UNITATEA DE ÎNVĂŢARE 4

Cuprins:
Capitolul 4
AUDITUL INTERN
Obiective................................................................................2
Rezumat ................................................................................3
4.1. Contextul apariţiei auditului intern…………................5
4.2. Evoluţia auditului intern……………………...................7
4.3. Definirea auditului intern……………………...............10
4.4. Trăsăturile auditului intern…………….......................14
4.5. Reglementarea auditului intern în România….……..16

Teste de autoevaluare 1+2..................................................18

Răspunsurile testelor de autoevaluare................................19
Lucrare de verificare 1+2...................................................23
Bibiliografie.........................................................................27

Atenţie!!!
Această unitate de învăţare este reprezentată de cel de-al patrulea capitol al cursului de faţă, şi anume:
„Auditul intern”, presupunând 2-3 ore de învăţare (parcurgere) din partea studentului.

1
Obiective:
După abordarea acestei unităţi de învăţare, veţi fi capabili să:
 explicaţi contextul apariţiei auditului intern şi necesitatea funcţiei de audit intern
 exemplificaţi moduri prin are a evoluat funcţia de audit intern
 definiţi auditul intern
 exemplificaţi trăsaturile auditului intern
 descrieţi felul în care este reglementat auditul intern în România, atât la nivelul
instituţiilor publice, cât şi la nivelul companiilor

2
Conţinutul curricular

Rezumat / Preliminarii...

Această unitate de învăţare tratează aspecte referitoare la conceptele fundamentale în domeniul

auditului intern pe care auditorii interni trebuie să le cunoască şi să le înţeleagă. Noţiunile introductive
vizează definirea auditului, la modul general, dar mai ales a auditului intern, prezentarea organismului
de reglementare la nivel internaţional IIA, realizarea unei scurte incursiuni în perspectiva istorică a
domeniului auditului intern, atât la nivel internaţional, cât şi naţional.

Utilizarea termenului de audit în accepţiunea folosită în prezent este relativ recentă şi se

plasează în perioada crizei economice din 1929 din Statele Unite ale Americii, când întreprinderile erau
afectate de recesiune economică şi trebuiau să plătească sume importante pentru auditorii externi care
efectuau certificarea conturilor tuturor întreprinderilor cotate la bursă. După trecerea crizei economice,
auditorii au fost utilizaţi în continuare, deoarece dobândiseră cunoştinţele necesare şi foloseau tehnici şi
instrumente specifice domeniului financiar-contabil. În timp, ei au lărgit mereu domeniul de aplicare al
auditului şi i-au modificat obiectivele, ajungându-se la ideea necesităţii existenţei unei funcţii a
activităţii de audit intern în interiorul organizaţiilor.

Rolul şi necesitatea auditorilor interni a crescut continuu şi a fost unanim acceptat, motiv
pentru care aceştia au simţit nevoia de a se organiza şi de a-şi standardiza activităţile practice. Astfel, în
anul 1941, s-a creat în Orlando, Florida, SUA, Institutul Auditorilor Interni – I.I.A., care a fost
recunoscut internaţional.

În România, auditul intern a fost adoptat ca un termen la modă în domeniul controlului

financiar, însă cu timpul s-a reuşit decantarea conceptelor de control intern şi audit intern. În prezent,
există o problemă cu înţelegerea sistemului de control intern, care fiind obiect al auditului intern,
înglobează toate activităţile de control intern realizate în interiorul unei entităţi şi riscurile asociate
acestora, aşa cum rezultă din Figura nr. 1 – Rolul auditului intern în cadrul unei entităţi.

Auditul intern îşi va atinge obiectivele dacă există un sistem de control intern organizat,
formalizat, periodic, constituit din: standarde şi norme profesionale, ghiduri procedurale, coduri
deontologice (nu etice), care să susţină morala profesiunii de audit, având în vedere faptul că auditorul
trebuie să fie în afara oricăror bănuieli, „precum soţia Cezarului”.
Auditorii interni şi managerul trebuie priviţi ca parteneri şi nu ca adversari, având aceleaşi
obiective, printre care eficacitatea actului de management şi atingerea ţintelor propuse. Managerii
trebuie să înţeleagă recomandările auditorilor, să perceapă ajutorul pe care îl primesc pentru stăpânirea
riscurilor care apar şi evoluează continuu.
Auditul intern este considerat ca fiind ultimul nivel al sistemului de control intern al entităţii.
Auditorii interni izolaţi sunt neeficienţi şi de aceea ei trebuie să lucreze în echipă.
Auditul intern prin activităţile pe care le desfăşoară adaugă valoare, atât prin evaluarea
sistemului de control intern şi analiza riscurilor asociate activităţilor auditabile, cât şi prin

3
recomandările cuprinse în raportul întocmit şi transmise în scopul asigurării atingerii obiectivelor
organizaţiei.
Auditul intern nu poate da un certificat că toate activităţile sunt protejate sau că nu există
disfuncţii, din singurul motiv important - relativitatea controlului intern - care este obiectul său de
activitate.
Auditorii interni evaluează sistemul de control intern al entităţii şi dau o asigurare
rezonabilă managementului general referitoare la funcţionalitatea acestuia.
Auditul intern este o profesie care s-a redefinit mereu de-a lungul anilor, din dorinţa de a
răspunde necesităţilor în continuă schimbare ale entităţilor. Axat, la început, pe probleme contabile,
obiectivele auditului intern s-au deplasat spre depistarea principalelor riscuri ale entităţilor şi evaluarea
controlului intern al acestora.

Profesia de audit intern se bazează pe un cadru de referinţă flexibil, recunoscut în întreaga

lume, care se adaptează la particularităţile legislative şi de reglementare ale fiecărei ţări, cu respectarea
regulilor specifice ce guvernează diferite sectoare de activitate şi cultura organizaţiei respective.

Din analiza evoluţiei funcţiei auditului intern, până în prezent, putem aprecia următoarele
elemente de implicare în viaţa entităţii auditate, şi anume:
 consiliere acordată managerului;
 ajutorul acordat salariaţilor, fără a-i judeca;
 independenţă şi obiectivitate totală a auditorilor.

Auditul intern este o activitate independentă şi obiectivă, care dă unei organizaţii o

asigurare în ceea ce priveşte gradul de control deţinut asupra operaţiunilor, o îndrumă pentru a-i
îmbunătăţi operaţiunile, şi contribuie la adăugarea unui plus de valoare.

Organizarea funcţiei de audit intern în cadrul entităţilor impune luarea în consideraţie a

caracteristicilor de UNIVERSALITATE, INDEPENDENŢĂ, PERIODICITATE.

Auditul intern este o activitate independentă şi obiectivă care dă unei entităţi o asigurare în
ceea ce priveşte gradul de control asupra operaţiunilor, o îndrumă pentru a-i îmbunatăţi
operaţiunile şi contribuie la adăugarea unui plus de valoare. Auditul intern ajută această organizaţie
să îşi atingă obiectivele evaluând, printr-o abordare sistematică şi metodică, procesele sale de
management al riscurilor, de control şi de guvernare a organizaţiei şi făcând propuneri pentru a le
consolida eficacitatea.
Obligaţia legală de organizare a activităţii de audit intern se regăseşte, în principal, în
prevederile Legii societăţilor comerciale nr. 31/1990, respectiv cele ale Ordonanţei de Urgenţă a
Guvernului României nr. 75/1999 privind activitatea de audit financiar:

4
4.1. Contextul apariţiei auditului intern

E cunoscut faptul că termenul de audit provine din limba latină, de la noţiunile audit-auditare,
care are semnificaţia a asculta, dar despre audit se vorbeşte de pe vremea asirienilor, egiptenilor, din
timpul domniei lui Carol cel Mare sau al lui Eduard I al Angliei. Activităţi de audit s-au realizat în
decursul timpului şi în România, dar purtau alte denumiri.
Utilizarea termenului de audit în accepţiunea folosită în prezent este relativ recentă şi se plasează
în perioada crizei economice din 1929 din Statele Unite ale Americii, când întreprinderile erau afectate
de recesiune economică şi trebuiau să plătească sume importante pentru auditorii externi care efectuau
certificarea conturilor tuturor întreprinderilor cotate la bursă.
Marile întreprinderi americane foloseau deja serviciile oferite de cabinete de audit extern,
organisme independente care aveau misiunea de a verifica conturile şi bilanţurile contabile şi a certifica
situaţiile financiare finale. Pentru a-şi îndeplini atribuţiile cabinetele de audit efectuau o serie de lucrări
pregătitoare de specialitate, şi anume: inventarierea patrimoniului, inspecţia conturilor, verificarea
soldurilor, diferite sondaje etc., care au crescut semnificativ costurile auditării.
Întreprinderile au început să-şi organizeze propriile cabinete de audit intern, în special pentru
reducerea cheltuielilor, prin preluarea efectuării lucrărilor pregătitoare din interiorul entităţii, iar pentru
realizarea activităţii de certificare au apelat în continuare la Cabinete de Audit Extern, care aveau
dreptul asupra unei supervizări a activităţii întreprinderilor. Pentru a se distinge între auditorii
cabinetelor de audit extern şi cei ai organizaţiei supuse auditului, primii au fost numiţi auditori externi,
iar cei din urmă au fost numiţi auditori interni, deoarece făceau parte din întreprindere.
Aceste schimbări au fost benefice deoarece auditorii externi nu îşi mai încep activitatea de la
zero, ci pornesc de la rapoartele auditorilor interni, la care adaugă noi constatări rezultate prin aplicarea
procedurile lor specifice şi apoi efectuează certificarea conturilor organizaţiei auditate.
Cu timpul, auditorii externi au renunţat în totalitate să mai efectueze acţiuni de inventariere şi de
inspectare a conturilor clienţilor şi au început să realizeze analize, comparaţii şi să justifice cauzele
eşecurilor, să dea consultaţii şi soluţii, pentru cei care erau responsabili pentru activitatea întreprinderii.
În acest fel, în timp, s-au stabilit obiective, instrumente, tehnici şi sisteme de raportare distincte pentru
auditorii interni, comparativ cu auditorii externi.
După trecerea crizei economice, auditorii au fost utilizaţi în continuare, deoarece dobândiseră
cunoştinţele necesare şi foloseau tehnici şi instrumente specifice domeniului financiar-contabil. În timp,
ei au lărgit mereu domeniul de aplicare al auditului şi i-au modificat obiectivele, ajungându-se la ideea
necesităţii existenţei unei funcţii a activităţii de audit intern în interiorul organizaţiilor.
Noua funcţie de audit intern va mai păstra mult timp conotaţiile financiar-contabile în memoria
colectivă, datorită eredităţii sale, respectiv activitatea de certificare a conturilor.
Rolul şi necesitatea auditorilor interni a crescut continuu şi a fost unanim acceptat, motiv
pentru care aceştia au simţit nevoia de a se organiza şi de a-şi standardiza activităţile practice. Astfel, în
anul 1941, s-a creat în Orlando, Florida, SUA, Institutul Auditorilor Interni – I.I.A.1, care a fost
recunoscut internaţional. Ulterior, a aderat Marea Britanie, iar în 1951 Suedia, Norvegia, Danemarca şi
alte state. În prezent, la acest institut s-au afiliat peste 90 de institute naţionale ale auditorilor interni şi

1
The Institute of Internal Auditors – I.I.A.

5
membri din peste 120 ţări, în urma obţinerii calităţii de C.I.A. – Auditor Intern Certificat, acordată de
I.I.A., pe baza unor examene profesionale.
Funcţia de audit intern s-a instituit în Anglia şi Franţa la începutul anilor ’60, fiind puternic
marcată de originile sale de control financiar-contabil. Abia după anii ’80 – ’90 funcţia de audit intern
începe să se contureze în activitatea entităţilor, iar evoluţia ei continuă şi în prezent.
În România, auditul intern a fost adoptat ca un termen la modă în domeniul controlului
financiar, însă cu timpul s-a reuşit decantarea conceptelor de control intern şi audit intern. În prezent,
există o problemă cu înţelegerea sistemului de control intern, care fiind obiect al auditului intern,
înglobează toate activităţile de control intern realizate în interiorul unei entităţi şi riscurile asociate
acestora, aşa cum rezultă din Figura nr. 1 – Rolul auditului intern în cadrul unei entităţi.

În acelaşi timp, trebuie înţelese corect şi noţiunile de control extern şi audit extern, care
funcţionează într-o economie de piaţă concurenţială, cum este şi cea românească.

Figura nr. 1. Rolul auditului intern în cadrul entit ăţii

entităţii
6
4.2. Evoluţia auditului intern

Scopul iniţial al Institutului Auditorilor Interni – I.I.A. a fost acela de standardizare a

activităţii de audit intern, plecând de la definirea conceptelor, stabilirea obiectivelor şi continuând cu
organizarea şi exercitarea acestuia.
În timp, a avut loc o deplasare a obiectivelor auditului intern, respectiv de la furnizarea de
informaţii pentru manager, spre o colaborare cu auditul extern, căruia îi asigură o materie primă
prelucrată, devenind totodată o activitate de sine stătătoare.
Începând din 1950, I.I.A. a emis norme proprii de audit intern, diferite de cele ale auditului
extern. În timp, acestea s-au generalizat şi din 1970 au devenit standarde de audit intern, care sunt într-o
permanentă mişcare datorită evoluţiei societăţii ce se confruntă mereu cu noi provocări.
În 1941, J.B.Thurston, primul preşedinte al Institutului Internaţional al Auditorilor Interni,
declara cu o previziune uimitoare că perspectivele cele mai strălucite ale auditului intern va fi „asistenţa
managerială”. În 1991, Joseph J. Mossis – preşedintele Institutului Auditorilor Interni din Marea
Britanie, reia aceeaşi remarcă, dar în termeni mult mai exacţi: „este clar pentru cei care lucrează în
cadrul funcţiei de Audit Intern că acesta are un rol vital de jucat, ajutând conducerea să ia în mână
hăţurile controlului intern”.2
În ciuda unei evoluţii spre o implicare mai mare în asistenţa managerială, construită piatră cu
piatră, edificiul funcţiei de audit intern suferă datorită unor contradicţii şi disfuncţii inerente oricărui
început. În acest sens, domnul Jacques Renard în cartea sa, prezentată mai sus, avea două explicaţii
foarte plauzibile, şi anume:
– un prea mare exces de mediatizare a termenului „audit”, care are un impact deosebit asupra
tuturor categoriilor de specialişti, cuvânt la modă care dă valoare şi un aer savant celor care îl
folosesc, creându-le impresia că deja se află înaintea progresului şi a tehnicii, prin simpla
utilizare a cuvântului „audit”. În acest sens, putem confirma că nu există eveniment ştiinţific
unde aproape în mod magic să nu îşi găsească locul şi termenul „audit”. În universităţi au apărut
o serie de discipline a căror denumire începe astfel: „auditul”, spre exemplu, „resurselor umane”,
iar disciplina respectivă înainte se numea „managementul resurselor umane” şi se referă numai
la management, şi exemplele pot continua;
– auditul intern nu se numeşte întotdeauna audit intern şi deseori în funcţie de cultura organizaţiei,
de practica în domeniu, de tradiţii şi, nu în ultimul rând, de obiceiuri se mai folosesc termeni ca:
inspecţie, control financiar, verificare internă, control intern. Utilizarea acestor termeni, din
păcate chiar şi de către specialişti în domeniu, crează multe confuzii pentru majoritatea
oamenilor/practicienilor şi în special în rândul managerilor, care atunci când aud de un auditor
exclamă cu înţeles: „bine aţi venit pentru că niciodată un control nu este în plus”.

Totuşi practicienii auditului intern constată cu satisfacţie evoluţia rapidă şi pertinentă a

acestuia, percepută clar de toată lumea, în ciuda unor confuzii şi disfuncţii care mai apar; obiectivele
auditului sunt atinse şi el devine un ajutor de neevitat pentru manager. În acest sens, precizăm că, fostul
preşedinte al IFACI, Louis Vaurs, a subliniat evoluţia conceptului de audit intern, afirmând că
„transformările introduse de majoritatea auditorilor nu au fost observate cu adevărat de managerii
2
Jacques Renard – Theorie et practique de l’audit interne, Editions d’Organisation, Paris, France, 2002, tradusă în România
printr-un proiect finanţat de Phare, sub coordonarea Ministerului Finanţelor Publice, Bucureşti, 2003, p. 1

7
noştri”.3 Cu părere de rău, trebuie să observăm că această remarcă din ultimul deceniu al mileniului doi
este încă de actualitate.

Auditul intern îşi va atinge obiectivele dacă există un sistem de control intern organizat,
formalizat, periodic, constituit din: standarde şi norme profesionale, ghiduri procedurale, coduri
deontologice (nu etice), care să susţină morala profesiunii de audit, având în vedere faptul că auditorul
trebuie să fie în afara oricăror bănuieli, „precum soţia Cezarului”.

Auditorii interni şi managerul trebuie priviţi ca parteneri şi nu ca adversari, având aceleaşi

obiective, printre care eficacitatea actului de management şi atingerea ţintelor propuse. Managerii
trebuie să înţeleagă recomandările auditorilor, să perceapă ajutorul pe care îl primesc pentru stăpânirea
riscurilor care apar şi evoluează continuu, aşa cum rezultă din Figura nr. 2 – Poziţia auditului intern în
cadrul entităţii.
Auditul intern este considerat ca fiind ultimul nivel al sistemului de control intern al entităţii.
Auditorii interni izolaţi sunt neeficienţi şi de aceea ei trebuie să lucreze în echipă.
Competenţele profesionale ale auditorului intern produc adevărate beneficii pentru entitate,
printr-o evaluare sistematică, pe baza standardelor de audit şi a celor mai bune practici, a politicilor,
procedurilor şi operaţiilor realizate de entitate.
Auditul intern prin activităţile pe care le desfăşoară adaugă valoare, atât prin evaluarea
sistemului de control intern şi analiza riscurilor asociate activităţilor auditabile, cât şi prin
recomandările cuprinse în raportul întocmit şi transmise în scopul asigurării atingerii obiectivelor
organizaţiei.

Destinatarii rapoartelor de audit intern pot să ţină sau nu cont de recomandările auditorilor, însă
ei ştiu că atunci când nu ţin cont de ele îşi vor asuma unele riscuri.

Figura nr. 2 – Poziţia auditului intern în cadrul entităţii.

3
Ibid., op. cit., pag. 16

8
 Auditul intern nu poate da un certificat că toate activităţile sunt protejate sau că nu există
disfuncţii, din singurul motiv important - relativitatea controlului intern - care este obiectul său de
activitate.
Auditorii interni evaluează sistemul de control intern al entităţii şi dau o asigurare
rezonabilă managementului general referitoare la funcţionalitatea acestuia.

Auditul intern este o profesie care s-a redefinit mereu de-a lungul anilor, din dorinţa de a
răspunde necesităţilor în continuă schimbare ale entităţilor. Axat, la început, pe probleme contabile,
obiectivele auditului intern s-au deplasat spre depistarea principalelor riscuri ale entităţilor şi evaluarea
controlului intern al acestora.

Activitatea compartimentului de audit intern se află într-o relaţie de complementaritate cu

Comitetul de Audit, respectiv:
– auditul intern oferă Comitetului de Audit o analiză imparţială şi profesionistă asupra riscurilor
organizaţiei şi contribuie la îmbunătăţirea informării sale şi a Consiliului de administraţie, în
ceea ce priveşte securitatea acesteia;
– Comitetul de Audit garantează şi consacră independenţa auditului intern.
În acest fel, cele două structuri contribuie la guvernarea eficientă a organizaţiilor, dar în moduri
de abordare diferite.

Profesia de audit intern se bazează pe un cadru de referinţă flexibil, recunoscut în întreaga

lume, care se adaptează la particularităţile legislative şi de reglementare ale fiecărei ţări, cu respectarea
regulilor specifice ce guvernează diferite sectoare de activitate şi cultura organizaţiei respective.
Cadrul de referinţă al auditului intern cuprinde:4
 conceptul de audit intern, care precizează câteva elemente indispensabile:
– auditul intern efectuează misiuni de asigurare şi consiliere;
– domeniile sale de responsabilitate sunt riscul, controlul intern şi administrarea entităţii;
– finalitatea auditului intern este aceea de a adăuga valoare organizaţiilor;
 codul deontologic, care furnizează auditorilor interni principiile şi valorile ce le permit să-şi
orienteze practica profesională în funcţie de contextul specific;
 normele (standardele) profesionale pentru practica auditului intern, care îşi ghidează auditorii
în vederea îndeplinirii misiunilor şi în gestionarea activităţilor;
 modalităţile practice de aplicare, care comentează şi explică normele (standardele) şi
recomandă cele mai bune practici;
 sprijinul pentru dezvoltarea profesională, constituit în principal din lucrări şi articole de
doctrină, din documente ale colocviilor, conferinţelor şi seminariilor.

Cunoaşterea şi aplicarea acestui cadru de referinţă oferă organizaţiilor şi organismelor de

reglementare o asigurare privind nivelul de profesionalism al auditorilor interni. Nerespectarea lor nu
înseamnă numai să te situezi în afara profesiei, dar mai ales să te privezi de un mijloc de a fi mai eficace
şi mai credibil. Amatorismul nu poate să funcţioneze în auditul intern, ci doar o abordare sistematică şi
metodică poate aduce un plus de valoare organizaţiilor.

4
Norme profesionale ale auditului intern, publicate de I.I.A. şi comentate de IFACI, Bucureşti, 2002

9
 La începutul mileniului trei, S.U.A. a fost zguduită de câteva scandaluri financiare de
proporţii, respectiv fraudele fiscale ale firmelor World Com şi Enron, al cărui audit intern şi consultanţa
managerială s-au efectuat, în ultimii 10 ani, de firma de audit şi consultanţă Arthur Andersen, şi care a
condus la dispariţia acesteia de pe piaţă şi la elaborarea Amendamentului Sarbanes & Oxley în
Congresul S.U.A., care printre altele prevede:
 separarea activităţii de consultanţă de cea de audit deoarece nu putem oferi consultanţă şi apoi să
venim să audităm;
 controlul intern este responsabilitatea managerului, care trebuie să se ocupe de organizarea lui şi
actualizarea sistematică pe baza analizei riscurilor;
 managerul, eventual, poate să apeleze la auditul extern pentru a-l sprijini în organizarea
sistemului de control intern;
 auditorul intern realizează numai evaluarea controlului intern pe baza evaluării analizei riscurilor
asociate.

Din 1999, în economia românească, este introdus prin lege auditul intern, pentru entităţile
publice. Această premisă absolută a produs multe dezbateri de idei, multe reorganizări ale controlului şi
separarea acestuia de audit. Conturarea auditului intern a impus definirea şi a auditului extern.

Auditul extern, în România, a fost organizat şi restructurat în mai multe rânduri, în prezent fiind
realizat de următoarele structuri:
 expertize contabile, asigurate de Corpul Experţilor Contabili şi Contabililor Autorizaţi din
România – CECCAR;
 auditul financiar, oferit de Camera Auditorilor Financiari din România – CAFR;
 auditul performanţei, realizat de Curtea de Conturi a României, concomitent cu controalele
efectuate în sectorul public;
 auditul financiar-fiscal, efectuat de firmele de consultanţă româneşti şi internaţionale
recunoscute în domeniu.

4.3. Definirea auditului intern

Funcţia de audit intern a cunoscut transformări succesive până la stabilizarea definirii

conceptului. Aceste abordări progresive au scos în evidenţă o serie de elemente, care trebuie reţinute
pentru conturarea cadrului în care se înscrie auditul intern.
Din analiza evoluţiei funcţiei auditului intern, până în prezent, putem aprecia următoarele
elemente de implicare în viaţa entităţii auditate, şi anume:
 consiliere acordată managerului;
 ajutorul acordat salariaţilor, fără a-i judeca;
 independenţă şi obiectivitate totală a auditorilor.

a) Consiliere acordată managerului

Auditul intern reprezintă o funcţie de asistenţă a managerului, pentru a-i permite să-şi
administreze mai bine activităţile. Componenta de asistenţă, de consiliere ataşată auditului intern îl

10
distinge categoric de orice acţiune de control sau inspecţie şi este unanim recunoscută ca având tendinţe
de evoluţie în continuare.
Auditul intern este aproape de fiecare responsabil, precum agentul fiscal care consiliază şi
rezolvă problemele legate de impozite si taxe. Responsabilul, managerul este consiliat de auditorul
intern pentru a găsi soluţii de rezolvare a problemelor sale, într-o cu totul altă manieră, în sensul că
prin dispoziţiile luate să asigure un control mai bun al activităţilor, programelor şi acţiunilor sale.
Profesionalismul auditorului intern este arta şi maniera de a emite o judecată de valoare asupra
instrumentelor şi tehnicilor folosite, cum ar fi: reguli, proceduri, instrucţiuni, sisteme informatice,
tipuri de organizare ş.a., care reprezintă ansamblul activităţilor de control utilizate de managerul
instituţiei sau responsabilul unui loc de muncă, recunoscut de specialişti drept control intern.
Rolul auditorului intern este acela de a asista managerul pentru abordările practice succesive
deja elaborate şi prin analiza ansamblului să contribuie la îmbunătăţirea sistemului de control intern şi
a muncii cu mai multă securitate şi eficacitate.
În consecinţă, se acceptă unanim că auditorul intern consiliază, asistă, recomandă, dar nu
decide, obligaţia lui fiind de a reprezenta un mijloc care să contribuie la îmbunătăţirea controlului pe
care fiecare manager îl are asupra activităţilor sale şi a celor în coordonare, în vederea atingerii
obiectivelor controlului intern. Pentru realizarea acestor atribuţii auditorul intern dispune de o serie de
atuuri faţă de management, şi anume:
– standarde profesionale internaţionale;
– buna practică recunoscută în domeniu, care îi dă autoritate;
– tehnici şi instrumente, care-i garantează eficacitatea;
– independenţa de spirit, care îi asigură autonomia să conceapă ipoteze şi să formuleze
recomandări;
– cercetarea şi gândirea lui este detaşată de constrângerile şi obligaţiile unei activităţi permanente
de gestionare zilnică a unui serviciu.

b) Ajutorul acordat salariaţilor fără a-i judeca

Într-o entitate în care auditul intern face parte din cultura organizaţiei acesta este acceptat cu
interes, dar într-o entitate care se confruntă cu riscuri potenţiale importante, cu absenţa conformităţii cu
reglementările de bază, cu o eficacitate scăzută şi o fragilitate externă a acesteia, datorită deturnărilor de
fonduri, dispariţiei activelor sau fraudă, este evident că managerul respectiv va fi judecat, apreciat,
considerat în funcţie de constatările auditorului intern.
Într-un caz standard, misiunea de audit intern poate să evidenţieze ineficacitate, redundanţă în
sistem sau posibilităţi de îmbunătăţire a activităţilor/acţiunilor, dar există mai multe motive pentru care
managementul nu trebuie să fie pus direct în discuţie:
Obiectivele auditului intern au în vedere un control asupra activităţilor, care să conducă la
îmbunătăţirea performanţei existente şi nu la judecarea acestuia, aşa cum specialistul în fiscalitate
ajută la o mai bună aplicare a regimului fiscal. Chiar dacă responsabilul este judecat în urma rapoartelor
sale de audit, acesta nu este obiectivul auditului intern.
Realizările auditului intern nu trebuie puse în discuţie de cel auditat, iar dacă totuşi acest lucru
este făcut să se efectueze într-o manieră pozitivă. Spre exemplu, este cazul unei insuficienţe, nereguli
importante descoperite de auditorul intern, care imediat o aduce la cunoştinţa managerului şi pe care
acesta o va soluţiona fără întârziere. În acest caz, disfuncţia semnalată prin raportul de audit intern a dus

11
la o acţiune corectivă, care a avut ca rezultat şi aprecierea auditorului ca un responsabil dinamic şi
eficace.
Responsabilităţile auditorului intern trebuie să aibă în vedere că adesea analiza cauzelor unei
nereguli scoate la iveală existenţa unor puncte slabe care îşi au originea în insuficienţe asupra cărora
responsabilul nu are un bun control. Cu această ocazie, se observă că soluţiile trebuie să vină pe cale
ierarhică sau chiar de la nivelul organizaţiei, dacă sunt probleme de dimensiune culturală, de formare
profesională, de buget, de organizare, de natură informatică ş.a.
Această situaţie paradoxală, adesea întâlnită îi stimulează logica celui auditat care constată că
auditorul intern confirmă insuficienţele semnalate chiar de el.
Din prezentarea de mai sus, rezultă că în aceasta constă consilierea concretă şi fără echivoc
acordată managerului de catre auditorii interni.

c) Independenţa totală a auditorilor interni

Funcţia de audit intern nu trebuie să suporte influenţe şi presiuni care ar putea fi contrare
obiectivelor fixate. Standardele profesionale de audit intern definesc principiul independenţei sub două
aspecte:
 independenţa compartimentului în cadrul organizaţiei, de aceea el trebuie să funcţioneze
subordonat celui mai înalt nivel ierarhic;
 independenţa auditorului intern, prin practicarea obiectivităţii, adică auditorii interni trebuie să
fie independenţi de activităţile pe care le auditează.
Independenţa auditorilor interni trebuie să aibă la bază eliminarea practicii de supraîncărcare
a auditorilor cu lucrări care nu ar trebui să le revină lor. Spre exemplu: definirea de reguli şi
proceduri de lucru, exercitarea acţiunilor de evaluare şi supervizare ale salariaţilor, chiar şi temporar,
participarea la elaborarea sistemelor informatice, activitatea de organizare, acţiuni de control financiar
propriu-zis sau inspecţii ş.a.
Fenomenul cel mai grav care rezultă de aici este că auditorii aflaţi în această situaţie nu mai pot
audita domeniul respectiv, deoarece şi-au pierdut independenţa şi obiectivitatea. Dacă apar asemenea
cazuri, mai ales la entităţi mici şi mijlocii, când din motive structurale suntem obligaţi să încredinţăm
auditorilor asemenea acţiuni, se impune să evaluăm riscurile şi consecinţele inevitabile în timp.
Independenţa şi obiectivitatea sunt abateri de la funcţia de audit intern, care dăunează eficacităţii
şi rigorii muncii de audit. Spre exemplu: Trebuie să avem în vedere că nu putem fi medic şi pacient în
acelaşi timp, fără să stabilim un diagnostic cel puţin subiectiv.

Respectarea standardului privind independenţa presupune unele reguli:

 auditul intern nu trebuie să aibă în subordine vreun serviciu operaţional;
 auditorul intern să poată avea acces în orice moment la persoanele de la toate nivelele ierarhice,
la bunuri, la informaţii, la sistemele electronice de calcul;
 recomandările pe care le formulează să nu constituie în nici un caz măsuri obligatorii pentru
management.

Organizarea funcţiei de audit intern în subordinea nivelului ierarhic cel mai înalt nu este
suficientă; mai trebuie ca fiecare, în cadrul activităţii sale, să poată da dovadă de obiectivitate, acesta
fiind de altfel unul din principiile fundamentale ale codului deontologic. A fi obiectiv înseamnă să
realizezi o apreciere în totală neutralitate, înseamnă a nu avea idei preconcepute, ci o atitudine

12
imparţială. De aceea, standardele profesionale consideră că obiectivitatea este afectată şi atunci când
auditorul auditează o entitate/activitate/program a cărei responsabilitate şi-a asumat-o în cursul timpului.
Realizând că idealul absolut nu va fi atins nici în audit (de aceea vorbim despre riscul de audit)
un risc rezidual există, chiar şi după trecerea auditorului intern. Obiectivitatea rămâne scopul care
trebuie atins, fiecare având datoria să facă tot posibilul pentru a se apropia cât mai mult de acest
deziderat.

Independenţa şi obiectivitatea este deseori controversată, mai ales de către auditorii interni
care nu înţeleg această independenţă atunci când se află într-o structură ierarhică.
În realitate, independenţa auditorului intern este supusă unei duble limitări:
auditorul intern, ca orice responsabil din organizaţie, trebuie să se conformeze strategiei şi
politicii direcţiei generale;
auditorul intern trebuie să fie independent în exercitarea funcţiei sale, dar respectând standardele
de audit intern. Aceasta este o limitare deontologică, dar neînsoţită de sancţiune, şi de aceea
auditorul intern trebuie să-şi impună în mod conştient respectarea standardelor profesionale.

Din această succintă prezentare rezultă că, în materie de independenţă, nu este suficientă nici
ataşarea structurii de audit la cel mai înalt nivel ierarhic, şi nici urmărirea realizării obiectivităţii.
Practica în domeniu ne arată că adevărata independenţă a auditorului intern o constituie
profesionalismul său, deoarece dacă este un profesionist va descoperi disfuncţii importante, va face
recomandări pertinente şi se va implica în viaţa organizaţiei prin îmbunătăţirea performanţelor acesteia.

Definirea elementelor de ancorare în viaţa entităţii a funcţiei de audit ne permite să trecem la

prezentarea conceptului de audit intern. Aşa cum am arătat au existat mai multe definiţii de-a lungul
timpului.
În anul 1999, I.I.A. din S.U.A. a emis o nouă definiţie a auditului intern, în urma unui studiu
efectuat cu 800 studenţi, coordonat de auditorii din universităţile australiene, astfel :

Auditul intern este o activitate independentă şi obiectivă, care dă unei organizaţii

o asigurare în ceea ce priveşte gradul de control deţinut asupra operaţiunilor, o
îndrumă pentru a-i îmbunătăţi operaţiunile, şi contribuie la adăugarea unui plus de
valoare.

Auditul intern ajută această organizaţie să îşi atingă obiectivele, evaluând, printr-o abordare
sistematică şi metodică, procesele sale de management al riscurilor, de control şi de conducere a
întreprinderii, şi făcând propuneri pentru a le consolida eficacitatea.

Există autori5 care consideră că folosirea cuvântului „activitate”, pentru a defini auditul intern,
în locul termenului de „funcţie” îl situează pe responsabilul său pe o poziţie subalternă, ţinând cont că o
activitate este mai elementară decât o funcţie.

5
Jacques Renard – Theorie et practique de l’audit interne, Editions d’Organisation, Paris, France, 2002, tradusă în România
printr-un proiect finanţat de PHARE, sub coordonarea Ministerului Finanţelor Publice, Bucureşti, 2003, pag. 61

13
 În lexicul „Cuvintele Auditului”6 există următoarea definiţie a auditului intern, şi anume:

Auditul intern este în cadrul unei organizaţii o funcţie – exercitată într-o manieră
independentă şi cu mandat - de evaluare a controlului intern. Acest demers specific
concurează cu bunul control asupra riscurilor de către responsabili.

4.4. Trăsăturile auditului intern

Organizarea funcţiei de audit intern în cadrul entităţilor impune luarea în consideraţie a

următoarelor caracteristici:
A. UNIVERSALITATEA;
B. INDEPENDENŢA;
C. PERIODICITATEA.

A) UNIVERSALITATEA funcţiei de audit intern trebuie înţeleasă în raport de aria de

aplicabilitate, scopul, rolul şi profesionismul persoanelor implicate în realizarea acestei funcţii.
Auditul intern există şi funcţionează în toate organizaţiile, oricare ar fi domeniul de
activitate al acestora. El s-a născut din practica întreprinderilor internaţionale, apoi a fost transferat
celor naţionale, după care a fost asimilat în administraţie.
Auditul financiar are ca obiect activităţile din domeniul financiar şi contabil, pe când auditul
intern are o arie mai extinsă, cuprinde toate activităţile desfăşurate în cadrul entităţii, de aici
universalitatea funcţiei. Din practică a rezultat că activităţile financiar-contabile reprezintă 20-25 % din
activităţile care fac obiectul auditului intern.
Putem afirma că acolo unde există control intern există şi audit intern, deoarece „materia primă”
a auditului intern este controlul intern. Datorită faptului că auditul intern are scopul de a ameliora
controlul intern, iar controlul intern este universal, atunci putem afirma că şi auditul intern este
universal.
Funcţia de audit intern a devenit o funcţie de asistenţă managerială prin care auditorii interni
ajută managerii, de la orice nivel, să stăpânească bine celelalte funcţii şi toate activităţile. Având în
vedere că managerii există peste tot şi asistenţa s-a extins în toate domeniile şi se referă la toate
activităţile. De aceea, standardele de audit intern precizează că într-un serviciu de audit intern trebuie să
găsim toate posibilităţile pentru a audita toate activităţile, motiv pentru care trebuie să avem specialişti
din toate culturile, nu din toate specializările.
Normele internaţionale precizează că auditorul intern nu trebuie să cunoască toate meseriile din
lume. El nu poate să fie la fel de bun ca şi cel care face zilnic aceeaşi lucrare. Specialitatea auditorului
intern este sistemul de control intern. Însă pentru a-şi putea exercita specialitatea sa, el trebuie să aibă o
bună cunoaştere a mediului pe care-l auditează, să înţeleagă şi să-şi însuşească cultura organizaţiei.
Într-un compartiment de audit intern nu există oameni pricepuţi la toate. Aici vom găsi
specialişti care au însuşite: cultura managerială, cultura financiar-contabilă, cultura informatică şi alte
culturi care sunt necesare într-o entitate. În acest context de specializare un auditor informatician va fi

6
Le mots d’audit – IFACI- IAS, Editions Liaisons, Paris, 2000.

14
acceptat de informaticienii din departamentul care este supus auditului, numai dacă este un specialist.
Auditorul informatician este un informatician care a învăţat auditul intern şi nu invers.

B) INDEPENDENŢA auditorului intern; auditorul intern trebuie să aibă o gândire

neîncorsetată, fără idei preconcepute, ca de exemplu: „totul merge foarte bine sau totul merge foarte
prost”.
Auditorul intern nu poate fi controlor, pentru că atunci când va audita va face control
financiar de gestiune, şi nici inspector pentru că în acest caz se va comporta ca un inspector fiscal.
Auditorul intern nu poate fi nici altceva, respectiv: nu poate fi manager sau o persoană care realizează
procesul de achiziţii. Ce va face atunci când va audita achiziţiile?
Auditul intern este o activitate independentă, de asigurare a îndeplinirii obiectivelor şi de
consultanţă, concepută în scopul de a adăuga valoare şi de a îmbunătăţi activităţile unei organizaţii.
Astfel, funcţia de audit intern, cu ocazia evaluării controlului intern, stabileşte:
– dacă controlul intern a depistat toate riscurile;
– dacă pentru toate riscurile identificate a găsit procedurile cele mai adecvate;
– dacă lipsesc controalele în anumite activităţi;
– dacă există controale redundante;
apoi, transformă în recomandări toate aceste constatări şi concluzii asupra controlului intern prin
raportul de audit pe care îl va înainta managerului.
Auditul intern ajută o organizaţie să îşi îndeplinească obiectivele sale, prin aducerea unei
abordări sistematice, disciplinate în evaluarea şi îmbunătăţirea eficacităţii managementului riscului,
controlului intern şi procesului de conducere. De asemenea, auditul intern oferă departamentelor din
organizaţie, Consiliului director, Consiliului de administraţie o opinie independentă şi obiectivă
asupra managementului riscului, controlului şi guvernării, măsurând şi evaluând eficacitatea
acestora în atingerea obiectivelor stabilite ale organizaţiei.
Auditul intern are trei principale preocupări:
 raportează managementului la cel mai înalt nivel pentru că acesta este cel care poate lua
decizii, respectiv sefului executivului sau Consiliului de administraţie;
 evaluează şi supervizează sistemul de control intern;
 oferă consiliere pentru îmbunătăţirea managementului, pe baza analizei riscurilor asociate
activităţilor auditabile.
Auditul intern intră în cultura organizaţiei atunci când managerul apelează la auditori. În acest
fel auditul intern devine o funcţie responsabilă, caracterizată prin independenţă. Auditul intern este o
funcţie şi auditorul intern este o persoană care are obligaţii şi acestea nu sunt minore.

C) PERIODICITATEA auditului intern; auditul intern este o funcţie permanentă în cadrul

entităţii, dar este şi o funcţie periodică pentru cei auditaţi. Frecvenţa auditurilor va fi determinată de
activitatea de evaluare a riscurilor. Astfel, auditorii interni pot audita o entitate 8-12 săptămâni şi apoi
să revină după o perioadă de 2-3 ani, în funcţie de riscurile care apar.
În acest sens, trebuie să dispunem de un sistem de măsurare a riscurilor. Acesta este planul de
audit, care se realizează pe perioade strategice, de regulă 5 ani, structurat anual şi cuprinde toate
activităţile. Diferenţa este că unele activităţi vor fi auditate odată, iar altele de mai multe ori, funcţie de
evaluarea riscurilor. Pe baza planului de audit se stabileşte şi numărul de auditori şi în funcţie de aceştia
se aleg riscurile care vor fi tratate şi cele la care se va renunţa pentru moment.

15
 Periodicitatea auditului intern nu înseamnă jumătate de normă, ci trebuie avut în vedere faptul
că auditorul intern poate reveni oricând acolo, dacă, consideră că este nevoie. Auditul intern este o
funcţie periodică deoarece se realizează conform unui plan şi pe baza unor programe de activitate,
comunicate şi aprobate anticipat. Auditul intern ajută entităţile să-şi atingă obiectivele, ceea ce se
realizează printr-o organizare metodică şi sistematică a procesului de audit, îndreptată spre
îmbunătăţirea controlului şi proceselor de conducere, la diferite perioade de timp. Auditul intern trebuie
să urmărească obiectivele generale, dar şi alte elemente ca:
– existenţa unor disensiuni între diferite nivele ale organizaţiei;
– existenţa anumitor lucruri care descurajează oamenii să lucreze mai bine ş.a.
Activitatea de audit intern este o activitate programată care se realizează în conformitate cu
standardele pentru a conduce la rezultate şi se derulează pe baza unui program, unde toate ideile
auditorului vor fi cumulate într-un raport constructiv, care va reprezenta un beneficiu pentru organizaţie.
Procesul de audit intern trebuie să se efectueze periodic, pas cu pas, şi să aibă în vedere
toate aspectele, nu numai lucrurile agreabile. El trebuie organizat şi planificat astfel încât să conducă
la îmbunătăţirea controlului intern şi a proceselor de conducere. Auditul este acolo pentru a ajuta
managementul de linie să îşi îmbunătăţească managementul funcţional şi activitatea de analiză a
riscurilor. Descoperirile şi recomandările auditului intern sunt utile liniei de management din zonele
auditate, în special cu privire la îmbunătăţirile potenţiale în procesul de management al riscului, şi pe
care auditorul le va evalua din nou cu ocazia revenirii sale, ceea ce va asigura şi garanta un plus de
valoare organizaţiei.
Auditorii nu auditează persoane, ci sisteme, entităţi, programe, activităţi ş.a. În acest sens
rapoartele de audit nu conţin nume şi fapte. Aceasta nu înseamnă că auditul intern nu are implicaţii
asupra persoanelor. Dacă descoperă fraude atunci responsabilii activităţilor respective vor avea
probleme. Persoanele sunt inspectate de compartimentul de inspecţie şi astfel vom stabili dacă s-au
încălcat legile şi regulamentele.

4.5. Reglementarea auditului intern în România

Conform art. 21 din Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului României nr. 75/1999 privind
activitatea de audit financiar, republicată şi aprobată prin Legea nr. 133/2002, „Auditul intern
reprezintă activitatea de examinare obiectivă a ansamblului activităţilor entităţii economice în scopul
furnizării unei evaluări independente a managementului riscului, controlului şi proceselor de
conducere a acestuia”.

Potrivit Standardelor de Audit Intern,

„Auditul intern este o activitate independentă şi obiectivă care dă unei entităţi o asigurare
în ceea ce priveşte gradul de control asupra operaţiunilor, o îndrumă pentru a-i
îmbunatăţi operaţiunile şi contribuie la adăugarea unui plus de valoare. Auditul intern
ajută această organizaţie să îşi atingă obiectivele evaluând, printr-o abordare sistematică şi
metodică, procesele sale de management al riscurilor, de control şi de guvernare a
organizaţiei şi făcând propuneri pentru a le consolida eficacitatea”.

16
 Obligaţia legală de organizare a activităţii de audit intern se regăseşte, în principal, în
prevederile Legii societăţilor comerciale nr. 31/1990, respectiv cele ale Ordonanţei de Urgenţă a
Guvernului României nr. 75/1999 privind activitatea de audit financiar:
 art. 160 alin. (2) din Legea societăţilor comerciale nr. 31/1990, modificată şi completată prin
Legea nr. 441/2006 – „Societăţile comerciale ale căror situaţii financiare anuale sunt supuse
auditului financiar, potrivit legii sau deciziei acţionarilor, vor organiza auditul intern potrivit
normelor elaborate de Camera Auditorilor Financiari din România”;
 art. 20 alin. (1) din Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului României nr. 75/1999 privind
activitatea de audit financiar, republicată şi aprobată prin Legea nr. 133/2002 – „Entităţile
economice ale căror situaţii financiare anuale sunt supuse, potrivit legii, auditului financiar sunt
obligate să organizeze şi să asigure exercitarea activităţii profesionale de audit intern, potrivit
cadrului legal stabilit prin prezenta ordonanţă de urgenţă”.

17
Test de autoevaluare

1. Definiţi conceptul de audit la modul general.

2. Ce reprezintă procesul de audit?

3. Definiţi auditul intern. Explicitaţi definiţia dată.

4. Definiţi independenţa şi obiectivitatea auditorului intern.

18
Răspunsurile testului de autoevaluare

1. Definiţi conceptul de audit la modul general.

Într-o manieră foarte generală, auditul reprezintă modalitatea prin care o persoană (interesată)
este asigurată de o altă persoană (cunoscătoare, competentă şi neutră sau independentă) cu privire la
calitatea, condiţiile şi statutul unui anumit aspect, pe care acesta din urmă l-a examinat.
Rolul auditului este să înlăture orice urmă de îndoială sau de dubiu pe care o are prima persoană
(cea interesată de respectivul aspect).

2. Ce reprezintă procesul de audit?

Procesul de audit este desfăşurat de persoane fizice sau juridice legal abilitate (auditori), prin
care se analizează şi evaluează, profesionist, informaţii privind o entitate, prin tehnici şi procedee
specifice, în scopul obţinerii de dovezi, numite probe de audit.
Pe baza probelor de audit, auditorii emit, în raportul de audit, o opinie responsabilă şi
independentă, prin apelarea la criterii de evaluare care rezultă din reglementările legale sau din buna
practică recunoscută unanim în domeniul în care îşi desfăşoară activitatea entitatea auditată.
Procesul de audit, numit şi misiune de audit, se derulează pe baza unor standarde naţionale sau
internaţionale.

3. Definiţi auditul intern. Explicitaţi definiţia dată.

Auditul intern furnizează managementului unei organizaţii o opinie independentă şi obiectivă cu

privire la faptul că riscurile cu care se confruntă organizaţia sunt sau nu ameliorate la un nivel
acceptabil prin controlul intern.
Principalele aspecte ale definiţiei vizează termenii:
 ,,furnizează’’, desemnează faptul că auditorii interni, oferă asigurare în privinţa eficienţei şi
eficacităţii controlului intern prin emiterea unei opinii în acest sens exprimată în contextul unui
raport de audit intern.
 ,,opinie independentă şi obiectivă’’ se referă la asumarea unui comportament etic, deontologic
de către auditorul intern. În ceea ce priveşte independenţa aceasta presupune stabilirea unei
ierarhii în cadrul unei organizaţii, astfel încât departamentul de audit să fie subordonat direct,
consiliului de administraţie, mai precis comitetului de audit; în ceea ce priveşte obiectivitatea,
aceasta presupune neutralitatea auditorilor faţă de aspectele examinate, atitudinea lor imparţială,
nepărtinitoare.
 ,,sunt sau nu ameliorate’’ înseamnă că în condiţiile în care prin măsurile adoptate riscurile nu pot
fi eliminate, ci cel mult efectele lor să fie diminuate, atunci auditul intern se află în faţa unei
limitări inerente.
 •,,nivelul acceptabil’’ este definit prin prisma apetitului pentru risc al managementului care este
influenţat de o serie de factori(vâstă, educaţie, mentalitate, mediu, etc)

19
 4. Definiţi independenţa şi obiectivitatea auditorului intern.

Independenţa se referă la statutul organizaţional al funcţiei de audit intern, acesta presupune

stabilirea unei ierarhii în cadrul unei organizaţii, astfel încât departamentul de audit să fie subordonat
direct, consiliului de administraţie, mai precis comitetului de audit. Obiectivitatea se referă la atitudinea
mentală a auditorilor, aceasta presupune neutralitatea auditorilor faţă de problemele examinate,
atitudinea lor imparţială, nepărtinitoare.

20
Teste de autoevaluare
Teste grilă de autoevaluare
aferente Unităţii de învăţare nr. 4
(răspunsurile aferente testelor grilă de autoevaluare
sunt prezentate la sfârşitul acestora)

1. Prin audit intern se înţelege:

a) o îmbinare dintre auditul stautar realizat de cenzori şi cel controlul fiscal realizat de
inspectorii Ministerului finanţelor Publice;
b) tinerea corecta şi la zi a contabilităţii, conform reglementărilor legale în vigoare;
c) exprimarea unei opinii profesionale asupra regularităţii şi sincerităţii contabilităţii;
d) exprimarea unei opinii motivate asupra validităţii şi corectei aplicări a procedurilor interne
stabilite de conducerea întreprinderii.

2. Care este relaţia dintre controlul intern şi auditul intern?

a) ambele se referă la aceeaşi structură organizatorică a entităţii;
b) controlul intern este efectuat de angajaţi ai entităţii, iar auditul intern se realizează numai de
un auditor financiar, persoană fizică sau juridică, membru al Camerei Auditorilor Financiari din
România, care nu este angajat al entităţii;
c) controlul intern se referă la existenţa şi aplicarea procedurilor, iar auditul intern se referă la
controlul procedurilor respective;
d) auditul intern se subordordonează sistemului de control intern

21
Răspunsurile testelor de autoevaluare

1. d.
2. c.

22
Lucrare de verificare

1. În ce an a apărut IIA?

2. În ce an a apărut auditul intern în România?

3. Care este organismul profesional din România implicat în elaborarea, asimilarea

standardelor de audit intern?

23
Lucrare de verificare

Teste grilă propuse spre rezolvare

aferente Unităţii de învăţare nr. 4

(răspunsurile aferente testelor grilă propuse spre rezolvare vor fi prezentate la sfârşitul cursului,
respectiv la sfârşitul Unităţii de Învăţare nr. 12)

Răspundeţi la următoarele întrebări cu răspunsuri multiple:

1. Ce element nu reprezintă o caracteristică a auditului intern.

a. este o activitate atotcuprinzătoare, de acoperire a tuturor momentelor activităţii desfăşurate de
oricare entitatea economico-socială;
b. efectuarea de verificări, inspecţii şi analize ale sistemului propriu de management;
c. se desfăşoară de către compartimente specializate, înfiinţate prin decizia conducerii entităţii
economice.

2. Cand s-a înfiinţat Institutul Internaţional al Auditorilor Interni în S.U.A.

a. 1941
b. 1938
c. 1939

3. Cand a adoptat Romania Standardele Internationale de Contabilitate si

auditarea activitatilor financiare.
a. 1999
b. 2000
c. 2001

4. Ce termen nu este implicat in intelegerea conceptului de audit.

a. control
b. risc
c. capital

5. Care dintre texte nu reprezinta principiu ce trebuie respectat de catre auditorii interni.
a. obiectivitatea
b. independenţa
c. echitatea

6. Principalul rol al auditului intern este:

a. a asigura conducerea entităţii cu privire la eficienţa şi eficacitatea sistemului de control intern;
b. a preveni şi depista fraudele;
c. a implementa măsuri de depistare şi diminuare a riscurilor.

24
7. Responsabilităţile managementului privind riscurile, includ:
a. instituirea unui sistem de control intern;
b. identificarea riscurilor;
c. instituirea unei funcţii de audit intern.

8. În România, organizarea funcţiei de audit intern este obligatorie pentru:

a. instituţiile publice şi instituţiile de credit;
b. societăţile comerciale ce sunt obligatoriu auditate extern;
c. toate variantele.

9. Diferenţa dintre riscul inerent şi riscul de control constă în:

a. momentul evaluării riscului;
b. imposibilitatea controlării riscurilor;
c. apetitul pentru risc al auditorului.

10. Au obligaţia să organizeze şi să efectueze auditul intern entităţile economice:

a. atât entităţile obligate şi cele neobligate să supună auditului financiar extern independent
situaţiile financiare anuale;
b. ale caror situaţii financiare anuale sunt supuse auditului financiar extern independent;
c. ale caror situatii financiare anuale nu sunt supuse auditului financiar extern independent.

11. Funcţia de audit intern este:

a. o funcţie strâns corelată cu obiectivele managementului şi activitatea de inspecţie fiscală;
b. un proces anual, care se finalizează cu emiterea unui raport cu 15 zile înaintea momentului
desfăşurării Adunării Generale a Acţionarilor;
c. o funcţie independentă de monitorizare şi evaluare continuă a controlului intern.

12. În plan internaţional normalizarea auditului intern este realizată de:

a. CAFR;
b. IIA;
c. IASB.

13. Camera Auditorilor Financiari din România este:

a. o instituţie publică de analiză, control şi audit intern şi financiar în structura Ministerului
Finanţelor Publice;
b. o persoană juridică de consultanţă în domeniul auditului de conformitate, financiar, de
management şi audit intern al entităţilor economice;
c. o persoană juridică autonomă, profesională de utilitate publică fără scop lucrativ, care, în
numele statului, organizează, coordonează şi autorizează desfaşurarea activităţii de audit
financiar.

25
14. Auditul intern:
a. furnizează acţionarilor o opinie independentă şi obiectivă cu privire la faptul că rscurile cu
care se confruntă organizaţia sunt sau nu ameliorate la un nivel acceptabil prin controlul intern;
b. furnizează managementului o opinie independentă şi obiectivă cu privire la faptul că rscurile
cu care se confruntă organizaţia sunt sau nu ameliorate la un nivel acceptabil prin controlul
intern;
c. conduce la exprimarea unei opinii în legătură cu situaţiile financiare.

26
Bibliografie

1. Arens, Alvin, Loebbecke, James - Audit:o abordare integrată, Editura ARC,

Chişinău, 2003, traducere Rodica Leviţchi – Auditing: an integrated approach, 8th
Editions, Published by Pearson Edition, Inc., publishing as Prentice Hall
2. Bunget, Ovidiu Constantin – Contabilitatea românească:între reformă şi
convergenţă, Editura Economică, Bucureşti, 2005
3. Bunget, Ovidiu Constantin – Audit financiar-contabil, Editra Mirton, Timişoara,
2010
4. Dobroţeanu, Laurenţiu, Dobroţeanu Camelia Liliana – Audit -concepte şi
practici:abordare naţională şi internaţională, Editura Economică, Bucureşti, 2002
5. Ghiţă, Marcel, Pereş, Ion, Popescu, Marin, Bunget, Ovidiu, Croitoru, Ion –
Audit public intern, Editura Mirton, Timişoara, 2005
6. Morariu, Ana, Ţurlea, Eugeniu – Auditul financiar-contabil, Editura
Economică, Bucureşti 2004
7. Pereş, Ion, Bunget, Ovidiu - Audit financiar-contabil, Editura Mirton, Timişoara,
1999
8. Renard, Jaques – Teoria şi practica auditului intern, Ministerul Finanţelor
Publice, Bucureşti 2002
9. Toma, Marin – Iniţiere în auditul financiar, Editura CECCAR, Bucureşti, 2010
10. Weston, Fred, Mitchell, Mark, Mulherin, Harold – Takeovers, Restructuring,
and Corporate Guvernance, Pearson Educational Inc., Upper Saddle River, New
Jersy, 2004
11. *** Audit financiar 2000. Standarde. Codul privind conduita etică şi
profesională, Editura Economică, Bucureşti, 2000
12. *** Ordonanţa Guvernului nr. 75/1999 privind activitatea de audit financiar,
republicată
13. *** Legea societăţilor comerciale nr. 31/1990, republicată
14. *** Revista Audit financiar – Camera Auditorilor Financiari din România
15. *** Revista Contabilitatea, Expertiza şi Auditul Afacerii - Corpul Experţilor
Contabili şi Contabililor Autorizaţi din România

27