‼️ASA-ZISELE "tumori cerebrale" ‼️

Ce este "cancerul cerebral"?

Conform medicinei alopate, cancerul cerebral este diagnosticat când țesutul cerebral se mărește,
ceea ce ei numesc “tumoare”. Cele mai multe așa-zise "tumori cerebrale" sunt denumite în funcție
de tipul de țesut unde apar (“glioblastom”, “gliom”, “astrocitom”, “oligodendrogliom”,
”meduloblastom” etc.)

În realitatea biologică, diagnosticul alopat este o EROARE, țesutul cerebral glial nu face decât să
reacționeze la un conflict care declanșează un program biologic la nivel de psihic-creier-organ.

➡️Faza activă -> acest țesut glial va reacționa prin ulcerație și reducerea funcționalității.

➡️Faza de vindecare A -> în prima fază imediat după rezolvare (PCL-A), în regiunea din creier afectată
se va depozita apă, astfel apărând un edem.

Ce este un edem cerebral?

Acolo unde se formează un edem, rolul său este acela de a proteja zona care tocmai se vindecă.
Conține apă, care produce inflamația, dilatarea acelui loc din creier. Febra și inflamația sunt alte
semne ale procesului de vindecare și pot provoca durere. Intensitatea procesului de vindecare
depinde de gravitatea conflictului.

Este posibil ca simptomele organului corespondent să nu creeze destulă retenție de apă pentru a
provoca durere. În faza de vindecare, și țesutul cerebral trece printr-un proces de reparație,
concomitent cu psihicul și organul respectiv. Releul cerebral corespunzător suferă o ușoară
deteriorare.

Ca și în cazul organului, apa și lichidul seros merg la țesutul vătămat pentru a-l proteja. Acest proces
natural creează un edem cerebral. Intensitatea conflictului determină amploarea și dimensiunea
edemului.

Medicina occidentală diagnostichează ERONAT edemul cerebral care se dilată, etichetându-l drept
“tumoare pe creier”.

Dilatarea edemului cerebral în această primă fază a vindecării cauzează uneori simptome precum
amețeli și dureri de cap, care pot fi resimțite ca o durere de cap surdă, apăsătoare, ca o presiune etc.

➡️Criza epileptoidă -> Durerile de cap ascuțite, adevărate junghiuri craniene, migrenele etc. se
manifestă în a doua fază de vindecare (PCL-B) care începe cu criza epileptoidă. Odată ce corpul
expulzează edemul, expandarea membranei meningelui poate provoca dureri ascuțite. Expulzarea
edemului este însă vitală, deoarece reduce presiunea asupra creierului.

În timpul crizei epileptoide (de vindecare) și imediat după aceasta, corpul elimină tot excesul de lichid
prin urină. Dacă sunt recidive ale conflictului, edemul rămâne acolo până când problema este
rezolvată. Simptomele depind de natura conflictului și de partea afectată a organului și a creierului.

Un edem cerebral în cortexul motor poate provoca crampe musculare sau spasme. Dacă afectează
cortexul senzorial sau post-senzorial, generează vertijuri sau pierderea cunoștinței. Unele crize
epileptoide pot fi periculoase când faza activă a conflictului a fost îndelungată și puternică.

➡️Faza de vindecare B -> După criza epileptoidă începe regenerarea în vagotonie a întregului țesut
afectat, care se va încheia cu cicatrizarea.
În această fază țesutul glial se reface, se repară și se reconstruiește, deoarece ulcerația din faza activă
a conflictului trebuie compensată. În funcție de cât a durat faza activă, reparația aceasta poate fi
masivă, astfel încât apare o masă tisulară crescută, țesutul glial crește în acel loc pentru a termina
reparația, el repară creierul în urma unei leziuni cerebrale sau după o intervenție chirurgicală, de
exemplu; în timpul fazei de vindecare, țesutul glial formează un strat izolator. Această reparație este
esențială pentru asigurarea funcționării normale a organului conectat la respectivul releu din creier.

Acest proces poate fi diagnosticat eronat drept "tumoare".

Așadar, fiecare modificare a țesutului glial este consecința unui conflict care a afectat la nivel
funcțional sau tisular și un alt organ în corp.

Creierul este impactat de un șoc conflictual în aceeași măsură în care sunt impactate psihicul și
organele. Creierul este cel care – prin releele respective – mediază șocul conflictual între psihic și
organul afectat.

Şocul conflictual detonează mai întâi în psihic la nivel emoțional, iar concomitent se transmite
impulsul bioelectric într-un anumit releu al creierului care este responsabil de un anumit organ. Un
program biologic de adaptare de urgență și de supraviețuire pornește în acel moment și se manifestă
concomitent la nivel de psihic, creier și organ.

Acea amprentă bioelectrică din creier, denumită “focar Hamer”, este vizibilă pe tomografiile
computerizate speciale fără substanță de contrast și apare ca un cerc concentric, asemănător cu cele
care apar în apă după ce aruncăm o piatră. Când acel inel concentric este proaspăt, având marginile
foarte clare și bine conturate, conflictul este nou, activ. Când conflictul se rezolvă, structura
concentrică începe să se deformeze, devenind tot mai difuză și rămânând ca o cicatrice inofensivă.

Procesul de reparație a creierului implică refacerea țesutului glial care va proteja și va reconstrui acea
zonă edematizată. Acumularea de țesut glial (care este complet inofensiv și absolut util în procesul de
reparație), împreună cu edemul corespunzător, este ceea ce medicina alopată definește ca “tumoare
cerebrală”. Ori, în realitate avem aici o interpretare eronată a unui proces fiziologic.

Oricine știe că vindecarea (fie la nivel cerebral, fie la nivel organic) are loc întotdeauna într-un mediu
fluid, lichid – oricine și-a scrântit vreodată glezna sau a fost mușcat de vreo insectă a experimentat pe
propria piele edemele de vindecare.

În prima parte a fazei de vindecare, vom avea “edeme perifocale”. Pe măsură ce vindecarea
avansează, edemul crește spre interior (unde s-a mai pomenit o “tumoare” care crește spre interior,
apropo??), iar atunci avem “edeme intrafocale”.

Punctul maxim al fazei de vindecare, cunoscut sub denumirea de “criză epileptoidă”, marchează
punctul maxim al edemului, care apoi va fi expulzat în afară cu condiția ca faza de vindecare să
continue fără vreo recidivă a conflictului.

Este crucial în această fază să nu avem un conflict activ de abandon (al tubilor colectori renali) care
evident ar agrava edemul și ar accentua toate simptomele/durerile etc.

În ce privește faptul că nu orice reparație în urma unui conflict duce la apariția diagnosticului de
“tumoare cerebrală”, trebuie precizat că aceste manifestări apar doar în cazul unor faze de conflict
activ dramatice (de intensitate extrem de acută sau de durată extrem de mare).

Adesea, diagnosticul de “tumoare cerebrală” îl găsim atunci când intră în rezolvare anumite conflicte
care au durat posibil o viață întreagă. De asemenea, de multe ori procesele de reparație cu edem nu
sunt diagnosticate și se încheie în mod natural, fără complicații. În acele cazuri se mai pun
diagnostice de “leziuni cerebrale benigne” (când țesutul glial nu este reabsorbit), medicii alopați
neînțelegând că acolo sunt doar urmele unui proces biologic încheiat.

Așadar, în lumina descoperirilor doctorului Hamer, așa-zisele “tumori cerebrale” nu sunt deloc
creșteri anormale, maligne, ci sunt țesut glial care se dezvoltă în mod natural în a doua jumătate a
fazei de reparație în același releu cerebral care a fost afectat de conflict și care corespunde cu
organul respectiv.

P.S. Inelele concentrice (focare Hamer) care arată clar în ce fază se află acel conflict NU sunt artefacte
tehnice ale tomografului, cum susțin detractorii NMG, pentru că s-a observat clar că ele se modifică
în funcție de progresia conflictului, apărând în același loc, dar modificate, ceea ce nu s-ar întampla
dacă ar fi vorba de artefacte!

În medicina alopată, deci, creșterea naturală a țesutului glial (țesutul conjunctiv al creierului) este
interpretată în mod eronat ca o „tumoare pe creier”, denumită „gliom”, „glioblastom” sau
„astrocitom” (aluzie la forma de stea a celulelor gliale). Clasificarea în alopatie a tumorilor cerebrale
(de la gradul 1 la 4) se bazează pe densitatea țesutului glial, gradul 4 fiind considerat „cel mai
agresiv”, cu tendința de „răspândire în creier”. Dacă în creier se găsesc mai multe aș-zise „tumori”,
diagnosticul va fi „metastaze cerebrale multiple” (care, de regulă, declanșează pe loc un nou șoc
emoțional conflictiv).

Dr. Hamer a demonstrat deja la începutul anilor 1980 că așa-numitele tumori cerebrale nu sunt
cancere, ci un indiciu că are loc un proces natural de vindecare în creier, paralel cu vindecarea pe
organul corespunzător (simptomele organului înrudit ar putea să nu fie observate, mai ales dacă nu
există retenție de apă care să intensifice inflamațiile, provocând durere). În termeni NMG, un edem
cerebral și o „tumoare pe creier” reprezintă un focar Hamer în diferite faze ale unui Program Biologic
Special.

NOTĂ: Conform teoriei metastazelor, „tumorile cerebrale metastatice” apar din celulele canceroase
(cancer de sân, cancer de prostată, cancer de colon, cancer pulmonar etc.) care se presupune că se
deplasează prin fluxul sanguin către creier. Teoria medicală actuală susține că celulele metastazante
ar fi de același tip cu cele din tumoarea originală. Pe baza acestei afirmații, celulele canceroase
originare din țesut de sân, colon, prostată și așa mai departe, ar trebui, prin urmare, să fie găsite în
creier. Nu există nicio dovadă în acest sens! O altă întrebare fără răspuns este aceasta: de ce tumorile
cerebrale nu „metastazează” niciodată la rândul lor în alte organe?

„Tumorile cerebrale” sunt tot mai frecvent diagnosticate doar fiindcă pacienții sunt scanați mai
frecvent și cu mai mare precizie (Röntgen, CT, RMN). Mai demult, pacientul avea pur și simplu 3 luni
de zile dureri de cap. Nu se știa de ce, dar pacientul era lăsat în pace și își revenea. Astăzi se caută
însă foarte intens. Inclusiv analizele preventive contribuie la faptul că se găsesc tot mai multe „tumori
cerebrale” care nu ar fi reprezentat absolut nicio problemă. Abia diagnosticul de „tumoare cerebrală”
poate fi fatal, maximum 2% din pacienți supraviețuiesc unui asemenea diagnostic. Majoritatea mor
inutil, de frică sau din cauza chimioterapiei și radioterapiei.

Trebuie conștientizat că deja conflictul a fost rezolvat!

Edemul de vindecare este TEMPORAR, el va fi eliminat după reparația completă.

Se însoțește vindecarea, se evită recidivele. Dacă starea nu se îmbunătățește timp de mai multe luni,
avem o “vindecare suspendată”. De analizat aici programele mentale vechi, sistemul de credințe al
omului, dinamica familiei, situația concretă de viață.
Decisiv aici este ca un pacient adult să cunoască cele 5 legi biologice ale naturii, pentru a ieși din
cercul vicios al fricii.

Focarele Hamer aflate în vindecare rețin apa -> focarul se umflă și se întinde și la alte relee din jur.
Creierul nu are receptori de durere, în schimb meningele cerebral are. Prin presiunea asupra
membranei cerebrale, apare durerea de cap. În cazurile grave, trebuie făcut orice pentru a reduce
presiunea intracraniană, căci acest factor este decisiv în supraviețuirea pacientului.

Acest focar Hamer, adică ceea ce vedem ca o pată sau zonă albă în CT, reprezintă sfârșitul fazei de
vindecare atunci când nu mai există edem intra- sau perifocal. Cu toate acestea, prețul pentru
reparație este că țesutul glial din zona acelui focal rămâne rigid, nu mai este atât de elastic. Dar există
și alt aspect aici: pacientul are acum punctul său slab în această cicatrice, călcâiul lui Ahile psihic, să
spunem așa.

Cu această înțelegere, ne putem imagina de ce o recidivă a conflictului în prima fază de vindecare are
consecințe atât de devastatoare, pentru că atunci vechea rană se reactivează complet pe toate cele
trei niveluri. Adesea pacientul ajunge în a doua fază de vindecare, dar apoi edemul reapărut în fix
același loc se extinde atât de sever încât creierul este copleșit și nu mai cooperează.

Citostaticele sau radiațiile au același efect ca și o recidivă a conflictului. Vindecarea se oprește și

întregul releu edematizat se "strânge" la loc. Lichidul din edem dispare, este resorbit, dar releul din
creier nu este vindecat!! Acum abia începe catastrofa așa-numitului "efect de acordeon".

Deoarece procesul din și în jurul focarului Hamer nu este încheiat natural, ci doar a fost blocat
artificial, organismul încearcă să încheie vindecarea după fiecare rundă de chimio sau radiații, adică
să umple din nou releul cu edem. La următoarea rundă de chimioterapie și radiații întregul țesut glial
se strânge din nou și tot așa. Jocul acesta absurd poate continua până când țesutul se rupe, de aici
rezultând formarea unui chist umplut cu lichid. Acea rupere poate provoca sângerări în creier (aici
medicina alopată consideră în mod eronat că sângerarea ar fi cauzată de un accident vascular
cerebral). Chimioterapia și tratamentele cu radiații compromit vindecarea. Țesutul cerebral care a
fost iradiat își pierde elasticitatea necesară atunci când se formează noi edeme cerebrale, în cursul
unor faze de vindecare viitoare.

Un chist cerebral este ca un fel de balon umplut cu lichid. La o scanare a creierului, chistul apare ca o
formațiune întunecată. Inelul glial (alb) care tapetează marginile chistului oferă un strat de susținere.
Datorită prezenței țesutului glial, un chist cerebral ar putea fi și el diagnosticat greșit ca „tumoră
cerebrală”. Cu retenție de apă cauzată de *SINDROM* (conflict activ al tubilor colectori renali),
lichidul transpiră prin chist. Dr. Hamer: „Tabloul clinic alopat arată mai rău decât este în realitate”.
După ce lichidul este absorbit, chistul devine dur și este încapsulat.

Așa-numita „atrofie cerebrală” este cauzată de cicatrizările multiple provocate de un conflict

recidivant. În timp, releul afectat din creier se micșorează, iar spațiul gol este umplut cu lichid
cefalorahidian, care apare închis la culoare când este scanat creierul.

CONCLUZIE

Operația, deci eliminarea chirurgicală a țesutului glial sau chisturilor identificate în mod greșit ca
„tumori cerebrale”, nu este indicată, iar chimioterapia sau radiațiile nici atât!

**********
Alte măsuri terapeutice ajutătoare (cf. naturopatului austriac Björn Eybl):

Rezolvarea *sindromului* (conflictul de refugiat, de abandon, conflict de spaimă de singurătate

etc...), dacă acesta este încă activ;

Răcirea capului (dușuri reci, comprese foarte reci pe cap);

Plimbări în aer rece;

Nu se expune capul la soare și căldură;

Dextroză bio, organică (”energie rapidă”), eventual Maltodextrin 19 (energie rapidă care ține mai
mult) luat la intervale scurte, mai ales noaptea (cand avem faza cea mai puternică de vagotonie).
Dextroza se ține în gură până se topește.

Vagotonia prea puternică mai poate fi frânată cu vitamina C, cafea, ceai negru

Borax natural intern, bere de malț

Băi cu sare de mare, 0,9% sau și mai concentrată (marea este locul de unde ne tragem cu toții!). Prin
presiunea osmotică se mai poate ajuta la reducerea lichidului din corp și creier.

Drenaje limfatice ale capului și feței.

Picioarele și capul sunt poli care se influențează reciproc. Când încălzim și stimulăm picioarele,
eliberăm și ușurăm capul din punct de vedere energetic. > mers pe jos desculț, băi fierbinți la
picioare, masaje la picioare, reflexoterapie.

Fără infuzii saline, căci sarea leagă apa în organism. Mâncare cu cât mai puțină sare.

Fără infuzii de glucoză, când avem posibilitatea de a lua glucoză oral (zahărul din sânge leagă apa
suplimentar).

Vizualizare: din cap curge energie prin coloană spre picioare; capul se golește; picioarele se umplu de
energie; capul este învăluit într-o lumină albastră, vindecătoare.