Coma

Simptome
Semnele şi simptomele comei sunt:

 Pierderea cunoştinţei şi a motilităţii voluntare

 Lipsa sensibilităţii (persoana nu reacţionează la stimuli dureroşi)
 Bătăi neregulate ale inimii
Potrivit National Institutes of Neurological Disorders and Stroke, o
persoană aflată în comă poate prezenta uneori grimase faciale sau poate
reacţiona la anumiţi stimuli prin plâns sau râs.

De altfel, noi studii arată că unele gesturi ale persoanelor apropiate –

ţinutul bolnavului de mână, vorbitul cu acesta – sau un anumit cântec ori
un parfum preferat ar putea constitui stimulente senzoriale pentru cei
aflaţi în comă. Tehnicile de imagistică prin rezonanţă magnetică au
arătat că astfel de stimulente pot determina schimbări în activitatea
cerebrală, care sugerează faptul că persoana în comă ar putea auzi şi
înţelege ceea ce se petrece în jurul ei.

Tipuri de comă
Există mai multe tipuri de comă, în funcţie de cauza care stă la baza
acesteia:

Comă toxic metabolică – se manifestă prin confuzie şi /sau delir, iar

cauzele includ diverse infecţii sau insuficienţa anumitor organe

Comă anoxică determinată de traumatisme cerebrale – este

determinată de privarea creierului de oxigen şi este cauzată de un atac de
cord, traumatism cranian, înec, asfixie, supradoză de droguri, otrăvire.

Stare vegetativă prelungită (SVP) – persoana nu răspunde la niciun fel

de stimul şi este în comă de mai mult de 21 de zile. În această etapă
funcţionează doar structurile cerebrale inferioare, care asigură
 funcţionarea organelor (respiraţie, digestie, circulaţie, excreţie etc.).
Cortexul cerebral este complet nefuncţional în SVP şi regenerarea
neuronilor cerebrali este imposibilă.

Pseudocoma (sindromul „locked-in” – închis în interior) – se

caracterizează prin tetraplegie, diplegie facială şi anartrie, dar pacientul
este conştient şi musculatura ochilor este funcţională – el poate
comunica doar prin clipire sau prin mişcări palpebrale. Principalele
cauze ale acestui sindrom sunt cele de natură vasculară: tromboză
ocluzivă, hemoragie, traumatisme, accidente vasculare etc.

Moarte cerebrală – constă în încetarea ireversibilă a tuturor activităţilor

vitale ale creierului, dar funcţionarea celorlalte organe poate fi asigurată
prin mijloace artificiale. În acest stadiu, pacientul este considerat
decedat, iar aparatele la care este conectat doar produc aparenţa vieţii.

Comă indusă – presupune inducerea stării de inconştienţă temporară

prin intermediul unor medicamente specifice, pentru a reduce funcţia
creierului în scopul protejării acestuia. Se apelează la această procedură
în cazul în care durerea este greu de controlat şi funcţiile vitale sunt
suprasolicitate. Prin coma controlată, funcţia creierului este redusă la
minimum şi, implicit, scad toate celelalte funcţii ale organismului
(metabolismul, consumul de oxigen etc.).

Cauze
Peste 50% dintre persoanele care intră în comă suferă în prealabil un
traumatism cranio-cerebral sau prezintă diverse afecţiuni care perturbă
circulaţia sângelui la nivelul creierului.

Printre cauzele comei amintim:

 Traumatismele cranio-cerebrale – pot duce la hemoragie şi

hipertensiune intracraniană (exemple: accidente rutiere, lovituri, căderi
de la înălţime)
 Inflamaţia creierului (encefalita) – cauzată de lipsa de oxigenerare
a creierului, dezechilibre electrolitice sau hormonale
 Hemoragie intracraniană – cauzată de anevrism cerebral,
hipertensiune intracraniană, tumori cerebrale
 Accident vascular cerebral
 Hiperglicemie sau hipoglicemie
 Privarea de oxigen a creierului (hipoxia cerebrală) – cauzată de
numeroase afecţiuni şi situaţii medicale, precum: stop cardiac sau
respirator, leziuni cerebrale, asfixie, înec, infecţii pulmonare,
strangulare, accident vascular cerebral, hipotensiune arterială etc.
 Abces cerebral – cauzat de infecţii bacteriene (streptococice,
stafilococice), fungice sau parazitare, boli congenitale cardiace, infecţia
cu HIV, transplantul de organe, meningită, encefalită
 Intoxicaţii – monoxid de carbon, fum, crize severe de astm, exces
de alcool, supradoză de droguri
 Crize frecvente de epilepsie
Diagnostic
În vederea depistării cauzei comei, medicul va evalua istoricul medical
şi familial al pacientului, va efectua teste de sânge, analize imagistice şi
examene neurologice. Pentru că persoana comatoasă nu se poate
exprima şi nu este conştientă, medicul se va baza pe relatările
persoanelor apropiate. Acestea trebuie să îi spună medicului ce
simptome avea pacientul înainte de a intra în comă, ce alte probleme
medicale avea, dacă obişnuia să consume alcool sau droguri, ce
tratamente urma.

Ulterior, medicul va testa reflexele pacientului la stimuli şi va dispune

efectuarea unor analize de sânge care pot indica eventuale semne ale
intoxicării cu diverse substanţe, nivelul electroliţilor, a glicemiei şi
a hemoglobinei, precum şi statusul lipidic.

În cazul suspectării unei infecţii sau a unei afecţiuni a sistemului nervos

central, medicul poate  recomanda o puncţie lombară. Tomografia
computerizată, imagistica prin rezonanţă magnetică şi
electroencefalografia sunt teste imagistice care ar putea depista
eventualele traumatisme la nivelul creierului.

Coma: tratament şi prognostic

Tratamentul depinde de cauza care stă la baza apariţiei comei. De
exemplu, dacă se constată o intoxicaţie alcoolică, insuficienţă renală,
crize de hiper- sau hipoglicemie, otrăvire, infecţii etc., tratamentul va
consta în aplicarea măsurilor necesare în astfel de situaţii (spălături
gastrice, restabilirea nivelului glicemiei, dializă, administrarea de
antibiotice etc.).

Dacă inflamaţia creierului este cauza comei, se poate recurge la

trepanare, pentru diminuarea presiunii intracraniene. De asemenea,
intervenţia chirurgicală este necesară în cazul în care cauza comei este
reprezentată de o tumoră cerebrală sau de un hematom subdural care
determină hemoragie sau hipertensiune intracraniană.

Uneori, cauza comei este tratată şi pacientul îşi recapătă parţial sau
integral funcţiile vegetative, dar sunt şi situaţii când leziunile cerebrale
sunt severe şi ireversibile, existând riscul ca pacientul să rămână cu
dizabilităţi permanente sau chiar să intre în moarte cerebrală.

Prognosticul este variabil, în funcţie de fiecare situaţie medicală. Şansele

de recuperare depind de cauza comei, de succesul tratamentului aplicat
şi de timpul în care pacientul a stat în comă – prognosticul este extrem
de rezervat dacă pacientul stă în comă mai mult de 21 de zile.