psihologia dezvoltării umane

UEM reșița
2019-2020
PSIHOLOGIA DEZVOLTĂRII UMANE

I) ASPECTE INTRODUCTIVE
Psihologie
Psihologia dezvoltării umane
Două obiective
a) a descrie modul în care se dezvolta din punct de vedere psihologic indivizii umani,
cum se schimbă ei pe parcursul vieţii;
b) a explica dezvoltarea punând în evidenţă factorii biologici şi sociali care determină
aceste schimbări. (după Seamon şi Kenrick, 1992, p. 378).
Evoluţia psihicului normal, sănătos
Subramuri

Caracteristici specifice dezvoltării umane

Două categorii de procese care determină modificări în dezvoltare:
a) procese programate biologic (genetic),
b) procese datorate interacțiunii mediului..
Dezvoltarea poate fi:
a) fizică,
b) cognitivă (percepție, învățare, memorie, raționament, limbaj etc),
c) psihosocială (personalitate, emoții, relații cu ceilalți).

Divergențe specifice psihologiei dezvoltării

a) Ereditate – Mediu.
b) Continuitate – Discontinuitate.
c) Deficit – Diferență.

Etapele dezvoltării umane

a) Perioada prenatală. Aceasta se întinde de la concepție până la naștere. Se
formează structura fundamentală a corpului. În acestă
perioadă vulnerabilitatea organismului la factorii de mediu este foarte mare.
b) Perioada de nou născut și sugar. Perioadă ce este cuprinsă între 0 și 1 an. Are loc
o creștere rapidă a abilităților motorii. Sfârșitul perioadei este marcată de
dezvoltarea atașamentului față de părinți. Există capacitatea
de învățare și memorare.
c) Copilăria timpurie. Se desfășoară de la 1 la 3 ani. Se conturează conștiința
propriei persoane. Apare limbajul.
d) Vârsta preșcolară. Între 3 și 6 ani sporește forța fizică a copilului și
apar independența și autocontrolul, iar comportamentul
este egocentric. Creativitatea și imaginația sunt mai dezvoltate.

Pagina 1 din 7
psihologia dezvoltării umane
UEM reșița
2019-2020
e) Vârsta școlară mică. În perioada de 6/7 până la 10/11 ani prietenii devin foarte
importanți pentru copil. Apare gândirea logică concretă. Abilitățile lingvistice
și metamoria se îmbunătățesc. Creșterea fizică este încetinită.
f) Preadolescența – pubertatea. Începe la 10/11 ani și durează până la 14/15 ani.
Pregnante sunt modificările fizice rapide și profunde, mai ales datorate
schimbărilor la nivelul hormonal. Organismul atinge maturitatea sexuală.
g) Adolescența. Se derulează între 14/15 și 20 de ani. Punctul central este căutarea
propriei identități, dar apare și capacitatea de a gândi abstract..
h) Vârsta adultă tânără. Între 20 și 40 de ani deciziile legate de viața intimă a
persoanei sunt în primplan. Sănătatea fizică atinge maximul, pentru că apoi să se
degradeze lent. Abilitățile intelectuale capătă noi dimensiuni și sunt valorificate
mai ales în viața profesională.
i) Vârsta de mijloc. Căutarea sensului propriei vieți devine centrală între 40 și 65 de
ani. Se deteriorează sănătatea fizică și au loc modificări hormonale. Abilitățile
de rezolvare de probleme practice sunt optime, fiind recunoscute de unii
ca înțelepciune.
j) Vârsta adultă târzie. După 65 de ani majoritatea persoanelor sunt încă sănătoase
și active, însă sănătatea se degradează în timp- dar apar strategii alternative de
adaptare. Definirea scopului vieții este temă de maximă importanță în acestă
perioadă.

II) STADIILE  DEZVOLTĂRII  PSIHICE. TEORIILE DEZVOLTĂRII

STADIALE
 
1. Conceptul de dezvoltare
a) Dezvoltarea fizică;
b) Dezvoltarea cognitivă,
c) Dezvoltarea psihosocială.
2. Caracteristicile dezvoltării psihice
            A. Dezvoltarea psihică are, în ansamblu, o direcţie calitativ – ascendenta. De
asemenea,  pot fi întâlnite:
a) stagnări aparenţe (care sunt de fapt acumulări cantitative);
b) regresii, adică întoarceri temporare la conduite inferioare dar mai bine consolidate;
c) crize de dezvoltare  care înseamnă generarea de tensiuni psihice interne foarte
puternice ce duc la înlăturarea atitudinilor şi a comportamentelor care nu mai
corespund cerințelor sociale şi crearea unei disponibilităţi sporite pentru altele, noi,
dezirabile:
d) raportul vârstă fizică – vârstă psihică.
            B. Dezvoltarea psihică este individuală, personală.
            a) existenţa unui genom unic pentru fiecare persoană;
            b) existența unor variaţii în interacţiunea celor trei factori fundamentali;

Pagina 2 din 7
psihologia dezvoltării umane
UEM reșița
2019-2020
            c) intervenţia unor evenimente de viaţă, care conturează un drum al dezvoltării,
propriu fiecăruia (contextul vieții individuale).
            C. Dezvoltarea psihică este sistemică.
            D. Dezvoltarea psihică este stadiala.

3. Stadiile  dezvoltării  psihice. Noţiunea de stadiu. Particularităţi psihosociale de

vârstă şi individuale
Teoria dezvoltării stadiale 
Definiţie: stadiul de dezvoltare este delimitarea în timp a apariţiei şi consolidării
unor particularităţi şi a unui nivel de organizare a componentelor intelectuale, afective,
volitive şi de personalitate (T. Crețu)
Prin stadiu (etapa sau perioadă) - un interval de vârstă, în care majoritatea
persoanelor au însuşiri psiho-comportamentale asemănătoare.

4. Etapele dezvoltării inteligenţei după J. Piaget

           1. Stadiul senzorio-motor (0-2 ani). 
            2. Stadiul preoperational (2-7 ani). 
            3. Stadiul operaţiilor concrete (7-11 ani). 
            4. Stadiul operaţiilor formale (de la 11 ani până la maturitate). 
Deşi stadiile de dezvoltare cognitivă identificate de Piaget sunt asociate cu perioade de
timp, ele diferă de la un individ la altul. Cercetările lui Piaget asupra cogniţiei, inteligenţei şi
dezvoltării morale conduc la câteva implicații educative:
1. copiii vor oferi explicaţii diferite asupra realităţii la diferite stadii de dezvoltare
cognitivă;
2. dezvoltarea cognitivă este facilitata prin oferta de activităţi şi situaţii care angajează
şi presupun adaptare (asimilare şi acomodare);
3. materialele de învăţare şi activităţile trebuie să includă nivelul motor şi mental
adecvat stadiului de dezvoltare şi să evite sarcini care depăşesc capabilităţile cognitive
curente;
4. utilizarea de metode de învăţare care implică subiectul învăţării şi prezintă o
provocare.
 
5. Stadiile dezvoltării morale în teoria lui L. Kohlberg
            1. Stadiul moralităţii preconventionale. 
            2. Stadiul moralităţii convenţionale 
            3. Stadiul moralităţii postconventionale.
           
6. Stadiile psihosexuale descrise de S. Freud
            În primul an de viaţă copilul se afla în faza orală în care activitatea erotică se exprimă
în cursul suptului şi mestecatului.
            De la 1 la 3 ani libidoul se concentrează asupra anusului şi copilul găseşte multă
plăcere în acţiunea de defecare. Acesta este stadiul anal.
            De la 3 la 5 ani este stadiul falic.
            Între 7 şi 12 ani este faza de latenţă.

Pagina 3 din 7
psihologia dezvoltării umane
UEM reșița
2019-2020
            Stadiul genital (Hayes şi Orrell, 1997; Gal, 2001).

7. Teoria dezvoltării psihosociale a lui E. H. Erikson

             1. Primul stadiu, în primul an de viaţă, are la baza conflictul
încredere versus neîncredere.
            2. Al doilea stadiu durează până la 3 ani. Conflictul caracteristic perioadei este cel
dintre autonomie versus îndoială (cel din urmă fiind însoţit de sentimentul de ruşine datorat
incapacităţii copilului de a-și dobândi autonomia).
            3. În al treilea stadiu, care durează până la 5 ani, conflictul de bază este cel
dintre iniţiativa versus vinovăţie.
            4. Stadiul al patrulea durează până la aproximativ 11 ani şi este caracterizat prin
conflictul sârguinţă versus inferioritate.             
5. Stadiul al cincilea are loc între 12-18 ani. În acest stadiu trebuie rezolvat conflictul
dintre conştientizarea identităţii eului versus confuzia rolurilor.
6. Cel de al şaselea stadiu are loc între aproximativ 18-35 ani şi este perioada tinereţii
şi începutul vârstei adulte. Conflictul caracteristic acestei perioade este cel
dintre intimitate versus izolare.
            7. Al şaptelea stadiu, intre 35-65 ani, este perioada adultă propriu-zisă. Conflictul
fundamental este cel dintre generativitate versus stagnare. Termenul “generativity” este un
termen creat de Erikson din noţiunile generozitate, generare şi exprima dorinţa individului de
a ajuta membrii propriei familii dar şi pe alţii, exprima preocuparea pentru generaţiile viitoare,
pentru progresul ţării sau chiar al umanităţii (atitudine prezenta la unii politicieni, oameni de
ştiinţă, artişti).
            8. Ultimul stadiu are loc de regulă după 65 ani, în perioada bătrâneţii. Conflictul de
bază este cel dintre sentimentul realizării versus sentimentul disperării. (Hayes, Orrell,
1997; Schiopu, Verza, 1995; Gal, 2001).
            Marele merit al teoriei lui Erikson este acela că pune în evidenţă dezvoltarea Eului, de-
a lungul întregii vieţi.
           
8. Dezvoltarea copilului în teoria învăţării sociale
            Teoreticienii acestei abordări avansează ideea conform căreia, personalitatea sau
comportamentul copilului se dezvolta ca urmare a interacţiunii sociale, prin:
-        recompense şi pedepse,
-        imitare,
-        identificarea cu anumite modele de rol şi
-        conformarea la expectante.

III) METODE DE CERCETERE UTILIZATE ÎN PSIHOLOGIA DEZVOLTĂRII UMANE

Psihologia dezvoltării umane încearcă:

- să stabilească norme de dezvoltare pentru a putea evalua deviaţiile individuale de la
„media” (norma) aşteptată la un anumit individ;

Pagina 4 din 7
psihologia dezvoltării umane
UEM reșița
2019-2020
- sa studieze relaţiile dintre anumite comportamente sau dintre caracteristici ale
aceluiaşi comportament;
- să studieze relaţiile de tip cauză-efect în comportamentul uman.
Ţinând seama de aceste scopuri ale psihologiei dezvoltării umane, vom întâlni diverse
abordări: normative, corelaţionale, experimentale.
Un exemplu pentru a ilustra aceste abordări este reprezentat de studiul făcut de Piaget pe cei
trei copii ai săi, studiu care permite:
- să formuleze stadiile prin care trece dezvoltarea capacităţii cognitive a omului
- să sugereze modul cum trebuie să se comporte adulţii cu copii pentru a le crea acestora
posibilităţi optime de dezvoltare a inteligenţei.
Astfel , el a ajuns să susţină că dezvoltarea cunoaşterii copilului nu necesită manipularea
unor jucării sofisticate, ci îngăduita şi răbdare din partea adultui faţă de comportamentul de
explorare al copilului. Piaget îşi observă copii cum la vârste diferite rezolvau în mod diferit
provocările pe care le întâmpinau în jocul lor, pe care cel mai adesea le crea el însuşi. Observaţiile
lui se încheiau cu protocoale riguroase în care erau menţionate toate detaliile impportante ale
situaţiilor.
Concluzii :
El a autilizat o metodă clinică de observaţie, pe un număr mic de cazuri şi într-o relaţie
directă cu subiectul observat.
Observaţia clinică a fost însă folosită de-a lungul anilor, pe măsură ce copiii creşteau, prin
urmare putem vorbi despre un studiu longitudinal.
A realizat însă şi descrierea unor norme de comportament caracteristice stadiilor prezentate
de el, fiind astfel şi un studiu normativ.

1. Metode de cercetare normativă. Acestea pot oferi informaţii bazate pe „media ”

comportamentului unei vârste. Ele conduc la stabilirea unor norme de dezvoltare a individului
sub diferite aspecte : al motricităţii, al creşterii în înălţime, etc. Răspund la întrebări precum :
„Când?” , „Cat de mult?” , „Când apare un comportament titpic unui stadiu, în timpul
dezvoltării?”, „Cat de frecvent apare el la o populaţie dată?” (la 6 luni, majoritatea copiilor cu
o dezvoltare normală stau în fund, etc.).
2. Observaţia că metodă de cercetare.
3. Studiul longitudinal Vaillant (1971: 1976: 1993 a, b)
4. Studiul transversal de tip comparativ și corelațional (predictiv sau explicativ).
5. Metodă de cercetare prin corelaţie.
6. Metode de cercetare experimentală.
7. Studiul longitudial modificat

Studiul Grant face parte din studiul de dezvoltare a adulților de la Harvard Medical

School: Studiul dezvoltării adultului realizat la Standford.
Durata 50 ani
Trei grupuri experimentale: (268 studenți) n. 1920 (Harvard).
1) Start 1938 - Grupul barbaților din Boston (456 subiecți) n. 1930 (Harvard).
2) Start 1920-1922 - Grupul Terman (90 femei) de la Standford n. 1910
(Standford).
Este un studiu longitudinal de 75 de ani de 268 de sophomori de la Harvard, din punct
de vedere fizic și mental, din clasele 1939-1944. Ea a rulat în tandem cu un studiu numit
" Studiul Glueck ", care a inclus oa doua cohortă a 456 de tineri dezavantajați, care au crescut
în cartierele din Boston între anii 1940 și 1945. [1] Subiecții erau toți bărbați și americani

Pagina 5 din 7
psihologia dezvoltării umane
UEM reșița
2019-2020
naţionalitate. Bărbații continuă să fie studiate până în prezent. Bărbații au fost evaluați cel
puțin o dată la doi ani prin chestionare, informații de la medicii lor și, în multe cazuri, prin
interviuri personale. S-au adunat informații despre sănătatea lor mentală și fizică, distracția în
carieră, experiența de pensionare și calitatea maritală. Scopul studiului a fost de a identifica
predictorii îmbătrânirii sănătoase.
Studiul, metodologia și rezultatele acestuia sunt descrise în trei cărți de către un
cercetător principal din cadrul studiului, George Vaillant .Prima carte [2] descrie studiul până
la un moment în care bărbații aveau 47 de ani, iar cea de-a doua carte [3] când bărbații din
orașul de vîrstă aveau 70 de ani, iar grupul Harvard era de optzeci de ani. În anul 2012,
Vaillant și Harvard University Press au publicat Triumful experienței , împărtășind mai multe
rezultate din studiul Grant. [4]
Studiul face parte din Studiul Dezvoltării Adulților , care este acum sub îndrumarea dr.
Robert J. Waldinger [5] la Massachusetts General Hospital . Studiul a inclus patru membri
care au candidat pentru Senatul SUA. Unul a servit într-un cabinet prezidențial, iar unul era
președintele John F. Kennedy . [6]
Studiul este unic datorită perioadei lungi de timp a cohortei și, parțial, datorită
statutului social ridicat al unora dintre participanții la studiu.

Rezultatele principale
George Vaillant, care a condus studiul pentru mai mult de trei decenii, a publicat o
sinteză a principalelor idei pe care le-a dat studiul:
a) Alcoolismul este o tulburare de mare putere distructivă.
a. Alcoolismul a fost cauza principală a divorțului între bărbații care studiază și
cei care nu aveau soția.
b. Se corelează puternic cu nevroza și depresia, care au tendința de a urma abuzul
de alcool, mai degrabă decât să o preceadă.
c. Împreună cu fumatul asociat cu țigări, a contribuit cel mai mult la morbiditatea
și moartea timpurie a acestora.
b) Succesul financiar depinde de căldura relațiilor și, deasupra unui anumit nivel, nu de
inteligența.
a. Cei care au obținut cele mai mari rezultate la măsurarea "relațiilor calde" au
câștigat în medie 141.000 de dolari pe an la salariile lor de vârf (de obicei între
55 și 60 de ani).
b. Nu există diferențe semnificative în ceea ce privește venitul maxim obținut de
bărbații cu IQ-uri în gama 110-115 și bărbații cu IQ-uri mai mari de 150.
c) Mintea politică se corelează cu intimitatea: liberalii în vârstă au mai mult sex.
a. Cei mai conservatori au încetat relațiile sexuale la o vârstă medie de 68 de ani.
b. Cei mai liberali au avut viața sexuală activă în anii '80.
d) Căldura relației copilariei cu mamele contează mult până la maturitate:
a. Barbatii care au avut relatii de "cald" copilarie cu mamele lor au castigat in
medie 87.000 de dolari mai mult decat un barbat al carui mame nu au avut
parte de o cariera.
b. Bărbații care aveau relații lente în copilărie cu mamele lor aveau mult mai
multe șanse de a dezvolta demență atunci când erau bătrâni.
c. La sfârșitul vieții lor profesionale, relațiile de băiat ale bărbaților cu mamele
lor - dar nu cu părinții lor - au fost asociate cu eficacitatea la locul de muncă.
d. Căldura relațiilor copilariei cu mamele nu a avut nici o influență semnificativă
asupra "satisfacției de viață" la 75 de ani.
e) Căldura relației copiilor cu părinții se corelează cu:
a. Rate scăzute de anxietate pentru adulți.
Pagina 6 din 7
psihologia dezvoltării umane
UEM reșița
2019-2020
b. O mai mare bucurie a vacanțelor.
c. Creșterea "satisfacției de viață" la vârsta de 75 de ani.

Concluzia principală a lui Vaillant este că "căldura relațiilor pe tot parcursul vieții
are cel mai mare impact pozitiv asupra satisfacției de viață"."Fericirea este iubire".

1.  Vaillant, G., Mukamal K. Successful Aging. American Journal of Psychiatry, 2001: 158:839–847

2. ^ Vaillant, George E. Adaptation to Life, 1977
3. ^ Vaillant, George E. Aging Well, 2002
4. ^ "Search Results - Harvard University Press".  www.hup.harvard.edu.
5. ^ "Harvard Second Generation Study".  Harvard Second Generation Study.[better  source  needed]
6. ^ Shenk, Joshua Wolf (1 June 2009). "What Makes Us Happy?"  – via The Atlantic.
7. ^ https://www.amazon.com/Triumphs-Experience-Harvard-Grant-Study/dp/0674059824

1) Ionescu, Ş., Jacquet, C.-L., Lhote C. (2002). Mecanismele de apărare. Teorie şi

aspecte clinice. Iaşi: Editura Polirom.
2) Vaillant, G. E. (1971). Theoretical hierarchy of adaptive ego mechanisms. Archives
of General Psychiatry, 24, 107–118.
3) Vaillant, G. E. (1976). ,,Natural history of male psychological health: The relation of
choice of ego mechanism of defense to adult ajustement”, Archives of General
Psychiatry, 33, 535-545.
4) Vaillant, G. E. (1993 a). Wisdom of the ego: Sources of resilience in adult life.
Cabridge: Harvard University Press.
5) Vaillant, G.E. (1993 b). The wisdom of the ego. Cambridge: Harvard University
Press.
6) Vaillant, G. E., Bond, M., & Vaillant, C. O. (1986). An empirically validated
hierarchy of defense mechanisms. Archives of General Psychiatry, 43, 786–794.
7) Vaillant, G. E., & Drake, R. E. (1985). Maturity of ego defenses in relation to DSM–
III axis II personality disorder. Archives of General Psychiatry, 42, 597–601.

Pagina 7 din 7