Sunteți pe pagina 1din 2

Formare profesională

 Conflictul dintre
inițială inconsistentă din
viaţa personală şi
punct de vedere teoretic
și
viaţa de
practic. familie.
Incompatibilitate cu Programul de muncă
sistemul de norme și prelungit adeseori, timp
valori inflexibil de muncă.
al organizației în care Distribuţia inegală a
trebuie să se integreze. Inadaptare sarcinilor din familie
Inadaptare între
Dificultăți de relaționare. la viața de
Reticența la integrare, profesională soţ şi soţie;
datorată nesiguranței familie  Situația material precară.
cu  Diferențele mari
privire la de vârstă,
reprezentativitatea, în plan inteligență,
personal, a instituției în care
s-a integrat.
personalitate dintre soți pot
Discrepanțe între contribui la apariția unor
realitate și asteptările conflicte și apoi chiar la
sale divorț.
profesionale. Incompatibilitatea cu
Insatisfacții materiale
sau de statut
partenerul și /sau cu
profesional. familia

Probleme Inadaptare
social- de statut si
morale rol

Neadaptarea la normele, legile, moralității, astfel, ca repere Probleme


valorile sociale și morale ale morale nu sunt nici
societății în care acesta trăiește. angajamentul civic și nici economice
Neatingerea nivelului propria conștiință morală.
postconvențional de dezvoltare
Incapacitatea de a-
a
și găsi un loc de
munca în  Dificultăți de asumare a rolului
domeniul în care de soț/soție.
s-a pregătit  Dificultăți de asumare a rolului
inițial. de părinte (mamă/tată).
 Șomajul  Dificultăți de asumare a
accentuat în statutului de angajat/student.
rândul tinerilor. Tentațiile vieții din perioada
anterioară asumării noului statut.

S-ar putea să vă placă și