheia acte juridice de
dispoziţie:
a) personal, cu încuviinţarea ocrotitorului legal;
b) numai prin reprezentant;
c) personal, cu încuviinţarea ocrotitorului legal şi a autorizării instanţei de
tutelă.
9. Majorul pus sub interdicţie judecătorească:
a) nu are capacitate de folosinţă;
b) nu are capacitate de exerciţiu;
c) are capacitate de exerciţiu restrânsă.
10. Are capacitate civilă de exrciţiu restrânsă:
a) bărbatul minor de 15 ani, pus sub interdicţie;
b) femeia minoră de 17 ani, necăsătorită;
c) femeia minoră căsătorită.
11. Constituie atribute de identificare a persoanei fizice:
a) numele;
b) sediul;
c) starea civilă.
12. O persoană fizică:
a) poate fi lipsită de capacitate civilă de exerciţiu;
b) poate fi lipsită de capacitate civilă de folosinţă;
c) poate avea capacitatea civilă de folosinţă îngrădită;
13. Capacitatea civilă de exrciţiu restrânsă încetează:
a) prin deces;
b) la împlinirea vârstei de 18 ani;
c) în cazul în care minorul cu vârsta între 14 şi 18 ani este pus sub
interdicţie judecătorească.
14. Are capacitate civilă de exrciţiu restrânsă:
a) minorul cu vârsta între 14-18 ani;
b) minorul care nu a împlinit vârsta de 14 ani;
c) minorul cu vârsta de 16 ani, pus sub interdicţie judecătorească.
15. Are capacitate civilă de exrciţiu deplină:
a) persoana care a împlinit vârsta de 18 ani şi este pusă sub interdicţie
judecătorească;
b) persoana care a împlinit vârsta de 18 ani;
c) persoana care a împlinit 16 ani şi este căsătorită.
16. domiciliul are ca forme:
a) domiciliul voluntar;
b) domiciliul legal;
c) convenţional
124
d) reşedinţa.
R: 1.c; 2.a,b,c,d,e,f,g; 3.a; 4.b; 5.c; 6.a; 7.a,b; 8.c; 9.b; 10.b; 11.a,c; 12.a,c;
13.a,b,c; 14.a; 15.b, c; 16 a,b,c.
125
Lecţia 6. Persoana juridică: capacitate civilă, atribute de identificare, înfinţarea
persoanelor juridice, încetarea existenţei persoanelor juridice.
6.1 Consideraţii generale
Persoana juridică este un colectiv de oameni, constituit în conformitate cu
legea, având o organizare de sine stătătoare, un patrimoniu distinct afectat în
vederea realizării unui scop determinat şi care participă la raporturile juridice în
nume propriu98.
Potrivit art.25 din Codul civil, persoana juridică este orice formă de
organizare care, întrunind condiţiile cerute de lege, este titulară de drepturi şi de
obligaţii civile.
E:\Sintact 2.0\cache\Legislatie\temp\00141529.HTML - #Persoanele
juridice legal înfiinţate se supun dispoziţiilor aplicabile categoriei din care fac
parte, precum şi celor cuprinse în Codul civil.
Elementele constitutive ale persoanei juridice
Din definiţia dată, se consideră că, pentru existenţa oricărei persoane juridice, sunt
necesare a fi întrunite următoarele elemente constitutive:
- o organizare de sine stătătoare;
- existenţa unui patrimoniu propriu;
- existenţa unui scop licit şi moral în acord cu interesul general.
E:\Desktop\Sintact 2.0\cache\Legislatie\temp\00141529.HTML -
#Orice persoană juridică trebuie să aibă o organizare de sine stătătoare şi un
patrimoniu propriu, afectat realizării unui anumit scop licit şi moral, în acord cu
interesul general.
Sunt persoane juridice entităţile prevăzute de lege, precum şi orice alte
organizaţii legal înfiinţate care, deşi nu sunt declarate de lege persoane juridice,
îndeplinesc toate condiţiile menţionate.
Organizarea proprie priveşte două aspecte:
a) Organizarea internă, adică structurarea pe compartimente: de producţie;
de aprovizionare; de desfacere; financiar-contabile; de investiţii; de marketing etc.
b) Conducerea persoanei juridice, adică:
- modul în care sunt desemnate organele de conducere;
- atribuţiile acestora etc.
În legătură cu organizarea internă, aceasta depinde de categoria din care face
parte persoana juridică. Astfel, într-un fel se reprezintă situaţia în cazul unei
societăţi comerciale cu profil de producţie, unde există compartimente specifice
unei asemenea activităţi (de producţie, de aprovizionare, de desfacere, de investiţii;
financiar-contabil, administrativ, de transport etc.), faţă de o instituţie de
învăţământ, unde există: forme de învăţământ, profile, clase, grupe de studiu,
98
C. Stătescu – arată că „Persoana juridică este un subiect colectiv de drept civil, subiect de drept
care participă de sine stătător la raporturile juridice, ca având răspundere civilă proprie – este un
colectiv de oameni având o structură organizatorică bine determinată, dispunând de independenţă
patrimonială şi care urmăreşte realizarea unui scop în acord cu interesele obşteşti”. Drept civil – 1970,
p. 365
126
secretariat, serviciu de contabilitate, serviciu administrativ etc. Aceste aspecte de
organizare internă sunt reglementate în actele normative speciale, privitoare la
modul în care sunt organizate şi funcţionează acele persoane juridice.
Patrimoniul propriu reprezintă a doua cerinţă privind existenţa persoanei
juridice, este constituit din totalitatea drepturilor şi obligaţiilor care au conţinut
economic, deci pot fi evaluate în bani şi care aparţin persoanei juridice.
Patrimoniul este alcătuit din drepturi patrimoniale (reale şi de creanţă)
care alcătuiesc „activul” şi din obligaţiile patrimoniale (contractuale şi
extracontractuale), care constituie „pasivul”, iar acest patrimoniu trebuie să fie
separat, distinct de patrimoniul persoanelor fizice ce au constituit persoana juridică,
precum şi de a tuturor celorlalte persoane juridice.
Structura, conţinutul şi regimul juridic al drepturilor şi obligaţiilor ce intră în
componenţa patrimoniului persoanei juridice sunt diferite, în funcţie de categoria
din care face parte şi sunt stabilite prin lege specială.
Scop licit şi moral
Ca element constitutiv al persoanei juridice, „scopul licit şi moral în acord
cu interesul general” este „obiectul de activitate al subiectului colectiv de drept
civil”, el indicând însăşi raţiunea de a exista a persoanei juridice 99.
Ca element de validitate, scopul trebuie să întrunească următoarele condiţii:
- să fie în acord cu interesul public sau general;
- să fie determinat;
- să fie licit şi moral.
Scopul persoanelor juridice se stabileşte prin actul de înfiinţare (lege, statut,
contract de societate).
6.2. Clasificarea persoanelor juridice
Pentru studierea diferitelor aspecte legate de organizarea şi funcţionarea
persoanelor juridice, a fost necesară clasificarea lor în funcţie de anumite criterii.
Mai semnificativ, dintre aceste criterii, este domeniul dreptului de care aparţin. În
funcţie de aceasta, se disting:
- persoane juridice de drept public;
- persoane juridice de drept privat.
A. Persoane juridice de drept public
În această categorie se includ:
a) Statul, care este persoană juridică şi, în consecinţă, participă nemijlocit, în
nume propriu, în raporturile juridice, ca subiect de drepturi şi obligaţii.
În principiu, statul participă în raporturi juridice de drept public, pe plan
internaţional şi numai prin excepţie în raporturi juridice de drept privat.
Participarea la aceste raporturi juridice se realizează prin Ministerul Economiei şi
Finanţelor Publice, afară de cazul în care legea dispune altfel 100.
99
2004, p. 352.
100
C. Stătescu - Drept civil, Ed. Didactică şi Pedagogică, 1970, p. 470.
127
b) Unităţile administrativ-teritoriale, unde se includ: comunele, oraşele sau
municipiile şi judeţele conform art.21 din Legea nr. 215/2001, privind
administraţia publică locală şi Legea nr.2/1968 privind organizarea
administrativă.101
Unităţilor administrativ-teritoriale nu răspund decât în mod subsidiar pentru
obligaţiile organelor, instituţiilor şi serviciilor publice din subordinea acestora
atunci când acestea au personalitate juridică.
b) Parlamentul României, alcătuit din Camera Deputaţilor şi Senat, „este
organ reprezentativ suprem al poporului român şi unica putere legiuitoare a ţării” –
art.61 din Constituţie.
c) Organele puterii executive, din care fac parte: Preşedintele României;
(art. 80 din Constituţie); Guvernul României, ca organ central al puterii executive pe
întreg teritoriul ţării (art. 102 din Constituţie); ministerele şi alte organe de specialitate
ale administraţiei centrale (art. 116 din Constituţie); misiunile diplomatice şi oficiile
consulare, ce fiinţează pe teritoriul altor state; autorităţile administraţiei publice
locale, respectiv consiliile locale şi judeţene alese şi primarii aleşi, art.121 din
Constituţie.
d) Autorităţile puterii judecătoreşti, organizate în baza principiului
„separaţiei puterilor în stat” şi care înfăptuiesc justiţia prin instanţele judecătoreşti:
Judecătorii, Tribunale judeţene şi al Municipiului Bucureşti, instanţele militare,
Curţi de Apel, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – art.124-130 din Constituţie şi
Legea nr. 92/1992 pentru organizarea judecătorească, Legea nr.304/2004 privind
organizarea judiciară.
Ministerul Public – organizat sub forma parchetelor, pe lângă fiecare instanţă
judecătorească (Judecătorii, Tribunale, Instanţele militare, Curţi de Apel, Înalta Curte de
Casaţie şi Justiţie), „parchetele funcţionează pe lângă instanţelor de judecată, conduc şi
supraveghează activitatea de cercetare penală a poliţiei judiciare în condiţiile legii”
art.131 din Constituţie.
Curtea Constituţională – este garantul supremaţiei Constituţiei – art.142 din
Constituţie, se pronunţă asupra constituţionalităţii legilor102.
e) Instituţiile de stat, înfiinţate în domeniile învăţământului, sănătăţii,
culturii, ştiinţei şi care sunt finanţate de la bugetul de stat.
Curtea de Conturi – înfiinţată prin Legea nr. 94/1992, cu rolul de a „exercita
controlul asupra modului de formare de administrare şi de întrebuinţare a resurselor
financiare ale statului şi ale sectorului public” – art.140 din Constituţie;
B. Persoane juridice de drept privat
În această categorie se includ:
101
Legea nr.2/1968 privind organizarea administrativă a teritoriului Republici Socialiste România,
republicată în B.Of.nr.54 şi 55/27.07.1981 cu modificările ulterioare.
102
Legea nr.47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, a fost republicată în
M.Of.nr643/16.07.2004.
128
a) Agenţii economici de stat şi din care fac parte regiile autonome şi
societăţile comerciale cu capital de stat. Regia Naţională a Pădurilor ROMSILVA,
Regia Monitorul Oficial, Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale.
b) Societăţile comerciale cu capital privat, organizate pe baza Legii
nr. 31/1990;
c) Partidele politice – Legea nr.14/2003;
d) Organizaţii sindicale – Legea nr.62/2011;
e) Cultele religioase – Legea nr.489/2006;103
f) Societăţii cooperative, organizate în baza Legii nr. 1/2005.
g) Asociaţiile şi fundaţiile, fără scop lucrativ, constituite în baza
OG 26/2000.
6.3. Înfiinţarea persoanelor juridice
juridice de drept privat se pot constitui, în mod liber, în una dintre formele
prevăzute de lege.
juridice de drept public se înfiinţează prin lege.
E:\Sintact 2.0\cache\Legislatie\temp\00141529.HTML - #Prin excepţie
de la aceste dispoziţii, în cazurile anume prevăzute de lege, persoanele juridice de
drept public se pot înfiinţa prin acte ale autorităţilor administraţiei publice centrale
sau locale ori prin alte moduri prevăzute de lege.
Înfiinţarea persoanelor juridice se face pe baza reglementărilor cuprinse în Codul civil
cât şi prin diferite norme speciale referitoare la categoriile de persoane juridice
menţionate104.
Modurile de înfiinţare a persoanei juridice
Potrivit art.194 din Codul civil, persoana juridică se înfiinţează:
E:\Sintact 2.0\cache\Legislatie\temp\00141529.HTML - #a) prin actul
de înfiinţare al organului competent, în cazul autorităţilor şi al instituţiilor publice,
al unităţilor administrativ-teritoriale, precum şi al operatorilor economici care se
constituie de către stat sau de către unităţile administrativ-teritoriale. În toate
cazurile, actul de înfiinţare trebuie să prevadă în mod expres dacă autoritatea
publică sau instituţia publică este persoană juridică;
E:\Sintact 2.0\cache\Legislatie\temp\00141529.HTML - #b) prin actul
de înfiinţare al celor care o constituie, autorizat, în condiţiile legii;
E:\Sintact 2.0\cache\Legislatie\temp\00141529.HTML - #c) în orice alt
mod prevăzut de lege.
lege nu se dispune altfel, prin act de înfiinţare se înţelege actul de constituire a
persoanei juridice şi, după caz, statutul acesteia.
103
Legea nr.489/2006 privind libertatea religioasă şi regimul general al cultelor, publicată în
M.Of.nr.11/08.01.2007.
104
V. Pătulea – „Cadrul legislativ privind modurile de constituire a diferitelor categorii de organizaţii
ca persoane juridice”. Revista Dreptul, nr.5/1992, p.3 şi următoarele
129
Durata persoanei juridice
juridică se înfiinţează pe durată nedeterminată, dacă prin lege, actul de constituire
sau statut nu se prevede altfel.
Având în vedere faptul că scopul persoanelor juridice este de a satisface atât
interese personale, cât şi cele generale, statul are sarcina de a asigura condiţiile
necesare în vederea realizării acestui scop.
Modurile de înfiinţare a persoanelor juridice:
1. Înfiinţarea prin actul de înfiinţare al organului competent, în cazul
autorităţilor şi al instituţiilor publice, al unităţilor administrativ-teritoriale, precum
şi al operatorilor economici care se constituie de către stat sau de către unităţile
administrativ-teritoriale. În toate cazurile, actul de înfiinţare trebuie să prevadă în
mod expres dacă autoritatea publică sau instituţia publică este persoană juridică,
astfel:
a) Organele puterii legislative (Camera Deputaţilor şi Senatul), pe baza
prevederilor art.61-76 din Constituţie, în urma alegerilor.
b) Organele puterii executive, în baza dispoziţiilor Constituţiei şi a unor
legi speciale (Guvernul României, în baza Legii nr. 90/2001 privind organizarea şi
funcţionarea Guvernului României şi a ministerelor. Unele ministere, cum ar fi
Ministerul Administraţiei şi Internelor prin Legea nr.38/2011, Ministerul Justiţiei şi
Libertăţilor Cetăţeneşti prin HG nr.652/2009, Ministerul Apărării Naţionale, prin
Legea nr.346/2006, Ministerul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului prin
HG nr.536/2011.
c) Autorităţile puterii judecătoreşti, se organizează în baza prevederilor
Constituţiei şi a Legilor speciale (Legea nr. 92/1992 pentru organizarea judecătorească şi
Legea nr.304/2004 privind organizarea judiciară).
d) Unităţile administrativ-teritoriale şi autorităţile administraţiei publice
locale, prin Legea nr.2/1968 şi Legea nr.215/2001.
e) Regiile autonome şi societăţile comerciale cu capital de stat, de interes
naţional, se înfiinţează prin hotărâri ale Guvernului României; iar cele de interes
local, prin hotărâre a consiliilor judeţene şi municipale. Regia autonomă Monitorul
Oficial prin HG 358/1991, Regia Naţională a Pădurilor ROMSILVA prin HG
nr.229/2009, Compania Naţională de autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România
prin OUG nr.84/2003.
f) Instituţiile de stat sunt înfiinţate prin legi sau hotărâri ale guvernului, dar şi de
către autorităţile administraţiei publice locale. Exemplu: HG nr.916/2005 privind
structurile instituţiilor de învăţământ superior acreditate sau autorizate să funcţioneze
provizoriu şi a specializărilor din domeniile studiilor universitare de licenţă.
2. Înfiinţarea persoanelor juridice prin actul de înfiinţare al celor care o
constituie, autorizat în condiţiile legii:
Înfiinţarea acestor persoane juridice constă în aceea că persoanele care
doresc să le înfiinţeze trebuie să încheie un act constitutiv (contract sau statut) şi să
se adreseze pentru autorizare Oficiului registrului comerţului care funcţionează pe
130
lângă Tribunale ori Instanţelor de judecată, după caz, şi înregistrarea în registre
speciale.
Prin acest mod de înfiinţare iau naştere:
- asociaţiile şi fundaţiile fără scop lucrativ (non profit) – O.G.nr.26/2000.
Acestea sunt înfiinţate pe baza actului constitutiv, statutul, actele doveditoare ale
sediului şi patrimoniului iniţial, şi dovada disponibilităţii denumirii eliberată de
Ministerul Justiţiei, de către Judecătorii şi înregistrarea acestora în Registrul
asociaţiilor şi fundaţiilor;
- partidele politice – Legea nr.14/2003, care se înfiinţează de Tribunal pe
baza statutului ori judeţului şi se înregistrează în registrul special al partidelor
politice;
- societăţile – Legea nr.31/1990. Solicitanţii se adresează Oficiului registrului
comerţului prin Biroul unic, şi se dispune înfiinţarea acestora prin încheierea
judecătorului delegat, care dispune înregistrarea în registrul comerţului şi
publicarea în extras a încheierii, eliberându-se solicitanţilor un certificat de
înregistrare ce conţine Codul Unic de Înregistrare;
- societăţile agricole şi alte forme de asociere în agricultură – Legea
nr.36/1991. Înfiinţarea se face pe baza actului constitutiv şi a statutului, de către
Judecătorie printr-o încheiere care se afişează în extras la sediul societăţii şi al
primăriei pe raza căreia îşi are sediul societatea şi se publică în M.Of. Înregistrarea
societăţii se face în Registrul societăţilor agricole;
- instituţii de credit şi adecvarea capitalului – OUG nr.99/2006 105. înainte de
înfiinţare băncile trebuie să obţină autorizarea din partea Băncii Naţionale Române,
după care vor depune actul constitutiv în vederea înfiinţării la Oficiul registrului
comerţului;
- societăţile de asigurări – Legea nr.32/2000. Activitatea de asigurare în
România poate fi exercitată de persoane juridice române, constituite ca societăţi pe
acţiuni şi/sau societăţi mutuale, autorizate de Comisia de Supraveghere a
Asigurărilor, după care se solicită înmatricularea la Oficiul registrului comerţului;
- societăţile cooperative - Legea nr.1/2005 legea cooperaţiei. Societăţile
cooperative se înfiinţează pe baza actului constitutiv care poate fi format din
contract şi statut dar şi printr-un înscris unic, de către judecătorul delegat la
registrul comerţului care dispune prin încheiere înmatricularea şi se eliberează
Certificatul de înregistrare ce conţine Codul unic de înregistrare.
3. Înfiinţarea persoanelor juridice prin alt mod reglementat de lege
105
OUG nr.99/2006 privind instituţiile de credit şi adecvarea capitalului, publicată în
M.Of.nr.1027/27.12.2006, aprobată prin Legea nr.227/2007 publicată în M.Of.nr.480/18.07.2007.
Art.3
Instituţiile de credit, persoane juridice române, se pot constitui şi funcţiona cu respectarea
dispoziţiilor generale aplicabile instituţiilor de credit şi a cerinţelor specifice în una din următoarele
categorii:
a)bănci;
b)organizaţii cooperatiste de credit;
c)bănci de economisire şi creditare în domeniul locativ;
d)bănci de credit ipotecar;
e)instituţii emitente de monedă electronică.
131
Aici se încadrează cazurile ce nu sunt cuprinse în cele de mai sus şi unde se
pot cita:
- statul român, declarat ca atare, de Codul civil;
- asociaţiile de proprietari. Legea nr. 114/1996 legea locuinţei şi Legea
nr.230/2007 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea asociaţiilor de
proprietari106. Asociaţia de proprietari se înfiinţează prin acordul scris a cel puţin
jumătate plus unu din numărul proprietarilor apartamentelor şi spaţiilor cu altă
destinaţie decât aceea de locuinţă, din cadrul unei clădiri. Acordul se consemnează
într-un tabel nominal, anexă la acordul de asociere. Cererea pentru dobândirea
personalităţii juridice a asociaţiei de proprietari împreună cu statutul, acordul de
asociere şi procesul-verbal al adunării generale de constituire se depun şi se
înregistrează la organul financiar local în a cărui rază teritorială se află clădirea.
6.4. Capacitatea juridică civilă a persoanelor juridice

Aspecte generale
Ca şi persoana fizică, persoana juridică – ca subiect colectiv, dispune de
capacitate juridică, adică de aptitudinea recunoscută de lege de a avea drepturi şi
obligaţii.
Capacitatea juridică civilă a persoanei juridice reprezintă aptitudinea
acestui subiect colectiv de drept de a avea drepturi şi obligaţii civile – capacitate
de folosinţă – şi aptitudinea de a dobândi şi exercita drepturi subiective civile şi de
a-şi asuma şi îndeplini obligaţii civile prin încheierea de acte juridice civile, de
către organele sale de conducere – capacitate de exerciţiu.
A. Capacitatea de folosinţă a persoanei juridice
Capacitatea de folosinţă a persoanei juridice este acea parte a capacităţii
civile ce constă în aptitudinea generală şi abstractă a acesteia de a avea drepturi
şi obligaţii.
Caracteristica principală a capacităţii de folosinţă a oricărei persoane juridice
constă în aceea că „este circumscrisă scopului pentru care a fost creată persoana
juridică”.
Actul juridic încheiat cu încălcarea acestor dispoziţii este lovit de nulitate
absolută.
Începutul capacităţii de folosinţă a persoanelor juridice
E:\Desktop\Drept economic\Sintact
2.0\cache\Legislatie\temp\00141529.HTML - #Potrivit art.205 din Codul civil,
persoanele juridice care sunt supuse înregistrării au capacitatea de a avea drepturi şi
obligaţii de la data înregistrării lor.
2.0\cache\Legislatie\temp\00141529.HTML - #Celelalte persoane juridice au
capacitatea de a avea drepturi şi obligaţii, după caz, de la data actului de înfiinţare,
106
Legea nr.230/2007 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea asociaţiilor de proprietari,
132
de la data autorizării constituirii lor sau de la data îndeplinirii oricărei alte cerinţe
prevăzute de lege.
2.0\cache\Legislatie\temp\00141529.HTML - #Cu toate acestea, persoanele
juridice care sunt supuse înregistrării au capacitatea de a avea drepturi şi obligaţii
de la data înregistrării lor, pot, chiar de la data actului de înfiinţare, să dobândească
drepturi şi să îşi asume obligaţii, însă numai în măsura necesară pentru ca persoana
juridică să ia fiinţă în mod valabil.
B. Capacitatea de exerciţiu a persoanei juridice

Capacitatea de exerciţiu a persoanei juridice constă în aptitudinea de a
dobândi şi exercita drepturi subiective civile şi de a-şi asuma şi îndeplini obligaţii
civile, prin încheierea de acte juridice civile de către organele sale de conducere.
În acest fel, capacitatea de exerciţiu îşi are ca limită sfera săvârşirii acelor
acte juridice care sunt determinate de aplicarea principiului „specialităţii
capacităţii”, adică sunt necesare în vederea realizării scopului pentru care a fost
înfiinţată persoana juridică.
6.5. Funcţionarea persoanei juridice

Actele emise de organele persoanei juridice
2.0\cache\Legislatie\temp\00141529.HTML - #Hotărârile şi deciziile luate de
organele de conducere şi administrare în condiţiile legii, actului de constituire sau
statutului sunt obligatorii chiar pentru cei care nu au luat parte la deliberare sau au
votat împotrivă.
2.0\cache\Legislatie\temp\00141529.HTML - #Faţă de terţi hotărârile şi
deciziile luate în condiţiile legii, ale actului de constituire sau ale statutului produc
efecte numai de la data publicării lor, în cazurile şi condiţiile prevăzute de lege, în
afară de cazul în care se face dovada că aceştia le-au cunoscut pe altă cale.
Obligaţiile membrilor organelor de administrare
2.0\cache\Legislatie\temp\00141529.HTML - #Membrii organelor de
administrare ale unei persoane juridice trebuie să acţioneze în interesul acesteia, cu
prudenţa şi diligenta cerute unui bun proprietar.
Separarea patrimoniilor
2.0\cache\Legislatie\temp\00141529.HTML - #Membrii organelor de
administrare au obligaţia să asigure şi să menţină separaţia dintre patrimoniul
persoanei juridice şi propriul lor patrimoniu.
2.0\cache\Legislatie\temp\00141529.HTML - #Ei nu pot folosi în profitul ori
în interesul lor sau al unor terţi, după caz, bunurile persoanei juridice ori
133
informaţiile pe care le obţin în virtutea funcţiei lor, afară de cazul în care ar fi
autorizaţi în acest scop de către cei care i-au numit.
Contrarietatea de interese
2.0\cache\Legislatie\temp\00141529.HTML - #Este anulabil actul juridic
încheiat în frauda intereselor persoanei juridice de un membru al organelor de
administrare, dacă acesta din urmă, soţul, ascendenţii sau descendenţii lui, rudele în
linie colaterală sau afinii săi, până la gradul al patrulea inclusiv, aveau vreun
interes să se încheie acel act şi dacă partea cealaltă a cunoscut sau trebuia să
cunoască acest lucru.
Nulitatea actelor emise de organele persoanei juridice
2.0\cache\Legislatie\temp\00141529.HTML - #Hotărârile şi deciziile contrare
legii, actului de constituire ori statutului pot fi atacate în justiţie de oricare dintre
membrii organelor de conducere sau de administrare care nu au participat la
deliberare ori care au votat împotrivă şi au cerut să se insereze aceasta în procesul-
verbal de şedinţă, în termen de 15 zile de la data când li s-a comunicat copia de pe
hotărârea sau decizia respectivă ori de la data când a avut loc şedinţa, după caz.
2.0\cache\Legislatie\temp\00141529.HTML - #Dacă se invocă motive de
nulitate absolută, dreptul la acţiunea în constatarea nulităţii este imprescriptibil, iar
cererea poate fi formulată de orice persoană interesată.
2.0\cache\Legislatie\temp\00141529.HTML - #Aceste prevederi se aplică în
măsura în care prin legi speciale nu se dispune altfel.
Suspendarea actelor atacate
2.0\cache\Legislatie\temp\00141529.HTML - #Odată cu intentarea acţiunii în
anulare, reclamantul poate cere instanţei, pe cale de ordonanţă preşedinţială,
suspendarea executării actelor atacate.
2.0\cache\Legislatie\temp\00141529.HTML - #Pentru a încuviinţa
suspendarea, instanţa îl poate obliga pe reclamant să depună o cauţiune, în
condiţiile legii.
Participarea la circuitul civil
2.0\cache\Legislatie\temp\00141529.HTML - #Actele juridice făcute de
organele de administrare ale persoanei juridice, în limitele puterilor ce le-au fost
conferite, sunt actele persoanei juridice înseşi.
2.0\cache\Legislatie\temp\00141529.HTML - #În raporturile cu terţii, persoana
juridică este angajată prin actele organelor sale, chiar dacă aceste acte depăşesc
puterea de reprezentare conferită prin actul de constituire sau statut, în afară de
134
cazul în care ea dovedeşte că terţii o cunoşteau la data încheierii actului. Simpla
publicare a actului de constituire sau a statutului persoanei juridice nu constituie
dovada cunoaşterii acestui fapt.
2.0\cache\Legislatie\temp\00141529.HTML - #Clauzele sau dispoziţiile actului
de constituire ori ale statutului, precum şi hotărârile organelor statutare ale
persoanei juridice care limitează sau lărgesc puterile conferite exclusiv de lege
acestor organe sunt considerate nescrise, chiar dacă au fost publicate.
Răspunderea pentru fapte juridice
2.0\cache\Legislatie\temp\00141529.HTML - #Faptele licite sau ilicite
săvârşite de organele persoanei juridice obligă însăşi persoana juridică, însă numai
dacă ele au legătură cu atribuţiile sau cu scopul funcţiilor încredinţate.
2.0\cache\Legislatie\temp\00141529.HTML - #Faptele ilicite atrag şi
răspunderea personală şi solidară a celor care le-au săvârşit, atât faţă de persoana
juridică, cât şi faţă de terţi.
6.6. Atributele de identificare ale persoanelor juridice
Prin atribute (elemente) de identificare ale persoanei juridice înţelegem
individualizarea, cunoaşterea nominală a subiectelor de drept care participă la
raporturile juridice în nume propriu.107
Denumirea – atribut de identificare a persoanei juridice
Noţiunea de „denumire”, ca atribut de identificare a persoanei juridice,
reprezintă cuvântul sau grupul de cuvinte care, în condiţiile prevăzute de lege, au
căpătat semnificaţia de a servi la individualizarea persoanei juridice.108
Regula generală privitoare la atribuirea denumirii persoanelor juridice este
consacrată în art.226 din Codul civil, care prevede că, E:\Desktop\Drept
economic\Sintact 2.0\cache\Legislatie\temp\00141529.HTML - #persoana
juridică poartă denumirea stabilită, în condiţiile legii, prin actul de constituire sau
prin statut.
2.0\cache\Legislatie\temp\00141529.HTML - #Odată cu înregistrarea
persoanei juridice se vor trece în registrul public denumirea ei şi celelalte atribute
de identificare.
Schimbarea denumirii persoanei juridice se poate face urmând procedura
folosită pentru stabilirea ei, deci prin modificarea actului de înfiinţare, înscrierea şi
menţionarea noii denumiri.
Denumirea şi firma persoanei juridice
Dacă denumirea este un atribut general de identificare a persoanei juridice,
fie ea de drept public, fie de drept privat, „firma” este o denumire specifică numai
107
108
135
pentru profesionişti şi este folosită pentru a identifica un profesionist persoană
fizică, ori persoană juridică.
Firma societăţilor comerciale se înscrie la Registrul comerţului şi se afişează
la locul unde societatea îşi desfăşoară activitatea, menţionându-se forma societăţii
şi Codul unic de înregistrare, de exemplu: „Societatea comercială S.C. Concordia
S.A.
Într-un judeţ nu pot fi înmatriculate două sau mai multe societăţi comerciale
cu aceeaşi denumire sau firmă.
Sediul este atributul de identificare al persoanei juridice care o
individualizează în spaţiu.
2.0\cache\Legislatie\temp\00141529.HTML - #Sediul persoanei juridice se
stabileşte potrivit actului de constituire sau statutului.
2.0\cache\Legislatie\temp\00141529.HTML - #În funcţie de obiectul de
activitate, persoana juridică poate avea mai multe sedii cu caracter secundar pentru
sucursalele, reprezentanţele sale teritoriale şi punctele de lucru.
Alte atribute de identificare
2.0\cache\Legislatie\temp\00141529.HTML - #În funcţie de specificul
obiectului de activitate, persoana juridică mai poate avea şi alte atribute de
identificare, cum sunt numărul de înregistrare în registrul comerţului sau într-un alt
registru public, codul unic de înregistrare şi alte elemente de identificare.
Alte atribute de identificare a persoanei juridice sunt:
Naţionalitatea, atributul ce exprimă relaţia dintre persoana juridică şi statul
pe teritoriul căruia îşi desfăşoară activitatea şi unde îşi are stabilit sediul principal.
2.0\cache\Legislatie\temp\00141529.HTML - #Sunt de naţionalitate română
toate persoanele juridice al căror sediu, potrivit actului de constituire sau statutului,
este stabilit în România.
Contul bancar, unde persoana juridică îşi păstrează disponibilităţile şi prin
care se efectuează operaţiunile de încasări şi plăţi;
Marca este semnul distinctiv sub care o societate comercială îşi desface
produsele, cu scopul de a le deosebi de produsele similare ale altor firme. Marca are
valoare economică, este protejată de lege şi se înregistrează la OSIM;
Emblema este un atribut de identificare facultativ al societăţilor comerciale,
reprezentat de un semn, o denumire sau un desen grafic, pentru a deosebi un profesionist
de altul de acelaşi gen, de exemplu, Coca-Cola de Pepsi-Cola. Emblema se înregistrează
în registrul comerţului, este apărată de lege are valoare economică şi se poate înstrăina şi
fără fondul de comerţ;
Telefonul, telexul şi faxul, sunt mijloace rapide de identificare şi comunicare
a persoanelor juridice. De regulă, pe actele emise de persoana juridică, aceste
elemente de identificare sunt menţionate în cuprinsul antetului corespondenţei;
Codul de identificare fiscală.
136
2.0\cache\Legislatie\temp\00141529.HTML - #Toate documentele, indiferent
de formă, care emană de la persoana juridică trebuie să cuprindă denumirea şi
sediul, precum şi alte atribute de identificare, în cazurile prevăzute de lege, sub
sancţiunea plăţii de daune-interese persoanei prejudiciate.
6.7. Reorganizarea persoanelor juridice
Noţiunea
2.0\cache\Legislatie\temp\00141529.HTML - #Reorganizarea persoanei
juridice este operaţiunea juridică în care pot fi implicate una sau mai multe
persoane juridice şi care are ca efecte înfiinţarea, modificarea ori încetarea
acestora.
Operaţiunea reorganizării apare ca un proces complex de unire sau divizare
la care participă două sau mai multe persoane juridice existente, de pe urma căruia,
fie că se nasc, fie că îşi încetează existenţa, fie că îşi modifică structura organizării.
Modurile de reorganizare
2.0\cache\Legislatie\temp\00141529.HTML - #Reorganizarea persoanei
juridice se realizează prin fuziune, prin divizare sau prin transformare.
2.0\cache\Legislatie\temp\00141529.HTML - #Reorganizarea se face cu
respectarea condiţiilor prevăzute pentru dobândirea personalităţii juridice, în afară
de cazurile în care prin lege, actul de constituire sau statut se dispune altfel.
A. Fuziunea persoanei juridice
fuziunea se face prin absorbţia unei persoane juridice de către o altă persoană
juridică sau prin contopirea mai multor persoane juridice pentru a alcătui o
persoană juridică nouă.
Efectele fuziunii
2.0\cache\Legislatie\temp\00141529.HTML - #În cazul absorbţiei, drepturile şi
obligaţiile persoanei juridice absorbite se transferă în patrimoniul persoanei
juridice care o absoarbe.
Absorbţia, reprezintă procedeul juridic prin care o persoană juridică îşi
încetează existenţa prin înglobarea (încorporarea) ei într-o altă persoană juridică,
care îi preia patrimoniul, obiectul de activitate şi personalul.
Efectele juridice ale absorbţiei sunt următoarele:
a) persoana juridică absorbită îşi încetează existenţa;
b) obiectul de activitate şi patrimoniul persoanei absorbite se transmit
persoanei juridice absorbante;
c) membrii asociaţi şi angajaţii persoanei juridice absorbite devin asociaţii
sau salariaţii persoanei absorbante.
137
Contopirea
2.0\cache\Legislatie\temp\00141529.HTML - #În cazul contopirii persoanelor
juridice, drepturile şi obligaţiile acestora se transferă în patrimoniul persoanei
juridice nou-înfiinţate.
Efectele juridice ale fuziunii sunt următoarele:
a) încetarea existenţei persoanelor juridice fuzionate;
b) înfiinţarea unei noi persoane juridice;
c) transmiterea universală a drepturilor şi obligaţiilor persoanelor fuzionate
în patrimoniul persoanei înfiinţate;
d) transmiterea calităţii de asociat, membru, angajat al persoanelor fizice din
persoanele juridice fuzionate, în componenţa şi structurile persoanei juridice nou
înfiinţată.
B. Divizarea persoanei juridice
Conform prevederilor art.236 din Codul civil, divizarea persoanei juridice
poate fi de două feluri: divizare totală şi divizare parţială.
2.0\cache\Legislatie\temp\00141529.HTML - #Divizarea totală se face prin
împărţirea întregului patrimoniu al unei persoane juridice între două sau mai multe
persoane juridice care există deja sau care se înfiinţează prin divizare.
2.0\cache\Legislatie\temp\00141529.HTML - #Divizarea parţială constă în
desprinderea unei părţi din patrimoniul unei persoane juridice, care continuă să
existe, şi în transmiterea acestei părţi către una sau mai multe persoane juridice
care există sau care se înfiinţează în acest mod.
Efectele divizării
2.0\cache\Legislatie\temp\00141529.HTML - #Patrimoniul persoanei juridice
care a încetat de a avea fiinţă prin divizare se împarte în mod egal între persoanele
juridice dobânditoare, dacă prin actul ce a dispus divizarea nu s-a stabilit o altă
proporţie.
2.0\cache\Legislatie\temp\00141529.HTML - #În cazul divizării parţiale, când
o parte din patrimoniul unei persoane juridice se desprinde şi se transmite unei
singure persoane juridice deja existente sau care se înfiinţează în acest mod,
reducerea patrimoniului persoanei juridice divizate este proporţională cu partea
transmisă.
2.0\cache\Legislatie\temp\00141529.HTML - #În cazul în care partea
desprinsă se transmite mai multor persoane juridice deja existente sau care se
înfiinţează în acest mod, împărţirea patrimoniului între persoana juridică faţă de
care s-a făcut desprinderea şi persoanele juridice dobânditoare se va face
138
proporţional cu partea transmisă, iar între persoanele juridice dobânditoare,
împărţirea părţii desprinse se va face în mod egal.
Întinderea răspunderii în caz de divizare
În cazul divizării, fiecare dintre persoanele juridice dobânditoare va
răspunde:
2.0\cache\Legislatie\temp\00141529.HTML - #a) pentru obligaţiile legate de
bunurile care formează obiectul drepturilor dobândite sau păstrate integral;
2.0\cache\Legislatie\temp\00141529.HTML - #b) pentru celelalte obligaţii ale
persoanei juridice divizate, proporţional cu valoarea drepturilor dobândite sau
păstrate, socotită după scăderea obligaţiilor prevăzute la lit. a).
2.0\cache\Legislatie\temp\00141529.HTML - #Dacă o persoană juridică
înfiinţată în condiţiile art. 194 alin. (1) lit. a) prin actul de înfiinţare al organului
competent, în cazul autorităţilor şi al instituţiilor publice, al unităţilor
administrativ-teritoriale, precum şi al operatorilor economici care se constituie de
către stat sau de către unităţile administrativ-teritoriale. În toate cazurile, actul de
înfiinţare trebuie să prevadă în mod expres dacă autoritatea publică sau instituţia
publică este persoană juridică - este supusă divizării, prin actul de reorganizare se
va putea stabili şi un alt mod de repartizare a obligaţiilor.
Repartizarea contractelor în caz de divizare
2.0\cache\Legislatie\temp\00141529.HTML - #În caz de divizare, contractele
se vor repartiza, cu respectarea dispoziţiilor art. 206 alin. (2), 109 art. 237 şi 238
privind efectele şi întinderea divizării, astfel încât executarea fiecăruia dintre ele să
se facă în întregime de către o singură persoană juridică dobânditoare, afară numai
dacă aceasta nu este cu putinţă.
Încetarea unor contracte
2.0\cache\Legislatie\temp\00141529.HTML - #În cazul contractelor încheiate
în considerarea calităţii persoanei juridice supuse reorganizării, acestea nu îşi
încetează efectele, cu excepţia cazului în care părţile au stipulat expres contrariul
sau menţinerea ori repartizarea contractului este condiţionată de acordul părţii
interesate.
2.0\cache\Legislatie\temp\00141529.HTML - #Dacă menţinerea sau
repartizarea contractului este condiţionată de acordul părţii interesate, aceasta va fi
notificată sau, după caz, înştiinţată prin scrisoare recomandată, cu confirmare de
primire, pentru a-şi da ori nu consimţământul în termen de 10 zile lucrătoare de la
109
Persoanele juridice fără scop lucrativ pot avea doar acele drepturi şi obligaţii civile care sunt
necesare pentru realizarea scopului stabilit prin lege, actul de constituire sau statut.
139
comunicarea notificării sau înştiinţării. Lipsa de răspuns în acest termen
echivalează cu refuzul de menţinere sau preluare a contractului de către persoana
juridică succesoare.
6.8. Încetarea existenţei persoanei juridice
Prin încetarea existenţei persoanei juridice înţelegem dispariţia subiectului
de drept, sfârşitul capacităţii juridice a acestuia în cazurile şi condiţiile prevăzute
de lege.110
persoana juridică încetează, după caz, prin constatarea ori declararea nulităţii, prin
fuziune, divizare totală, transformare, dizolvare sau desfiinţare ori printr-un alt
mod prevăzut de actul constitutiv sau de lege.
Prin procesele de reorganizare, cum s-a văzut din cele expuse mai înainte, îşi
încetează existenţa, dispar unele persoane juridice, ca subiecte de drept distincte şi
ca urmare, trebuie, în cele ce urmează, să se facă deosebirea între încetarea
persoanei juridice prin reorganizare şi dispariţia ei prin ceea ce se numeşte
„dizolvare”.
În ceea ce priveşte dispariţia prin reorganizare, trebuie precizat că elementul
determinant îl constituie faptul că persoana juridică care încetează a mai exista, îşi
transmite, printr-o transmisiune universală sau cu titlu universal, patrimoniul ei, la
alte persoane juridice existente, sau care iau fiinţă prin reorganizare.
Spre deosebire de acest mod de încetare în cazul „dizolvării”, patrimoniul
persoanei juridice desfiinţate nu se transmite altor persoane juridice, ci primeşte o
destinaţie stabilită de lege sau statut ori hotărâtă de aceia care dispun dizolvarea.
Efectele juridice ale dizolvării sunt următoarele:
a) persoana juridică dizolvată încetează a mai exista ca subiect de drept;
b) se declanşează procedura lichidării patrimoniului persoanei juridice
dizolvate;
c) transmiterea cu titlu particular a elementelor de activ dacă, după ce s-au
plătit creditorii, mai rămân asemenea elemente.
Cadrul juridic prin care se realizează încetarea existenţei prin dizolvare îl constituie
o serie de acte normative precum: OG nr. 26/2000 cu privire la asociaţii şi fundaţii;
Legea nr. 31/1990 privind societăţile; Legea nr. 15/1990 privind reorganizarea unităţilor
economice de stat etc.
A. Dizolvarea persoanei juridice
Dizolvarea persoanelor juridice de drept privat
persoanele juridice de drept privat se dizolvă:
110
140
2.0\cache\Legislatie\temp\00141529.HTML - #a) dacă termenul pentru care au
fost constituite s-a împlinit;
2.0\cache\Legislatie\temp\00141529.HTML - #b) dacă scopul a fost realizat ori
nu mai poate fi îndeplinit;
2.0\cache\Legislatie\temp\00141529.HTML - #c) dacă scopul pe care îl
urmăresc sau mijloacele întrebuinţate pentru realizarea acestuia au devenit contrare
legii sau ordinii publice ori dacă ele urmăresc un alt scop decât cel declarat;
2.0\cache\Legislatie\temp\00141529.HTML - #d) prin hotărârea organelor
competente ale acestora;
2.0\cache\Legislatie\temp\00141529.HTML - #e) prin orice alt mod prevăzut
de lege, actul de constituire sau statut.
În afară de această dispoziţie cu caracter general, persoanele juridice îşi mai
pot înceta existenţa în conformitate cu diferitele legi speciale, în funcţie de
categoria din care acestea fac parte.
Dizolvarea persoanelor juridice de drept public
2.0\cache\Legislatie\temp\00141529.HTML - #Persoanele juridice de drept
public se dizolvă numai în cazurile şi în condiţiile anume prevăzute de lege.
Opoziţii
2.0\cache\Legislatie\temp\00141529.HTML - #În cazul în care persoana
juridică se dizolvă prin hotărârea organului competent, creditorii sau orice alte
persoane interesate pot face opoziţie.
2.0\cache\Legislatie\temp\00141529.HTML - #Actele prin care s-a hotărât
dizolvarea pot fi atacate, dacă prin lege nu se dispune altfel, prin opoziţie, de către
creditori şi orice alte persoane interesate, în termen de 30 de zile de la data când au
luat cunoştinţă de aprobarea dizolvării, dar nu mai târziu de un an de la data
publicării acesteia, sau, după caz, de la data aprobării acesteia de către organul
competent.
2.0\cache\Legislatie\temp\00141529.HTML - #Opoziţia suspendă executarea
faţă de oponenţi până la rămânerea definitivă a hotărârii judecătoreşti, în afară de
cazul în care persoana juridică debitoare face dovada executării obligaţiilor sau
oferă garanţii acceptate de creditori ori încheie cu aceştia un acord pentru plata
datoriilor.
141
2.0\cache\Legislatie\temp\00141529.HTML - #Opoziţia se judecă în camera de
consiliu, cu citarea părţilor, de către instanţa competentă.
2.0\cache\Legislatie\temp\00141529.HTML - #Hotărârea pronunţată asupra
opoziţiei este supusă numai apelului.
B. Lichidarea persoanelor juridice
prin efectul dizolvării persoana juridică intră în lichidare în vederea valorificării
activului şi a plăţii pasivului.
2.0\cache\Legislatie\temp\00141529.HTML - #Persoana juridică îşi păstrează
capacitatea civilă pentru operaţiunile necesare lichidării până la finalizarea
acesteia.
2.0\cache\Legislatie\temp\00141529.HTML - #Dacă încetarea persoanei
juridice are loc prin fuziune, transformare sau prin divizare totală, nu se
declanşează procedura lichidării.
Destinaţia bunurilor rămase după lichidare
2.0\cache\Legislatie\temp\00141529.HTML - #Oricare ar fi cauzele dizolvării,
bunurile persoanei juridice rămase după lichidare vor primi destinaţia stabilită în
actul de constituire sau statut ori destinaţia stabilită în hotărârea organului
competent luată înainte de dizolvare.
Prin lichidarea persoanei juridice se înţelege efectuarea tuturor operaţiunilor
juridice de realizare a activului şi de plată a pasivului subiectului de drept civil şi
care are ca efect „încetarea existenţei persoanei juridice intrată în dizolvare”.
Conţinutul lichidării este alcătuit din două categorii de operaţiuni juridice:
a) Realizarea activului, ceea ce se înfăptuieşte prin încasarea creanţelor de
la debitorii persoanei juridice;
b) Plata pasivului către creditorii persoanei juridice.
În cazurile în care disponibilităţile băneşti din activul patrimonial nu sunt
suficiente pentru plata datoriilor, se va trece la vânzarea bunurilor persoanei
juridice, prin vânzare la licitaţie publică.
Operaţiunile de lichidare, atât cele care privesc realizarea activului
patrimonial, cât şi acelea legate de plata pasivului patrimonial, se îndeplinesc de
persoane desemnate special pentru aceasta şi care poartă denumirea de
„lichidatori”, cu respectarea prevederilor Legii nr. 31/1990 privind societăţile şi
Legii nr. 85/2014 privind procedurile de prevenire a insolvenţei şi de insolvenţă. 111
111
Lege nr. 85/2014 privind procedurile de prevenire a insolvenţei şi de insolvenţă, publicată în M.Of.nr. 466
din 25/06/2014.
142
Rezumat
Persoanele juridice sunt în circuitul civil ca subiecte de drepturi şi obligaţii. În
această calitate, ele au capacitate civilă şi, în virtutea acesteia, pot dobândi drepturi şi
îşi pot asuma obligaţii.
În cazul persoanelor juridice aceasta capacitate diferă de la o persoană juridică
la alta, în funcţie de scopul pentru care persoana a fost înfiinţată. Persoanele juridice se
individualizează prin denumire, sediu, naţionalitate etc. Încetarea existenţei persoanei
juridice se realizeză prin reorganizare sau dizolvare urmată de lichidare.
Bibliografie
obligatorie
1. N. Grădinaru (coord) – Drept, Editura Independenţa Economică, Piteşti, 2018;
2. N.Grădinaru – Drept civil. Persoanele. Ed.Independenţa Economică.
Piteşti 2018.
facultativă
1.N.Grădinaru (coordonator) – Dreptul afacerilor. Ed.Independenţa Economică.
Piteşti 2018.
1. Definiţi persoana juridică şi prezentaţi categoriile de persoane juridice.
2. Prezentaţi caracterele juridice ale capacitatii civile a persoanei juridice şi
precizaţi care dintre aceste caractere nu se regăseşte şi la capacitatea persoanei
fizice.
3. Precizaţi momentul în care se dobândeşte şi în care încetează capacitatea
civilă a persoanei juridice.
4. Enumeraţi şi prezentaţi atributele de identificare ale persoanei juridice.
5. Prezentaţi modul în care se înfiinţează şi în care îşi încetează existenţa
persoana juridică.
Speţă
A.P. (persoanã fizicã) si SC „MM” SRL (persoanã juridicã) au hotãrât sã
constituie societatea în nume colectiv „A.P.-MM”. A.P. s-a obligat sã aducã la
capitalul social suma de 5.000 lei, iar SC „MM” SRL un teren în suprafatã de 5.000
m2, în valoare de 100.000 lei. În actul constitutive al societãtii, asociatii au
prevãzut ca asociata SC „MM” SRL, fiind o societate cu rãspundere limitatã, sã
rãspundã pentru obligatiile societãtii numai în limita capitalului social subscris.
Este valabilã clauza inseratã în actul constitutiv privind rãspunderea
asociatilor pentru obligatiile societãtii?
Teste grilă
1. Fac parte din rândul persoanelor juridice:
a) partidele politice;
b) statul;
c) comunele, oraşele, judeţele;
143
2. Elementele constitutive ale persoanei juridice sunt:
a) scop propriu;
b) patrimoniu propriu;
c) autorizaţie administrtivă;
d) organizare proprie.
3. Constituie atribute de identificare a persoanei juridice:
a) denumirea;
b) sediul;
c) contul bancar;
4. Persoana juridică poate fi reorganizată prin:
a) dizolvare;
b) fuziune;
c) divizare.
5. Încetarea persoanei juridice poate avea loc prin:
a) dizolvare;
b) divizare parţială;
c) absorbţie.
6. Sunt persoane juridice de drept public:
b) statul;
c) Parlamentul României;
d) societăţile.
7. Sunt persoane juridice de drept privat:
b) cultele religioase;
c) unităţile administrativ-teritoriale;
d) societăţile.
8. Caracterele juridice ale capacităţii de folosinţă sunt:
a) legalitatea;
b) generalitatea;
c) inalienabilitatea;
d) intangibilitatea;
e) egalitatea;
f) specialitatea.
9. Capacitatea de folosinţă a persoanei juridice se dobândeşte:
a) în momentul efectuării înregistrării sau înmatriculării;
b) în momentul naşterii persoanei juridice;
c) în momentul când se încheie actul de înfiinţare.
10. Scopul persoanei juridice se stabileşte prin:
a) decizia de înregistrare sau înmatriculare;
b) actul de înfiinţare;
c) prin contul deschis în bancă.
11. Scopul persoanei juridice trebuie să fie:

a) nedeterminat;
b) determinat;
c) în acord cu interesul public;
d) legal.
144
12. Patrimoniul persoanei juridice cuprinde:
a) numai activul patrimonial;
b) numai pasivul patrimonial;
c) activul şi pasivul patrimonial.
13. atributele de identificare sunt:
a) firma;
b) emblema;
c) contul bancar;
d) acţiunile şi obligaţiunile.
R: 1.a,b,c; 2.a,b,d; 3.a,b,c; 4.b,c; 5.a,c; 6.b,c; 7.a,b,d; 8.a,b,c,d,f; 9.a; 10.b;
11.b,c,d; 12 c; 13 a,b,c.
145
146
Modulul V. Prescripţia extinctivă.
Obiective
 definirea şi reglementarea prescripţiei extinctive;
 prezentarea termenelor de prescripţie,
 suspendarea cursului prescripţiei extinctive;
 întreruperea cursului prescripţiei extinctive;
 repunerea în termenul de prescripţie.
Fond de timp:
-2 ore studiu individual şi 2 ore seminar (programul de studii Contabilitate
-2 ore studiu individual şi 1 oră seminar (programul de studii Management)
de 10 minute.
Cuvinte cheie: prescripţie extinctivă, termene, suspendare, întrerupere,

repunere în termen.
cauză.
Lecţia 7. Prescripţia extinctivă, termene, suspendare, întrerupere şi

repunerea în termen.
Încălcarea dreptului subiectiv determină, în baza legii, posibilitatea pentru
titularul dreptului încălcat de a cere protecţia statului în restabilirea dreptului său
nesocotit.
Neexercitarea acestui drept la acţiune, în termenul stabilit prin lege, conduce
la împlinirea prescripţiei, având drept consecinţă imposibilitatea realizării dreptului
subiectiv prin constrângere.
147
Prescripţia extinctivă este un mod legal de stingere a obligaţiilor,
fundamentată pe scurgerea unui interval de timp, completată cu inacţiunea
titularului dreptului şi totuşi obligaţia continuă să existe aceasta putând fi executată
voluntar de către debitor şi nu silit.
7.1. Noţiunea, reglementarea şi funcţiile prescripţiei extinctive
Prescripţia extinctivă este caracterizată în prevederile art.2500 din Codul civil:
„Dreptul material la acţiune, se stinge prin prescripţie, dacă nu a fost exercitat în
termenul stabilit de lege.”
Prin drept la acţiune se înţelege dreptul de a constrânge o persoană, cu
ajutorul forţei publice, să execute o anumită prestaţie, să respecte o anumită situaţie
juridică sau să suporte orice altă sancţiune civilă, după caz.
Esenţa prescripţiei extinctive constă în limitarea în timp a posibilităţilor de
apărare a drepturilor subiective pe calea constrângerii exercitate de stat.
Stingerea dreptului la acţiunea în justiţie nu înseamnă stingerea dreptului la
acţiune în sens procesual, titularul dreptului având posibilitatea de a sesiza organul
de jurisdicţie, deoarece, în caz contrar, organele jurisdicţionale nu ar putea verifica
dacă prescripţia s-a împlinit ori nu.
7.2. Caracterul normelor ce reglementează prescripţia.

Normele juridice ce reglementează prescripţia extinctivă sunt imperative,
astfel, potrivit art.2515 din Codul civil, este interzisă orice clauză prin care fie
direct, fie indirect o acţiune ar fi declarată imprescriptibilă, deşi, potrivit legii,
aceasta este prescriptibilă, sau invers, o acţiune declarată de lege imprescriptibilă ar
fi considerată prescriptibilă.
convenţie sau clauză contrară acestor dispoziţii este lovită de nulitate absolută.
E:\Sintact 2.0\cache\Legislatie\temp\00141529.HTML - #Termenele de
prescripţie pot fi reduse sau mărite, prin acordul expres al părţilor, fără însă ca noua
durată a acestora să fie mai mică de un an şi nici mai mare de 10 ani, cu excepţia
termenelor de prescripţie de 10 ani ori mai lungi, care pot fi prelungite până la 20
de ani.
7.3. Domeniul prescripţiei extinctive
Domeniul prescripţiei extinctive îl constituie totalitatea drepturilor
subiective civile care cad sub incidenţa acestei instituţii juridice. Precizarea acestui
domeniu constă în circumscrierea sferei drepturilor subiective pentru care
ocrotirea, prin forţa de constrângere a statului, este limitată în timp prin fixarea de
către lege a unui termen înăuntrul căruia dreptul la acţiune, în sens material,
precum şi dreptul de a cere executarea silită trebuie exercitate.
Imprescriptibilitatea dreptului la acţiune. Cazuri
art.2502 din Codul civil, dreptul la acţiune este imprescriptibil în cazurile
prevăzute de lege, precum şi ori de câte ori, prin natura sau obiectul dreptului
subiectiv ocrotit, exerciţiul său nu poate fi limitat în timp.
148
Cazuri, în care dreptul la acţiune este imprescriptibil, prevăzute de lege dăm
ca exemplu, drepturile reale principale imprescriptibile:
- dreptul la acţiunea în revendicare imobiliară, indiferent de titularul
dreptului de proprietate112;
- dreptul la acţiunea confesorie privitoare la dreptul de uzufruct, servitute,
superficie. Art.696 din Codul civil, Acţiunea confesorie de superficie poate fi
intentată împotriva oricărei persoane care împiedică exercitarea dreptului, chiar şi a
proprietarului terenului. E:\Sintact
2.0\cache\Legislatie\temp\00141529.HTML - #Dreptul la acţiune este
imprescriptibil;
- dreptul la acţiunea negatorie, prin care proprietarul solicită încetarea
exerciţiului nelegitim, de către un terţ, a unui drept real asupra bunului său; 113
- dreptul la acţiunea în constatare a unui drept.
- dreptul la acţiunea în revendicare mobiliară şi imobiliară, care urmăreşte
valorificarea dreptului de proprietate publică. Art.861 alin.1 din Codul civil,
bunurile proprietate publică sunt inalienabile, imprescriptibile şi insesizabile;
- dreptul prin care se urmăreşte ieşirea din indiviziune şi, deci, împărţirea
succesiunii. Astfel, potrivit art.669 din Codul civil, E:\Sintact
2.0\cache\Legislatie\temp\00141529.HTML - #Încetarea coproprietăţii prin
partaj poate fi cerută oricând, afară de cazul în care partajul a fost suspendat prin
lege, act juridic ori hotărâre judecătorească.
Drepturile reale principale prescriptibile extinctiv sunt:
- dreptul la acţiunea în revendicare imobiliară în cazul reglementat de art.
572 din Codul civil, E:\Sintact 2.0\cache\Legislatie\temp\00141529.HTML -
#proprietarul terenului de la care o apă curgătoare a smuls brusc o porţiune de mal
din teren, alipind-o la terenul altui proprietar riveran, nu pierde dreptul de
112
Art.563 din Codul civil.
E:\Sintact 2.0\cache\Legislatie\temp\00141529.HTML - #Proprietarul unui bun are
dreptul de a-l revendica de la posesor sau de la o altă persoană care îl deţine fără drept. El are, de
asemenea, dreptul la despăgubiri, dacă este cazul.
E:\Sintact 2.0\cache\Legislatie\temp\00141529.HTML - #Dreptul la acţiunea în
revendicare este imprescriptibil, cu excepţia cazurilor în care prin lege se dispune altfel.
E:\Sintact 2.0\cache\Legislatie\temp\00141529.HTML - #Dreptul de proprietate
dobândit cu bună-credinţă, în condiţiile legii, este pe deplin recunoscut.
judecătorească prin care s-a admis acţiunea în revendicare este opozabilă şi poate fi executată şi
împotriva terţului dobânditor, în condiţiile Codului de procedură civilă.
Deşi imprescriptibilă extinctiv, acţiunea în revendicare imobiliară poate fi contracarată dacă posesorul
bunului imobil invocă dobândirea proprietăţii prin uzucapiune (prescripţie achizitivă).
113
Art.564 din Codul civil.
Proprietarul poate intenta acţiunea negatorie contra oricărei persoane care pretinde că este titularul
vreunui drept real, altul decât cel de proprietate, asupra bunului său.
E:\Sintact 2.0\cache\Legislatie\temp\00141529.HTML - #Dreptul la acţiunea
negatorie este imprescriptibil.
149
proprietate asupra părţii desprinse dacă o revendică în termen de un an de la data
faptului;
- dreptul la acţiune în revendicare asupra animalelor. Astfel, art.576 din
Codul civil, Animalele domestice rătăcite pe terenul altuia îi revin acestuia din
urmă dacă proprietarul nu le revendică în termen de 30 de zile de la data declaraţiei
făcute la primărie de către proprietarul terenului.
Drepturile personale nepatrimoniale sunt în principiu imprescriptibile
2.0\cache\Legislatie\temp\00141529.HTML - #orice persoană fizică are
dreptul la ocrotirea valorilor intrinseci fiinţei umane, cum sunt viaţa, sănătatea,
integritatea fizică şi psihică, demnitatea, intimitatea vieţii private, libertatea de
conştiinţă, creaţia ştiinţifică, artistică, literară sau tehnică.
Ca exemple amintim acţiuni imprescriptibile:
- acţiunea în stabilirea paternităţii. Potrivit art.427 din Codul civil, dreptul la
acţiunea în stabilirea paternităţii nu se prescrie în timpul vieţii copilului ;
- acţiunea în stabilirea maternităţii. Potrivit art.423 din Codul civil, dreptul
la acţiune în stabilirea maternităţii introduse de copil, este imprescriptibil.
- acţiunea în tăgada paternităţii. Acţiunea în tăgada paternităţii se porneşte
de copil, în timpul minorităţii sale, prin reprezentantul său legal. E:\Sintact
2.0\cache\Legislatie\temp\00141529.HTML - #Dreptul la acţiune nu se
prescrie în timpul vieţii copilului (art.433 din Codul civil).
- acţiunea în tăgada paternităţii introdusă de către tatăl biologic. Dreptul la
acţiune nu se prescrie în timpul vieţii tatălui biologic (art.432 alin.2 din Codul
civil).
7.4. Termenele de prescripţie extinctivă

Prin termen de prescripţie extinctivă se înţelege intervalul de timp legal fixat,
înăuntrul căruia trebuie exercitat dreptul la acţiune ori dreptul de a cere executarea silită,
sub sancţiunea pierderii acestor drepturi de către titularii lor.
A. Termenul general de prescripţie extinctivă este termenul de 3 ani,
prevăzut de art.2517 din Codul civil. Acest termen se aplică însă numai raporturilor
juridice obligaţionale şi în măsura în care nu sunt termene reglement dispoziţii
speciale.
Rezultă că, atât pentru persoane fizice, cât şi pentru persoane juridice,
termenul general de prescripţie a executării silite este de 3 ani.
În cazul titlurilor emise în materia drepturilor reale, termenul de prescripţie
este de 10 ani.
Termenul de prescripţie începe să curgă de la data când se naşte dreptul de a
obţine executarea silită. În cazul hotărârilor judecătoreşti şi arbitrale, termenul de
prescripţie începe să curgă de la data rămânerii lor definitive.
Termenul general de prescripţie aplicabil acţiunilor reale prescriptibile extinctiv
de 10 de ani, fiind prevăzut de art.2518 din Codul civil, astfel, E:\Sintact
2.0\cache\Legislatie\temp\00141529.HTML - #se prescrie în termen de 10 ani
dreptul la acţiune privitor la:
150
E:\Sintact 2.0\cache\Legislatie\temp\00141529.HTML - #1.drepturile
reale care nu sunt declarate prin lege imprescriptibile ori nu sunt supuse altui
termen de prescripţie;
E:\Sintact 2.0\cache\Legislatie\temp\00141529.HTML - #2.repararea
prejudiciului moral sau material cauzat unei persoane prin tortură ori acte de
barbarie sau, după caz, a celui cauzat prin violenţă ori agresiuni sexuale comise
contra unui minor sau asupra unei persoane aflate în imposibilitate de a se apăra ori
de a-şi exprima voinţa;
E:\Sintact 2.0\cache\Legislatie\temp\00141529.HTML - #3.repararea
prejudiciului adus mediului înconjurător.
Acest termen se aplică ori de câte ori legea nu prevede un termen special.
B. Termenele speciale de prescripţie extinctivă sunt cele care derogă de la
termenul general de prescripţie şi sunt prevăzute fie în Codul civil, fie în legi civile
speciale.
Termene speciale prevăzute de Codul civil.
Termenul de prescripţie de 2 ani
E:\Sintact 2.0\cache\Legislatie\temp\00141529.HTML - #Dreptul la
acţiune întemeiat pe un raport de asigurare sau reasigurare se prescrie în termen de
2 ani.
asemenea, se prescrie în termen de 2 ani dreptul la acţiune privitor la plata
remuneraţiei cuvenite intermediarilor pentru serviciile prestate în baza contractului
de intermediere.
Termenul de prescripţie de un an. Cazuri
Se prescrie în termen de un an dreptul la acţiune în cazul:
E:\Sintact 2.0\cache\Legislatie\temp\00141529.HTML - #1.
profesioniştilor din alimentaţia publică sau hotelierilor, pentru serviciile pe care le
prestează;
profesorilor, institutorilor, maeştrilor şi artiştilor, pentru lecţiile date cu ora, cu ziua
sau cu luna;
E:\Sintact 2.0\cache\Legislatie\temp\00141529.HTML - #3. medicilor,
moaşelor, asistentelor şi farmaciştilor, pentru vizite, operaţii sau medicamente;
vânzătorilor cu amănuntul, pentru plata mărfurilor vândute şi a furniturilor livrate;
meşteşugarilor şi artizanilor, pentru plata muncii lor;
E:\Sintact 2.0\cache\Legislatie\temp\00141529.HTML - #6. avocaţilor,
împotriva clienţilor, pentru plata onorariilor şi cheltuielilor. Termenul de
prescripţie se va calcula din ziua rămânerii definitive a hotărârii sau din aceea a
împăcării părţilor ori a revocării mandatului. În cazul afacerilor neterminate,
termenul de prescripţie este de 3 ani de la data ultimei prestaţii efectuate;
151
E:\Sintact 2.0\cache\Legislatie\temp\00141529.HTML - #7. notarilor
publici şi executorilor judecătoreşti, în ceea ce priveşte plata sumelor ce le sunt
datorate pentru actele funcţiei lor. Termenul prescripţiei se va socoti din ziua în
care aceste sume au devenit exigibile;
E:\Sintact 2.0\cache\Legislatie\temp\00141529.HTML - #8. inginerilor,
arhitecţilor, geodezilor, contabililor şi altor liber-profesionişti, pentru plata sumelor
ce li se cuvin. Termenul prescripţiei se va socoti din ziua când s-a terminat
lucrarea.
cazurile, continuarea lecţiilor, serviciilor, furniturilor, actelor sau lucrărilor nu
întrerupe prescripţia pentru sumele scadente.
Alte termene de prescripţie prevăzute de Codul civil
- potrivit art.2521 din Codul civil, sE:\Sintact
2.0\cache\Legislatie\temp\00141529.HTML - #e prescrie prin împlinirea unui
termen de un an şi dreptul la acţiune privitor la restituirea sumelor încasate din
vânzarea biletelor pentru un spectacol care nu a mai avut loc.
E:\Sintact 2.0\cache\Legislatie\temp\00141529.HTML - #- dreptul la
acţiunea izvorâtă dintr-un contract de transport de bunuri terestru, aerian sau pe
apă, îndreptată împotriva transportatorului, se prescrie prin împlinirea unui termen
de un an, dacă prin lege nu se dispune altfel.
contractul de transport a fost încheiat spre a fi executat succesiv sau, după caz,
combinat, cu acelaşi mijloc de transport sau cu mijloace de transport diferite,
termenul de prescripţie este de 3 ani.
- potrivit art.2190 din Codul civil, dreptul la acţiunea în restituirea soldului
creditor rezultat la închiderea contului curent se prescrie în termen de 5 ani de la
data închiderii contului curent.
care contul curent a fost închis din iniţiativa instituţiei de credit, termenul de
prescripţie se calculează de la data la care titularul sau, după caz, fiecare cotitular al
contului a fost notificat în acest sens prin scrisoare recomandată cu confirmare de
primire la ultimul domiciliu sau sediu adus la cunoştinţa instituţiei de credit.
- E:\Sintact 2.0\cache\Legislatie\temp\00141529.HTML - #potrivit
art.1103 din Codul civil, dreptul de opţiune succesorală se exercită .
Termene speciale de prescripţie extinctivă prevăzute de alte acte normative:
- art.706 din Codul de procedură civilă. Dreptul de a cere executarea silită se
prescrie în termen de 3 ani, dacă legea nu prevede altfel. În cazul titlurilor emise în materia
acţiunilor reale imobiliare, termenul de prescripţie este de 10 ani.
Termenul de prescripţie începe să curgă de la data când se naşte dreptul
de a cere executarea silită.
În cazul hotărârilor judecătoreşti şi arbitrale, termenul de prescripţie începe
să curgă de la data rămânerii lor definitive.
152
Prescripţia stinge dreptul de a obţine executarea silită şi orice titlu
executoriu îşi pierde puterea executorie. În cazul hotărârilor judecătoreşti şi
arbitrale, dacă dreptul de a obţine obligarea pârâtului este imprescriptibil sau, după
caz, nu s-a prescris, creditorul poate obţine un nou titlu executoriu, pe calea unui
nou proces, fără a i se putea opune excepţia autorităţii de lucru judecat.
- termen de 6 luni prevăzut de art.11 din Legea contenciosului administrativ
nr. 554/2004114;
- termenele de 10 ani şi 30 de ani de la data producerii accidentului nuclear,
prevăzute de Legea 703/2001, cu privire la pagubele create de un accident
nuclear;115
- termene de 3 luni, 6 luni şi 1 an prevăzute de OG nr.31/2002 în ceea ce
priveşte serviciile poştale;116
- termenul de prescripţie de 4 ani pentru drepturile şi acţiunile reciproce ale
unui cumpărător şi ale unui vânzător născute dintr-un contract de vânzare
internaţională de bunuri mobile corporale sau referitoare la o contravenţie, la
rezilierea ori nulitatea unui astfel de contract, termen prevăzut în „Convenţia
asupra prescripţiei în materie de vânzare internaţională de mărfuri” încheiat la
New-York la 14.06.1974;117
- termenul de 2 ani pentru plata de daune, cheltuieli sau retribuţii datorate pentru
asistenţa sau salvarea navei sau încărcăturii, prevăzut de OG nr.115/1998118;
114
Legea nr.554/2004 privind contenciosul administrativ, publicată în M.Of.nr.1154/07.12.2004.
115
Legea nr.703/2001 privind răspunderea civilă pentru daune nucleare, publicată în
M.Of.nr.818/19.12.2001
Legea nr.111/1996 privind desfăşurarea în siguranţă, reglementarea, autorizarea şi controlul
activităţiilor nuclearea, republicată în M.Of.nr.552/27.06.2006.
116
OG nr.31/2002 privind serviciile poştale, publicată în M.Of.nr.87/01.02.2002.
art.40
E:\Sintact 2.0\cache\Legislatie\temp\00053663.HTML - #(1)Furnizorul de servicii
poştale este răspunzător faţă de utilizatori pentru prestarea serviciului în condiţiile prevăzute de lege
şi de contractul încheiat cu expeditorul.
E:\Sintact 2.0\cache\Legislatie\temp\00053663.HTML - #(2)În cazul pierderii
totale sau parţiale ori al deteriorării trimiterii poştale, furnizorul de servicii poştale răspunde pentru
paguba pricinuită, dacă aceste împrejurări au survenit între momentul depunerii trimiterii la punctul
de acces şi momentul livrării la destinatar.
E:\Sintact 2.0\cache\Legislatie\temp\00053663.HTML - #
E:\Sintact 2.0\cache\Legislatie\temp\00053663.HTML - #(3)Înainte de a se adresa
instanţei, în condiţiile art. 31 alin. (5), utilizatorul care se considera prejudiciat prin prestarea
necorespunzătoare a serviciului de către furnizorul de servicii poştale va adresa o reclamaţie
prealabilă acestuia. Reclamaţia prealabilă poate fi adresată de către expeditor sau de către
destinatar.E:\Sintact 2.0\cache\Legislatie\temp\00053663.HTML - #
117
Convenţia a fost modificată prin „Protocolul” încheiat la Viena la 11.04.1980.
118
OG nr.115/1998 aderare la Convenţia de la Hamburg 1979 privind salvarea pe mare, publicată în
M.Of.nr.325/29.08.1998.
153
- termenul de 5 ani al organului fiscal de a stabili obligaţii fiscale. prevăzut în
art.110 din Codul de procedură fiscală.119
Dreptul organului fiscal de a stabili creanţe fiscale se prescrie în termen de 5
ani, cu excepţia cazului în care legea dispune altfel.
Termenul de prescripţie a dreptului menţionat începe să curgă de la data de
1 iulie a anului următor celui pentru care se datorează obligaţia fiscală, dacă legea
nu dispune altfel.
Dreptul de a stabili creanţe fiscale se prescrie în termen de 10 ani în cazul în
care acestea rezultă din săvârşirea unei fapte prevăzute de legea penală.
Potrivit art.215 din Codul de procedură fiscală, Dreptul organului de
executare silită de a cere executarea silită a creanţelor fiscale se prescrie în termen
de 5 ani de la data de 1 ianuarie a anului următor celui în care a luat naştere acest
drept.
Termenul de prescripţie se aplică şi creanţelor provenind din amenzi
contravenţionale.
Prorogarea termenului prescripţiei
cazurile în care despăgubirea derivă dintr-un fapt supus de legea penală unei
prescripţii mai lungi decât cea civilă, termenul de prescripţie a răspunderii penale
se aplică şi dreptului la acţiunea în răspundere civilă (art.1394 din Codul civil).
7.5. Cursul prescripţiei extinctive

Regula generală privind cursul prescripţiei extinctive o constituie faptul că
prescripţia extinctivă începe să curgă de la data când titularul dreptului la acţiune a
cunoscut sau, după împrejurări, trebuia să cunoască naşterea lui.
Data naşterii dreptului la acţiune este data la care dreptul subiectiv este
încălcat, ori data de la care dreptul subiectiv, chiar în lipsa unei încălcări, trebuie
exercitat.
Pe lângă regula generală menţionată, legea stabileşte şi reguli speciale
privind data de la care începe să curgă prescripţia extinctivă în diferite situaţii de
aplicare a acesteia.
Calculul termenelor
E:\Sintact 2.0\cache\Legislatie\temp\00141529.HTML - #Durata
termenelor, fără deosebire de natura şi izvorul lor, se calculează potrivit regulilor
stabilite în art.2551-2556 din Codul civil.
Termenul stabilit pe săptămâni, luni sau ani
termenul este stabilit pe săptămâni, luni sau ani, el se împlineşte în ziua
corespunzătoare din ultima săptămână ori lună sau din ultimul an.
E:\Sintact 2.0\cache\Legislatie\temp\00141529.HTML - #Dacă ultima
lună nu are o zi corespunzătoare celei în care termenul a început să curgă, termenul
se împlineşte în ultima zi a acestei luni.
119
Legea nr.207/2015 Codul de procedură fiscală, publicată în M.Of.nr.547/23.07.2015.
154
E:\Sintact 2.0\cache\Legislatie\temp\00141529.HTML - #Mijlocul
lunii se socoteşte a cincisprezecea zi.
termenul este stabilit pe o lună şi jumătate sau pe mai multe luni şi jumătate, cele
15 zile se vor socoti la sfârşitul termenului.
Termenul stabilit pe zile
termenul se stabileşte pe zile, nu se iau în calcul prima şi ultima zi a termenului.
E:\Sintact 2.0\cache\Legislatie\temp\00141529.HTML - #Termenul se
va împlini la ora 24,00 a ultimei zile.
acestea, dacă este vorba de un act ce trebuie îndeplinit într-un loc de muncă,
termenul se va împlini la ora la care încetează programul normal de lucru.
7.6. Suspendarea cursului prescripţiei extinctive
Prin suspendarea cursului prescripţiei extinctive înţelegem modificarea acestui
curs, respectiv oprirea, de drept, a scurgerii prescripţiei pe timpul cât durează
anumite situaţii limitativ prevăzute de lege, care îl pun în imposibilitate de a
acţiona pe titularul dreptului, urmând ca termenul să se reia de unde a rămas, după
încetarea cauzei care a determinat suspendarea.
Suspendarea prescripţiei îşi găseşte raţiunea în posibilitatea efectivă pe care
trebuie s-o aibă creditorul de a-şi valorifica drepturile sale pe calea acţiunii.
De aceea, legea prevede că mersul prescripţiei se suspendă atunci când
creditorul se află în anumite situaţii legal prevăzute, de imposibilitate fizică,
juridică ori morală de a acţiona.
art.2532 din Codul civil, prescripţia nu începe să curgă, iar, dacă a început să
curgă, ea se suspendă:
E:\Sintact 2.0\cache\Legislatie\temp\00141529.HTML - #1. între soţi,
cât timp durează căsătoria şi nu sunt separaţi în fapt;
E:\Sintact 2.0\cache\Legislatie\temp\00141529.HTML - #2. între
părinţi, tutore sau curator şi cei lipsiţi de capacitate de exerciţiu sau cu capacitate
de exerciţiu restrânsă ori între curatori şi cei pe care îi reprezintă, cât timp durează
ocrotirea şi socotelile nu au fost date şi aprobate;
E:\Sintact 2.0\cache\Legislatie\temp\00141529.HTML - #3. între orice
persoană care, în temeiul legii, al unei hotărâri judecătoreşti sau al unui act juridic,
administrează bunurile altora şi cei ale căror bunuri sunt astfel administrate, cât
timp administrarea nu a încetat şi socotelile nu au fost date şi aprobate;
E:\Sintact 2.0\cache\Legislatie\temp\00141529.HTML - #4. în cazul
celui lipsit de capacitate de exerciţiu sau cu capacitate de exerciţiu restrânsă, cât
timp nu are reprezentant sau ocrotitor legal, în afară de cazurile în care există o
dispoziţie legală contrară;
155
E:\Sintact 2.0\cache\Legislatie\temp\00141529.HTML - #5. cât timp
debitorul, în mod deliberat, ascunde creditorului existenţa datoriei sau
exigibilitatea acesteia;
E:\Sintact 2.0\cache\Legislatie\temp\00141529.HTML - #6. pe
întreaga durată a negocierilor purtate în scopul rezolvării pe cale amiabilă a
neînţelegerilor dintre părţi, însă numai dacă acestea au fost ţinute în ultimele 6 luni
înainte de expirarea termenului de prescripţie;
E:\Sintact 2.0\cache\Legislatie\temp\00141529.HTML - #7. în cazul în
care cel îndreptăţit la acţiune trebuie sau poate, potrivit legii ori contractului, să
folosească o anumită procedură prealabilă, cum sunt reclamaţia administrativă,
încercarea de împăcare sau altele asemenea, cât timp nu a cunoscut şi nici nu
trebuia să cunoască rezultatul acelei proceduri, însă nu mai mult de 3 luni de la
declanşarea procedurii, dacă prin lege sau contract nu s-a stabilit un alt termen.
E:\Sintact 2.0\cache\Legislatie\temp\00079384.HTML - #Plângerea prealabilă
în cazul acţiunilor care au ca obiect contracte administrative are semnificaţia
concilierii în cazul litigiilor dintre profesionişti, dispoziţiile Codului de procedură
civilă120 fiind aplicabile în mod corespunzător. În acest caz, plângerea trebuie
făcută în termenul de 6 luni, care va începe să curgă:
E:\Sintact 2.0\cache\Legislatie\temp\00079384.HTML - #a) de la data
încheierii contractului, în cazul litigiilor legate de încheierea lui;
E:\Sintact 2.0\cache\Legislatie\temp\00079384.HTML - #b) de la data
modificării contractului sau, după caz, de la data refuzului cererii de modificare
făcute de către una dintre părţi, în cazul litigiilor legate de modificarea
contractului;
E:\Sintact 2.0\cache\Legislatie\temp\00079384.HTML - #c) de la data
încălcării obligaţiilor contractuale, în cazul litigiilor legate de executarea
contractului;
E:\Sintact 2.0\cache\Legislatie\temp\00079384.HTML - #d) de la data
expirării duratei contractului sau, după caz, de la data apariţiei oricărei alte cauze
care atrage stingerea obligaţiilor contractuale, în cazul litigiilor legate de încetarea
contractului;
E:\Sintact 2.0\cache\Legislatie\temp\00079384.HTML - #e) de la data
constatării caracterului interpretabil al unei clauze contractuale, în cazul litigiilor
legate de interpretarea contractului.
Plângerea prealabilă în cazul actelor administrative unilaterale se poate
introduce, pentru motive temeinice, şi peste termenul de 30 de zile, dar nu mai
târziu de 6 luni de la data emiterii actului. Termenul de 6 luni este termen de
prescripţie121;
120
Considerăm că procedura concilierii deoarece nu a mai fost preluată de noul Cod de procedură
civilă, nu se mai aplică nici în cazul litigiilor dintre profesionişti şi nici în cazul contractelor
administrative ci se aplică prevederile art.193 din Codul de procedură civilă, care sunt obligatorii doar
în anumite domenii nu şi între profesionişti, şi ale Legii nr.192/2006 privind medierea care este
facultativă.
121
Decizia nr.797/2007 a Curţii Constituţionale
156
care titularul dreptului sau cel care l-a încălcat face parte din forţele armate ale
României, cât timp acestea se află în stare de mobilizare sau de război. Sunt avute
în vedere şi persoanele civile care se găsesc în forţele armate pentru raţiuni de
serviciu impuse de necesităţile războiului;
care cel împotriva căruia curge sau ar urma să curgă prescripţia este împiedicat de
un caz de forţă majoră să facă acte de întrerupere, cât timp nu a încetat această
împiedicare; forţa majoră, când este temporară, nu constituie o cauză de suspendare
a prescripţiei decât dacă survine în ultimele 6 luni înainte de expirarea termenului
de prescripţie;
E:\Sintact 2.0\cache\Legislatie\temp\00141529.HTML - #10. în alte
cazuri prevăzute de lege.
Efectele suspendării prescripţiei
E:\Sintact 2.0\cache\Legislatie\temp\00141529.HTML - #De la data
când cauza de suspendare a încetat, prescripţia îşi reia cursul, socotindu-se pentru
împlinirea termenului şi timpul scurs înainte de suspendare.
E:\Sintact 2.0\cache\Legislatie\temp\00141529.HTML - #Prescripţia
nu se va împlini mai înainte de expirarea unui termen de 6 luni de la data când
suspendarea a încetat, cu excepţia prescripţiilor de 6 luni sau mai scurte, care nu se
vor împlini decât după expirarea unui termen de o lună de la încetarea suspendării
Beneficiul suspendării prescripţiei
E:\Sintact 2.0\cache\Legislatie\temp\00141529.HTML - #Suspendarea
prescripţiei poate fi invocată numai de către partea care a fost împiedicată să facă
acte de întrerupere, afară de cazul în care prin lege se dispune altfel.
6.7. Întreruperea cursului prescripţiei extinctive
Prin întreruperea cursului prescripţiei extinctive înţelegem acea modificare
a acestui curs, constând în ştergerea prescripţiei începute înainte de a se fi ivit una
din împrejurările prevăzute de lege, care întrerup prescripţia şi începerea unei
nou termen de prescripţie.
După întrerupere începe să curgă un nou termen de prescripţie.
Efectele întreruperii se produc de drept, ca şi efectele suspendării şi constau în:
a) ştergerea cursului prescripţiei, cuprins între momentul de început al său şi
momentul când s-a ivit împrejurarea care a produs întreruperea;
b) curgerea unei noi prescripţii, în întregime, ulterior încetării cauzei de
întrerupere.
Ca şi cauzele de suspendare, cauzele de întrerupere au un caracter expres şi
limitativ, adică sunt prevăzute expres de lege.
Curtea constată că textul de lege este neconstituţional în măsura în care termenul de 6 luni de la data
emiterii actului se aplică plângerii prealabile formulate de persoana vătămată într-un drept al său sau
într-un interes legitim, printr-un act administrativ cu caracter individual, adresat altui subiect de drept
decât destinatarul actului.
157
Legea enumeră categoriile de situaţii care atrag întreruperea, astfel încât organul
de jurisdicţie chemat să constate existenţa întreruperii prescripţiei, nu va face decât să
constate dacă sunt sau nu întocmite condiţiile cerute de lege pentru categoria de situaţie
din care face parte cazul de întrerupere.
Cazurile de întrerupere a prescripţiei
art.2537 din Codul civil, prescripţia se întrerupe:
E:\Sintact 2.0\cache\Legislatie\temp\00141529.HTML - #1. printr-un
act voluntar de executare sau prin recunoaşterea, în orice alt mod, a dreptului a
cărui acţiune se prescrie, făcută de către cel în folosul căruia curge prescripţia.
Prin recunoaşterea obligaţiei ce îi incumbă, debitorul îşi schimbă atitudinea
faţă de titularul dreptului, admiţând existenţa dreptului a cărui acţiune se prescrie.
Recunoscând existenţa dreptului, debitorul îşi manifestă intenţia de a executa
obligaţia care îi incumbă. Pentru ca recunoaşterea dreptului a cărui acţiune se
prescrie, făcută de cel în folosul căruia aceasta curge, să producă întreruperea
prescripţiei extinctive, este necesar ca recunoaşterea să fie neîndoielnică, în sensul
că ea trebuie să rezulte fără echivoc din acţiunile debitorului. Nu se cere ca această
recunoaştere să fie expresă, ea putând fi tacită, rezultând din acte, precum: plata
dobânzilor aferente sumei datorate, cererea de reeşalonare a plăţii de către creditor,
constituirea unei garanţii sau executarea parţială a obligaţiei.
E:\Sintact 2.0\cache\Legislatie\temp\00141529.HTML - #2. prin
introducerea unei cereri de chemare în judecată sau de arbitrare, prin înscrierea
creanţei la masa credală în cadrul procedurii insolvenţei, 122 prin depunerea cererii
de intervenţie în cadrul urmăririi silite pornite de alţi creditori ori prin invocarea, pe
cale de excepţie, a dreptului a cărui acţiune se prescrie.
Cererea de chemare în judecată trebuie să fie efectivă, adică cu intenţia
obţinerii unei hotărâri care să poată fi pusă în executare silită. Astfel, efectul
întreruptiv nu se produce atunci când cererea de chemare în judecată s-a perimat
ori dacă cel care a făcut-o a renunţat ulterior la ea.
E:\Sintact 2.0\cache\Legislatie\temp\00141529.HTML - #3. prin
constituirea ca parte civilă pe parcursul urmăririi penale sau în faţa instanţei de
judecată până la începerea cercetării judecătoreşti; în cazul în care despăgubirile se
acordă, potrivit legii, din oficiu, începerea urmăririi penale întrerupe cursul
prescripţiei, chiar dacă nu a avut loc constituirea ca parte civilă; 123
E:\Sintact 2.0\cache\Legislatie\temp\00141529.HTML - #4. prin orice
act prin care cel în folosul căruia curge prescripţia este pus în întârziere.
Efectele întreruperii prescripţiei
122
Legea nr.85/2014 privind procedurile de prevenire a insolvenţei şi de insolvenţă, publicată în
M.Of.nr.466/25.06.2014.
123
Art.20 din Codul de procedură penală – Legea nr.135/2010 privind Codul de procedură penală,
publicată în M.Of.nr.486/15.07.2010. Legea nr.255/2013 pentru punerea în aplicare a Legii
nr.135/2010 privind Codul de procedură penală, publicată în M.Of.nr.515/14.08.2013.
158
Conform prevederilor art.2541 dinCodul civil, î E:\Sintact
2.0\cache\Legislatie\temp\00141529.HTML - #ntreruperea şterge prescripţia
începută înainte de a se fi ivit cauza de întrerupere.
întrerupere începe să curgă o nouă prescripţie.
întreruperea prescripţiei a avut loc prin recunoaşterea dreptului de către cel în
folosul căruia curgea, va începe să curgă o nouă prescripţie de acelaşi fel.
care prescripţia a fost întreruptă printr-o cerere de chemare în judecată ori de
arbitrare, noua prescripţie a dreptului de a obţine executarea silită nu va începe să
curgă cât timp hotărârea de admitere a acţiunii nu a rămas definitivă.
întreruperea rezultă din intervenţia făcută în procedura insolvenţei sau a urmăririi
silite, prescripţia va reîncepe să curgă de la data la care există din nou posibilitatea
legală de valorificare a creanţei rămase neacoperite.
7.8. Repunerea în termenul de prescripţie
Repunerea în termen constă în acel beneficiu pe care legea îl acordă
titularilor dreptului la acţiune, care au fost împiedicaţi, de cauze temeinic
justificate, să-şi exercite dreptul la acţiune înăuntrul termenului de prescripţie, de a
fi socotiţi totuşi că au introdus acţiunea în justiţie în cadrul termenului de
prescripţie.
În temeiul acestei instituţii juridice, organul jurisdicţional (instanţa de judecată
sau de arbitraj) este autorizat de lege să acorde totuşi protecţia sa acelui titular al
dreptului care a depăşit termenul de prescripţie în mod justificat.
Cererea de repunere în termen va putea fi făcută numai în termen de 30 de zile
de la încetarea cauzelor care justifică depăşirea termenului de prescripţie, socotit din
ziua în care a cunoscut sau trebuia să cunoască încetarea motivelor care au
justificat depăşirea termenului de prescripţie. 124
Termenul de o lună este un termen de prescripţie, fiind deci susceptibil de
întrerupere ori de suspendare, în raport cu cauzele invocate pentru oprirea
prescripţiei.
Hotărârea de repunere în termen, care poate fi sentinţă, decizie sau încheiere
este supusă recursului.
Putem concluzia că instituţia repunerii în termen exclude atât forţa majoră,
cât şi culpa. Domeniul ei de aplicabilitate începe unde încetează culpa şi încetează
unde începe forţa majoră.
124
art.2522 alin.2 din Codul civil
Repunerea în termen nu poate fi dispusă decât dacă partea şi-a exercitat dreptul la acţiune înainte de
împlinirea unui termen de 30 de zile, socotit din ziua în care a cunoscut sau trebuia să cunoască
încetarea motivelor care au justificat depăşirea termenului de prescripţie.
159
Practica judiciară125 a reţinut o serie de cauze apreciate de către instanţe
drept „temeinic justificate” impunând repunerea în termenul de prescripţie a
acţiunii titularului dreptului:
- executarea unei pedepse cu închisoarea, de către titularul dreptului care nu a
îngăduit darea unei procuri pentru intentarea unei acţiuni în justiţie;
- spitalizarea îndelungată ori repetată a celui ce urma să facă un act
întrerupător de prescripţie;
- imposibilitatea moştenitorului, datorită unor situaţii speciale, de a afla
despre deschiderea moştenirii la care avea vocaţie succesorală;
- cunoaşterea de către parte, după împlinirea termenului de prescripţie, a
faptelor stabilite de organul de cercetare penală;
- comunicarea unei hotărâri de către organul de jurisdicţie după depăşirea
termenului de executare de un an.
Nu constituie cauze temeinic justificate necunoaşterea legii sau eroarea de
126
drept.
Un caz special de repunere în termenul de prescripţie este prevăzut de art. 13
al. 2 din Legea 18/1991 privind fondul funciar, în care se prevede că: „moştenitorii
care nu îşi pot dovedi calitatea, întrucât terenurile nu s-au găsit în circuitul civil,
sunt socotiţi repuşi de drept în termenul de acceptare cu privire la cota ce li se
cuvine din terenurile ce au aparţinut autorilor lor.
Ei sunt consideraţi că au acceptat moştenirea prin cererea pe care o fac
comisiei”.127
De asemenea, prin art. 5 al. 4 din Legea nr. 112/1995, s-a dispus că
moştenitorii, în sensul prezentei legi, sunt socotiţi de drept acceptanţii succesiunii
de la data depunerii cererii prevăzute în art. 14”, pentru restituirea în natură a
apartamentelor intrate în proprietatea statului ca efect al naţionalizării, ori în alt
mod sau, după caz, acordarea de despăgubiri.
Repunerea în termenul de prescripţie în cazurile mai sus prezentate, privind
Legea nr. 18/1991 şi Legea nr. 112/1995, operează de plin drept, fără a mai fi
necesară o hotărâre judecătorească în acest sens.
Rezumat
125
126
Decizia nr.712/2012 Secţia de contencios administrativ şi fiscal. Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.
127
Decizia nr.XI din 2007 a Înaltei Curţii de Casaţie şi Justiţie.
Admite recursul în interesul legii declarat de procurorul generalal Parchetului de pe lângă
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.
În aplicarea dispoziţiilor art. 8 şi art. 13 alin. (2) din Legea nr.18/1991, stabilesc:
Beneficiază de repunerea în termenul de acceptare a succesiunii numai moştenitorii care nu au accept
at succesiunea în termen, iar nu şi cei care au renunţat la moştenire.
160
Încălcarea dreptului subiectiv determină, în baza legii, posibilitatea pentru
titularul dreptului încălcat de a cere protecţia statului în restabilirea dreptului său
nesocotit.
Neexercitarea acestui drept la acţiune, în termenul stabilit prin lege, conduce
la împlinirea prescripţiei, având drept consecinţă imposibilitatea realizării dreptului
subiectiv prin constrângere.
Prescripţia extinctivă este un mod legal de stingere a obligaţiilor,
fundamentată pe scurgerea unui interval de timp, completată cu inacţiunea
titularului dreptului şi totuşi obligaţia continuă să existe aceasta putând fi executată
voluntar de către debitor şi nu silit.
Bibliografie
de bază:
2. N. Grădinaru – Drept civil. Partea generală. Editura Independenţa
facultativă:
S. Cărpenaru - Dreptul comercial român, Editura Universul Juridic,
Bucureşti, 2012.
Întrebări autoevaluare
1. Prezentaţi noţiunea de prescripţie extimctivă.
2. Caracterele normelor ce reglementează prescripţia extimctivă.
3. Domeniul prescripţiei extimctive.
4. Termene de prescripţie extinctivă.
5. Suspendarea cursului prescripţiei extictive.
6. Întreruperea cursului prescripţiei extictive.
7. Repunerea în termenul de prescripţie.
Speţă
La 1 ianuarie 2014, X îi împrumută lui Y 400 euro, cu obligaţia acestuia din urmă
de a-i restitui în termen de 3 ani şi de a plăti şi o dobândă corespunzătoare de 6%
pe an.
Faptul că Y nu a achitat dobânda conform contractului încheiat l-a
determinat pe X să promoveze o acţiune în justiţie, solicitând instanţei să-l oblige
pe Y să plătească dobânda restantă.
Deoarece de la data încheierii contractului au trecut mai mult de 3 ani, Y a
cerut instanţei respingerea cererii ca prescrisă.
Cerinţe:
a) Este prescris dreptul lui A de a cere restituirea dobânzii?
b) Ce va hotărî instanţa?
Teste grilă
1. Prescripţia extinctivă în dreptul civil este reglementată de:
a) Codul Civil
161
b) Codul penal
c) Legi speciale
2. Termenul general de prescripţie este de:
a) 3 ani;
b) 5 ani;
c) 6 luni.
3. Termenul general de prescripţie aplicabil acţiunilor reale prescriptibile extinctiv
este de:
a) 10 ani;
b) 5 ani;
c) 3 ani.
4. E:\Sintact 2.0\cache\Legislatie\temp\00141529.HTML - #Dreptul la
acţiune întemeiat pe un raport de asigurare sau reasigurare se prescrie în termen de:
a) 2 ani;
b) 3 ani;
c) 5 ani.
5. SE:\Sintact 2.0\cache\Legislatie\temp\00141529.HTML - #e prescrie
dreptul la acţiune privitor la restituirea sumelor încasate din vânzarea biletelor
pentru un spectacol care nu a mai avut loc, în:
a) 3 ani;
b) 1 an;
c) 6 luni.
6. Termenul de prescripţie în contencios administrativ:
a) 6 luni;
b) 9 luni;
c) 1 an.
7. Termen de prescripţie pentru obligaţiile fiscale:
a) 5 ani;
b) 3 ani;
c) 6 luni
8. Cazurile care atrag suspendarea cursului prescripâiei:
a) între soţi cât timp durează căsătoria şi nu sunt separaţi în fapt;
b) între părinţii, tutore şi curator şi cei lipsiţi de capacitate de exerciţiu sau
cu capacitate de exerciţiu restrânsă ori între curatori şi cei pe care îi reprezintă, cât
timp durează ocrotirea şi socotelile nu au fost date şi aprobate;
c) în cazul celui lipsit de capacitate de exerciţiu sau cu capacitate de
exerciţiu restrânsă, cât timp nu are reprezentant sau ocrotitor legal.
9. Cazurile de întrerupere a cursului prescripţiei:
a) printr-un act voluntar de executare sau prin recunoaşterea;
b) prin introducerea unei cereri de chemare în judecată sau de arbitrare, prin
înscrierea creanţei la masa credală în cadrul procedurii insolvenţei;
c) prin orice act prin care cel în folosul căruia curge prescripţia este pus în
întârziere..
10. De la data când cauza de suspendare a încetat:
162
a) prescripţia îşi reia cursul, socotindu-se pentru împlinirea termenului şi
timpul scurs înainte de suspendare;
b) începe să curgă un nou termen de prescripţie;
c) obligaţia se stinge.
11. Ce se întâmplă după încetarea cauzelor care au dus la întreruperea
prescripţiei:
a) E:\Sintact 2.0\cache\Legislatie\temp\00141529.HTML - #După
întrerupere începe să curgă o nouă prescripţie;
b) obligaţia se stinge;
c) se trece la executarea silită a debitorului.
12. Cererea de repunere în termen va putea fi făcută numai în termen de:
a) 30 de zile;
b) 6 luni;
c) 3 luni.
13. Motive temeinice pentru repunerea în termenul de prescripţie:
a) executarea unei pedepse cu închisoarea, de către titularul dreptului care nu a
îngăduit darea unei procuri pentru intentarea unei acţiuni în justiţie;
b) spitalizarea îndelungată ori repetată a celui ce urma să facă un act
întrerupător de prescripţie;
c) imposibilitatea moştenitorului, datorită unor situaţii speciale, de a afla
despre deschiderea moştenirii la care avea vocaţie succesorală;
d) neexecutarea obligaţiei de către debitor.
R: 1.a; 2.a; 3.a; 4.a; 5.b; 6.a; 7.a; 8.a,b,c; 9.a,b,c; 10.a, 11.a; 12.a; 13.a,b,c.
163
Modulul VI. Profesioniştii persoane fizice.
Obiective
 definirea şi clasificarea categoriilor de profesinişti;
 prezentarea condiţiilor pentru exercitarea activităţii;
 prezentarea procedurii de înregistrare şi autorizare a profesioniştilor
persoane fizice;
 regimul juridic al PFA, al întreprinzătorului titular al întreprinderilor
individuale şi întreprinderilor familiale.
Fond de timp:
- 2 ore studiu individual şi 1 oră seminar (programul de studii
Management)

de 10 minute.
Cuvinte cheie: profesiniştii persoane fizice, persoane fizice autorizate,

intreprindere individuală, întreprindere familială

cauză.
Lecţia 8. Profesioniştii. Persoana fizică autorizată, întreprinderea

individuală, întreprinderea familială.
8.1. Profesioniştii
164
Potrivit art.2 pct.2 din Legea nr.72/2013, profesionist este orice
persoană fizică sau juridică care exploatează o întreprindere cu scop
lucrativ.128
Codul civil se aplică şi raporturilor dintre profesionişti, precum şi
raporturilor dintre aceştia şi orice alte subiecte de drept civil, în art.3 alin.2
se defineşte profesioniştii ca fiind toţi cei care exploatează o întreprindere.
Sunt consideraţi profesionişti toţi cei care exploatează o întreprindere.
exploatarea unei întreprinderi exercitarea sistematică, de către una sau mai
multe persoane, a unei activităţi organizate ce constă în producerea,
administrarea ori înstrăinarea de bunuri sau în prestarea de servicii,
indiferent dacă are sau nu un scop lucrativ.
Potrivit art.2 pct.3 din Directiva 2011/7/UE a Parlamentului European
şi a Consiliului privind combaterea întârzierii în efectuarea plăţilor în
tranzacţiile comerciale,129 "întreprindere" înseamnă orice organizaţie, alta
decât o autoritate publică, care desfăşoară o activitate economică sau
profesională independentă, chiar dacă respectiva activitate este desfăşurată
de o singură persoană.
Potrivit art.2 alin.2 din Legea nr.193/2000 prin profesionist se
înţelege orice persoană fizică sau juridică autorizată, care, în temeiul unui
contract care acţionează în cadrul activităţii sale comerciale, industriale sau
de producţie, artizanale ori liberale, precum şi orice persoană care
acţionează în acelaşi scop în numele sau pe seama acesteia.130
Profesioniştii mai sunt definiţi în Legea nr.26/1990131 ca fiind
persoanele fizice autorizate, întreprinderile individuale şi întreprinderile
familiale, societăţile comerciale, companiile naţionale şi societăţile
naţionale, regiile autonome, grupurile de interes economic, societăţile
cooperative, organizaţiile cooperatiste, societăţile europene, societăţile
cooperative europene şi grupurile europene de interes economic cu sediul
principal în România, precum şi alte persoane fizice şi juridice prevăzute de
lege.
128
Legea nr.72/2013 privind măsurile pentru combaterea întârzierii în executarea obligaţiilor de plată
a unor sume de bani rezultând din contractele încheiate între profesionişti şi între aceştia şi autorităţi
contractante, publicată în M.Of.nr.182/02.04.2013.
129
Directiva 2011/7/UE a Parlamentului European şi a Consiliului privind combaterea întârzierii în
efectuarea plăţilor în tranzacţiile comerciale, publicată în Jurnalul Oficial nr.48 L/23.02.2011.
130
Legea nr.193/2000 privind clauzele abuzive din contractele încheiate între profesionişti şi
consumatori, republicată în M.Of.nr.543/03.08.2012.
131
Legea nr.26/1990 privind registrul comerţului, republicată în M.Of. nr.49/04.02.1998 şi cu
modificările ulterioare.
165
Noţiunea de profesionist este prevăzută şi de art.2 din OUG
nr.34/2014 ca fiind, orice persoană fizică sau juridică, publică sau privată,
care acţionează în cadrul activităţii sale comerciale, industriale sau de
producţie, artizanale ori liberale în legătură cu contractele care intră sub
incidenţa prezentei ordonanţe de urgenţă, precum şi orice persoană care
acţionează în acelaşi scop, în numele sau pe seama acesteia.132
Nici codul civil şi nici Legea nr.31/1990 - legea de constituire şi
funcţionare a societăţilor în România, nu defineşte societatea dar, prevede în
art.1 „În vederea efectuării de acte de comerţ, persoanele fizice şi persoanele
juridice se pot asocia şi pot constitui societăţi, cu respectarea dispoziţiilor
acestei legii.
Societăţile cu sediul în România sunt persoane juridice române”.
„Orice societate trebuie să aibă un obiect licit şi să fie contractată
spre folosul comun al părţilor.
Definim societatea ca fiind asocierea de persoane, care în scopul
săvârşirii de activităţi de exploatare a unei întreprinderi şi în baza unui acord
de voinţă contractual, pun în comun aporturi patrimoniale, fac să lucreze
capitalul social şi împart eventualele beneficii rezultate.
8.2. Obligaţiile profesionale
Exercitarea profesiei de profesionist implică stabilirea prin lege a unor
reguli care să constituie cadrul juridic al desfăşurării acesteia. Instituirea de
către legiuitor a unor obligaţii în sarcina profesioniştilor urmăreşte
protejarea intereselor acestora, ale terţilor cu care aceştia contractează,
apărarea intereselor publice, garantarea creditului comercial etc.
Principalele obligaţii profesionale ale profesioniştilor sunt:
- îndeplinirea formalităţilor de publicitate prin registrul comerţului;
- organizarea şi ţinerea contabilităţii şi a registrelor prevăzute de lege;
- exercitarea activităţii în limitele unei concurenţe licite;
- obligaţii de natură fiscală.
A. Îndeplinirea formalităţilor de publicitate prin registrul comerţului.
Registrul comerţului se ţine de către oficiul registrului comerţului,
organizat în fiecare judeţ şi în municipiul Bucureşti.
Registrul central al comerţului se ţine de către Oficiul Naţional al
Registrului Comerţului, instituţie publică cu personalitate juridică, finanţată
integral din venituri proprii, organizată în subordinea Ministerului Justiţiei.
Oficiile registrului comerţului sunt organizate în subordinea Oficiului
Naţional al Registrului Comerţului şi funcţionează pe lângă fiecare tribunal.
132
OUG nr.34/2014 privind drepturile consumatorilor în cadrul contractelor încheiate cu
profesioniştii, publicată în M.Of.nr.427/11.06.2014.
166
Oficiile registrului comerţului comunică Oficiului Naţional al
Registrului Comerţului orice înmatriculare sau menţiune operată, în termen
de cel mult 15 zile de la efectuare.
Registrul central al comerţului, ţinut de Oficiul Naţional al Registrului
Comerţului, şi registrele comerţului ţinute de oficiile registrului comerţului
de pe lângă tribunale fac parte din sistemul de interconectare a registrelor
comerţului din statele membre ale Uniunii Europene, denumit în continuare
sistemul de interconectare a registrelor comerţului.
Oficiul Naţional al Registrului Comerţului asigură interoperabilitatea
Registrului central al comerţului şi a registrelor comerţului teritoriale cu
sistemul de interconectare a registrelor comerţului, documentele şi
informaţiile fiind disponibile în format standard de mesaj şi fiind accesibile
prin mijloace electronice, cu respectarea standardelor de securitate pentru
transmisia şi schimbul datelor, în condiţiile legii.
Potrivit art.12 din Legea nr.26/1990, Registrul comerţului este alcătuit
dintr-un registru pentru înregistrarea persoanelor juridice societăţi, companii
naţionale şi societăţi naţionale, regii autonome, grupuri de interes economic,
organizaţii cooperatiste, societăţi europene, grupuri europene de interes
economic, alte persoane juridice expres prevăzute de lege, cu sediul
principal sau sedii secundare în România, un registru pentru înregistrarea
persoanelor juridice societăţi cooperative şi societăţi cooperative europene
cu sediul principal sau sedii secundare în România şi un registru pentru
înregistrarea persoanelor fizice autorizate, întreprinderi individuale şi
întreprinderi familiale, cu sediul profesional sau sedii secundare în
România. Aceste registre se ţin în sistem computerizat.
Pentru identificare, inclusiv în comunicarea dintre registrele
comerţului din statele membre prin sistemul de interconectare, persoanele
fizice şi juridice înregistrate în registrul comerţului vor avea şi un
identificator unic la nivel european (EUID), care include elementul de
identificare al României, elementul de identificare al registrului naţional,
numărul persoanei din registrul respectiv şi, dacă este necesar, alte elemente
pentru a evita erorile de identificare. Structura identificatorului unic la nivel
european (EUID) se aprobă prin ordin al ministrului justiţiei.
Controlul legalităţii operaţiunilor efectuate de oficiul registrului
comerţului se face de către unul dintre judecătorii tribunalului judeţean,
respectiv al municipiului Bucureşti, delegat anual de preşedintele acestui
tribunal.
Judecătorul delegat va controla operaţiunile registrului comerţului cel
puţin o dată pe lună.
167
Controlul efectuat de judecătorul delegat nu exonerează de răspundere
personalul oficiului care conduce şi execută operaţiunile registrului
comerţului pentru conformitatea cu legea a datelor înscrise.
Lucrările de grefă, secretariat şi arhivă ale judecătorului delegat se
asigură de către personalul oficiului registrului comerţului.
Oficiul registrului comerţului este obligat să elibereze, pe cheltuiala
persoanei care a făcut cererea, copii certificate de pe înregistrările efectuate
în registru şi de pe actele prezentate, precum şi informaţii despre datele
înregistrate în registrul comerţului şi certificate constatatoare că un anumit
act sau fapt este ori nu este înregistrat.
B. Organizarea şi ţinerea contabilităţii şi a registrelor prevăzute de
lege. Potrivit dispoziţiilor Codului de procedură civilă, Legii contabilităţii
nr. 82/1991133 şi Legii 31/1990, profesioniştii sunt obligaţi să organizeze şi
să conducă contabilitatea proprie.
Contabilitatea se ţine în limba română şi în moneda naţională,
înregistrările făcându-se în mod cronologic şi sistematic, conform planului
de conturi şi a normelor legale.
Profesioniştii sunt obligaţi să conducă contabilitatea în partidă dublă
şi să întocmească situaţia financiară anuală. Situaţia financiară anuală este
documentul oficial de gestiune a profesionistului, acesta trebuind să
reprezinte imaginea fidelă, clară şi completă a patrimoniului, a situaţiei
financiare şi a rezultatelor obţinute de acesta.
Se întocmeşte anual, în cazul fuziunii şi la încetarea activităţii.
Regulile de întocmire a situaţiei financiare anuale sunt prevăzute în legea
contabilităţii.
Potrivit art.277 din Codul de procedură civilă reglementează
înscrisurile întocmite de profesionişti, astfel, înscrisul nesemnat, dar utilizat
în mod obişnuit în exerciţiul activităţii unei întreprinderi pentru a constata
un act juridic, face dovada cuprinsului său, cu excepţia cazului în care legea
impune forma scrisă pentru însăşi dovedirea actului juridic.134
Înscrisul sub semnătură privată întocmit în exerciţiul activităţii unei
întreprinderi este prezumat a fi fost făcut la data consemnată în cuprinsul
său. În acest caz, data înscrisului sub semnătură privată poate fi combătută
cu orice mijloc de probă.
Dacă înscrisul nu conţine nicio dată, aceasta poate fi stabilită în
raporturile dintre părţi cu orice mijloc de probă.
133
Legea contabilităţii nr.82/1991, republicată în M.Of.nr.629/26.08.2002, modificată prin
O.G.nr.70/2004, aprobată prin Legea nr.420/2004, publicată în M.Of.nr.993/28.10.2004.
134
Legea nr.134/2010 Codul de procedură civilă, republicată în M.Of.nr.247/10.04.2015, modificată
prin OUG nr.1/2016 pentru modificarea Legii nr.134/2010 privind Codul de procedură civilă precum
şi a unor acte normative conexe, publicată în M.Of.nr.85/04.02.2016.
168
În art.280 din Codul de procedură civilă sunt reglementate registrele
profesioniştilor.
Registrele profesioniştilor, întocmite şi ţinute cu respectarea
dispoziţiilor legale, pot face între aceştia deplină dovadă în justiţie, pentru
faptele şi chestiunile legate de activitatea lor profesională.
Registrele, chiar neţinute cu respectarea dispoziţiilor legale, fac
dovadă contra celor care le-au ţinut. Cu toate acestea, partea care se
prevalează de ele nu poate scinda conţinutul lor.
În toate cazurile, instanţa este în drept a aprecia dacă se poate atribui
conţinutului registrelor unui profesionist o altă putere doveditoare, dacă
trebuie să se renunţe la această probă în cazul în care registrele părţilor nu
concordă sau dacă trebuie să atribuie o credibilitate mai mare registrelor
uneia dintre părţi.
Conform prevederilor art.20 din Legea nr.82/1991, registrele de
contabilitate obligatorii sunt:
Registrul-jurnal, Registrul-inventar şi Cartea mare. Întocmirea,
editarea şi păstrarea registrelor de contabilitate se efectuează conform
normelor elaborate de Ministerul Economiei şi Finanţelor.
În acelaşi sens lege contabilităţii prevede că principalele registre ce se
întocmesc în contabilitate sunt: registrul-jurnal, registrul-inventar şi registrul
cartea mare.
Registrul-jurnal, este acel registru în care comerciantul este obligat să
înregistreze zilnic toate operaţiunile comerţului său, adică tot ce primeşte şi
tot ce plăteşte sub orice titlu.
Registrul-inventar este registrul în care comerciantul este obligat să
înscrie elementele componente ale patrimoniului său, la termenele prevăzute
de lege.
Registrul cartea mare este un registru cu conturi personificate, în care
contabilitatea se face în partidă dublă, ţinut de comercianţii cu volum mare
de activitate.
Registrele de contabilitate reprezintă principalul instrument de
cunoaştere, gestiune şi control al patrimoniului comerciantului şi al
rezultatelor obţinute de acesta în activitatea comercială, putând fi folosite ca
mijloc de probă în raporturile comerciale.135
Nerespectarea de către comerciant a obligaţiilor privind organizarea şi
conducerea contabilităţii, se sancţionează în raport de gravitatea faptei, cu
amenzi contravenţionale sau sancţiuni penale, în condiţiile legii
contabilităţii.
135
St. Cărpenaru – Tratat dreptul comercial român, Editura Universul Juridic, Bucureşti, 2012, pag.63.
169
Registrul unic de control. Cadrul juridic privind registrul unic de
control îl constituie Legea nr.252/2003.136 Acest act normativ vine în
sprijinul contribuabililor, în sensul că aceştia vor avea o evidenţă clară a
controalelor financiar-fiscale efectuate, dispoziţiilor şi sancţiunilor dispuse
de către organele de control, putându-se astfel evita efectuare unor controale
pe aceeaşi perioadă şi aceleaşi obligaţii fiscale, contrar prevederilor legale.
C. Exercitarea activităţii eonomice în limitele unei concurenţe licite
În economia de piaţă, exercitarea concurenţei, privită ca "o
confruntare între agenţii economici pentru câştigarea şi conservarea
clientelei, în scopul rentabilizării propriei activităţi"137, reprezintă un drept al
oricărui agent economic, ce trebuie exercitat cu bună-credinţă, cu
respectarea legii şi a bunelor moravuri. Numai dacă exercitarea concurenţei
are loc în aceste limite, concurenţa este considerată licită sau loială şi este
ocrotită de lege.
Legea nr.21/1996 reglementează protecţia, menţinerea şi stimularea
concurenţei şi a unui mediu concurenţial normal, în vederea promovării
intereselor consumatorilor.138
D. Obligaţiile de natură fiscală sunt principalele obligaţii ale unui
profesionist faţă de stat şi vizează în principal: plata impozitului pe venitul
rezultat din activitatea desfăşurată, din cedarea folosinţei bunurilor sau
dobânzi, plata TVA-ului sau a altor taxe şi impozite datorate statului,
potrivit Codului fiscal şi Codului de procedură fiscală.
8.3. Incapacităţi privind dobândirea calităţii de profesionist

Persoanele fizice pot desfăşura activitatea economică dacă au
capacitatea cerută de lege pentru a fi profesionist, adică au capacitate
deplină de exerciţiu. Această capacitate conferă persoanei fizice
posibilitatea de a dobândi drepturi şi de a-şi asuma obligaţii încheind acte
juridice în nume propriu.
Există două categorii de persoane care sunt incapabile să dobândească
calitatea de profesionist: persoanele puse sub interdicţie judecătorească şi
minorii, minorul este incapabil (excepţie dacă a împlinit 16 ani pentru că
OUG nr.44/2008 prevede că minorul care a implinit 16 ani poate face parte
dintr-o întreprindere familială).139
136
Legea nr.252/2003 privind registrul unic de control, a fost publicată în M.Of.nr.429/18 iunie 2003.
137
O.Căpăţână - Noţiunea concurenţei comerciale, în Revista de drept comercial nr.1/1992, p. 31.
138
Lege nr.21/1996 Legea concurenţei, republicată în M.Of.nr.742/16.08.2005.
139
Art.2 lit.d) familia - soţul, soţia, copiii acestora care au împlinit vârsta de 16 ani la data autorizării
întreprinderii familiale, rudele şi afinii până la gradul al patrulea inclusiv
170
Potrivit art.8 din OUG nr.44/2008 pot desfăşura activităţi economice
persoanele fizice care:
au împlinit vârsta de 18 ani, în cazul persoanelor fizice care solicită
autorizarea pentru desfăşurarea de activităţi economice şi al reprezentantului
întreprinderii familiale, respectiv vârsta de 16 ani, în cazul membrilor
întreprinderii familiale.
Potrivit art.6 din Legea nr.31/1990, semnatarii actului constitutiv,
precum şi persoanele care au un rol determinant în constituirea societăţii
sunt consideraţi fondatori.
Nu pot fi fondatori persoanele care, potrivit legii, sunt incapabile ori
care au fost condamnate pentru infracţiuni contra patrimoniului prin
nesocotirea încrederii, infracţiuni de corupţie, delapidare, infracţiuni de fals
în înscrisuri, evaziune fiscală, infracţiuni prevăzute de Legea nr.656/2002
pentru prevenirea şi sancţionarea spălării banilor, precum şi pentru
instituirea unor măsuri de prevenire şi combatere a finanţării actelor de
terorism140, sau pentru infracţiunile prevăzute de Legea nr.31/1990.
8.4. Incompatibilităţi privind calitatea de comerciant persoană

fizică
Prin incompatibilitate se înţelege interdicţia prevăzută prin lege pentru
anumite persoane de a exercita comerţul cu caracter profesional datorită
funcţiei sau profesiei pe care o îndeplinesc. Raţiunea incompatibilităţii este
asigurarea demnităţii şi prestigiului unor funcţii sau profesii, sau
independenţa unei funcţii publice.
În acest sens, Constituţia României, în art.84 astfel că, preşedintele
României nu poate îndeplini nici o altă funcţie publică sau privată, iar în
art.125, 132, 140, 144, prevede că funcţiile de judecător, procuror, consilier
de conturi sau judecător al Curţii Constituţionale sunt incompatibile cu orice
altă funcţie publică sau privată, cu excepţia funcţiilor didactice din
învăţământul superior.
Legea 161/2003 privind unele măsuri pentru asigurarea transparenţei
în exercitarea demnităţilor publice, a funcţiilor publice şi în mediul de
afaceri, prevenirea şi sancţionarea corupţiei 141 instituie incompatibilitatea
persoanelor ce deţin demnităţi publice sau funcţii publice cu calitatea de
comerciant. Potrivit art. 69 al legii exercită demnităţi şi funcţii publice:
preşedintele României,
140
Legea nr.656/2002 pentru prevenirea şi sancţionarea spălării banilor, precum şi pentru instituirea
unor măsuri de prevenire şi combatere a finanţării actelor de terorism, publicată în M. Of. nr.279 din
21 aprilie 2003.
141
Publicată în M. Of. nr.279 din 21 aprilie 2003.
171
Conform prevederilor art.82 din Legea nr.161/2003, Calitatea de
deputat şi senator este, de asemenea, incompatibilă cu:
a) funcţia de preşedinte, vicepreşedinte, director general, director,
administrator, membru al consiliului de administraţie sau cenzor la societăţi,
inclusiv băncile sau alte instituţii de credit, societăţile de asigurare şi cele
financiare, precum şi la instituţiile publice;
b) funcţia de preşedinte sau de secretar al adunărilor generale ale
acţionarilor sau asociaţilor la societăţile comerciale prevăzute la lit. a);
c) funcţia de reprezentant al statului în adunările generale ale
societăţilor prevăzute la lit. a);
d) funcţia de manager sau membru al consiliilor de administraţie ale
regiilor autonome, companiilor şi societăţilor naţionale;
e) calitatea de comerciant persoană fizică;
f) calitatea de membru al unui grup de interes economic.
Potrivit art.84 din Legea nr.161/2003, funcţia de membru al
Guvernului este incompatibil cu: c) funcţia de preşedinte, vicepreşedinte,
director general, director, administrator, membru al consiliului de
administraţie sau cenzor la societăţi, inclusiv băncile sau alte instituţii de
credit, societăţile de asigurare şi cele financiare, precum şi la instituţiile
publice;
d) funcţia de preşedinte sau de secretar al adunărilor generale ale
acţionarilor sau asociaţilor la societăţi;
e) funcţia de reprezentant al statului în adunările generale ale
societăţilor;
f) funcţia de manager sau membru al consiliilor de administraţie ale
regiilor autonome, companiilor şi societăţilor naţionale;
g) calitatea de profesionist persoană fizică;
h) alitatea de membru al unui grup de interes economic.
Situaţia este similară şi în cazul militarilor sau diplomaţilor şi a
persoanelor enumerate de art. 99 din Legea 161/2003 ce îşi desfăşoară
activitatea în cadrul autorităţilor şi instituţiilor aflate exclusiv sub control
parlamentar.
Se consideră că incompatibilitatea de a fi profesionist există şi în
privinţa celor ce exercită profesiuni liberale (avocaţi, notari, executori
judecătoreşti etc), însă legislaţia actuală reglementează nuanţat problema
acestora, nemaifiind vorba despre incompatibilităţi totale.
Sancţiunea nerespectării dispoziţiilor legale privind incompatibilitatea
este profesională sau disciplinară, constând în demiterea din funcţia publică
deţinută ori excluderea din organizaţia profesională.
172
Conform prevederilor art.88 din Legea nr.161/2003, funcţia de
consilier local sau consilier judeţean este incompatibilă cu: funcţia de
consilier local sau consilier judeţean este incompatibilă cu:
d) funcţia de preşedinte, vicepreşedinte, director general, director,
manager, asociat, administrator, membru al consiliului de administraţie sau
cenzor la regiile autonome şi societăţile comerciale de interes local înfiinţate
sau aflate sub autoritatea consiliului local ori a consiliului judeţean respectiv
sau la regiile autonome şi societăţile comerciale de interes naţional care îşi
au sediul sau care deţin filiale în unitatea administrativ-teritorială respectivă.
Potrivit art.94 din Legea nr.161/2003, funcţionarii publici nu pot
deţine alte funcţii şi nu pot desfăşura alte activităţi, remunerate sau
neremunerate, după cum urmează:
c) în cadrul regiilor autonome, societăţilor comerciale ori în alte
unităţi cu scop lucrativ din sectorul public;".
d) în calitate de membru al unui grup de interes economic.
8.5. Decăderi
Activitatea comercianţilor trebui să se desfăşoare cu respectarea
dispoziţiilor legale privind ordinea publică şi bunele moravuri. În situaţia în
care aceştia săvârşesc fapte prin care aduc atingere acestor dispoziţii vor fi
decăzuţi din dreptul de a mai exercita activitate de exploatare a unei
întreprinderi, adică să fie profesionist.
Prin Legea nr.12/1990 privind protejarea populaţiei împotriva unor
activităţi comerciale ilicite au fost precizate faptele ce constituie abateri de
la aceste norme, stabilindu-se concomitent şi sancţiunile contravenţionale
sau penale aplicabile în aceste situaţii. Astfel, nu pot fi profesionişti
persoanele condamnate definitiv pentru una din faptele prevăzute de lege,
dacă există o hotărâre judecătorească de condamnare definitivă care să
prevadă în mod expres decăderea din dreptul de a exercita profesia de
comerciant, ca pedeapsă complementară pe lângă pedeapsa principală.
Potrivit art.8 din OUG nr.44/2008, pot desfăşura activităţi economice
persoanele fizice care:
b) nu au săvârşit fapte sancţionate de legile financiare, vamale şi cele
care privesc disciplina financiar-fiscală, de natura celor care se înscriu în
cazierul fiscal.
Conform art. 8 alin. 1 din OG nr. 75/2001, prezentarea certificatului
de cazier fiscal este obligatorie în următoarele situaţii:
a) la înfiinţarea societăţilor, a societăţilor cooperative şi a
cooperativelor agricole, de catre asociaţi, actionari şi reprezentanţii legali
desemnaţi;
173
b) la solicitarea înscrierii asociaţiilor şi fundaţiilor în Registrul
asociaţiilor şi fundaţiilor de catre asociaţii sau membrii fondatori ai acestora;
c) la autorizarea exercitării unei activităţi independente de către
solicitanţi;
d) la cesiunea părţilor sociale sau a acţiunilor de către noii asociaţi sau
acţionari;
e) la numirea de noi reprezentanţi legali, precum şi la cooptarea de noi
asociaţi sau acţionari cu prilejul efectuarii majorării de capital social de
către noii reprezentanţi legali, asociaţi şi acţionari.
În situaţiile prevazute la lit. a), c), d) si e), obligaţia este îndeplinită de
către Agenţia Naţională de Administrare Fiscală, care va transmite, în
format electronic, informaţiile din cazierul fiscal al contribuabililor, la
cererea Oficiului Naţional al Registrului Comerţului în termen de 8 ore.
În cazul în care în cazierul fiscal există înscrise fapte de natură penală,
judecătorul delegat, instanţele şi organele competente nu vor dispune,
respectiv, nu vor autoriza desfăşurarea de activităţi în formele menţionate la
alin. 1 art. 8 din OG nr. 75/2001.142
Înregistrare în registrul comerţului, autorizarea funcţionării şi regimul
juridic al persoanelor fizice autorizate să desfăşoare activităţi economice, precum şi
al întreprinderilor individuale şi familiale.
8.6. Consideraţii generale privind profesioniştii persoane fizice

Restructurarea economiei româneşti, dezvoltarea şi consolidarea proprietăţii
private şi a liberei iniţiative necesită constituirea unui cadru juridic adecvat pentru
stimularea spiritului antreprenorial al persoanelor fizice pentru dezvoltarea şi
diversificarea activităţilor acestora în domeniile producţiei şi serviciilor.
Stimularea liberei iniţiative a persoanelor fizice contribuie la satisfacerea
unor nevoi curente ale populaţiei şi constituie o soluţie pentru creşterea gradului de
ocupare, în condiţiile în care cererea de forţă de muncă a rămas, în ultimii ani,
constant sub nivelul ofertei iar procesele economice specifice perioadei de tranziţie
sunt însoţite de reduceri de personal.
Constituţia României stipulează în art.135 că „Economia României este o
economie de piaţă, bazată pe libera iniţiativă şi concurenţă”. Fiind o economie de
piaţă ea se bazează pe proprietatea privată şi se dezvoltă prin acţiunea legii cererii
142
Ordonanţa Guvernului nr.75/2001 privind organizarea şi funcţionarea cazierului fiscal, a fost publicată în M.Of.nr.540 din 1.09.2001,
aprobată prin Legea nr.410/2002, publicată în M.Of.nr.493/9.07. 2002, modificată prin O.U.G. nr.190/2001, publicată în
M.Of.nr.848/29.12. 2001, aprobată prin Legea nr.228/2002 publicată în M.Of.nr.290/29.04.2002, modificată prin O.G. nr.86/2003
publicată în M.Of.nr.624/31.08.2003, republicată în M.Of.nr.664/23.07.2004, modificată prin OG nr.47/2007, Legea nr.91/2007, OUG.
nr.44/2008şi Legeanr.72/2008.
Faptele care se înscriu în cazierul fiscal al contribuabililor sunt prevăzute în anexa la H.G. nr.31/2003 privind aprobarea Normelor
metodologice pentru aplicarea O.G. nr.75/2001, publicată în M.Of.nr.92/14.02.2003, modificată prin H.G. .nr.. 1036/2003 publicată în
M.Of. .nr.644/2003,prin H.G..nr.. 299/2006, prin H.G..nr..742/2008 publicatăîn M.Of..nr..541/17.07.2008.
174
şi ofertei „statul fiind obligat să asigure libertatea comerţului, protecţia concurenţei
loiale şi cadrul legislativ corespunzător unei economii de piaţă”.
Legislaţia actuală a avut în vedere prevederile următoarelor reglementări
comunitare:
- Directiva 1999/42/CE a Parlamentului European şi a Consiliului European
din 7 iunie 1999, instituind un mecanism de recunoaştere a diplomelor pentru
activităţile profesionale prevăzute în directivele privind liberalizarea şi măsuri
tranzitorii, precum şi de completare a sistemului general de recunoaştere a
diplomelor;
Acordul european de asociere între România, pe de o parte, şi Comunităţile
Europene şi statele membre ale acestora, pe de altă parte, semnat la Bruxelles, la 1
februarie 1993.
Procedura de înregistrare în registrul comerţului şi de autorizare a
funcţionării şi regimul juridic al persoanelor fizice autorizate să desfăşoare
activităţi economice, precum şi al întreprinderilor individuale şi familiale este
reglementată de OUG nr.44/2008.143
Activitate economică ce poate fi desfăşurată este: activitatea agricolă,
industrială, comercială, desfăşurată pentru obţinerea unor bunuri sau servicii a
căror valoare poate fi exprimată în bani şi care sunt destinate vânzării ori
schimbului pe pieţele organizate sau unor beneficiari determinaţi ori determinabili,
în scopul obţinerii unui profit.
Activităţile desfăşurate sunt prevăzute de Codul CAEN a căror desfăşurare
în una dintre formele - individual şi independent, ca persoane fizice autorizate; ca
întreprinzători titulari ai unei întreprinderi individuale; ca membri ai unei
întreprinderi familiale – şi care nu este reglementată exclusiv potrivit unei legi
speciale2.
Orice persoană fizică în baza dreptului la liberă iniţiativă, al dreptului la
liberă asociere şi al dreptului de stabilire, cetăţean român sau cetăţean al unui alt
stat membru al Uniunii Europene ori al Spaţiului Economic European, poate
desfăşura activităţi economice pe teritoriul României după cum urmează:
a) individual şi independent, ca persoane fizice autorizate;
b) ca întreprinzători titulari ai unei întreprinderi individuale;
c) ca membri ai unei întreprinderi familiale.
8.7. Înregistrarea şi autorizarea funcţionării

Prin înregistrarea în registrul comerţului se înţelege înmatricularea
persoanelor fizice autorizate, a întreprinderilor individuale, a întreprinderilor
familiale şi persoanelor juridice, înscrierea de menţiuni, precum şi înregistrarea
altor operaţiuni care se menţionează în registrul comerţului.
143
OUG nr. 44 din 16 aprilie 2008 privind desfăşurarea activităţilor economice de către persoanele
fizice autorizate, întreprinderile individuale şi întreprinderile familiale, publicată în
M.Of.nr.328/25.04.2008, modificată prin OUG nr.46/2011 publicată în M.Of.nr.350/19.05.2011,
Legea nr.4/2014 publicată în M.Of.nr.15/10.01.2014.
OUG nr.44/2008
175
Înmatricularea persoanelor fizice autorizate, a întreprinderilor individuale şi
a întreprinderilor familiale în registrul comerţului şi înregistrarea fiscală a acestora
se fac pe baza rezoluţiei directorului oficiului registrului comerţului de pe lângă
tribunal, potrivit legii speciale, fără a fi necesară pronunţarea de către judecătorul
delegat a încheierii ca în cazul societăţilor comerciale.
Prin autorizarea funcţionării, se înţelege asumarea de către solicitant a
responsabilităţii privitoare la legalitatea desfăşurării activităţilor declarate.
8.8. Regimul juridic al PFA, al întreprinzătorilor titulari ai
întreprinderilor individuale şi al întreprinderilor familiale
Regimul juridic al persoanei fizice autorizate – PFA
În scopul exercitării activităţii pentru care a fost autorizată, PFA poate
colabora cu alte persoane fizice autorizate ca PFA, întreprinzători persoane fizice
titulari ai unor întreprinderi individuale sau reprezentanţi ai unor întreprinderi
familiale ori cu alte persoane fizice sau juridice, pentru efectuarea unei activităţi
economice, fără ca aceasta să îi schimbe statutul juridic dobândit.
Persoană fizică autorizată este - persoana fizică autorizată să desfăşoare
orice formă de activitate economică permisă de lege, folosind în principal forţa sa
de muncă.
PFA îşi poate desfăşura activitatea conform prevederilor art. 4 lit. a)
individual şi independent, ca persoane fizice autorizate, sau poate angaja, în calitate
de angajator, terţe persoane cu contract individual de muncă, încheiat potrivit
Codului muncii.
PFA nu va fi considerată un angajat al unor terţe persoane cu care
colaborează chiar dacă colaborarea este exclusivă.
Cu toate acestea, o persoană poate cumula calitatea de persoană fizică
autorizată cu cea de salariat al unei terţe persoane care funcţionează atât în acelaşi
domeniu, cât şi într-un alt domeniu de activitate economică decât cel pentru care
PFA este autorizată.
PFA este asigurată în sistemul public de pensii şi alte drepturi de asigurări
sociale şi are dreptul de a fi asigurată în sistemul asigurărilor sociale de sănătate şi
al asigurărilor pentru şomaj.
Soţia/Soţul titularului întreprinderii individuale/persoanei fizice autorizate
se poate asigura în sistemul public de pensii pe bază de contract de asigurare
socială, în sistemul asigurărilor pentru şomaj, prin încheierea unui contract de
asigurare de şomaj în condiţiile prevăzute la art. 22 din Legea nr.76/2002 privind
sistemul asigurărilor pentru şomaj şi stimularea ocupării forţei de muncă, precum şi
în sistemul asigurărilor de sănătate, în condiţiile prevăzute de lege.
PFA îşi desfăşoară activitatea folosind în principal forţa de muncă şi
aptitudinile sale profesionale. Ea nu poate cumula şi calitatea de întreprinzător
persoană fizică titular al unei întreprinderi individuale.
PFA poate cere ulterior schimbarea statutului juridic dobândit şi autorizarea
ca întreprinzător persoană fizică titular al unei întreprinderi individuale.
176
PFA răspunde pentru obligaţiile sale cu patrimoniul de afectaţiune 144, dacă
acesta a fost constituit, şi, în completare, cu întreg patrimoniul său, iar în caz de
insolvenţă, va fi supusă procedurii prevăzute de Legea nr.85/2014 privind
procedurile de prevenire a insolvenţei şi de insolvenţă 145 dacă are calitatea de
profesionist.
Creditorii îşi vor executa creanţele potrivit dreptului comun, în cazul în care
PFA nu are calitatea de profesionist.
Orice persoană interesată poate face dovada calităţii de profesionist în cadrul
procedurii insolvenţei sau separat, prin acţiune în constatare, dacă justifică un
interes legitim.
PFA îşi încetează activitatea şi este radiată din registrul comerţului în
următoarele cazuri:
a) prin deces;
b) prin voinţa acesteia;
c) în condiţiile art. 25 din Legea nr.26/1990.146
Cererea de radiere, însoţită de copia certificată pentru conformitate cu
originalul a actelor doveditoare, după caz, se depune la oficiul registrului
comerţului de pe lângă tribunalul unde îşi are sediul profesional, de către orice
persoană interesată.
Regimul juridic al întreprinzătorului persoană fizică titular
al întreprinderii individuale
Întreprinzătorul este - persoana fizică care organizează o întreprindere
economică.
144
patrimoniul de afectaţiune - totalitatea bunurilor, drepturilor şi obligaţiilor persoanei fizice autorizate,
titularului întreprinderii individuale sau membrilor întreprinderii familiale, afectate scopului exercitării unei
activităţi economice, constituite ca o fracţiune distinctă a patrimoniului persoanei fizice autorizate,
titularului întreprinderii individuale sau membrilor întreprinderii familiale, separată de gajul general al
creditorilor personali ai acestora.
145
M.Of.nr.466/25.06.2014.
146
Art.25 din Legea nr.26/1990
Orice persoană fizică sau juridică prejudiciată ca efect al unei înmatriculări ori printr-o menţiune în
registrul comerţului are dreptul să ceară radierea înregistrării păgubitoare, în tot sau numai cu privire
la anumite elemente ale acesteia, în cazul în care prin hotărâri judecătoreşti definitive au fost
desfiinţate în tot sau în parte sau modificate actele care au stat la baza înregistrării cu privire la care se
solicită radierea, dacă prin hotărârea judecătorească nu a fost dispusă menţionarea în registrul
comerţului.
Cererea se depune şi se menţionează în registrul comerţului la care s-a făcut înmatricularea
comerciantului. În termen de 3 zile de la data depunerii oficiul registrului comerţului înaintează
cererea tribunalului în a cărui rază teritorială se află sediul comerciantului, iar în cazul sucursalelor
înfiinţate în alt judeţ, tribunalului din acel judeţ.
Tribunalul se pronunţă asupra cererii cu citarea oficiului registrului comerţului şi a comerciantului.
Hotărârea judecătorească de soluţionare a cererii poate fi atacată numai cu apel, iar termenul de apel
curge de la pronunţare, pentru părţile prezente, şi de la comunicare, pentru părţile lipsă.
Oficiul registrului comerţului va efectua radierea şi va publica hotărârea judecătorească idefinitivă în
Monitorul Oficial al României, Partea a IV-a, pe cheltuiala părţii care a introdus cererea. În acest
scop, instanţa va comunica oficiului registrului comerţului hotărârea judecătorească, în copie
legalizată, cu menţiunea rămânerii definitive.
177
Prin întreprindere economică se înţelege - activitatea economică desfăşurată
în mod organizat, permanent şi sistematic, combinând resurse financiare, forţă de
muncă atrasă, materii prime, mijloace logistice şi informaţie, pe riscul
întreprinzătorului, în cazurile şi în condiţiile prevăzute de lege
Întreprindere individuală este - întreprinderea economică, fără personalitate
juridică, organizată de un întreprinzător persoană fizică;
Întreprinderea individuală nu dobândeşte personalitate juridică prin
înregistrarea în registrul comerţului.
Întreprinzătorul persoană fizică titular al întreprinderii individuale este
profesionist persoană fizică de la data înregistrării sale în registrul comerţului.
Pentru organizarea şi exploatarea întreprinderii sale, întreprinzătorul
persoană fizică, în calitate de angajator persoană fizică, poate angaja terţe persoane
cu contract individual de muncă, înregistrat la inspectoratul teritorial de muncă,
potrivit legii, şi poate colabora cu alte PFA, cu alţi întreprinzători persoane fizice
titulari ai unor întreprinderi individuale sau reprezentanţi ai unor întreprinderi
familiale ori cu alte persoane juridice, pentru efectuarea unei activităţi economice,
fără ca aceasta să îi schimbe statutul juridic dobândit.
Întreprinzătorul persoană fizică titular al unei întreprinderi individuale nu va
fi considerat un angajat al unor terţe persoane cu care colaborează chiar dacă
colaborarea este exclusivă.
Întreprinzătorul persoană fizică titular al unei întreprinderi individuale poate
cumula şi calitatea de salariat al unei terţe persoane care funcţionează atât în
acelaşi domeniu, cât şi într-un alt domeniu de activitate economică decât cel în care
şi-a organizat întreprinderea individuală.
Întreprinzătorul persoană fizică titular al unei întreprinderi individuale este
asigurat în sistemul public de pensii şi alte drepturi de asigurări sociale şi are
dreptul de a fi asigurat în sistemul asigurărilor sociale de sănătate şi al asigurărilor
pentru şomaj.
Persoana fizică titulară a întreprinderii individuale răspunde pentru
obligaţiile sale cu patrimoniul de afectaţiune 147, dacă acesta a fost constituit, şi, în
completare, cu întreg patrimoniul, iar în caz de insolvenţă, va fi supusă procedurii
prevăzute de Legea nr.85/2014.
Întreprinzătorul persoană fizică titular al unei întreprinderi individuale îşi
încetează activitatea şi este radiat din registrul comerţului în următoarele cazuri:
a) prin deces;
b) prin voinţa acestuia;
c) în condiţiile art. 25 din Legea nr. 26/1990.
147
patrimoniul de afectaţiune - totalitatea bunurilor, drepturilor şi obligaţiilor persoanei fizice autorizate,
titularului întreprinderii individuale sau membrilor întreprinderii familiale, afectate scopului exercitării unei
activităţi economice, constituite ca o fracţiune distinctă a patrimoniului persoanei fizice autorizate, titularului
întreprinderii individuale sau membrilor întreprinderii familiale, separată de gajul general al creditorilor
personali ai acestora;
178
În cazul decesului, moştenitorii pot continua întreprinderea, dacă îşi
manifestă voinţa, printr-o declaraţie autentică, în termen de 6 luni de la data
dezbaterii succesiunii. Când sunt mai mulţi moştenitori, aceştia îşi vor desemna un
reprezentant, în vederea continuării activităţii economice ca întreprindere familială.
Activitatea va putea fi continuată sub aceeaşi firmă, cu obligaţia de
menţionare în cuprinsul acelei firme a calităţii de succesor.
Regimul juridic al întreprinderii familiale
Întreprinderea familială este constituită din 2 sau mai mulţi membri ai unei
familii.
Prin întreprindere familială se înţelege - întreprinderea economică, fără
personalitate juridică, organizată de un întreprinzător persoană fizică împreună cu
familia sa.
Familia este formată din - soţul, soţia, copiii acestora care au împlinit vârsta
de 16 ani la data autorizării întreprinderii familiale, rudele şi afinii până la gradul al
patrulea inclusiv.
Membrii unei întreprinderi familiale pot fi simultan PFA sau titulari ai unor
întreprinderi individuale. De asemenea, aceştia pot cumula şi calitatea de salariat al
unei terţe persoane care funcţionează atât în acelaşi domeniu, cât şi într-un alt
domeniu de activitate economică decât cel în care şi-au organizat întreprinderea
familială.
Membrii unei întreprinderi familiale sunt asiguraţi în sistemul public de
pensii şi alte drepturi de asigurări sociale şi au dreptul de a fi asiguraţi în sistemul
asigurărilor sociale de sănătate şi al asigurărilor pentru şomaj, în condiţiile
prevăzute de lege.
Întreprinderea familială nu poate angaja terţe persoane cu contract de
muncă.
Întreprinderea familială se constituie printr-un acord de constituire, încheiat
de membrii familiei în formă scrisă, ca o condiţie de validitate. Acordul de
constituire va stipula numele şi prenumele membrilor, reprezentantul, data
întocmirii, participarea fiecărui membru la întreprindere, condiţiile participării,
cotele procentuale în care vor împărţi veniturile nete ale întreprinderii, raporturile
dintre membrii întreprinderii familiale şi condiţiile de retragere, sub sancţiunea
Reprezentantul desemnat prin acordul de constituire va gestiona interesele
întreprinderii familiale în temeiul unei procuri speciale, sub forma unui înscris sub
semnătură privată. Procura specială se semnează de către toţi membrii
întreprinderii care au capacitate de exerciţiu şi reprezentanţii legali ai celor cu
capacitate de exerciţiu restrânsă.
În scopul exercitării activităţii pentru care a fost autorizată, întreprinderea
familială, prin reprezentantul său, poate colabora cu alte persoane fizice autorizate
ca PFA, întreprinzători persoane fizice titulari ai unor întreprinderi individuale sau
reprezentanţi ai unor întreprinderi familiale ori cu alte persoane fizice sau juridice,
179
pentru efectuarea unei activităţi economice, fără ca aceasta să îi schimbe statutul
juridic.
Întreprinderea familială nu are patrimoniu propriu şi nu dobândeşte
personalitate juridică prin înregistrarea în registrul comerţului.
Prin acordul de constituire a întreprinderii familiale, membrii acesteia pot
stipula constituirea unui patrimoniu de afectaţiune. În acest caz, prin acordul de
constituire sau printr-un act adiţional la acesta se vor stabili cotele de participare a
membrilor la constituirea patrimoniului de afectaţiune. Dacă membrii întreprinderii
convin în unanimitate, cotele de participare pot fi diferite de cele prevăzute pentru
participarea la veniturile nete sau pierderile întreprinderii.
Prin patrimoniul de afectaţiune se înţelege - totalitatea bunurilor, drepturilor
şi obligaţiilor persoanei fizice autorizate, titularului întreprinderii individuale sau
membrilor întreprinderii familiale, afectate scopului exercitării unei activităţi
economice, constituite ca o fracţiune distinctă a patrimoniului persoanei fizice
autorizate, titularului întreprinderii individuale sau membrilor întreprinderii
familiale, separată de gajul general al creditorilor personali ai acestora.
Membrii întreprinderii familiale sunt profesionişti persoane fizice de la data
înregistrării acesteia în registrul comerţului şi răspund solidar şi indivizibil pentru
datoriile contractate de reprezentant în exploatarea întreprinderii cu patrimoniul de
afectaţiune, dacă acesta a fost constituit, şi, în completare, cu întreg patrimoniul,
corespunzător cotelor de participare.
Deciziile privind gestiunea curentă a întreprinderii familiale se iau de către
reprezentantul desemnat.
Actele de dispoziţie asupra bunurilor afectate activităţii întreprinderii
familiale se vor lua cu acceptul majorităţii simple a membrilor întreprinderii, cu
condiţia ca această majoritate să includă şi acordul proprietarului bunului care va
face obiectul actului.
Actele prin care se dobândesc bunuri pentru activitatea întreprinderii
familiale se încheie de reprezentant fără autorizarea prealabilă a membrilor, dacă
valoarea bunului cu privire la care se încheie actul nu depăşeşte 50% din valoarea
bunurilor care au fost afectate întreprinderii şi a sumelor de bani aflate la dispoziţia
întreprinderii la data actului. Bunurile dobândite sunt coproprietatea membrilor în
cotele prevăzute în acordul de constituire sau printr-un act adiţional la acesta se vor
stabili cotele de participare a membrilor la constituirea patrimoniului de
afectaţiune. Dacă membrii întreprinderii convin în unanimitate, cotele de
participare pot fi diferite de cele prevăzute pentru participarea la veniturile nete sau
pierderile întreprinderii.
Întreprinderea familială îşi încetează activitatea şi este radiată din registrul
comerţului în următoarele cazuri:
a) mai mult de jumătate dintre membrii acesteia au decedat;
b) mai mult de jumătate dintre membrii întreprinderii cer încetarea acesteia
sau se retrag din întreprindere;
180
c) în condiţiile art. 25 din Legea nr. 26/1990.148
În cazul în care membrii întreprinderii familiale au constituit un patrimoniu
de afectaţiune sau au dobândit bunuri pentru activitatea întreprinderii familiale
pentru care se încheie acte care se încheie de reprezentant fără autorizarea
prealabilă a membrilor, dacă valoarea bunului cu privire la care se încheie actul nu
depăşeşte 50% din valoarea bunurilor care au fost afectate întreprinderii şi a
sumelor de bani aflate la dispoziţia întreprinderii la data actului.
Bunurile se împart conform cotelor stabilite prin acordul de constituire a
întreprinderii familiale, membrii acesteia pot stipula constituirea unui patrimoniu
de afectaţiune prin acordul de constituire sau printr-un act adiţional la acesta se vor
stabili cotele de participare a membrilor la constituirea patrimoniului de
afectaţiune. Dacă membrii întreprinderii convin în unanimitate, cotele de
participare pot fi diferite de cele prevăzute pentru participarea la veniturile nete sau
pierderile întreprinderii.
Rezumat
Înregistrare în registrul comerţului, autorizarea funcţionării şi regimul juridic
al persoanelor fizice autorizate să desfăşoare activităţi economice, precum şi al
întreprinderilor individuale şi întreprinderile familiale.
Orice persoană fizică în baza dreptului la liberă iniţiativă, al dreptului
la liberă asociere şi al dreptului de stabilire, cetăţean român sau cetăţean al
unui alt stat membru al Uniunii Europene ori al Spaţiului Economic
European, poate desfăşura activităţi economice pe teritoriul României după
cum urmează:
148
Potrivit art.25 din Legea nr.26/1990, „orice persoană fizică sau juridică prejudiciată ca efect al unei
înmatriculări ori printr-o menţiune în registrul comerţului are dreptul să ceară radierea înregistrării păgubitoare,
în tot sau numai cu privire la anumite elemente ale acesteia, în cazul în care prin hotărâri judecătoreşti
definitive au fost desfiinţate în tot sau în parte sau modificate actele care au stat la baza înregistrării cu privire la
care se solicită radierea, dacă prin hotărârea judecătorească nu a fost dispusă menţionarea în registrul
comerţului.
Cererea se depune şi se menţionează în registrul comerţului la care s-a făcut înmatricularea
comerciantului. In termen de 3 zile de la data depunerii oficiul registrului comerţului înaintează
cererea tribunalului în a cărui raza teritoriala se afla sediul comerciantului, iar în cazul sucursalelor
înfiinţate în alt judeţ, tribunalului din acel judeţ.
Tribunalul se pronunţă asupra cererii cu citarea oficiului registrului comerţului şi a comerciantului.
Hotărârea judecătorească de soluţionare a cererii poate fi atacată numai cu apel, iar termenul de apel curge de la
pronunţare, pentru părţile prezente, şi de la comunicare, pentru părţile lipsă.
Oficiul registrului comerţului va efectua radierea şi va publica hotărârea judecătorească idefinitivă în
M.Of. Partea a IV-a, pe cheltuiala părţii care a introdus cererea. În acest scop, instanţa va comunica
oficiului registrului comerţului hotărârea judecătorească, în copie legalizată, cu menţiunea rămânerii
definitive.”
181
b) ca întreprinzători titulari ai unei întreprinderi individuale;
Bibliografie
obligatorie:
2. N. Grădinaru (coord) – Dreptul afacerilor, Editura Independenţa
facultativă:
S. Cărpenaru - Dreptul comercial roman, Editura Universul Juridic,
Bucureşti, 2012.
1. Prezentaţi categoriile de profesionişti.
2. Enumeraţi condiţiile pe care trebuie să le îndeplinească persoana fizică
pentru a dobândi calitatea de profesionist.
3. Prezentaţi procedura de înregistrare şi autorizare a funcţionării
profesioniştilor persoană fizică.
4. Prezentaţi regimul juridic PFA, al întreprinzătorilor titulari ai
întreprinderilor individuale şi al întreprinderilor familiale
Speţă
Un PFA care îşi încheie activitatea în 2018, iar venitul net lunar pentru
perioada activă este peste 938 lei, trebuie să plătească CAS? Dacă trebuie să
plătească, plata se va realiza anul acesta la închidere sau doar la anul în 2019?
Teste grilă
1. Cine sunt profesioniştii:
a) toţi cei care exploatează o întreprindere;
b) orice persoană fizică sau juridică care exploatează o întreprindere
cu scop lucrativ;
c) Societăţile.
2. Principalele obligaţii profesionale ale profesioniştilor:
a) îndeplinirea formalităţilor de publicitate prin registrul comerţului;
b) organizarea şi ţinerea contabilităţii şi a registrelor prevăzute de
lege;
c) exercitarea activităţii în limitele unei concurenţe licite;
d) obligaţii de natură fiscală.
3. Registrele profesioniştilor:
a) Registrul-jurnal;
b) Registrul-inventar;
c) Cartea mare;
d) Registrul de procese-verbale.
4. Persoanele fizice pot desfăşura activităţi economice în una din
următoarele formele:
182
b) ca întreprinzatori titulari ai unei întreprinderi individuale;
5. În vederea desfăşurării activităţii persoanele fizice vor solicita
înmatricularea:
a) Oficiului Registrului Comerţului în a cărui rază teritorială îşi vor avea
sediul profesional;
b) Judecătoriei în a cărei rază teritorială îşi vor avea sediul profesional;
c) Primăriei în a cărui rază teritorială îşi vor avea sediul profesional;
6. Persoana fizică autorizată:
a) nu poate angaja cu contract de muncă terţe persoane pentru desfăşurarea
activităţii pentru care a fost autorizată;
b) poate angaja cu contract de muncă terţe persoane pentru desfăşurarea
activităţii pentru care a fost autorizată;
c) poate angaja numai ucenici.
7. Întreprindere individuală este:
a) întreprinderea economică, fără personalitate juridică, organizată de un
întreprinzător persoană fizică;
b) întreprinderea economică, fără personalitate juridică, organizată de un
întreprinzător persoană fizică împreună cu familia sa;
c) o grupare de două sau mai multe persoane care convin printr-un contract
să afecteze, unei întreprinderi comune, bunuri sau industria lor în vederea împărţirii
beneficiului sau de a profita de pe urma economiei ce ar putea rezulta.
R: 1.a,b,c; 2.a,b,c,d; 3.a,b,c; 4.a,b,c; 5.a; 6.b; 7.a.
183
Modulul VII. Societăţile.
Obiective
 definirea şi prezentarea formelor societăţilor şi a cadrului juridic de
organizare şi funcţionare;
 prezentarea regimului juridic al societăţilor;
 prezentarea procedurii de constituire, înregistrare şi autorizare a
societăţilor precum şi constituirea filialelor şi sucursalelor.;
 funcţionarea societăţilor;
 lichidarea societăţilor.
Fond de timp:
- 6 ore studiu individual şi 6 ore seminar( programul de studii Contabilitate
- 6 ore studiu individual şi 3 ore seminar ( programul de studii
Management)
de 10 minute.
Cuvinte cheie: societăţi, societate în nume colectiv, societate în comandită

simplă, societate pe acţiuni, societate în comandită pe acţiuni, societate cu
răspundere limitată, act constitutiv, înmatriculare în registrul comerţului,
funcţionarea societăţilor, lichidarea societăţilor.

cauză.
184
Lecţia 9. Societăţile: regim juridic, noţiune, forme, clasificare
Potrivit art.2 pct.2 din Legea nr.72/2013, profesionist este orice persoană
fizică sau juridică care exploatează o întreprindere cu scop lucrativ. 149
raporturilor dintre aceştia şi orice alte subiecte de drept civil, în art.3 alin.2 se
defineşte profesioniştii ca fiind toţi cei care exploatează o întreprindere.
scop lucrativ.
Potrivit art.2 pct.3 din Directiva 2011/7/UE a Parlamentului European şi a
Consiliului privind combaterea întârzierii în efectuarea plăţilor în tranzacţiile
comerciale,150 "întreprindere" înseamnă orice organizaţie, alta decât o autoritate
publică, care desfăşoară o activitate economică sau profesională independentă,
chiar dacă respectiva activitate este desfăşurată de o singură persoană.
Potrivit art.2 alin.2 din Legea nr.193/2000 prin profesionist se înţelege orice
persoană fizică sau juridică autorizată, care, în temeiul unui contract care
acţionează în cadrul activităţii sale comerciale, industriale sau de producţie,
artizanale ori liberale, precum şi orice persoană care acţionează în acelaşi scop în
numele sau pe seama acesteia.151
Profesioniştii mai sunt definiţi în Legea nr.26/1990 ca fiind „persoanele
fizice autorizate, întreprinderile individuale şi întreprinderile familiale, societăţile,
companiile naţionale şi societăţile naţionale, regiile autonome, grupurile de interes
economic, societăţile cooperative, organizaţiile cooperatiste, societăţile europene,
societăţile cooperative europene şi grupurile europene de interes economic cu
sediul principal în România, precum şi alte persoane fizice şi juridice prevăzute de
lege.”152
Nici Codul civil şi nici Legea nr.31/1990 - legea de constituire şi funcţionare
a societăţilor în România,153 nu defineşte societatea dar, prevede în art.1 „În
vederea desfăşurării de activităţi cu scop lucrativ, persoanele fizice şi persoanele
juridice se pot asocia şi pot constitui societăţi cu personalitate juridică, cu
respectarea dispoziţiilor legii nr.31/1990.
149
150
151
152
Legea nr.26/1990 privind registrul comerţului, republicată în M.Of. nr.49/04.02.1998 şi cu
153
Legea nr.31/1990 privind societăţile comerciale, republicată în M.Of..nr,1066/2004, cu
185
Societăţile cu sediul în România sunt persoane juridice române”.
Codul civil reglementează contractul de societate, astfel, potrivit art.1881
din Codul civil, prin contractul de societate două sau mai multe persoane se obligă
reciproc să coopereze pentru desfăşurarea unei activităţi şi să contribuie la aceasta
prin aporturi băneşti, în bunuri, în cunoştinţe specifice sau prestaţii, cu scopul de a
împărţi beneficiile sau de a se folosi de economia ce ar putea rezulta.
Fiecare asociat contribuie la suportarea pierderilor proporţional cu
participarea la distribuţia beneficiului, dacă prin contract nu s-a stabilit altfel.
Societatea se poate constitui cu sau fără personalitate juridică.
Asociaţii pot fi persoane fizice sau juridice. .
9.1. Regimul juridic al societăţilor

Societatea are natură contractuală, ea nereducându-se însă numai la actul
juridic (contractul) care i-a dat naştere, ci presupunând, în acelaşi timp, un subiect
de drept autonom cu personalitate juridică.
Recunoaşterea calităţii de subiect de drept autonom unei asocieri de
persoane, organizate în scopul săvârşirii de acte de comerţ, a cunoscut regimuri
juridice diferite154.
Autorităţile statului exercită controlul atât cu privire la constituirea cât şi la
funcţionarea unor astfel de entităţi colective, având în vedere influenţa lor
considerabilă.
Formele de decizie şi control exercitate de autoritatea statală în decursul
timpului, s-au concretizat fie în sistemul concesiunii individuale, al autorizării
administrative şi mai recent al încuviinţării judecătoreşti.
Reglementarea generală în materia societăţilor este dată de Legea
nr.31/1990 privind societăţile.
Societăţile pot face obiectul mai multor clasificări diferenţiate ca valoare şi
cu consecinţe diferite pe planul dreptului155.
După natura lor şi după modul de formare a capitalului social, societăţile se
împart în: societăţi de persoane şi societăţi de capitaluri.
Societăţi de persoane sunt acele societăţi care exercită activităţi de comerţ
sub o firmă personală, asociaţii vor răspunde pentru obligaţiile lor, solidar sau
nelimitat.
Societăţile de persoane au un număr mic de persoane şi sunt constituite pe
baza cunoaşterii şi încrederii reciproce a calităţii personale a asociaţilor (intuitu
personae).
Din această categorie fac parte: societatea în nume colectiv şi societatea în
comandită simplă.
Societăţile de capitaluri se întemeiază pe aportul asociaţilor la formarea
capitalului social. Acestea se constituie dintr-un număr mare de asociaţi, impus de
nevoile capitalului social, calităţile personale ale asociaţilor nu prezintă interes.
154
Ioan I. Bălan - Natura juridică a societăţii comerciale, revista Dreptul nr. 11/2000, pag. 35-44.
155
Romulus Petru Vonica – Dreptul societăţilor comerciale, Lumina Lex – 2000.
186
Asociaţii răspund pentru obligaţiile sociale în limitele contribuţiei la
capitalul social. Din această categorie fac parte: societăţile pe acţiuni şi societăţile
în comandită pe acţiuni. Astfel Legea nr.31/1990 în art.3(1) prevede „Obligaţiile
sociale sunt garantate cu patrimoniul social”.
Societăţile de persoane datorită factorului personal au un caracter închis, în
timp ce societăţile de capitaluri au un caracter deschis.
Societatea cu răspundere limitată are caracter atât de la societăţile de
persoane cât şi de la societăţile de capitaluri, neîncadrându-se în aceste categorii,
dar este supusă aceluiaşi regim fiscal ca şi societatea de capitaluri.
9.2. Formele societăţilor

Codul civil în art.1888 clasifică societăţile după forma lor şi acestea pot fi:
a) simple;
b) în participaţie;
c) în nume colectiv;
d) în comandită simplă;
e) cu răspundere limitată;
f) pe acţiuni;
g) în comandită pe acţiuni;
h) cooperative;
i) alt tip de societate anume reglementat de lege.
Potrivit art.2 din Legea nr.31/1990, dacă prin lege nu se prevede altfel,
societăţile cu personalitate juridică se constituie în una dintre următoarele forme:
a) societate în nume colectiv (SNC);
b) societate în comandită simplă (SCS);
c) societate pe acţiuni (SA);
d) societate în comandită pe acţiuni (SCA) şi
e) societate cu răspundere limitată (SRL).
Distincţia dintre cele 5 forme juridice de societate comercială este dată de
modul specific în care este angajată răspunderea socială, obligaţiile sociale fiind
garantate cu patrimoniul social. Astfel, asociaţii în societăţile în nume colectiv şi
asociaţii comanditaţi din societăţile în comandită simplă şi în comandită pe acţiuni,
răspund în mod nelimitat, solidar pentru obligaţiile sociale.
Reglementarea generală dată regimului juridic al societăţilor prin Legea
nr.31/1990 se completează cu dispoziţiile Codului civil referitoare la contractul de
societate şi a Codului muncii 156 cu referire la încadrarea salariaţilor de către
angajatorii din care fac parte şi societăţile.
Reglementări speciale privind societăţile comerciale:
- societăţile de credit ipotecar – O.U.G. nr.200/2002; 157
- instituţii de credit şi adecvarea capitalului – OUG nr.99/2006; 158
156
Legea nr.53/2003 – Codul muncii a fost republicat în M.Of. nr.345/18.05.2011.
157
O.U.G. nr.200/2002 privind societăţile de credit ipotecar a fost publicată în M. Of. nr. 956/27.12.2002.
158
OUG nr.99/2006 privind instituţiile de credit şi adecvarea capitalului, publicată în
M.Of.nr.1027/27.12.2006, aprobată prin Legea nr.227/2007 publicată în M.Of.nr.480/18.07.2007,
187
- societăţile de asigurare şi supravegherea asigurărilor – Legea nr.32/2000; 159
- societăţile agricole – Legea nr.36/1991;160
- societăţi cu participare străină;161
Societăţile de servicii de investiţii financiare, societăţi de administrarea
investiţiilor şi societăţi de investiţii.162
Legea nr. 31/1990 privind societăţile, constituie cadrul legal intern necesar
aplicării directe a Regulamentului Consiliului (CE) nr. 2.157/2001 din 8 octombrie
2001 privind statutul societăţii europene, publicat în Jurnalul Oficial al Uniunii
Europene nr. L 294 din 10 noiembrie 2001, şi a Regulamentului Consiliului (CE)
nr. 1.435/2003 din 22 iulie 2003 privind statutul societăţii cooperative europene,
publicat în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene nr. L 207 din 18 august 2003.
Rezumat
Societatea este o grupare de persoane, constituită în baza unui acord de
voinţă contractual, prin care asociaţii hotărăsc să pună în comun anumite bunuri,
să desfăsoare o activitate economică şi să împartă eventualele beneficii rezultate.
Legea nr.31/1990 prevede cinci forme de societăţi ce pot fi contituite: societatea
în nume colectiv, societatea în comandită simplă, societatea pe acţiuni, societatea
în comandită pe acţiuni, societatea cu răspundere limitată
Bibliografie
de bază:
facultativă:
1. S. Cărpenaru - Dreptul comercial roman, Editura Universul Juridic,
Bucureşti, 2018.
modificată prin OUG nr.25/2010, OUG nr.26/2010, prin OUG nr.113/2013, Legea nr.272/2013,
Legea nr.312/2015.
159
Legea nr.32/2000 privind activitatea şi supravegherea intermediarilor în asigurări şi reasigurării,
publicată în M. Of. nr.148/10.04.2000, modificată prin Legea nr. 76/2003, publicată în M. Of. nr.
193/26.03.2003, modificată prin Legea nr. 403/2004, publicată în M. Of. nr. 976/25.10.2004.
Legea nr.237/2015 privind autorizarea şi supravegherea activităţii de asigurare şi reasigurare,
publicată în M.Of.nr.800/28.10.2015, modificată prin OUG nr.54/2016.
Norma 20/2016 privind autorizarea şi monitorizarea societăţilor de asigurare şi reasigurare, publicată
în M.Of.nr.271/11.04.2016.
OUG nr.54/2016 priivnd asigurarea obligatorie de răspundere civilă auto pentru prejudicii produse
terţilor persoane prin accidente de vehicule şi de tranvaie, publicată în M.Of.nr.723/19.09.2016.
160
Legea nr.36/1991 privind societăţile agricole şi alte forme de asociere în agricultură, publicată în
M. Of. nr. 97/06.05.1991.
161
O.U.G. nr. 92/1997 privind stimularea investiţiilor directe, publicată în M.Of. nr.386/30.12.1997,
aprobată prin Legea nr.241/1998, publicată în M.Of. nr.483/16.12.1998.
162
Legea nr.297/2004 privind piaţa de capital, publicată în M.Of.nr.571/29.06.2004.
188
1. Definiţi societatea.
2. Prezentaţi formele de societăţi.
3. Prezentaţi formele de aport la capitalul social, prevăzute de legea
31/1990.
Speţă
SC „MIXAM” SRL este o societate cu rãspundere limitatã formatã din trei
asociati, respectiv douã persoane fizice si o persoanã juridicã. Asociatii persoane
fizice s-au obligat prin actul constitutiv sã aducã la capitalul social munca pe care o
vor desfãsura în societate, respective activitate de marketing/publicitate, în vederea
atragerii unei clientele stabile a societãtii, în valoare de 10 lei. Pe de altã parte,
aportul la capitalul social al persoanei juridice constã în actiunile pe care aceasta le
detine deja la societatea „FN” SA. Totodatã, cei trei asociati au vãrsat ca aport la
capitalul social suma de 50 lei. Verificând continutul actului constitutiv si probele
depuse la dosar, instanta de judecatã a constatat cã existã neregularitãti în privinta
constituirii capitalului social al societãtii.
Arãtati care sunt neregularitãtile sesizate de instanta de judecatã cu privire la
capitalul social si la felurile aporturilor asociaţilor.
Teste grilă
1. Potrivit art.1888 din Codul civil societăţile după formă pot fi:
a) simple;
b) în participaţie;
c) în nume colectiv;
d) în comandită simplă;
e) cu răspundere limitată;
f) pe acţiuni;
g) în comandită pe acţiuni;
h) cooperative;
i) alt tip de societate anume reglementat de lege.
2. Potrivit art.2 din Legea nr.31/1990, dacă prin lege nu se prevede altfel,
societăţile cu personalitate juridică se constituie în una dintre următoarele forme:
a) societate în nume colectiv (SNC);
b) societate în comandită simplă (SCS);
c) societate pe acţiuni (SA);
d) societate în comandită pe acţiuni (SCA) şi
e) societate cu răspundere limitată (SRL).
3. Modul specific în care este angajată răspunderea socială, obligaţiile
sociale fiind garantate cu patrimoniul social, astfel:
a) asociaţii în societăţile în nume colectiv şi asociaţii comanditaţi din
societăţile în comandită simplă şi în comandită pe acţiuni, răspund în mod
nelimitat, solidar pentru obligaţiile sociale;
b) S.A;
189
c) SRL.
4. Asociaţii răspund numai în limita aportului la capitalul social:
a) asociaţii în societăţile cu răspundere limitată;
b) asociaţii în societăţile în nume colectiv;
c) asociaţii comanditaţi în societăţile în comandită simplă.
5. Pot avea cel mult cincizeci de asociaţi:
a) societăţile pe acţiuni;
b) societăţile cu răspundere limitată;
c) societăţile în nume colectiv.
R. 1.a,b,c,d,e,f,g,h,i. 2.a,b,c,d,e. 3.a; 4.a. 5.b;
Lecţia 10. Constituirea societăţilor. Constituirea filialelor şi sucursalelor

10.1. Constituirea societăţilor
Înainte de începerea activităţii, profesioniştii au obligaţia să ceară
înmatricularea în registrul comerţului, iar în cursul exercitării şi la încetarea
activităţii să ceară înscrierea de menţiuni privind actele şi faptele a căror
înregistrare este prevăzută de lege în registrul comerţului, cu excepţia meseriaşilor
şi ţăranilor care îşi desfac produsele din gospodăria proprie.
Prin înregistrare se înţelege atât înmatricularea societăţii şi înscrierea de
menţiuni, precum şi alte operaţiuni care se menţionează în registrul comerţului.
Constituirea unei societăţi supusă reglementărilor legii 31/1990 presupune
trei etape obligatorii: una consensuală, una de control al legalităţii constituirii,
numită fază judiciară şi ultima de înmatriculare şi de publicitate.
Etapa consensuală în constituirea societăţilor are ca obiect întocmirea de
către fondatori a actelor constitutive respectându-se condiţiile privind validitatea
lor, inclusiv autentificarea lor, după caz. În această fază, rolul determinant aparţine
iniţiativei private fără ingerinţe administrative până la momentul autentificării
actelor constitutive. În doctrină se afirmă că în această perioadă a întocmirii actelor
constitutive legiuitorul recunoaşte, în mod anticipat, o anumită capacitate anticipată
restrânsă de folosinţă şi exerciţiu163.
Etapa judiciară constă în controlul legalităţii actelor şi faptelor care se
înregistrează în registrul comerţului este exercitat de justiţie prin judecătorul
delegat.
Judecătorul delegat va controla operaţiunile registrului comerţului cel puţin
o dată pe lună.
163
Decizia nr.1029/25.06.1996 a Curţii Supreme de Justiţie, Secţia Comercială – Buletinul
jurisprudenţei – 1996, pag.224 – 226.
190
Controlul efectuat de judecătorul delegat nu exonerează de răspundere
personalul oficiului care conduce şi execută operaţiunile registrului comerţului
pentru conformitatea cu legea a datelor înscrise.
Societatea este persoană juridică de la data înregistrării în registrul
comerţului a încheierii judecătorului-delegat, prin care se dispune autorizarea
constituirii şi înmatricularea în registrul comerţului.
10.2. Acte constitutive ale societăţilor

Contractul este acordul de voinţe dintre două sau mai multe persoane cu
intenţia de a constitui, modifica sau stinge un raport juridic.
Contractul de societate este acordul de voinţă prin care două sau mai multe
persoane, prin aporturile lor constituie un patrimoniu distinct, destinat efectuării de
acte de comerţ, în vederea împărţirii câştigului ce ar putea rezulta şi cu obligaţia
participării la pierderi.
Rolul contractului de societate în constituirea unei societăţi e acela de a
reglementa raportul juridic care ia naştere între asociaţi, respectiv, drepturile şi
obligaţiile specifice a acestora.
Societatea în nume colectiv şi în comandită simplă se constituie prin
contract de societate, în timp ce societatea pe acţiuni, în comandită pe acţiuni sau
cu răspundere limitată se constituie prin contract de societate şi statut – art.5(1) din
legea nr.31/1990.
Contractul de societate şi statutul pot fi încheiate sub forma înscrisului unic
denumit act constitutiv şi care este cel mai întâlnit în practică.
Când se încheie numai contract de societate sau numai statut, acestea pot fi
denumite, de asemenea, act constitutiv. Denumirea act constitutiv desemnează atât
înscrisul unic, cât şi contractul de societate şi/sau statutul societăţii.
În cazurile în care contractul de societate şi statutul constituie acte distincte,
acesta din urma va cuprinde datele de identificare a asociaţilor şi clauze
reglementând organizarea, funcţionarea şi desfăşurarea activităţii societăţii.
În cazul constituirii SRL cu asociat unic se încheie numai statut.
Analizând condiţiile de fond ale actului constitutiv, constatăm că societatea
trebuie să aibă cel puţin doi asociaţi cu excepţia societăţii cu răspundere limitată
constituită prin voinţa unei singure persoane, situaţie în care ne aflăm în prezenţa
unui act juridic unilateral – statutul. Astfel conform art.5(2) din legea nr.31/1990,
S.R.L. se poate constituii şi prin actul de voinţă al unei singure persoane şi, în acest
caz se întocmeşte numai statut.
De asemenea, în cazul societăţii pe acţiuni şi a societăţii în comandită pe
acţiuni, numărul de asociaţi care trebuie să-şi exprime acordul la constituirea
societăţii este de minimum 2.
În societatea cu răspundere limitată, numărul asociaţilor nu poate fi mai
mare de 50.
Când părţile sociale aparţin unei singure persoane, în calitate de asociat
unic, acestuia îi revin drepturile şi obligaţiile specifice adunării generale a
191
asociaţilor. Dacă asociatul unic este administrator, îi revin şi obligaţiile pentru
această calitate.
O persoană fizică sau o persoană juridică nu poate fi asociat unic decât într-
o singură societate cu răspundere limitată.
O societate cu răspundere limitată nu poate avea ca asociat unic o altă
societate cu răspundere limitată, alcătuită dintr-o singură persoană.
Contractele între S.R.L. şi o persoană fizică sau persoană juridică, asociat
unic al celei dintâi, se încheie în forma scrisă sub sancţiunea nulităţii absolute.
În cazul încălcării acestor prevederi, statul prin Ministerul Finanţelor
Publice, precum şi orice persoană interesată poate cere dizolvarea pe cale
judecătorească a societăţii astfel constituită. În baza hotărârii de dizolvare,
lichidarea se va face în condiţiile prevăzute de legea nr.31/1990, pentru societăţile
cu răspundere limitată.
Cu caracter de excepţie societăţile cu capital integral ori majoritar de stat pot
funcţiona cu orice număr de asociaţi.
În ceea ce priveşte condiţiile generale de validitate a contractului de
societate, acestea sunt cele prevăzute de art.1179 Cod civil, şi anume:
a) capacitatea de a contracta;
b) consimţământul valabil al părţii ce se obligă;
c) un obiect determinat;
d) o cauză licită şi morală.
A) Capacitatea juridică a părţilor unui contract este aptitudinea juridică de a
contracta. O persoană fizică poate fi parte în contractul de societate dacă are
capacitatea pentru a încheia acte juridice de dispoziţie, dacă trebuie să aibă
capacitate de exerciţiu deplină.
Semnatarii actului constitutiv, precum şi persoanele care au rol determinant
în constituirea societăţii sunt consideraţi fondatori.
Nu pot fi fondatori conform art.6 din legea nr.31/1990, persoanele care,
potrivit legii, sunt incapabile ori care au fost condamnate pentru infracţiuni contra
patrimoniului prin nesocotirea încrederii, infracţiuni de corupţie, delapidare,
infracţiuni de fals în înscrisuri, evaziune fiscală, infracţiuni prevăzute de Legea
nr.656/2002 pentru prevenirea şi sancţionarea spălării banilor, precum şi pentru
instituirea unor măsuri de prevenire şi combatere a finanţării actelor de terorism,
sau pentru infracţiunile prevăzute de Legea nr.31/1990.
Asocierea este un act de dispoziţie pentru o parte din patrimoniul
Bunurile proprii ale unui soţ pot fi aduse ca aport la capitalul social fără
nicio restricţie.164
164
Nu sunt bunuri comune, ci bunuri proprii ale fiecărui soţ:
a) bunurile dobândite prin moştenire legală, legat sau donaţie, cu excepţia cazului în care dispunătorul
a prevăzut, în mod expres, că ele vor fi comune;
b) bunurile de uz personal;
c) bunurile destinate exercitării profesiei unuia dintre soţi, dacă nu sunt elemente ale unui fond de
comerţ care face parte din comunitatea de bunuri;
192
Se consideră că un soţ poate cu acordul celuilalt soţ să constituie ca aport
bunurile comune într-o societate comercială fără ca subscrierea bunului să fie
considerată o convenţie ilicită165.
B) consimţământul valabil al asociaţilor
Consimţământul reprezintă acordul de voinţă a părţilor. Voinţa părţilor
contractante care îşi dau consimţământul în vederea constituirii unei societăţi,
trebuie să aibă la bază intenţia de a desfăşura în comun o activitate comercială
(affectio societatis). Ca şi în materie civilă, consimţământul părţilor trebuie să fie
manifestată liber şi exprimat în cunoştiinţă de cauză, să fie serios şi neafectat de
vicii de consimţământ.
C) Obiectul
Obiectul contractului îl reprezintă operaţiunea juridică, precum vânzarea,
locaţiunea, împrumutul şi altele asemenea, convenită de părţi, astfel cum aceasta
reiese din ansamblul drepturilor şi obligaţiilor contractuale.
Obiectul este ilicit atunci când este prohibit de lege sau contravine ordinii
publice ori bunelor moravuri.
Obiectul sau obiectul social nu se confundă cu obiectul contractului de
societate.
Obiectul societăţii este ansamblul de acte de comerţ pe care societatea
urmează să le îndeplinească în vederea realizării de beneficii de către asociaţi.
Obiectul contractului de societate este punerea în comun a unor aporturi în
vederea împărţirii beneficiilor ce vor rezulta.
Obiectul social nu se confundă cu cauza pentru care a fost creată societatea,
cu interesul social sau cu activitatea socială.
Obiectul social trebuie să fie determinat, adică în contract să se prevadă
actele de comerţ pe care asociaţii înţeleg să le realizeze. Obiectul social poate fi şi
determinabil.
Obiectul social trebuie să fie licit adică să nu fie contrar ordinii publice şi
bunelor moravuri.
Sancţiunea încălcării reglementărilor privind obiectul societăţilor comerciale
poate fi nulitatea societăţii, dacă obiectul este ilicit sau imposibil de realizat ori
d) drepturile patrimoniale de proprietate intelectuală asupra creaţiilor sale şi asupra semnelor

distinctive pe care le-a înregistrat;
e) bunurile dobândite cu titlu de premiu sau recompensă, manuscrisele ştiinţifice sau literare, schiţele
şi proiectele artistice, proiectele de invenţii şi alte asemenea bunuri;
f) indemnizaţia de asigurare şi despăgubirile pentru orice prejudiciu material sau moral adus unuia
dintre soţi;
g) bunurile, sumele de bani sau orice valori care înlocuiesc un bun propriu, precum şi bunul dobândit
în schimbul acestora;
h) fructele bunurilor proprii.
165
Decizia nr.176/06.10.1992 a Curţii Supreme de Justiţie.
193
obiectul nu este bine determinat sau conţine prevederi contrare legii instanţa
judecătorească nu va autoriza funcţionarea societăţii 166.
Obiectul de activitate al societăţii trebuie să cuprindă precizarea domeniului
şi a activităţii principale. Un rol important îl are Clasificarea activităţilor din
economia naţională – C.A.E.N.167.
Nu pot face obiectul activităţii unei societăţi:
a) activităţile care, potrivit legii penale, constituie infracţiuni sau sunt
contrare unor dispoziţii legale cu caracter imperativ;
b) activităţile care constituie, în condiţiile stabilite de lege, monopol de stat;
c) fabricarea sau comercializarea de droguri sau narcotice în alt scop decât
ca medicament;
d) remedii secrete (vrăjitorie, ghicitorie);
e) imprimarea hărţilor cu caracter militar;
f) fabricarea sau comercializarea de aparatură utilizată în activitatea de
interceptare de convorbiri telefonice ori de codificare, fără avizul Ministerului
Administraţiei şi Internelor sau cu încălcarea acestui aviz;
g) folosirea, utilizarea sau comercializarea de echipamente care folosesc
spectrul de frecvenţe radioelectrice, fără avizul Ministerului Comunicaţiilor sau cu
încălcarea acestui aviz168;
h) activităţi de pilotaj pe sectorul maritim al Dunării de jos.
166
Decizia nr.34/1996 a Curţii Supreme de Justiţie – Secţia comercială.
167
H.G. nr.656/1997, publicată în M.Of. nr.301 bis/5.11.1997
CAEN constituie cadrul unitar de interes general, a cărei utilizare este obligatorie pentru ordonarea
informaţiilor referitoare la activităţile economice şi sociale.
CAEN se aplică în toate domeniile de activitate economică şi socială şi este obligatorie pentru toate
organele administraţiei publice centrale şi locale, unităţi bugetare, agenţi economici, indiferent de
forma de proprietate, organizaţii patronale, sindicale, profesionale şi politice, fundaţii, asociaţii şi alte
persoane fizice şi juridice, la completarea documentelor oficiale ori de câte ori se cere precizarea
activităţii.
CAEN - reprezintă acronimul utilizat pentru a desemna clasificarea statistică naţională a activităţilor
economice din România. Aceasta clasificare a fost proiectată pentru a permite gruparea pe criterii de
omogenitate a datelor referitoare la "unităţi statistice", cum ar fi, de exemplu, o uzină sau un grup de
uzine ce constituie o entitate economică, o întreprindere. Clasificarea asigură baza pentru pregătirea
unei game largi de date statistice - producţie, factori de producţie, formarea de capital şi tranzacţiile
financiare - ale acestor unităţi.
Codul CAEN - Clasificarea activităţilor din economia naţională, aprobată prin HG.nr.656/1997
privind aprobarea Clasificării activităţilor din economia naţională – CAEN, publicată în
M.Of.nr.301/05.11.1997.
Ordinului preşedintelui Institutului Naţional de Statistică nr.337/2007 privind actualizarea Clasificării
activităţilor din economia naţională – CAEN rev2, publicat în M.Of.nr.293/03.05.2007 şi a intrat în
vigoare la 1 ianuarie 2008.
Potrivit HG nr. 322/2008, scutirea de la plata taxelor se aplica pentru "persoanele juridice şi
dezmembrămintele fără personalitate juridică ale acestora, precum şi pentru persoanele fizice
autorizate să desfăşoare activităţi economice în mod independent, întreprinderilor individuale şi
întreprinderilor familiale", până la 1 martie 2009.
168
H.G. nr.1323/1990 în legătură cu unele măsuri pentru aplicarea Legii privind societăţile
comerciale, publicată în M.Of. nr.149/27.12.1990 modificată prin HG. Nr.538/1993 publicată în
M.Of.nr.250/21oct.1993.
194
D) Cauza unui contract de societate este scopul urmărit de asociaţi prin acel
contract, un element de natură psihologică spre deosebire de obiectul contractului,
care este un element de natură materială. Cauza într-un contract de societate este
formată din trei elemente:
- constituirea fondului social;
- afectarea acestui fond unor acte de comerţ;
- împărţirea beneficiului comun.
Cauza contractului de societate trebuie să existe, să fie fie licită şi morală–
art.1235 Cod civil:
- să nu fie interzisă de lege, deci, scopul urmărit să fie cuprins în sfera
actelor juridice permise de lege;
- să nu fie contrară bunurilor moravuri;
- să nu fie contrară ordinii publice.
Cauza este ilicită când este contrară legii şi ordinii publice.
Cauza este imorală când este contrară bunelor moravuri.
Deoarece împărţirea beneficiilor este scopul urmărit de fiecare asociat,
contractul de societate va fi lipsit de cauză dacă s-a stipulat că totalitatea
beneficiilor să revină unuia dintre asociaţi (clauză leoniană), în acest caz clauza
este lovită de nulitate.
În cazul nerespectării condiţiilor de fond prevăzute de art.1179 Cod civil,
contractul de societate este lovit de nulitate.
Condiţii de formă ale actului constitutiv
Actul constitutiv se încheie sub forma înscrisului sub semnătură privată, se
semnează de toţi asociaţii sau, în caz de subscripţie publică, de fondatori.
Forma autentică a actului constitutiv este obligatorie atunci când:
a) printre bunurile subscrise ca aport la capitalul social se află un imobil;
b) se constituie o societate în nume colectiv sau în comandită simplă;
c) societatea pe acţiuni se constituie prin subscripţie publică.
În aceste situaţii actul constitutiv se încheie în forma înscrisului autentic la
notarul public.
Având la bază un acord de voinţă al asociaţilor, contractul de societate,
statutul sau înscrisul unic, trebuie să îndeplinească condiţiile de fond, prevăzute de
art.1179 Cod civil. De asemenea, actul constitutiv trebuie să îndeplinească condiţia
formei înscrisului autentic sau înscrisului sub semnătură privată, după caz, cerută
„ad validitatem” adică pentru validitatea actului constitutiv.
Actul constitutiv dobândeşte dată certă prin depunerea la Oficiul registrului
comerţului.
Persoanele care semnează actul constitutiv ca şi cele care au un rol
determinant în constituirea societăţii, au calitatea de fondatori, aceştia putând fi atât
persoane fizice cât şi persoane juridice de naţionalitate română, sau străină.
Potrivit art.6 alin.2 din Legea nr.31/1990, nu pot fi fondatori persoanele
care, potrivit legii, sunt incapabile ori care au fost condamnate pentru gestiune
frauduloasă, abuz de încredere, fals, uz de fals, înşelăciune, delapidare, mărturie
mincinoasă, dare sau luare de mită, pentru infracţiunile prevăzute de Legea nr.
195
656/2002 pentru prevenirea şi sancţionarea spălării banilor, precum şi pentru
instituirea unor măsuri de prevenire şi combatere a finanţării actelor de terorism.
Actul constitutiv al unei societăţi comerciale cuprinde atât clauze comune
cât şi clauze specifice unei anumite forme juridice de societate.
Astfel, art.7 din legea nr.31/1990 prevede ca, actul constitutiv al societăţii în
nume colectiv, în comandită simplă, sau cu răspundere limitată, trebuie să
cuprindă:
Actul constitutiv al societăţii în nume colectiv, în comandită simplă sau cu
răspundere limitată va cuprinde:
a) datele de identificare a asociaţilor; la societatea în comandită simplă se
vor arata şi asociaţii comanditaţi, precum şi reprezentantul fiscal, dacă este cazul 169.
Datele de identificare prevăzute la art. 7 lit. a), e) şi f) includ:
- pentru persoanele fizice: numele, prenumele, domiciliul sau reşedinţa,
codul numeric personal şi, dacă este cazul, echivalentul acestuia, potrivit legislaţiei
naţionale aplicabile, locul şi data naşterii şi cetăţenia;
- pentru persoanele juridice: denumirea, sediul, contul bancar,
naţionalitatea, numărul de înregistrare în registrul comerţului sau codul unic de
înregistrare, potrivit legii naţionale aplicabile;
b) forma, denumirea şi sediul social. La acelaşi sediu vor putea funcţiona
mai multe societăţii dacă imobilul, prin structura lui, permite funcţionarea mai
multor societăţi în încăperi diferite; cel puţin o persoana este asociat în fiecare
dintre societăţi; dacă cel puţin unul dintre asociaţi este proprietar al imobilului ce
urmează a fi sediul societăţii;
c) obiectul de activitate al societăţii, cu precizarea domeniului şi a activităţii
principale;
d) capitalul social, cu menţionarea aportului fiecărui asociat, în numerar sau
în natura, valoarea aportului în natura şi modul evaluării. La societăţile cu
răspundere limitată se vor preciza numărul şi valoarea nominală a părţilor sociale,
precum şi numărul părţilor sociale atribuite fiecărui asociat pentru aportul său;
e) asociaţii care reprezintă şi administrează societatea sau administratorii
neasociaţi, datele lor de identificare, puterile ce li s-au conferit şi dacă ei urmează
să le exercite împreună sau separat;
f) în cazul societăţilor cu răspundere limitată, dacă sunt numiţi cenzori sau
auditor financiar, datele de identificare ale primilor cenzori, respectiv ale primului
auditor financiar;
g) partea fiecărui asociat la beneficii şi la pierderi;
h) sediile secundare - sucursale, agenţii, reprezentanţe sau alte asemenea
unităţi fără personalitate juridică -, atunci când se înfiinţează o dată cu societatea,
169
Legea nr.227/2015 privind Codul Fiscal, publicat în M.Of.nr.688/10.09.2015.
Ordinul nr.143/2003 privind procedura de desemnare a reprezentantului fiscal, publicat în M.Of.
nr.81/17.02.2003, modificat prin Ordinul nr.1230/2003.
Desemnarea reprezentantului fiscal se face prin contract de mandat cu reprezentare, împuternicire sau
procură, încheiate în formă scrisă şi autentificate de un notar public.
Împuternicirea sau procura este însoţită de o declaraţie pe propria răspundere, autentificată, a
persoanei desemnate ca reprezentant fiscal, prin care aceasta acceptă împuternicirea sau procura.
196
sau condiţiile pentru înfiinţarea lor ulterioară, dacă se are în vedere o atare
înfiinţare;
i) durata societăţii. Precizarea duratei prezintă interes practic, deoarece în
cazul stabilirii unui termen pentru funcţionarea societăţii, la expirarea lui societatea
se dizolvă de drept, fără îndeplinirea vreunei formalităţi de publicitate;
j) modul de dizolvare si de lichidare a societăţii.
Având ca izvor dispoziţiile articolului 1902 din Codul civil, aplicabile, se
consideră nescrisă clauza prin care un asociat, fie îşi atribuie totalitatea câştigurilor,
fie este scutit de a participa la pierderi (clauza leonină) 170.
Conform prevederilor art.8 din legea nr.31/1990, în cazul societăţilor pe
acţiuni, sau în comandită pe acţiuni, actul constitutiv va trebui să cuprindă:
a) datele de identificare a fondatorilor; la societatea în comandită pe acţiuni
vor fi menţionaţi şi asociaţii comanditaţi, precum şi reprezentatul fiscal, dacă este
cazul. Datele de identificare prevăzute la art. 8 lit. a), i) şi l), includ:
- pentru persoanele fizice: numele, prenumele, domiciliul sau reşedinţa,
codul numeric personal şi, dacă este cazul, echivalentul acestuia, potrivit legislaţiei
naţionale aplicabile, locul şi data naşterii, şi cetăţenia;
- pentru persoanele juridice: denumirea, sediul, naţionalitatea, numărul de
înregistrare în registrul comerţului sau codul unic de înregistrare, contul bancar,
potrivit legii naţionale aplicabile;
b) forma, denumirea şi sediul social. La acelaşi sediu vor putea funcţiona
mai multe societăţii dacă imobilul, prin structura lui, permite funcţionarea mai
multor societăţi în încăperi diferite; cel puţin o persoana este asociat în fiecare
dintre societăţi; dacă cel puţin unul dintre asociaţi este proprietar al imobilului ce
urmează a fi sediul societăţii;
c) obiectul de activitate al societăţii, cu precizarea domeniului şi a activităţii
principale;
d) capitalul social subscris şi cel vărsat şi, în cazul în care societatea are un
capital autorizat, cuantumul acestuia;
e) natura şi valoarea bunurilor constituite ca aport în natura, numărul de
acţiuni acordate pentru acestea şi numele sau, după caz, denumirea persoanei care
le-a adus ca aport;
f) numărul şi valoarea nominală a acţiunilor, cu specificarea dacă sunt
nominative sau la purtător;
g) dacă sunt mai multe categorii de acţiuni, numărul, valoarea nominală şi
drepturile conferite fiecărei categorii de acţiuni;
h) orice restricţie cu privire la transferul de acţiuni;
i) datele de identificare a primilor membri ai consiliului de administraţie,
respectiv a primilor membri ai consiliului de supraveghere;
j) puterile conferite administratorilor şi, după caz, directorilor, şi dacă ei
urmează să le exercite împreună sau separat;
170
Art.1902 alin.5 din Codul civil
Orice clauză prin care un asociat este exclus de la împărţirea beneficiilor sau de la participarea la pierderi este
considerată nescrisă.
197
l) datele de identificare a primilor cenzori sau a primului auditor financiar;
m) clauze privind conducerea, administrarea, funcţionarea şi controlul
gestiunii societăţii de către organele statutare, numărul membrilor consiliului de
administraţie sau modul de stabilire a acestui număr;
n) puterile de reprezentare conferite administratorilor şi, după caz,
directorilor, respectiv membrilor directoratului, şi dacă ei urmează să le exercite
împreună sau separat;
o) durata societăţii;
p) modul de distribuire a beneficiilor şi de suportare a pierderilor;
r) sediile secundare - sucursale, agenţii, reprezentanţe sau alte asemenea
unităţi fără personalitate juridică - atunci când se înfiinţează o dată cu societatea,
sau condiţiile pentru înfiinţarea lor ulterioară, dacă se are în vedere o atare
înfiinţare;
s) orice avantaj special acordat, în momentul înfiinţării societăţii sau până în
momentul în care societatea este autorizată să îşi înceapă activitatea, oricărei
persoane care a participat la constituirea societăţii ori la tranzacţii conducând la
acordarea autorizaţiei în cauză, precum şi identitatea beneficiarilor unor astfel de
avantaje;
ş) numărul acţiunilor comanditarilor în societatea în comandită pe acţiuni;
t) cuantumul total sau cel puţin estimativ al tuturor cheltuielilor pentru
constituire;
ţ) modul de dizolvare si de lichidare a societăţii.
În cazul societăţilor în comandită pe acţiuni, trebuie să se indice
comanditaţii care reprezintă şi administrează societatea precum şi acţiunile
comanditarilor deţinute în cadrul societăţii.
În cazul acestor două forme de societăţi, trebuie să fie menţionaţi prin actul
constitutiv cenzorii, care pot fi atât persoane fizice cât şi juridice, precum şi
avantajele speciale rezervate fondatorilor.
Elementele caracteristice ale contractului de societate sunt:
- obligaţia asociaţilor de a face aporturi pentru a constitui capitalul social al
societăţii;
- intenţia de a se asocia spre a constitui o societate;
- participarea la beneficii şi la pierderi.
Persoanele care participă la încheierea actului constitutiv al unei societăţi
trebuie să aibă capacitatea de a face acte de dispoziţie având în vedere obligaţia
depunerii aportului în numerar, care este obligatorie oricărei forme de societate, cât
şi aporturi în natură sau în creanţe după caz, asumată în calitate de asociat.
Societatea pentru a funcţiona, spre deosebire de asociaţie, trebuie să aibă un
fond social, care este baza pe care se va clădi tot restul societăţii.
Capitalul social
Potrivit art.9 din Legea nr.31/1990, societatea pe acţiuni se constituie prin
subscriere integrală şi simultană a capitalului social de către semnatarii actului
constitutiv sau prin subscripţie publică.
198
În cazul unei subscrieri integrale şi simultane a capitalului social de către
toţi semnatarii actului constitutiv, capitalul social vărsat la constituire nu va putea
fi mai mic de 30% din cel subscris. Diferenţa de capital social subscris va fi
vărsată:
a) pentru acţiunile emise pentru un aport în numerar, în termen de 12 luni de
la data înmatriculării societăţii;
b) pentru acţiunile emise pentru un aport în natură, în termen de cel mult 2
ani de la data înmatriculării.
Capitalul social al societăţii pe acţiuni sau al societăţii în comandită pe
acţiuni nu poate fi mai mic de 90.000 lei. Guvernul va putea modifica, cel mult o
dată la 2 ani, valoarea minimă a capitalului social, ţinând seama de rata de schimb,
astfel încât acest cuantum să reprezinte echivalentul în lei al sumei de 25.000 euro.
Societatea în nume colectiv, societatea în comandită simplă şi societatea cu
răspundere limitată sunt obligate să verse integral la data constituirii capitalul
social subscris.
Capitalul social al unei societăţi cu răspundere limitată nu poate fi mai mic
de 200 lei şi se divide în părţi sociale egale, care nu pot fi mai mici de 10 lei, părţi
sociale ce nu pot fi reprezentate prin titluri negociabile. În societatea care se
înfiinţează de către un asociat unic, valoarea aportului în natură va fi stabilită pe
baza unei expertize de specialitate.
Capitalul social se formează prin însumarea aportului propriu al
asociaţilor171.
Prin aport se înţelege obligaţia pe care şi-o asumă fiecare asociat prin actul
constitutiv de a aduce în societate un anumit bun, o valoare patrimonială în
condiţiile şi la termenele stipulate.
Obiectul aportului – aportul individual poate avea ca obiect orice bun cu
valoare economică şi care prezintă interes pentru societate. Conform prevederilor
art.1882 Cod civil, fiecare asociat trebuie să contribuie la constituirea societăţii
prin aporturi băneşti, în bunuri, în prestaţii sau cunoştinţe specifice.
Aporturile în numerar sunt obligatorii la constituirea oricărei forme de
societate, şi poate să fie atât în monedă naţională cât şi în monedă străină, aşa cum
este prevăzut în actul constitutiv. În caz de neexecutare a obligaţiei asumate,
asociatul care întârzie să verse partea sa, va plăti, pe lângă dobânda legală 172 şi
daunele interese cauzate prin fapta sa. Dobânda se plăteşte din ziua în care trebuia
să se facă vărsământul, nu din ziua punerii în întârziere .
Aportul se deosebeşte de capitalul social care reprezintă expresia valorică a
aporturilor individuale ale asociaţilor, pe când aportul este bunul pus în comun de
asociat.
171
Decizia nr.128/1993 a Curţii Supreme de Justiţie – Secţia comercială.
172
Dobânda legală este reglementată de către OG nr.13/2011 privind dobânda legală remuneratorie şi
penalizatoare pentru obligaţii băneşti, precum şi pentru reglementarea unor măsuri financiar-fiscale
în domeniul bancar, publicată în M.Of.nr.607/29.08.2011, aprobată prin Legea nr.43/2012, modificată
prin Legea nr.72/2013.
199
Aportul în numerar nu se confundă cu suma depusă de fondator în cont
pentru acoperirea cheltuielilor de înfiinţare a societăţii şi nici cu împrumutul
acordat societăţii.
Aporturile în natură sunt admise la toate formele de societăţi, şi se pot
realiza prin transferarea drepturilor corespunzătoare cât şi prin predarea efectivă
către societate a bunurilor obiect al aportului societăţilor.
Aporturile în natură trebuie să fie evaluabile din punct de vedere economic.
Ele sunt admise la toate formele de societate şi sunt vărsate prin transferarea
drepturilor corespunzătoare şi prin predarea efectivă către societate a bunurilor
aflate în stare de utilizare.
Aportul în natură are ca obiect bunuri imobile (clădiri, terenuri, instalaţii,
etc.), bunuri mobile corporale (materiale, mărfuri, maşini, utilaje etc.) şi bunuri
mobile incorporale (creanţe, fond de comerţ, etc.)
Asociaţii trebuie să prevadă în actul constitutiv dacă aduc numai folosinţa
bunului sau întreaga proprietate173. În caz contrar, bunurile constituite ca aport în
societate devin proprietatea acesteia din momentul înregistrării în registrul
comerţului.
La societăţile pe acţiuni, conform art.38 din legea nr.31/1990, dacă există
aporturi în natură, avantaje rezervate fondatorilor, operaţiuni încheiate de fondatori
în contul societăţii ce se constituie şi pe care aceasta urmează să le ia asupra sa.
Judecătorul delegat numeşte, în termen de 5 zile de la înregistrarea cererii unul sau
mai mulţi experţi din lista experţilor autorizaţi. Aceştia vor întocmi un raport
cuprinzând descrierea şi modul de evaluare a fiecărui bun şi vor evidenţia dacă
valoarea acestuia corespunde numărului şi valorii acţiunilor acordate în schimb şi
alte elemente indicate de judecătorul delegat. Pentru bunurile mobile noi, va fi
luată în considerare factura.
Fondatorii vor depune raportul în termen de 15 zile de la data aprobării sale
la oficiul registrului comerţului. Registrul comerţului va transmite o notificare cu
privire la această depunere către Regia Autonomă «Monitorul Oficial», pentru a fi
publicată pe cheltuiala societăţii.
În cazul societăţilor comerciale constituite prin fuziune sau divizare nu este
necesară întocmirea raportului şi depunerea sa la oficiul registrului comerţului,
dacă proiectul de fuziune sau divizare a fost supus examinării unui expert
independent.174
173
Aportul fiecărui asociat la capitalul social trebuie să fie proprietate acestuia – Decizia nr.215/1993
– Curtea Supremă de Justiţie – Secţia comercială.
174
Art.2433 din Legea nr.31/1990.
Unul sau mai mulţi experţi, persoane fizice ori juridice, acţionând pe seama fiecăreia dintre societăţile
care participă la fuziune sau divizare, dar independent de acestea, vor fi desemnaţi de către
judecătorul-delegat pentru a examina proiectul de fuziune sau de divizare şi a întocmi un raport scris
către acţionari.
Acest raport va preciza dacă rata de schimb a acţiunilor sau părţilor sociale este corectă şi rezonabilă.
Raportul va indica, de asemenea, metoda sau metodele folosite pentru a determina rata de schimb
propusă, va preciza dacă metoda sau metodele folosite sunt adecvate pentru cazul respectiv, va indica
valorile obţinute prin aplicarea fiecăreia dintre aceste metode şi va conţine opinia experţilor privind
200
Raportul va fi depus în termen de 15 zile la oficiul registrului comerţului şi
va putea fi examinat de creditorii personali ai asociaţilor.
Nu pot fi experţi:
- rudele sau afinii până la gradul IV inclusiv, ori soţii acestora care au
constituit aporturi în natură sau ai fondatorilor;
- persoanele care primesc sub orice formă pentru funcţiile pe care le
îndeplinesc, altele decât acelea de expert, un salariu sau o remuneraţie de la
fondatori sau de la cei care au constituit aporturi în natură;
- orice persoană căreia, ca urmare a relaţiilor sale de afaceri, de muncă sau
de familie, îi lipseşte independenţa pentru a realiza o evaluare obiectivă a
aporturilor în natură, potrivit normelor speciale care reglementează profesia.
Aporturile în creanţe au regimul juridic al aporturilor în natură, şi nu sunt
admise la societăţile pe acţiuni care se constituie prin subscripţie publică şi nici la
societăţile în comandită pe acţiuni sau cu răspundere limitată.
Conform prevederilor art.84 din legea nr.31/1990 „asociatul care a depus ca
aport una sau mai multe creanţe nu este liberat cât timp societatea nu a obţinut
plata sumei pentru care au fost aduse”.
Prestaţiile în muncă sau servicii nu pot constitui aport la formarea sau
majorarea capitalului social.
Asociaţii în societatea în nume colectiv cât şi asociaţii comanditaţi se pot
obliga la prestaţii în muncă, cu titlu de acord social dar care nu pot constitui aport
la formarea sau majorarea capitalului social.
În schimbul acestui aport asociaţii au dreptul să participe potrivit actului
constitutiv la împărţirea beneficiilor şi a activului social, rămânând totodată
obligaţi să participe la eventualele pierderi.
Vărsare capital social
Societatea în nume colectiv, societatea în comandită simplă şi societatea cu
răspundere limitată sunt obligate să verse integral la data constituirii capitalul
social subscris.
Conform prevederilor art.9 din Legea nr.31/1990, societatea pe acţiuni şi în
comandită pe acţiuni se constituie prin subscriere integrală şi simultană a
capitalului social de către semnatarii actului constitutiv sau prin subscripţie
publică.
Pe lângă prevederile cu caracter general, întâlnite şi la societăţile de
persoane, în cazul societăţilor pe acţiuni sau în comandită pe acţiuni, capitalul
social subscris, vărsat de fiecare acţionar, nu va putea fi mai mic de 30% din cel
subscris, diferenţa, urmând a fi vărsată în termen de 12 luni de la înmatricularea
ponderea atribuită metodelor în cauză pentru obţinerea valorii reţinute în final. Raportul va descrie, de
asemenea, orice dificultăţi deosebite în realizarea evaluării.
La cererea comună a societăţilor care participă la fuziune sau la divizare, judecătorul-delegat
desemnează unul sau mai mulţi experţi acţionând pentru toate societăţile implicate, dar independent
de acestea.
Fiecare dintre experţii desemnaţi în conformitate cu prezentul articol are dreptul de a obţine de la
oricare dintre societăţile care participă la fuziune sau la divizare toate informaţiile şi documentele
relevante şi de a face toate investigaţiile necesare.
201
societăţii, iar pentru acţiunile emise pentru un aport în natură, în termen de cel mult
2 ani de la data înmatriculării.
De asemenea, trebuie să se prevadă numărul şi valoarea nominală a
acţiunilor specificându-se dacă sunt nominative sau la purtător.
În situaţia în care sunt mai multe categorii de acţiuni, trebuie să se arate,
numărul, valoarea nominală şi drepturile conferite fiecărei categorii de acţiuni.
Verificare actului constitutiv
La autentificarea actului constitutiv în cazurile menţionate (printre bunurile
subscrise ca aport la capitalul social se află un imobil; se constituie o societate în
nume colectiv sau în comandită simplă; societatea pe acţiuni se constituie prin
subscripţie publică) sau după caz, la darea de dată certă a acestuia, în celelalte
cazuri, se va prezenta dovada eliberată de oficiul registrului comerţului privind
disponibilitatea şi rezervarea firmei şi declaraţia pe proprie răspundere privind
deţinerea calităţii de asociat unic într-o singură societate cu răspundere limitată –
art.17 din Legea nr.31/1990.
Actul constitutiv dobândeşte dată certă şi prin depunerea la oficiul
registrului comerţului.
Notarul public va refuza autentificarea actului constitutiv sau, după caz,
persoana care dă dată certă va refuza operaţiunile solicitate, dacă, din documentaţia
prezentată, rezultă că nu sunt îndeplinite condiţiile menţionate.
Fondatorii, asociaţii, reprezentanţii şi orice alte persoane care au lucrat în
numele unei persoane juridice în curs de constituire răspund nelimitat şi solidar faţă
de terţi pentru actele juridice încheiate în contul acesteia cu încălcarea dispoziţiilor
de mai sus, în afară de cazul în care persoana juridică nou-creată, după ce a
dobândit personalitate juridică, le-a preluat asupra sa. Actele astfel preluate sunt
considerate a fi ale persoanei juridice încă de la data încheierii lor şi produc efecte
depline.
10.3. Înregistrarea în registrul comerţului, înregistrarea fiscală şi

autorizarea funcţionarii persoanelor juridice
În termen de 15 zile de la data încheierii actului constitutiv, fondatorii,
primii administratori sau, dacă este cazul, primii membri ai directoratului şi ai
consiliului de supraveghere ori un împuternicit al acestora vor cere înmatricularea
societăţii în registrul comerţului în a cărui rază teritorială îşi va avea sediul
societatea. Ei răspund în mod solidar pentru orice prejudiciu pe care îl cauzează
prin neîndeplinirea acestei obligaţii.
Potrivit art.6 din Legea nr.359/2004, prin înregistrarea în registrul
comerţului se înţelege înmatricularea - persoanelor fizice autorizate, a
întreprinderilor individuale a întreprinderilor familiale, societăţile cu capital
majoritar privat, societăţile şi companiile naţionale, grupurile de interes economic,
regiile autonome şi organizaţiile cooperatiste, sucursalele înfiinţate de acestea,
precum şi alte persoane juridice – înscrierea de menţiuni, precum şi înregistrarea
altor operaţiuni care, se menţionează în registrul comerţului.
Procedura autorizării funcţionării
202
Potrivit art.5 din Legea nr.359/2004, prin autorizarea funcţionării se înţelege
asumarea de către solicitant a responsabilităţii privitoare la legalitatea desfăşurării
activităţilor declarate prin declaraţiile-tip pe propria răspundere.
Activităţile cu impact semnificativ asupra mediului vor fi autorizate din
punct de vedere al protecţiei mediului de către autorităţile competente de protecţia
mediului, la sediile acestora. Procedura de autorizare şi lista activităţilor cu impact
semnificativ asupra mediului vor fi stabilite prin ordin al ministrului mediului şi
gospodăriri apelor.
Conform prevederilor art.15 din legea nr.359/2004, pentru eliberarea de
către biroului unic din cadrul oficiul registrului comerţului de pe lângă tribunal a
certificatului de înregistrare conţinând codul unic de înregistrare, sau după caz
certificatul de înscriere de menţiuni, solicitantul are obligaţia să depună, o dată cu
cererea de înregistrare şi actele doveditoare, declaraţie-tip pe propria răspundere,
semnată de asociaţi sau de administratori, din care să rezulte, după caz, că:
a) persoana juridică nu desfăşoară, la sediul social sau la sediile secundare,
activităţile declarate, pe o perioadă de maximum 3 ani;
b) persoana juridică îndeplineşte condiţiile de funcţionare prevăzute de
legislaţia specifică în domeniul stingeri incendiilor(P.S.I.), sanitar, sanitar-
veterinar, protecţiei mediului şi protecţiei muncii, pentru activităţile precizate în
declaraţia-tip.
Orice modificare cu privire la cele declarate atrage obligaţia solicitantului de
a depune la biroului unic din cadrul oficiului registrului comerţului de pe lângă
tribunal o nouă declaraţie-tip pe propria răspundere corespunzătoare modificărilor
intervenite.
Oficiul registrului comerţului de pe lângă tribunal înregistrează în registrul
comerţului datate din declaraţiile-tip pe propria răspundere.
Procedura de autorizare a funcţionării pe baza declaraţiei-tip pe propria
răspundere se desfăşoară prin intermediul biroului unic din cadrul oficiului
registrului comerţului de pe lângă tribunal, la care solicitantul are obligaţia
înregistrării sediului social sau secundar.
La Oficiile registrului comerţului de pe lângă tribunale prin birourile unice,
se va depune cererea tip175.
Cererea va fi însoţită de:
a) actul constitutiv al societăţii;
b) dovada efectuării vărsămintelor în condiţiile actului constitutiv-
documente de bancă sau CEC care să ateste vărsarea capitalului social subscris;
c) dovada sediului declarat şi a disponibilităţii firmei;
175
Ordinul nr.591/C/2005 publicat în M.Of.nr.410/16.05.2005 care aprobă Regulamentul de organizare şi
funcţionare a Oficiului Naţional al Registrului Comerţului şi a oficiilor registrului comerţului de pe lângă
tribunale, publicat în anexă în M.Of.nr.410 bis/16.05.2005.
Ordin nr. 2594/2008 pentru aprobarea Normelor metodologice privind modul de ţinere a registrelor comerţului, de efectuare
a înregistrărilor şi de eliberare a informaţiilor, publicat în M.Of.nr.2594/16.10.2008.
Ordinul nr.1355/C/2009 pentru aprobarea modelului cererilor de înregistrare în registrul comerţului şi al declaraţiilor pe
propria răspundere privind autorizarea funcţionării, publicat în M.Of.nr.341/21.05.2009.
203
d) în cazul aporturilor în natură subscrise şi vărsate la constituire, actele
privind proprietatea, iar în cazul în care printre ele figurează şi imobile, certificatul
constatator al sarcinilor de care sunt grevate;
e) documentele constatatoare ale operaţiunilor încheiate în contul societăţii
şi aprobate de asociaţi;
f) declaraţia pe propria răspundere a fondatorilor, a primilor administratori,
respectiv a primilor membri ai directoratului şi ai consiliului de supraveghere, şi,
dacă este cazul, a cenzorilor;
g) alte acte sau avize prevăzute de legi speciale în vederea constituirii.
h) cazierul fiscal176;
i) cazierul judiciar;
Actul constitutiv se semnează de toţi asociaţii şi poate avea forma înscrisului
sub semnătură privată. Forma autentică a actului constitutiv este obligatorie atunci
când:
- printre bunurile subscrise ca aport în natură la capitalul social se află un
teren;
- se constituie o societate în nume colectiv sau în comandită simplă;
- societatea pe acţiuni se constituie prin subscripţie publică.
Biroul unic din cadrul oficiului registrului comerţului de pe lângă tribunal,
pe baza declaraţiilor-tip, eliberează solicitanţilor certificate constatatoare care
atestă că:
a) s-a înregistrat declaraţia-tip pe propria răspundere, din care să rezulte că
la sediul social sau secundar nu se desfăşoară activităţile prevăzute în actul
constitutiv sau modificator;
b) s-a înregistrat declaraţia-tip pe propria răspundere, din care rezultă că sunt
îndeplinite condiţiile de funcţionare prevăzute de legislaţia specifică în domeniul
prevenirii şi stingerii incendiilor(P.S.I.), sanitar, sanitar-veterinar, protecţiei
mediului şi protecţiei muncii, pentru activităţile declarate;
c) s-a înregistrat declaraţia-tip pe propria răspundere din care rezultă
modificările intervenite faţă de declaraţia-tip anterioară.
Certificatele constatatoare prevăzute la lit.a) şi b), se eliberează o dată cu
certificatul de înregistrare sau certificatul de înscriere de menţiuni.
Pentru sediul social şi pentru fiecare sediu secundar se va elibera câte un
certificat constatator care atestă că s-au înregistrat declaraţiile-tip.
Certificatele constatatoare au regimul prevăzut la art.4 din Legea nr.26/1990
privind registrul comerţului.
Oficiul registrului comerţului este obligat să elibereze, pe cheltuiala
persoanei care a făcut cererea, copii certificate de pe înregistrările efectuate în
176
O.G. nr.75/2001 privind organizarea şi funcţionarea cazierului fiscal, publicată în M.Of. nr.540/01.09.2001, aprobată prin
Legea nr.410/2002, publicată în M.Of. nr. 493/09.07.2002, modificată prin O.U.G. nr.190/2001, aprobată prin Legea
nr.228/2002, publicată în M.Of. nr.290/29.04.2002, modificată prin O.G.nr.86/2003, publicată în M.Of.nr.624/31.08.2003,
republicată în M.Of.nr.664/23.07.2004, modificată prin OG nr.47/2007, Legea nr.91/2007, OUG. nr.44/2008 şi Legea
nr.72/2008.
204
registru şi de pe actele prezentate, precum şi certificatele constatatoare că un
anumit act sau fapt este sau nu este înregistrat.
În cazul în care autorităţile publice competente constată că nu sunt
îndeplinite condiţiile legale de funcţionare, notifică acest fapt solicitantului, la
sediul înregistrat, acordând un termen de remediere a neregulilor constatate.
Termenul curge de la data primirii notificării şi poate fi prelungit la cerea expresă a
solicitantului, adresată autorităţii publice competente.
În cazul în care neregularităţile nu sunt remediate, autorităţile publice
competente notifică oficiului registrului comerţului de pe lângă tribunal actul prin
care s-a interzis desfăşurarea activităţii, în termen de 3 zile de la emiterea acestuia,
pentru a fi înregistrat din oficiu în registrul comerţului.
Potrivit art.24 din Legea nr.26/1990, persoanele juridice cu sediul principal
în străinătate care deschid sucursale în România trebuie să ceară înregistrarea
acestora la oficiul registrului comerţului de la sediul fiecărei sucursale. 177
Cererea va cuprinde următoarele:
a) denumirea persoanei juridice din străinătate şi forma juridică, precum şi
denumirea sucursalei, dacă este diferită de cea a persoanei juridice;
b) registrul în care este înmatriculată persoana juridică din străinătate,
numărul de înmatriculare şi, după caz, identificatorul unic la nivel european
(EUID);
c) sediul social;
d) obiectul de activitate al sucursalei;
e) numele şi calitatea reprezentanţilor persoanei juridice din străinătate şi ale
celor care se ocupă nemijlocit de activitatea sucursalei, cu precizarea dacă puterile
ce li s-au conferit urmează a fi exercitate împreună sau separat;
f) în cazul sucursalelor persoanelor juridice din state care nu sunt state
membre ale Uniunii Europene sau state participante la Spaţiul Economic European,
se va menţiona şi legea naţională aplicabilă persoanei juridice.
La registrul comerţului de la sediul sucursalei se depun:
a) actul constitutiv şi statutul persoanei juridice din străinătate, dacă sunt
conţinute în documente separate, împreună cu toate modificările acestor documente
sau actul constitutiv actualizat, în traducere certificată;
b) documente care să ateste sediul social al persoanei juridice din străinătate,
obiectul de activitate al acesteia şi, cel puţin anual, valoarea capitalului subscris, în
cazul sucursalelor persoanei juridice din state care nu sunt state membre ale
Uniunii Europene sau state participante la Spaţiul Economic European, dacă aceste
informaţii nu sunt incluse în documentele prevăzute la lit. a);
c) un certificat, în traducere certificată, de la registrul în care este
înmatriculată persoana juridică din străinătate, care să ateste existenţa societăţii;
d) anual, situaţiile financiare ale persoanei juridice din străinătate, aprobate,
verificate şi publicate potrivit legislaţiei statului în care aceasta are sediul social,
care vor fi supuse aceloraşi formalităţi de publicitate prevăzute pentru situaţiile
financiare ale societăţilor persoane juridice române;
177
Art.24 a fost modificat prin Legea nr.152/2015.
205
e) situaţiile financiare ale persoanei juridice din străinătate, aşa cum sunt ele
întocmite, auditate şi publicate în conformitate cu legislaţia statului membru care
guvernează persoana juridică din străinătate, în cazul în care persoana juridică din
străinătate care deschide o sucursală în România are sediul social într-un stat
membru al Uniunii Europene;
f) situaţiile financiare ale operatorului economic din străinătate, aşa cum
sunt acestea întocmite, auditate şi publicate în conformitate cu legea din România,
cu excepţia cazului în care legea care guvernează persoana juridică din străinătate
prevede reguli contabile echivalente celor aflate în vigoare în Uniunea Europeană,
în cazul în care persoana juridică din străinătate care deschide o sucursală în
România nu este guvernată de legea unui stat membru al Uniunii Europene sau a
Spaţiului Economic European;
g) dovada sediului sucursalei.
Formalităţile de publicitate prevăzute de prezentul articol sunt efectuate de
reprezentantul sucursalei.
Înregistrarea în registrul comerţului.
Prin înregistrarea în registrul comerţului se înţelege înmatricularea -
persoanelor fizice, asociaţiilor familiale, societăţile comerciale, societăţile şi
companiile naţionale, grupurile de interes economic, regiile autonome şi
organizaţiile cooperatiste, sucursalele înfiinţate de acestea, precum şi alte persoane
juridice – înscrierea de menţiuni, precum şi înregistrarea altor operaţiuni care, se
menţionează în registrul comerţului.
Prin efectuarea înregistrărilor în registrul comerţului se asigură
opozabilitatea actelor înregistrate faţă de terţi.
La înmatriculare/înregistrare, solicitanţilor li se eliberează certificatul de
înregistrare, conţinând numărul de ordine din registrul comerţului şi codul unic de
înregistrare fiscală atribuit de Ministerul Finanţelor Publice, precum şi, după caz,
identificatorul unic la nivel european (EUID) şi alte date, stabilite prin ordin al
ministrului justiţiei. Certificatul de înregistrare este însoţit de rezoluţia persoanei
competente cu soluţionarea cererii de înregistrare, precum şi de alte acte prevăzute
de prezenta lege.
La înregistrarea modificărilor actului constitutiv se eliberează certificatul de
înscriere de menţiuni, însoţit de rezoluţia persoanei competente cu soluţionarea
cererii de înregistrare, precum şi alte acte prevăzute de prezenta lege.
Atât la înmatriculare, cât şi la fiecare înregistrare a modificărilor actului
constitutiv, solicitanţilor, odată cu eliberarea documentelor menţionate, li se pot
furniza informaţii privind datele înregistrate în registrul comerţului, cu achitarea
tarifelor aferente.
Termenul de eliberare a certificatului de înregistrare şi a certificatului de
înscriere de menţiuni este de 3 zile lucrătoare de la data înregistrării cererii, dacă
persoana competentă să soluţioneze cererile de înregistrare nu dispune altfel,
pentru completarea documentaţiei.
206
Certificatul de înregistrare conţinând codul unic de înregistrare este
documentul care atestă că persoana juridică a fost luată în evidenţa oficiului
registrului comerţului de pe lângă tribunal şi în evidenţa organului fiscal.
Atribuirea codului unic de înregistrare
În vederea atribuirii codului unic de înregistrare de către Ministerul
Finanţelor Publice, oficiile registrului comerţului de pe lângă tribunale transmit
direct sau prin intermediul Oficiului Naţional al Registrului Comerţului, pe cale
electronică, Ministerului Finanţelor Publice, datele referitoare la înregistrările
efectuate în registrul comerţului şi cele conţinute în cererea de înregistrare fiscală.
Pe baza datelor transmise, Ministerul Finanţelor Publice atribuie, în termen
de maximum 8 de ore, codul unic de înregistrare.
Pentru asociaţiile familiale, precum şi pentru persoanele juridice, structura
codului unic de înregistrare se stabileşte de Ministerul Economiei şi Finanţelor,
Ministerul Muncii, Familiei şi Egalităţii de Şanse, Ministerul Sănătăţii Publice,
Ministerul Internelor şi Reformei Administrative şi Ministerul Justiţiei.
Codul unic de înregistrare va fi utilizat de toate sistemele informatice care
prelucrează date privind persoanele fizice, asociaţiile familiale şi persoanele
juridice, precum şi de acestea în relaţiile cu terţii, inclusiv cu autorităţile şi
instituţiile publice pe toată durata funcţionării lor.
În următoarea zi lucrătoare după efectuarea înmatriculării persoanelor
juridice, oficiul registrului comerţului comunică un extras al rezoluţiei prin care s-a
dispus înmatricularea către Regia Autonomă «Monitorul Oficial», spre publicare,
pe cheltuiala solicitantului. La cererea şi pe cheltuiala solicitantului, rezoluţia se
publică integral.
Extrasul rezoluţiei prin care s-a dispus înmatricularea persoanei juridice
cuprinde următoarele elemente: numărul şi data rezoluţiei, denumirea, sediul social
şi forma juridică, numele şi adresa fondatorilor, administratorilor şi, dacă este
cazul, a cenzorilor, domeniul şi activitatea principală, capitalul social şi durata de
funcţionare. Pe extras se va menţiona numărul de ordine în registrul comerţului,
codul unic de înregistrare fiscală atribuit şi, după caz, identificatorul unic la nivel
european (EUID).
Publicarea în Monitorul Oficial al României a extrasului rezoluţiei sau, după
caz, a rezoluţiei integrale se va efectua în cel mult 21 de zile lucrătoare de la data
înregistrării cererii la oficiul registrului comerţului. Regia Autonomă «Monitorul
Oficial» are la dispoziţie pentru efectuarea publicării un termen de 17 zile
lucrătoare de la data primirii extrasului rezoluţiei sau, după caz, a rezoluţiei
integrale. Dacă termenul prevăzut la art. 8 alin. (4) se modifică corespunzător celor
dispuse de către persoana competentă să soluţioneze cererile de înregistrare, pentru
completarea documentaţiei, termenul de publicare se prelungeşte în mod
corespunzător.
Aceste Prevederi se aplică în mod corespunzător pentru toate actele care se
înregistrează în registrul comerţului şi fac obiectul publicării în Monitorul Oficial
al României, Partea a IV-a, respectiv Partea a VII-a."
Încheierea judecătorului delegat
207
Controlul legalităţii actelor sau faptelor care, potrivit legii, se înregistrează
în registrul comerţului se exercită de justiţie printr-un judecător delegat.
La începutul fiecărui an judecătoresc, preşedintele tribunalului va delega la
oficiul registrului comerţului unul sau mai mulţi judecători ai tribunalului.
Înregistrările în registrul comerţului se fac în baza unei încheieri a
judecătorului-delegat sau a unei hotărâri judecătoreşti definitive, în afară de cazul
în care legea prevede altfel.
Extrasul încheierii judecătorului delegat va cuprinde următoarele elemente:
numărul şi data încheierii, denumirea, sediul social şi forma juridică, numele şi
adresa fondatorilor, administratorilor şi, când este cazul, a cenzorilor, domeniul şi
activitatea principală, capitalul social şi durata de funcţionare.
Pe extrasul încheierii judecătorului-delegat, oficiul registrului comerţului de
pe lângă tribunalul care a efectuat înmatricularea va menţiona codul unic de
înregistrare atribuit şi numărul de ordine în registrul comerţului, iar acest document
poate fi transmis şi pe cale electronică.
După efectuarea înmatriculării societăţilor în registrul comerţului, un extras
al încheierii judecătorului-delegat se comunică din oficiu "Monitorului Oficial",
spre publicare, pe cheltuiala solicitantului.
Nerespectarea obligaţiei legale privind faptul publicităţii constituirii
societăţii comerciale, are drept repercusiune, lipsa de opozabilitate a înmatriculării
societăţii faţă de terţi.
Societatea este persoană juridică de la data înmatriculării în registrul
comerţului.
Înmatricularea se efectuează în termen de 24 de ore de la data pronunţării
încheierii judecătorului delegat prin care se autorizează înmatricularea societăţii
comerciale. Încheierea judecătorului delegat ce priveşte înmatricularea sau orice
alte înregistrări în registrul comerţului sunt executorii de drept, fiind supuse numai
apelului.
10.4. Constituirea societăţii pe acţiuni prin subscripţie publică

Spre deosebire de constituirea societăţilor pe acţiuni în mod simultan sau
concomitent atunci când formarea capitalului social se realizează în acelaşi timp cu
încheierea actelor constitutive ale societăţii, constituirea prin subscripţie publică
sau continuată este soluţia atunci când asociaţii fondatori nu dispun de resursele
financiare necesare pentru subscrierea şi vărsarea capitalului social minim prevăzut
de lege. În astfel de situaţii fondatorii apelează la procedeul subscripţiei publice,
adresând persoanelor interesate o ofertă de subscriere.
Datorită etapelor necesar a fi parcurse în timp, această modalitate de
constituirea a societăţilor pe acţiuni este numită şi constituire continuată sau
succesivă.
Etapele necesare a fi parcurse de către fondatori presupun:
a) întocmirea, autentificarea şi înaintarea prospectului de emisiune la Oficiul
Registrului Comerţului în scopul autorizării publicării acestuia de către judecătorul
delegat;
208
b) procedura de subscriere a acţiunilor;
c) validarea operaţiunii de subscripţie a acţiunilor;
d) aprobarea actelor constitutive ale societăţilor de către adunarea
constitutivă a subscriitorilor.
Toate aceste etape trebuie realizate de către fondatori pe costurile lor, ei
fiind semnatarii actelor constitutive.
Cu privire la conţinutul prospectului de emisiune trebuie să aibă menţiunile
prevăzute pentru actul constitutiv al societăţilor pe acţiuni, mai puţin prevederile
privind pe administratori şi cenzori.
În plus prospectul de emisiune trebuie să prevadă data încheierii subscripţiei
precum şi participările la beneficiile rezervate de fondatori în folosul lor.
Societatea se poate constitui numai dacă întregul capital social menţionat în
prospect a fost subscris şi fiecare acceptant a vărsat în numerar jumătate din
valoarea acţiunilor subscrise la C.E.C. ori la o societate bancară. Restul din
capitalul social subscris va trebui vărsat în termen de 12 luni de la înmatricularea
societăţii.
În cazul aporturilor în natură, acţiunile acordate trebuie acoperite integral cu
valoarea bunurilor, nefiind admise vărsămintele ulterioare ale aportului în natură.
Legea interzice aporturile în creanţe, în cazul constituirii societăţilor pe
acţiuni realizate pe calea subscripţiei publice.
Dacă subscrierile publice depăşesc capitalul social prevăzut în prospect, sau
sunt mai mici decât acesta, fondatorii sunt obligaţi să supună aprobării adunării
constitutive majorarea, sau, după caz reducerea capitalului social la nivelul celui
subscris.
Cel mai târziu în termen de 15 zile de la data închiderii subscrieri, asociaţii
fondatori întocmesc lista celor care au subscris cu menţionarea numărului
acţiunilor subscrise şi vor convoca adunarea constitutivă pentru a analiza şi aproba
actele constitutive ale viitoarei societăţi.
Convocarea se face prin publicare în Monitorul Oficial şi în două ziare cu
largă răspândire, cu 15 zile înainte de data fixată, înştiinţarea trebuind să cuprindă
locul şi data adunării, precum şi ordinea de zi.
Lista subscriitorilor se va afişa la locul unde se va ţine adunarea cu cel puţin
5 zile înainte.
Data adunării constitutive nu poate fi fixată la un interval mai mare de 2 luni
de la data închiderii subscrierii.
Adunarea alege un preşedinte şi 2 sau mai mulţi secretari.
Adunarea constitutivă are următoarele obligaţii:
a) verifică existenţa vărsămintelor;
b) examinează şi validează raportul experţilor de evaluare a aporturilor în
natură;
c) aprobă participările la profit ale fondatorilor şi operaţiunile încheiate în
contul societăţii;
d) discută şi aprobă actul constitutiv al societăţii, membrii prezenţi
reprezentând, în acest scop, şi pe cei absenţi, şi îi desemnează pe aceia care se vor
209
prezenta pentru autentificarea actului şi îndeplinirea formalităţilor cerute pentru
constituirea societăţii;
e) numeşte primii membri ai consiliului de administraţie, respectiv ai
consiliului de supraveghere, şi primii cenzori sau, după caz, primul auditor
financiar.
Adunarea va verifica respectarea cerinţelor legale privind subscrierea şi
vărsarea capitalului social, va examina şi valida raportul experţilor de evaluare a
aporturilor în natură şi va aproba participările la beneficii ale fondatorilor precum
şi operaţiunile încheiate în contul societăţii.
În acelaşi timp adunarea constitutivă are obligaţia discutării şi aprobării
actului constitutiv al societăţii, îi desemnează pe cei care vor îndeplini formalităţile
legale pentru constituirea societăţii, şi îi numeşte pe administratori şi cenzori.
În cadrul adunării constitutive, distinct de drepturile cuvenite în calitatea lor
de acţionari, se aprobă drepturile speciale rezervate fondatorilor ca o recompensare
a activităţii depuse de aceştia pentru constituirea societăţii.
Astfel fondatorii au dreptul la o cotă din profitul net al societăţii constituite
prin subscripţie publică de până la 6% acordată pe o perioadă de până la 5 ani de la
data constituirii societăţii. Menţionăm că în cazul măririi capitalului social dreptul
fondatorilor va putea fi exercitat numai asupra profitului corespunzător capitalului
social iniţial.
În situaţia în care societatea se dizolvă anticipat, fondatorii au dreptul să
ceară daune de la societate în termen de 6 luni de la data publicării în Monitorul
Oficial a hotărârii generale a acţionarilor care a decis dizolvarea anticipată a
societăţii, sub condiţia probării faptului că dizolvarea s-a făcut în frauda drepturilor
lor. Dacă însă societatea nu se constituie, fondatorii nu vor putea reclama din
partea acceptanţilor despăgubiri pentru cheltuielile făcute.
După constituirea societăţii fondatorii sunt obligaţi să predea
administratorilor documentele şi corespondenţa referitoare la constituirea societăţii.
Aceştia, alături de primii administratori sunt solidari răspunzători din
momentul constituirii societăţii, faţă de societate şi de terţi pentru:
a) subscrierea integrală a capitalului social şi efectuarea vărsămintelor
stabilite de lege sau de actul constitutiv;
b) existenţa aporturilor în natură;
c) veridicitatea publicaţiilor făcute în vederea constituirii societăţii.
Fondatorii sunt răspunzători şi cu privire la valabilitatea operaţiunilor
încheiate în contul societăţii înainte de constituire şi luate de aceasta asupra sa.
Adunarea generală nu va putea da descărcare fondatorilor şi primilor
administratori pentru răspunderile menţionate timp de 5 ani de la constituirea
societăţii.
Societăţile pe acţiuni constituite prin subscripţie publică, vor fi considerate
societăţi deschise aplicându-li-se prevederile Legii nr.297/2004178. Aceasta implică
178
Legea nr.297/2004 privind piaţa de capital, publicată în M.Of.nr.571/29.06.2004, modificată prin
Legea nr.208/2005 publicată în M.Of.nr.578/05.07.2005, modificată prin OUG nr.41/2005 publicată
în M.Of.nr.677/28.07.2005, aprobată prin Legea nr.97/2006 publicată în M.Of.nr.375/02.05.2006.
210
faptul că ofertele publice privind subscrierea acţiunilor să fie autorizate înainte de
publicarea prospectului de emisiune, de către Comisia Naţională a Valorilor
Imobiliare179, iar subscrierea acţiunilor se va face numai prin intermediari autorizaţi
de această comisie, respectiv prin societăţi de valori mobiliare.
10.5. Constituirea sucursalelor şi filialelor societăţilor

În raport cu obiectul de activitate, dar şi cu perspectivele dezvoltării pe
segmentul de piaţă pe care acţionează, societăţile pot prevedea, prin actul
constitutiv, posibilitatea înfiinţării de sucursale şi filiale.
Dacă înfiinţarea acestora are loc după constituirea societăţii, având la bază
hotărârea asociaţilor luată în baza prevederilor legii şi ale actului constitutiv, se
impune modificarea actelor de înfiinţare a societăţii.
Legea societăţilor precizează în art.42 că, filialele sunt societăţi cu
personalitate juridică, acestea vor avea regimul juridic al formei de societate în care
s-au constituit.
Deşi societate de sine stătătoare, filiala este dependentă din punct de vedere
economic de societatea mamă, prin deţinerea de către aceasta a capitalului social
sau a majorităţii acestuia, fapt care îi permite controlul asupra filialei. Filialele se
înfiinţează într-una din formele de societate menţionate, cu respectarea condiţiilor
specifice şi având regimul juridic al formei de societate în care s-au constituit.
Textul legii interzice în mod expres înfiinţarea de sedii secundare sub
denumirea de filiale. Pentru a nu perturba situaţia existentă a unităţilor fără
personalitate juridică, denumite filiale, înfiinţate cu această denumire anterior,
legiuitorul a prevăzut că acest text nu li se aplică. Se recomandă însă, societăţilor
care au înfiinţat unităţi fără personalitate juridică să modifice denumirea de filială
dată acestora.
Fiind subiect de drept distinct filiala participă la raporturile juridice în nume
propriu, acceptându-şi răspunderea corespunzătoare.
Sucursala este un dezmembrământ fără personalitate juridică al societăţii –
art.43 din Legea nr.31/1990.
Ea este o extensiune în spaţiu a societăţii şi desfăşoară o activitate conformă
obiectului de activitate al acelei societăţi.
Sucursala este dotată de societatea-mamă, cu fonduri şi dispune de o
oarecare autonomie în limitele stabilite de societatea care a înfiinţat-o. Neavând
personalitate juridică ea nu poate participa în nume propriu la încheierea
raporturilor juridice cu terţii. Legea societăţilor prevede că actul constitutiv al unei
societăţi trebuie să conţină sediile secundare (sucursale, agenţii, reprezentanţe sau
alte unităţi fără personalitate juridică) atunci când se înfiinţează odată cu societatea,
sau condiţiile pentru înfiinţarea lor ulterioară, dacă se are în vedere această
perspectivă.
179
O.U.G.nr.25/2002 privind aprobarea Statutului Comisiei Naţionale a Valorilor Mobiliare,
publicată în M.Of.nr.236/04.04.2002, aprobată prin Legea nr.514/2002 publicată în
M.Of.nr.539/24.07.2002, modificată prin Legea nr.297/2004, publicată în M.Of.nr.571/29.06.2004.
211
Regimul juridic al sucursalei se aplică oricărui alt sediu secundar, indiferent
de denumirea lui (agenţie, reprezentanţă, etc.) căreia societatea care îl înfiinţează îi
atribuie statut de sucursală.
Sucursala se înmatriculează în registrul comerţului din judeţul în care va
funcţiona ca înmatriculare independentă, pe când celelalte sedii secundare (agenţii,
reprezentanţe, etc.) se menţionează numai în cadrul înmatriculării societăţii în
registrul comerţului sediului principal. Reprezentantul sucursalei trebuie să depună
semnătura sa la registrul comerţului în condiţiile prevăzute de lege pentru
reprezentanţii societăţii.
Comerciantul care are sucursale trebuie să ceară înmatricularea acestora la
oficiul registrului comerţului de la sediul fiecărei sucursale.
În cerere, pe lângă datele prevăzute în prezenta lege pentru înmatricularea
comerciantului, se va arăta şi oficiul unde a fost înmatriculată firma cu sediul
principal.
Oficiul registrului comerţului de la sediul sucursalei va transmite oficiului
registrului comerţului de la sediul principal al societăţii un extras de pe
înregistrarea efectuată, pentru a fi menţionată în registrul comerţului respectiv.
Persoanele juridice cu sediul principal în străinătate care deschid sucursale
în România trebuie să ceară înregistrarea acestora la oficiul registrului comerţului
de la sediul fiecărei sucursale.
Cererea va cuprinde următoarele:
a) denumirea persoanei juridice din străinătate şi forma juridică, precum şi
denumirea sucursalei, dacă este diferită de cea a persoanei juridice;
b) registrul în care este înmatriculată persoana juridică din străinătate,
numărul de înmatriculare şi, după caz, identificatorul unic la nivel european
(EUID);
c) sediul social;
d) obiectul de activitate al sucursalei;
e) numele şi calitatea reprezentanţilor persoanei juridice din străinătate şi ale
celor care se ocupă nemijlocit de activitatea sucursalei, cu precizarea dacă puterile
ce li s-au conferit urmează a fi exercitate împreună sau separat;
f) în cazul sucursalelor persoanelor juridice din state care nu sunt state
membre ale Uniunii Europene sau state participante la Spaţiul Economic European,
se va menţiona şi legea naţională aplicabilă persoanei juridice.
La registrul comerţului de la sediul sucursalei se depun:
a) actul constitutiv şi statutul persoanei juridice din străinătate, dacă sunt
conţinute în documente separate, împreună cu toate modificările acestor documente
sau actul constitutiv actualizat, în traducere certificată;
b) documente care să ateste sediul social al persoanei juridice din străinătate,
obiectul de activitate al acesteia şi, cel puţin anual, valoarea capitalului subscris, în
cazul sucursalelor persoanei juridice din state care nu sunt state membre ale
Uniunii Europene sau state participante la Spaţiul Economic European, dacă aceste
informaţii nu sunt incluse în documentele prevăzute la lit. a);
212
c) un certificat, în traducere certificată, de la registrul în care este
înmatriculată persoana juridică din străinătate, care să ateste existenţa societăţii;
d) anual, situaţiile financiare ale persoanei juridice din străinătate, aprobate,
verificate şi publicate potrivit legislaţiei statului în care aceasta are sediul social,
care vor fi supuse aceloraşi formalităţi de publicitate prevăzute pentru situaţiile
financiare ale societăţilor persoane juridice române;
e) situaţiile financiare ale persoanei juridice din străinătate, aşa cum sunt ele
întocmite, auditate şi publicate în conformitate cu legislaţia statului membru care
guvernează persoana juridică din străinătate, în cazul în care persoana juridică din
străinătate care deschide o sucursală în România are sediul social într-un stat
membru al Uniunii Europene;
f) situaţiile financiare ale operatorului economic din străinătate, aşa cum
sunt acestea întocmite, auditate şi publicate în conformitate cu legea din România,
cu excepţia cazului în care legea care guvernează persoana juridică din străinătate
prevede reguli contabile echivalente celor aflate în vigoare în Uniunea Europeană,
în cazul în care persoana juridică din străinătate care deschide o sucursală în
România nu este guvernată de legea unui stat membru al Uniunii Europene sau a
Spaţiului Economic European;
g) dovada sediului sucursalei.
Dacă este cazul se înregistrează menţiuni referitoare la:
a) deschiderea şi încetarea unei proceduri judiciara sau extrajudiciare de
insolvenţă asupra persoanei juridice din străinătate;
b) dizolvarea, deschiderea lichidării persoanei juridice din străinătate,
numele şi puterile lichidatorilor, finalizarea lichidării;
c) închiderea sucursalei şi radierea acesteia din registrul comerţului.
Oficiul registrului comerţului primeşte, prin sistemul de interconectare a
registrelor comerţului, informaţiile şi documentele privind deschiderea şi încetarea
oricărei proceduri de dizolvare, lichidare sau de insolvenţă a persoanei juridice din
statul membru al Uniunii Europene, precum şi privind radierea acesteia din
registru, în vederea înregistrării din oficiu a acestora, cu titlul gratuit, în registrul
comerţului, în care sunt înregistrate la sucursalele deschise de aceasta.
Oficiul registrului comerţului transmite, prin intermediul sistemului de
interconectare a registrelor comerţului, cu titlu gratuit, informaţiile şi documentele
menţionate privitoare la persoanele juridice înregistrate în România şi care au
înfiinţate sucursale în alte state membre ale Uniunii Europene, în vederea
înregistrării acestor date în registrul comerţului.
În cazul în care persoana juridică din statul membru al Uniunii Europene a
fost radiată din registru, oficiul registrului comerţului radiază, din oficiu, cu titlu
gratuit, sucursalele acesteia, imediat ce a primit informaţiile şi documentele
menţionate.
Aceste prevederi nu se aplică sucursalelor persoanelor juridice din statul
membru al Uniunii Europene care au fost radiate din registru ca o consecinţă a unei
modificări a formei juridice a entităţii în cauză, a unei fuziuni sau divizări ori a
unui transfer transfrontalier al sediului social.
213
Dacă o persoană juridică cu sediul social în străinătate înfiinţează mai multe
sucursale în ţară, documentele se depun numai la una dintre sucursale, la alegerea
societăţii, la oficiul registrului comerţului în care sunt înregistrate celelalte
sucursale, precizându-se care este registrul prin care se asigură formalităţile de
publicitate.
Formalităţile de publicitate prevăzute de prezentul articol sunt efectuate de
reprezentantul sucursalei.
10.6. Efectele încălcării cerinţelor legale de constituire a societăţii

comerciale
Recunoscându-se locul important pe care societatea comercială îl ocupă în
viaţa economico-socială, îmbinând interesul asociaţilor şi al salariaţilor acesteia, cu
interesul general al creării şi funcţionării unor agenţi economici viabili în climatul
concurenţial al economiei de piaţă, aplicarea sancţiunii extreme a nulităţii actului
constitutiv, ca urmare a încălcării cerinţelor legale reglementând formarea acestuia,
are loc cu numeroase limitări şi circumstanţieri, acordându-se prioritate menţinerii
societăţii.
Intenţia legiuitorului, exprimată nemijlocit prin ultimele modificări ale Legii
nr.31/1990, este de a preveni neregularităţile în constituirea societăţii, de a le
regulariza atunci când totuşi ele s-au produs şi numai „in extremis” de a recurge la
nulitatea actului de societate.
În acelaşi timp nu trebuie omis faptul că impunerea pe cale legală a
condiţiilor ce trebuiesc îndeplinite cu ocazia constituirii unei societăţi are drept
scop garantarea securităţii raporturilor juridice la care aceasta va participa.
Încălcarea cerinţelor legale de constituire a societăţii poate fi constatată
înainte sau după înmatricularea societăţii la registrul comerţului. Atunci când
neregularităţile se constată mai înainte de înmatricularea societăţii, soluţia este de
regularizare, pe când în situaţia constatării acestor încălcări după înmatricularea
societăţii, măsura poate fi ori cea a regularizării, ori cea a nulităţii societăţii.
Prevenirea neregularităţilor este asigurată conform dispoziţiilor Legii
nr.31/1990 prin parcurgerea a două etape de control:
1. Prima are în vedere, controlul efectuat de notarul public cu ocazia
autentificării actului constitutiv, atunci când se verifică legalitatea clauzelor
înscrise, atunci când actul constitutiv se încheie în formă autentică. În conformitate
cu prevederile art.6 din Legea notarilor publici şi a activităţii notariale, nr.36/1995,
notarii publici au obligaţia de a verifica legalitatea clauzelor menţionate în actele
pe care le autentifică, refuzând operaţiunea atunci când actul se dovedeşte a fi
contrar legii şi bunelor moravuri180.
180
Legea nr.36/1995 a notarilor publici şi activităţii notariale, republicată în M.Of.nr.444/18.06.2014,
modificată prin Legea nr.206/2016.
Ordin nr.2333/C/2013 privind aprobarea Regulamentului de aplicare a Legii notarilor publici li a
activității notariale nr.36&1995, publicat în M.Of.nr.479/01.08.2013, modificat prin Ordinul
nr.4181/C/2016, prin Ordinul nr.1886/C/2016.
214
Dacă actul are un conţinut îndoielnic, iar notarul nu poate refuza
instrumentarea lui, va atrage atenţia părţilor asupra consecinţelor juridice la care se
expun şi va face menţiune expresă în act.
Notarul public va refuza autentificarea actului constitutiv sau, după caz,
persoana care dă dată certă va refuza operaţiunile solicitate, dacă, din documentaţia
prezentată, rezultă că nu sunt îndeplinite condiţiile prevăzute la alin.1 – art.17(3)
din legea nr.31/1990.
2. A doua etapă de control o constituie controlul de fond al regularităţii
constituirii societăţii sub aspectul tuturor cerinţelor legale, control efectuat de
justiţie, prin judecătorul-delegat la oficiul registrului comerţului.
La începutul fiecărui an judecătoresc, preşedintele tribunalului va delega, la
Oficiul Registrului Comerţului, unul sau mai mulţi judecători ai tribunalului.
Atunci când actul constitutiv:
- nu cuprinde menţiunile prevăzute de lege;
- cuprinde clauze prin care se încalcă o dispoziţie imperativă a legii;
- nu sunt respectate cerinţele legale pentru constituirea societăţii.
În cazul în care au fost formulate cereri de intervenţie, judecătorul va cita
intervenienţii şi se va pronunţa asupra cererilor acestora în condiţiile art.61 şi
următoarele din Codul de procedură civilă.
Sunt verificate în acest scop, cererile şi actele însoţitoare sub aspectul
regularităţii lor şi al existenţei dovezilor legale.
Atunci când cu ocazia controlului se constată neregularităţi asociaţii sunt
obligaţi să le remedieze, judecătorul delegat luând act în încheiere de regularizările
efectuate.
Încheierea judecătorului-delegat, având valoare de act autentic nu impune o
nouă autentificare a actului constitutiv modificat. Totodată însă, având în vedere
faptul modificării actului constitutiv, aceasta impune cu necesitate, prezenţa în faţa
judecătorului delegat, a tuturor asociaţilor pentru a-şi da consimţământul cu privire
la aceste modificări.
Dacă însă neregularităţile semnalate de judecătorul delegat nu sunt
înlăturate, acesta din oficiu sau la cererea oricărui asociat ori a altor persoane
interesate, va respinge prin încheiere, motivat, cererea de înmatriculare a societăţii.
Singura cale de atac împotriva acestei încheieri o constituie apelul, care trebuie
formulat în termen de 15 zile de la data pronunţării încheierii pentru părţi, şi de la
data publicării încheierii în Monitorul Oficial, pentru orice alte persoane interesate.
Apelul se depune şi se menţionează în registrul comerţului unde s-a făcut
înregistrarea. În termen de 3 zile de la data depunerii, oficiul registrului comerţului
înaintează apelul curţii de apel în a cărei rază teritorială se află sediul societăţii, iar
în cazul sucursalelor înfiinţate în alt judeţ, curţii de apel în a cărei rază teritorială se
află sediul sucursalei.
Dispoziţiile Codului de procedură civilă cu privire la procedura scrisă
prealabilă judecării apelului se aplică în mod corespunzător.
În cazul admiterii apelului, decizia instanţei de judecată va fi menţionată în
registrul comerţului.
215
Potrivit dispoziţiilor art.47 din legea societăţilor, atunci când fondatorii sau
reprezentanţii societăţii nu au solicitat în termenul legal înmatricularea acesteia,
oricare asociat poate cere Oficiului Registrului Comerţului efectuarea
înmatriculării, după o prealabilă notificare de punere în întârziere a celor
îndreptăţiţi să solicite înmatricularea şi dacă aceştia nu s-au conformat în cel mult 8
zile de la primirea notificării.
Dacă totuşi înmatricularea nu s-a efectuat în termenele legal prevăzute,
asociaţii sunt eliberaţi de obligaţiile decurgând din subscripţiile lor, după trecerea a
3 luni de la data autentificării actului constitutiv, în afară de cazul în care acesta
prevede altfel.
Dacă însă un asociat a cerut îndeplinirea formalităţilor de înmatriculare, nu
se va mai putea pretinde de nici unul dintre ei, eliberarea de obligaţiile decurgând
din subscrierile efectuate.
Atunci când se constată neregularităţi ale actului constitutiv după
înmatricularea societăţii, aceasta este obligată să ia măsuri pentru înlăturarea lor în
cel mult 8 zile de la data constatării acelor neregularităţi, în caz de neconformare
oricare persoană interesată putând solicita tribunalului, sub sancţiunea plăţii de
daune cominatorii, îndreptarea acestor neregularităţi.
Dreptul la acţiunea de regularizare este supus termenului de prescripţie
extinctivă, de un an, cu începere de la data înmatriculării societăţii.
Pentru prejudiciile cauzate prin neregularităţile menţionate, fondatorii,
reprezentaţii societăţii precum şi primii membri ai organelor de conducere, de
administrare şi de control al societăţii, răspund nelimitat şi solidar.
Fondatorii, reprezentanţii legali ai societăţii, precum şi alte persoane care au
acţionat în numele unei societăţi în curs de constituire, răspund solidar şi nelimitat
faţă de terţi pentru actele juridice încheiate cu aceştia în contul societăţii, cu
excepţia cazului în care societatea, după dobândirea personalităţii juridice, le-a
preluat asupra sa.
Din cele de mai sus rezultă că sancţiunea lipsei de publicitate constă în
inopozabilitatea faţă de terţi a actelor sau faptelor pentru care nu s-a efectuat
publicitatea prevăzută de lege, cu excepţia cazului în care societatea face dovada că
acestea se cunoşteau.
Art.56 din legea nr.31/1990, a limitat strict cauzele de nulitate în cazul
societăţilor înmatriculate, tribunalul putând aplica această sancţiune la cererea
oricărei persoane interesate numai în următoarele situaţii:
a) lipseşte actul constitutiv sau nu a fost încheiat în formă autentică, în
cazurile prevăzute de lege;
b) toţi fondatorii au fost, potrivit legii, incapabili la data constituirii
societăţii;
c) obiectul de activitate al societăţii este ilicit sau contrar ordinii publice;
d) lipseşte încheierea judecătorului delegat de înmatriculare a societăţii;
e) lipseşte autorizarea legală administrativă de constituire a societăţii;
f) actul constitutiv nu prevede denumirea societăţii, sediul societăţii,
obiectul său de activitate, aporturile asociaţilor şi capitalul social subscris şi vărsat;
216
g) s-au încălcat dispoziţiile legale privind capitalul social minim subscris şi
vărsat;
h) nu s-a respectat numărul minim de asociaţi prevăzut de lege.
În conformitate cu prevederile art.57 din legea nr.31/1990, s-a prevăzut
posibilitatea înlăturării cauzei de nulitate, dacă neregularitatea constatată a fost
înlăturată înainte de a se pune concluzii în fond, la tribunal.
Fiind menită să protejeze un interes general, acţiunea în anularea societăţii
este imprescriptibilă spre deosebire de acţiunea în regularizare care se prescrie prin
trecerea unui termen de un an de la data înmatriculării societăţii. La data la care
hotărârea de declarare a nulităţii a devenit definitivăă, societatea îşi încetează
existenţa fără efect retroactiv şi intră în lichidare.
Prin hotărârea judecătorească de declararea nulităţii se vor numi şi
lichidatorii societăţii.
Pentru a se asigura publicitatea necesară, tribunalul va comunica hotărârea
judecătorească Oficiului Registrului Comerţului, care după menţionare, o va trimite
Monitorului Oficial, spre publicare, în partea a IV-a – în extras.
Rezumat
Prin înregistrare se înţelege atât înmatricularea societăţii şi înscrierea de
menţiuni, precum şi alte operaţiuni care se menţionează în registrul comerţului.
Constituirea unei societăţi supusă reglementărilor legii 31/1990 presupune
trei etape obligatorii: una consensuală, una de control al legalităţii constituirii,
numită fază judiciară şi ultima de înmatriculare şi de publicitate.
Etapa consensuală în constituirea societăţilor are ca obiect întocmirea de
către fondatori a actelor constitutive respectându-se condiţiile privind validitatea
lor, inclusiv autentificarea lor, după caz. În această fază, rolul determinant aparţine
iniţiativei private fără ingerinţe administrative până la momentul autentificării
actelor constitutive. În doctrină se afirmă că în această perioadă a întocmirii actelor
constitutive legiuitorul recunoaşte, în mod anticipat, o anumită capacitate anticipată
restrânsă de folosinţă şi exerciţiu.
Bibliografie
de bază:
facultativă:
Bucureşti, 2012.
1. Prezentaţi etapele ce trebuie parcurse la înmatricularea unei societăţi
comerciale.
2. Prezentaţi clauzele pe care trebuie să le conţină actul constitutiv.
3. Prezentaţi condiţiile de formă ale actului constitutiv.
4. Descrieţi procedura constituirii societăţilor.
217
Speţă
Trei persoane fizice, în calitate de fondatori, au hotărât constituirea unei
societăti pe acţiuni prin subscripţie publică, întocmind prospectul de emisiune în
care s-a menţionat capitalul social, numărul de acţiuni, valoarea nominală a unei
acţiuni şi data închiderii subscripţiei. Numitul V.R. a subscris un număr de 100
acţiuni depunând la CEC valoarea acţiunilor subscrise. Ulterior acestui moment,
verificând conţinutul prospectului de emisiune, a solicitat instanţei de judecată
constatarea nulităţii acestuia întrucât nu cuprinde menţiunea privind participarea la
beneficii (pierderi) a acţionarilor, menţiune obligatorie, potrivit legii. Acţiunea în
constatarea nulităţii prospectului de emisiune întocmit de fondatori este întemeiată?
Argumentaţi soluţia.
Test grilă
1. Se poate constitui o societate cu asociat unic:
a) societatea în nume colectiv;
b) societatea pe acţiuni;
c) societatea cu răspundere limitată.
2.Actul constitutiv se încheie în formă autentică:
a) printre bunurile subscrise ca aport la capitalul social se află un imobil;
b) se constituie o societate în nume colectiv sau în comandită simplă;
c) societatea pe acţiuni se constituie prin subscripţie publică.
3. Actul constitutiv este format din:
a) contract de societate, în cazul SNC şi SCS;
b) contract de societate şi statut, în cazul SA, SCA şi SRL;
c) înscrisul unic.
4. Numărul de asociaţi impuşi de lege pentru constituire:
a) SNC şi SCS – 2 asociaţi;
b) SA şi SCA – 2 asociaţi;
c) SRL – 2 sau asociat unic;
d) 7 asociaţi
5. Capitalul social minim prevăzut de lege:
a) SNC şi SCS nu are limită minimă de capital;
b) SA şi SCA echivalentul în lei a 25 000 euro
c) SRL 200 lei;
d) SNC 500 lei.
6. Prospectul de emisiune de acţiuni se întocmeşte:
a) la constituirea unei societăţi cu răspundere limitată;
b) la constituirea unei societăţi pe acţiuni, prin subscripţie publică;
c) la constituirea unei societăţi în nume colectiv;
d) la constituirea unei societăţi în comandită simplă.
7. Lipsa menţiuni legale în prospectul de emisiune:
218
a) se sancţionează cu nulitatea prospectului de emisiune,
b) se sancţionează cu inpozabilitatea prospectului de emisiune
c) nu are consecinţe juridice.
8. Au personalitate juridică proprie:
a) sucursalele;
b) filialele;
c) reprezentanţele.
9. În cazul constituirii prin subscripţie publică, dacă există aporturi în natură:
a) acţiunile acordate trebuie acoperite în proporţie de 50% cu valoarea bunurilor,
fiind admise vărsămintele ulterioare ale aportului în natură;
b) acţiunile acordate trebuie acoperite integral cu valoarea bunurilor,
nefiind admise vărsămintele ulterioare ale aportului în natură.
10. Sucursala se înmatriculează:
a) în registrul comerţului din judeţul în care va funcţiona ca înmatriculare
independentă;
b) se menţionează numai în cadrul înmatriculării societăţii în registrul
comerţului sediului principal;
c) în registrul comerţului din judeţul în care va funcţiona într-una din formele
de societate menţionate, cu respectarea condiţiilor specifice şi având regimul juridic
al formei de societate în care s-au constituit.
R: 1.c. 2.a,b,c. 3. a.b,c. 4.a, b,c. 5.a, b, c. 6.b. 7.a. 8.b. 9.b. 10.a.
219
Lecţia 11. Funcţionarea societăţilor.
11.1. Consideraţii generale comune societăţilor
art.65 din Legea nr.31/1990, în lipsă de stipulaţie contrară, bunurile constituite ca
aport în societate devin proprietatea acesteia din momentul înmatriculării ei în
registrul comerţului.181
E:\Sintact 2.0\cache\Legislatie\temp\00078665.HTML - #Asociatul
care întârzie să depună aportul social este răspunzător de daunele pricinuite, iar
dacă aportul a fost stipulat în numerar este obligat şi la plata dobânzilor legale din
ziua în care trebuia să facă vărsământul.
E:\Sintact 2.0\cache\Legislatie\temp\00078665.HTML - #Aportul
asociaţilor la capitalul social nu este purtător de dobânzi.
E:\Sintact 2.0\cache\Legislatie\temp\00078665.HTML - #Dacă se
constată o pierdere a activului net, capitalul social va trebui reîntregit sau redus
înainte de a se putea face vreo repartizare sau distribuire de profit.
E:\Sintact 2.0\cache\Legislatie\temp\00078665.HTML - #Dacă se
constată o pierdere a activului net, capitalul social subscris va trebui reîntregit sau
redus înainte de a se putea face vreo repartizare sau distribuire de profit.
Condiţiile comune administratorilor
#Administratorii pot face toate operaţiunile cerute pentru aducerea la îndeplinire a
obiectului de activitate al societăţii, afară de restricţiile arătate în actul constitutiv.
E:\Sintact 2.0\cache\Legislatie\temp\00078665.HTML - #Ei sunt
obligaţi să ia parte la toate adunările societăţii, la consiliile de administraţie şi la
organele de conducere similare acestora.
E:\Sintact 2.0\cache\Legislatie\temp\00078665.HTML - #Actele de
dispoziţie asupra bunurilor unei societăţi pot fi încheiate în temeiul puterilor
conferite reprezentanţilor legali ai societăţii, după caz, prin lege, actul constitutiv
sau hotărârile organelor statutare ale societăţii adoptate şi ale actului constitutiv al
societăţii, nefiind necesară o procură specială şi în formă autentică în acest scop,
chiar dacă actele de dispoziţie trebuie încheiate în formă autentică.
E:\Sintact 2.0\cache\Legislatie\temp\00078665.HTML - #Obligaţiile şi
răspunderea administratorilor sunt reglementate de dispoziţiile referitoare la
mandat şi de cele special prevăzute în această lege.
Administratorii sunt solidar răspunzători faţă de societate pentru:
181
Legea nr.31/1990 privind societăţile, republicată în M.Of.nr.1066/17.11.2004, cu modificările
ulterioare, modificată prin Legea nr.71/2011 pentru punerea în aplicare a Legii nr.287/2009 privind
Codul civil, publicată în M.Of.nr.409/10.06.2011, Legea nr.76/2012 pentru punerea în aplicare a
Legii nr.134/2010 Codul de procedură civilă, publicată în M.Of.nr.365/30.05.2012, OUG nr.44/2012
publicată în M.Of.nr.606/23.08.2012, OUG nr.47/2012 publicată în M.Of.nr.635/06.09.2012, OUG
nr.4/2013 publicată în M.Of.nr.68/31.01.2013, Legea nr.98/2013 publicată în M.Of.nr.213/15.04.2013
şi Legea nr.255/2013 publicată în M.Of.nr.515/14.08.2013, Legea nr.152/2015, publicată în
M.Of.nr.519/13.07.2015.
220
E:\Sintact 2.0\cache\Legislatie\temp\00078665.HTML - #a) realitatea
vărsămintelor efectuate de asociaţi;
E:\Sintact 2.0\cache\Legislatie\temp\00078665.HTML - #b) existenţa
reală a dividendelor plătite;
E:\Sintact 2.0\cache\Legislatie\temp\00078665.HTML - #c) existenţa
registrelor cerute de lege şi corecta lor ţinere;
E:\Sintact 2.0\cache\Legislatie\temp\00078665.HTML - #d) exacta
îndeplinire a hotărârilor adunărilor generale;
E:\Sintact 2.0\cache\Legislatie\temp\00078665.HTML - #e) stricta
îndeplinire a îndatoririlor pe care legea, actul constitutiv le impun.
E:\Sintact 2.0\cache\Legislatie\temp\00078665.HTML - #Acţiunea în
răspundere împotriva administratorilor aparţine şi creditorilor societăţii, care o vor
putea exercita numai în caz de deschidere a procedurii reglementate de Legea
nr.85/2014.182
care, potrivit art. 6 alin. (2), nu pot fi fondatori nu pot fi nici administratori,
directori, membri ai consiliului de supraveghere şi ai directoratului, cenzori sau
auditori financiari, iar dacă au fost alese, sunt decăzute din drepturi. 183
Formalităţi privind documentele ce emană de la societăţi
E:\Sintact 2.0\cache\Legislatie\temp\00078665.HTML - #În orice
factură, ofertă, comandă, tarif, prospect şi alte documente întrebuinţate în comerţ,
emanând de la o societate, trebuie să se menţioneze denumirea, forma juridică,
sediul social, numărul din registrul comerţului şi codul unic de înregistrare. Sunt
exceptate bonurile fiscale emise de aparatele de marcat electronice, care vor
cuprinde elementele prevăzute de legislaţia din domeniu.
societatea pe acţiuni optează pentru un sistem dualist de administrare, documentele
vor conţine şi menţiunea „societate administrată în sistem dualist”.
11.2. Societăţile în nume colectiv

E:\Sintact 2.0\cache\Legislatie\temp\00078665.HTML - #Dreptul de a
reprezenta societatea aparţine fiecărui administrator, afară de stipulaţie contrară în
actul constitutiv.
E:\Sintact 2.0\cache\Legislatie\temp\00078665.HTML - #Dacă actul
constitutiv dispune ca administratorii să lucreze împreună, decizia trebuie luată în
182
M.Of.nr.466/25.06.2014.
183
Nu pot fi fondatori persoanele care, potrivit legii, sunt incapabile ori care au fost condamnate pentru
gestiune frauduloasă, abuz de încredere, fals, uz de fals, înşelăciune, delapidare, mărturie mincinoasă,
dare sau luare de mită, pentru infracţiunile prevăzute de Legea nr.656/2002 pentru prevenirea şi
sancţionarea spălării banilor, precum şi pentru instituirea unor măsuri de prevenire şi combatere a
finanţării actelor de terorism.
221
unanimitate; în caz de divergenţă între administratori, vor decide asociaţii care
reprezintă majoritatea absolută a capitalului social.
E:\Sintact 2.0\cache\Legislatie\temp\00078665.HTML - #Pentru actele
urgente, a căror neîndeplinire ar cauza o pagubă mare societăţii, poate decide un
singur administrator în lipsa celorlalţi, care se găsesc în imposibilitate, chiar
momentană, de a lua parte la administraţie.
E:\Sintact 2.0\cache\Legislatie\temp\00078665.HTML - #Asociaţii
care reprezintă majoritatea absolută a capitalului social pot alege unul sau mai
mulţi administratori dintre ei, fixându-le puterile, durata însărcinării şi eventuala
lor remuneraţie, afară numai dacă prin actul constitutiv nu se dispune altfel.
E:\Sintact 2.0\cache\Legislatie\temp\00078665.HTML - #Cu aceeaşi
majoritate asociaţii pot decide asupra revocării administratorilor sau asupra
limitării puterilor lor, afară de cazul în care administratorii au fost numiţi prin actul
constitutiv.
E:\Sintact 2.0\cache\Legislatie\temp\00078665.HTML - #Dacă un
administrator ia iniţiativa unei operaţiuni ce depăşeşte limitele operaţiunilor
obişnuite comerţului pe care îl exercită societatea, acesta trebuie să înştiinţeze pe
ceilalţi administratori, înainte de a o încheia, sub sancţiunea suportării pierderilor
ce ar rezulta din aceasta.
E:\Sintact 2.0\cache\Legislatie\temp\00078665.HTML - #Nici un
asociat nu poate lua din fondurile societăţii mai mult decât i s-a fixat pentru
cheltuielile făcute sau pentru cele ce urmează să le facă în interesul societăţii.
care contravine acestei dispoziţii este răspunzător de sumele luate şi de daune.
E:\Sintact 2.0\cache\Legislatie\temp\00078665.HTML - #Se va putea
stipula, prin actul constitutiv, că asociaţii pot lua din casa societăţii anumite sume
pentru cheltuielile lor particulare.
E:\Sintact 2.0\cache\Legislatie\temp\00078665.HTML - #Asociaţii nu
pot lua parte, ca asociaţi cu răspundere nelimitată, în alte societăţi concurente sau
având acelaşi obiect de activitate, nici să facă operaţiuni în contul lor sau al altora,
în acelaşi fel de comerţ sau într-unul asemănător, fără consimţământul celorlalţi
asociaţi.
#Consimţământul se socoteşte dat dacă participarea sau operaţiunile fiind
anterioare actului constitutiv au fost cunoscute de ceilalţi asociaţi şi aceştia nu au
interzis continuarea lor.
încălcare a prevederilor menţionate, societatea, în afară de dreptul de a exclude pe
asociat, poate să decidă că acesta a lucrat în contul ei sau să ceară despăgubiri.
E:\Sintact 2.0\cache\Legislatie\temp\00078665.HTML - #Acest drept
se stinge după trecerea a 3 luni din ziua când societatea a avut cunoştinţă, fără să fi
luat vreo hotărâre.
222
E:\Sintact 2.0\cache\Legislatie\temp\00078665.HTML - #Când aportul
la capitalul social aparţine mai multor persoane, acestea sunt obligate solidar faţă
de societate şi trebuie să desemneze un reprezentant comun pentru exercitarea
drepturilor decurgând din acest aport.
care a depus ca aport una sau mai multe creanţe nu este liberat cât timp societatea
nu a obţinut plata sumei pentru care au fost aduse.
E:\Sintact 2.0\cache\Legislatie\temp\00078665.HTML - #Dacă plata
nu s-a putut obţine prin urmărirea debitorului cedat, asociatul, în afară de daune,
răspunde de suma datorată, cu dobânda legală din ziua scadenţei creanţelor. 184
E:\Sintact 2.0\cache\Legislatie\temp\00078665.HTML - #Asociaţii
sunt obligaţi nelimitat şi solidar pentru operaţiunile îndeplinite în numele societăţii
de persoanele care o reprezintă.
judecătorească obţinută împotriva societăţii este opozabilă fiecărui asociat.
aprobarea situaţiei financiare anuale şi pentru deciziile referitoare la introducerea
acţiunii în răspunderea administratorilor este necesar votul asociaţilor reprezentând
majoritatea capitalului social.
Cesiunea aportului de capital social
E:\Sintact 2.0\cache\Legislatie\temp\00078665.HTML - #Cesiunea
aportului de capital social este posibilă dacă a fost permisă prin actul constitutiv.
E:\Sintact 2.0\cache\Legislatie\temp\00078665.HTML - #Cesiunea nu
liberează pe asociatul cedent de ceea ce mai datorează societăţii din aportul său de
capital.
E:\Sintact 2.0\cache\Legislatie\temp\00078665.HTML - #Faţă de terţi,
cedentul rămâne răspunzător potrivit art. 225. 185
184
OG nr.13/2011 privind dobânda legală remuneratorie şi penalizatoare pentru obligaţii băneşti,
precum şi pentru reglementarea unor măsuri financiar-fiscale în domeniul bancar, publicată în
M.Of.nr.29.08.2011, aprobată prin Legea nr.43/2012 publicată în M.Of.nr.183/21.03.2012, modificată
185
Asociatul exclus rămâne obligat faţă de terţi pentru operaţiunile făcute de societate, până în ziua
rămânerii definitive a hotărârii de excludere.
2.0\cache\Legislatie\temp\00078665.HTML - #Dacă, în momentul excluderii, sunt
operaţiuni în curs de executare, asociatul este obligat să suporte consecinţele şi nu-şi va putea retrage
partea ce i se cuvine decât după terminarea acelor operaţiuni.
Art.229
2.0\cache\Legislatie\temp\00078665.HTML - #Societăţile în nume colectiv sau cu
răspundere limitată se dizolvă prin falimentul, incapacitatea, excluderea, retragerea sau decesul unuia
dintre asociaţi, când, datorită acestor cauze, numărul asociaţilor s-a redus la unul singur.
223
E:\Sintact 2.0\cache\Legislatie\temp\00078665.HTML - #Când actul
constitutiv prevede cazurile de retragere a unui asociat, se vor aplica dispoziţiile
art. 225 şi 229.
Retragerea din societate
Potrivit art.226 din Legea nr.31/1990, asociatul în societatea în nume
colectiv, în comandită simplă sau în societatea cu răspundere limitată se poate
retrage din societate:
a) în cazurile prevăzute în actul constitutiv;
b) în cazurile prevăzute la art. 134;
c) cu acordul tuturor celorlalţi asociaţi;
d) în lipsa unor prevederi în actul constitutiv sau când nu se realizează
acordul unanim asociatul se poate retrage pentru motive temeinice, în baza unei
hotărâri a tribunalului, supusă numai apelului.
Dreptul de retragere poate fi exercitat, în cazurile prevăzute la lit. a) şi c), în
termen de 30 de zile de la data publicării hotărârii adunării generale a asociaţilor în
Monitorul Oficial al României, Partea a IV-a.
În situaţia prevăzută la lit. d), instanţa judecătorească va dispune, prin
aceeaşi hotărâre, şi cu privire la structura participării la capitalul social a celorlalţi
asociaţi.
Drepturile asociatului retras, cuvenite pentru părţile sale sociale, se stabilesc
prin acordul asociaţilor ori de un expert desemnat de aceştia sau, în caz de
neînţelegere, de tribunal. Costurile de evaluare vor fi suportate de societate.
11.3. Societăţile în comandită simplă

#Administraţia societăţii în comandită simplă se va încredinţa unuia sau mai
multor asociaţi comanditaţi.
#Comanditarul poate încheia operaţiuni în contul societăţii numai pe baza unei
procuri speciale pentru operaţiuni determinate, dată de reprezentanţii societăţii şi
înscrisă în registrul comerţului. În caz contrar, comanditarul devine răspunzător
faţă de terţi nelimitat şi solidar, pentru toate obligaţiunile societăţii contractate de la
data operaţiunii încheiate de el.
#Comanditarul poate îndeplini servicii în administraţia internă a societăţii, poate
face acte de supraveghere, poate participa la numirea şi la revocarea
2.0\cache\Legislatie\temp\00078665.HTML - #Se exceptează cazul când în actul
constitutiv există clauză de continuare cu moştenitorii sau când asociatul rămas hotărăşte continuarea
existenţei societăţii sub forma societăţii cu răspundere limitată cu asociat unic.
2.0\cache\Legislatie\temp\00078665.HTML - #Dispoziţiile alineatelor precedente se
aplică şi societăţilor în comandită simplă sau în comandită pe acţiuni, dacă acele cauze privesc pe
singurul asociat comanditat sau comanditar.
224
administratorilor, în cazurile prevăzute de lege, sau poate acorda, în limitele actului
constitutiv, autorizarea administratorilor pentru operaţiunile ce depăşesc puterile
lor.
#Comanditarul are, de asemenea, dreptul de a cere copie de pe situaţiile financiare
anuale şi de a controla exactitatea lor prin cercetarea registrelor şi a celorlalte
documente justificative.
Potrivit art.75 din Legea nr.31/1990, dreptul de a reprezenta societatea
aparţine fiecărui administrator, afară de stipulaţie contrară în actul constitutiv.
Dacă actul constitutiv dispune ca administratorii să lucreze împreună,
decizia trebuie luată în unanimitate; în caz de divergenţă între administratori, vor
decide asociaţii care reprezintă majoritatea absolută a capitalului social.
Asociaţii care reprezintă majoritatea absolută a capitalului social pot alege
unul sau mai mulţi administratori dintre ei, fixându-le puterile, durata însărcinării şi
eventuala lor remuneraţie, afară numai dacă prin actul constitutiv nu se dispune
altfel.
Cu aceeaşi majoritate asociaţii pot decide asupra revocării administratorilor
sau asupra limitării puterilor lor, afară de cazul în care administratorii au fost
numiţi prin actul constitutiv.
Asociatul care, într-o operaţiune determinată, are, pe cont propriu sau pe
contul altuia, interese contrare acelora ale societăţii, nu poate lua parte la nici o
deliberare sau decizie privind această operaţiune.
Asociatul care contravine acestor dispoziţii este răspunzător de daunele
cauzate societăţii, dacă, fără votul său, nu s-ar fi obţinut majoritatea cerută.
Când aportul la capitalul social aparţine mai multor persoane, acestea sunt
obligate solidar faţă de societate şi trebuie să desemneze un reprezentant comun
pentru exercitarea drepturilor decurgând din acest aport.
Asociatul care a depus ca aport una sau mai multe creanţe nu este liberat cât
timp societatea nu a obţinut plata sumei pentru care au fost aduse.
Dacă plata nu s-a putut obţine prin urmărirea debitorului cedat, asociatul, în
afară de daune, răspunde de suma datorată, cu dobânda legală din ziua scadenţei
creanţelor.
Pentru aprobarea situaţiei financiare anuale şi pentru deciziile referitoare la
introducerea acţiunii în răspunderea administratorilor este necesar votul asociaţilor
reprezentând majoritatea capitalului social.
Cesiunea aportului de capital social
Cesiunea aportului de capital social este posibilă dacă a fost permisă prin
actul constitutiv.
Cesiunea nu liberează pe asociatul cedent de ceea ce mai datorează societăţii
din aportul său de capital.
E:\Sintact 2.0\cache\Legislatie\temp\00078665.HTML - #Faţă de terţi,
cedentul rămâne răspunzător potrivit art. 225.
225
constitutiv prevede cazurile de retragere a unui asociat, se vor aplica dispoziţiile
art. 225 şi 229.
Retragerea din societate
Potrivit art.226 din Legea nr.31/1990, asociatul în societatea în nume
colectiv, în comandită simplă sau în societatea cu răspundere limitată se poate
retrage din societate:
a) în cazurile prevăzute în actul constitutiv;
b) în cazurile prevăzute la art. 134;
c) cu acordul tuturor celorlalţi asociaţi;
d) în lipsa unor prevederi în actul constitutiv sau când nu se realizează
acordul unanim asociatul se poate retrage pentru motive temeinice, în baza unei
hotărâri a tribunalului, supusă numai apelului.
Dreptul de retragere poate fi exercitat, în cazurile prevăzute la lit. a) şi c), în
termen de 30 de zile de la data publicării hotărârii adunării generale a asociaţilor în
M.Of., Partea a IV-a.
În situaţia prevăzută la lit. d), instanţa judecătorească va dispune, prin
aceeaşi hotărâre, şi cu privire la structura participării la capitalul social a celorlalţi
asociaţi.
Drepturile asociatului retras, cuvenite pentru părţile sale sociale, se stabilesc
prin acordul asociaţilor ori de un expert desemnat de aceştia sau, în caz de
neînţelegere, de tribunal. Costurile de evaluare vor fi suportate de societate.
Asociaţii comanditaţi
Asociatul care, fără consimţământul scris al celorlalţi asociaţi, întrebuinţează
capitalul, bunurile sau creditul societăţii în folosul său sau în acela al unei alte
persoane este obligat să restituie societăţii beneficiile ce au rezultat şi să plătească
despăgubiri pentru daunele cauzate.
Nici un asociat nu poate lua din fondurile societăţii mai mult decât i s-a fixat
pentru cheltuielile făcute sau pentru cele ce urmează să le facă în interesul
societăţii.
Asociatul care contravine acestei dispoziţii este răspunzător de sumele luate
şi de daune.
Se va putea stipula, prin actul constitutiv, că asociaţii pot lua din casa
societăţii anumite sume pentru cheltuielile lor particulare.
Potrivit art.82 din Legea nr.31/1990, aceşti asociaţii nu pot lua parte, ca
asociaţi cu răspundere nelimitată, în alte societăţi concurente sau având acelaşi
obiect de activitate, nici să facă operaţiuni în contul lor sau al altora, în acelaşi fel
de comerţ sau într-unul asemănător, fără consimţământul celorlalţi asociaţi.
Consimţământul se socoteşte dat dacă participarea sau operaţiunile fiind
anterioare actului constitutiv au fost cunoscute de ceilalţi asociaţi şi aceştia nu au
interzis continuarea lor.
În caz de încălcare a acestor prevederi, societatea, în afară de dreptul de a
exclude pe asociat, poate să decidă că acesta a lucrat în contul ei sau să ceară
despăgubiri.
226
Acest drept se stinge după trecerea a 3 luni din ziua când societatea a avut
cunoştinţă, fără să fi luat vreo hotărâre.
Asociaţii sunt obligaţi nelimitat şi solidar pentru operaţiunile îndeplinite în
numele societăţii de persoanele care o reprezintă.
Hotărârea judecătorească obţinută împotriva societăţii este opozabilă
fiecărui asociat.
11.4. Societăţile pe acţiuni

11.4.1. Acţiunile şi obligaţiunile
Acţiunile
E:\Sintact 2.0\cache\Legislatie\temp\00078665.HTML - #În societatea
pe acţiuni, capitalul social este reprezentat prin acţiuni emise de societate, care,
după modul de transmitere, pot fi nominative sau la purtător.
E:\Sintact 2.0\cache\Legislatie\temp\00078665.HTML - #Felul
acţiunilor va fi determinat prin actul constitutiv; în caz contrar ele vor fi
nominative. Acţiunile nominative pot fi emise în formă materială, pe suport hârtie,
sau în formă dematerializată, caz în care se înregistrează în registrul
acţionarilor.E:\Sintact 2.0\cache\Legislatie\temp\00078665.HTML - #
E:\Sintact 2.0\cache\Legislatie\temp\00078665.HTML - #Valoarea
nominală a unei acţiuni nu va putea fi mai mică de 0,10 lei.
E:\Sintact 2.0\cache\Legislatie\temp\00078665.HTML - #Acţiunile
trebuie să fie de o egală valoare; ele acordă posesorilor drepturi egale.
Emiterea de obligaţiuni
nominală a unei obligaţiuni nu poate fi mai mică de 2,5 lei.
E:\Sintact 2.0\cache\Legislatie\temp\00078665.HTML - #Obligaţiunile
din aceeaşi emisiune trebuie să fie de o valoare egală şi acordă posesorilor lor
drepturi egale.
E:\Sintact 2.0\cache\Legislatie\temp\00078665.HTML - #Obligaţiunile
pot fi emise în formă materială, pe suport hârtie, sau în formă dematerializată, prin
înscriere în cont.
obligaţiunilor subscrise trebuie să fie integral vărsată.
11.4.2. Organele de conducere ale societăţii

Adunările generale
E:\Sintact 2.0\cache\Legislatie\temp\00078665.HTML - #Adunările
generale sunt ordinare şi extraordinare.
constitutiv nu dispune altfel, ele se vor ţine la sediul societăţii şi în localul ce se va
indica în convocare.
227
E:\Sintact 2.0\cache\Legislatie\temp\00078665.HTML - #Adunarea
generală ordinară se întruneşte cel puţin o dată pe an, în cel mult 5 luni de la
încheierea exerciţiului financiar.
În afară de dezbaterea altor probleme înscrise la ordinea de zi, adunarea
generală este obligată:
E:\Sintact 2.0\cache\Legislatie\temp\00078665.HTML - #a) să discute,
să aprobe sau să modifice situaţiile financiare anuale, pe baza rapoartelor
prezentate de consiliul de administraţie, respectiv de directorat şi de consiliul de
supraveghere, de cenzori sau, după caz, de auditorul financiar, şi să fixeze
dividendul;
E:\Sintact 2.0\cache\Legislatie\temp\00078665.HTML - #b) să aleagă
şi să revoce membrii consiliului de administraţie, respectiv ai consiliului de
supraveghere, şi cenzorii;
E:\Sintact 2.0\cache\Legislatie\temp\00078665.HTML - #b1)în cazul
societăţilor ale căror situaţii financiare sunt auditate, să numească şi să fixeze
durata minimă a contractului de audit financiar, precum şi să revoce auditorul
financiar;
E:\Sintact 2.0\cache\Legislatie\temp\00078665.HTML - #c)să fixeze
remuneraţia cuvenită pentru exerciţiul în curs administratorilor şi cenzorilor, dacă
nu a fost stabilită prin actul constitutiv;
E:\Sintact 2.0\cache\Legislatie\temp\00078665.HTML - #d)să se
pronunţe asupra gestiunii administratorilor;
E:\Sintact 2.0\cache\Legislatie\temp\00078665.HTML - #e) să se
pronunţe asupra gestiunii consiliului de administraţie, respectiv a directoratului;
E:\Sintact 2.0\cache\Legislatie\temp\00078665.HTML - #f) să
stabilească bugetul de venituri şi cheltuieli şi, după caz, programul de activitate, pe
exerciţiul financiar următor;
E:\Sintact 2.0\cache\Legislatie\temp\00078665.HTML - #g) să
hotărască gajarea, închirierea sau desfiinţarea uneia sau a mai multor unităţi ale
societăţii.
validitatea deliberărilor adunării generale ordinare este necesară prezenţa
acţionarilor care să deţină cel puţin o pătrime din numărul total de drepturi de vot.
Hotărârile adunării generale ordinare se iau cu majoritatea voturilor exprimate.
Actul constitutiv poate prevedea cerinţe mai ridicate de cvorum şi majoritate.
adunarea generală ordinară nu poate lucra din cauza neîndeplinirii acestor condiţii,
adunarea ce se va întruni la o a doua convocare poate să delibereze asupra
punctelor de pe ordinea de zi a celei dintâi adunări, indiferent de cvorumul întrunit,
luând hotărâri cu majoritatea voturilor exprimate. Pentru adunarea generală
întrunită la a doua convocare, actul constitutiv nu poate prevedea un cvorum minim
sau o majoritate mai ridicată.
Adunarea generală extraordinară
228
generală extraordinară se întruneşte ori de câte ori este necesar a se lua o hotărâre
pentru:
schimbarea formei juridice a societăţii;
E:\Sintact 2.0\cache\Legislatie\temp\00078665.HTML - #b) mutarea
sediului societăţii;
schimbarea obiectului de activitate al societăţii;
E:\Sintact 2.0\cache\Legislatie\temp\00078665.HTML - #d) înfiinţarea
sau desfiinţarea unor sedii secundare: sucursale, agenţii, reprezentanţe sau alte
asemenea unităţi fără personalitate juridică, dacă prin actul constitutiv nu se
prevede altfel;
E:\Sintact 2.0\cache\Legislatie\temp\00078665.HTML - #e)
prelungirea duratei societăţii;
E:\Sintact 2.0\cache\Legislatie\temp\00078665.HTML - #f) majorarea
capitalului social;
E:\Sintact 2.0\cache\Legislatie\temp\00078665.HTML - #g) reducerea
capitalului social sau reîntregirea lui prin emisiune de noi acţiuni;
E:\Sintact 2.0\cache\Legislatie\temp\00078665.HTML - #h) fuziunea
cu alte societăţi sau divizarea societăţii;
E:\Sintact 2.0\cache\Legislatie\temp\00078665.HTML - #i) dizolvarea
anticipată a societăţii;
E:\Sintact 2.0\cache\Legislatie\temp\00078665.HTML - #j) conversia
acţiunilor nominative în acţiuni la purtător sau a acţiunilor la purtător în acţiuni
nominative;
E:\Sintact 2.0\cache\Legislatie\temp\00078665.HTML - #k) conversia
acţiunilor dintr-o categorie în cealaltă;
E:\Sintact 2.0\cache\Legislatie\temp\00078665.HTML - #l) conversia
unei categorii de obligaţiuni în altă categorie sau în acţiuni;
E:\Sintact 2.0\cache\Legislatie\temp\00078665.HTML - #m) emisiunea
de obligaţiuni;
E:\Sintact 2.0\cache\Legislatie\temp\00078665.HTML - #n) oricare
altă modificare a actului constitutiv sau oricare altă hotărâre pentru care este cerută
aprobarea adunării generale extraordinare.
E:\Sintact 2.0\cache\Legislatie\temp\00078665.HTML - #Exerciţiul
atribuţiilor prevăzute la lit. b), c) şi f) va putea fi delegat consiliului de
administraţie, respectiv directoratului, prin actul constitutiv sau prin hotărâre a
adunării generale extraordinare a acţionarilor. Delegarea atribuţiilor prevăzute la
lit. c) nu poate privi domeniul şi activitatea principală a societăţii.
art.115 din Legea nr.31/1990, pentru validitatea deliberărilor adunării generale
extraordinare este necesară la prima convocare prezenţa acţionarilor deţinând cel
229
puţin o pătrime din numărul total de drepturi de vot, iar la convocările următoare,
prezenţa acţionarilor reprezentând cel puţin o cincime din numărul total de drepturi
de vot.
E:\Sintact 2.0\cache\Legislatie\temp\00078665.HTML - #Hotărârile
sunt luate cu majoritatea voturilor deţinute de acţionarii prezenţi sau reprezentaţi.
Decizia de modificare a obiectului principal de activitate al societăţii, de reducere
sau majorare a capitalului social, de schimbare a formei juridice, de fuziune,
divizare sau de dizolvare a societăţii se ia cu o majoritate de cel puţin două treimi
din drepturile de vot deţinute de acţionarii prezenţi sau reprezentaţi.
Lucrările AGA
Convocarea AGA
art.117 din Legea nr.31/1990, adunarea generală este convocată de consiliul de
administraţie, respectiv de directorat, ori de câte ori este necesar.
E:\Sintact 2.0\cache\Legislatie\temp\00078665.HTML - #Termenul de
întrunire nu poate fi mai mic de 30 de zile de la publicarea convocării în M.Of.,
Partea a IV-a.
E:\Sintact 2.0\cache\Legislatie\temp\00078665.HTML - #Convocarea
se publică în M.Of., Partea a IV-a, şi în unul dintre ziarele de largă răspândire din
localitatea în care se află sediul societăţii sau din cea mai apropiată localitate.
va cuprinde locul şi data ţinerii adunării, precum şi ordinea de zi, cu menţionarea
explicită a tuturor problemelor care vor face obiectul dezbaterilor adunării. În cazul
în care pe ordinea de zi figurează numirea administratorilor sau a membrilor
consiliului de supraveghere, în convocare se va menţiona că lista cuprinzând
informaţii cu privire la numele, localitatea de domiciliu şi calificarea profesională
ale persoanelor propuse pentru funcţia de administrator se află la dispoziţia
acţionarilor, putând fi consultată şi completată de aceştia.
E:\Sintact 2.0\cache\Legislatie\temp\00078665.HTML - #Au dreptul
de a cere introducerea unor noi puncte pe ordinea de zi unul sau mai mulţi acţionari
reprezentând, individual sau împreună, cel puţin 5% din capitalul social.
E:\Sintact 2.0\cache\Legislatie\temp\00078665.HTML - #În
înştiinţarea pentru prima adunare generală se va putea fixa ziua şi ora pentru cea
de-a doua adunare, când cea dintâi nu s-ar putea ţine.
E:\Sintact 2.0\cache\Legislatie\temp\00078665.HTML - #A doua
adunare generală nu se poate întruni în chiar ziua fixată pentru prima adunare.
E:\Sintact 2.0\cache\Legislatie\temp\00078665.HTML - #Dacă ziua
pentru a doua adunare generală nu este menţionată în înştiinţarea publicată pentru
prima adunare, termenul de 30 de zile va putea fi redus la 8 zile.
E:\Sintact 2.0\cache\Legislatie\temp\00078665.HTML - #Consiliul de
administraţie, respectiv directoratul, convoacă de îndată adunarea generală, la
cererea acţionarilor reprezentând, individual sau împreună, cel puţin 5% din
230
capitalul social sau o cotă mai mică, dacă în actul constitutiv se prevede astfel şi
dacă cererea cuprinde dispoziţii ce intră în atribuţiile adunării.
generală va fi convocată în termen de cel mult 30 de zile şi se va întruni în termen
de cel mult 60 de zile de la data primirii cererii.
Neconvocarea AGAE:\Sintact
2.0\cache\Legislatie\temp\00078665.HTML - #
În cazul în care consiliul de administraţie, respectiv directoratul, nu
convoacă adunarea generală, instanţa de la sediul societăţii, cu citarea consiliului
de administraţie, respectiv a directoratului, va putea autoriza convocarea adunării
generale de către acţionarii care au formulat cererea. Prin aceeaşi încheiere instanţa
aprobă ordinea de zi, stabileşte data de referinţă, data ţinerii adunării generale şi,
dintre acţionari, persoana care o va prezida.
E:\Sintact 2.0\cache\Legislatie\temp\00078665.HTML - #Costurile
convocării adunării generale, precum şi cheltuielile de judecată, dacă instanţa
aprobă cererea sunt suportate de societate.
Exercitarea dreptului la vot
E:\Sintact 2.0\cache\Legislatie\temp\00078665.HTML - #Acţionarii
exercită dreptul lor de vot în adunarea generală, proporţional cu numărul acţiunilor
pe care le posedă, cu excepţia prevăzută la art. 101 alin. (2) „Actul constitutiv
poate limita numărul voturilor aparţinând acţionarilor care posedă mai mult de o
acţiune”.
E:\Sintact 2.0\cache\Legislatie\temp\00078665.HTML - #E:\Sintact
2.0\cache\Legislatie\temp\00078665.HTML - #Acţionarii pot participa şi vota
în adunarea generală prin reprezentare, în baza unei împuterniciri acordate pentru
respectiva adunare generală.
care nu au capacitate de exerciţiu, precum şi persoanele juridice pot fi
reprezentaţi/reprezentate prin reprezentanţii lor legali care, la rândul lor, pot da
altor persoane împuternicire pentru respectiva adunare generală.
E:\Sintact 2.0\cache\Legislatie\temp\00078665.HTML - #Procurile vor
fi depuse în original cu 48 de ore înainte de adunare sau în termenul prevăzut de
actul constitutiv, sub sancţiunea pierderii exerciţiului dreptului de vot în acea
adunare. Procurile vor fi reţinute de societate, făcându-se menţiune despre aceasta
în procesul-verbal.
E:\Sintact 2.0\cache\Legislatie\temp\00078665.HTML - #(5)Administratorii
şi funcţionarii societăţii nu pot reprezenta pe acţionari, sub sancţiunea nulităţii
hotărârii, dacă, fără votul acestora, nu s-ar fi obţinut majoritatea cerută.
E:\Sintact 2.0\cache\Legislatie\temp\00078665.HTML - #Membrii
consiliului de administraţie, directorii, respectiv membrii directoratului şi ai
consiliului de supraveghere, ori funcţionarii societăţii nu îi pot reprezenta pe
acţionari, sub sancţiunea nulităţii hotărârii, dacă, fără votul acestora, nu s-ar fi
obţinut majoritatea cerută.
231
care au calitatea de membri ai consiliului de administraţie, directoratului sau
consiliului de supraveghere nu pot vota, în baza acţiunilor pe care le posedă, nici
personal, nici prin mandatar, descărcarea gestiunii lor sau o problemă în care
persoana sau administraţia lor ar fi în discuţie.
respective pot vota însă situaţia financiară anuală, dacă nu se poate forma
majoritatea prevăzută de lege sau de actul constitutiv.
E:\Sintact 2.0\cache\Legislatie\temp\00078665.HTML - #Acţionarul
care, într-o anumită operaţiune, are, fie personal, fie ca mandatar al unei alte
persoane, un interes contrar aceluia al societăţii, va trebui să se abţină de la
deliberările privind acea operaţiune.
E:\Sintact 2.0\cache\Legislatie\temp\00078665.HTML - #Acţionarul
care contravine acestei dispoziţii este răspunzător de daunele produse societăţii,
dacă, fără votul său, nu s-ar fi obţinut majoritatea cerută.
E:\Sintact 2.0\cache\Legislatie\temp\00078665.HTML - #Dreptul de
vot nu poate fi cedat.
convenţie prin care acţionarul se obligă a exercita dreptul de vot în conformitate cu
instrucţiunile date sau propunerile formulate de societate sau de persoanele cu
atribuţii de reprezentare este nulă.
art.129 din Legea nr.31/1990, în ziua şi la ora arătate în convocare, şedinţa adunării
se va deschide de către preşedintele consiliului de administraţie, respectiv al
directoratului, sau de către acela care îi ţine locul.
generală va alege, dintre acţionarii prezenţi, 1 până la 3 secretari, care vor verifica
lista de prezenţă a acţionarilor, indicând capitalul social pe care îl reprezintă
fiecare, procesu l-verbal întocmit de secretarul tehnic pentru constatarea numărului
acţiunilor depuse şi îndeplinirea tuturor formalităţilor cerute de lege şi de actul
constitutiv pentru ţinerea adunării generale.
generală va putea hotărî ca operaţiunile prevăzute în alineatul precedent să fie
supravegheate sau îndeplinite de un notar public, pe cheltuiala societăţii.
E:\Sintact 2.0\cache\Legislatie\temp\00078665.HTML - #Unul dintre
secretari întocmeşte procesul-verbal al şedinţei adunării generale.
E:\Sintact 2.0\cache\Legislatie\temp\00078665.HTML - #Preşedintele
va putea desemna, dintre angajaţii societăţii, unul sau mai mulţi secretari tehnici,
care să ia parte la executarea operaţiunilor prevăzute la alineatele precedente.
constatarea îndeplinirii cerinţelor legale şi a prevederilor actului constitutiv pentru
ţinerea adunării generale, se intră în ordinea de zi.
232
E:\Sintact 2.0\cache\Legislatie\temp\00078665.HTML - #Nu pot fi
adoptate hotărâri asupra unor puncte de pe ordinea de zi care nu au fost publicate,
cu excepţia cazului în care toţi acţionarii au fost prezenţi sau reprezentaţi şi
niciunul dintre aceştia nu s-a opus sau nu a contestat această hotărâre.
adunărilor generale se iau prin vot deschis.
E:\Sintact 2.0\cache\Legislatie\temp\00078665.HTML - #Votul secret
este obligatoriu pentru numirea sau revocarea membrilor consiliului de
administraţie, respectiv a membrilor consiliului de supraveghere, pentru numirea,
revocarea ori demiterea cenzorilor sau auditorilor financiari şi pentru luarea
hotărârilor referitoare la răspunderea membrilor organelor de administrare, de
conducere şi de control ale societăţii.
E:\Sintact 2.0\cache\Legislatie\temp\00078665.HTML - #Un proces-
verbal, semnat de preşedinte şi secretar, va constata îndeplinirea formalităţilor de
convocare, data şi locul adunării generale, acţionarii prezenţi, numărul acţiunilor,
dezbaterile în rezumat, hotărârile luate, iar la cererea acţionarilor, declaraţiile
făcute de ei în şedinţă.
E:\Sintact 2.0\cache\Legislatie\temp\00078665.HTML - #La procesul-
verbal se vor anexa actele referitoare la convocare, precum şi listele de prezenţă a
acţionarilor.
E:\Sintact 2.0\cache\Legislatie\temp\00078665.HTML - #Procesul-
verbal va fi trecut în registrul adunărilor generale.
E:\Sintact 2.0\cache\Legislatie\temp\00078665.HTML - #Pentru a fi
opozabile terţilor, hotărârile adunării generale vor fi depuse în termen de 15 zile la
oficiul registrului comerţului, spre a fi menţionate în registru şi publicate în M.Of.,
Partea a IV-a.
E:\Sintact 2.0\cache\Legislatie\temp\00078665.HTML - #La cerere,
fiecare acţionar va fi informat cu privire la rezultatele votului, pentru hotărârile
luate în cadrul adunării generale. Dacă societatea deţine o pagină de internet
proprie, rezultatele se vor publica şi pe această pagină, în termen de cel mult 15
zile de la data adunării generale.
luate de adunarea generală în limitele legii sau actului constitutiv sunt obligatorii
chiar pentru acţionarii care nu au luat parte la adunare sau au votat contra.
Contestarea hotărârilor AGA
art.132 alin.2 din Legea nr.31/1990, hotărârile adunării generale contrare legii sau
actului constitutiv pot fi atacate în justiţie, în termen de 15 zile de la data publicării
în M.Of., Partea a IV-a, de oricare dintre acţionarii care nu au luat parte la
adunarea generală sau care au votat contra şi au cerut să se insereze aceasta în
procesul-verbal al şedinţei.
233
E:\Sintact 2.0\cache\Legislatie\temp\00078665.HTML - #Când se
invocă motive de nulitate absolută, dreptul la acţiune este imprescriptibil, iar
cererea poate fi formulată şi de orice persoană interesată.
consiliului de administraţie, respectiv ai consiliului de supraveghere, nu pot ataca
hotărârea adunării generale privitoare la revocarea lor din funcţie.
E:\Sintact 2.0\cache\Legislatie\temp\00078665.HTML - #Cererea se va
soluţiona în contradictoriu cu societatea, reprezentată prin consiliul de
administraţie, respectiv prin directorat.
hotărârea este atacată de toţi membrii consiliului de administraţie, societatea va fi
reprezentată în justiţie de către persoana desemnată de preşedintele instanţei dintre
acţionarii ei, care va îndeplini mandatul cu care a fost însărcinată, până ce adunarea
generală, convocată în acest scop, va numi un reprezentant..
Hotărârea definitivă de anulare va fi menţionată în registrul comerţului şi
publicată în M.Of., Partea a IV-a. De la data publicării ea este opozabilă tuturor
acţionarilor.
E:\Sintact 2.0\cache\Legislatie\temp\00078665.HTML - #O dată cu
intentarea acţiunii în anulare, reclamantul poate cere instanţei, pe cale de ordonanţă
preşedinţială, suspendarea executării hotărârii atacate.
Instanţa, încuviinţând suspendarea, îl poate obliga pe reclamant la o
cauţiune.
Dreptul de a se retrage din societate
Acţionarii care nu au votat în favoarea unei hotărâri a adunării generale au
dreptul de a se retrage din societate şi de a solicita cumpărarea acţiunilor lor de
către societate, numai dacă respectiva hotărâre a adunării generale are ca obiect:
schimbarea obiectului principal de activitate;
E:\Sintact 2.0\cache\Legislatie\temp\00078665.HTML - #b) mutarea
sediului societăţii în străinătate;
schimbarea formei societăţii;
E:\Sintact 2.0\cache\Legislatie\temp\00078665.HTML - #d) fuziunea
sau divizarea societăţii.
E:\Sintact 2.0\cache\Legislatie\temp\00078665.HTML - #Dreptul de
retragere poate fi exercitat în termen de 30 de zile de la data publicării hotărârii
adunării generale în Monitorul Oficial al României, Partea a IV-a, în cazurile
prevăzute la lit. a)-c), şi de la data adoptării hotărârii adunării generale, în cazul
prevăzut la lit. d).
În cazurile când acţionarii care nu sunt în favoarea fuziunii/divizării îşi pot
exercita dreptul de retragere în termen de 30 de zile de la data publicării proiectului
de fuziune/divizare.
234
vor depune la sediul societăţii, alături de declaraţia scrisă de retragere, acţiunile pe
care le posedă sau, după caz, certificatele de acţionar.
E:\Sintact 2.0\cache\Legislatie\temp\00078665.HTML - #Preţul plătit
de societate pentru acţiunile celui ce exercită dreptul de retragere va fi stabilit de un
expert autorizat independent, ca valoare medie ce rezultă din aplicarea a cel puţin
două metode de evaluare recunoscute de legislaţia în vigoare la data evaluării.
Expertul este numit de judecătorul delegat, la cererea consiliului de administraţie,
respectiv a directoratului.
E:\Sintact 2.0\cache\Legislatie\temp\00078665.HTML - #Costurile de
evaluare vor fi suportate de societate.
E:\Sintact 2.0\cache\Legislatie\temp\00078665.HTML - #Unul sau mai
mulţi acţionari reprezentând, individual sau împreună, cel puţin 10% din capitalul
social vor putea cere instanţei să desemneze unul sau mai mulţi experţi, însărcinaţi
să analizeze anumite operaţiuni din gestiunea societăţii şi să întocmească un raport,
care să le fie înmânat şi, totodată, predat oficial consiliului de administraţie,
respectiv directoratului şi consiliului de supraveghere, precum şi cenzorilor sau
auditorilor interni ai societăţii, după caz, spre a fi analizat şi a se propune măsuri
corespunzătoare.186
administraţie, respectiv directoratul, va include raportul întocmit pe ordinea de zi a
următoarei adunări generale a acţionarilor.
E:\Sintact 2.0\cache\Legislatie\temp\00078665.HTML - #Onorariile
experţilor vor fi suportate de societate, cu excepţia cazurilor în care sesizarea a fost
făcută cu rea-credinţă.
trebuie să îşi exercite drepturile cu bună-credinţă, cu respectarea drepturilor şi a
intereselor legitime ale societăţii şi ale celorlalţi acţionari.
11.4.3. Administraţia societăţii

11.4.3.1. Sistemul unitar
art.137 din Legea nr.31/1990, societatea pe acţiuni este administrată de unul sau
mai mulţi administratori, numărul acestora fiind totdeauna impar. Când sunt mai
mulţi administratori, ei constituie un consiliu de administraţie.
E:\Sintact 2.0\cache\Legislatie\temp\00078665.HTML - #Societăţile pe
acţiuni ale căror situaţii financiare anuale fac obiectul unei obligaţii legale de
auditare sunt administrate de cel puţin 3 administratori.
186
Decizia nr.16/2011 Recurs în interesul legii. ÎCCJ
În interpretarea şi aplicarea unitară a dispoziţiilor art. 136 alin. (1) din Legea nr.31/1990 privind
societăţile comerciale, republicată, stabileşte că, în cazul cererilor întemeiate pe dispoziţiile legale
evocate, instanţa de judecată se dezinvesteşte după desemnarea experţilor, stabilirea obiectivelor
expertizei, a onorariului experţilor şi a modalităţii de plată, pronunţând, în procedură necontencioasă,
o încheiere împotriva căreia poate fi exercitată calea de atac a recursului.
235
cu privire la consiliul de administraţie şi care nu privesc sau nu presupun
pluralitatea administratorilor se aplică administratorului unic în mod corespunzător.
#Administratorii sunt desemnaţi de către adunarea generală ordinară a acţionarilor,
cu excepţia primilor administratori, care sunt numiţi prin actul constitutiv.
E:\Sintact 2.0\cache\Legislatie\temp\00078665.HTML - #Candidaţii
pentru posturile de administrator sunt nominalizaţi de către membrii actuali ai
consiliului de administraţie sau de către acţionari.
E:\Sintact 2.0\cache\Legislatie\temp\00078665.HTML - #Pe durata
îndeplinirii mandatului, administratorii nu pot încheia cu societatea un contract de
muncă. În cazul în care administratorii au fost desemnaţi dintre salariaţii societăţii,
contractul individual de muncă este suspendat pe perioada mandatului.
#Administratorii pot fi revocaţi oricând de către adunarea generală ordinară a
acţionarilor. În cazul în care revocarea survine fără justă cauză, administratorul este
îndreptăţit la plata unor daune-interese.
vacanţă a unuia sau a mai multor posturi de administrator, dacă prin actul
constitutiv nu se dispune altfel, consiliul de administraţie procedează la numirea
unor administratori provizorii, până la întrunirea adunării generale ordinare a
acţionarilor.
E:\Sintact 2.0\cache\Legislatie\temp\00078665.HTML - #Dacă vacanţa
determină scăderea numărului administratorilor sub minimul legal, administratorii
rămaşi convoacă de îndată adunarea generală ordinară a acţionarilor, pentru a
completa numărul de membri ai consiliului de administraţie.
care administratorii nu îşi îndeplinesc obligaţia de a convoca adunarea generală,
orice parte interesată se poate adresa instanţei pentru a desemna persoana
însărcinată cu convocarea adunării generale ordinare a acţionarilor, care să facă
numirile necesare.
E:\Sintact 2.0\cache\Legislatie\temp\00078665.HTML - #Când este un
singur administrator şi acesta vrea să renunţe la mandat, el va trebui să convoace
adunarea generală ordinară.
deces sau de imposibilitate fizică de exercitare a funcţiei de administrator unic,
numirea provizorie se va face de către cenzori, însă adunarea generală ordinară va
fi convocată de urgenţă pentru numirea definitivă a administratorului.
care societatea nu are cenzori, orice acţionar se poate adresa instanţei care
autorizează convocarea adunării generale de către acţionarul care a formulat
cererea sau de către alt acţionar. Prin aceeaşi hotărâre, instanţa aprobă ordinea de
236
zi, stabileşte data de referinţă, data ţinerii adunării generale şi, dintre acţionari,
persoana care o va prezida.
E:\Sintact 2.0\cache\Legislatie\temp\00078665.HTML - #Prin actul
constitutiv sau prin hotărâre a adunării generale a acţionarilor se poate prevedea că
unul sau mai mulţi membri ai consiliului de administraţie trebuie să fie
independenţi.
La desemnarea administratorului independent, adunarea generală a
acţionarilor va avea în vedere următoarele criterii:
E:\Sintact 2.0\cache\Legislatie\temp\00078665.HTML - #a) să nu fie
director al societăţii sau al unei societăţi controlate de către aceasta şi să nu fi
îndeplinit o astfel de funcţie în ultimii 5 ani;
E:\Sintact 2.0\cache\Legislatie\temp\00078665.HTML - #b) să nu fi
fost salariat al societăţii sau al unei societăţi controlate de către aceasta ori să fi
avut un astfel de raport de muncă în ultimii 5 ani;
E:\Sintact 2.0\cache\Legislatie\temp\00078665.HTML - #c) să nu
primească sau să fi primit de la societate ori de la o societate controlată de aceasta
o remuneraţie suplimentară sau alte avantaje, altele decât cele corespunzând
calităţii sale de administrator neexecutiv;
E:\Sintact 2.0\cache\Legislatie\temp\00078665.HTML - #d) să nu fie
acţionar semnificativ al societăţii;
E:\Sintact 2.0\cache\Legislatie\temp\00078665.HTML - #e) să nu aibă
sau să fi avut în ultimul an relaţii de afaceri cu societatea ori cu o societate
controlată de aceasta, fie personal, fie ca asociat, acţionar, administrator, director
sau salariat al unei societăţi care are astfel de relaţii cu societatea, dacă, prin
caracterul lor substanţial, acestea sunt de natură a-i afecta obiectivitatea;
E:\Sintact 2.0\cache\Legislatie\temp\00078665.HTML - #f) să nu fie
sau să fi fost în ultimii 3 ani auditor financiar ori asociat salariat al actualului
auditor financiar al societăţii sau al unei societăţi controlate de aceasta;
E:\Sintact 2.0\cache\Legislatie\temp\00078665.HTML - #g) să fie
director într-o altă societate în care un director al societăţii este administrator
neexecutiv;
E:\Sintact 2.0\cache\Legislatie\temp\00078665.HTML - #h) să nu fi
fost administrator neexecutiv al societăţii mai mult de 3 mandate;
E:\Sintact 2.0\cache\Legislatie\temp\00078665.HTML - #i) să nu aibă
relaţii de familie cu o persoană aflată în una dintre situaţiile prevăzute la lit. a) şi
d).
Lucrările consiliului de administraţie
administraţie alege dintre membrii săi un preşedinte al consiliului. Prin actul
constitutiv se poate stipula că preşedintele consiliului este numit de adunarea
generală ordinară, care numeşte consiliul.
237
este numit pentru o durată care nu poate depăşi durata mandatului său de
administrator.
poate fi revocat oricând de către consiliul de administraţie. Dacă preşedintele a fost
numit de adunarea generală, va putea fi revocat numai de aceasta.
coordonează activitatea consiliului şi raportează cu privire la aceasta adunării
generale a acţionarilor. El veghează la buna funcţionare a organelor societăţii.
care preşedintele se află în imposibilitate temporară de a-şi exercita atribuţiile, pe
durata stării respective de imposibilitate consiliul de administraţie poate însărcina
pe un alt administrator cu îndeplinirea funcţiei de preşedinte.
administraţie poate crea comitete consultative formate din cel puţin 2 membri ai
consiliului şi însărcinate cu desfăşurarea de investigaţii şi cu elaborarea de
recomandări pentru consiliu, în domenii precum auditul, remunerarea
administratorilor, directorilor, cenzorilor şi personalului sau nominalizarea de
candidaţi pentru diferitele posturi de conducere. Comitetele vor înainta consiliului,
în mod regulat, rapoarte asupra activităţii lor.
E:\Sintact 2.0\cache\Legislatie\temp\00078665.HTML - #Cel puţin un
membru al fiecărui comitet trebuie să fie administrator neexecutiv independent.
Comitetul de audit şi cel de remunerare sunt formate numai din administratori
neexecutivi. Cel puţin un membru al comitetului de audit trebuie să deţină
experienţă în aplicarea principiilor contabile sau în audit financiar.
E:\Sintact 2.0\cache\Legislatie\temp\00078665.HTML - #Semnăturile
administratorilor vor fi depuse la oficiul registrului comerţului o dată cu
prezentarea certificatului eliberat de cenzori, din care rezultă depunerea garanţiei.
administraţie se întruneşte cel puţin o dată la 3 luni.
convoacă consiliul de administraţie, stabileşte ordinea de zi, veghează asupra
informării adecvate a membrilor consiliului cu privire la punctele aflate pe ordinea
de zi şi prezidează întrunirea.
administraţie este, de asemenea, convocat la cererea motivată a cel puţin 2 dintre
membrii săi sau a directorului general. În acest caz, ordinea de zi este stabilită de
către autorii cererii. Preşedintele este obligat să dea curs unei astfel de cereri.
E:\Sintact 2.0\cache\Legislatie\temp\00078665.HTML - #La fiecare
şedinţă se va întocmi un proces-verbal, care va cuprinde numele participanţilor,
ordinea deliberărilor, deciziile luate, numărul de voturi întrunite şi opiniile
separate. Procesul-verbal este semnat de către preşedintele de şedinţă şi de către cel
puţin un alt administrator.
238
E:\Sintact 2.0\cache\Legislatie\temp\00078665.HTML - #Directorii şi
cenzorii sau, după caz, auditorii interni pot fi convocaţi la orice întrunire a
consiliului de administraţie, întruniri la care aceştia sunt obligaţi să participe. Ei nu
au drept de vot, cu excepţia directorilor care sunt şi administratori.
administraţie este însărcinat cu îndeplinirea tuturor actelor necesare şi utile pentru
realizarea obiectului de activitate al societăţii, cu excepţia celor rezervate de lege
pentru adunarea generală a acţionarilor.
Competenţele consiliului de administraţie
Consiliul de administraţie are următoarele competenţe de bază, care nu pot fi
delegate directorilor:
E:\Sintact 2.0\cache\Legislatie\temp\00078665.HTML - #a) stabilirea
direcţiilor principale de activitate şi de dezvoltare ale societăţii;
E:\Sintact 2.0\cache\Legislatie\temp\00078665.HTML - #b) stabilirea
politicilor contabile şi a sistemului de control financiar, precum şi aprobarea
planificării financiare;
E:\Sintact 2.0\cache\Legislatie\temp\00078665.HTML - #c) numirea şi
revocarea directorilor şi stabilirea remuneraţiei lor;
E:\Sintact 2.0\cache\Legislatie\temp\00078665.HTML - #d)
supravegherea activităţii directorilor;
E:\Sintact 2.0\cache\Legislatie\temp\00078665.HTML - #e) pregătirea
raportului anual, organizarea adunării generale a acţionarilor şi implementarea
hotărârilor acesteia;
E:\Sintact 2.0\cache\Legislatie\temp\00078665.HTML - #f)
introducerea cererii pentru deschiderea procedurii insolvenţei societăţii, potrivit
Legii nr. 85/2014.187
asemenea, nu pot fi delegate directorilor atribuţiile primite de către consiliul de
administraţie din partea adunării generale a acţionarilor.
Directorii
Potrivit art.143 din Legea nr.31/1990, E:\Sintact
2.0\cache\Legislatie\temp\00078665.HTML - #E:\Sintact
2.0\cache\Legislatie\temp\00078665.HTML - #consiliul de administraţie poate
delega conducerea societăţii unuia sau mai multor directori, numind pe unul dintre
ei director general.
E:\Sintact 2.0\cache\Legislatie\temp\00078665.HTML - #Directorii pot
fi numiţi dintre administratori sau din afara consiliului de administraţie.
actul constitutiv sau printr-o hotărâre a adunării generale a acţionarilor se prevede
acest lucru, preşedintele consiliului de administraţie al societăţii poate fi numit şi
director general.
187
M.Of.nr.466/25.06.2014.
239
E:\Sintact 2.0\cache\Legislatie\temp\00078665.HTML - #Directorii pot
fi revocaţi oricând de către consiliul de administraţie. În cazul în care revocarea
survine fără justă cauză, directorul în cauză este îndreptăţit la plata unor daune-
interese.
administraţie reprezintă societatea în raport cu terţii şi în justiţie. În lipsa unei
stipulaţii contrare în actul constitutiv, consiliul de administraţie reprezintă
societatea prin preşedintele său.
E:\Sintact 2.0\cache\Legislatie\temp\00078665.HTML - #Conţinutul şi
durata obligaţiilor sunt stipulate în contractul de administraţie.
#Administratorii sunt răspunzători de îndeplinirea tuturor obligaţiilor.
#Administratorii răspund faţă de societate pentru prejudiciile cauzate prin actele
îndeplinite de directori sau de personalul încadrat, când dauna nu s-ar fi produs
dacă ei ar fi exercitat supravegherea impusă de îndatoririle funcţiei lor.
E:\Sintact 2.0\cache\Legislatie\temp\00078665.HTML - #Directorii
sunt răspunzători pentru neîndeplinirea îndatoririlor lor. Prevederile menţionate
privind răspunderea se aplică directorilor în aceleaşi condiţii ca şi administratorilor.
E:\Sintact 2.0\cache\Legislatie\temp\00078665.HTML - #Remuneraţia
directorilor, obţinută în temeiul contractului de mandat, este asimilată din punct de
vedere fiscal veniturilor din salarii şi se impozitează potrivit legislaţiei în materie.
E:\Sintact 2.0\cache\Legislatie\temp\00078665.HTML - #Remuneraţia
directorilor obţinută în temeiul contractului de mandat este asimilată salariului, din
punctul de vedere al obligaţiilor decurgând pentru director şi societatea din
legislaţia privind sistemul public de pensii şi alte drepturi de asigurări sociale,
inclusiv dreptul de asigurare pentru accidente de muncă şi boli profesionale,
legislaţia privind sistemul asigurărilor pentru şomaj şi stimularea ocupării forţei de
muncă, precum şi din legislaţia privind asigurările de sănătate.
11.4.3.2.Sistemul dualist
constitutiv se poate stipula că societatea pe acţiuni este administrată de un
directorat şi de un consiliu de supraveghere, în conformitate cu prevederile
prezentei subsecţiuni.
E:\Sintact 2.0\cache\Legislatie\temp\00078665.HTML - #Actul
constitutiv poate fi modificat în cursul existenţei societăţii prin hotărâre a adunării
generale extraordinare a acţionarilor, în vederea introducerii sau a eliminării unei
astfel de prevederi.
E:\Sintact 2.0\cache\Legislatie\temp\00078665.HTML - #Prevederile
privitoare la cenzori nu sunt aplicabile societăţilor care optează pentru sistemul
dualist de administrare.
Directoratul
240
E:\Sintact 2.0\cache\Legislatie\temp\00078665.HTML - #Conducerea
societăţii pe acţiuni revine în exclusivitate directoratului, care îndeplineşte actele
necesare şi utile pentru realizarea obiectului de activitate al societăţii, cu excepţia
celor rezervate de lege în sarcina consiliului de supraveghere şi a adunării generale
a acţionarilor.
E:\Sintact 2.0\cache\Legislatie\temp\00078665.HTML - #Directoratul
îşi exercită atribuţiile sub controlul consiliului de supraveghere.
este format din unul sau mai mulţi membri, numărul acestora fiind totdeauna
impar.
E:\Sintact 2.0\cache\Legislatie\temp\00078665.HTML - #Când este un
singur membru, acesta poartă denumirea de director general unic.
societăţilor pe acţiuni ale căror situaţii financiare anuale fac obiectul unei obligaţii
legale de auditare, directoratul este format din cel puţin 3 membri.
E:\Sintact 2.0\cache\Legislatie\temp\00078665.HTML - #Desemnarea
membrilor directoratului revine consiliului de supraveghere, care atribuie totodată
unuia dintre ei funcţia de preşedinte al directoratului.
constitutiv determină durata mandatului directoratului care nu poate fi mai mare de
4 ani.
directoratului nu pot fi concomitent membri ai consiliului de supraveghere.
directoratului pot fi revocaţi oricând de către consiliul de supraveghere. Actul
constitutiv poate prevedea că ei pot fi revocaţi şi de către adunarea generală
ordinară a acţionarilor. Dacă revocarea lor survine fără justă cauză, membrii
directoratului sunt îndreptăţiţi la plata unor daune-interese.
E:\Sintact 2.0\cache\Legislatie\temp\00078665.HTML - #Cel puţin o
dată la 3 luni, directoratul prezintă un raport scris consiliului de supraveghere cu
privire la conducerea societăţii, cu privire la activitatea acesteia şi la posibila sa
evoluţie.
E:\Sintact 2.0\cache\Legislatie\temp\00078665.HTML - #Pe lângă
informarea periodică directoratul comunică în timp util consiliului de supraveghere
orice informaţie cu privire la evenimentele ce ar putea avea o influenţă
semnificativă asupra situaţiei societăţii.
supraveghere poate solicita directoratului orice informaţii pe care le consideră
necesare pentru exercitarea atribuţiilor sale de control şi poate efectua verificări şi
investigaţii corespunzătoare.
E:\Sintact 2.0\cache\Legislatie\temp\00078665.HTML - #Fiecare
membru al consiliului de supraveghere are acces la informaţiile transmise
consiliului.
241
înaintează consiliului de supraveghere situaţiile financiare anuale şi raportul său
anual, imediat după elaborarea acestora.
E:\Sintact 2.0\cache\Legislatie\temp\00078665.HTML - #Totodată,
directoratul înaintează consiliului de supraveghere propunerea sa detaliată cu
privire la distribuirea profitului rezultat din bilanţul exerciţiului financiar, pe care
intenţionează să o prezinte adunării generale.
Consiliul de supraveghere
consiliului de supraveghere sunt numiţi de către adunarea generală a acţionarilor,
cu excepţia primilor membri, care sunt numiţi prin actul constitutiv.
E:\Sintact 2.0\cache\Legislatie\temp\00078665.HTML - #Candidaţii
pentru posturile de membru în consiliul de supraveghere sunt nominalizaţi de către
membrii existenţi ai consiliului sau de către acţionari.
E:\Sintact 2.0\cache\Legislatie\temp\00078665.HTML - #Numărul
membrilor consiliului de supraveghere este stabilit prin actul constitutiv. Acesta nu
poate fi mai mic de 3 şi nici mai mare de 11.
consiliului de supraveghere pot fi revocaţi oricând de adunarea generală a
acţionarilor, cu o majoritate de cel puţin două treimi din numărul voturilor
acţionarilor prezenţi.
supraveghere alege dintre membrii săi un preşedinte al consiliului.
consiliului de supraveghere nu pot fi concomitent membri ai directoratului. De
asemenea, ei nu pot cumula calitatea de membru în consiliul de supraveghere cu
cea de salariat al societăţii.
constitutiv sau prin hotărâre a adunării generale a acţionarilor se pot stabili condiţii
specifice de profesionalism şi independenţă pentru membrii consiliului de
supraveghere.
Consiliul de supraveghere are următoarele atribuţii principale:
E:\Sintact 2.0\cache\Legislatie\temp\00078665.HTML - #a) exercită
controlul permanent asupra conducerii societăţii de către directorat;
E:\Sintact 2.0\cache\Legislatie\temp\00078665.HTML - #b) numeşte şi
revocă membrii directoratului;
E:\Sintact 2.0\cache\Legislatie\temp\00078665.HTML - #c) verifică
conformitatea cu legea, cu actul constitutiv şi cu hotărârile adunării generale a
operaţiunilor de conducere a societăţii;
E:\Sintact 2.0\cache\Legislatie\temp\00078665.HTML - #d) raportează
cel puţin o dată pe an adunării generale a acţionarilor cu privire la activitatea de
supraveghere desfăşurată.
242
E:\Sintact 2.0\cache\Legislatie\temp\00078665.HTML - #În cazuri
excepţionale, când interesul societăţii o cere, consiliul de supraveghere poate
convoca adunarea generală a acţionarilor.
Acţiunea în răspundere
art.155 din Legea nr.31/1990, acţiunea în răspundere contra fondatorilor,
administratorilor, directorilor, respectiv a membrilor directoratului şi consiliului de
supraveghere, precum şi a cenzorilor sau auditorilor financiari, pentru daune
cauzate societăţii de aceştia prin încălcarea îndatoririlor lor faţă de societate,
aparţine adunării generale, care va decide cu majoritatea prevăzută la art. 112. 188
generală desemnează cu aceeaşi majoritate persoana însărcinată să exercite
acţiunea în justiţie.
adunarea generală decide să pornească acţiune în răspundere contra
administratorilor, respectiv a membrilor directoratului, mandatul acestora încetează
de drept de la data adoptării hotărârii şi adunarea generală, respectiv consiliul de
supraveghere, va proceda la înlocuirea lor.
acţiunea se porneşte împotriva directorilor, aceştia sunt suspendaţi de drept din
funcţie până la rămânerea definitivă a hotărârii.
E:\Sintact 2.0\cache\Legislatie\temp\00078665.HTML - #Acţiunea în
răspundere împotriva membrilor directoratului poate fi exercitată şi de către
consiliul de supraveghere, în urma unei decizii a consiliului însuşi. Dacă decizia
este luată cu o majoritate de două treimi din numărul total de membri ai consiliului
de supraveghere, mandatul membrilor respectivi ai directoratului încetează de
drept, consiliul de supraveghere procedând la înlocuirea lor.
rămânerea definitivă a hotărârii instanţei de admitere a acţiunii, adunarea generală
a acţionarilor, respectiv consiliul de supraveghere, va putea decide încetarea
188
2.0\cache\Legislatie\temp\00078665.HTML - #Pentru validitatea deliberărilor
adunării generale ordinare este necesară prezenţa acţionarilor care să deţină cel puţin o pătrime din
numărul total de drepturi de vot. Hotărârile adunării generale ordinare se iau cu majoritatea voturilor
exprimate. Actul constitutiv poate prevedea cerinţe mai ridicate de cvorum şi majoritate.
2.0\cache\Legislatie\temp\00078665.HTML - #Dacă adunarea generală ordinară nu
poate lucra din cauza neîndeplinirii condiţiilor prevăzute la alin. (1), adunarea ce se va întruni la o a
doua convocare poate să delibereze asupra punctelor de pe ordinea de zi a celei dintâi adunări,
indiferent de cvorumul întrunit, luând hotărâri cu majoritatea voturilor exprimate. Pentru adunarea
generală întrunită la a doua convocare, actul constitutiv nu poate prevedea un cvorum minim sau o
majoritate mai ridicată.
243
mandatului administratorilor, directorilor şi membrilor consiliului de supraveghere,
respectiv al membrilor directoratului, şi înlocuirea acestora.
11.4.4. Organismele de control al societăţilor

Auditul financiar, auditul intern şi cenzorii E:\Sintact
Potrivit art.159 din Legea nr.31/1990, E:\Sintact
2.0\cache\Legislatie\temp\00078665.HTML - #societatea pe acţiuni va avea 3
cenzori şi un supleant, dacă prin actul constitutiv nu se prevede un număr mai
mare. În toate cazurile, numărul cenzorilor trebuie să fie impar.
E:\Sintact 2.0\cache\Legislatie\temp\00078665.HTML - #Cenzorii sunt
aleşi de adunarea generală a acţionarilor. Durata mandatului lor este de 3 ani şi pot
fi realeşi.
E:\Sintact 2.0\cache\Legislatie\temp\00078665.HTML - #Cenzorii
trebuie să îşi exercite personal mandatul.
E:\Sintact 2.0\cache\Legislatie\temp\00078665.HTML - #La societăţile
pe acţiuni cu capital majoritar de stat, unul dintre cenzori este, în mod obligatoriu,
reprezentant al Ministerului Economiei şi Finanţelor.
E:\Sintact 2.0\cache\Legislatie\temp\00078665.HTML - #Situaţiile
financiare ale societăţilor supuse obligaţiei legale de auditare vor fi auditate de
către auditori financiari - persoane fizice sau persoane juridice -, în condiţiile
prevăzute de lege.
acţiuni care optează, pentru sistemul dualist de administrare sunt supuse auditului
financiar.
acţiuni ale căror situaţii financiare sunt supuse auditului financiar, potrivit legii sau
opţiunii, în acest sens, a acţionarilor pot să nu aplice prevederile de a avea 3
cenzori şi unul supleantart, hotărârea în acest sens fiind luată de adunarea generală
a acţionarilor.
E:\Sintact 2.0\cache\Legislatie\temp\00078665.HTML - #Societăţile
ale căror situaţii financiare anuale sunt supuse auditului financiar, potrivit legii sau
hotărârii acţionarilor, vor organiza auditul intern potrivit normelor elaborate de
Camera Auditorilor Financiari din România.
ale căror situaţii financiare anuale nu sunt supuse auditului financiar, adunarea
generală ordinară a acţionarilor va hotărî contractarea auditului financiar sau
numirea cenzorilor, după caz.
îndeplinirea obligaţiei prevăzute la art. 163 alin. (2), 189 cenzorii vor delibera
189
E:\Sintact 2.0\cache\Legislatie\temp\00078665.HTML - #Despre toate acestea,
precum şi asupra propunerilor pe care le vor considera necesare cu privire la situaţiile financiare şi
repartizarea profitului, cenzorii vor prezenta adunării generale un raport amănunţit. Modalitatea şi
244
împreună; ei însă vor putea face, în caz de neînţelegere, rapoarte separate, care vor
trebui să fie prezentate adunării generale.
celelalte obligaţii impuse de lege, cenzorii vor putea lucra separat.
E:\Sintact 2.0\cache\Legislatie\temp\00078665.HTML - #Cenzorii vor
trece într-un registru special deliberările lor, precum şi constatările făcute în
exerciţiul mandatului lor.
E:\Sintact 2.0\cache\Legislatie\temp\00078665.HTML - #Întinderea şi
efectele răspunderii cenzorilor sunt determinate de regulile mandatului.
E:\Sintact 2.0\cache\Legislatie\temp\00078665.HTML - #Revocarea
lor se va putea face numai de adunarea generală, cu votul cerut la adunările
extraordinare.
Cenzori răspund pentru:
- E:\Documents and Settings\SILVIA\Sintact
2.0\cache\Legislatie\temp\00078665.HTML - #realitatea vărsămintelor
efectuate de asociaţi;
2.0\cache\Legislatie\temp\00078665.HTML - #existenţa reală a dividendelor
plătite;
2.0\cache\Legislatie\temp\00078665.HTML - #existenţa registrelor cerute de
lege şi corecta lor ţinere;
2.0\cache\Legislatie\temp\00078665.HTML - #exacta îndeplinire a hotărârilor
adunărilor generale;
2.0\cache\Legislatie\temp\00078665.HTML - #stricta îndeplinire a
îndatoririlor pe care legea, actul constitutiv le impun.
Registrele societăţii şi despre situaţiile financiare anuale
Potrivit art.177 din Legea nr.31/1990, în afară de evidenţele prevăzute de
lege, societăţile pe acţiuni trebuie să ţină:
E:\Sintact 2.0\cache\Legislatie\temp\00078665.HTML - #a) un registru
al acţionarilor care să arate, după caz, numele şi prenumele, codul numeric
personal, denumirea, domiciliul sau sediul acţionarilor cu acţiuni nominative,
precum şi vărsămintele făcute în contul acţiunilor. Evidenţa acţiunilor
tranzacţionate pe o piaţă reglementată/sistem alternativ de tranzacţionare se
realizează cu respectarea legislaţiei specifice pieţei de capital;
E:\Sintact 2.0\cache\Legislatie\temp\00078665.HTML - #b) un registru
al şedinţelor şi deliberărilor adunărilor generale;
procedura de raportare a auditorilor interni se stabilesc potrivit normelor elaborate de Camera

Auditorilor Financiari din România.
245
E:\Sintact 2.0\cache\Legislatie\temp\00078665.HTML - #c) un registru
al şedinţei şi deliberărilor consiliului de administraţie, respectiv ale directoratului şi
consiliului de supraveghere;
E:\Sintact 2.0\cache\Legislatie\temp\00078665.HTML - #e) un registru
al deliberărilor şi constatărilor făcute de cenzori şi, după caz, de auditori interni, în
exercitarea mandatului lor;
E:\Sintact 2.0\cache\Legislatie\temp\00078665.HTML - #f) un registru
al obligaţiunilor, care să arate totalul obligaţiunilor emise şi al celor rambursate,
precum şi numele şi prenumele, denumirea, domiciliul sau sediul titularilor, când
ele sunt nominative. Evidenţa obligaţiunilor emise în formă dematerializată şi
tranzacţionate pe o piaţă reglementată sau printr-un sistem alternativ de
tranzacţionare va fi ţinută conform legislaţiei specifice pieţei de capital;
E:\Sintact 2.0\cache\Legislatie\temp\00078665.HTML - #g) orice alte
registre prevăzute de acte normative speciale.
E:\Sintact 2.0\cache\Legislatie\temp\00078665.HTML - #Registrele
prevăzute la lit. a), b) şi f) vor fi ţinute prin grija consiliului de administraţie,
respectiv a directoratului, cel prevăzut la lit. c) prin grija organului în cauză, iar cel
prevăzut la lit. e) prin grija cenzorilor sau, după caz, a auditorilor interni; registrele
prevăzute la lit. g) vor fi ţinute în condiţiile prevăzute de actele normative
respective.
care registrul acţionarilor este ţinut de către o societate de registru independent
autorizată, este obligatorie menţionarea în registrul comerţului a firmei şi a sediului
acesteia, precum şi a oricăror modificări intervenite cu privire la aceste elemente de
identificare.
Situaţia financiară anuală
#Administratorii trebuie să prezinte cenzorilor sau auditorilor financiari, cu cel
puţin o lună înainte de ziua stabilită pentru şedinţa adunării generale, situaţia
financiară anuală pentru exerciţiul financiar precedent, însoţită de raportul lor şi de
documentele justificative.
administraţie, respectiv directoratul, trebuie să prezinte cenzorilor, respectiv
auditorilor interni şi auditorilor financiari, cu cel puţin 30 de zile înainte de ziua
stabilită pentru şedinţa adunării generale situaţia financiară anuală pentru exerciţiul
financiar precedent, însoţită de raportul lor şi de documentele justificative.
financiare anuale ale societăţilor vor fi verificate sau auditate.
Potrivit art.185 din Legea nr.31/1990, în condiţiile prevăzute de Legea
contabilităţii nr.82/1991 consiliul de administraţie, respectiv directoratul, este
obligat să depună la unităţile teritoriale ale Ministerului Finanţelor Publice, în
format hârtie şi în format electronic sau numai în formă electronică, având ataşată o
246
semnătură electronică extinsă, situaţiile financiare anuale, raportul lor, raportul
cenzorilor sau raportul auditorilor financiari, după caz.
2.0\cache\Legislatie\temp\00078665.HTML - #Societăţile care au o cifră
anuală de afaceri de peste 10 milioane lei au obligaţia de a publica în M.Of., Partea
a IV-a, un anunţ prin care se confirmă depunerea actelor menţionate.
2.0\cache\Legislatie\temp\00078665.HTML - #Pentru societăţile a căror cifră
anuală de afaceri nu depăşeşte 10 milioane lei, anunţul va fi publicat, pentru acces
gratuit, pe pagina de internet a Oficiului Naţional al Registrului Comerţului.
2.0\cache\Legislatie\temp\00078665.HTML - #Ministerul Finanţelor Publice şi
Oficiul Naţional al Registrului Comerţului vor încheia un protocol de colaborare, în
vederea transmiterii, în format electronic, a copiilor şi informaţiilor menţionate.
E:\Sintact 2.0\cache\Legislatie\temp\00078665.HTML - #Aprobarea
situaţiilor financiare anuale de către adunarea generală nu împiedică exercitarea
acţiunii în răspundere împotriva administratorilor, directorilor, cenzorilor sau
auditorilor financiari.
E:\Sintact 2.0\cache\Legislatie\temp\00078665.HTML - #Aprobarea
situaţiilor financiare anuale de către adunarea generală nu împiedică exercitarea
acţiunii în răspundere, în conformitate cu prevederile art. 155 din Legea
nr.31/1990.
De la 1 ianuarie 2011, situaţiile financiare anuale şi documentele anexate
acestora se depun numai la unităţile teritoriale ale Ministerului Finanţelor Publice.
Aprobarea situaţiilor financiare anuale de către adunarea generală nu
împiedică exercitarea acţiunii în răspundere.
11.5. Societăţile în comandită pe acţiuni

privind funcţionarea societăţilor în comandită pe acţiuni se completează cu normele
privind societăţile pe acţiuni, cu excepţia celor referitoare la sistemul dualist de
administrare.
#Administrarea societăţii este încredinţată unuia sau mai multor asociaţi
comanditaţi.
E:\Sintact 2.0\cache\Legislatie\temp\00078665.HTML - #Asociaţilor
comanditaţi E:\Documents and Settings\SILVIA\Sintact
2.0\cache\Legislatie\temp\00078665.HTML - #care, fără consimţământul scris
al celorlalţi asociaţi, întrebuinţează capitalul, bunurile sau creditul societăţii în
folosul său sau în acela al unei alte persoane este obligat să restituie societăţii
beneficiile ce au rezultat şi să plătească despăgubiri pentru daunele cauzate.
2.0\cache\Legislatie\temp\00078665.HTML - #Nici un asociat nu poate lua din
247
fondurile societăţii mai mult decât i s-a fixat pentru cheltuielile făcute sau pentru
cele ce urmează să le facă în interesul societăţii.
2.0\cache\Legislatie\temp\00078665.HTML - #Asociaţii nu pot lua parte, ca
asociaţi cu răspundere nelimitată, în alte societăţi concurente sau având acelaşi
obiect de activitate, nici să facă operaţiuni în contul lor sau al altora, în acelaşi fel
de comerţ sau într-unul asemănător, fără consimţământul celorlalţi asociaţi.
2.0\cache\Legislatie\temp\00078665.HTML - #Când aportul la capitalul social
aparţine mai multor persoane, acestea sunt obligate solidar faţă de societate şi
trebuie să desemneze un reprezentant comun pentru exercitarea drepturilor
decurgând din acest aport.
2.0\cache\Legislatie\temp\00078665.HTML - #Administraţia societăţii în
comandită simplă se va încredinţa unuia sau mai multor asociaţi comanditaţi.
E:\Sintact 2.0\cache\Legislatie\temp\00078665.HTML - #În societatea
în comandită pe acţiuni, administratorii vor putea fi revocaţi de adunarea generală a
acţionarilor, printr-o hotărâre luată cu majoritatea stabilită pentru adunările
extraordinare.
generală, cu aceeaşi majoritate, alege altă persoană în locul administratorului
revocat, decedat sau care a încetat exercitarea mandatului său.
E:\Sintact 2.0\cache\Legislatie\temp\00078665.HTML - #Numirea
trebuie aprobată şi de ceilalţi administratori, dacă sunt mai mulţi.
E:\Sintact 2.0\cache\Legislatie\temp\00078665.HTML - #Noul
administrator devine asociat comanditat.
#Administratorul revocat rămâne răspunzător nelimitat faţă de terţi pentru
obligaţiile pe care le-a contractat în timpul administraţiei sale, putând însă exercita
acţiune în regres împotriva societăţii.
11.6. Societăţile cu răspundere limitată (SRL)

asociaţilor se iau în adunarea generală.
constitutiv se va putea stabili că votarea se poate face şi prin corespondenţă.
generală decide prin votul reprezentând majoritatea absolută a asociaţilor şi a
părţilor sociale, în afară de cazul când în actul constitutiv se prevede altfel.
hotărârile având ca obiect modificarea actului constitutiv este necesar votul tuturor
asociaţilor, în afară de cazul când legea sau actul constitutiv prevede altfel.
248
E:\Sintact 2.0\cache\Legislatie\temp\00078665.HTML - #Fiecare parte
socială dă dreptul la un vot.
E:\Sintact 2.0\cache\Legislatie\temp\00078665.HTML - #Un asociat
nu poate exercita dreptul său de vot în deliberările adunărilor asociaţilor referitoare
la aporturile sale în natură sau la actele juridice încheiate între ele şi societate.
adunarea legal constituită nu poate lua o hotărâre valabilă din cauza neîntrunirii
majorităţii cerute, adunarea convocată din nou poate decide asupra ordinii de zi,
oricare ar fi numărul de asociaţi şi partea din capitalul social reprezentată de
asociaţii prezenţi.
Adunarea generală a asociaţilor are următoarele obligaţii principale:
E:\Sintact 2.0\cache\Legislatie\temp\00078665.HTML - #a) să aprobe
situaţia financiară anuală şi să stabilească repartizarea profitului net;
E:\Sintact 2.0\cache\Legislatie\temp\00078665.HTML - #b) să
desemneze administratorii şi cenzorii, să îi revoce/demită şi să le dea descărcare de
activitate, precum şi să decidă contractarea auditului financiar, atunci când acesta
nu are caracter obligatoriu;
E:\Sintact 2.0\cache\Legislatie\temp\00078665.HTML - #c) să decidă
urmărirea administratorilor şi cenzorilor pentru daunele pricinuite societăţii,
desemnând şi persoana însărcinată să o exercite;
E:\Sintact 2.0\cache\Legislatie\temp\00078665.HTML - #d) să
modifice actul constitutiv.
#Administratorii sunt obligaţi să convoace adunarea asociaţilor la sediul social, cel
puţin o dată pe an sau de câte ori este necesar.
E:\Sintact 2.0\cache\Legislatie\temp\00078665.HTML - #Un asociat
sau un număr de asociaţi, ce reprezintă cel puţin o pătrime din capitalul social, va
putea cere convocarea adunării generale, arătând scopul acestei convocări.
adunării se va face în forma prevăzută în actul constitutiv, iar în lipsa unei
dispoziţii speciale, prin scrisoare recomandată, cu cel puţin 10 zile înainte de ziua
fixată pentru ţinerea acesteia, arătându-se ordinea de zi.
prevăzute pentru societăţile pe acţiuni, în ce priveşte dreptul de a ataca hotărârile
adunării generale, se aplică şi societăţilor cu răspundere limitată, termenul de 15
zile urmând să curgă de la data la care asociatul a luat cunoştinţă de hotărârea
adunării generale pe care o atacă.
societăţilor cu răspundere limitată cu asociat unic, acesta va exercita atribuţiile
adunării generale a asociaţilor societăţii.
unic va consemna de îndată, în scris, orice decizie.
249
unic poate avea calitatea de salariat al societăţii cu răspundere limitată al cărui
asociat unic este.
Administraţia societăţii
este administrată de unul sau mai mulţi administratori, asociaţi sau neasociaţi,
numiţi prin actul constitutiv sau de adunarea generală.
#Administratorii nu pot primi, fără autorizarea adunării asociaţilor, mandatul de
administrator în alte societăţi concurente sau având acelaşi obiect de activitate, nici
să facă acelaşi fel de comerţ ori altul concurent pe cont propriu sau pe contul altei
persoane fizice sau juridice, sub sancţiunea revocării şi răspunderii pentru daune.
privitoare la administrarea societăţilor pe acţiuni nu sunt aplicabile societăţilor cu
răspundere limitată, indiferent dacă sunt sau nu supuse obligaţiei de auditare.
Registrul asociaţilor şi situaţiile financiare
trebuie să ţină, prin grija administratorilor, un registru al asociaţilor, în care se vor
înscrie, după caz, numele şi prenumele, denumirea, domiciliul sau sediul fiecărui
asociat, partea acestuia din capitalul social, transferul părţilor sociale sau orice altă
modificare privitoare la acestea.
#Administratorii răspund personal şi solidar pentru orice daună pricinuită.
E:\Sintact 2.0\cache\Legislatie\temp\00078665.HTML - #Registrul
poate fi cercetat de asociaţi şi creditori.
Situaţiile financiare ale societăţilor comercilae supuse obligaţiei legale de
auditare vor fi auditate de către auditori financiari – persoane fizice sau persoane
juridice.
care nu se încadrează în aceste prevederi, adunarea asociaţilor poate numi unul sau
mai mulţi cenzori ori un auditor financiar.
numărul asociaţilor trece de 15, numirea cenzorilor este obligatorie.
prevăzute pentru cenzorii societăţilor pe acţiuni se aplică şi cenzorilor din
societăţile cu răspundere limitată.
E:\Sintact 2.0\cache\Legislatie\temp\00078665.HTML - #În lipsă de
cenzori sau, după caz, de auditor financiar, fiecare dintre asociaţi, care nu este
administrator al societăţii, va exercita dreptul de control pe care asociaţii îl au în
societăţile în nume colectiv.
financiare vor fi întocmite după normele prevăzute pentru societatea pe acţiuni. În
urma aprobării lor de către adunarea generală a asociaţilor, administratorii vor
250
depune la registrul comerţului, în termen de 15 zile de la data adunării generale,
copii ale situaţiilor financiare anuale, în conformitate cu prevederile Legii
contabilităţii nr.82/1991, republicată, spre a fi publicate în conformitate cu art. 185.
Potrivit art.185 din Legea nr.31/1990, în condiţiile prevăzute de Legea
contabilităţii nr.82/1991 consiliul de administraţie, respectiv directoratul, este
obligat să depună la unităţile teritoriale ale Ministerului Finanţelor Publice, în
format hârtie şi în format electronic sau numai în formă electronică, având ataşată o
semnătură electronică extinsă, situaţiile financiare anuale, raportul lor, raportul
cenzorilor sau raportul auditorilor financiari, după caz.
2.0\cache\Legislatie\temp\00078665.HTML - #Consiliul de administraţie,
respectiv directoratul societăţii-mamă, definită astfel de reglementările contabile
aplicabile, este obligat să depună la unităţile teritoriale ale Ministerului Finanţelor
Publice copii ale situaţiilor financiare anuale consolidate.
2.0\cache\Legislatie\temp\00078665.HTML - #În vederea efectuării
publicităţii legale, Ministerul Finanţelor Publice transmite, electronic, la Oficiul
Naţional al Registrului Comerţului copii de pe următoarele acte, în formă
electronică: situaţiile financiare anuale şi, după caz, situaţiile financiare anuale
consolidate, raportul şi, după caz, raportul consolidat al consiliului de
administraţie, respectiv al directoratului, raportul cenzorilor sau raportul auditorilor
financiari, precum şi indicatorii economico-financiari necesari efectuării
publicităţii legale. Publicitatea legală se realizează prin menţionarea în registrul
comerţului a depunerii situaţiilor financiare anuale, însoţite de raportul consiliului
de administraţie, respectiv al directoratului, raportul cenzorilor sau raportul
auditorilor financiari, precum şi prin publicarea indicatorilor economico-financiari
extraşi din acestea.
2.0\cache\Legislatie\temp\00078665.HTML - #Societăţile care au o cifră
anuală de afaceri de peste 10 milioane lei au obligaţia de a publica în M.Of., Partea
a IV-a, un anunţ prin care se confirmă depunerea actelor menţionate.
2.0\cache\Legislatie\temp\00078665.HTML - #Pentru societăţile a căror cifră
anuală de afaceri nu depăşeşte 10 milioane lei, anunţul va fi publicat, pentru acces
gratuit, pe pagina de internet a Oficiului Naţional al Registrului Comerţului.
prevăzute pentru fondurile de rezervă la societatea pe acţiuni, ca şi acelea
privitoare la reducerea capitalului social, se aplică şi societăţilor cu răspundere
limitată.
Părţile sociale ale societăţii
Capitalul societăţii se divide în părţi sociale, valoarea minimă a unei părţii
sociale este de 10 lei.
251
E:\Sintact 2.0\cache\Legislatie\temp\00078665.HTML - #Societatea cu
răspundere limitată nu poate emite obligaţiuni.
E:\Sintact 2.0\cache\Legislatie\temp\00078665.HTML - #Părţile
sociale pot fi transmise între asociaţi.
E:\Sintact 2.0\cache\Legislatie\temp\00078665.HTML - #Transmiterea
către persoane din afara societăţii este permisă numai dacă a fost aprobată de
asociaţi reprezentând cel puţin trei pătrimi din capitalul social.
adunării asociaţilor, se depune în termen de 15 zile la oficiul registrului comerţului,
spre a fi menţionată în registru şi publicată în M.Of., Partea a IV-a.
E:\Sintact 2.0\cache\Legislatie\temp\00078665.HTML - #Oficiul
registrului comerţului va transmite de îndată, pe cale electronică, hotărârea,
Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală şi direcţiilor generale ale finanţelor
publice judeţene şi a municipiului Bucureşti.
E:\Sintact 2.0\cache\Legislatie\temp\00078665.HTML - #Creditorii
sociali şi orice alte persoane prejudiciate prin hotărârea asociaţilor privitoare la
transmiterea părţilor sociale pot formula o cerere de opoziţie prin care să solicite
instanţei judecătoreşti să oblige, după caz, societatea sau asociaţii la repararea
prejudiciului cauzat, precum şi, dacă este cazul, atragerea răspunderii civile a
asociatului care intenţionează să îşi cedeze părţile sociale.
părţilor sociale va opera, în lipsa unei opoziţii, la data expirării termenului de
opoziţie de 30 de zile de la data publicării hotărârii în M.Of., iar dacă a fost
formulată o opoziţie, la data comunicării hotărârii de respingere a acesteia. 190
dobândirii unei părţi sociale prin succesiune, prevederile de mai sus nu sunt
aplicabile dacă prin actul constitutiv nu se dispune altfel; în acest din urmă caz,
societatea este obligată la plata părţii sociale către succesori, conform ultimului
bilanţ contabil aprobat.
care s-ar depăşi maximul legal de asociaţi din cauza numărului succesorilor, aceştia
vor fi obligaţi să desemneze un număr de titulari ce nu va depăşi maximul legal.
190
Opoziţia se face în termen de 30 de zile de la data publicării hotărârii asociaţilor sau a actului
adiţional modificator în Monitorul Oficial al României, Partea a IV-a, dacă prezenta lege nu prevede
un alt termen. Ea se depune la oficiul registrului comerţului care, în termen de 3 zile de la data
depunerii, o va menţiona în registru şi o va înainta instanţei judecătoreşti competente.
2.0\cache\Legislatie\temp\00078665.HTML - #Dispoziţiile art. 133 referitoare la
suspendare se aplică în mod corespunzător. Opoziţia se judecă în camera de consiliu, cu citarea
părţilor, fiind aplicabile dispoziţiile art. 202 din Codul de procedură civilă.
2.0\cache\Legislatie\temp\00078665.HTML - #Hotărârea pronunţată asupra opoziţiei
este supusă numai apelului.
252
Transmiterea către persoane din afara societăţii este permisă numai dacă a
fost aprobată de asociaţi reprezentând cel puţin trei pătrimi din capitalul social,
acestea sunt aplicabile şi în cazul ipotecii asupra părţilor, însă numai în ceea ce
priveşte constituirea acesteia.191
părţilor sociale trebuie înscrisă în registrul comerţului şi în registrul de asociaţi al
societăţii.
are efect faţă de terţi numai din momentul înscrierii ei în registrul comerţului.
E:\Sintact 2.0\cache\Legislatie\temp\00078665.HTML - #Actul de
transmitere a părţilor sociale şi actul constitutiv actualizat cu datele de identificare
a noilor asociaţi vor fi depuse la oficiul registrului comerţului, fiind supuse
înregistrării în registrul comerţului.
Rezumat
Societăţile au trei feluri de oranisme astfel, organele de conducere constau
în Adunările generale ale asociaţilor sau acţionarilor, care sunt ordinare şi
extraordinare.
Organele de administrare care sunt sub forma consiliilor de administraţie,
Directoratul şi Consiliul de supraveghere, iar în unele situaţii un singur
administrator.
Organele de control care sunt formate din cenzori sau comisia de cenzori iar
la unele societăţi din auditori.
Bibliografie
obligatorie:
facultativă:
Bucureşti, 2012.
1.Enumeraţi atribuţiile AGA ordinară;
2. Enumeraţi atribuţiile AGA extraordinară;
3. Prezentaţi atribuţiile Directoratului;
4. Prezentaţi atribuţiile Consiliului de supraveghere;
5. Prezentaţi atribuţiile Consiliului de administraţie;
6. Prezentaţi atribuţiile cenzorilor sau auditorilor.
Speţă
S-a constituit o societate cu răspundere limitată în care unicul asociat a adus la
capitalul social un teren situat intravilan în localitatea unde şi-a declarat sediul
191
Legea nr.152/2015 publicată în M.Of.nr.519/13.07.2015.
253
social al societăţii. După trecerea unui termen de doi ani de la data înmatriculării în
registrul comerţului, s-a constatat că actul constitutiv nu a fost încheiat în forma
autentică, aşa cum prevede Legea nr.31/1990, republicată şi modificată,
formulându-se o acţiune în constatarea nulităţii societăţii.
Este întemeiată acţiunea în constatarea nulităţii societăţii?
Teste grilă
1. Care sunt organele de conducere ale societăţii:
a) AGA asociaţilor sau acţionarilor;
b) consiliul de administraţie;
c) comisis de cenzori.
2. Organele de administrare ale societăţii sunt:
a) Consiliul de administraţie;
b) administratorul;
c) Directoratul;
d) Consiliul de supraveghere.
3. Cine desemnează Consiliul de supraveghere:
a) este numit de către AGA;
b) este numit de Consiliul de administraţie;
c) este numit de Cenzori.
4. Cine desemnează Directoratul:
a) este numit de cenzori;
b) este numit de Consiliul de supraveghere;
c) este numit de AGA.
5. Cine desemnează centori:
a) AGA alege cenzori;
b) Consiliul de supraveghere;
c) Consiliul de administraţie.
254
R. 1.a. 2.a,b,c,d, 3.a. 4.b. 5.a.
Lecţia 12. Lichidarea societăţilor
12.1. Modificarea actului constitutiv

art.204 din Legea nr.31/1990, actul constitutiv poate fi modificat prin hotărâre a
adunării generale ori a Consiliului de administraţie, respectiv directoratului, sau
prin hotărârea instanţei judecătoreşti.
E:\Sintact 2.0\cache\Legislatie\temp\00078665.HTML - #După fiecare
modificare a actului constitutiv, administratorii, respectiv directoratul, vor depune
la registrul comerţului actul modificator şi textul complet al actului constitutiv,
actualizat cu toate modificările, care vor fi înregistrate în temeiul încheierii
judecătorului-delegat, cu excepţia situaţiilor stipulate la art. 223 alin. (3) şi la art.
226 alin. (2), atunci când înregistrarea va fi efectuată pe baza hotărârii definitive de
excludere sau de retragere.192
E:\Sintact 2.0\cache\Legislatie\temp\00078665.HTML - #Oficiul
registrului comerţului va înainta din oficiu actul modificator astfel înregistrat şi o
notificare asupra depunerii textului actualizat al actului constitutiv către
«Monitorul Oficial», spre a fi publicate în M.Of., Partea a IV-a, pe cheltuiala
societăţii.
192
Art.223 alin.3
Ca urmare a excluderii, instanţa judecătorească va dispune, prin aceeaşi hotărâre, şi cu privire la
structura participării la capitalul social a celorlalţi asociaţi.
Hotărârea prin care instanţa se pronunţă asupra cererii de excludere este supusă numai apelului.
Art.226 alin.2
În situaţia prevăzută la alin. (1) lit. c) în lipsa unor prevederi în actul constitutiv sau când nu se
realizează acordul unanim asociatul se poate retrage pentru motive temeinice, în baza unei hotărâri a
tribunalului, supusă numai apelului, instanţa judecătorească va dispune, prin aceeaşi hotărâre, şi cu
privire la structura participării la capitalul social a celorlalţi asociaţi.
255
modificator al actului constitutiv al unei societăţi în nume colectiv sau în
comandită simplă, în formă autentică, se depune la oficiul registrului comerţului, şi
se menţionează în acest registru, fără a fi obligatorie publicarea lui în M.Of., Partea
a IV-a.
E:\Sintact 2.0\cache\Legislatie\temp\00078665.HTML - #Schimbarea
formei societăţii, prelungirea duratei ei sau alte modificări ale actului constitutiv al
societăţii nu atrag crearea unei persoane juridice noi.
E:\Sintact 2.0\cache\Legislatie\temp\00078665.HTML - #Creditorii
particulari ai asociaţilor dintr-o societate în nume colectiv, în comandită simplă sau
cu răspundere limitată pot face opoziţie împotriva hotărârii adunării asociaţilor de
prelungire a duratei societăţii peste termenul fixat iniţial, dacă au drepturi stabilite
printr-un titlu executoriu anterior hotărârii.
opoziţia a fost admisă, asociaţii trebuie să decidă, în termen de o lună de la data la
care hotărârea a devenit defintivă, dacă înţeleg să renunţe la prelungire sau să
excludă din societate pe asociatul debitor al oponentului.
E:\Sintact 2.0\cache\Legislatie\temp\00078665.HTML - #Reducerea
capitalului social va putea fi făcută numai după trecerea a două luni din ziua în care
hotărârea a fost publicată în M.Of., Partea a IV-a.
E:\Sintact 2.0\cache\Legislatie\temp\00078665.HTML - #Hotărârea va
trebui să respecte minimul de capital social, atunci când legea îl fixează, să arate
motivele pentru care se face reducerea şi procedeul ce va fi utilizat pentru
efectuarea ei.
Majorarea capitalului prin emisiunea de acţiuni
E:\Sintact 2.0\cache\Legislatie\temp\00078665.HTML - #Capitalul
social se poate mări prin emisiunea de acţiuni noi sau prin majorarea valorii
nominale a acţiunilor existente în schimbul unor noi aporturi în numerar şi/sau în
natură.
E:\Sintact 2.0\cache\Legislatie\temp\00078665.HTML - #Mărirea
capitalului social prin majorarea valorii nominale a acţiunilor poate fi hotărâtă
numai cu votul tuturor acţionarilor, în afară de cazul când este realizată prin
încorporarea rezervelor, beneficiilor sau primelor de emisiune.
E:\Sintact 2.0\cache\Legislatie\temp\00078665.HTML - #Societatea pe
acţiuni îşi va putea majora capitalul social, cu respectarea dispoziţiilor prevăzute
pentru constituirea societăţii.
administraţie, respectiv directoratul, va pune la dispoziţie adunării generale
extraordinare a acţionarilor un raport scris, prin care se precizează motivele
limitării sau ridicării dreptului de preferinţă. Acest raport va explica, de asemenea,
modul de determinare a valorii de emisiune a acţiunilor.
E:\Sintact 2.0\cache\Legislatie\temp\00078665.HTML - #Acţiunile
emise în schimbul aporturilor în numerar vor trebui plătite, la data subscrierii, în
256
proporţie de cel puţin 30 % din valoarea lor nominală şi, integral, în termen de cel
mult 3 ani de la data publicării în M.Of., Partea a IV-a, a hotărârii adunării
generale.
E:\Sintact 2.0\cache\Legislatie\temp\00078665.HTML - #În acelaşi
termen vor trebui plătite acţiunile emise în schimbul aporturilor în natură.
Hotărârea privind majorarea capitalului
fi luată în prezenţa acţionarilor reprezentând trei pătrimi din capitalul social
subscris, cu majoritatea voturilor acţionarilor prezenţi.
fi depusă la oficiul registrului comerţului de către consiliul de administraţie,
respectiv de către directorat, spre menţionare în registrul comerţului şi publicare în
adunării generale privind majorarea capitalului social are efect numai în măsura în
care a fost dusă la îndeplinire în termen de un an de la data sa.
12.2. Excluderea şi retragerea asociaţilor

Excluderea asociatului
Potrivit art.222 din Legea nr.31/1990, poate fi exclus din societatea în nume
colectiv, în comandită simplă sau cu răspundere limitată:
2.0\cache\Legislatie\temp\00078665.HTML - #a) asociatul care, pus în
întârziere, nu aduce aportul la care s-a obligat;
2.0\cache\Legislatie\temp\00078665.HTML - #b) asociatul cu răspundere
nelimitată în stare de faliment sau care a devenit legalmente incapabil;
2.0\cache\Legislatie\temp\00078665.HTML - #c) asociatul cu răspundere
nelimitată care se amestecă fără drept în administraţie ori contravine dispoziţiilor
art. 80 şi 82;193
193
2.0\cache\Legislatie\temp\00078665.HTML - #Asociatul care, fără consimţământul
scris al celorlalţi asociaţi, întrebuinţează capitalul, bunurile sau creditul societăţii în folosul său sau în
acela al unei alte persoane este obligat să restituie societăţii beneficiile ce au rezultat şi să plătească
despăgubiri pentru daunele cauzate.
Art.82
Asociaţii nu pot lua parte, ca asociaţi cu răspundere nelimitată, în alte societăţi concurente sau având
acelaşi obiect de activitate, nici să facă operaţiuni în contul lor sau al altora, în acelaşi fel de comerţ
sau într-unul asemănător, fără consimţământul celorlalţi asociaţi.
2.0\cache\Legislatie\temp\00078665.HTML - #Consimţământul se socoteşte dat dacă
participarea sau operaţiunile fiind anterioare actului constitutiv au fost cunoscute de ceilalţi asociaţi şi
257
2.0\cache\Legislatie\temp\00078665.HTML - #d) asociatul administrator care
comite fraudă în dauna societăţii sau se serveşte de semnătura socială sau de
capitalul social în folosul lui sau al altora.
2.0\cache\Legislatie\temp\00078665.HTML - #Aceste prevederi se aplică şi
comanditaţilor în societatea în comandită pe acţiuni.
2.0\cache\Legislatie\temp\00078665.HTML - #Excluderea se pronunţă prin
hotărâre judecătorească la cererea societăţii sau a oricărui asociat.
2.0\cache\Legislatie\temp\00078665.HTML - #Când excluderea se cere de
către un asociat, se vor cita societatea şi asociatul pârât.
2.0\cache\Legislatie\temp\00078665.HTML - #Ca urmare a excluderii, instanţa
judecătorească va dispune, prin aceeaşi hotărâre, şi cu privire la structura
participării la capitalul social a celorlalţi asociaţi.
Hotărârea prin care instanţa se pronunţă asupra cererii de excludere este
supusă numai apelului.
2.0\cache\Legislatie\temp\00078665.HTML - #Hotărârea definitivă de
excludere se va depune, în termen de 15 zile, la oficiul registrului comerţului
pentru a fi înscrisă, iar dispozitivul hotărârii se publică la cererea societăţii în
12.3. Lichidarea societăţilor

Potrivit art.252 din Legea nr.31/1990, pentru lichidarea şi repartizarea
patrimoniului social, chiar dacă în actul constitutiv se prevăd norme în acest scop,
sunt obligatorii următoarele reguli:
E:\Sintact 2.0\cache\Legislatie\temp\00078665.HTML - #a) până la
preluarea funcţiei de către lichidatori, administratorii şi directorii, respectiv
membrii directoratului, continuă să-şi exercite atribuţiile;
E:\Sintact 2.0\cache\Legislatie\temp\00078665.HTML - #b) actul de
numire a lichidatorilor, menţionând puterile conferite acestora sau sentinţa care îi
ţine locul, precum şi orice act ulterior care ar aduce schimbări cu privire la
aceştia nu au interzis continuarea lor.

2.0\cache\Legislatie\temp\00078665.HTML - #În caz de încălcare a prevederilor
menţionate mai sus, societatea, în afară de dreptul de a exclude pe asociat, poate să decidă că acesta a
lucrat în contul ei sau să ceară despăgubiri.
2.0\cache\Legislatie\temp\00078665.HTML - #Acest drept se stinge după trecerea a 3
luni din ziua când societatea a avut cunoştinţă, fără să fi luat vreo hotărâre
258
persoana lor sau la puterile conferite trebuie depuse, prin grija lichidatorilor, la
oficiul registrului comerţului, pentru a fi înscrise de îndată şi publicate în M.OF.,
Partea a IV-a.
E:\Sintact 2.0\cache\Legislatie\temp\00078665.HTML - #Numai după
îndeplinirea formalităţilor menţionate lichidatorii vor depune semnătura lor în
registrul comerţului şi vor exercita această funcţie. E:\Sintact
Numirea lichidatorilor
E:\Sintact 2.0\cache\Legislatie\temp\00078665.HTML - #În termen de
30 de zile de la dizolvare vor fi numiţi lichidatorii.
art.262 din Legea nr.31/1990, numirea lichidatorilor în societăţile în nume colectiv,
în comandită simplă sau cu răspundere limitată va fi făcută de toţi asociaţii, dacă în
contractul de societate nu se prevede altfel.
E:\Sintact 2.0\cache\Legislatie\temp\00078665.HTML - #Dacă nu se
va putea întruni unanimitatea voturilor, numirea lichidatorilor va fi făcută de
instanţă, la cererea oricărui asociat ori administrator, cu ascultarea tuturor
asociaţilor şi administratorilor.
E:\Sintact 2.0\cache\Legislatie\temp\00078665.HTML - #Împotriva
sentinţei se poate declara numai apelul de către asociaţi sau administratori, în
termen de 15 zile de la pronunţare.
Potrivit art.264 din Legea nr.31/1990, n E:\Sintact
2.0\cache\Legislatie\temp\00078665.HTML - #umirea lichidatorilor în
societăţile pe acţiuni şi în comandită pe acţiuni se face de adunarea generală, care
hotărăşte lichidarea, dacă, prin actul constitutiv, nu se prevede altfel.
generală hotărăşte cu majoritatea prevăzută pentru modificarea actului constitutiv.
care majoritatea nu a fost obţinută, numirea se face de tribunal, la cererea oricăruia
dintre administratori, respectiv dintre membrii directoratului, sau dintre asociaţi, cu
citarea societăţii şi a celor care au cerut-o. Împotriva sentinţei tribunalului se poate
declara numai apel, în termen de 15 zile de la pronunţare.
Atrbuţiile şi răspunderea lichidatorilor
E:\Sintact 2.0\cache\Legislatie\temp\00078665.HTML - #Lichidatorii
sunt datori, îndată după preluarea funcţiei, ca împreună cu directorii şi
administratorii, respectiv cu membrii directoratului societăţii, să facă un inventar şi
să încheie un bilanţ, care să constate situaţia exactă a activului şi pasivului
societăţii, şi să le semneze.
sunt obligaţi să primească şi să păstreze patrimoniul societăţii, registrele ce li s-au
încredinţat de administratori, respectiv de membrii directoratului, şi actele
societăţii. De asemenea, aceştia vor ţine un registru cu toate operaţiunile lichidării,
în ordinea datei lor.
259
îşi îndeplinesc mandatul sub controlul cenzorilor.
În cazul societăţilor pe acţiuni organizate potrivit sistemului dualist,
lichidatorii îşi îndeplinesc mandatul sub controlul consiliului de supraveghere.
societăţilor a căror activitate s-a desfăşurat în baza autorizaţiei de mediu prevăzute
de OUG nr.195/2005,194 lichidatorii sunt obligaţi să ia măsuri pentru efectuarea
bilanţului de mediu, prevăzut de această lege, şi să comunice rezultatele acestui
bilanţ agenţiei teritoriale pentru protecţia mediului.
În afară de puterile conferite de asociaţi, cu aceeaşi majoritate cerută pentru
numirea lor, lichidatorii vor putea:
E:\Sintact 2.0\cache\Legislatie\temp\00078665.HTML - #a) să stea în
judecată în numele societăţii;
E:\Sintact 2.0\cache\Legislatie\temp\00078665.HTML - #b) să execute
şi să termine operaţiunile de comerţ referitoare la lichidare;
E:\Sintact 2.0\cache\Legislatie\temp\00078665.HTML - #c) să vândă,
prin licitaţie publică, imobilele şi orice avere mobiliară a societăţii;
E:\Sintact 2.0\cache\Legislatie\temp\00078665.HTML - #d) să facă
tranzacţii;
E:\Sintact 2.0\cache\Legislatie\temp\00078665.HTML - #e) să
lichideze şi să încaseze creanţele societăţii.
contracteze obligaţii cambiale, să facă împrumuturi neipotecare şi să îndeplinească
orice alte acte necesare.
Exercitarea lichidării
E:\Sintact 2.0\cache\Legislatie\temp\00078665.HTML - #În lipsa unor
dispoziţii speciale în actul constitutiv sau în actul lor de numire, lichidatorii nu pot
să constituie ipoteci asupra bunurilor societăţii, dacă nu sunt autorizaţi de instanţă.
care întreprind noi operaţiuni ce nu sunt necesare scopului lichidării sunt
răspunzători personal şi solidar de executarea lor.
nu pot plăti asociaţilor nici o sumă în contul părţilor ce li s-ar cuveni din lichidare,
înaintea achitării creditorilor societăţii.
E:\Sintact 2.0\cache\Legislatie\temp\00078665.HTML - #Asociaţii vor
putea cere însă ca sumele reţinute să fie depuse la Casa de Economii şi
Consemnaţiuni - C.E.C. - S.A. ori la o bancă sau la una dintre unităţile acestora şi
să se facă repartizarea asupra acţiunilor sau părţilor sociale, chiar în timpul
lichidării, dacă, în afară de ceea ce este necesar pentru îndeplinirea tuturor
obligaţiilor societăţii, scadente sau care vor ajunge la scadenţă, mai rămâne un
disponibil de cel puţin 10 % din cuantumul lor.
194
OUG nr.195/2005 privind protecţiei mediului, publicată în M.Of.nr. 1196/30.12.2005, aprobată
260
În termen de 60 de zile de la numire, lichidatorul trebuie să depună la oficiul
registrului comerţului, pentru menţionare în registrul comerţului, un raport privind
situaţia economică a societăţii. Dacă, potrivit raportului, debitorul îndeplineşte
condiţiile pentru deschiderea procedurii simplificate de insolvenţă, lichidatorul are
obligaţia de a solicita deschiderea acestei proceduri în termen de 15 zile de la data
depunerii raportului.
În termen de 15 zile de la terminarea lichidării, lichidatorii vor depune la
registrul comerţului cererea de radiere a societăţii din registrul comerţului, pe baza
raportului final de lichidare şi a situaţiilor financiare de lichidare prin care se
prezintă situaţia patrimoniului, a creanţelor şi repartizarea activelor rămase, după
caz, sub sancţiunea unei amenzi de 20 lei pe zi de întârziere, care va fi aplicată, din
oficiu sau la sesizarea oricărei părţi interesate, de către persoana competentă cu
soluţionarea cererilor de înregistrare în registrul comerţului. Rezoluţia prin care se
dispune radierea societăţii din registrul comerţului se publică pe pagina de internet
a Oficiului Naţional al Registrului Comerţului şi pe portalul de servicii on-line al
acestuia.
Societăţile în stare de dizolvare sau de lichidare, se radiază din registrul
comertului, prin sentinţa pronunţată de instanţă.
Cererile sunt soluţionate de urgenţă şi cu precădere, în camera de consiliu,
cu citarea părţilor. Hotărârea instanţei este executorie şi este supusă numai
apelului.
E:\Sintact 2.0\cache\Legislatie\temp\00078665.HTML - #Bunurile
rămase din patrimoniul societăţii radiate din registrul comerţului revin acţionarilor,
care răspund în limita valorii acestora pentru acoperirea creanţelor, conform
prevederilor Codului de procedură civilă.
aprobarea socotelilor şi terminarea repartiţiei, registrele şi actele societăţii în nume
colectiv, în comandită simplă sau cu răspundere limitată, ce nu vor fi necesare
vreunuia dintre asociaţi, se vor depune la asociatul desemnat de majoritate.
Rezumat
Pentru lichidarea şi repartizarea patrimoniului social, chiar dacă în actul
constitutiv se prevăd norme în acest scop, sunt obligatorii următoarele reguli:
E:\Sintact 2.0\cache\Legislatie\temp\00078665.HTML - #a) până la
preluarea funcţiei de către lichidatori, administratorii şi directorii, respectiv
membrii directoratului, continuă să-şi exercite atribuţiile;
E:\Sintact 2.0\cache\Legislatie\temp\00078665.HTML - #b) actul de
numire a lichidatorilor, menţionând puterile conferite acestora sau sentinţa
care îi ţine locul, precum şi orice act ulterior care ar aduce schimbări cu
privire la persoana lor sau la puterile conferite trebuie depuse, prin grija
lichidatorilor, la oficiul registrului comerţului.
Bibliografie
261
obligatorie:
N. Grădinaru (coord) – Drept, Editura Independenţa Economică, Piteşti, 2018.
N. Grădinaru (coord) – Dreptul afacerilor, Editura Independenţa
facultativă:
Bucureşti, 2012.
1. Cum se modifică actul constitutiv al societăţii.
2. Cum se realizează excluderea şi retragerea asociaţilor.
3.Cine hotărăşte dizolvarea şi lichidarea societăţii.
4. Cum se realizează lichidarea societăţii.
Teste grilă
1. În cât timp se numesc lichidatorii de la dizolvare:
a) 30 de zile;
b) 10 zile;
c) 3 luni.
2. Cine numeşte lichidatorii societăţilor SNC; SCS şi SRL:
a) de către toţi asociaţii, dacă în contractul de societate nu se prevede altfel.
b) de jumătate plus unu dintre asociaţi;
c) de administratori.
3. Cine numeşte lichidatorii când nu se întruneşte unanimitate:
a) instanţa de judecată;
b) se ţin şedinţe până se realizează majoritatea;
c) se întrebă un expert.
4. Cine numeşte lichidatori societăţilor pe acţiuni:
a) consiliul de supraveghere;
b) adunarea generală, care hotărăşte lichidarea, dacă, prin actul constitutiv,
nu se prevede altfel;
c) directoratul.
5. Ce se întâmplă când majoritatea nu se întruneşte:
a) numirea se face de către Tribunal;
b) se ţin şedinţe până se realizează majoritate;
c) se întreabă un expert.
6. Lichidatorii îşi desfăşoară mandatul:
a) sub îndrumarea consiliului de administraţie;
b) sub controlul consiliului de supraveghre;
c) sub controlul cenzorilor.
7. Care sunt atribuţiile lichidatorilor:
E:\Sintact 2.0\cache\Legislatie\temp\00078665.HTML - #a) să stea în
judecată în numele societăţii;
262
E:\Sintact 2.0\cache\Legislatie\temp\00078665.HTML - #b) să execute
şi să termine operaţiunile de comerţ referitoare la lichidare;
E:\Sintact 2.0\cache\Legislatie\temp\00078665.HTML - #c) să vândă,
prin licitaţie publică, imobilele şi orice avere mobiliară a societăţii;
E:\Sintact 2.0\cache\Legislatie\temp\00078665.HTML - #d) să facă
tranzacţii;
E:\Sintact 2.0\cache\Legislatie\temp\00078665.HTML - #e) să
lichideze şi să încaseze creanţele societăţii.
contracteze obligaţii cambiale, să facă împrumuturi neipotecare şi să îndeplinească
orice alte acte necesare.
R. 1.a. 2.a. 3.a. 4.b. 5.a. 6.c. 7.a,b,c,d,e,f.
263
Modulul VIII. Contracte încheiate de profesionişti
Obiective
 definirea şi prezentarea contractului de vânzare încheiate de profesinişti şi
clauzele acestora;
 definirea şi prezentarea contractului de mandat, comision, consignaţie,
agenţie a caracterelor juridice, condiţiilor de fond şi formă şi efectelor acestuia;
 definirea şi prezentarea contractului de leasing, a caracterelor juridice,
condiţiilor de fond şi formă şi efectelor acestuia;
Fond de timp:
Management)

de 10 minute.
Cuvinte cheie: contractul de vânzare, contractul de mandat, contractul

de comision, contractul de agenţie, contractul de expediţie, contractul de
furnizare, contractul de intermediere, contractul de leasing.

cauză.
264
Lecţia 13. Contractul de vânzare – clauze şi garanţii
În categoria contractelor se includ contractele încheiate de profesionişti şi
cele care au drept obiect activitatea acestora.
În ceea ce priveşte materia contractelor, acestea sunt reglementate de Codul
civil sau de legile speciale şi prin convenţia părţilor (contractul fiind legea părţilor),
se vor aplica regulile generale ale dreptului obligaţional civil, care cuprinde reguli
aplicabile tuturor categoriilor de contracte (unilaterale, sinalagmatice, cu titlu
oneros, cu titlu gratuit, consensuale, solemne, reale etc.) 195.
Potrivit art.1650 din Codul civil, vânzarea este contractul prin care
vânzătorul transmite sau, după caz, se obligă să transmită cumpărătorului
proprietatea unui bun în schimbul unui preţ pe care cumpărătorul se obligă să îl
plătească.
Potrivit art.2 pct.5 din OUG nr.34/2014, contract de vânzare – este orice
contract în temeiul căruia profesionistul transferă sau se angajează să transfere
proprietatea asupra unor produse către consumator, iar consumatorul plăteşte sau se
angajează să plătească preţul acestora, inclusiv orice contract care are drept obiect
atât produse, cât şi servicii.196
Caractere juridice
După cum rezultă din definiţia contractului, vânzarea este un contract
consensual, sinalagmatic (părţile au obligaţii reciproce interdependente), cu titlu
oneros, comutativ şi translativ de proprietate.
A) este un contract sinalagmatic deoarece la încheierea contractului se nasc
obligaţii reciproce şi interdependente în sarcina ambelor părţi (vânzător şi cumpărător).
Potrivit art.1171 din Codul civil, contractul este sinalagmatic atunci când
obligaţiile născute din acesta sunt reciproce şi interdependente. În caz contrar,
contractul este unilateral chiar dacă executarea lui presupune obligaţii în sarcina
ambelor părţi.
Se interzice profesioniştilor stipularea de clauze abuzive în contractele
încheiate cu consumatorii.197
Potrivit art.2 alin.2 din Legea nr.193/2000 prin profesionist se înţelege
orice persoană fizică sau juridică autorizată, care, în temeiul unui contract care
intră sub incidenţa acestei legi, acţionează în cadrul activităţii sale comerciale,
industriale sau de producţie, artizanale ori liberale, precum şi orice persoană care
acţionează în acelaşi scop în numele sau pe seama acesteia.
195
V. Pătulea şi C. Turianu - Elemente de drept comercial, Ed. Şansa, 1993, pag. 129
196
O.U.G.nr.34/2014 privind drepturile consumatorilor în cadrul contractelor încheiate cu
profesioniştii, precum şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative.contractele încheiate
în afara spaţiilor comerciale, publicată în M.Of.nr.427/11.06.2014, modificată prin: Legea
nr.157/2015.
197
265
Potrivit art.2 pct.2 din Legea nr.72/2013 privind măsurile pentru
combaterea întârzierii în executarea obligaţiilor de plată a unor sume de bani
rezultând din contractele încheiate între profesionişti şi între aceştia şi autorităţi
contractante,199 profesionist este - orice persoană fizică sau juridică care
exploatează o întreprindere cu scop lucrativ.
Noţiunea de profesionist este prevăzută şi de art.2 din OUG nr.34/2014 ca
fiind, orice persoană fizică sau juridică, publică sau privată, care acţionează în
cadrul activităţii sale comerciale, industriale sau de producţie, artizanale ori liberale
în legătură cu contractele care intră sub incidenţa acestei ordonanţe de urgenţă,
precum şi orice persoană care acţionează în acelaşi scop, în numele sau pe seama
acesteia.200
B) este un contract cu titlu oneros. Este un „contract cu titlu oneros”, pentru că
fiecare parte contractantă urmăreşte să obţină un anumit folos personal patrimonial, adică
vânzătorul doreşte să primească preţul, iar cumpărătorul să devină proprietarul lucrului
cumpărat.
Potrivit art.1172 alin.1 din Codul civil, contractul prin care fiecare parte
urmăreşte să îşi procure un avantaj în schimbul obligaţiilor asumate este cu titlu
oneros.
C) este un „contract comutativ”, deoarece, la data încheierii contractului,
părţile cunosc existenţa şi întinderea obligaţiilor lor reciproce, astfel încât, nu sunt
şanse de câştig sau de pierdere pentru una dintre părţi ori pentru ambele părţi, adică
obligaţiile nu depind de un eveniment viitor şi incert (hazard).
Potrivit art.1173 alin.1 din Codul civil, este comutativ contractul în care, la
momentul încheierii sale, existenţa drepturilor şi obligaţiilor părţilor este certă, iar
întinderea acestora este determinată sau determinabilă. Astfel că, la momentul
încheierii contractului, existenţa drepturilor şi obligaţiilor părţilor este certă, iar
întinderea acestora este determinată sau determinabilă. Aşadar, contractul
comutativ se caracterizează prin faptul că prestaţiile reciproce la care se obligă
părţile sunt cunoscute de către părţi în momentul încheierii contractului.
D) este un contract „consensual”, deoarece se socoteşte încheiat în momentul
în care părţile s-au înţeles asupra lucrului vândut şi asupra preţului, adică părţile şi-au
exprimat în acest sens acordul de voinţă. Simplul acord de voinţă este suficient pentru
ca încheierea contractului să fie valabilă fără o altă formalitate.
198
199
200
OUG nr.34/2014 privind drepturile consumatorilor în cadrul contractelor încheiate cu
profesioniştii, publicată în M.Of.nr.427/11.06.2014.
266
Potrivit art.1178 din Codul civil, contractul se încheie prin simplu acord de
voinţă al părţilor dacă legea nu impune o anumită formalitate pentru încheierea sa
valabilă.
Potrivit art.1174 alin.2 din Codul civil, contractul este consensual atunci
când se formează prin simplul acord de voinţă al părţilor.
Astfel, în principiu, contractul de vânzare-cumpărare ia naştere prin
acordul de voinţă reciproc al părţilor, care îşi exprimă consimţământul asupra
condiţiilor şi clauzelor contractului, nefiind necesară nicio altă formalitate pentru
validitatea contractului.201
E) este un contract translativ de proprietate. Contractul de
vânzare-cumpărare este „un contract translativ de proprietate” pentru că, prin
intermediul lui, se realizează transferul dreptului de proprietate de la vânzător la
cumpărător, adică obligaţia de a da.
Vânzătorul este obligat să transmită cumpărătorului proprietatea bunului
vândut.
Odată cu proprietatea cumpărătorul dobândeşte toate drepturile şi acţiunile
accesorii ce au aparţinut vânzătorului.
Efectele contractului de vânzare
După ce contractul de vânzare-cumpărare a fost încheiat, el produce două
categorii de obligaţii, şi anume: obligaţii în sarcina vânzătorului şi obligaţii în
sarcina cumpărătorului. Ca o consecinţă a caracterului sinalagmatic al
vânzării-cumpărării, obligaţiile părţilor sunt legate între ele printr-un raport de
interdependenţă, fiecare dintre acestea avându-şi cauza juridică în cealaltă202.
Contractul valabil încheiat are putere de lege între părţile contractante
(art.1270 din Codul civil) adică reprezintă legea părţilor.
Contractul se modifică sau încetează numai prin acordul părţilor ori din
cauze autorizate de lege.
Ele se pot revoca prin consimţământul mutual sau din cauze prevăzute de
lege.203
Potrivit art.1672 din Codul civil, vânzătorul are următoarele obligaţii
principale:
a)
E:\AppData\Roaming\AppData\Roaming\AppData\Roaming\Sintact
2.0\cache\Legislatie\temp\00141529.HTML - #să transmită proprietatea
bunului sau, după caz, dreptul vândut;
b)
2.0\cache\Legislatie\temp\00141529.HTML - #să predea bunul;
201
Voinţa de a contracta poate fi exprimată verbal sau în înscris.
202
Dan Chirică - Drept civil, contracte speciale, Ed. Lumina Lex, 1997, p. 59.
203
Dex online
Mutual - Care se face în mod reciproc și simultan
267
c)
2.0\cache\Legislatie\temp\00141529.HTML - #să îl garanteze pe cumpărător
contra evicţiunii şi viciilor bunului.
Transmiterea dreptului de proprietate este o obligaţie a vânzătorului
(indiferent că operează de îndată sau ulterior) deoarece, odată ce contractul a fost
perfectat, proprietatea se transferă fără intervenţia părţilor.
Potrivit art.1719 din Codul civil, cumpărătorul are următoarele obligaţii
principale:
a) să preia bunul vândut;
b) să plătească preţul vânzării.
Obligaţiile vânzătorului
A. Cea mai importantă obligaţie este dea transmite dreptul de proprietate
asupra bunului vândut cumpărătorului, sau, după caz, dreptul vândut (obligaţia
de a da).
Această obligaţie a vânzătorului este prevăzută expres de art.1672 din
Codul civil dar fără să se prevadă cum trebuie executată, întru-cât predarea bunului
vândut fiind o obligaţie distinctă.
Obligaţia vânzătorului de a transmite cumpărătorului proprietatea unui
bun sau alt drept vândut, este prevăzută şi în art.1650 din Codul civil care prevede
că, vânzarea este contractul prin care vânzătorul transmite sau, după caz, se obligă
să transmită cumpărătorului proprietatea unui bun în schimbul unui preţ pe care
cumpărătorul se obligă să îl plătească.
Transmiterea proprietăţii sau a dreptului vândut
Vânzătorul se obligă să transmită cumpărătorului proprietatea unui bun
sau alt drept vândut.
Potrivit art.1673 din Codul civil, vânzătorul este obligat să transmită
cumpărătorului proprietatea bunului vândut.
E:\AppData\Roaming\AppData\Roaming\AppData\Sintact
2.0\cache\Legislatie\temp\00141529.HTML - #Odată cu proprietatea
cumpărătorul dobândeşte toate drepturile şi acţiunile accesorii ce au aparţinut
vânzătorului.
2.0\cache\Legislatie\temp\00141529.HTML - #Dacă legea nu dispune altfel,
dispoziţiile referitoare la transmiterea proprietăţii se aplică în mod corespunzător şi
atunci când prin vânzare se transmite un alt drept decât dreptul de proprietate.
Strămutarea de drept a proprietăţii
2.0\cache\Legislatie\temp\00141529.HTML - #Contractul de vânzare-
cumpărare fiind un contract în principiu consensual, obligaţia de a da, este
îndeplinită în momentul încheierii contractului, adică atunci când părţile şi-au
exprimat consimţământul, adică s-a realizat acordul de voinţă între părţi.
În cazul vânzării se aplică regula instituită de art.1674 din Codul civil,
conform căreia, proprietatea se strămută de drept cumpărătorului din momentul
268
încheierii contractului, chiar dacă bunul nu a fost predat ori preţul nu a fost plătit
încă, cu excepţia cazurilor prevăzute de lege ori dacă din voinţa părţilor nu rezultă
contrariul.
B. Obligaţia de a preda lucrul vândut cumpărătorului, (obligaţia de a
face).
Dacă sub aspect juridic efectul principal al vânzării este transferul dreptului de
proprietate de la vânzător la cumpărător, sub aspectul realităţii fizice efectul principal al
vânzării este predarea materială a lucrului cumpărătorului.
Modul în care se face predarea lucrului vândut cumpărătorului este
reglementat într-o serie de articole (1685 - 1694 Cod civil). Prin predare se înţelege
punerea lucrului vândut la dispoziţia cumpărătorului deoarece proprietatea se
transmite, de regulă, din momentul încheierii contractului, predarea nu are
semnificaţia transferării dreptului de proprietate şi nici chiar a posesiei, ci numai a
detenţiei asupra bunului, cumpărătorul posedând - din momentul în care a devenit
proprietar - corpore alieno.
Obligaţia de predare are importanţă pentru că, prin executarea acesteia
cumpărătorul poate exercita posesia de fapt asupra bunului cumpărat, îl foloseşte şi
culege fructele.
În general, dispoziţiile cuprinse în Codul civil, privitoare la predarea
lucrului vândut, au caracter „supletiv”, ele aplicându-se la situaţiile în care părţile
„nu ar prevedea altfel prin contract”.
Potrivit prevederilor art. 1685 din Codul civil,
„E:\AppData\Roaming\AppData\Roaming\AppData\Sintact
2.0\cache\Legislatie\temp\00141529.HTML - #Predarea se face prin punerea
bunului vândut la dispoziţia cumpărătorului, împreună cu tot ceea ce este necesar,
după împrejurări, pentru exercitarea liberă şi neîngrădită a posesiei.”
Obligaţia de predare prezintă importanţă, deoarece prin executarea
acesteia, cumpărătorul devine proprietarului bunului individual determinat (cert).
C. Obligaţia de garanţie contra evicţiunii şi viciilor bunului
În ceea ce priveşte obligaţia vânzătorului de a răspunde de lucrul vândut,
se disting două obligaţii: obligaţia de garanţie contra evicţiunii şi răspunderea
contra viciilor bunului vândut.
Obligaţia de garanţie a vânzătorului decurge din principiul că el trebuie să
facă tot ce-i stă în putinţă pentru a asigura cumpărătorului stăpânirea - liniştită şi
utilă - a lucrului vândut. Rezultă că obligaţia de garanţie are o dublă înfăţişare:
vânzătorul trebuie să-l garanteze pe cumpărător de liniştita folosinţă a lucrului,
adică garanţia contra evicţiunii şi de utila folosinţă a lucrului, adică garanţia contra
viciilor.204
Cumpărătorul dobândeşte, prin încheierea contractului de vânzare, dreptul
de proprietate, cu atributele acestui drept, adică, aşa cum prevede art.555 din Codul
civil, dreptul titularului de a poseda, folosi şi dispune de un bun în mod exclusiv,
absolut şi perpetuu, în limitele stabilite de lege.
204
Francisc Deak - Tratat de drept civil. Contracte speciale, Editura Universul Juridic, Bucureşti,
2001,p. 73.
269
Garanţia contra evicţiunii205
Garanţia înseamnă obligaţia vânzătorului de a răspunde pentru liniştita
stăpânire a lucrului vândut faţă de cumpărător, este o prelungire a obligaţiei de
transmite a proprietăţii asupra lucrului vândut.
Se numeşte evicţiune pierderea proprietăţii lucrului, totală sau parţială
sau tulburarea cumpărătorului în exercitarea prerogativelor sale de proprietar 206.
În acest sens, Codul civil prevede că, vânzătorul este de drept obligat să îl
garanteze pe cumpărător împotriva evicţiunii care l-ar împiedica total sau parţial
în stăpânirea netulburată a bunului vândut (art. 1695 alin.1 din Codul civil)207 .
Evicţiunea, de regulă, este rezultată dintr-o hotărâre judecătorească, prin
care se constată că o altă persoană este titularul unui drept real principal sau
accesoriu asupra unui lucru vândut.
Garanţia contra viciilor lucrului vândut
A. Răspunderea vânzătorului pentru vicii ascunse
Potrivit art.2 din Legea nr.449/2003 se definesc câteva noţiuni privind
vânzarea produselor şi garanţiile asociate acestora. 208
Astfel, E:\Sintact 2.0\cache\Legislatie\temp\00111638.HTML -
#viciu ascuns este deficienţa calitativă a unui produs livrat sau a unui serviciu
prestat care nu a fost cunoscută şi nici nu putea fi cunoscută de către consumator
prin mijloacele obişnuite de verificare;
E:\Sintact 2.0\cache\Legislatie\temp\00111638.HTML - #reparare - în
caz de lipsă de conformitate, aducerea unui produs la conformitate cu contractul de
vânzare-cumpărare.
E:\Sintact 2.0\cache\Legislatie\temp\00111638.HTML - #Durata
medie de utilizare este, intervalul de timp, stabilit în documente tehnice normative
sau declarat de către producător ori convenit între părţi, în cadrul căruia produsele
de folosinţă îndelungată trebuie să îşi menţină caracteristicile funcţionale, dacă au
fost respectate condiţiile de transport, manipulare, depozitare şi exploatare.
Vânzătorul răspunde de viciile ascunse ale lucrului, dacă din cauza lor
lucrul este impropriu întrebuinţării după destinaţie sau dacă viciile micşorează într-
atât valoarea de întrebuinţare încât cumpărătorul, în cunoştinţă de cauză, nu ar fi
cumpărat sau ar fi plătit un preţ mai redus. 209
Potrivit art.1707 alin.1 din Codul civil, vânzătorul garantează
cumpărătorul contra oricăror vicii ascunse care fac bunul vândut impropriu
întrebuinţării la care este destinat sau care îi micşorează în asemenea măsură
205
Termenul de evicţiune provine din latinescul „evictio – onis”, care înseamnă deposedare.
206
Mariana Rudăreanu - Obligaţii. Contracte, Editura Fundaţiei România de Mâine, Bucureşti, 2006,
p.110.
207
Camelia Toader - Evicţiunea în contracte civile, editura All Educaţional, Bucureşti, 1997. p. 18.
208
Legea nr.449/2003 privind vânzarea produselor şi garanţiile asociate acestora, republicată în
M.Of.nr.347/06.05.2008, modificată prin OUG nr.174/2008, OUG nr.34/2014, OG nr.9/2016.
209
p.112.
270
întrebuinţarea sau valoarea încât, dacă le-ar fi cunoscut, cumpărătorul nu ar fi
cumpărat sau ar fi dat un preţ mai mic.
Garanţia vânzătorului operează în toate varietăţile de vânzare, cu excepţia
prevăzută de art.1707 alin.5, în vânzările silite, nu se datorează garanţie contra
viciilor ascunse, adică în cazul vânzării bunurilor prin licitaţie publică. Astfel,
potrivit art.776 din Codul de procedură civilă se prevede că, în cazul vânzării silite
la licitaţie publică nu există garanţie contra viciilor ascunse ale bunului vândut,
iar art.858 din Codul de procedură civilă dispune că pentru bunurile imobile, în
cazul vânzării silite la licitaţie publică nu există garanţie contra viciilor ascunse.
Această vânzare nu poate fi atacată nici pentru leziune.
Condiţiile garanţiei contra viciilor ascunse
Pentru a opera garanţia contra viciilor se cer întrunite următoarele condiţii:
a) viciul trebuie să fie ascuns (art.1707 din Codul civil). Vânzătorul nu
răspunde pentru viciile aparente şi despre care cumpărătorul a putut singur să se
convingă deoarece sunt acele vicii care se văd. Prin urmare, viciul poate fi
considerat ascuns numai dacă cumpărătorul nu l-a cunoscut şi, după împrejurări,
printr-o verificare normală, dar atentă nici nu putea să-l cunoască, nefiindu-i
comunicat nici de către vânzător.
b) viciul să fi existat în momentul încheierii contractului, chiar dacă
predarea lucrului se face ulterior (cauza defecţiunilor manifestate anterior). Pentru
viciile ivite ulterior contractării - deci când lucrul se strică, se defectează sau îşi
pierde calitatea din cauza viciilor ivite după vânzare - vânzătorul nu răspunde,
deoarece prin efectul încheierii contractului riscurile trec asupra cumpărătorului o
dată cu transferul dreptului de proprietate, cu excepţia când viciul îşi are cauza
producerii anterior vânzării.
În cazurile în care proprietatea nu se transmite din momentul încheierii
contractului, vânzătorul răspunde şi pentru viciile ivite ulterior vânzării, dar până
în momentul transferării dreptului de proprietate. Astfel, potrivit art.1707 alin.3 din
Codul civil, garanţia este datorată dacă viciul sau cauza lui exista la data predării
bunului.
c) viciul să fie grav, adică din cauza lui lucrul să fie impropriu
întrebuinţării la care este destinat după natura sa ori potrivit convenţiei sau să se
micşoreze într-atât valoarea de întrebuinţare, încât cumpărătorul, în cunoştinţă de
cauză, n-ar fi cumpărat sau ar fi plătit un preţ mai redus. Nu se cere însă ca viciul
să se refere la substanţa, la esenţa lucrului (ca la anularea pentru eroare)
Efectele şi întinderea răspunderii vânzătorului pentru vicii ascunse
În cazul în care lucrul vândut este afectat de vicii ascunse, iar cele trei
elemente care condiţionează obligaţia de garanţie au fost dovedite de cumpărător,
potrivit art. 1707 din Codul civil, cumpărătorul poate obţine 210 potrivit art.1710 din
Codul civil:
înlăturarea viciilor de către vânzător sau pe cheltuiala acestuia;
210
p.112.
271
înlocuirea bunului vândut cu un bun de acelaşi fel, însă lipsit de vicii;
reducerea corespunzătoare a preţului;
E:\Sintact 2.0\cache\Legislatie\temp\00141529.HTML - #d)
rezoluţiunea vânzării.
E:\Sintact 2.0\cache\Legislatie\temp\00141529.HTML - #La cererea
vânzătorului, instanţa, ţinând seama de gravitatea viciilor şi de scopul pentru care
contractul a fost încheiat, precum şi de alte împrejurări, poate dispune o altă
măsură prevăzută mai sus decât cea solicitată de cumpărător.
B. Răspunderea vânzătorului pentru viciile aparente
prevederilor art.1690 alin.2 şi 3 din Codul civil, cumpărătorul are obligaţia ca
imediat după preluarea bunului, să verifice starea bunului potrivit uzanţelor.
E:\Sintact 2.0\cache\Legislatie\temp\00141529.HTML - #Dacă în
urma verificării se constată existenţa unor vicii aparente (care se văd),
cumpărătorul trebuie să îl informeze pe vânzător despre acestea fără întârziere. În
lipsa informării, se consideră că vânzătorul şi-a executat obligaţia.
care cumpărătorul contestă calitatea sau starea bunului pe care vânzătorul i l-a pus
la dispoziţie, preşedintele judecătoriei de la locul prevăzut pentru executarea
obligaţiei de predare, la cererea oricăreia dintre părţi, va desemna de îndată un
expert în vederea constatării.
E:\Sintact 2.0\cache\Legislatie\temp\00141529.HTML - #Prin aceeaşi
hotărâre se poate dispune sechestrarea sau depozitarea bunului.
păstrarea bunului ar putea aduce mari pagube sau ar ocaziona cheltuieli însemnate,
se va putea dispune chiar vânzarea pe cheltuiala proprietarului, în condiţiile
stabilite de instanţă.
de vânzare va trebui comunicată înainte de punerea ei în executare celeilalte părţi
sau reprezentantului său, dacă unul dintre aceştia se află într-o localitate situată în
circumscripţia judecătoriei care a pronunţat hotărârea. În caz contrar, hotărârea va
fi comunicată în termen de 3 zile de la executarea ei (art.1691 din Codul civil).
Dreptul la acţiunea în răspundere pentru vicii aparente
2.0\cache\Legislatie\temp\00141529.HTML - #dacă prin lege nu se prevede
altfel, prescripţia dreptului la acţiune izvorât din transmiterea unor bunuri sau
executarea unor lucrări, cu vicii aparente, în cazurile în care legea sau contractul
obligă la garanţie şi pentru asemenea vicii, începe să curgă de la data predării sau
recepţiei finale a bunului ori a lucrării sau, după caz, de la data împlinirii
termenului prevăzut de lege ori stabilit prin procesul-verbal de constatare a
viciilor, pentru înlăturarea de către debitor a viciilor constatate.
272
Aceste E:\Sintact 2.0\cache\Legislatie\temp\00141529.HTML -
#dispoziţii se aplică şi în cazul lipsei calităţilor convenite ori al lipsurilor
cantitative, însă numai dacă oricare dintre aceste lipsuri puteau fi descoperite, fără
cunoştinţe speciale, printr-o verificare normală.
art.1880 din Codul civil, în contractul de antrepriză, prescripţia dreptului la acţiune
pentru vicii aparente începe să curgă de la data recepţiei finale sau, după caz, a
împlinirii termenului acordat antreprenorului prin procesul-verbal de recepţie
finală, pentru înlăturarea viciilor constatate.
E:\Sintact 2.0\cache\Legislatie\temp\00141529.HTML - #Prescripţia
dreptului la acţiune pentru viciile lucrării de proiectare începe să curgă odată cu
prescripţia dreptului la acţiune pentru viciile lucrărilor executate de antreprenor,
afară numai dacă viciile lucrărilor de proiectare au fost descoperite mai înainte, caz
în care prescripţia va începe să curgă de la data descoperirii acestora.
În sfârşit, precizăm că, dacă viciile nu au fost invocate (pe cale de acţiune
sau pe cale de excepţie) în cadrul termenului de prescripţie, ele nu pot fi invocate
pe cale de excepţie în cadrul acţiunii neprescrise termenul fiind de trei ani)
intentate de vânzător pentru plata preţului; principiul quae temporalia sunt ad
agendum, perpetua sunt ad excipiendum nu este aplicabil, datorită caracterului
imperativ al normelor care reglementează prescripţia extinctivă. 211
Obligaţiile cumpărătorului
A. Plata preţului este principala obligaţie a cumpărătorului şi rezultă din
dispoziţia art.1719 din Cod civil: „să plătească preţul vânzării”.
Dobânzile asupra preţului
Potrivit art.1489 din Codul civil, dobânda este cea convenită de părţi sau,
în lipsă, cea stabilită de lege.
2.0\cache\Legislatie\temp\00141529.HTML - #Dobânzile scadente produc ele
însele dobânzi numai atunci când legea sau contractul, în limitele permise de lege,
o prevede ori, în lipsă, atunci când sunt cerute în instanţă. În acest din urmă caz,
dobânzile curg numai de la data cererii de chemare în judecată.
Potrivit art.1721 din Codul civil,
2.0\cache\Legislatie\temp\00141529.HTML - #în cazul în care nu s-a convenit
altfel, cumpărătorul este ţinut să plătească dobânzi asupra preţului din ziua
dobândirii proprietăţii, dacă bunul produce fructe civile sau naturale, ori din ziua
predării, dacă bunul nu produce fructe, însă îi procură alte foloase.
Cumpărătorul are obligaţia să plătească până ce achită integral preţul
convenit şi dobândă după cum urmează:
a) atunci când părţile au convenit expres plata dobânzi la încheierea
contractului;
211
Francisc Deak, Tratat de drept civil. Contracte speciale, Editura Universul Juridic, Bucureşti,
2001,p. 90.
273
b) cumpărătorul este ţinut să plătească dobânzi asupra preţului din ziua
dobândirii proprietăţii, dacă bunul produce fructe civile sau naturale. Codul civil
nu prevede ca fructele să fie percepute de cumpărător, ci doar proprietatea să fie
transmisă cumpărătorului, dacă bunul produce fructe, momentul acesta fiind
momentul în care dobânda începe să curgă;
c) cumpărătorul este ţinut să plătească dobânzi asupra preţului din ziua
predării, dacă bunul nu produce fructe, însă îi procură alte foloase;
d) cumpărătorul a fost pus în întârziere pentru plata preţului şi continuă să
nu plătească.
2.0\cache\Legislatie\temp\00141529.HTML - #Punerea în întârziere a
debitorului poate opera de drept sau la cererea creditorului. 212
Dobânda datorată
Dacă cumpărătorul nu plăteşte preţul la data stabilită în contract, el
datorează vânzătorului dobânda stabilită de părţi în acest sens sau dobânda legală
până la plata integrală a preţului.
Dobânda datorată de către cumpărător este cea convenţională, adică cea
convenită şi stipulată de părţi în contract, iar dacă părţile nu au convenit cuantumul
acesteia, instanţa de judecată va acorda dobânda legală.
Dobânda legală remuneratorie şi penalizatoare pentru obligaţii băneşti.
Conform art.7 pct12 din Codul fiscal, dobânda este - orice sumă ce trebuie
plătită sau primită în cadrul unei datorii, în legătură cu un depozit sau în
conformitate cu un contract de leasing financiar, vânzare cu plata în rate sau orice
vânzare cu plata amânată.213
Potrivit art.1 din OG nr.13/2011, părţile sunt libere să stabilească, în
convenţii, rata dobânzii atât pentru restituirea unui împrumut al unei sume de bani,
cât şi pentru întârzierea la plata unei obligaţii băneşti.
Dobânda datorată de debitorul obligaţiei de a da o sumă de bani la un
anumit termen, calculată pentru perioada anterioară împlinirii termenului scadenţei
obligaţiei, este denumită dobândă remuneratorie.
Dobânda datorată de debitorul obligaţiei băneşti pentru neîndeplinirea
obligaţiei respective la scadenţă este denumită dobândă penalizatoare,
Dacă nu se precizează altfel, termenul dobândă priveşte atât dobânda
remuneratorie, cât şi dobânda penalizatoare.
Prin dobândă se înţelege nu numai sumele socotite în bani cu acest titlu, ci
şi alte prestaţii, sub orice titlu sau denumire, la care debitorul se obligă drept
echivalent al folosinţei capitalului.
În cazul în care, potrivit dispoziţiilor legale sau prevederilor contractuale,
obligaţia este purtătoare de dobânzi remuneratorii şi/sau penalizatoare, după caz, şi
în absenţa stipulaţiei exprese a nivelului acestora de către părţi, se va plăti dobânda
legală aferentă fiecăreia dintre acestea.
212
Decizia nr.43/R/2005 a Curţii de Apel Piteşti.
213
274
Rata dobânzii legale remuneratorii se stabileşte la nivelul ratei dobânzii de
referinţă a Băncii Naţionale a României, care este rata dobânzii de politică
monetară stabilită prin hotărâre a Consiliului de administraţie al Băncii Naţionale a
României.
Rata dobânzii legale penalizatoare se stabileşte la nivelul ratei dobânzii de
referinţă plus 4 puncte procentuale.
În raporturile dintre profesionişti şi între aceştia şi autorităţile contractante,
dobânda legală penalizatoare se stabileşte la nivelul ratei dobânzii de referinţă plus
8 puncte procentuale.
În raporturile juridice care nu decurg din exploatarea unei întreprinderi cu
scop lucrativ, rata dobânzii legale atât remuneratorie cât şi penalizatoare, este
diminuată cu 20%.
Nivelul ratei dobânzii de referinţă a Băncii Naţionale a României va fi
publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, prin grija Băncii Naţionale a
României, ori de câte ori nivelul ratei dobânzii de politică monetară se va
modifica.214
În raporturile juridice cu element de extraneitate, atunci când legea română
este aplicabilă şi când s-a stipulat plata în monedă străină, dobânda legală este de
6% pe an.
Potrivit art.5 din OG nr.13/2011, în raporturile juridice care nu decurg din
exploatarea unei întreprinderi cu scop lucrativ, dobânda nu poate depăşi dobânda
legală cu mai mult de 50% pe an.
Orice clauză prin care se încalcă aceste dispoziţii este nulă de drept. În
acest caz, creditorul este decăzut din dreptul de a pretinde dobânda legală.
Valabilitatea nivelului dobânzii convenţionale se determină prin raportare
la dobânda legală în vigoare la data stipulării.
Dobânda trebuie să fie stabilită prin act scris. În lipsa înscrisului prin care
s-a stabilit dobânda, se datorează numai dobânda legală.
Potrivit art.7 din OG nr.13/2011, plata anticipată a dobânzii remuneratorii
se poate efectua pe cel mult 6 luni. Dobânda astfel încasată nu este supusă
restituirii, indiferent de variaţiile ulterioare.
Potrivit art.8 din OG nr,13/2011,
2.0\cache\Legislatie\temp\00142334.HTML - #dobânda se va calcula numai
asupra cuantumului sumei împrumutate.
2.0\cache\Legislatie\temp\00142334.HTML - #Cu toate acestea, dobânzile se
pot capitaliza şi pot produce dobânzi în temeiul unei convenţii speciale încheiate în
acest sens, după scadenţa lor, dar numai pentru dobânzi datorate pe cel puţin un an.
214
Sentinţa nr.2222/28.06.2012 Tribunalul Covasna, Secţia civilă.
Sursa: portal.just.ro
275
2.0\cache\Legislatie\temp\00142334.HTML - #Cu toate acestea, dobânzile
remuneratorii se pot capitaliza şi pot produce dobânzi.
Aceste
2.0\cache\Legislatie\temp\00142334.HTML - #dispoziţii nu se aplică
contractului de cont curent nici atunci când prin lege s-ar dispune altfel.
Determinarea dobânzii în raporturile dintre profesionişti
2.0\cache\Legislatie\temp\00141529.HTML - #Constituie exploatarea unei
întreprinderi exercitarea sistematică, de către una sau mai multe persoane, a unei
activităţi organizate ce constă în producerea, administrarea ori înstrăinarea de
bunuri sau în prestarea de servicii, indiferent dacă are sau nu un scop lucrativ.
Potrivit art.2 alin.2 din Legea nr.193/2000 prin profesionist se înţelege
orice persoană fizică sau juridică autorizată, care, în temeiul unui contract care
intră sub incidenţa acestei legi, acţionează în cadrul activităţii sale comerciale,
acţionează în acelaşi scop în numele sau pe seama acesteia. 217
Potrivit art.3 din Legea nr.72/2013,218 în raporturile dintre profesionişti,
creanţa constând în preţul bunurilor livrate sau tariful serviciilor prestate produce
dobânzi penalizatoare în cazul în care:
a) creditorul, inclusiv subcontractaţii acestuia, şi-au îndeplinit obligaţiile
contractuale;
b) creditorul nu a primit suma datorată la scadenţă, cu excepţia cazului în
care debitorului nu îi este imputabilă întârzierea.
215
a unor sume de bai rezultând din contracte încheiate între profesionişti şi între aceştia şi autorităţi
216
217
218
276
Dobânda penalizatoare curge de la scadenţă până la momentul plăţii, în
condiţiile dispoziţiilor art. 1.535 din Codul civil.219
Dacă termenul de plată nu a fost prevăzut în contract, dobânda
penalizatoare curge de la următoarele termene:
a) după 30 de zile calendaristice de la data primirii de către debitor a
facturii sau a oricărei altei asemenea cereri echivalente de plată;
b) dacă data primirii facturii ori a unei cereri echivalente de plată este
incertă sau anterioară primirii bunurilor sau prestării serviciilor, după 30 de zile
calendaristice de la recepţia mărfurilor sau prestarea serviciilor;
c) dacă legea sau contractul stabileşte o procedură de recepţie ori de
verificare, permiţând certificarea conformităţii mărfurilor sau serviciilor, iar
debitorul a primit factura ori cererea echivalentă de plată la data recepţiei sau
verificării ori anterior acestei date, după 30 de zile calendaristice de la această dată.
Procedura de recepţie sau verificare prevăzută la lit. c) nu poate depăşi 30
de zile calendaristice de la data recepţiei bunurilor sau prestării serviciilor. Prin
excepţie, părţile pot stipula în contract un termen mai mare de 30 de zile
calendaristice, sub rezerva ca această clauză să nu fie abuzivă.
Potrivit art. 12 din Legea nr.72/2013, practica sau clauza contractuală prin
care se stabileşte în mod vădit inechitabil, în raport cu creditorul, termenul de plată,
nivelul dobânzii pentru plata întârziată sau al daunelor-interese suplimentare este
considerată abuzivă.
Dobânda legală penalizatoare
Dacă părţile nu au stabilit nivelul dobânzii pentru plata cu întârziere, se va
aplica dobânda legală penalizatoare, calculată potrivit art. 3 din OG nr.13/2011 şi
anume:
Rata dobânzii legale remuneratorii se stabileşte la nivelul ratei dobânzii de
referinţă a Băncii Nationale a României, care este rata dobânzii de politică
monetară stabilită prin hotărâre a Consiliului de administraţie al BNR;
2.0\cache\Legislatie\temp\00142334.HTML - #Rata dobânzii legale
penalizatoare se stabileşte la nivelul ratei dobânzii de referinţă plus 4 puncte
procentuale;
219
În cazul în care o sumă de bani nu este plătită la scadenţă, creditorul are dreptul la daune moratorii, de
la scadenţă până în momentul plăţii, în cuantumul convenit de părţi sau, în lipsă, în cel prevăzut de
lege, fără a trebui să dovedească vreun prejudiciu. În acest caz, debitorul nu are dreptul să facă
dovada că prejudiciul suferit de creditor ca urmare a întârzierii plăţii ar fi mai mic.
2.0\cache\Legislatie\temp\00141529.HTML - #Dacă, înainte de scadenţă, debitorul
datora dobânzi mai mari decât dobânda legală, daunele moratorii sunt datorate la nivelul aplicabil
înainte de scadenţă.
2.0\cache\Legislatie\temp\00141529.HTML - #Dacă nu sunt datorate dobânzi
moratorii mai mari decât dobânda legală, creditorul are dreptul, în afara dobânzii legale, la daune-
interese pentru repararea integrală a prejudiciului suferit.
277
2.0\cache\Legislatie\temp\00142334.HTML - #În raporturile juridice care nu
decurg din exploatarea unei întreprinderi cu scop lucrativ rata dobânzii legale se
stabileşte potrivit prevederilor de mai sus adică pentru întreprinderile cu scop
lurativ, diminuat cu 20%.
2.0\cache\Legislatie\temp\00142334.HTML - #Nivelul ratei dobânzii de
referinţă a BNR va fi publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, prin grija
BNR, ori de câte ori nivelul ratei dobânzii de politică monetară se va modifica.
Rata de referinţă a dobânzii legale în vigoare în prima zi calendaristică a
semestrului se aplică pe întregul semestru.
Dobânda penalizatoare
Potrivit art.8 din Legea nr.72/2013, în raporturile dintre autorităţile
contractante220 şi profesionişti, creanţa de plată constând în preţul bunurilor livrate
sau tariful serviciilor prestate produce dobânzi penalizatoare dacă sunt îndeplinite
condiţiile prevăzute la art. 3 alin. (1) din Legea nr.72/2013 adică, în raporturile
dintre profesionişti, creanţa constând în preţul bunurilor livrate sau tariful
serviciilor prestate produce dobânzi penalizatoare în cazul în care:
a) creditorul, inclusiv subcontractaţii acestuia, şi-au îndeplinit obligaţiile
contractuale;
b) creditorul nu a primit suma datorată la scadenţă, cu excepţia cazului în
care debitorului nu îi este imputabilă întârzierea.
Dobânda penalizatoare pentru plata cu întârziere curge de la termenul
stipulat în contract sau, în cazul în care nu a fost stipulat în contract, de la expirarea
termenelor următoare:
a) 30 de zile calendaristice de la data primirii facturii sau a oricărei altei
cereri echivalente de plată;
b) 30 de zile calendaristice de la data recepţiei bunurilor sau prestării
serviciilor, dacă data primirii facturii ori a unei cereri echivalente de plată este
incertă sau anterioară recepţiei bunurilor sau prestării serviciilor;
220
Art.2 Legea nr.72/2013
1.autoritate contractantă:
a)orice autoritate publică a statului român, care acţionează la nivel central, regional sau local;
b)orice organism de drept public, altul decât cel prevăzut la lit. a), cu personalitate juridică, care a fost
înfiinţat pentru a satisface nevoi de interes general, fără scop lucrativ, şi care se află în cel puţin una
dintre următoarele situaţii:
(i)este finanţat, în majoritate, de către o autoritate contractantă, astfel cum este definită la lit. a), sau
de către alt organism de drept public;
(ii)se află în subordinea sau este supus controlului unei autorităţi contractante, astfel cum este definită
la lit. a), sau unui alt organism de drept public;
(iii)în componenţa consiliului de administraţie ori, după caz, a consiliului de supraveghere şi
directoratului, mai mult de jumătate din numărul membrilor sunt numiţi de către o autoritate
contractantă, astfel cum este definită la lit. a), sau de către alt organism de drept public;
c)orice asociere formată de una sau mai multe autorităţi contractante dintre cele prevăzute la lit. a) sau
b).
278
c) 30 de zile calendaristice de la recepţie sau verificare, dacă prin lege sau
prin contract se stabileşte o procedură de recepţie ori de verificare pentru
certificarea conformităţii mărfurilor sau serviciilor, iar autoritatea contractantă a
primit factura ori cererea echivalentă de plată la data recepţiei sau verificării ori
anterior acestei date.
Sancţiunea neplăţii preţului
Potrivit art.1723 din Codul civil,
2.0\cache\Legislatie\temp\00141529.HTML - #pentru garantarea obligaţiei de
plată a preţului, în cazurile prevăzute de lege vânzătorul beneficiază de un
privilegiu sau, după caz, de o ipotecă legală asupra bunului vândut.
În caz de neexecutare, totală sau parţială, a obligaţiei de plată a preţului de
către cumpărător, vânzătorul poate alege între mai multe posibilităţi. Potrivit
art.1724 din Codul civil,
2.0\cache\Legislatie\temp\00141529.HTML - #când cumpărătorul nu a plătit,
vânzătorul este îndreptăţit să obţină fie executarea silită a obligaţiei de plată, fie
rezoluţiunea vânzării, precum şi, în ambele situaţii, daune-interese, dacă este cazul.
Astfel, în caz de neplată a preţului de către cumpărător, vânzătorul are la
dispoziţie următoarele mijloace juridice:
a) să ceară executarea silită a obligaţiei de plată;
b) invocarea excepţiei de neexecutare;
c) să ceară rezoluţiunea contractului de vânzare-cumpărare.
B. Obligaţia de a prelua lucrul cumpărat este cea de a doua obligaţie a
cumpărătorului.
Cumpărătorul are dreptul dar şi obligaţia să preia lucrul cumpărat la locul
şi la data prevăzute în contract şi la care vânzătorul este obligat să predea lucrul.
Astfel, obligaţiei vânzătorului de a preda lucrul vândut îi revine obligaţia corelativă
a cumpărătorului de a prelua lucrul cumpărat suportând cheltuielile de preluare şi
transport. Astfel, potrivit art.1719 din Codul civil, cumpărătorul are obligaţia „să
preia bunul vândut.” Iar art.1666 alin.2 prevede că, măsurarea, cântărirea şi
cheltuielile de predare a bunului sunt în sarcina vânzătorului, iar cele de preluare şi
transport de la locul executării sunt în sarcina cumpărătorului, dacă nu s-a convenit
altfel.
C. Obligaţia de a plăti cheltuielile vânzării.
Potrivit art.1666 din Codul civil, în lipsă de stipulaţie contrară, cheltuielile
pentru încheierea contractului de vânzare sunt în sarcina cumpărătorului.
Aceste cheltuieli pot fi ocazionate de redactarea şi autentificarea
contractului de vânzare-cumpărare, precum şi cele privind publicitatea imobiliară.
În cazul în care aceste cheltuieli au fost făcute de vânzător, iar în actul de vânzare
nu se precizează că părţile s-au înţeles să le suporte el, vânzătorul are dreptul să
ceară cumpărătorului să i le restituie.
13.1. Clauzele ce trebuie respectate la încheierea contractelor dintre
profesionişti şi consumatori
279
Potrivit Legii nr.296/2004, orice contract încheiat între profesionişti şi
consumatori, pentru vânzarea de bunuri sau prestarea de servicii, va cuprinde
clauze contractuale clare, fără echivoc, pentru înţelegerea cărora nu sunt necesare
cunoştinţe de specialitate.221
Orice informaţii privind pachetele de servicii turistice, preţurile acestora,
contractele de credit pentru consum şi toate celelalte condiţii aplicabile
contractului, comunicate de organizator sau de detailist consumatorului, trebuie să
conţină indicaţii corecte şi clare, care să nu permită interpretări echivoce ale
acestora.
În caz de dubiu asupra interpretării unor clauze contractuale, acestea vor fi
interpretate în favoarea consumatorului.
Se interzice profesioniştilor stipularea de clauze abuzive în contractele
încheiate cu consumatorii.
Clauza abuzivă este clauza contractuală care nu a fost negociată direct cu
consumatorul şi care prin ea însăşi sau împreună cu alte prevederi din contract
creează, în detrimentul consumatorilor şi contrar cerinţelor bunei-credinţe, un
dezechilibru semnificativ între drepturile şi obligaţiile părţilor.
O clauză contractuală care nu a fost negociată direct cu consumatorul va fi
considerată abuzivă dacă, prin ea însăşi sau împreună cu alte prevederi din
contract, creează, în detrimentul consumatorului şi contrar cerinţelor bunei-
credinţe, un dezechilibru semnificativ între drepturile şi obligaţiile părţilor.
O clauză contractuală va fi considerată ca nefiind negociată direct cu
consumatorul, dacă aceasta a fost stabilită fără a da posibilitatea consumatorului să
influenţeze natura ei, cum ar fi contractele preformulate sau condiţiile generale de
vânzare practicate de profesionişti pe piaţa produsului sau serviciului respectiv.
Profesionistul este obligat să remită consumatorului un exemplar din
contractul încheiat şi să poată proba acest lucru în faţa organelor de control.
Dreptul consumatorului la denunţarea contractului sau rezilierea
contractului nu poate fi anulat sau restrâns de nicio clauză contractuală sau
înţelegere între părţi, aceasta fiind considerată nulă de drept. Drepturile părţilor
referitoare la o justă despăgubire nu vor fi afectate în cazul denunţării unilaterale
(art.84 din Legea nr.296/2004).
Regimul juridic al contractelor încheiate în afara spaţiilor comerciale.
Asigurarea unei protecţii eficiente a intereselor fundamentale ale
consumatorilor şi armonizarea cu legislaţia din ţările Uniunii Europene au impus
adoptarea, în baza Directivei nr.85/577/CEE a Ordonanţei Guvernului nr.34/2014
privind drepturile consumatorilor în cadrul contractelor încheiate cu profesioniştii,
precum şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative.contractele
încheiate în afara spaţiilor comerciale. 222
221
Legea nr.296/2004 privind codul consumatorului, republicată în M.Of.nr.224/24.03.2008,
modificată prin Legea nr.161/2010.
222
Directiva 2011/83/UE a Parlamentului European şi a Consiliului din 25 octombrie 2011 privind
drepturile consumatorilor, de modificare a Directivei 93/13/CE a Consiliului şi a
Directivei1999/44/CE a Parlamentului European şi a Consiliului şi de abrogare a
280
Informaţii destinate consumatorilor pentru alte contracte decât contractele la
distanţă sau contractele în afara spaţiilor comerciale
Cerinţe în materie de informare pentru alte contracte decât contractele în
afara spaţiilor comerciale şi contractele la distanţă
Înainte ca un contract, altul decât un contract la distanţă sau un contract în
afara spaţiilor comerciale, sau orice ofertă similară să producă efecte obligatorii
asupra consumatorului, profesionistul trebuie să îi furnizeze consumatorului
următoarele informaţii în mod vizibil, lizibil şi uşor de înţeles, în cazul în care
respectivele informaţii nu reies în mod evident din context:
a) principalele caracteristici ale produselor sau serviciilor, având în vedere
mediul de comunicare, precum şi produsele sau serviciile în cauză;
b) identitatea profesionistului, incluzând denumirea sa, adresa poştală la care
profesionistul este stabilit, precum şi, în cazul în care există, numărul de telefon,
numărul de fax şi adresa de poştă electronică ale acestuia la care poate fi efectiv
contactat, pentru a-i permite consumatorului să ia rapid legătura cu profesionistul şi
să comunice cu acesta în mod eficient şi, dacă este cazul, adresa poştală şi
identitatea profesionistului în numele căruia acţionează;
c) preţul total al produselor sau serviciilor cu toate taxele incluse sau, în
cazul în care preţul nu poate fi calculat în avans în mod rezonabil dată fiind natura
produselor sau a serviciilor, modalitatea de calcul al preţului şi, după caz, toate
costurile suplimentare de transport, de livrare sau taxele poştale sau, în cazul în
care acestea nu pot fi calculate în avans în mod rezonabil, menţionarea faptului că
aceste costuri suplimentare ar putea fi suportate de consumator;
d) după caz, modalităţile de plată, livrare şi executare, data până la care
profesionistul se angajează să livreze produsele sau să presteze serviciile şi politica
profesionistului de soluţionare a reclamaţiilor;
e) în plus faţă de o menţiune a existenţei unei garanţii legale de conformitate
pentru produse, existenţa şi condiţiile privind serviciile postvânzare şi garanţiile
comerciale, după caz;
f) durata de valabilitate a contractului, după caz, sau, pentru un contract pe
durată nedeterminată ori un contract care urmează să fie prelungit în mod automat,
condiţiile de încetare a contractului şi penalităţile aplicabile, dacă este cazul;
g) acolo unde este cazul, funcţionalitatea, inclusiv aplicarea unor măsuri
tehnice de protecţie pentru conţinuturile digitale;
Directivei 85/577/CE a Consiliului şi a Directivei 97/7/CE a Parlamentului European şi a Consiliului

trebuia realizată până la data de 13 decembrie 2013, a fost publicată în Jurnalul Oficial, seria L, nr.
304 din 22 noiembrie 2011 şi a intrat în vigoare în a 20-a zi de la data publicării sale în Jurnalul
Oficial. Statele membre au avut un termen de 2 ani pentru transpunerea directivei. Respectivul termen
a expirat la 13 decembrie 2013. Întrucât nu i-au fost comunicate din partea autorităţilor române
măsurile naţionale pentru transpunerea directivei, la data de 27 ianuarie 2014, Comisia Europeană
(Comisia) a declanşat o acţiune în constatarea neîndeplinirii obligaţiilor împotriva României, în
temeiul art. 258 TFUE, transmiţând o scrisoare de punere în întârziere. Termenul de răspuns la
respectiva scrisoare s-a împlinit la 27 martie 2014.
O.U.G.nr.34/2014 privind drepturile consumatorilor în cadrul contractelor încheiate cu profesioniştii,
precum şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative.contractele încheiate în afara
spaţiilor comerciale, publicată în M.Of.nr.427/11.06.2014, modificată prin: Legea nr.157/2015.
281
h) acolo unde este cazul, orice interoperabilitate relevantă a conţinuturilor
digitale cu componentele hardware şi software de care profesionistul are cunoştinţă
sau se aşteaptă în mod rezonabil să aibă cunoştinţă;
i) despăgubirile aplicabile şi procedura de acordare a acestora în cazul
nerespectării nivelurilor de calitate convenite şi a celorlalte clauze contractuale;
j) opţiunea consumatorului de a se include sau de a nu se include datele sale
cu caracter personal în baze de date în vederea furnizării de servicii de informaţii
privind abonaţii sau de registre ale abonaţilor, precum şi, în cazul în care acesta
optează pentru includerea în registrul abonaţilor, indicarea datelor în cauză, în
conformitate cu prevederile Legii nr.506/2004 privind prelucrarea datelor cu
caracter personal şi protecţia vieţii private în sectorul comunicaţiilor electronice, cu
modificările şi completările ulterioare.
Aceste prevederi se aplică şi contractelor de furnizare a apei, gazelor naturale
sau energiei electrice, atunci când acestea nu sunt puse în vânzare într-un volum
limitat sau cantitate fixă, a energiei termice sau a conţinuturilor digitale care nu
sunt livrate pe un suport material.
Aceste prevederi nu se aplică contractelor care implică tranzacţii care se
efectuează cu regularitate zilnic şi care sunt puse în execuţie imediat, în momentul
în care sunt încheiate.
Informaţiile fac parte integrantă din contract.
Sarcina probei
Sarcina probei în ceea ce priveşte îndeplinirea cerinţelor în materie de
informare stabilite în prezentul capitol revine profesionistului.
Informaţii destinate consumatorilor şi dreptul de retragere din contractele la
distanţă şi cele în afara spaţiilor comerciale
Cerinţe de informare pentru contractele la distanţă şi cele în afara spaţiilor
comerciale
Potrivit art.6 din OUG nr.34/2014, înainte ca un contract la distanţă sau în
afara spaţiilor comerciale sau orice ofertă similară să producă efecte obligatorii
asupra consumatorului, profesionistul trebuie să îi furnizeze consumatorului
următoarele informaţii în mod clar şi inteligibil:
a) principalele caracteristici ale produselor sau serviciilor, având în vedere
mediul de comunicare şi produsele sau serviciile în cauză;
b) identitatea profesionistului, cum ar fi denumirea sa comercială;
c) adresa poştală la care profesionistul este stabilit, precum şi, în cazul în
care există, numărul de telefon, numărul de fax şi adresa de poştă electronică ale
acestuia la care poate fi efectiv contactat, pentru a-i permite consumatorului să ia
rapid legătura cu profesionistul şi să comunice cu acesta în mod eficient şi, dacă
este cazul, adresa poştală şi identitatea profesionistului în numele căruia
acţionează;
d) în cazul în care este diferită de adresa furnizată în conformitate cu lit. c),
adresa poştală a locului în care profesionistul îşi desfăşoară activitatea şi, după caz,
adresa poştală a profesionistului în numele căruia acţionează, la care consumatorul
poate trimite eventualele reclamaţii;
282
e) preţul total al produselor şi serviciilor cu toate taxele incluse sau, în cazul
în care preţul nu poate fi calculat dinainte în mod rezonabil dată fiind natura
produselor sau a serviciilor, modalitatea de calcul al preţului şi, după caz, toate
costurile suplimentare de transport, de livrare, taxele poştale sau de orice altă
natură sau, în cazul în care acestea nu pot fi calculate dinainte în mod rezonabil,
menţionarea faptului că aceste costuri suplimentare ar putea fi suportate de
consumator, inclusiv perioada de valabilitate a ofertei sau a preţurilor. În cazul
serviciilor de acces şi conectare la reţele publice de comunicaţii electronice ori de
servicii de comunicaţii electronice destinate publicului se vor menţiona
contravaloarea planului tarifar, cu precizarea numărului de minute, a creditului sau
a traficului de date inclus, precum şi a condiţiilor de utilizare a acestora, dacă este
cazul, extraopţiunile disponibile şi contravaloarea acestora, tarifele pentru apeluri
şi pentru minutele ori traficul de date suplimentar, după caz, tariful de conectare
sau instalare, cu toate taxele incluse. În cazul unui contract pe durată nedeterminată
sau al unui contract care include un abonament, preţul total va include costurile
totale pe perioada de facturare. În cazul în care aceste contracte sunt taxate la un
tarif fix, preţul total va cuprinde şi costurile lunare totale. În cazul în care costul
total nu poate fi calculat dinainte trebuie indicat modul în care se calculează preţul;
f) costul de utilizare a mijloacelor de comunicare la distanţă în vederea
încheierii contractului, atunci când este calculat pe baza unui alt tarif decât tariful
de bază;
g) modalităţile de plată, livrare, executare, data până la care profesionistul se
angajează să livreze produsele sau să presteze serviciile şi, după caz, procedura
profesionistului de soluţionare a reclamaţiilor;
h) în cazul în care există un drept de retragere, condiţiile, termenele şi
procedurile de exercitare a dreptului respectiv, precum şi formularul tipizat de
retragere, prezentat în partea B din anexă;
i) acolo unde este cazul, informaţia potrivit căreia consumatorul va trebui să
suporte costul aferent returnării produselor în caz de retragere şi, pentru contractele
la distanţă, dacă produsele, prin însăşi natura lor, nu pot fi, în mod normal,
returnate prin poştă, costul aferent returnării produselor;
j) în cazul în care consumatorul îşi exercită dreptul de retragere după
formularea unei cereri, informaţia potrivit căreia consumatorul este obligat să
achite profesionistului costuri rezonabile;
k) în cazul în care dreptul de retragere nu este prevăzut în conformitate cu
art. 16, informaţia conform căreia consumatorul nu va beneficia de un drept de
retragere sau, după caz, circumstanţele în care consumatorul îşi pierde dreptul de
retragere;
l) o menţiune referitoare la existenţa unei garanţii legale privind
conformitatea produselor;
m) acolo unde este cazul, existenţa şi condiţiile de asistenţă după vânzare
acordată consumatorului, serviciile prestate după vânzare şi garanţiile comerciale;
n) existenţa codurilor de conduită relevante, astfel cum sunt definite la lit. f)
din Legea nr.363/2007 privind combaterea practicilor incorecte ale comercianţilor
283
în relaţia cu consumatorii şi armonizarea reglementărilor cu legislaţia europeană
privind protecţia consumatorilor, şi modalitatea în care pot fi obţinute copii ale
acestora, după caz;
o) durata contractului, după caz, sau, dacă contractul este încheiat pe durată
nedeterminată sau urmează să fie prelungit în mod automat, condiţiile de încetare a
contractului, inclusiv penalităţile aplicabile, dacă este cazul;
p) acolo unde este cazul, durata minimă de valabilitate a obligaţiilor care îi
revin consumatorului conform contractului;
q) acolo unde este cazul, existenţa şi condiţiile aferente avansurilor sau altor
garanţii financiare care trebuie plătite sau oferite de consumator la cererea
profesionistului;
r) acolo unde este cazul, funcţionalitatea, inclusiv aplicarea unor măsuri
tehnice de protecţie pentru conţinutul digital;
s) acolo unde este cazul, orice interoperabilitate relevantă a conţinutului
digital cu componentele hardware şi software de care profesionistul are cunoştinţă
sau se aşteaptă în mod rezonabil să aibă cunoştinţă;
t) acolo unde este cazul, posibilitatea şi modalitatea de a recurge la un
mecanism extrajudiciar de depunere şi soluţionare a reclamaţiilor căruia i se
supune profesionistul.
Aceste prevederi se aplică şi contractelor de furnizare a apei, gazelor naturale
sau energiei electrice atunci când acestea nu sunt puse în vânzare într-un volum
limitat sau cantitate fixă, a energiei termice şi a conţinuturilor digitale care nu sunt
livrate pe un suport material.
În cazul unei licitaţii, informaţiile menţionate la lit. b), c) şi d) pot fi înlocuite
cu datele echivalente privind adjudecătorul.
Informaţiile menţionate la lit. h), i) şi j) pot fi furnizate utilizând formularul
tipizat de informare cu privire la retragere prevăzut la partea A din anexa care face
parte integrantă din prezenta ordonanţă de urgenţă. Profesionistul respectă cerinţele
în materie de informare stabilite la lit. h), i) şi j) dacă a furnizat consumatorului
aceste instrucţiuni corect completate.
Informaţiile menţionate fac parte integrantă din contractul la distanţă sau din
contractul în afara spaţiilor comerciale şi nu pot fi modificate decât în cazul în care
părţile contractante decid altfel în mod explicit.
În cazul în care profesionistul nu îndeplineşte cerinţele în materie de
informare cu privire la costuri suplimentare, conform celor menţionate la lit. e), sau
la costurile aferente returnării produselor, conform celor menţionate la lit. i),
consumatorul nu suportă respectivele costuri.
Informaţiile contractuale se prezintă în limba română într-o formă accesibilă,
astfel încât acestea să fie înţelese cu uşurinţă de consumator, fără a exclude
prezentarea acestora şi în alte limbi.
Cerinţele în materie de informare prevăzute în prezenta ordonanţă de urgenţă
completează cerinţele de informare cuprinse în Ordonanţa de urgenţă a Guvernului
nr.49/2009 privind libertatea de stabilire a prestatorilor de servicii şi libertatea de a
284
furniza servicii în România, aprobată cu modificări şi completări prin Legea
nr.68/2010, şi în Legea nr.365/2002 privind comerţul electronic.
Sarcina probei în ceea ce priveşte îndeplinirea cerinţelor în materie de
informare stabilite în prezentul capitol revine profesionistului.
Condiţii de formă pentru contractele în afara spaţiilor comerciale
În cazul contractelor în afara spaţiilor comerciale, profesionistul transmite
informaţiile consumatorului pe suport hârtie sau, în cazul în care consumatorul este
de acord, pe un alt suport durabil. Aceste informaţii sunt lizibile şi redactate într-un
limbaj simplu şi inteligibil.
Profesionistul furnizează consumatorului un exemplar original al contractului
semnat sau confirmarea contractului pe suport hârtie sau, dacă consumatorul este
de acord, pe un alt suport durabil, inclusiv, dacă este cazul, confirmarea acordului
prealabil expres al consumatorului în conformitate cu art. 16 lit. m). 223
În cazul în care consumatorul doreşte ca prestarea unor servicii sau
furnizarea de apă, gaze naturale, energie electrică, atunci când acestea nu sunt puse
în vânzare într-un volum limitat sau cantitate fixă, sau de energie termică să
înceapă în timpul perioadei de retragere de 14 zile, profesionistul solicită
consumatorului să formuleze o astfel de cerere expresă pe un suport durabil.
În cazul contractelor în afara spaţiilor comerciale, unde consumatorul a
solicitat expres serviciile profesionistului pentru a efectua lucrări de reparaţie sau
de întreţinere, iar profesionistul şi consumatorul îşi îndeplinesc imediat obligaţiile
contractuale care le revin, iar suma care trebuie plătită de consumator nu depăşeşte
echivalentul a 200 euro la cursul Băncii Naţionale a României din ziua respectivă:
a) profesionistul furnizează consumatorului informaţiile menţionate la lit. b)
şi c) şi informaţii referitoare la preţ sau la maniera de calculare a preţului, împreună
cu o estimare a costului total, pe suport hârtie sau, dacă consumatorul este de
acord, pe un alt suport durabil; profesionistul furnizează informaţiile menţionate la
lit. a), h) şi k), dar poate opta să nu le furnizeze pe suport hârtie sau pe un alt suport
durabil dacă consumatorul îşi dă acordul expres;
b) confirmarea contractului conţine informaţiile menţionate.
Condiţii de formă pentru contractele la distanţă
În cazul contractelor la distanţă, profesionistul transmite informaţiile
menţionate sau pune la dispoziţia consumatorului respectivele informaţii într-un
mod adecvat mijlocului de comunicare la distanţă utilizat, folosind un limbaj
simplu şi inteligibil. În măsura în care respectiva informaţie este prezentată pe un
suport durabil, aceasta trebuie să fie lizibilă.
Dacă un contract la distanţă care urmează să fie încheiat prin mijloace
electronice obligă consumatorul să plătească, profesionistul aduce la cunoştinţa
consumatorului de o manieră clară şi foarte vizibilă, în mod direct, înainte ca acesta
să facă comanda, informaţiile prevăzute la lit. a), e), o) şi p). Profesionistul se
asigură că, atunci când consumatorul face comanda, acesta din urmă recunoaşte în
223
furnizarea de conţinut digital care nu este livrat pe un suport material, dacă prestarea a început cu
acordul prealabil expres al consumatorului şi după ce acesta a confirmat că a luat cunoştinţă de faptul
că îşi va pierde dreptul la retragere.
285
mod explicit că această comandă implică o obligaţie de a plăti. Dacă pentru a face
comanda este necesar să se activeze un buton sau o funcţie similară, butonul sau
funcţia similară este etichetat/tă de o manieră lizibilă doar cu menţiunea "comandă
ce implică o obligaţie de plată" sau o formulare neambiguă corespunzătoare, care
să indice că a face comanda implică obligaţia de a plăti profesionistului. Dacă
profesionistul încalcă prevederile prezentului alineat, consumatorul nu are nicio
obligaţie în temeiul contractului sau al comenzii.
Site-urile comerciale indică clar şi lizibil, cel mai târziu la începutul
procesului de formulare a comenzii, dacă se aplică vreo restricţie în ceea ce
priveşte livrarea şi care sunt mijloacele de plată acceptate.
În cazul în care contractul este încheiat printr-un mijloc de comunicare la
distanţă ce permite un spaţiu sau un timp limitat pentru afişarea informaţiei,
profesionistul furnizează prin mijlocul de comunicare respectiv, înaintea încheierii
contractului, cel puţin informaţiile precontractuale referitoare la principalele
caracteristici ale produsului sau serviciului, identitatea profesionistului, preţul total,
dreptul la retragere, durata contractului şi, în cazul contractelor pe durată
nedeterminată, modalităţile de încetare a contractului, prevăzute la lit. a), b), e), h)
şi o). Celelalte informaţii menţionate sunt furnizate consumatorului de profesionist
într-un mod adecvat.
În cazul în care profesionistul apelează telefonic consumatorul în vederea
încheierii unui contract la distanţă, profesionistul îşi declină identitatea la începutul
conversaţiei cu consumatorul şi, dacă este cazul, declină identitatea persoanei în
numele căreia a efectuat apelul telefonic şi specifică scopul comercial al apelului.
În cazul în care urmează să se încheie un contract la distanţă prin intermediul
telefonului, profesionistul trebuie să confirme oferta consumatorului, al cărui
angajament începe doar după ce acesta a semnat oferta sau după ce şi-a trimis
consimţământul scris. Aceste confirmări trebuie făcute pe un suport durabil.
Profesionistul transmite consumatorului confirmarea încheierii contractului,
pe un suport durabil, într-un termen rezonabil din momentul încheierii contractului
la distanţă şi cel târziu la momentul livrării produselor sau înainte de începerea
prestării serviciului solicitat. Respectiva confirmare include:
a) toate informaţiile menţionate, cu excepţia cazului în care profesionistul a
transmis deja informaţiile respective consumatorului, pe un suport durabil, înaintea
încheierii contractului la distanţă;
b) acolo unde este cazul, confirmarea acordului prealabil expres al
consumatorului şi acordul în conformitate cu art. 16 lit. m). 224
în vânzare într-un volum limitat ori cantitate fixă, sau de energie termică să înceapă
în timpul perioadei de retragere de 14 zile, profesionistul solicită consumatorului să
facă o cerere expresă în acest sens.
224
furnizarea de conţinut digital care nu este livrat pe un suport material, dacă prestarea a început cu
acordul prealabil expres al consumatorului şi după ce acesta a confirmat că a luat cunoştinţă de faptul
că îşi va pierde dreptul la retragere.
286
Momentul încheierii contractului la distanţă îl constituie momentul
confirmării, pe un suport durabil, de către profesionist a acceptării comenzii
transmise de consumator.
Articolul nu aduce atingere dispoziţiilor privind încheierea prin mijloace
electronice a contractelor şi comenzile prin internet, astfel cum sunt stabilite la art.
7 şi 9 din Legea nr.365/2002.
Dreptul de retragere
Cu excepţia cazurilor prevăzute la art. 16, consumatorul beneficiază de o
perioadă de 14 zile pentru a se retrage dintr-un contract la distanţă sau dintr-un
contract în afara spaţiilor comerciale, fără a fi nevoit să justifice decizia de
retragere şi fără a suporta alte costuri decât cele menţionate.
Perioada de retragere menţionată expiră în termen de 14 zile de la:
a) data încheierii contractului, în cazul contractelor de prestări de servicii;
b) ziua în care consumatorul sau o parte terţă, alta decât transportatorul şi
care este indicată de consumator, intră în posesia fizică a produselor, în cazul
contractelor de vânzare, sau:
(i) în cazul în care consumatorul comandă printr-o singură comandă produse
multiple care vor fi livrate separat, ziua în care consumatorul sau o parte terţă, alta
decât transportatorul şi care este indicată de consumator, intră în posesia fizică a
ultimului produs;
(ii) în cazul livrării unui produs care constă din mai multe loturi sau piese,
ziua în care consumatorul sau o parte terţă, alta decât transportatorul şi care este
indicată de consumator, intră în posesia fizică a ultimului produs sau a ultimei
piese;
(iii) în cazul contractelor pentru livrarea periodică de produse pe o perioadă
de timp determinată, ziua în care consumatorul sau o parte terţă, alta decât
transportatorul şi care este indicată de consumator, intră în posesia fizică a primului
produs;
c) în cazul contractelor pentru furnizarea de apă, gaze naturale, energie
electrică, atunci când acestea nu prevăd vânzarea într-un volum limitat sau cantitate
stabilită, de energie termică sau de conţinuturi digitale care nu sunt livrate pe un
suport material, data încheierii contractului.
Părţile contractante îşi îndeplinesc obligaţiile contractuale pe parcursul
perioadei de retragere conform prevederilor prezentei ordonanţe de urgenţă.
Omisiunea informaţiilor privind dreptul de retragere
În cazul în care profesionistul nu a transmis consumatorului informaţiile
privind dreptul de retragere conform lit. h), perioada de retragere expiră la 12 luni
de la sfârşitul perioadei iniţiale de retragere de 14 zile.
În cazul în care profesionistul a transmis consumatorului informaţiile în
termen de 12 luni de la data menţionată la art. 9 alin. (2), perioada de retragere
expiră în 14 zile de la data la care consumatorul primeşte informaţiile respective.
Exercitarea dreptului de retragere
287
Înainte de expirarea perioadei de retragere, consumatorul informează
profesionistul cu privire la decizia sa de retragere din contract. În acest scop,
consumatorul poate alege una dintre următoarele variante:
a) de a folosi modelul de formular de retragere;
b) de a face orice altă declaraţie neechivocă în care îşi exprimă decizia de
retragere din contract.
Consumatorul şi-a exercitat dreptul de retragere în perioada de retragere
menţionată la art. 9 alin. (2) şi la art. 10 în cazul în care comunicarea cu privire la
exercitarea dreptului de retragere este transmisă de către consumator înaintea
expirării perioadei respective.
Profesionistul poate, în plus faţă de posibilităţile menţionate, să acorde
consumatorului opţiunea de a completa şi de a transmite în format electronic, pe
site-ul profesionistului, fie modelul de formular de retragere, fie o declaraţie
neechivocă de orice alt tip. În aceste cazuri, profesionistul comunică
consumatorului, fără întârziere, pe un suport durabil, confirmarea de primire a
formularului de retragere.
Sarcina probei privind exercitarea dreptului de retragere în conformitate cu
dispoziţiile din prezentul articol revine consumatorului.
Efectele retragerii
Exercitarea dreptului de retragere pune capăt obligaţiilor părţilor
contractuale, după caz:
a) de a executa contractul la distanţă sau contractul în afara spaţiului
comercial;
b) de a încheia un contract la distanţă sau în afara spaţiului comercial, în
cazul în care consumatorul a efectuat o comandă.
Obligaţiile care revin profesionistului în cazul retragerii
Profesionistul rambursează toate sumele pe care le-a primit drept plată din
partea consumatorului, inclusiv, după caz, costurile livrării, fără întârziere
nejustificată şi, în orice caz, nu mai târziu de 14 zile de la data la care este informat
de decizia de retragere din contract a consumatorului.
Profesionistul rambursează sumele menţionate folosind aceleaşi modalităţi
de plată ca şi cele folosite de consumator pentru tranzacţia iniţială, cu excepţia
cazului în care consumatorul a fost de acord cu o altă modalitate de plată şi cu
condiţia de a nu cădea în sarcina consumatorului plata de comisioane în urma
rambursării.
Profesionistul nu este obligat să ramburseze costurile suplimentare în cazul
în care consumatorul a ales în mod explicit un alt tip de livrare decât livrarea
standard oferită de profesionist.
Cu excepţia cazului în care profesionistul s-a oferit să recupereze el însuşi
produsele, în cazul contractelor de vânzare, profesionistul poate amâna
rambursarea până la data recepţionării produselor care au făcut obiectul vânzării
sau până la momentul primirii unei dovezi din partea consumatorului conform
căreia acesta a trimis produsele către profesionist, luându-se în considerare data cea
mai apropiată.
288
Obligaţiile consumatorului în cazul retragerii
Cu excepţia cazului în care profesionistul s-a oferit să recupereze el însuşi
produsele, consumatorul returnează produsele sau le înmânează profesionistului
sau unei persoane autorizate de profesionist să recepţioneze produsele, fără
întârziere nejustificată şi în decurs de cel mult 14 zile de la data la care acesta a
comunicat profesionistului decizia sa de retragere din contract. Termenul este
respectat dacă produsele sunt trimise înapoi de consumator înainte de expirarea
perioadei de 14 zile.
Consumatorul suportă doar costurile directe legate de returnarea produselor,
cu excepţia cazului în care profesionistul acceptă să suporte acele costuri sau în
care profesionistul nu a informat consumatorul că aceste costuri trebuie suportate
de consumator. În cazul contractelor în afara spaţiilor comerciale, în cazul cărora
produsele au fost livrate la domiciliul consumatorului la momentul încheierii
contractului, profesionistul preia produsele pe cheltuiala sa dacă produsele, prin
natura lor, nu pot fi returnate în mod normal prin poştă.
Consumatorul este responsabil doar în ceea ce priveşte diminuarea valorii
produselor rezultată din manipularea acestora, diferit de ceea ce este necesar pentru
determinarea naturii, caracteristicilor şi funcţionării produselor. Diminuarea valorii
produselor nu trebuie să fie descurajantă pentru consumator în a-şi exercita dreptul
de retragere. Indiferent de situaţie, consumatorul nu este responsabil pentru
diminuarea valorii produselor în cazul în care profesionistul a omis să îl informeze
cu privire la dreptul de retragere în conformitate cu lit. h).
Profesionistul trebuie să poată face dovada diminuării valorii produselor care
rezultă diferit de ceea ce este necesar pentru determinarea naturii, caracteristicilor
şi funcţionării produselor.
Atunci când consumatorul îşi exercită dreptul de retragere după transmiterea
cererii, consumatorul plăteşte profesionistului o sumă proporţională cu ceea ce s-a
furnizat până la momentul în care consumatorul a informat profesionistul cu privire
la exercitarea dreptului de retragere, în raport cu acoperirea totală a contractului.
Suma proporţională care trebuie plătită profesionistului de către consumator este
calculată pe baza preţului total convenit în contract. Dacă preţul total este excesiv,
suma proporţională este calculată pe baza valorii de piaţă a ceea ce s-a furnizat.
Consumatorul nu suportă costurile pentru:
a) prestarea serviciilor sau furnizarea de apă, gaze naturale sau energie
electrică, atunci când acestea nu sunt puse în vânzare într-un volum limitat sau
cantitate prestabilită, sau energie termică furnizată, în totalitate sau parţial, în
cursul perioadei de retragere, în una dintre următoarele situaţii:
(i) profesionistul nu a furnizat informaţii în conformitate cu lit. h) sau i);
(ii) consumatorul nu a cerut expres ca prestarea să înceapă în timpul
perioadei de retragere;
b) furnizarea, în totalitate sau parţial, de conţinut digital care nu este livrat pe
un suport material, în una dintre următoarele situaţii:
(i) consumatorul nu şi-a dat acordul prealabil expres cu privire la începerea
prestării înainte de sfârşitul perioadei de 14 zile;
289
(ii) consumatorul nu a confirmat că a luat cunoştinţă de faptul că îşi pierde
dreptul de retragere în momentul în care îşi dă consimţământul;
(iii) profesionistul nu a furnizat confirmarea.
Exceptări de la dreptul de retragere
Sunt exceptate de la dreptul de retragere în ceea ce priveşte contractele la
distanţă şi contractele în afara spaţiilor comerciale următoarele:
a) contractele de prestări de servicii, după prestarea completă a serviciilor,
dacă executarea a început cu acordul prealabil expres al consumatorului şi după ce
acesta a confirmat că a luat cunoştinţă de faptul că îşi va pierde dreptul la retragere
după executarea completă a contractului de către profesionist;
b) furnizarea de produse sau servicii al căror preţ depinde de fluctuaţiile de
pe piaţa financiară pe care profesionistul nu le poate controla şi care pot avea loc
pe parcursul perioadei de retragere;
c) furnizarea de produse confecţionate după specificaţiile prezentate de
consumator sau personalizate în mod clar;
d) furnizarea de produse care sunt susceptibile a se deteriora sau a expira
rapid;
e) furnizarea de produse sigilate care nu pot fi returnate din motive de
protecţie a sănătăţii sau din motive de igienă şi care au fost desigilate de
consumator;
f) furnizarea de produse care sunt, după livrare, potrivit naturii acestora,
inseparabil amestecate cu alte elemente;
g) furnizarea de băuturi alcoolice al căror preţ a fost convenit în momentul
încheierii contractului de vânzare, a căror livrare nu poate fi efectuată înainte de 30
de zile şi a căror valoare reală depinde de fluctuaţiile de pe piaţă pe care
profesionistul nu le poate controla;
h) contractele în cazul cărora consumatorul a solicitat în mod special
profesionistului să se deplaseze la domiciliul său pentru a efectua lucrări urgente de
reparaţie sau de întreţinere. Dacă, cu ocazia unei astfel de vizite, profesionistul
prestează alte servicii în afara celor solicitate în mod expres de consumator sau
furnizează alte produse decât piesele de schimb indispensabile pentru executarea
lucrărilor de întreţinere sau de reparaţie, dreptul de retragere se aplică respectivelor
servicii sau produse suplimentare;
i) furnizarea de înregistrări audio sau video sigilate sau de programe
informatice sigilate care au fost desigilate după livrare;
j) furnizarea de ziare, periodice şi reviste, cu excepţia contractelor de
abonament pentru furnizarea de astfel de publicaţii;
k) contractele încheiate în cadrul unei licitaţii;
l) prestarea de servicii de cazare, pentru alt scop decât cel rezidenţial,
transport de mărfuri, închiriere de maşini, catering sau serviciile privind activităţile
de agrement, în cazul în care contractul prevede o dată sau o perioadă de executare
specifică;
290
m) furnizarea de conţinut digital care nu este livrat pe un suport material,
dacă prestarea a început cu acordul prealabil expres al consumatorului şi după ce
acesta a confirmat că a luat cunoştinţă de faptul că îşi va pierde dreptul la retragere.
Livrare
Cu excepţia cazului în care părţile au convenit altfel cu privire la momentul
livrării, profesionistul livrează produsele transferând posesia fizică sau controlul
asupra produselor către consumator, fără întârziere nejustificată şi, în orice caz, în
decurs de cel mult 30 de zile de la încheierea contractului.
În cazul în care profesionistul nu şi-a îndeplinit obligaţia de a livra produsele
în momentul convenit cu consumatorul sau în termenul de 30 de zile, consumatorul
îi solicită să efectueze livrarea într-un termen suplimentar, corespunzător
circumstanţelor. În cazul în care profesionistul nu livrează produsele în termenul
suplimentar respectiv, consumatorul are dreptul, după caz, la rezoluţiunea sau
rezilierea contractului.
Aceste prevederi nu se aplică contractelor de vânzare în cazul în care
profesionistul a refuzat să livreze produsele sau în cazul în care livrarea în termenul
convenit este esenţială având în vedere toate circumstanţele existente la încheierea
contractului sau în cazul în care consumatorul informează profesionistul, înainte de
încheierea contractului, că livrarea înainte de sau la o dată precizată este esenţială.
În aceste cazuri, dacă profesionistul nu livrează produsele în momentul convenit cu
consumatorul sau în termenul de 30 de zile, consumatorul are dreptul, după caz, la
rezoluţiunea sau rezilierea contractului.
Transferarea riscului
În cazul contractelor în care profesionistul livrează produsele către
consumator, riscul de pierdere sau de deteriorare a produselor este transferat
consumatorului în momentul în care acesta sau o parte terţă desemnată de acesta,
alta decât transportatorul, intră în posesia fizică a produselor. Cu toate acestea,
riscul este transferat consumatorului în momentul livrării produselor către
transportator, dacă transportatorul a fost însărcinat de către consumator să
transporte produsele, iar această opţiune nu a fost oferită de către profesionist, fără
a aduce atingere drepturilor consumatorului faţă de transportator.
Comunicarea prin telefon
În cazul în care un profesionist operează o linie telefonică pentru a putea fi
contactat prin telefon cu privire la contractul încheiat, consumatorul nu este obligat
să plătească, la contactarea profesionistului, mai mult decât tariful de bază.
Plăţi suplimentare
Înainte ca un consumator să încheie un contract sau să accepte o ofertă,
profesionistul solicită consimţământul explicit din partea consumatorului cu privire
la orice plată suplimentară faţă de preţul stabilit anterior pentru obligaţia
contractuală principală a profesionistului. În cazul în care profesionistul nu a
obţinut consimţământul expres al consumatorului, însă l-a dedus utilizând opţiuni
incluse în mod automat pe care consumatorul trebuie să le respingă pentru a evita
plata suplimentară, consumatorul poate pretinde rambursarea acestei plăţi.
Vânzarea nesolicitată
291
Consumatorul este scutit de obligaţia de plată în caz de furnizare nesolicitată
de produse, apă, gaze naturale, electricitate, energie termică sau conţinut digital sau
în caz de prestare nesolicitată de servicii interzise prin art. 4 alin. (4) şi prin anexa
nr. 1 - Practici comerciale agresive, punctul 6, din Legea nr.363/2007 privind
combaterea practicilor comerciale incorecte ale comercianţilor în relaţia cu
consumatorii şi armonizarea reglementărilor cu legislaţia europeană privind
protecţia consumatorilor. În asemenea cazuri, absenţa unui răspuns din partea
consumatorului în urma unei astfel de furnizări sau prestări nesolicitate nu
reprezintă un consimţământ.
Termene
Toate termenele incluse în prezenta ordonanţă de urgenţă se interpretează
drept termene exprimate în zile calendaristice.
Dacă un termen exprimat în zile se calculează din momentul în care intervine
un eveniment sau se realizează un act, ziua în cursul căreia a avut loc acest
eveniment sau se realizează acest act nu se ia în seamă la calculul termenului, cu
excepţia cazului în care prezenta ordonanţă de urgenţă prevede altfel.
În cazul în care ultima zi a termenului este o zi nelucrătoare, profesionistul
prelungeşte termenul în mod corespunzător.Dacă legea aplicabilă contractului este
cea a unui stat membru al Uniunii Europene, consumatorii nu pot renunţa la
drepturile care le sunt conferite prin prezenta ordonanţă de urgenţă.
Orice clauză contractuală prin care se renunţă sau se restrâng în mod direct
sau indirect drepturile prevăzute de prezenta ordonanţă de urgenţă nu este
obligatorie pentru consumator.
Informare
Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor va întreprinde
măsurile necesare pentru informarea consumatorilor şi a profesioniştilor cu privire
la dispoziţiile prezentei ordonanţe de urgenţă şi, după caz, încurajează
profesioniştii şi responsabilii de cod, astfel cum sunt definiţi la art. 2 lit. g) din
Legea nr.363/2007 privind combaterea practicilor incorecte ale comercianţilor în
relaţia cu consumatorii şi armonizarea reglementărilor cu legislaţia europeană
privind protecţia consumatorilor, să informeze consumatorii cu privire la codurile
lor de conduită.
Sesizare
În vederea asigurării respectării prevederilor prezentei ordonanţe de urgenţă
de către profesionişti, persoanele fizice sau organizaţiile care, potrivit legii, au un
interes legitim, inclusiv organizaţiile de consumatori sau organizaţiile profesionale,
pot fie să sesizeze Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor ori
Autoritatea Naţională pentru Administrare şi Reglementare în Comunicaţii în
legătură cu încălcările prevederilor prezentei ordonanţe de urgenţă astfel ca aceasta
să decidă asupra reclamaţiilor, fie să iniţieze acţiuni în justiţie împotriva
profesioniştilor care au săvârşit sau sunt susceptibili să săvârşească încălcări ale
prezentei ordonanţe de urgenţă.
292
Profesioniştii concurenţi pot informa Autoritatea Naţională pentru Protecţia
Consumatorilor sau Autoritatea Naţională pentru Administrare şi Reglementare în
Comunicaţii în legătură cu încălcarea prevederilor prezentei ordonanţe de urgenţă.
Contravenţiilor le sunt aplicabile prevederile OG nr.2/2001 privind regimul
juridic al contravenţiilor.225
13.2. Clauze abuzive în contracte

În scopul prevenirii şi combaterii practicilor care dăunează intereselor
economice ale consumatorilor în baza Directivei nr.93/13/CEE din 5 aprilie 1993
privind clauzele abuzive în contractele încheiate cu consumatorii adoptată în toate
ţările Uniunii Europene, a fost adoptată Legea nr.193/2000 privind clauzele
abuzive din contractele încheiate între profesionişti şi consumatori 1.
Conform prevederilor O.G. nr.21/1992 privind protecţia consumatorilor
“statul, prin mijloacele prevăzute de lege, protejează cetăţenii în calitatea lor de
consumatori, asigurând cadrul necesar accesului neîngrădit la produse şi servicii,
informării lor complete despre caracteristicile esenţiale ale acestora, apărării şi
asigurării drepturilor şi intereselor legitime ale persoanelor fizice, împotriva unor
practici incorecte, participării acestora la fundamentarea şi luarea deciziilor ce îi
interesează în calitate de consumatori” 2.
Potrivit art.3 din OG nr.21/1992, drepturile consumatorilor, la încheierea
contractelor, sunt:
a) de a fi protejaţi împotriva riscului de a achiziţiona un produs sau de a li
se presta un serviciu care ar putea să le prejudicieze viaţa, sănătatea sau securitatea
ori să le afecteze drepturile şi interesele legitime;
b) de a fi informaţi complet, corect şi precis asupra caracteristicilor
esenţiale ale produselor şi serviciilor, astfel încât decizia pe care o adoptă în
legătură cu acestea să corespundă cât mai bine nevoilor lor, precum şi de a fi
educaţi în calitatea lor de consumatori;
c) de a avea acces la pieţe care le asigură o gamă variată de produse şi
servicii de calitate;
d) de a fi despăgubiţi pentru pagubele generate de calitatea
necorespunzătoare a produselor şi serviciilor, folosind în acest scop mijloace
prevăzute de lege;
225
OG nr.2/2001 privind regimul contravenţiilor, publicată în M.Of.nr.410/2001, Legea nr.180/2002
publicată în M.Of.nr.268/2002, modificată prin OUG nr.108/2003 publicată în
M.Of.nr.747/26.10.2003, Legea nr.526/2004 publicată în M.Of.nr.1149/06.12.2004, Legea
M.Of.nr.640/25.07.2006, OG nr.8/2006 publicată în M.Of.nr.78/27.01.2006, Legea nr.353/2006
nr.202/2010 publicată în M.Of.nr.714/26.10.2010 modificată prin Legea nr76/2012 publicată în
M.Of.nr.365/30.05.2012.
1
Directiva nr.93/13/CEE din 5 aprilie 1993 privind clauzele abuzive în contractele încheiate cu
consumatorii adoptată în toate ţările Uniunii Europene, adoptată la Luxemburg, 5 aprilie 1993.
Legea nr.193/2000 a fost republicată în M.Of. nr.543/03.08.2012.
2
O.G. nr.21/1992 privind protecţia consumatorilor a fost republicată în M.Of.nr.208/28.03.2007
293
e) de a se organiza în asociaţii de consumatori, în scopul apărării
intereselor lor.
În practică, s-au constatat însă nenumărate probleme legate de modul de
încheiere a contractelor, în defavoarea consumatorilor datorită unor factori, cum ar
fi:
- inegalitatea existentă pe de o parte între consumatori şi producători,
datorită nivelului redus de informare şi educare a consilierii încă scăzute a
consumatorului;
- gradul scăzut de participare activă, directă a cetăţenilor la mecanismul de
luare a deciziilor în ceea ce îi priveşte;
- inegalitatea şanselor consumatorului faţă de cele ale profesioniştilor în
ceea ce priveşte apărarea drepturilor şi intereselor sale în justiţie, având în vedere
lipsa cunoaşterii drepturilor sale, a procedurii juridice, precum şi lipsa mijloacelor
financiare;
- dezvoltarea insuficientă a concurenţei, sau chiar lipsa concurenţei în
unele sectoare cu impact mare în rândul cetăţenilor, care conduc la impunerea unor
preţuri artificiale, necorelate cu calitatea produselor şi serviciilor;
- încheierea contractelor la iniţiativa profesioniştilor, având drept
consecinţă o acceptare de către consumator a condiţiilor prestabilite de profesionist
şi nu o negociere între părţi contractante.
În cazul acestor consumatori există un dezechilibru major între părţile
contractante şi din această cauză s-au impus reglementări care să protejeze
persoana dezavantajată.226
Drepturile şi obligaţiile părţilor
Contractele încheiate între profesionişti şi consumatori pentru vânzarea de
bunuri sau prestarea de servicii vor cuprinde clauze contractuale clare, fără
echivoc, pentru a fi înţelese să nu fie necesare cunoştinţe de specialitate. 227
Atunci când există dubiu asupra interpretării unor clauze contractuale,
acestea vor fi interpretate în favoarea consumatorului.
Clauzele abuzive sunt interzise a se stipula în contractele încheiate între
profesionişti şi consumatori.
Prin consumator se înţelege orice persoană fizică sau grup de persoane
fizice constituite în asociaţii, care încheie un contract în afara activităţii lor
autorizate, profesionale sau comerciale.
Prin profesionist se înţelege orice persoană fizică sau juridică autorizată,
care, în temeiul unui contract acţionează în cadrul activităţii sale comerciale,
acţionează în acelaşi scop în numele sau pe seama acesteia.
Clauza abuzivă este o clauză care nu a fost negociată direct cu
consumatorul şi care prin ea însăşi sau împreună cu alte prevederi din contract
226
N.Grădinaru - Clauzele abuzive din contractele încheiate între comercianţi şi consumatori. Revista
-Analele Universităţii Valahia – Târgovişte 2002.
227
Legea nr.193 din 6 noiembrie 2000 privind clauzele abuzive din contractele încheiate între
comercianţi si consumatori, a fost republicata in Monitorul Oficial, Partea I, nr. 305 din 18.04.2008.
294
creează, în detrimentul consumatorului şi contrar cerinţelor bunei credinţe, un
dezechilibru semnificativ între drepturile şi obligaţiile părţilor. 228
Prevederile legii se aplică şi în cazul bonurilor de comandă sau bonurilor
de livrare, biletelor, tichetelor şi altora asemenea. Clauzele contractuale în temeiul
altor acte normative, nu sunt supuse prevederilor Legii nr.193/2000.
O clauză contractuală care nu a fost negociată direct cu consumatorul va fi
considerată abuzivă dacă, prin ea însăşi sau împreună cu alte prevederi din
contract, creează, în detrimentul consumatorului şi contrar cerinţelor bunei-
credinţe, un dezechilibru semnificativ între drepturile şi obligaţiile părţilor.
O clauză contractuală va fi considerată ca nefiind negociată direct cu
consumatorul dacă aceasta a fost stabilită fără a da posibilitate consumatorului să
influenţeze natura ei, cum ar fi contractele standard preformulate sau condiţiile
generale de vânzare practicate de profesionişti pe piaţa produsului sau serviciului
respectiv.
Faptul că anumite aspecte ale clauzelor contractuale sau numai una dintre
clauze a fost negociată direct cu consumatorul nu exclude aplicarea prevederilor
legii nr.193/2000 pentru restul contractului, în cazul în care o evaluare globală a
contractului evidenţiază că acesta a fost prestabilit unilateral de profesionist. Dacă
un profesionist pretinde că o clauză standard preformulată a fost negociată direct cu
consumatorul, este de datoria lui să prezinte probe în acest sens.
Dacă un profesionist pretinde că o clauză standard preformulată a fost
negociată direct cu consumatorul este de datoria lui să prezinte probe în acest sens.
Natura abuzivă a unei clauze contractuale se evaluează în funcţie de:
a) natura produselor sau a serviciilor care fac obiectul contractului la
momentul încheierii acestuia;
b) toţi factorii care au determinat încheierea contractului;
c) alte clauze ale contractului sau ale altor contracte de care acesta depinde.
Evaluarea naturii abuzive a clauzelor nu se asociază nici cu definirea
obiectului principal al contractului, nici cu calitatea de a satisface cerinţele de preţ
şi de plată, pe de o parte, nici cu produsele şi serviciile oferite în schimb, pe de altă
parte, în măsura în care aceste clauze sunt exprimate într-un limbaj uşor inteligibil.
În cazul contractelor standard preformulate, profesionistul are obligaţia să
remită, la cerere, oricărei persoane interesate un exemplar din contractul pe care îl
propune.
Clauzele abuzive cuprinse în contract şi constatate fie personal, fie prin
intermediul organelor abilitate prin lege nu vor produce efecte asupra
consumatorului, iar contractul se va derula în continuare, cu acordul
consumatorului, numai dacă după eliminarea acestora mai poate continua.
În măsura în care contractul nu îşi mai poate produce efectele după
înlăturarea clauzelor considerate abuzive, consumatorul este îndreptăţit să ceară
rezilierea contractului, putând solicita, după caz, şi daune-interese.
228
N.Grădinaru - Clauzele abuzive în contractele încheiate între comerciant şi consumatori. Revista
de Ştiinţe Politice nr.9-10/2006, a Universităţii din Craiova. Ed.Universitaria.
295
Organele abilitate pentru constatarea contravenţiilor şi soluţionarea
litigiilor
Controlul respectării acestor dispoziţii se face de reanţii împuterniciţi ai
Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor, precum şi de specialişti
autorizaţi ai altor organe ale administraţiei publice, potrivit competenţelor.
Organele de control efectuează verificări la sesizarea persoanelor
prejudiciate sau din oficiu.
Profesionişti au obligaţia de a a organelor de control, în original,
contractele încheiate cu consumatorii.
Organele de control abilitate încheie procese-verbale prin care se
consemnează faptele constatate cu ocazia verificărilor făcute, precum şi articolele
din lege încălcate de profesionist.
În cazul în care constată utilizarea unor contracte de adeziune care conţin
clauze abuzive, organele de control vor sesiza Tribunalul de la domiciliul sau, după
caz, sediul profesionistului, solicitând obligarea acestuia să modifice contractele
aflate în curs de executare, prin eliminarea clauzelor abuzive.
La cererea de chemare în judecată va fi anexat procesul-verbal întocmit.
Asociaţiile pentru protecţia consumatorului care îndeplinesc condiţiile OG
nr.21/1992, îl pot chema în judecată pe profesionistul care utilizează contracte de
adeziune care conţin clauze abuzive, la Tribunal, pentru ca aceasta să dispună
încetarea folosirii acestora, precum şi modificarea contractelor aflate în curs de
executare, prin eliminarea clauzelor abuzive.
Aceste dispoziţii nu aduc atingere dreptului consumatorului căruia i se
opune un contract de adeziune ce conţine clauze abuzive de a invoca nulitatea
clauzei pe cale de acţiune ori pe cale de excepţie, în condiţiile legii.
Instanţa, în cazul în care constată existenţa clauzelor abuzive în contract,
obligă profesionistul să modifice toate contractele de adeziune în curs de executare,
precum şi să elimine clauzele abuzive din contractele preformulate, destinate a fi
utilizate în cadrul activităţii profesionale.
În cazul menţionat, instanţa va aplica şi amenda contravenţională.
Dacă instanţa constată că nu sunt clauze abuzive în contract, va anula
procesul-verbal întocmit.
Hotărârea pronunţată de Tribunal este supusă numai apelului.
Consumatorii prejudiciaţi prin contracte încheiate cu încălcarea
prevederilor ei legi au dreptul de a se adresa organelor judecătoreşti în conformitate
cu prevederile Codului civil şi ale Codului de procedură civilă.
În cazul în care părţile contractante aleg ca lege aplicabilă contractului
legea unui stat care nu face parte din Uniunea Europeană, iar contractul are o
strânsă legătură cu teritoriul României sau cu al altor state membre ale Uniunii
Europene şi în cazul în care Legea nr.193/2000 are prevederi mai favorabile pentru
consumator, se vor aplica acestea din urmă.
Sancţiuni
Constituie contravenţie, în măsura în care fapta nu este săvârşită în astfel
de condiţii încât, potrivit legii penale, să fie considerată infracţiune, încălcarea
296
interdicţiei stipulate de a se interzice profesioniştilor stipularea de clauze abuzive
în contractele încheiate cu consumatorii şi care se sancţionează cu amendă de la
200 lei la 1.000 lei.229
Prevederile Legii nr.193/2000 se completează cu dispoziţiile OG.
nr.2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor, cu excepţia art. 27-29. 230
Lista cuprinzând clauzele considerate ca fiind abuzive
Sunt considerate clauze abuzive acele prevederi contractuale care:
a) dau dreptul profesionistului de a modifica unilateral clauzele
contractului, fără a avea un motiv întemeiat care să fie precizat în contract.
Prevederile acestei litere nu se opun clauzelor în temeiul cărora un furnizor
de servicii financiare îşi rezervă dreptul de a modifica rata dobânzii plătibile de
229
OG nr. 55 din 16/08/2002 privind regimul juridic al sancţiunilor prestării unei activităţi în folosul
comunităţii şi închisorii contravenţionale, publicată în Monitorul Oficial nr. 642 din 30/08/2002,
aprobată prin Legea nr.641/2002 publicată în M.Of.nr.900/11.12.2002, modificată prin OUG
nr.108/2003 publicată în M.Of.nr.747/26.10.2003, Legea nr.42/2007 publicată în M.Of.
nr.163/07.03.2007, OUG nr.78/2008 publicată în M.Of. nr.465/23.06.2008.
230
Art.27-29 din OG nr.2/2001
Comunicarea procesului-verbal şi a înştiinţării de plată de face prin poştă, cu aviz de primire, sau prin
afişare la domiciliul sau la sediul contravenientului. Operaţiunea de afişare se consemnează într-un
proces-verbal semnat de cel puţin un martor.
Art.28
Contravenientul poate achita, pe loc sau în termen de cel mult 48 de ore de la data încheierii
procesului-verbal ori, după caz, de la data comunicării acestuia, jumătate din minimul amenzii
prevăzute în actul normativ, agentul constatator făcând menţiune despre această posibilitate în
procesul-verbal. În actul normativ de stabilire a contravenţiilor această posibilitate trebuie menţionată
în mod expres. Termenele statornicite pe ore încep să curgă de la miezul nopţii zilei următoare, iar
termenul care se sfârşeşte într-o zi de sărbătoare legală sau când serviciul este suspendat se va
prelungi până la sfârşitul primei zile de lucru următoare.
Amenzile care se cuvin bugetului de stat pot fi achitate la Casa de Economii şi Consemnaţiuni -
C.E.C. - S.A. sau la unităţile Trezoreriei Statului, iar amenzile cuvenite bugetelor locale se achită la
Casa de Economii şi Consemnaţiuni - C.E.C. - S.A. sau la casieriile autorităţilor administraţiei
publice locale ori ale altor instituţii publice abilitate să administreze veniturile bugetelor locale,
indiferent de localitatea pe a cărei rază acestea funcţionează, de cetăţenia, domiciliul sau de reşedinţa
contravenientului ori de locul săvârşirii contravenţiei, precum şi la ghişeul unic din punctele de
trecere a frontierei de stat a României. O copie de pe chitanţă se predă de către contravenient
agentului constatator sau se trimite prin poştă organului din care acesta face parte, potrivit
dispoziţiilor alin. (1).
Amenzile contravenţionale pot fi achitate şi prin intermediul instrumentelor de plată electronică în
cadrul Ghişeului virtual de plăţi, proiect-pilot coordonat de Ministerul Comunicaţiilor şi Tehnologiei
Informaţiei, parte a Sistemului e-guvernare, din cadrul Sistemului Electronic Naţional. În acest caz:
a) achitarea unei amenzi contravenţionale se dovedeşte prin area extrasului de cont al plătitorului sau
a dovezii de plată emise de Ghişeul virtual de plăţi, aceasta specificând data şi ora efectuării plăţii;
b) se elimină obligativitatea pentru plătitor de a preda o copie de pe extrasul de cont sau de pe dovada
de plată emisă de Ghişeul virtual de plăţi către agentul constatator sau organul din care acesta face
parte.
Art.29
Dispoziţiile art.28 se aplică şi în cazurile prevăzute la art.10 alin.2, dacă contravenientul achită
jumătate din minimul amenzii prevăzute de actul normativ pentru fiecare dintre contravenţiile
constatate, fără ca prin totalizare să se depăşească maximul prevăzut pentru contravenţia cea mai
gravă.
297
către consumator ori datorată acestuia din urmă sau valoarea altor taxe pentru
servicii financiare, fără o notificare prealabilă, dacă există o motivaţie întemeiată,
în condiţiile în care profesionistul este obligat să informeze cât mai curând posibil
despre aceasta celelalte părţi contractante şi acestea din urmă au libertatea de a
rezilia imediat contractul.
Prevederile acestei litere nu se opun, de asemenea, clauzelor prin care
profesionistul îşi rezervă dreptul de a modifica unilateral clauzele unui contract cu
durată nedeterminată, în condiţiile în care profesionistul are obligaţia de a-l
informa pe consumator, printr-o notificare prealabilă transmisă în termen rezonabil,
pentru ca acesta din urmă să aibă libertatea de a rezilia contractul;
b) obligă consumatorul să se supună unor condiţii contractuale despre care
nu a avut posibilitatea reală să ia cunoştinţă la data semnării contractului;
c) obligă consumatorul să îşi îndeplinească obligaţiile contractuale, chiar şi
în situaţiile în care profesionistul nu şi le-a îndeplinit pe ale sale;
d) dau dreptul profesionistului să prelungească automat un contract
încheiat pentru o perioadă determinată, prin acordul tacit al consumatorului, dacă
perioada-limită la care acesta putea să îşi exprime opţiunea a fost insuficientă;
e) dau dreptul profesionistului să modifice unilateral, fără acordul
consumatorului, clauzele privind caracteristicile produselor şi serviciilor care
urmează să fie furnizate sau termenul de livrare a unui produs ori termenul de
executare a unui serviciu;
f) dau dreptul profesionistului să constate unilateral conformitatea
produselor şi serviciilor furnizate cu prevederile contractuale;
g) dau dreptul exclusiv profesionistului să interpreteze clauzele
contractuale;
h) restrâng sau anulează dreptul consumatorului să pretindă despăgubiri în
cazurile în care profesionistul nu îşi îndeplineşte obligaţiile contractuale;
i) obligă consumatorul la plata unor sume disproporţionat de mari în cazul
neîndeplinirii obligaţiilor contractuale de către acesta, comparativ cu pagubele
suferite de profesionist;
j) restrâng sau anulează dreptul consumatorului de a denunţa sau de a
rezilia unilateral contractul, în cazurile în care:
- profesionistul a modificat unilateral clauzele prevăzute la lit. e);
- profesionistul nu şi-a îndeplinit obligaţiile contractuale;
- profesionistul a impus consumatorului, prin contract, clauze referitoare la
plata unei sume fixe în cazul denunţării unilaterale;
k) exclud sau limitează răspunderea legală a profesionistului în cazul
vătămării sau decesului consumatorului, ca rezultat al unei acţiuni sau omisiuni a
profesionistului privind utilizarea produselor şi serviciilor;
l) exclud dreptul consumatorului de a întreprinde o acţiune legală sau de a
exercita un alt remediu legal, solicitându-i în acelaşi timp rezolvarea disputelor în
special prin arbitraj;
298
m) permit în mod nejustificat impunerea unor restricţii în administrarea
probelor evidente de care dispune consumatorul sau solicitarea unor probe care,
potrivit legii, fac obiectul unei alte părţi din contract;
n) dau dreptul profesionistului să transfere obligaţiile contractuale unei
terţe persoane - agent, mandatar etc. -, fără acordul consumatorului, dacă acest
transfer serveşte la reducerea garanţiilor sau a altor răspunderi faţă de consumator;
o) interzic consumatorului să compenseze o datorie către profesionist cu o
creanţă pe care el ar avea-o asupra profesionistului;
p) prevăd că preţul produselor este determinat la momentul livrării sau
permit vânzătorilor de produse ori furnizorilor de servicii dreptul de a creşte
preţurile, fără ca, în ambele cazuri, să acorde consumatorului dreptul de a anula
contractul în cazul în care preţul final este prea mare în raport cu preţul convenit la
momentul încheierii contractului.
Prevederile acestei litere nu se opun clauzelor de indexare a preţurilor, atât
timp cât sunt legale, cu condiţia ca metoda prin care preţurile variază să fie descrisă
în mod explicit;
r) permit profesionistului obţinerea unor sume de bani de la consumator, în
cazul neexecutării sau finalizării contractului de către acesta din urmă, fără a
prevedea existenţa compensaţiilor în sumă echivalentă şi pentru consumator, în
cazul neexecutării contractului de către profesionist;
s) dau dreptul profesionistului să anuleze contractul în mod unilateral, fără
să prevadă acelaşi drept şi pentru consumator;
t) dau dreptul profesionistului să înceteze contractul încheiat pentru o
durată nedeterminată fără o notificare prealabilă rezonabilă, cu excepţia unor
motive întemeiate.
Prevederile acestei litere nu se opun clauzelor prin care furnizorul de
servicii financiare îşi rezervă dreptul de a dispune în mod unilateral încetarea unui
contract încheiat pe o perioadă nedeterminată şi fără o notificare prealabilă în cazul
unui motiv întemeiat, cu condiţia ca furnizorul să fie obligat să informeze imediat
celelalte părţi contractante.
Dispoziţiile de la lit. a), p) şi t) nu sunt aplicabile în cazul:
a) tranzacţiilor cu valori mobiliare, instrumentelor financiare şi altor
produse sau servicii, în cazul în care preţul este legat de fluctuaţiile cotaţiei
bursiere sau ale indicelui bursier ori ale unei rate de schimb pe piaţa financiară, pe
care vânzătorul sau furnizorul nu le poate controla;
b) contractelor pentru cumpărarea sau vânzarea de devize, cecuri de
călătorie, ordine de plată internaţionale emise în devize sau alte instrumente de
plată internaţionale.
13.3. Răspunderea producătorilor pentru prejudiciul actual şi pentru

cel viitor, cauzate de defectul produsului său
Raporturile juridice dintre producători şi persoanele vătămate ori
prejudiciate de produsele cu defecte puse în circulaţie, răspunderea civilă pentru
pagubele generate de aceste produse, precum şi dreptul la acţiune pentru repararea
299
pagubelor, sunt reglementate prin Legea nr.240/2004 231, se urmăreşte creşterea
nivelului de protecţie a consumatorilor, stabilindu-se în mod clar situaţiile şi modul
de angajare a răspunderii producătorilor.232
Legea a transpus în legislaţia română Directiva nr. 85/374/CEE din 25 iulie
1985 privind răspunderea producătorului pentru produsele cu defecte. 233
Această Directivă stabileşte câteva principii în domeniu, care urmează a fi
preluate în diferite sisteme juridice naţionale şi să fie aplicabile în cazul
raporturilor juridice apărute între producători şi persoanele prejudiciate ca urmare a
defectelor unor produse puse în circulaţie.
Necesitatea transpunerii în contextul aderării la Uniunea Europeană reiese
din eliminarea diferenţelor ce pot afecta concurenţa şi circulaţia de produse pe
piaţă, existând diferite grade de protecţie a consumatorilor împotriva pagubelor
generate de aceste produse.
Este necesară a se stabili răspunderea producătorului pentru prejudiciile
provocate de caracterul defectuos al produselor sale, deoarece neconcordanţele
existente între legislaţii pot denatura concurenţa, pot afecta libera circulaţie a
mărfurilor în cadrul pieţei în uniune şi pot determina un grad diferit de protecţie a
consumatorului împotriva prejudiciilor aduse sănătăţii şi bunurilor sale de un
produs defect.
Răspunderea fără culpă a producătorului constituie singurul mijloc de
soluţionare adecvată a problemei, specifică unei epoci caracterizate de progres
tehnologic şi de o justă alocare a riscurilor inerente producţiei tehnologice moderne
şi se aplică numai bunurilor mobile care au fost produse industrial.
Răspunderea fără culpă se aplică numai pentru bunurile mobile care au fost
produse industrial, din această cauză, trebuie exclusă răspunderea pentru produsele
agricole şi vânat, cu excepţia cazului în care aceste produse au fost supuse unei
prelucrări cu caracter industrial care ar putea fi cauza defectelor produselor,
răspunderea există şi în cazul bunurile mobile utilizate în lucrările de construcţie de
imobile sau incorporate în bunurile imobile.
Răspunderea există şi în privinţa importatorilor de produse în Comunitatea
Europeană, precum şi în privinţa persoanelor care se prezintă ca producători prin
marcarea numelui, mărcii sau altui semn distinctiv sau care furnizează un produs al
cărui producător nu poate fi identificat; întrucât, în situaţii în care mai multe
persoane sunt răspunzătoare de provocarea unui prejudiciu, protecţia
231
Legea nr.240/2004 privind răspunderea producătorilor pentru pagubele generate de produsele cu
defecte a fost republicată în M.Of.nr.313 din 22.04.2008.
232
N.Grădinaru - Răspunderea producătorilor pentru prejudiciul actual şi pentru cel viitor, cauzate
de defectele produselor. Revista Strategii Manageriale, nr.1/2009, a Universităţii „Constantin
Brâncoveanu” Piteşti.
233
Directiva nr. 85/374/CEE din 25 iulie 1985 privind răspunderea producătorului, publicată in
Jurnalul Oficial al Comunităţilor Europene (JOCE) nr. L210 din 7 august 1985, modificată şi
completată prin Directiva nr. 1.999/34/CE a Parlamentului European si a Consiliului, publicată în
Jurnalul Oficial al Comunităţilor Europene (JOCE), nr. L141 din 4 iunie 1999.
300
consumatorului prevede ca partea vătămată să poată cere repararea integrală a
prejudiciului oricăruia dintre aceştia.
Protecţia consumatorului impune ca toţi producătorii implicaţi în procesul
de producţie să fie traşi la răspundere, în măsura în care produsul finit, o parte
componentă a acestuia sau materia primă furnizată de ei a fost defectă.
Prin producător234 se înţelege:
a) fabricantul produsului finit al unei materii prime sau părţi componente
ale produsului;
b) orice persoană care se prezintă ca producător, prin faptul că îşi înscrie
pe produs numele, marca sau alt semn distinctiv;
c) orice altă persoană, care importă un produs în România în vederea
vânzării, închirierii, cumpărării sau altei forme de înstrăinare în cadrul activităţii
proprii de comercializare în cadrul societăţii, este considerată producător al
acestuia şi răspunde în aceeaşi măsură ca şi producătorul;
d) orice altă persoană, care importa un produs din Uniunea Europeană în
vederea vânzării, închirierii, cumpărării sau altei forme de înstrăinare în cadrul
activităţii proprii de comercializare în cadrul societăţii, este considerată producător
al acestuia şi răspunde în aceeaşi măsura ca şi producătorul;
În cazul în care producătorul unui produs nu poate fi identificat, fiecare
furnizor al produsului respectiv va fi tratat drept producător, dacă el nu comunică
consumatorului prejudiciat, într-un interval de timp rezonabil, datele de identificare
a producătorului sau a persoanei care i-a furnizat produsul; aceasta dispoziţie este
valabilă şi pentru un produs importat, în cazul în care produsul nu indică identitatea
importatorului prevăzut la lit.c ori d, chiar dacă este precizat numele
producătorului.
Produsul este, orice bun mobil, chiar dacă acesta este încorporat într-un alt
bun mobil sau imobil, dar din această cauză, trebuie exclusă răspunderea pentru
produsele agricole şi vânat, cu excepţia cazului în care aceste produse au fost
supuse unei prelucrări cu caracter industrial care ar putea fi cauza defectelor
produselor.
Răspunderea există şi pentru bunurile mobile utilizate în lucrările de
construcţie de imobile sau incorporate în bunurile imobile. 235
234
Conform art.3 din Directivă „Producător” reprezintă fabricantul unui produs finit, producătorul
oricărei materii prime sau fabricantul unei părţi componente, precum şi pe orice persoană care,
aplicându-şi numele, marca sau alt semn distinctiv pe produs, se prezintă drept producătorul acestuia.
Fără a aduce atingere răspunderii producătorului, orice persoană care importă un produs în
Comunitate, în scopul vânzării, locaţiunii, leasing-ului sau altei forme de distribuţie în cadrul
activităţii sale comerciale, este considerat producător, în înţelesul ei directive şi este răspunzător ca
producător.
Atunci când nu poate fi identificat producătorul produsului, orice furnizor este considerat drept
producător, cu excepţia cazului în care acesta comunică persoanei prejudiciate, în termen util,
identitatea producătorului sau a persoanei care i-a furnizat produsul. Aceleaşi norme se aplică în cazul
unui produs importat, în cazul în care pe acesta nu este indicată identitatea importatorului menţionat
la alineatul (2), chiar în cazul în care numele producătorului este indicat.
235
Potrivit art. 2 din Directivă, „produs” înseamnă orice bun mobil, cu excepţia produselor agricole
primare şi a vânatului, chiar în cazul în care sunt încorporate într-un alt bun mobil sau imobil.
301
Prin produs se înţelege şi energia electrică.
Conform art.1 din Directivă „Producătorul este răspunzător pentru
prejudiciul cauzat de un defect al produsului său.”
Pentru a produce un prejudiciu produsul trebuie să aibă defecte adică -
produsul nu oferă siguranţa la care persoana este îndreptăţită să se aştepte, ţinându-
se seama de toate împrejurările, inclusiv de:
a) modul de are a produsului;
b) toate utilizările previzibile ale produsului;
c) data punerii in circulaţie a produsului.
Pentru a proteja bunăstarea fizică şi bunurile consumatorului, caracterul
defect al unui produs nu trebuie determinat pe baza necorespunderii produsului
pentru utilizare, ci pe baza lipsei de siguranţă la care populaţia se poate aştepta.
Siguranţa fiind evaluată excluzând orice utilizare greşită a produsului care în aceste
circumstanţe ar fi iraţională.
Un produs nu poate fi considerat cu defecte numai pentru că, ulterior, un
produs similar perfecţionat a fost pus în circulaţie. 236
Prevederile Legii nr.240/2004 nu împiedică aplicarea dispoziţiilor legale
referitoare la daunele morale.
Condiţiile răspunderii producătorilor
Răspunderea producătorului se naşte din calitatea acestuia, fiind cel mai
îndreptăţit să evalueze riscurile legate de produsele pe care le pune în circulaţie,
stabilind şi măsurile necesare pentru diminuarea lor. Apare deci firească
necesitatea ca producătorii să răspundă în mod direct pentru daunele provocate.
Producătorul răspunde pentru prejudiciul actual şi pentru cel viitor, cauzate
de defectul produsului său.
O primă condiţie este existenţa prejudiciului actual sau viitor.
Răspunderea producătorului, pentru prejudiciu actual şi pentru cel viitor
cauzate de defectul unui produs, nu este limitată în situaţia în care paguba este
determinată, cumulativ, de defectul produsului şi de acţiunea sau omisiunea unei
„Produse agricole primare” reprezintă produsele solului, de crescătorie de animale şi cele pescăreşti,
cu excepţia produselor care au fost supuse unei prime prelucrări. Termenul „produs” se referă şi la
electricitate.
236
Art.6 din Directivă prevede că „Un produs are defecte atunci când nu oferă siguranţa la care o
persoană se poate aştepta, ţinând seama de toate împrejurările, printre care:
(a) area produsului;
(b) utilizarea căreia îi este destinată în mod raţional produsul;
(c) momentul punerii în circulaţie a produsului.
Un produs nu poate fi considerat defect pentru simplul motiv că un produs mai bun a fost pus în
circulaţie ulterior.”
Art. 9 din Directivă prevede că „În sensul articolului 1, „prejudiciu” reprezintă:
(a) prejudiciul cauzat prin deces sau leziuni corporale;
(b) prejudiciul sau distrugerea oricărui bun, altul decât produsul cu defecte, cu un prag minim de 500
euro, cu condiţia ca bunul:
(i) să fie în mod normal destinat utilizării sau consumului privat şi
(ii) să fie utilizat de persoana prejudiciată mai ales pentru uz propriu sau pentru consum privat.
ul articol nu aduce atingere dispoziţiilor de drept intern privind daunele morale.”
302
terţe persoane. Astfel, producătorul va răspunde pentru prejudiciul actual şi pentru
cel viitor, chiar şi în situaţia în care aceasta este rezultatul cumulat al defectului
produsului cu o acţiune sau o omisiune a unei terţe persoane.
Acţiunea sau omisiunea unei terţe persoane, nu aduce atingere dreptului
producătorului de a promova acţiuni în justiţie împotriva terţului. Rezultă că dacă
două sau mai multe persoane sunt răspunzătoare pentru acelaşi prejudiciu,
răspunderea lor este solidară, fără a aduce atingere dispoziţiilor de drept intern cu
privire la acţiunea în regres.
Dacă mai multe persoane sunt răspunzătoare pentru pagubă, ele răspund
solidar.
Prin pagubă se înţelege:
a) prejudiciul cauzat prin moartea sau vătămarea integrităţii corporale sau a
sănătăţii unei persoane;
b) deteriorarea sau distrugerea oricărui bun, altul decât produsul cu defecte,
cu condiţia ca bunul respectiv să fie în mod normal destinat folosinţei ori
consumului privat şi să fi fost folosit de persoana prejudiciată pentru uz sau
consum personal, iar valoarea lui să fie mai mare de 200 lei;
c) deteriorarea sau distrugerea oricărui bun, altul decât produsul cu defecte,
cu condiţia ca bunul respectiv să fie în mod normal destinat folosinţei ori
consumului privat şi să fi fost folosit de persoana prejudiciată pentru uz sau
consum personal, iar valoarea lui să fie mai mare decât echivalentul în lei a 500
euro.
Deoarece protecţia consumatorului impune despăgubirea în caz de deces şi
leziuni corporale, precum şi despăgubirea pentru daunele materiale, cu toate
acestea, această despăgubire trebuie limitată la obiectele de uz privat sau destinate
consumului privat şi trebuie supusă deducerii unui prag minim în sumă fixă, pentru
a evita un număr excesiv de litigii.
Legislaţia română este corelată cu regimul juridic existent în ţările membre
ale Uniunii Europene şi sunt prevăzute cazurile în care producătorii pot fi exoneraţi
de răspunderea pentru prejudiciul creat prin punerea în circulaţie a produselor cu
defect, care sunt limitativ enumerate, stabilindu-se clar limitele răspunderii
producătorului, pentru pragul valoric stabilit la 200 lei şi, respectiv, la echivalentul
în lei al 500 euro.
Această răspundere a producătorului este angajată pentru deteriorarea sau
distrugerea oricărui bun, altul decât produsul defectuos dar în legătură cu acesta din
urmă.
Prevederile Legii nr.240/2004 nu se aplică pagubelor rezultate din
accidentele nucleare237 deoarece răspunderea pentru daunele nucleare este supusă în
toate statele membre unor reguli speciale adecvate daunelor de acest tip.
237
Legea nr.703/2001 privind răspunderea civilă pentru daune nucleare, publicată în
M.Of.nr.818/19.12.2001.
HG nr.894/2003 pentru aprobarea Normelor de aplicare a prevederilor Legii nr.703/2001 privind
răspunderea civilă pentru daune, publicată în M.Of.nr.588/19.08.2003.
303
O altă condiţie pentru angajarea răspunderii civile a producătorului,
persoana prejudiciată trebuie să facă dovada pagubei, a defectului şi a raportului de
cauzalitate dintre defect şi pagubă.238
Protecţia consumatorului impune ca răspunderea producătorului să nu fie
afectată de acte sau omisiuni ale altor persoane care au contribuit la provocarea
prejudiciului, cu toate acestea, culpa persoanei vătămate poate fi luată în
considerare în vederea reducerii sau a eliminării acestei răspunderi. O repartizare
justă a riscurilor între cel vătămat şi producător presupune ca acesta din urmă să fie
absolvit de responsabilitate în cazul în care poate dovedi existenţa unor împrejurări
care îl exonerează de răspundere.
Producătorul este exonerat de răspundere, dacă dovedeşte unul dintre
următoarele aspecte:
a) nu el este cel care a pus produsul în circulaţie;
b) în funcţie de împrejurări, defectul care a generat paguba nu a existat la
data la care produsul a fost pus în circulaţie sau a apărut ulterior punerii in
circulaţie a produsului, din cauze neimputabile lui;
c) produsul nu a fost fabricat pentru a fi comercializat sau pentru orice altă
formă de distribuţie în scop economic al producătorului şi nu a fost fabricat sau
distribuit în cadrul activităţii sale profesionale;
d) defectul se datorează respectării unor condiţii obligatorii, impuse prin
reglementările emise de autorităţile competente;
e) nivelul cunoştinţelor ştiinţifice şi tehnice existent la momentul punerii în
circulaţie a produsului nu i-a permis depistarea defectului în cauză;
f) defectul se datorează nerespectării de către consumator a instrucţiunilor
de utilizare furnizate în documentele tehnice care însoţesc produsul, demonstrate în
baza expertizei tehnice de specialitate.
Producătorul de componente este exonerat de răspundere dacă dovedeşte
că defectul este imputabil proiectării greşite a ansamblului în care acesta a fost
montat sau instrucţiunilor date de producătorul produsului destinat consumatorului.
Răspunderea producătorului poate fi limitată sau înlăturată de instanţa de
judecată, în cazul în care paguba este cauzată atât de defectul produsului, cât şi de
culpa persoanei vătămate ori prejudiciate sau a altei persoane pentru care aceasta
este ţinută să răspundă.
Persoana vătămată poate avea dreptul la despăgubire pe baza
responsabilităţii contractuale sau pe baza unei răspunderi extracontractuale diferite
de cea prevăzută de Directivă şi de Legea nr.240/2004. Astfel, Legea nr.240/2004
nu exclude posibilitatea persoanei vătămate ori prejudiciate de a pretinde
despăgubiri în temeiul răspunderii contractuale sau extracontractuale ori al altui
regim special de răspundere, existent la data intrării în vigoare a legi.
Societăţile de asigurări au drept de regres împotriva producătorului, pentru
sumele plătite persoanelor prejudiciate.
238
Art.4 din Directivă „Partea prejudiciată trebuie să facă proba prejudiciului, defectului şi relaţiei
cauzale dintre defect şi prejudiciu.”
304
În scopul unei protecţii eficace a consumatorului, nu este permisă nici o
derogare prin clauză contractuală de la răspunderea producătorului faţă de partea
vătămată. Prevederile contractuale nu pot limita sau exonera producătorul de
răspunderea ce o poartă pentru punerea în circulaţie a unor astfel de produse, orice
clauze contractuale de limitare sau exonerare de răspundere a producătorului sunt
lovite de nulitate absolută.
Dreptul la acţiune pentru repararea pagubelor
Dreptul la acţiune pentru repararea pagubelor este prescriptibil, termenul
de prescriere uniformă a acţiunii în despăgubiri trebuie să fie atât în interesul
persoanei vătămate, cât şi al producătorului, considerând că, în timp, produsele se
uzează, normele de siguranţă devin mai riguroase, iar ştiinţa şi tehnologia
progresează, de aceea, nu ar fi echitabil ca producătorul să fie răspunzător pentru o
perioadă nelimitată de defectele produselor sale, răspunderea sa trebuie să înceteze
după o perioadă de timp.
Dreptul la acţiune pentru repararea pagubelor este prescriptibil, acesta se
prescrie în termen de 3 ani, termenul curge de la data la care reclamantul a avut sau
ar fi trebuit să aibă cunoştinţă de existenţa pagubei, a defectului şi a identităţii
producătorului, iar acţiunea pentru repararea pagubei nu poate fi introdusă după
împlinirea a 10 ani de la data la care producătorul a pus produsul respectiv în
circulaţie.
Se stabileşte astfel ca termen rezonabil în care persoana prejudiciată se
poate adresa instanţei de judecată pentru repararea pagubei şi anume 3 ani de la
data la care reclamantul a avut sau ar fi trebuit să aibă cunoştinţă de existenţa
pagubei, a defectului şi a identităţii producătorului, însă nu mai târziu de împlinirea
a 10 ani de la data la care producătorul a pus produsul respectiv în circulaţie, cu
condiţia ca paguba să se fi produs înăuntrul termenului de 10 ani. 239
Pentru soluţionarea acestor cauze dispoziţiile Legi nr.240/2004 se
completează cu prevederile Codului civil şi ale Codului de procedură civilă.
13.4. Vânzarea produselor şi garanţiile asociate acestora

E:\AppData\Roaming\AppData\Roaming\AppData\Roaming\Micros
oft\AppData\Roaming\Sintact 2.0\cache\Legislatie\temp\00111638.HTML -
#Prin Legea nr.449/2003 se reglementează aspecte privind vânzarea produselor,
inclusiv a celor executate la comandă, şi garanţiile asociate acestora, în vederea
asigurării protecţiei consumatorului.240
239
Art.11 din Directivă „Statele membre prevăd în legislaţia lor că drepturile conferite persoanei
prejudiciate în temeiul ei directive se sting la expirarea unui termen de zece ani de la data la care
producătorul a pus în circulaţie produsul care a provocat prejudicii, cu excepţia cazului în care
persoana prejudiciată a iniţiat, în această perioadă, o procedură judiciară împotriva producătorului.”
240
Legea nr.449/2003 privind vânzarea produselor şi garanţiile asociate acestora, republicată în
M.Of.nr.347/06.05.2008, modificată prin: OUG nr.174/2008, OG nr.9/2016.
305
Legea transpune prevederile Directivei 1999/44/CE a Parlamentului
European şi a Consiliului din 25 mai 1999 privind anumite aspecte ale vânzării de
bunuri de consum şi garanţiile conexe.241
#Nu sunt supuse prevederilor legi produsele folosite care sunt vândute prin
procedura licitaţiei publice, la care consumatorul are posibilitatea să participe
personal.
#Intră sub incidenţa prevederilor legi şi produsele care vor fi achiziţionate pe baza
unui contract de vânzare de produse ce urmează a fi fabricate sau prelucrate.
Conformitatea produselor cu specificaţiile cuprinse în contractul de
vânzare-cumpărare
Vânzător este persoana fizică sau juridică autorizată, care în cadrul
activităţii sale, comercializează produse în condiţiile unui contract încheiat cu
consumatorul.
#Vânzătorul este obligat să livreze consumatorului 242 produse care sunt în
conformitate cu contractul de vânzare-cumpărare..
Produs este un bun material mobil a cărui destinaţie finală este consumul
sau utilizarea individuală ori colectivă. Nu intră în această categorie bunurile
vândute în urma confiscărilor, în cadrul procedurii de executare silită sau pe baza
unui alt act emis de autorităţile judecătoreşti, apa şi gazele care nu sunt ambalate
într-un volum limitat sau într-o cantitate fixă şi energia electrică
Se consideră că produsele sunt în conformitate cu contractul de vânzare-
cumpărare dacă:
#a) corespund descrierii făcute de vânzător şi au aceleaşi calităţi ca şi produsele pe
care vânzătorul Ie-a at consumatorului ca mostră sau model;
#b) corespund oricărui scop specific solicitat de către consumator, scop făcut
cunoscut vânzătorului şi acceptat de acesta la încheierea contractului de vânzare-
cumpărare;
241
Directivei 1999/44/CE a Parlamentului European şi a Consiliului din 25 mai 1999 privind anumite
aspecte ale vânzării de bunuri de consum şi garanţiile conexe, publicată în Jurnalul Oficial al Uniunii
Europene (JOCE) nr. L171 din 7 iulie 1999.
242
consumator - orice persoană fizică sau grup de persoane fizice constituite în asociaţii, care,
acţionează în scopuri din afara activităţii sale comerciale, industriale sau de producţie, artizanale ori
liberale.
306
#c) corespund scopurilor pentru care sunt utilizate în mod normal produsele de
acelaşi tip;
#d) fiind de acelaşi tip, prezintă parametri de calitate şi performanţe normale, la
care consumatorul se poate aştepta în mod rezonabil, date fiind natura produsului şi
declaraţiile publice privind caracteristicile concrete ale acestuia, făcute de vânzător,
de producător sau de reprezentantul acestuia, în special prin publicitate sau prin
înscriere pe eticheta produsului.243
#Nu se consideră a fi lipsă de conformitate dacă în momentul încheierii
contractului de vânzare-cumpărare consumatorul a cunoscut sau nu putea, în mod
rezonabil, să nu cunoască această lipsă de conformitate ori dacă lipsa de
conformitate îşi are originea în materialele furnizate de consumator.
#Vânzătorul nu este răspunzător de declaraţiile publice prevăzute la lit. d), în
oricare dintre următoarele situaţii, dacă probează că:
#a) nu a cunoscut şi nu ar fi putut, în mod rezonabil, să cunoască declaraţiile în
cauză;
#b) declaraţia fusese corectată la momentul încheierii contractului de vânzare-
cumpărare;
#c) decizia de a cumpăra produsul nu putea fi influenţată de declaraţiile publice în
cauză.
#Orice lipsă a conformităţii rezultată dintr-o instalare incorectă a produselor va fi
considerată echivalentă cu o lipsă a conformităţii produselor, dacă instalarea face
parte din contractul de vânzare a produselor şi produsele au fost instalate de
vânzător sau pe răspunderea sa.
243
N.Grădinaru - Regulile comunitare în materia vânzării bunurilor de consum şi a garanţiilor
acestora. Revista română de Drept Comunitar nr.3/2005, Bucureşti.
307
Aceste
E:\AppData\Roaming\AppData\Roaming\AppData\Roaming\Microsoft\App
Data\Roaming\Sintact 2.0\cache\Legislatie\temp\00111638.HTML -
#prevederi se aplică şi în cazul în care produsul destinat a fi instalat de consumator
este instalat de acesta şi instalarea incorectă este datorată unei deficienţe în
instrucţiunile de instalare.
Drepturile consumatorului
#Vânzătorul este răspunzător faţă de consumator pentru orice lipsă a conformităţii
existentă la momentul când au fost livrate produsele.
#În cazul lipsei conformităţii, consumatorul are dreptul de a solicita vânzătorului să
i se aducă produsul la conformitate, fără plată, prin reparare 244 sau înlocuire sau să
beneficieze de reducerea corespunzătoare a preţului ori de rezoluţiunea contractului
privind acest produs.
#Conform art.11 din Legea nr.449/2003, în cazul lipsei conformităţii,
consumatorul are dreptul de a solicita vânzătorului în primul rând repararea
produsului sau are dreptul de a solicita înlocuirea produsului, în fiecare caz fără
plată, cu excepţia situaţiei în care măsura este imposibilă sau disproporţionată.
O măsură reparatorie va fi considerată ca disproporţionată, dacă ea impune
vânzătorului costuri care sunt nerezonabile în comparaţie cu cealaltă măsură
reparatorie, luându-se în considerare:
#a) valoarea pe care ar fi avut-o produsele dacă nu ar fi existat lipsa de
conformitate;
#b) importanţa lipsei de conformitate;
#c) dacă cealaltă măsură reparatorie ar putea fi realizată fără un inconvenient
semnificativ pentru consumator.
244
reparare - în caz de lipsă de conformitate, aducerea unui produs la conformitate cu contractul de
308
#O măsură reparatorie va fi considerată ca imposibilă dacă vânzătorul nu poate
asigura produse identice pentru înlocuire sau piese de schimb pentru reparare,
inclusiv ca urmare a lipsei utilajelor sau a tehnologiei aferente.
#Orice reparare sau înlocuire a produselor va fi făcută în cadrul unei perioade
rezonabile de timp, stabilită de comun acord, în scris, între vânzător şi consumator,
luându-se în considerare natura produselor şi scopul pentru care acesta a solicitat
produsele. Perioada de timp stabilită nu poate depăşi 15 zile calendaristice de la
data la care cumpărătorul, după caz, a adus la cunoştinţă vânzătorului lipsa de
conformitate a produsului sau apredat produsul vânzătorului ori persoanei
desemnate de acesta pe baza unui document de predare-primire.
#În cazul reparării produsului, în acesta vor fi montate numai piese noi.
Vânzătorul are aceleaşi obligaţii pentru produsul înlocuit ca şi pentru
produsul vândut iniţial.
#Noţiunea fără plată, se referă la toate costurile necesare aducerii produselor la
conformitate, inclusiv costurile poştale, de transport, manipulare, diagnosticare,
expertizare, demontare, montare, manoperă, materiale utilizate şi ambalare.
Răspunderea vânzătorului privind garanţia legală de conformitate este
angajată dacă lipsa de conformitate apare într-un termen de 2 ani, calculat de la
livrarea produsului.
După expirarea termenului consumatorii pot pretinde remedierea sau
înlocuirea produselor care nu pot fi folosite în scopul pentru care au fost realizate
ca urmare a unor vicii ascunse apărute în cadrul durate medii de utilizare.
#Consumatorul poate solicita o reducere corespunzătoare a preţului sau
rezoluţiunea contractului în oricare dintre următoarele cazuri:
#a) dacă nu beneficiază nici de repararea, nici de înlocuirea produsului;
#b) dacă vânzătorul nu a luat măsura reparatorie într-o perioadă de timp rezonabilă;
#c) dacă vânzătorul nu a luat măsura reparatorie fără inconveniente semnificative
pentru consumator.
309
#Consumatorul nu este îndreptăţit să solicite rezoluţiunea contractului, dacă lipsa
conformităţii este minoră.
Acţiunea în regres
#Dacă vânzătorul este răspunzător faţă de consumator pentru lipsa de conformitate
rezultată dintr-o acţiune sau dintr-o omisiune a producătorului ori a unui operator
economic din acelaşi lanţ contractual, vânzătorul are dreptul de a se îndrepta
împotriva celui responsabil de lipsa de conformitate.
Termene
#Potrivit art.16 din Legea nr.449/2003, răspunderea vânzătorului, este angajată
dacă lipsa de conformitate apare într-un termen de 2 ani, calculat de la livrarea
produsului.
#După expirarea termenului, consumatorii pot pretinde remedierea sau înlocuirea
produselor care nu pot fi folosite în scopul pentru care au fost realizate ca urmare a
unor vicii ascunse apărute în cadrul duratei medii de utilizare.
Viciu ascuns reprezintă o deficienţa calitativă a unui produs livrat sau a
unui serviciu prestat care nu a fost cunoscută şi nici nu putea fi cunoscută de către
consumator prin mijloacele obişnuite de verificare.
Durata medie de utilizare este intervalul de timp, stabilit în documente
tehnice normative sau declarat de către producător ori convenit între părţi, în cadrul
căruia produsele de folosinţă îndelungată trebuie să îşi menţină caracteristicile
funcţionale, dacă au fost respectate condiţiile de transport, manipulare, depozitare
şi exploatare.
#Pentru produsele a căror durată medie de utilizare este mai mică de 2 ani,
termenul menţionat se reduce la această durată.
#Consumatorul trebuie să informeze vânzătorul despre lipsa de conformitate în
termen de două luni de la data la care a constatat-o.
#Până la proba contrară, lipsa de conformitate apărută în termen de 6 luni de la
livrarea produsului se prezumă că a existat la momentul livrării acestuia, cu
310
excepţia cazurilor în care prezumţia este incompatibilă cu natura produsului sau a
lipsei de conformitate.
Garanţii
Prin garanţie se înţelege orice angajament asumat de vânzător sau
producător faţă de consumator, fără solicitarea unor costuri suplimentare, de
restituire a preţului plătit de consumator, de reparare sau de înlocuire a produsului
cumpărat, dacă acesta nu corespunde condiţiilor enunţate în declaraţiile referitoare
la garanţie sau în publicitatea aferentă.
#Garanţia este obligatorie din punct de vedere juridic pentru ofertant, în condiţiile
specificate în declaraţiile referitoare la garanţie şi în publicitatea aferentă.
Certificatul de garanţie, emis în baza garanţiei comerciale, trebuie să
cuprindă menţiuni cu privire la drepturile conferite prin lege consumatorului şi să
ateste în mod clar că aceste drepturi nu sunt afectate prin garanţia oferită.
Certificatul de garanţie, emis pe baza garanţiei comerciale, trebuie să
precizeze elementele de identificare a produsului, termenul de garanţie, durata
medie de utilizare, modalităţile de asigurare a garanţiei - întreţinere, reparare,
înlocuire şi termenul de realizare a acestora, inclusiv denumirea şi adresa
vânzătorului şi ale unităţii specializate de service.
Certificatul de garanţie trebuie redactat în termeni simpli şi uşor de înţeles.
La cererea consumatorului certificatul de garanţie va fi oferit în scris sau pe
orice alt suport durabil, disponibil şi accesibil acestuia.
În cazul în care certificatul de garanţie nu respectă prevederile menţionate,
valabilitatea acesteia nu este afectată, consumatorul având dreptul de a solicita
vânzătorului îndeplinirea condiţiilor incluse în declaraţiile referitoare la garanţie.
Produsele de folosinţă îndelungată trebuie să fie însoţite de certificatul de
garanţie emis pe baza garanţiei comerciale şi, dacă reglementările în vigoare
prevăd, de declaraţia de conformitate, precum şi de cartea tehnică ori de
instrucţiunile de folosire, instalare, exploatare, întreţinere, eliberate de producător.
În cazul în care nu se oferă garanţie comercială, consumatorului i se vor
aduce la cunoştinţă de către vânzător, printr-un document scris, drepturile conferite
de cap. V - «Termene».
#Clauzele contractuale sau înţelegerile încheiate între vânzător şi consumator
înainte ca lipsa de conformitate să fie cunoscută de consumator şi comunicată
vânzătorului, care limitează sau înlătură, direct ori indirect, drepturile
consumatorului, sunt nule de drept.
#În cazul produselor folosite, consumatorul şi vânzătorul pot conveni reducerea
termenului de 2 ani, dar nu la mai puţin de un an de la data livrării produsului.
311
Timpul de nefuncţionare din cauza lipsei de conformitate apărute în cadrul
termenului de garanţie prelungeşte termenul de garanţie legală de conformitate şi
cel al garanţiei comerciale şi curge, după caz, din momentul la care a fost adusă la
cunoştinţa vânzătorului lipsa de conformitate a produsului sau din momentul
prezentării produsului la vânzător/unitatea service până la aducerea produsului în
stare de utilizare normală şi, respectiv, al notificării în scris în vederea ridicării
produsului sau predării efective a produsului către consumator.
Produsele de folosinţă îndelungată care înlocuiesc produsele defecte în
cadrul termenului de garanţie vor beneficia de un nou termen de garanţie care
curge de la data preschimbării produsului.
Produsele de folosinţă îndelungată defectate în termenul de garanţie legală
de conformitate, atunci când nu pot fi reparate sau când durata cumulată de
nefuncţionare din cauza deficienţelor apărute în termenul de garanţie legală de
conformitate depăşeşte 10% din durata acestui termen, la cererea consumatorului,
vor fi înlocuite de vânzător sau acesta va restitui consumatorului contravaloarea
produsului respectiv.
Termenul de garanţie curge de la data intrării bunului respectiv în posesia
consumatorului, inclusiv pentru bunurile noi de folosinţă îndelungată, obţinute prin
tragere la sorţi la tombole, câştigate la concursuri şi similare sau acordate cu
reducere de preţ ori gratuit de către operatorii economici
Sancţiuni
#Constatarea contravenţiilor şi aplicarea sancţiunilor se fac de către reanţii
împuterniciţi ai Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor.
#Contravenţiilor le sunt aplicabile dispoziţiile Ordonanţei Guvernului nr. 2/2001
privind regimul juridic al contravenţiilor.245
#Drepturile consumatorilor sunt exercitate fără a aduce atingere altor drepturi pe
care consumatorul le poate invoca conform celorlalte prevederi legale care
reglementează răspunderea contractuală sau necontractuală.
245
OG nr.2/2001 privind regimul contravenţiilor, publicată în M.Of.nr.410/2001, Legea nr.180/2002
publicată în M.Of.nr.268/2002, modificată prin OUG nr.108/2003 publicată în
M.Of.nr.747/26.10.2003, Legea nr.526/2004 publicată în M.Of.nr.1149/06.12.2004, Legea
M.Of.nr.640/25.07.2006, OG nr.8/2006 publicată în M.Of.nr.78/27.01.2006, Legea nr.353/2006
nr.202/2010 publicată în M.Of.nr.714/26.10.2010 modificată prin Legea nr76/2012 publicată în
M.Of.nr.365/30.05.2012.
312
#În cazul în care părţile contractante aleg ca lege aplicabilă contractului legea unui
stat care nu face parte din Uniunea Europeană, iar contractul are o strânsă legătură
cu teritoriul României sau cu al altor state membre ale Uniunii Europene şi în cazul
în care Legea nr.449/2003 are prevederi mai favorabile pentru consumator, se vor
aplica acestea.
Rezumat
Potrivit art. 1650 din Codul Civil, vânzarea este contractul prin care
vânzătorul transmite sau, după caz, se obligă să transmită cumpărătorului
proprietatea unui bun în schimbul unui preţ pe care cumpărătorul se obligă să îl
plătească.
Poate fi, de asemenea, transmis prin vânzare un dezmembrământ al dreptului
de proprietate sau orice alt drept.
Clauzele ce trebuie respectate la încheierea contractelor dintre profesionişti
şi consumatori
Clauzele abuzive în contracte
Răspunderea producătorilor pentru prejudiciul actual şi pentru cel viitor,
cauzate de defectul produsului său
Vânzarea produselor şi garanţiile asociate acestora
Bibliografie
obligatorie:
N. Grădinaru (coord) – Dreptul afacerilor, Editura Independenţa Economică,
Piteşti, 2018.
N. Grădinaru (coord) – Drept. Editura Independenţa Economică, Piteşti,
2018.
facultativă:
Bucureşti, 2012.
Definiţi contractul de vânzare .
Care sunt clauzele ce trebuie respectate la încheierea contractelor dintre
profesionişti şi consumatori.
Enumeraţi Clauzele abuzive în contracte.
Arătaţi care este răspunderea producătorilor pentru prejudiciul actual şi
pentru cel viitor, cauzate de defectul produsului său.
Vânzarea produselor şi garanţiile asociate acestora.
Teste grilă
1. Caracterele contractului de vânzare sunt:
a) sinalagmatic;
b) consensual;
313
c) oneros;
d) gratuit;
e) comutativ;
f) translativ de proprietate.
2. Obligaţiile vânzătorului sunt:
a) transferul dreptului de proprietate;
b) predarea bunului vândut;
c) răspunderea pentru evicţiune şi vicii;
d) plata preţului.
3. Obligaţiile cumpărătorului sunt:
a) plata preţului;
b) preluarea bunului cumpărat;
c) plata cheltuielilor vânzării;
d) răspunderea pentru vicii.
4. Alegeţi afirmaţia corectă:
a) garanţia datorată de vânzător contra evicţiunii are în vedere pretenţiile
unui terţ întemeiate pe un drept născut anterior, concomitent sau ulterior
datei vânzării şi care nu a fost adus la cunostinţa cumpărătorului;
b) obligaţia de garanţie contra evicţiunii este indivizibilă între debitori;
c) părţile contractante nu pot conveni să-l exonereze pe vănzâtor de garanţia
contra eviţiunii.
5. Este considerat viciu ascuns:
a) acel viciu care, la data predării, nu putea fi descoperit, fără asistenţă de
specialitate, de către un cumpărător prudent şi diligent;
b) acel viciu care, la data predării, putea fi descoperit, fără asitenţă de
specialitate, de către un cumpărător prudent şi diligent;
c) acel viciu care a fost cunoscut şi tăinuit de către vânzător.
6. Cumpărătorul este obligat:
a) să plătească dobânzi asupra preţului din ziua dobândirii proprietăţii, dacă
bunul produce fructe;
b) să plătească dobânzi asupra preţului numai după ce a fost pus, în mod
legal, în întârziere de către vânzător;
c) nu este obligat la plata de dobânzi asupra preţului.
8. În cazul contractului de vânzare, preţul poate fi:
a) serios şi determinat sau determinabil;
b) jocandi causa;
c) stabilit în termen de 6 luni de la încheierea contractului de către un
judecător sindic.
R: 1.a,b,c,e. 2.a,b,c, 3.a, b,c. 4.b; 5. a. 6. a. 7. a;
314
Lecţia 14. Contracte încheiate de către profesionişti
14.1. Contractul de mandat
Noţiune
Contractul de mandat este acel contract prin care o persoană, numită
„mandant”, împuterniceşte o altă persoană, numită „mandatar”, să încheie în
numele ei şi pe răspunderea sa anumite acte juridice.
Codul civil român reglementează contractul de mandat în art.2009 - 2042.
Potrivit art.2009 din Codul civil, mandatul este contractul prin care o parte,
numită mandatar, se obligă să încheie unul sau mai multe acte juridice pe seama
celeilalte părţi, numită mandant.
Noţiunea de mandat este sinonimă cu cea de împuternicire sau de procură
dată de către mandant, mandatarului.
Caractere juridice
a) este un contract unilateral, de regulă naşte obligaţii în sarcina
mandatarului când este cu titlul gratuit, dar este sinalagmatic când este şi cu titlu
oneros, adică părţile au obligaţii reciproce interdependente; 246
246
315
b) este un contract cu titlu gratuit, dar poate fi şi cu titlul oneros, părţile
urmăresc să îşi procure un avantaj patrimonial. Între profesionişti mandatul este
întotdeauna oneros.247
Potrivit art.2010 din Codul civil, mandatul este cu titlu gratuit sau cu titlu
oneros. Mandatul dintre două persoane fizice se prezumă a fi cu titlu gratuit. Cu
toate acestea, mandatul dat pentru acte de exercitare a unei activităţi profesionale
se prezumă a fi cu titlu oneros.
Dacă mandatul este cu titlu oneros, iar remuneraţia mandatarului nu este
determinată prin contract, aceasta se va stabili potrivit legii, uzanţelor ori, în lipsă,
după valoarea serviciilor prestate.
Dreptul la acţiunea pentru stabilirea cuantumului remuneraţiei se prescrie
odată cu dreptul la acţiunea pentru plata acesteia.
c) este un contract consensual, simplul acord de voinţă este suficient ca actul
să fie încheiat valabil,248 fără îndeplinirea unei forme speciale. Ţinând cont de
faptul că mandatarul este împuternicit să trateze şi să încheie acte juridice cu terţii,
în numele mandantului, este nevoie de un înscris cu care să se legitimeze. Practica
a impus încheierea contractului în formă scrisă, însă aceasta, după cum se poate
observa, este cerută „ad probationem” şi nu „ad validitatem”. Potrivit art.2013 din
Codul civil, contractul de mandat poate fi încheiat în formă scrisă, autentică ori sub
semnătură privată, sau verbală;
d) este un contract intuitu personae, fiind încheiat în considerarea calităţii
mandatarului şi se bazează pe încrederea dintre părţi.
Clasificarea mandatului
Conform prevederilor art.2011 din Codul civil, mandatul este cu
reprezentare sau fără reprezentare.
Codul civil reglementează contractul de comision, care este o varietate a
contractului fără reprezentare dar în raporturile dintre profesionişti. 249
Puterea de reprezentare
E:\Sintact 2.0\cache\Legislatie\temp\00141529.HTML - #Contractul este

sinalagmatic atunci când obligaţiile născute din acesta sunt reciproce şi interdependente. În caz
contrar, contractul este unilateral chiar dacă executarea lui presupune obligaţii în sarcina ambelor
părţi.
247
Contractul prin care fiecare parte urmăreşte să îşi procure un avantaj în schimbul obligaţiilor asumate
este cu titlu oneros.
E:\Sintact 2.0\cache\Legislatie\temp\00141529.HTML - #Contractul prin care una
dintre părţi urmăreşte să procure celeilalte părţi un beneficiu, fără a obţine în schimb vreun avantaj,
este cu titlu gratuit.
248
Contractul este consensual atunci când se formează prin simplul acord de voinţă al părţilor.
249
Potrivit art.2043 din Codul civil, contractul de comision este mandatul care are ca obiect
achiziţionarea sau vânzarea de bunuri ori prestarea de servicii pe seama comitentului şi în numele
comisionarului, care acţionează cu titlu profesional, în schimbul unei remuneraţii numite comision.
316
Conform prevederilor art.2012 din Codul civil, dacă din împrejurări nu
rezultă altfel, mandatarul îl reprezintă pe mandant la încheierea actelor pentru care
a fost împuternicit.
Împuternicirea pentru reprezentare sau, dacă este cazul, înscrisul care o
constată se numeşte procură.
Dispoziţiile referitoare la reprezentarea în contracte se aplică în mod
corespunzător.
Reprezentarea
Instituţia reprezentării părţilor la încheierea contractelor este reglementată
de Codul civil în art.1295 – 1314.
Codul civil nu dă o definiţie reprezentării ci doar prevede că, puterea de
reprezentare poate rezulta fie din lege, fie dintr-un act juridic ori dintr-o hotărâre
judecătorească, după caz.
Contractul încheiat de reprezentant în limita puterilor conferite, atunci când
terţul contractant nu cunoştea şi nici nu ar fi trebuit să cunoască faptul că
reprezentantul acţiona în această calitate, îi obligă numai pe reprezentant şi pe terţ,
dacă prin lege nu se prevede altfel.
Cu toate acestea, dacă reprezentantul, atunci când contractează cu terţul în
limita puterilor conferite, pe seama unei întreprinderi, pretinde că este titularul
acesteia, terţul care descoperă ulterior identitatea adevăratului titular poate să
exercite şi împotriva acestuia din urmă drepturile pe care le are împotriva
reprezentantului.
Puterea de a reprezenta poate rezulta fie din lege, fie dintr-un act juridic ori
dintr-o hotărâre judecătorească, după caz.
Contractul încheiat de reprezentant, în limitele împuternicirii, în numele
reprezentatului produce efecte direct între reprezentat şi cealaltă parte.
A. Contractul de mandat cu reprezentare
Noţiune
Contractul de mandat cu reprezentare este acel contract prin care o parte,
numită mandatar, se obligă să încheie unul sau mai multe acte juridice pe seama
celeilalte părţi, numită mandant în temeiul unei împuterniciri.
Codul civil nu defineşte cele două forme de contract ci dă o singură definiţie
în art.2009 şi anume: mandatul este contractul prin care o parte, numită mandatar,
se obligă să încheie unul sau mai multe acte juridice pe seama celeilalte părţi,
numită mandant.
Condiţiile de formă
Contractul de mandat cu reprezentare este un contract consensual, fiind
valabil încheiat prin simplu acord de voinţă al părţilor, fără a fi necesară
îndeplinirea unei anumite forme.
Potrivit art.1174 alin.2 din Codul civil, contractul este consensual atunci
când se formează prin simplul acord de voinţă al părţilor.
Iar conform prevederilor art.1178 din Codul civil, contractul se încheie prin
simplul acord de voinţe al părţilor, dacă legea nu impune o anumită formalitate
pentru încheierea sa valabilă.
317
Mandatul este, în principiu, un contract consensual care ia naştere prin
simplu acord de voinţă al părţilor, nefiind supus de lege vreunei forme speciale.
Totuşi, chiar dacă, în principiul, mandatul este consensual, acesta este uneori
solemn deoarece legea impune o anumită formă împuternicirii în funcţie de
contractul închiat de către mandatar.
Potrivit art.2013 din Codul civil, contractul de mandat poate fi încheiat în
formă scrisă, autentică ori sub semnătură privată, sau verbală. Acceptarea
mandatului poate rezulta şi din executarea sa de către mandatar, adică poate fi
expres sau tacit.
Mandatul dat pentru încheierea unui act juridic supus, potrivit legii, unei
anumite forme trebuie să respecte acea formă, sub sancţiunea aplicabilă actului
însuşi. Prevederea nu se aplică atunci când forma este necesară doar pentru
opozabilitatea actului faţă de terţi, dacă prin lege nu se prevede altfel.
De exemplu, atunci când mandatarul este împuternicit să încheie un contract
de vânzare-cumpărare a unui imobil, forma contractului de mandat trebuie să fie
cea autentică.
Întinderea mandatului
Întinderea contractului de mandat este stabilită în funcţie de actele juridice
ce urmează a fi încheiate de către mandatar, astfel că mandatul poate fi general sau
special.
Mandatul general
Potrivit art.2016 alin.1 din Codul civil, mandatul general îl autorizează pe
mandatar să efectueze numai acte de conservare şi de administrare.
Mandatul special
În acest mandat, mandatarul este împuternicit să efectueze una sau mai
multe operaţiuni juridice determinate, de exemplu, este împuternicit mandatarul să
cumpere o anumită casă ori să reprezinte pe mandant într-un proces sau în toate
procesele pe care le are acesta. 250 Astfel, mandatarul este împuternicit, pentru a
încheia acte de înstrăinare sau grevare, tranzacţii ori compromisuri, pentru a se
putea obliga prin cambii sau bilete la ordin ori pentru a intenta acţiuni în justiţie,
precum şi pentru a încheia orice alte acte de dispoziţie, mandatarul trebuie să fie
împuternicit în mod expres.
Durata mandatului este stabilită de către părţi.
Dacă părţile nu au prevăzut un termen, contractul de mandat încetează în 3
ani de la încheierea lui.
Condiţiile de validitate
Condiţiile de validitate, ce trebuie îndeplinite pentru validitatea contractului
de mandat, sunt cele prevăzute de art.1179 din Codul civil, şi anume: capacitatea
părţilor de a contracta, consimţământul liber exprimat, un obiect determinat licit şi
o cauză licită şi morală.
Capacitatea de a contracta a părţilor
250
Deciziei nr. 118 din 17 iunie 2009 a Curţii de Apel Iaşi, secţia civilă şi pentru cauze cu minori şi
de familie. Sursa www,scj.ro
318
Poate contracta orice persoană care nu este declarată incapabilă de lege şi
nici oprită să încheie anumite contracte.
Fără a avea vreo influenţă dacă este contract cu titlul gratuit sau oneros,
capacitatea părţilor este determinată de categoria actelor pe care mandatarul este
împuternicit de către mandant a le încheia: de conservare, de administrare sau de
dispoziţie.
Codul civil reglementează capacitatea părţilor în situaţia de reprezentare,
astfel, potrivit art.1298 din Codul civil, în cazul reprezentării convenţionale, atât
reprezentatul, cât şi reprezentantul trebuie să aibă capacitatea de a încheia actul
pentru care reprezentarea a fost dată.
Puterea de a reprezenta încetează prin incapacitatea mandatarului ori a
mandantului, dacă din convenţie ori din natura afacerii nu rezultă contrariul.
Din analiza textelor de lege, rezultă că:
- Mandatarul trebuie să aibă capacitate de exerciţiu deplină, deoarece el îl
reprezintă pe mandant şi încheie acte juridice în numele acestuia şi pe seama
mandantului, dar el este cel care încheie actele juridice potrivit împuternicirii, dacă
ar fi incapabil actele încheiate nu sunt valabile iar mandatarul poate fi revocat de
către mandant;
- Mandantul trebuie să aibă capacitatea de a contracta singur actul juridic
pentru care a dat împuternicire mandatarului, adică mandantul trebuie să aibă
capacitatea de a încheia de a încheia un act juridic care face obiectul contractului
de mandat. Aşadar, dacă mandatarul este împuternicit să încheie un act de
dispoziţie, atât mandantul cât şi mandatarul trebuie să aibă capacitate deplină de
exerciţiu.
Dacă mandatarul este împuternicit să încheie un act de administrare,
mandantul poate fi şi minor cu capacitate de exerciţiu dar care trebuie să obţină
încuviinţarea părintelui sau al tutorelui.
În cazul în care, contractul de mandat cu reprezentare este cu titlu oneros,
mandantul trebuie să aibă capacitate de exerciţiu deplină deoarece trebuie să-l
remunereze pe mandatar indiferent dacă mandatarul este împuternicit să încheie un
act de administrare sau de dispoziţie.
Consimţământul
Consimţământul este manifestarea de voinţă a părţilor care trebuie să fie
liber exprimat şi să nu fie afectat de vicii de consimţământ.
Consimţământul poate fi expres sau tacit.
Consimţământul pentru a fi valabil trebuie să îndeplinească condiţiile
prevăzute de lege şi să nu fie afectat de vicii de consimţământ.
Potrivit art.1204 din Codul civil, consimţământul părţilor trebuie să fie
serios, liber şi exprimat în cunoştinţă de cauză
când este dat din eroare, surprins prin dol, sau smuls prin violenţă. De asemenea,
consimţământul este viciat în caz de leziune.
Contractul este anulabil atunci când consimţământul reprezentantului este
viciat. Dacă însă viciul de consimţământ priveşte elemente stabilite de reprezentat,
319
contractul este anulabil numai dacă voinţa acestuia din urmă a fost viciată (art.1299
din Codul civil).
Voinţa de a contracta poate fi exprimată verbal sau în scris.
Voinţa poate fi manifestată şi printr-un comportament care, potrivit legii,
convenţiei părţilor, practicilor statornicite între acestea sau uzanţelor, nu lasă nicio
îndoială asupra intenţiei de a produce efectele juridice corespunzătoare.
Înscrisul care constată încheierea contractului poate fi sub semnătură privată
sau autentic, având forţa probantă prevăzută de lege.
Dacă părţile s-au învoit ca un contract să fie încheiat într-o anumită formă,
pe care legea nu o cere, contractul se socoteşte valabil chiar dacă forma nu a fost
respectată.
Contractul de mandat este consensual, fiindu-i suficient pentru a fi valabil
încheiat doar consimţământul părţilor, dar mandatarul pentru a dovedi terţului în
numele cui acţionează trebuie să prezinte împuternicirea dată de mandant, şi actul
încheiat cu terţi de către mandatar trebuie să fie făcut în formă scrisă, (se încheie în
numele mandantului şi pe răspunderea acestuia) pentru a constitui în viitor o probă
„ad probationem”.
Mandatarul trebuie să facă dovada în faţa terţului, prin împuternicirea dată
de mandant, în numele cărei persoane acţionează, în cazul mandatului tacit dovada
se poate face prin orice mijloc de probă indiferent de valoarea actului juridic
încheiat.
În mandatul expres dovada acestuia se face printr-un înscris, atât între părţi
cât şi în raporturile cu terţii, iar actul încheiat cu terţii ce are o valoare mai mare de
250 lei trebuie încheiat în formă scrisă pentru a constitui un mijloc de probă în
eventualitatea unui litigiu.251
Obiectul mandatului
Mandatul are ca obiect încheierea de acte juridice de către mandatar în
numele mandantului şi pe răspunderea acestuia. Mandatarul poate face şi acte
materiale, adică preluarea unui bun, încasarea unor sume de bani, etc.
Obiectul contractului este format din împuternicirea dată de mandant,
mandatarului, adică ce acte juridice va încheia mandatarul în numele şi pe
răspunderea mandantului şi dacă este cu titlul oneros cuprinde şi remuneraţia dată
de mandant, mandatarului pentru îndeplinirea contractului de mandat.
Obiectul contractului trebuie să fie determinat, să fie posibil, să fie în
circuitul civil, să fie licit şi moral.
Potrivit art.1225 din Codul civil, obiectul contractului trebuie să fie
determinat şi licit, sub sancţiunea nulităţii absolute.
Nu pot face obiectul contractului de mandat, acte juridice cu caracter
personal cum ar fi: testamentul, căsătoria, pensia de întreţinere.
251
Art.309 alin.2 din Codul de procedură civilă
Niciun act juridic nu poate fi dovedit cu martori, dacă valoarea obiectului său este mai mare de 250
lei.
320
Cauza sau scopul contractului trebuie să existe, să fie reală, licită şi morală.
Cauza este motivul care determină fiecare parte să încheie contractul.
Pentru a fi valabilă se cer întrunite condiţiile prevăzute de dreptul comun
art.1235 – 1239 din Codul civil.
Condiţii:
Cauza trebuie să existe, să fie licită şi morală.
Efectele contractului de mandat
Îndată ce a fost încheiat în mod valabil, contractul de mandat produce efecte
juridice, pe de o parte, între părţile contractante, iar pe de altă parte, după
încheierea actelor juridice ce formează obiectul contractului de mandat, şi faţă de
terţii contractanţi.
Efectele între mandant şi mandatar
Obligaţiile mandatarului
a) să îndeplinească mandatul aşa cum au convenit părţile în contract, dând
dovadă de bună credinţă şi răspunzând pentru prejudiciul creat mandantului prin
culpa sa. 252
Potrivit art.2017 din Codul civil, mandatarul nu poate să depăşească limitele
stabilite prin mandat.
Cu toate acestea, el se poate abate de la instrucţiunile primite, dacă îi este
imposibil să îl înştiinţeze în prealabil pe mandant şi se poate prezuma că acesta ar
fi aprobat abaterea dacă ar fi cunoscut împrejurările ce o justifică. În acest caz,
mandatarul este obligat să îl înştiinţeze de îndată pe mandant cu privire la
schimbările aduse executării mandatului.
Obligaţia de a îndeplini mandatul este o obligaţie de mijloace, mandatarul
trebuie în îndeplinirea mandatului să depună toate diligenţele pentru a încheia actul
juridic potrivit împuternicirii primite.
Neîncheierea actului juridic din culpa mandatarului atrage răspunderea
acestuia. Răspunderea se apreciază în funcţie de forma mandatului, cu titlu gratuit
sau cu titlu oneros.
Dacă mandatul este cu titlu oneros, mandatarul este ţinut să execute
mandatul cu diligenţa unui bun proprietar. Culpa mandatarului se apreciază aşa
cum omul este prudent şi diligent (culpa levis in abstracto).
Dacă însă mandatul este cu titlu gratuit, mandatarul este obligat să îl
îndeplinească cu diligenţa pe care o manifestă în propriile afaceri. Culpa
mandatarului se apreciază în raport de situaţia concretă.
252
Afară de cazul în care sunt relevante pentru elementele stabilite de reprezentat, buna sau reaua-
credinţă, cunoaşterea sau necunoaşterea unei anumite împrejurări se apreciază în persoana
reprezentantului.
Reprezentatul de rea-credinţă nu poate invoca niciodată buna-credinţă a reprezentantului.
321
Părţile pot să agraveze sau să atenueze răspunderea prin stipularea în
contract a unor dispoziţii contractuale în acest sens.
Mandatarul este obligat să îl înştiinţeze pe mandant despre împrejurările
care au apărut ulterior încheierii mandatului şi care pot determina revocarea sau
modificarea acestuia (art.2018 din Codul civil).
b) să dea socoteală mandantului despre modul în care şi-a îndeplinit
mandatul. El trebuie să predea mandantului tot ce a primit de la terţii cu care a
tratat afacerile mandantului, chiar când ceea ce ar fi primit nu s-ar fi cuvenit
mandantului.
Potrivit art.2019 din Codul civil, orice mandatar este ţinut să dea socoteală
despre gestiunea sa şi să remită mandantului tot ceea ce a primit în temeiul
împuternicirii sale, chiar dacă ceea ce a primit nu ar fi fost datorat mandantului.
În perioada în care bunurile primite cu ocazia executării mandatului de la
mandant ori în numele lui se află în deţinerea mandatarului, acesta este obligat să le
conserve.
Mandatarul are astfel, o obligaţie principală de a da socoteală despre
gestiunea sa mandantului şi o obligaţie auxiliară de a restitui bunurile primite cu
ocazia executării mandatului.
Conform prevederilor art.2020 din Codul civil, mandatarul datorează
dobânzi pentru sumele întrebuinţate în folosul său începând din ziua întrebuinţării,
iar pentru cele cu care a rămas dator, din ziua în care a fost pus în întârziere.
Pentru sumele încasate pentru mandant şi care nu au fost predate la timp
mandantului fiind folosite în interes propriu, datorează dobânda legală sau cea
stabilită de către părţi prin contract, din ziua folosirii acestora, fără a mai fi nevoie
să fie pus în întârziere.
Pentru sumele nerestituite şi nefolosite, mandatarul plăteşte dobândă din
ziua punerii în întârziere.
Mandantul are dreptul să ceară sumele încasate şi nerestituite de către
mandatar, printr-o acţiune personală care se prescrie în termen de 3 ani, şi care
începe să curgă de la data încetării contractului.
Folosirea de către mandatar, în interesul său, a sumelor încasate în numele
mandantului, reprezintă o faptă gravă, motiv pentru care art.2020 din Codul civil, îl
obligă să plătească dobânzi pentru aceste sume, dobânzi care se datorează din ziua
întrebuinţării acestor sume în folosul său, iar pentru cele care a rămas dator, adică
pentru sumele care nu au fost întrebuinţate de către mandatar, din ziua în care a fost
pus în întârziere.
Punerea în întârziere se face printr-o notificare făcută de către mandant prin
executorul judecătoresc sau se consideră pus în întârziere prin acţiunea de chemare
în judecată introdusă de mandant.253
Caracterul intuitu personae al contractului de mandat exprimă ideea că, în
principiu, mandatarul trebuie să execute personal însărcinarea primită, iar
contractul încetează la moartea uneia dintre părţi. Încetarea contractului de mandat
prin moartea mandantului nu înlătură însă orice obligaţie a părţilor.
253
Sentinţa civilă nr. 4590/10.06.2004 pronunţată de Judecătoria Sector 2 Bucureşti.
322
Obligaţia de a da socoteală, la care se referă art. 2019 din Codul civil, are în
vedere tocmai justificarea pe care mandatarul trebuie să o facă în raport cu
mandantul în legătură cu bunurile primite în baza mandatului, iar după decesul
mandantului, aceasta obligaţie se execută faţă de moştenitorii mandantului. 254
Conform prevederilor art.2024 din Codul civil, mandatarul va exercita
drepturile mandantului faţă de terţi, dacă bunurile primite pentru mandant prezintă
semne de deteriorare sau au ajuns cu întârziere.
În caz de urgenţă, mandatarul poate proceda la vânzarea bunurilor cu
diligenţa unui bun proprietar.
În aceste cazuri mandatarul trebuie să îl anunţe de îndată pe mandant.
c) mandatarul răspunde pentru executarea obligaţiilor sale şi atunci când este
substituit de o altă persoană.
Mandatul este, de regulă, un contract „intuitu personae”, mandatarul trebuie
să îndeplinească personal mandatul. Totuşi atunci când mandatarul este substituit
de o altă persoană, mandatarul răspunde faţă de mandant în cazurile următoare:
- când nu a avut încuviinţarea mandantului pentru a fi substituit;
- când a avut încuviinţarea pentru substituire dar a desemnat o persoană
incapabilă, sau în stare de insolvabilitate, făcându-se vinovat pentru această
alegere.
Potrivit art.2023 din Codul civil, mandatarul este ţinut să îndeplinească
personal mandatul, cu excepţia cazului în care mandantul l-a autorizat în mod
expres să îşi substituie o altă persoană în executarea în tot sau în parte a
mandatului.
Chiar în absenţa unei autorizări exprese, mandatarul îşi poate substitui un
terţ dacă:
a) împrejurări neprevăzute îl împiedică să aducă la îndeplinire mandatul;
b) îi este imposibil să îl înştiinţeze în prealabil pe mandant asupra acestor
împrejurări;
c) se poate prezuma că mandantul ar fi aprobat substituirea dacă ar fi
cunoscut împrejurările ce o justifică.
În aceste cazuri mandatarul este obligat să îl înştiinţeze de îndată pe
mandant cu privire la substituire.
Dacă substituirea nu a fost autorizată de mandant, mandatarul răspunde
pentru actele persoanei pe care şi-a substituit-o ca şi cum le-ar fi îndeplinit el
însuşi.
Dacă substituirea a fost autorizată, mandatarul nu răspunde decât pentru
diligenţa cu care a ales persoana care l-a substituit şi i-a dat instrucţiunile privind
executarea mandatului.
În toate cazurile, mandantul are acţiune directă împotriva persoanei pe care
mandatarul şi-a substituit-o, substituitul nu are această acţiune directă împotriva
mandantului ci doar acţiune oblică potrivit art.1560 din Codul civil.
254
Decizia nr.7522/25.10.2011 a Înaltei Curţii de Casaţie şi Justiţie. Secţia I civilă.
323
În lipsa unei convenţii contrare, mandatarul care şi-a îndeplinit mandatul nu
răspunde faţă de mandant cu privire la executarea obligaţiilor asumate de
persoanele cu care a contractat, cu excepţia cazului în care insolvabilitatea lor i-a
fost sau ar fi trebuit să îi fi fost cunoscută la data încheierii contractului cu acele
persoane.
Potrivit art.2022 din Codul civil, în absenţa unei stipulaţii contrare,
mandatul conferit mai multor persoane pentru a lucra împreună nu are efect dacă
nu a fost acceptat de către toate aceste persoane.
Când mai multe persoane au acceptat acelaşi mandat, actele lor îl obligă pe
mandant chiar dacă au fost încheiate numai de una dintre ele, afară de cazul când s-
a stipulat că vor lucra împreună.
În lipsă de stipulaţie contrară, mandatarii răspund solidar faţă de mandant
dacă s-au obligat să lucreze împreună.
Obligaţiile mandantului
a) să restituie mandatarului cheltuielile făcute cu îndeplinirea mandatului
chiar şi atunci când afacerea nu a reuşit, dar fără culpa mandatarului. Mandantul
are obligaţia să pună la dispoziţia mandatarului toate mijloacele necesare
îndeplinirii mandatului, cu excepţia dacă părţile au convenit altfel.
Potrivit art.2025 din Codul civil, în lipsa unei convenţii contrare, mandantul
este obligat să pună la dispoziţia mandatarului mijloacele necesare executării
mandatului.
În cazul în care, părţile au convenit altfel şi cheltuielile au fost făcute de
mandatar din sume proprii, mandantul va restitui mandatarului cheltuielile
rezonabile avansate de acesta din urmă pentru executarea mandatului, împreună cu
dobânzile legale aferente, calculate de la data efectuării cheltuielilor.
Sumele avansate de mandatar în vederea executării mandatului ce i s-a
încredinţat sunt purtătoare de dobânzi, fără a mai fi nevoie de punerea în întârziere,
din momentul avansării acestora.
Potrivit art.2026 din Codul civil, mandantul este obligat să repare
prejudiciul suferit de către mandatar în executarea mandatului, dacă acest
prejudiciu nu provine din culpa mandatarului.
b) să plătească mandatarului remuneraţia stabilită prin contract, dacă este un
contract de mandat cu titlu oneros.
Astfel, dacă mandatul este cu titlu oneros, mandantul este obligat să
plătească mandatarului remuneraţia, chiar şi în cazul în care, fără culpa
mandatarului, mandatul nu a putut fi executat.
Mandantul este scutit de plata remuneraţiei total sau parţial, în cazul în care,
operaţiunea juridică cu care mandatarul a fost împuternicit nu a fost îndeplinită din
culpa mandatarului.
Când mandatul a fost dat aceluiaşi mandatar de mai multe persoane pentru o
afacere comună, fiecare dintre ele răspunde solidar faţă de mandatar de toate
efectele mandatului.
324
Pentru garantarea tuturor creanţelor sale împotriva mandantului izvorâte din
mandat, mandatarul are un drept de retenţie asupra bunurilor primite cu ocazia
executării mandatului de la mandant ori pe seama acestuia.
Dreptul de retenţie se exercită până la achitarea cheltuielilor făcute de către
mandatar cu îndeplinirea mandatului sau până la plata remuneraţiei la care are
dreptul mandatarul potrivit contractului încheiat.
Încetarea mandatului
Potrivit art.1321 din Codul civil, contractul încetează, în condiţiile legii, prin
executare, acordul de voinţă al părţilor, denunţare unilaterală, expirarea termenului,
îndeplinirea sau, după caz, neîndeplinirea condiţiei, imposibilitate fortuită de
executare, precum şi din orice alte cauze prevăzute de lege.
Codul civil prevede în art.2030 anumite cazuri de încetare specifice
contractului de mandat. Astfel, pe lângă cauzele generale de încetare a contractelor,
mandatul încetează prin oricare dintre următoarele moduri:
a) revocarea sa de către mandant;
b) renunţarea mandatarului la mandat;
c) moartea, incapacitatea sau falimentul mandantului ori a mandatarului.
B. Mandatul fără reprezentare
În practică sunt întâlnite cazuri când mandatarul încheie acte juridice civile
în numele său dar pe răspunderea mandantului, numit mandat fără reprezentare
care în raporturile dintre profesionişti este numit contract de comision. 255
Acest contract de mandat fără reprezentare este un contract de interpunere
de persoane, fiind folosit atunci când mandantul nu vrea să fie cunoscut de către
terţi.
În acest contract se aplică regulile de la mandat între mandant şi mandatar,
dar faţă de terţi se obligă doar mandatarul cel care încheie actul în nume propriu de
executat îl execută mandantul.
Potrivit art.2039 din Codul civil, mandatul fără reprezentare este contractul
în temeiul căruia o parte, numită mandatar, încheie acte juridice în numele său
propriu, dar pe seama celeilalte părţi, numită mandant, şi îşi asumă faţă de terţi
obligaţiile care rezultă din aceste acte, chiar dacă terţii aveau cunoştinţă despre
mandat.
Dispoziţiile privind contractul de mandat fără reprezentare se completează,
în mod corespunzător, cu regulile aplicabile mandatului cu reprezentare.
În astfel de contracte de mandat fără reprezentare, terţii nu au niciun raport
juridic cu mandantul.
Cu toate acestea, mandantul, substituindu-se mandatarului, poate exercita
drepturile de creanţă născute din executarea mandatului, dacă şi-a executat
propriile sale obligaţii faţă de mandatar.
255
Contractul de comision este definit în art.2043 din Codul civil.
Contractul de comision este mandatul care are ca obiect achiziţionarea sau vânzarea de bunuri ori
prestarea de servicii pe seama comitentului şi în numele comisionarului, care acţionează cu titlu
profesional, în schimbul unei remuneraţii numite comision.
325
Potrivit art.2041 din Codul civil, Mandantul poate revendica bunurile
mobile dobândite pe seama sa de către mandatarul care a acţionat în nume propriu,
cu excepţia bunurilor dobândite de terţi prin efectul posesiei de bună-credinţă.
Dacă bunurile dobândite de mandatar sunt imobile, acesta este obligat să le
transmită mandantului. În caz de refuz, mandantul poate solicita instanţei de
judecată să pronunţe o hotărâre care să ţină loc de act de transmitere a bunurilor
dobândite (acţiune în constatarea existenţei sau inexistenţei unui drept. art.35 din
Codul de procedură civilă).
Aceste dispoziţii se aplică prin asemănare şi bunurilor mobile supuse unor
formalităţi de publicitate.
Creditorii mandatarului nu pot urmări bunurile dobândite de acesta în nume
propriu, dar pe seama mandantului, dacă mandatul fără reprezentare are dată certă
şi aceasta este anterioară luării oricărei măsuri asigurătorii sau de executare.
14.2. Contractul de comision

Noţiune
Potrivit art.2043 din Codul civil, contractul de comision este mandatul care
are ca obiect achiziţionarea sau vânzarea de bunuri ori prestarea de servicii pe
seama comitentului şi în numele comisionarului, care acţionează cu titlu
profesional, în schimbul unei remuneraţii numite comision.
Contractul de comision este contractul prin care o parte numită comisionar,
se obligă pe baza împuternicirii dată de cealaltă parte, numită comitent, să încheie
anumite acte juridice cu terţii, în nume propriu, dar pe seama comitentului, în
schimbul unei remuneraţii, numită comision.256
Din definiţia dată rezultă că acest contract apare ca o varietate a contractului
de mandat un mandat fără reprezentare.
Deosebirea între aceste două contracte priveşte structura lor; în cazul
mandatului, mandatarul are un drept de reprezentare, deci încheie actele juridice în
numele şi pe seama mandantului, spre deosebire de contractul de comision, unde
comisionarul încheie actele juridice în nume propriu, dar pe seama comitentului.
Încheind actele juridice cu terţul în nume propriu (proprio nomine), dar pe
seama comitentului, comisionarul acţionează ca un mandatar fără reprezentare.
Deoarece comisionarul a acţionat fără reprezentare, în baza împuternicirii primite
de la comitent şi efectele actelor juridice încheiate se răsfrâng asupra
comitentului257.
Contractul de mandat şi cel de comision se aseamănă prin faptul că, actele
juridice care se încheie cu terţi se fac pe seama persoanei care a dat împuternicirea.
Caractere juridice
256
Art.7 pct.9 din Codul fiscal. Legea nr.227/2015 privind Codul Fiscal, publicat în
M.Of.nr.688/10.09.2015.
comision - orice plată în bani sau în natură efectuată către un broker, un agent comisionar general sau
către orice persoană asimilată unui broker sau unui agent comisionar general, pentru serviciile de
intermediere efectuate în legătură cu o operaţiune economică.
257
Fl. Moţiu – Contractele speciale. Ed. Universul Juridic. Bucureşti. 2011. p.250.
326
a) este un contract oneros, părţile urmăresc la încheierea contractului
obţinerea unui folos material, un interes patrimonial, un avantaj, adică să primească
un echivalent în schimbul prestaţiei la care se obligă (comisionarul să primească
comisionul, comitentul să obţină prestaţia comisionarului).
b) este un contract sinalagmatic, părţile îşi asumă obligaţii reciproce şi
interdependente, contractul dă naştere la drepturi şi obligaţii atât în sarcina
comitentului cât şi a comisionarului;
c) este un contract consensual, adică se consideră valabil încheiat prin
simplu acord de voinţă al părţilor, legea nu impune o anumită formă în acest sens.
Potrivit art.2044 din Codul civil, contractul de comision se încheie în formă
scrisă, autentică sau sub semnătură privată.
Dacă prin lege nu se prevede altfel, forma scrisă este necesară numai pentru
a dovedi existenţa contractului şi nu pentru vlabilitatea acestuia.
Contractul de comision întocmit în formă scrisă se face doar pentru a dovedi
existenţa drepturilor şi obligaţiilor părţilor precum şi puterile comisionarului, adică
forma ad probationem.
d) este un contract intuitu personae, are la bază încrederea pe care o are
comitentul în persoana comisionarului pentru ca acesta să încheia contracte privind
achiziţionarea sau vânzarea de bunuri ori prestarea de servicii pe seama
comitentului.
Condiţiile de validitate ale contractului de comision.
Ca pentru orice contract, contractul de comision este valabil încheiat dacă
sunt îndeplinite condiţiile impuse de art.1179 din Codul civil, adică:
consimţământul părţilor, capacitatea de a contracta a părţilor, un obiect determinat
şi o cauză licită.
Capacitatea părţilor de a contracta.
Pentru a încheia contractul de comision, părţile trebuie să îndeplinească
Comitentul trebuie să aibă el însuşi capacitatea de a încheia actele juridice
pe care comisionarul le va încheia, pe seama sa. Deoarece aceste acte juridice
încheiate pe seama comitentului sunt săvârşite de un profesionist ele reprezintă
afaceri economice pentru acesta, rezultă că acesta trebuie să aibă capacitatea
deplină de exerciţiu.
Comisionarul trebuie să aibă capacitate de exerciţiu deplină, deoarece el
urmează să încheie actele juridice „proprio nomine” (în numele său) iar acesta
acţionează cu titlu profesional.
Comisionarul încheie actele juridice ca profesiune obişnuită, el dobândeşte
calitatea de „profesionist”, urmând a fi supus legislaţiei privind înregistrarea în
registrul comerţului.
Aşadar comisionari sunt persoane care acţionează cu titlu profesional în
schimbul unei remuneraţii numite comision şi nu pot fi persoane fizice angajate cu
contract individual de muncă de către comitent sau simple persoane fizice.
327
Prin urmare comisionari au obligaţia de a se autoriza anterior începerii
activităţii şi să încheie contracte de comision în calitate de persoane fizice
autorizate (PFA). Pentru veniturile obţinute din contractele încheiate, nu se reţin
impozitele şi contribuţiile sociale de către comitent, declararea şi plata acestora
sunt în sarcina comisionarului.
Aşadar, comisionari au obligaţia de a se autoriza, înainte de începerea
activităţii de a încheia contracte în calitate de comisionari, ca persoane fizice
autorizate, acestora revenindu-le sarcina de a declara şi plăti contribuţiile şi
impozitele datorate potrivit Codului fiscal şi Codului de procedură fiscală precum
şi contribuţiile sociale şi nu comitentului.258
Consimţământul părţilor
serios, liber şi exprimat în cunoştinţă de cauză. 259
Fiind un mandat (fără reprezentare), contractul de comision are la bază
împuternicirea pe care comitentul o dă comisionarului să încheie anumite acte
juridice, cu precizarea condiţiilor în care urmează să acţioneze comisionarul.
Înscrisul doveditor poartă denumirea de „procură” şi reprezintă o manifestare de
voinţă unilaterală a comitentului.
Ca şi mandatul, contractul de comision poate fi „expres” sau „tacit”.
Contractul de comision tacit rezultă din executarea lui de către comisionar
(art.2013 alin.1 din Codul civil. Întrucât, comisionarul urmează să încheie acte
juridice în numele său (proprio nomine), dar pe seama comitentului, se cere totuşi
să existe o manifestare de voinţă expresă cu privire la împuternicirea dată
comisionarului.
Obiectul contractului de comision.
258
OG nr.44/2008 privind desfăşurarea activităţilor economice de către persoanele fizice autorizate,
întreprinderile individuale şi întreprinderile familiale, publicată în M.Of.nr.328/25.04.2008,
modificată prin OUG nr.46/2011 publicată în M.Of.nr.350/19.05.2011.
259
Să provină de la o persoană cu discernământ.
Art.5 Legea nr. 487/2002, legea sănătăţii mintale şi a protecţiei persoanelor cu tulburării psihice,
republicată în M.Of.nr.652/13.09.2012.
k) prin discernământ se înţelege componenta capacităţii psihice, care se referă la o faptă anume şi din
328
Aşa cum rezultă şi din definiţie, contractul de comision are ca obiect
achiziţionarea sau vânzarea de bunuri ori prestarea de servicii pe seama
comitentului şi în numele comisionarului, care acţionează cu titlu profesional, în
schimbul unei remuneraţii numite comision.
Actele juridice încheiate de comisionar cu terţii, în baza contractului de
comision, privesc, de regulă, achiziţionarea sau vânzarea-cumpărarea de mărfuri,
ori prestarea de servicii, activităţi de expediţie şi de transport, obligaţiile asumate
de comisionar sunt „obligaţii de a face” şi, ca atare, comisionarul este un prestator
de servicii.
Cuantumul remuneraţiei se stabileşte prin convenţia părţilor sub forma unei
sume fixe, sau poate fi condiţionată de obţinerea unui preţ superior sumei stabilite
prin contract când vinde anumite bunuri ori a unui procent calculat asupra valorii
afacerilor realizate de comisionar.
În cazul în care, cuantumul comisionului nu este stabilit în contract se va
stabili potrivit uzanţelor sau după valoarea serviciilor prestate de comisionar, ca şi
în cazul remuneraţiei mandatarului în contractul de mandat cu titlu oneros,
prevăzut de art.2010 alin.2 din Codul civil.
Codul fiscal în art.7 pct.9 prevede noţiunea de comision - orice plată în bani
sau în natură efectuată către un broker, un agent comisionar general sau către orice
persoană asimilată unui broker sau unui agent comisionar general, pentru serviciile
de intermediere efectuate în legătură cu o operaţiune comercială. 260
Cauza
Contractul cu sine însuşi
Comisionarul în baza împuternicirii primite încheie acte juridice în nume
propriu dar pe seama comitentului.
Efectele contractului de comision
Contractul de comision creează două categorii de raporturi juridice: între
comitent şi comisionar (raporturi interne) şi între comisionar şi terţ (raporturi
externe). De precizat: între comitent şi terţ nu se nasc nici un fel de raporturi
juridice.
Potrivit art.2045 din Codul civil, terţul contractant este ţinut direct faţă de
comisionar pentru obligaţiile sale.
Între comitent şi comisionar se nasc drepturi şi obligaţii asemănătoare cu
acelea dintre mandant şi mandatar.
260
329
Obligaţiile comisionarului
A. Comisionarul este obligat să execute mandatul încredinţat de comitent. În
baza împuternicirii primite de la comitent şi să se conformeze instrucţiunilor
primite, comisionarul este obligat să încheie actele juridice stabilite de comitent. Pe
lângă obligaţia de a încheia actele juridice cu care este împuternicit, comisionarul
este ţinut să îndeplinească toate actele pe care le reclamă realizarea operaţiunii
comerciale pe care a tratat-o.
Obligaţia de a acţiona în limitele împuternicirii îl obligă pe comisionar să-l
informeze pe comitent cu privire la eventualele modificări în executarea
mandatului.
Potrivit art.2048 din Codul civil, comisionarul are obligaţia să respecte
întocmai instrucţiunile exprese primite de la comitent.
Cu toate acestea, comisionarul se poate îndepărta de la instrucţiunile primite
de la comitent numai dacă sunt întrunite cumulativ următoarele condiţii:
a) nu este suficient timp pentru a se obţine autorizarea sa prealabilă în raport
cu natura afacerii;
b) se poate considera în mod rezonabil că acesta, cunoscând împrejurările
schimbate, şi-ar fi dat autorizarea; şi
c) îndepărtarea de la instrucţiuni nu schimbă fundamental natura şi scopul
sau condiţiile economice ale împuternicirii primite.
În cazul când se îndepărtează de la instrucţiunile primite comisionarul are
obligaţia să îl înştiinţeze pe comitent de îndată ce este posibil.
În cazul în care comisionarul a depăşit limitele împuternicirii conferite,
comitentul poate refuza operaţiunea îndeplinită de comisionar.
În afara cazului de îndepărtare de la instrucţiunile primite analizat, orice
operaţiune a comisionarului, cu încălcarea sau depăşirea puterilor primite, rămâne
în sarcina sa, dacă nu este ratificată de comitent; de asemenea, comisionarul poate
fi obligat şi la plata de daune interese.
Codul civil reglementează vânzarea pe credit astfel, potrivit art.2047,
comisionarul care vinde pe credit, fără autorizarea comitentului, răspunde personal,
fiind ţinut, la cererea comitentului, să plătească de îndată creditele acordate
împreună cu dobânzile şi alte foloase ce ar rezulta.
În acest caz, comisionarul este obligat să îl înştiinţeze de îndată pe comitent,
arătându-i persoana cumpărătorului şi termenul acordat; în caz contrar, se
presupune că operaţiunile s-au făcut pe bani gata, proba contrară nefiind admisă,
fiind o prezumţie legală absolută, juri set de jure.
B. Comisionarul este obligat să dea socoteală comitentului asupra
îndeplinirii mandatului primit.
În baza acestei obligaţii, comisionarul este ţinut să înştiinţeze pe comitent
asupra mersului operaţiunilor, precum şi cu privire la modificarea împuternicirii
primite.
Ca urmare a faptului că s-a încheiat un contract între comisionar şi terţ, în
numele propriu al comisionarului, dar pe seama comitentului, drepturile dobândite
de comisionar trec direct asupra comitentului, care, în realitate, este beneficiarul
330
afacerii. Tot astfel, obligaţiile asumate de comisionar prin contractul încheiat cu
terţul se răsfrâng asupra comitentului.
Ca expresie a acestor efecte ale contractului de comision, dreptul de
proprietate asupra bunurilor care fac obiectul contractului încheiat de comisionar şi
terţ, precum şi riscurile, se transmit direct de la comitent la terţ şi invers, de la terţ
la comitent.
Toate aceste efecte se explică graţie reprezentării indirecte pe care o asigură
comisionarul. Într-adevăr, întrucât comitentul a dat împuternicire comisionarului să
încheie actul juridic în nume propriu, actul încheiat cu terţul va produce efecte
numai faţă de comisionar. Dar, în temeiul raportului de reprezentare dintre
comitent şi comisionar, efectele actului juridic se produc direct în patrimoniul
comitentului, care este adevăratul beneficiar al efectelor actului juridic.
Fiind un prestator de servicii, comisionarul îşi asumă o obligaţie „a face”,
dreptul de a încheia anumite acte juridice, iar nu o obligaţie de „a da”. În
consecinţă, creditorii comisionarului nu pot executa silit, în caz de faliment,
bunurile care fac obiectul actelor juridice între comisionar şi terţ 261.
C. Comisionarul este ţinut să-şi îndeplinească obligaţiile cu bună-credinţă şi
diligenţa unui profesionist
În îndeplinirea obligaţiilor asumate prin contractul de comision,
comisionarul trebuie să acţioneze cu bună-credinţă şi să depună o diligenţă sporită,
cerută unui profesionist. În consecinţă, comisionarul răspunde pentru
neîndeplinirea obligaţiilor sale, chiar şi în cazul unei culpe foarte uşoare.
Comisionarul răspunde atât pentru propriile fapte cât şi pentru faptele
persoanei substituite în executarea contractului ca şi în cazul contractului de
mandat potrivit art.2023 din Codul civil.
Obligaţiile comitentului
A. Comitentul are obligaţia să plătească comisionarului remuneraţia -
comisionul – suma cuvenită şi stabilită în contract.
Cuantumul remuneraţiei se stabileşte prin convenţia părţilor sub forma unei
sume fixe, sau poate fi condiţionată de obţinerea unui preţ superior sumei stabilite
prin contract când vinde anumite bunuri ori a unui procent calculat asupra valorii
afacerilor realizate de comisionar.
În cazul în care, cuantumul comisionului nu este stabilit în contract se va
stabili potrivit uzanţelor sau după valoarea serviciilor prestate de comisionar, ca şi
în cazul remuneraţiei mandatarului în contractul de mandat cu titlu oneros,
prevăzut de art.2010 alin.2 din Codul civil.
Comitentul nu poate refuza plata comisionului atunci când terţul execută
întocmai contractul încheiat de comisionar cu respectarea împuternicirii primite.
Comitentul este obligat la plata remuneraţiei din momentul în care
comisionarul a încheiat actele juridice cu terţii, chiar dacă nu au fost executate încă
obligaţiile rezultate din actele juridice încheiate.
Dacă nu s-a stipulat altfel, comisionul se datorează chiar dacă terţul nu
execută obligaţia sa ori invocă excepţia de neexecutare a contractului.
261
St. Cărpenaru - Drept comercial român. Ed.Universul juridic, 2007, pag. 422
331
Dacă împuternicirea pentru vânzarea unui imobil s-a dat exclusiv unui
comisionar, comisionul rămâne datorat de proprietar chiar dacă vânzarea s-a făcut
direct de către acesta sau prin intermediul unui terţ.
B. Comitentul este obligat să restituie cheltuielile făcute de comisionar cu
îndeplinirea însărcinării primite.
Atunci când, pentru îndeplinirea însărcinării primite, comisionarul a făcut
anumite cheltuieli, comitentul este obligat să restituie sumele de bani respective.
În anumite situaţii comisionarul avansează sume importante de bani pentru
executarea contractului de comision, beneficiind de o protecţie suplimentară pentru
a-şi recupera sumele respective. Astfel, pentru creanţele sale asupra comitentului,
comisionarul are un drept de retenţie asupra bunurilor acestuia, aflate în detenţia sa.
Comisionarul va avea preferinţă faţă de vânzătorul neplătit.
În raporturile dintre comitent şi comisionar plata sumelor de bani datorate de
comitent pentru cheltuielile făcute, cât şi pentru remuneraţie, este garantată cu
privilegiul special pe care comisionarul îl are asupra bunurilor comitentului, pe
care comisionarul le deţine în executarea contractului de comision.
Dacă, cu aceeaşi ocazie, comisionarul a suferit anumite prejudicii,
comitentul are obligaţia să plătească despăgubirile cuvenite.
Efectele executării contractului de comision faţă de terţi
Terţul contractant este ţinut direct faţă de comisionar pentru obligaţiile sale.
Actele încheiate de comisionar cu terţii, în baza împuternicirii primite de la
comitent, sunt încheiate în nume propriu şi, în consecinţă, comisionarul are
calitatea de debitor sau creditor, după caz, faţă de terţi.
Rezultă că prin încheierea contractului între comisionar şi terţi nu se
stabilesc nici un fel de raporturi juridice între comitent şi terţi. Terţul contractant nu
are dreptul la acţiune directă împotriva comitentului.
Nerespectarea obligaţiilor din contractul încheiat între comisionar şi terţi
atrage răspunderea părţii contractante în culpă.
În cazul nerespectării obligaţiei de către terţ, comitentul poate cere
comisionarului să intenteze acţiunile corespunzătoare împotriva terţului ori să îi
cedeze lui aceste acţiuni.
În caz de neexecutare a obligaţiilor de către terţ, comitentul poate exercita
acţiunile decurgând din contractul cu terţul, subrogându-se, la cerere, în drepturile
comisionarului.
În acest scop, la cererea comitentului, comisionarul are obligaţia să îi cedeze
acestuia de îndată acţiunile contra terţului, printr-un act de cesiune sub semnătură
privată, fără nicio contraprestaţie din partea comitentului.
Comisionarul răspunde pentru daunele cauzate comitentului, prin refuzul
sau întârzierea cedării acţiunilor împotriva terţului.
Prin urmare, comisionarul este răspunzător faţă de comitent pentru
încheierea actelor juridice cu terţul, nu şi pentru executarea lor.
Comisionarul nu răspunde faţă de comitent în cazul în care terţul nu îşi
execută obligaţiile decurgând din act.
332
Cu toate acestea, el îşi poate lua expres obligaţia de a garanta pe comitent de
executarea obligaţiilor terţului. În acest caz, în lipsă de stipulaţie contrară,
comitentul va plăti comisionarului un comision special "pentru garanţie" sau
"pentru credit" ori un alt asemenea comision stabilit prin convenţia lor sau, în lipsă,
de către instanţă, care va ţine cont de împrejurări şi de valoarea obligaţiei garantate.
În mod excepţional în contractul de comision se poate stipula o obligaţie de
garanţie a executării contractului, astfel, comisionarul va răspunde pentru
nerespectarea obligaţiilor de către terţi în cazul în care, în contractul de comision s-
a stipulat o obligaţie de garanţie a executării din partea comisionarului sub forma
clauzei „star del credere sau „du croire”, adică „garanţia solvabilităţii” (star del
credere).262
Prin această clauză comisionarul se obligă să răspundă faţă de comitent
pentru ipoteza in care terţul refuză să-şi plătească obligatiile sau este insolvabil.
În schimbul garanţiei executării obligaţiilor, comisionarul are dreptul la o
remuneraţie specială, „pentru garanţie” sau „pentru credit” (numită provizion sau
proviziune). Această remuneraţie se stabileşte prin convenţia părţilor sub forma
unei clauze contractuale, este distinctă de comision, iar în absenţa unei astfel de
clauze, urmează să se stabilească de instanţa de judecată.
Cât priveşte natura juridică a clauzei „star del credere”, aceasta este obiectul
unei controverse juridice în doctrină. Fiind considerată clauză de asigurare pentru
insolvabilitate, este considerată garanţie de sine stătătoare sau cauţiune.
Încetarea contractului de comision
Întrucât contractul de comision reprezintă o formă a mandatului, el va înceta
în aceleaşi împrejurări ca şi contractul de mandat, potrivit art.2030 alin.1 din Codul
civil, adică pe lângă cauzele generale de încetare a contractelor, mandatul încetează
prin oricare dintre următoarele moduri:
a) revocarea sa de către comitent;
b) renunţarea comisionarului;
c) moartea, incapacitatea sau falimentul mandantului ori a mandatarului.
Codul civil instituie şi anumite reguli speciale, astfel, potrivit art.2051 din
Codul civil, comitentul poate revoca împuternicirea dată comisionarului până în
momentul în care acesta a încheiat actul cu terţul.
În acest caz, comisionarul are dreptul la o parte din comision, care se
determină ţinând cont de diligenţele depuse şi de cheltuielile efectuate cu privire la
îndeplinirea împuternicirii până în momentul revocării.
14.3. Contractul de consignaţie

Noţiune
Potrivit art. 1 din Legea nr.178/1934 (abrogată prin Legea nr.71/2011)
pentru reglementarea contractului de consignaţie prevedea: "Contractul de
consignaţie este convenţia prin care una din părţi, numită consignant, încredinţează
262
St. Cărpenaru, L.Stănciulescu, V.Nemeş – Contracte civile comerciale. Ed.Hamangiu, Bucureşti,
2009. p.394.
333
celeilalte părţi numită consignatar, mărfuri sau obiecte mobile spre a le vinde pe
socoteala consignantului".
Doctrina defineşte acest contract ca fiind acel contract prin care o parte,
numită consignant, încredinţează celeilalte părţi, numită consignatar, anumite
bunuri mobile pentru a fi vândute, în nume propriu, dar pe seama consignantului, la
un preţ stabilit anticipat cu obligaţia consignatarului de a remite consignantului
preţul obţinut sau de a restitui bunul nevândut.263
Potrivit art.2054 din Codul civil, contractul de consignaţie este o varietate a
contractului de comision care are ca obiect vânzarea unor bunuri mobile pe care
consignantul le-a predat consignatarului în acest scop.
Contractul de consignaţie este guvernat de regulile Codului civil, de legea
specială, precum şi de dispoziţiile privitoare la contractul de comision şi de
mandat.
Aşa cum rezultă din prevederile analizate, contractul de consignaţie este, în
esenţă, un contract de comision, acesta este o varietate a contractului de comision.
Într-adevăr, ca şi în cazul contractului de comision, în contractul de consignaţie,
consignantul împuterniceşte pe consignatar să încheie anumite acte juridice
(vânzarea de bunuri) în nume propriu, dar pe seama consignantului.
Caractere juridice
Caracterele juridice ale contractului de consignaţie rezultă din definiţia
acestuia şi sunt următoarele:
a) este un contract sinalagmatic. Contractul odată încheiat dă naştere la
drepturi şi obligaţii în sarcina ambelor părţi.
Contractul este sinalagmatic atunci când obligaţiile născute din acesta sunt
reciproce şi interdependente.
b) este un contract oneros. Contractul prin care fiecare parte urmăreşte să îşi
procure un avantaj în schimbul obligaţiilor asumate este cu titlu oneros.
Consignantul urmăreşte să-şi vândă bunurile şi să obţină preţul acestora.
Consignatarul urmăreşte să obţină remuneraţia stabilită prin contract. Contractul de
consignaţie nu poate fi gratuit, chiar dacă părţile nu prevăd în contract remuneraţia
consignatarului, se prezumă că este cu titlu oneros.
c) este un contract comutativ. Este comutativ contractul în care, la momentul
încheierii sale, existenţa drepturilor şi obligaţiilor părţilor este certă, iar întinderea
acestora este determinată sau determinabilă.
d) este un contract consensual. Contractul este consensual atunci când se
formează prin simplul acord de voinţă al părţilor, fără ca legea să impună o formă
specială a contractului pentru a fi valabil încheiat.
Contractul de consignaţie se încheie în formă scrisă. Dacă prin lege nu se
prevede altfel, forma scrisă este necesară numai pentru dovada contractului, adică
forma ad probationem şi nu pentru validitatea acestuia.
e) este un contract netranslativ de proprietate. Bunurile predate
consignatarului spre vânzare sunt şi rămân până la vânzare proprietatea
263
N.Grădinaru, D. Rais – Dreptul afacerilor. Ed.Independenţa Economică. Piteşti. 2005.
334
consignantului. Transferul proprietăţii la cumpărător are loc în momentul încheierii
contractului de vânzare-cumpărare.
Potrivit art.281 alin.2 din Codul fiscal, pentru bunurile livrate în baza unui
contract de consignaţie, se consideră că livrarea bunurilor de la consignant la
consignatar are loc la data la care bunurile sunt livrate de consignatar clienţilor
săi.264
Potrivit art.2057 din Codul civil, consignantul va remite bunurile
consignatarului pentru executarea contractului, păstrând dreptul de a inspecta şi
controla starea acestora pe toată durata contractului.
Consignantul dispune de bunurile încredinţate consignatarului, pe toată
durata contractului. El le poate relua oricând, chiar în cazul în care contractul a fost
încheiat pe durată determinată.
f) este un contract intuitu personae. Contractul are la bază încrederea dintre
părţi, consignantul are încrederea de a încredinţa anumite bunuri pentru a le vinde
în nume propriu dar pe seama consignantului.
Forma contractului
Contractul de consignaţie se încheie în formă scrisă. Dacă prin lege nu se
forma ad probationem şi nu forma ad validitatem, adică pentru validitatea
contractului.
Condiţiile de validitate a contractului.
Capacitatea de a contracta a părţilor
Părţile sunt consignantul cel care predă bunurile în vederea vânzării şi
consignatarul cel care în baza contractului şi a împuternicirii date se obligă să
vândă bunurile şi să remită preţul bunului consignantului în schimbul unei
remuneraţii.
Consingnantul trebuie să aibă capacitatea de a face acte de dispoziţie
deoarece vinde din patrimoniul său anumite bunuri chiar dacă vânzarea se face de
către consignatar în nume propriu dar pe seama consignantului.
Consignatarul este un intermediar care acţionează cu titlu profesional, adică
trebuie să fie înregistrat şi autorizat să desfăşoare această activitate sub forma
prevăzută de OG nr.44/2008 sau sub forma unei societăţi potrivit Legii
nr.31/1990.265
Consimţământul
264
265
Legea nr.31/1990 privind societăţile, republicată în M.Of.nr.1066/17.11.2004, cu modificările
ulterioare.
335
serios, liber şi exprimat în cunoştinţă de cauză. 266
Cauza
Existenţa unei cauze valabile se prezumă până la proba contrară
Obiectul contractului
Obiectul contractului trebuie să îndeplinească acele condiţii prevăzute de
dreptul comun şi anume: să fie determinat sau determinabil, să fie licit, să existe, să
fie posibil, să fie în circuitul civil şi să fie o faptă personală a celui care se obligă
Potrivit art.1225 din Codul civil, obiectul contractului îl reprezintă
operaţiunea juridică, convenită de părţi, astfel cum aceasta reiese din ansamblul
drepturilor şi obligaţiilor contractuale.
Numai bunurile care sunt în circuitul civil pot face obiectul unei prestaţii
contractuale (art.1229 din Codul civil).
Obiectul contractului de consignaţie este format din bunurile mobile
proprietatea consignantului predate consignatarului în vederea vânzării acestora,
preţul vânzării şi remuneraţia consignatarului.
Bunurile care fac obiectul contractului sunt numai bunuri mobile,
determinate individual sau determinabile,
266
336
Potrivit art.2056 din Codul civil, preţul la care bunul urmează să fie vândut
este cel stabilit de părţile contractului de consignaţie sau, în lipsă, preţul curent al
mărfurilor de pe piaţa relevantă, de la momentul vânzării.
Consignantul poate modifica unilateral preţul de vânzare stabilit, iar
consignatarul va fi ţinut de această modificare de la momentul la care i-a fost adusă
la cunoştinţă în scris.
În lipsă de dispoziţii contrare ale contractului sau ale instrucţiunilor scrise
ale consignantului, vânzarea se va face numai cu plata în numerar, prin virament
sau cec barat şi numai la preţurile curente ale mărfurilor.
Conform prevederilor art.2058 din Codul civil, remuneraţia la care are
dreptul consignatarul se stabileşte prin contract sau, în lipsă, ca diferenţa dintre
preţul de vânzare stabilit de consignant şi preţul efectiv al vânzării.
Dacă vânzarea s-a făcut la preţul curent, remuneraţia se va stabili de către
instanţă, potrivit cu dificultatea vânzării, diligenţele consignatarului şi
remuneraţiile practicate pe piaţa relevantă pentru operaţiuni similare.
Efectele contractului de consignaţie
Încheierea contractului de consignaţie implică împuternicirea dată de
consignant consignatarului de a încheia contracte de vânzare-cumpărare în nume
propriu dar pe seama consignantului.
Obligaţiile consignantului.
A) obligaţia de predare a bunurilor consignatarului în vederea vânzării
acestora.
Consignantul va remite bunurile consignatarului pentru executarea
contractului, păstrând dreptul de a inspecta şi controla starea acestora pe toată
durata contractului.
Consignantul rămâne proprietarul bunurilor, nu are loc transferul dreptului
de proprietare al acestora către consignatar, transferul operează către cumpărător în
momentul vânzării bunului. Rămânând propietarul bunului, consignantul este cel
care suportă riscul pieirii fortuite a bunului încredinţat consignatarului spre
vânzare.
Fiind proprietarul bunurilor consignantul dispune de bunurile încredinţate
consignatarului, pe toată durata contractului. El le poate relua oricând, chiar în
cazul în care contractul a fost încheiat pe durată determinată.
În cazul reluării bunurilor, consignantul va da consignatarului un termen
rezonabil de preaviz pentru pregătirea predării bunurilor.
În cazul deschiderii procedurii insolvenţei în privinţa consignantului,
bunurile intră în averea acestuia, iar în cazul deschiderii procedurii insolvenţei în
privinţa consignatarului, bunurile nu intră în averea acestuia şi vor fi restituite
imediat consignantului.
337
B) obligaţia de a plăti remuneraţia cuvenită consignatarului stabilită prin
contract. Remuneraţia se stabileşte de către părţi, aceasta poate fi o sumă fixă
determinată sau procent din preţul bunului vândut.
Remuneraţia la care are dreptul consignatarul se stabileşte prin contract sau,
în lipsă, ca diferenţa dintre preţul de vânzare stabilit de consignant şi preţul efectiv
al vânzării.
Dacă vânzarea s-a făcut la preţul curent, remuneraţia se va stabili de către
instanţă, potrivit cu dificultatea vânzării, diligenţele consignatarului şi
remuneraţiile practicate pe piaţa relevantă pentru operaţiuni similare.
C) obligaţia de a restitui cheltuielile pe care le-a făcut consignatarul pentru
executarea contractului de consignaţie.
Consignantul va acoperi consignatarului cheltuielile de conservare şi
vânzare a bunurilor, dacă prin contract nu se prevede altfel.
În cazul în care consignantul reia bunurile sau dispune luarea acestora din
posesia consignatarului, precum şi în cazul în care contractul de consignaţie nu se
poate executa, fără vreo culpă din partea consignatarului, acesta are dreptul să îi fie
acoperite toate cheltuielile făcute pentru executarea contractului.
Consignantul va fi ţinut de plata cheltuielilor de întreţinere şi de depozitare a
bunurilor, ori de câte ori va ignora obligaţia sa de a relua bunurile.
Dacă potrivit împrejurărilor bunurile nu pot fi reluate imediat de consignant
în caz de încetare a contractului prin renunţarea consignatarului, acesta rămâne
ţinut de obligaţiile sale de păstrare a bunurilor, asigurare şi întreţinere a acestora
până când acestea sunt reluate de consignant. Consignantul are obligaţia să
întreprindă toate diligenţele necesare reluării bunurilor imediat după încetarea
contractului, sub sancţiunea acoperirii cheltuielilor de conservare, depozitare şi
întreţinere.
Drepturile consignantului
Consignantul rămâne proprietarul bunurilor încredinţate consignatarului spre
vânzare, având dreptul de a inspecta şi controla starea bunurilor, păstrarea şi
asigurarea bunurilor predate.
Consignantul dispune de bunurile încredinţate consignatarului, pe toată
durata contractului. El le poate relua oricând bunurile, chiar în cazul în care
contractul a fost încheiat pe durată determinată.
În caz de reluare a bunurilor, consignantul va da consignatarului un termen
rezonabil de preaviz pentru pregătirea predării bunurilor.
În cazul deschiderii procedurii insolvenţei în privinţa consignantului,
bunurile intră în averea acestuia, iar în cazul deschiderii procedurii insolvenţei în
privinţa consignatarului, bunurile nu intră în averea acestuia şi vor fi restituite
imediat consignantului.
Obligaţiile consignatarului
A) obligaţia de primirea, păstrarea şi asigurarea bunurilor.
Consignatarul va primi şi va păstra bunurile ca un bun proprietar şi le va
remite cumpărătorului sau consignantului, după caz, în starea în care le-a primit
spre vânzare.
338
Consignatarul va asigura bunurile la valoarea stabilită de părţile contractului
de consignaţie sau, în lipsă, la valoarea de circulaţie de la data primirii lor în
consignaţie. El va fi ţinut faţă de consignant pentru deteriorarea sau pieirea
bunurilor din cauze de forţă majoră ori fapta unui terţ, dacă acestea nu au fost
asigurate la primirea lor în consignaţie ori asigurarea a expirat şi nu a fost reînnoită
ori societatea de asigurări nu a fost agreată de consignant. Consignatarul este
obligat să plătească cu regularitate primele de asigurare.
Consignantul va putea asigura bunurile pe cheltuiala consignatarului, dacă
acesta omite să o facă.
Asigurările sunt contractate de drept în favoarea consignantului, cu condiţia
ca acesta să notifice asigurătorului contractul de consignaţie înainte de plata
despăgubirilor.
până când acestea sunt reluate de consignant.
B) obligaţia de executare a contractului potrivit împuternicirii primite de la
consignant.
Consignatarul are obligaţia de a vinde bunurilor primite de la consignant,
către terţe persoane, în nume propriu dar pe seama consingnantului.
Preţul la care bunul urmează să fie vândut este cel stabilit de părţile
contractului de consignaţie sau, în lipsă, preţul curent al mărfurilor de pe piaţa
relevantă, de la momentul vânzării.
În lipsă de dispoziţii contrare ale contractului sau ale instrucţiunilor scrise
ale consignantului, vânzarea se va face numai cu plata în numerar, prin virament
sau cec barat şi numai la preţurile curente ale mărfurilor.
Consingnatarul are obligaţia să remită preţul obţinut prin vânzarea bunurilor
consingnantului sau să restituie bunurile nevândute.
până când acestea sunt reluate de consignant.
Potrivit art.2061 din Codul civil, în cazul în care consignatarul primeşte
autorizarea să vândă pe credit, în condiţiile în care părţile nu convin altfel, atunci el
poate acorda cumpărătorului un termen pentru plata preţului de maximum 90 de
zile şi exclusiv pe bază de cambii acceptate sau bilete la ordin. 267
267
Cambia reprezintă un titlu de credit pe termen scurt, prin care emitentul, în calitate de debitor, se
obligă să plătească necondiționat sau să dispună plata unei sume de bani creditorului, ca titular sau la
ordinul acestuia, la o anumită dată ori la prezentarea înscrisului. Dex online.
Biletul la ordin - înscris prin care o persoană numita emitent sau subscriitor (debitorul) îşi asumă
obligaţia personală şi necondiţionată să plătească pentru biletul de ordin unei alte persoane numite
beneficiar (creditor) o anumită sumă de bani, la o data fixă numită scadenţă şi într-un loc bine
339
Dacă nu se prevede altfel prin contract, consignatarul este solidar
răspunzător cu cumpărătorul faţă de consignant pentru plata preţului mărfurilor
vândute pe credit.
C) obligaţia de a da socoteală consignantului despre felul cum a executat
împuternicirea primită.
Consingnatarul acţionează în baza unei împuterniciri dată de către
consignant şi are obligaţia de al informa pe acesta cu privire la vânzările de bunuri
şi remiterea preţului acestora la termenele stabilite prin contract în numerar.
Consignatarul are un drept de retenţie asupra bunurilor primite în
consignaţie şi a sumelor cuvenite consignantului, pentru creanţele sale asupra
acestuia, numai atunci când părţile au stipulat o astfel de clauză în mod expres în
contract.
În lipsă de stipulaţie contrară, consignatarul nu are un drept de retenţie
asupra bunurilor primite în consignaţie şi a sumelor cuvenite consignantului, pentru
creanţele sale asupra acestuia.
Obligaţiile consignatarului privind întreţinerea bunurilor rămân valabile în
caz de exercitare a dreptului de retenţie, dar cheltuielile de depozitare incumbă
consignantului, dacă exercitarea dreptului de retenţie a fost întemeiată.
Drepturile consignatarului
Consignatarul are dreptul la remuneraţie, la acoperirea cheltuielilor de
conservare, vânzare a bunurilor şi de executare a contractului, precum şi un drept
de retenţie, numai dacă s-a stipulat expres în contract, asupra bunurilor primite în
consignaţie şi asupra sumelor de bani cuvenite consignantului pentru creanţele sale
asupra acestuia.
Încetarea contractului de consignaţie
Potrivit art.2063 din Codul civil, contractul de consignaţie încetează prin
revocarea sa de către consignant, renunţarea consignatarului, din cauzele indicate
în contract, moartea, dizolvarea, falimentul, interdicţia sau radierea consignantului
ori a consignatarului.
Revocarea de către consignant a împuternicirii, contractul de consignaţie
este revocabil de către consignant în orice moment, chiar dacă a fost încheiat pe o
durată determinată, afară de stipulaţie contrară în contract.
14.4. Contractul de expediţie

Noţiune
Codul civil în art.2064 defineşte contractul de expediţie, astfel, contractul de
expediţie este o varietate a contractului de comision prin care expeditorul se obligă
determinat.
Spre deosebire de cambie, în biletul de ordin nu figurează numele trasului, deoarece trăgătorul şi
trasul se identifică cu persoana emitentului. Tot spre deosebire de cambie, care este creată la iniţiativa
creditorului, biletul la ordin este creat la iniţiativa debitorului.
340
să încheie, în nume propriu şi în contul comitentului, un contract de transport şi să
îndeplinească operaţiunile accesorii.
Fiind o varietate a contractului de comision, în completarea regulilor
specifice contractului de expediţie li se vor aplica regulile contractului de comision.
Expeditorul, atunci când are mijloace de transport poate face el însuşi
transportul mărfurilor comitentului.
Expeditorul care ia asupra sa obligaţia executării transportului, cu mijloace
proprii sau ale altuia, în tot sau în parte, are drepturile şi obligaţiile
transportatorului.
Caractere juridice
a) este un contract consensual. Contractul este consensual atunci când se
specială a contractului pentru a fi valabil încheiat, adică se consideră valabil
încheiat prin simplu acord de voinţă al părţilor.
Contractul de expediţie se încheie în formă scrisă. Dacă prin lege nu se
prevede altfel, forma scrisă este necesară numai pentru dovada contractului în
eventualitatea unui litigiu, adică forma ad probationem şi nu pentru validitatea
acestuia.
b) este un contract sinalagmatic. Contractul odată încheiat dă naştere la
c) este un contract cu titlu oneros. Contractul prin care fiecare parte
oneros.
Contractul de expediţie nu poate fi gratuit, chiar dacă părţile nu prevăd în
contract remuneraţia expedientului, contractul se prezumă că este cu titlu oneros
deoarece expedientul exercită activitatea de intermediere cu titlu profesional.
d) este un contract comutativ. Este comutativ contractul în care, la
întinderea acestora este determinată sau determinabilă.
e) este un contract intuitu personae. Contractul se bazează pe încrederea pe
care o are comitentul în expeditor. Expeditorul se obligă să încheie, în nume
propriu şi în contul comitentului, un contract de transport şi să îndeplinească
operaţiunile accesorii.
Efectele contractului de expediţie
Contractul de expediţie fiind o varietate a contractului de comision prin
definiţie, produce efecte similare acestui contract cu specificul contractului de
expediţie.
Obligaţiile expeditorului
a) obligaţia de a executa împuternicirea primită de la comitent, de a încheia
în nume propriu şi în contul comitentului, un contract de transport cu un
transportator şi să îndeplinească operaţiunile accesorii.
341
Expeditorul, atunci când are mijloace de transport poate face el însuşi
transportul mărfurilor comitentului.
Expeditorul care ia asupra sa obligaţia executării transportului, cu mijloace
proprii sau ale altuia, în tot sau în parte, are drepturile şi obligaţiile
transportatorului.
Potrivit art.2067 alin.1 din Codul civil, în alegerea traseului, mijloacelor şi
modalităţilor de transport al mărfii expeditorul va respecta instrucţiunile
comitentului, iar dacă nu există asemenea instrucţiuni, va acţiona în interesul
comitentului.
Expeditorul fiind organizatorul transportului trebuie să respecte
instrucţiunile comitentului, supraveghează transportul şi se asigură ca mărfurile să
ajungă la destinaţie.
În cazul în care expeditorul îşi asumă şi obligaţia de predare a bunurilor la
locul de destinaţie, se prezumă că această obligaţie nu este asumată faţă de
destinatar.
Expeditorul nu are obligaţia de a asigura bunurile decât dacă aceasta a fost
stipulată expres în contract sau rezultă din uzanţe.
Potrivit art.2068 din Codul civil, expeditorul răspunde de întârzierea
transportului, de pieirea, pierderea, sustragerea sau stricăciunea bunurilor în caz de
neglijenţă în executarea expedierii, în special în ceea ce priveşte preluarea şi
păstrarea bunurilor, alegerea transportatorului ori a expeditorilor intermediari.
Atunci când, fără motive temeinice, se abate de la modul de transport indicat
de comitent, expeditorul răspunde de întârzierea transportului, pieirea, pierderea,
sustragerea sau stricăciunea bunurilor, cauzată de cazul fortuit, dacă el nu
dovedeşte că aceasta s-ar fi produs chiar dacă s-ar fi conformat instrucţiunilor
primite.
b) obligaţia de a da socoteală despre modul cum a îndeplinit împuternicirea
primită, informând pe comitent despre executare şi despre rezultatele obţinute.
Expeditorul are sarcina de a expedia mărfurile şi urmări ajungerea lor la
destinaţie precum şi de a facilita comitentului încasarea contravalorii acestora.
Premiile, bonificaţiile şi reducerile tarifelor, obţinute de expeditor, aparţin
de drept comitentului, dacă nu se prevede altfel în contract.
Drepturile expeditorului
Expeditorul are dreptul la comisionul prevăzut în contract sau, în lipsă,
stabilit potrivit tarifelor profesionale ori uzanţelor sau, dacă acestea nu există, de
către instanţă în funcţie de dificultatea operaţiunii şi de diligenţele expeditorului.
Contravaloarea prestaţiilor accesorii şi cheltuielile se rambursează de
comitent pe baza facturilor sau altor înscrisuri care dovedesc efectuarea acestora,
dacă părţile nu au convenit anticipat o sumă globală pentru comision, prestaţii
accesorii şi cheltuieli care se efectuează.
a) obligaţia de a pune la dispoziţia expeditorului mărfurile ce urmează a fi
transportate la destinaţia stabilită de comitent, toate documentele (ordinul de
342
expediţie) necesare transportului precum şi instrucţiunile comitentului în acest
sens, iar dacă nu există asemenea instrucţiuni, va acţiona în interesul comitentului.
b) obligaţia de plată a remuneraţiei convenite de părţi ca preţ al serviciilor
executate de către expeditor, denumită comision. Astfel, potrivit art.2069 alin.1 din
Codul civil, expeditorul are dreptul la comisionul prevăzut în contract sau, în lipsă,
stabilit potrivit tarifelor profesionale ori uzanţelor sau, dacă acestea nu există, de
către instanţă în funcţie de dificultatea operaţiunii şi de diligenţele expeditorului.
c) obligaţia de restituire a cheltuielilor efectuate de către expeditor cu
executarea împuternicirii primite de la comitent. Cuantumul acestor cheltuieli, de
regulă, se cunosc la finalizarea operaţiunilor, după ce marfa a fost predată la
destinaţie.
Potrivit art.2069 alin.2 din Codul civil, contravaloarea prestaţiilor accesorii
şi cheltuielile se rambursează de comitent pe baza facturilor sau altor înscrisuri care
dovedesc efectuarea acestora, dacă părţile nu au convenit anticipat o sumă globală
pentru comision, prestaţii accesorii şi cheltuieli care se efectuează.
Termenul de prescripţie
Potrivit art.2071 din Codul civil, dreptul la acţiune izvorând din contractul
de expediţie se prescrie în termen de un an socotit din ziua predării bunurilor la
locul de destinaţie sau din ziua în care ar fi trebuit să se facă predarea lor, cu
excepţia dreptului la acţiunea referitoare la transporturile care încep sau se termină
în afara Europei, care se prescrie în termen de 18 luni.
Încetarea contractului de expediţie
La încetarea contractului părţile sunt liberate de obligaţiile asumate. Ele pot
fi însă ţinute la repararea prejudiciilor cauzate şi, după caz, la restituirea, în natură
sau prin echivalent, a prestaţiilor primite în urma încheierii contractului.
Potrivit art.2065 din Codul civil, până la încheierea contractului de
transport, comitentul poate revoca ordinul de expediţie, plătind expeditorului
cheltuielile şi o compensaţie pentru diligenţele desfăşurate până la comunicarea
revocării ordinului de expediţie.
Din momentul încheierii contractului de transport, expeditorul este obligat
să exercite, la cererea comitentului, dreptul la contraordin aplicabil contractului de
transport.
14.5. Contractul de intermediere

Noţiune
Codul civil defineşte contractul de intermediere în art.2096 astfel,
intermedierea este contractul prin care intermediarul se obligă faţă de client să îl
pună în legătură cu un terţ, în vederea încheierii unui contract.
343
Contractul de intermediere este un contract de sine stătător cu reguli
specifice proprii chiar dacă are unele asemănări cu contractul de mandat şi cu
contractul de agenţie.
Părţile contractului
Părţile contractului sunt intermediarul şi clientul.
Intermediarul poate fi o persoană fizică sau o persoană juridică (o societate).
Intermediarul nu este prepusul părţilor intermediate şi este independent faţă
de acestea în executarea obligaţiilor sale. 268
Intermediarul se ocupă cu mijlocirea încheierii unui contract între doi
parteneri, clientul său şi un terţ.
Intermediarul nu este reprezentantul clientului, acesta nu încheie contractul
în numele său sau al părţilor şi pe seama acestora, el nu cumpără bunurile care fac
obiectul contractului şi nici nu le vinde altuia, ci prin demersurile pe care le va face
faţă de un terţ garantează încheierea contractului dintre clientul său şi terţul
respectiv, încheiere ce îi dă dreptul să primească remuneraţia stabilită.
Intermediarul este un mijlocitor între clientul său şi terţul contractant, el nu
participă efectiv la încheierea contractului.
Intermediarul poate reprezenta părţile intermediate la încheierea contractului
intermediat sau a altor acte de executare a acestuia numai dacă a fost împuternicit
expres în acest sens. În astfel de situaţii intermediarul dobândeşte şi calitatea de
mandatar, cumulând atât calitatea de intermediar dar şi pe cea de mandatar,
obţinând remuneraţiile, atât de intermediar cât şi pe cea de mandatar.
Întâlnim intermediari în diverse domenii cum ar fi: transporturi, vânzare de
mărfuri, asigurării, publicitate etc.
Clientul este persoana care beneficiază de serviciile intermediarului, pentru
a i se găsi parteneri cu care să încheie contracte privind afacerile sale.
Caractere juridice
a) este un contract consensual. Contractul este consensual atunci când se
specială a contractului pentru a fi valabil încheiat, adică se consideră valabil
încheiat prin simplu acord de voinţă al părţilor.
Contractul de intermediere se încheie în formă scrisă. Dacă prin lege nu se
forma ad probationem şi nu pentru validitatea acestuia.
Contractul de intermediere este valabil încheiat chiar dacă nu a fost încheiat
în formă scrisă pentru a face dovada înţelegerii dintre părţi. 269
268
Codul civil defineşte termenul de comitent şi prepus, astfel că, în art.1373 alin.2 se prevede că,
este comitent cel care, în virtutea unui contract sau în temeiul legii, exercită direcţia, supravegherea şi
controlul asupra celui care îndeplineşte anumite funcţii sau însărcinări în interesul său ori al altuia.
Elementele de bază în ceea ce priveşte definirea calităţii de concomitent şi aceea de prepus este
„raportul de subordonare” ce trebuie să existe între cele două persoane.
Raportul de subordonare (prepuşenie) rezultă, de regulă, dintr-un contract individual de muncă
încheiat între comitent şi prepus.
269
Decizia nr.89/2011 a Tribunalului Bucureşti. Secţia a VI-a comercială.
344
b) este un contract sinalagmatic. Contractul odată încheiat dă naştere la
c) este un contract cu titlu oneros. Contractul prin care fiecare parte
oneros. Intermediarul urmăreşte să obţină remuneraţia iar clientul să fie pus în
legătură cu terţul în vederea încheierii unui contract cu acesta.
Contractul de intermediere nu poate fi gratuit, chiar dacă părţile nu prevăd în
contract remuneraţia intermediarului, contractul se prezumă că este cu titlu oneros
deoarece intermediarul exercită activitatea de intermediere cu titlu profesional.
d) este un contract comutativ. Este comutativ contractul în care, la
întinderea acestora este determinată sau determinabilă.
Condiţiile de validitate ale contractului.
Capacitatea părţilor de a contracta
Clientul trebuie să aibă capacitate de exerciţiu deplină, capacitatea de a
încheia contractele pe care intermediarul, prin demersurile pe care le face faţă de
un terţ garantează încheierea contractului dintre client şi terţul respectiv, încheiere
ce îi dă dreptul să primească remuneraţie.
Clientul poate fi o persoană fizică sau o persoană care desfăşoară o activitate
cu titlu profesional.
Intermediarul desfăşoară activitate în mod statornic, cu titlu profesional.
Intermediarul trebuie să fie profesionist, având capacitate de exerciţiu deplină. 270
Dacă este persoană fizică autorizată, sau acţionează în cadrul unei întreprinderi
Chiar dacă între părţi nu s-a încheiat un contract de intermediere în sens de instrumentum
probationem, în condiţiile în care asigurătorul a predat brokerului poliţele de asigurare, iar acesta a
încasat primele de asigurare, a fost încheiat un contract de intermediere în asigurări în sens de
negotium iuris.
Drept online
În ceea ce priveşte manifestarea de voinţă exprimată în vederea producerii de efecte juridice există
două accepţiuni ale actului juridic:
- negotium juris, ce semnifică înţelegerea propriu-zisă dintre părţi.
- instrumentum probationes, ce semnifică înscrisul în care este evidenţiată înţelegerea dintre părţi.
270
Conform prevederilor art.8 din Legea nr.71/2011 pentru punerea în aplicare a Legii nr.287/2009
privind Codul civil, noţiunea "profesionist" prevăzută la art. 3 din Codul civil include categoriile de
comerciant, întreprinzător, operator economic, precum şi orice alte persoane autorizate să desfăşoare
activităţi economice sau profesionale, astfel cum aceste noţiuni sunt prevăzute de lege, la data intrării
în vigoare a Codului civil.
Potrivit art.3 din Codul civil, dispoziţiile codului se aplică şi raporturilor dintre profesionişti, precum
şi raporturilor dintre aceştia şi orice alte subiecte de drept civil.
Sunt consideraţi profesionişti toţi cei care exploatează o întreprindere.
Constituie exploatarea unei întreprinderi exercitarea sistematică, de către una sau mai multe persoane,
a unei activităţi organizate ce constă în producerea, administrarea ori înstrăinarea de bunuri sau în
prestarea de servicii, indiferent dacă are sau nu un scop lucrativ.
345
individuale ori întreprinderi familiale, agentul va trebui autorizat în condiţiile OG
nr.44/2008 sau a Legii nr.31/1990 privind societăţile.271
Reprezentarea părţilor intermediate
serios, liber şi exprimat în cunoştiinţă de cauză. 272
Obiectul contractului are două elemente, prestaţia intermediarului şi
remuneraţia plătită de către client.
Intermediarul se angajează să găsească pentru clientul său un terţ cu care
clientul să încheie un contract de care este interesat.
Această obligaţie a intermediarului este una de rezultat şi nu una de diligentă
(de mijloace), deoarece intermediarul are dreptul la o remuneraţie din partea
clientului numai în cazul în care contractul intermediat se încheie ca urmare a
intermedierii sale.
Intermediarul se obligă ca prin demersurile pe care le va face faţă de un terţ
să garanteze încheierea contractului dintre client şi terţul respectiv, încheiere ce îi
dă dreptul să primească remuneraţia stabilită.
Odată cu încheierea contractului misiunea intermediarului încetează, clientul
şi terţul cu care a încheiat contractul, sunt răspunzători de executarea acestui
contract încheiat ca urmare a intermedierii. Contractul încheiat nu creează raporturi
271
272
346
juridice şi faţă de intermediar ci doar faţă de părţile contractante, adică clientul şi
terţul mijlocit de către intermediar.
Remuneraţia
Intermediarul are dreptul la o remuneraţie din partea clientului numai în
cazul în care contractul intermediat se încheie ca urmare a intermedierii sale.
Cuantumul remuneraţiei se stabileşte de către părţi într-o sumă fixă sau
remuneraţia se stabileşte în funcţie de valoarea contractului intermediat sau alte
elemente esenţiale ale acestuia.
În lipsa convenţiei părţilor sau a unor prevederi legale speciale,
intermediarul are dreptul la o remuneraţie în conformitate cu practicile anterioare
statornicite între părţi sau cu uzanţele existente între profesionişti pentru astfel de
contracte.
Remuneraţia este plătită de către client indiferent de executarea contractului
încheiat prin mijlocirea intermediarului.
În cazul în care intermedierea a fost realizată de mai mulţi intermediari,
fiecare are dreptul la o cotă egală din remuneraţia stabilită global, dacă prin
contract nu s-a stipulat altfel.
Aceste dispoziţii se aplică atât în cazul în care pluralitatea de intermediari
rezultă din contracte de intermediere separate, cât şi în cazul în care rezultă din
acelaşi contract de intermediere.
Cauza
Efectele contractului
Obligaţiile clientului
a) să restituie cheltuielile efectuate de intermediar cu executarea
intermedierii, dacă aceasta este stipulat expres în contract.
b) să plătească remuneraţia stabilită de părţi, la locul şi termenul prevăzut în
contract.
347
Intermediarul are dreptul la o remuneraţie din partea clientului numai în
cazul în care contractul intermediat se încheie în mod valabil, ca urmare a
intermedierii sale.
În cazul în care intermedierea a fost realizată de mai mulţi intermediari,
fiecare are dreptul la o cotă egală din remuneraţia stabilită global, dacă prin
contract nu s-a stipulat altfel.
Aceste dispoziţii se aplică atât în cazul în care pluralitatea de intermediari
rezultă din contracte de intermediere separate, cât şi în cazul în care rezultă din
acelaşi contract de intermediere.
Potrivit art.2010 alin.3 din Codul civil, dreptul la acţiunea pentru stabilirea
cuantumului remuneraţiei se prescrie odată cu dreptul la acţiunea pentru plata
acesteia.
c) să comunice intermediarului încheierea contractului ce a fost intermediat.
Astfel, potrivit art.2101 din Codul civil, clientul are obligaţia să comunice
intermediarului dacă s-a încheiat contractul intermediat, în termen de cel mult 15
zile de la data încheierii acestuia, sub sancţiunea dublării remuneraţiei, dacă prin
contract nu se prevede altfel.
De asemenea, în cazul în care remuneraţia se stabileşte în funcţie de
valoarea contractului intermediat sau alte elemente esenţiale ale acestuia, clientul
este obligat să le comunice în condiţiile indicate, adică în termen de 15 zile de la
data încheierii acestuia.
Obligaţiile intermediarului
a) să execute contractul de intermediere aşa cum s-a obligat, adică să
găsească clientului un contractant în vederea încheierii unui contract.
Pentru executarea împuternicirii primite, intermediarul este obligat să
acţioneze cu bună – credinţă şi cu diligenţele unui profesionist. Intermediarul are
obligaţia de a găsi pentru clientul său un terţ cu care clientul să încheie un contract
de care este interesat.
Această obligaţie a intermediarului este una de rezultat şi nu una de diligentă
(de mijloace), deoarece intermediarul are dreptul la o remuneraţie din partea
clientului numai în cazul în care contractul intermediat se încheie ca urmare a
intermedierii sale.
Intermediarul are obligaţia ca prin demersurile pe care le va face faţă de un
terţ să garanteze încheierea contractului dintre client şi terţul respectiv, încheiere ce
îi dă dreptul să primească remuneraţia stabilită.
b) obligaţia de informare. Intermediarul este obligat să informeze pe client
privind identitatea celuilalt contractant şi toate datele necesare încheierii unui
anumit contract. Intermediarul are obligaţia să comunice terţului toate informaţiile
cu privire la avantajele şi oportunitatea încheierii contractului intermediat, cu
348
condiţia să nu prejudicieze în mod culpabil interesele clientului său, răspunzând
dacă propune clientului un contract inexistent provocând astfel un prejudiciu
acestuia.
Drepturile intermediarului
a) Intermediarul este îndreptăţit la restituirea cheltuielilor efectuate pentru
intermediere, dacă se stipulează expres în contract (2098 din Codul civil).
b) Intermediarul are dreptul să i se comunice, de către client, încheierea
contractului intermediat. Clientul are obligaţia să comunice intermediarului dacă s-
a încheiat contractul intermediat, în termen de cel mult 15 zile de la data încheierii
acestuia, sub sancţiunea dublării remuneraţiei, dacă prin contract nu se prevede
altfel.
c) dreptul de a primi remuneraţia convenită prin contract.
Potrivit art.2519 din Codul civil, se prescrie în termen de 2 ani dreptul la
acţiune privitor la plata remuneraţiei cuvenite intermediarilor pentru serviciile
prestate în baza contractului de intermediere.
Potrivit art.2010 alin.3 din Codul civil, dreptul la acţiunea pentru stabilirea
cuantumului remuneraţiei se prescrie odată cu dreptul la acţiunea pentru plata
acesteia.
Încetarea contractului de intermediere
Agenţiile imobiliare
Art.2 pct.28 din OG nr.21/1992 privind protecţia consumatorilor, defineşte
noţiunea de intermediere imobiliară - activitate de mijlocire a tranzacţiilor de
vânzare-cumpărare sau de închiriere a imobilelor. 273
Aceste entităţi care desfăşoară asemenea activităţi de agenţie imobiliară sunt
societăţi constituite în baza Legii nr.31/1990 sau persoane fizice autorizate. 274
Potrivit art.94 din OG nr.21/1992, în cazul serviciilor de intermediere
imobiliară, consumatorul va fi informat în scris, corect, complet şi precis, încă din
faza precontractuală, cu privire la:
a) preţurile practicate în piaţă pentru tipul de imobil ce urmează a face
obiectul intermedierii imobiliare, conform informaţiilor existente în baza de date a
agenţiei imobiliare;
b) deficienţe şi alte inconveniente cunoscute de agenţia imobiliară sau pe
care în mod rezonabil putea să le cunoască, incluzând surse de zgomot, umezeală,
poluare, miros, pericol de inundaţii sau surpări, organizarea în apropiere a unor
273
OG nr.21/1992 privind protecţia consumatorilor, republicată în M.Of.nr.208/28.03.2007.
274
349
manifestări populare periodice, istoricul terenului sau al clădirii, posibile
dezavantaje ale vecinătăţilor;
c) nivelul comisionului practicat de agenţia imobiliară;
d) situaţia juridică a imobilului;
e) nivelul estimativ al costurilor ce urmează să fie suportate de consumator,
pentru obţinerea documentelor şi întocmirea actelor necesare încheierii
contractului.
Contractul de intermediere imobiliară va cuprinde cel puţin următoarele
elemente:
a) datele de identificare a părţilor;
b) obiectul contractului/natura serviciului prestat;
c) preţul solicitat de proprietar/pe care este dispus să îl plătească
cumpărătorul;
d) termenul de valabilitate al contractului;
e) condiţiile în care contractul poate fi denunţat unilateral;
f) condiţiile în care contractul poate fi reziliat;
g) nivelul maxim al comisionului datorat de consumator agenţiei imobiliare
pentru contractul ce urmează să se încheie;
h) clauza de exclusivitate, în cazul în care aceasta a fost acceptată de părţi;
i) precizarea situaţiilor în care consumatorul datorează comision agenţiei
imobiliare;
j) drepturile şi obligaţiile părţilor;
k) situaţiile de forţă majoră;
l) data încheierii contractului.
Contractele de intermediere imobiliară în care consumatorul are calitatea de
potenţial cumpărător vor conţine, în plus faţă de cele prevăzute la art. 94,
următoarele elemente:
1. caracteristicile generale ale imobilului, care pot influenţa decizia de
cumpărare, incluzând nivelul de finisare, dimensiuni, vechime şi poziţionarea faţă
de punctele cardinale;
2. tarifele pentru serviciile prestate.
O tranzacţie imobiliară se consideră încheiată în momentul în care
vânzătorul şi cumpărătorul au semnat actul de vânzare-cumpărare.
Contractul de intermediere imobiliară sau alte eventuale contracte accesorii
încheiate între consumator şi agenţia imobiliară nu pot conţine clauze penale care
să oblige consumatorul care nu îşi îndeplineşte angajamentele contractuale la plata
unei sume mai mari decât onorariul pe care l-ar fi plătit în cazul încheierii
tranzacţiei.
Agenţia imobiliară nu poate solicita din partea consumatorului plata
comisionului în oricare dintre următoarele situaţii:
a) când între consumator şi agenţia imobiliară nu este încheiat un contract de
intermediere;
b) când contractul de vânzare-cumpărare/închiriere nu s-a încheiat;
350
c) când contractul nu are stipulată clauza de exclusivitate, iar tranzacţia s-a
realizat fără participarea agenţiei imobiliare.
Nu se permite plata în avans a comisionului, parţială sau totală, decât cu
acordul scris al consumatorului şi cu precizarea situaţiilor în care agenţia
imobiliară este obligată să înapoieze consumatorului sumele primite în avans.
În baza contractului de intermediere imobiliară dintre agenţia imobiliară şi
cumpărător, agenţia trebuie să asigure vizionarea imobilelor ce corespund
preferinţelor consumatorului, înainte de încheierea contractului de vânzare-
cumpărare.
14.6. Contractul de agenţie

Noţiune
Potrivit art.2072 din Codul civil, prin contractul de agenţie comitentul îl
împuterniceşte în mod statornic pe agent fie să negocieze, fie atât să negocieze, cât
şi să încheie contracte, în numele şi pe seama comitentului, în schimbul unei
remuneraţii, în una sau în mai multe regiuni determinate.
Din analiza textului rezultă că agentul este împuternicit de către comitent fie
să negocieze (agentul are o activitate similară cu a intermediarului), 275 fie atât să
negocieze, cât şi să încheie contracte, în numele şi pe seama comitentului, în
schimbul unei remuneraţii, în una sau în mai multe regiuni determinate (agentul are
o activitate similară cu a mandatarului). 276
Activitatea agentului are caracter profesional de durată şi nu una ocazională
cum este cazul mandatarului, astfel, potrivit art.2072 alin.2 din Codul civil, agentul
este un intermediar independent care acţionează cu titlu profesional.
Agentul nu poate fi în acelaşi timp prepusul comitentului.
Contractul de agenţie se caracterizează ca o instituţie juridică creată şi
dezvoltată de practică. În contradicţie cu colaborarea izolată şi sporadică,
caracteristică contractului de comision, este o cooperare stabilă şi durabilă,
specifică contractului de agenţie când agenţii se ocupă de găsirea clienţilor de
negocierea sau încheie contracte în numele şi pe seama comitentului.
Caracterele juridice ale contractului de agenţie
Contractul de agenţie are următoarele caractere juridice:
a) este un contract sinalagmatic. Contractul este sinalagmatic atunci când
obligaţiile născute din acesta sunt reciproce şi interdependente.
b) este un contract oneros comutativ. Contractul prin care fiecare parte
oneros.
275
Art.2096 - 2102 din Codul civil. Contractul de intermediere.
276
Dispoziţiile prezentului capitol se completează cu prevederile referitoare la contractul de comision, în
măsura în care acestea din urmă sunt compatibile.
Dacă agentul are şi puterea de a-l reprezenta pe comitent la încheierea contractelor, dispoziţiile
prezentului capitol se completează în mod corespunzător cu cele privind contractul de mandat cu
reprezentare.
351
Este comutativ contractul în care, la momentul încheierii sale, existenţa
drepturilor şi obligaţiilor părţilor este certă, iar întinderea acestora este determinată
sau determinabilă.
c) este un contract consensual. Contractul se consideră valabil încheiat prin
simplu acord de voinţă al părţilor fără ca legea să impună o anumită formă specială
pentru a fi valabil. Totuşi legea impune încheierea contractului în formă scrisă
pentru a face dovada încheierii acestuia ad probationem. Potrivit art.2072 din
Codul civil, contractul de agenţie se încheie în formă scrisă, autentică sau sub
semnătură privată. Dacă prin lege nu se prevede altfel, forma scrisă este necesară
numai pentru dovada contractului.
d) este un contract cu executare succesivă. Obligaţiile părţilor se execută
eşalonat pe toată durata contractului.
e) este un contract intuitu personae. Contractul se încheie pe baza încrederii
pe care comitentul o are în agent şi îl împuterniceşte în mod statornic, fie să
negocieze, fie atât să negocieze, cât şi să încheie contracte, în numele şi pe seama
comitentului, în schimbul unei remuneraţii, în una sau în mai multe regiuni
determinate.
Forma contractului
Potrivit art. 2078 din Codul civil, contractul de agenţie se încheie în formă
scrisă, autentică sau sub semnătură privată. Dacă prin lege nu se prevede altfel,
forma scrisă este necesară numai pentru dovada contractului, astfel că această
condiţie de a fi încheiat în formă scrisă, este o condiţie ad probationem şi nu ad
validitatem.
Oricare parte are dreptul să obţină de la cealaltă parte, la cerere, un
document scris semnat, cuprinzând conţinutul contractului de agenţie, inclusiv
modificările acestuia. Părţile nu pot renunţa la acest drept.
Prin derogare de la această regulă, clauza de neconcurenţă, reglementată de
art.2075 din Codul civil, trebuie redactată în scris, sub sancţiunea nulităţii absolute,
adică forma ad validitatem.
Durata contractului
Contractul de agenţie poate fi încheiat pe perioadă determinată sau
nedeterminată potrivit acordului de voinţă al părţilor.
Potrivit art.2080 din Codul civil, contractul de agenţie încheiat pe durată
determinată, care continuă să fie executat de părţi după expirarea termenului, se
consideră prelungit pe durată nedeterminată.
Condiţii de validitate ale contractului de agenţie
Capacitatea părţilor de a contracta.
Capacitatea juridică cerută părţilor este aceea de a încheia, negocia sau a
negocia şi încheia contracte în mod valabil. 277 Comitentul trebuie să aibă el însuşi
277
Potrivit art.8 alin.2 din Legea nr.71/2011
În toate actele normative în vigoare, expresiile "acte de comerţ", respectiv "fapte de comerţ" se
înlocuiesc cu expresia "activităţi de producţie, comerţ sau prestări de servicii".
352
capacitatea de a încheia contractele pe care agentul le va negocia sau le va negocia
şi încheia în numele şi pe seama sa întrucât aceste afaceri sunt tratate, în numele
comitentului, în mod statornic, cu titlu profesional. Agentul trebuie să fie
profesionist, având capacitate de exerciţiu deplină. Dacă este persoană fizică
autorizată, sau acţionează în cadrul unei întreprinderi individuale ori întreprinderi
familiale, agentul va trebui autorizat în condiţiile OG nr.44/2008. 278
serios, liber şi exprimat în cunoştiinţă de cauză
Contractul de agenţie se încheie în formă scrisă, autentică sau sub semnătură
privată. Dacă prin lege nu se prevede altfel, forma scrisă este necesară numai
pentru dovada contractului.
În contractul de agenţie consimţământul se exprimă în scris, cerinţă
prevăzută ad probationem. Acordul părţilor de a include în contract o clauză de
neconcurenţă, prin care agentul acceptă sa-şi restrângă, în anumite condiţii,
activitatea profesională, trebuie şi el să fie consemnat în scris; aceasta din urmă
cerinţă este prevăzută ad validitatem, sub sancţiunea nulităţii absolute.
Obiectul contractului de agenţie
În privinţa obiectului contractului, acesta constă în conduita concretă de care
sunt ţinute părţile, respectiv la prestaţiile la care părţile se obligă reciproc. Obiectul
contractului are două elemente, activitatea pentru care este împuternicit agentul şi
remuneraţia.
Comitentul îl împuterniceşte în mod statornic pe agent fie să negocieze, fie
atât să negocieze, cât şi să încheie contracte, în numele şi pe seama comitentului, în
schimbul unei remuneraţii, în una sau în mai multe regiuni determinate.
Potrivit art.2081 din Codul civil, în cazul în care agentul a fost împuternicit
doar să negocieze, iar comitentul nu comunică în termen rezonabil acordul său
pentru încheierea contractului negociat de agent conform împuternicirii primite, se
consideră că a renunţat la încheierea acestuia.
Potrivit art.2082 din Codul civil, agentul are dreptul la o remuneraţie pentru
toate contractele încheiate ca efect al intervenţiei sale.
Agentul, potrivit împuternicirii comitentului, poate vinde pe credit şi poate
acorda reduceri sau amânări la plată pentru creanţele comitentului.
278
353
Agentul nu poate vinde pe credit şi nu poate acorda reduceri sau amânări de
plată pentru creanţele comitentului, decât cu acordul expres al comitentului.
Agentul poate primi reclamaţii privind viciile bunurilor vândute sau
serviciilor prestate de comitent, fiind obligat să îl înştiinţeze de îndată pe acesta.
La rândul său, agentul poate lua orice măsuri asigurătorii în interesul
comitentului, precum şi orice alte măsuri necesare pentru conservarea drepturilor
acestuia.
Remuneraţia poate fi exprimată în cuantum fix sau variabil, prin raportare la
numărul contractelor, ori la valoarea acestora, când se numeşte comision.
În lipsa unei stipulaţii exprese sau a unei prevederi legale, agentul are dreptul la o
remuneraţie stabilită potrivit uzanţelor aplicabile fie în locul în care agentul îşi
desfăşoară activitatea, fie în legătură cu bunurile care fac obiectul contractului de
agenţie.
Dacă nu există astfel de uzanţe, agentul este îndreptăţit să primească o
remuneraţie rezonabilă, în funcţie de toate aspectele referitoare la contractele
încheiate.
Condiţiile comisionului
Codul civil cuprinde în art. 2.083-2.087 dispoziţiile ce sunt aplicabile numai
în măsura în care agentul este remunerat total sau parţial cu un comision. Astfel,
potrivit art.2083 din Codul civil, agentul este îndreptăţit la comision pentru
contractele încheiate pe durata contractului de agenţie, dacă acestea sunt încheiate:
a) ca urmare a intervenţiei sale;
b) fără intervenţia agentului, dar cu un client procurat anterior de acesta
pentru contracte similare;
c) cu un client dintr-o regiune sau grup de persoane determinate, pentru care
agentul a primit împuternicire exclusivă.
Remunerarea după încetarea contractului
Agentul este îndreptăţit la comision pentru un contract încheiat ulterior
încetării contractului de agenţie, dacă:
a) acesta a fost încheiat în principal datorită intervenţiei agentului pe durata
contractului de agenţie şi încheierea a avut loc într-un termen rezonabil de la
încetarea contractului de agenţie;
b) comanda emisă de terţ a fost primită de comitent sau de agent anterior
încetării contractului de agenţie, în cazurile prevăzute de dispoziţiile art. 2.083.
Agentul nu are dreptul la comisionul prevăzut la art. 2.083, dacă acesta este
datorat agentului precedent potrivit alin. (1), cu excepţia cazului în care rezultă din
circumstanţe că este echitabil ca agenţii să împartă acel comision.
Dreptul la comision
Dacă părţile nu convin altfel, dreptul la comision se naşte la data la care este
îndeplinită una dintre condiţiile următoare:
a) comitentul şi-a executat obligaţiile contractuale faţă de terţa persoană;
b) comitentul ar fi trebuit să îşi execute obligaţiile contractuale potrivit
convenţiei sale cu terţul;
c) terţul şi-a executat obligaţiile contractuale.
354
Comisionul se plăteşte cel mai târziu în ultima zi a lunii care urmează
trimestrului pentru care se datorează.
Dreptul la comision în cazul contractelor neexecutate
Conform prevederilor art.2086 din Codul civil, comisionul se datorează şi
pentru contractele încheiate, dar la a căror executare părţile acestora au renunţat,
dacă agentul şi-a îndeplinit obligaţiile.
Atunci când contractul încheiat nu se execută de către părţi ca urmare a unor
circumstanţe imputabile agentului, dreptul la comision se stinge sau comisionul se
reduce proporţional cu neexecutarea, după caz.
În caz de executare parţială din partea terţului, agentul este îndreptăţit doar
la plata unei părţi din comisionul stipulat, proporţional cu executarea contractului
încheiat între comitent şi terţ.
În cele două ipoteze, atunci când contractul încheiat nu se execută de către
părţi ca urmare a unor circumstanţe imputabile agentului şi în cazul de executare
parţială, comisioanele primite vor fi rambursate, după caz, în tot sau în parte.
Calculul valorii comisionului
La sfârşitul fiecărui trimestru comitentul trebuie să trimită agentului copiile
de pe facturile care au fost expediate terţilor, precum şi descrierea calculului valorii
comisionului.
La cererea agentului, comitentul îi va comunica de îndată informaţiile
necesare calculării comisionului, inclusiv extrasele relevante din registrele sale
contabile.
Clauza prin care se derogă de la aceste prevederi în defavoarea agentului se
consideră nescrisă.
Cauza contractului
Conţinutul contractului de agenţie
Părţile care încheie contractul de agenţie sunt comitentul şi agentul.
Oricare parte are dreptul să obţină de la cealaltă parte, la cerere, un
document scris semnat, cuprinzând conţinutul contractului de agenţie, inclusiv
modificările acestuia. Părţile nu pot renunţa la acest drept (art.2078 alin.2 din
Codul civil).
Dispoziţiile Codului civil privind contractul de agenţie nu se aplică
activităţii persoanelor care:
a) acţionează ca intermediar în cadrul burselor de valori şi al pieţelor
reglementate de mărfuri şi instrumente financiare derivate;
355
b) au calitatea de agent sau broker de asigurări şi reasigurări;
c) prestează un serviciu neremunerat în calitate de agent.
Nu constituie agent persoana care:
a) are calitatea de organ legal sau statutar al unei persoane juridice, având
drept de reprezentare a acesteia;
b) este asociat ori acţionar şi este împuternicită în mod legal să îi reprezinte
pe ceilalţi asociaţi sau acţionari;
c) are calitatea de administrator judiciar, lichidator, tutore, curator, custode
sau administrator-sechestru în raport cu comitentul.
Exclusivitatea
Prin contractul de agenţie comitentul îl împuterniceşte în mod statornic pe
agent fie să negocieze, fie atât să negocieze, cât şi să încheie contracte, în numele şi
pe seama comitentului, în schimbul unei remuneraţii, în una sau în mai multe
regiuni determinate.
Agentul nu poate negocia sau încheia pe seama sa, fără consimţământul
comitentului, în regiunea determinată prin contractul de agenţie, contracte privind
bunuri şi servicii similare celor care fac obiectul contractului de agenţie.
În lipsă de stipulaţie contrară, agentul poate reprezenta mai mulţi comitenţi,
iar comitentul poate să contracteze cu mai mulţi agenţi, în aceeaşi regiune şi pentru
acelaşi tip de contracte.
Agentul poate reprezenta mai mulţi comitenţi concurenţi, pentru aceeaşi
regiune şi pentru acelaşi tip de contracte, numai dacă se stipulează expres în acest
sens.
Clauza de neconcurenţă
Potrivit art.2075 din Codul civil, prin clauză de neconcurenţă se înţelege
acea stipulaţie contractuală al cărei efect constă în restrângerea activităţii
profesionale a agentului pe perioada contractului de agenţie sau ulterior încetării
sale.
Clauza de neconcurenţă trebuie redactată în scris, sub sancţiunea nulităţii
absolute.
Clauza de neconcurenţă se aplică doar pentru regiunea geografică sau pentru
grupul de persoane şi regiunea geografică la care se referă contractul de agenţie şi
doar pentru bunurile şi serviciile în legătură cu care agentul este împuternicit să
negocieze şi să încheie contracte. Orice extindere a sferei clauzei de neconcurenţă
este considerată nescrisă.
Restrângerea activităţii prin clauza de neconcurenţă nu se poate întinde pe o
perioadă mai mare de 2 ani de la data încetării contractului de agenţie. Dacă s-a
stabilit un termen mai lung de 2 ani, acesta se va reduce de drept la termenul
maxim din prezentul alineat.
Dispoziţii imperative
Potrivit art.2094 din Codul civil, nu se poate deroga în defavoarea
intereselor agentului de la prevederile art. 2.079 privind obligaţiile agentului, 2.080
privind obligaţiile comitentului, 2.084 privind remunerarea după încetarea
contractului, 2.085 privind dreptul de comision, art. 2.086 alin. (1), (2) şi (4)
356
privind dreptul la comision în cazul contractelor neexecutate, art. 2.091 privind
indemnizaţiile în caz de încetare a contractului şi 2.092 privind excepţii de la
dreptul de a primi indemnizaţii. Orice clauză contrară este considerată nescrisă.
Dispoziţiile din Codul civil privind contractul de agenţie se completează cu
prevederile referitoare la contractul de comision, în măsura în care acestea din
urmă sunt compatibile.
Dacă agentul are şi puterea de a-l reprezenta pe comitent la încheierea
contractelor, dispoziţiile se completează în mod corespunzător cu cele privind
contractul de mandat cu reprezentare.
Efectele contractului de agenţie
Obligaţiile agentului
Agentul trebuie să îndeplinească, personal sau prin prepuşii săi, 279 obligaţiile
ce decurg din împuternicirea care îi este dată, cu bună-credinţă şi loialitate.
În mod special, agentul este obligat:
a) să procure şi să îi comunice comitentului informaţiile care l-ar interesa pe
acesta, privitoare la regiunile stabilite în contract, precum şi să comunice toate
celelalte informaţii de care dispune;
b) să depună diligenţele necesare pentru negocierea şi dacă este cazul,
încheierea contractelor pentru care este împuternicit, în condiţii cât mai avantajoase
pentru comitent;
c) să respecte în mod corespunzător instrucţiunile rezonabile primite de la
comitent, ţinând cont de caracterul imperativ, indicativ sau facultativ al acestora;
d) să ţină în registrele sale evidenţe separate pentru contractele ce îl privesc
pe fiecare comitent;
e) să depoziteze bunurile sau eşantioanele într-o modalitate care să permită
identificarea lor;
f) să îndeplinească orice altă obligaţie care îi revine potrivit contractului şi
dispoziţiilor legale.
Agentul poate executa împuternicirea şi prin substituire în tot sau în parte,
cu subagenţi şi care este supusă prevederilor Codului civil aplicabile în materia
contractului de mandat.
Agentul fără a avea o împuternicire specială nu poate să primească plata şi
nici să acorde reduceri sau amânări pentru creanţele comitentului.
În lipsă de stipulaţie contrară, agentul nu poate vinde pe credit şi nu poate
acorda reduceri sau amânări de plată pentru creanţele comitentului.
Potrivit art.2077 din Codul civil, agentul poate primi reclamaţii privind
viciile bunurilor vândute sau serviciilor prestate de comitent, fiind obligat să îl
înştiinţeze de îndată pe acesta.
279
Codul civil defineşte termenul de comitent şi prepus, astfel că, în art.1373 alin.2 se prevede că,
este comitent cel care, în virtutea unui contract sau în temeiul legii, exercită direcţia, supravegherea şi
controlul asupra celui care îndeplineşte anumite funcţii sau însărcinări în interesul său ori al altuia.
Elementele de bază în ceea ce priveşte definirea calităţii de concomitent şi aceea de prepus este
„raportul de subordonare” ce trebuie să existe între cele două persoane.
Raportul de subordonare (prepuşenie) rezultă, de regulă, dintr-un contract individual de muncă
încheiat între comitent şi prepus.
357
La rândul său, agentul poate lua orice măsuri asigurătorii în interesul
comitentului, precum şi orice alte măsuri necesare pentru conservarea drepturilor
acestuia din urmă.
Agentul poate primi reclamaţii privitoare la viciile bunurilor sau serviciilor
şi poate solicita orice măsură de asigurare în interesul comitentului, fiind obligat în
ambele cazuri să îl înştiinţeze de îndată pe acesta.
Agentul nu poate negocia şi nu poate încheia pe contul său "activităţi de
producţie, comerţ sau prestări de servicii" similare în regiunea determinată prin
contractul de agenţie şi fără consimţământul expres al comitentului.
Dacă în contractul de agenţie nu se prevede o clauză contrară, agentul poate
reprezenta mai mulţi comitenţi, iar comitentul se poate folosi în acelaşi timp şi în
aceeaşi regiune şi pentru acelaşi comerţ, de mai mulţi agenţi.
Agentul poate să primească împuternicire de a negocia sau a încheia în
regiunea determinată prin contract, operaţiuni pentru mai mulţi comitenţi
concurenţi numai dacă în contractul de agenţie se stipulează în mod expres o
asemenea permisiune.
În contractul de agenţie se poate stipula o clauză de neconcurenţă – care este
acea prevedere contractuală al cărei efect constă în restrângerea activităţi
profesionale a agentului pe perioada desfăşurării şi/sau ulterior încetării
contractului de agenţie.
Clauza de neconcurenţă trebuie întocmită în scris sub sancţiunea nulităţii
absolute.
Clauza de neconcurenţă se aplică doar pentru regiunea geografică sau pentru
grupul de persoane şi regiunea geografică la care se referă contractul de agenţie şi
doar pentru bunurile şi serviciile în legătură cu care agentul este împuternicit să
negocieze şi să încheie contracte. Orice extindere a sferei clauzei de neconcurenţă
este considerată nescrisă.
Clauza de neconcurenţă nu se poate întinde pe o perioadă mai mare de 2 ani
de la data încetării contractului de agenţie. Dacă s-a stabilit un termen mai lung de
2 ani, acesta se va reduce de drept la termenul maxim de 2 ani.
Agentul va duce la îndeplinire obligaţiile ce decurg din împuternicirea dată,
personal sau prin prepuşii săi, în scopul realizării interesului comitentului.
Pentru executarea împuternicirii primite, agentul este obligat să acţioneze cu
bună – credinţă şi cu diligenţele unui profesionist.
În raporturile sale cu agentul, comitentul trebuie să acţioneze cu loialitate şi
cu bună-credinţă.
În mod special, comitentul este obligat:
a) să pună la dispoziţie agentului, în timp util şi într-o cantitate
corespunzătoare, mostre, cataloage, tarife şi orice altă documentaţie, necesare
agentului pentru executarea împuternicirii sale;
b) să furnizeze agentului informaţiile necesare executării contractului de
agenţie;
358
c) să îl înştiinţeze pe agent, într-un termen rezonabil, atunci când anticipează
că volumul contractelor va fi semnificativ mai mic decât acela la care agentul s-ar
fi putut aştepta în mod normal;
d) să plătească agentului remuneraţia în condiţiile şi la termenele stabilite în
contract sau prevăzute de lege.
e) să îndeplinească orice altă obligaţie care îi revine prin contract sau prin
lege.
De asemenea, comitentul trebuie să îl informeze pe agent într-un termen
rezonabil cu privire la acceptarea, refuzul ori neexecutarea unui contract negociat
sau, după caz, încheiat de agent.
Dacă comitentul primind înştiinţarea nu comunică în timp util terţei
persoane, direct sau prin intermediul agentului acceptul său, operaţiunea negociată
se consideră abandonată.
Comitentul este obligat să acţioneze cu bună-credinţă şi cu diligenţa unui
profesionist.
Încetarea contractului de agenţie
În afară de cazurile generale de încetare prevăzute de dreptul comun, în
materia contractului de agenţie sunt prevăzute unele reguli speciale cum ar fi:
a) expirarea termenului pentru care a fost încheiat. Contractul de agenţie se
încheie în formă scrisă, pe o perioadă determinată sau nedeterminată, inclusiv
modificările şi adăugirile ulterioare, poate fi probat numai prin înscris indiferent de
valoarea acestuia, atât în raporturile dintre părţi cât şi faţă de terţi.
Contractul de agenţie pe durată determinată încetează la expirarea
termenului stabilit de părţi la încheierea contractului.
Contractul de agenţie pe durată determinată care va fi executat de părţi şi
după expirarea sa se consideră transformat în contract pe durată nedeterminată.
b) denunţarea unilaterală a contractului.
Contractul de agenţie pe durată nedeterminată poate fi denunţat unilateral de
oricare dintre părţi cu acordare obligatorie a unui preaviz obligatoriu.
Contractul pe durată determinată poate fi denunţat unilateral de oricare
dintre părţi, cu un preaviz obligatoriu, numai dacă este prevăzută o clauză expresă
privind posibilitatea denunţării unilaterale anticipate.
Termenul de preaviz care însoţeşte declaraţia de denunţare trebuie să aibă o
durată de minim o lună pentru primul an de contract.
În cazul în care durata contractului este mai mare de un an, termenul minim
de preaviz este mărit cu câte o lună pentru fiecare an suplimentar început, fără ca
durata termenului de preaviz să depăşească 6 luni.
Părţile nu pot stabili prin convenţie termene de preaviz mai scurte decât cele
stabilite de lege.
359
Părţile pot stabili termene de preaviz mai lungi doar în sarcina comitentului.
Astfel, potrivit art.2089 alin.5 din Codul civil, dacă părţile convin termene de
preaviz mai lungi decât cele prevăzute, prin contractul de agenţie nu se pot stabili
în sarcina agentului termene de preaviz mai lungi decât cele stabilite în sarcina
comitentului.
Dacă părţile nu stabilesc altfel, sfârşitul termenului de preaviz va coincide
cu sfârşitul lunii calendaristice.
Aceste prevederi privind denunţare unilaterală a contractului se aplică şi în
cazul denunţării contractului încheiat pe perioadă determinată şi care este prelungit
pe perioadă nedeterminată, care continuă să fie executat de părţi după expirarea
termenului, şi care se consideră prelungit pe durată nedeterminată. În acest caz, la
calculul termenului de preaviz se va ţine seama de întreaga perioadă a contractului,
cuprinzând atât durata determinată, cât şi perioada în care acesta se consideră
încheiat pe durată nedeterminată.
Cazuri speciale de denunţare unilaterală
Codul civil reglementează denunţarea unilaterală în cazuri speciale, astfel
potrivit art.2090, în toate cazurile, contractul de agenţie poate fi denunţat fără
preaviz de oricare dintre părţi, cu repararea prejudiciilor astfel cauzate celeilalte
părţi, atunci când circumstanţe excepţionale, altele decât forţa majoră ori cazul
fortuit, fac imposibilă continuarea colaborării dintre comitent şi agent.
În această ipoteză contractul încetează la data primirii notificării scrise prin
care acesta a fost denunţat.
c) rezilierea contractului. Oricare dintre părţi poate rezilia contractul de
agenţie fără preaviz, sau înainte de expirarea termenului contractului, în cazul unei
neîndepliniri din culpă gravă a obligaţiilor contractuale de către cealaltă parte.
Comitentul reziliază contractul din cauza încălcării de către agent a
obligaţiilor sale, în această situaţie agentul nu are dreptul la indemnizaţia prevăzută
de art.2091 din Codul civil.
d) moartea agentului. Fiind un contract intuitu personae, la decesul agentului
contractul încetează, obligaţiile sumate nu se transmit moştenitorilor, totuşi, în
cazul în care contractul de agenţie încetează ca urmare a decesului, indemnizaţia
calculată urmează să se acorde în mod corespunzător succesorului acestuia.
Indemnizaţiile în caz de încetare a contractului
Potrivit art.2091 din Codul civil, la încetarea contractului de agenţie, agentul
are dreptul să primească o indemnizaţie de la comitent, în măsura în care:
a) i-a procurat noi clienţi comitentului sau a sporit semnificativ volumul
operaţiunilor cu clienţii existenţi, iar comitentul obţine încă foloase substanţiale din
operaţiunile cu aceşti clienţi; şi
b) plata acestei indemnizaţii este echitabilă, având în vedere circumstanţele
concrete, în special comisioanele pe care agentul ar fi trebuit să le primească în
urma operaţiunilor încheiate de comitent cu clienţii prevăzuţi la lit. a), precum şi
posibila restrângere a activităţii profesionale a agentului din cauza existenţei în
contractul de agenţie a unei clauze de neconcurenţă.
360
Valoarea indemnizaţiei nu poate depăşi o sumă echivalentă cuantumului
unei remuneraţii anuale, calculată pe baza mediei anuale a remuneraţiilor încasate
de agent pe parcursul ultimilor 5 ani de contract. Dacă durata contractului nu
însumează 5 ani, remuneraţia anuală este calculată pe baza mediei remuneraţiilor
încasate în cursul perioadei respective.
Acordarea indemnizaţiei nu aduce atingere (nu anulează) dreptului agentului
de a cere despăgubiri.
În cazul în care contractul de agenţie încetează ca urmare a decesului
agentului, dispoziţiile prevăzute mai sus (privind indemnizaţia şi despăgubirile) se
aplică în mod corespunzător: Indemnizaţia calculată urmează să se acorde în mod
corespunzător succesorului acestuia.
Dreptul la indemnizaţie şi la despăgubiri se stinge, dacă agentul ori
succesorul acestuia nu îl pune în întârziere pe comitent cu privire la pretenţiile sale
în termen de un an de la data încetării contractului de agenţie.
Agentul nu are dreptul la indemnizaţie în următoarele situaţii:
a) comitentul reziliază contractul din cauza încălcării de către agent a
obligaţiilor sale;
b) agentul denunţă unilateral contractul, cu excepţia cazului în care această
denunţare este motivată de circumstanţe precum vârsta, infirmitatea ori boala
agentului, în considerarea cărora, în mod rezonabil, nu i se poate cere acestuia
continuarea activităţilor;
c) în cazul cesiunii contractului de agenţie prin înlocuirea agentului cu un
terţ;
d) dacă nu se convine altfel de către părţile contractului de agenţie, în cazul
novaţiei acestui contract prin înlocuirea agentului cu un terţ.
Conform prevederilor art.2093 din Codul civil, comitentul nu se poate
prevala de clauza de neconcurenţă dacă contractul de agenţie încetează în situaţiile:
comitentul denunţă unilateral contractul de agenţie, fără a respecta termenul
de preaviz legal sau convenţional şi fără a exista un motiv grav pentru care nu
respectă preavizul, pe care comitentul să îl fi comunicat agentului, de îndată;
- agentul reziliază contractul pentru un motiv grav imputabil comitentului şi
informează de îndată despre aceasta pe comitent;
- contractul de agenţie este reziliat de instanţa judecătorească ca urmare a
culpei comitentului.
La cererea agentului, instanţa poate, ţinând seama şi de interesele legale ale
comitentului, să înlăture sau să limiteze efectele clauzei de neconcurenţă, atunci
când consecinţele prejudiciază pe agentul comercial şi sunt contrare echităţii, adică
sunt grave şi vădit inechitabile.
Instanţa poate, la cererea agentului să reducă cuantumul clauzei penale sau
al indemnizaţiei stipulate pentru încălcarea de către acesta a clauzei de
neconcurenţă, dacă consideră că aceasta este excesivă în raport cu împrejurările
cauzei.
14.7. Contractul de furnizare
361
Noţiune
Contractul de furnizare este acela prin care o parte, denumită furnizor, se
obligă să transmită proprietatea asupra unei cantităţi determinate de bunuri şi să le
predea, la unul sau mai multe termene ulterioare încheierii contractului ori în mod
continuu, sau să presteze anumite servicii, la unul sau mai multe termene ulterioare
ori în mod continuu, iar cealaltă parte, denumită beneficiar, se obligă să preia
bunurile sau să primească prestarea serviciilor şi să plătească preţul lor.
Părţile contractului
Părţile contractului de furnizare sunt:
- furnizorul, este persoana care se obligă să transmită proprietatea asupra
unei cantităţi determinate de bunuri şi să le predea, la unul sau mai multe termene
ulterioare încheierii contractului ori în mod continuu, sau să presteze anumite
servicii, la unul sau mai multe termene ulterioare ori în mod continuu.
În cazul furnizării de bunuri, ca accesoriu al obligaţiei principale, furnizorul
se poate obliga să presteze beneficiarului acele servicii necesare pentru furnizarea
bunurilor.
Dacă prin acelaşi contract se convin atât vânzarea unor bunuri, cât şi
furnizarea unor bunuri sau servicii, atunci contractul va fi calificat în funcţie de
obligaţia caracteristică şi cea accesorie;
- beneficiarul, este persoana care se obligă să preia bunurile sau să
primească prestarea serviciilor şi să plătească preţul lor.
Contractul de furnizare este de două feluri:
- furnizare de bunuri;
- furnizare de servicii.280
Caractere juridice
Contractul de furnizare are următoarele caractere juridice:
a) este un contract sinalagmatic. Contractul este sinalagmatic atunci când
obligaţiile născute din acesta sunt reciproce şi interdependente.
280
Furnizare de servicii sunt: furnizare de energie electrică, gaze naturale, energie termică, apă şi
canalizare, gunoi menajer, telefonie fixă, telefonie mobilă, televiziune prin cablu sau satelit, internet,
curăţenie, protecţie şi pază, servicii de reparaţii etc.
Legea energiei electrice nr. 123/2012 energiei electrice şi gazelor naturale publicată în
M.Of.nr.485/16.07.2012;
Legea nr. 241/2006 a serviciului de alimentare cu apă şi de canalizare republicată în
M.Of.nr.85/08.02.2013.
OG nr.13/2013 reglementează şi stabileşte condiţiile de furnizare a serviciilor poştale şi asigurarea
accesului la serviciul universal, în vederea stimulării unui cadru concurenţial şi promovării intereselor
utilizatorilor.
serviciile poştale - serviciile ce constau în colectarea, sortarea, transportul şi livrarea trimiterilor
poştale.
furnizor de servicii poştale - orice persoană fizică autorizată, întreprindere individuală, întreprindere
familială sau orice persoană juridică a cărei activitate constă, în tot ori în parte, în furnizarea unuia sau
a mai multor servicii poştale.
colet poştal - trimitere poştală cu greutatea maximă de 50 kg, ce conţine bunuri cu sau fără valoare
comercială.
362
b) este un contract cu titlu oneros. Contractul prin care fiecare parte
oneros.
c) este un contract comutativ. Este comutativ contractul în care, la momentul
încheierii sale, existenţa drepturilor şi obligaţiilor părţilor este certă, iar întinderea
acestora este determinată sau determinabilă.
d) este un contract consensual. Contractul este consensual atunci când se
formează prin simplul acord de voinţă al părţilor.
Contractul de furnizare ca şi vânzarea-cumpărarea este un contract
consensual, adică simplul acord de voinţă al părţilor este suficient ca actul juridic
să fie încheiat valabil, fără ca lege să impună o anumită formă pentru validitatea
contractului. Acesta poate fi deci valabil încheiat şi verbal, cum ar fi în baza unei
comenzi telefonice. Este recomandat însă ca acesta să fie încheiat în scris pentru a
se putea face dovada în caz de litigiu, cum ar fi: natura serviciului prestat, data
limită de livrare, preţul etc.
Contractul de furnizare trebuie încheiat în formă scrisă pentru a constitui o
dovadă a existenţei acestuia şi nu pentru validitatea sa, adică forma ad probationem
şi nu ad validitatem.
Potrivit art.2 pct.7 din OUG nr.34/2014, contract la distanţă - este orice
contract încheiat între profesionist şi consumator în cadrul unui sistem de vânzări
sau de prestare de servicii la distanţă organizat, fără prezenţa fizică simultană a
profesionistului şi a consumatorului, cu utilizarea exclusivă a unuia sau a mai
multor mijloace de comunicare la distanţă, până la şi inclusiv în momentul în care
este încheiat contractul.281
8. contract în afara spaţiilor comerciale - orice contract dintre un profesionist
şi un consumator, într-una din următoarele situaţii:
a) încheiat în prezenţa fizică simultană a profesionistului şi a
consumatorului, într-un loc care nu este spaţiul comercial al profesionistului;
b) încheiat ca urmare a unei oferte din partea consumatorului în aceleaşi
circumstanţe ca cele menţionate la lit. a);
c) încheiat în spaţiile comerciale ale profesionistului sau prin orice mijloace
de comunicare la distanţă, imediat după ce consumatorul a fost abordat în mod
personal şi individual, într-un loc care nu este spaţiul comercial al profesionistului,
în prezenţa fizică simultană a acestuia şi a consumatorului;
d) încheiat în cursul unei deplasări organizate de profesionist cu scopul sau
efectul de a promova şi a vinde consumatorului produse sau servicii.
Potrivit art.7 din OUG nr.34/2014, în cazul contractelor în afara spaţiilor
comerciale, profesionistul transmite informaţiile consumatorului pe suport hârtie
sau, în cazul în care consumatorul este de acord, pe un alt suport durabil. Aceste
informaţii sunt lizibile şi redactate într-un limbaj simplu şi inteligibil.
281
O.U.G.nr.34/2014 privind drepturile consumatorilor în cadrul contractelor încheiate cu
profesioniştii, precum şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative.contractele încheiate
în afara spaţiilor comerciale, publicată în M.Of.nr.427/11.06.2014, modificată prin: Legea
nr.157/2015.
363
Profesionistul furnizează consumatorului un exemplar original al
contractului semnat sau confirmarea contractului pe suport hârtie sau, dacă
consumatorul este de acord, pe un alt suport durabil, inclusiv, dacă este cazul,
confirmarea acordului prealabil expres al consumatorului.
în vânzare într-un volum limitat sau cantitate fixă, sau de energie termică să
înceapă în timpul perioadei de retragere de 14 zile, profesionistul solicită
consumatorului să formuleze o astfel de cerere expresă pe un suport durabil.
În cazul contractelor în afara spaţiilor comerciale, unde consumatorul a
solicitat expres serviciile profesionistului pentru a efectua lucrări de reparaţie sau
de întreţinere, iar profesionistul şi consumatorul îşi îndeplinesc imediat obligaţiile
contractuale care le revin, iar suma care trebuie plătită de consumator nu depăşeşte
echivalentul a 200 euro la cursul Băncii Naţionale a României din ziua respectivă:
a) profesionistul furnizează consumatorului informaţiile menţionate şi
informaţii referitoare la preţ sau la maniera de calculare a preţului, împreună cu o
estimare a costului total, pe suport hârtie sau, dacă consumatorul este de acord, pe
un alt suport durabil; profesionistul furnizează informaţiile menţionate la lit. a), h)
şi k), dar poate opta să nu le furnizeze pe suport hârtie sau pe un alt suport durabil
dacă consumatorul îşi dă acordul expres;
b) confirmarea contractului furnizată conţine informaţiile menţionate.
În cazul contractelor la distanţă, profesionistul transmite informaţiile sau
pune la dispoziţia consumatorului respectivele informaţii într-un mod adecvat
mijlocului de comunicare la distanţă utilizat, folosind un limbaj simplu şi
inteligibil. În măsura în care respectiva informaţie este prezentată pe un suport
durabil, aceasta trebuie să fie lizibilă.
Dacă un contract la distanţă care urmează să fie încheiat prin mijloace
electronice obligă consumatorul să plătească, profesionistul aduce la cunoştinţa
consumatorului de o manieră clară şi foarte vizibilă, în mod direct, înainte ca acesta
să facă comanda. Profesionistul se asigură că, atunci când consumatorul face
comanda, acesta din urmă recunoaşte în mod explicit că această comandă implică o
obligaţie de a plăti. Dacă pentru a face comanda este necesar să se activeze un
buton sau o funcţie similară, butonul sau funcţia similară este etichetat/tă de o
manieră lizibilă doar cu menţiunea "comandă ce implică o obligaţie de plată" sau o
formulare neambiguă corespunzătoare, care să indice că a face comanda implică
obligaţia de a plăti profesionistului. Dacă profesionistul încalcă prevederile
prezentului alineat, consumatorul nu are nicio obligaţie în temeiul contractului sau
al comenzii.
Site-urile comerciale indică clar şi lizibil, cel mai târziu la începutul
procesului de formulare a comenzii, dacă se aplică vreo restricţie în ceea ce
priveşte livrarea şi care sunt mijloacele de plată acceptate.
În cazul în care contractul este încheiat printr-un mijloc de comunicare la
distanţă ce permite un spaţiu sau un timp limitat pentru afişarea informaţiei,
profesionistul furnizează prin mijlocul de comunicare respectiv, înaintea încheierii
364
contractului, cel puţin informaţiile precontractuale referitoare la principalele
caracteristici ale produsului sau serviciului, identitatea profesionistului, preţul total,
dreptul la retragere, durata contractului şi, în cazul contractelor pe durată
nedeterminată, modalităţile de încetare a contractului.
În cazul în care profesionistul apelează telefonic consumatorul în vederea
încheierii unui contract la distanţă, profesionistul îşi declină identitatea la începutul
conversaţiei cu consumatorul şi, dacă este cazul, declină identitatea persoanei în
numele căreia a efectuat apelul telefonic şi specifică scopul comercial al apelului.
În cazul în care urmează să se încheie un contract la distanţă prin
intermediul telefonului, profesionistul trebuie să confirme oferta consumatorului, al
cărui angajament începe doar după ce acesta a semnat oferta sau după ce şi-a trimis
consimţământul scris. Aceste confirmări trebuie făcute pe un suport durabil.
Profesionistul transmite consumatorului confirmarea încheierii contractului,
pe un suport durabil, într-un termen rezonabil din momentul încheierii contractului
la distanţă şi cel târziu la momentul livrării produselor sau înainte de începerea
prestării serviciului solicitat. Respectiva confirmare include:
a) toate informaţiile, cu excepţia cazului în care profesionistul a transmis
deja informaţiile respective consumatorului, pe un suport durabil, înaintea
încheierii contractului la distanţă;
b) acolo unde este cazul, confirmarea acordului prealabil expres al
consumatorului şi acordul în conformitate cu art. 16 lit. m).
în vânzare într-un volum limitat ori cantitate fixă, sau de energie termică să înceapă
în timpul perioadei de retragere de 14 zile, profesionistul solicită consumatorului să
facă o cerere expresă în acest sens.
Momentul încheierii contractului la distanţă îl constituie momentul
confirmării, pe un suport durabil, de către profesionist a acceptării comenzii
transmise de consumator.
e) este un contract cu executare succesivă. Contractul de furnizare
presupune executarea unor prestaţii eşalonate în timp, între momentul încheierii
contractului şi momentele executării succesive a obligaţiilor caracteristice există un
interval de timp stabilit prin contract, fiind unul dintre reperele care îl deosebesc de
alte contracte.
Condiţii de validitate
Contractul de furnizare trebuie să îndeplinească toate condiţiile de validitate
esenţiale pentru toate contractele, astfel, potrivit art.1179 din Codul civil, condiţiile
esenţiale pentru validitatea unui contract sunt: capacitatea de a contracta;
consimţământul părţilor; un obiect determinat şi licit; o cauză licită şi morală.
Potrivit art.1771 din Codul civil, contractului de furnizare îi sunt aplicabile
dispoziţiile privind contractul de vânzare-cumpărare cu anumite dispoziţii speciale
prevăzute pentru acest contract.
Capacitatea de a contracta
365
Contractului de furnizare îi sunt aplicabile dispoziţiile privind contractul de
În contractul de furnizare, furnizorul poate fi un profesionist iar beneficiarul
are calitatea de consumator. Beneficiarul contractului de furnizare poate fi, la
rândul său un alt profesionist.
scop lucrativ.
Potrivit art.2 alin.2 din Legea nr.193/2000 prin profesionist se înţelege orice
persoană fizică sau juridică autorizată, care, în temeiul unui contract care intră sub
incidenţa acestei legi, acţionează în cadrul activităţii sale comerciale, industriale
sau de producţie, artizanale ori liberale, precum şi orice persoană care acţionează în
acelaşi scop în numele sau pe seama acesteia. 284
serios, liber şi exprimat în cunoştinţă de cauză
282
283
284
366
Dacă părţile s-au învoit ca un contract să fie încheiat într-o anumită formă,
pe care legea nu o cere, contractul se socoteşte valabil chiar dacă forma nu a fost
respectată.
Contractul de furnizare fiind un contract sinalagmatic dă naştere la obligaţii
reciproce şi interdependente în sarcina părţilor.
Obiectul contractului trebuie să îndeplinească acele condiţii prevăzute de
dreptul comun şi anume: să fie determinat sau determinabil, să fie licit, să existe, să
fie posibil, să fie în circuitul civil şi să fie o faptă personală a celui care se obligă
Potrivit art.1225 din Codul civil, obiectul contractului îl reprezintă
operaţiunea juridică, convenită de părţi, astfel cum aceasta reiese din ansamblul
drepturilor şi obligaţiilor contractuale.
Numai bunurile care sunt în circuitul civil pot face obiectul unei prestaţii
contractuale (art.1229 din Codul civil).
Potrivit art.1226 din Codul civil, obiectul obligaţiei este prestaţia la care se
angajează debitorul.
Sub sancţiunea nulităţii absolute, el trebuie să fie determinat sau cel puţin
determinabil şi licit.
Obiectul contractului are două elemente şi anume:
- furnizarea de bunuri sau servicii, care este obligaţia furnizorului. În cazul
furnizării de bunuri, acestea trebuie să fie determinate şi să fie proprietatea
furnizorului cel mai târziu în momentul predării acestora beneficiarului. Astfel,
potrivit art.1767 din Codul civil, proprietatea asupra bunurilor se transferă de la
furnizor la beneficiar în momentul predării acestora. Furnizarea de bunuri
reprezintă obligaţia de a da, deoarece furnizorul se obligă să transmită proprietatea
asupra unei cantităţi determinate de bunuri, iar furnizarea de servicii obligaţia de a
face;
- preţul. Este prestaţia beneficiarului, iar potrivit art.1768 din Codul civil,
preţul datorat de beneficiar este cel prevăzut în contract sau în lege.
Unele mărfuri sau servicii pot fi procurate doar de la profesionişti care
impun clienţilor „contracte de adeziune" care nu pot fi negociate de consumatori,
voinţa acestora fiind redusă la a accepta sau nu să cumpere marfa sau serviciul
respectiv, clientul fiind un consumator captiv. 285 Astfel de contracte sunt:
285
M.Of.nr.466/25.06.2014.
367
contractele de furnizare de utilităţi publice, consumatorul nu poate primi serviciul
respectiv decât de la acest furnizor: furnizare de energie electrică, gaze naturale,
energie termică, apă şi canalizare, gunoi menajer, telefonie fixă, telefonie mobilă,
televiziune prin cablu sau satelit, internet etc.
Potrivit art.38 din Legea nr.85/2006, orice furnizor de servicii - electricitate,
gaze naturale, apă, servicii telefonice sau altele asemenea - nu are dreptul, în
perioada de observaţie şi în perioada de reorganizare, să schimbe, să refuze ori să
întrerupă temporar un astfel de serviciu către debitor sau către averea debitorului,
în cazul în care acesta are calitatea de consumator captiv, potrivit legii.
Cauza
Condiţii:
Efectele contractului
Potrivit art.1771 din Codul civil, în cazul contractului de furnizare se vor
aplica în mod corespunzător prevederile de la contractul de vânzare-cumpărare. 286
Obligaţiile furnizorului
Obligaţiile furnizorului sunt:
a) furnizorul, se obligă să transmită proprietatea asupra unei cantităţi
determinate de bunuri. Transferul dreptului de proprietate asupra bunurilor are loc
în momentul predării acestora către beneficiar, astfel, potrivit art.1767 alin.1 din
Codul civil, proprietatea asupra bunurilor se transferă de la furnizor la beneficiar în
momentul predării acestora;
b) să predea bunurile, la unul sau mai multe termene ulterioare încheierii
contractului ori în mod continuu. Predarea bunurilor către beneficiar are loc în
condiţiile prevăzute în contract;
c) să presteze serviciile pe care le-a contractat la termenele şi în condiţiile
prevăzute în contract. Astfel, potrivit art.1766 alin.1 din Codul civil, furnizorul are
obligaţia să presteze anumite servicii, la unul sau mai multe termene ulterioare ori
în mod continuu.
Art.5 pct.10
consumator captiv este consumatorul care, din considerente tehnice, economice sau de reglementare,
nu poate alege furnizorul.
286
Dispoziţiile prezentului capitol se întregesc, în mod corespunzător, cu dispoziţiile privitoare la
contractul de vânzare, în măsura în care nu este prevăzută o reglementare specială pentru contractul
de furnizare.
368
În cazul furnizării de bunuri, ca accesoriu al obligaţiei principale, furnizorul
se poate obliga să presteze beneficiarului acele servicii necesare pentru furnizarea
bunurilor.
Dacă prin acelaşi contract se convin atât vânzarea unor bunuri, cât şi
furnizarea unor bunuri sau servicii, atunci contractul va fi calificat în funcţie de
obligaţia caracteristică şi cea accesorie, adică părţile trebuie să se stabilească la
încheierea contractului, care este obligaţia principală deoarece în funcţie de aceasta
este calificat contractul ca fiind de furnizare sau de vânzare-cumpărare.
Obligaţiile beneficiarului
Beneficiarul are următoarele obligaţii:
a) beneficiarul are obligaţia să preia bunurile la termenele şi în condiţiile
prevăzute în contract.
Preluarea bunurilor se face prin recepţia de către beneficiar, ocazie cu care
se identifică şi se constată cantitatea şi calitatea acestora.
Când expedierea produselor este în seama furnizorului, produsele
recepţionate sunt socotite predate beneficiarului pe data predării lor către cărăuş.
b) să plătească preţul. Preţul datorat de beneficiar este cel prevăzut în
contract sau în lege.
Dacă în cursul executării contractului se modifică reglementarea legală a
preţului sau mecanismului de determinare a acestuia, între părţi va continua să se
aplice preţul sau mecanismul de determinare a acestuia stabilit iniţial în contract,
dacă legea nu prevede expres contrariul.
Dacă legea prevede expres că preţul sau modalitatea de determinare pe care
le stabileşte se va aplica şi contractelor în curs, fiecare dintre părţi poate denunţa
contractul în 30 de zile de la data intrării în vigoare a legii. Pe durata celor 30 de
zile părţile vor aplica preţul stabilit prin contract.
Subcontractarea
Potrivit art.1769 din Codul civil, furnizorul poate subcontracta furnizarea
bunurilor sau serviciilor către o terţă persoană, cu excepţia cazurilor în care
contractul are un caracter strict personal sau natura contractului nu permite.
Există subcontractare ori de câte ori produsul sau serviciul care face obiectul
contractului de furnizare este în fapt furnizat, în tot sau în parte, de către un terţ cu
care furnizorul a subcontractat în acest scop.
În cazul subcontractării, executarea contractului de furnizare rămâne sub
supravegherea furnizorului şi acesta răspunde faţă de beneficiar pentru calitatea
produselor şi a serviciilor furnizate de terţul subcontractant, având însă drept de
regres împotriva acestuia.
14.8. Contractul de leasing

Consideraţii generale
Într-o economie cu resurse financiare limitate, aflate într-un proces de
schimbare structurală, diversificarea formelor de credit este vitală pentru reglarea
activităţii comerciale.
369
Întrucât pe piaţa de capital din România creditul are un preţ ridicat datorită
ratei ridicate a inflaţiei, printre soluţiile pe care societăţile industriale din sfera
serviciilor din ţara noastră le au la dispoziţie pentru a-şi promova investiţiile, se
află operaţiunea de locaţie financiară, denumită leasing.
Leasing-ul este o formă de credit care îmbină parţial elementele contractului
de închiriere cu cele ale unui contract de vânzare, în scopul furnizării, utilizării şi
achiziţiei de bunuri investiţionale: echipament industrial, terenuri şi clădiri, ori
bunuri de folosinţă îndelungată.
În raporturile comerciale, operaţiunile de leasing oferă comercianţilor cu
resurse financiare limitate avantajul achiziţiei de bunuri, ceea ce favorizează
extinderea activităţii lor comerciale: în domeniul producţiei şi vânzării, furnizării
de servicii, etc.
Datorită trăsăturilor sale juridice, ce îl disting de un simplu contract de
închiriere sau de un contract de vânzare în rate, leasing-ul este nu numai un mijloc
eficient de finanţare, dar şi un instrument juridic ce impune condiţii de
performanţă managerială şi financiară.
Pentru acest motiv, leasing-ul poate deveni, la condiţiile concrete din
România şi o formă eficientă de privatizare pentru activele reale deţinute de regiile
autonome şi societăţile comerciale la care statul este acţionar sau majoritar (unităţi
de producţie, moteluri, hoteluri cu capacitate mică de cazare, restaurante, spaţii
comerciale, etc), substituind cu succes contractele de locaţie de gestiune.
În cadrul amplului proces de creare a unei economii de piaţă funcţionale, un
rol important revine sistemului financiar bancar, care, în ultimii ani a cunoscut o
spectaculoasă expansiune, atât din punct de vedere instituţional, cât şi din
perspectiva implementării unor instrumente similare cu cele din economiile de
piaţă avansate.
În paralel cu apariţia unei reţele de instituţii de credit puternice, care a
determinat o creştere corespunzătoare a creditului bancar, o dezvoltare
spectaculoasă a cunoscut şi creditul nebancar, practicat de instituţii specifice, cum
sunt cele de leasing, fonduri de garantare, societăţi de credit ipotecar, societăţi
comerciale care practică vânzarea bunurilor de consum cu plata în rate, case de
amanet, case de ajutor reciproc etc.
Numărul tot mai mare al entităţilor care desfăşoară astfel de activităţi,
precum şi creşterea volumului de credite acordate, au condus la individualizarea
distinctă a acestui segment în peisajul economiei noastre şi, în mod implicit, la
necesitatea instituirii unor reguli menite să asigure desfăşurarea pe baze
reglementate a acestor activităţi, inclusiv din perspectiva protecţiei corespunzătoare
a populaţiei.
Pe plan internaţional, leasing-ul este reglementat în principalele ţări ale U.E.
şi S.U.A., separat de contractul de închiriere sau de vânzare, sub forma unei legi,
ordonanţe ori decret de guvern sau ministerial, ori ca secţiune distinctă în cuprinsul
Codului comercial (ex.sec.2A “Lease*” din Codul Comercial Uniform al S.U.A).
Datorită avantajelor sale şi expansiunii relaţiilor de afaceri, între statele care
dispun de reglementări specifice în materie, între statele care dispun de
370
reglementări specifice în materie, s-a semnat la Ottawa, la 20 mai 1988 Convenţia
UNIDROIT cu privire la leasing-ul financiar, pentru a uniformiza regulile ce
guvernează această variantă de leasing şi pentru a încuraja comerţul în sistem de
leasing între statele semnatare.
La adoptarea OG nr.57/1997287, s-a luat ca sistem de referinţă, prevederile
sec.2A “Lease*” din Codul Comercial Uniform al S.U.A., Legea nr.66 – 455/1966
din Franţa, Decretul Ministerial Federal al Finanţelor din Germania din 19.04.1971,
precum şi Convenţia UNIDROIT asupra leasing-ului financiar internaţional,
semnată la Ottawa, la 28 mai 1988.
Noţiune şi caractere juridice
Potrivit dispoziţiilor art.1 alin.1 din O.G.nr.51/1997, operaţiunile de leasing
sunt acelea “prin care o parte, denumită locator/finanţator, transmite pentru o
perioadă determinată dreptul de folosinţă asupra unui bun al cărui proprietar este,
celeilalte părţi, denumită locatar/utilizator, la solicitarea acesteia, contra unei plăţi
periodice, denumită rată de leasing, iar la sfârşitul perioadei de leasing
locatorul/finanţatorul se obligă să respecte dreptul de opţiune al
locatarului/utilizatorului de a cumpăra bunul, de a prelungi contractul de leasing
fără a schimba natura leasingului ori de a înceta raporturile contractuale.
Locatarul/utilizatorul poate opta pentru cumpărarea bunului înainte de sfârşitul
perioadei de leasing, dar nu mai devreme de 12 luni, dacă părţile convin astfel şi
dacă achită toate obligaţiile asumate prin contract.”
Din examinarea definiţiei legale am fi tentaţi, la prima vedere, să credem că
este vorba de un contract de locaţiune, prin care locatorul/ finanţatorul transmite,
din momentul încheierii contractului, un simplu drept de folosinţă asupra bunului,
iar nu dreptul de proprietate, din acest punct de vedere leasing-ul neputând fi
confundat cu o vânzare-cumpărare, chiar dacă este făcută în rate. Cu toate acestea,
contractul de leasing nu poate fi considerat un contract de locaţiune propriu-zis,
deoarece acesta conţine o clauză specifică prin care utilizatorul este în măsură să
beneficieze de dreptul său de opţiune privind fie prelungirea contractului, fie
rezilierea acestuia sau, ceea ce este cel mai important, să-şi manifeste intenţia de a
cumpăra bunul, situaţie ce nu este reglementată de dreptul comun.
Prevederile ordonanţei se aplică şi în situaţia în care locatarul/utilizatorul
unui bun care face obiectul unui contract de leasing încheie cu un alt
locatar/utilizator, denumit locatar/utilizator final, un contract de leasing având ca
obiect acelaşi bun. Contractul de leasing încheiat cu locatarul/utilizatorul final se
va încheia după obţinerea acordului prealabil scris al locatorului/finanţatorului
iniţial şi îndeplinirea de către locatar/utilizator a condiţiilor cerute societăţilor de
leasing. În aceste cazuri, desfiinţarea titlului locatarului/utilizatorului iniţial, din
287
O.G. nr.51/1997 a fost publicată în M.Of. nr.224/1997 şi a fost aprobată prin Legea nr.90/1998, publicată
în M.Of. nr.170/1998,.a fost republicată în baza Legii nr.99/1999 privind unele măsuri pentru accelerarea
reformei economice, publicată în M.Of. nr. 236/1999, republicată în M.Of. nr.9 din 12 ianuarie 2000,
modificată prin Legea nr.533/2004 publicată în M.Of.nr.1135/01.12.2004, modificată prin Legea nr.287/2006
publicată în M.Of
371
orice motive, va conduce la încetarea de drept a contractului de leasing încheiat
între acesta din urmă şi locatarul/utilizatorul final.
Caractere juridice. Contractul de leasing este sinalagmatic (părţile au
obligaţii reciproce), consensual (contractul este încheiat valabil numai prin acordul
părţilor, nefiind necesară remiterea materială a bunului), oneros şi comutativ
(părţile urmăresc obţinerea unui folos material şi cunosc întinderea prestaţiilor la
data încheierii contractului). Totodată, contractul de leasing constituie titlu
executoriu, ceea ce înseamnă că locatorul/finanţatorul este în drept să-şi recupereze
bunul din mâinile utilizatorului, dacă acesta din urmă nu şi-a îndeplinit obligaţiile
contractuale, fără nici o autorizare sau notificare prealabilă.
Obiectul operaţiunilor de leasing
Potrivit art.1 alin.2, „Operaţiunile de leasing au ca obiect bunuri imobile
prin natura lor sau care devin imobile prin destinaţie, precum şi bunuri mobile,
aflate în circuitul civil, cu excepţia înregistrărilor pe bandă audio şi video, a
pieselor de teatru, a manuscriselor, a brevetelor, a drepturilor de autor şi a bunurilor
necorporale.”
Prin derogare de la aceste prevederi, dreptul de utilizare a programelor
pentru calculator, ca drept patrimonial de autor asupra programelor pentru
calculator, poate face obiectul operaţiunilor de leasing dacă titularul dreptului de
autor a autorizat această operaţiune. În acest caz, locatorul/finanţatorul transmite
către utilizator, pentru o perioadă determinată, dreptul de utilizare a unui program
pentru calculator asupra căruia deţine un drept definitiv de utilizare.
Transmiterea se realizează la solicitarea utilizatorului, contra unei plăţi
periodice, denumită rată de leasing, la sfârşitul perioadei de leasing
locatorul/finanţatorul obligându-se să respecte dreptul de opţiune al utilizatorului
de a dobândi dreptul definitiv de utilizare asupra programului pentru calculator, de
a prelungi contractul de leasing ori de a înceta raporturile contractuale.
Utilizatorul poate opta pentru dobândirea dreptului definitiv de utilizare,
asupra programului pentru calculator, înainte de sfârşitul perioadei de leasing, dacă
părţile convin astfel şi dacă utilizatorul achită toate obligaţiile asumate prin
contract.
Categorii de leasing
Operaţiunile de leasing pot îmbrăca două forme distincte: leasing financiar,
respectiv leasing operaţional. Ori de câte ori nu ne aflăm în faţa unui leasing
financiar, acesta va avea caracterul de leasing operaţional.
Conform prevederilor art.7 din Legea nr.227/2015 288 contract de leasing
financiar este orice contract de leasing care îndeplineşte cel puţin una dintre
a) riscurile şi beneficiile dreptului de proprietate asupra bunului care face
obiectul leasingului sunt transferate utilizatorului la momentul la care contractul de
leasing produce efecte;
288
372
b) contractul de leasing prevede expres transferul dreptului de proprietate
asupra bunului ce face obiectul leasingului către utilizator la momentul expirării
contractului;
c) utilizatorul are opţiunea de a cumpăra bunul la momentul expirării
contractului, iar valoarea reziduală exprimată în procente este mai mică sau egală
cu diferenţa dintre durata normală de funcţionare maximă şi durata contractului de
leasing, raportată la durata normală de funcţionare maximă, exprimată în procente;
d) perioada de leasing depăşeşte 80% din durata normală de funcţionare
maximă a bunului care face obiectul leasingului; în înţelesul acestei definiţii,
perioada de leasing include orice perioadă pentru care contractul de leasing poate fi
prelungit;
e) valoarea totală a ratelor de leasing, mai puţin cheltuielile accesorii, este
mai mare sau egală cu valoarea de intrare a bunului;
Contract de leasing operaţional – orice contract de leasing încheiat între
locator şi locatar, care transferă locatarului riscurile şi beneficiile dreptului de
proprietate, mai puţin riscul de valorificare a bunului la valoarea reziduală, şi care
nu îndeplineşte nici una din condiţiile prevăzute la lit.b) – e); riscul de valorificare
a bunului la valoarea reziduală există atunci când opţiunea de cumpărare nu este
exercitată la începutul contractului sau când contractul de leasing prevede expres
restituirea bunului la momentul expirării contractului.
Contractul de leasing
În cadrul unei operaţiuni de leasing poate avea calitatea de finanţator o
societate de leasing, persoană juridică română sau străină.
Calitatea de utilizator o poate avea orice persoană fizică sau juridică, română
sau străină289.
În cadrul operaţiunilor de leasing utilizatorul are dreptul de a-şi alege, cu
acordul societăţii de leasing, furnizorul, precum şi societatea care va asigura bunul.
Astfel prin contractul de leasing – financiar sau operaţional – obligaţia de a asigura
bunul revine locatorului/finanţatorului, care are libertatea în privinţa alegerii
asigurătorului, dacă părţile n-au convenit altfel. Costurile asigurării sunt în sarcina
locatarului/utilizatorului, dacă prin contract părţile nu convin altfel.
Pentru efectuarea unei operaţiuni de leasing, orice persoană fizică sau
juridică formulează o cerere fermă, în care să precizeze bunul care va constitui
obiectul contractului de leasing. Cererea se transmite societăţii de leasing împreună
cu acte din care să rezulte situaţia financiară a solicitantului.
Potrivit art.6 din OG nr.51/1997 Contractul de leasing trebuie să cuprindă,
pe lângă părţile contractante, cel puţin următoarele elemente:
a) clauza privind definirea contractului de leasing ca leasing financiar sau
operaţional;
289
Art. 3. – (1) În cadrul unei operaţiuni de leasing, poate avea calitatea de locator/finanţator o
societate de leasing, persoană juridică română sau străină.
(2) Orice persoană fizică sau juridică, română sau străină, poate avea calitatea de locatar/utilizator, în
condiţiile legii române.
373
b) denumirea bunului care face obiectul contractului de leasing şi
caracteristicile de identificare a acestuia;
c) valoarea exactă a sumelor ratelor lunare de leasing şi data exactă de plată
a acestora.
Rata de leasing reprezintă:
- în cazul leasingului financiar, cota-parte din valoarea de intrare a bunului
şi dobânda de leasing, care se stabileşte pe baza ratei dobânzii convenite prin
acordul părţilor;
- în cazul leasingului operaţional, chiria se stabileşte prin acordul părţilor;
d) perioada de utilizare în sistem de leasing a bunului;
e) clauza privind obligaţia asigurării bunului;
f) valoarea totală a contractului de leasing. Valoare totală reprezintă
valoarea totală a ratelor de leasing la care se adaugă valoarea reziduală.
Contractul de leasing financiar trebuie să cuprindă, pe lângă elementele
prevăzute mai sus şi următoarele:
a) valoarea de intrare a bunului. Valoare de intrare reprezintă valoarea la
care a fost achiziţionat bunul de către finanţator, respectiv costul de achiziţie;
b) valoarea reziduală a bunului convenită de părţi, când este cazul. Valoare
reziduală reprezintă valoarea la care, după achitarea de către utilizator a tuturor
ratelor de leasing prevăzute în contract, precum şi a tuturor celorlalte sume datorate
conform contractului, se face transferul dreptului de proprietate asupra bunului
către locatar/utilizator şi este stabilită de părţile contractante;
c) valoarea avansului;
d) rata de leasing.
Părţile pot conveni şi alte clauze.
Contractul de leasing se încheie în formă scrisă.
Efectele contractului de leasing
Acestea constau în drepturile şi obligaţiile părţilor, caracteristică a oricărui
contract sinalagmatic.
Obligaţiile locatorului/finanţatorului:
a) să respecte dreptul locatarului/utilizatorului de a alege furnizorul de
bunuri, potrivit intereselor sale;
b) să contracteze bunul cu furnizorul desemnat de locatar/utilizator, în
condiţiile expres formulate de către acesta sau, după caz, să dobândească dreptul
definitiv de utilizare asupra programului pentru calculator;
c) să încheie contract de leasing cu locatarul/utilizatorul şi să transmită
acestuia, în temeiul contractului de leasing, drepturile ce derivă din contract, cu
excepţia dreptului de dispoziţie, iar în cazul programelor pentru calculator, să
transmită dreptul de utilizare asupra programelor pentru calculator către
locatar/utilizator, fără a-şi mai putea exercita acest drept pe perioada derulării
contractului de leasing;
d) să respecte dreptul de opţiune a locatarului/ utilizatorului de a cumpăra
bunul, de a prelungi contractul de leasing fără a schimba natura leasingului, ori de a
înceta raporturile contractuale;
374
e) să îi garanteze locatarului/utilizatorului folosinţa liniştită a bunului, în
condiţiile în care acesta a respectat toate clauzele contractuale;
f) să asigure, printr-o societate de asigurare, bunurile oferite în leasing, dacă
prin contractul de leasing părţile nu au convenit altfel.
Drepturile locatorului/finanţatorului asupra bunului utilizat în baza unui
contract de leasing sunt opozabile judecătorului-sindic, în situaţia în care
locatarul/utilizatorul se află în reorganizare judiciară şi/sau faliment, în
conformitate cu prevederile legale în materie.
Dacă locatarul/utilizatorul se află în dizolvare şi/sau lichidare, dispoziţiile
menţionate se aplică şi lichidatorului numit potrivit Legii nr. 31/1990 privind
societăţile comerciale.
Drepturile locatarului/utilizatorului asupra bunului utilizat în baza unui
contract de leasing sunt opozabile judecătorului-sindic şi creditorilor în situaţia în
care locatorul/finanţatorul se află în reorganizare judiciară şi/sau faliment, în
conformitate cu prevederile legale în materie.
Dacă locatorul/finanţatorul se află în dizolvare şi/sau lichidare, dispoziţiile
menţionate se aplică şi lichidatorului numit potrivit Legii nr. 31/1990 privind
societăţile comerciale.
În cazurile prevăzute mai sus drepturile locatarului/ utilizatorului prevăzute
de ordonanţă şi cele stipulate în contractul de leasing vor urmări bunul aflat în
proprietatea oricărui dobânditor al acestuia, în condiţiile în care au fost respectate
întocmai drepturile locatorului/finanţatorului.
Locatarul/utilizatorul are următoarele drepturi:
a) de acţiune directă asupra furnizorului, în cazul reclamaţiilor privind
livrarea, calitatea, asistenţa tehnică, service-ul necesar în perioada de garanţie şi
postgaranţie, locatorul/finanţatorul fiind exonerat de orice răspundere;
b) de a exercita acţiunile posesorii faţă de terţi.
Obligaţiile locatarului/utilizatorului:
a) să efectueze recepţia şi să primească bunul la termenul şi în condiţiile de
livrare agreate cu furnizorul;
b) să exploateze bunul conform instrucţiunilor elaborate de către furnizor şi
să asigure instruirea personalului desemnat să îl exploateze;
c) să nu greveze de sarcini bunul care face obiectul contractului de leasing,
decât cu acordul finanţatorului;
d) să achite toate sumele datorate conform contractului de
leasing - rate de leasing, asigurări, impozite, taxe - în cuantumul şi la
termenele menţionate în contract;
e) să suporte cheltuielile de întreţinere precum şi orice alte cheltuieli
aferente bunului sau din contractul de leasing;
f) să îşi asume pentru întreaga perioadă a contractului, în lipsa unei stipulaţii
contrare, totalitatea obligaţiilor care decurg din folosirea bunului direct sau prin
prepuşii săi, inclusiv riscul pierderii, distrugerii sau avarierii bunului utilizat, din
cauze fortuite, şi continuitatea plăţilor cu titlu de rată de leasing până la achitarea
integrală a valorii contractului de leasing;
375
g) să permită locatorului/finanţatorului verificarea periodică a stării şi a
modului de exploatare a bunului care face obiectul contractului de leasing;
h) să îl informeze pe locator/finanţator, în timp util, despre orice tulburare a
dreptului de proprietate, venită din partea unui terţ;
i) să nu aducă modificări bunului şi să nu schimbe locul declarat în contract,
fără acordul locatorului/finanţatorului;
j) să restituie bunul în conformitate cu prevederile contractului de leasing.
În cadrul operaţiunilor de leasing drepturile şi obligaţiile părţilor vor fi
stipulate în contract şi nu vor fi limitate la prevederile menţionate.
Publicitatea contractelor de leasing
Contractele de leasing care au ca obiect utilizarea bunurilor imobile vor fi
înscrise în cartea funciară.
În cazul în care intervin schimbări în ceea ce priveşte sediul
locatarului/utilizatorului sau al locatorului/finanţatorului ori schimbări cu privire la
situaţia juridică a bunului, persoana în cauză trebuie să procedeze la notificarea
celeilalte părţi şi la rectificare în cartea funciară.
Taxele judiciare de timbru datorate în cazul încheierii unui contract de
vânzare-cumpărare la sfârşitul contractului de leasing, ca urmare a exprimării
opţiunii locatarului/utilizatorului, se vor calcula în funcţie de valoarea reziduală a
bunului.
Răspunderea părţilor
În cazul încetării contractului de leasing din culpa utilizatorului sau prin
dispariţia totală a bunului prin furt, daună totală, distrugere totală, definită potrivit
legii, survenită înainte de împlinirea unui an de la intrarea în vigoare a contractului,
contractul nu îşi schimbă natura, iar bunul ce face obiectul contractului de leasing
este tratat fiscal şi contabil ca bun, obiect al unui contract de leasing.
Contractele de leasing, precum şi garanţiile reale şi personale, constituite în
scopul garantării obligaţiilor asumate prin contractul de leasing, constituie titluri
executorii.
Contractele de leasing având ca obiect dreptul de utilizare a programelor
pentru calculator constituie titlu executoriu, dacă utilizatorul nu renunţă la dreptul
de utilizare, nu procedează la dezinstalarea programului şi la ştergerea copiilor de
siguranţă, precum şi, după caz, la restituirea suporturilor şi documentaţiei aferente
programului pentru calculator, în următoarele situaţii:
a) la sfârşitul perioadei de leasing, dacă utilizatorul nu a formulat opţiunea
cumpărării bunului, respectiv opţiunea dobândirii dreptului definitiv de utilizare a
programului pentru calculator, sau a prelungirii contractului;
b) în cazul rezilierii contractului din vina exclusivă a utilizatorului.
În cazul în care locatarul/utilizatorul refuză să primească bunul la termenul
agreat cu furnizorul şi/sau în contractul de leasing, sau dacă se află în stare de
reorganizare judiciară şi/sau faliment 290, locatorul/finanţatorul are dreptul de a
rezilia contractul de leasing cu daune-interese.
290
M.Of.nr.466/25.06.2014.
376
Locatorul/finanţatorul nu răspunde dacă bunul care face obiectul
contractului de leasing nu este livrat sau este livrat necorespunzător
locatarului/utilizatorului de către furnizor.
Dacă în contract nu se prevede altfel, în cazul în care locatarul/utilizatorul
nu execută obligaţia de plată integrală a ratei de leasing timp de două luni
consecutive, calculate de la scadenţa prevăzută în contractul de leasing,
locatorul/finanţatorul are dreptul de a rezilia contractul de leasing, iar
locatarul/utilizatorul este obligat să restituie bunul şi să plătească toate sumele
datorate, până la data restituirii în temeiul contractului de leasing.
Dacă locatorul/finanţatorul nu respectă dreptul de opţiune al
locatarului/utilizatorului, aşa cum este prevăzut în prezenta ordonanţă,
locatorul/finanţatorul datorează daune-interese egale cu totalul prejudiciului produs
prin încălcarea acestei obligaţii, iar instanţa judecătorească învestită cu stabilirea
daunelor-interese va putea pronunţa o hotărâre care să ţină loc de act de vânzare-
cumpărare.
Dacă în timpul derulării contractului de leasing locatorul/finanţatorul
înstrăinează bunul, respectiv cesionează dreptul definitiv de utilizare asupra
programului pentru calculator altei societăţi de leasing, dobânditorul este legat de
aceleaşi obligaţii contractuale ca şi locatorul/finanţatorul care a înstrăinat bunul,
respectiv transmiţătorul care a cesionat dreptul definitiv de utilizare asupra
programului pentru calculator.
Din momentul încheierii contractului de leasing şi până la expirarea acestuia
şi reintrarea în posesia bunului, locatorul/finanţatorul este exonerat de orice
răspundere faţă de terţi pentru prejudiciile provocate prin folosinţa bunului, fapta
sau omisiunea locatarului/utilizatorului.
Organizarea şi funcţionarea societăţilor de leasing
Societăţile de leasing, persoane juridice române, se înfiinţează şi
funcţionează potrivit Legii nr.31/1990291.
Conform datelor statistice pe piaţa din România sunt înregistrate câteva mii
de societăţi care îndeplinesc cele două condiţii impuse de le, din care peste 200 de
societăţi sunt active, având ca obiect principal de activitate, leasingul şi capitalul
social minim subscris şi vărsat integral la înfiinţare de 500 milioane lei.
După structura de organizare, societăţile de leasing se pot împărţi în
următoarele categorii:
- societăţi afiliate unor bănci;
- societăţi dependente de producători şi distribuitori de produse;
- societăţi independente.
Prin Legea nr.287/2006, societăţile de leasing au fost definite ca fiind acele
societăţi care au ca obiect principal de activitate desfăşurarea operaţiunilor de
leasing şi au un capital social minim, subscris şi vărsat integral în numerar, la
înfiinţare, egal cu echivalentul în monedă naţională – leu – a sumei de 200.000
euro.
291
Legea nr.31/1990 privind societăţile, republicată în M.Of.nr.1066/2004.
377
Obligaţia de majorare a capitalului social la nivelul echivalentului în
monedă naţională – leu – a sumei de 200.000 euro, pentru societăţile de leasing
existente trebuie îndeplinită până la data de 31 decembrie 2006 292.
În cazul nerespectării dispoziţiilor privind majorarea capitalului social,
societatea de leasing responsabilă nu va mai avea dreptul să efectueze operaţiuni de
leasing.
Cumularea calităţii de furnizor şi finanţator este permisă cu respectarea
prevederilor legale.
Dispoziţiile OG nr.51/1997, se aplică şi în situaţia în care o persoană fizică
sau juridică vinde un bun unei societăţi de leasing, pentru a-l utiliza în sistem de
leasing, cu dreptul sau obligaţia de răscumpărare la sfârşitul contractului de
leasing.
Este, de asemenea, permisă răscumpărarea bunului obiect al unui contract de
leasing de către furnizor de la locator/finanţator.
Bunurile ce fac obiectul unui contract de leasing pot fi utilizate în sistem de
leasing de mai multe societăţi comerciale, dacă între acestea şi locator/finanţator s-
a încheiat un contract în acest sens.
Sunt supuse dispoziţiilor ordonanţei şi contractele de leasing încheiate de
două sau mai multe societăţi de leasing în calitate de locator/finanţator, dacă între
acestea şi locatar/utilizator s-a încheiat un contract în acest sens.
Societăţile de leasing pot încheia contracte de leasing având ca obiect:
a) realizarea unei construcţii pe terenul proprietate a
locatarului/utilizatorului, caz în care părţile pot conveni că perioada de rambursare
a ratelor de leasing începe să curgă de la recepţionarea construcţiei şi conferă
locatorului/finanţatorului un drept de proprietate asupra construcţiei şi un drept de
folosinţă asupra terenului, dacă părţile nu au convenit altfel;
b) dobândirea dreptului de edificare a unei construcţii pe terenul
locatorului/finanţatorului, caz în care părţile pot conveni că perioada de rambursare
a ratelor de leasing începe să curgă de la recepţionarea construcţiei şi conferă
locatarului/utilizatorului un drept de proprietate asupra construcţiei şi un drept de
folosinţă asupra terenului, dacă părţile nu au convenit altfel;
c) construcţii existente, proprietate a locatorului/finanţatorului sau ce
urmează să fie achiziţionate de către acesta, construite pe terenul proprietate a
locatorului/finanţatorului sau care urmează să fie achiziţionat de acesta sau pe un
teren asupra căruia locatorul/finanţatorul are un drept de superficie. În acest caz,
locatorul/finanţatorul va transfera în sistem de leasing construcţiile şi, dacă este
cazul, va finanţa costul terenului ce urmează a fi achiziţionat şi va avea un drept de
proprietate asupra construcţiilor şi un drept de proprietate sau de superficie asupra
terenului, după caz, în timp ce locatarul/utilizatorul va avea un drept de folosinţă
atât asupra construcţiilor, cât şi asupra terenului;
d) construcţii existente, proprietate a locatorului/finanţatorului construite pe
terenul proprietate a locatorului/finanţatorului sau pe un teren proprietate a unui
292
Norma nr.2/2006 a B.N.R. privind capitalul minim al instituţiilor financiare nebancare, publicată
în M.Of.nr.381/03.05.2006.
378
terţ, asupra căruia locatorul/finanţatorul are un drept de folosinţă; părţile pot
conveni că perioada de rambursare a ratelor de leasing începe să curgă de la
recepţionarea construcţiei de către locatar/utilizator. În această situaţie,
locatorul/finanţatorul va avea un drept de proprietate asupra construcţiei şi un drept
de proprietate sau, după caz, un drept de folosinţă asupra terenului, dacă părţile nu
au convenit altfel.
Contractul de leasing cu bunuri imobile se poate încheia pe o durată stabilită
de părţi, cu respectarea prevederilor art.7 din OG nr.51/1997 293.
Prevederile art.16 sunt aplicabile şi în cazul contractului de leasing cu
bunuri imobile294.
Auditarea situaţiilor financiare anuale
Este cunoscut faptul că, în prezent, pe piaţa autohtonă de leasing acţionează
şi societăţi ce riscă să ajungă în incapacitatea de a face plăţi, aflându-se foarte
aproape de insolvenţă. Pentru a preîntâmpina şi a preveni acest fenomen, pentru a
descoperi orice fapt sau act de natură să afecteze continuitatea activităţii
societăţilor de leasing, legea a instituit obligativitatea efectuării unui audit al
situaţiilor financiare ale tuturor operaţiunilor de pe piaţa de leasing din România.
Situaţiile financiare anuale ale societăţilor de leasing vor fi elaborate în
conformitate cu prevederile reglementărilor contabile aplicabile şi vor fi auditate de
persoane fizice sau juridice, persoane active, membre ale Camerei Auditorilor
Financiari din România, potrivit reglementărilor legale în vigoare 295.
Înregistrarea amortizării bunului ce face obiectul contractului se efectuează
în cazul leasingului financiar de către locatar/utilizator, iar în cazul leasingului
operaţional de către locator/finanţator.
Achiziţiile de bunuri imobile şi mobile în cazul leasingului financiar sunt
tratate ca investiţii, fiind supuse amortizării în conformitate cu actele normative în
vigoare296.
Înregistrarea operaţiunilor de leasing în evidenţele contabile ale societăţilor
care efectuează operaţiuni de leasing, precum şi ale societăţilor comerciale care
293
„Art. 7. – Contractul de leasing se încheie în scris. În cazul încetării contractului de leasing din culpa utilizatorului sau prin
dispariţia totală a bunului prin furt, daună totală, distrugere totală, definită potrivit legii, survenită înainte de împlinirea unui an de la
intrarea în vigoare a contractului, contractul nu îşi schimbă natura, iar bunul ce face obiectul contractului de leasing este tratat fiscal
şi contabil ca bun, obiect al unui contract de leasing.”
294
„Art. 16. – Dacă locatorul/finanţatorul nu respectă dreptul de opţiune al locatarului/utilizatorului,
aşa cum este prevăzut în prezenta ordonanţă, locatorul/finanţatorul datorează daune-interese egale cu
totalul prejudiciului produs prin încălcarea acestei obligaţii, iar instanţa judecătorească învestită cu
stabilirea daunelor-interese va putea pronunţa o hotărâre care să ţină loc de act de vânzare-
cumpărare.”
295
OUG nr.75/1999 privind auditul financiar, republicată în M.Of.nr.598/22.08.2003, modificată prin
OG nr.37/2004, publicată în M.Of.nr.91/31.01.2004, aprobată prin Legea nr.106/2004, publicată în
M.Of.nr.332/16.04.2004, modificată prin Legea nr.26/2010.
296
Legea nr.15/1994 privind amortizarea capitalului imobilizat în active corporale şi necorporale,
republicată în M.Of.nr.242/31.05.1999, modificată prin OG nr.5/2000, OG nr.81/2003.
379
utilizează bunuri în sistem de leasing se efectuează potrivit reglementărilor
contabile în vigoare297.
În cazul înregistrării de daune şi al încasării sumelor din asigurarea
bunurilor obiect al contractelor de leasing, părţile pot conveni stingerea creanţelor
reciproce prin compensare.
Veniturile obţinute de nerezidenţi sub formă de dobândă sau de redevenţă
(rată de leasing), stabilită de părţile contractante, în cazul contractelor de leasing
financiar sau operaţional, se impun în România prin reţinere la sursă, potrivit
prevederilor convenţiilor de evitare a dublei impuneri sau ale legislaţiei interne,
după caz.
În cazul contractelor de leasing operaţional încheiate cu persoane
nerezidente, redevenţa înseamnă beneficiul stabilit de părţi sau toată cota de leasing
(rata de leasing), dacă prin contract nu se identifică partea de beneficiu.
Societăţile de leasing care funcţionează în România au obligaţia de raportare
şi dreptul de consultare a informaţiilor de risc bancar la Banca Naţională a
României – Centrala Riscurilor Bancare298.
Societăţile de leasing trebuie să se conformeze obligaţiilor de raportare. 299
Potrivit art.5 lit.c din Legea nr.93/2009, instituţiile financiar nebancare sunt
entităţi ce desfăşoară activitate de creditare cu titlu profesional.
Potrivit art.14 din Legea nr.93/2009, instituţiile financiare nebancare pot
desfăşura următoarele activităţi de creditare:
a) acordare de credite, incluzând, fără a se limita la: credite de consum,
credite ipotecare, credite imobiliare, microcredite, finanţarea tranzacţiilor
comerciale, operaţiuni de factoring, scontare, forfetare;
b) leasing financiar.
Rezumat
297
Legea nr.82/1991, legea contabilităţii, republicată în M.Of.nr.4814.01.2005.
Ordinul nr.2/2006 al B.N.R. privind modul de organizare şi conducere a contabilităţii şi întocmirea
situaţiilor financiare de către instituţiile financiare nebancare, publicat în M.Of.nr.492/07.06.2006,
modificat prin Ordinul nr.4/2007, Ordinul nr.20/2007.
Ordinul nr.18/2007 al B.N.R. pentru aprobarea modelelor situaţiilor financiare periodice şi a normelor
metodologice privind întocmirea şi utilizarea acestora, aplicabile instituţiilor financiare nebancare,
publicat în M.Of.nr.15 bis/09.01.2008, modificat prin Ordinul nr.4/2010, Ordinul nr.28/2011.
298
Regulamentul nr.2/2012 al B.N.R. privind organizarea şi funcţionarea la BNR a Centralei
Riscului de Credit, publicat în M.Of.nr.49 bis/20.01.2012.
OG nr.1/2012 pentru modificarea şi completarea unor acte normative din domeniul instituţiilor de
credit, publicată în M.Of.nr.41/18.01.2012.
Regulamentul nr.1/2011 privind informaţiile referitoare la garantarea depozitelor ce trebuie puse la
dispoziţiadeponenţilor de către instituţiile de credit, publicat în M.Of.nr.273/19.04.2011.
299
Legea nr.93/2009 privind instituţiile financiar nebancare, publicată în M.Of.nr.259/21.04.2009,
modificată prin OUG nr.42/2011, Legea nr.287/2011, Legea nr.187/2012, Legea nr.255/2013, OUG
nr.52/2016
Regulamentul nr.20/2009 a B.N.R. privind instituţiile financiare nebancare, publicată în
M.Of.nr.707/21.10.2009, modificat prin Regulamentul nr.5/2010, Regulamentul nr.2/210,
Regulamentul 8/2012, Regulamentul nr.10/2016.
380
Contractele ce pot fi încheiate de profesionişti şi care necesită explicaţii sunt
contractul de mandat, comision, consignaţie, expediţie, intermediere, agenţie,
furnizare şi leasing.
În special se analizează forma contractului, condiţii de validitate şi
obligaţiile părţilor în contractul încheiat.
Bibliografie
obligatorie:
N. Grădinaru (coord) – Dreptul afacerilor, Editura Independenţa Economică,
Piteşti, 2018.
N. Grădinaru (coord) – Drept. Editura Independenţa Economică, Piteşti,
2018.
facultativă:
Bucureşti, 2012.
N. Grădinaru – Drept civil. Contractele civile. Editura Universitară
Danubius. Galaţi, 2018.
1. Definiţi prezentaţi carcterele jurdice ale contractului de mandat.
2. Prezentaţi obligaţiile părţilor în contractul de mandat.
3. Prezentaţi obligaţiile părţilor în contractul de comision.
4. Prezentaţi obligaţiile părţilor în contractul de consignaţie.
5. Prezentaţi obligaţiile părţilor în contractul de agenţie.
6. Prezentaţi obligaţiile părţilor în contractul de leasing.
7. Prezentaţi obligaţiile părţilor în contractul de furnizare.
8. Prezentaţi obligaţiile părţilor în contractul de expediţie.
9. Prezentaţi obligaţiile părţilor în contractul de intermediere.
Teste grile
1. Au drept de retenţie:
a) mandantul;
b) mandatarul;
c) comitentul;
2. Privilegiul special al mandatarului constă în:
a) dreptul de a fi plătit pentru munca depusă;
b) dreptul de a achiziţiona bunurile mandantului la un preţ redus;
c) dreptul de retenţie asupra bunurilor mandantului ce se află în detenţia sa;
3. Contractul de consignaţie are următoarele caractere juridice:
a) este un contract unilateral;
b) este un contract sinalagmatic;
c) este un contract real.
381
4. În contractul de leasing, finanţatorul are obligaţia asigurării bunului pentru că el:
a) foloseşte bunul;
b) este proprietarul bunului;
c) este furnizorul bunului.
5. Mandatul comercial:
a) are ca obiect afaceri comerciale;
b) nu este un act cu titlu oneros;
c) poate fi revocat în mod unilateral;
6. Care sunt părţile într-un contract de mandat:
a) mandatarul şi cesionarul;
b) mandantul şi mandatarul;
c) comitentul şi prepusul.
7. Obligaţiile mandatarului încetează:
a) în cazul morţii mandantului;
b) dacă intervine incapacitatea, interdicţia sau falimentul uneia dintre părţi;
c) anterior executării mandatului.
8. Precizaţi tipurile de leasing pe care le cunoaşteţi:
a) mobiliar:
b) financiar şi operaţional;
d) neoperaţional şi mobiliar.
9. În contractele de leasing, obligaţia de asigurare a bunurilor revine:
a) utilizatorului;
b) finanţatorului;
c) viitorului cumpărător.
10. Potrivit practicii comerciale, factura:
a) este un înscris care nu cuprinde elementele esenţiale ale unei vânzări comerciale;
b) nu face dovada deplină împotriva emitentului şi în favoarea celui ce o deţine;
c) nu poate să facă dovadă şi în favoarea vânzătorului atunci când nu este acceptată
de cumpărător.
11. Comisionarul este răspunzător faţă de comitent pentru:
a) încheierea actelor juridice cu terţul;
b) executarea de către terţ a obligaţiilor asumate prin încheierea actelor juridice;
c) neîncheierea actelor juridice cu terţul.
12. Provizionul reprezintă:
a) o remuneraţie specială cuvenită comisionarului;
b) o remuneraţie cuvenită comisionarului pentru încheierea de afaceri comerciale
cu terţii, numită şi comision;
c) o prestaţie.
13. Contractul de consignaţie are următoarele caractere juridice:
a) este un contract unilateral;
b) este un contract sinalagmatic;
c) este un contract real.
382
14. Care sunt caracterele juridice ale contractului de comision:
a) bilateral (sinalagmatic), consensual, oneros;
b) aleatoriu, gratuit, comutativ;
c) bilateral, oneros, comutativ şi translativ.
15. Obligaţiile vânzătorului în contractul de leasing sunt:
a) exploatarea bunului prin respectarea instrucţiunilor tehnice;
b) livrarea echipamentului de calitate, în stare de funcţionare;
c) controlului modului în care este exploatat echipamentul.
16. Obligaţiile beneficiarului în contractul de leasing sunt:
a) exploatarea bunului prin respectarea instrucţiunilor tehnice;
b) livrarea echipamentului de calitate, în stare de funcţionare;
c) controlului modului în care este exploatat echipamentul.
R: 1. b; 2. c; 3. b; 4. b; 5. a; 6. b; 7. b; 8. b;9. b; 10.c;11. a; 12. a; 13. b; 14. a; 15. b;

16. a.
Bibliografie
Ioan Adam – Drept civil. Obligaţiile. Contractul. Ed.C.H.Beck. Bucureşti 2011.
383
Ioan Albu - Contractul şi răspunderea contractuală, Ed. Dacia, Cluj Napoca, 1994
Ioan Apostu - Izvoarele obligaţiilor civile, Bucureşti, Editura Naţional, 2003;
Beleiu Gh. - Drept civil, Ed. Şansa, 1992
Beleiu Gh. - Drept civil român. Introducere în dreptul civil. Subiectele dreptului
civil, Ed. Şansa, Bucureşti, 1994
Gh. Beleiu, M.Nicolae, P.Truşcă – Drept civil român, Ed. Universul juridic,
Bucureşti, 2001
Gh. Beleiu - Drept civil român, Ed. Universul juridic, Bucureşti, 2001
Gh. Beleiu - Drept civil român, ediţia a IX revizuită şi adăugită, Ed. Universul
Juridic, Bucureşti, 2004.
Gabriel Boroi - Drept civil. Partea generală. Persoanele, Ed. All Beck, Bucureşti,
2001.
Gabriel Boroi, Liviu Stănciulescu – Instituţii de drept civil. Ed.Hamangiu.
Bucureşti 2012.
Stanciu Cărpenaru – Drept comercial român, Editur Universul Juridic. 2012.
Florin Ciutacu, Cristian Jora - Drept civil, Teoria generală a obligaţiilor, Ed.
Themis Cart, Bucureşti, 2003.
Dan Chirică - Drept civil, Contracte speciale, Ed. Lumina Lex, Bucureşti, 1997.
Doru Cosma - Teoria generală a actului juridic civil, Ed. Ştiinţifică, Bucureşti,
1968.
Costin M., Mureşan M., Urs V. - Dicţionar de drept civil, Ed. Ştiinţifică, Bucureşti,
1980
Deak Fr., Cărpenaru St. - Contracte civile şi comerciale, Ed. Lumina Lex, 1993
Deak Fr. - Contractele de mandat, Drept civil, Ed. Universităţii Bucureşti, 1983.
Francisc Deak - Tratat de drept civil. Contractele speciale, Ed. Actami, Bucureşti,
1996.
Francisc Deak - Tratat de drept civil. Contractele speciale, Ed. Universul Juridic,
Bucureşti, 2001.
Ion Deleanu - Drepturile subiective şi abuzul de drept, Ed. Dacia, Cluj – Napoca,
1988.
M.Djuvara - Enciclopedia juridică. Teoria generală a dreptului. Drept raţional,
izvoare şi drept pozitiv, reeditat la Editura All, Bucureşti, 1995.
Dogaru Ion, Cercel Sevastian - Drept civil. Teoria generală a obligaţiilor,
Bucureşti, Editura All Beck, 2002;
Ion Dogaru, Pompil Drăghici - Drept civil. Teoria generală a obligaţiilor, Ed. All
Beck, Bucureşti, 2002
Ion P. Filipescu, Andrei I. Filipescu - Drept civil. Teoria generală a obligaţiilor,
Ed. Actami, Bucureşti, 2000.
Nicolae Grădinaru coordonator – Drept. Ed.Independenţa Economică, Pireşti,
2010.
Nicolae Grădinaru coordonator – Drept. Ed.Independenţa Economică, Pireşti,
2018.
Nicolae Grădinaru – Drept civil. Contracte civile, Ed.Aius, Craiova, 2011.
Nicolae Grădinaru – Drept civil. Contracte civile, Ed.Danubius, Galaţi, 2016.
384
Nicolae Grădinaru – Drept civil. Contracte civile, Ed.Universitară Danubius,
Galaţi, 2018.
Nicolae Grădinaru – Drept civil. Obligaţiile civile, Ed.Danubius, Galaţi, 2018.
Nicolae Grădinaru – Drept civil. Teoria generală a obligaţiilor, Ed.Aius, Craiova,
2011.
Nicolae Grădinaru – Drept civil. Partea generală. Persoanele, Ed.Aius, Craiova,
2011.
Nicolae Grădinaru – Drept civil. Persoanele, Ed. Universitară Danubius, Galaţi,
2016.
Nicolae Grădinaru – Drept civil. Partea generală, Ed.Independanţa Economică,
Piteşti, 2016.
Nicolae Grădinaru – Drept civil. Persoanele, Ed.Independanţa Economică, Piteşti,
2018.
Nicolae Grădinaru – Drept civil. Partea generală, Ed.Independanţa Economică,
Piteşti, 2018.
Nicolae Grădinaru coordonator – Drept afacerilor, Ed.Independanţa Economică,
Piteşti, 2018.
N. Grădinaru, Isabela Stancea, Popescu Ion – Dreptul muncii şi securităţii sociale.
Ed. Independenţa Economică, Piteşti, 2016.
Constantin Hamangiu, I. Rosetti – Bălănescu, Al. Băicoianu - Tratat de drept civil
român, vol. II, Ed. Naţională S. Ciornei, Bucureşti, 1929.
Constantin Hamangiu, I. Rosetti – Bălănescu, Al. Băicoianu - Tratat de drept civil
român, vol. II, Ed. ALL BECK, Bucureşti, 2002.
Sache Neculaescu - Răspunderea civilă delictuală. Examen critic al condiţiilor şi
fundamentării răspunderii civile delictuale în dreptul civil român, Ed. Casa de
editură şi presă „Şansa” SRL, Bucureşti, 1994.
Sache Neculaescu, Livia Mocanu, Gheorghe Ghiorghiu, Ilioara Genoiu, Adrian
Ţuţuianu – Instituţii de drept civil. Ed.Universul Juridic. Bucureşti 2012.
Pop Liviu - Teoria generală a obligaţiilor, Ed. Lumina Lex, Bucureşti, 1996.
Pop, Liviu - Drept civil român. Teoria generală a obligaţiilor, Bucureşti, Editura
Lumina Lex, 1998.
Pop, Liviu - Tratat de drept civil. Obligaţiile. Vol. I, Regimul juridic general,
Bucureşti, Editura C.H. Beck, 2006.
Pop Liviu, Popa Ionuţ-Florin, Vidu Stelian Ioan – Tratat elementar de drept civil.
Obligaţiile. Ed. Universul Juridic. 2012.
Mirela Popescu – Drept penal. Partea generală, Ed.Independenţa Economică,
Piteşti, 2008.
Tudor R . Popescu, Petre Anca, Teoria generală a obligaţiilor, Ed. Ştiinţifică,
Bucureşti, 1968.
Petrescu R. - Teoria generală a obligaţiilor comerciale, Bucureşti, 1994.
Tudor R. Popescu - Drept civil, Ed. Oscar Print, 1994.
Paul Popescu Neveanu - Dicţionar de psihologie, Editura Albatros, Bucureşti,
1978.
Safta-Romano, Eugeniu - Drept civil. Obligaţii, Focşani, Editura Neuron, 1996;
385
Constantin Stătescu, Corneliu Bîrsan - Tratat de drept civil. Teoria generală a
obligaţiilor, Ed. Academiei, Bucureşti, 1981
Constantin Stătescu, Corneliu Bîrsan - Drept civil. Teoria generală a obligaţiilor,
Ed. All Beck, Bucureşti, 2000
Constantin Stătescu, Bîrsan, Corneliu - Drept civil. Teoria generală a
obligaţiilor, ediţia a IX-a revizuită şi adăugită, Bucureşti, Editura Hamangiu, 2008.
Constantin Stătescu, Corneliu Bîrsan - Drept civil. Teoria generală a obligaţiilor,
Ed. All Beck, Bucureşti, 2002
Renee Sanilevici - Drept civil. Teoria generală a obligaţiilor, Iaşi, 1976.
Brânduşa Ştefănescu, Raluca Dimitriu - Drept civil pentru învăţământul superior
economic, Ed. Lumina Lex, Bucureşti, 2002.
Valeriu Stoica - Rezoluţiunea şi rezilierea contractelor civile, Ed. All, Bucureşti,
1997.
Mihaela Tăbârcă – Drept procesual civil, Ed.Universul Juridic, Bucureşti, 2013.
Marilena Uliescu. – Noul Cod civil, Ed. a 3-a, rev. şi adaug. – Bucureşti, Universul
Juridic, 2011.
I.Urs – Drept civil, Ed.Independenţa Economică, Piteşti, 1996.
Iosif Urs, S. Angheni – Drept civil. Partea generală. Persoanele. Contracte civile.
Drepturi reale, Teoria obligaţiilor, Succesiuni, Ed.Oscar Sprint, 1998.
I.Urs, Carmen Todică – Obligaţiile civile, Ed.Universităţii Titu Maiorescu,
Bucureşti, 2007.
Christina Vlădescu - Abuzul de drept in reglementarea Noului Cod Civil,
2011.www.juridice.ro.
Legea nr.287 Codul civil publicată în M.Of.nr.511/24.07.2009, punerea în aplicare

a fost făcută prin Legea nr.71/2011 publicată în M.Of.nr.409/10.06.2011, OUG
nr.79/2011 pentru reglementarea unor măsuri necesare intrării în vigoare a Legii
nr.287/2009, publicată în M.Of.nr.696/30.09.2011 aprobată prin Legea nr.60/2012
Legea nr.287 Codul civil republicată în M.Of.nr.505/15.07.2011.
Legea nr.134/2010 Codul de procedură civilă, republicată în
M.Of.nr.247/10.04.2015, OUG nr.1/2016 pentru modificarea Legii nr.134/2010
privind Codul de procedură civilă precum şi a unor acte normative conexe,
386

Drept Curs Aplicativ-2

Încărcat de

Informații document

Drepturi de autor

Formate disponibile

Partajați acest document

Partajați sau inserați document

Opțiuni de partajare

Vi se pare util acest document?

Este necorespunzător acest conținut?

Drepturi de autor:

Formate disponibile

Drept Curs Aplicativ-2

Încărcat de

Drepturi de autor:

Formate disponibile

UNIVERSITATEA “CONSTANTIN BRÂNCOVEANU”

Grădinaru Nicolae (coordonator)

Editura „Independenţa Economică”

Editura „Independenţa Economică”

Editură acreditată de către C.N.C.S.I.S.

© Editura „Independenţa Economică” 2018

Descrierea CIP a Bibliotecii Naţionale a României

II. SUPORTUL DE CURS PROPRIU-ZIS ........................................................10

a) Date de identificare a cursului

b) Condiţionări şi cunoştinţe anterioare

e) Organizarea modulelor în cadrul cursului

f) Formatul şi tipul activităţilor implicate de curs

j) Politica de evaluare şi notare

k) Elemente de deontologie academică

l) Strategii de studiu recomandate

1. Parcurgeţi cu atenţie modulele cursului, bibliografia obligatorie şi

Ritmul de studiu: Temele şi lecţiile noi sunt expuse în conexiune cu vechile

Cuvinte cheie: drept civil, norme juridice, izvoarele şi aplicarea

Lecţia 1. Obiectul de reglementare al dreptului civil. Norma juridică şi

1.1. Obiectul de reglementare al dreptului civil

1.2. Principiile dreptului civil

1.3. Norma juridică – norma de drept

1.4. Izvoarele dreptului

1.6.Aplicarea prioritară a dreptului Uniunii Europene

B. Aplicarea normei juridice în spaţiu

4. Data intrării în vigoare a normei juridice:

Ritmul de studiu: Temele şi lecţiile noi sunt expuse în conexiune cu vechile

Cuvinte cheie: bunuri, patrimoniu, raport juridic civil, drepturi

Recomandări privind studiul:

Lecţia 2. Bunurile, Patrimoniul. Raporturile juridice civile.

2.2. Patrimoniul persoanei

C. Patrimoniul şi transmisiunea universală şi transmisiunea cu titlu

2.3. Raporturile juridice civile

2.5. Dreptul subiectiv civil

2.6. Obiectul raportului juridic civil

Ritmul de studiu: Temele şi lecţiile noi sunt expuse în conexiune cu vechile

Cuvinte cheie: act juridic civil, condiţii de fond, condiţii de formă,

Recomandări privind studiul:

Lecţia 3. Noţiunea şi clasificarea actului juridic civil. Condiţiile de fond şi

3.2. Clasificarea actelor juridice civile

I. Principiul forţei obligatorii.

4.2. Categorii de nulităţi

B. când priveşte o condiţie esenţială pentru validitatea actului juridic

E:\Sintact 2.0\cache\Legislatie\temp\00141529.HTML - #Alegerea unui alt regim

II. Nulitatea relativă

4.3. Efectele nulităţii actului juridic

4.4. Cauzele de desfiinţare a efectelor actului juridic posterioare

Ritmul de studiu: Temele şi lecţiile noi sunt expuse în conexiune cu vechile

Recomandări privind studiul:

Lecţia 5. Persoana fizică: capacitate civilă, atribute de identificare

Prin capacitate de exerciţiu deplină se înţelege aptitudinea persoanei fizice de

6.4. Capacitatea juridică civilă a persoanelor juridice

B. Capacitatea de exerciţiu a persoanei juridice

6.5. Funcţionarea persoanei juridice

11. Scopul persoanei juridice trebuie să fie:

Cuvinte cheie: prescripţie extinctivă, termene, suspendare, întrerupere,

Lecţia 7. Prescripţia extinctivă, termene, suspendare, întrerupere şi

7.2. Caracterul normelor ce reglementează prescripţia.

7.4. Termenele de prescripţie extinctivă

7.5. Cursul prescripţiei extinctive

Ritmul de studiu: Temele şi lecţiile noi sunt expuse în conexiune cu vechile

Cuvinte cheie: profesiniştii persoane fizice, persoane fizice autorizate,

Recomandări privind studiul:

Lecţia 8. Profesioniştii. Persoana fizică autorizată, întreprinderea