Sunteți pe pagina 1din 64

DEZVOLTARE LOCALĂ ŞI REGIONALĂ

Florian Nitu

1
Cuprins

DEZVOLTARE LOCALĂ ŞI REGIONALĂ ................................................................................... 3


ACCEPTIUNI, TEORII ŞI MODELE EXPLICATIVE ALE DEZVOLTARII ......................................... 5
Acceptiuni ale dezvoltarii ............................................................................................... 5
Teorii explicative ale dezvoltarii................................................................................... 17
REGIUNI ŞI POLITICI DE DEZVOLTARE REGIONALĂ ............................................................. 21
Dezvoltarea regională ................................................................................................... 21
Tipuri de regiuni............................................................................................................ 24
Competitivitatea regională ............................................................................................ 27
Specializarea şi concetrarea regională .......................................................................... 31
Politica de dezvoltarea regională la nivelul Uniunii Europene..................................... 33
Politica de dezvoltare regională în România................................................................. 39
STRATEGII DE DEZVOLTARE LOCALĂ ................................................................... 44
Etapele procesului de elaborare şi implementare a strategiilor de dezvoltare locală.... 48
Metode de analiza şi elaborare a strategiilor de dezvoltare locală................................ 49
Analiza câmpului de forŃe ......................................................................................... 49
Analiza factorilor interesati („stakeholder analysis”) ............................................... 53
Analiza SWOT.......................................................................................................... 56
Exemplu de strategie de dezvoltare economica locală.................................................. 61
BIBLIOGRAFIE ............................................................................................................... 64

2
DEZVOLTARE LOCALĂ ŞI REGIONALĂ
Preocuparea pentru dezvoltare locală şi regională este una relativ recentă atât la nivelul
politicilor publice cât şi la nivelul teoriilor şi studiilor academice. Spre exemplu, aceasta
preocupare a intrat în zona de interes a institutiilor universitare de învatamant de mai
putin de 10 ani. Pana nu demult, principalele teorii şi modele explicative ale dezvoltarii,
localizate mai ales în zona studiilor economice, se centrau aproape în eclusivitate la
nivel national şi ignorau, într-o bună măsură, nivelul local şi, mai ales, cel regional.

Desi sintagma “dezvoltare locală şi regională” este, aparent, usor de înteles – pentru cei
mai multi dintre noi este clar la ce se referă această sintagmă – la o analiză mai atentă ies
în evidentă o serie de dificultăti în ceea ce priveste toti cei trei termeni ai acestei
sintagme. Acesta este şi motivul pentru care am optat pentru o divizare a acestui curs în
trei sectiuni diferite, fiecare explorând în detaliu semnificatiile şi implicatiile celor trei
termeni: dezvoltare, regiune, localitate. Astfel, prima parte “Acceptiuni, teorii şi modele
explicative ale dezvoltarii” exploreaza ideea de dezvoltare scotând în evidenta
multitudinea aspectelor ce se ingemaneaza în notiunea de dezvoltare dar şi modelele
teoretice care au incercat sa explice fortele şi mecanismele ce stau la baza dezvoltarii
unei scietati. A doua parte “Regiuni şi politici de dezvoltare regională” exploreaza
motivele care au determinat complementarea abordarii nationale cu o abordare regională,
manierele de definire şi delimitare a regiunilor precum şi politicile de dezvoltare
regională. A treia parte “Strategii de dezvoltarea locală” exploreaza modurile în care se
pot gândi şi conduce interventiile sociale menite sa construiasca şi sa alimenteze
procesele de dezvoltare la nivelul unei comunitati.

Prin chiar natura sa, dezvoltarea locală şi regională, este o disciplina a pragmatismului,
menirea şi relevanta unei astfel de discipline constand mai ales în capacitatea ei de a
ghida şi orienta procesele de interventie sociala. Nu este o disciplina exclusiv academica
ci una a realului şi a realizabilului. Desi domeniul interventiei sociale – cum planificam
şi conducem o interventie la nivelul unei colectivitati sociale pentru a atinge o serie de
scopuri predefinite – este unul extrem de vast (exista o intreaga ramura a sociologiei care
se ocupa de acest aspect) şi nu face obiectul acestui curs, totusi il vom explora succint

3
mai ales în ceea ce priveste dimensiunea locală a proceselor de dezvoltare. Miza acestei
sectiuni este de a oferi cititorului o serie de instrumente practice de planificare a
interventiilor sociale la nivelul colectivitatilor umane restranse.

4
ACCEPTIUNI, TEORII ŞI MODELE EXPLICATIVE ALE
DEZVOLTARII

Acceptiuni ale dezvoltarii


Termenul de dezvoltare este unul extrem de des folosit insa foarte adesea ii sunt atribuite
intelesuri vriate, vagi sau confuze. Intuitiv am putea spune ca se refera la o crestere fie
cantitativa, fie calitativa a ceva. Dar mai exista o multitudine de alte sensuri: a prezenta
pe larg o anumita idee, a pune în aplicare o idee, a implementa un proiect, a progresa, a
imbunatatii, etc. Tendinta majora este de a considera dezvoltarea drept o schimbare ce
aduce o serie de beneficii. De altfel, potrivit lui Rist (2007) tocmai aceasta asociere cu o
stare mai buna este aspectul principal ce determina imbratisarea şi atasamentul
oamenilor (mai ales a celor politici) pentru termenul de dezvoltare. Totusi, dezvoltarea,
prin maniera în care coaguleaza şi da forma sperantelor noastre de mai bine, nu are o
intelegere unitara. Asta pentru ca mai binele unora (dezvoltarea în acceptiunea unor
actori) nu echivaleaza cu mai binele altora (dezvoltarea potrivit acceptiunii altor actori).
Din acest punct de vedere putem vorbi de dezvoltare numai prin raportare la finalitatea
proceselor de dezvoltare şi în măsură în care aceste procese determina un progres, o
imbunatatire, o crestere în acord cu scopurile, asteptarile şi aspiratiile celor ce au initiat
aceste procese şi a celor vizati sau afectati de ele.

Dezvoltarea este astfel un termen relativ şi subiectiv - adica depinde în mare măsură de
valorile şi asteptarile celor ce evalueaza procesele de dezvoltare -şi poate face obiectul
unor numeroase contradictii. Spre exemplu, spatiul rural din Romania a cunoscut o seie
de transformari majore în ceea ce priveste conditiile de locuit şi stilul de viata
(constructii noi, utilitati, echipamente electrocasnice, noi obiceiuri culinare, maniere de
petrecere a timpului liber, etc). Toate aceste schimbari au determinat o apropiere a
ruralului de urban în ceea ce priveste conditiile de trai şi stilul de viata. Insa, în timp ce
pentru unii acest lucru este o dovada vie a dezvoltarii şi evolutiei pentru altii este o
dovada vie a regresului şi a involutiei, a pierderii identitatii şi a renuntarii la valorile
culturale nationale în favoarea unora de factura cosmopolita. Pentru acestia din urma
dezvoltarea nu inseamna sub nici o forma globalizare si, cu atat mai putin, uniformizare.

5
Acesti autori ne avertizeaza asupra costurilor dezvoltarii şi evolutiei şi asupra necesitatii
adoptarii unei viziuni multidimensionale a proceselor de dezvoltare. Tot ei ne
avertizeaza ca ultimii 100 de ani în care omenirea a cunoscut o evolutie şi o dezvoltare
extraordinara (de netagaduit pentru multi dinte noi) pot fi intelesi ca o involutie daca
luam în considerare faptul ca aceasta dezvoltare s-a facut pe seama razboaielor,
acutizarii foametei în anumite regiuni ale lumii sau pe seama mediului, a incalzirii
globale şi a schimbarilor climatice. Intr-o viziune usor cinica, Rist (2007) defineste
dezvoltarea din ultimele decenii drept “trasnformarea şi distrugerea mediului natural şi
a relatiilor sociale cu scopul de a creste producerea de bunuri şi servicii” (p.488)
destinate comercializarii prin schimburi economice.

În acelasi ton analizeaza asa zisa dezvoltare a ultimelor decenii o mutitudine de autori,
cei mai multi dinte ei criticand dur abordarea economista a dezvoltarii (abordare ce pune
în centrul termenului de dezvoltare cresterea economica). Ei argumenteaza ca reducand
dezvoltarea la dimensiunea sa economica (centrismul economic) nu facem decat sa
ignoram o serie de costuri suplimentare ale acestei cresteri economice. Este vorba de
costuri sociale privind distrugerea sau deterioararea mediului, a relatiilor sociale,
cresterea inegalitatilor dintre diferite categorii sociale, a discriminarii sau a inechitatii
sociale, etc. Pentru Korten (1999), societatile moderne asa zis dezvoltate şi-au asumat
materialismul ca şi valoare centrala şi au transformat hedonismul în scop dar şi în
măsură a progresului uman. Detasarea morala a materialismului rationalist (golirea vietii
şi activitatii economice de valori morale şi ridicarea banului şi a acumularii la gradul de
valoare suprema) reprezinta problema fundamentala a societatilor şi economiilor
moderne. În societatile moderne asa zis dezvoltate “puterea banilor nu mai are nici o
legatura cu sensibilitatea umana iar oamenii devin prizonierii unui sistem caruia nu-i
pasa de ei şi de nevoile lor” (Korten, 1999, p.64). Pentru Bauman, dezvoltarea
economica a societatilor moderne este rezultatul aparitiei societatii de consum, a
tendintei nesanatoase a oamenilor de a cumpara (uneori compulsiv) lucruri de care nu au
nevoie, de a-şi construi şi satisface noi necesitati, de a concura cu ei insisi pentru asi
satisface maximal şi hedonist o multitudine de placeri şi capricii. Ori, arata Bauman,
aceasta “dezvoltare” nu este una sanatoasa şi nici de natura sa duca la o finalitate

6
pozitiva. Ba dimpotriva exista un anumit pericol în aceasta concurenta în a ne maximiza
consumul.

Daca ar fi sa sintetizam, cateva lucruri merita retinute cu privire la ideea de dezvoltare:

a. Exista o multitudine de sensuri şi semnificatii atribuiute termenului de


dezvoltare desi tendinta generala este de a considera dezvoltarea unei
societati doar din prisma cresterii sale economice.

b. Dezvoltarea este un termen subiectiv şi depinde de valorile şi


aspiratiile celor ce se raporteaza la schimbarile socio-economice ce
sunt circumscrise în mod traditional termenului de dezvoltare.

c. Nu exista o unitate în ceea ce priveste dimensiunile dezvoltarii. Prin


excelenta, dezvoltarea este un termen multidimensional – implica atât
aspecte economice cât şi aspecte sociale sau ecologice.

În timp, termenul de dezvoltare a cunoscut o evolutie şi o încarcare sistematica cu


sensuri şi semnificatii noi, lucru ce a determinat şi schimbari radicale la nivelul
instrumentelor de masurare. Vom prezenta în continuare cele mai importante dimensiuni
ale dezvoltarii.

Dimensiunea economica a dezvoltarii. Este cea mai veche acceptiune a dezvoltarii şi se


refera la cresterea sistematica a activitatilor economice la nivel global, national, regional
sau local. Cresterea economica ramane în continuare cea mai importanta dimensiune a
dezvoltarii insa a cunoscut o rafinare a modului în care este masurata. Exista o
multitudine de indicatori economici folositi pentru a măsură şi monitoriza evolutia şi
dezvoltarea economica:

- produsul intern brut (PIB)

- produsul intern brup pe cap de locuitor (PIB/locuitor)

- productivitatea muncii

- viteza de circulatie a banilor

7
- balanta comerciala (rezultatul schimburilor economice cu alte tari sau
regiuni)

Dimensiunea sociala a dezvoltarii. Orientarea exclusiva pe cresterea economica a fost


în timp, puternic criticata în special datorita evidentierii problemelor sociale create de
aceasta abordare unidirectionala:

 persistenŃa fenomenului sărăciei care a cuprins majoritatea Ńărilor


lumii;

 degradarea mediului înconjurător şi agravarea dezechilibrelor


ecologice;

 extinderea necontrolată a urbanizării, care afectează calitatea vieŃii


unei importante părŃi a populaŃiei lumii;

 persistenŃa şomajului care afectează omul, considerat cel mai


important factor de producŃie;

 manifestarea crizelor economice sub o multitudine de forme, care


au drept efect dezastruos irosirea de resurse incomensurabile;

 pierderea încrederii cetăŃenilor în instituŃiile publice etc.

Toate aceste aspecte ce tin de inechitate sociala au determiant adoptarea unei perspective
ceva mai umaniste ce a dus la aparitia şi folosirea extensiva a unui alt concept:
dezvoltare umana.

Termenul este unul ce lasa sa se inteleaga existenta opusului sau “dezvoltare inumana”
ceea ce este în acord cu o serie de critici dure aduse capitalismului inuman, salbatic,
amoral dispus sa sacrifice oamenii şi necesitatile lor pentru maximizarea cresterii
economice. Aceasta noua abordare a dezvoltarii este predominant calitativa, ceea ce
însemnã cã procesul de crestere trebuie sã deserveascã predominant dimensiunile umane
şi cele sociale. Dezvoltarea trebuie sã conducã la îmbunãtãtirea calitãŃii vietii oamenilor
şi la extinderea abilitãtilor lor de a-şi modela propriul viitor. Exista trei tipuri dinstincte
de indicatori folositi la nivel international pentru a măsură şi monitoriza dimensiunea
sociala a dezvoltarii:

8
a. Indicele dezvoltarii umane

b. Indicele Libertatii Umane

c. Indicatorii calitatii vietii

Indicele dezvoltarii umane. Pornind de la considerentele mentionate anterior, a fost


definit conceptul de „dezvoltarea umanã” în primul Raport mondial asupra dezvoltãrii
umane elaborat şi publicat în 1990 de cãtre Programul NaŃiunilor Unite pentru
Dezvoltare (PNUD). Masurarea dezvoltarii umane se face prin intermediul indicelui de
dezvoltare umana (IDU) care cuprinde trei dimensiuni, fiecerei dimensiuni revenindu-i o
pondere egala în indicele final. Cele tei dimensiuni sunt:

a. Longevitate - se utilizeazã ca mãsurã speranta de viatã la naştere, care


reflectã sintetic durata medie a vieŃii sub influenŃa unor factori cum ar fi
alimentaŃia, starea de sãnãtate, condiŃiile de locuit etc.

b. Nivelul de educaŃie reflectã gradul de instruire şi accesul la un învãŃãmânt


de calitate, indispensabil procesului de formare în vederea unei vieŃi
productive în societatea modernã. Nivelul de educaŃie se mãsoarã prin
combinarea datelor privind gradul de alfabetizare pentru adulŃi şi gradul
de cuprindere în învãŃãmânt.

c. Accesul la resursele necesare pentru un standard de viaŃã convenabil se


poate evalua prin produsul intern brut (PIB) pe locuitor, calculat la
paritatea puterii de cumpãrare, în dolari.

Potrivit Human Development Report, 2002, p. 193, tarile care inregistrau un nivel ridicat
al IDU – indcele dezvoltarii umane reuneau numai 17.9% din populatia globului insa
beneficiau de peste 60% din PIB la nivel modial.

łări cu dezvoltare Pondere PIB PIB pe locuitor Ponderea


umană în total mondial în dolari SUA populaŃiei
(-%-) %
ridicatã 60,2 24973 17,9
medie 37,4 4141 68,0
slabã 2,4 1251 14,1

9
Pozitia Romaniei în functie de indicele dezvoltarii umane

Indicatorul Libertatii Umane. O alta dimensiune a sociala a dezvoltarii este echitatea


sau justitia sociala. Aceasta dimensiune are la baza presupozitia ca se poate vorbi de
dezvoltarea unei societati numai în măsură în care cetatenilor le sunt garantate o serie de
drepsturi şi libertati (drepturile omului). Cu alte cuvinte, o societate dezvoltata este
definita nu prin prisma avutiei pe care o are ci prin prisma libertatilor individuale.
Indicatorul Libertatii Umane este bazat pe evaluarea binară a gradului de
respectare/nerespec-tare a drepturilor umane fundamentale, rezultat din însumarea
datelor corespunzătoare pentru 40 de subindicatori:

- Dreptul: de a circula liber în propria Ńară; de a părăsi şi reveni oricînd în


propria Ńară; de a se’reuni şi asocia paşnic; de a asimila idei şi primi
informaŃii; de a observa încălcările drepturilor umane; de a practica limba
maternă;

- AbsenŃa: muncii forŃate şi a muncii copiilor; autorizării de muncă


obligatorie; execuŃiilor extra-judiciare; torturii şi constrîngerilor; pedepsei
cu moartea; pedepselor corporale grave; detenŃiei ilegale; apartenenŃei

10
obligatorii la un partid sau la o organizaŃie; religiei sau ideologiei de stat
ca materie obligatorie de învăŃămînt; controlului artelor; cenzurii politice
a presei; cenzurii scrisorilor sau a ascultării telefonice;

- Garantarea : opoziŃiei politice paşnice; alegerilor pluripartite prin vot


universal direct; egalităŃii politice şi juridice a femeilor; egalităŃii sociale
şi economice a femeilor; independenŃei presei; independenŃei în
publicarea de cărŃi; independenŃei reŃelelor de radio şi televiziune ;
independenŃei tribunalelor; independenŃei asociaŃiilor sindicale;

- Dreptul recunoscut prin lege : la o naŃionalitate; al prezumŃiei de


nevinovăŃie pînâ la probarea culpabilităŃii; la asistenŃă juridică în caz de
nevoie şi la propriul avocat; la proces public; la proces rapid ; la protecŃie
contra percheziŃiilor prin mandat al poliŃiei; la protecŃie contra prelevării
arbitrare de bunuri individuale;

- Dreptul individual la : căsătorie inter-rasială, inter-religioasă sau civilă;


egalitate între sexe în timpul vieŃii matrimoniale şi la divorŃ ; practica
homosexualităŃii între adulŃii care cad de acord; practica oricărei religii;
stabilirea numărului propriilor copii.

Ca alternativă pentru I.LU. se foloseşte şi indicatorul composit Humana (elaborat şi


aplicat de Ch. Humana, World Guide to Human Rights, New York, 1986), care include
40 de subindicatori elaboraŃi pe baza considerării documentelor internaŃionale despre
drepturile omului, fiecare asociat cu o scală evaluativă cu trei trepte. Spre deosebire de
I.L.U., indicatorul composit Humana e mai sensibil la evaluările subiective, întrucît
primul are asociate scale dihotomice (apartenenŃă/neaparte-nenŃă,
respectare/nerespectare, reglementare legală/lipsă de reglementare sau
ignorareAngrădire versus promovare/acceptare), iar al doilea - scale cu trei trepte de
diferenŃiere apreciativă.

Calitatea vietii. Aceasta perspectiva pune în centrul conceptului de dezvoltare calitatea


vietii indivizilor. Din aceasta perspectiva, miza proceselor de dezvoltare este

11
imbunatatirea diferitelor aspcecte ce contribuie la calitatea vietii. Calitatea vietii este un
concept evaluativ, fiind rezultanta raportării condiŃiilor de viaŃă şi a activităŃilor care
compun viaŃa umană, la necesităŃile, valorile, aspiraŃiile umane. Se referă atât la
evaluarea globală a vieŃii (cât de bună, satisfăcătoare este viaŃa pe care diferitele
persoane, grupuri sociale, colectivităŃi o duc), cât şi la evaluarea diferitelor condiŃii sau
sfere ale vieŃii: calitatea mediul ambiant, calitatea umană a muncii (calitatea vieŃii de
muncă), calitatea relaŃiilor interpersonale, calitatea vieŃii de familie, etc. Comparativ cu
celelalte maniere de concepere şi masurare a dezvoltarii, calitatea vietii ofera o
prespectiva multidimensionala - dezvoltarea este rezultatul prezentei concomitente a
mai multor factori – dar şi o luare în considerare a nevoilor şi aspiratiilor individuale.
Din acest punct de vedere perspectiva calitatii vietii pleaca de la presupozitia ca nu
exista un standard universal valabil al dezvoltarii şi al calitatii vietii şi ca acesta este
tributar exigentelor, atitudinilor şi asteptarilor indivizilor dintr-o anumita comunitate sau
societate. Astfel, daca stilul de viata al unor comunitati hinduiste ce valorizeaza
simlitatea şi comuniunea cu natura ni se poate parea ca ilustrativ pentru o societate
subdezvoltata pentru membrii acestor comunitati calitatea vietii poate fi una mai mult
decat satisfacatoare. Asemenea curente sociale care valorizeaza simplitatea exista şi în
societatile occidentale (tendinta definita prin sintagma “simplitate voluntara” – voluntary
simplicity) şi, potrivit lui Duane Elgin, aceasta optiune personala a caracterizat, spre
exemplu, curentul hippy dupa care a intrat intr-un con de umbra pentru a reveni în
actualitate in ultimul deceniu. În mod generic, în masurarea calitatii vietii se folosesc
patru categorii de indicatori referitori la:

a. sfera vietii personale: starea de sănătate, veniturile, securitatea personală,


locuinŃa, familia, locul de muncă

b. sfera relatiilor interpersonale : încrederea în oameni, încrederea în instituŃii,


participarea la viaŃa politică şi socială

c. sfera vietii sociale: calitatea învătământului, calitatea asistenŃei medicale,


calitatea conducerii societăŃii, evaluarea activităŃii administraŃiei locale,
posibilitatea obŃinerii unui loc de muncă, percepŃia conflictelor sociale

12
d. evaluarea globala a gradului de satisfactie cu viata

Dimensiunea ecologica a dezvoltarii


Conceptul de dezvoltare durabilã este relativ nou în literatura economicã modernã, el
încercând sã traducã cât mai fidel termenul englez “sustainability”; se mai vehiculeazã
uneori, mai rar, ce-i drept, expresia dezvoltare sustenabilã. Conceptul de dezvoltare
durabilă, considerat o nouă paradigmă a dezvoltării, a fost promovat în anul 1980 de
către Uniunea InternaŃională pentru Conservarea Naturii, dar limitat la conservare, cu
impact restrâns asupra gândirii la nivel guvernamental. De aceea, se consideră că
elaborarea acestui concept este legată de înfiinŃarea în cadrul ONU, în anul 1983, a
Comisiei Mondiale privind Mediul Înconjurător şi Dezvoltarea (numita şi Comisia
Brundtland de la nimele celui ce a coordonat activitatea acestei comisii Gro Brundtland)
, aceasta fiind însărcinată de către Adunarea Generală a NaŃiunilor Unite să elaboreze o
strategie pe termen lung privind mediul înconjurător, să fundamenteze un sistem de
factori de protecŃie a mediului, luând în considerare relaŃiile dintre populaŃie, resurse,
mediu şi dezvoltare şi să definească problematica pe termen lung şi eforturile
corespunzătoare pentru abordarea tematicii protecŃiei mediului. Aceste obiective şi
strategii au fost prezentate în cadrul Raportului Brundtland (1987), care a fost supus
dezbaterilor ConferinŃei Mondiale de la Rio de Janeiro (1992). Potrivit acestui raport
„dezvoltarea durabilă este dezvoltarea care urmareşte satisfacerea nevoile prezentului,
fără a compromite posibilitatea generaŃiilor viitoare de a-şi satisface propriile nevoi”.

Astfel, de la apariŃia primelor formulări privind conceptul de dezvoltare durabilă şi până


în prezent, conŃinutul acestuia a cunoscut o perfecŃionare continuă, prin adăugarea de noi
coordonate, valenŃe teoretice, metodologice şi practice. Diversitatea definitiilor date
acestui concept este edificatoare din acest punct de vedere:

- Dezvoltarea durabila inseamna utilizarea „speciilor şi ecosistemelor la


nivelurile şi la modurile care să le permită să se reînnoiască singure pentru orice scop
practic ... dezvoltarea ce realizează satisfacerea nevoilor umane pe termen lung şi
îmbunătăŃeşte calitatea vieŃii” (Allen Robert)

13
- „dezvoltarea durabilă este un model al transformărilor economice
structurale şi sociale care optimizează beneficiile economice şi sociale disponibile în
prezent, fără a primejdui potenŃialul probabil de a obŃine beneficii similare în viitor ...
dezvoltarea durabilă implică utilizarea resurselor naturale reînnoibile în aşa fel încât să
nu fie epuizate sau degradate sau să nu fie diminuată utilitatea lor pentru generaŃiile
viitoare ... implică, de asemenea, epuizarea resurselor de energie neregenerabilă la o rată
care să asigure o mare probabilitate tranziŃiei spre surse de energie regenerabile ...” (R.
Goodland şi G. Ledec)

- Durabilitatea este „capacitatea unui sistem de a-şi menŃine outputul la un


nivel aproximativ egal sau mai mare decât media sa istorică” (J.K. Lynam şi R.W.
Herdt)

- „criteriul durabilităŃii cere condiŃii necesare pentru accesul egal la


resursele de bază, care să fie valabile pentru fiecare generaŃie”, ceea ce presupune: un set
de constrângeri, ce stabilesc ca ratele de consumare a resurselor să nu fie mai mari decât
ratele de regenerare naturale ale acestora; utilizarea mediului „ca loc de depozitare a
deşeurilor, astfel încât ratele de producere a deşeurilor să nu depăşească ratele de
asimilare (naturală) de către ecosistemele corespondente” (David Pearce).

Elementul comun al acestor definitii este interdependenŃa dintre economie, ecologie şi


social-uman şi necesitatea de agandi cele trei elemente impreuna. Astfel, principiile
dezvoltarii durabile se aplica la aceste nivele dupa cum urmeaza:.

- economic, bazat pe principiul generării unui venit maxim în condiŃiile


menŃinerii capitalului (fizic, natural, uman), dezvoltarea durabilă se referă
la valoarea capitalului (natural şi uman). Pe plan contabil, dezvoltarea
durabilă constă în acumulările care trebuie să depăşească consumurile,
adică abordată sub aspectul eficienŃei economice;

- ecologic, bazat pe susŃinerea sistemelor biologice naturale şi antropizate,


dezvoltarea durabilă este abordată sub forma unei populaŃii în continuă
creştere şi a unui consum de resurse ce diminuează stocurile şi potenŃialul

14
de refacere, cu consecinŃe nedorite asupra echilibrului ecologic general.
În tendinŃa de a oferi cât mai multe oportunităŃi generaŃiilor viitoare, se
înscrie şi conservarea biodiversităŃii globale, indiferent de avantajele
cunoscute, în prezent, pentru unele specii;

- socio-cultural, bazat pe menŃinerea stabilităŃii sistemelor sociale,


educaŃionale şi culturale pentru determinarea echităŃii intra şi
intergeneraŃionale, prin păstrarea diversităŃii culturale şi încurajarea
pluralismului de idei, efect al unei educaŃii permanente şi care vizează
amplificarea potenŃialului uman, îmbunătăŃirea acestuia cu noi valenŃe,
asigurându-se astfel utilizarea mai eficientă a factorilor materiali ai
producŃiei;

- moral şi spiritual, durabilitatea este pusă în relaŃie cu valorile etice ale


comportamentului uman, ca factor de sporire a eficienŃei muncii sociale;

- temporal, este abordată în sensul perfecŃionării măsurării durabilităŃii


prin intermediul unui sistem de indicatori prin intermediul cărora să se
evidenŃieze mărimea proceselor de înlocuire şi reînnoire în raport cu cele
de depreciere, primele să depăşească sau cel mult să fie egale, pe termen
scurt, comparativ cu cealaltă parte a ecuaŃiei.

Ansamblul strategiilor de dezvoltare durabilă evidenŃiază interdependenŃa dintre local şi


global, Ńări dezvoltate şi cele în dezvoltare, accentuând astfel necesitatea cooperării în
cadrul şi între sectoarele economic, social şi mediu. Cu alte cuvinte, dezvoltarea durabilă
înseamnă „a gândi global şi a acŃiona local”. Dezvoltarea durabilă, prin esenŃa sa,
exprimă necesitatea integrării armonioase a dezvoltării economice, a guvernării
responsabile, a asigurării coeziunii sociale şi a protejarii mediului, aspecte ce sunt
relevate de principiile dezvoltării durabile, formulate în cadrul Agendei 21 a ConferinŃei
Mondiale pentru Mediu şi Dezvoltare de la Rio de Janeiro (1992). Printre aceste
principii se înscriu:

- oamenii trebuie să se afle în centrul tuturor iniŃiativelor de dezvoltare;

15
- căutarea soluŃiilor pentru rezolvarea problemelor să se facă printr-o
abordare holistică, făcând apel la ştiinŃă şi tehnologie;

- încurajarea comunităŃilor umane de a-şi recunoaşte valorile culturale,


morale şi spirituale;

- capacitatea comunităŃilor de autodeterminare prin respectarea drepturilor


la propria dezvoltare;

- suveranitatea naŃională presupune asigurarea securităŃii oamenilor şi a


calităŃii mediului;

- egalitatea dintre sexe;

- pacea, ordinea şi unitatea naŃională;

- justiŃia socială, echitatea spaŃială, intra şi intergeneraŃională, care să


asigure distribuŃia echitabilă a resurselor şi oferirea de oportunităŃi egale
pentru membrii societăŃii;

- participarea democratică la luarea deciziilor;

- viabilitatea instituŃională care să asigure convergenŃa de interese a


diferitelor grupuri;

- dezvoltarea economică viabilă, bazată pe echitate între comunităŃi, vârste,


clase sociale, grupuri etnice, zone geografice, generaŃii etc.;

- distribuŃia populaŃiei umane astfel încât să nu depăşească capacitatea de


suport a mediului;

- sănătatea ecologică, prin recunoaşterea naturii ca o moştenire comună


pentru generaŃiile viitoare;

- echitatea între zone biogeografice în managementul resurselor naturale;

- cooperarea globală a naŃiunilor de pe Terra.

16
Teorii explicative ale dezvoltarii
Toate teoriile privind dezvoltarea (şi subdezvoltarea) furnizeaza cateva idei importante
atât în ceea ce priveste procesele dezvoltarii dar şi în ceea ce priveste factorii ce sustin şi
alimenteaza dezvoltarea. Pentru definirea acestor factori vom folosi termenul generic de
capital. Astfel, putem reliefa urmatoarele tipuri de capital ce concura la dezvoltarea unei
colectivitati umane (fie ea tara, regiune sau localitate):

a. capital fizic = ansamblu resurselor materiale de care dispune colectivitatea


respectiva. Capitalul fizic se imparte la randul sau în:

- capital natural = resurse naturale existente

- capital financiar = resursele financiare

- capital de pozitionare = situarea geografica a colectivitatii respective.


Pozitionarea se poate constitui în avantaj competitiv în conditiile în care
colectivitatea respectiva se afla în apropierea sau în vecinatatea unor
centre de dezvoltare

- infrastructura = nivelul de dezvoltare a infrastucturii fizice de care


dispune colectivitatea respectiva

b. capital uman = ansamblul caracteristicilor socio-demografice care caracterizeaza


colectivitatea respectiva. În mod generic aceasta dimensiune include aspecte
precum:

- densitatea demografica

- starea de sanatate a populatiei

- imbatranirea populatiei

- nivelul de educatie şi pregatire profesionala

17
c. Capital cultural = se refera la ansamblul credintelor, valorilor şi atitudinilor
dominante la nivelul unei colectivitati care au o influenta directa asupra
proceselor de dezvoltare:

- etica muncii – modul în care munca este perceputa şi valorizata

- spiritul antreprenorial şi asumarea riscurilor (cultura


antreprenoriala)

- solidaritatea şi coeziune (capitalul social şi cultura a intr-ajutorarii).

Daca resursele materiale de care dispune o regiune sau o comunitate umana în general
sunt de natura sa confere un avantaj comparativ acelei colectivitati nu este insa
obligatoriu ca acea comunitate sa fie una dezvoltata. Exemplul cel mai edificator este cel
al Japoniei care, desi din punctul de vedere al resurselor naturale este în inferioritate
comparativ cu alte natiuni, nivelul ei de dezvoltare este unul dintre cele mai ridicate.
Sursele avantajului competitiv trebuie cautate nu la nivelul resurselor fizice ci la nivelul
potentialului de exploatare şi valorificare a acestor resurse. Sau, mai simplu spus,
dezvoltarea nu este data de ceea ce ai sau ai acumulat deja ci de ceea ce stii şi poti sa
faci cu ceea ce ai. Acest principiu simplu al dezvoltarii da intaietate capitalului uman şi
cultural al unei comunitati.

Contributia capitalului cultural – caracteristicile culturale dominante ale unei anumite


colectivitati – la dezvoltare este una extrem de importanta insa foarte greu de surprins.
Max Weber a fost unul dintre primii sociologi care a pus în evidenta aceasta legatura
dintre cultura şi dezvoltare. În lucrarea sa “Etica protestanta şi spiritul capitalismului” a
facut o analiza istorica asupra capitalismului aratand ca acesta a avut, cel putin la
inceputurile sale, un substrat religios. Mai precis, aparitia capitalismului a fost favorizata
de etica protestantismului care pune accent pe munca asidua şi acumulare, amandoua
motivate de fervoarea religioasa a datoriei de a spori averea lui Dumnezeu pe pamant.

Aceasta dimensiune culturala a dezvoltarii a fost insa, ulterior, extrem de bine analizata
de un alt sociolog – Oscar Lewis – care, în romanul biografic „Copiii sui Sanchez” a
reliefat extrem de bine ceea ce a numit cultura saraciei. Cultura saraciei este un
ansamblu de valori, credinte, atitudini şi norme sociale care perpetueaza saracia şi

18
degradarea unui grup social. Ea se manifesta prin puternice sentimente de fatalism,
dependenŃă, inferioritate şi neajutorare. Una dintre trasaturile definitorii ale membrilor
acestora este pasivitatea şi neimplicarea în problemele comunitatii. Oamenii se preocupa
de propriile probleme intr-un stil paternalist iar principiul de baza este sa “moara şi capra
vecinului”. Ei asteapta sa vina cineva sa le rezolve problemele şi profita intens de orice
ajutor social venit din partea statului. Cultura saraciei este o cultura a neputintei a
ineficientei auto-invatate, a lipsei de orizonturi si a renuntarii.

În contrapondere la aceasta cultura a saraciei o serie de autori au analizat şi au incercat


sa surprinda cultura dezvoltarii. Aceasta se manifesta printr-o puternica vointa de a
depasi şi corecta neajunsurile „soartei”, o puternica incredere în sine şi în ceilalti şi o
perspectiva pozitiva cu privire la viitor. Succint, am spune ca aceasta cultura a
dezvoltarii determina o orientare activa şi constructiva a individului fata de problemele
sale şi ale comunitatii în care traieste. Aceasta propensiune catre implicarea civica este
fundamentata pe o serie de elemente constitutive ce il leaga pe individ de cilalti şi il face
constient de propriile potentialitati. Aceste elemente atitudinal valorice definitorii pentru
cultura dezvoltarii sunt:

a. atasament fata de comunitate – individului ii pasa de ceea ce se intampla în


comunitate şi este constient de faptul ca propria sa viata depinde de nivelul de
dezvoltare al comunitatii sale şi de calitatea relatiilor şi schimburilor comunitare;

b. Existenta unei viziuni pozitive – cultura dezvoltarii presupune prezenta unei


viziuni, a unei imagini referitoare la cum ar putea arata viata individului
schimbata şi imbunatatita. Nu este vorba de viziuni utopice (care de regula
paralizeaza actiunea în loc sa o stimuleze) ci de viziuni realiste construite pe baza
contactului direct cu realitatea şi cu sine;

c. Sentimentul resposnabilitatii personale – individul se simte responsabil şi dator


sa incerce sa isi imbunatateasca viata dar şi viata comunitatii în care traieste;

d. Incredere în sine – increderea în capacitatile proprii de a aduce schimbari


pozitive este cel mai important ingredient care permite punerea în fapta a
sentimentului de responsabilitate individuala;

19
e. Increderea în ceilalti – este liantul social, cel ce face posibila cooperarea şi
interactiunea sociala.

20
REGIUNI ŞI POLITICI DE DEZVOLTARE REGIONALĂ

Dezvoltarea regională
Dacă ar fi să precizăm nivelele la care se gândesc şi implementează politicile şi
strategiile de dezvoltare, cu siguranŃă ar trebui să menŃionam:

- Nivelul global - zona de acŃiune a unor organisme internaŃionale (ONU, UNDP,


NATO), a unor state cu putere economico-militara mare (UE, SUA, Rusia, etc.)
sau a unor organisme economice internaŃionale (OPEC, OECD,etc.). Miza
intervenŃiilor la acest nivel este construirea şi implementarea unor acorduri de
comerŃ dar şi elaborarea şi derularea unor programe globale de dezvoltare socio-
economica.
- Nivel transnaŃional (macro-regiuni) - programe de dezvoltare ce vizează regiuni
largi ce acoperă mai multe tari sau chiar continente; în cazul României astfel de
zone de cooperare care fac obiectul unor politici aparte sunt, de exemplu,
regiunea marii Negre şi regiunea tarilor Balcanice.
- Nivel relaŃiilor bilaterale intre tari - realizarea de strategii de cooperare intre doua
tari în vederea facilitării reciproce a proceselor de dezvoltare socio-economica;
cel mai adesea aceste strategii iau forma tratatelor şi acordurilor de cooperare.
- Nivel national – elaborarea şi implementarea de politici şi strategii naŃionale de
dezvoltare socio-economica; sunt în responsabilitatea guvernului şi a
parlamentului.
- Nivel regional – elaborarea şi implementarea de politici şi strategii regionale de
dezvoltare socio-economica
- Nivel judeŃean (sau districtual) - elaborarea şi implementarea de politici şi
strategii judeŃene de dezvoltare socio-economica
- Nivel local - elaborarea şi implementarea de politici şi strategii locale de
dezvoltare socio-economica

21
- Nivel organizaŃional - programe ce urmăresc dezvoltarea competentelor şi a
eficientei organizaŃionale; vizează, de regula, organizaŃii publice şi private
existente pe aria unei localitatea. Programe similare pot fi dezvoltate şi la
nivelele anterioare de intervenŃie.
- Nivel individual – programe ce vizează dezvoltarea şi realizarea capacitaŃilor şi
potenŃialului uman; se adresează indivizilor şi au, de regula, o arie limitata de
acoperire.

În urma cu cca trei decenii, dimensiunea regionala a început sa fie luata din ce în ce mai
des în calcul pentru gândirea şi implementarea politicilor de dezvoltare socio-economica
alături de nivele déjà clasice (local şi National) la care astfel de politici şi strategii erau
implementate. Se vorbeste deja despre“noul regionalism” ca reviriment al ideii de
administrare regională şi construire regională a bunăstării. Exista mai multe argumente
care au susŃinut aceasta tendinŃa:

a. Nivelul national (centralizat) de planificare s-a dovedit a fi prea greoi şi prea


ineficient pentru a tine seama de specificul local şi regional. Astfel, critica adusa
managementului public şi presiunea sociala creata pentru reformarea sistemului
centralizat de planificare a dezvoltării socio-economice a determinat orientarea
către un nivel intermediar intre comunităŃile locale şi statul national;
b. Nivelul local de gândire şi implementare a politicilor de dezvoltare este mult prea
mic şi dificil de folosit, mai ales în cazul comunitarilor relativ mici. Daca la
nivelul marilor aglomerări urbane (care sunt tot-odată şi influente centre de
dezvoltare socio-economica) se practica cu succes elaborarea politicilor de
dezvoltare, la nivelul comunitarilor locale mici acest lucru nu mai este nici
posibil şi nici fezabil. Nivelul regional apare astfel ca soluŃia optima care evita
atât localismul exagerat cât şi generalizarea neacceptabila a politicilor naŃionale

c. Regiunile au fost din totdeauna o realitate a statelor nationale. Statele naŃiune au


fost mereu formate din regiuni care nu şi-au pierdut identitatea şi nu s-au topit în
statul naŃiune. Regiunile au existat dintotdeauna, chiar inaintea statelor naŃiune.

22
d. Aparitia unor studii şi cercetari care au demonstrat cât de importanta este
dimensiunea regională atât în influentarea proceselor locale cât şi în influentarea
proceselor nationale. Merita sa mentionam aici lucrarea lui Robert Putnam
„CFum functioneaza democratiile” în care face o analiza deosebita a rolului şi
importantei regiunilor.
e. Preferinta organismelor internationale pentru dimensiunea regională. În cazul
nostru este vorba despre preferinta Uniunii Europene pentru nivelul regional de
interventie. De altfel, inca de la inceputul constructiei UE una din perspectivele
ce au animat acest proces a fost aceea a unificarii statelor membre intr-o structura
federativa în care granitele nationale sa fie sterse şi acestea sa fie inlocuite cu o
serie de noi granite regionale1.

Fara indoiala, adoptarea unei perspective regionale are avantaje şi dezavantaje dupa cum
sunt succint prezentate în tabelul urmator:

Avantaje Dezavantaje
- Mai buna adecvare a strategiilor - creste aparatul birocratic (adoptarea unei
la resurse şi potentialitati locale abordari regionale implica, printre altele
- Oportunitati crescute de dezvoltarea unui aparat administrativ
participare publica suplimentar)
- Cresterea responsabilizarii - lipsa competentelor la nivelul birocratiilor
institutiilor publice locale şi regionale – delegarea unor responsabilitati
regionale care în mod traditional erau asigurate la nivel
- Reducerea distantelor sociale central catre regiuni implica, cel putin pe
(distantele dintre institutii şi termen scurt o anumita lipsa a expertizei şi
cetateni) competentelor necesare.
- aparitia concurentei intre regiuni şi
posibilitatea dublarii inutile a unor cheltuieli
publice
- presiuni separatiste din partea unor regiuni –
adoptarea unei abordari regională
alimenteaza tensiuni istorice mai vechi şi
genereaza un cadru propice pentru
manifestarea presiunilor separatiste

1
Premiza unui astfel de proiect este de a erode intensitatea sentimentului identitatii nationale si de a
favoriza aparitia unei identitati europene pe seama existentei unei identitati regionale ceva mai putin
puternice si mai putin evidente.

23
- opozitie politica din partea guvernelor
centrale şi locale care pierd parte din puterea
şi parghiile de control.

Desi, numarul dezavantajelor şi al pericolelor pare sa fie destul de mare, majoritatea


dintre ele tin de domeniul probabilului şi pot fi minimalizate prin maniera în care se
adopta şi se implementeaza politica regională de dezvoltare.

Tipuri de regiuni
Una din probleme cele mai importante pe care le ridica abordarea regională este chiar
definirea şi delimitarea regiunilor. Prin insasi natura ei, regiunea implica o dimensiune
geografica care insa nu este suficienta pentru a defini o regiune. Regiunile, desi realitati
geografice sunt constructe umane, în sensul în care delimitarea granitelor unei regiuni
este o decizie sociala ce tine cont de unul sau mai multe criterii. În functie de aceste
criterii regiunile dobandesc anumite caracteristici care le dau unitate şi le diferentiaza de
alte regiuni. În general pentru definirea granitelor unei regiuni se folosesc mai multe
criterii cele mai importante fiind:

- Caracteristici spatiale/geografice – regiunile sunt definite în functie de


anumite forme de relief care, în mod natural traseaza anumite granite şi pre
configureaza o anumita regiune. Astfel se vorbeste de Regiunea marii Negre.

- Caracteristici sociale - limba, religia, cultura nationalitatea celor ce locuiesc


un anumit spatiu

- Caracteristici politico-administrative – delimitarea regiunilor se face pornind


de la o serie de criterii administrative (exemplu : regiunile rezultate în urma
« regionalizarii » sa aiba suprafete aproximativ egale).

- Caracteristici economice - regionalizarea se face în functie de specificitatea


activitatilor economice dintr-un anumit teritoriu ajungandu-se la definirea de
regiuni mono industriale sau poli-industriale

24
Tinand cont de toate aceste aspecte, se poate vorbi de o multitudine de tipuri de regiuni
motiv pentru care vom prezenta în continuare cateva dintre cele mai des folosite
tipologii :

- Citeriu de diferentiere a regiunilor : mărimea

a. macro-regiuni (regiunea marii negre, europei de est, balcani)

b. regiuni - în interiorul unei tări

b. micro-regiuni

Citeriu de diferentiere a regiunilor : apartenenŃa natională a. Regiuni


transnaŃionale b. Regiuni nationale

- Citeriu de diferentiere a regiunilor : criteriul dominant luat în considerare la


delimitarea regiunilor :

a) geografice

b) culturale

c) economice

d) administrative

- Citeriu de diferentiere a regiunilor : maniera de structurare internă a relatiilor


dintre entitatile componente ale regiunilor:

a. Regiuni formale - sunt regiuni formate prin similaritate şi agregare mecanica


a unitatilor administrative similare. Sunt grupări administrative caracaterizate de
o mare omogenitate internă şi care minimizează variaŃia internă a unor criterii
sau variabile luate în considerare în definirea regiunilor.

b. Regiuni nodale - regiuni trasate în jurul unui centru cultural şi comercial


important. Regiunea include centrul respectiv dar şi ariile înconjurătoare pe care
le influenŃează în mod masiv şi de care e legat prin cai de transfort, comunicare,
utilitati, mass media, facilitati comune - cum ar fi un aeroport sau energie
electrică.

25
Regiuni funcŃionale - definite în funcŃie de cantitatea şi calitetea relaŃiilor,
interacŃiunilor şi interdependentelor dintre actorii din interiorul spatiunlui
respective. Accentul este pus pe interdependenŃă funcŃională. Regiunile
funcŃionale sunt cel mai bine definite ca şi comunităŃi de interese ele fiind regiuni
în care actorii regionali – firme, indivizi, organizatii publice – relationeaza cu
actori din aceeasi regiune. Ele sunt aggregate de sisteme administrative care
maximizează interactiunile interne şi minimizează interacŃiunile externe (cea mai
mare parte a relatiilor unui actor regional se realizeaza cu actori din aceeasi
regiune). Adica, raportul dintre interacŃiunile interne şi cele externe este maxim.
d. Regiuni echitabile - create ca urmare a nevoii administrative de a avea regiuni
echilibrate ca populaŃie, număr de unităŃi administrative, infrastructură de
învăŃământ superuir, etc.

În literatura de specialitate, cea mai importanta regiune este consiferata a fi cea


functionala şi, adevarata miza a delimitarii regiunilor este de a facilita interactiunea şi
functionarea actorilor regionali la nivele maxime de performanta. Cox (1998) identifică
trei elemente ce definesc regiunile funcŃionale:

- Regiunea functionala ca spatiu al dependenŃei (interdependentei) - este


spatiaul în care diferite entitati sunt dependente de anumite interactiuni şi relatii socio-
spatiale (cum ar fi dependenta dintre firme şi forta de munca). RelaŃiile socio-spatiale
sunt esentiale în reproducerea vietii zilnice. Actorii regionali sunt dependenti unii de altii
şi eliminarea unuia ar crea greutati pentru ceilalti. Toti sunt dependenti unii de altii şi
impreuna sunt dependenti de o serie de elemente comune : infrastructura, climat
institutional, servicii publice.

- Regiunea functionala ca spatiu de implicare şi angajament.Regiunea


este spatiaul în care indivizii sunt implicati şi pe care doresc sail faca mai bun, mai
performant, mai prietenos. Implicarea are la baza constientizarea dependentei de o serie
de facilitati şi servicii comune/regionale.

- Regiunea functionala ca spatiu de retele asociative. Actorii locali


(indivizi, firme, administratia publica) creaza coalitii de imbunatatire a vietii şi cauta sa

26
stabileasca relatii mutual benefice. Retelele associative permit actorilor sa isi potenteze
puterile lor individuale

Regiunile, odată formate, chiar daca au avut la baza lor simple criterii administrative,
tind sa isi dezvolte o anumita identitate şi sa se transforme în regiuni funcŃionale. Adica,
actorii regionali tind sa dezvolte, cu predilectie, relatii de cooperare şi insterdependenta
cu alti actori localizati în aceeasi regiune. Spre exemplu, consortiile formate din institutii
publice tind sa includa numai organizatii dintr-o singura regiune, firmele tind sa isi
gaseasca furnizori de materie prima din regiunea respectiva şi se bazeaza, aproape în
exclusivitate pe forta de munca din acea regiune, etc.

Dat fiind ca intensitatea proceselor de dezvoltare socio-econbomica la nivelul unei


regiuni depinde de calitatea şi intensitatea legaturilor şi schimburilor dintre actorii
regiunii respective atunci, apare ca şi naturala, concluzia ca orice strategie de dezvoltare
regională trebuie sa faciliteze comunicarea şi cooperarea dintre actorii organizationali
regionali. Acest lucru ar implica o reducere a costurilor de tranzactionare.

Competitivitatea regională
Desi ideea de competitivitate este usor asociata cu o organizatie specifica
(competitivitate organizationala = capacitatea unei organizatii de a furniza bunuri şi
servicii cel putin comparabile cu cele ale altor organizatii active în acelasi domeniu de
activitate) ideea de competitivitate regional poate parea usor deplasata. Cu toate acestea,
regiunile sunt în competitie, uneori acerba pentru o multitudine de lucruri:

- Atragerea de investitori

- Atragerea şi localizarea fortei de munca inalt calificate. Spre exemplu,


nivelul scazut al calitatii vietii din romania a determinat o mare parte a
populatiei active sa migreze în alte teri determinand un anumit deficit al
fortei de munca. Implicit, acest deficit ridica o serie de bariere pentru
eventualii investitori. Acesta este şi motivul principal pentru care destul

27
de putine investitii se realizeaza în zona Moldovei de unde a emigrat o
parte semnificativa din forta de munca. Pentru a compensa deficitul fortei
de munca multe regiuni gandesc şi pun în aplicare strategii de atragere de
imigranti.

- Piete de desfacere

- Fonduri guvernamentale

- Etc.

Lucrul acesta devine evident daca ne referim la cateva exemple recente în care mari
investitori occidentali au decis localizarea unor noi unitati de productie în regiuni din
europa de est. Cele mai recente sunt cazurile Ford (investitie realizata la Craiova), Nokia
(investitie realizata în Cluj) sau Mercedes (decizia cu privire la localizarea noii unitati nu
a fost luata insa sunt în competitie mai multe regiuni printre care şi doua din romania).
Pentru fiecare din aceste investitii majore mai multe regiuni au intrat în competitie şi au
incercat sa isi prezinte şi sa isi dezvolte acele elemente care sa le confere un avantaj
competitiv. În toate aceste cazuri regiunile au intrat în competitie incercand sa castige
„licitatia” investitorului. Dar ce este competitivitatea regională? Care sunt elementele ce
o genereaza? Spre exemplu, Gardiner (2003) precizeaza trei mari categorii de factori
care stau la baza competitivitatii regionale:

Infrastructura şi Resurse umane Mediul de poductie


accesibilitate
Infrastructura de baza: Tendinte demografice: Cultura antreprenoriala
Sosele şi autostrazi Populatie echilibrata regională
Cai ferate din punct de vedere al Concentrarea activitatii
Aeroporturi varstei economice în sectoare inalt
Infrastructura tehnologica: Migratia populatiei profitabile (ex. IT)
Infrastructura de active inalt calificate Capacitate de inovatie
comunicare Infrastructura (numar de centre de
Internet educationala (calitatea cercetare dezvoltare
Comunicatii capitalului educational) publice sau private)
Calitatea vietii: Capacitate de investitii:
Locuinte
Calitatea mediului
inconjurator
Siguranta

28
locuitorilor
Obiective socio-
culturale

O serie de alti autori au scos în evidenta importanta covarsitoare a capitalului uman


(capital educational) şi al capacitatii regiunilor de a inova (capitalk de cunoastere şi
inovatie). Se face astfel distinctia intre:

a. Capital de cunoastere – capacitatea de a genera noi idei existenta la nivel


regional

b. Capacitatea de inovatie – capacitatea de a transforma noile idei şi de a le


pune în practica pentru a le da valoare „comerciala”

c. Rezultatele economiei cunoasterii – specializarea unei regiuni în


producerea de bunuri şi servicii care incorporeaza cunoasterea (knowledge
based goods). În economia moderna aceste bunuri şi servicii sunt cele mai
valoroase şi creaza ce mai mare rata de „profit”. Cea mai mare parte din
costul acestor bunuri este reprezentata nu de materia prima sau de energia
folosita în producerea lor ci de costul cunoa terii pe care o incorporeaza.

Daca ar fi sa sintetizam numeroasele studii şi cercetari pe aceasta tema am putea spune


ca dezvoltarea unei regiuni se manifesta printr-un produs intern brut ridicat (la nivel de
regiune), prin rate de crestere economica ridicate, printr-o putere ridicata de cumparare a
cetatenilor (venit mediu pe cap de locuitor ridicat) şi prin rate scazute ale somajului.
Toate acestea sunt determinate de o serie de factori precum:

a. Existenta unei „efervescente economice” regionale manifestata prin nivele


ridicate ale antreprenoriatului local. Concret acest lucru implica un numar
ridicat de initiative economice raportate la numarul de locuitori şi depinde de
existenta unei anumite culturi antreprenoriale. Acest factor este extrem de
important intrucat este cea mai importanta măsură a fortelor endogene de
dezvoltare.

29
b. Specializarea regiunilor în domenii de activitate inalt productive şi
profitabile. Spre exemplu, cea mai dezvoltata regiune a lumii este considerata
a fi regiunea San Jose din SUA, regiune unde este localizata celebra Silicon
Valey. Aceasta este, prin excelenta, o regiune mono-industriala în care cea
mai mare parte a firmelor activeaza în domeniul de varf al tehnologiei (IT).
Regiunea a implementat în urma cu cateva decenii o strategie de specializare
în acest domeniu, considerat la acea vreme ca prezentand un potential foarte
bun de dezvoltare, şi şi-a dezvoltat toata infrastructura necesarala pentru a
atrage cele mai importante organizatii din acest domeniu.

c. Capacitatea de inovatie şi producere a cunoasterii. Numeroase studii


comparative la nivelul regiunilor au aratat ca cele mai dezvoltate (din
perspectiva criterilor economice) sunt cele care au o capacitate inalta de
inovatie şi generare de cunoastere. Sunt regiunile care au reusit sa puna în
aplicare principiile economiei bazate pe cunoastere. Aceste regiuni investesc
masiv în infrastructura de cercetare şi finanteaza programe ample de
cercetare în domenii inovative.

d. Capacitatea resurselor umane – acest aspect se refera la existenta unui capital


educational ridicat. Regiunile dezvoltate se bucura de o piata a muncii bine
dezvoltata şi au capacitatea de a atrage şi mentine resursele umane inalt
calificate, mai ales în domeniile inalt productive.

e. Infrastructura şi accesibilitate – regiunile dezvoltate au nivele ridicate de


crestere economica datorita faptului ca, prin calitatea şi densitatea
infrastructurii de comunicare şi transport, ele pot „reduce distantele”
diminuand astfel costurile tranzactionale dinte indivizi şi companii.

Indexul European pentru Competitivitate Regională


– indicatori folositi la nivel european pentru a măsură competitivitatea regională
PerformanŃă economică
PIB regional/locuitor
Productivitatea muncii
Rata şomajului
Rata angajării de lungă durată (contracte cu durată nedeterminată)
Venitul mediu brut lunar

30
Rata de activism (pop activa în totalul populatiei)
Creativitate : Infrastructură şi accesibilitate :
Angajati din sectorul de afaceri în lungimea autostrăzilor/Km pătrat
domeniul C&D la 1000 de locuitori lungimea autostrăzilor/nr de
Angajati din sectorul public în maşini
domeniul C&D la 1000 de locuitori lungimea căilor ferate/km pătrat
Angajati invăŃământul superior în air freight aterizati/1000 locuitori
domeniul C&D la 1000 de locuitori nr pasageri descărcăti la 100
Cheltuielile în C&D în sectorul de locuitori
afaceri per capita Nr autoturisme/1000 locuitori
Cheltuielile în C&D în sectorul Linii de acces larg (broadband
public per capita access lines) la 1000 locuitori
Cheltuielile în C&D în invăŃăântul Nr servere la 100.000 locuitori
superior per capita
Nr de patente de invenŃie la 1 milion Angajarea în domeniul cunoaşterii
de locuitori AngajaŃi în domeniul
- Nr angajaŃi în Industria biotehnologiei şi chimic la 1000 locuitori
Comunicatiilor şi tehnologiilor la 1000 AngajaŃi în domeniul IT şi al
locuitori construirii de calculatoare la
EducaŃie : 1000locuitori
nr pers inscrise în invătământul AngajaŃi în servici pentru
general şi pre-vocaŃional / per angajat industria de comunicatii şi tehnologie la
nr elevi în invatamantul 1000 loc
professional/liceal / per angajat Angajati în domeniul cercetării şi
nr studenti în mediul academic / dezvoltării la 1000 loc
per angajat AngajaŃi în telecomunicaŃii la
Nr studenti în invatamant 1000 loc
professional post-liceal AngajaŃi în industria de
Cheltuielile cu invătământul constructie de echipamente şi masini la
tertiar (universitati şi post liceal) / cap 1000 loc
locuitor Nr ingineri la 1000 loc
Cheltuielile cu invătământul
universitar (liceal) / cap locuitor

Specializarea şi concetrarea regională


O serie de cercetari asupra modului în care, în mod natural, o serie de regiuni ajung sa se
specializeze în anumite domenii au aratat ca exista tendinta de concentrare a activitatilor
economice în anumite centre regionale. Activitatea economica nu este egal distribuita
intr-un anumit teritoriu, agentii economici tinzand sa se grupeze şi sa se localizeze în

31
anumite centre care devin din ce în ce mai puternice. Exista mai multe ratiuni care
determina un asemenea fenomen de concentrare a activitatilor economice:

- OpŃiunea firmelor de a se localiza în mari centre urbane unde exista o


piata a fortei de munca suficient de dezvoltata. Numai acest lucru va
asigura firmelor resursele umane de care au nevoie

- Apropierea de furnizori – dispersia activitatilor economice atrage o


crestere a costrurilor de functionare (mai ales a costruilor de
aprovizionare)

- Firmele se afla în relatii de dependenta sectoriala de unde şi tendinta


firmelor ce actioneaza în acelasi domeniu de a se localiza în aceleasi
regiuni (exemplul cel mai elocvent este tendinta de specializare a
judetului Arges în activitati diverse circumscrise industriei de constructie
de automobile).

- Localizarea intr-un centrul urban mare faciliteaza accesul la servicii de


specialitate (ex: PR, publicitate, realizarea de pagini web, etc)

- Apropierea de piete de desfacere

Totusi, trebuie precizat ca dincolo de aceste forte de aglomerare ce determina


concentrarea activitatilor economice doar în anumite centre (de regula centre urbane)
exista şi o serie de forte de dispersie care motiveaza organizatiile sa isi localizeze
unitatile de productie în noi localitati sau regiuni. Cele mai importante forte de disperie
pot fi considerate supra-aglomerarea dar şi facilitatile ce pot fi puse la dispozitie de catre
alte centre mai mici. Din acest punct de vedere regiunile dispun de anumite instrumente
fiscale şi non-fiscale de stimulare a dispersiei activitatilor economice. Astfel de
instrumente includ crearea de parcuri industriale – zone cu o infrastructura special creata
pentru a atrage anumite tipuri de organizatii - , facilitati fiscale, etc.

32
Politica de dezvoltarea regională la nivelul Uniunii Europene
Politica de dezvoltare regională este una din politicile cele mai importante şi cele mai
complexe ale Uniunii Europene, lucru evident daca tinem cont de faptul ca obiectivul
sau este acela de reducere a disparităŃilor economice şi sociale existente între diversele
regiuni ale Europei, acŃionează asupra unor domenii semnificative pentru dezvoltare,
precum creşterea economică şi sectorul IMM, transporturile, agricultura, dezvoltarea
urbană, protecŃia mediului, ocuparea şi formarea profesională, educaŃia, egalitatea de gen
etc. Caracterul complex al politicii de dezvoltare regională este subliniat şi de modul în
care acesta integrează trei dintre obiectivele prioritare ale UE: coeziunea economică şi
socială, extinderea aplicării principiului subsidiarităŃii şi dezvoltarea durabilă.

Din punct de vedere administrativ, politica europeana de dezvoltare regională este în


responsabilitatea Comisiei Europene care este direct responsabilă pentru pregătirea şi
asigurarea implementării politicii de dezvoltare regională a UE. Rolul său este de a iniŃia
şi definitiva noi acte legislative în domeniu şi de a se asigura că măsurile astfel adoptate
vor fi implementate de Statele Membre.Principalul departament al Comisiei Europene
responsabil pentru realizarea acestor aspecte este DirecŃia Generală (DG) pentru
Politică Regională (în baza articolelor 158 şi 160 ale Tratatului UE). Politica de
dezvoltare regională, prin amploarea ei, este o politică ce acopera mai multe domenii de
activitate, ceea ce face ca un număr mare de actori instituŃionali să fie implicaŃi în
elaborarea şi implementarea ei.Astfel, în actiunile sale, DG Politica Regională este
sprijinită de alte direcŃii generale europene implicate în implementarea politicii regionale
(DG Agricultură, DG Pescuit, DG EducaŃie şi Cultură, DG Mediu şi DG pentru ForŃa
de Muncă şi Probleme Sociale, etc).

Momente cheie în elaborarea politicii europene de dezvoltare regională


1957, semnarea Tratatului de la Roma, când cele 6 Ńări (Belgia, FranŃa, Germania, Italia,
Luxemburg, Olanda) au căzut de acord asupra nevoii reducerii diferenŃelor existente

33
între diferitele regiuni şi sprijinirii celor mai puŃin favorizate, în scopul realizării unei
economii comunitare solide şi unitare.

19584, prin înfiinŃarea Fondului Social European (FSE) ca principal instrument al


politicii sociale comunitare, fiind centrat pe îmbunătăŃirea modului în care funcŃionează
piaŃa muncii în diferite Ńări şi pe re-integrarea şomerilor pe piaŃa muncii.

1962 a fost înfiinŃat Fondul European pentru Orientare şi Garantare Agricolă


(FEOGA), în scopul finanŃării politicii agricole comune şi pentru sprijinirea dezvoltării
regiunilor rurale şi îmbunătăŃirea structurilor agricole.

1975 a fost înfiinŃat Fondul European de Dezvoltare Regională(FEDR), cu scopul de a


redistribui o parte a contribuŃiilor bugetare ale Statelor Membre către regiunile cele mai
sărace ale comunităŃii, în vederea sprijinirii dezvoltării lor economice. Astfel, FEDR
redistribuie bugetul comunitar în investiŃii productive (pentru crearea şi menŃinerea unor
locuri de muncă durabile) şi în investiŃii în infrastructură.

1986adoptarea Actului Unic European prin care se introduce conceptul de coeziune


economică – adică a eliminării diferenŃelor economice existente la nivelul diferitelor
regiuni - şi se crează premisele unei politici de coeziune economică şi socială ca politică
de sine stătătoare şi avînd drept scop facilitarea aderării la piaŃa unică europeană a Ńărilor
din sudul Europei.

1988 fondurilor de solidaritate, reprezentate de fondurile menŃionate anterior şi numite


acum Fonduri structurale devin principalul instrument european de planificare şi
implementare a politicilor de dezvoltare socio-economica; este recunoscută şi declarată
oficial importanŃa acestor instrumente pentru reducerea disparităŃilor regionale lanivel
comunitar.

1989 crearea programului Phare, în scopul sprijinirii Poloniei şi Ungariei în efortul de


reconstrucŃie a economiilor lor naŃionale şi revizuirea acestuia, în anul 2000, în scopul
susŃinerii dezvoltării regionale în Ńările candidate.

34
1993 a fost înfiinŃat Fondul de coeziune, ce are drept scop sprijinirea proiectelor din
domeniului protecŃiei mediului şi infrastructurii de transport în Statele Membre mai
puŃin dezvoltate (la acea vreme era vorba de Spania, Portugalia, Grecia şi Irlanda).

1994 a fost înfiinŃat Instrumentul Financiar de Orientare în domeniul Pescuitului


(IFOP), creat prin gruparea tuturor instrumentelor comunitare privind pescuitul existente
la acel moment. IFOP a fost creat în perspectiva extinderii UE către nord, odată cu
aderarea Finlandei şi Suediei în 1995.

1994 devine activ şi Comitetul Regiunilor - organ consultativ înfiinŃat prin Tratatul de la
Maastricht, cu rolul de a emite opinii în procesul de decizie şi de a sprijini Comisia
Europeană în activităŃile sale din sectorul dezvoltării regionale.

1999 complementarea programului Phare cu alte două instrumente de pre-aderare –


ISPA(Instrumentul Structural pentru Pre-aderare) şi SAPARD (Programul Special
pentru Agriculturăşi Dezvoltare Rurală), ce promovează dezvoltarea economică şi
socială a Ńărilor candidate dinEuropa Centrală şi de Est.

2002 a fost înfiinŃat FondulEuropean de Solidaritate (ultimul) instrument de solidaritate


ce a fost creat în urma inundaŃiilor majore suferite de Ńările Europei Centrale, cu scopul
de a interveni în cazul dezastrelor naturale majore şi cu repercusiuni puternice asupra
condiŃiilor de viaŃă în regiunile afectate, asupra mediului sau economiei acestora.

Instrumentele financiare ale politicii europene de dezvoltare regională


Instrumentul financiar principal ce stă la baza implementarii politicilor europene de
dezvoltare regională il reprezinta Fondurile structurale, alături de care stau două fonduri
speciale: Fondul de Coeziune Socială şi FondulEuropean de Solidaritate. FuncŃionarea
instrumentelor de solidaritate la nivel regional se face conform sistemului NUTS
(Nomenclatorul UnităŃilor Teritoriale pentru Statistică) al Uniunii Europene, ultima dată
amendat în luna mai 20039. Conform acestuia, regiunile UE se împart, în funcŃie de
populaŃia lor, în trei categorii NUTS:

- NUTS 1 – cu o populaŃie între 3 000 000 - 7 000 000 locuitori;

35
- NUTS 2 - cu o populaŃie între 800 000 -3 000 000 locuitori

- NUTS 3 - cu o populaŃie între 150 000 – 800 000 locuitori.

MenŃionăm că NUTS 2 este nivelul la care este implementată politica de dezvoltare


regională în Statele membre UE.

Scurta prezentare a instrumentelor europene de asistenta financiara


1.Fondul de solidaritate al Uniunii Europene

Fondul de Solidaritate al Uniunii Europene (The European Union Solidarity Fund) este
cel mai nou fond al politicii regionale şi a fost înfiinŃat în noiembrie 2002, în urma
inundaŃiilor ce au afectat FranŃa, Germania, Austria şi Republica Cehă.

Obiectivul acestui fond este de a facilitata exprimarea solidarităŃii UE faŃă de populaŃia


unui Stat Membru sau în curs de aderare, care a fost afectată de un dezastru natural
major. Astfel, acesta este un fond care permite reacŃia imediată, eficientă şi flexibilă, în
funcŃie de natura şi de amploarea situaŃiei. Acest fond va fi folosit numai în cazul
dezastrelor naturale majore, cum sunt inundaŃiile din august 2002, care au dus la
înfiinŃarea sa (noiembrie 2002) sau incendiile spontane din Portugalia (iulie 2003), şi
care au repercusiuni importante asupra condiŃiilor de viaŃă, mediului înconjurător sau
economiei Ńărilor afectate. Pentru a estima amploarea unui dezastru natural şi justifica
utilizarea acestui fond, au fost stabilite două criterii:

1. în cazul unui stat: pierderi estimate la 3 mld. EURO (preŃuri 2002), sau la
mai mult de 0,6% din venitul naŃional brut;

2. în cazul unor dezastre regionale extraordinare: daune mai mici decât


această limită (3 mld EURO), care afectează cea mai mare parte a
populaŃiei şi au consecinŃe majore şi de durată asupra condiŃiilor de viaŃă şi
stabilităŃii economice a regiunii respective (se acordă o atenŃie specială
regiunilor îndepărtate şi izolate);

Suma maximă alocată anual Fondului de Solidaritate este de 1 mld. EURO. Modalitatea
de asistenŃă a acestui fond constă în acordarea unei singure tranşe de finanŃare pentru
Ńara/regiunea solicitantă, care este complementară eforturilor naŃionale şi care nu

36
necesită co-finanŃare din partea statului afectat. Pentru a obŃine acest sprijin, statul în
cauză trebuie să înainteze o cerere Comisiei Europene, în termen de 10 săptămâni de la
înregistrarea primei pagube cauzate de dezastru. Fondul finanŃează în general acŃiuni
reparatorii pentru daune care nu pot fi asigurate cum ar fi:

- reabilitarea imediată a infrastructurii, a uzinelor electrice, uzinelor de apă


(atât de alimentare cu apă, cât şi a staŃiilor de epurare), a
telecomunicaŃiilor, transportului, sănătăŃii şi educaŃiei;

- asigurarea de locuinŃe temporare şi servicii de salvare, ca răspuns la


nevoile imediate ale populaŃiei afectate;

- asigurarea imediată a structurilor şi măsuri imediate de protecŃie a


patrimoniului cultural;

- curăŃarea imediată a zonelor lovite de dezastru, inclusiv a zonelor


naturale.

2. Fondul de coeziune

Fondul de coeziune are ca obiectiv promovarea progresul economic şi social şi


eliminarea diferenŃelor care există între standardele de viaŃă la nivelul diferitelor regiuni
şi State

Membre. Eligibile în cadrul acestui fond sunt numai statele al căror Produs Intern Brut
(PIB) pe cap de locuitor se situează sub 90% din media UE (exista insa şi o serie de
exceptii, acest instrument financiar fiind alocat şi statelor care au PIB peste media UE
dar care au regiuni aflate sub acest prag). Domeniile în care acŃionează Fondul de
coeziune sunt protecŃia mediului înconjurător şi reŃelele trans-europene asociate
infrastructurilor de transport; sprijinul financiar acordat nu este structurat pe programe
ci pe proiecte, fiecare proiect primind finanŃare în proporŃie de 80-85% din totalul
costurilor eligibile. Proiectele sunt selectate şi implementate de către statele

membre beneficiare, care sunt responsabile şi de managementul şi monitorizarea lor


financiară.

37
3. Fondurile structurale

Spre deosebire de cele două fonduri prezentate anterior (Fondul de solidaritate şi Fondul
de coeziune) care funcŃionează pe bază de proiecte, FS– dată fiind amploarea lor -
funcŃionează pe bază de programe, acestea fiind la rândul lor structurate în funcŃie de
domeniile şi obiectivele prioritare ale politicii regionale. Utilizarea acestui instrument
financiar este guvernata de respectarea, de catre toate tarile beneficiare a catorva
principii importante:

a. Principiul programarii – care presupune utilizarea acestor instrumente financiare


numai în baza unor documente strategice anterior realizate, negociate şi agreate
de tarile beneficiare şi UE. Aceste documente precizeaza pentru ce, cum şi de
cine vor fi administrate instrumentele financiare. Concret este vorba de:

 Planul National de Dezvoltare – documentul cadru care analizeaza


şi prezinta prioritatile nationale de dezvoltare. De regula, planul
national de dezvoltare cuprinde: descrierea detaliată a situaŃiei
curente în regiunea/statul respectiv, descrierea strategiei celei mai
potrivite pentru realizarea obiectivelor menŃionate şi indicarea
formei şi utilizării contribuŃiei fondurilor structurale

 Documente Cadru de Sprijin Comunitar – cuprind acordurile dintre


UE şi tara beneficiara privind folosirea fondurilor structurale

 Programe OperaŃionale – documente ce includ strategii sectoriale


(maniera de implementare a unor parti din planul nationala de
dezvoltare.

 Documente Unice de Programare (DUP) – sunt asemanatoare


programelor operationale diferenta constand în amploarea lor mult
mai mica.

b. Principiul aditionalitatii – instrumentele de asistenta financiara europeana nu


inlocuiesc ci completeaza eforturile nationale de dezvoltare regională.

c. Principiul parteneriatului

38
d. Principiul monitorizarii,evaluarii şi controlului – care presupune existenta unor
metodologii de monitorizare şi evaluare a modului de folosire a instrumentelor
financiare europene care sa satisfaca cerintele UE în acest domeniu. Acest
principiu mai presupune, de asemenea şi „garantarea” dreptului UE de a controla
maniera de folosire a resurselor sale financiare în ciuda faptului ca acest
instrument financiar este în intregime descentralizat şi administrat de catre tarile
beneficiare.

Politica de dezvoltare regională în România


În România, politica de dezvoltare regională început să se contureze odată cu
funcŃionarea programului Phare, în 1996. Doi ani mai târziu, în 1998, a fost adoptata
Legea 151/1998, care stabileşte obiectivele politicii naŃionale în domeniu,instituŃiile
implicate, competenŃele şi instrumentele specifice promovării politicii de dezvoltare
regională. Aceasta este completată de o serie de alte legi, ordonanŃe şi hotărâri de
guvern, prin care sunt create sau reglementate mecanismele de implementare a politicii
regionale.

Obiectivele de baza ale politicii de dezvoltare regională sunt urmatoarele:

- diminuarea dezechilibrelor regionale existente, cu accent pe stimularea


dezvoltarii echilibrate şi pe revitalizarea zonelor defavorizate (cu
dezvoltare intarziata); preantampinarea producerii de noi dezechilibre;

- indeplinirea criteriilor de integrare în structurile Uniunii Europene şi de


acces la instrumentele financiare de asistenta pentru tarile membre
(fonduri structurale şi de coeziune);

- corelarea cu politicile sectoriale guvernamentale de dezvoltare; stimularea


cooperarii interregionale, interne şi internationale, care contribuie la
dezvoltarea economica şi care este în conformitate cu prevederile legale
şi cu acordurile internationale incheiate de Romania.

39
Principiile care stau la baza elaborarii şi aplicarii politicilor de dezvoltare regională sunt:

- Descentralizarea procesului de luare a deciziilor, de la nivelul


central/guvernamental, spre cel al comunitatilor regionale;

- Parteneriatul intre toti actorii implicati în domeniul dezvoltarii regionale;

- Planificarea - proces de utilizare a resurselor (prin programe şi proiecte)


în vederea atingerii unor obiective stabilite;

- Cofinantarea - contributia financiara a diversilor actori implicati în


realizarea programelor şi proiectelor de dezvoltare regională.

Unitatea de implementare a politicii de dezvoltare regională la nivel teritorial este


reprezentată de regiunea de dezvoltare, o astfel de regiune fiind constituită prin asocierea
benevolă a unor judeŃe vecine, fără a fi o unitate admnistrativ teritorială şi fără a avea
personalitate juridică. Au fost astfel constituite următoarele 8 regiuni de dezvoltare:

Regiune de dezvoltare Judete componente

1 Nord –Est Bacău, Botoşani, Iaşi, NeamŃ, Suceava, Vaslui

2 Sud-Est Brăila, Buzău, ConstanŃa, GalaŃi, Tulcea, Vrancea

3 Sud Muntenia Argeş, Călăraşi, DâmboviŃa, Giurgiu, IalomiŃa,


Prahova, Teleorman

4 Sud-Vest Oltenia Dolj,Gorj, MehedinŃi, Olt, Vâlcea

5 Vest Arad, Caraş-Severin, Hunedoara, Timiş

6 Nord-Vest Bihor, BistriŃa-Năsăud, Cluj, Maramureş, Satu-Mare,


Sălaj

7 Centru Alba, Braşov, Covasna, Harghita, Mureş, Sibiu

8 Bucureşti-Ilfov Municipiul Bucureşti, Ilfov

40
Cadrul instituŃional aferent elaborării şi implementării documentelor de programare este

structurat pe două nivele, regional şi naŃional. Astfel, la nivel de regiune, principalii


actori instituŃionali sunt:

- Consiliul de Dezvoltare Regională (CDR) - este format din preşedinŃii


Consiliilor JudeŃeneşi de un reprezentat al Consiliilor Locale şi rolul său
este de a analiza şi aproba PDR;

- AgenŃia pentru Dezvoltare Regională (ADR) – este o organizaŃie ne-


guvernamentală, subordonată CDR şi cu personalitate juridică, iar rolul
său este de a elabora, propune şi implementa PDR şi programele de
dezvoltare regională;

- Comitetul Regional pentru elaborarea Planurilor de Dezvoltare


Regionale (CRP) – este format din reprezentanŃi ai ADR–urilor, ai
Prefecturilor, Consiliilor JudeŃene, serviciilor descentralizate ale
institutiilor publice centrale, instituŃii de învăŃământ superior şi institute
de cercetare, precum şi din reprezentanti ai partenerilor economici şi
sociali; rolul său este unul consultativ şi constă în formularea de
recomandari şi propuneri asupra conŃinutului PDRurilor.

După cum se poate observa, componenŃa acestor instituŃii este extrem de variată şi
reflectă principiul parteneriatului prin implicarea şi consultarea părŃilor interesate din
toate sectoarele afectate de politica regională. Acelaşi caracter este păstrat şi la nivel
naŃional, unde principalii actori instituŃionali sunt:

- Consiliul NaŃional de Dezvoltare Regională (CNDR) – este format din 8


preşedinŃi şi 8 vice-preşedinŃi ai CDR şi un număr egal de reprezentanŃi ai
organismelor guvernamentale responsabile pentru politica de dezvoltare
regională, iar rolul său este de a promova obiectivele politicii de
dezvoltare regională şi de a analiza şi aproba PND;

41
- Ministerul de resort – este organul executiv al CNDR cu statut juridic
propriu şi rol major în elaborarea PND, precum şi responsabil pentru
managementul componentei de dezvoltare regională a programului Phare;
până în vara lui 2003 acesta era Ministerul Dezvoltării şi Prognozei, însă
în urma reformei ministeriale realizată recent, dezvoltarea regională este
unul din obiectele activităŃii noului Minister al AdministraŃiei şi
Internelor - Domeniul AdministraŃiei publice;

- Comitetul Inter-instituŃional pentru elaborarea PND (CIP)- este format


din reprezentaŃi ministerelor, ADR-urilor, altor instituŃii publice centrale,
institute de cercetare şi instituŃii de învăŃământ superior, precum şi
reprezentanŃi ai partenerilor economici şi sociali, iar rolul său este pur
consultativ.

Legea dezvoltarii regionale nr 151/1998


Obiectivele de baza ale politicii de dezvoltare regională în Romania sunt urmatoarele:
diminuarea dezechilibrelor regionale existente, prin stimularea dezvoltarii echilibrate, prin
recuperarea accelerata a intarzierilor în dezvoltarea zonelor defavorizate ca urmare a unor
conditii istorice, geografice, economice, sociale, politice, şi preintampinarea producerii de
noi dezechilibre;
pregatirea cadrului institutional pentru a raspunde criteriilor de integrare în structurile
Uniunii Europene şi de acces la fondurile structurale şi la Fondul de coeziune ale Uniunii
Europene;
corelarea politicilor şi activitatilor sectoriale guvernamentale la nivelul regiunilor, prin
stimularea initiativelor şi prin valorificarea resurselor locale şi regionale, în scopul
dezvoltarii economico-sociale durabile şi al dezvoltarii culturale a acestora;
stimularea cooperarii interregionale, interne şi internationale, a celei transfrontiere, inclusiv
în cadrul euroregiunilor, precum şi participarea regiunilor de dezvoltare la structurile şi
organizatiile europene care promoveaza dezvoltarea economica şi institutionala a acestora,
în scopul realizarii unor proiecte de interes comun, în conformitate cu acordurile
internationale la care Romania este parte.

Consiliul pentru dezvoltare regională Agentiapentru dezvoltare regională


Atributii principale: Atributii principale:
a) analizeaza şi hotaraste strategia şi a) elaboreaza şi propune Consiliului pentru
programele de dezvoltare regională; dezvoltare regională, spre aprobare,
b) aproba proiectele de dezvoltare strategia de dezvoltare regională,
regională; programele de dezvoltare regională şi
c) prezinta Consiliului National pentru planurile de gestionare a fondurilor;
Dezvoltare Regională propuneri privind b) pune în aplicare programele de

42
constituirea Fondului pentru dezvoltare dezvoltare regională şi planurile de
regională; gestionare a fondurilor, în conformitate
d) aproba criteriile, prioritatile, alocarea şi cu hotaririle adoptate de Consiliul
destinatiile resurselor Fondului pentru pentru dezvoltare regională, cu
dezvoltare regională; respectarea legislatiei în vigoare, şi
e) urmareste utilizarea fondurilor alocate raspunde fata de acesta pentru realizarea
agentiilor pentru dezvoltare regională din lor;
Fondul national pentru dezvoltare c) identifica zonele defavorizate din cadrul
regională; regiunii de dezvoltare, impreuna cu
f) urmareste respectarea obiectivelor consiliile locale sau judetene, dupa caz,
regionale. şi inainteaza documentatiile necesare,
Componentă : aprobate, în prealabil, de Consiliul
- presedintii consiliilor judetene şi pentru dezvoltare regională, Agentiei
- cate un reprezentant al consiliilor Nationale pentru Dezvoltare Regională
locale municipale, orasenesti şi şi Consiliului National pentru
comunale, desemnati din fiecare judet, Dezvoltare Regională;
pe durata mandatului. În cazul d) asigura asistenta tehnica de specialitate,
municipiului Bucuresti, în Consiliul impreuna cu consiliile locale sau
pentru dezvoltare regională va fi judetene, dupa caz, persoanelor fizice
desemnat un reprezentant al Consiliului sau juridice, cu capital de stat sau privat,
General al Municipiului Bucuresti şi cate care investesc în zonele defavorizate;
un reprezentant al consiliilor locale de e) inainteaza Agentiei Nationale pentru
sector. Dezvoltare Regională propuneri de
finantare, din Fondul national pentru
dezvoltare regională, a proiectelor de
dezvoltare aprobate;
f) actioneaza pentru atragerea de surse
financiare la Fondul pentru dezvoltare
regională;
g) gestioneaza Fondul pentru dezvoltare
regională, în scopul realizarii
obiectivelor prevazute în programele de
dezvoltare regională;
h) raspunde fata de Consiliul pentru
dezvoltare regională şi fata de organele
abilitate prin lege pentru corecta
gestionare a fondurilor alocate.

43
STRATEGII DE DEZVOLTARE LOCALĂ
Strategiile şi politicile de dezvoltare locală sunt, în cea mai mare măsură a lor, tributare
tuturor aspectelor reliefate pana acum în sectiunile anterioare. Acest lucru ne permite sa
afirmam ca orice strategie de dezvoltare locală este multidimensionala – implica
actiunea concomitenta pe mai multe directii complementare – şi ca succesul ei depinde,
în mare măsură, de compatibilitatea ei cu tendintele, strategiile şi politicile existente la
nivel regional, national sau global. Putem reliefa astfel doua categorii de factori care
influenteaza dinamica dezvoltarii locale:

a. factori endogeni = factori ce tin exclusiv de calitatea resurselor materiale


(generatoare de avantaj comparativ) şi non-materiale (generatoare de avantaj
competitiv) existente la nivelul comunitatii respective.

b. factori externi = factori ce se afla în afara controlului actorilor locali dar care
influenteaza masiv directia şi ritmurile de dezvoltare: politici regionale şi nationale,
cadrul legislativ, etc.

Dintre factorii endogeni non-materiali – cei care, de regula, se afla în controlul actorilor
locali şi care determina eficienta cu care sunt exploatate oportunitatile generate de
avantajul comparativ şi de mediul extern – enumeram:

a. capacitatea administratiei publice locale de a elabora şi implementa strategii


adecvate de dezvoltare locală;

b. spiritul antreprenorial – disponibilitatea membrilor comunitatii locale de a initia


şi desfasura activitati economice;

c. disponibilitatea de asociere şi cooperare a actorilor locali pentru avansarea


scopurilor comunitare comune;

d. nivelul de pregatire a actorilor locali individuali

e. densitatea relatiilor sociale construite cu actori din afara localitatii –


conectivitatea actorilor locali cu actori externi faciliteaza implicarea comunitatii
în programe şi proiecte mai largi

44
Interventiile sociale destinate sustinerii proceselor de dezvoltare locală pot fi, asadar,
directionate la cel putin patru nivele distincte:

Nivel de interventie Scopul interventiei


Organizatii publice cresterea eficientei organizationale;
dezvoltarea competentelor de elaborare a
strategiilor de dezvoltare locală;
dezvoltarea competentelor de elaborare a
programelor şi proiectelor de dezvoltare locală;
imbunatatirea legaturilor dintre administratie şi
membrii comunitatii;
cresterea conectivitatii (capitalului relational
institutional) organizatiilor publice cu actori din afara
comunitatii (capacitatea de a identifica şi atrage actori
externi care ar putea sprijini procesele de dezvoltare
locală)
etc.
Organizatii economice cresterea competentelor managerial –
private anteprenoriale
cresterea eficientei şi competitivitatii
organizationale
cresterea conectivitatii organizationale
adoptarea de noi tehnologii performante
cresterea accesului la capital financiar şi fonduri
de investitii
etc
Asociatii şi retele sociale formarea şi dezvoltarea grupurilor comunitare de
intrajutorare (asociatii locale)
cresterea capacitatii de elaborare şi implementare
de proiecte de dezvoltare complementare celor initiate
de institutiile publice
cresterea conectivitatii asociatiilor locale
cresterea capacitatii asociatiilor locale de a
relationa cu institutiile publice şi de a-şi face auzita
vocea şi interesele;
etc.
Indivizi cresterea nivelului de educatie
dezvoltarea de competente profesionale
dezvoltarea spiritului antreprenorial
cresterea conectivitatii
etc.

45
În contextul unei asemenea diversitati a directiilor strategice posibile intr-un demers de
dezvolotare locală ne vom axa în continuare pe reliefarea caracteristicilor proceselor de
planificare strategica (elaborare a politicilor locale de dezvoltare). Trebuie mentionat ca
asemenea procese de planificare strategica au loc, este adevarat, cu un grad crescut de
complexitate, atât la nivel regional cât şi la nivel national. Totusi, în esenta lui procesul
se pastreaza.

Dar ce este totusi o strategie? Potrivit dicŃionarului explicativ al limbii romane :

Strategia (din limba franceza) = « partea cea mai importanta a artei militare care se
ocupa de pregătirea şi dirijarea războiului în ansamblul sau »

Termenul de strategie a fost iniŃial folosit în şi de către organizaŃiile militare unde,


alături de alŃi termeni precum tactica şi stratagema, a avut o existenta îndelungata.
Etimologic, cuvântul strategie provine din Grecia antica, strategia fiind preocuparea
esenŃiala a conducătorilor de oşti numiŃi strategos.

O alta definiŃie a termenului (Webster’s New World Dictionary 1986) arata ca strategia
este “ştiinŃa de a planifica şi conduce operaŃiuni militare de amploare şi de a manevra
forŃele astfel incat sa obŃii cea mai avantajoasa poziŃie înainte de întâlnirea propriu-zisa
cu inamicul”.

În ciuda faptului ca prin transferul în alte organizaŃii decât cele militare, termenul de
strategie a suferit modificări, un element rămane totuşi esenŃial şi anume preocuparea
pentru a obŃine o poziŃie competitiva şi avantajoasa. Ideea de competitivitate locală este
asadar puternic inradacinata în insasi termenul de strategie de dezvoltare.

Strategia are la baza nevoia umana de încerca sa controleze ceea ce se întâmpla.


Strategia este o abstractizare , un construct. Nu are o forma concreta sau substanŃa. În cel
mai bun caz poate fi transpusa intr-un document şi comunicata prin cuvinte sau
diagrame. Dar, aşa cum harta şi drumul sunt doua lucruri diferite, aşa şi cuvintele sau
diagramele pe care le folosim pentru a comunica o strategie nu reprezintă strategia în
sine.

46
Strategia este un plan general de atac, o abordare a unor probleme, o încercare de a
folosi mijloacele şi resursele de care dispunem pentru a atinge rezultatele pe care le
avem în vedere. Strategia exista numai în măsura în care exista un scop. În ultima
instanta, strategia este un set de decizii ce ghideaza actiunile prezente şi viitoare ale
membrilor unei colectivitati sau organizatii. Strategia este omniprezenta. Este întâlnita la
toate tipurile de organizaŃii, mari, mici sau mijlocii, publice sau private. Este întâlnita la
toate nivele unei organizaŃii, de la nivelele cele mai înalte pana la nivel individual. Clara
sau nu, planificata sau spontana, aprofundata sau intuitiva, strategie exista peste tot.

Totusi, trebuie precizat ca elaborarea unei strategii de dezvoltare locală nu este un lucru
usor şi ca nici o strategie, oricat de laborioasa ar fi ea, nu garanteaza atingerea
obiectivelor propuse. Experienta internationala în elaborarea şi implementarea
strategiilor de dezvoltare locală a scos în evidenta o serie de factori care afecteaza
succesul şi sansele de reusita le unei astfel de strategii:

a. strategia este rezultatul unui demers participativ; nu este un simplu document


realizat în birou de un expert anume ci este rezultatul unui proces amplu de
consultari publice cu toti actorii interesati în şi vizati de procesele locale de
dezvoltare;

b. strategia porneste de la o analiza riguroasa a realitatilor locale, de la nevoi şi


trebuinte resimtite ca atare de majoritatea membrilor localitatii respective;

c. strategia valorifica resursele şi potentialitatile existente pe plan local;

d. strategia are la baza o analiza riguroasa a tendintelor şi schimbarilor prefigurate a


avea loc la nivel regional şi national;

e. strategia este adecvat implementata;

f. strategia este flexibila şi permite adaptari succesive la modificarile mediului


extern dar şi la rezultatele actiunilor deja implementate;

47
Etapele procesului de elaborare şi implementare a strategiilor
de dezvoltare locală
Exista nenumarate scheme logice care explica pasii generali ce trebuie parcursi în
elaborarea unei strategii sau politici de dezvoltare locală. Totusi, cele mai multe abordari
au în comun cel putin urmatoarele etape mari:

a. Identificarea problemei sau a situatiei problematice existente la nivel local. Teoretic


vorbind, acest lucru implica o trecere în revista a probmelor locale şi o prioritizare a
acestora în functie de unul sau mai multe criterii. Astfel de criterii pot fi: numar de
persoane afectate de situatia problematica respectiva, existenta resurselor şi
capacitatilor de a gasi şi implementa o solutie adecvata, raportul cost-beneficiu în
implementarea solutiilor, etc. În practica insa, foarte adesea aceasta ierarhizare şi
prioritizare a problemelor locale nu are loc, identificarea situatiilor problematice
fiind rezultatul unor alte mecanisem cum ar fi activitatea grupurilor de presiune
(grupuri de cetateni ce militeaza pentru rezolvarea unei probleme specifice), imitatia
(de multe ori şi în destul de multe localitati elaborarea unei strategii de dezvoltare
locală este un demers mimetic ce imita intocmai strategii şi programe de dezvoltare
ce par sa fi functionat în alte localitati şi în alte contexte) sau, pur şi simplu
obisnuinta (multe strategii de dezvoltare locală reflecta nu o serie de nevoie atuale ci
doar competentele şi experienta de actiune a celor implicati în elaborarea strategiilor
– adica, strategia reflecta ceea ce stiu sa faca decidentii strategiei şi nu ceea ce se
asteapta de la ei sa realizeze).

b. Analiza problemei – presupune colectarea şi sistematizarea informatiilor cu privire la


situatia problematica respectiva. Se pot folosi în acest scop o multitudine de metode
de colectare de informatii: consultarea de documente, sondaje de opinie, interviuri,
focus grupuri, observatia, etc. Miza acestei etape este, pe de o parte, intelegerea
problemei, a dimensiunilor şi a cauzelor care o genereaza iar, pe de alta parte, a
factorilor de care trebuie sa se tina cont în conturarea solutiilor. În practica
planificarii strategice aceasta etapa este adesea ghidata de o serie de cadre de
culegere şi analiza a datelor, cele mai des folosite astfel de cadre fiind i) analiza
campului de forte, ii) analiza factorilor interesati şi iii) analiza SWOT. Adesea,

48
pentru explorarea mediului extern se foloseste analiza PEST ce presupune
cunoasterea a patru categorii de factori externi ce au influenta asupra situatiei
problematice respective: factori poitici, ecologici, sociali şi tehnologici.

c. Elaborarea strategiei de rezolvare a situatiei problematice. Aceasta presupune, intr-o


prima instanta, elaborarea unor solutii alternative pentru rezolvarea situatiei
problematice şi selectarea celei mai bune solutii, în a doua instanta. Aceasta selectie
se opereaza iarasi în baza unor criterii de diferentiere a solutiilor posibile: existenta
resurselor materiale şi umane pentru implementarea solutiei, increderea actorilor
locali în capacitatea proprie de a implementa solutia respectiva, analize cost-
beneficiu, durata de implementare, etc.

d. Monitorizarea, evaluarea şi rafinarea strategiilor. Strategiile de succes nu sunt


instrumente birocratice care sa fie implementate ad-literam. Ele sunt instrumente
care ghideaza actiunea şi care trebuie sistematic revizuite pentru a fi adaptate atât la
progresele realizate cât şi la modificarile conditiilor de mediu (modificarea
legislatiei sau a tendintelor socio-economice).

Metode de analiza şi elaborare a strategiilor de dezvoltare locală

Analiza câmpului de forŃe


Analiza câmpului de forŃe este un cadru de colectare şi analiza a informatiilor referitoare
la situatia problematica vizata şi care permite reprezentarea grafică şi conceptuală a unui
număr mare de
informaŃii despre Situatia dorita
situaŃia prezentă,
situaŃia dorită şi
factorii ce pot
afecta pozitiv sau ForŃe
negative ForŃe
negativ evoluŃia pozitive
situatiei

49

Situatia actuala
problematice. Modelul a fost elaborate de sociologul american Kurt Lewin pentru a
analiza scimbarea la nivelul sistemelor sociale dar mai ales la nivelul grupurilor. Lewin a
testat pe larg acest model intr-un amplu experiment social realizat în SUA prin care a
urmarit schimbarea obiceiurilor alimentare (adoptarea unui regim alimentar mai
sanatos).

Succint, acest model implica o reprezentare grafica dupa cum urmeaza :

Folosirea acestei metodologii este relativ simplă şi presupune câŃiva paşi :

a. Definirea situaŃiei actuale.

b. Definirea situaŃiei dorite.

c. Identificarea şi analiza forŃelor care susŃin schimbarea.

d. Identificarea şi analiza forŃelor care se opun schimbării sau o frânează.

e. Identificarea strategiilor de schimbare, modificare sau perturbare a câmpului


de forŃe astfel încât acestea să fie favorabile schimbărilor dorite

Potrivit lui Lewin, o situatie problematica exista pentru ca, la nivel social, exista un
anumit echilibru al unor forte ce fac posibila aparitia şi mentinerea situatiei respective.
Prin analogie cu modelul campului de forte din fizica (de unde şi numele acestui model)
Lewin deduce logic o serie de etape şi strategii ce pot fi gandite pentru a altera în sensul
dorit campul de forte obtinand astfel o schimbare dezirabila la nivelul situatiei
problematice. Practic, atât pentru forŃele pozitive cât şi pentru cele pozitive se parcurg
aceiaşi paşi după cum urmează :

50
a. Identificarea forŃelor. Prin brainstorming, echipa implicata în elaborarea strategiei
trece în revistă tot ceea ce ar putea susŃine sau împiedica atingerea situaŃiei dorite. Ca
în orice sesiune de brainstorming, se trece apoi la gruparea şi ierarhizarea forŃelor
respective astfel încât numărul acestora să se reducă la maxim 10, cele mai
importante, forŃe pozitive şi tot atâtea forŃe negative. De fapt, miza acestei etape nu
este de identifica toate forŃele ci doar pe acelea care au un impact substanŃial asupra
situatiei problematice.

b. Analiza factorilor interesati. Este o metodă aparte care permite analiza manierei în
care se poziŃionează actorii interni şi externi fata de situatia problematica respectiva.
Dată fiind importanŃa ei, analiza factorilor interesaŃi va fi descrisă separat. Ea face
însă parte din analiza câmpului de forŃe pentru că, de regulă, forŃele umane (resursele
umane) sunt forŃe mai uşor influenŃabile, spre deosebire de alte forŃe cum ar fi, de
exemplu, modificarea legislaŃiei sau a resurselor materiale existente.

c. Analiza forŃelor. Acest pas presupune analiza fiecărei forŃe în parte urmărind câteva
lucruri:

- înŃelegerea forŃei respective : cum se manifestă, când, cine deŃine controlul


asupra ei, cât de probabil este să se întâmple, etc ;

- amploarea impactului pe care il are asupra situatiei problematice. Ce impact


şi ce implicaŃii are acest factor?

- posibilitatea de schimbare/modificare a forŃei respective. În ce măsură este


posibilă modificarea, anularea, slăbirea forŃei respective şi ce eforturi ar fi
necesare pentru realizarea acestui lucru. Se analizează aici măsura în care se
poate controla manifestarea forŃelor respective.

Practic, analiza propriuzisă se face pornind de la impactul forŃei asupra situatiei


problematice şi gradul de control pe care îl avem asupra acesteia. Pentru fiecare din
aceste doua criterii se poate da un calificativ, după cum urmează.

Gadul de control Mare Mediu Mic


asupra forŃei
3 2 1

51
Impactul fortei

Mare 3 9 6 3
Mediu 2 6 4 2
Mic 1 3 2 1

Rezultă astfel trei categorii de forŃe:

- forŃe cu importanŃă strategică majoră. Sunt forŃe care au un impact major asupra
situatiei problematice şi asupra cărora se poate interveni pentru a le modifica
impactul

- forŃe cu importanŃă strategică medie

- forŃe cu importanŃă strategică mică. Sunt forŃe care fie au un impact scăzut (şi nu
merită un rol central în cadrul strategiei) fie actorii locali nu au nici un control
asupra lor.

d. Definirea strategiilor de intervenŃie. Cel puŃin theoretic, şansele de a ajunge din


situaŃia prezentă la cea viitoare, depind de capacitatea actorilor locali de a modifica
câmpul de forŃe astfel încât să creeze un echilibru de forŃe favorabil schimbării. Pentru
asta este necesar sa fie abordate ambele tipuri de forte. Lewin sugereaza doua grupuri
mari de strategii pentru modificarea campului de forte dupa cum urmeaza:

Startegii de întărire a forŃelor pozitive Startegii de slabire a forŃelor negative

Consolidarea/securizarea forŃelor existente - Slăbirea forŃelor negative - Cum am putea


Ce putem face pentru a ne asigura că reduce impactul asupra organizaŃiei?
forŃele pozitive nu se diminuează ?

Conversia forŃelor negative - Cum am


Dezvoltarea forŃelor pozitive existente - putea transforma forŃele negative în forŃe
Cum am putea maximiza impactul forŃelor pozitive?
pozitive?

52
Multiplicarea forŃelor - um am putea
adauga forte pozitive noi?

Analiza factorilor interesati („stakeholder analysis”)


Analiza factorilor (actorilor) este o metodă semitructurată de cartografiere şi analiză a
modului în care se poziŃionează diferiŃi actori (indivizi, grupuri, grupuri de interese,
beneficiari, finanŃatori, alte organizaŃii publice şi private) faŃă de situatia problematica
respectiva. În esenŃa ei analiza stakeholderilor se referă la acei actori care:

- au un anumit interes legat de situatia problematica

- pot influenŃa actiunile orientate catre rezolvarea situatiei problematice

- pot fi afectati de implementarea solutiilor posibile

Analiza factorilor interesati este un proces important şi destul de complicat pentru că


orice localitate implică un număr destul de mare şi de divers de actori sau categorii de
actori, fiecare putând avea interese, aşteptări, motivaŃii şi capacităŃi de influenŃă diferite.

Practic, metoda implică 5 paşi după cum urmează:

1. Identificarea actorilor-cheie
Această etapă presupune doar identificarea actorilor ale căror interese şi aşteptări vor fi
analizate. Deşi pare un pas uşor, există câteva dificultăŃi legate de multitudinea
categoriilor de actori interesati.

2. Examinarea poziŃiei fiecărui actor


Este o etapă ce presupune stabilirea poziŃiei pozitive sau negative faŃă de situatia
problematica respectiva şi fata de posibilele solutii alternative. În aceasta etapa se
exploreaza asteptarile actorilor interesati fata de maniera şi conditiile de rezolvare a
situatiei problematice.

53
3. Analiza puterii de influenŃă.
În această etapă, fiecare actor este analizat în funcŃie de capacitatea şi dorinŃa de a se
implica în rezolvarea situatiei problematice. Practic, în această etapă se descriu actorii
organizaŃionali în funcŃie de câteva criterii :

- Ce doreşte? - care sunt aşteptarile actorilor de la solutie ?

- Ce putere are ? puterea de influenŃă a actoulrui respectiv. În ce măsură


actorii controlează anumite resurse, în ce măsură au capacitatea de a influenŃa rezolvarea
situatiei problematice, în ce măsură au putere decizională. Aici, trebuie menŃionat că
puterea actorilor poate fi măsurată Ńinând cont de:

- accesul lor la anumite resurse importante

- accesul lor la anumite informaŃii

- puterea formală deŃinută în cadrul diferitelor organizaŃii

- reputaŃia

- relaŃiile şi conectivitatea

- În ce măsură va acŃiona ? dorinŃa de a interveni şi disponibilitatea de a-şi


folosi sursele de putere pentru a susŃine sau bloca anumite opŃiuni strategice.

- În ce măsură poate fi influenŃat.

Putere Mare Mică


Activism
Mare Actor strategic Actor susŃinător
Are atât putere mare de influenŃă Are putere decizională sau de
cât şi dorinŃă de implicare activă în influenŃă mică însă este extrem de
viaŃa organizaŃiei. Este direct interesat de adoptarea unei anumite
interesat de deciziile strategice şi va solutii şi este foarte activ.
încerca să le influenŃeze. Este
obligatoriu să fie cooptati şi
implicaŃi în procesul de elaborare şi
implementare a strategiilor.
Mic Actor latent (somnolent) Non-actor
Are puetere mare de ifnluenŃă însă Sunt actori în totalitate pasivi şi
este neimplicat şi puŃin interesat de lipsiŃi de pârghii de influenŃă. Sunt,

54
rezolvarea situatiei problematice. mai degrabă spectatori.
Sunt cei care, pentru a-şi folosi
puterea şi influenŃa trebuiesc
motivaŃi şi cooptaŃi.

4. Stabilirea strategiilor de influenŃare a factorilor interesati.


Practic, miza procesului de analiza a factorilor interesati este de a găsi cele mai bune
strategii şi tactici prin care actorii interesaŃi ar putea fi determinaŃi să se implice mai mult
şi mai pozitiv în rezolvarea situatiei problematice.

Într-un process de planificare strategică analiza factorilor interesaŃi este importantă


pentru că, nici o strategie, oricât de inovativă şi interesantă ar fi ea, nu este aplicabilă
dacă nu reuşeşte să reunească interesele şi aşteptările “stakeholderilor” săi şi dacă nu
reuşeşte să catalizeze şi sa coordoneze energiile acestora. Valorificarea analizelor despre
actori se transformă în strategii de acŃiune după maniera în care se încorporează şi
analiza câmpului de forŃe. Există însă câteva maniere distincte de valorificare a acestor
analize :

a. atragerea în echipa de planificare a actorilor strategici. (cei ce au atât


putere de influenŃă cât şi dorinŃă de folosire a puterii lor).

b. atragerea în procesul de planificare a unor reprezentanŃi din toate


categoriile de actori, indiferent de poziŃionarea lor faŃă de situatia
problematica.

c. matricea actorilor organizaŃionali reprezintă şi publicurile către care se va


comunica strategia după momentul elaborării acesteia.

d. consultarea actorilor strategici, a celor latenŃi şi a celor susŃinăŃori este


obligatorie pentru elaborarea unei strategii de success.

Importanta unui demers de acest gen este capitala şi tratarea lui cu superficialitate poate
duce la blocarea unor startegii şi programe laborioase de dezvoltare regională. Poate cel
mai important şi mai cunoscut program de dezvoltare finalizat cu un esec rasunator
datorita ignorarii analizei factorilor interesati este proiectul Dracula Park. Dracula Park a

55
fost un proiect major menit sa duca la o relansare de proportii a turismului din Romania
insa a esuat lamentabil tocmai pentru ca, în ciuda faptului ca majoritatea institutiilor
statului şi investitorii economici sustineau acest proiect, a ignorat identificarea actorilor
opozanti. Acestia, prin lipsa lor de manifestare de dinaintea lansarii proiectului au
generat impresia de lipsa de putere de influenta insa, odata proiectul demarat “opozantii”
s-au manifestat extrem de virulent şi au reusit sa blocheze şi sa anuleze un program de
dezvoltare de interes national. O situatie asemanatoare este intalnita şi la nivelul
localitatii Rosia Montana unde exista în momentul de fata doua tabere de actori interesati
dar cu pozitii radical diferite referitoare la strategiile de urmat pentru dezvoltarea zonei.

Analiza SWOT
Analiza SWOT reprezintă, probabil, cea mai cunoscută şi des folosită metodă de
explorare a deciziilor strategice. Cu toate acestea, se pare că este şi destul de puŃin
cunoscută, dat fiind că majoritatea celor care o folosesc se limitează să folosească cele
patru dimensiuni ale metodei (puncte tari, puncte slabe, oportunităŃi şi ameninŃări) drept
teme de brainstorming fără însă a mai parcurge, în mod riguros, celelalte etape ale
analizei SWOT.

Analiza SWOT are la bază idea că succesul unei strategii depinde de o bună armonizare
a mediului intern (punte tari şi puncte slabe)cu determinanŃii mediului extern
(oportunităŃi şi ameninŃări).

Ca instrument şi metodă de planificare strategică, analiza SWOT poate ajuta la


formularea unor decizii strategice foarte clare şi coerente însă doar în condiŃiile în care
este aplicată cu respectarea tuturor pasilor pe care îi presupune. Vom trece în continuare
în revistă, principalele erori în utilizarea şi subvalorificarea analizei SWOT:

- aplicarea analizei SWOT pentru întreaga localitate. Această manieră de


aplicare duce la colectarea unei game foarte largi de informaŃii şi fără
foarte multe legături între ele, care nu pot fi integrate în mod coerent într-
o strategie. Valoarea analizei SWOT creşte dacă este folosită pentru
aspecte relativ concrete legate de situatii problematice mai specifice.

56
- Folosirea analizei SWOT exclusiv ca şi cadru de brainstorming în care se
explorează cele patru categorii de factori. Aplicată corect, analiza SWOT
presupune mult mai mulŃi paşi dintre care brainstormingul este doar
primul - şi nu cel mai important. Această sesiune de brainstorming trebuie
continuată cu analiza şi ierarhizarea factorilor identificaŃi, selectarea celor
mai importanŃi factori din fiecare categorie, combinarea factorilor pentru
elaborarea strategiei finale.

- Elaborarea strategiei imediat după sesiunea de brainstorming de


identificare a factorilor din cele patru categorii. Această abordate
îngreunează foarte mult luarea deciziilor strategice şi implică un grad
mare de subiectivism. Aplicată correct, analiza SWOT presupune o serie
de întrebări standard şi o serie de opŃiuni strategice predefinite.

- Folosirea SWOT într-o singură sesiune. Majoritatea organizaŃiilor


folosesc analiza SWOT într-o sesiune de lucru de scurtă durată (maxim o
oră) după care se trece la elaborarea strategiei. Aplicată corect, analiza
SWOT poate dura mai multe zile pe parcursul mai multor sesiuni
distincte în care identificarea factorilor din fiecare categorie SWOT este,
spre exemplu, urmată de o etapă de muncă individuală de documentare
asupra factorilor identificaŃi.

Pentru a ajuta la conturarea opŃiunilor strategice, analiza SWOT presupune parcurgerea


următorilor paşi :

1. Identificarea punctelor tari, punctelor slabe, oportunităŃilor şi ameninŃărilor.


Cel mai adesea, aceasta etapă presupune un efort de grup condus sub forma unui
brainstorming. Analiza SWOT canalizează atenŃia persoanelor implicate atât asupra
mediului intern cât şi asupra mediului extern prin cele patru categorii de factori:

- Punctele tari (strentghts) = reprezintă factori de succes, acele caracteristici sau


abilităŃi care au o contribuŃie importantă la succesul interventiei. Punctele tari se
pot de asemenea referi la potenŃialuri nespeculate încă (resurse umane, resurse

57
materiale, cunoştinŃe, reŃele, etc). Reprezintă atuurile şi resursele strategice ale
comunitatii.

- Puncte slabe (weaknesses) = reprezintă factori de insucces sau stagnare;


afectează negativ capacitatea de a face faŃă provocărilor prezente sau viitoare.
Sunt acele disfuncŃionalităŃi interne sau lipsuri care limitează capacitatea
comunitatii de a se angaja în anumite programme.

- OportunităŃile (Opportunities) = situaŃiii sau evoluŃii ale mediului extern care


favorizează comunitatea şi îi dau posibilitatea să se pună mai bine în valoare.
Astfel de oportunităŃi se pot referi atât la schimbarea politicilor de finanŃare,
apariŃia unor programe noi de finanŃare, creşterea interesului altor organizaŃii
pentru comunitatea tinta, etc

- AmeninŃările (Threats) = acele evoluŃii ale mediului extern care sunt de natură să
pericliteze programele de dezvoltare locală.

2. Ierarhizarea punctelor tari, punctelor slabe, a oportunităŃilor şi ameninŃărilor.


În urma pasului anterior ceea ce rezultă este o lista lungă de factori interni şi externi care
pot influenŃa viitorul comunitatii. Pentru a putea merge mai departe este necesară o
simplificare a acestor factori, eliminarea factorilor cu impact minor şi o ierarhizare a lor
stfel încât strategia să se axeze doar asupra elementelor importante.

Practic, participanŃii la acest exerciŃiu sunt rugaŃi ca pentru fiecare din factorii
identificaŃi anterior să aprecieze măsura în care factorul respectiv are impact asupra
comunitatii şi programelor sale (pentru fiecare factor se pot da note de la 1 la 10 unde 1
înseamnă impact minim iar 10 impact maxim). Prin realizarea unei medii între toate
notele date de participanti rezultă o ierarhie a tuturor factori identificaŃi în cele 4
categorii. Pentru pasul următor se reŃin pentru analiză doar un număr limitat de factori
(5-6) din fiecare din cele patru categorii. RaŃiunea pentru care se mentine un număr
limitat de factori este dată de nevoia de concetra şi focaliza eforturile doar asupra acelor
aspecte cu adevărat importante pentru viaŃa comunitatii. Ca şi pincipiu de lucru s-ar
putea aplica formularea :

58
- 20% din punctele tari generează 80% din rezultate

- 20% din punctele slabe stau la baza a 80% din eşecuri

- 20% din oportunităŃi pot aduce 80% din beneficii

- 20% din ameninŃări pot periclita 80% din rezultate.

3. Elaborarea strategiilor.
În această etapă se acordă atenŃie opŃiunilor şi soluŃiilor. La o primă analiză, se pot
investiga în această etapă 4 strategii distincte2:

a. Strategia de valorificare a resurselor strategice.

Cum putem valorifica punctele noastre tari?

a. Strategia de corectare a punctelor slabe.

Cum putem corecta deficienŃele noastre?

b. Strategia de valorificare a oportunităŃilor ?

Ce vom face pentru a valorifica/exploata oportunităŃile ?

a. Strategia de minimizare a riscurilor ?

Cum vom evita ameninŃările şu cum vom reduce impactul?

Totuşi, utilitatea maximală a analizei SWOT se obŃine numai prin punerea în relaŃie
celor patru categorii de factori şi prin încercarea de a găsi o manieră de armonizare şi
adaptare a factorilor interni la condiŃiile externe de mediu. Numai această analiză
permite o mai bună adecvare a strategiilor interne la evoluŃia mediului organizaŃional
extern.

La acest nivel de analiză, se identifică 4 tipuri distincte de strategii :

a. Strategii SO - sunt acele strategii prin care încercăm să folosim cât mai bine
punctelor forte pentru valorificarea oportunităŃilor externe. Aceasta este o

2
Această manieră de analiză este cea mai simplă posibilă şi nu trebuie să ne limităm la a identifica aceste
patru direcŃii de acŃiune. Limita majoră a acestor 4 întrebări este legată de tratarea separată a celor patru
categorii de factori fără a pune în corelaŃie factorii interni cu cei externi.

59
situaŃie favorabilă în care evoluŃia mediului extern crează oportunităŃi pentru
punerea în valoare a resurselor locale. Cu cât există o compatibilitate mai
mare între oportunităŃile mediului extern şi resursele strategice interne cu atât
şansele de reuşită sunt mai mari.

b. Strategii ST - acestea sunt strategii de conservare, adică, strategii prin care


se încearcă folosirea punctelor forte pentru a evita anumite ameninŃări şi
riscuri sau pentru a reduce impactul. Aceste strategii nu conduc la o evoluŃie
pozitivă (îmbunătăŃirea performanŃelor organizaŃionale) ci, cel mult, la
conservarea situaŃiiei actuale. Concentrarea resurselor strategice în această
direcŃie este de natură să împiedice o involuŃie fără a crea plus valoare şi, de
aceea, este de dorit ca aceste strategii sa fie explorate numai după ce au fost
în prealabil explorate strategiile SO care sunt direct creatoare de plus valoare.

c. Strategii OW - acestea sunt strategii prin care se încearcă folosirea


oportunităŃilor externe pentru corectarea, ameliorarea sau înlăturarea
punctelor slabe.

d. Strategii WT - acestea sunt strategii defensive, de retragere sau evitare prin


care se caută soluŃii pentru a preântâmpina o situaŃiiile neplăcute în care
ameninŃările externe vor afecta şi acutiza şi mai mult punctele slabe ale
organizaŃiei. Atunci când ameninŃările externe se întâlnesc cu slabiciunile
interne riscurile sunt maxime. Analiza acestui cadran implică, de fapt o
cartografiere a riscurilor majore şi elaborarea unui plan de management al
riscurilor.

OportunităŃi AmeninŃări
Opportunities Threats

Strategii S-O
Strategii S-T
Strategii de creştere
Puncte tari Strategii de conservare
agresivă
Strenghts Folosirea punctelor tari
Folosirea punctelor tari
pentru evitarea
pentru valorificarea
ameninŃărilor
oportunităŃilor

60
Strategii O-W
Strategii W-T
Strategii de diversificare
Puncte slabe Strategii defensive
Folosirea oportunităŃilor
Weaknesses Împiedicarea întâlnirii
pentru corectarea sau
dintre ameninŃările externe
ameliorarea punctelor
şi slabiciunile interne
slabe

Stragtegia generală a organizaŃiei rezultă astfel din agregarea celor 4 strategii prezentate
anterior.

Exemplu de strategie de dezvoltare economica locală


Eceasta sectiune prezinta un model teoretic de strategie de dezvoltare economica locală
şi a fost realizat pornind de la coagularea mai multor strategii de o mai mica anvergura
realizate şi implementate în diverse localitati din Romania.

Obiectiv general: dezvoltarea activitatilor economice la nivel local/regional

Premize ale strategiei de dezvoltare economica locală:

Intensificarea vietii economice locale este rezultatul a trei factori distincti:

a. dezvoltarea activitatilor economice deja existente (antreprenori endogeni


existenti)

b. dezvoltarea de noi activitati economice de catre actori locali (antreprenori


endogeni potentiali)

c. atragerea de investitii externe şi localizarea acestora în aria localitatii tinta


(antreprenori externi)

Obiective specifice: Actiuni posibile*


cresterea cifrei de afaceri a infiintarea unui comitet de planificare
actorilor economici locali cu strategica format din intreprinzatorii existenti sau

61
minim 25% din reprezentantii acestora
instruire în practici moderne de marketing
şi management pentru micii intreprinzatori locali
dezvoltarea infrastructurii de transport şi
comunicare în acord cu nevoile actorilor economici
locali
facilitarea cooperarii dinte actorii economci
locali şi cu potentiali parteneri externi
facilitarea accesului la surse de finantare
care sa permita adoptarea unor tehnologii
superioare de productie
dezvoltarea profesionala a resurselor umane
(calificarea lor superioara)
etc.
campanii de informare cu privire la
modalitatile de infiintare şi gestionare a
cultivarea spiritului
activitatilor economice
antreprenorial local şi cresterea
asistenta juridica şi financiara în infiintarea
numarului de activitati economice
şi demararea activitatilor economice (incubatoare
nou infiintate cu minim 25% fata
de afaceri)
de anul anterior
facilitarea accesului la credite de „start-up”
lansarea de „concursuri” de idei de afaceri
etc.
oferirea de facilitati fiscale (scutiri de taxe
şi impozite pe perioade determinate de timp)
programe de calificare şi recalificare
atragerea de investitori profesionala a fortei de munca
externi şi cresterea numarului dezvoltarea infrastructurii de transport şi
acestora cu minim 25% fata de comunicare
anul anterior promovarea resurselor şi avantajelor
comparative de care dispune localitatea
participarea la targuri, expozitii, conferinte
pentru identificarea şi atragerea de posibili
investitori
*Nota – alegera uneia sau mai multora din activitatile ilustrate aici se poate face în urma
unei analize de tip SWOT şi a analizei factorilor interesati.

62
63
BIBLIOGRAFIE

Edward D. Mansfield; Helen V. Milner - The New Wave of Regionalism,


International Organization, Vol. 53, No. 3. (Summer, 1999), pp. 589-627.

Goodland, R., Ledec, G., Neoclasical economics and principles of sustainable


development, 1987, Ecological Modelling, 38

Herman E. Daly - Sustainable Development: From Concept and Theory to


Operational Principles, Population and Development Review, Vol. 16, 1990

Kitson M, Martin R, Tyler Peter - Regional Competitiveness: An Elusive yet Key


Concept? in Regional Studies, Vol. 38.9, pp. 991–999, December 2004

Korten, C. David – Lumea post-corporatista, ed. Antet 1999

Lynam, J.K., Herdt, R.W., Sense and Sustainability: Sustainability as an Objective,


International Agricultural Research, 1989

Pearce, D.W., Optimal prices for sustainable development, în Collard, D., Pearce,
D., Ulph, A. Economics, Growth and Sustainable Development, St. Martin’s Press,
New York

Putnam, D. Robert – Cum functioneaza Democratia?, ed Polirom, 2001

Rist, Gilbert – Development as a buzzord, in „Development in Practice, nr 4-5, 2007

Robert, A., How to save the World, Barnes and Noble Books, New Jersey, 1980

Rubin, H., Rubin I. – Community Organising and Development, Pearson Education


Inc, 2007

Slee, Bill – Endogenous development: a concept in search of a theory, in Options


Méditerranéennes, S é , A /no 23, 1993

Weber, Max – Etica protestanta si spiritul capitalismului, ed. Incitatus, 2003

Wendy Larner; William Walters - The Political Rationality of "New Regionalism":


Toward a Genealogy of the Region, Theory and Society, Vol. 31, No. 3. (Jun.,
2002),

Ziolkowski, Janusz – La dimension culturelle du developpment, in „Cultures”, vol


VI, no 1, UNESCO, 1979

64