Structura lexico-semantică a cuvintelor

Cuvântul. Definiţia cuvântului

Cuvântul este unitatea de bază a vocabularului unei limbi.
Prin cuvânt se înţelege o unitate semnificativă a limbii care asociază o formă cu un conţinut. Forma cuvântului
este constituită dintr-o înşiruire de sunete (uneori şi dintr-un singur sunet), care pot fi reprezentate grafic cu
ajutorul literelor. Conţinutul cuvântului este ceea ce în mod obişnuit se numeşte înţeles sau sens. Sensul
cuvântului are la bază un concept, o noţiune. De exemplu, cuvântul casă este alcătuit din înşiruirea de sunete
/c/, /a/, /s/, /ă/, care în limba română se asociază cu sensul „clădire destinată pentru a servi de locuinţă omului".
Cuvântul este capabil să îndeplinească o anumită funcţie în comunicare. El este utilizat în conformitate cu
normele gramaticale ale limbii, servind la alcătuirea enunţurilor cu ajutorul cărora se comunică idei, se exprimă
sentimente, emoţii, acte de voinţă.
Sensul lexical al cuvântului
 Sensul cuvântului este înţelesul pe care vorbitorii îl atribuie unui cuvânt. Datorită sensului exprimat cuvântul se
raportează la un obiect din realitate. Astfel, am putea spune că sensul unui cuvânt reprezintă calitatea acestuia de
a desemna ceva şi de a evoca în mintea ascultătorului imaginea obiectului desemnat.
Sensul cuvântului este definit în dicţionarele explicative. Iată cum este definit în dicţionarele limbii române
cuvântul copac: „plantă cu trunchiul lemnos şi înalt, ale cărei crengi se ramifică formând o coroană".
Există următoarele modalităţi de explicare a sensului unui cuvânt:
a) prin definirea sensului cuvântului:
sat – aşezare rurală a cărei populaţie se ocupă în cea mai mare parte cu agricultura.
emoţie – reacţie afectivă puternică şi uneori neaşteptată, adesea însoţită de modificări în starea şi funcţionarea
organismului.
a vorbi – a exprima prin cuvinte gânduri, sentimente, intenţii.
 b) prin prezentarea sinonimelor:
arşiţă – sinonime: căldură, zăpuşeală, năduf, caniculă.
şiretlic – sinonime: şiretenie, truc, şmecherie, stratagemă, subterfugiu, tertip.
a contamina – sinonime: a molipsi, a infecta, a contagia.
a vorbi – sinonime: a articula, a grăi, a pronunţa, a rosti, a spune, a zice.
 c) prin prezentarea antonimelor:
hărnicie – antonime: lene, lenevie, lenevire, indolenţă, puturoşenie, puturoşie, trândăveală, trândăvie, trândăvit.
frumos – antonime: urât, nearătos, oribil, ridicol, slut, urâcios, hâd, neplăcut.
a munci – antonime: a (se) odihni, a trândăvi, a trântori.
 d) prin comparaţie cu celelalte cuvinte din cadrul familiei lexicale:
gheaţă – gheţar, gheţărie, gheţos, gheţuş, îngheţ, a îngheţa, îngheţare, îngheţată, dezgheţ, a dezgheţa.
parfum – a parfuma, parfumare, parfumerie, parfumier.
frumos – frumuseţe, a înfrumuseţa, înfrumuseţare.
a munci – muncă, muncitor, muncitoresc, muncitorime.
 e) prin includerea cuvântului în contexte specifice:
rădăcină – Rădăcina unei plante, rădăcina unui copac. A da rădăcini. A prinde rădăcini. Rădăcina părului.
Rădăcina dintelui. Rădăcina unei ecuaţii. Rădăcină pătrată. A extrage rădăcina. Rădăcina unui cuvânt.
dulce – Fruct dulce, cireşe dulci, struguri dulci, must dulce, ceai dulce, a avea gust dulce, dulce ca mierea.
Zâmbet dulce, a face ochi dulci, a spune vorbe dulci. Parfum dulce, lumină dulce, sunet dulce. Climă dulce. Copil
dulce, fată dulce, făptură dulce.
a desena – A desena un portret, o casă, un peisaj, o floare. A desena cu creionul, cu peniţa, cu penelul. A desena
din memorie, după model, după natură. A desena o hartă, un plan, o schemă.
 Cuvinte monosemantice şi cuvinte polisemantice
După numărul de sensuri pe care le are un cuvânt deosebim:
a) cuvinte monosemantice; sunt cuvintele care au un singur sens;
b) cuvinte polisemantice; sunt cuvintele care au mai multe sensuri aflate în anumite relaţii; sensurile unui cuvânt
polisemantic sunt mai mult sau mai puţin apropiate.
Drept exemplu de cuvânt monosemantic ar putea servi cuvântul moleculă, care se defineşte prin sensul „cea mai
mică parte dintr-o substanţă". Tot monosemantic este şi cuvântul ipotenuză, care are sensul „latura opusă
unghiului drept într-un triunghi dreptunghic". Ca exemplu de cuvânt polisemantic ar putea fi adus cuvântul foaie,
cu următoarele sensuri: 1. Frunză. 2. Bucată dintr-un material. 3. Bucată dreptunghiulară de hârtie. 4. Adeverinţă.
5. (Înv.) Ziar, revistă. 6. Bucată de pânză. 7. Strat de aluat.
Cuvintele polisemantice sunt, de regulă, cuvinte foarte uzuale care denumesc noţiuni importante în viaţa şi
activitatea oamenilor. Dintre cuvintele cu o structură semantică complexă pot fi menţionate următoarele:
– substantive polisemantice: bucată, cadru, cap, casă, grai, mână, ochi, picior, putere, sistem, vatră etc.
– verbe polisemantice: a arăta, a da, a duce, a face, a lua, a merge, a pune, a prinde, a ridica, a scoate, a spune,
a sta, a trece, a veni, a vrea, a vedea etc.
– adjective polisemantice: bun, frumos, greu, mare, mic, rău, puternic, slab, tare etc.
Sensurile cuvintelor polisemantice sunt actualizate în cadrul unor contexte diferite. De exemplu, fiecăruia dintre
cele şase sensuri ale cuvântului cap îi corespund anumite contexte:
Cap
1. Parte a corpului la om şi la animale (A căzut şi s-a lovit la cap.);
2. Individ, ins (Câte capete, atâtea păreri.);
3. Minte, judecată; memorie (Unde nu e cap, vai de picioare.);
4. (Înv.) Viaţă (Împăratul i-a ameninţat pe voinici că vor plăti cu capul pentru îndrăzneala lor.);
5. Extremitate proeminentă a unui dispozitiv (capul şurubului);
6. Partea de dinainte; început, frunte. (L-au pus în capul coloanei.).
Polisemia este rezultatul unor procese semantice, sursele polisemiei fiind modificările de sens, exprimarea
figurată şi influenţele străine.
Tipuri de sens. Sensuri proprii şi sensuri figurate
Sensurile din structura semantică a unui cuvânt polisemantic sunt de mai multe feluri. După relaţia cuvântului cu
obiectul denumit, se disting:
a) sensuri proprii;
b) sensuri figurate.
Sensurile proprii ale cuvintelor reprezintă rezultatul denumirii directe a obiectelor, caracteristicilor,
fenomenelor. Sensurile figurate se datorează transferului denumirii unui obiect asupra altui obiect. Cuvintele cu
sens figurat denumesc obiectele, fenomenele indirect. De exemplu: cuvântul vulpe are următoarele două sensuri:
1. Mamifer carnivor, cu blana roşcată, cu coada lungă şi stufoasă; Vulpea, moartă-n cale o vezi, şi tot parcă nu o
crezi.; 2. (Fig.) Persoană vicleană, şireată. Ce vulpe eşti tu! Când este folosit pentru a face referire la animalul
respectiv, cuvântul dat are un sens propriu, iar când este folosit cu referire la om, el capătă un sens figurat.
Sensurile figurate, spre deosebire de cele directe, sunt mai dependente de context. Astfel, sensul figurat al
cuvântului se pune în evidenţă numai în cadrul unui context. De exemplu, cuvântul cap are în limba română, pe
lângă sensul direct „sediu al inteligenţei" şi sensul figurat „origine a unor activităţi", care poate fi actualizat doar
în contexte de tipul El este capul tuturor relelor.
În limba română, cele mai multe nume de animale (bou, catâr, câine, căprioară, leu, măgar, miel, oaie, lup, urs),
precum şi unele nume de păsări (curcă, găină, gâscă, vultur, uliu) au o dublă utilizare: una pentru a denumi
vietăţile respective, alta pentru a desemna persoane, reliefând expresiv caracteristici pozitive sau negative ale
persoanelor.