PRIMELE ŞCOLI SUPERIOARE LA ROMÂNI - REPERE

ISTORICO-CULTURALE
Pr. Lect. Dr. Adrian Ignat

Începutul secolului al XVII-lea redeşteaptă conştiinţa misiunii

domnitorilor români de a stăvili tentativele puterii otomane de pătrundere
spre centrul Europei, printr-un program politic şi cultural de mare amploare,
de care beneficiază nu numai românii, ci şi alte popoare din Europa de sud-
est. Această idee este afirmată de Matei Basarab în predoslovia de la
„Molitvelnicul” slavon, tipărit la Câmpulung în 1635: „Am poruncit să se
dea la lumină după sfatul şi învoirea obştească a tuturor celor cari cu noi
au conglăsuit în adâncă înţelegere a acestei limbi şi a credinţei... fie
moldovlahi şi ungrovlahi, ruşi, sârbi şi bulgari”1 şi reluată prefaţa la
„Psaltirea” slavonă din 1637, tipărită la Govora.
Restaurarea spiritului bizantin în climatul ideilor europene ale
secolului al XVII-lea a fost pentru Ţările Române, ca şi pentru alte state
europene, o epocă de înflorire culturală. Epoca lui Matei Basarab reprezintă
o renaştere care determină un climat favorabil creaţiei culturale, aducând un
reviriment în toate domeniile artistice. Mihai Eminescu considera că secolul
al XVII-lea a fost „cea mai naţională epocă din istoria noastră”2 şi că
meritul de a fi promovat limba vorbită în limbă de cultură l-au avut cărturarii
din vremea lui Matei Basarab.
1. Contextul epocii
Socotit a fi o epocă de tranziţie de la evul mediu la epoca modernă,
secolul al XVII-lea este un secol contradictoriu şi controversat, cu mari
realizări ştiinţifice, culturale şi spirituale. Pentru Ţările Române, acest secol
reprezintă o perioadă de adânci transformări şi complexe schimbări în
diverse aspecte ale vieţii: social, politic, cultural, spiritual etc. Deceniile
patru-şase din istoria Ţărilor Române, sunt cunoscute sub numele de „epoca
lui Matei Basarab şi Vasile Lupu”.
Caracterizat de cronicarul Miron Costin ca fiind „om fericit peste
toate domniile acei ţări, nemândru, blând, dirept om de ţeară, harnic la
răsboaie, aşa neînfrânt şi nespăimat, cât poţi să-l asemeni cu mari şi vestiţi
oşteni ai lumii”3, Matei Basarab este figura domnitorului de ţară, statornic în
credinţă, bun gospodar şi viteaz conducător.
1
Ioan Bianu şi Nerva Hordaş, Bibliografia Română Veche (1508-1803), Editura Academiei Române,
Bucureşti, 1903, p. 103; Dr. Nicolae Stoicescu, Epoca lui Matei Basarab (1632-1654) – la 350 de ani de la
urcarea sa pe tron, în „Glasul Bisericii”, anul XLI (1982), nr. 7-8, pp. 516-517.
2
Mihai Eminescu, Opera politică, vol. I, Ediţia Ion Creţu, Editura Cugetarea, Bucureşti, 1941, p. 225.
3
Miron Costin, Letopiseţul, Ediţia P.P. Panaitescu, Bucureşti, 1958, p. 168.

1
 În aceiaşi perioadă de timp pe tronul Moldovei se va afla voievodul
Vasile Lupu. Om mândru, „cu hirea înaltă”, aşa cum îl caracteriza Miron
Costin, el iubeşte fastul şi strălucirea, dar şi cultura şi credinţa ortodoxă 4. El
este cel care introduce tiparul, întemeiază o şcoală superioară, ridică lăcaşuri
de cult care stârnesc admiraţia.
Stăpânirea celor doi domni a însemnat o epocă de pace şi stabilitate
internă. Acest climat a fost favorabil ridicării de biserici şi mănăstiri,
sprijinirii ortodocşilor din alte zone aflate sub stăpânire otomană, tipăririi de
cărţi şi întemeierii de şcoli superioare. Toată această activitate a celor doi
voievozi români nu a rămas fără ecou în istoria naţională a poporului român.
Marii voievozi (Matei Basarab şi Vasile Lupu) şi mitropoliţi (Teofil şi
Ştefan în Ţara Românească, Varlaam în Moldova) ai primei jumătăţi a
secolului al XVII-lea au înţeles că un popor nu se poate ridica decât prin
cultură, prin ridicarea unor elite intelectuale vrednice, capabile să creeze şi
să ducă mai departe moştenirea noastră cultural-spirituală românească.
Pentru realizarea acestor deziderate a fost nevoie de crearea unor instituţii de
învăţământ şi cultură pe pământ românesc. Astfel, pe lângă tipografiile
înfiinţate cu sprijinul mitropolitului Petru Movilă, au fost înfiinţate în fiecare
din cele două Ţări Româneşti câte o şcoală superioară, precursoare a
învăţământului universitar de la noi.
Realizarea unor astfel de instituţii de cultură superioară în Ţara
Românească şi Moldova a fost posibilă datorită centralizării autorităţii
puterii şi creării unui climat social stabil, benefic pentru progresul general.
Vastele programe culturale ale vremii se vor împlini prin edificarea
învăţământului, sub toate formele sale, prin reactivarea tiparului, ca mijloc
de multiplicare şi răspândirea a scrierilor în limba română. Totodată trebuie
menţionată şi prezenţa şi circulaţia unui fond de carte străin, datorat
interesului exprimat de elitele intelectuale ale vremii: Udrişte Năsturel,
mitropoliţii şi episcopii vremii, profesorii străini de la cele două instituţii de
învăţământ superior de la noi etc.
De asemenea, specifică acestei perioade de timp este şi trecerea la
folosirea limbii române în cancelariile domneşti şi bisericeşti, prin
abandonarea scrisului în limba slavonă. Adoptarea scrisului în limba română
este urmarea unei nevoi stringente pentru „împlinirea operei Bisericii şi a
clerului din Principate. Este neîndoielnic că activitatea pastorală,
catehetică şi educativă se desfăşura în eparhii în limba română încă din
veacurile anterioare”5.
2. Primele şcoli la români
4
Cf. Constantin C. Giurescu, Istoria românilor, vol. III, Editura All, Bucureşti, 2007, p. 46.
5
***, Istoria românilor, vol. V, Editura Enciclopedică, Bucureşti, 2012, p. 874.

2
 2.1. Începuturile învăţământului românesc
Analizând contribuţia Bisericii Ortodoxe Române şi a reprezentanţilor
săi la promovarea culturii şi spiritualităţii româneşti, marele nostru istoric
Nicolae Iorga spunea că „smeriţii călugări ori umilii preoţi de mir au dat
poporului, ei singuri aproape, toată învăţătura, au înzestrat neamul cu o
limbă literară, cu o literatură sfântă, cu o artă în legătură cu gustul şi cu
nevoile lui, au sprijinit statul, fără să se lase a fi înghiţiţi de dânsul, au
călăuzit neamul pe drumurile pământului fără a-şi desface ochii de la cer şi
au ridicat mai sus toate ramurile gospodăriei româneşti - dând istoriei
noastre cărturari, caligrafi, sculptori în lemn, argintari, oameni de stat,
ostaşi, mucenici şi sfinţi”6.
Începuturile învăţământului românesc sunt legate de misiunea
Bisericii Ortodoxe pe acestea meleaguri. Şcoala românească a apărut şi s-a
dezvoltat în tinda bisericilor şi a mănăstirilor. Preoţii şi monahii luminaţi au
slujit ca dascăli pentru copiii românilor, iar cărţile de cult ca manuale pentru
învăţarea buchiilor. În mănăstirile româneşti au fost create adevărate şcoli
specializate în pregătirea de copişti şi miniaturişti, de meşteri tipografi şi
dascăli luminaţi, de erudiţi cărturari şi luminaţi ierarhi.
Încă din primele veacuri creştine, călugării sciţi şi ierarhii tomitani au
adus o contribuţie valoroasă la lămurirea controverselor teologice ale vremii,
la păstrarea şi răspândirea învăţăturii Mântuitorului Hristos, atât pe teritoriul
românesc, cât şi în alte ţinuturi. În secolul al XIV-lea învăţatul monah
Nicodim a venit în ţara noastră şi a reorganizat monahismul românesc. El şi
ucenicii săi au creat în mănăstirile ctitorite adevărate centre de cultură şi
spiritualitate românească.
Cercetările recente realizate de Prof. Ştefan Bârsănescu vorbesc
despre existenţa unei şcoli de pregătire a viitorilor preoţi la mănăstirea Putna
(1490-1585). Această şcoală avea caracterul unui seminar, aici fiind predate
nu doar discipline teologice, dar şi materii umaniste (ex. astronomie). Printre
profesorii pionieri sunt amintiţi: Eustatie „ritor domesticos şi protopsalt”,
Antonie protopsaltul şi Lucaci „ritorul şi scolasticul”7.
Întrucât până la începutul secolului al XVII-lea majoritatea
mânuitorilor condeiului erau prin mănăstiri, pe lângă aceştia ucenicind
câteva vreme cei ce doreau să înveţe să citească şi să scrie, înţelegem că aici
trebuie căutată întemeierea celor dintâi şcoli pentru pregătirea viitorilor

6
Nicolae Iorga, Istoria Bisericii Româneşti, vol. I, ediţia a II-a, Bucureşti, 1929, pp. 4-5.
7
Ştefan Bârsănescu, Pagini nescrise din istoria culturii româneşti, Bucureşti, 1971, p. 303; Petru Rezuş,
Din istoria învăţământului teologic în Moldova de nord. Şcoala duhovnicească de la Putna, „Mitropolia
Moldovei şi Sucevei”, 1961, nr. 1-2, pp. 18-22; Isidor Onciul, Dezvoltarea culturii teologice şi clericale în
Bucovina, în „Candela”, II (1883), pp. 2-11, 51-62, 103-117, 175-185, 225-239, 285-302 şi 343-360.

3
preoţi şi diaconi şi asta începând cu secolul al XIII-lea 8. Astfel, putem spune
că, în acele timpuri, mănăstirile erau „singurele focare de cultură, de la care
s-au aprins, cu timpul, luminile pe lângă scaunele eparhiale şi pe lângă
bisericile din oraşe şi chiar din unele sate, fireşte acolo, unde s-au găsit
vlădici şi preoţi cărturari şi inimoşi”9.
Pe lângă şcolile mănăstireşti, pentru pregătirea viitorilor clerici s-au
înfiinţat şcolile centrelor eparhiale, unde, fără îndoială ctitori vor fi fost tot
călugări (Bucureşti, Râmnic, Buzău, Argeş - Ţara Românească, Iaşi, Roman
şi Huşi în Moldova, Alba Iulia în Transilvania) 10. Un loc aparte în cadrul
acestor şcoli l-a avut şcoala de pe lângă biserica Sfântul Nicolae din Şcheii
Braşovului, fondată la sfârşitul sec. al XV-lea şi reorganizată în 1597 de
protopopul cărturar Mihai11.
Înainte ca şcolile domneşti să fie întemeiate fiii de domni şi de boieri,
de dregători şi slujitori locali, de orăşeni şi târgoveţi, au învăţat scrisul şi
cititul cu dascăli laici sau clerici, adesea pe lângă lăcaşurile de cult din
mediul urban sau rural sau din mănăstiri. Numeroşii scriitori de acte (dieci,
grămătici, uricari sau logofeţi) din cancelariile domneşti de la Târgovişte şi
Bucureşti sau de la Suceava şi Iaşi „sunt mărturie a nevoii de slujbaşi cu
carte pentru instituţii, dar şi pentru raporturile curente, economice şi
juridice, dintre locuitori”12.
Ideea creării unor instituţii de învăţământ superior, asemenea altor
forme de învăţământ superior european, nu este nouă în Ţările Române.
Tradiţia învăţământului în limbile clasice - latină şi greacă - era mai veche,
fiind prezentă şi în secolele al XV-lea şi al XVI-lea. Trebuie amintite în
acest sens Şcoala latină de la Cotnari, a lui Despot Vodă (1561-1563), sau
Colegiul de la biserica Trei Ierarhi din Iaşi.
2.2. Colegiul de la Sfinţii Trei Ierarhi
Realizare culturală şi spirituală a domniei lui Vasile Lupu şi a
păstoririi mitropolitului Varlaam, colegiul Sfinţii Trei Ierarhi se înscrie în
ansamblul operei de înnoire culturală din Moldova secolului al XVII-lea,
alături de tipografia de la aceiaşi mănăstire. Colegiul de la Trei Ierarhi este
8
Dumitru Călugăr, Învăţământul religios în Biserica Ortodoxă Română, „Biserica Ortodoxă Română”, nr.
1-2, 1971, p. 135[135-145].
9
***, Istoria Bisericii Ortodoxe Române, p. 215.
10
Mircea Păcurariu, Învăţământul teologic seminarial în BOR, în vol. „Două secole de învăţământ teologic
seminarial (1803-2003)”, Ed. Trinitas, Iaşi, 2003, p. 86; Grigorie Urâtescu, Ierotei Dascălul, „Glasul
Bisericii”, 1970, nr. 1-2, pp. 58-71; Gabriel Cocora, Din trecutul pregătirii clerului în cuprinsul Eparhiei
Buzăului (1825-1873), în „Glasul Bisericii”, 1970, nr. 3-4, pp. 329-362; Ilie G. Diaconescu, Şcoala
candidaţilor de preoţie din mănăstirea Glavacioc, „Glasul Bisericii”, 1960, nr. 7-8, pp. 661-667.
11
Mircea Păcurariu, Istoria învăţământului teologic, în „Biserica Ortodoxă Română”, nr. 9-10, 1981, p.
979; a se vedea şi bibliografie despre Şcheii Braşovului: ***, Istoria învăţământului din România, vol. I,
Editura Didactică şi Pedagogică, Bucureşti, 1983.
12
***, Istoria românilor, vol. V, p. 881.

4
considerat a fi „prima instituţie cu elemente de învăţământ superior din
Moldova”13. Această instituţie a fost înfiinţată în 1640, cu sprijinul
mitropolitului Petru Movilă de la Kiev şi a funcţionat la început în chiliile de
la mănăstirea Sfinţii Trei Ierarhi din Iaşi.
În anul 1641 voievodul Vasile Lupu a cumpărat o casă, pe „uliţa
ciobotărească”, lângă heleşteul pe care îl forma atunci Bahluiul. Clădirea
era ridicată din piatră, trainic construită. Ea a rezistat până în 1724, în timpul
lui Mihai Racoviţă, când a fost distrusă de un incendiu 14. În această clădire
va fi mutat Colegiul Sfinţii Trei Ierarhi.
Colegiul moldovean era înfiinţat după modelul celui înfiinţat de Petru
Movilă la Kiev. Pentru buna desfăşurare a şcolii, Petru Movilă va trimite un
grup de profesori, în număr de patru, în frunte cu Sofronie Pociaţki, fost
rector al şcolii movilene de la Kiev. Toţi profesori de la Iaşi aveau o
pregătire superioară, umanistă, dobândită la şcolile din Polonia sau la
Colegiul de la Kiev. Printre profesori se pare că se număra şi românul
logofătul Eustratie15.
Din cauza confruntărilor teologice specifice secolului al XVII-lea,
care vor cuprinde şi cercurile ieşene, Vasile Lupu va înlocui pe dascălii
ucraineni ai Colegiului său cu profesori greci, în frunte cu Meletie Sirigul,
reputat teolog şi filosof. Voievodul se va îngriji şi de asigurarea mijloacelor
materiale necesare bunei desfăşurări a procesului instructiv-educativ. Astfel,
colegiului îi vor fi dăruite veniturile satelor: Răchiteni, Tălmăşeni, Iugani.
Această danie va fi confirmată şi de domnul Gheorghe Ştefan în 1656. Tot
acest domn, Gheorghe Ştefan, va readuce la conducerea şcolii din Iaşi pe
profesorii de la Kiev, apreciind că „din învăţătura lor” rămăsese „bun lucru
şi de folos”16.
La colegiul ieşean se studiau cele „şapte arte liberale”: gramatica,
retorica, dialectica, aritmetica, geometria, astronomia şi muzica, la care se
adăugau: teologia, filosofia şi dreptul. De asemenea, aici se învăţau şi
limbile latină, greacă, slavonă, dar şi limba română. Călugărul misionar
Marco Bandini, care ne-a lăsat o amplă descriere a Moldovei lui Vasile
Lupu, ne spune că domnul „s-a silit mult şi cu foarte mare cheltuială să
introducă «studiile latine» (latinas litteras) în ţară,... dar toate încercările
au fost zadarnice”17.

13
Pr. Prof. Dr. Mircea Păcurariu, Istoria Bisericii Ortodoxe Române, vol. II, Editura Institutului Biblic şi de
Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, Bucureşti, 1994, p. 27.
14
Constantin C. Giurescu, op. cit., vol. III, p. 81.
15
Pr. Prof. Dr. Mircea Păcurariu, Istoria Bisericii Ortodoxe Române, vol. II, p. 27.
16
I. Caproşu şi P. Zahariuc, Documente privitoare la istoria oraşului Iaşi, vol. I, Acte interne, Iaşi, 1999-
2000, p. 477.
17
Cf. Constantin C. Giurescu, op. cit., vol. III, p. 81.

5
 Şcoala a rezistat timp îndelungat, fiind transformată la începutul
secolului al XIX-lea în Academie. Între profesorii de mai târziu ai
Academiei de la Iaşi se numără şi erudiţii greci: Teodor Trapezuntul,
Ieremia Cacavelas etc. Între elevii care au studiat la Colegiul de la Iaşi se
numără şi marii cărturari moldoveni Nicolae Milescu spătarul şi mitropolitul
Dosoftei al Moldovei18.
Alături de această şcoală domnească misionarul Marco Bandini
consemnează existenţa altor 20 şcoli la Iaşi. Aceste şcoli erau frecventate de
aproape 200 de elevi.
2.3. Şcoala slavonă de la Mitropolia din Târgovişte
La Târgovişte, capitala Ţării Româneşti, a fost înfiinţată în vremea lui
Matei Basarab o şcoală care cultiva slavona veche 19. Această şcoală
funcţiona pe lângă Mitropolia din Târgovişte şi avea la catedră dascăli
clerici, iar către 1650 şi monahi ucraineni.
Programul şcolii se deosebea de cel al Şcolii de la Sfinţii Trei Ierarhi.
Astfel, aici nu se preda latina. Cel care vorbeşte despre acest lucru este un
misionar catolic, Deodato Baksic, care în 1640 se plângea că valahii doritori
să înveţe latina trebuie să meargă în Transilvania şi să se întoarcă acasă ca
inamici ai Bisericii Catolice. Pentru răspândirea credinţei misionarul catolic
propunea Congregaţiei catolice să deschidă la Târgovişte o şcoală, alături de
cea slavonă, în care să se înveţe limba latină20.
2.4. Alte şcoli întemeiate de Matei Basarab
Domnia lui Matei Basarab a avut o mare importanţă pentru
dezvoltarea învăţământului şi a şcolii. Aşezămintele bisericeşti, mănăstirile
şi bisericile de mir au avut un rol însemnat în dezvoltarea culturii,
contribuind la luminarea românilor de pretutindeni. Tot între zidurile
mănăstirilor (Câmpulung, Govora, Dealu, etc.), şi-au desfăşurat activitatea
tipografiile, binefăcătoare pentru toată lumea ortodoxă. Astfel, una dintre
primele iniţiative ale lui Matei Basarab, după ce şi-a consolidat domnia, a
constat în aceea de a reintroduce tiparul în Ţara Românească cu sprijinul lui
Petru Movilă, mitropolitul Kievului. În aceleaşi centre tipografice s-au
întemeiat şi şcoli. Astfel, la mănăstirea Govora-Vâlcea, Matei Basarab va
ridica o şcoală pe care o înzestrează cu un venit de 1000 de galbeni (august
1636)21.
3. Schola graeca et latina
18
Pr. Prof. Dr. Mircea Păcurariu, Istoria Bisericii Ortodoxe Române, vol. II, p. 28.
19
V. Papacostea, O şcoală de limba şi cultura slavonă la Târgovişte în timpul domniei lui Matei Basarab,
în „Romanoslavica”, 5, 1962, pp. 183-194; Idem, Les origines de l'enseignement supérieure en Valachie, în
„Revue des études sud-est européennes”, 1, 1963, pp. 7-39.
20
Idem, O şcoală..., p. 188, nota 1.
21
***, Istoria românilor, vol. V, p. 882.

6
 Prima şcoală superioară din Ţara Românească a fost întemeiată la
Târgovişte, în anul 1646, din grija lui Matei Basarab şi a postelnicului
Constantin Cantacuzino. Această şcoală era asemănătoare colegiului de la
Iaşi, fiind cunoscută sub numele de „Schola graeca et latina”. Ea a fost
realizată şi cu sprijinul unor „agenţi ai contrareformei”22.
În anul 1646, gândindu-se la pregătirea intelectuală a celor doi copii
mai mari ai săi, Drăghici şi Şerban, postelnicul Constantin Cantacuzino
solicită învăţatului profesor grec Pantelimon Ligaridis de la Academia
Patriarhiei din Constantinopol să vină şi să rămână la Târgovişte. Ligaridis
acceptă propunerea, iar din noiembrie 1646 este profesorul fiilor lui
Constantin Cantacuzino şi al altor câţiva fii de mari boieri. Astfel, Ligaridis
contribuie, secondat de un alt profesor grec, Ignatie Petriţis, „la începerea
activităţii primului colegiu muntean înfiinţat cu sprijinul lui Matei Basarab
de postelnicul Cantacuzino”23.
Născut în 1609 sau 1610 în insula Chios, Ligaridis va fi trimis de
părinţii săi, declaraţi uniţi, la Institutul Sfântul Atanasie de la Roma. Cu
sprijinul financiar al lui Leon Allatius24, el va studia cu succes aici, obţinând
titlul de doctor în filosofie şi teologie. Ca urmare a rezultatelor obţinute el va
deveni profesor de retorică la Institut. În anul 1639 a fost hirotonit preot.
Începând cu anul 1641 va fi trimis de Sacra Congregatio de
Propaganda Fide în Răsărit. Patriarhul Partenie I al Constantinopolului îi va
permite „să predice în catedrală, să oficieze servicii religioase şi să
spovedească, deşi nu renunţase la legătura sa cu Roma”25. După înlocuirea
patriarhului Partenie I cu Partenie II, în 1644, Ligaridis se hotărăşte să se
mute în Moldova. În drum spre Moldova va trece prin Târgovişte, unde intră
în contact cu stolnicul Constantin Cantacuzino.
Protecţia şi sprijinul acordat de Constantin Cantacuzino a făcut ca
Ligaridis să aibă o mare influenţă la curtea voievodală de la Târgovişte. El a
fost angajat de Matei Basarab ca predicator al curţii şi se presupune că ar fi
fost chiar „duhovnicul” domnului26.
Dat fiind caracterul secret al misiunilor sale, nu este exclus ca
Ligaridis să fi servit şi ca agent de legătura între curtea munteană şi cercurile
romane, în continuarea discuţiilor care se purtaseră cu cinci ani înainte în
22
Pr. Prof. Dr. Petru Rezuş, Academia movileană din Kiev şi rolul ei în dezvoltarea învăţământului
teologic din Ţările Române, în „Mitropolia Olteniei”, anul XIX (1967), nr. 9-10, p. 704.
23
***, Istoria Învăţământului din România, vol. I, Editura Didactică şi Pedagogică, Bucureşti, 1983, p.
158.
24
Nicolae Iorga, Istoria Bisericii Româneşti, vol. I, Editura Ministeriului de Culte, Bucureşti, 1929, p. 296.
25
A se vedea Ernst Christoph Suttner, Teologie şi biserică la români de la încreştinare până în secolul XX,
Editura Galaxia Gutenberg, Târgu-Lăpuş, 2011, p. 92.
26
Victor Papacostea, Civilizaţia românească şi civilizaţia balcanică, Editura Eminescu, Bucureşti, 1983, p.
274.

7
problema unei apropieri a Ţării Româneşti de Biserica Catolică. Alegerea lui
Ligaridis ca şi conducător al şcolii greco-latine din Târgovişte, înseamnă o
formă de reacţie religioasă a vârfurilor societăţii româneşti împotriva şcolilor
reformaţilor din Transilvania. În sprijinul acestor afirmaţii sunt patru
discursuri de avertisment adresate „ereticilor, în special românilor luterani-
calvini”27.
Formaţia intelectuală a lui Ligaridis era iezuită. Ligaridis îşi petrecuse
adolescenţa şi tinereţea în Institutul Sfântul Atanasie din Roma şi este de la
sine înţeles că Şcoala greco-latină întemeiată la Târgovişte şi condusă de el a
fost organizată în spiritul şi după modelul celor iezuite. „Schola graeca et
latina” din Târgovişte, „primul aşezământ de învăţământ mediu-superior
din Muntenia cunoscut până acum, a avut o existenţă scurtă, numai până în
anul 1651, Ligaridis părăsind fără după încheierea ciclului de cinci ani cu
prima serie de elevi”28.
Sursele vremii susţin că în intervalul 1646-1651 au studiat la Şcoala
greacă şi latină 21 de tineri. Printre fii de boieri care au studiat în această
şcoală, alături de Drăghici şi Şerban Cantacuzino, îi numim şi pe Daniil
Panonianul29, Radu Năsturel care va fi întemeietorul şcolii de la Câmpulung,
Matei, fiul adoptiv al domnului, fraţii Radu şi Şerban Greceanu, care vor
dovedi mai târziu o temeinică stăpânire a limbii greceşti. Daniil Panonianul,
traducătorul pravilei Îndreptarea legii (1652), lăuda pe cei doi profesori ai
şcolii, Petriţis şi Ligaridis, drept „dascăli desăvârşiţi”30. „Cu siguranţă,
multe lucruri rele s-au spus despre Ligaridis... Niciunul însă dintre
numeroşii săi adversari nu i-a contestat vreodată inteligenţa ieşită din
comun şi forţa creatoare. De aceste calităţi a beneficiat grupul tinerilor
valahi... care i-au fost elevi, iar când aceştia vor fi ajuns deja la maturitate,
cultura valahă ar trebui să fie promovată prin aceştia”31.
Conţinutul învăţământului avea la bază un plan echilibrat şi anume
studiul limbilor clasice (greaca şi latina) cu trei obiecte de studii: gramatica,
retorica şi logica. Lecţiile se predau după un orar începând cu gramatica, în
cadrul căreia se învaţă alfabetul, după care se trecea la citirea de silabe,
cuvinte şi apoi comentarii de autor. Retorica şi logica se predau prin lecţii
teoretice şi practice, elevii fiind puşi să redacteze discursuri, scrisori, diferite
compuneri (la retorică) şi silogisme, descopereau sofisme şi le discutau (la
27
Aceste discursuri sunt needitate şi se găsesc la Legrand, Bibliographie hellenique, volume IV, p. 49, apud
E.Ch. Suttner, op. cit., p. 93.
28
***, Istoria Învăţământului din România, vol. I, p. 159.
29
Daniil Panonianul, fiu de ţăran din Transilvania, a fost numit mitropolit al Transilvaniei. Prezenţa sa la
Târgovişte, la Şcoala greacă şi latină, demonstrează legăturile existente între românii din cele trei Ţări
Româneşti.
30
***, Îndreptarea legii, 1652, Bucureşti, 1962, p. 35.
31
V. Papacostea, Les origines de l'enseignement supérieure en Valachie, p. 36.

8
logica). „Patronată de voievod şi de postelnic, această şcoală punea
accentul pe umanismul grec de cultură bizantină, având ca bază
învăţământul neoaristotelnic”32.
Despre existenta şcolii greco-latine, aflăm din rapoartele unor
misionari catolici trimişi de „Propaganda Fide”, precum şi din
corespondenţa lui Pantelimon Ligandis. Dintr-o scrisoare a lui Ligandis
trimisă din Târgovişte la 3 martie 1648, secretarului „Propagandei Fide”,
rezultă activitatea lui desfăşurată în acest oraş. El scria între altele că:
„venind în Valahia avui dreptul să predic, să oficiez, să predau, să fac tot
ceea ce cere Sfânta Congregaţie”33. Rezultă de aici că Ligaridis nu-şi
exercita numai funcţia de profesor, ci şi îndeplinea sarcinile de misionar al
„Propagandei Fide”, pentru care de altfel şi fusese trimis.
Arhiepiscopul catolic P. Diodato, vizitând Târgoviştea, venind de la
Sofia, nota că la Târgovişte „am găsit pe D-l. Ligaridis, grec, care ţinea
şcoală greacă şi latină şi predica în zilele de sărbătoare”34. Iată confirmată
aici existenţa Şcolii greco-latine pe care Pantelimon Ligaridis o conducea la
Târgovişte.
În 1651 Ligaridis va pleca de la Târgovişte în Palestina împreună cu
patriarhul Paisios din Ierusalim. Ajuns la Ierusalim, Ligaridis va îmbrăca
haina monahală cu numele Paisios, pentru ca în 1652 să fie hirotonit
mitropolit de Gaza. Se presupune că în perioada cât a stat la Ierusalim,
Ligaridis a alcătuit o istorie a patriarhilor din Ierusalim, care însă s-a pierdut.
Patriarhul Dositei al Ierusalimului a cunoscut şi folosit această lucrare35.
Despre activitatea lui Ligaridis ca episcop nu sunt cunoscute multe
lucruri. În 1656 el este întâlnit de patriarhul Macarie al Antiohiei la
Târgovişte. Mai târziu patriarhul Nikon i-a cerut sprijinul pentru corectarea
cărţilor, mutându-se astfel la Moscova. Aici va începe cea mai înfloritoare
perioadă scriitoricească a lui Ligaridis36.
Şcoala greacă şi latină de la Târgovişte condusă de Ligaridis
constituie o fază importantă din „Istoria culturii şi a învăţământului
muntean”. Acum se dezvoltă la noi curentul pentru studiile de limbă şi
cultură latină. Şcoala greacă şi latina reprezintă un episod al luptelor dintre
reformă şi contrareformă pe terenul învăţământului, şi al încercărilor făcute
de Biserica Catolică de atragere a românilor la uniaţie37.

32
Ştefan Ionescu, Panait I. Panait, Constantin Vodă Brîncoveanu, Editura Ştiinţifică, Bucureşti, 1969, p.
318.
33
Gheorghe Pârnuţă, Începuturile culturii şi învăţământului în judeţul Dâmboviţa, Târgovişte, 1972, p. 73.
34
Ibidem, p. 74.
35
E.Ch. Suttner, op. cit., p. 93.
36
A se vedea A. Kartasov, Ocerki po istorii russkoj Cerkvi, volumul al II-lea, Paris, 1959, p. 147 şi urm.
37
Victor Papacostea, op. cit., p. 281.

9
 4. Concluzii
Pantelimon Ligaridis, grec din Chios, umanist erudit şi teolog, chemat
de Vasile Lupu, dar rămas la Târgovişte, a deschis prima şcoală superioară
din Ţara Românească - Schola graeca et latina. La cursurile sale, ţinute în
limba greacă şi latină, unde se învăţa gramatica, retorica şi logica, se vor
forma o serie de intelectuali care vor promova o adevărată renaştere către
sfârşitul secolului al XVII-lea. Ligaridis nu va influenţa însă decât în mică
măsură atmosfera culturală a epocii lui Matei Basarab. Împreună cu Ignatie
Petriţis, şi el dascăl la şcoala din Târgovişte, Ligaridis a colaborat la
traducerea textelor greceşti din Îndreptarea Legii, în prefaţa căreia cei doi
sunt consideraţi „dascăli desăvârşiţi... cinstiţi şi foarte iscusiţi întru toată
dumnezeiasca Scriptură”38.
Şcoala greco-latină din Târgovişte ocupă un loc important în cadrul
şcolilor epocii. Ea face începutul şcolii de erudiţie din Ţara Românească,
precursoare a viitoarei Academii ce va apare la Bucureşti către sfârşitul
secolului al XVII-lea.

5. Bibliografie
1. ***, Istoria Învăţământului din România, vol. I, Editura Didactică şi Pedagogică,
Bucureşti, 1983
2. ***, Istoria românilor, vol. V, Editura Enciclopedică, Bucureşti, 2012
3. Bârsănescu, Ştefan, Pagini nescrise din istoria culturii româneşti, Bucureşti, 1971
4. Bianu, Ioan şi Hordaş, Nerva, Bibliografia Română Veche (1508-1803), Editura
Academiei Române, Bucureşti, 1903
5. Caproşu, I. şi Zahariuc, P., Documente privitoare la istoria oraşului Iaşi, vol. I,
Acte interne, Iaşi, 1999-2000
6. Călugăr, Dumitru, Învăţământul religios în Biserica Ortodoxă Română, „Biserica
Ortodoxă Română”, 1971, nr. 1-2
7. Cocora, Gabriel, Din trecutul pregătirii clerului în cuprinsul Eparhiei Buzăului
(1825-1873), în „Glasul Bisericii”, 1970, nr. 3-4
8. Costin, Miron, Letopiseţul, Ediţia P.P. Panaitescu, Bucureşti, 1958
9. Diaconescu, Ilie G., Şcoala candidaţilor de preoţie din mănăstirea Glavacioc,
„Glasul Bisericii”, 1960, nr. 7-8
10. Eminescu, Mihai, Opera politică, vol. I, Ediţia Ion Creţu, Editura Cugetarea,
Bucureşti, 1941
11. Giurescu, Constantin C., Istoria românilor, vol. III, Editura All, Bucureşti, 2007
12. Ionescu, Ştefan şi Panait, Panait I., Constantin Vodă Brîncoveanu, Editura
Ştiinţifică, Bucureşti, 1969
13. Iorga, Nicolae, Istoria Bisericii Româneşti, vol. I, ediţia a II-a, Editura
Ministeriului de Culte, Bucureşti, 1929
14. Kartasov, A., Ocerki po istorii russkoj Cerkvi, volumul al II-lea, Paris, 1959

38
Ioan Bianu, Nerva Hodoş, op. cit., pp. 190, 203.

10
15. Onciul, Isidor, Dezvoltarea culturii teologice şi clericale în Bucovina, în
„Candela”, II (1883)
16. Papacostea, V., Les origines de l'enseignement supérieure en Valachie, în „Revue
des études sud-est européennes”, 1, 1963
17. Idem, O şcoală de limba şi cultura slavonă la Târgovişte în timpul domniei lui
Matei Basarab, în „Romanoslavica”, 5, 1962
18. Idem,Civilizaţia românească şi civilizaţia balcanică, Editura Eminescu,
Bucureşti, 1983
19. Păcurariu, Mircea, Istoria învăţământului teologic, în „Biserica Ortodoxă
Română”, nr. 9-10, 1981
20. Idem, Învăţământul teologic seminarial în BOR, în vol. „Două secole de
învăţământ teologic seminarial (1803-2003)”, Ed. Trinitas, Iaşi, 2003
21. Idem, Istoria Bisericii Ortodoxe Române, vol. II, Editura Institutului Biblic şi de
Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, Bucureşti, 1994
22. Pârnuţă, Gheorghe, Începuturile culturii şi învăţământului în judeţul Dâmboviţa,
Târgovişte, 1972
23. Rezuş, Petru, Din istoria învăţământului teologic în Moldova de nord. Şcoala
duhovnicească de la Putna, „Mitropolia Moldovei şi Sucevei”, 1961, nr. 1-2
24. Idem, Academia movileană din Kiev şi rolul ei în dezvoltarea învăţământului
teologic din Ţările Române, în „Mitropolia Olteniei”, anul XIX (1967), nr. 9-10
25. Stoicescu, Dr. Nicolae, Epoca lui Matei Basarab (1632-1654) – la 350 de ani de
la urcarea sa pe tron, în „Glasul Bisericii”, anul XLI (1982), nr. 7-8
26. Suttner, Ernst Christoph, Teologie şi biserică la români de la încreştinare până în
secolul XX, Editura Galaxia Gutenberg, Târgu-Lăpuş, 2011
27. Urâtescu, Grigorie, Ierotei Dascălul, „Glasul Bisericii”, 1970, nr. 1-2.

11